Autor: Gabriel Biriș, avocat, Partener al Biriș Goran SPARL

În ultima vreme asistăm la un atac fără precedent împotriva cotei unice. Ministerul de finanțe a contractat studii la FMI și Banca Mondială, studii făcute evident pro causa de consultanți fără experiență locală, pe care mai apoi să le folosească în a justifica înlocuirea cotei unice, în vigoare din 2005, cu cote progresive. Studiul făcut de FMI a fost făcut public anul trecut, cel făcut de Banca Mondială este încă confidențial (deși este plătit de contribuabili)… De ce FMI și BM? Simplu: nu am zis noi că nu e bună, au zis cei mai mari experți internaționali…

De ce nu e bună cota unică? Ce nu funcționează? Au adus cotele progresive mai mulți bani la buget? Studiile plătite din bani publici nu spun decât că este recomandabil să renunțăm la ea.

Facem noi o (scurtă) analiză, să vedem ce ne-a adus cota unică de 16% din 2005 până în 2017, când a fost pur si simplu spulberată de dnii Dragnea și Vâlcov.

Lăsăm la o parte argumentele de natură subiectivă (de ex., creșterea conformării, stimularea muncii eficiente și întărirea clasei mijlocii, ancora de stabilitate și prosperitate în orice societate) și ne concentrăm pe cele de natură obiectivă (costul de administrare redus, creșterea semnificativă a veniturilor bugetare).

1. Costurile de administrare

Gradul ridicat de dificultate al administrării impozitului pe venitul global, introdus în anul 2000, este un fapt bine cunoscut pentru cei care avem memoria faptelor. În practică, cu excepția contribuabililor care obțineau exclusiv venituri dintr-un singur contract de muncă pe durata întregului an, toți ceilalți 5 milioane de contribuabili aveau obligația de a depune declarația anuală de venit, urmată de încă o serie de decizii de impunere emise de ANAF pentru impozitul pe venit și, ulterior, pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate.

În perioada aplicării cotelor progresive, toți angajatorii la funcția de bază erau obligați să emită angajaților Fișa fiscală nr. 1, iar angajatorii în cazul celui de-al doilea loc de muncă emiteau un alt formular, Fișa fiscală nr. 2. Contribuabililor le revenea obligația să cumuleze datele din fișe cu celelalte venituri obținute din alte surse (chirii, activități independente etc.), datele urmând a fi declarate cumulat până pe 25 mai ale anului următor.

Întreaga operațiune anterior menționată genera un volum de timp și resurse financiare deosebit de ridicat pentru angajatori și angajați, dar și pentru ANAF, care ar fi trebuit să proceseze milioane de declarații de venit și să emită tot atâtea decizii de impunere, într-un timp limitat și cu o resursă umană insuficientă pentru o asemenea sarcină. Mai mult, până la trecerea administrării CASS la ANAF în 2012, sute de mii de contribuabili care obțineau venituri din activități independente nu au primit niciodată deciziile de impunere pentru CASS, acestea începând a fi emise, retroactiv, de abia prin 2017, pentru 5 ani.

În plus, pentru a asigura informarea contribuabililor în legătură cu obligațiilor lor declarative și de plată, autoritățile publice au fost nevoite să angajeze resurse financiare semnificative ce s-au concretizat în campanii media, milioane de broșuri tipărite și afișe de informare. Întreg efortul financiar nu s-a tradus decât prin cheltuieli semnificative pentru bugetul de stat, fără ca aceste costuri să aibă impactul scontat prin raportare la veniturile colectate din taxe (așa cum vom demonstra la punctul 2 de mai jos).

Prin urmare, în contextul experienței anterioare pe care România a avut-o în ceea ce privește cotele progresive, este clar că reintroducerea unui astfel de sistem în detrimentul cotei unice ar însemna ca statul român să renunțe la sistemul simplificat actual, un sistem care și-a dovedit eficiența sub aspectul costului de administrare și al volumului de taxe colectate. Astfel, revenirea la un sistem de taxare bazat pe cote progresive ar reprezenta o măsură anacronică și cu șanse derizoriii de funcționare.

2. Cota unică a generat venituri mai mari la buget

În Anexa acestui raport se regăsește un grafic ce reprezintă aportul impozitului pe venit raportat la PIB pentru perioada 2000-2021.

Puteți citi continuarea editorialului în nr. 2/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Din cuprins:

Editorial

• Gabriel Biriș
  Cota unică versus cote progresive

De actualitate

• Monica Todose, Ala Popa, Ana-Maria Ioana Iatcu
  Care sunt provocările pentru companii și administrații fiscale, în contextul adoptării unui impozit minim global?
• Corina Mîndoiu, Cătălina Butan
  De la 1 ianuarie 2024 intră în vigoare Legea prestatorului casnic în România. Care sunt principalele prevederi și ce problemă socială rezolvă aceasta?

Impozite directe

• Romana Schuster, Camelia Bercovici
  Aranjamentele de Cash Pooling – care este remunerația justă și cine este beneficiarul efectiv?
• Vlad Ștefan
  Controverse privind măsurile fiscale prevăzute în proiectele ,,România Educată”. Paralelism legislativ sau complementaritate?

Impozite indirecte

• Luisiana Dobrinescu
  Perceperea TVA-ului pentru serviciile electronice prestate în schimbul furnizării datelor personale – o dispută între echitate și interpretare strictă

Procedură fiscală

• Alina-Adriana Arseni
  Proceduri concurente în combaterea fraudei și evaziunii fiscale

• Bianca Chiurtu, Răzvan Popa
  Drepturile contribuabililor în procedura fiscală, în contextul digitalizării administrației fiscale

Jurisprudență fiscală națională

• Alin Văsonan
  Sinteză de jurisprudență fiscală națională

Jurisprudența fiscală a instanțelor europene

• Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada martie-aprilie 2023

Autor: Diana Dănilescu, Junior Tax Consultant, Viboal FindEx

Cu toate că primăvara ne întâmpină cu un război încă în desfășurare la granițele noastre, cu cutremure devastatoare și un mediu economic incert, în așteptarea vremii frumoase, a copacilor înfloriți și a grădinilor colorate și parfumate, ne amintim cu toții de frumoasele versuri din faimoasa poezie a Smarandei Gheorghiu:

„Vine, vine primăvara,
Se așterne-n toată țara
Floricele pe câmpii,
Hai să le-adunăm, copii”.

Deși această strofă mă duce cu gândul la timpul liber, și nu la timpul petrecut la birou, domeniul nostru de activitate se află printre domeniile în care conceptul de lifelong learning prevalează, așa că versurile de mai sus și, în special, versul „Se așterne în toată țara” m-au dus cu gândul la Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale, care s-a „așternut” în toată țara de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 43/2023 este menită să înlăture lacunele legislației din trecut (ce nu pot fi imputate contribuabililor!) și să îndrepte practica abuzivă a organelor fiscale cu privire la tichetele cadou acordate de anumite societăți altor persoane decât angajații proprii.

Tichetele cadou au făcut obiectul a numeroase controale ale organelor fiscale (așa-numita «operațiune Pandora»), aceste beneficii fiind reîncadrate de echipele de inspecție fiscală din „venituri din alte surse” în „venituri din salarii”, stabilindu-se diferențe de obligații fiscale principale, precum și obligații fiscale accesorii în sarcina plătitorilor unor astfel de venituri, sumele stabilite suplimentar fiind, în unele cazuri, usturătoare.

Prin Legea nr. 43/2023 a fost adoptată amnistia fiscală privind tichetele cadou care au făcut obiectul reîncadrărilor menționate mai sus în perioada 26 mai 2006 – 31 decembrie 2020, astfel că se anulează diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite de organele fiscale ca urmare a reîncadrării veniturilor din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii.

Puteți citi continuarea editorialului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Controalele fiscale vor fi mai numeroase, mai eficiente, mai rapide și direcționate spre anumite zone de risc datorită digitalizării administrației fiscale și a introducerii raportărilor aproape în timp real a taxelor și impozitelor. Verificările documentare sau desk audit vor fi tot mai frecvente, având în vedere că trebuie să atingă ținta de 60% din totalul controalelor fiscale, conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de o reformă fundamentală a modului în care se efectuează inspecția fiscală, iar implicațiile pentru contribuabili vor fi semnificative. Vor aduce aceste schimbări o vulnerabilitate sporită sau mai multe avantaje pentru companii? Aceste aspecte au fost analizate în a XIX-a ediție a Conferinței Anuale de Taxe PwC România în cadrul unei dezbateri în care au fost prezentate argumentele pro și contra în privința efectelor acestor schimbări asupra contribuabililor.

Dan Dascălu, Partener, D&B David și Baias: „Dezbaterea noastră a sintetizat starea actuală a controlului fiscal și impactul viitor al recentei sale reforme, pe dimensiunile procedural și substanțial fiscale (TVA, prețuri de transfer și impozite directe). Aceasta, întrucât verificarea documentară – o formă «blitz» de control fiscal cu puține garanții și certitudini pentru contribuabili – se va generaliza. Mult așteptata transparentizare a analizei de risc nu va avea loc imediat, iar concretizarea rezultatelor sale pentru contribuabil este incertă. Problemele de drept fiscal nu vor fi mult diferite față de cele de astăzi, controlul fiscal va fi mai eficient și transparent, dar rămâne grija pentru documentare, pentru a nu exista discrepanțe între contabilitate și declarații, mai ales în contextul extinderii digitalizării. Transparența și accesul la informație înseamnă că noul tip de control va fi mai direcționat spre zonele de risc, dar și susceptibil de a identifica mult mai multe chestiuni fiscale. În zona de impozitare cu reținere la sursă au avut loc o serie de reîncadrări, iar la impozitul pe profit sunt vizate facilitățile fiscale, fiind de așteptat să fie extinse. Substanța economică a tranzacțiilor, beneficiarul final și certificatul de rezidență fiscală sunt subiecte de avut în vedere și pe viitor”.

Îngrijorări prezente și viitoare ocazionate de tendința de generalizare a verificării documentare și de alte noutăți în domeniul controlului fiscal

Mihaela Ragea, Avocat Senior, D&B David și Baias: „Legal reglementată încă din 2011, verificarea documentară s-a derulat și de către DGAF pe baza de ordin al Președintelui ANAF, până la consacrarea sa legală în decembrie 2022. Orice înștiințare de predare a unor documente sau de transmitere a altor informații poate constitui, în practică, începutul unei verificări documentare. Ea se finalizează cu o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare, care este însă executorie, creând și o stare de incertitudine pentru contribuabil care nu știe nici dacă, nici când va fi supus unei inspecții fiscale. Legea nu prevede o durată maximă de efectuare și, deci, nici sancțiuni pentru depășirea unui asemenea termen. La alegerea unui contribuabil pentru inspecție fiscală stă o analiză de risc, dar, din păcate, dispozițiile legale sunt neclare în a preciza care sunt acele criterii de risc și mai ales procedura de determinare a riscului, neputând fi contestată de contribuabil. Rămân surprinzătoare și unele tendințe recente a organelor fiscale de selectare și verificare a acelor contribuabili din categorii puternic afectate de măsurile luate de autorități pe timpul pandemiei de Covid-19, în special în real estate și farma. În urma efectuării acestor controale, organele fiscale au contestat baza de impozitare în operațiuni cu terții. Ne așteptăm ca aceste controale să se extindă și în alte sectoare, precum horeca, turism și retail. Pe de altă parte, menționăm și intensificarea verificării situațiilor fiscale personale, și pentru această categorie introducându-se verificarea documentară”.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autori:

• Ionuț Măstăcăneanu, Director, Servicii Consultanță Fiscală, KPMG România
• Andrada Goriță, Senior Manager, Servicii Consultanță Fiscală, KPMG România
• Anca Fercalo, Consultant, Servicii Consultanță Fiscală, KPMG România

Rezumat: Convenția Multilaterală de Implementare a Măsurilor Tratatelor Fiscale Menite să Prevină Erodarea Bazei Impozabile și Transferul Profiturilor sau, pe scurt, „MLI”, a fost ratificată în cele din urmă și de România. Mai mult decât atât, prevederile MLI au intrat și în vigoare, ceea ce a ridicat întrebări asupra datei la care MLI începe să producă efecte. Doar că, pentru ca MLI să producă efecte, este nevoie ca România să depună la OCDE și ultima dintre notificările privind îndeplinirea procedurilor interne, data nefiind încă anunțată.

Summary: The Multilateral Convention to Implement Tax Treaty Related Measures to Prevent Base Erosion and Profit Shifting (the „MLI”) has finally been ratified by Romania. Furthermore, the MLI provisions have entered into force, a situation on which has generated confusion in terms of the date when the MLI will produce effects. In order for the MLI to produce effects, it is necessary for Romania to submit to the OECD the last of the notifications made concerning the fulfillment of internal procedures, but up to now it is unclear when this will happen.

1. Introducere

Convenția Multilaterală de Implementare a Măsurilor Tratatelor Fiscale Menite să Prevină Erodarea Bazei Impozabile și Transferul Profiturilor (denumită în continuare „MLI” sau „Convenția”) reprezintă un rezultat concret al uneia dintre cele 15 acțiuni inițiate de OCDE în anul 2013 referitoare la lupta împotriva erodării bazei fiscale și transferul profiturilor (denumită în continuare „BEPS”), mai exact Acțiunea 15.

Întrucât implementarea măsurilor BEPS ar fi necesitat modificarea modelelor convențiilor fiscale și, respectiv, a tratatelor bilaterale bazate pe acest model de convenție, efortul ar fi presupus schimbări la nivelul a aproximativ 3.000 de tratate bilaterale, o muncă importantă, de lungă durată, și care ar fi fost, într-un fi nal, irelevantă, având în vedere modifi cările dorite. Astfel, a luat naștere propunerea de a adopta un instrument multilateral cu ajutorul căruia tratatele bilaterale încheiate între jurisdicții să poată fi modificate într-o perioadă relativ scurtă, pentru actualizarea regulilor internaționale și reducerea riscului de evaziune fiscală, care ar putea fi întreprinsă de către companiile multinaționale.

În luna noiembrie 2016, peste 100 de jurisdicții au încheiat negocieri privind Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și transferul profiturilor către jurisdicții cu regimuri fiscale favorabile. Prima ceremonie de semnare a MLI a avut loc în 7 iunie 2017, la Paris, și a intrat în vigoare la 1 iulie 2018. Până în prezent, 100 de jurisdicții au semnat acordul, 79 de jurisdicții au ratificat, acceptat sau aprobat MLI și alte trei jurisdicții și-au exprimat intenția de a semna în viitor instrumentul. Semnatarii includ jurisdicții de pe toate continentele, iar alte jurisdicții întreprind, de asemenea, în mod activ, demersuri în procesul de semnare.

2. Prevederi generale MLI

Convenția multilaterală reprezintă un mecanism eficace pentru implementarea sincronizată și eficientă a schimbărilor adoptate în cadrul rețelei de acorduri pentru evitarea dublei impuneri existente, fără a fi necesară renegocierea bilaterală a fiecăruia în parte.

MLI are tocmai rolul de a modifica acordurile fi scale încheiate între două sau mai multe părți. Aceasta nu funcționează în același mod ca un protocol de modificare la nivelul unui singur tratat existent, unde se modifică în mod direct textul acordului respectiv, ci, în acest caz, prevederile Convenției multilaterale se aplică concomitent cu cele ale acordurilor fiscale în vigoare, modificând modul lor de aplicare pentru a implementa măsurile BEPS. Ca rezultat, în timp ce, pentru scopuri interne, unele părți la Convenția multilaterală pot dezvolta versiuni consolidate ale acordurilor fiscale în vigoare, așa cum au fost acestea modificate de Convenția multilaterală, altele pot să nu facă acest lucru, întrucât consolidarea acordului fiscal cu noile modificări nu este o condiție obligatorie pentru aplicarea MLI.

Așa cum îi arată și numele, MLI conține măsuri privind combaterea aplicării abuzive a prevederilor tratatelor de evitare a dublei impuneri (art. 7 din cadrul MLI), combaterea măsurilor de evitare, într-un mod artificial, a sediilor permanente (art. 12-15 din MLI), eficientizarea mecanismelor de soluționare a litigiilor (art. 16-17 din MLI), măsuri de arbitraj (opțiune aplicabilă doar dacă ambele state contractante o notifică). Două dintre aceste standarde reprezintă standarde minime, obligatoriu de îndeplinit la nivelul tuturor jurisdicțiilor care aplică prevederile MLI, respectiv standardul minim de prevenire a folosirii abuzive a tratatelor (Acțiunea 6) și standardul minim de îmbunătățire a soluționării litigiilor (Acțiunea 14).

Puteți citi continuarea articolului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Editorial

• Diana Dănilescu
  Vine, vine primăvara … și ce mai vine? Amnistia tichetelor cadou!

De actualitate

• Corina Mîndoiu, Cătălina Butan
  Marile averi sub lupa Fiscului – ce impact vor avea noile reguli?
• D&B David și Baias
  Controlul fi scal preponderent din biroul ANAF versus controlul la sediul contribuabililor: vulnerabilitate sporită sau avantaje pentru companii?

Impozite directe

• Mirela Păunescu
  Dificultăți privind aplicarea regulilor de impozitare pentru anumite avantaje de natură salarială dublu impozitate
• Ionuț Măstăcăneanu, Andrada Goriță, Anca Fercalo
  Convenția multilaterală: când începe să producă efecte în România?
• Diana Roșu, Teodora Marinescu
  Grupurile fi scale din România se pregătesc pentru declararea efectivă a impozitului pe profi t consolidat. Ce pași urmează

Impozite indirecte

• Delia Cataramă, Elena Andriev, Diana Dănilescu
  Asocierile fără personalitate juridică în viziunea legiuitorului român și european. Hotărârea CJUE în cauza C-519/21, ASA

Procedură fiscală

• Ioana Maria Costea, Despina-Martha Ilucă
  Despre prezumții în legislația și jurisprudența fi scală

Jurisprudență fiscală națională

• Antoniu Simon
  Sinteză de jurisprudență fi scală națională

Jurisprudența fiscală a instanțelor europene

• Sinteza hotărârilor în materie fi scală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada ianuarie-februarie 2022

Accesați revista aici!

Autor: Anca-Mihaela Ion, judecător, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal

1. Stabilirea bazei de impozitare prin estimare – impozit pe venit vs. TVA. Nepunere la dispoziția organului fiscal a documentelor necesare. Depunere dovezi în instanță

Din perspectiva impozitului pe venit, contribuabilul care nu a pus la dispoziţia organului fiscal evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile necesare nu poate să înlăture rezultatul estimării realizate de către organul fiscal prin prezentarea ulterioară, în instanţă, a registrelor, documentelor şi informaţiilor pe care ar fi trebuit să le prezinte organului fiscal la solicitarea acestuia, întrucât situaţia acestui contribuabil care, deşi notificat în mod repetat în acest sens, a omis să îşi îndeplinească obligaţia legală de a prezenta organului fiscal cele solicitate nu este similară contribuabilului care se manifestă cu bună-credinţă, punând la dispoziţia organului fiscal informaţiile şi documentele solicitate, iar în instanţă doar suplimentând aceste informaţii şi documente cu unele pe care nu le-a putut procura la momentul inspecţiei fiscale. În ceea ce priveşte TVA-ul, situaţia este diferită, întrucât, spre deosebire de stabilirea bazei de impozitare prin estimare, care nu mai poate fi combătută cu probe suplimentare depuse în instanţă, dacă se concluzionează că a fost realizată legal, din perspectiva TVA-ului, contribuabilul poate depune dovezi în susţinerea apărărilor formulate inclusiv în instanţă, numai o astfel de interpretare fiind în acord cu principiile statuate în jurisprudenţa CJUE privitoare la sistemul comun al taxei pe valoare adăugată.

(C.A. Cluj, dec. civ. nr. 543 din 11 mai 2022)

În memoriul de recurs dedus judecăţii, recurenta PFA A.T.A. a invocat argumente care pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., arătând că instanţa de fond a înlăturat în mod nelegal înscrisurile administrate ca probe în faţa instanţei, că, în ceea ce priveşte impozitul pe venit, nu erau întrunite condiţiile pentru estimarea bazei impozabile, iar, în ceea ce priveşte modul de aplicare a metodei estimării, în mod nelegal se iau în considerare doar veniturile, iar nu şi cheltuielile, și referitor la taxa pe valoare adăugată, recurenta a formulat critici din perspectiva locului prestării serviciilor şi al calităţii de persoană impozabilă a beneficiarului serviciilor.

Analizând susţinerile recurentei, Curtea reţine că, potrivit stării de fapt reţinute de instanţa de fond, prin Decizia de impunere nr. 2576 din data de 27.01.2017, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud – Serviciul inspecţie fiscală persoane fizice, s-au stabilit în sarcina reclamantei PFA A.T.A. obligaţii fiscale suplimentare de plată cu titlu de TVA în valoare totală de 67.111 lei, obligaţii aferente perioadei 01.11.2011 – 01.11.2016, iar, prin Decizia de impunere nr. 2577 din data de 27.01.2017, obligaţii suplimentare cu titlu de impozit pe venit în valoare totală de 19.906 lei, precum şi contribuţii sociale în valoare totală de 4.876 lei, obligaţii aferente perioadei 24.08.2011-31.12.2014.

Anterior emiterii acestor decizii de impunere, organul fiscal a realizat mai multe demersuri pentru contactarea reprezentantului reclamantului în vederea efectuării inspecţiei fiscale.

Astfel, potrivit Procesului-verbal nr. 1882/26.09.2016, în data de 07.06.2016, i-a fost comunicat reclamantei Avizul de inspecţie fiscală nr. 1118/01.06.2016, iar, ulterior, echipa de inspecţie fiscală s-a deplasat la domiciliul fiscal al contribuabilului în vederea începerii inspecţiei fiscale, însă reprezentantul reclamantei nu a fost găsit la domiciliul cunoscut, acesta aflându-se în acel moment în Franța, unde desfăşoară activitate, împrejurare în raport cu care a fost emisă Invitaţia nr. 1883/26.09.2016, prin care s-a solicitat prezenţa contribuabilului în data de 10.10.2016 la sediul organului fiscal, punându-i-se în vedere să prezinte o serie de documente: Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul inventar, Registrul unic de control, declaraţii de venit, deconturi TVA, Jurnale de vânzări, Jurnale de cumpărări, documente privind înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor pentru perioada 24.08.2011-30.04.2016.

Ulterior, ca urmare a faptului că reprezentantul contribuabilului nu a dat curs invitaţiei, a fost emisă Somaţia nr. 1973/11.10.2016, prin care se punea în vedere contribuabilului să se prezinte, în data de 19.10.2016, la sediul organului fiscal, cu documentele anterior menţionate, nici această somaţie nefiind respectată, astfel că organul de inspecţie fiscală a stabilit o nouă dată a începerii inspecţiei fiscale, comunicată reprezentantului contribuabilului prin e-mail, la data de 18.01.2017, la care acesta a răspuns, arătând că, aflându-se în Franţa, a fost în imposibilitate de a se prezenta în faţa organului fiscal, menţionând, totodată, că urma ca în curând să vină în România şi să se prezinte cu documentele solicitate la control.

Ca urmare a celor de mai sus, în data de 20.01.2017, organul fiscal a realizat o nouă comunicare cu reprezentantul contribuabilului, tot prin e-mail, prin care i se aducea la cunoştinţă că inspecţia fiscală nu mai poate fi amânată, îndrumând contribuabilul și cu privire la modalităţile de transmitere a documentelor solicitate expres pentru verificarea fiscală, respectiv că acestea pot fi transmise prin poştă (servicii de curierat), printr-o terţă persoană (contabil) sau scanate şi trimise pe adresa de e-mail. Totodată, contribuabilul a fost avertizat că, în situaţia în care nu prezintă documentele solicitate, organul fiscal va proceda la stabilirea obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere.

Or, în raport de această stare de fapt, Curtea nu poate reţine că estimarea bazei impozabile s-ar fi realizat de către organul fiscal în mod arbitrar, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru a se proceda în această manieră.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 6/2022 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autori:

• Romana Schuster, Associate Director, Taxation Services, KPMG România
• Lucia Grecu, Associate Manager, Taxation Services, KPMG România

Rezumat: Nu mai e o noutate majorarea cotei de impozit pe dividende distribuite de persoanele juridice române către participanții săi la capitalul social începând cu 1 ianuarie 2023, astfel că reprezentanții acestora se văd obligați să ia decizii cât mai rapide până la finalul anului 2022, urmărind interesul asociaților/acționarilor, însă fără a afecta negativ interesul societății. În prezentul articol, analizăm în linii mari principalele aspecte legate de distribuirea de dividende interimare sub incidența prevederilor legale, contabile și fiscale, cu concentrarea pe modificările impuse de O.G. nr. 16/2022 și a proiectului de lege de aprobare a acesteia. Totodată, analizăm și principalele puncte-cheie care ar trebui luate în considerare de reprezentanți înaintea adoptării unor decizii de repartizare sau nu a rezultatului sub forma de dividende.

Summary: The increase in the dividend tax rate as from January 2023 is not news anymore, but companies’ directors are under pressure to make a few quick decisions before the end of 2022, The decisions they need to take should further the interests of shareholders while preserving companies’ financial health. We analyse here the main accounting, tax, and legal implications of interim distributions of dividends, with a focus on the provisions of G.O. 16/2022 and the draft law to approve this ordinance. We also point out the key points which company directors should consider before making the decision to distribute retained earnings as dividends.

1. Introducere

Din ianuarie 2023, crește de la 5% la 8% cota de impozitare a dividendelor distribuite persoanelor fizice. Modificarea instituită prin O.G. nr. 16/2022[1], aparent simplă și clară, a generat însă numeroase controverse legate de modul de aplicare. Analizăm două situații distincte separat.

2. Distribuirea de dividende interimare în contextul modificării cotei de impozitare

Controversele vizează în special cazul dividendelor interimare, creșterea cotei generează din motive evidente presiuni de repartizare a profitului exercițiului financiar curent în vederea economisirii unui procent de 3% din valoarea brută a dividendului. Ordonanța nu menționează vreo regulă tranzitorie pentru situația regularizării dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare cu ocazia închiderii exercițiului financiar 2022. Din acest motiv, în proiectul de lege de aprobare a prezentei ordonanțe, PL-x nr. 628/2022[2], este inserat un paragraf care să pună capăt controverselor privind impactul fiscal al regularizării dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare, efectuată pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2022. Acesta ar urma, conform clarificării aduse, să se realizeze tot la cota de 5%, valabilă până în anul 2022, deși se face în anul 2023. În lipsa acestei stipulații, pentru dividendele distribuite și/sau plătite în cursul exercițiului financiar 2022 în baza situațiilor financiare interimare s-ar fi recalculat impozitul pe dividende la noua cotă, de 8%. Din păcate însă, legea de aprobare a O.G. nr. 16/2022 nu va intra în vigoare, aproape cert, la 1 ianuarie 2023, fiindcă a fost contestată recent la Curtea Constituțională a României (denumită în continuare „CCR”). În ciuda intențiilor legislativului, contestarea la CCR prelungește starea de incertitudine fiscală, în condițiile în care oricum acest subiect, în ultima perioadă, a generat numeroase discuții legate de distribuirea de dividende interimare aferente trimestrului IV, părerile fiind împărțite dacă discutăm de dividende interimare la trimestrul IV, și care ar fi cota aplicabilă.

[1] Art. I pct. 3 din O.G. nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale (publicată în M. Of. nr. 716 din 15 iulie 2022).

[2] PL-x nr. 628/2022 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, disponibil pe https://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2022/pr628_22.pdf.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 6/2022 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autor: Mirela Păunescu, expert contabil, consultant fiscal și conf.univ.dr. la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE

Rezumat: Anunțată cu surle și trâmbițe de ceva timp, factura electronică urma să ajute autoritatea fiscală din România la o mai bună colectare a TVA, prin reducerea evaziunii fiscale. Iată că, un an mai târziu, e-factura încă mai ridică o serie de întrebări la care răspunsurile organelor fiscale par a nu lua în considerare prevalența dreptului UE în raport cu legile naționale ale statelor membre. În cele ce urmează, analizăm dacă este obligatorie emiterea de facturi electronice în cazul înregistrării în Registrul RO e-factura, dacă există sancțiuni în cazul nerespectării unei astfel de obligații și dacă persoanele impozabile care acceptă vouchere de vacanță au obligația emiterii de facturi către titularii acestora.

Summary: Announced with trumpets for some time, the electronic invoice was supposed to help the Romanian tax authority to better collect VAT, by reducing tax evasion. Here, one year later, the e-invoice still raises a series of questions to which the tax authorities’ answers seem not to take into account the prevalence of EU laws. In the following we analyze whether the issuance of electronic invoices is mandatory in the case of registration in the RO e-invoice Register, whether there are sanctions in case of non-compliance with such an obligation and whether taxable persons who accept holiday vouchers are obliged to issue invoices to their holders.

1. Scurt istoric

Aflată pe primul loc între țările membre în materie de necolectare de TVA (în anul 2020 cu un decalaj de 35.7%), România a încercat de-a lungul timpului să reducă evaziunea fiscală. Factura electronică a fost justificată de necesitatea combaterii ferme a fenomenului de fraudă fiscală și a decalajului la TVA și a fost considerată un pas important înainte în procesul de digitalizare a autorității fiscale, proces asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Astfel, în anul 2021, Ministerul Finanțelor publica O.U.G. nr. 120/2021[1], prin care s-a reglementat structura facturii electronice în concordanță cu standardul european, precum și modalitatea de utilizare a Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura de către operatorii economici și autoritățile și entitățile publice, prin descrierea regulilor generale de transmitere, recepționare și prelucrare a e-facturii.

Dacă, inițial, utilizarea facturii electronice era opțională, ulterior, prin O.U.G. nr. 130/2021[2] și O.U.G. nr. 131/2021[3], s-a decis încărcarea în SPV a facturilor emise pentru livrarea de bunuri cu risc fiscal ridicat (1 iulie 2022) și a facturilor emise titularilor voucherelor de vacanță (1 aprilie 2022). Ulterior, începând cu 1 iulie 2022, a devenit obligatorie și utilizarea facturilor electronice în procesul de achiziții publice (B2G).

În presiunea creată de legislația neclară și termenele scurte de intrare în vigoare a obligațiilor, un număr mare de persoane impozabile au făcut greșeala să se înregistreze în Registrul RO e-Factura[4], aflând cu stupoare că, deși înregistrarea nu era obligatorie pentru a putea satisface obligația de transmitere în SPV a e-facturilor, ieșirea nu era posibilă. În acest context, la întrebările adresate de contribuabili serviciilor de Asistență a contribuabililor, răspunsurile primite precizau că, odată cu înregistrarea în Registrul e-Factura, cotribuabilii au obligația să emită toate facturile în format electronic sau, într-o variantă alternativă a răspunsurilor, toate facturile către parteneri înregistrați și ei, la rândul lor, în Registru.

Pe parcursul acestui articol ne vom referi doar la tranzacții B2B (între persoane impozabile, și nu între persoane impozabile și autorități contractante, așa cum sunt definite de legislație), altele decât cele care au ca obiect livrarea produselor cu risc fiscal ridicat, tranzacții care fac obiectul O.U.G. nr. 130/2021, respectiv doar la tranzacții B2C (între persoane impozabile și persoane fizice) care implică vouchere de vacanță.

2. Clarificarea întrebărilor legate de utilizarea facturilor electronice

În cele ce urmează, răspundem la câteva întrebări frecvent întâlnite în legătură cu obligația emiterii e-facturilor.

Prima întrebare este în ce măsură o persoană care s-a înregistrat în Registrul RO e-Factura are obligația să trimită facturi electronice tuturor partenerilor (B2B) înregistrați, la rândul lor, în Registru, fără a fi aplicabile prevederile privind emiterea facturilor electronice pentru produse cu risc fiscal ridicat. Considerăm că răspunsul la această întrebare este negativ, în sensul că, fără a fi implicate produse cu risc fiscal ridicat, la acest moment nu există obligația emiterii unei e-facturi către partenerii (B2B) înregistrați, la rândul lor, în Registrul RO e-Factura, în lipsa acceptului lor pentru a primi facturi electronice.

A doua întrebare este dacă autoritatea fiscală poate sancționa în vreun fel situația menționată anterior [în care nu se trimit e-facturi partenerilor (B2B) înregistrați, la rândul lor, în Registru]. Răspunsul la această întrebare este că, momentan, nu există prevedere legală în baza căreia organul fiscal să sancționeze netrimiterea e-facturii pe relația B2B.

Ultima întrebare se referă la obligația unei entități care acceptă vouchere de vacanță de a emite facturi către titularii voucherelor. Interpretarea noastră este că NU există obligația de a emite o factură (indiferent de formă) în cazul în care se acceptă vouchere de vacanță. Dacă totuși se emite o astfel de factură, la alegerea emitentului, aceasta trebuie încărcată în sistemul naţional RO e-Factura.

[1] O.U.G. nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea.

[2] O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

[3] O.U.G. nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

[4] Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, denumit în continuare Registrul RO e-Factura.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 6/2022 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autor: Alina-Adriana Arseni, avocat colaborator, Dobrinescu Dobrev SCA

Rezumat: Prezentul articol analizează infracțiunea de evaziune fiscală în varianta operațiunilor fictive, în contextul diferențierii acesteia atât de abuzul de drept, cât și de frauda în materie fiscală. Norma de incriminare vizată evidențiază prin excelență dinamica existentă între sfera răspunderii fiscale și a celei penale, având în vedere că, deseori, organele de inspecție fiscală, în considerentele rapoartelor de inspecție fiscală, au o abordare ambiguă, oscilând între a susține fie că o anumită operațiune ar fi nereală, cu posibile implicații penale, fie că ar fi insuficient probată, deci neconformă din punct de vedere fiscal. În situația atragerii răspunderii penale pentru o astfel de infracțiune, se stabilește în mod firesc prejudiciul produs asupra bugetului public, în timp ce neatragerea răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală poate avea diverse implicații asupra obligațiilor fiscale aferente, astfel cum vom prezenta pe scurt în cuprinsul prezentului articol.

Summary: This article analyses the tax evasion offence in the version of fictitious operations, in the context of differentiating it both from the abuse of law and from fraud in tax matters. The form of criminalisation concerned excellently emphasises the existing dynamic between the tax liability and the criminal one, considering that the tax inspection bodies often show an ambiguous approach in the reasoning comprised in tax inspection reports, oscillating between claiming either that a certain operation is not real, thus bearing possible criminal implications, or that it is insufficiently proven, thus non-compliant taxwise. In the event of incurring criminal liability for such an offence, the damage to the public budget is naturally established, while not incurring liability for tax evasion may have various implications on the related tax duties, as we will briefly show herein.

1. Abuz, fraudă, evaziune: trei fațete ale ilicitului în legătură cu sistemul fiscal

Abuzul de drept în materie fiscală, frauda fiscală și evaziunea fiscală reprezintă trei forme ale ilicitului, având ca trăsătură comună legătura lor cu sistemul fiscal; acestea pot interfera, însă nu se confundă. Distincțiile prezentate sintetic în cele ce urmează relevă unele inconsecvențe conceptuale și terminologice atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudența relevantă, națională și europeană deopotrivă, care pot genera confuzii cu privire la tipul de răspundere aplicabil faptelor comise prin transgresarea normelor fiscale și/sau a celor penale.

Potrivit unei orientări[1], se face distincție între evaziunea fiscală legală (tax avoidance), care poate presupune o operațiune artificială, constând în exploatarea eventualelor lacune ale cadrului normativ existent în materie fiscală pentru reducerea sau evitarea obligațiilor fiscale, și evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală (tax evasion), care este prevăzută ca infracțiune, având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate.

Alternativele terminologice pentru așa-numita «evaziune fiscală legală» (tax avoidance) sunt cele de „planificare fiscală agresivă”[2], „optimizare fiscală” (tax planning)[3] sau „eludare fiscală”[4], care par lipsite de acuratețea obișnuită a jargonului juridic, însă sunt preferabile celei oximoronice de „evaziune fiscală legală”. În esență, aceasta desemnează abuzul de drept în materie fiscală.

În tradiția juridică anglo-saxonă, „frauda fiscală” (tax fraud) reunește atât contravențiile administrativ-fiscale, cât și infracțiunile, astfel încât se utilizează alternativ cu sintagma de „evaziune fiscală” (tax evasion), ambele fiind diferite de „eludarea fiscală” (tax avoidance), care nu presupune o încălcare a legii[5].

Inclusiv în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „CJUE”) sunt folosite în variație liberă sintagme care nu sunt sinonime perfecte: sintagma évasion fiscale din limba franceză se traduce în engleză drept tax avoidance, iar fraude fiscale din franceză ca tax evasion[6].

În ceea ce privește abuzul de drept sau planificarea fiscală agresivă, deși nu există o definiție legală în dreptul național, Codul fiscal[7] face referire în mod explicit sau implicit la această instituție, în special prin reglementarea unor reguli antiabuz[8], atât generale (așa-numita «GAAR»[9]), cât și speciale.

De asemenea, pe plan internațional, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (denumită în continuare „OECD”) și Uniunea Europeană (denumită în continuare „UE”) au instituit construcții juridice complexe antiabuz, la care vom face doar trimitere, aprofundarea lor excedând scopul prezentului articol.

Astfel, la nivelul OECD, pachetul de 15 acțiuni Base Erosion Profit Shifting (BEPS) cuprinde, în Acțiunea 6 privind prevenirea utilizării abuzive a tratatelor de evitarea dublei impuneri, un set de reguli și recomandări antiabuz, menite să reprezinte un standard minim de implementat contra așa-numitului «treaty shopping» și altor practici abuzive[10]. De asemenea, Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor (denumită în continuare „MLI”)[11] cuprinde, în Partea a III-a, 6 articole referitoare la utilizarea abuzivă a tratatelor.

[1] V. Trif, Diferențe între evaziunea fiscală legală (tax avoidance) și frauda fiscală (tax evasion) incriminată ca infracțiune, în Revista Pro Lege nr. 3-4/2015, disponibil pe http://revistaprolege.ro/diferente-evaziunea-fiscala-legala-tax-avoidance-frauda-fiscala-tax-evasion-incriminata-ca-infractiune/; A.-M. Tatoiu, Evaziunea fiscală – o abordare juridico-economică, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 24 și urm.

[2] M. Ene, Politici fiscale europene și naționale – Suport de curs, cursuri nr. 12-13, 4 ianuarie 2022, slide-uri nr. 11 și urm.

[3] S. Bodu, Optimizare sau evaziune fiscală? Viziunea Codului fiscal și a normelor sale de aplicare raportate la legea evaziunii fiscale, în revista Universul Juridic nr. 1/2016, disponibil pe https://revista.universuljuridic.ro/optimizare-sau-evaziune-fiscala-viziunea-codului-fiscal-si-a-normelor-sale-de-aplicare-raportate-la-legea-evaziunii-fiscale/2/.

[4] C. Neacșu, Infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor săvârșite prin intermediul companiilor offshore, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, p. 155.

[5] Ibidem. C. Oneț, Despre evaziunea fiscală și despre mercantilizarea răspunderii penale prin noile modificări aduse Legii nr. 241/2005, 3 februarie 2022, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/despre-evaziunea-fiscala-si-despre-mercantilizarea-raspunderii-penale-prin-noile-modificari-aduse-legii-nr-241-2005/.

[6] L. De Broe, Abuzul de drept comunitar în domeniul TVA și al evaziunii fiscale, Ed. Con Fisc, București, 2015, p. 105.

[7] Legea nr. 227/2015, publicată în M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

[8] Art. 11 conține anumite dispoziții antiabuz, în contextul stabilirii atât a impozitelor directe [alin. (1)-(3), (5)], cât și a taxei pe valoare adăugată (TVA) și a accizelor [alin. (11)-(12)]. Alte reguli antiabuz de regăsesc în cuprinsul art. 24, 32, 33, 259 alin. (2) și 260 C.fisc. (a se vedea E. Duca, Codul fiscal comentat și adnotat cu legislație secundară și complementară, jurisprudență și norme metodologice, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 124 și 399).

[9] i.e. General Anti Avoidance Rule (a se vedea M. Ene, Politici fiscale europene și naționale – Suport de curs, curs nr. 3, slide 15).

[10] OECD, Action 6 Prevention of tax treaty abuse, disponibilă pe https://www.oecd.org/tax/beps/beps-actions/action6/.

[11] Încheiată la Paris în data de 24 noiembrie 2016, semnată de România la Paris, în data de 7 iunie 2017, și ratificată prin Legea nr. 5/2022, publicată în M. Of. nr. 28 și 28bis din 10 ianuarie 2022.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 6/2022 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.