Autor: Mihai Drăghici, Partener, Consultanţă, EY România

Situația actuală: înțelegerea contextului

Așa cum s-a dovedit în ultimii ani, creșterea prețurilor la energie are implicații semnificative pentru gospodăriile din România. Analiza EY își propune să examineze impactul acestor creșteri de prețuri asupra gospodăriilor din România, atât din punct de vedere al consecințelor economice, cât și al celor sociale. Va fi explorat contextul actual, influențat de tendințele globale și de factorii naționali, urmat de o analiză a problemelor asociate cu majorarea costurilor cu energia. Este nevoie de creșterea gradului de conștientizare a complexității problemei prețurilor la energie în România și de strategii durabile, pe termen lung, pentru a atenua impactul negativ asupra gospodăriilor.

România, la fel ca multe alte țări din lume, se confruntă în prezent cu o creștere semnificativă a prețurilor la energie. Această este influențată de tendințele globale, cum ar fi prețul petrolului și gazelor pe piața internațională, tranziția către energia regenerabilă și instabilitatea geopolitică. Pe plan intern, scenariul este înrăutățit de factori precum infrastructura energetică perimată, consumul ineficient de energie și schimbările în normele de reglementare. Infrastructura energetică a României, construită în mare parte în perioada comunistă, este învechită și ineficientă. Mai mult decât atât, pierderile mari de energie în timpul transportului și distribuției exacerbează presiunea asupra prețurilor.

Din punct de vedere istoric, țara a fost puternic dependentă de cărbune și gaze, dispunând de resurse semnificative de combustibili fosili. În ceea ce privește consumul de energie, România este un mare consumator de gaze naturale (11,6 miliarde de metri cubi/an) și are o dependență redusă de importuri (22%) datorită producției interne (9,0 miliarde de metri cubi/an).

Dimensiunea umană: impactul asupra gospodăriilor

Dincolo de aceste considerații generale despre piață, există o nevoie urgentă de a urmări dimensiunea umană, impactul pe care aceste creșteri de prețuri îl au asupra gospodăriilor. Modificările prețurilor la energie influențează direct calitatea vieții, statutul economic și chiar sănătatea oamenilor. Pentru mulți români, în special pentru cei cu venituri mici, aceste majorări de costuri reprezintă provocări semnificative.

Analiza cheltuielilor gospodăriilor cu energia

În perioada analizată, gospodăriile din România au cheltuit în mod constant cu energia în jur de 20% din venitul lor, această valoare înregistrând o fluctuație de cel mult 1%. Ceea ce este alarmant în această situație este faptul că facturile la energie în 2022 au crescut în medie cu peste 42% față de nivelul lor din 2021, dar ceea ce este relevant este că majorarea prețurilor din ultimul an nu a afectat în aceeași măsură toate categoriile sociale.

Unele segmente ale societății, cum ar fi persoanele în vârstă cu venituri mici care locuiesc singure în case construite în perioada 1945-1989, cheltuiesc în mod obișnuit două treimi din venitul lor pe energie, ceea ce indică necesitatea unor intervenții mai eficiente pentru a ușura povara costurilor ridicate ale energiei. Cei mai afectați sunt, în special, pensionarii cu venituri mici care locuiesc singuri și familiile cu venituri mici cu un singur părinte activ. Aceste grupuri aloca 33-67% și, respectiv, 32% din venitul lor facturilor la energie.

Decalajul rural-urban

În plus, creșterea prețurilor la energie intensifică disparitățile dintre mediul urban și cel rural. Gospodăriile din mediul urban, mai adaptabile la astfel de fluctuații, pot gestiona mai eficient schimbările. Cu toate acestea, gospodăriile din mediul rural, care depind frecvent de sursele de energie convenționale și au acces limitat la tehnologii de economisire a energiei, sunt afectate în mod disproporționat de creșterea costurilor. Mai mult decât atât, parcul imobiliar din România este vechi și slab izolat, o mare parte a acestuia fiind construită înainte de 1990, iar consumul mediu de energie al clădirilor care fac obiectul analizei este de 308 kWh/m2/an.

Sursa: Institutul Național de Statistică, analiză EY România; numerele sunt exprimate în mii de persoane

Sectorul mobilității și prețurile carburanților

În sectorul mobilității, prețurile carburanților s-au majorat cu aproximativ 7% între 2021 și 2022, în condițiile în care, până în decembrie 2022, se aplica o acciză pe carburanții utilizați de autovehiculele deținute de persoane fizice. În pofida faptului că orașele mari și, în special, Bucureștiul dispun de rețele de transport public în general bune, trei din cinci persoane se deplasează, totuși, exclusiv cu automobile. Persoanele cu o situație economică medie sau peste medie preferă în mod preponderent să utilizeze exclusiv automobile (50-70%), în timp ce categoriile mai puțin înstărite nu utilizează niciun mijloc de transport (32-33%) sau utilizează transportul public (25-30%).

Utilizarea mijloacelor de transport în funcție de dimensiunea localității (% din total)

Sursa: Citadini, Baza de date a BAROMETRULUI URBAN 2020, Analiză EY România

Recomandări de politici: soluții pe termen scurt și lung

Rezolvarea problemei prețurilor la energie în România impune o abordare polivalentă. Pe termen scurt, în pofida politicilor în vigoare, cum ar fi plafoanele de preț și sprijinul acordat „consumatorilor vulnerabili”, gospodăriile încă se confruntă cu dificultăți, sărăcia energetică fiind o realitate pentru multe dintre ele. Pe termen lung, din cauza caracterului universal al politicii de plafonare a prețurilor aflată în vigoare în prezent, cheltuielile gospodăriilor pentru soluții ecologice, cum ar fi eficiența energetică și producția de energie (fotovoltaică și/sau pompe de căldură), sunt puternic descurajate.

La nivel de politici, am analizat diferite măsuri legislative pe care le pot adopta autoritățile.

Prima noastră recomandare de politică vizează creșterea sprijinului guvernamental pentru gospodăriile cu venituri mici printr-o „Lege privind consumatorii vulnerabili”:

1. Majorarea bugetului – crearea unui impact mai mare asupra gospodăriilor vulnerabile printr-un sprijin financiar mai mare
2. Eficiența procedurilor – reducerea poverii unui proces excesiv de birocratic de aprobare a solicitărilor de sprijin pentru consumatorii vulnerabili
3. Complexitate redusă – comasarea numărului mare de plăți în numerar pentru diferite categorii de venituri pentru a crește consecvența și transparența legislației.

A doua noastră recomandare de politică vizează încurajarea eficienței energetice și a economiei de energie:

1. Restructurarea schemelor de plafonare a prețurilor la energie și gaze naturale – reducerea numărului de beneficiari prin aplicarea plafonării de preț doar în cazul gospodăriilor vulnerabile pentru a încuraja eficiența energetică în rândul celor care nu beneficiază de plafonare.
2. Reinstaurarea Programului „Casa Eficientă Energetic”, cu un accent sporit asupra reabilitării locuințelor existente.
3. Majorarea alocărilor bugetare pentru inițiativa „Casa Eficientă Energetic” propusă și plăți mai mari către gospodăriile vulnerabile

A treia noastră recomandare de politică vizează creșterea producției de energie din surse regenerabile:

1. Majorarea numărului de scheme de sprijin pentru producția de energie din surse regenerabile – facilitarea acordării de sprijin în domeniul energiei regenerabile către un număr mai mare de cetățeni prin intermediul unor diverse inițiative care să cuprindă atât soluțiile fotovoltaice, cât și pompele de căldură
2. Majorarea bugetului – alocarea de fonduri nerambursabile mai mari care să asigure sprijin integral/parțial în domeniul soluțiilor fotovoltaice, pe baza puterii instalate planificate
3. Reglementarea și monitorizarea proceselor – distribuția resurselor în timp util și o alocare eficientă a personalului administrativ.

Către un viitor sustenabil

Recomandările noastre de politici vizează crearea unui sistem energetic mai rezistent, mai bine pregătit pentru a face față provocărilor generate de prețurile mari la energie și de schimbările climatice. Prin promovarea eficienței energetice și a economiei de energie, prin creșterea producției de energie din surse regenerabile și prin sprijinirea gospodăriilor cu venituri mici, putem reduce vulnerabilitatea sistemului nostru energetic și putem crea un viitor mai sustenabil. În același timp, creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul național poate contribui la izolarea gospodăriilor de fluctuațiile globale ale prețurilor combustibililor fosili.

Investițiile în modernizarea infrastructurii energetice ar trebui să reprezinte o prioritate, deoarece acestea ar putea reduce pierderile din rețeaua de transport, ar îmbunătăți securitatea aprovizionării cu energie și, în timp, ar putea contribui la scăderea prețurilor la energie. Cu toate că acest lucru necesită o investiție inițială substanțială, este un efort viabil, având în vedere beneficiile pe termen lung. 

Autor: Gabriel Biriș, avocat, Partener al Biriș Goran SPARL

În ultima vreme asistăm la un atac fără precedent împotriva cotei unice. Ministerul de finanțe a contractat studii la FMI și Banca Mondială, studii făcute evident pro causa de consultanți fără experiență locală, pe care mai apoi să le folosească în a justifica înlocuirea cotei unice, în vigoare din 2005, cu cote progresive. Studiul făcut de FMI a fost făcut public anul trecut, cel făcut de Banca Mondială este încă confidențial (deși este plătit de contribuabili)… De ce FMI și BM? Simplu: nu am zis noi că nu e bună, au zis cei mai mari experți internaționali…

De ce nu e bună cota unică? Ce nu funcționează? Au adus cotele progresive mai mulți bani la buget? Studiile plătite din bani publici nu spun decât că este recomandabil să renunțăm la ea.

Facem noi o (scurtă) analiză, să vedem ce ne-a adus cota unică de 16% din 2005 până în 2017, când a fost pur si simplu spulberată de dnii Dragnea și Vâlcov.

Lăsăm la o parte argumentele de natură subiectivă (de ex., creșterea conformării, stimularea muncii eficiente și întărirea clasei mijlocii, ancora de stabilitate și prosperitate în orice societate) și ne concentrăm pe cele de natură obiectivă (costul de administrare redus, creșterea semnificativă a veniturilor bugetare).

1. Costurile de administrare

Gradul ridicat de dificultate al administrării impozitului pe venitul global, introdus în anul 2000, este un fapt bine cunoscut pentru cei care avem memoria faptelor. În practică, cu excepția contribuabililor care obțineau exclusiv venituri dintr-un singur contract de muncă pe durata întregului an, toți ceilalți 5 milioane de contribuabili aveau obligația de a depune declarația anuală de venit, urmată de încă o serie de decizii de impunere emise de ANAF pentru impozitul pe venit și, ulterior, pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate.

În perioada aplicării cotelor progresive, toți angajatorii la funcția de bază erau obligați să emită angajaților Fișa fiscală nr. 1, iar angajatorii în cazul celui de-al doilea loc de muncă emiteau un alt formular, Fișa fiscală nr. 2. Contribuabililor le revenea obligația să cumuleze datele din fișe cu celelalte venituri obținute din alte surse (chirii, activități independente etc.), datele urmând a fi declarate cumulat până pe 25 mai ale anului următor.

Întreaga operațiune anterior menționată genera un volum de timp și resurse financiare deosebit de ridicat pentru angajatori și angajați, dar și pentru ANAF, care ar fi trebuit să proceseze milioane de declarații de venit și să emită tot atâtea decizii de impunere, într-un timp limitat și cu o resursă umană insuficientă pentru o asemenea sarcină. Mai mult, până la trecerea administrării CASS la ANAF în 2012, sute de mii de contribuabili care obțineau venituri din activități independente nu au primit niciodată deciziile de impunere pentru CASS, acestea începând a fi emise, retroactiv, de abia prin 2017, pentru 5 ani.

În plus, pentru a asigura informarea contribuabililor în legătură cu obligațiilor lor declarative și de plată, autoritățile publice au fost nevoite să angajeze resurse financiare semnificative ce s-au concretizat în campanii media, milioane de broșuri tipărite și afișe de informare. Întreg efortul financiar nu s-a tradus decât prin cheltuieli semnificative pentru bugetul de stat, fără ca aceste costuri să aibă impactul scontat prin raportare la veniturile colectate din taxe (așa cum vom demonstra la punctul 2 de mai jos).

Prin urmare, în contextul experienței anterioare pe care România a avut-o în ceea ce privește cotele progresive, este clar că reintroducerea unui astfel de sistem în detrimentul cotei unice ar însemna ca statul român să renunțe la sistemul simplificat actual, un sistem care și-a dovedit eficiența sub aspectul costului de administrare și al volumului de taxe colectate. Astfel, revenirea la un sistem de taxare bazat pe cote progresive ar reprezenta o măsură anacronică și cu șanse derizoriii de funcționare.

2. Cota unică a generat venituri mai mari la buget

În Anexa acestui raport se regăsește un grafic ce reprezintă aportul impozitului pe venit raportat la PIB pentru perioada 2000-2021.

Puteți citi continuarea editorialului în nr. 2/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autor: Diana Dănilescu, Junior Tax Consultant, Viboal FindEx

Cu toate că primăvara ne întâmpină cu un război încă în desfășurare la granițele noastre, cu cutremure devastatoare și un mediu economic incert, în așteptarea vremii frumoase, a copacilor înfloriți și a grădinilor colorate și parfumate, ne amintim cu toții de frumoasele versuri din faimoasa poezie a Smarandei Gheorghiu:

„Vine, vine primăvara,
Se așterne-n toată țara
Floricele pe câmpii,
Hai să le-adunăm, copii”.

Deși această strofă mă duce cu gândul la timpul liber, și nu la timpul petrecut la birou, domeniul nostru de activitate se află printre domeniile în care conceptul de lifelong learning prevalează, așa că versurile de mai sus și, în special, versul „Se așterne în toată țara” m-au dus cu gândul la Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale, care s-a „așternut” în toată țara de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 43/2023 este menită să înlăture lacunele legislației din trecut (ce nu pot fi imputate contribuabililor!) și să îndrepte practica abuzivă a organelor fiscale cu privire la tichetele cadou acordate de anumite societăți altor persoane decât angajații proprii.

Tichetele cadou au făcut obiectul a numeroase controale ale organelor fiscale (așa-numita «operațiune Pandora»), aceste beneficii fiind reîncadrate de echipele de inspecție fiscală din „venituri din alte surse” în „venituri din salarii”, stabilindu-se diferențe de obligații fiscale principale, precum și obligații fiscale accesorii în sarcina plătitorilor unor astfel de venituri, sumele stabilite suplimentar fiind, în unele cazuri, usturătoare.

Prin Legea nr. 43/2023 a fost adoptată amnistia fiscală privind tichetele cadou care au făcut obiectul reîncadrărilor menționate mai sus în perioada 26 mai 2006 – 31 decembrie 2020, astfel că se anulează diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite de organele fiscale ca urmare a reîncadrării veniturilor din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii.

Puteți citi continuarea editorialului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Controalele fiscale vor fi mai numeroase, mai eficiente, mai rapide și direcționate spre anumite zone de risc datorită digitalizării administrației fiscale și a introducerii raportărilor aproape în timp real a taxelor și impozitelor. Verificările documentare sau desk audit vor fi tot mai frecvente, având în vedere că trebuie să atingă ținta de 60% din totalul controalelor fiscale, conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de o reformă fundamentală a modului în care se efectuează inspecția fiscală, iar implicațiile pentru contribuabili vor fi semnificative. Vor aduce aceste schimbări o vulnerabilitate sporită sau mai multe avantaje pentru companii? Aceste aspecte au fost analizate în a XIX-a ediție a Conferinței Anuale de Taxe PwC România în cadrul unei dezbateri în care au fost prezentate argumentele pro și contra în privința efectelor acestor schimbări asupra contribuabililor.

Dan Dascălu, Partener, D&B David și Baias: „Dezbaterea noastră a sintetizat starea actuală a controlului fiscal și impactul viitor al recentei sale reforme, pe dimensiunile procedural și substanțial fiscale (TVA, prețuri de transfer și impozite directe). Aceasta, întrucât verificarea documentară – o formă «blitz» de control fiscal cu puține garanții și certitudini pentru contribuabili – se va generaliza. Mult așteptata transparentizare a analizei de risc nu va avea loc imediat, iar concretizarea rezultatelor sale pentru contribuabil este incertă. Problemele de drept fiscal nu vor fi mult diferite față de cele de astăzi, controlul fiscal va fi mai eficient și transparent, dar rămâne grija pentru documentare, pentru a nu exista discrepanțe între contabilitate și declarații, mai ales în contextul extinderii digitalizării. Transparența și accesul la informație înseamnă că noul tip de control va fi mai direcționat spre zonele de risc, dar și susceptibil de a identifica mult mai multe chestiuni fiscale. În zona de impozitare cu reținere la sursă au avut loc o serie de reîncadrări, iar la impozitul pe profit sunt vizate facilitățile fiscale, fiind de așteptat să fie extinse. Substanța economică a tranzacțiilor, beneficiarul final și certificatul de rezidență fiscală sunt subiecte de avut în vedere și pe viitor”.

Îngrijorări prezente și viitoare ocazionate de tendința de generalizare a verificării documentare și de alte noutăți în domeniul controlului fiscal

Mihaela Ragea, Avocat Senior, D&B David și Baias: „Legal reglementată încă din 2011, verificarea documentară s-a derulat și de către DGAF pe baza de ordin al Președintelui ANAF, până la consacrarea sa legală în decembrie 2022. Orice înștiințare de predare a unor documente sau de transmitere a altor informații poate constitui, în practică, începutul unei verificări documentare. Ea se finalizează cu o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare, care este însă executorie, creând și o stare de incertitudine pentru contribuabil care nu știe nici dacă, nici când va fi supus unei inspecții fiscale. Legea nu prevede o durată maximă de efectuare și, deci, nici sancțiuni pentru depășirea unui asemenea termen. La alegerea unui contribuabil pentru inspecție fiscală stă o analiză de risc, dar, din păcate, dispozițiile legale sunt neclare în a preciza care sunt acele criterii de risc și mai ales procedura de determinare a riscului, neputând fi contestată de contribuabil. Rămân surprinzătoare și unele tendințe recente a organelor fiscale de selectare și verificare a acelor contribuabili din categorii puternic afectate de măsurile luate de autorități pe timpul pandemiei de Covid-19, în special în real estate și farma. În urma efectuării acestor controale, organele fiscale au contestat baza de impozitare în operațiuni cu terții. Ne așteptăm ca aceste controale să se extindă și în alte sectoare, precum horeca, turism și retail. Pe de altă parte, menționăm și intensificarea verificării situațiilor fiscale personale, și pentru această categorie introducându-se verificarea documentară”.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

• Apetitul pentru risc al investitorilor europeni din generația Millenials este de 1,5 ori mai mare decât al generației baby boomers, pe fondul unei piețe volatile și este însoțit de un apetit mai mare pentru schimbarea furnizorilor de servicii de gestionare a averii sau pentru mutarea activă a banilor
• 40% dintre investitorii privați din Europa susțin că gestionarea averii a devenit mai complexă în ultimii doi ani, protecția averii și gestionarea inflației fiind prioritare
• Atunci când au nevoie de consultanță, aproape jumătate (47%) dintre clienții europeni ai administratorilor de averi private optează pentru sesiuni virtuale (în creștere de la 14% în 2021), urmați de 30% care preferă interacțiunea față în față (în scădere de la 33% în 2021), în timp ce 23% se orientează către internet (în creștere de la 18% în 2021)

Apetitul investitorilor europeni „mileniali” (cei născuți între 1981 și 1996) de a face investiții mai riscante pe fondul volatilității pieței este mai mare decât cel al generațiilor de dinaintea lor, potrivit raportului EY Global Wealth Research Report 2023, deoarece investitorii mai tineri răspund mai activ la evenimentele externe din piață și sunt influențați de acestea.

Raportul, care a intervievat peste 2.600 dintre clienții companiilor care administrează averi personale la nivel global, inclusiv 600 din Europa, a constatat că peste o treime dintre milenialii europeni (38%) aleg investiții mai riscante, comparativ cu doar un sfert (24%) dintre „baby boomeri” (cei născuți între 1946 și 1964). Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că peste jumătate (57%) dintre milenialii intervievați au declarat că nevoile lor de investiții au devenit mai complexe (față de 35% dintre cei din generația „baby boom”). Un procent de35% dintre ei recunosc că nu se întâlnesc suficient de des cu consilierul lor pentru a-și revizui obiectivele, ceea ce îi face să fie mai puțin pregătiți (o cifră care scade la 20% în rândul celor din generația „baby boom”).

Peter Latos, Partener, liderul departamentelor de Consultanţă, Strategie şi Tranzacţii, EY România: „Deși investitorii europeni din generația milenialilor au un apetit pentru risc mai ridicat decât cei din generația baby boom, aceștia apelează mai rar la consultanță din partea consilierului lor financiar, în ciuda faptului că nevoile lor de investiții au devenit mai complexe în ultimii ani. Timpul va arăta ce impact au aceste comportamente asupra creării de avere pe termen lung pentru investitorii mileniali. Raportul subliniază, de asemenea, provocarea consilierilor care administrează averi personale de a păstra investitorii europeni din generația milenialilor, care sunt de două ori mai predispuși să schimbe furnizorii sau să mute banii decât cei din generația baby boomers”.

Apetitul pentru consultanță crește

Pe fondul incertitudinii economice prelungite, cererea de consiliere profesională pentru interpretarea șocurilor economice, de piață și politice este în prezent crescută pentru mulți investitori. Cu toate acestea, cererea europeană este în urma mediei mondiale. Sondajul a arătat că 38% dintre milenialii europeni și 34% dintre cei din generația „boomers” caută în mod activ sfaturi de la consilierul lor financiar ca răspuns la instabilitatea sau incertitudinea politică, comparativ cu 42% și, respectiv, 33% la nivel global.

De asemenea, sondajul a constatat că mai mult de jumătate (51%) dintre milenialii europeni caută în mod regulat consultanță financiară independentă suplimentară ca răspuns la volatilitatea portofoliului, comparativ cu 58% în cadrul acestui grup de vârstă la nivel global.

În ceea ce privește canalele preferate pentru a primi consultanță, 47% dintre toți investitorii europeni caută să vorbească cu consilierii în mod virtual, 30% optează pentru interacțiunea față în față, iar 23% se orientează către internet sau aplicații. Acest lucru s-a schimbat de la precedentul raport EY Global Wealth Research Report din 2021, care a constatat că 14% dintre clienții europeni de averi private preferau consilierea virtuală, 33% preferau interacțiunea față în față, iar 18% se uitau la internet sau aplicații.

Investitorii mileniali aleg să își mute mai des banii

Raportul a constatat, de asemenea, că apetitul de a schimba sau de a muta banii de la un administrator la altul este cel mai mare în cazul investitorilor mai tineri. S-a constatat că milenialii de pe piețele europene sunt de peste două ori mai predispuși să schimbe, să adauge un nou administrator sau să mute banii (71%), decât cei din generația baby boom (32%). Acest lucru este similar la nivel global, unde 73% dintre investitorii mileniali intenționează să schimbe, să adauge un nou administrator sau să mute bani de la furnizorul lor actual de gestionare a averii în următorii trei ani, comparativ cu 29% dintre baby boomeri.

Investițiile în clase de active mai noi – cum ar fi FinTech, digital și cripto – sunt în creștere, iar clienții europeni de averi private se orientează către piața FinTech și cea a alternativelor. Cererea de consultanță profesională pentru aceste clase de active este, de asemenea, mai mare decât în domeniile tradiționale, iar angajamentul investitorilor față de FinTech-uri este așteptat să crească cu 12% în următorii trei ani.

Autor: Luisiana Dobrinescu, Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCA

Am parcurs recent hotărârea CJUE în cauza C-519/21, ASA împotriva DGRFP Cluj, și m-am îngrijorat de concluziile greșite la care putem ajunge, urmând orbește decizia Curții.   

Situația de fapt

Cauza a vizat situația a 4 persoane fizice care, asociindu-se în participațiune, au dezvoltat un proiect imobiliar. Două dintre acestea au contribuit la asociere cu terenul, iar celelalte două, cu fondurile necesare construcției. Autorizațiile de construire și organizarea șantierului au fost în sarcina acestora din urmă.

Proprietarele terenului au fost și cele care au înstrăinat, conform contractelor de vânzare încheiate în formă notarială, apartamentele rezultate. În consecință, autoritățile fiscale le-au considerat persoane impozabile și au calculat în sarcina acestora TVA-ul colectat.

Întrebările adresate Curții

În contextul în care  asocierea nu a fost înregistrată la autoritatea fiscală competentă, prima întrebare adresată Curții a vizat calitatea de  „persoane impozabile” și a celorlalte două asociate, care au contribuit cu fondurile necesare construcției.

Cea de-a doua întrebare a vizat dreptul de deducere pe care persoanele obligate la plata taxei (proprietarele terenului) l-ar putea exercita în baza facturilor primite și achitate de celelalte două membre ale asocierii.

Considerentele și concluziile Curții

Având în vedere că în contractele de vânzare încheiate la notar se stipula că beneficiul din vânzare urma să intre în patrimoniul primelor două asociate, proprietare ale terenului și ale apartamentelor, fără nicio mențiune cu privire la celelalte două asociate și nici la contractul de asociere, CJUE a concluzionat că nu se poate considera, în ceea ce privește livrarea bunurilor imobile, că celelalte două asociate au desfășurat în mod independent o activitate economică, astfel încât ele nu au calitatea de „persoană impozabilă”.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, concluzia CJUE a fost în sensul că principiul proporționalității și principiul neutralității fiscale nu impun acordarea dreptului de deducere unui asociat în cadrul unei asocieri în participațiune, atunci când aceasta nu dispune de o factură emisă pe numele său, ci pe numele altui asociat, principalul motiv constând în lipsa unor probe obiective că bunurile și serviciile i-au fost efectiv furnizate în scopul propriilor operațiuni supuse TVA-ului.

Observații personale

Hotărârea Curții, dar și considerentele pe care aceasta se bazează, duc la o primă concluzie că CJUE nu a perceput nuanțele juridice specifice unei asocieri în participațiune încheiate potrivit dreptului român și nici regulile civile privind dobândirea calității de proprietar asupra unor imobile, în funcție de proprietatea asupra terenului sau de existența altui drept real în baza căruia se obține autorizația de construire și se construiesc imobilele.

Mai mult, nu putem interpreta hotărârea Curții (mai ales pe prima întrebare) în sensul că o persoană care acționează prin mandatar își pierde calitatea de persoană impozabilă. Prin simpla asociere în vederea derulării unei activități economice și de la primul demers efectuat în acest scop, membrii asocierii își arată intenția de a derula activitate economică într-o formă participativă. 

Este adevărat că asocierea în participațiune, neavând personalitate juridică distinctă nu dă reprezintă o persoană impozabilă distinctă, în accepțiunea TVA. Particularitățile juridice ale acestei forme asociative au generat mențiuni speciale cu privire la acestea în Codul fiscal român, conform cărora drepturile și obligațiile din perspectiva TVA trebuie să și le asume o singură persoană, cunoscut ca asociat prim sau ca lider al asocierii. Practic, Codul fiscal român urmează sub acest aspect regulile instituite de Directiva de TVA pentru grupul fiscal unic.

Având în vedere că în considerentele hotărârii CJUE nu se menționează nimic despre eventuala evidență contabilă ținută de cele patru asociate și nici de modalitatea de decontare între acestea, nu o considerăm o hotărâre de referință pentru asocierile în participațiune.

Această hotărâre atrage însă atenția asupra dificultăților care pot apărea în funcționarea unei asocieri în participațiune, de necesitatea respectării unor reguli stricte în cadrul acestora și nu în ultimul rând, de importanța mențiunilor ce trebuie efectuate în actele translative de proprietate.

Conform legislației românești, în cadrul unei asocieri, doar un membru este desemnat ca lider, acesta preluând atât obligațiile fiscale, cât și drepturile corelative. De cele mai multe ori însă, asocierile în participațiune constituite între persoane juridice/fizice române pun probleme în practică întrucât fiecare dintre părți acționează independent una față de cealaltă, primind facturi și emițând facturi în nume propriu. Altfel spus, asociații combină nepermis regulile de lucru în asociere cu cele de părți independente.

• 61% dintre cei care se așteaptă la o creștere a taxelor pe care le vor avea de plătit în viitorul apropiat consideră că acest lucru se va datora creșterii activității companiilor sau/și evoluției inflației
• Mai mult de o treime dintre respondenți (35%) consideră că alternativa la creșterea taxelor ar trebui să fie acțiunile de combatere a evaziunii fiscale
• Reintroducerea plafonării contribuțiilor de asigurări sociale (CAS și CASS) la nivelul din anul 2017 nu este considerată ca fiind un aspect care va influența radical activitatea companiilor, dacă se va aplica

Cea mai mare parte a companiilor românești (73%) se așteaptă să plătească în 2023 mai multe taxe și impozite (cum ar fi impozitul pe profit, TVA, taxe locale, alte impozite directe sau indirecte) comparativ cu anii anteriori, și doar 27% dintre companii consideră au că nu va fi cazul – este concluzia celui mai recent studiu realizat de EY România cu privire la impactul recentelor reglementări fiscale de care sunt nevoite companiile românești să țină cont și să le aplice în activitatea lor de zi cu zi.

Studiul EY sondează cum au primit firmele românești noile reglementări fiscale, dacă sunt acestea pregătite și în ce măsură sunt capabile să le adopte eficient în structura și procedurile interne și ce așteptări au vizavi de schimbările viitoare.

Ordonanța de Urgență nr. 133 din vara anului trecut a legiferat noi modificări ale Codului fiscal, unele cu aplicabilitate chiar din 2022, altele începând cu 1 ianuarie anul curent. Sunt în așteptare norme de aplicare care trebuie să completeze legi care vor intra în vigoare începând cu anul viitor. Sistemul fiscal românesc traversează o perioadă efervescentă, cu schimbări de anvergură, care vor avea impact pe termen lung asupra activității jucătorilor din economia națională, indiferent de sectorul în care funcționează sau de dimensiunea companiei.

Statul român, prin autoritatea de reglementare – Ministerul Finanțelor – și cea de aplicare – ANAF – are ca obiective principale creșterea veniturilor bugetare, prin conformare voluntară la plata impozitelor, dar și prin creșterea calității controalelor, digitalizare și aducerea la suprafață a unor activități care se derulează în special în zonele mai puțin controlabile – gri/neagră – a economiei naționale.

Ce anume alimentează presupunerea companiilor și care sunt premisele de la care pornesc aprecierile majoritar pozitive privind apariția unor noi taxe în 2023, a fost o întrebare cu răspuns multiplu, la care cei mai mulți respondenți (27%) au bifat varianta unor plăți mai mari la impozite și taxe, pentru că activitatea companiei și numărul de angajați au crescut. Evoluția inflației a ocupat locul doi, cu 22% dintre răspunsuri, ca potențial motiv de creștere a taxelor în acest an și abia pe locul trei (cu 20% dintre răspunsuri) a fost percepția potrivit căreia, în acest an, taxele vor crește, fiind determinate tocmai de reforma fiscală în curs.

„Majoritatea (61%) celor care se așteaptă la o creștere a taxelor pe care le vor avea de plătit în viitorul apropiat consideră că acest lucru se va datora creșterii activității companiilor în care activează sau/și evoluției inflației, ceea ce este interesant la o analiză mai atentă, întrucât reflectă, pe de o parte, o performanță pozitivă – cel puțin nominală – a afacerilor și, pe de altă parte, faptul că impactul inflaționist a devenit un indicator de care se ține seama în planurile de afaceri”, apreciază Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România.

Nevoia de aliniere cu posibile cerințe internaționale nou-introduse, cum ar fi seria de acte normative emise de UE pe zona fiscală care au fost ori urmează să fie integrate în legislația națională – a fost premisa bifată de 10% dintre respondenți, la egalitate cu evoluția contextului politic și perioada pre-electorală (tot 10%). Cea mai „completă” variantă, în care toate cele de mai sus vor determina creșteri de taxe și impozite în 2023, a fost bifată de aproape 12% dintre cei intervievați.

Convingerea reprezentanților companiilor că în acest an, dar și în 2024, creșterile de taxe și impozite sunt inevitabile, a venit de la mai mult de jumătate (53%) dintre respondenți, în timp ce peste o treime (33%) nu s-au pronunțat. Restul de 14% au considerat că aceste creșteri de taxe sunt evitabile în următorii doi ani.

Pe primul loc, ca alternativă la creșterea de taxe și impozite sau pentru a contracara inevitabilele creșteri din acest an, peste o treime dintre respondenți (35%) au considerat că ar trebui să fie acțiunile de combatere a evaziunii fiscale.

A doua măsură ca pondere în total răspunsuri se referă la creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor, inclusiv prin îmbunătățirea aspectului educațional oferit contribuabililor de către autoritățile fiscale, cu 26% dintre răspunsuri. 23% dintre respondenți consideră îmbunătățirea metodelor și a gradului de colectare ca alternativă la potențialele creșteri de taxe și impozite.

Un procent de 16% dintre respondenți consideră că utilizarea unor platforme automatizate de raportare, care să ajute în privința declarării și a transparenței fiscale pentru contribuabili poate fi o alternativă la potențiale creșteri de taxe din acest an.

Pentru că a fost deja avansată ideea reintroducerii plafonării contribuțiilor de asigurări sociale (CAS și CASS), eventual revenirea pe modelul anului 2017, la cinci salarii medii pe economie, participanții la studiu au fost invitați să se pronunțe asupra impactului acestei posibile reveniri la plafonul anterior. Cei mai mulți dintre aceștia (40%) au considerat că activitatea le va fi puțin influențată, peste un sfert dintre respondenți au considerat că impactul va fi mare, dacă se va lua această măsură (26%), niciun fel de impact – peste 16%, foarte puțin (impact mic) – 12%, foarte mult – 6%.

Respondenții au fost invitați să aleagă cele mai importante aspecte/măsuri de avut în vedere de către autorități pentru creșterea eficienței sistemului fiscal din România, având de optat pentru răspunsuri cu variante multiple. A rezultat următorul clasament al acestor considerente, în ordinea ponderii lor în totalul răspunsurilor:

• 28% – Digitalizarea ANAF și îmbunătățirea nivelului de pregătire a inspectorilor fiscali
• 23% – Existența unor programe menite să educe contribuabilii în privința obligațiilor fiscale datorate
• 23% – Sporirea transparenței autorităților fiscale și a criteriilor de selectare a contribuabililor pentru control
• 21% – Un timp mai mare pentru implementarea noilor prevederi legale (de ex.: SAF-T)

Alte aspecte care ar putea duce la eficientizarea sistemului fiscal, în opinia companiilor care au participat la studiu, au fost, în ordine: înăsprirea legislației, corelarea în timp real a informațiilor altor instituții pentru combaterea evaziunii fiscale, predictibilitatea și stabilitatea prevederilor fiscale, combaterea evaziunii fiscale, colaborarea și îndrumarea contribuabililor.

Un nou sondaj realizat de EY în rândul a peste 200 de companii din 15 țări din Europa a identificat o legătură esențială între guvernanța eficientă a consiliului de administrație în materie de sustenabilitate și performanța comercială a companiei. Studiul a constatat că respondenții care au instituit controale mai puternice de guvernanță în sustenabilitate au o probabilitate semnificativ mai mare de a realiza venituri mai solide decât cei care au controale mai puțin dezvoltate în acest domeniu.

Dintre companiile clasificate drept „experți” în buna guvernanță de sustenabilitate, 76% declară că se simt optimiste în ceea ce privește performanța lor de business, comparativ cu doar 45% dintre companiile clasificate drept „începători” în materie de guvernanță de sustenabilitate.

Experții declară că au o probabilitate mult mai mare de a evita acuzațiile de greenwashing – atunci când ambițiile ecologice declarate nu se potrivesc cu realitatea – prin îndeplinirea efectivă a ambițiilor climatice declarate. Doar 13% dintre începători se declară „foarte mulțumiți” de progresele înregistrate până în prezent în atingerea obiectivelor climatice pe care și le-au stabilit, ceea ce indică un potențial risc reputațional, în comparație cu mai mult de jumătate (52%) dintre „experți” care se declară mulțumiți de progresele înregistrate în ceea ce privește propriile ambiții.

De asemenea, sondajul a constatat că experții sunt mult mai predispuși să ia măsuri concrete, prin intensificarea investițiilor în sustenabilitate. Nouă din 10 dintre aceste companii (90%) au declarat că plănuiesc să-și crească investițiile în sustenabilitate, inclusiv în jur de o treime (29%) care spun că intenționează să le „crească mult”. În comparație, puțin peste jumătate (54%) dintre „începători” plănuiesc să facă creșteri de investiții și doar 9% dintre aceștia plănuiesc o creștere semnificativă.

Massimo Bettanin, Partener, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România: „O guvernanță eficientă la nivelul consiliului de administrație în domeniul sustenabilității este o condiție fundamentală pentru ca o organizație să își atingă obiectivele sociale și de mediu și, după cum arată studiul, chiar și rezultatele financiare pe termen lung. O guvernanță eficientă în domeniul sustenabilității solicită consiliilor de administrație să fie pregătite pentru provocările continue, inclusiv pentru așteptările tot mai mari în materie de mediu și sociale. Cu toate acestea, competența în materie de mediu și socială nu este suficientă. Diversitatea consiliilor de administrație în ceea ce privește cunoștințele, experiența, interesele și perspectiva ajută organizația să «navigheze în condiții meteorologice schimbătoare» prin identificarea și atenuarea riscurilor și valorificarea oportunităților”.

Sondajul a constatat variații semnificative între companii în ceea ce privește modul în care sustenabilitatea este abordată la nivelul consiliului de administrație. Marea majoritate a respondenților consideră că mai este loc de îmbunătățiri și doar 7% dintre aceștia declară că au sentimentul că problemele de sustenabilitate sunt pe deplin integrate în structurile și procesele decizionale ale consiliului de administrație.

Presiunea investitorilor pe termen scurt împiedică investițiile pe termen lung

Potrivit sondajului, 74% dintre respondenți spun că societatea lor ar trebui să abordeze aspectele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), chiar dacă acest lucru ar reduce performanța financiară pe termen scurt. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre respondenți (64%) au declarat că presiunea exercitată de investitori asupra câștigurilor pe termen scurt împiedică investițiile pe termen lung în sustenabilitate. Acest lucru sugerează că, în pofida beneficiilor comerciale evidente ale abordării aspectelor ESG, presiunea exercitată de investitorii cu viziune pe termen scurt rămâne o preocupare serioasă.

Companiile resimt, de asemenea, presiunea exercitată de propriii angajați, mai mult de jumătate (55%) dintre respondenți declarând că angajații lor consideră că nu se mișcă suficient de repede în ceea ce privește problemele climatice.

Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România: „Este mai simplu să te concentrezi doar pe maximizarea profitului în prezent, decât să abordezi probleme complexe și sistemice, precum schimbările climatice sau pierderea biodiversității, ale căror efecte pot să nu afecteze în mod clar rezultatele financiare trimestriale. Cu toate acestea, există din ce în ce mai multe dovezi că o gândire pe termen lung creează randamente pozitive. Mai multe exemple notabile de companii care au încetat să mai «facă ceea ce trebuie», din cauza concentrării asupra rezultatelor financiare pe termen scurt au dus la erodarea încrederii. Acest lucru, în cele din urmă, a redus veniturile și a comprimat cota de piață. Într-un mediu foarte volatil, gestionarea afacerii cu o perspectivă pe termen lung ajută companiile să anticipeze schimbările sistemice și să profite de oportunitățile de afaceri pe care le pot oferi aceste schimbări”.

Recomandări de acțiune

Raportul formulează o serie de recomandări de acțiune pe care companiile le pot lua pentru a îmbunătăți buna guvernanța de sustenabilitate și pentru a trece de la stadiul de „începători” la cel de „experți”. Acestea includ:

• integrarea sustenabilității în strategie și în structurile de guvernanță, astfel încât aceasta să devină parte din „activitatea obișnuită” a consiliilor și comitetelor. Doar 7% din toate companiile intervievate au considerat că sustenabilitatea a fost pe deplin integrată în structurile consiliului lor de administrație, iar 83% dintre experți au declarat că sunt eficienți în gestionarea agendei consiliului de administrație pentru a contribui la asigurarea faptului că riscurile și oportunitățile ESG pe termen lung sunt întotdeauna discutate, în comparație cu puțin peste jumătate (52%) dintre începători;
• căutarea unor modalități creative de a aduce competențe și experiențe diverse suplimentare în procesul de luare a deciziilor din consiliu, de exemplu, consilii alternative, consilii consultative, consilieri experți, accesarea mai multor membri ai conducerii și reîmprospătarea componenței consiliului. Dintre companiile intervievate, 86% dintre experți spun că s-au simțit eficienți atunci când vine vorba de creșterea diversității în consiliul de administrație și de asigurarea unui timp de intervenție echitabil pentru a oferi perspective noi asupra subiectelor ESG, în comparație cu doar 36% dintre începători;
• conceperea politicii de remunerare a directorilor executivi pe baza unor obiective cheie de performanță (KPI) bazate pe ESG, care sunt aliniate la strategia de afaceri a organizației, inclusiv la obiectivele materiale de sustenabilitate. Mai puțin de jumătate (47%) dintre organizațiile intervievate au făcut din sustenabilitate un element semnificativ al remunerării, fiind mult mai probabil ca experții să includă indicatorii ESG ca element semnificativ în stabilirea remunerării cadrelor de conducere (61% la experți, față de 29% în cazul începătorilor).

Raportul complet poate fi accesat aici.

• 76% dintre companii spun că temele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) sunt importante pentru investițiile lor în tehnologii emergente
• 77% dintre companii acordă prioritate furnizorilor de tehnologii emergente care pot articula impactul asupra mediului
• Investițiile în 5G se extind: strategiile privind internetul lucrurilor (IoT) vizează din ce în ce mai mult creșterea

Deciziile companiilor de a investi în tehnologii emergente sunt din ce în ce mai mult determinate de obiectivele lor de sustenabilitate și ESG – arată cea de-a patra ediție a studiului EY Reimagining Industry Futures. Dintre cele 1.325 de companii intervievate, 76% consideră că ESG este un criteriu de investiții principal sau important, iar investițiile în 5G sunt cele mai susceptibile de a implica ESG ca principal obiectiv (citat în 81% din cazuri). Un procent de 76% dintre respondenți consideră că tehnologiile emergente pot juca un rol esențial în reducerea emisiilor lor de carbon.

Atunci când vine vorba de selectarea unui furnizor pentru tehnologii emergente, 77% dintre respondenți spun că vor acorda prioritate celor care înțeleg impactul asupra mediului. Tot mai multe companii clasează „capacitățile și acreditările în materie de sustenabilitate” ca fiind principalul criteriu de alegere a furnizorilor, înaintea „prețurilor competitive”, aflate pe locul al doilea. Aceste atribute devansează „viteza de implementare și execuție” și „capacitățile de soluționare end-to-end” care sunt în prezent pe primele două locuri în procesul de selecție a furnizorilor.

Tom Loozen, EY Global Telecommunications Leader, declară: „Studiul din acest an evidențiază o schimbare marcantă a priorităților, indicând că sustenabilitatea este pe cale să devină factorul dominant care stă la baza alegerii furnizorilor de tehnologie. Pentru a ține pasul, directorii IT trebuie să facă mai mult pentru a se asigura că nivelul ridicat de așteptări se traduce în crearea de valoare pe termen lung, colaborând cu echipele de conducere pentru a face din sustenabilitate un principiu director care definește relațiile cu furnizorii. În egală măsură, furnizorii trebuie să joace rolul lor, mergând mai departe pentru a reflecta sustenabilitatea în ofertele lor și făcând mai mult pentru a aborda suficient de mult considerațiile ESG prin intermediul cazurilor de utilizare”.

Companiile respondente au spus că tehnologiile emergente oferă o gamă largă de contribuții pozitive la eforturile lor de sustenabilitate. Reducerea consumului de energie (46%) se află în topul listei, în timp ce îmbunătățirea măsurării sustenabilității (39%) și a planificării (39%) ocupă un loc important. Cu toate acestea, beneficiile percepute variază în funcție de sector: 54% dintre companiile din sectorul auto citează reducerea consumului de energie ca fiind un beneficiu principal, în timp ce procentul scade la 38% în rândul respondenților din domeniul sănătății; iar reducerea deșeurilor este favorizată de 50% dintre respondenții din sectorul producției, în comparație cu doar 35% dintre organizațiile guvernamentale.

Dincolo de imperativul sustenabilității, studiul mai arată că nivelurile de investiții sunt în creștere pentru toate cele opt tehnologii emergente urmărite în cadrul studiului: robotică și automatizare, analiză și inteligență artificială (AI), edge computing, IoT, 5G, realitate augmentată sau virtuală, blockchain și calcul cuantic. 5G și edge computing înregistrează cea mai mare creștere – ambele cu 4% față de anul precedent. 5G are cel mai activ profil în ceea ce privește investițiile viitoare, 57% dintre companiile respondente plănuind să investească în această direcție în următorii trei ani. La nivel regional, companiile din Americi conduc în prezent, 35% dintre acestea investind în 5G – în creștere cu 15% de la an la an. Nivelurile de investiții actuale și planificate în Europa și Asia rămân stabile de la an la an, constatările indicând că respondenții din Asia ar putea amâna investițiile.

În special, strategiile 5G și IoT ale companiilor sunt mai orientate spre creștere în acest an. 30% dintre respondenți citează „revizuirea modelelor de afaceri existente” ca fiind un factor important al cheltuielilor IoT, față de 25% anul trecut. Iar cazurile de utilizare 5G-IoT, cum ar fi realitatea virtuală și augmentată (citate de 50% dintre respondenți), punctează acum înaintea aplicațiilor care oferă funcții de continuitate a afacerii – în contrast cu anii anteriori, când continuitatea și reziliența erau prioritare.

Adrian Baschnonga, EY Global TMT Lead Analyst, spune: „Pe măsură ce companiile devin tot mai atente la oportunitățile pe care 5G și IoT le oferă în stimularea creșterii, furnizorii trebuie să răspundă proactiv la evoluția cererilor de cazuri de utilizare. Un aspect esențial pentru această agendă este cartografierea eficientă a soluțiilor în funcție de nevoile de afaceri în schimbare, valorificând în același timp 5G și IoT împreună cu alte tehnologii, cum ar fi inteligența artificială și edge computing, pentru a maximiza impactul lor colectiv”.

Autor: Bujor Octavian Raclaru, Avocat, Of Counsel, Head of Defense Practice, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Eficienţa Ordonanței de urgenţă nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, deja depăşită la aderarea României la NATO și UE, ulterior intrării ei în vigoare la 21 februarie 2003, a fost gradual șubrezită prin amendamentele adoptate în anii 2005, 2010 şi 2015.

Lăsând deoparte celelalte critici ale sistemului de offset aplicabil achizițiilor pentru nevoi de apărare în România (exceptarea de la aplicabilitatea offsetului asupra achizițiilor tip Government-to-Government – G2G, permiterea offsetului indirect, procentul mai redus de offset – 80% sau modul de stabilire a multiplicatorilor specifici), sunt de avut în vedere două probleme a căror rezolvare a constituit unul dintre obiectivele centrale ale reformei sistemului polonez de offset în domeniul achizițiilor militare.

Automatismul operațiunilor de offset la atingerea unui prag valoric mic, fără vreo analiză cost-beneficiu, ridică numeroase probleme de ordin juridic şi practic în România, dintre care sunt de menționat:

• automatismul/necircumstanțierea offsetului poate aduce României proceduri de infringement prin prisma afectării principiilor concurențiale, ale transparenţei şi nediscriminării sub Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) şi în relație cu normativele europene care reglementează achizițiile de produse şi servicii din domeniile apărării și securității şi, respectiv, transferul intra-UE al acestor tipuri de produse. Așa cum a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene în numeroase cauze, excepția „protejării intereselor esențiale de securitate în legătură cu producția şi comerțul cu arme, muniție şi material de război”, prevăzută la art. 346 alin. (1) litera (b) al TFUE este de strictă interpretare, referindu-se la cazuri excepționale, care trebuie să fie clar individualizate;
• pragul mic de declanșare a obligației de offset, de doar 2 milioane de euro (valoare a achiziției „individuală sau cumulată”, spre comparaţie pragul este de 5 milioane de euro în Polonia şi, respectiv, de 10 milioane de euro în Grecia), duce la încărcarea inutilă a sistemului cu achiziții de valoare mică, divizarea artificială a unei necesități de înzestrare în mai multe proceduri de achiziție, uneori în cantități chirurgicale, pentru evitarea implicării prevederilor de offset şi de multe ori cu consecința câștigării procedurilor de produse diferite. Dincolo de incapacitatea de a negocia o compensare industrială sau o integrare/producție măcar parțială în ţară, efectele imediate sunt prețul mai ridicat per unitate şi un coșmar logistic din cauza unei înzestrări pestrițe;
• incidenţa automată a offsetului asupra oricărei achiziții externe care depășește pragul legal, indiferent de valoarea acestuia, poate fi economic neavantajoasă în anumite cazuri în care excedentul de preț al achiziției generat de prezența obligației de offset nu este justificat de beneficiile obținute prin implementarea operațiunilor de compensare tehnologică și industrială. Trebuie înțeles faptul că furnizorul extern de produse, lucrări sau servicii nu își asumă obligația de offset neremunerat, costul offsetului ducând la creșterea în consecință a prețului de achiziție.

Problema instituțională şi defazarea celor două contracte – contractul de achiziție şi acordul de offset – este poate cea mai mare problemă a sistemului românesc al offsetului. Potrivit legii, executarea operațiunilor compensatorii se află în competența Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei. În ceea ce privește contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, problematica offsetului – de la nevoile concrete de tehnologie în cadrul programelor prioritare de înzestrare şi R&D/T militar la atribuirea, negocierea şi încheierea contractului de achiziție şi negocierea şi încheierea acordului de offset – este împărțită între structurile, instituţiile şi companiile aflate în subordinea, îndrumarea sau sub autoritatea celor două ministere implicate, respectiv Ministerul Apărării Naționale şi Ministerul Economiei.

Această disipare a competenţelor duce fie la neimplementarea unui offset eficient/cu valoare adăugată mare în legătură cu programul de achiziție pentru nevoi de apărare care l-a generat, fie la complicații excesive ale schemelor de compensare, în măsura în care contractele de achiziție sunt adesea semnate de MApN înainte de a se ajunge la un acord pe partea de offset industrial, astfel încât Ministerul Economiei este lăsat să identifice o formulă de offset care este rareori acceptată de furnizor.

Spre comparație, după ce, în 2014, Polonia a transferat competența operațiunilor de offset de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării Naționale, în ianuarie 2022, a concentrat activitatea Inspectoratului Armamentelor, Inspectoratului pentru Implementarea Tehnologiilor Inovative de Apărare, a Biroului pentru Acorduri de Offset şi respectiv activitatea reminiscenței administrative din cadrul Ministerului Economiei (Departamentul pentru Programe de Offset) într-o instituție unică – Agenția Armamentelor („Agencja Uzbrojenia”), subordonată direct ministrului apărării naționale din Polonia. Acesteia i-au fost transferate atât competențele cu privire la contractele de achiziție pentru nevoi de apărare, cât şi întreaga competenţă cu privire la operațiunile de offset. Prin reforma din ianuarie 2022, Polonia a decis eliminarea automatismului aplicării offsetului prin efectuarea de către Agenție a două tipuri de verificări obligatorii înaintea asocierii obligațiilor de offset unei achiziții de produse pentru nevoi de apărare care depăşeşte pragul de 5 milioane de euro: [1] o analiză cost-beneficii cu privire la necesitatea offsetului în legătură cu achiziția în cauză, analiza integrării şi interfuncționării echipamentelor/sistemelor în cadrul sistemului național de apărare, într-un tot unitar, capacitatea efectivă de absorbție a offsetului de către industria națională de apărare, balanța costurilor (inclusiv creșterea prețului de achiziție şi eventualele costuri de absorbție a obiectului offsetului) şi beneficiilor offsetului (incluzând cuantificarea infuziei de tehnologie, know-how și competenţe) şi [2] o verificare juridică a conformării la normele europene, prin analiza şi justificarea aplicării operațiunilor compensatorii prin prisma „interesului esențial de securitate” pentru statul polonez.

Împărțim cu Polonia riscuri, responsabilități şi interese comune în Flancul Estic al NATO şi ne uităm admirativ la ambițiile de înzestrare poloneze, la achizițiile lor spectaculoase cu transfer tehnologic şi înființări de capacități de producție, precum şi la avântul industriei poloneze de apărare. Faptul că Polonia a decis, la începutul anului 2022, să își revigoreze sistemul de operațiuni compensatorii la contractele de achiziții militare şi că are așteptări mari în urma acestei reforme demonstrează că offsetul clasic nu a căzut în desuetudine şi poate reprezenta imboldul necesar pentru reformarea normativ-instituțională a sistemului românesc, plecând de la proiectul perfectibil de modificare a cadrului legal al operațiunilor de offset, aflat deja de prea multă vreme în proceduri parlamentare.