Autor: Claudia Sofianu, Partener, People Advisory Services Leader, EY România

Problema echilibrului dintre viața profesională și cea personală este mai veche decât am crede și nu a apărut dintr-o dată, dar în ultimii ani, cel puțin post-pandemici, discuțiile au căpătat amploare și mai multe nuanțe. Pentru că și actualul context este de mii de ori mai complex comparativ cu perioada antică (da, încă din Antichitate, Aristotel și Cicero au adus ideea pentru prima oară în atenția societății) sau cu anii ‘70 – ’80, perioada în care a fost definit mai bine conceptul, în Marea Britanie și SUA.

Cât despre zona europeană, respectiv UE, politicile publice privind echilibrul dintre muncă și viața privată sunt rezultatul unei evoluții graduale, care a început cu Pilonul European al Drepturilor Sociale (2017) până la Directiva UE 2019/1158 (fiind de transpus de către statele membre până în 2022). Sub semnul acestora au fost scrise politicile naționale și deciziile companiilor privind concilierea (termen poate mai potrivit comparativ cu acela de echilibrare) a vieții de familie cu cea profesională.

Practic, cadrul juridic european a cuprins, astfel, și aspecte privind flexibilitatea muncii, echitatea de gen și protecția socială. Am putea aprecia, de altfel, că aceasta este o tendință la nivel global, iar principala întrebare acum este cui anume îi revine principala responsabilitate privind acest mult-căutat echilibru: statului, ca autoritate de reglementare a raporturilor de muncă, angajatorului, ca susținător al mediului de muncă prin producție și servicii sau angajatului, ca principal deținător al controlului asupra timpului, acțiunilor și comportamentelor sale?

Teoriile înclină într-o parte sau alta, răspunsul nu e simplu, dar e cert doar ceea ce relevă studiile foarte aplicate și concrete: preocuparea tot mai acută a oamenilor, indiferent de ce parte a baricadei se află, pentru acest aspect delicat.

Angajații pun fericirea la job și acasă pe primul loc

Pe măsură ce piața muncii se redresează în era post-pandemică, conceptul tradițional de work–life balance a evoluat de la simpla separare între muncă și viața personală într-un model (de business chiar) din ce în ce mai integrat și adaptiv. Transformările tehnologice, schimbările demografice și așteptările noilor generații practic, nu doar teoretic, au ajuns să redeseneze modul în care angajații și angajatorii înțeleg (să ofere și să ceară) acest echilibru dintre timpul profesional și cel privat.

Date recente (2025) arată, pentru prima dată în 22 de ani de cercetare, faptul că echilibrul între viața profesională și cea personală a devenit principalul factor în alegerea unui loc de muncă pentru angajați la nivel global, înaintea criteriului financiar (salariu, venituri și beneficii) în preferințe. Un sondaj internațional Randstad, din 2025 (Work-life balance tops pay: randstad’s workmonitor reveals new workplace baseline. | Randstad) arată că 83% dintre angajați pun pe primul loc acest echilibru, alături de siguranța locului de muncă, comparativ cu 82%, care optează pentru salariu ca fiind un criteriu.

Programele de lucru flexibile și munca hibridă oferă angajaților libertatea de a-și organiza mai bine timpul și de a gestiona mai ușor responsabilitățile profesionale și cele personale. În același timp, inițiativele de well-being, precum consilierea psihologică sau workshopurile de gestionare a stresului și a altor situații complexe de viață, îi pot ajuta să își dezvolte abilități utile pentru a face față perioadelor aglomerate ori situațiilor dificile.

În pofida accentului pus pe rolul angajatorilor, experții subliniază că echilibrul real începe cu responsabilitatea individuală a angajatului. Aceasta înseamnă că angajații trebuie să își definească și să își apere limitele în utilizarea flexibilității — inclusiv prin politici personale de deconectare digitală în afara orelor convenite și prin comunicarea clară a disponibilității către manageri. De asemenea, negocierea programului în funcție de responsabilități externe (îngrijirea copiilor, educație, sănătate), dar și despre planificarea activităților după ritmul propriu și dezvoltarea competențelor de auto-management contribuie la un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională.

Ce pot face companiile

Angajatorul poate sprijini un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală a angajaților în primul rând prin asigurarea condițiilor necesare pentru ca aceștia să-și desfășoare activitatea eficient. Roluri bine definite, procese clare, acces la sisteme și echipamente moderne care le permit să lucreze fără blocaje, precum și programe adecvate de formare și dezvoltare profesională sunt doar câteva aspecte. În plus, un pachet salarial aliniat, atât responsabilităților postului, cât și tendințelor din piață, contribuie direct la stabilitatea financiară a angajaților și reduce nevoia acestora de activități suplimentare pentru a-și completa veniturile.

Pare evident, pentru organizațiile care vor să rămână competitive pe piața muncii în 2026, faptul că adaptarea la noile așteptări nu mai este o opțiune, ci o chestiune strategică. Recomandarea ar fi ca, pe lângă o bună definire a rolului și poziției unui angajat în companie (opțiuni de lucru clare, hibrid/remote, flexibilitate de program și descrieri clare de post) să se ia în considerare și opțiuni de program personalizat, săptămâni comprimate sau ore adaptate responsabilităților individuale, integrarea zilelor de sănătate mintală în concediul plătit sau acces la servicii de consiliere și traininguri pentru manageri. Recent, a fost adusă în discuție, ca exemplu în acest sens, chiar pentru piața din România, includerea în beneficiile oferite angajatului a unor „ore culturale”, tocmai pentru a contribui la starea de bine a angajaților.

Nota bene, tot în România, un studiu recent al Consiliului Economic și Social (CES) arată că românii lucrează, în medie, peste 40 de ore pe săptămână, mai mult decât media UE, iar orele neplătite peste program sunt un lucru obișnuit, ceea ce sporește gradul de stres și epuizare. Deși salariile au crescut nominal, inflația și scumpirea locuințelor și utilităților au redus puterea de cumpărare, astfel că pentru multe gospodării timpul liber devine un „lux economic”, iar presiunea financiară determină acceptarea muncii suplimentare sau a mai multor joburi. Două treimi dintre angajați declară că au observat cazuri de burnout în jurul lor, însă raportarea oficială a problemelor de sănătate mintală rămâne foarte scăzută. Studiul sugerează o cultură a tăcerii, care maschează de fapt amploarea reală a fenomenului.

Pe de altă parte, România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale muncii part-time și ale telemuncii din UE. Deși legislația permite forme flexibile, aplicarea lor este inegală, iar multe organizații rămân atașate modelului clasic de prezență fizică îndelungată. De asemenea, rolurile tradiționale de gen persistă, iar femeile sunt mai afectate de conflictul muncă–familie. Lipsa serviciilor de îngrijire accesibile și utilizarea redusă a concediilor parentale de către tați limitează participarea femeilor pe piața muncii și accentuează dezechilibrul. Plus alte elemente care duc la inexistența, în multe cazuri, a unei limite clare între viața personală și cea profesională, descurajând negocierea timpului personal. Toate sunt încă tare ale pieței muncii locale și va lua timp de remediere și reașezare pe noi principii.

Concluzie: integrare responsabilă pentru reziliență pe termen lung

Această abordare duală — de susținere organizațională și practici individuale conștiente — este esența unei piețe a muncii sustenabile și reziliente în 2026 și în viitor. Flexibilitatea, autonomia și wellbeing-ul nu mai sunt simple „beneficii” opționale, ci componente strategice ale economiei moderne a muncii. Organizațiile care vor să atragă și să păstreze talente trebuie să adopte politici bazate pe flexibilitate personalizată și sprijin concret pentru sănătatea mintală. În același timp, fiecare angajat trebuie să își asume responsabilitatea activă pentru modul în care își definește și își protejează echilibrul profesional–privat.

Autori: Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Taxe directe, EY România,

Oana Țăranu, Senior Manager, Taxe directe, EY România

E-Proprietate este concepută ca elementul central, coloana vertebrală tehnică a reformei impozitării proprietăților asumate prin PNRR. Legea creează cadrul juridic, însă impactul real al reformei va depinde de capacitatea autorităților de a implementa sistemul în mod eficient și de evoluția pieței imobiliare. Dincolo de obiectivele declarate și de necesitatea alinierii la practicile statelor avansate economic, reforma ridică însă întrebări legitime legate de calendar, implementare și efectele reale pe care le va produce în practică.

Se poate spune că Legea nr. 239/2025 marchează o schimbare de paradigmă în impozitarea proprietăților din România, nu doar prin generarea de impozite și taxe locale majorate, ci și prin mutarea accentului de la un sistem bazat pe valori administrative și grile forfetare către unul orientat, cel puțin la nivel declarativ, spre valoarea de piață a bunurilor imobile. Prin reglementarea expresă a Sistemului RO e-Proprietate, legiuitorul creează cadrul juridic pentru una dintre cele mai sensibile reforme fiscale asumate de România prin PNRR, cu implicații directe atât asupra veniturilor bugetelor locale, cât și asupra sarcinii fiscale suportate de proprietari.

PNRR și pașii viitori pentru implementarea e-Proprietate

Rămân încă multe de făcut pentru alinierea efectivă la jaloanele asumate prin PNRR, în special jalonul 237, care presupune implementarea sistemului e-Proprietate și, implicit, trecerea la impozitarea pe baza valorii de piață (măsură amânată succesiv care pare că se concretizează începând cu 2027).

Legea nr. 239/2025 nu detaliază modul concret de utilizare și funcționare a sistemului e-Proprietate, aceste aspecte urmând să fie stabilite printr-un ordin al Ministrului Finanțelor. Potrivit legii, ordinul ar trebui emis în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, perioadă în care autoritățile vor trebui să definească regulile de operare ale noului sistem.

În practică, rămâne de văzut dacă acest termen va fi respectat și dacă sistemul va putea fi operaționalizat corect și complet într-un interval de timp realist, având în vedere experiența altor proiecte majore de digitalizare ale administrației fiscale.

Ce ar însemna, concret, e-Proprietate

Impozitarea proprietăților pe baza valorilor reale de piață, determinate prin sistemul e-Proprietate, ar presupune o corelare directă între nivelul impozitelor locale și evoluția pieței imobiliare. Pe măsură ce prețurile proprietăților cresc sau scad, valorile de piață estimate ar urma să se ajusteze corespunzător, iar impozitele datorate să reflecte această dinamică.

Într-un context de creștere a pieței imobiliare, acest mecanism ar putea conduce la venituri suplimentare pentru bugetele locale. În schimb, într-un scenariu de corecție a pieței, nivelul impozitării s-ar putea reduce, diminuând presiunea fiscală asupra contribuabililor. Această abordare contrastează cu sistemul actual, bazat pe valori istorice sau grile administrative care, de multe ori, nu mai reflectă realitatea pieței.

Provocări majore: implementare și date

Utilizarea unui sistem digitalizat de evaluare în masă nu este lipsită de provocări. Printre acestea se numară riscul unei implementări întârziate sau incomplete, dificultățile tehnice și de interoperabilitate între sistemele IT ale instituțiilor publice, dar și experiența anterioară a unor proiecte precum SAF-T, ghiseul.ro sau SPV (spațiul privat virtual) marcate de întârzieri și disfuncționalități tehnice.

De asemenea, colectarea datelor și stabilirea valorilor impozabile de piață ridică probleme practice importante. Conform detaliilor vehiculate public, valorile ar urma să fie determinate pe baza informațiilor din evidențele cadastrale și de carte funciară, din registrele autorităților fiscale locale și din datele privind tranzacțiile imobiliare. Precizia acestora va depinde, desigur, de calitatea datelor disponibile și de capacitatea instituțiilor publice implicate de a comunica eficient între ele.

Nu trebuie ignorată nici lipsa de acces la digitalizare pentru anumite categorii de contribuabili, cum ar fi persoanele în vârstă, precum și dificultatea estimării valorilor de piață pentru proprietăți atipice sau situate în zone fără/ cu puține tranzacții imobiliare.

La ce ne putem aștepta în perioada următoare

Impactul real al e-Proprietate va depinde, pe de o parte, de modul în care sistemul va fi implementat și operaționalizat și, pe de altă parte, de evoluția pieței imobiliare. Pentru anul 2026, Legea nr. 239/2025 prevede expres că impozitele locale pe clădiri și terenuri nu pot fi mai mici decât nivelul din 2025.

Începând cu 2027, odată cu trecerea la impozitarea pe baza valorii de piață, pot apărea însă surprize. Mai exact, în funcție de dinamica pieței imobiliare și de metodologia efectiv utilizată pentru stabilirea valorilor de piață, nu este exclus ca, în anumite cazuri/ zone, impozitele locale să fie chiar mai mici decât cele din 2026. Rămâne de văzut așadar care va fi impactul real al trecerii la impozitarea unitară pe baza valorii de piață a proprietăților, odată cu operaționalizarea e-Proprietate. Între necesitatea unei impozitări mai corecte și riscul întârzierilor sau al disfuncționalităților, rezultatul final rămâne, deocamdată, deschis.

În Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 300 / 04.04.2025 a fost publicată OUG 21 / 2025 pentru modificarea şi completarea titlului X din Legea 227 / 2015 privind Codul Fiscal, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (”OUG 21”).

În legătură cu Titlul X – Impozitul pe construcții din Codul fiscal, OUG 21 aduce următoarele modificări / completări:

Cota impozitului pe costrucții:

• 0,5% asupra valorii nete a construcţiilor pentru care nu se datorează impozit pe clădiri / taxa pe clădiri;
• 0,25% asupra valorii construcţiilor în cazul celor aparţinând domeniului public / privat al statului sau al unităţilor administrativteritoriale pentru care nu se datorează taxa pe clădiri.

Valoarea netă a construcțiilor reprezintă valoarea evidențiată în soldul debitor din care se scade valoarea contabilă cumulată a amortizării construcțiilor respective.

Nu sunt considerate construcții investiţiile efectuate de contribuabili la construcţiile care sunt utilizate în baza unor contracte / acorduri sau a altor acte juridice prin care se constituie drepturi de administrare / concesiune / folosinţă cu titlu gratuit / închiriere sau, după caz, în baza unor contracte de închiriere / locaţie de gestiune / asociere în participaţiune şi altele asemenea, dacă, până la data de 31 decembrie a anului anterior / în ultima zi a anului fiscal modificat anterior celui pentru care se datorează impozitul pe construcţii, aceste investiţii nu se concretizează în construcţii dintre cele care se înregistrează în grupa 1 din Catalogul mijloacelor fixe.

Nu se datorează impozit pe construcțiile care sunt scutite de impozitul / taxa pe clădiri.

Contribuabilii nou-înființați datorează impozit începând cu anul înființării, prin raportare la construcțiile existente în a 30-a zi (inclusiv) de la data înființării. Impozitul se calculează proporțional cu numărul de zile de la data înființării până la sfârșitul anului calendaristic. Impozitul se plătește până la 25 ianuarie / 25 a primei luni (în cazul anului fiscal modificat) a anului următor înființării.

Pentru contribuabilii care își încetează activitatea în cursul anului, impozitul pe construcții se recalculează proporțional cu numărul de zile de activitate din anul desființării. Impozitul se plătește până la data încheierii perioadei din an în care au existat contribuabilii.

Se stabilesc termene de plată pentru contribuabilii care au an fiscal modificat:

• calcularea și declararea se fac până la 25 a lunii a cincea a anului fiscal modificat;
• plata se efectuează în două rate egale, până în ultima zi a lunii a șasea, respectiv a lunii a zecea a anului fiscal modificat.

Plata anticipată a impozitului pe construcții, până la 25 mai / 25 a lunii a 5-a din anul fiscal modificat atrage o bonificație de 10%.

OUG 21 a intrat în vigoare la data de 4 aprilie 2025, iar modificările legate de impozitul pe construcții se aplică începând cu anul fiscal 2025 / anul fiscal modificat care începe în anul 2025.

Autor: Anda Diaconescu, Avocat Asociat Biriș Goran

Odată cu modificarea din 2024 a regimului de impozitare a chiriilor, companiile care închiriază spații de la persoane fizice au de îndeplinit noi obligații de declarare și plată. Mai exact, ele au sarcina reținerii, declarării și virării lunare a impozitului pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor. Mai mult, pentru prima dată, aceste obligații fiscale trebuie raportate și anual prin declarația 205, conform unui ordin recent emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Prima declarare de acest fel, aferentă anului 2024, trebuie realizată până în 28 februarie 2025, iar nedepunerea la termen a formularului fiscal poate atrage sancțiuni de mii de lei.

Ordinul ANAF 102/2025, publicat în Monitorul Oficial în 27 ianuarie 2025, clarifică noile reguli fiscale aferente chiriilor plătite de companii persoanelor fizice și impune ca impozitul pentru astfel de venituri să fie declarat nu doar lunar prin declarația 100, ci și anual prin declarația 205.

Practic, pe lângă raportarea lunară a impozitului prin formularul 100, pe care firmele au făcut-o pe tot parcursul anului 2024, apare acum și obligația ca, anual, până la finalul lunii februarie, să fie depusă și declarația 205, care trebuie să cuprindă toate veniturile din chirii plătite persoanelor fizice și impozitul reținut pe parcursul anului fiscal precedent.

Impactul asupra companiilor și riscurile nerespectării obligației

Pentru multe companii, această obligație anuală este o premieră și necesită adaptarea procedurilor contabile pentru a asigura conformarea cu noile cerințe fiscale. Nerespectarea obligației de depunere a declarației 205 poate atrage sancțiuni din partea ANAF, ceea ce face esențială informarea și pregătirea din timp a firmelor.

Amenzile pentru nedepunerea formularului 205 variază de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și de la 500 lei la 1.000 lei pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Reamintim în acest context și că aceste amenzi vor fi aplicate imediat, ele nemaifiind acoperite de legislația prevenirii care permitea până în 2023 ca astfel de contravenții să fie sancționate cu avertisment atunci când era vorba despre o primă abatere de acest fel a contribuabilului. Mai mult, trebuie punctat și că regimul juridic pentru amenzile fiscal-contabile a fost înăsprit considerabil în ultimul an, fiind eliminată inclusiv posibilitatea ca acesteasă fie achitate la jumătate din valoarea lor minimă când sunt plătite în termen de 15 zile de la impunere, astfel că amenzile pentru nedepunerea la timp a formularului 205 sau pentru depunerea sa incorectă ori incompletă vor trebui achitate integral imediat după ce au fost constatate și impuse de organele fiscale.

Nu în ultimul rând, precizăm că reținerea și nevărsarea la bugetul de stat a impozitului pe veniturile din chirii poate atrage inclusiv sancțiuni penale, respectiv închisoare între unu și cinci ani sau  amendă penală, conform unei modificări din 2024 a Legii evaziunii fiscale

Cum se completează și depune formularul 205

Formularul se completează utilizând programul de asistență pus la dispoziție de ANAF și se transmite exclusiv prin mijloace electronice. Este important, deci, ca firmele să verifice versiunea electronică a formularului, pentru a se conforma termenului de depunere din 28 februarie 2025. Formularul este disponibil aici.

Principalele elemente care trebuie declarate în formularul 205 vizează:

• perioada de raportare: se completează anul pentru care se depune declarația – 2024, în acest caz;
• datele de identificare ale plătitorului de venit: se completează codul de identificare fiscală și alte informații solicitate;
• tipul de venit declarat: se selectează tipurile de venit pentru care se depune declarația;
• datele despre beneficiarii de venit: se completează informații despre persoanele care au realizat venituri, inclusiv rezidența fiscală și CNP-ul sau codul lor de identificare fiscală;
• informațiile financiare propriu-zise: trebuie raportate atât baza de calcul al impozitului, într-un an fiscal, cât și totalul impozitului pe venit calculat și reținut în cursul anului 2024, precum și, acolo unde este cazul, totalul venitului brut plătit exclusiv în natură sau totalul sumelor reprezentând garanție utilizată pentru plata chiriei stabilită prin contract, într-un an fiscal.

Dacă se constată erori după depunerea inițială, se va depune o declarație rectificativă. Aceasta se întocmește pe tipuri de venit și va cuprinde numai pozițiile corectate, declarate eronat în declarația inițială, sau pozițiile care, în mod eronat, nu au fost cuprinse în declarația inițială.

Către:

Dl. Marcel Ciolacu, Președinte PSD

Dl. Ilie Bolojan, Președinte PNL

Dna. Elena Lasconi, Președinte USR

Dl. Kelemen Hunor, Președinte UDMR

Dl. Varujan Pambuccian, Deputat

Stimată Doamnă,

Stimați Domni,

Salutăm faptul că, în contextul actual, forțele politice pro-europene și pro-democratice au reușit să inițieze un dialog cu privire la programul de guvernare al României pentru 2025 și anii următori.

Vă prezentăm în cele ce urmează o serie de propuneri care, în opinia noastră, pot contribui atât la consolidarea echilibrului fiscal bugetar, cât și la stimularea muncii eficiente și a investițiilor, respectiv la dezvoltarea României pe baze moderne și durabile.

În acest moment dificil, nu ne putem permite soluții temporare care să agraveze situația fiscală pe termen mediu și scurt.

Așadar, considerăm că este imperios necesar ca orice măsuri adoptate să respecte următoarele principii:

1. Sarcina fiscală justă și echitabilă

Impozitele și contribuțiile sociale obligatorii trebuie stabilite în mod rezonabil, fără excepții și privilegii, ținând cont doar de mărimea veniturilor, și nu de tipul acestora. Legislația fiscală trebuie să încurajeze munca eficientă și investițiile!

1. Toleranța zero la evaziune

Măsurile legislative adoptate trebuie să descurajeze practicile comerciale ilicite și să elimine oportunitățile de fraudă create prin lege!

1. Informatizare cu sens / digitalizare orientată spre rezultate

Procesul de informatizare trebuie să aibă efectul de a reduce eforturile de declarare și conformare voluntară ale contribuabililor, dar și de a eficientiza procesul de administrare fiscală. Digitalizarea trebuie să aducă beneficii reale pentru toți cei implicați și nu doar costuri suplimentare pentru contribuabili și ANAF!

Prezentăm, mai jos, o serie de măsuri concrete care trebuie și pot fi adoptate în următoarele săptămâni, și care au vocația de a servi atât creșterii veniturilor la buget, cât și nevoii de a crea un cadru fiscal favorabil dezvoltării prin muncă eficientă și investiții, mai ales în actualul context economic.

1. Impozitul pe profit

Propunerile vizează creșterea competitivității României prin crearea unui climat propice investițiilor:

1. Păstrarea cotei de impozit pe profit de 16% care este una competitivă și respectă cerințele UE de a fi de cel puțin 15%. Revizuirea acelor măsuri care măresc artificial baza de calcul a impozitului pe profit, făcând ca rata reală de impunere să fie semnificativ mai mare.
2. Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA 1%) introdus în anul 2024 prin Legea nr. 296/2023, deoarece are un impact negativ asupra tuturor sectoarelor de activitate, unele fiind sever afectate. Din datele noastre, cele mai afectate sectoare sunt:
   • sectorul auto, care are probleme semnificative generate de politicile publice și de concurența masivă a Chinei. În România, sectorul auto (producția de autoturisme și componente) este o industrie esențială fiind cel mai mare producător industrial, ce contribuie semnificativ și la exporturi. IMCA 1% face ca rata efectivă de impozit să fie semnificativ mai mare de 16%, ajungând până la 100% și – din păcate – în unele cazuri, majorând pierderea fiscală a producătorilor, amplificându-le problemele cauzate de piață și generând risc de închidere a unor capacități de producție în Romania.
   • sectorul distribuției de mărfuri, în care marea majoritate a companiilor au capital românesc, deci nu poate exista suspiciunea că profitul ar fi redus artificial prin prețuri de transfer. Acest sector este afectat suplimentar și de o măsură recent aprobată prin HG nr. 1393/2024 (deja atacată de contribuabili în procedură prealabilă, urmând procese în instanță) prin care IMCA 1% se calculează inclusiv la accizele incluse în prețurile de achiziție/vânzare.

Păstrarea IMCA 1% va face imposibilă atragerea de investiții noi și determină reducerea dimensiunii companiilor existente prin reorganizări, astfel încât cifra de afaceri să rămână sub pragul de 50.000.000 euro/an. Or, pentru a putea concura eficient pe plan regional, România are nevoie de consolidarea companiilor sale și nu de fărâmițare pentru a evita plata unui impozit nociv. În plus, dezavantajează companiile care au optat pentru măsura excelentă introdusă în 2020, și anume, consolidarea fiscală.

• Eliminarea impozitului suplimentar pentru companiile din sectorul petrol și gaze (ICAS 0,5% din cifra de afaceri), mai ales în contextul în care comercianții angro și cu amănuntul de combustibili (indiferent de cifra de afaceri) au fost incluși în acest sector. Aplicarea pe lanțul de comercializare (producători/ comercianți angro/ comercianți cu amănuntul) a ICAS 0,5% (care mai e și nedeductibil la calculul impozitul pe profit!) va genera creșterea prețurilor la benzină și motorină, inflație generalizată în toate sectoarele economice și va duce la creșterea costului vieții pentru toți cetățenii României.

1. Reevaluarea sistemului de facilități fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare astfel încât acordarea acestora să fie condiționată de înregistrarea și valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală în România, stimulând integrarea rezultatelor în economia națională.
2. Indexarea amortizării fiscale a mijloacelor fixe cu inflația, pentru a stimula investițiile.

O astfel de măsură ar permite investitorilor să-și recupereze investiția în mod corect și ar da încredere acestora că Guvernul României promovează măsuri care să stimuleze și nu să descurajeze investițiile noi. Măsura apare cu atât mai necesară cu cât inflația este și se așteaptă să fie în continuare la un nivel ridicat.

1. Majorarea la 10 ani a perioadei de recuperare a pierderilor fiscale, pentru a compensa măsura recuperării pierderii în limita a 70 % din profit. Această măsură are impact bugetar zero în următorii 5 ani, dar este necesară pentru a compensa limitarea introdusă în 2024, reducerea de la 7 ani la 5 ani a perioadei de recuperare a pierderilor în acest context fiind complet nejustificată.

• Eliminarea limitării deductibilității dobânzilor la 1.000.000 euro pentru dobânzile plătite de companii către bănci sau pentru leasing financiar. Această limitare afectează companiile mari care derulează investiții mari sau care au nevoi semnificative de finanțare a capitalului de lucru. În plus, nedeductibilitatea dobânzilor la debitor coroborată cu impozitarea acestora la creditor generează o situație de dublă impunere, în totală contradicție cu toate recomandările OCDE. Limitarea deductibilității poate fi păstrată pentru finanțările externe intra-grup, ca măsură de evitare a erodării bazei de impunere în România.
• Deductibilitate integrală a provizioanelor pentru creanțe incerte (facturi emise și neîncasate în 30 de zile de la termenul de plată), coroborată cu nedeductibilitatea cheltuielilor cu facturi neachitate în termen de 30 zile de la scadență pentru debitor.

O astfel de măsură ar fi neutră din punct de vedere bugetar, însă este o măsură necesară pentru a asigura echitatea impunerii. Considerăm că este inadmisibil ca Statul să favorizeze companiile rău-platnice (prin deducerea unor cheltuieli neachitate) în dauna companiilor care produc și vând bunuri și servicii, suportă costurile asociate acestor vânzări (inclusiv cu proprii angajați) și – suplimentar, trebuie să suporte și impozitul pe profit aferent sumelor neîncasate.

1. Eliminarea obligației de a întocmi dosarul prețurilor de transfer pentru tranzacțiile între companii afiliate cu sediul în România, mai ales în cazul companiilor românești care fac parte dintr-un grup fiscal.

Regulile privind prețurile de transfer au fost concepute de OCDE pentru a combate transferul profiturilor din țări cu impozit pe profit mare în țări cu impozit pe profit mic sau zero. În cazul tranzacțiilor între companii afiliate românești acest lucru nu se poate întâmpla, un cost mai mare/mic pentru compania care achiziționează translatându-se într-un profit mai mic/mare pentru compania care vinde. Ambele fiind în România, rezultatul pentru buget este neutru, obligația de a întocmi dosarul prețurilor de transfer fiind inutilă din punctul de vedere al veniturilor bugetare, generând doar un cost suplimentar pentru companii. Aceasta concluzie este cu atât mai evidentă în cazul companiilor ce fac parte din același grup fiscal.

1. Impozitul pentru microîntreprinderi

Acest regim fiscal a fost introdus încă din anul 2002 ca alternativă de impunere simplificată pentru companiile cu maxim 9 angajați și venituri ce nu depășeau 100.000 euro/an și a funcționat bine până în 2017. Ridicarea pragului la 1.000.000 euro și eliminarea restricției cu privire la consultanță și management au transformat regimul fiscal simplificat într-un instrument de planificare fiscală (foarte) agresivă, acesta fiind de altfel și motivul pentru care Comisia Europeană insistă pentru respectarea prevederilor din PNRR și limitarea în continuare a acestuia.

Propunem revenirea la regimul inițial, eventual cu ajustarea plafonului la o valoare rezonabilă care să țină cont de inflație. Considerăm ca un astfel de plafon ar fi în prezent de 1.000.000 lei (200.000 euro).

1. Impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii

Cu titlu prealabil, reținem  următoarele:

• Cota unică este un sistem de impunere a veniturilor care a produs rezultate excelente:
  • prin prisma echității impunerii persoanelor fizice (proporțional cu câștigul, fără a sancționa performanța prin impunere progresivă),
  • pentru buget (cota unică de 16% a generat în perioada 2007 – 2017 venituri fiscale cu aproximativ 20% mai mari decât s-au obținut în perioada 2000 – 2004 prin aplicarea cotelor progresive de 18 – 40%, adică 3,34% PIB vs. 2,8% PIB),
  • prin costuri de administrare semnificativ mai mici decât costul administrării cotelor progresive.
• Cota unică trebuie întărită, nu înlocuită cu un sistem de impunere progresiv care la noi s-a dovedit a fi un fiasco;
• CAS și CASS
  • nu sunt impozite, chiar dacă ele sunt incluse în Codul fiscal și sunt calculate ca procent din venituri.
  • sunt contribuții în schimbul cărora contribuabilul primește contraprestații (asigurarea de pensii, asigurarea de sănătate).
  • sunt bazate pe solidaritate între cetățeni (asigurarea de sănătate îl costă mai mult pe cel cu venituri mai mari, deși serviciile sunt aceleași) sau pe solidaritate inter-generațională (oamenii activi plătesc CAS acum pentru a asigura plata pensiilor în schimbul promisiunii statului că vor primi, cândva, pensie calculată pe baza sumelor cu care au contribuit în perioada activă).

Pe cale de consecință, considerăm că includerea CASS în impozitul pe venit este o mare eroare, chiar dacă ideea a fost inclusă într-un studiu elaborat de Banca Mondială pentru Guvernul României. O astfel de măsură este complet inoportună pentru România, la fel cum inoportune considerăm a fi și recomandările privind introducerea cotelor progresive sau renunțarea la reținerea la sursă a impozitului pe venit (aceasta din urmă fiind o recomandare pe care o considerăm foarte periculoasă dat fiind impactul asupra veniturilor bugetare curente!).

• Impozitarea progresivă a marilor averi, este o idee extrem de periculoasă care riscă să destabilizeze sistemul financiar prin migrarea masivă a activelor deținute de investitori în afara României, trebuie abandonată de urgență!

În acest context, vă propunem următorul pachet de soluții bazate pe convingerea noastră fermă că sarcina fiscală totală (impozit pe venit, CAS, CASS) trebuie să depindă doar de mărimea veniturilor și nu de tipul lor:

• menținerea cotei unice de impozit pe venit, fără excepții! Eliminarea scutirilor de impozit pentru angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară!
• eliminarea impozitului de 1% pentru câștigurile de pe bursă și a scutirii de impozit pe câștigurile din criptomonede. Baza de impunere pentru operațiunile cu criptomonede trebuie calculată în mod similar câștigurilor de pe bursă, reglementarea actuală nu poate fi aplicată;
• plafonarea bazei de calcul al CAS pe suma veniturilor totale realizate din muncă (salarii, activități independente, drepturi de autor, contracte de activitate sportiva) la un nivel rezonabil, de maxim 6 salarii minime pe lună/72 salarii minime/an. În mod corespunzător, rezultă și plafonarea numărului de puncte de pensie, măsură ce contribuie la sustenabilitatea pilonului I de pensii;
• plafonarea bazei de calcul al CASS la același nivel de 6 salarii minime pe lună/72 salarii minime pe an, pe suma tuturor veniturilor și scăderea deducerii personale și din baza de calcul al CASS, nu numai din baza de calcul al impozitului pe salarii, măsură ce ajută la reducerea sarcinii fiscale totale pentru salariile mici
• introducerea unor măsuri eficiente privind impozitarea sumelor care nu pot fi justificate, precum cele propuse în septembrie 2016: stabilirea unui moment zero la care toți contribuabilii cu un patrimoniu net semnificativ (> 1.000.000 euro) să depună o declarație inițială de patrimoniu + scurtă perioadă de conformare voluntară (3 luni) cu plata impozitului pe venit + cotă majorată de impozit (70%) pentru sumele ce ulterior nu pot fi justificate. Legislația din prezent pur și simplu nu funcționează! Din 2011 de când a fost introdusă, costurile de administrare (salarii inspectori, etc) au depășit de cel puțin 5 ori (!!!) sumele colectate;
• introducerea de reguli privind transparentizarea în scop fiscal a sumelor ”parcate” de rezidenți români în paradisuri fiscale (a se vedea: OCDE: CFC Rules focused on the UBO) ;

Implementarea unui astfel de pachet ar asigura:

• creșterea conformării voluntare ;
• eliminarea tentației actuale de a masca veniturile din salarii (sarcină fiscală totală de 41,5%) sub alte forme de venituri, semnificativ mai puțin fiscalizate;
• eliminarea aplicării multiple a CASS pentru mai multe tipuri de venituri (10% neplafonat pentru salarii, 10% plafonat la 5 salarii minime/lună pentru venituri din activități independente, 10% plafonat la 2 salarii minime pentru venituri din chirii, dividende, dobânzi, câștiguri de capital, alte venituri);
• reducerea cheltuielilor de administrare, controalele pentru verificarea încadrării veniturilor într-una sau alta din categorii slab fiscalizate (ex. activități dependente vs. activități independente) nemaifiind necesare (sarcina fiscală nu va mai depinde de tipul venitului).
• nu în ultimul rând, aplicarea acestui set de măsuri ar ridica presiunea exercitată de Comisia Europeană pentru modificarea reglementărilor privind microîntreprinderile, deoarece acestea și‑ar pierde complet atractivitatea pentru planificare fiscală agresivă.

În ceea ce privește cotele, considerăm că ele pot rămâne la nivelul actual, dar ar fi preferabil să se revină la situația anterioară anului 2018:

• Cota unică – 16%;
• CAS – 21%;
• CASS – 9%.

În cazul în care veți opta pentru acest pachet de soluții, impozitul pe dividende ar trebui stabilit astfel încă să contribuie la întărirea cotei unice, calculat astfel încât impozitul pe profit + impozitul pe dividende = 16% din profit (0 impozit pe dividend pentru dividendele provenite din profituri impozitate cu 16% sau mai mult, 16% pentru dividende provenite din profituri neimpozitate). În caz contrar vom reveni la dubla impunere cu cota unică a dividendelor (16% impozit pe profit + 16% impozit pe dividende).

Avantajul este reprezentat de o reducere a impactului bugetar generat de plafonarea bazei de calcul al CAS, CASS la veniturile mai mari de 6 salarii minime / lună.

O astfel de abordare, pe lângă avantajele de natură bugetară și al reducerii costurilor de conformare/administrare, al descurajării neconformării, prezintă și marele avantaj al așezării pe baze morale, echitabile a sarcinii fiscale, eliminând subminarea principiului solidarității prin tot felul de excepții/privilegii, toți cetățenii devenind egali în fața legii – așa cum de altfel prevede și Constituția.

1. TVA

Cu titlu preliminar:

• România are, de departe, cel mai mare GAP (GAP = partea care nu se colectează din TVA-ul teoretic colectabil, luând în considerare și cotele reduse). Conform ultimului studiu publicat de Comisia Europeană, în 2021 România a înregistrat un GAP de 36,7% (8,96 miliarde euro), fiind singura țară din UE care a înregistrat creștere consecutivă a GAP-ului în cei 4 ani anteriori (de la 32,7 în 2018 la 36,7% în 2021) în contextul în care, în aceeași perioadă, media GAP-ului în UE a scăzut de la 11,2% în 2018 la 5,3% în 2021.
• Începând din 2022, România a introdus o serie de măsuri de digitalizare clamate ca fiind în scopul reducerii acestui GAP. Sisteme precum RO e-Factura, RO e-Transport, RO e-Sigiliu, RO e-TVA au fost introduse rapid și fără consultări, cu costuri semnificative pentru contribuabili, care în mod evident au și protestat de nenumărate ori cu privire la efectele măsurilor și, mai ales, la lipsa totală de consultări.
• În acest moment, cu excepția RO e-Factura B2C (care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025), toate sistemele menționate sunt operaționale. Nu avem studii actualizate în ceea ce privește efectul acestor măsuri asupra GAP-ului de TVA, dar putem trage concluzii analizând evoluția încasărilor nete din TVA:
• 6,71% PIB în 2021 (GAP 36,7% => VTTL = 10,6% PIB);
• 6,67% PIB în 2022;
• 6,56% PIB în 2023;
• 6,64% / 6,8% PIB în 2024 (6,64% estimarea noastră, pe baza execuției la 10 luni; 6,8% estimarea Guvernului prezentată Comisiei Europene).
• Din analiza acestor cifre se vede că încasările din TVA în 2024 nu numai că nu se apropie de VTTL (TVA teoretic colectabil) de 10,6% din PIB (6,64% din PIB), dar sunt mai mici chiar decât cele din 2021, când nu aveam implementate niciunul dintre sistemele „RO e-…”, ceea ce confirmă că semnalele de alarmă trase de noi au fost corecte. RO e-DEGEABA!
• Dacă ținem cont și de faptul că în 2023 și, mai ales în 2024, am avut creșteri de TVA la foarte multe produse și servicii prin restrângerea sferei de aplicare a cotei de TVA de 5% sau a celei de 9%, dar și de faptul că, în această perioadă consumul intern a înregistrat creșteri semnificativ mai mari decât creșterile PIB (deci ponderea consumului intern în PIB a crescut), rezultatele par încă și mai dezastruoase, ceea ce întărește afirmația de mai sus: RO e-DEGEABA.
• Suntem pe un drum greșit, drum care este și foarte costisitor!
• Și mai îngrijorător este că, din planul de ajustare pe 7 ani a deficitului prezentat Comisiei Europene, evoluția încasărilor din TVA este următoarea:
• 6,8% din PIB în 2024 și 2025;

• 7,3% din PIB în 2026 și 2027;
• 7,5% din PIB în 2028 – 2031.

Observăm că Ministerul Finanțelor nici măcar nu își propune să reducă GAP-ul de TVA și să se apropie de VTTL 10,6% PIB (posibil 11% PIB urmare a creșterilor de cote și a ponderii consumului intern în PIB), acest plan devenind astfel o declarație de neputință a MF/ANAF în fața marilor evazioniști! Cum e posibil să acceptam această situație?

• Nu avem o structură a GAP publicată de MF/ANAF, dar conform declarațiilor ministrului de resort, 35% din GAP provine din frauda carusel (fraudă în legătură cu achiziții intracomunitare), 30% din insolvențe (TVA colectat de la consumatori și neplătit la buget), 15% din evaziune (nedeclarare), restul de 20% nefiind specificat. Aceste cifre ne arată de ce niciunul dintre sistemele „RO e-” nu aveau cum să determine creșterea colectării: problemele principale (65% GAP, aprox. 6 mld euro in 2021) sunt legate de neplata TVA (fraudă mare), pe când sistemele introduse au vizat doar supra-declararea (s-a ajuns la situația inacceptabilă ca ANAF să primească aceeași factură în 4 sisteme diferite!).

Față de cele expuse mai sus, propunerile noastre sunt următoarele:

• introducerea taxării inverse generalizate în B2B, pentru toate facturile mai mari de 5.000 euro (25.000 lei), fără TVA, similar cu regimul aplicabil din 2017 la vânzările de telefoane mobile și computere, regim introdus prin aplicarea QRM urmare a unor fraude masive în comerțul cu astfel de echipamente. România poate cere – și nu avem niciun motiv să credem că o astfel de cerere ar fi respinsă de Comisie – să aplice acest sistem de colectare al TVA (la capătul lanțului, în B2C);
• eliminarea completă a RO e-Transport și RO e-TVA. Sunt absolut degeaba, doar generatoare de costuri pentru contribuabili, de costuri de administrare pentru ANAF. RO e-Transport este o „fabrică” de amendat contribuabilii onești, cel mai probabil același lucru urmând a se întâmpla și cu RO e-TVA;
• revizuirea din temelii a RO e-Factura și RO e-Case de marcat, primul fiind în prezent incomplet (nu include și nici nu poate include facturile emise pentru export / livrări intra-comunitare) și deci în imposibilitatea de a oferi în timp real informațiile necesare administrării fiscale eficiente;

Este important de subliniat că taxarea inversă generalizată:

• elimină complet frauda carusel și TVA pierdut prin insolvențe (de multe ori frauduloase), prin faptul că elimină, în cea mai mare parte, cash flow-ul în B2B (banii care nu circulă nu pot fi furați!).
• elimină în cea mai mare parte rambursările de TVA, ceea ce implică atât reducerea costurilor de finanțare pentru contribuabili, cât și reducerea semnificativă a costurilor de administrare. Aproximativ 50% din numărul total al inspectorilor fiscali lucrează pentru a soluționa cererile de rambursare ale contribuabililor, peste 95% din sumele solicitate la rambursare fiind confirmate. Aceștia, odată eliberați de o astfel de sarcină, vor putea fi direcționații pentru controale cu sens în ceea ce privește evaziunea, dar și pentru a asigura servicii de asistență a contribuabililor;
• elimină distorsiunile concurențiale între companiile din România și cele din UE (din UE poți cumpăra fără plata TVA, din România nu, deci trebuie să pre-finanțezi TVA până îl compensezi sau îl primești la rambursare).

1. Accize

Nu avem propuneri în ceea ce privește reglementarea sau nivelul accizelor armonizate. Recomandăm însă:

–           analizarea GAP-ului de colectare a accizelor la alcool, acesta fiind (conform estimărilor proprii) mai mare chiar decât GAP-ul la TVA;

–           analiza eficienței introducerii accizelor nearmonizate pentru băuturi nealcoolice îndulcite. Este posibil ca sumele colectate să fie depășite de costurile de administrare.

6. Impozite și taxe locale

6.1       Impozitul pe clădiri

Sistemul de impunere reglementat prin OG nr. 16/2022 nu poate fi – pur și simplu – implementat!

Propunem revizuirea sistemului actual, care este deja funcțional, după cum urmează:

–           limitarea la două categorii, respectiv rezidențial/nerezidențial;

–           calcularea valorii de impunere la fel cum se calculează în prezent valoarea impozabilă la clădirile cu destinație rezidențială deținute de persoane fizice (valoare fixă/mp, stabilită în funcție de tipul construcției, suprafața, rangul localității și zona în cadrul localității).

–           diferențierea între cele două categorii să fie făcută doar prin cotele de impunere;

–           stabilirea de către consiliile locale a cotele de impunere pentru ambele categorii între un minim și un maxim. Lipsa limitei maxime (eliminată prin OG 16/2022) pune în pericol toate business-urile din România, prin crearea unui cadru de reglementare extrem de impredictibil ce face imposibilă bugetarea multianuală.

6.2       Impozitul pe autoturisme

– revizuirea integrală. Până la revizuire, eliminarea scutirilor/ reducerilor excesive pentru mașini electrice/ hibride.

În încheiere, dorim să subliniem că orice măsuri fiscale ați adopta, ele vor fi degeaba dacă nu veți lua măsuri de scădere a cheltuielilor statului, anul 2024 fiind cel mai bun exemplu, în care, deși au fost majorate aproape toate impozitele, iar sumele colectate la buget au fost semnificativ mai mari, deficitul de 5 % PIB pe care a fost Construit Bugetul a ajuns să depășească 8,5 % PIB.

Vă mulțumim și vă asiguram de întregul nostru suport și de întreaga noastră disponibilitate în susținerea și implementarea măsurilor propuse.

Gabriel Biriș, Fondator The Tax Institute, expert în fiscalitate

Ruxandra Jianu, Fondator The Tax Institute, expert în fiscalitate

Ana Bobircă, Fondator The Tax Institute, Conferențiar universitar, Academia de Studii Economice din București

Roxana Voicu-Dorobanțu, Conferențiar universitar, Academia de Studii Economice din București

Suntem Asociația The Tax Institute, persoană juridică română de drept privat, non-guvernamentală, non-profit și independentă, și dorim să contribuim la adoptarea unor măsuri de politică fiscală în beneficiul tuturor – al mediului de afaceri, al organismelor statului român, al societății în ansamblul ei.

Asociația The Tax Institute este o echipă de profesioniști cu experiență extensivă în domenii precum avocatura de afaceri, consultanța în fiscalitate, mediul academic și societatea civilă. Avem în comun înțelegerea profundă a faptului că demersul legislativ trebuie să se bazeze pe informație și analiză a contextului socio-economic, în așa fel încât o viziune funcțională, realistă, a unui viitor solid, să devină posibilă.

Ne propunem ca, bazat pe experiența noastră profesională, ca dealtfel și pe bunele practici observate în alte state, să contribuim cu analize temeinice și studii făcute de experți în legislație și finanțe la implementarea politicilor fiscale bine fundamentate, coerente și eficiente, care să asigure dezvoltarea României prin stimularea investițiilor și a muncii productive.

Autor: Ioana Cârtițe, Senior Tax Manager

Companiile se confruntă cu schimbări semnificative în ceea ce privește întocmirea și depunerea situațiilor financiare pentru anul 2023 în contextul în care au devenit obligate în premieră, odată cu modificarea reglementărilor contabile, să prezinte distinct mai multe tipuri de cheltuieli care până acum erau contabilizate global împreună cu alte operațiuni. Este vorba, printre altele, despre cheltuielile de consultanță sau management, precum și de cele cu drepturile de proprietate intelectuală sau chirii. Contabilizarea separată a acestor operațiuni implică revizuirea întregului an financiar 2023 și reclasificarea acestor categorii de operațiuni care trebuie prezentate de-acum în mod individual în situațiile financiare.

Aceste noi reguli sunt obligatorii începând cu anul financiar 2023 pentru toate companiile, indiferent de ce standarde de contabilitate aplică. Ele au fost reglementate prin Ordinul Ministerului Finanțelor 2.649/2023, care a adăugat conturi contabile noi pentru mai multe tipuri de cheltuieli, astfel încât ele să fie prezentate distinct în contabilitatea unei companii: cheltuielile de consultanță, cheltuielile de management, cheltuielile cu chiriile, cheltuielile cu redevențele, cheltuielile cu drepturile de proprietate intelectuală, precum și cele cu locațiile de gestiune.

Mai mult chiar, prin Ordinul MF 5.394/2023, care aprobă termenele și procedurile pentru depunerea situațiilor financiare ale anului 2023, Ministerul de Finanțe a cerut companiilor pe lângă prezentarea separată a cheltuielilor de management și consultanță și a celor aferente drepturilor de proprietate intelectuală din 2023 în contul de profit și pierdere, și evidențierea distinctă a acelora care sunt rezultate din tranzacțiile cu părțile afiliate.

Aceste noutăți obligă companiile să își revizuiască toate cheltuielile înregistrate pe parcursul anului financiar trecut și să le analizeze cu atenție, evaluând natura și detaliile contractuale ale acestora, pentru a le putea reclasifica în mod corect în noile conturi contabile. Dincolo de simpla conformitate cu forma juridică, companiile trebuie să alinieze contabilizarea acestor operațiuni la realitatea economică a tranzacțiilor, respectând principiile de raportare financiară.

În acest context devine esențială nu doar reclasificarea cheltuielilor, dar și documentarea meticuloasă a acestora. Acest proces implică și actualizarea politicilor contabile de clasificare a cheltuielilor pentru formalizarea unor reguli interne clare și, care să fie aplicate unitar și consecvent, precum și o atenție sporită în pregătirea unor argumente fiscale puternice, susținute de raționamente profesionale și documente, pentru a asigura o bază solidă în cazul în care autoritățile solicită la controalele fiscale documentații justificative suplimentare sau clarificări.

Acest lucru este crucial, mai ales în condițiile în care cheltuielile aferente tranzacțiilor cu părți afiliate pot fi verificate îndeaproape, iar deducerea lor fiscală și a TVA-ului deductibil asociat pot fi refuzate în lipsa documentației justificative adecvate care să ateste că serviciile au fost prestate efectiv în beneficiul societății.

În sensul celor de mai sus este important de menționat că nu este clar motivul pentru care MF a venit cu aceste modificări în cursul anului 2023 cu aplicabilitate retroactivă – practic, deși Ordinul 2649 / 2023 a intrat în vigoare pe 6 octombrie 2023, reglementările sale obligă societățile să facă aceste reclasificări de la începutul anului financiar. De obicei, astfel de modificări intră în vigoare începând cu anul financiar următor, tocmai pentru a da societăților un termen rezonabil pentru a-și pune la punct sistemele contabile prin implementarea noilor prevederi.

În contextul în care Ordinul 2649 / 2023 a intrat în vigoare pe 6 octombrie 2023, dar apăruse în transparență decizională cam în aceeași perioadă în care apăruse „pe surse” și acel proiect legislativ care viza introducerea „ajustorului fiscal”, în a cărui formulă intrau chiar categoriile de cheltuieli pentru care s-au creat aceste noi conturi contabile, putem presupune că intenția Ministerului Finanțelor a fost să creeze (atât pentru contribuabili, cât și pentru ANAF) infrastructura necesară calculării acestui ajustor.

Între timp, legiuitorul a renunțat la ajustorul fiscal, dat fiind că introducerea acestuia i-ar fi putut genera României probleme semnificative cu deschiderea unei potențiale proceduri de infringement din partea Comisiei europene, dar în Parlament a apărut ulterior un alt proiect legislativ, care viza nedeductibilitatea integrală a cheltuielilor cu serviciile intra-grup de tipul celor pentru care s-au creat aceste conturi contabile noi. Între timp, și acest proiect a fost respins.

Deși nu cunoaștem motivul exact pentru care Ordinul 2649 / 2023 a introdus aceste noi conturi contabile și nici pentru graba cu care aceste prevederi au fost implementate, având în vedere contextul legislativ general de la sfârșitul anului trecut, putem anticipa că, în fapt, sumele declarate de societăți în cadrul acestor conturi și raportate ca atare în Contul lor de profit și pierdere vor reprezenta punctul de plecare al unei potențiale campanii ANAF pe tema deductibilității acestor tipuri de servicii.

În acest sens, amintim că, în trecut, campania Pandora cu privire la verificarea societăților care au acordat tichete cadou angajaților unor societăți partenere a început similar : Ministerul Finanțelor a creat o linie distinctă în bilanț pentru raportarea tichetelor cadou acordate; ANAF a făcut ulterior un clasament al contribuabililor care au acordat astfel de tichete, în baza informațiilor raportate în bilanț de aceștia; ANAF a început apoi o campanie destul de agresivă de inspecții fiscale pe această temă chiar la companiile raportoare.

În prezent, problema majoră cu privire la clasificarea cheltuielilor în conturile introduse prin Ordinul 2649 / 2023 vine din faptul că Ministerul Finanțelor nu a venit și cu o definire clară a ce anume reprezintă cheltuieli de management și ce reprezintă cheltuieli de consultanță. Am observat că în practică aceasta este problema majoră a contribuabililor. De exemplu, indemnizația plătită administratorului persoană fizică se include în noul cont pentru cheltuielile de management sau rămâne la contul pentru cheltuielile cu colaboratorii ? Cheltuielile IT ramân în contul pentru cheltuielile cu serviciile sau Ministerul Finanțelor/ ANAF le consideră cheltuieli de consultanță ? Conceptele de „consultanță” sau „management” nu sunt nicăieri definite în lege, astfel încât ar fi util ca Ministerul Finanțelor să vină în întâmpinarea societăților și să ofere niște linii directoare sau exemple clare cu ce anume ar trebui inclus în fiecare cont contabil nou-introdus.

Autor: Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing

După asaltul de modificări operate la legislația fiscală în ultimele luni ale anului trecut, autoritățile au publicat în martie o altă lege care adaugă noi prevederi Codului fiscal. Actul normativ conține mai multe modificări fiscale punctuale, precum și o transpunere în Codul fiscal a unei Directive UE privind Sistemul Electronic Central de Informații privind Plățile (CESOP), care obligă toți procesatorii de plăți care operează în UE – indiferent dacă sunt bănci, IFN-uri sau instituții emitente de monedă electronică – să declare trimestrial informații la Fisc despre plățile transfrontaliere realizate prin intermediul lor.

Noutățile au fost introduse prin Legea nr. 33/2024, care a intrat deja în vigoare. Legea conține mai multe modificări la Codul fiscal, vizând atât introducerea unor reguli punctuale noi în privința ajustărilor bazelor de impozitare a TVA în cazul reducerilor de preț, precum și clarificări referitoare la depunerea declarației de TVA 308 privind comerțul electronic.

Astfel, se introduce posibilitatea de ajustare a bazei de impozitare a TVA pentru reducerile de preț acordate ulterior livrării de bunuri/prestări de servicii și în situațiile în care acestea nu sunt acordate direct clienților. Prin excepție, dacă reducerile de preț nu sunt acordate direct clientului, furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii trebuie să emită pentru fiecare perioadă fiscală un document centralizator în vederea ajustării bazei de impozitare.

De asemenea, s-a clarificat că firmele care aplică regimurile speciale de TVA pentru comerțul electronic trebuie să depună declarația 308 până la sfârșitul lunii de după fiecare perioadă fiscală vizată, indiferent dacă termenul se împlinește într-o zi nelucrătoare (weekend sau sărbătoare legală).

Legea nr. 33/2024 transpune în Codul fiscal și o directivă UE din 2020 (Directiva 284), care trebuie să intre în vigoare în toate statele membre începând cu 1 ianuarie 2024. Directiva prevede mai multe măsuri menite să îmbunățățească procesul de detectare a fraudelor de TVA, mai ales în privința comerțului electronic, iar printre acestea se numără introducerea unei obligații noi pentru prestatorii de servicii de plată din Uniunea Europeană, care trebuie, începând din 2024, să monitorizeze și să transmită trimestrial date despre plățile pe care le procesează și despre beneficiarii acestora, în cazul în care realizează trimestrial mai mult de 25 de plăți transfrontaliere către același beneficiar.

Prima raportare de acest fel se va face la 30 aprilie 2024 pentru primul trimestru al acestui an, iar ANAF trebuie să aprobe curând atât formularul de raportare (care va fi unul standard, armonizat la nivelul UE), cât și instrucțiunile detaliate pentru această nouă obligație. Printre altele, informațiile care vor trebui raportate fac referire la codul BIC, date despre beneficiarul plății, date despre plată sau restituirea plății precum și informații despre locul unde se află plătitorul. Datele se vor raporta la nivel de tranzacție, nu global, în format electronic printr-un fișier de tip XML.

Datele declarate prin acest nou formular vor fi stocate centralizat într-o bază de date europeană numită Sistemul Electronic Central de Informații privind Plățile (CESOP), scopul acestui sistem fiind să ofere experților antifraudă din statele membre UE informațiile de care au nevoie pentru a identifica mai ușor vânzătorii din străinătate care furnizează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul lor.

Reglementările CESOP obligă la raportări numai prestatorii de servicii de plată stabiliți în Uniunea Europenă – indiferent dacă sunt bănci, IFN-uri sau instituții emitente de monedă electronică – care furnizează următoarele tipuri de servicii:

• executarea operațiunilor de plată și a transferurilor de fonduri în conturile de plăți;
• executarea operațiunilor de plată acoperite de o linie de credit;
• emiterea de instrumente de plată și achiziționarea de operațiuni de plată;
• remiterea de bani.

Reglementările exceptează de la obligația de raportare, printre altele, depunerea și retragerea de numerar, serviciile de inițiere a plăților, precum și activitățile ce presupun doar furnizarea de informații cu privire la conturi.

De asemenea, mai merită menționat că nu toate plățile trebuie raportate, existând mai multe condiții care declanșează obligația de raportare: plătitorul se află în UE și realizează trimestrial mai mult de 25 de plăți transfrontaliere către același beneficiar. Aceste două condiții trebuie să fie verificate și îndeplinite în fiecare trimestru calendaristic.

Hotărârea nr. 179/2024 pentru modificarea şi completarea normelor privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă, ori prezența altor agenți chimici
(„Hotărârea”)

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 196 din 11 martie 2024
În vigoare din data de 11 martie 2024

Hotărârea completează prevederile din două acte normative în domeniul protecției muncii și anume:

• HG nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă și
• HG nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici.

Prin normele nou introduse, Hotărârea realizează transpunerea Directivei (UE) 2022/431 de modificare a Directivei 2004/37/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.

Principalele aspecte de interes:

• Extinderea domeniului de aplicare al normelor prin includerea substanțelor toxice pentru reproducere în sfera agenților chimici împotriva cărora se asigură protecția lucrătorilor la locul de muncă;

• Nașterea în sarcina angajatorilor a unor noi obligații în scopul asigurării protecției împotriva substanțelor toxice pentru reproducere, în oglindă cu cele reglementate deja pentru prevenirea riscurilor legate de expunerea la agenții mutageni/cancerigeni, mai exact:

◦ Determinarea naturii substanțelor toxice pentru reproducere, a gradului și a duratei de expunere a lucrătorilor la acestea, în vederea evaluării riscurilor pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor;

◦ Reducerea utilizării la locul de muncă a unei substanțe toxice pentru reproducere/înlocuirea acesteia cu o altă substanță care nu este periculoasă/caare este mai puțin periculoasă;

◦ Respectarea valorii-limită a substanței toxice pentru reproducere în cazul în care expunerea la aceasta nu poate fi evitată;

◦ Implementarea unor măsuri tehnice de control pentru evitarea/reducerea degajării la locul de muncă de substanțe toxice pentru reproducere;

◦ Evacuarea substanțelor toxice pentru reproducere existente în mediul de lucru prin mecanisme adecvate;

◦ Informarea lucrătorilor cu privire la prezența agenților mutageni/cancerigeni sau a substanțelor toxice pentru reproducere în cadrul recipientelor/ambalajelor/instalațiilor utilizate la locul de muncă prin etichetarea clară și lizibilă a acestora.

• Instituirea în sarcina angajatorului a obligației de a furniza către ITM și/sau direcţiei de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti („DSP”), la cerere, pe lângă elementele care au servit la efectuarea evaluării riscurilor SSM, datele privind concentrația măsurată a agenţilor cancerigeni sau mutageni, ori a substanţelor toxice pentru reproducere;

• Analiza oportunității evitării utilizării lucrătorilor în zone în care aceştia se pot afla în contact cu agenţi cancerigeni sau mutageni ori cu substanţe toxice pentru reproducere efectuată de către angajatori;

• Obligativitatea utilizării unor indicatoare de avertizare în zonele în care lucrătorii sunt/pot fi expuşi la un agent cancerigen sau mutagen, ori la o substanţă toxică pentru reproducere, în toate cazurile în care se utilizează astfel de agenți chimici la locul de muncă;

• Nuanțarea prevederilor referitoare la instruirea acordată lucrătorilor în scopul evitării riscurilor asupra sănătății la locul de muncă, astfel încât instrucțiunile să abordeze inclusiv riscurile derivate din expunerea la substanțele chimice periculoase prezente în medicamente sau riscurile inerente în cazul modificării împrejurărilor legate de activitatea profesională a lucrătorilor;

• Divizarea prerogativei de a dispune unele măsuri de supraveghere a stării de sănătate a lucrătorilor susceptibili de a fi fost expuși la agenți chimici dăunători sau la substanţe toxice pentru reproducere peste valoarea-limită biologică între medicul de medicina muncii și structurile DSP competente care se vor ocupa, totodată, și de propunerea măsurilor de protecție sau de prevenire aplicabile fiecărui lucrător, în mod individual;

• Extinderea obligației de raportare și în privința consecințelor negative asupra funcției sexuale, a fertilității și asupra sănătății evoluției descendenților, rezultate în urma expunerii la agenți cancerigeni/mutageni, ori la substanțe toxice pentru reproducere;

• Reglementarea unor termene diferite pentru păstrarea dosarelor medicale ale lucrătorilor, în funcție de agentul chimic la care aceștia au fost expuși:

◦ cel puţin 40 de ani de la încetarea expunerii, în ceea ce priveşte agenţii cancerigeni şi mutageni;

◦ 5 ani de la încetarea expunerii, în ceea ce priveşte substanţele toxice pentru reproducere.

• Introducerea obligației de a urma periodic programe specifice de pregătire şi perfecţionare profesională în domeniul prevenirii riscului profesional în sarcina medicilor de medicina muncii responsabili de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor expuşi la agenţi cancerigeni/mutageni, ori la substanţe toxice pentru reproducere;

• Redefinirea unor termeni în HG 1218/2006, precum „valoarea-limită biologică” și „supravegherea stării de sănătate”;

• Actualizarea valorilor-limită de expunere profesională la anumite substanțe, a valorilor-limită biologice și a măsurilor de supraveghere a stării de sănătate pentru lucrătorii expuși la plumb și compușii săi ionici.

Autor: Cristina Săulescu, partener Cabot Transfer Pricing

Obligația de a monitoriza transporturile rutiere prin intermediul sistemului informatic e-Transport a fost extinsă pe finalul anului trecut, autoritățile obligând companiile să obțină coduri UIT și pentru transporturile internaționale de mărfuri. Până acum, sistemul era obligatoriu numai pentru bunurile considerate cu risc fiscal ridicat. Dincolo de extinderea e-Transport, prin aceeași modificare legislativă au fost introduse și noi obligații pentru transportatori care le impun să doteze vehiculele cu GPS-uri, iar în următoarele luni se pregătesc și alte noutăți la aplicarea sistemului de monitorizare.

Prin OUG nr. 115/2023, publicată în 15 decembrie în Monitorul Oficial, autoritățile au extins prevederile e-Transport și către transporturile internaționale de bunuri care tranzitează teritoriul României, indiferent de categoria de bunuri transportate. Practic, în acest moment sistemul este obligatoriu:

• pentru bunurile considerate cu risc fiscal ridicat, atât pentru transporturi naționale, cât și pentru cele internaționale;
• pentru orice fel de bunuri, dacă ele sunt transportate internațional.

Prin intermediul e-Transport, contribuabilii trebuie să declare anticipat deplasarea bunurilor considerate cu risc fiscal ridicat, prin obținerea unui cod unic, denumit cod UIT, care trebuie trecut obligatoriu pe documentele de transport. În e-Transport figurează date referitoare la expeditor și beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantitățile și contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare și descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport folosit și codul UIT al respectivului transport.

Pentru transporturile internaționale, recent introduse în sfera de aplicare a e-Transport, obligația de a genera codul UIT revine în funcție de tipul operațiunii, unuia dintre actorii implicați în relația de transport.

Astfel, în timp ce pentru importuri și exporturi, obligația de a genera codul UIT cade în sarcina destinatarului sau expeditorului înscris în declarația vamală de import, pentru achizițiile sau livrările intracomunitare de bunuri, obligația revine fie beneficiarului, fie furnizorului din România. Atunci când bunurile fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, obținerea codului UIT și declararea transportului trebuie făcute de depozitari.

Nerespectarea obligațiilor de declarare a transporturilor internaționale de bunuri în sistemul RO e-Transport se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, în cazul persoanelor juridice, precum și cu confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Totuși, actul normativ stabilește că sancțiunile contravenționale pentru nerespectarea noilor obligații privind transporturile rutiere internaționale de bunuri intră în vigoare abia de la data de 1 iulie 2024, dând practic companiilor o perioadă de timp pentru asimilarea noutăților și conformare.

Pe lângă extinderea sistemului, OUG nr. 115/2023 a introdus și noi obligații, care îi vizează în mod specific pe transportatori. Mai exact, ordonanța prevede suplimentar că, pentru transporturile rutiere care fac obiectul monitorizărilor prin e-Transport, operatorul este obligat să echipeze vehiculul de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicații, iar conducătorul vehiculului are obligația să pornească dispozitivul de poziționare înainte de începerea transportului pe teritoriul național și să îl țină în funcțiune până la locul de livrare declarat pe teritoriul național sau după părăsirea teritoriului național.

Ce alte modificări sunt preconizate la e-Transport

Dincolo de aceste noutăți deja oficializate, aplicarea sistemului e-Transport ar urma să mai fie extinsă încă o dată în următoarele luni după cum reiese dintr-un proiect de ordin, aflat încă în proces de aprobare la ANAF. Proiectul propune ca, din martie 2024, lista de produse riscante vizată de monitorizare prin sistemul e-Transport să fie completată pentru a include și alte bunuri de larg consum, cum ar fi carnea, laptele, ouăle, mierea și tutunul.

Astfel, pe lista existentă de bunuri cu risc fiscal ridicat, ar urma să fie introduse și alte coduri NC: carne și organe comestibile (coduri NC: 0201 – 0210), pești, crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice (coduri NC: 0302, 0304, 0306), lapte, produse lactate, ouă de păsări, miere naturală și alte produse comestibile de origine animală (coduri NC: 0401 – 0407, 0409), diferite produse din tutun (coduri NC: 2401, 2403, 2404).

Aceste schimbări nu au fost încă oficializate, dar în proiectul de ordin pus în dezbatere publică pe site-ul ANAF se precizează că ele ar urma să intre în vigoare începând cu 1 martie.

Tot în categoria modificărilor legislative, mai merită știut că mai există încă un proiect de ordin, tot în dezbatere publică, prin care ANAF propune și o serie de optimizări la procedura de funcționare a sistemului e-Transport, inclusiv reguli care să permită confirmarea datelor declarate de operatori, precum și schimbări în procesul de verificare automată a transporturilor.

(deductibilitatea TVA nu poate fi condiționată de eventualele beneficiile aduse de achizițiile efectuate)

Luisiana Dobrinescu,

Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCA

La 55 de ani de la introducerea sistemului de TVA în Europa și la aproape 20 de ani de la adoptarea de către România a sistemului de TVA european, se manifestă încă foarte puternic reacția autorităților fiscale române de respingere a principiilor de funcționare ale sistemului de TVA.

Îmi pare din ce în ce mai mult că cei ce scriu pe acest subiect, inclusiv subsemnata, trebuie să fie membrii lojei visătorilor care se inspiră din surse oculte, accesibile doar pentru inițiați, când de fapt realitatea ce îi înconjoară este mult mai simplă și mai cruntă.

În particular, mă refer aici la respingerea continuă a dreptului de deducere a TVA, pe considerentul oportunității achiziției și a lipsei de beneficii pe care aceasta le-ar fi adus companiei (în analiza ANAF).

De unde până unde un sistem neutru de impozitare, creat anume pentru persoanele impozabile, poate fi cenzurat până la pierderea acestei caracteristici fundamentale?

Cu alte cuvinte, dacă o societate de producție de zahăr achiziționează servicii de intermediere pentru pătrunderea pe piețe străine sau servicii de marketing, furnizorii emițând facturi supuse TVA (în sistem normal sau în taxare inversă), cum ar putea ca o critică venită din partea unui organ fiscal privind oportunitatea acestor servicii, calitatea sau rezultatul lor, să influențeze exercitarea dreptului de deducere?

Cu ce ocazie (a se citi „în ce temei”) organul fiscal face analiza oportunității unei afaceri și din ce literă sau fărâmă de spirit al legislației armonizate de TVA ar rezulta pierderea dreptului de deducere?

Cel de mai sus nu este un exemplu dus la extrem, este chiar cel oferit de realitatea de zi cu zi a inspecțiilor fiscale efectuate nu doar de mici administrații din teritoriu, ci și de marea direcție de administrare a marilor contribuabili.

Și mai grav este că nou reformata, dar neschimbata direcție de soluționare a contestațiilor din cadrul MFP, menține o astfel de abordare absurdă și de nivel preșcolar, raportat la teoria de TVA: „Deși societatea avea atât dreptul, cât și obligația de a face dovada îndeplinirii condiției de fond în vederea deducerii TVA, explicațiile, documentația și informațiile prezentate nu permit identificarea acestora în corelație cu serviciul prestat, fără a putea face dovada exactă a prestării acestor servicii în scopul operațiunilor taxabile ale societății verificate și fără a reieși că aceste servicii au condus la obținerea de beneficii pentru Societate” – citat dintr-o decizie emisă pe data de 05.09.2022.

Dacă am aprecia drepturile și obligațiile de TVA după însușirea măcar a principiilor fundamentale de funcționare a acestui sistem, și nu doar din interesul de a colecta bani la bugetul de stat cu orice preț, am putea face ușor distincția dintre condiția de fond ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea dreptului de deducere și abuz.

Mai exact, art. 168 din Directiva TVA 2006/112/CE, comentat în spiritul său de doctrina și jurisprudența europeană vastă, conferă persoanelor impozabile dreptul de a deduce TVA-ul aferent achizițiilor lor, dacă acestea sunt în scopul operațiunilor lor taxabile.

Se pare că aici a intervenit o ruptură în transmiterea mesajului, având în vedere că organele fiscale române citesc acest „în scopul operațiunilor taxabile” drept „în beneficiul operațiunilor taxabile”. Cele două sunt sinonime imperfecte, putând fi înlocuite cu „în legătură cu operațiunile taxabile” și nicidecum cu „dacă aduc beneficii operațiunilor taxabile”.

Cu alte cuvinte, organele de inspecție trebuie să verifice doar dacă achizițiile au legătură cu activitatea beneficiarului/cumpărătorului, fără a avea dreptul să ridice critici de oportunitate sau de eficiență financiară cu privire la acestea.

Un fisc confrate, cel din Ungaria, a ridicat o problemă similară, care spre norocul nostru a ajuns pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru că această jurisprudență pare a fi rostită în șoaptă și pe la colțuri, misiunea membrilor lojei visătorilor în materie de TVA este să o facă atât de cunoscută, încât decizii precum cea a fiscului român, citată mai sus, să fie asumate doar cu mare rușine, de organele fiscale:

„Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se constate că articolul 168 litera (a) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o persoană impozabilă poate deduce TVA-ul achitat în amonte pentru servicii de publicitate în cazul în care o asemenea prestare de servicii (…) prezintă o legătură directă și imediată cu una sau cu mai multe operațiuni impozabile în aval sau cu ansamblul activității economice a persoanei impozabile, cu titlu de cheltuieli generale, fără a fi necesar să se ia în considerare împrejurarea că prețul facturat pentru asemenea servicii ar fi excesiv în raport cu o valoare de referință definită de administrația fiscală națională sau că aceste servicii nu ar fi determinat o creștere a cifrei de afaceri a respectivei persoane impozabile” – a se vedea paragraful 40 din Hotărârea CJUE din 25.11.2021 în cauza C 334/20 Amper Metal Kft.