Primele raportări CESOP, care trebuie transmise autorităților fiscale până la finalul acestei luni, vor fi făcute de procesatorii de plăți pe ultima sută de metri, în condițiile în care Agenția Națională de Administrare Fiscală abia a publicat, momentan sub formă de proiect, formularul fiscal ce va trebui completat pentru raportarea plăților transfrontaliere. Formularul ce urmează a fi introdus de ANAF în circuitul fiscal va trebui adoptat și publicat rapid în Monitorul Oficial pentru a permite transmiterea lui de către companii până la termenul din 30 aprilie.

Autoritățile fiscale au publicat în dezbatere publică proiectul formularului 396, cel care va trebui depus trimestrial de procesatorii de plăți împreună cu un fișier XML pentru raportarea, la nivel de tranzacție, a plăților transfrontaliere. Acest formular, denumit „Declarație informativă privind plățile transfrontaliere efectuate de prestatorii de servicii de plată” este unul de tip informativ, deci nu generează niciun fel de obligații de plată.

Formularul 396 apare cu întâziere evidentă, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de termenul de depunere, dar acest lucru nu ne poate mira, având în vedere că și cadrul general pentru preluarea acestei noi obligații în Codul fiscal a fost publicat abia recent. Vă reamintim că noile raportări CESOP, deși obligatorii prin directivă de la 1 ianuarie 2024 în toate statele membre UE, au fost transpuse în legislația noastră abia luna trecută prin Legea nr. 33/2024.

Noul formular fiscal se va transmite prin portalul e-guvernare.ro, secțiunea  Depunere declarații ANAF, sub forma unui fişier PDF cu XML atașat, semnat electronic, prin mijloace de transmitere la distanţă.

Formularul 396 are mai multe secțiuni, iar prestatorii de servicii de plată trebuie să completeze, dincolo de datele lor identificare (denumirea, forma juridică, adresa sediului social și codurile de identificare fiscală și comercială), și detalii amănunțite despre tranzacțiile intermediate, printre care: codul de identificare și numele beneficiarului plății,  codul TVA/NIF și numărul de identificare al contului beneficiarului, codul BIC sau alt identificator relevant, adresa beneficiarului și informații despre eventualele restituiri, precum și date exacte privind data, ora, suma ori moneda tranzacției.

În situația în care prestatorii de servicii de plată constată anumite erori în formularul depus iniţial, aceștia pot să corecteze informațiile referitoare la datele eronate prin depunerea unui nou formular (396), cel târziu înainte de sfârșitul perioadei de 5 ani de păstrare a datelor.

Datele declarate prin acest nou formular vor fi stocate centralizat într-o bază de date europeană numită Sistemul Electronic Central de Informații privind Plățile (CESOP), scopul acestui sistem fiind să ofere experților antifraudă din statele membre UE informațiile de care au nevoie pentru a identifica mai ușor vânzătorii din străinătate care furnizează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul lor.

Cine trebuie să depună formularul și pentru ce tipuri de plăți

Obligația de raportare este incidentă pentru patru categorii de prestatori de servicii de plată: instituțiile de credit ( bănci, IFN-uri, leasing), instituțiile emitente de monedă electronică, instituțiile de plată, precum și instituțiile de virament poștal care prestează servicii de plată. Totuși, raportările nu trebuie făcute pentru orice serviciu de plată, ci numai pentru cele care vizează executarea operațiunilor de plată și a transferurilor de fonduri în conturile de plăți, executarea operațiunilor de plată acoperite de o linie de credit, emiterea de instrumente de plată și achiziționarea de operațiuni de plată sau remiterea de bani. Sunt scutite de la raportări, printre altele, servicii ca: depunerea și retragerea de numerar, serviciile de inițiere a plăților, precum și activitățile ce presupun doar furnizarea de informații cu privire la conturi.

De asemenea, mai merită menționat că nu toate plățile trebuie raportate, existând mai multe condiții care declanșează obligația de raportare: plătitorul se află în UE și realizează trimestrial mai mult de 25 de plăți transfrontaliere către același beneficiar. Aceste două condiții trebuie să fie verificate și îndeplinite în fiecare trimestru calendaristic.

Autor: Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Autoritățile române au lansat pentru microîntreprinderi o aplicație simplificată de emitere a facturilor electronice în format XML. Această versiune simplificată a aplicației e-Factura, special concepută pentru a veni în întâmpinarea nevoilor firmelor mici, promite o experiență de utilizare mai ușoară datorită interfeței intuitive și a funcționalităților optimizate pentru facilitarea procesului de completare corectă a facturilor.

Potrivit Ministerului de Finanțe, aplicația simplificată pentru e-Factura a fost făcută la cererea mediului de afaceri și este gândită să ajute cei peste 600.000 de contribuabili mici din România, urmând să fie disponibilă în curând și în limba engleză.

Versiunea îmbunătățită a e-Factura oferă o serie de avantaje și funcționalități care simplifică semnificativ gestionarea facturilor, inclusiv o interfață intuitivă și opțiuni automate care facilitează completarea corectă și mai rapidă a facturilor. Spre exemplu, au fost introduse ghidaje specializate și automate, precum și procentele de taxă sub format selectabil, iar nomenclatoarele de TVA au fos restrânse la cele mai frecvent utilizate pentru tranzacții domestice. Aceste îmbunătățiri sunt menite să sprijine în special microîntreprinderile și să faciliteze raportarea facturilor electronice, eliminând barierele tehnologice și reducând timpul petrecut cu birocrația.

În același timp, Ghidul oficial pentru utilizarea e-Factura a fost republicat de autoritățile române, în document fiind reflectate mai multe noutăți legislative și clarificări legislative cuprinse în OUG nr. 115/2023, publicată spre finalul anului trecut, precum și câteva actualizări tehnice operate în platforma de raportare a facturilor.

Deși nu este un document exhaustiv, care să răspundă tuturor dilemelor practice care apar la implementarea sistemului de facturare electronică, el este util ca punct de ponire în orice documentare teoretică despre aplicarea sistemului și cadrul său general de utilizare.

Printre cele mai importante noutăți introduse în document se numără extinderea excepțiilor de la raportare. A fost extinsă lista tipurilor de facturi ce nu trebuie transmise în sistem, fiind adăugate în Ghid și următoarele operațiuni care sunt exceptate de la raportarea în e-Factura:

• livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către persoane impozabile care nu sunt nici stabilite, nici înregistrate în scopuri de TVA în România (conform art. 266 alin. 2 și, respectiv, art. 316 din Codul fiscal);
• livrările de bunuri sau prestările de servicii pentru care se emit facturi simplificate (conform prevederilor art. 319 alin. 12 din Codul fiscal);
• prestările de servicii pentru care emiterea facturii nu face obiectul normelor de facturare aplicabile în România (conform art. 319 alin. 5 din Codul fiscal).

De asemenea, autoritățile au actualizat în document secțiunea ce detaliază sancțiunile aplicabile de la 1 iulie 2024, precum și termenul de transmitere a facturilor aplicabil de la această data. Astfel, se precizează că, începând din luna iulie, termenul de transmitere a facturilor va fi de cinci zile calendaristice (față de cinci zile lucrătoare până la 30 iunie 2024), dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data limită prevăzută în Codul fiscal pentru emiterea facturii. Din perspectiva emitenților, de la 1 iulie, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei – pentru contribuabilili mari, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei – pentru contribuabililii mijlocii și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei – pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Totodată, netransmiterea de către emitent a facturii în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, precum și primirea și înregistrarea de către destinatari a unei facturi emise și neraportate în sistem constituie contravenție și se sancționează cu o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.

Ghidul a fost completat și cu precizări despre ce se întâmplă la nefuncționarea e-Factura. În document au fost incluse și precizări foarte importante care permit suspendarea obligației de raportare în e-Factura pentru perioadele când platforma nu funcționează timp de cel puțin 24 de ore. În plus, Ghidul mai stabilește că, pe perioada în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional, emitentul va factura mai departe conform prevederilor din Codul fiscal,  cu condiția transmiterii ulterioare, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, a facturilor electronice emise.

Documentul mai precizează că perioadele de nefuncţionare a sistemului naţional de facturare electronică vor fi publicate pe paginile de internet ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Ministerului Finanţelor.

Ghidul a fost completat și cu o nouă funcționalitate a sistemului, inexistentă până acum, care permite descărcarea în format PDF a facturilor de pe platformă. Mai exact, în Ghid a apărut precizarea că descărcarea facturilor se poate face inclusiv în format PDF. Până acum, singura opțiune disponibilă era ca fișierele să fie descărcate sub formă de XML, care trebuie ulterior convertit printr-o altă aplicație în format PDF.

Autori:

Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Dan Răuţ, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Mădălina Damian, Senior, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Printre recentele și deloc puținele modificări fiscale introduse la finalul anului 2023 și aplicabile din ianuarie 2024, se numără și impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare sau așa-numita „taxă pe lux”. Așadar, un final de an foarte intens care, după lungi dezbateri și analize, a adus o serie de modificări cu impact mare pentru contribuabili (fie persoane fizice ori juridice), dar și noutăți importante în domeniul fiscal. Ce reprezintă acest nou impozit, pe cine și ce anume vizează, precum și ce urmăresc autoritățile prin implementarea lui sunt întrebări pe care ni le-am pus cu toții și pe care încercăm să le lămurim în cele ce urmează.

O premieră în România, noul impozit introdus prin Legea nr. 296/2023 și aplicabil începând cu 1 ianuarie 2024 vizează proprietarii de locuințe și mașini scumpe (mai concret, persoanele fizice care au în proprietate, exclusivă sau comună, clădiri rezidențiale situate în România, cu o valoare estimată mai mare de 2.500.000 lei – deci aproximativ 500.000 de euro – precum și persoanele fizice şi juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/ înregistrate în România, a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei – aproximativ 75.000 de euro).

În cazul locuințelor, impozitul special se calculează prin aplicarea cotei de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea proprietății/ clădirii rezidențiale și plafonul neimpozabil indicat mai sus, de 500.000 euro, iar în cazul autoturismelor, prin aplicarea aceleiași cote asupra diferenței dintre valoarea de achiziție a autoturismului și plafonul neimpozabil prevăzut de lege (75.000 euro).

Ca exemplu practic, dacă persoana deține o mașină ce valorează 100.000 euro, atunci va plăti impozit doar 75 euro (adică 0,3% din 25.000 euro, sumă ce reprezintă diferența dintre valoarea autovehiculului și plafonul neimpozabil). Pe același principiu, exemplificăm și un calcul simplu al impozitului pentru locuințele de lux: pentru o proprietate care valorează 1.000.000 euro, se va datora statului un impozit anual de 1.500 euro (adică tot 0,3% aplicat la suma determinată, prin diferența dintre valoarea de piață a bunului și plafonul neimpozabil de 500.000 euro).

De asemenea, e de avut în vedere faptul că că impozitul special se datorează pentru întregul an fiscal, contribuabilii fiind obligați să îl calculeze, să îl declare și să îl plătească la ANAF până la data de 30 aprilie, inclusiv, a anului fiscal respectiv în cazul imobilelor şi până la data de 31 decembrie, inclusiv, a anului fiscal în cazul autoturismelor.

Un detaliu foarte important în privința autovehiculelor este că impozitul se datorează doar pe o perioadă de cinci ani (calculată din momentul în care are loc predarea-primirea autoturismului). De asemenea, dacă predarea-primirea mașinii a avut loc anterior datei de 1 ianuarie 2024, se va datora impozitul special doar pentru fracțiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de cinci ani.

În ceea ce privește bunurile imobile, lucrurile sunt mai neclare. Rămâne de văzut cum se va declara impozitul special în situațiile în care clădirile sunt deținute în cotă-parte, mai exact dacă este suficientă depunerea declarației privind impozitul special de către un singur coproprietar sau dacă fiecare coproprietar va declara impozitul special pentru cota sa de proprietate, în acest ultim caz obligativitatea raportării putând fi influențată de procentul de cotă-parte a fiecăruia din coproprietari. Spre exemplu, dacă o familie deține în coproprietate o locuință de 3.000.000 lei, va putea depune declarația privind impozitul special doar unul dintre membri sau fiecare va declara impozitul special pentru cota sa de proprietate? Vor apărea situații în care, deși valoarea clădirii depășește plafonul prevăzut de lege, niciunul din coproprietari nu are obligația raportării, întrucât prin împărțirea în cote părți nu se va depăși plafonul? Cum se va efectua raportarea impozitului datorat în aceste cazuri și cum se poate calcula plafonul neimpozabil în mod proporțional cu cota parte deținută? La aceste întrebări suntem convinși că vom primi răspuns în momentul în care modelul de declarație fiscală (împreună cu instrucțiunile de completare) va fi disponibil. Până în prezent, nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial ordinul președintelui ANAF cu modelul și conținutul declarației prin care se va raporta impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, însă este disponibil proiectul de ordin în dezbatere publică. Momentan, aceste aspecte care țin de fracționarea în cote-părți a dreptului de proprietate nu sunt lămurite în proiectul de ordin și considerăm că ar merita explicații edificatoare și instrucțiuni de completare specifice.

Totodată, o altă întrebare pertinentă poate fi în legătură cu valoarea impozabilă de referință a locuințelor – va fi cea din grila notarială, cea rezultată dintr-o evaluare de piață obiectivă, bazată pe studii de piață specializate (mai puțin fezabil, în opinia noastră) ori valoarea înregistrată de ANAF în bazele sale de date (ex., conform informațiilor deținute de agențiile locale de taxe și impozite)?

Nu în ultimul rând, considerăm că ar fi de bun augur ca autoritățile să explice ce se întâmplă în situația în care deținătorii acestor proprietăți aleg să vândă bunurile în cursul anului fiscal, sau, din contră, ce vor declara persoanele care vor achiziționa locuințe/ clădiri scumpe în cursul anului. Se vor aplica principiile deja folosite la taxele locale și impozitarea va fi proporțională cu perioada deținerii/ înregistrării bunului respectiv pe vectorul fiscal individual? Cum și ce anume se declară în astfel de situații? Care va fi baza de calcul pentru impozitul datorat în anul efectuării tranzacției de vânzare-cumpărare? Conform legii în vigoare, înțelegem că în privința clădirilor și locuințelor, există o obligație de raportare și plată doar pentru persoanele fizice care la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior au în proprietate bunul respectiv. Astfel, dacă un proprietar vinde bunul înainte de 31 decembrie, atunci nu are nimic de plată pentru anul respectiv. Această interpretare poate naște, totuși, anumite controverse și discriminări. Spre exemplu, ce se întâmplă în cazul unei persoane care cumpără la 1 ianuarie 2024 și vinde la 30 decembrie 2024 locuința de lux? Conform prevederilor existente, nu are obligație de raportare în 2025.

În orice caz, deși nu sunt încă foarte clare toate prevederile, suntem convinși că în perioada următoare vor apărea mai multe detalii lămuritoare. De asemenea, remarcăm faptul că România nu este nici pe departe primul stat care adoptă această taxă pe lux, ba chiar sunt deja multe țări care o aplică cu succes. Putem considera, așadar, că România se aliniază și din acest punct de vedere statelor dezvoltate, care urmăresc nu doar taxarea muncii, dar și a averii. Spre exemplu, o astfel de taxă pe avere există deja de ani buni în țări precum Franța, unde proprietățile care depășesc 1.300.000 de euro sunt supuse unei taxe între 0,5% și 1,5%, în funcție de valoarea proprietății, sau Danemarca, unde proprietățile care depășesc aproximativ 400.000 de euro sunt supuse unei taxe de 3%, aplicată asupra diferenței care depășește acest plafon. Chiar și Moldova are în vigoare o taxă similară (i.e., proprietarii clădirilor a căror valoare depășește aprox. 80.000 de euro sunt supuși unei taxe de 0,8%). Rămân însă, în continuare, suficiente state (ex. Austria, Belgia, Finlanda) care nu au implementat până în prezent o astfel de taxă. Pe de altă parte, sunt și țări care, din varii motive, au ales să elimine acest impozit, cum e cazul Luxemburgului (în 2006) ori a Suediei (în 2007).

Mai multe concluzii vom putea trage, cu siguranță, la final de 2024 sau chiar în 2025, când deja ANAF va fi avut un prim ciclu încheiat și va putea evalua atât nivelul de conformare fiscală la raportare, cât și nivelul de colectare a taxelor. Până atunci, putem urmări evoluția taxei pe lux în România, cum va fi percepută de public, ce sancțiuni se vor aplica pentru neconformare, cum se va aplica în practică și, cel mai important, câți bani va aduce la bugetul de stat.

Autori:

Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Cătălina Butan, Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

• Declarația unică pentru raportarea veniturilor extrasalariale obținute în anul 2023 și a celor estimate în 2024 trebuie depusă până pe 27 mai 2024
• Au apărut modificări majore pentru persoanele care obțin venituri din chirii
• Persoanele care dețin bunuri de mare valoare vor datora un impozit special, care se declară printr-un formular distinct
• Controalele fiscale la nivelul persoanelor fizice sunt tot mai frecvente

Autoritățile fiscale au publicat la începutul acestui an un nou formular 212 – „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, pentru raportarea veniturilor extrasalariale obținute în anul 2023, precum și a celor estimate în 2024.

Chiar dacă mai sunt câteva luni până la termenul limită de depunere a declarației și de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, 27 mai 2024, persoanele fizice pot depune din timp declarația, după ce analizează atent sursele proprii de venituri, dar și cele mai recente modificări legislative. 

Printre veniturile ce trebuie raportate prin declarația unică sunt veniturile din chirii. Investițiile prin achiziționarea de proprietăți imobiliare pentru a le închiria ulterior și obține un venit stabil și previzibil au devenit tot mai populare în ultimii ani și în România. Pentru veniturile din chirii obținute în 2023, impozitul este de 10%, iar contribuabilii pot opta în anumite condiții pentru deducerea unor cheltuieli. Începând cu veniturile din chirii obținute în 2024, se aplică reguli noi privind taxarea acestor venituri. Cota de impozitare rămâne 10%, însă este permisă deducerea unei cote fixe de 20%, fără a păstra documente justificative pentru cheltuieli și înregistrări contabile. Nivelul de impozitare este astfel de 8%, aplicat la totalul veniturilor încasate anual de către proprietar. În cazul veniturilor din chirii plătite de către companii, de la 1 ianuarie 2024, impozitul este reținut și declarat de către plătitor. În acest caz, proprietarul persoană fizică nu mai are obligația de a depune declarația unică pentru declararea impozitului pe venit. Mai mult, din 2024, persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opțiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activități independente în sistem real. De asemenea, posibilele pierderi înregistrate de proprietari, prin cheltuieli cu locuința mai mari decât veniturile din chirii, nu vor mai putea fi reportate în anii următori, pentru compensarea lor cu venituri viitoare și, deci, diminuarea impozitelor de plată.

Prin declarația unică se raportează și anumite câștiguri din transferuri de titluri de valoare, precum câștigurile obținute din vânzarea de acțiuni tranzacționate pe burse străine, care nu sunt intermediate de brokeri români, taxate cu 10%. Pentru astfel de venituri obținute începând cu 1 ianuarie 2024, se aplică reguli noi privind reportarea pierderilor, în vederea compensării lor cu venituri viitoare. Pe de altă parte, persoanele fizice care obțin câștiguri din vânzare de acțiuni prin tranzacții efectuate prin brokeri români, continuă să beneficieze și în anul 2024 de o impozitare redusă, de 1% sau 3%, în funcție de perioada de deținere a acțiunilor. În acest caz, impozitul se reține de către broker, pierderile nu pot fi reportate și compensate, iar persoana fizică nu trebuie să depună declarația unică pentru raportarea impozitului pe venit.

Alte venituri care se raportează prin declarația unică sunt dobânzile și dividendele obținute din străinătate. Veniturile din dobânzi sunt taxate cu 10%, în timp ce veniturile din dividende, cu 8%. În acest caz, este important ca persoanele fizice să verifice dacă veniturile respective au fost taxate în străinătate și dacă aceste impozite pot fi recunoscute în România, în baza tratatelor de evitare a dublei impuneri semnate de către România cu alte state.

Persoanele fizice care obțin venituri extrasalariale pot datora pentru aceste venituri, în plus față de impozitul pe venit, și o contribuție plafonată de asigurări sociale de sănătate, dacă veniturile obținute depășesc anumite plafoane, de 6, 12 și 24 de salarii minime pe economie. Contribuția la sănătate reprezintă 10% din aceste plafoane și trebuie raportată prin declarația unică. Pentru anul 2023, salariul minim pe economie ce trebuie luat în calcul pentru stabilirea plafoanelor este de 3.000 de lei, iar pentru 2024, 3.300 lei.

Din 2024, persoanele fizice care obțin venituri extrasalariale nu mai au posibilitatea de a redirecționa, prin declarația unică, până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit sau acordarea de burse. Această opțiune rămâne valabilă doar pentru veniturile salariale.

Autoritățile au introdus un impozit suplimentar, de la 1 ianuarie 2024, pentru persoanele care dețin bunuri mobile și imobile de mare valoare. Persoanele fizice care au în proprietate clădiri rezidențiale situate în România, cu o valoare a clădirii de peste 2.500.000 lei, datorează un impozit de 0,3%, aplicat asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către autorități prin decizie de impunere și plafonul de 2.500.000 lei. Impozitul se va declara și plăti până la data de 30 aprilie a anului pentru care se datorează. De asemenea, proprietarii autoturismelor înmatriculate în România, cu o valoare de achiziție individuală de peste 375.000 lei datorează un impozit de 0,3% aplicat asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei. Acest impozit se va declara și plăti până la 31 decembrie a anului pentru care se datorează. Aceste impozite suplimentare nu se vor raporta prin intermediul declarației unice, ci printr-un formular separat, care urmează să fie publicat de către autorități.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice reprezintă o miză importantă pentru autoritățile fiscale, controalele la nivelul persoanelor fizice fiind tot mai frecvente. Potrivit raportului de activitate al ANAF pentru semestrul I din 2023, în această perioadă au fost efectuate peste 2.000 de inspecții fiscale la contribuabili persoane fizice, pentru care autoritățile au stabilit obligații suplimentare de plată de 50 de milioane de lei.

Având în vedere schimbările legislative multiple din ultima perioadă, este important ca persoanele fizice să analizeze aceste modificări și să își verifice atent sursele de venituri extrasalariale, dar și bunurile de valoare mare în proprietate, pentru a declara integral și corect, în termenele legale, impozitele și contribuțiile sociale aferente.

Autori:

• Diana Lupu, Partener, Global Compliance and Reporting, EY România
• Ana-Maria Niţu, Senior Manager, Global Compliance and Reporting, EY România

Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2649/2023 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile a introdus noi conturi contabile, printre care figurează și 6121 „Cheltuieli cu redevențele”, 6122 „Cheltuieli cu locațiile de gestiune”, 6123 „Cheltuieli cu chiriile”, 616 „Cheltuieli cu drepturile de proprietate intelectuală”,  617 „Cheltuieli de management” și 618 „Cheltuieli de consultanță”. Aceste conturi sunt aplicabile începând cu situațiile financiare aferente anului 2023.

Pe de altă parte, Ordinul 5394/2023, prin care este reglementată întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale pentru 2023, prevede prezentarea pe linii separate în contul de profit și pierdere a cheltuielilor de management și de consultanță înregistrate în 2023, cu evidențierea distinctă a tranzacțiilor efectuate cu părțile afiliate.

Astfel, din punct de vedere practic, pentru închiderea exercițiului financiar 2023, entitățile trebuie să analizeze cheltuielile înregistrate în contabilitate pe parcursul întregului exercițiu financiar pentru a detalia și, după caz, pentru a reclasifica în conturi distincte aceste categorii de cheltuieli.

Ca regulă generală, pentru fiecare element semnificativ din situațiile financiare trebuie să existe informații aferente în notele explicative care sunt parte a situațiilor financiare. De asemenea, reglementările contabile includ cerința de a prezenta în notele care însoțesc  situațiile financiare informații referitoare la tranzacțiile cu părți afiliate, inclusiv suma acestor tranzacții, natura relației cu părțile respective și alte informații vizavi de aceste operațiuni.

Ținând cont că informațiile cu privire la tranzacțiile cu părți afiliate erau deja prezentate în notele explicative la situațiile financiare, aceste noi prevederi contabile scot în evidență intenția autorităților de a putea analiza de la distanță, într-un mod automat, informațiile referitoare la aceste tipuri de cheltuieli, pe baza formularelor electronice raportate de entități ca parte a situațiilor financiare și a raportărilor contabile aplicabile pentru toți contribuabilii.

În continuare, având la dispoziție informații detaliate în raportarea SAF-T pentru contribuabilii mari și mijlocii, autoritățile au posibilitatea de a analiza în detaliu tranzacțiile la nivel de document justificativ/ factură și la nivel de înregistrare contabilă şi vor putea solicita ulterior, punctual, detalii/ explicații pentru anumite tranzacții.

Legislația contabilă nu include definiții specifice pentru aceste tipuri de cheltuieli. Avem însă principii generale de raportare financiară, iar în acest caz trebuie să avem în vedere contabilizarea şi prezentarea elementelor din contul de profit şi pierdere ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei. Ca regulă, forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economică, iar atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii şi forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operaţiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.

Contabilizarea într-un cont distinct a cheltuielilor de management sau de consultanță poate veni în practică cu provocări pentru aplicarea raționamentului contabil. Ne întrebăm dacă, în cazul unui contract care se referă la managementul anumitor activități, de exemplu, managementul trezoreriei sau managementul facilităților de birouri, cheltuielile ar trebui contabilizate în aceeași categorie de cheltuieli de management, precum cheltuielile aferente contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea consiliul de administrație al societății.

Dacă ne referim la contracte în baza cărora își desfășoară activitatea administratori persoane fizice, care anterior Ordinului 2694/2023 erau contabilizate similar cheltuielilor salariale, considerăm că tratamentul contabil nu ar trebui modificat, respectiv nu ar trebui făcută reclasificarea acestor cheltuieli în categoria cheltuielilor de management. Pe de altă parte, dacă în conformitate cu prevederile contractuale respective, aceste cheltuieli nu sunt similare cheltuielilor de personal și erau contabilizate în categoria altor cheltuieli cu serviciile executate de terți, atunci se impune reclasificarea lor în conturile specifice introduse în legislație.

Pentru reclasificarea cheltuielilor în categoriile de consultanță sau management, trebuie analizate în substanță prevederile contractuale și natura serviciilor efectiv prestate, ținând cont de principiile generale de raportare financiară și de faptul că managementul implică un ansamblu de activități de organizare și conducere a unor activități, iar consultanța implică furnizarea unor sfaturi, opinii, concluzii de către o persoană în probleme ce țin de specialitatea sa.

Pentru a fi pregătiți în situația unor eventuale controale la distanță efectuate de autoritățile fiscale, urmate de solicitări adiționale de informații, societățile ar trebui să documenteze în manualul de politici și proceduri contabile principiile și regulile aplicate pentru clasificarea acestor tipuri de cheltuieli și să se asigure că acestea sunt aplicate consecvent de la o perioadă la alta.

Din punct de vedere fiscal, de multe ori în cazul controalelor fiscale, în situația în care aceste cheltuieli sunt aferente unor tranzacții cu părți afiliate, inspectorii nu au acordat deducere pentru aceste tipuri de cheltuieli și pentru TVA aferentă, invocând lipsa documentelor justificative pentru a susține că aceste servicii sunt prestate efectiv în beneficiul societății.

Rămâne de văzut cum vor fi analizate pe viitor de către autorități informațiile raportate de societăți prin situațiile financiare, odată cu introducerea acestor conturi, și în ce măsură vor apărea modificări ale regulilor de deductibilitate fiscală a acestor cheltuieli.

Autor: Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Pentru toate companiile care au obligația generală de a face raportări SAF-T, anul 2024 aduce și o obligație suplimentară, care va trebui rezolvată în premieră de cele mai multe dintre ele: transmiterea raportărilor de active prin intermediul fișierului standard de control fiscal (Standard Audit File for Tax). Termenul pentru această declarare – în majoritatea cazurilor, prima de acest fel de la introducerea SAF-T în România – este până la finalul lunii mai, dar companiile trebuie să se pregătească deja intern pentru a putea genera raportările de active pentru că ele au o complexitate ridicată și presupun atât extragerea unor date din sistemele contabile existente, cât și pregătirea unor fișiere manuale complementare care să furnizeze toate informațiile la nivelul de detaliere solicitat de autorități.

Dincolo de transmiterea lunară sau trimestrială a datelor financiar-contabile și fiscale, fișierul SAF-T are și o componentă separată care obligă companiile să furnizeze anual autorităților raportări precise și complete despre activele deținute, care implică atât o detaliere a valorilor și categoriilor de mijloace fixe deținute, cât și o radiografie a mișcărilor acestor active, indiferent că este vorba de achiziții, amortizări, modernizări, transferuri sau alte asemenea operațiuni.

Mijloacele fixe se raportează anual, iar termenul de raportare este până la data depunerii situațiilor financiare. Obligația va reveni în 2024 tuturor companiilor mari și mijlocii care au intrat deja în sistemul de raportare SAF-T și care au depus fișierele lunare sau trimestriale obligatorii pentru tot anul financiar anterior.

Pentru contribuabilii la care anul fiscal se suprapune cu cel calendaristic, termenul limită pentru depunerea raportării SAF-T de mijloace fixe este 29 mai 2024 (sau imediat ce au transmis situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023). Pentru contribuabilii care au un an fiscal diferit de cel calendaristic, raportarea de mijloace fixe se transmite cel târziu în 150 de zile de la încheierea anului financiar modificat.

În linii mari, raportările de active prin fișierul standard de control fiscal trebuie să includă două subsecțiuni principale: una dedicată activelor, care reflectă registrul mijloacelor fixe ale societății, și alta pentru tranzacțiile cu active, care să evidențieze mișcările acestora. Informațiile care vor trebui raportate autorităților includ denumirea activelor, valoarea de intrare, amortizarea, durata de amortizare, codul de clasificare, adiții, modernizări sau transferuri.

Pentru cele mai multe companii, extragerea și ajustarea acestor informații din sistemele contabile existente reprezintă provocări semnificative, necesitând în majoritatea cazurilor și operațiuni manuale sau întocmirea unor fișiere separate din care să se poată prelua automat anumite date care nu există traditional în sistemele contabile. Acest din urmă pas poate crește riscul de erori și de raportare incorectă, ceea ce obligă contribuabilii să se pregătească din timp pentru a putea transmite la termen raportări adecvate și în conformitate cu cerințele SAF-T.

Sancțiunile pentru nedepunerea raportărilor SAF-T la termen sunt, conform Codului de procedură fiscală, între 1.000 și 5.000 de lei, fiind amendată de asemenea și depunerea incorectă ori incompletă a fișierului standard de control fiscal cu sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Mai merită știut că SAF-T implică și o declarare a stocurilor, însă acest tip de raportare se transmite doar la cererea ANAF, în cel mult 30 de zile de când au fost solicitate. Și în cazul acestei declarații, firmele trebuie să se asigure că au în permanență la dispoziție toate informațiile impuse de autoritățile de administrare fiscală. Raportul de stocuri este și el foarte detaliat și trebuie să ofere date precise despre stocurile în sine (depozitul unde sunt păstrate mărfurile, codul și tipul produselor, proprietarul lor, prețul, cantitatea și valoarea), dar și despre mișcările de stocuri (nu se pot raporta doar intrări/ieșiri, ci trebuie detaliate conform unor codificări standardizate toate tipurile de ieșiri: consum, plus/minus la inventar, bunuri acordate gratuit, bunuri degradate, bunuri expirate etc.).

Autor: Sorin Biban, Tax Partner, Biriș Goran SPARL

Ultimul trimestru al anului 2023 a adus modificări semnificative cu privire la legislația fiscală, majoritatea dintre acestea fiind aplicabile de la 1 ianuarie 2024, lăsând astfel o perioadă scurtă de timp la dispoziția agenților economici să se adapteze – ultimele modificări fiind publicate înainte de sărbători, în data 15 decembrie.

Printre cele mai importante prevederi sunt și cele legate de implementarea facturării electronice (sistemul RO e-factura) în relațiile de tip B2B, venite în urma Deciziei Consiliului Uniunii Europene nr. 2023/1553 din 25 iulie 2023, prin care România a fost autorizată să deroge de la Directiva TVA. Modificările au fost implementate prin Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023, ulterior fiind ajustate prin OUG nr. 115 din 15 decembrie 2023.

Fiind adoptate într-un interval de timp foarte scurt, măsurile privind sistemul RO e-Factura conțin încă neclarități, ridicând numeroase probleme în practică. Sesiunile online derulate de ANAF au fost foarte utile și au răspuns multor provocări practice întâmpinate de contribuabili, însă sistemul pare să nu fie încă pus la punct.

Implementarea sistemului RO e-Factura implică 2 perioade/etape principale:

• Perioada de tranziție, între 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, pe parcursul căreia este prevăzută obligația de transmitere/raportare a facturii electronice în sistemul RO e-Factura. Este, așadar, o obligație de raportare a facturii electronice. Factura care circulă între furnizor și beneficiar în această perioadă, și în baza căreia se va putea deduce TVA, este factura clasică.
• Cu începere de la 1 iulie 2024, devine obligatorie transmiterea facturii prin sistemul RO e-Factura.

Este necesar, în primul rând, să facem distincția între cele două situații: prima reprezintă o obligație de raportare în relația cu organele fiscale, în timp ce a doua acoperă inclusiv circulația/transmiterea facturii de la furnizor la beneficiar.

Potrivit ultimului ghid publicat pe pagina ANAF, „în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022”.

Așadar, conform ghidului, perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024 vizează aceleași operațiuni ce fac obiectul utilizării RO e-Factura de la 1 iulie 2024.

Cu toate acestea, la o analiză mai atentă a prevederilor legale, reiese că cele două perioade nu acoperă exact aceleași operațiuni.

Pentru perioada ianuarie – iunie 2024, conform art. LIX din Legea nr. 296/2023, trebuie raportate în sistemul RO e-Factura facturile emise de persoane impozabile stabilite în România „pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform art. 275 şi art. 278–279 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate în relaţia B2B, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021”. Relația B2B este definită ca fiind „relaţia comercială dintre doi operatori economici – B2B – tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii dintre doi operatori economici”. Iar operator economic este „orice entitate care desfăşoară o activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii” (art. 2 alin. (1) lit. b) din OUG 120/2021).

Aceeași obligație de raportare (pentru aceleași operațiuni) revine și persoanelor impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România, începând cu data de 1 ianuarie 2024.

La alin. (4) al art. LIX din lege (modificat prin OUG 115/2023) este menționat că sunt exceptate următoarele operațiuni:

1. exporturile și livrările intracomunitare;
2. livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate către persoane impozabile care nu sunt stabilite şi nici înregistrate în scopuri de TVA în România;
3. livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care se emit facturi simplificate;
4. prestările de servicii pentru care emiterea facturii nu face obiectul normelor de facturare aplicabile în România.

Sumarizând, obligația de raportare a facturii, stabilită prin art. LIX din Legea nr.296/2023, se aplică operațiunilor ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. Sunt efectuate de persoane impozabile stabilite în România, sau de persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România – cu mențiunea că în cel de-al doilea caz obligația de raportare nu încetează la 30 iunie 2024;
2. Sunt efectuate în relația B2B, adică beneficiarul este un operator economic;

Trebuie observat aici că definiția relației comerciale de tip B2B nu face referire la operatori economici stabiliți în România. Prin urmare, având în vedere excepția de la alin. (4) de mai sus (lit. b), condiția se consideră îndeplinită și în cazul persoanelor impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România.

3. Reprezintă livrări de bunuri sau prestări de servicii, iar locul livrării/prestării este în România.
4. Nu este aplicabilă niciuna dintre excepțiile prevăzute la art. LIX alin. (4) din Legea 296/2023.

Pentru perioada ce începe la 1 iulie 2024, conform art. 10 din OUG 120/2021 (modificat succesiv prin Legea 296/2023 și OUG 115/2023), „în relaţia comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, emitentul facturii electronice are obligaţia de transmitere a acesteia către destinatar utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura”. Fac excepție de la această obligație facturile simplificate.

În ceea ce privește persoanele impozabile nestabilite în România, acestea nu sunt supuse obligațiilor ce intră în vigoare de la 1 iulie, însă pot opta pentru utilizarea sistemului RO e-Factura.

Așadar, regulile aplicabile de la 1 iulie 2024 vizează relațiile comerciale B2B între persoane impozabile stabilite în România.

Însă, operațiunile comerciale derulate în relația B2B nu reprezintă întotdeauna livrări de bunuri/prestări de servicii din perspectiva TVA, iar livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate între persoane impozabile stabilite în România nu au întotdeauna locul livrării/prestării în România.

Comparând prevederile aplicabile în cele două perioade, putem identifica unele diferențe:

• În perioada de tranziție sunt raportabile facturile emise pentru operațiuni ce au locul livrării/prestării în România, în timp ce de la 1 iulie 2024 această condiție nu mai este aplicabilă – factura trebuie transmisă prin sistemul RO e-Factura chiar și în cazul în care locul livrării/prestării este în afara României, dacă factura este aferentă unei operațiuni B2B între persoane impozabile stabilite în România.

Există situații – în teorie și în practică – în care, deși părțile sunt persoane impozabile stabilite în România, locul operațiunii nu este în România. Ne putem referi aici la serviciile cărora le este aplicabilă regula ”use and enjoyment”, cum sunt serviciile de transport de bunuri, în care transportul bunurilor începe și se termină în afara UE. Chiar dacă furnizorul și beneficiarul sunt persoane impozabile stabilite în România, locul prestării va fi în afara României (deci neimpozabil în România), conform art. 278 alin. (7) din Codul fiscal. Conform prevederilor menționate mai sus, în astfel de situații factura de servicii nu face obiectul obligației de raportare în perioada ianuarie – iunie, însă de la 1 iulie vor intra în sfera de aplicare a prevederilor art. 10 din OUG 120/2021.

• În perioada de tranziție sunt vizate livrările de bunuri și/sau prestările de servicii, în timp ce regulile aplicabile de la 1 iulie 2024 vizează relațiile comerciale B2B. Cele două expresii nu sunt identice din punct de vedere al legislației TVA, în sensul că nu acoperă exact aceleași operațiuni.

Nu toate „relațiile comerciale” sunt livrări de bunuri/prestări de servicii din perspectiva TVA. Mă refer aici în special la transferul unei activități economice, reglementat de art. 270 alin. (7) din Codul fiscal. În cadrul uneia din sesiunile online ale ANAF, s-a menționat că facturile emise pentru transferurile de activitate ar fi văzute ca operațiuni scutite dar în sfera TVA din punct de vedere al sistemului RO e-Factura, astfel că facturile trebuie raportate în sistem.

Tind să nu fiu de acord cu o astfel de abordare. Articolul 270 alin. (7) din Codul fiscal menționează destul de clar că transferul unei activități economice „nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România”.

Prin urmare, dacă ne raportăm la textul art. LIX din Legea nr. 296/2023, coroborat cu art. 270 (7) din Codul fiscal, reiese că facturile emise în legătură cu astfel de operațiuni nu fac obiectul raportării în sistem în perioada ianuarie – iunie 2024.

• În perioada de tranziție trebuie raportate și facturile emise către persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România, dacă operațiunea este o livrare de bunuri/prestare de servicii având locul în România. Regulile ce intră în vigoare de la 1 iulie 2024 nu sunt aplicabile în această situație.

În mod evident, prevederile aplicabile în cele două perioade nu se suprapun exact din punct de vedere al operațiunilor vizate. Nu este clar dacă aceasta a fost intenția legiuitorului, de a exclude anumite operațiuni numai în perioada de tranziție.

Un alt aspect care ar trebui clarificat este cel al operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (1) și (2) din Codul fiscal. Conform art. 319 (7) din Codul fiscal, persoanele impozabile nu au obligația emiterii de facturi în cazul acestor operațiuni. Cum trebuie interpretate prevederile Legii nr. 269/2023 și ale OUG 115/2023, raportat la art. 319 (7) din Codul fiscal, în aceste situații? Sunt aplicabile sancțiunile privind facturarea electronică? Îmi imaginez că în practică sunt foarte puține cazuri în care furnizorii nu emit facturi pentru aceste servicii, însă cred că o clarificare este necesară.

Concluzionând, consider că sunt încă necesare clarificări cu privire la ce obligații au persoanele impozabile de la 1 ianuarie 2024 în privința facturării electronice. Lipsa acestor clarificări poate conduce la abordări inconsecvente din partea autorităților fiscale, dar mai ales la costuri inutile pentru persoanele impozabile.

Autor: Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing

Ministerul de Finanțe a publicat normele pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente anului 2023, iar ele stabilesc că majoritatea operatorilor economici trebuie să-și depună bilanțurile în cel mult 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, deci până la finalul lunii mai. Într-o clarificare de ultim moment, făcută pe 26 ianuarie printr-o informare de presă, instituția a elucidat și termenul de depunere a bilanțurilor pentru microîntreprinderi, după ce o ordonanță de urgență cu măsuri fiscale publicată în luna decembrie lăsase să se înțeleagă că pentru a-și păstra regimul de impozitare, microfirmele trebuie să depună mai devreme cu câteva luni situațiile aferente anului 2023.

Ordinul MF nr. 5394/2023, publicat în 8 ianuarie, aprobă termenele și procedurile pentru depunerea situațiilor financiare ale anului 2023. În majoritatea lor, regulile de transmitere a raportărilor sunt similare celor de anul trecut, singura necunoscută vizând până foarte recent doar data de depunere a bilanțurilor pentru companiile care aplică regimul fiscal al microîntreprinderilor.

Situația a apărut din cauza OUG nr. 115/2023, care a stabilit că în 2024 companiile încadrate ca microîntreprinderi sunt obligate să depună situațiile financiare până la finalul lunii martie pentru a putea aplica în continuare acest regim fiscal. Prevederile ordonanței de urgență nu au fost suficient de specific redactate, astfel că din ele se înțelegea că inclusiv situațiile financiare pe 2023 ale microîntreprinderilor trebuie depuse mai devreme în acest an. Într-o clarificare făcută pe 26 ianuarie, Ministerul Finanțelor a publicat pe pagina de internet o informare prin care explică negru pe alb că prevederea din OUG nr. 115/2023 vizează strict situațiile financiare ale anului 2022 sau anterioare acestuia, pentru raportările financiare aferente anului 2023 aplicându-se regulile tradiționale de transmitere.

Astfel, conform Ordinului MF nr. 5394/2023, pentru toate entitățile – indiferent dacă aplică regimul fiscal al plătitorilor de impozit pe profit sau pe cel al veniturilor microîntreprinderilor, termenele pentru transmiterea bilanțurilor pe 2023 sunt aceleași ca și până acum: 150 de zile, calculate de la încheierea exercițiului financiar, deci până în 29 mai. Firmele fără activitate economică depun o declarație de inactivitate în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului (cel târziu până pe 29 februarie), iar cele aflate în lichidare au 90 de zile la dispoziție pentru depunerea bilanțurilor, până în 30 martie inclusiv.

Pentru asociații și fundații, termenul este de 120 de zile de la închiderea anului 2023 (până pe 29 aprilie).

Tipul de situații financiare întocmit și documentele care trebuie depuse sunt influențate de criteriile de mărime pe care le îndeplinește entitatea raportoare la data bilanțului. De principiu, se depun cel puțin Bilanțul prescurtat – formular 10, Contul de profit și pierdere prescurtat – formular 20, Date informative – formular 30, Situația activelor imobilizate – formular 40, iar firmele mai mari, mai adaugă și Note explicative la situațiile financiare, Situația fluxurilor de trezorerie, precum și Situația modificării capitalului propriu.

În funcție de obiectul de activitate și numărul de salariați, mai poate fi necesară și anexarea altor documente cum sunt: declarația nefinanciară pentru entitățile raportoare cu un număr mai mare de 500 de salariați.

Noi reglementări contabile de care trebuie ținut cont pentru bilanțurile anuale ale lui 2023

Reglementările contabile folosite de companiile românești au fost modificate de curând de Ministerul Finanțelor, iar noile norme de contabilizare a unor operațiuni sunt deja aplicabile, firmele fiind obligate să le ia în calcul când definitivează situațiile financiare ale anului 2023, indiferent de data la care sunt obligate să depună aceste raportări și indiferent de ce standard de contabilitate aplică.

Printre cele mai notabile schimbări se numără introducerea unor noi conturi în planul de conturi general, care obligă la contabilizarea separată a cheltuielilor de management și a celor de consultanță, pentru care s-au introdus noile conturi 617, respectiv 618. Tot separat vor trebui contabilizate cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectualăîn noul cont cnatbil 616.

Dincolo de aceste conturi distincte noi introduse, planul de conturi a fost completat și cu o serie de analitice noi: 1496 pentru pierderi din reorganizări de societăți, 6121 – cheltuieli cu redevențele, 6122 – cheltuieli cu locațiile de gestiune, 6123 – cheltuieli cu chiriile.

De asemenea, s-au mai făcut modificări importante și la funcțiile unor conturi deja existente. De exemplu, contul 149 include acum pierderile din fuziuni, iar contul 691 (cheltuieli cu impozitul pe profit) adaugă detalii specifice pentru grupurile fiscale, și anume că persoana juridică responsabilă înregistrează în debitul contului 691 cheltuiala totală cu impozitul pe profit datorat de grupul fiscal.

Autori:

• Florin Neagoe, Manager, PwC România
• Elena Zaharia, Senior Consultant, PwC România
• Rareș Stănescu, Director, PwC România

Transportul internațional rutier de bunuri a fost inclus în sfera de aplicare a obligațiilor în materie de RO e-Transport prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023. Sunt vizate de această extindere a obligațiilor atât operațiunile vamale de import – export, cât și deplasările intracomunitare (achiziții, respectiv livrări intracomunitare).

Astfel, operatorii economici trebuie să se conformeze, pe de-o parte, cu obligațiile în materie de e-Transport existente în ceea ce privește transportul pe teritoriul național al bunurilor cu risc fiscal ridicat, iar pe de altă parte, cu noile obligații ce vizează transportul internațional rutier de bunuri.

Obligațiile în domeniul RO e-Transport au avut ca scop inițial monitorizarea transporturilor rutiere pe teritoriul național a bunurilor cu risc fiscal ridicat prevăzute de Ordinul ANAF nr. 802/2022. ANAF vizează – printr-un proiect de Ordin – să extindă această listă a bunurilor cu risc fiscal ridicat, așa cum am menționat și într-un articol anterior. 

În altă ordine de idei, obligația obținerii codului UIT intervine și pentru transportul internațional rutier de bunuri revine următorilor operatori economici:

• destinatarului înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operațiunilor de import sau export, după caz;
• beneficiarului din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri;
• furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
• depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul național din una sau mai multe partide de bunuri.

Legislația adoptată recent în materie de RO e-Transport privind transportul internațional rutier de bunuri nu limitează în prezent aplicabilitatea acestor obligații la anumite categorii de bunuri și nici nu condiționează masa mijloacelor de transport a bunurilor ori valoarea sau greutatea acestora, așa cum este în prezent cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat. În acest sens, există posibilitatea ca autoritățile fiscale să adopte în viitorul apropiat prevederi legislative care să detalieze și aceste aspecte.

Nu în ultimul rand, o altă modificare importantă adusă de Ordonanță de Urgență nr. 115/2023  vizează obligația transportatorilor de a echipa vehiculul de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicații. În acest sens, conducătorul mijlocului de transport are obligația să pornească dispozitivul de poziționare înainte de începerea transportului pe teritoriul național și să îl țină în funcțiune până la locul de livrare declarat pe teritoriul național sau după părăsirea teritoriului național.

Neconformarea cu noile obligații privind RO e-transport pentru transportul rutier internațional de bunuri atrage aplicarea unor amenzi de pana la 100.000 lei, precum și confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Sancțiunile aferente nerespectării noilor obligații privind transportul internațional rutier de bunuri se vor aplica de la 1 iulie 2024.

Operatorii economici supuși noilor reglementări eTransport au nevoie de resurse interne suplimentare pentru automatizarea procesului sau pot folosi soluții existente. PwC România a dezvoltat soluția e-Transport, o platformă preconfigurată care automatizează procesele necesare raportării în sistemul Ro e-Transport și care facilitează conformarea cu obligațiile legale mult mai rapid, mai simplu și mai puțin costisitor. Fiind integrată cu soluțiile de business ale companiilor și direct conectată la sistemul informatic al ANAF, soluția e-Transport colectează, validează și agregă datele din sistemele utilizatorilor și ale partenerilor lor de afaceri cu scopul de a genera codul UIT și managementul acestuia.

Autor: Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing

Cadrul legal pentru implementarea DAC-7 a fost finalizat de curând, după ce ANAF a publicat și  formularul necesar pentru ca operatorii de platforme electronice și market-place-uri să declare la Fisc activitatea și veniturile generate de vânzători prin intermediul lor. Noua declarație intrată în circuitul fiscal poartă indicativul F 7000, se complează în format electronic și trebuie depusă în premieră până la finalul acestei luni, pentru a reflecta activitatea din anul 2023. În formular se vor raporta detaliat activitățile economice de pe market-place-uri sau platforme electronice, efectuate de persoane fizice ori juridice, pentru vânzarea sau închirierea de bunuri, precum și pentru prestarea de servicii personale.

ANAF a introdus formularul F7000, un instrument cheie pentru adaptarea legislației fiscale românești la economia digitală, în conformitate cu Directiva europeană DAC7, preluată în Codul de procedură fiscală prin OG 16/2023. Noul formular, destinat operatorilor de platforme online, are scopul de a asigura conformitatea fiscală și transparența activităților economice desfășurate digital, îmbunătățind procesul de colectare fiscală pentru activități economice derulate prin intermediul platformelor online.

În condițiile în care neraportarea sau raportarea cu întârziere va putea fi sancționată de autoritățile fiscale cu sume cuprinse între 20.000 și 100.000 de lei, pentru operatorii de platforme online este esențial să fie la curent cu aceste cerințe impuse de completarea noului formular fiscal și să se asigure că raportările lor sunt complete și precise.

Ce platforme trebuie să facă raportări până la finalul lunii ianuarie

Printre platformele ce intră sub incidența DAC7 se numără platformele de tipul marketplace, în care se vând produse și servicii, platformele pentru car sharing (cele care pun la dispoziția utilizatorilor servicii de închiriere mașini), platforme de închirieri în regim hotelier, aplicațiile de live streaming sau platformele care oferă acces la cursuri online sau orice alte tipuri de evenimente. Atenție, însă, pentru că definiția unei platforme este una destul de largă, cuprinzând diferite tipuri de software, inclusiv site-uri web, aplicații mobile și alte medii care facilitează conexiuni între vânzători și utilizatori pentru desfășurarea activităților economice. Fiecare entitate care operează o astfel de platformă sau orice alt tip de aranjament care permite colectarea și plata unei contraprestații pentru realizarea unei activități considerate relevante din perspectiva DAC7 ar trebui să analizeze cu mare precauție dacă are obligații incidente DAC7 și să facă rapid demersuri de conformare.

Singurele platforme digitale excluse de la raportări sunt cele care se limitează doar la procesarea plăților, listarea sau promovarea activităților ori redirecționarea utilizatorilor către alte site-uri.

Ce activități trebuie raportate

Activitățile relevante, pentru care trebuie făcute raportări, includ: închirierea de bunuri imobile (rezidențiale, comerciale, precum și de orice alte bunuri imobile și spații de parcare), servicii personale (servicii care implică o muncă pe bază de intervale de timp sau sarcini, prestată de una sau mai multe persoane și realizată la cererea unui utilizator, fie online fie în mod fizic, offline), vânzarea de bunuri sau închirierea oricărui mijloc de transport.

În raportări vor fi incluse atât activitățile transfrontaliere, cât și cele interne.

Există însă și anumite excepții, precum entitățile guvernamentale sau cele listate pe piețe reglementate, precum și entitățile care depășesc anumite praguri de activitate (entitățile pentru care operatorul de platformă a facilitat peste 2.000 de activități de închiriere de bunuri imobile și nici cele pentru care operatorul de platformă a facilitat mai puțin de 30 de activități constând în vânzări de bunuri și pentru care valoarea totală a contraprestației plătite nu a depășit valoarea de 2.000 de euro în cursul anului trecut)

Procedura de raportare

Raportarea prin Formularul F7000 se va face anual, până la data de 31 ianuarie, pentru activitatea din anul anterior. Prima raportare este programată pentru 31 ianuarie 2024, referitor la activitățile intermediate în anul 2023.

Formularul F7000 se completează electronic și se transmite prin portalul ANAF sub forma unui fișier PDF cu XML atașat, semnat electronic. Pentru transmitere, operatorii de platforme trebuie să dețină un certificat digital calificat. Declarația este una de tip informativ, ceea ce înseamnă că nu aduce niciun fel de obligații de plată.

În Ordinul care îl aprobă (Ordinul ANAF nr. 1996/2023) se precizează că orice modificare a formularelor F7000 va fi comunicată operatorilor cu cel puțin 15 zile înainte de aplicarea lor, astfel că înainte de depunere este important ca operatorii să verifice pagina ANAF pentru a se asigura că depun mereu formularul în varianta sa actualizată.

Informațiile care trebuie raportate și corecțiile care pot fi făcute

Operatorii de platforme sunt obligați să raporteze informații detaliate despre vânzătorii raportabili, inclusiv nume, adrese, NIF-uri, coduri de TVA și alte date relevante, atât pentru persoane fizice cât și pentru entități juridice.

O primă categorie de date care trebuie declarate sunt cele care permit identificarea platformei și a vânzătorilor raportabili. Astfel, pentru identificarea platformei, operatorii trebuie să furnizeze numele, adresa sediului social, Numărul de Identificare Fiscală (NIF) și denumirea comercială a platformei. Pentru identificarea vânzătorilor raportabili, operatorii trebuie să declare pentru persoanele fizice: numele, prenumele, adresa principală, NIF-uri, locul nașterii (în absența NIF), codul de TVA (dacă există) și data nașterii, iar pentru entități juridice: denumirea juridică, adresa principală, NIF-uri, codul de TVA, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului și, acolo unde există, sediile permanente unde se realizează activități relevante, indicând fiecare stat membru.

Apoi, operatorii trebuie să raporteze o serie de informații financiare referitoare la vânzătorii care desfășoară activități economice pe platformele lor, printre care: numărul de identificare al contului bancar unde vânzătorul își încasează veniturile, numele titularului contului, dacă acesta este diferit de numele vânzătorului, contraprestația totală și numărul de activități relevante pentru fiecare trimestru al perioadei de raportare, precum și orice onorarii, comisioane sau taxe reținute sau percepute de operator.

Pentru activitățile de închirieri imobiliare, există un set specific de date care trebuie raportate: adresa fiecărui bun imobil listat și, dacă este disponibil, numărul cărții funciare sau echivalentul acestuia, contraprestația totală și numărul de activități de închiriere pentru fiecare bun imobil listat, în fiecare trimestru, precum și numărul de zile pentru care fiecare bun imobil a fost închiriat în timpul perioadei de raportare și tipul fiecărui bun imobil.

Din perspectiva corectării datelor declarate, cadrul legal permite două tipuri de corecții: fie modificarea sau completarea unor informații transmise inițial, în situația în care au fost raportate incorect sau incomplet, fie anularea unor date transmise inițial.

Aceste corecții ale informațiilor transmise pot fi inițiate de operatori sau pot rezulta din solicitări ale ANAF (fie ca notificări, fie ca măsuri dispuse după efectuarea unui control fiscal).