Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

Criza din ultimele 18 luni a făcut ca legislația fiscală să fie modificată într-un ritm alert în multe țări, ceea ce a condus la o accelerare a modificărilor codurilor și legislației  fiscale. Companiile se pregătesc deja pentru o perioadă de amplificare a controverselor fiscale cu posibile consecințe asupra bazelor impozabile. Disputele care încep să apară între organele de control fiscal și contribuabili sunt foarte diferite de cele de acum 3 ani. Tehnologia aplicată în analizele fiscale de risc își aduce contribuția din plin la soluționarea sau chiar la evitarea acestor consecințe fiscale și, implicit, a  litigiilor de natură fiscală.

Transparență și claritate cu ajutorul tehnologiei

Prin investiții în tehnologia utilizată mai ales în departamentul financiar-contabil, companiile pot comunica într-un mod mai  eficient cu administrațiile fiscale care au avansat pe drumul digitalizării. Astfel, companiile pot planifica și răspunde proactiv Fiscului in cazul  controverselor fiscale, fie prin îmbunătățirea răspunsurilor în timpul derulării controalele fiscale – din punct de vedere tehnic, fie prin îmbunătățirea timpilor de răspuns, fie prin valorificarea la maximum a programelor de prevenire și soluționare a litigiilor.

Importanța tehnologiei în evaluarea riscurilor fiscale trebuie bine înțeleasă. Astăzi există platforme care le permit experților fiscali și financiari să gestioneze eficient orice tip de contact cu autoritățile fiscale – de la simple cereri de date până la audituri fiscale și actualizări ale evoluției litigiilor. Tehnologia dedicată poate urmări fiecare tip de contact, permite adresarea cu prioritate a litigiilor și aduce claritate în relația cu autoritățile fiscale.

Instrumente și platforme pentru aspectele fiscale

Practicile consacrate se transformă într-un  argument al  utilizării unei varietăți de instrumente fiscale și juridice disponibile online pentru a ajuta la formularea răspunsurilor în cazul controalelor și auditurilor  fiscale; din ce în ce mai amănunțite și mai complexe. Aceste instrumente și tehnologii  complexe permit accesul autorităților fiscale la datele contribuabililor  afiliați din mai multe țări și ale întregului grup de companii. De aceea, companiile pot acum să creeze fișiere complete de documentație fiscală, cu rolul de a îmbunătății  administrarea  bazelor impozabile și a impozitelor plătite în mai multe jurisdicții fiscale, fișiere ce conțin informații despre  activități comerciale și care detaliază tranzacții, structuri sau potențiale riscuri fiscale.

În situația în care firma primește o cerere de informații de la autoritatea fiscală, este esențial ca departamentul financiar-contabil să aibă un proces tehnologic deja implementat prin care să  clasifice în mod clar și rapid aceste informații, să evalueze nivelul de risc pe care îl poate prezenta și, de ce nu,  să aplice proceduri convenite în prealabil prin care să se poată adresa diferitelor  niveluri  ale controlului realizat de autoritățile fiscale.

Managementul auditului fiscal în timp real

Este foarte clar că tehnologia joacă un rol important în managementul controalelor  fiscale și chiar al auditurilor interne de natură fiscală. Instrumentele tehnologice sofisticate permit departamentelor de taxe  să înregistreze  și să urmărească fiecare etapă a controlului sau auditului fiscal, respectiv  a procesului de gestionare a litigiilor într-o platformă centrală, permițând decidenților să obțină vizibilitate atât asupra status-ului, cât și a expunerii financiare totale. Bunele practici arată că datele legate de soluționare trebuie stocate, deoarece oferă elemente valoroase cu privire la costul potențial al oricărei dispute viitoare pe același subiect.

Datorită vitezei de adopție a tehnologiei la nivelul autorităților fiscale un  nou mod de lucru încep să se cristalizeze deja și observăm cum autoritățile fiscale ajung să cunoască mai multe despre problemele fiscale de ansamblu ale unei companii decât însăși compania în cauză.

În loc de concluzie

Este de așteptat ca societățile comerciale să furnizeze dovezi mult mai amănunțite pentru a-și susține pozițiile fiscale. Se conturează tot mai pregnant multilateralismul în materie fiscală, atât în ceea ce privește aplicarea legii în sine, cât și în ceea ce privește oportunitățile disponibile de soluționare a litigiilor. Așadar, în condițiile în care multe companii nu s-au adaptat la schimbările aduse de tehnologie, digitalizarea vine să le perturbe ciclul de viață al proceselor de conformitate fiscală învechite.

 Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Europa vrea ca toate multinaționalele și companiile independente din statele membre să contribuie cu „partea lor echitabilă” la redresarea economică. Ce presupune acest lucru? Companiile să fie obligate să declare public locul unde își realizează profiturile și își plătesc impozitul. Măsura, anunțată recent de Consiliul Uniunii Europene, este o concretizare a unei propuneri de directivă din 2016, pe care, de această dată, s-a obținut acordul politic al Austriei și Sloveniei. În luna anterioară deciziei Consiliului UE, Comisia Europeană spunea că se gândește la o nouă Directivă, prin care marile companii să își publice impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate. Mai mult, chiar zilele trecute, cele mai puternice șapte state ale lumii anunțau că vor să creeze „un impuls de neoprit” în stoparea transferului profiturilor către jurisdicții cu impozite mici, dar și pentru a obliga multinaționalele să plătească mai multe taxe acolo unde își desfășoară activitatea. Cu alte cuvinte, de aici înainte, companiile trebuie să fie cu ochii pe legislație și să se pregătească: transparența va deveni normă.

Recent, ministrul portughez al Economiei și digitalizării, Pedro Siza Vieira, a afirmat ca evitarea plății impozitului pe profit și planificarea fiscală agresivă a marilor companii multinaționale privează țările UE de peste 50 de miliarde de euro de venituri pe an, el susținând, de asemenea, necesitatea introducerii transparenței fiscale în practicile multinaționalelor.

Siza Vieira nu este singura voce care susține că toate companiile trebuie să contribuie în mod egal la redresarea economică, mai ales în noul context, generat de pandemie. Au existat multe alte voci care susțineau că întreprinderile și simplii contribuabili, care s-au îmbogățit ca urmare a pandemiei, ar trebui să contribuie mai mult, plătind o taxă de solidaritate.

Acum, Consiliul UE susține propunerea de Directivă a Comisiei Europene – toate multinaționalele sau companiile independente cu un venit total consolidat de peste 750 milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, indiferent dacă își au sediul în UE sau în afara acesteia, să dezvăluie în mod public informații privind impozitul pe venit plătit în fiecare stat membru sau într-o țară terță sau aflată într-o jurisdicție necooperantă. O astfel de raportare va avea loc prin intermediul unui formular comun al UE și în formate electronice care pot fi citite automat.

Propunerea urmează să ajungă și la Parlamentul European, pentru aprobarea textului Directivei, proces prin care se pot aduce clarificări, cum ar fi, de pildă, cea privind cine poartă responsabilitatea reală pentru asigurarea respectării obligației de raportare.

Sunt încă critici aduse acestei propuneri, cum ar fi aceea că scapă din vedere multinaționalele cu afaceri mai mici, iar, dincolo de ele, există și o îngrijorare, pentru că transparentizarea ar putea expune rolul anumitor state membre care încurajează încă scheme fiscale care sunt la marginea evaziunii fiscale.

De ce e importantă raportarea publică? Obligația de raportare există și în prezent, dar ceea ce face deosebită propunerea de Directivă este obligația ca totul să fie public.

Acum, prin Directiva (EU) 2016/881 cu privire la raportarea țară cu țară, care a pornit de la Acțiunea 13 a OECD, multinaționalele sunt obligate să transmită autorităților fiscale un raport anual cu informații dezagregate pe țări (raportare țară cu țară, cum îi spune și numele), pentru a arăta unde sunt alocate activele și lucrătorii, modul în care sunt distribuite profiturile și unde se plătesc impozitele.

Însă rapoartele nu sunt făcute publice în Uniunea Europeană, astfel controlul public cu privire la strategiile utilizate de companiile multinaționale pentru a deplasa profiturile în paradisuri fiscale este ca și inexistent.

Spre deosebire de Uniunea Europeană, autoritățile fiscale americane fac publice rapoartele multinaționalelor din SUA. Informațiile agregate și tratate corespunzător sunt disponibile pe site-ul web al Serviciului de venituri interne din 2016. Adică din anul din care datează și tentativa europeană de a face publice declarațiile de impozit ale companiilor.

Conform unui studiu realizat de o platformă de dezbatere a politicilor sociale și economice europene – Intereconomics, 1.205 companii din SUA confirmă existența unor rețete agresive de planificare fiscală „prescrise” de anumiți consultanți și utilizate pentru a direcționa artificial profiturile către state membre mai atractive din punct de vedere fiscal. „Dezvăluirea publică este necesară pentru o radiografie reală a modului în care companiile își distribuie activele între națiuni, unde își desfășoară activitatea, își declară profiturile și își plătesc impozitele”, mai notează studiul citat.

Tot în direcția transparentizării, la 18 mai 2021, Comisia Europeană a inclus în comunicarea „Impozitarea afacerilor în secolul XXI” o propunere (care va fi emisă până în 2022) ca anumite companii mari care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană să își publice ratele efective de impozitare, adică impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate. Ceea ce se va traduce printr-o transparență crescută a impozitelor plătite și prin monitorizarea strategiilor de planificare fiscală.

Până în 2023, Comisia vrea un nou cadru la nivel european privind impozitul pe profit sub titlul: „Afacerile în Europa: cadrul pentru impozitarea profiturilor” (Business in Europe: Framework for Income Taxation – BEFIT). BEFIT se va baza pe o repartizare a profiturilor realizate pe baza unei formule și o bază de impozitare comună și va înlocui propunerea în așteptare pentru o bază de impozitare consolidată, CCCTB (Common Consolidated Corporate Tax Base – Baza Comună Consolidată a Societăților) care va fi retrasă. CCCTB a fost propusă de Comisia Europeană încă din 2004 şi a trecut prin multe sincope și mai multe variante de-a lungul a 14 ani de negocieri. Ultima variantă, din 2018, când a fost aprobată, CCCTB propunea o nouă taxă pentru companiile multinaționale mari cu o cifră de afaceri de peste 750 milioane de euro ce ar fi fost obținută dintr-o fracțiune (3%) din baza de impozitare comună consolidată rezultată din aplicarea propunerii Comisiei Europene. Conform calculelor Curții de Conturi Europene (2018), această propunere ar fi reprezentat un venit anual de 12 miliarde de euro.

Reforma fiscală pe repede înainte? Criza economică și sanitară pare să fi acționat ca un catalizator pentru mai multe decizii importante care trenau și fac din 2021 un al „revoluțiilor” fiscale. Un comunicat emis chiar sâmbăta trecută arăta că SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Canada, adică statele care compun G7, au negociat un acord pentru a opri companiile să transfere profiturile către jurisdicții cu impozite reduse, dar și pentru a se asigura că cele mai mari multinaționale plătesc mai multe taxe acolo unde își desfășoară activitatea. Acordul a fost salutat de miniștrii de finanțe și marchează un pas semnificativ înainte în negocierile care au început încă din 2013. Detaliile primei părți a acordului, o concesie semnificativă din partea SUA a administrației lui Joe Biden, spune clar că „cele mai mari companii globale” cu marje de profit de cel puțin 10% ar trebui, în viitor, să aloce 20% din profiturile globale către țările în care își fac vânzările.

Dacă s-ar implementa, acest lucru ar răsturna un secol de impozitare internațională a companiilor, în care profiturile sunt impozitate numai acolo unde companiile au o prezență fizică.

Decizia vine la puțin timp de la un alt acord istoric al G7 asupra impozitului minim pe profitul multinaționalelor, deschizând calea pentru un acord global în acest an. Un acord în acest sens ar putea fi semnat în cadrul Summit-ul G7 din 11-13 iunie. Acordul a intervenit după ce Trezoreria SUA s-a oferit să accepte un impozit minim pe profitul companiilor, valabil la nivel global de cel puțin 15%, o rată semnificativ mai mică față de propunerea de 21% susținută anterior de Germania și Franța.

Ce putem înțelege din toate aceste măsuri enumerate? În primul rând că sistemul fiscal internațional este într-un continuu proces de reformă și de adaptare la realitățile economice și sociale și că, pe viitor, vom asista la și mai multe schimbări legislative și într-un ritm mult mai rapid, toate îndreptate spre transparentizare și lupta împotriva fraudei, cu scopul stabilirii unor impozite echitabile la nivel mondial.

Dar și că, dacă acum vorbim despre transparentizarea informațiilor cu privire la profituri și impozite ale multinaționalelor cu venituri de peste 750 milioane de euro, mâine vom vorbi și despre alte categorii de contribuabili, pe măsură ce digitalizarea administrațiilor fiscale se va extinde. Cum pachetul european NextGeneration oferă finanțare statelor membre, tocmai ca să atingă pragul de 20% minim de digitalizare a administrațiilor fiscale, mă aștept ca „mâine” să vină mai devreme decât putem gândi. Iar o interconectare a administrațiilor fiscale, operațională și eficientă, se traduce prin noi puncte de atenție pentru companii.

Gabriel Biriș,

avocat, Partener al Biriș Goran SPARL

Anul care se încheie va fi în mod sigur adus aminte ca anul pandemiei, anul în care viața ni s-a schimbat așa cum nu credeam că se poate schimba. Stresul generat de pandemie și de măsurile luate de guvernele lumii pentru a limita răspândirea virusului pentru majoritatea sectoarelor economice a fost unul semnificativ. Sistemul de educație a fost perturbat major prin închiderea școlilor. Presiunea pusă pe sistemul medical a fost și este uriașă. Vestea bună pe sfârșit de an sunt vaccinurile dezvoltate și aprobate în timp record, vaccinuri care – pe lângă efectele pur medicale, am credința că vor ajuta și la reducerea fricii de virus și, încet-încet, la revenirea la normal a vieții noastre.

În mod paradoxal, acest an nu a fost deloc unul zbuciumat pentru domeniul nostru – fiscalitatea, lucru pe care eu unul îl consider remarcabil, mai ales în condițiile în care în anii anteriori «plouase» cu tot felul de modificări ale legislației fiscale, unele cu efecte atât de grave, încât au fost necesare modificări ale modificărilor pentru a le corecta.

Principalele măsuri luate în acest an au fost îndreptate înspre a ajuta companiile să supraviețuiască crizei:

• au fost amânate la plată impozite și contribuții, fără dobânzi și penalități;
• lipsa controalelor fiscale a dus la reducerea semnificativă a litigiilor fiscale;
• au fost amânate executările silite și au fost simplificate foarte mult condițiile pentru a eșalona plata impozitelor;
• a fost lărgită semnificativ sfera de rambursare TVA cu control ulterior, măsură excelentă, ce consider că trebuie să devină regulă în viitor.

Nu a fost majorat niciun impozit, taxă sau contribuție. În plus, sfârșitul de an ne-a adus și câteva măsuri foarte bune pentru anii ce vor urma.

Prima: prin Legea nr. 239/2020 a fost aprobat creditul fiscal pentru creșe și grădinițe. Angajatorii vor putea plăti pentru creșa sau grădinița copiilor angajaților lor, în limita a 1.500 lei/lună, și scădea aceste sume nu numai din impozitul pe profit, dar și din alte impozite. În plus, sumele plătite nu sunt avantaje de natură salarială, nu se rețin impozite și contribuții. Potențialul acestei măsuri pentru dezvoltarea educației timpurii este unul extraordinar și sperăm ca facilitatea să permită refacerea rapidă a sistemului de creșe și grădinițe, cu impact nu numai pentru educație (fără de care nu putem spera să reducem analfabetismul funcțional uriaș și nici să avem un capital uman de calitate).

O altă modificare importantă a Codului fiscal – consolidarea fiscală pentru grupurile de companii românești a fost aprobată în Parlament pe sfârșit de an și deja a fost promulgată de Președinte și publicată în Monitorul Oficial (Legea nr. 296/2020). Începând din 2022, companiile care îndeplinesc condițiile prevăzute în lege vor putea depune declarațiile de impozit pe profit consolidat, pe grup, astfel încât pierderile fiscale înregistrate de o companie să poată fi compensate cu profiturile obținute de alte companii din grup. Este o modificare solicitată de mediul de afaceri încă din 2015, care însă a tot fost amânată până la aprobarea ei în decembrie 2020, care, practic, face din România o importantă locație pentru holdinguri, țara noastră intrând astfel într-un grup select de jurisdicții care pot fi hub pentru investitori.

Avem modificări importante și la Codul de procedură fiscală, Legea nr. 295/2020 atenuând unele dintre dezechilibrele procesuale introduse în defavoarea contribuabililor prin Codul de procedură fiscală din 2015, o perioadă de tristă amintire în ceea ce privește excesele ANAF împotriva contribuabililor. Menționez doar că practica distructivă introdusă atunci, anume blocarea accesului contribuabililor la soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de impunere prin plângeri penale formulate de inspectorii ANAF, încetează. Conform noilor prevederi, în cazul în care inspectorii sesizează organele de urmărire penală, inspecția se suspendă, nu se emite decizie de impunere (care știm, este executorie), inspecția urmând a se relua după finalizarea procedurii judiciare.

Încheiem, așadar, un an cu evoluții în principal pozitive din punct de vedere fiscal.

La ce să ne așteptăm în 2021?

Principala provocare pentru România este refacerea echilibrului bugetar, deficitul fiind unul uriaș, probabil în jurul a 10% din PIB, în condițiile în care veniturile sunt sub 30% din PIB. Să nu uităm și că România a intrat în 2020, după ani de creștere economică, cu un deficit de 4,4% din PIB în 2019, datorat atât creșterii excesive a cheltuielilor cu pensiile și salariile bugetarilor (creșteri care au continuat și în 2020), cât și unei politici de spulberare a bazei de impunere prin tot felul de scutiri, de reduceri de impozite sau contribuții sociale obligatorii.

Pentru a înțelege mai bine direcția în care ne îndreptăm, ne uităm la ce prevede Programul de guvernare prezentat de guvernul Cîțu.

Obiectivele generale în ceea ce privește Finanțele publice și fiscalitatea sunt – citez (Primul capitol, Ministerul Finanțelor, secțiunea III, pag. 5):

„Coaliția nu va majora sau introduce noi impozite și taxe. În etapa actuală, principalul efort va fi făcut pentru îmbunătățirea colectării veniturilor, prin:

1. eliminarea distorsiunilor și lacunelor ce permit minimizarea poverii fiscale, asigurându-se corectitudinea și echitatea în sistem;
2. simplificarea regulilor și debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară și administrarea fiscală,

• implementarea unui sistem fiscal mai corect, mai eficient, mai simplu și mai transparent, ce va sprijini activitățile economice”.

Sunt prevederi generale care folosesc termeni generoși, precum „corectitudine”, „echitate”, „eficiență”.

Și în ceea ce privește administrarea fiscală, Obiectivele specifice prevăd chestiuni importante. În secțiunea „Obiective specifice” (pag. 7), citim următoarele:

„Reforma ANAF și schimbarea paradigmei relației stat-contribuabili vor fi obiectivul principal. Va fi accelerată digitalizarea ANAF și va fi finalizată procedura de conectare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic la sistemul informatic național de monitorizare al ANAF și implementarea sistemului de facturare electronică care permite transmiterea în timp real a facturilor emise către ANAF. Astfel va crește baza de colectare și va fi prevenită evaziunea fiscală.”

Direcția pare evident una bună, ceea ce ne ajută să ne uităm cu optimism la perioada următoare.

Noi suntem însă datori să fim și realiști. Avem un mix de probleme, iar asta înseamnă că avem nevoie de un mix de soluții…

Începând din 2016 (an electoral) și continuând apoi în 2017, 2018 (ani dominați de populismul de care dl Dragnea avea nevoie în speranța că poate câștiga și lupta cu Justiția, după ce câștigase lupta electorală), am asistat la un proces de spulberare a bazei fiscale prin tot felul de scutiri, excepții și tratamente preferențiale. Astăzi, doar 5% din companiile din România mai plătesc impozit pe profit, impozitul pe venit a fost redus de la 16% la 10%, CAS și CASS sunt datorate la salariul minim pe economie de persoanele care obțin venituri din activități independente (nu și de cei care obțin venituri din salarii, unde au fost eliminate și plafoanele existente anterior), iar TVA pentru mâncare este 5% dacă o consumăm la restaurant, dar 9% dacă o consumăm acasă…

Din punctul meu de vedere, nu avem nicio șansă să redresăm bugetul dacă ne cramponăm în a menține intacte măsurile greșite din trecut. Ele trebuie corectate. Așa cum am mai spus, scutirile sau tratamentele preferențiale pentru unii contribuabili (de care beneficiez și eu) nu numai că erodează baza de impunere, dar divizează națiunea, creând categorii diferite de cetățeni/contribuabili „specialii”, pentru care legea prevede că nu trebuie să plătească, și restul, care au obligația să plătească.

În acest context, prevederea inclusă în Secțiunea ˆDirecții de acțiune” a capitolului 3 – Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (pag. 24 – „Nu vom introduce noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii, nu le vom majora pe cele existente, nu vom elimina sau reduce facilități existente”) este cel puțin îngrijorătoare și limitează foarte mult opțiunile pe care acest guvern le are pentru a restabili echilibrele fiscale, bugetare și a asigura resursele pentru a moderniza România și a reduce decalajele existente față de statele cu care ne dorim să ne comparăm.

Revenind, personal cred că mixul de soluții de care avem nevoie este:

1. sarcină fiscală rezonabilă, distribuită proporțional pentru toți contribuabilii, în funcție de mărimea câștigului, și nu de cum este obținut acesta și nici de cine îl obține. Este esențial ca baza de calcul a contribuțiilor sociale să fie plafonată la un nivel rezonabil – maxim 3 salarii medii, iar plafonarea să se facă pe suma veniturilor. Scutirile (toate!) trebuie să dispară. Asta nu se poate face păstrând legislația fiscală așa cum este acum, adică așa cum a fost gândită de domnii Dragnea și Vâlcov;
2. reducerea evaziunii prin eficientizarea ANAF (informatizare, training). Avem un GAP de TVA uriaș, 35%, cel mai mare din UE, de peste 3 ori mai mare decât media UE și tot de peste 3 ori mai mare decât vecinii noștri de la sud, Bulgaria. Nu pot înțelege apatia noastră în legătură cu aplicarea taxării inverse, singura măsură care poate stârpi frauda carusel și, în general, frauda de TVA în B2B, fraudă pe care o estimez la peste 75% din total;

• stoparea creșterii cheltuielilor fixe ale statului, în special a pensiilor și salariilor bugetarilor. Este evident nevoie ca pensiile să crească, dar acest lucru nu trebuie făcut pe seama creșterii datoriei publice, ci pe creșterea numărului de locuri de muncă, în special a celor bine plătite, pe seama reducerii muncii la negru, a evaziunii;

1. investiții publice masive, în special folosind finanțarea pusă la dispoziție de UE, pentru a ne construi infrastructura și moderniza statul. Tot aici aș menționa nevoia de a revizui legislația care a ajuns să blocheze investițiile în Marea Neagră, investiții fără de care uriașa resursă de acolo va rămâne pe fundul mării.

Vom vedea ce va fi. De următoarele luni depinde dacă vom folosi sau nu fereastra de oportunitate care ni se deschide: un ciclu electoral de 4 ani neîntrerupt de alegeri, urmat de un alt ciclu electoral tot de 4 ani, și el, neîntrerupt. Deceniul care începe la 1 ianuarie poate și trebuie să fie deceniul modernizării țării noastre, însă pentru asta trebuie muncă multă și, mai ales, muncă eficientă. Și solidaritate…

 Autor: Delia Cataramă, conferentiar universitar doctor la Academia de Studii Economice, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori și Tax Partner la Viboal FindEx

Da… sunt sub impresia finalizării unuia dintre cele mai frumoase romane din literatura română: „Cel mai iubit dintre pământeni” scris de Marin Preda. M-a impresionat forța cu care Marin Preda exprimă prin fiecare cuvânt al celor 3 volume acest „… dacă dragoste nu e, nimic nu e!…” într-un amestec de imagini ale unei societăți încremenite în absurdul unui comunism unde profesorul universitar ajunge, pe rând, muncitor la deratizare, strungar și contabil…, fiind condamnat la închisoare de două ori pentru două delicte pe care nu le-a comis: unul politic și unul uman!

Cu permisiunea dumneavoastră, reiau un mic pasaj, care parcă este mai prezent ca niciodată în societatea noastră, la peste 30 de ani de la căderea comunismului și de la scrierea cărții:

„Băiatul însă, așa umil cum arăta, avea pe la București nu știu ce fel de rude sau prieteni, destul că un zbârnâit pe interurban mă invita a treia zi să mă prezint imediat la Ministerul Justiției, chiar la cabinetul titularului. Strigăte: «Cum ai putut să condamni la închisoare un om pentru o pâine?» «Credeți că e primul? i-am răspuns eu liniștit. Și credeți că e ultimul? Așa scrie legea. Am încercat să n-o aplic, la prima înfățișare l-am achitat, dar au sărit alții și m-au amenințat cu destituirea». «Legea asta e greșită, a zis atunci titularul, văd că sunteți un judecător experimentat. Unde e greșeala?» «Furtul e furt, i-am răspuns, trebuie pedepsit, dar depinde de pagubă, de prejudiciul adus societății sau individului, nu rămâne o cantină fără pâine dacă o fată e drăguță cu un băiat și îi dă pe furiș o franzelă.» «Așa este, ce propuneți?» «Să schimbați legea! i-am spus. Nuanțări, de altfel, există și acum pentru tot soiul de delicte: de la o lună până la un an de închisoare. Puneți amenzi de la o sută până la nu știu câte mii de lei sau alte forme care să nu încurajeze furtul, dar nici să dea cu ușurință prilej unui milițian ranchiunos să-i facă ‘figura’ unui dușman personal și să-l trimită la răcoare pentru astfel de delicte minore.» «Bine!», mi-a spus titularul și a propus foarte rapid aceste modificări care au micșorat apreciabil numărul de ‘delincvenți’ adevărați sau ‘aranjați’ din societatea noastră. Nu e nevoie de o epopee ca Mizerabilii ca să ne atragă atenția unor deficiențe ale legislațiilor. Dar poetul a vizat mult mai sus, cum am încercat să explic: să facă să înflorească în noi înțelegerea, fără de care nicio legislație, oricât de bună, nu-și atinge în întregime marele ei scop…”1.

Pledoaria lui Marin Preda accentuează două probleme esențiale cu care ne confruntăm în domeniul legislației fiscale și aplicării ei:

• este suficient să atragem atenția legiuitorului că legea este „greșită” pentru ca el să o îndrepte, deci să facă o literă a legii corectă;
• este extrem de dificil să cerem înțelegerea legii, deci să avem o interpretare corectă în spiritul ei.

Și mă voi opri acum la această „înțelegere” a legii, pe care marele autor a considerat-o atât de greu de obținut, deși, chiar și ceea ce el considera simplu nu este deloc simplu. Dar așa ar trebui să fie: atragi atenția legiuitorului că este o problemă în lege și el o rezolvă, simplu! Dar nu e atât de simplu… și exemplele de legi „greșite” la noi sunt multe:

• exemple vechi: scutirea de impozit privind profitul reinvestit: de câte ori nu i s-a atras atenția legiuitorului că textul nu este clar, că nu se înțelege ce înseamnă limitarea scutirii la impozitul pe profit datorat în „perioada respectivă”? Și, totuși, legiuitorul a preferat să păstreze neclaritatea și să nu modifice.

• exemple noi: prin Legea nr. 62/2020 s-a stabilit impozitarea parțială a veniturilor din chirii la 80% din valoarea lor în cazul contribuabililor care aplică impozit pe profit și care au redus chiriile pentru chiriașii lor în anul 2020 cu cel puțin 20% față de chiria din luna februarie 2020, dar… ce înseamnă impozitare parțială? Din nou, i s-a atras atenția legiuitorului că este greu de înțeles cum se aplică, căci dacă „impozitare parțială” înseamnă „venituri neimpozabile”, atunci venitului neimpozabil trebuie să i se aloce cheltuieli nedeductibile, or, în context de pandemie, această „impozitare parțială” poate să genereze în sarcina proprietarilor un impozit pe profit mai mare decât dacă nu ar fi existat această lege. Și atunci, ne întrebăm: dacă intenția legiuitorului era să ajute proprietarii care au venituri din chirii mai mici, dacă prin aplicarea acestei prevederi legale se obține, în fapt, un impozit pe profit de plată mai mare decât dacă nu s-ar fi aplicat „facilitatea”, aș putea eu, contribuabil, să nu o aplic? Sau e obligatoriu?

• și exemple foarte noi: prin Legea nr. 175/2020, publicată în M. Of. nr. 741 din 14 august 2020, dar urmând a intra în vigoare în data de 13 octombrie 2020, se introduce „peste noapte” un impozit de 80% pentru vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan într-o perioadă de sub 8 ani de la achiziție și un impozit similar și pentru vânzarea pachetului de control al societăților care au în proprietate terenuri agricole situate în extravilan și care reprezintă mai mult de 25% din activele acestora. Întrebările pe care le am cu privire la acest impozit sunt atât de multe:
• de ce prin Legea nr. 175/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului? Și de ce fără nicio minimă referire la Codul fiscal? Măcar așa, un simplu… „prin excepție de la prevederile Codului fiscal”?
• 80% se aplică la ce? Legea spune: „pe suma ce reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă”, adică ambele prețuri sunt cele din grila notarilor, nu cele real practicate? Și le iau pe amândouă din grila valabilă la fiecare moment, adică prețul de vânzare din grila notarilor valabilă la momentul vânzării, iar prețul de cumpărare din grila notarilor valabilă la momentul cumpărării? DE CE? Care este legătura acestor prețuri cu realitatea tranzacției respective?
• cum evit dubla impunere? Legea spune: „vânzătorul va avea obligația de a plăti un impozit de 80% din diferența de valoare a terenurilor respective calculată pe baza grilei notarilor între momentul dobândirii terenurilor și momentul înstrăinării pachetului de control. În acest caz, impozitul pe profit privind diferența de valoare a acțiunilor sau părților sociale vândute se va aplica la o bază redusă proporțional cu procentul ponderii terenurilor agricole respective în activele fixe, orice dublă impozitare fiind interzisă” … aici m-am pierdut complet! A făcut cineva vreo simulare pe cifre? Cum s-ar aplica așa ceva în concret? Și de ce se elimină dubla impozitare numai la impozit pe profit? Pachetul de control nu ar putea fi deținut și de o persoană fizică ce aplică impozit pe venit și, deci, este supusă și impozitului pe venit pentru vânzarea „pachetului de control”, dar și acestui nou impozit de 80%?

M-aș bucura să știu că, odată cu apariția acestui editorial, am sesizat legiuitorul asupra acestor probleme și, precum „titularul” din romanul lui Marin Preda, se vor îndrepta imediat printr-o modificare legislativă care să aducă claritate și care să permită respectarea unui principiu de bază instituit în legislația fiscală și numit certitudinea impunerii: „elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale” [Legea nr. 227/2015 privind C.fisc. art. 3 lit. b)].

Dar nu cred asta… și de ce? Pentru că nu am încredere. Nu am încredere în legiuitor și nu am încredere nici în cei care aplică și interpretează legea!

De ce nu am încredere? Există cumva vreun motiv? Offf…, și câte:

• în anul 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a afirmat negru pe alb că autoritățile române nu au dovedit bună-credință în cauza C-101/16 Paper Consult: „69. Întrucât criteriul referitor la buna‑credință a mediilor interesate nu este îndeplinit în ceea ce privește autoritățile române, nu este necesar să se verifice dacă este îndeplinit cel referitor la gravitatea repercusiunilor economice” (CJUE, cauza C-101/16, par. 69);
• în anul 2020, avocatul general de pe lângă Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că Guvernul României, pe nedrept, a acuzat un contribuabil că nu ar fi de bună-credință, deși nimic nu ar fi indicat acest lucru, în cauza C-835/18 Terracult: „33. (…) În al doilea rând, guvernul român pare să sugereze că furnizorul nu a acționat cu bună‑credință sau a abuzat de drepturile sale. (…) 52. În această privință, trebuie să subliniem că, în răspunsul la întrebările Curții, instanța de trimitere precizează că din dosar rezultă că autoritățile fiscale nu au solicitat niciodată plata impozitului datorat de la destinatar (Almos). Nu este clar de ce autoritățile fiscale nu au încercat să verifice dacă impozitul ar putea fi plătit de destinatar, astfel încât suma plătită fără a fi datorată de furnizor (Terracult) să poată fi rambursată fără pierderi la bugetul public. Când a fost întrebat în ședință cu privire la motivul care a dus la această situație, guvernul român nu a putut oferi nicio explicație. Indiferent de acest aspect, și mai important, considerăm că elementele la care se referă guvernul român în contextul prezentei proceduri pentru a susține că Terracult nu a acționat cu bună‑credință sunt neconvingătoare. 54. În special, nu reușim să înțelegem logica din spatele argumentului potrivit căruia faptul că efectul corectării facturilor este de a anula constatările deciziei de impunere rezultate din inspecția fiscală este, în sine, o indicație că persoana impozabilă nu a acționat cu bună‑credință” (CJUE, cauza C-835/18, par. 33, 52, 53 și 54).
• și tot în anul 2020, Direcția Antifraudă Fiscală desfășoară o amplă acțiune de pedepsire în masă a contribuabililor care au avut îndrăzneala să acorde tichete cadou salariaților cu alte ocazii sociale decât cele menționate expres în lege și să nu aplice contribuții sociale acestora, așa cum clar este menționat în art. 142 lit. (r) C.fisc. și Normele de aplicare a acestora. Dar Direcției de Antifraudă Fiscală îi place să obțină mult cu eforturi mici. Care ar fi efortul implicat de găsirea adevăraților evazioniști? Probabil mult mai mare decât efortul de a scrie pe o foaie de hârtie că 1 mai, ziua companiei, 1 decembrie etc. nu sunt ocazii sociale și, deci, contribuabilul nu avea dreptul (ce îndrăzneală de evazionist, de altfel!) să acorde tichete cadou propriilor angajați… La ce mai sunt bune atunci prevederile legislației fiscale? Unde este buna-credință a autorităților? De ce aș avea încredere în autoritățile noastre fiscale?

Și atât timp cât această neîncredere simțită de mine va mai fi simțită de nenumărați alți contribuabili, întreaga noastră societate va mărturisi oricând: … dacă încredere nu e, nimic nu e!…

1 M. Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. 3, Ed. Art, București, 2014, pp. 219-220.

Acest articol este editorialul numarului 4/2020 al Revistei Tax Magazine

Autor: Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner a Cabot Transfer Pricing

Este lăudabilă inițiativa ZF și CEC Bank referitoare la proiectul jurnalistic Investiți în România.  Ar fi și mai bine dacă acest proiect ar fi unul de țară (nu doar de guvern sau diferite instituții de stat, dacă este) și unul al mediului privat.

Așa cum spuneam în articolul preluat de ZF – De ce cred că România poate ieși câștigătoare din lupta împotriva coronavirusului, România are o șansă unică de a primi mai multe investiții străine în perioada următoare, de fapt relocări de afaceri din regiunea Asiei sau chiar din SUA.

„Relocările” din teritorii mai îndepărtate în Uniunea Europeană ar avea avantajul „afilierii” noilor afaceri la piața unică europeană unde sunt totuși prevederi legislative similare pentru toate afacerile și unde sunt binecunoscute regulile jocului (deși în mod clar din punct de vedere al costurilor se prea poate să nu renteze).  Însă tocmai asta spun și studiile experților de lunile și anii anteriori, se va pune din ce în ce mai mult accentul pe rezistența parteneriatului și a lanțului creator de valoare din cadrul grupului, precum și pe sustenabilitatea afacerilor, în timp ce focusul pe costuri mici va scădea (atunci când poate însemna riscuri mai mari).

De ce ar alege investitorii România, și nu țările de origine sau alte țări din regiune?

În primul rând, investitorii vor alege să optimizeze costurile aferente investiției și în același timp să beneficieze de toate avantajele afilierii la piața unică europeană.  Dacă vor avea de ales între România și Germania, iar costul investiției va prima, atunci România va fi destinația aleasă (bineînțeles depinde și cât de strategică este investiția, precum și cât de important este costul de transport, dacă este cazul).

În al doilea rând, nivelul taxelor atrage cu siguranță investitorii. În România taxele sunt încă mici spre foarte mici dacă ne comparăm cu Vestul Europei și similare cu cele ale țărilor din regiune.

În plus, România beneficiază de prevederile Directivelor Europene care ajută companiile să „urce” dividendele, dobânzile, redevențele fără impozit înapoi la firmă mamă.  Astfel că, acestea sunt încurajate practic să obțină un nivel al profitului cât mai mare în România, ceea ce înseamnă o bază impozabilă mai mare în România și în consecință un buget de stat mult mai robust.

Deși nu reprezintă unicul motiv al investiției, nivelul taxelor este o componentă importantă în alegerea deciziei de a investi.

De ce ar alege investitorii România, și nu Bulgaria, de exemplu, care are un nivel similar sau chiar mai scăzut al taxelor?

Aici intervine rolul guvernului, dar și al nostru, al tuturor.

Nivelul redus al costurilor și al taxelor nu este suficient pentru atragerea de investiții.  În schimb, aceste aspecte corelate cu investiția în educație, sănătate, infrastructură pot juca un rol extrem de pozitiv în dezvoltarea noastră a tuturor (deși pe termen lung, investiția în educație, sănătate și infrastructură va însemna fără dubiu o creștere de taxe).

Activitățile cu valoare adăugată mare (de exemplu, serviciile IT, serviciile de cercetare-dezvoltare, producția), care atrag de regulă investiții importante și care au o contribuție semnificativ superioară în PIB spre deosebire de activitățile cu valoare adăugată redusă (cum sunt, de exemplu, serviciile de procesare lohn) se bazează în principal pe o forță de muncă educată, sănătoasă și pe o infrastructură dezvoltată.

În concluzie, ceea ce poate face guvernul este să prioritizeze sănătatea, educația și infrastructura.

Ce poate face fiecare dintre noi?

Să fie conștient că educația și sănătatea sunt componente cheie ale unui viitor mai bun, să investească în educația și sănătatea copiilor, să își facă treaba foarte bine în domeniul lor de activitate.

Ce pot face eu, ca specialist fiscal și de prețuri de transfer?

Să informez clienții noștri sau firmele interesate de realizarea de investiții în România despre avantajele investiției în România – nivelul taxelor din România comparativ cu alte jurisdicții fiscale, precum și despre directivele de care beneficiază societățile române.

Să recomand clienților noștri să reducă riscurile fiscale în România prin realizarea unor profituri de piață sau chiar mai mari având în vedere directivele europene care fac foarte avantajoasă plata de dividende / redevențe către țări din Uniunea Europeană.

Autor: Ionița Cochințu – Magistrat-asistent la Curtea Constituţională a României și cadru didactic asociat la Departamentul de Drept, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA.

Recent, evoluțiile, previziunile și, mai ales, dorințele de a atinge o perfecțiune a statului de drept s-au izbit de un „invizibil infinit” (SARS-CoV-2, COVID-19), care a condus nu numai la stoparea punerii în aplicare a mecanismelor de dezvoltare economică sau a unei democrații reale, ci chiar la o restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale prin instituirea stării de urgență, drepturi care erau deja consacrate constituțional. Însă, chiar și în aceste condiții create de apariția crizei sanitare, respectarea prevederilor Constituției, a democrației, a statului de drept și a drepturilor omului nu trebuie înlăturată. În acest context, atât la nivel național, cât și european și internațional, au apărut anumite recomandări-îndrumări-instrumente care concură la funcționarea statului de drept, relevantă fiind „Lista de verificare a statului de drept în situații de urgență”, realizată de Comisia de la Veneția, prin care au fost elaborate criterii specifice pentru excepțiile de la principiul legalității în situații de urgență.

Ca și concept universal valabil, statul de drept este o caracteristică a sistemelor de drept moderne și democratice. În ciuda faptului că principiul statului de drept este interpretat în fiecare stat într-o manieră specifică, acesta constituie totuși piatra de temelie a fiecărui sistem juridic din lumea modernă, fiind un principiu general recunoscut, inseparabil de Constituția însăși și în mod integral legat de democrație și de protecția drepturilor omului[1].

Așa cum am arătat și cu alte ocazii, prin expunerea unor prelegeri sau prezentări în diferite lucrări, societatea în care trăim evoluează, fiind necesară adoptarea unor noi norme care să reglementeze relațiile sociale sau adaptarea celor existente, în funcție de realitățile sociale, economice, politice, mai ales în contextul „europenizării” și al „globalizării”, în sensul unei protecții sporite a drepturilor și libertăților fundamentale, dar și al unei dinamizări ascendente a tuturor factorilor ce țin de economie, de fiscalitate și, în general, de tot ce ține de progresul și binele societății.

Însă, recent, toate aceste evoluții, previziuni și, mai ales, dorințe de a atinge o perfecțiune a statului de drept s-au izbit de un „invizibil infinit”( SARS-CoV-2, COVID-19), care a condus nu numai la stoparea punerii în aplicare a mecanismelor de dezvoltare economică sau a unei democrații reale, ci chiar la o restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale care erau deja consacrate atât la nivel internațional, cât și național, constituțional și dezvoltate prin diferite acte normative.

În acest context, în primul rând, a fost instituită starea de urgență[2], ce reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, care se instituie în următoarele situații: existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale; iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre[3]. Astfel, prin Decret al Președintelui României, s-a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile[4], care este și prelungită cu 30 de zile. Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare a unor criterii[5]: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.

Însă, chiar și în aceste condiții create de evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări și instituirea stării de urgență, respectarea prevederilor Constituției, a democrației, a statului de drept și a drepturilor omului nu trebuie înlăturată. Astfel, atât la nivel național, cât și european și internațional, au apărut anumite recomandări-îndrumări-instrumente.

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, „Comisia de la Veneția”, a examinat în numeroase rânduri limitele constituționale în care se poate acționa în situații de urgență. Aceasta a subliniat constant că securitatea statului și siguranța publică nu pot fi garantate în mod eficient decât într-o democrație care respectă pe deplin statul de drept. Chiar și în cazuri reale de situații de urgență, statul de drept trebuie să prevaleze[6].

Cu privire la statul de drept, după raportul din 2011 privind statul de drept [CDL-AD (2011)003rev][7], Comisia de la Veneția a adoptat, în martie 2016, o Listă detaliată privind statul de drept [CDL-AD (2016)007][8], care oferă o imagine de ansamblu asupra domeniului de aplicare extins al statului de drept, ce acoperă, printre altele, legalitatea (supremația dreptului, relația dintre dreptul internațional și dreptul intern, procedurile legislative, competențele de legiferare ale executivului, situațiile de urgență, actorii privați care exercită sarcini publice), securitatea juridică (accesibilitatea legislației și deciziilor judiciare, previzibilitatea, stabilitatea și coerența, încrederea legitimă, principiul neretroactivității, principiul nulla poena sine lege, autoritatea de lucru judecat), prevenirea abuzurilor de putere, egalitatea în fața legii și nediscriminarea, precum și accesul la justiție (independența și imparțialitatea sistemului judiciar/judecătorilor, procesul echitabil, inclusiv eficacitatea hotărârilor judecătorești și autonomia organelor de urmărire penală). Toate aceste subiecte pot ajuta la identificarea elementelor care alcătuiesc statul de drept, chiar și atunci când sunt utilizate fără o trimitere explicită la acest principiu.

În contextul crizei sanitare fără precedent, Comisia de la Veneția, Consiliul Europei, Consiliul Uniunii Europene, Comisia europeană, Parlamentul Uniunii Europene, Parlamentul României și alte organisme europene și internaționale au readus în discuție instrumente și măsuri care concură la respectarea valorilor fundamentale ale democrației, ale statului de drept și ale drepturilor omului, măsuri ce trebuie să fie proporționale cu amenințarea reprezentată de răspândirea virusului, să fie limitate în timp și să respecte demnitatea umană, precum și unele măsuri financiare, pentru a contracara o recesiune puternică la nivel național, european și internațional.

Comisia de la Veneția a realizat un sumar al rapoartelor sale generale și al avizelor specifice fiecărei țări cu privire la dispozițiile constituționale și legislația privind situațiile de urgență, care facilitează accesul la analiza Comisiei privind compatibilitatea stării de urgență cu principiile fundamentale ale democrației, respectarea drepturilor omului și statul de drept. În acest context, au fost abordate[9] mai multe aspecte ale distribuției competențelor în timpul stărilor de urgență, în special: cerințele de fond ale unei instituiri a stării de urgență; competențele autorităților de a institui această stare de urgență; supravegherea și prelungirea stării de urgență, atât de Parlament, cât și de sistemul judiciar; limitele domeniului de aplicare și durata măsurilor de urgență; posibilitatea modificărilor constituționale și posibilitatea organizării de alegeri și referendumuri constituționale în timpul stărilor de urgență.

Astfel, a fost efectuată o „Listă de verificare a statului de drept” în situații de urgență [CDL-PI(2020)003], Comisia de la Veneția elaborând criterii specifice pentru excepțiile de la principiul legalității în situații de urgență, care are următorul conținut:

• I. Introducere
• II. Instituirea stării de urgență: definiție și cerințe de fond
• III. Derogare de la obligațiile privind drepturile omului
• IV. Îngrădirea constituțională a drepturilor în starea de urgență
• V. Instituirea stării de urgență: competențe
• VI. Supravegherea instituirii stării de urgență și prelungirea stării de urgență: supraveghere parlamentară a stării de urgență; controlul jurisdicțional
• VII. Durata stării de urgență
• VIII. Durata măsurilor de urgență
• IX. Domeniul de aplicare a măsurilor de urgență: principiile necesității și proporționalității; efecte permanente; probleme specifice; interpretare; modificare constituțională; atribuțiile cu privire la organele locale de autoguvernare; tribunalele militare, autoritățile și forțele armate
• X. Alegeri în timpul stărilor de urgență: aspecte generale; generalitate; referendumul; alegeri prezidențiale, extraordinare în situații militare și de urgență; amânarea alegerilor; modificări ale legii electorale; dizolvarea Parlamentului; activitățile partidelor politice
• XI.  Documente de referință[10]

Totodată, în același sens, Consiliul Europei oferă[11] îndrumări statelor membre cu privire la respectarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept, îndrumări cuprinse într-un document intitulat „Un set de instrumente pentru statele membre”, care acoperă patru domenii cheie:

1. Derogare de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în perioada de urgență[12];
2. Respectarea statului de drept și a principiilor democratice în perioadele de urgență, inclusiv limitele privind domeniul de aplicare și durata măsurilor de urgență;
3. Standarde fundamentale privind drepturile omului, inclusiv libertatea de exprimare, confidențialitatea și protecția datelor, protecția grupurilor vulnerabile împotriva discriminării și dreptul la educație;
4. Protecția împotriva criminalității și protecția victimelor crimei, în special în ceea ce privește violența bazată pe gen.

În esență, în acest document, intitulat „Un set de instrumente pentru statele membre”, se arată că măsurile luate ca răspuns la amenințarea actuală COVID-19 și modul în care acestea sunt aplicate variază considerabil de la o stare la alta în diferite momente de timp, unele fiind restrictive, altele mai relaxate. În timp ce anumite măsuri adoptate de statele membre pot fi justificate pe baza dispozițiilor obișnuite ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) referitoare la protecția sănătății (Protocolul nr. 4 la convenție), măsurile cu caracter excepțional pot necesita derogări de la obligațiile statelor din Convenție. Fiecare stat trebuie să evalueze dacă măsurile pe care le adoptă garantează o astfel de derogare, în funcție de natura și întinderea restricțiilor aplicate drepturilor și libertăților protejate prin Convenție. Însă anumite drepturi prevăzute de Convenție nu permit nicio derogare: dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentului inuman sau degradant, interzicerea sclaviei, nicio pedeapsă fără lege, abolirea pedepsei cu moartea[13]. Orice derogare trebuie să aibă la bază dreptul intern, adică să corespundă cerințelor de legalitate și de proporționalitate.

Orice derogare de la prevederile Convenției va putea fi evaluată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situația în care asemenea cazuri vor fi pe rolul acestei instanțe. De altfel, instanța de la Strasbourg a acordat statelor o largă marjă de apreciere în acest domeniu, arătând că, în primul rând, este responsabilitatea fiecărui stat contractant „viața națiunii sale”, respectiv să stabilească dacă viața este amenințată de o „urgență publică” și, dacă da, cât de departe este necesar să meargă în încercarea de a depăși situația de urgență. Din cauza contactului direct și continuu cu nevoile urgente ale momentului, autoritățile naționale sunt, în principiu, într-o poziție mai bună decât judecătorul internațional să decidă atât asupra prezenței unei astfel de urgențe, cât și asupra naturii și sferei derogărilor necesare pentru evitarea acesteia. În această privință, art. 15 par. 1 din Convenție lasă autorităților respective o marjă largă de apreciere.

Referitor la principiul legalității, se precizează că, și în situații de urgență, statul de drept trebuie să prevaleze. Este un principiu fundamental al statului de drept – acțiunea statului trebuie să fie în conformitate cu legea. „Legea” în acest context nu include numai actele Parlamentului, ci și, spre exemplu, decretele de instituire a a stării de urgență, cu condiția să aibă o bază constituțională. Multe constituții prevăd un regim juridic special (sau regimuri), în sensul creșterii puterilor autorităților executive în cazul unui război sau al unui dezastru natural major sau al altei calamități. De asemenea, este posibil ca legiuitorul să adopte legi de urgență, special concepute pentru a face față crizei actuale, care depășesc normele legale deja existente. Orice este nou în legislația de acest fel ar trebui să fie în conformitate cu Constituția și cu standardele internaționale și, acolo unde este cazul, trebuie supuse controlului Curților Constituționale. În timpul stării de urgență, guvernul (puterea executivă) poate primi o delegare/putere generală de a emite decretele care au forța legii. Acest lucru este acceptabil, cu condiția ca acele puteri generale să aibă o durată limitată. Necesitatea prelungirii stării de urgență ar trebui să fie supusă controlului Parlamentului[14].

În timpul stării de urgență, nu numai puterea Guvernului de a legifera trebuie să fie limitată la durata stării de urgență, dar orice legislație adoptată în timpul stării de urgență ar trebui să includă, de asemenea, limite clare cu privire la durata acestor măsuri excepționale. Într-adevăr, după încheierea situației de urgență, se poate justifica continuarea aplicării anumitor măsuri specifice vizate, dar o asemenea extindere ar intra în competența Parlamentului prin procedurile obișnuite[15].

Referitor la domeniul de aplicare limitat al legislației de urgență, acesta este circumscris principiului necesității, care impune ca măsurile de urgență să poată fi îndeplinite cu modificarea minimă a regulilor și procedurilor normale.

Parlamentul trebuie să păstreze puterea de a controla acțiunea executivă, în special verificând, la intervale rezonabile, dacă puterile date în situația de urgență executivului sunt încă justificate, putând interveni pentru modificarea sau anularea deciziilor executivului. Dizolvarea Parlamentului în timpul stărilor de urgență nu ar trebui să fie posibilă și, într-adevăr, multe Constituții prevăd că mandatul Parlamentului/parlamentarilor este prelungit până la sfârșitul stării de urgență.

Funcția de bază a sistemului judiciar – în special a instanțelor constituționale, acolo unde există – ar trebui să fie menținută. Este important ca judecătorii să examineze limitele drepturilor omului introduse de legislația adoptată în starea de urgență.

În acest context epidemiologic au fost efectuate numeroase notificări de către statele membre în ceea ce privește anumite derogări de la prevederile Convenției pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, până la realizarea prezentului editorial, România are următoarele Notificări în temeiul articolului 15 din Convenție în contextul pandemiei COVID-19[16]:

• Notificare – JJ9014C Tr./005-226– 18 martie 2020 – Declarație referitoare la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5)[17].
• Notificare – JJ9022C Tr./005-233– 3 aprilie 2020 – Comunicare referitoare la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5)[18].
• Notificare – JJ9027C Tr./005-236– 15 aprilie 2020 – Comunicare referitoare la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5)[19].
• Notificare – JJ9031C Tr./005-239– 22 aprilie 2020 – Comunicări legate de Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5)[20].
• Notificare – JJ9035C Tr./005-242– 28 aprilie 2020 – Comunicare referitoare la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5)[21].
• Notificare – JJ9039C Tr./005-244– 4 mai 2020 – Comunicare referitoare la Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ETS nr. 5)[22].

 Concluzii

Respectarea statului de drept și a principiilor democratice în perioadele de urgență, inclusiv limitele privind domeniul de aplicare și durata măsurilor de urgență, este imperios necesară. Statele trebuie să țină cont de faptul că orice măsuri luate trebuie să protejeze ordinea și valorile unei societăți democratice.

Statul de drept, ca principiu constituțional fundamental, impune ca legea să se bazeze pe anumite valori universale și se referă la un stat în care toate persoanele, instituțiile și entitățile, publice și private, inclusiv statul însuși, au obligația de a respecta legea și răspund pentru încălcarea acesteia[23].

Acest articol este editorialul numărului nr. 2/2020 al revistei Tax Magazine.

[1] http://www.wccj2017.lt/data/public/uploads/2017/09/cdl-wccj-ga2017007-eed.pdf

[2] Cu privire la măsurile excepționale, Constituția României prevede la art. 93 faptul că: „Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora”.

[3] O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență (M. Of. nr. 22 din 21 ianuarie 1999).

[4] În acest sens, a se vedea Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020), și Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (M. Of. nr. 311 din 14 aprilie 2020).

[5] Criteriile sunt cuprinse în decret și sunt următoarele: intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19; frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică; numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar; capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație; capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică; măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României; capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină; apariția altor situații de urgență.

[6] https://www.venice.coe.int/

[7] https://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2011)003rev-e

[8] https://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2016)007-e

[9] https://rm.coe.int/16809e38a6

[10] https://rm.coe.int/16809e38a6

[11] https://www.coe.int/en/web/portal/-/coronavirus-guidance-to-governments-on-respecting-human-rights-democracy-and-the-rule-of-law

[12] Art. 15 (Derogarea în caz de stare de urgenţă) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3, 4 (paragraful 1) şi 7.
3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile.

https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/webContent/62111354

[13] https://rm.coe.int/sg-inf-2020-11-respecting-democracy-rule-of-law-and-human-rights-in-th/16809e1f40

http://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-DocDetails-EN.asp?fileid=24689

[14] CommDH(2002)7, Opinion 1/2002 on certain aspects of the United Kingdom derogation from Article 5 paragraph 1 of the European Convention on Human Rights; Venice Commission, Parameters On The Relationship Between The Parliamentary Majority And The Opposition In A Democracy: A Checklist (CDL-AD(2019)019).

[15] A se vedea PACE Resolution 1659 (2009), Protection of human rights in emergency situations, p. 12.

[16] https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/webContent/62111354

[17] https://rm.coe.int/16809cee30

[18] https://rm.coe.int/16809e16bf

[19] https://rm.coe.int/16809e2940

[20] https://rm.coe.int/16809e3761

[21] https://rm.coe.int/16809e4108

[22] https://rm.coe.int/16809e4a01

[23] A se vedea în acest sens lucrările Congresului Conferinței mondiale „Statul de drept și justiția constituțională în lumea modernă”, https://www.venice.coe.int/WebForms/pages/default.aspx?p=02_WCCJ_04_Vilnius

Autor: Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner al Cabot Transfer Pricing

O prezentare a McKinsey Romania la care am participat recent menționa ca și efecte ale crizei coronavirusului, printre altele, modificări substanțiale în lanțurile de distribuție (supply chain) ale corporațiilor.  Aceste modificări vor avea în vedere accelerarea deciziilor de a stabili noi parteneriate, strategice, de lungă durată și rezistente în momente dificile, cum este cel prezent.

Acest lucru nu va însemna automat că marile corporații europene sau americane își vor muta brusc producția din China în Europa sau Statele Unite.  Însă, faptul că în aceste momente vedem că fiecare țară sau regiune își protejează propriile interese poate însemna că, cel puțin o parte din fluxurile de producție și de ce nu și servicii vor fi relocate în țările de origine sau în regiuni aflate în proximitate atât din punct de vedere geografic dar și din punct de vedere cultural și economic.

Dacă vom corela aceste aspecte cu directivele europene și discuțiile din anii anteriori referitoare la baza comună consolidată privind impozitul pe profit, care va remunera acele jurisdicții fiscale care găzduiesc activități cu valoare adăugată mare, precum IT-ul, cercetarea dezvoltarea, producția, serviciile în sănătate, atunci putem spune că și România are o șansă să găzduiască astfel de relocări sau investiții noi.

Citește și: Evaluarea riscurilor fiscale și de prețuri de transfer în era COVID-19 | Alina Andrei | Cabot Transfer Pricing

„Relocările” din teritorii mai îndepărtate în Uniunea Europeană ar avea avantajul „afilierii” noilor afaceri la piața unică europeană unde sunt totuși prevederi legislative similare pentru toată lumea și unde sunt binecunoscute regulile jocului (deși în mod clar din punct de vedere al costurilor se prea poate să nu renteze).  Însă tocmai asta spun și studiile experților de lunile și anii anteriori, se va pune din ce în ce mai mult accentul pe rezistența parteneriatului și a lanțului creator de valoare din cadrul grupului, precum și pe sustenabilitatea afacerilor, în timp ce focusul pe costuri mici va scădea (fiindcă poate însemna riscuri mai mari).

Doar politica fiscală nu va fi suficientă pentru atragerea de investiții, însă dacă România își va juca bine cartea și va sprijini contribuabilii care participă în cea mare măsură la bugetul de stat și va avea o politică fiscală consecventă corelată cu realizarea de investiții în sănătate, infrastructură și educație poate, pe termen mediu și lung, să iasă câștigătoare din criza economică deja declanșată de coronavirus.

Autor: Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner al Dobrinescu Dobrev SCA

Anul 2020 se anunță a fi foarte interesant din punct de vedere fiscal.

Ca de obicei, după alegeri, ideile abundă, iar fiscalitatea este unul dintre instrumentele cheie cu care se face răsplata votanților, dar și a câștigătorilor.

Am parcurs cu groază titlurile de presă care anunțau la sfârșitul anului 2019 apariția celui mai nou paradis fiscal – România: pensii majorate cu 40%, alocații de stat pentru copii dublate, forță de muncă activă în scădere, TVA redus cu 3%, scutiri de la impozitul pe venit datorat de toți lucrătorii din presă!!!

Am observat însă că nu doar cunoscătorii domeniului au simțit fiori reci la citirea listei de măsuri propuse pentru anul 2020.

În funcție de gradul de scepticism sau de blazare, respectiv de nivelul de experiență în business-ul balcanic, reprezentanții mediului de afaceri au reacționat diferit. Membrii reprezentativi ai anumitor linii de activitate s-au arătat îngrijorați de măsurile ce vizează direct propriul lor domeniu (construcții, turism, restaurante), făcând lobby pentru menținerea facilităților fiscale deja câștigate în timp.

Domeniile neglijate, desigur, și-au făcut auzite vocile.

În ceea ce îi privește pe antreprenorii mici și mijlocii, reacțiile au fost de-a dreptul fascinante. Unii și-au retras toți banii cumulați în anii anteriori ca dividende nedistribuite, de teamă că impozitul de 5% nu va mai rezista mult.

Citește și: Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (I) | Dobrinescu Dobrev

Alții au făcut investiții de ultim moment, nu neapărat din cele mai necesare, de teamă că nivelul impozitării individuale va crește.

Pentru toți, linia comună de raționament a fost neîncrederea în stabilitatea sistemului fiscal și mai ales în caracterul previzibil al măsurilor de natură fiscală…

Peste tot acest peisaj balcanic, adăugăm îngrijorarea creată de modificările la nivelul legislației unionale în ceea ce privește acordarea scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de mărfuri. Ne referim aici în special la Regulamentul nr.  2018/1912 al Consiliului, care, cel puțin la prima vedere, face mai dificilă acordarea scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare în care transportul este asigurat de cumpărător (mai ales în contextul livrărilor în lanț) și pentru cele în care transportul este efectuat cu mașinile proprii ale vânzătorului.

Regulamentul 2018/1912 schimbă semnificativ relevanța documentației pe care persoanele impozabile erau obișnuite să o prezinte pentru a justifica scutirea de TVA și mai ales intervalul de timp în care aceasta trebuie să fie disponibilă – 10 zile, în loc de 90 de zile. Fiind cu aplicare directă, dispozițiile stricte ale Regulamentului au intrat în vigoare și se aplică deja începând cu 1 ianuarie 2020, în contextul în care legislația națională a rămas neschimbată, venind pe alocuri în contradicție cu dispozițiile comunitare.

Mai mult decât atât, neconformitățile în declararea operațiunilor intracomunitare, sancționate până în prezent cu amendă, devin un factor semnificativ de risc pentru comerțul intracomunitar.

Citește și: Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (II) | Dobrinescu Dobrev

Ar fi fost, așadar, necesară modificarea încă de la sfârșitul anului 2019 a legislației naționale la nivel de instrucțiuni, astfel încât, fără a veni în contradicție cu dispozițiile Regulamentului, să echilibreze sancțiunile cu diferitele grade posibile de neconformare a persoanelor impozabile, astfel încât să nu afecteze dramatic comerțul intracomunitar prin marja prea largă în care un organ de inspecție fiscală ar putea interpreta o conduită oarecare a unui contribuabil.

Ne-am obișnuit însă cu faptul că toate se vor regla pe parcurs…

Cum va influența modul de a face afaceri criza prezentă a coronavirusului? Care vor fi consecințele fiscale?

Autor: Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner al Cabot Transfer Pricing

Închiderea („lockdown”) țărilor și regiunilor mai mult sau mai puțin controlată și distanțarea socială declanșate de pandemia COVID-19 va grăbi transferul de fonduri pentru salvarea afacerilor existente și pentru inițiativele sustenabile de afaceri care să reziste și în scenarii ca cel pe care îl trăim și în plus va schimba, potrivit experților, modul de interacțiune socială și profesională și pentru perioada post-pandemie.

Spre deosebire de criza din 2008, care a reprezentat, în fapt, o criză de lichiditate, criza economică deja declanșată de COVID-19 a schimbat structura cererii și a ofertei, astfel că afacerile care se adresează îndeplinirii nevoilor de bază înregistrează o creștere de venituri pe fondul fricii, în timp ce interzicerea deplasărilor, a vacanțelor, a ieșitului la restaurant au redus, suspendat sau chiar închis afacerile din aceste domenii.

La nivel agregat, baza de impozitare la nivelul societăților are de suferit, astfel că doar la nivelul Uniunii Europene este așteptat în acest an un deficit fiscal de până la 10%.

Care sunt măsurile financiar-fiscale luate de autoritățile române pentru sprijinirea mediului de afaceri?

Ordonanțele de Urgență 30 și 31 din 21 martie 2020 și Ordonanțele de Urgență nr. 32 și 33 din 30 martie 2020 aduc o serie de facilități financiar-fiscale pentru firmele care sunt afectate direct și indirect de măsurile restrictive luate de autorități și nu numai, astfel:

• Acordarea de garanții de stat pentru finanțarea acordată IMM-urilor și microîntreprinderilor și subvenționarea dobânzilor acestor împrumuturi de către Ministerul de Finanțe.
• Posibilitatea de a nu plăti impozitele și taxele datorate în perioada stării de urgență și 30 de zile de la încheierea stării de urgență – astfel, sumele care sunt datorate și nu sunt achitate în această perioadă, nu vor fi considerate restante și nu vor fi puse în mișcare mecanismele de executare silită.
• În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, se pot efectua plăţile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020.
• De asemenea, se acordă bonificații la plata impozitului pe profit pentru trimestrul 1 până la 25 aprilie 2020 – de 5% în cazul contribuabililor mari și de 10% pentru restul contribuabililor și pentru micro-întreprinderi.
• Se prorogă termenul de declarare / plată a impozitelor și taxelor locale (impozit pe teren, autoturisme, etc) până la 30 iunie 2020 (cu acordarea de bonificație)
• Se poate beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, cu notificare în perioada 1 februarie – 31 iulie 2020; solicitarea de restructurare se poate depune pana la 30 octombrie 2020.
• Termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real se prelungeşte cu 3 luni de la data încetării stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020, iar pe durata stării de urgenţă se suspendă depunerea acestei declarații.
• În ceea ce privește măsurile în domeniul protecției sociale, în timpul stării de urgenţă, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (art 52 alin 1 lit c din Codul muncii), în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizaţia de care beneficiază salariaţii va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
• Pe perioada stării de urgență, pe baza certificatelor de stare de urgență emise de Ministerul Economiei, societățile pot beneficia de o serie de amânări la plată pentru utilități și chirie.

Citește și: Principii de conduită care trebuie să guverneze relațiile dintre contribuabili și organele fiscale | Ionița Cochințu

În plus, potrivit unui comunicat de presă al ANAF a fost decisă rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi, precum și implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020.  Astfel, pentru toate aceste rambursări, se va implementa mecanismul rambursării cu control ulterior, însemnând că societățile vor fi controlate după ce primesc rambursarea (cel mai probabil după terminarea stării de urgență).

La ce trebuie să se aștepte contribuabilii după perioada stării de urgență?

Cele mai multe dintre măsurile menționate anterior sunt aplicabile în perioada în care este decretată starea de urgență.

Astfel că după finalizarea acestei perioade (estimate de noi la maximum 2 luni), din punct de vedere fiscal, trebuie să ne așteptăm în mod rezonabil la o serie de acțiuni de inspecție menite să verifice:

• respectarea reglementărilor privind siguranța și securitatea în muncă;
• rambursările TVA-ului și altor taxe, care de cele mai multe ori atrag și acțiuni de inspecție fiscală generală și verificare a dosarului de prețuri de transfer (dacă este cazul);
• veridicitatea faptelor din declarațiile pe proprie răspundere care stau la baza emiterii certificatelor de stare de urgență.

Cum vor fi influențate afacerile în perioada post-stare de urgență?

Finanțările intra-grup

În afară de ajutoarele și măsurile financiar-fiscale asigurate de stat, este foarte probabil să asistăm la transferuri de fonduri – fie prin împrumuturi sau alte mecanisme financiare (ex. cash pooling), fie prin creșteri de capital social – de la firmele mamă sau holding la societățile fiice.  În plus, grupurile de societăți pot opta și pentru garantarea împrumuturilor primite de societățile fiică de la alte entități financiare independente.

Problema stabilirii unei rate de dobândă de piață în cazul finanțărilor intra-grup se poate dovedi destul de dificilă, mai ales în contextul unei crize economice care schimbă modalitățile de evaluare a riscurilor asociate finanțării.

Deși nu putem vorbi încă de o criză de lichiditate care ar crește foarte mult rata dobânzii, vorbim deocamdată de o criză economică în care cererea și oferta pentru anumite bunuri și servicii au scăzut drastic, nu ca rezultat al unor dezechilibre macro-economice, dar ca rezultat al măsurilor directe luate de autorități.

Restructurările de afaceri și transformarea modelelor de afaceri

În perioada măsurilor stabilite în perioada stării de urgență, dar mai ales după această perioadă, vom asista la:

• realocări de funcții și riscuri în cadrul grupurilor de societăți (de exemplu, modificări în lanțul de aprovizionare),
• restructurări de afaceri – restrângerea sau închiderea unor afaceri / filiale și deschiderea altor linii de business cu un grad mai mare de sustenabilitate,
• transformarea modelelor de afaceri în sensul creșterii gradului de digitalizare al proceselor în cadrul grupurilor de societăți, dar și în cazul societăților locale,
• vânzări / preluări ale unor divizii de afaceri / afaceri de sine stătătoare, ca rezultat al (im)posibilității de continuare a afacerii.

Concluzii

În situații de criză, frica este principalul element care stă la baza luării deciziilor.  Cu toate acestea, cele mai bune măsuri sunt stabilite pe baza unei planificări realizate în funcție de toate scenariile posibile.

În oricare dintre scenariile luate în calcul pentru evoluția afacerilor până la sfârșitul anului, vă recomandăm să:

• documentați deciziile cu impact fiscal (de ex. declarațiile pe proprie răspundere în baza cărora sunt emise certificatele de situație de urgență pot atrage răspunderea administratorului societății, astfel că este recomandată o documentare temeinică a realității din teren).
• plătiți taxele datorate dacă nu aveți o problemă de trezorerie. Perioada de „suspendare” a plății taxelor (stabilită pentru perioada stării de urgență  plus încă 30 de zile de la încheierea stării de urgență) înseamnă că sumele datorate și neplătite nu vor fi considerate restante – facilitatea se aplică însă doar pentru perioada menționată, iar după cele 30 de zile de la încheierea stării de urgență, taxele și impozitele aferente întregii perioade vor trebui achitate integral.
• solicitați grupului sau a firmei mamă / holding să documenteze toate restructurările de afaceri cu impact local pe care intenționează să le implementeze.
• solicitați grupului sau a firmei mamă / holding să documenteze toate modificările politicilor de prețuri de transfer cu impact local pe care intenționează să le implementeze.