Pentru o corectă informare a contribuabililor, Ministerul Finanțelor Publice vine cu lămuriri legate de comunicarea actelor administrative fiscale.

În prezent, Codul de procedură fiscală prevede două modalități de comunicare directă a actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie respectiv:

1. prin poștă cu scrisoare recomandată și confirmare de primire,
2. prin remiterea actului dacă se asigură primirea sub semnătură a acestuia.

Această din urmă modalitate se poate realiza fie la sediul organului fiscal emitent (contribuabilul se prezintă pentru ridicarea actului), fie la domiciliul fiscal al contribuabilului destinatar.

Prin modificarea art.47 din Codul de procedură fiscală se propune reglementarea regulilor pentru remiterea actului în acest din urmă caz, similară cu cea din Codul de procedură civilă (art.163) referitoare la comunicarea citațiilor și a hotărârilor instanțelor de judecată, însă adaptată specificului raportului juridic fiscal.

Astfel, funcționarul din cadrul organului fiscal care se deplasează la domiciliul fiscal al contribuabilului în vederea înmânării actului, dacă va constata că respectivul contribuabil refuză să primească actul sau nu îl găsește la domiciliu, atunci va afișa pe ușa acestuia o înștiințare.

Precizăm că nu se afișează actul administrativ fiscal (ex. decizia de impunere) sau actul de executare (ex. somația), ci se afișează o înștiințare din care rezultă că respectivul contribuabil a refuzat primirea actului sau nu a fost găsit la domiciliu, precum și anumite informații care să îi permită contribuabilului să identifice organul fiscal care a afișat înștiințarea.

În acest caz, contribuabilul are la dispoziție 15 zile în care poate să se prezinte la sediul organului fiscal pentru a i se comunica actul. Dacă în cele 15 zile nu se prezintă, atunci actul se consideră comunicat și organul fiscal este îndreptățit să pună în executare decizia de impunere sau alt act administrativ fiscal.

Totodată precizăm faptul că această măsură a fost solicitată de reprezentanții autorităților administrației publice locale ca o alternativă la comunicarea prin poștă, în vederea reducerii costurilor pe care le presupune această modalitate de comunicare, în special pentru organele fiscale locale care dispun de un buget mic pentru administrarea impozitelor și totodată un volum semnificativ de acte administrative ce trebuie comunicate.

Ministerul Finanţelor Publice anunţă că începând cu 30.05.2016 s-a deschis o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanţare în baza Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, cu modificările și completările ulterioare. Cererile se înregistrează până în10.06.2016, inclusiv. Bugetul total alocat sesiunii este de 250 milioane de lei.

Toate informațiile necesare pentru accesarea finanțării nerambursabile sub forma ajutorului de stat se găsesc pe site-ul http://www.mfinante.ro la secțiunea Ajutor de stat.

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, necesare în prima etapă de evaluare, se transmit prin poștă, prin servicii de curierat cu confirmare de primire sau se depun personal la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, str. Apolodor nr. 17, sector 5, București, menţionându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014”.

Înregistrarea Cererilor la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice se face exclusiv între 30.05 – 10.06.2016. Cererile de acord pentru finanțare înregistrate în afara perioadei 30.05 – 10.06.2016 se restituie și nu sunt luate în considerare în procesul de analiză.

Analiza Cererilor de acord pentru finanțare începe numai după încheierea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanță ordinea înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice.

În prima etapă de evaluare, Ministerul Finanțelor Publice verifică îndeplinirea condiţiilor de conformitate, a criteriilor de eligibilitate și calculează un punctaj în vederea încadrării în bugetul alocat schemei. Selectarea întreprinderilor solicitante de ajutor de stat se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. Prima etapă de evaluare se încheie în maxim 30 de zile lucrătoare de la data închiderii sesiunii. Rezultatele se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr.332/2014 îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă. Sumele se acorda sub formă de granturi de la bugetul de stat pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. Până în prezent, în baza schemei, au fost aprobate 25 de proiecte de investiții care vor genera 4.074 de noi locuri de muncă, pentru care a fost aprobat un ajutor de stat în valoare de 111,3 milioane de lei.

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, și secretarul de stat Gabriel Biriș resping cu fermitate acuzațiile formulate de fostul președinte ANAF, Gelu Diaconu. Transparența a fost și este una dintre prioritățile strategice ale mandatului ministrului Finanțelor Publice. Dovadă stau informările lunare cu privire la situația veniturilor și a cheltuielilor bugetare.

Din păcate, fiecare comunicat de presă cu datele colectării a fost urmat de acuze fără dovezi, calomnii și articole denigratoare la adresa conducerii Ministerului Finanțelor Publice. Toate postările de pe blogul lui Gelu Diaconu sunt scrise într-un limbaj agresiv și au ca pretext o interpretare tendențioasă și răuvoitoare a cifrelor.

În cele mai recente postări, Gelu Diaconu scrie despre amenințări cu anchete, mutări temporare și de eliberări din funcții ale angajaților MFP, fără nicio dovadă și total neadevărate. În plus, textele sunt pline de jigniri și de atacuri la persoană. Este motivul pentru care ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, ia în considerare să îl dea în judecată pe fostul șef al Fiscului pentru calomnie.

Măsurile propuse de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, vin în sprijinul mediului de afaceri și a contribuabililor prin simplificarea administrativă. Se creează premisele pentru creșterea gradului de încredere a contribuabilului în sistemul fiscal prin măsuri care elimină incertitudinile cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor sau modul de exercitare a drepturilor.

Principalele modificări propuse ale Proiectului de Lege sunt:

• exonerarea contribuabilului/plătitorului de la obligația de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situația în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal (având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC);
• prelungirea unor termene în care contribuabilul trebuie să-și îndeplinească obligațiile fiscale prevăzute de legislația fiscală, pe cale generală, ca urmare a unor motive obiective determinate de anumite situații;
• reglementarea diferențiată a aplicării prevederilor legale referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul în care contribuabilul are obligația de înregistrare fiscale;
• reglementarea datei de la care curge termenul de îndeplinire a obligației de declarare a sediilor secundare de către contribuabili/plătitori;
• exonerarea contribuabilului/plătitorului de obligația depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație, în situația în care organul fiscal deține deja documente doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație;
• reglementarea competenței președintelui A.N.A.F. de a stabili, prin ordin, tipurile de declarații fiscale care urmează a fi transmise obligatoriu prin mijloace electronice;
• reglementarea expresă a faptului că, declarațiile fiscale depuse la un organ fiscal central/local necompetent, sunt considerate ca fiind depuse la data depunerii acestora la organul fiscal necompetent. Pe cale de consecință, se propune totodată și reglementarea expresă a obligativității organului fiscal necompetent de a transmite respectivele declarații fiscale la organul fiscal competent într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii declarației;
• evitarea eventualelor inechități prin calcularea unor obligații fiscale accesorii în cazul în care organul fiscal comunică contribuabilului decizii de impunere emise în baza unei declarații fiscale după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanțe fiscale. În acest sens, se propune reglementarea unui termen de scadență special în funcție de data comunicării deciziei;
• reglementarea altor termene de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul local, respectiv semestrial în funcție de termenele de plată a impozitului pe clădiri, teren, mijloace de transport;
• stingerea obligațiilor fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii, să se realizeze în funcție de data comunicării acestora contribuabilului plătitorului pentru a se asigura o abordare unitară între data stingerii prin plată și data stingerii prin compensare;
• includerea în sfera de aplicare a penalității de nedeclarare reglementată și a obligației fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă urmare procedurii de verificare a situației fiscale personale. Totodată, se propune și regula de calcul a penalității de nedeclarare în acest caz, regulă care ține cont de sfera de aplicare a procedurii de verificare a situației fiscale personale

Proiectul de Lege poate fi consultat integral aici

Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un excedent de 130 milioane de lei, respectiv 0,02% din PIB, față de 5,96 miliarde de lei, respectiv 0,84% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2015.

1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 73,9 miliarde de lei, reprezentând 9,8% din PIB, au fost cu 2,8% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care veniturile bugetare colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cumulat pe primele 4 luni din 2016, au fost de 66,6 miliarde de lei, cu 1% mai mult față de perioada similară a anului 2015 și cu 3% mai mari față de programul aferent acestora.

S-au înregistrat creșteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+12,0%), contribuții de asigurări sociale (+5,5%), impozitul pe salarii și venit (+3,5%), și accize (+2,7%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+13,5%), în special din taxele pe jocuri de noroc.

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioada a anului 2015 de 8,8% în condițiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. De asemenea, rambursările de TVA au fost cu 254,8 milioane de lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, reprezentând 5,1 miliarde de lei.

Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul de asigurări sociale au fost mai mari cu 5,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care încasările la acest buget sunt influențate negativ de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită creșterii cotei de contribuții de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 16,4%, în timp ce la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o scădere de 3%, iar la impozite şi taxe pe proprietate s-a înregistrat o scădere de 20,6%. Aceasta din urmă este explicată prin amânarea termenului de plata a impozitului pe proprietate până la 30 iunie, dată până la care se aplică o reducere de 10% la plata integrală a impozitului pe locuință, terenuri și mașini.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 73,8 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, 15% pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială, precum și majorarea salariului minim brut pe țară cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015. Menționăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ținut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranșă aferente plăților drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 2,7% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,2 miliarde de lei, respectiv 0,9% din PIB, cu aproximativ 35,2% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

România a emis obligațiuni pe piețele externe de capital în valoare de 1 miliard de euro, consolidându-și astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%.

Emisiunea a fost lansată la un randament competitiv de 2,992% și suprasubscrisă de aproape 2 ori, printr-un număr de 200 de ordine. Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și a tipurilor de investitori, cu o granularitate mai mare și prezența unor investitori noi raportat la emisiunile precedente.

“Tranzacția aceasta confirmă percepția foarte bună și încrederea mediilor investiționale în fundamentele economiei românesti într-un context volatil de piață. Faptul că a fost suprasubscrisă arată că România este pe o traiectorie economică ascendentă, cu o creștere economică în topul Uniunii Europene și cu stabilitate fiscal-bugetară” a declarat ministrul finantelor publice Anca Dragu.

Distribuția geografică a fost următoarea: Germania si Austria (20%), România (19%), Marea Britanie (13%), Centrul și Estul Europei (11%), Scandinavia (9%), SUA (7%), Franta si Benelux (7%), Italia si alte tari din sudul Europei (7%), Elvetia (6%), alte țări (1%). În privința tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (52%), fiind urmați de bănci și bănci private (26%), fonduri de pensii și societăti de asigurare (21%), și alții (1%).

Emisiunea face parte din planul de finanțare externă aferent anului 2016. Aceasta se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturității medii a portofoliului de datorie guvernamentală și distribuirea cât mai uniformă a serviciului datoriei în vederea reducerii riscului de refinanțare. Emisiunea a fost intermediată de către Citigroup Inc, JP Morgan, Raiffeisen Bank International AG, Societe Generale și UniCredit SpA.

La Sfera Business, alături de Cătălin Stancu, va face training, marketing startegic și consultanță

Sfera Business are începând de astăzi în echipa sa un profesionist valoros. Elena Badea s-a alăturat companiei ca Partener și Senior Consultant, după ce a construit o carieră de peste 22 de ani în marketing, vânzări și business development. Timp de 15 ani a fost Director Marketing al unei companii internaționale de top ce activează din 1992 și în România. În această periodă, timp de 10 ani a condus departamentul de Marketing & Business Development, după care a coordonat activitatea de PR și de comunicare a brandului odată cu evoluția rapidă a companiei din ultimii 5 ani.

“Pentru mine este deosebit de important faptul că Elena a ales să vină la Sfera Business. Am construit acestă companie pe principiul experienței demonstrate și toți colegii care sunt alături de noi și cu care colaborăm pentru programele pe care le livrăm au minim 15 ani de experiență hands on în temele pe care le susțin. Facem diferența prin pasiunea pe care o punem în tot ceea ce facem, prin implicarea 100% alături de partenerii de afaceri cu care lucrăm și prin aspectele practice, aplicabile imediat în activitatea de zi cu zi pe care le includem în programele noastre”, spune Cătălin Stancu, Managing Partner Sfera Business.

“Este o schimbare importantă pentru mine și un început de drum care îmi aduce multă muncă de construcție în față. Este o nevoie uriașă de taining experiențial în piață, care, corelat cu alte tehnici, poate da rezultate rapide și pe o durată mai mare în business. În afară de training și consultanță pentru oameni de afaceri și antreprenori vreau să dezvolt și proiecte pentru tineri aflați la început de drum în carieră sau în antreprenoriat. Valorile mele sunt leadership, pasiune, învățare continuă și inovație. Ele mă vor ghida și în acest nou drum pe care îl încep la Sfera Business”, spune Elena Badea, Partner & Senior Consultant Sfera Business.

De peste 7 ani Elena Badea este implicată în mediul academic, fiind invitată să predea cursuri în cadrul programului de Master al Griffiths School of Management din Oradea. A coordonat numeroase cercetări privind mediul de business și antreprenorial din România și s-a implicat în programe de formare și coaching pentru manageri și oameni de afaceri, dar și în proiecte de responsabilitate socială și educație. Publică frecvent articole în presă și este invitată ca vorbitor la numeroase conferințe naționale pe teme actuale de marketing și business development.

În ultimii trei ani a susținut peste 300 de ore de cursuri atât în cadrul unor companii multinaționale, cât și în cadrul unor mari firme antreprenoriale românești. Temele pe care le abordează includ: marketing și comunicare, business development, account management, limbajul trupului în afaceri, tehnici de prezentare, de networking, de dezvoltare a brandului personal, psihologia vânzărilor și neuromarketing.

Despre Sfera Business

Sfera Business este o companie de training și consultanță înființată în anul 2010. Suntem o firmă de training și consultanță axată pe oferirea de soluții integrate în vânzări, management și relații cu clienții. Lucrăm alături de clienții noștri pentru a găsi soluții practice prin care ei să obțină creșterea dorită. Lucrăm întotdeauna personalizat pornind de la nevoile clientului. Fiecare program este dedicat unei singure companii. Înțelegem rapid provocările de business și ne asigurăm că obținem rezultate conforme cu așteptările managementului. Decoperiți mai multe detalii despre noi și echipa noastră pe www.sferabusiness.ro.

Legislaţie relevantă:

Codul de procedură fiscală, art. 117 alin. (2)-(8), art. 124 alin. (1)

Legea nr. 554/2004, art. 4

Compensarea este o operaţiune pe care organele fiscale sunt obligate legal să o execute înainte de operaţiunea de restituire, operaţiune la executarea căreia organul fiscal va trece numai în cazul în care rezultă o diferenţă de restituit.

Astfel fiind, dispoziţiile pct.3 din Cap. 2 din Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal  aprobată prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr.1899/2004, potrivit cărora dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operaţiunii de compensare, sunt legale, acestea fiind emise în temeiul art.117 alin.(9) din Codul de procedură fiscală, cu stricta respectare a dispoziţiilor art.117 alin.(2), (6) și (8) și a art. 124 alin. (1) din același cod.

Decizia nr. 476 din 2 februarie 2012

Prin cererea de recurs formulată de reclamanta S.C. KT S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr.1031/CA din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov – Secţia comercială și de contencios administrativ, s-a invocat excepţia de nelegalitate a punctului 3 din capitolul II din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1899/ 22.12.2004, iar Curtea de Apel Brașov – Secţia de contencios administrativ și fiscal, prin Sentinţa nr. 92/F/2010, a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei în favoarea Curţii de Apel București– Secţia de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr.4358 din 08 noiembrie 2010, Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată de către reclamanta S.C. KT S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și emitentul actului Ministerul Finanţelor Publice, în dosarul nr.7468/62/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Brașov și a constatat nelegalitatea punctului 3 din capitolul II din Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1899/22.12.2004, publicat în Monitorul Oficial al României nr.13 din 5 ianuarie 2005.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, la momentul adoptării ordinului, dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget erau reglementate de dispoziţiile art.119 din Codul de procedură fiscală, însă la data sesizării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, dispoziţiile ce constituie sediul materiei pentru dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget se regăsesc în art.124 din Codul de procedură fiscală.

Curtea a reţinut, în esenţă, că normele legale incidente cauzei nu au prevăzut, nici la momentul emiterii Ordinului nr.1899/2004 și nici ulterior, nicio limitare a dreptului contribuabilului la acoperirea prejudiciului cauzat pentru depășirea termenului legal de restituire sau rambursare, în funcţie de modalitatea în care organul fiscal efectuează plata debitului principal (plată sau compensare), iar momentul nașterii dreptului la dobânzi este reglementat în timp întotdeauna înaintea plăţii, fiind determinat tocmai de întârzierea în efectuarea acesteia, astfel încât procedura instituită la punctul 3 din capitolul 2 din ordinul contestat, care prevede calcularea dobânzii numai asupra sumei aprobată a fi restituită după efectuarea operaţiunii de compensare, operaţiune care este situată și ea în timp întotdeauna după nașterea dreptului contribuabilului la dobândă, apare ca fiind nelegală, fiind de natură să creeze prejudicii contribuabililor, în măsura în care se interpretează că dobânda nu se datorează asupra întregii sume de restituit anterior efectuării operaţiunii de compensare.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanţelor Publice, în ambele recursuri au fost invocate prevederile art.304 pct.9 – art.304¹ din Codul de procedură civilă, susţinându-se, în esenţă, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, susţin autorităţile recurente, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art.117 alin.(6) și (8) din Codul de procedură fiscală, aplicând dispoziţiile art.117 alin.(2) fără o interpretare sistematică a acestora, care ar fi permis judecătorului să ajungă la concluzia corectă, a legalităţii dispoziţiilor pct.3 din Cap.II al procedurii aprobate prin Ordinul nr.1899/2004.

De altfel, mai argumentează autorităţile recurente, din interpretarea prevederilor art.124 Cod procedura fiscală rezultă în mod clar că dreptul la dobândă al contribuabililor trebuie stabilit din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art.70, după caz, în măsura în care contribuabilul are de primit un debit, ceea ce nu se poate întâmpla atunci când contribuabilul are datorii mai mari sau egale cu suma solicitată la restituire.

În concluzie, autorităţile fiscale recurente au solicitat admiterea recursurilor, cu consecinţa respingerii excepţiei de nelegalitate a pct.3 din Cap.2 al Procedurii aprobate prin Ordinul nr.1899/2004.

2.2. Societatea comercială intimată a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii celor două recursuri, la care, însă, a renunţat înaintea dezbaterilor orale.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata-reclamantă a combătut criticile celor două recursuri, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este legală și temeinică, solicitând respingerea ca nefondate a celor două recursuri.

Recursurile formulate sunt întemeiate.

Așa cum a reţinut și Curtea de apel, excepţia de nelegalitate invocată de societatea comercială vizează dispoziţiile pct.3 din Cap.2 al Procedurii aprobate prin Ordinul nr.1899/2004, potrivit cărora:

„Cap.2 Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

1. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispoziţiilor art.119 din aceeași ordonanţă.

2 Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin.(3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare și/ sau a operaţiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferenţe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepţia impozitului pe venit.

3. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operaţiunii de compensare, care se înmulţește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O.G. nr.92/ 2003, republicată”.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile pct.3 din Cap.2 referitor la Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, sunt nelegale, în raport cu prevederile art.124 alin.(1) Cod procedura fiscală, potrivit cărora: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art.70, după caz”.

Potrivit art.117 Cod procedura fiscală: „(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

– cele plătite fără existenta unui titlu de creanţă;

– cele plătite în plus fata de obligaţia fiscală;

– cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

– cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

– cele de rambursat de la bugetul de stat;

– cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

– cele ramase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desfiinţarea executării silite.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin.(1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

(3) Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei vor rămâne în evidenta fiscala spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulata a acestora depășește limita menţionata.

(4) Prin excepţie de la alin.(3), diferenţele mai mici de 5 lei se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.

(5) În cazul restituirii sumelor în valuta confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţa al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţionala a României, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune restituirea.

(6) Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin.(1) și (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

(7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mica decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.

(8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultata restituindu-se debitorului.

(9) Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art.124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanţelor”.

Analizând soluţia instanţei de fond, rezultă că într-adevăr, dispoziţiile art. 117 alin.(2) au fost aplicate fără ca acestea să fie coroborate cu dispoziţiile alin. (6) și (8), din interpretarea cărora rezultă că orice contribuabil are dreptul la restituire doar în ceea ce privește diferenţa care rezultă, și în măsura în care rezultă, în urma efectuării operaţiunii de compensare.

Deci, cu alte cuvinte, operaţiunea de compensare este o operaţiune pe care organele fiscale sunt obligate legal să o execute înainte de operaţiunea de restituire, operaţiune la executarea căreia organul fiscal va trece numai în cazul în care rezultă o diferenţă de restituit.

Or, potrivit art. 124 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii au dreptul la dobândă doar „pentru sumele de restituit sau de rambursat” care vor rezulta deci, în urma efectuării operaţiunii de compensare.

Astfel fiind, rezultă că dispoziţiile pct. 3 din Cap. 2 din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004 sunt conforme prevederilor legale citate, fiind emise în temeiul art. 117 alin. (9) din Codul de procedură fiscală și în limitele art.117 alin. (2), (6) și (8) din același cod, soluţia instanţei de fond fiind nelegală și netemeinică.

Legislaţie relavantă:

Legea nr. 303/2004, art. 95 alin. (1)

Legea nr. 317/2004, art. 42

Actele  de încuviinţare a percheziţiei reţinerii și arestării preventive a judecătorilor, procurorilor și magistraţilor-asistenţi, emise de Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, au natura juridică a unor acte-condiţie pentru punerea în mișcare a acţiunii penale, astfel încât, deși Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit rolului său constituţional și atribuţiilor stabilite prin Legea  nr. 317/2004 exercită, în principal, o activitate de natură administrativă, legată de cariera și drepturile  judecătorilor și procurorilor, de jurisdicţia disciplinară și de organizarea și funcţionarea  instanţelor și parchetelor, încuviinţarea percheziţiei,  reţinerii sau arestării, prevăzută în art. 42 din Legea nr. 317/2004, nu este o activitate de natură administrativă, ci procesual – penală.

Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în contencios administrativ, având ca obiect contestarea legalităţii acestor acte, nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aceste dispoziţii privind acte administrative care întrunesc toate elementele definitorii cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar pentru care legea instituie expres o procedură specială de contestare, derogatorie  de la calea  contenciosului administrativ.

Decizia nr. 687 din 9 februarie 2012

Prin acţiunea   înregistrată la Curtea  de Apel  București, reclamantul CN a chemat  în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanţei ca în  contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea avizelor nr. 145/22.04.2010 privind percheziţia, nr. 146/22.04.2010 privind  reţinerea, precum și nr. 147/23.04.2010, privind arestarea sa  preventivă, și suspendarea acestor acte unilaterale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a exercitat funcţia de prim – procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea  până la data de 23.04.2010, când DNA din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și  Justiţie a solicitat încuviinţarea percheziţiei, reţinerii și arestării sale preventive, conform art. 26 alin. (1) din Regulamentul de Organizare  și funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii  și art. 42 din Legea   nr. 317/2004 privind  Consiliul Superior al Magistraturii, iar pârâtul a  emis avizele pe care le contestă.

Reclamantul a  susţinut că avizele emise de Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii sunt nelegale, fiind date cu încălcarea  condiţiilor de formă și fond pentru  valabilitatea   acelor acte.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii  a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal,  prin sentinţa civilă nr. 292 din 19 ianuarie 2011, a  respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a  pronunţa această sentinţă, instanţa a  reţinut că avizele a căror anulare  se solicită fac corp comun cu actele din care au fost dispuse  măsurile de ridicare de obiecte în înscrisuri și măsurile preventive dispuse în procesul penal și intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea   nr. 554/2004. Astfel, cererea   reclamantului, de anulare a  avizelor în discuţie, vizează practic contestarea în contencios administrativ a măsurilor percheziţiei, reţinerii și arestării preventive, dispuse de  instanţa penală, după ce au fost încuviinţate de CSM, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva acestei sentinţe  a declarat recurs reclamantul CN criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 și 304¹ Cod procedură civilă.

În motivarea căii de atac, recurentul – reclamant a  formulat, în esenţă, următoarele critici:

A. Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 teza a II-a Cod procedură civilă), în sensul că, pe de o parte, instanţa a  reţinut că încuviinţarea  percheziţiei, a reţinerii sau a arestării preventive face corp comun cu actele și măsurile preventive  dispuse în procesul penal, identificându-se cu acestea și având, așadar , natura juridică a unor acte procesual-penale, dar, pe de altă  parte, le-a calificat ca fiind  acte  administrative, așa cum rezultă implicit din cuprinsul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, indicat ca temei de drept în motivarea hotărârii.

Recurentul–reclamant a adăugat că această contradictorialitate a motivării sentinţei atacate vizează însăși admiterea  excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii , pentru  că partea a motivat excepţia pe considerentul că actele atacate nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în timp ce instanţa a invocat din oficiu inadmisibilitatea întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (2)  din Legea nr. 554/2004, calificând explicit actele atacate ca fiind acte administrative. În final instanţa a admis și excepţia de inadmisibilitate invocată de pârât, deși  admiterea  uneia dintre cele două excepţii ar determina automat respingerea   celeilalte.

B. Hotărârea  atacată nu cuprinde motivele pe care  se sprijină soluţia de  admitere a excepţiei de inadmisibilitate invocată de pârât, întreaga motivare fiind  circumscrisă admiterii excepţiei invocate din oficiu (art. 304 pct. 7 teza I Cod procedură civilă).

C. Hotărârea pronunţată a  fost dată cu încălcarea sau aplicarea   greșită a  legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), făcând o gravă confuzie între regimul juridic aplicabil actelor prin care se încuviinţează percheziţia, reţinerea și arestarea preventivă și actele procesual – penale prin care sunt adoptate măsurile menţionate, încuviinţarea având un emitent diferit și o existenţă proprie, independentă de cea  a  actului   procesual – penal pe care îl precede.

Prin notele scrise depuse la dosar, recurentul – reclamant a sistematizat problemele de drept pe care, în opinia sa, le ridică litigiul dedus judecăţii și, în concluzie, a subliniat că sentinţa recurată se află în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, care  garantează accesul liber la justiţie, și cu  dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, coroborate cu cele ale art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind  dreptul la un  recurs efectiv în faţa instanţelor naţionale.

Cu privire la regimul juridic al avizelor Consiliului Superior al Magistraturii  în materia percheziţiei, reţinerii și arestării preventive, recurentul – reclamant  a  arătat că sunt acte  administrative emise de un organ de stat conform art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) sau (2) din aceeași lege, nu fac corp comun cu actele procesual – penale emise de  Ministerul Public sau de instanţele  judecătorești, iar calea de contestare este aceea a unei acţiuni în contencios administrativ  formulate în contradictoriu cu autoritatea emitentă.

Prin întâmpinarea depusă  la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat   respingerea  recursului ca nefondat și a arătat că admiterea excepţiei de inadmisibilitate  de către instanţa de fond reprezintă o consecinţă a  teoriei avizului, consacrată  de doctrina și de practica judecătorească.

Astfel, avizul este o operaţiune procedurală anterioară emiterii actului administrativ, care nu produce prin el însuși efecte  juridice, nefiind act administrativ de sine – stătător, conform art. 2 alin. (1) lit. c)  din Legea  nr. 554/2004.

A adăugat că avizele (încuviinţările)  ce fac obiectul acţiunii sunt acte de autorizare a organului competent, necesare pentru efectuarea unor acte de urmărire penală faţă de recurentul – reclamant, având o natură juridică mixtă, în virtutea căreia ele exced controlului judecătoresc din domeniul contenciosului administrativ.

Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul a precizat  că doctrina și Curtea Constituţională (prin deciziile nr. 53/2000, 275/2002 și 4/2004) împărtășesc punctul de vedere potrivit căruia aceste avize sunt acte – condiţie pentru punerea în mișcare  a acţiunii penale, aflate în strânsă corelaţie  cu prevederile art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală. Legiuitorul a  prevăzut existenţa  avizului ca o măsură de  protecţie a magistraţilor și a  prestigiului magistraturii împotriva unor acţiuni  nejustificate sau abuzive ale organelor de urmărire penală, iar regularitatea încuviinţării poate face  obiectul verificării de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei penale.

Considerentele  Înaltei Curţi, asupra recursului

Recursul nu este  fondat, niciuna dintre  criticile formulate nefiind  aptă să conducă la reformarea  sentinţei în sensul dorit de autorul căii de atac.

Obiectul acţiunii  cu care   a fost  învestită curtea de  apel constă  în anularea  actelor  de încuviinţare a percheziţiei reţinerii și arestării preventive a  recurentului – reclamant , emise în temeiul art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conform căruia „judecătorii, procurorii și magistraţii – asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi  sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea  secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

Această încuviinţare, calificată în corelaţie cu prevederile  art. 10 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală,  constituie o condiţie specială prevăzută de lege pentru efectuarea  anumitor acte de procedură penală sau pentru punerea în mișcare a  acţiunii penale, condiţie  specială raportată la calitatea  persoanei vizate.

Aceeași interpretare se regăsește și în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care  a  reţinut că avizul pe care îl  emitea ministerul justiţiei în temeiul art. 91 alin.  (2)  din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (în prezent abrogată  și înlocuită cu legile nr. 303 și nr. 304/2004), aviz echivalent din punct de vedere al efectelor cu încuviinţarea  dată de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii   în temeiul legislaţiei în prezent în vigoare, are  natura juridică a unui act – condiţie pentru punerea  în mișcare   a acţiunii penale (decizia nr. 53/21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 366/7 august 2000) și constituie  o măsură raţională de protecţie a magistraţilor, garanţie legală a consolidării independenţei justiţiei (decizia nr. 4/13 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 107/4 februarie 2004).

Prin urmare, deși Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit rolului său constituţional și atribuţiilor stabilite prin Legea  nr. 317/2004 exercită, în principal, o activitate de natură administrativă, legată de cariera și drepturile  judecătorilor și procurorilor, de jurisdicţia disciplinară și de organizarea și funcţionarea  instanţelor și parchetelor, încuviinţarea percheziţiei,  reţinerii sau arestării, prevăzută în art. 42 din Legea nr. 317/2004, nu este o activitate de natură administrativă, ci procesual – penală.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ, supus regimului contenciosului administrativ, este o manifestare de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice, emisă în regim de putere publică, în vederea  organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, esenţiale, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, fiind efectele pe care le produce, obiectul măsurilor dispuse.

Dacă s-ar accepta teza că orice manifestare de voinţă care emană de la o autoritate publică, reprezintă un act administrativ, indiferent de obiectul sau de natura sa juridică, fără a se face distincţie între actele de autoritate  prin care se realizează o activitate de  natură administrativă și cele prin care  autorităţile  publice (altele decât autorităţile administrative propriu-zise) exercită alt tip de atribuţii ce ţin de propria competenţă, s-ar ajunge la concluzia, semnalată, de altfel, în literatura de specialitate, că ar putea fi atacate, pe calea contenciosului administrativ, refuzul procurorului de  a declara o cale de atac sau modul de executare a unei hotărâri judecătorești civile sau penale, care în mod evident exced competenţei instanţei specializate în materia contenciosului  administrativ.

Argumentul potrivit căruia respingerea  acţiunii în contencios administrativ ca  inadmisibilă ar constitui o încălcare a principiului liberului acces la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţia României, și a prevederilor art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor  omului, corelate cu dispoziţiile art. 20 din  Constituţia României, nu poate fi reţinut, pentru că art. 44 alin. (1) din Codul de procedură penală oferă un remediu procesual, instituind competenţa instanţei penale pentru judecarea oricărei chestiuni prealabile, de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă, prin  natura ei, acea chestiune ar putea fi de competenţa altei instanţe. Prin urmare, nimic nu împiedică  instanţa ca, în cadrul procesului penal, să verifice legalitatea  formală a  încuviinţării percheziţiei  reţinerii sau arestării preventive, în condiţiile în care, așa cum  rezultă și din  cele expuse mai sus, în substanţa sa, această încuviinţare a  fost concepută ca o măsură de protecţie a magistratului, prerogativă a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant  al independenţei justiţiei, conform  art. 133 din Constituţia României.

Un argument suplimentar, în sensul  inadmisibilităţii acţiunii în contencios  administrativ, constă în aceea că nici în situaţia în care o încuviinţare, un aviz sau un acord ar fi exprimate de o autoritate publică în vederea emiterii sau adoptării unui act  administrativ, cu alte cuvinte, când raportul juridic ar avea o natură pur administrativă în toate  dimensiunile sale, avizul, încuviinţarea sau acordul, ca operaţiuni administrative prealabile , nu ar putea fi atacate separat în justiţie, ci numai împreună cu actul final, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că instanţa de fond a reţinut greșit incidenţa  în cauză a situaţiei de excepţie prevăzute în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora  se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Acest considerent este efectul  interpretării eronate a prevederilor legale citate, care, așa cum rezultă din conţinutul lor expres, se referă la acte administrative, care întrunesc toate elementele definitorii cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar pentru care legea instituie expres o procedură specială de contestare, derogatorie  de la calea  contenciosului administrativ.

În speţă, pentru motivele ce au fost prezentate anterior, se pune însăși problema naturii de act juridic  administrativ a manifestării de voinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, dar înlăturarea considerentului legat de incidenţa art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/20004 nu atrage o soluţie diferită, pentru că judecătorul fondului a reţinut, în același timp, natura juridică procesual – penală a încuviinţărilor, considerent pe care instanţa de control  judiciar îl consideră corect.

În egală măsură, sentinţa nu este criticabilă pentru pretinsa admitere a două excepţii de inadmisibilitate care se exclud una pe alta, așa cum susţine recurentul – reclamant. La termenul din 12 ianuarie 2011, așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării, curtea de apel a pus în discuţie, odată cu excepţia invocată de pârât, și incidenţa art.  5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar aceasta nu este o excepţie diferită, ci un motiv suplimentar, invocat din oficiu, pentru inadmisibilitatea acţiunii.

Având  în vedere toate considerentele  expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.