Legislaţie relevantă:

Legea nr. 178/1997, art. 3

Absolvirea în străinătate a  unei  instituţii  de  învăţământ  superior juridic într-o limbă de circulaţie internaţională, face ca cererea de eliberare a autorizaţiei de traducător și interpret pentru respectiva limbă, să îndeplinească cerinţele legale impuse de art. 3 din Legea nr. 178/1997 pentru soluţionarea favorabilă a acestei cereri, astfel încât condiţia impusă de Ministerul Justiţiei privitoare la recunoașterea diplomei de către Centrul Naţional de Recunoaștere și Echivalare  a Diplomelor din Cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării este nejustificată.  O asemenea echivalare ar fi fost necesară numai dacă  persoana solicitantă ar fi  urmărit  ca în  temeiul diplomei obţinute  în străinătate să exercite  profesia de jurist pe teritoriul  României.

Decizia nr. 1265 din 8 martie 2012

Prin Sentinţa nr. 4732 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București- Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta NE, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligând pârâtul să elibereze reclamantei autorizaţia de traducător și interpret pentru limba franceză, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului pârâtului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanta NE a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea pârâtului la eliberarea autorizaţiei de traducător și interpret pentru limba franceză, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ , precum și la repararea pagubei materiale cauzate prin nesoluţionarea în termenul legal a cererii de eliberare a autorizaţiei de traducător și interpret de limba franceză.

Problema de drept care trebuia lămurită în cauză, pentru a se putea aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs cererii de eliberare a autorizaţiei pentru reclamantă, exclusiv în baza actelor depuse de aceasta în susţinerea cererii, este aceea dacă pentru obţinerea autorizaţiei de traducător și interpret de limba franceză este sau nu necesară echivalarea diplomei eliberată reclamantei  de către Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne.

Judecătorul fondului a mai reţinut că instituţia de învăţământ superior absolvită de reclamantă este una de profil juridic, a cărei echivalare ar fi necesară în măsura în care reclamanta ar urmări, în temeiul acestei diplome, exercitarea profesiei de jurist pe teritoriul României, însă ceea ce urmărește să probeze reclamanta este întrunirea ipotezei normei legale cuprinsă în art. 3 lit. c teza a II-a din Legea nr. 178/1997, anume că „posedă o diplomă de licenţă ori echivalentă …………. care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea ……….”.

Concluzionând, instanţa a constatat că pentru a se proba exclusiv absolvirea unui instituţii de învăţământ superior în limba franceză, doar pentru autorizarea ca interpret/traducător pentru limba franceză, nu se impune echivalarea diplomei reclamantei, astfel că refuzul pârâtului de autorizare în lipsa echivalării, este unul nejustificat.

Împotriva Sentinţei nr. 4732 din 24 noiembrie  2011 a Curţii de Apel București, au formulat recurs reclamanta NE și pârâtul Ministerul Justiţiei.

Cererea de  recurs formulată de  reclamanta  NE a fost  întemeiată pe dispoziţiile  art. 304 pct.7  Cod procedură civilă  cu referire la  art. 261 pct.5 din Codul de  procedură civilă, precum și  pe dispoziţiile  art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, ambele  critici vizând exclusiv capătul doi din acţiune privitor la repararea  pagubei materiale ce i-a fost cauzată reclamantei prin  nesoluţionarea  în termen legal a  cererii de autorizare ca traducător și interpret de limba franceză și, în consecinţă, împiedicarea  exercitării  activităţii în discuţie care este remunerată  potrivit Ordinului  MJ nr. 772/2009.

Recurenta-reclamantă a apreciat că  în considerentele  sentinţei atacate  nu se regăsește  nici un  element de drept  sau de fapt  care să justifice  respingerea  cererii de  daune.

În ce privește motivul de recurs  prevăzut de  art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că  au fost  ignorate  dispoziţiile  art. 998-999 Cod civil precum și a art. 1084 Cod civil norme care  obligă la repararea  integrală a  prejudiciului  cauzat  prin  fapta  ilicită, mai exact  la acoperirea   prejudiciului  efectiv damnum energens) dar și la  beneficul  nerealizat (lucrum cessans). Or, instanţa de fond a constatat  că acest capăt de cerere  se impune a  fi respins  deoarece  reclamata  nu ar fi  dovedit  caracterul cert al invocatului prejudiciu, mai exact faptul că ar  fi realizat efectiv  activitatea  de  interpret traducător, deși a  menţionat  recurenta, întrunea și întrunește  toate condiţiile  executării  acestei activităţi, în conformitate cu  art. 2 și art. 5 din Legea nr. 178/1997.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiţiei au fost  subsumate motivului de recurs prevăzute de  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, considerând  că soluţia  primei  instanţe este  nelegală ca urmare a  interpretării  și aplicării  greșite a  prevederilor  Legii nr. 178/1997 (art. 3) și a  Regulamentului  de aplicare  a Legii nr. 178/1997 aprobat prin  Ordinul ministrului  justiţiei  nr. 1054/C/27 iulie  2005 care în  art. 3(5)  stabilește  că „În situaţiile  prevăzute la art. 3¹ (2) din lege, diploma  de licenţă sau echivalentă  va fi  recunoscută  de către  Centrul  Naţional de  Recunoaștere  și Echivalare  a Diplomelor  din  cadrul  Ministerului Educaţiei și Cercetării”. Potrivit  art. 3¹ (2)din Legea nr. 178/1997 „Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot fi autorizaţi ca traducători și interpreţi în aceleași condiţii ca și cetăţenii români, putând dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 lit. c), e) și f) și cu documente emise/eliberate de autorităţile din statul membru de origine sau de provenienţă.”

În raport de  dispoziţiile legale  citate, recurentul a  considerat că acestea, chiar dacă se referă la cetăţenii statelor membre ale  Uniunii Europene sau aparţinând  Spaţiului Economic  European ori  ai  Confederaţiei Elveţiene, se aplică  și speţei de faţă, deoarece  atâta timp cât în privinţa celor menţionate este obligatorie recunoașterea  diplomei  de  licenţă sau echivalentă  și în privinţa  cetăţenilor  români va fi obligatorie echivalarea  aceleiași diplome, raţiunea  fiind  aceeași.

A mai adăugat recurentul că necesitatea  echivalării este  dată de faptul că  diploma care atestă absolvirea  unui institut de învăţământ superior în  limba străină este   eliberată ca urmare a  efectuării   studiilor  în străinătate, chiar  dacă  reclamanta  exercită profesia juridică în baza unei diplome de licenţă eliberată în România.

Recursurile sunt  nefondate:

Considerentele sentinţei aflate în control judiciar demonstrează că  instanţa de  fond a arătat  toate  argumentele  de fapt și de drept care au  stat la baza  analizei  acţiunii  în contencios administrativ, în întregul ei, formulate  de  reclamanta NE,  cât și a  apărărilor  pârâtului  Ministerul Justiţiei,  iar  împrejurarea că recurenta-reclamată este  nemulţumită de  soluţia  la care s-a  ajuns în privinţa  cererii de   reparare a  pagubei materiale cauzate  prin  nesoluţionarea  în termenul legal de autorizare ca  traducător  și interpret de limbă  franceză, nu atrage   incidenţa  motivului de  nelegalitate prevăzut la art. 304 pct.7 Cod procedură civilă („când hotărârea   nu cuprinde   motivele pe care  se  sprijină sau când  cuprinde  motive  contradictorii  ori străine de  natura pricinii”).

Evaluarea cererilor reclamantei s-a făcut în raport de  probatoriul administrat și al reglementărilor legale aplicabile, Înalta Curte  împărtășind concluzia  la care  instanţa  fondului a ajuns  și  neobservând  elemente de natură a conduce la  reformarea  sentinţei  pronunţate.

Nefiind contestată situaţia de fapt detaliată în sentinţa recurată s-a remarcat că problema  centrală a cauzei  o reprezintă   stabilirea  dacă  pentru obţinerea  autorizaţiei de  traducător  și interpret de limbă franceză este sau nu necesară echivalarea  diplomei  eliberată de Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne în favoarea  reclamantei,  deci de a stabili dacă refuzul  pârâtului  de a da curs  cererii  ce i-a  fost adresată  la data de  29  iulie  2010 este  unul  justificat  sau nu. Pentru a se da  un răspuns acestei probleme s-a procedat la analiza din  perspectiva art. 3 din Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea și plata  interpreţilor  și traducătorilor folosiţi de  Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Parchetul Naţional  Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele  judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocaţi și de executori  judecătorești, cu  accent pe cerinţa prevăzută  la lit. c) teza a II-a din textul legal  indicat: „posedă o diplomă de licenţă ori echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau în limbile străine pentru care solicită autorizarea ori care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea sau posedă o diplomă de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care solicită autorizarea ori este atestat de către Ministerul Culturii și Cultelor ca traducător pentru specialitatea știinţe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea și din limba străină în limba română”.

Luând în calcul și  motivul invocat  de pârât și  încercarea de  a-și justifica refuzul unui răspuns favorabil la cererea reclamantei, anume necesitatea echivalării diplomei reclamantei, instanţa  fondului a lămurit că raţiunea echivalării studiilor superioare juridice la Universitatea paris 1 Pantheon Sorbonne cu studiile  superioare juridice la o universitate din România, care ar presupune  analiza comparativă a curriculei, a programelor analitice ale cursurilor efectuate, nu se verifică în privinţa autorizării ca  interpret traducător.

Rezumând ampla analiză asupra solicitării reclamantei, judecătorul fondului  a considerat  în mod just că   urmare  absolvirii  unei  instituţii  de  învăţământ  superior –indiferent de profil – în  limba franceză nu mai este  necesară echivalarea  la care trimite  Ministerul Justiţiei prin  invocarea Regulamentului  aprobat  prin Ordinul nr. 4022/14 mai 2008 al ministrului educaţiei, cercetării  și tineretului,  care privește  organizarea și  funcţionarea  Centrului  Naţional de Recunoaștere  și  Echivalare a Diplomelor  și a Metodologiei de recunoaștere și echivalare a diplomelor, certificatelor și titlurilor știinţifice.

O asemenea echivalare ar fi fost însă  absolut  necesară numai dacă  reclamanta ar fi  urmărit  ca în  temeiul diplomei obţinute  în Franţa să exercite  profesia de  jurist pe teritoriul  României, ceea ce nu este  însă  cazul.

În acest  contest, corect  s-a reţinut  că sunt  incidente  dispoziţiile art. 2(1) lit.i) din Legea nr. 554/2004,  în sensul că există  un refuz  nejustificat  al pârâtului  de a da curs solicitării  reclamantei, ceea ce  a  condus la  aplicarea  dispoziţiilor art. 18(1) raportat la  art. 1(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la  obligarea  Ministerului Justiţiei de a  elibera  reclamantei  autorizaţia de   traducător  și interpret pentru  limba franceză,  fixând  în același  timp în conformitate cu  art.18(6) și un  termen pentru   executarea  obligaţiei  și posibilitatea  aplicării  amenzii  prevăzute de art. 24(2) din același act  normativ în cazul  neexecutării  obligaţiei .

În privinţa  cererii   reclamantei ca pârâtul să-i   repare  paguba creată  prin refuzul  nejustificat de  eliberare  a autorizaţiei, soluţia primei instanţe este de asemenea corectă și legală, întrucât  prejudiciul este unul  prezumat și nu  unul  cert,  neexistând  elemente pe baza cărora să  se stabilească  realizarea  efectivă a  activităţii de interpret/traducător  de către reclamantă.

 Practic, prejudiciul suferit nu este  posibil a  fi evaluat având în vedere dispoziţiile art. 15(2) din OMJ nr. 1054/2005 „desemnarea interpreţilor și a  traducătorilor de către organele prevăzute  la alin.(1) se face  dintre persoanele autorizate, prevăzute  în listele  întocmite  potrivit art. 5 din lege, prin încheiere  sau prin ordonanţă, după caz. Prin aceeași  încheiere sau ordonanţă se stabilesc: obiectul  prestaţiei, termenul, condiţiile de efectuare a acesteia, tariful aplicabil, precum și  alte elemente necesare efectuării  lucrării”.

De altfel, Înalta Curte apreciază că  obligarea autorităţii  pârâte la  emiterea  autorizaţiei în temeiul  Legii nr. 178/1997 modificată și completată, într-un  termen  strict  și sub  sancţiunea  amenzii  prevăzute de  art. 24(2) din  Legea contenciosului  administrativ reprezintă , până la urmă,  o reparaţie  echitabilă oferită  recurentei-reclamante  al cărei demers judiciar  a fost cauzat în mod evident de   exprimarea  explicită, cu exces  de putere, a voinţei  Ministerului Justiţiei de a nu-i rezolva cererea  de eliberare  a autorizaţiei de  traducător  și interpret pentru limba  franceză.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (2)

Aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată este condiţionată de stabilirea culpei conducătorului autorităţii administrative pentru neexecutarea hotărârii definitive și irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ.

 Decizia nr. 1435 din 16 martie 2012

Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentinţa nr. 7441 din 07.12.2011, a admis acţiunea reclamantului GF formulată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, DD– Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanţie Primăria Municipiului Bacău și a aplicat Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data numirii acesteia în funcţia de conducere și până la data executării sentinţei nr. 3987 din 18.11.2009 pronunţată de această instanţă.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa nr. 3987 din 18.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel București – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 4207 din 08.10.2010  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admisă în parte cererea reclamantului GF și a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul nr. 14059/CC la evaluator și să emită acestuia decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În raport de prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, pârâtele aveau la dispoziţie un termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pentru punerea în executare a acesteia.

Această hotărâre nu a fost pusă în executare nici în prezent, deși a trecut un interval de timp mai mare de un an de zile de la data până la care trebuia executată, motiv pentru care devin aplicabile prevederile art. 24 alin. 2 din legea aflată în discuţie.

În speţă, pârâta nu a probat faptul că dosarul reclamantului se află la Primăria Municipiului Bacău și că au fost întreprinse demersuri pentru a se intra în posesia acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta DD– Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului GF ca neîntemeiate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 și art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

Pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata amenzii prevăzute de textul legal anterior arătat, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: să aibă competenţa (respectiv, posibilitatea concretă) de a executa (ori a asigura executarea) personal a hotărârii judecătorești irevocabile; să fie vorba de o persoană fizică privată.

Ca atare, nu se poate sancţiona o persoană juridică de drept privat, care utilizează fonduri publice, în încercarea de a eficientiza demersul reclamanţilor.

Dimpotrivă, dacă persoana amendată este una privată, ea trebuie să suporte această amendă din patrimoniul propriu, amenda având un caracter cominatoriu.

Conform art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu au raporturi de subordonare faţă de Președintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Potrivit art. 14 alin. 2 din aceeași lege, Comisia Centrală decide cu majoritatea de voturi a celor prezenţi.

În această situaţie, votul aparţine fiecărui membru al Comisiei Centrale, iar Președintele nu are un instrument legal pentru a determina votul celorlalţi membrii ai Comisiei.

Ca atare, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești, răspunderea aparţine Comisiei în întregul său și nu Președintelui, care are un vot egal cu ceilalţi membrii. Însă, acest aspect nu a fost analizat de către prima instanţă cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În fine, recurenta a arătat că în ședinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 15.03.2011 a fost desemnată S.C. „Cont Expert” S.A. în vederea întocmirii raportul de evaluare ce urmează să stea la baza emiterii titlului de despăgubire al intimatului. Însă, în lipsa dosarului de despăgubire nr. 14059/CC, care se află la Primăria Municipiului Bacău, se află în imposibilitatea transmiterii acestuia către societatea de evaluare.

Recurenta a mai precizat că, prin mai multe adrese, a solicitat dosarul de la Primărie, dar nu a primit un răspuns favorabil, motiv pentru care nu se face vinovată de neexecutarea sentinţei nr. 3987 din 18.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel București – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal.

În baza art. 305 C.proc.civ., Înalta Curte a încuviinţat recurentei administrarea probei cu înscrisuri (a se vedea filele 34-40).

Recursul este fondat.

Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, ca urmare a refuzului autorităţii publice pârâte de a pune în executare obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

În concret, textul legal anterior individualizat prevede că:

„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată  să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

În speţa de faţă, titlul executoriu este reprezentat de sentinţa nr. 3987 din 18.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel București – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 4207 din 08.10.2010  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal.

Prin această hotărâre judecătorească, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să transmită dosarul nr. 14059/CC la evaluator și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru reclamantul GF.

În raport de prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată pârâta DD– Președinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – are calitate procesuală pasivă în calitate de conducător al autorităţii publice obligate la executare.

Faptul că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este un organ colegial care adoptă deciziile privitoare la titlurile de despăgubire prin votul membrilor săi nu atrage nici lipsa calităţii procesuale pasive a președintelui acestei autorităţi publice și nici inadmisibilitatea capătului de cerere privind obligarea la plata amenzii.

Indiferent de caracterul colegial al deciziilor adoptate în cadrul autorităţii publice anterior individualizate și de lipsa subordonării ierarhice a membrilor Comisiei faţă de președinte, acesta poate și trebuie să adopte măsurile care se impun în vederea executării hotărârii privitoare la emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire.

Pe fondul cererii, prima instanţă a arătat că nu s-a făcut dovada demersurilor întreprinse de către autorităţile pârâte în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei ce le incumbă în baza titlului executoriu aflat în discuţie.

Din actele prezentate la dosar în faza procesuală a recursului rezultă că, prin adresele nr. 14059/CC/10.08.2009, nr. 14059/CC/20.05.2009 și nr. 14059/CC/27.01.2012,  s-a solicitat Primarului Municipiului Bacău restituirea dosarului de despăgubire nr. 14059/CC în vederea trimiterii acestuia la evaluator.

În urma acestei corespondenţe purtate de autoritatea recurentă, la data de 13.03.2012, dosarul anterior arătat a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin procesul-verbal nr. 2106/2012 (filele 34-35 dosar recurs).

Ca atare, dosarul intimatului urmează să fie înaintat la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului menţionat în titlul executor.

Pornind de la aspectele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că recurenta nu este în culpă pentru neexecutarea executarea hotărârii definitive și irevocabile ce constituie titlul executor în cauza de faţă.

Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod greșit dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată, în raport de situaţia factuală reţinută, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, a admis recursul, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins  cererea reclamantului GF e aplicare a amenzii, ca neîntemeiată.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 303/2004, art. 14 alin. (2) lit. c)

În raport cu exigenţele impuse pentru exercitarea unei funcţii publice în cadrul puterii judecătorești, în care încrederea opiniei publice în probitatea și demnitatea magistraţilor este esenţială, săvârșirea de către o persoană, cu intenţie, a unor infracţiuni intenţionate la regimul circulaţiei pe drumurile publice face ca respectiva persoană să nu îndeplinească cerinţa privind „buna reputaţie” prevăzută de dispoziţiile art. 14 alin.(2) lit.c) din Legea nr.303/2004, pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, aceasta chiar dacă pentru condamnarea suferită – pedeapsa amenzii – între timp a intervenit reabilitarea.

Decizia nr. 1722 din 29 martie 2012

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul TC a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună:

– anularea Hotărârii nr.25A din 23.02.2011 emisă de Secţia pentru Procurori a C.S.M. prin care pârâtul a constatat că nu îndeplinește condiţiile legale pentru numirea în funcţia de procuror;

– să se constate că îndeplinește condiţiile pentru ocuparea funcţiei de procuror, urmare a promovării examenului de admitere în magistratură din 21.11.2010;

– să fie obligat pârâtul să propună Președintelui României numirea sa în funcţia de procuror;

– suspendarea executării Hotărârii nr.25A din 23.02.2011, până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a acţiunii de fond.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a participat la concursul de admitere în magistratură din data de 21 noiembrie 2010, fiind declarat admis cu media 7,40.

Concursul a fost validat de Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr.1156 din 16.12.2010.

Prin Hotărârea nr.25A din 23.02.2011 a Secţiei pentru Procurori a C.S.M. s-a constatat că nu îndeplinește condiţiile cumulativ prevăzute de art.226 alin.(2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcţiile de judecător și procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr.152 din 1.03.2006, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr.123 din 7.02.2008.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că reclamantul a fost declarat „respins” la concursul de admitere în magistratură organizat la 21.11.2010, reţinându-se că nu îndeplinește condiţia bunei reputaţii, întrucât figurează în evidenţa operativă a organelor de poliţie.

Reclamantul a mai arătat că hotărârea C.S.M. de a-l respinge pentru lipsa bunei reputaţii depășește esenţa și spiritul legii, întrucât prin Sentinţa penală nr.174 din 14.02.1996 a Judecătoriei X, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la plata amenzii penale de 90.000 ROL, pentru săvârșirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și încredinţarea unui autovehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere, fapte prevăzute de art. 36 alin.(1) și art. 36 alin.(3) din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice.

Curtea de Apel Timișoara – Secţia contencios administrativ și fiscal prin Sentinţa civilă nr.399 din 22 septembrie 2011 a admis în parte acţiunea reclamantului TC dispunând anularea Hotărârii nr.25A din 23.02.2011 emisă de C.S.M. – Secţia pentru procurori.

De asemenea, a constatat că reclamantul îndeplinește condiţia bunei reputaţii pentru a fi numit în funcţia de procurori, obligând pârâtul să propună Președintelui României numirea reclamantului în funcţia de procuror pe un post corespunzător mediei obţinute de reclamant la concursul de admitere în magistratura din 21.11.2010, respingând în rest acţiunea.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii nr.25/A din 23.02.2011 emisă de Secţia pentru procurori a C.S.M. până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că nu este întemeiată imputarea adusă reclamantului în sensul că nu ar avea o bună reputaţie în sensul art. 12 din Legea nr. 303/2004.

Cum pârâtul nu a prezentat nici date din care să rezulte o conduită reprobabilă repetată a reclamantului, nici anterior și nici ulterior săvârșirii faptei pentru care a fost condamnat în 1996, nerezultând din dosar că reclamantul a mai săvârșit și alte fapte antisociale, chiar contravenţii, în perioada anterioară sau ulterioară condamnării sale penale, instanţa consideră că actul administrativ contestat nu este întemeiat în privinţa reţinerii neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii de către reclamant.

Din acest punct de vedere, acţiunea reclamantului este întemeiată, pârâtul acţionând cu exces de putere prin reţinerea neîndeplinirii condiţiei bunei reputaţii de către reclamant, exces de putere definit drept „exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăţilor cetăţenilor”, excesul de putere din speţă conducând la încălcarea dreptului reclamantului de acces la funcţia de procuror pe considerente bazate pe o interpretare excesivă a unor texte legale lipsite de previzibilitatea necesară unei astfel de evaluări.

În ceea ce privește cererea reclamantului de a se constata că întrunește toate condiţiile legale pentru a ocupa funcţia de procuror în urma promovării examenului de admitere în magistratură din data de 21.11.2010, instanţa constată că obiectul prezentului litigiu l-a reprezentat legalitatea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 25 A din 23.02.2011 și îndeplinirea sau nu de către reclamant a condiţiei bunei reputaţii.

Părţile nu au solicitat și administrat probe din care să rezulte îndeplinirea celorlalte condiţii legale pentru ocuparea funcţiei de procuror, astfel cum sunt prevăzute de 14 alin. 2 din Legea nr.303/2004, text care prevede că „la concursul pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ condiţiile cetăţeniei române, cu domiciliul în România și capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale sau cazier fiscal, cunoaște limba română și este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcţiei.

Având însă în vedere că a reţinut că reclamantul îndeplinește condiţia bunei reputaţii, instanţa va obliga pârâtul ca – în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte condiţii de numire în afara condiţiei referitoare la buna reputaţie – să propună Președintelui României numirea reclamantului în funcţia de procuror pe un post corespunzător mediei obţinute de reclamant la concursul de admitere în magistratură din 21.11.2010.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Hotărârii nr.25 A din 23.02.2011 pronunţată de Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă și irevocabilă a acţiunii de fond, instanţa reţine că reclamantul a justificat această cerere susţinând că se află în imposibilitatea de a-și valorifica rezultatele concursului de admitere în magistratură și de a ocupa funcţia de procuror, fiind declarat admis în urma tuturor probelor concursului (test scris, examinare psihologică și examinare medicală)

Cu privire la condiţiile suspendării executării actului administrativ, întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei unei pagube iminente prin executarea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o, Curtea constată inutilitatea examinării și a condiţiei cazului bine justificat, cererea de suspendare fiind nefondată în condiţiile în care nu sunt întrunite cumulativ ambele condiţii menţionate mai sus.

Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 – apreciază că nu este întemeiată cererea de suspendare a executării Hotărârea nr. 25 A/23.02.2011 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, motiv pentru care o va respinge.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Consiliul Superior al Magistraturii care a invocat motivul prevăzut la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Autoritatea recurentă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art.12 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputaţii”.

Or, în cauză, condiţia bunei reputaţii nu este îndeplinită, din moment ce intimatul-reclamant a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracţiuni, ceea ce reprezintă fapte care au avut drept consecinţă pierderea bunei reputaţii.

Referitor la împrejurarea că între timp a intervenit reabilitarea de drept, C.S.M. argumentează că în acest mod reclamantul nu a redobândit buna reputaţie, cerută de dispoziţiile art.12 din Legea nr.303/5004 republicată, făcând trimitere și la Decizia nr.5593/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia de contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei pronunţate și respingerea acţiunii formulate de reclamant.

Recursul este întemeiat.

Astfel, în cauză, este necontestat că intimatul-reclamant a fost condamnat prin Sentinţa penală nr.174/1996 pentru săvârșirea cu intenţie a două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, este necontestat că în privinţa condamnării la amendă penală, între timp a intervenit reabilitarea de drept.

În considerentele soluţiei pronunţate, instanţa de fond a reţinut că în privinţa condamnării penale survenite în urmă cu peste 14 ani, a intervenit reabilitarea de drept, astfel că reclamantul se bucură de o bună reputaţie, fără să precizeze nici dacă această reputaţie a redobândit-o ca urmare a reabilitării și nici dacă eventual, nu o pierduse chiar ca urmare a faptului că pentru infracţiunile comise fusese condamnat cu amendă penală.

Raţionamentul instanţei de fond nu este doar incomplet, dar este și greșit din moment ce legiuitorul a instituit, între altele, două condiţii distincte: lipsa antecedentelor penale și respectiv, existenţa unei bune reputaţii, așa cum rezultă din prevederile art.14 alin.(2) lit.c) din Legea nr.303/2004, republicată, potrivit cărora „La concursul pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se poate înscrie persoana care (…) nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputaţie”.

Este adevărat că legiuitorul nu a definit conţinutul noţiunii de „bună reputaţie”, lăsând acest lucru la aprecierea autorităţii competente, adică la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii, autoritatea care gestionează cariera magistraţilor, dar și accesul în magistratură.

Or, în situaţia concretă a reclamantului, Înalta Curte reţine că autoritatea recurentă și-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea principiului legalităţii și a menţinerii unor standarde ridicate, în raport cu exigenţele impuse pentru exercitarea unei funcţii publice în cadrul puterii judecătorești, în care încrederea opiniei publice în probitatea și demnitatea magistraţilor este esenţială.

Or, Înalta Curte consideră că prin săvârșirea unor fapte penale, mai ales atunci când este vorba de infracţiuni săvârșire cu intenţie, reputaţia unei persoane este afectată negativ în mod fundamental, într-o societate normală, întemeiată pe respectarea ordinii de drept.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că prin săvârșirea celor două infracţiuni intenţionate la regimul circulaţiei pe drumurile publice, intimatul-reclamant și-a pierdut buna reputaţie, prezumată a fi avut la data respectivă.

Or, în cauză, instanţa de fond nu a argumentat și nici Înalta Curte nu a identificat cum, prin ce și nici în ce măsură a reușit intimatul-reclamant să-și redobândească buna reputaţie, care trebuie să constituie garanţia schimbării radicale a poziţiei acestuia în raport cu respectarea și respectiv aplicarea legii.

Totodată, Înalta Curte consideră necesar să sublinieze că și reglementările internaţionale referitoare la criteriile de selecţie a viitorilor magistraţi (Carta Universală a Judecătorului, Carta Europeană privind Statutul judecătorului, Recomandare CM/2000/12) impune o exigenţă maximă din partea entităţilor competente în ceea ce privește evaluarea profesională și morală, dar și conduita socială exemplară de care trebuie să se bucure aspiranţii la demnitatea de magistrat, ceea ce înseamnă, inclusiv, lipsa oricărei încălcări a legii.

Recursul fiind întemeiat, a fost admis, soluţia instanţei de fond a fost desfiinţată iar pe fond, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ministerul Finanțelor Publice a publicat un ghid explicativ pentru Declarația 201 privind veniturile realizate din străinătate. Sunt precizate categoriile de contribuabili care trebuie să depună această declarație, veniturile impozitate, precum și modul în care trebuie completată declarația.

Documentul poate fi consultat și descărcat de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice la rubrica Ghiduri explicative.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2016 pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Prin O.U.G. nr. 15/2016 (adoptată în data de 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din data de 12 mai 2016), după articolul 16 din Legea nr. 3/2000 a fost introdus un nou articol, respectiv articolul 161.

Acest act normativ are ca obiect completarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în sensul de a permite organizarea și desfășurarea referendumului local la aceeași dată cu alegerile locale, cu utilizarea acelorași secții de votare, birouri electorale de circumscriptie și ștampile electorale. Ordonanța de urgență a guvernului nr. 15/2016, în integralitatea ei, contravine, pe de-o parte, dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, iar, pe de altă parte, prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale.

Avocatul Poporului a reținut faptul că reglementarea precitată este de natură să aducă atingere prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. În legătură cu motivele invocate de Guvern în Nota de fundamentare și Expunerea de motive, Avocatul Poporului a remarcat faptul că, în realitate, două autorități publice locale au stabilit prin hotărâri emise de consilii locale (acte administrative) ca desfășurarea unor referendumuri locale să aibă loc în 2 aceeași zi cu data stabilită pentru desfășurarea alegerilor locale și anume, 5 iunie 2016, în condițiile în care Legea nr. 3/2000 nu conținea prevederi care să permită organizarea concomitentă a două tipuri distincte de scrutine. În fapt, Avocatul Poporului a apreciat că justificarea adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2016 ține de oportunitate, or, oportunitatea nu satisface exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât aceasta este, prin definiţie de natură subiectivă şi nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi.

Totodată, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2016 încalcă prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, în condițiile în care legiuitorul delegat a nesocotit considerentele Deciziei nr. 334/2013 a Curții Constituționale, aspect de natură să pună în discuție respectarea principiului loialității constituționale care impune ca adoptarea actelor normative să aibă loc cu respectarea rolului Curții Constituționale și a deciziilor pronunțate de aceasta. Prin decizia menționată, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. Or, în situația de față, Guvernul a adoptat un act normativ în materie referendară fără a ține cont de cele statuate de instanța de contencios constituțional în considerentele Deciziei nr. 334/2013, Ordonanța de urgență nr. 15/2016 fiind adoptată chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale. Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios constituțional-Excepții de neconstituționalitate.

• Jumătate din companiile globale plănuiesc fuziuni şi achiziţii în următoarele 12 luni; 40% caută să stabilească alianţe
• Creştere de cinci ori a tranzacţiilor mai mari şi mai îndrăzneţe
• Mai mult de o treime din executivii intervievaţi se aşteaptă ca vânzările de active neperformante să alimenteze revizuirile de portofolii

Perspectivele globale ale pieței de fuziuni şi achiziţii (M&A) rămân pozitive, având în vedere că 50% din companii intenționează să realizeze tranzacţii în acest an, conform celei de-a paisprezecea ediții a studiului EY Global Capital Confidence Barometer (CCB). Studiul EY a fost derulat în rândul a peste 1700 de directori executivi din 45 de ţări.

Ajuns în cel de-al şaptelea an de existenţă, barometrul CCB a identificat un apetit puternic pentru încheierea de tranzacţii şi de alianţe şi un peisaj M&A extrem de competitiv, în cadrul căruia aproape o treime dintre directorii chestionaţi (28%) se aşteaptă la apariţia de noi oferte nesolicitate în următoarele 12 luni.

Subliniind accentul puternic pus pe creşterea non-organică, 40% din reprezentanții managementului de top caută stabilirea de alianţe cu alte companii.

Florin Vasilică, Liderul departamentului de Asistenţă în tranzacţii, EY România, declară:

“O perioadă prelungită de evoluție economică incertă, cuplată cu fenomenele disruptive de pe anumite piețe, generează un interes puternic pentru fuziuni şi achiziţii. Având în vedere presiunea asupra preţurilor şi ritmul schimbării, creşterea organică, de cele mai multe ori, nu mai este suficientă. Companiile sunt tot mai înclinate să încheie tranzacţii şi să formeze alianţe ca să genereze venituri mai mari. Achizițiile şi alianțele reprezintă, în prezent, trăsăturile cheie ale agendei de creștere din mediul corporate.”

Directorii îşi extind mizele şi descoperă prieteni noi printre adversari mai vechi

Studiul EY a identificat existenţa unui mediu favorabil pentru accelerarea tranzacţiilor în anul următor. Evaluările sunt percepute ca stabile, iar executivii continuă să aibă încredere în numărul şi calitatea oportunităţilor disponibile, precum şi în posibilitatea de a încheia tranzacţii.

Apetitul pentru tranzacții rămâne puternic, cu peste 80% din cei care intenționează să încheie fuziuni şi achiziţii planificând cel puţin o tranzacţie în perioada următoare. Un sfert dintre executivi se aşteaptă la o creștere a oportunităţilor de încheiere a tranzacţiilor în anul următor.

Companiile încep să se orienteze către tranzacţii de dimensiuni mai mari, astfel că se înregistrează o creştere de cinci ori a numărului de companii care doresc să achiziţioneze active mai mari de 1 miliard de USD. Această tendinţă era de aşteptat, având în vedere că orice creştere substanţială implică acțiuni mai îndrăznețe.

Florin Vaslică adaugă: “Pe lângă tranzacţii, 40% din companii iau în considerare încheierea de alianţe care să le ajute să facă față impactului transformărilor digitale din mediul de business în care activează. Alianţele sunt tot mai des văzute ca un mijloc prin care poți beneficia de experiența altor companii. Acestea oferă o abordare mai informală, cu riscuri mai scăzute, fapt care permite companiilor să răspundă rapid schimbărilor din piaţă. Companiile pot intra şi ieşi dintr-o alianţă cu mai multă uşurinţă decât dintr-o fuziune sau dintr-o achiziţie.”

Convergenţa sectorială – revizuirile strategice alimentează activitatea tranzacțională

Tehnologia şi schimbarea preferinţelor consumatorilor stimulează convergenţa sectorială şi accelerează apariţia de noi competitori în cadrul multor industrii, iar acest fapt alimentează dorinţa de a încheia tranzacţii şi de revizuire a activelor. Peste o treime din executivi (37%) se aşteaptă la creșterea vânzărilor forțate în anul următor. Această tendinţă este în acord cu comportamentul companiilor din tot mai multe sectoare care se orientează către alte zone şi își revizuiesc strategia, adesea în vederea vânzării activelor slab performante.

Sectoarele în care se înregistrează cel mai puternic apetit pentru achiziţii sunt petrol și gaze (59% din companii plănuiesc cel puţin o tranzacţie), retail și produse de larg consum (59%), energie şi utilităţi (58%), produse industriale (55%) şi sănătate & produse farmaceutice (51%).

Perspectivele economice interne stimulează investiţiile străine

În contextul unei creșteri economice încă modeste, companiile caută să-şi îmbunătăţească perspectivele de creștere în afara graniţelor propriei ţări, 74% dintre acestea luând în considerare încheierea de tranzacţii transfrontaliere. Conform rezultatelor studiului, companiile continuă să-şi revizuiască portofoliile şi să evalueze zonele în care operează. Directorii sunt interesați să caute în afara graniţelor zone de creştere solidă pe măsură ce îşi planifică strategiile de investiţii.

Fluxurile tranzacţiilor M&A arată că firmele explorează o varietate de regiuni geografice pentru a identifica oportunități care să le susțină obiectivele strategice. Europa de Vest este din nou prima opțiune în preferințele acestora, companiile căutând să profite de evaluările financiare relativ mai joase şi de finanţările mai ieftine din această regiune. Tendinţa dominanță a investiţiilor externe derulate de China va continua, pe măsură ce firmele chinezeşti caută să investească în active solide legate de proprietatea intelectuală.

Companiile chineze au cheltuit deja peste 100 miliarde USD în active din afara graniţelor Chinei din februarie 2016 şi până în aprilie 2016 – cea mai mare valoare înregistrată până acum. Principalele cinci destinaţii preferate de investitori sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, India şi China.

Perspectivele de creștere robustă sprijină încrederea în fuziuni şi achiziţii

Perspectivele de creștere robustă din anumite zone stimulează intenţiile legate de fuziuni şi achiziţii – directorii executivi rămân relativ liniştiţi atunci când se pune problema volatilităţii pieţei din primul trimestru al anului 2016. Cu toate astea, există unele motive de îngrijorare. Accentuarea instabilităţii politice globale şi regionale, mai ales în Orientul Mijlociu, peninsula Coreea şi Marea Chinei de Sud, este percepută drept riscul cel mai mare.

Un risc potenţial la adresa mega-tranzacţiilor viitoare (de peste 10 miliarde USD) este reprezentat de preocuparea directorilor executivi legată de reglementările pieţelor şi ale competiţiei. Această îngrijorare a afectat deja tranzacţiile recente, pe măsură ce autorităţile au devenit tot mai intervenţioniste în cadrul anumitor consolidări mari, din diverse industrii. Companiile vor fi nevoite astfel să se gândească cum ar putea să răspundă unor astfel de provocări, atunci când evaluează consolidări de mari dimensiuni.

Dincolo de aceste preocupări, încrederea în fuziuni şi achiziţii rămâne la un nivel ridicat, iar directorii executivi nu se aşteaptă la riscuri sistemice majore – fapt evidenţiat de sentimentul pozitiv legat de achiziţii şi de numărul de tranzacții care urmează să fie finalizate.

“În acest context, în care consideră economia globală relativ stabilă, executivii trebuie să-şi genereze propriile oportunităţi într-un mediu economic aflat încă într-o prelungită perioadă de creștere modestă. Una dintre provocările cheie pentru aceștia este menținerea unui control strict al costurilor, simultan cu identificarea unor noi surse de venituri. Achiziţiile, la fel ca şi alianţele, sunt listate ca priorități pe agenda de creştere a corporațiilor în viitorul apropiat”, adaugă Florin Vasilică.

Piaţa românească şi perspectivele sale

„România este a treia țară din regiune atât la nivel de număr de tranzacții înregistrate în cursul anului 2015, dar şi în valoare. Ne așteptăm ca gradul de încredere crescut în economia românească să se reflecte în continuare printr-un apetit susținut de tranzacții și oportunități de investiții în România. Deja asistăm la mutări interesante în anumite sectoare datorate şi unui interes mai mare al antreprenorilor vis-a-vis de tranzacțiile concurenților, precum și al abundenței surselor ieftine de finanțare şi a unui număr mai mare de investitori interesați de țara noastră”, concluzionează Florin Vasilică.

Raportul online poate fi consultat aici http://www.ey.com/ccb

ANAF reaminteşte contribuabililor că 25 mai 2016 este termenul limită pentru depunerea Declaratiei 200 privind veniturile realizate în România în 2015.

Formularul poate fi completat oricând online, prin accesarea „Serviciului Privat Virtual” la adresa https://pfinternet.anaf.ro. Alternativ, utilizând un certificat digital, formularul poate fi completat prin accesarea adresei www.eguvernare.ro, secţiunea „Depunere declaraţii”. De asemenea, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poştă, sau depus direct la registratura administraţiei fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Trebuie să completeze această declaratie persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din:

1. activităti independente;

2. cedarea folosintei bunurilor;

3. activităti agricole, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real;

4. piscicultură;

5. silvicultură;

6. transferul titlurilor de valoare, altele decât părtile sociale şi valorile mobiliare în cazul societătilor închise;

7. operatiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operatiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate şi supravegheate de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare;

8. jocuri de noroc.

Declaratia 200 se depune şi de către persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European care obtin venituri din activităti independente din România şi optează pentru regularizarea impozitului în România, începând cu 1 iunie 2015.

Pentru mai multe detalii, consultati acest link.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 317/2004, art. 29 alin. (7)

În virtutea principiului qui prior tempore potior jure, concursul dintre două cereri formulate pentru același post – una de valorificare a rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţia de execuţie aferentă respectivului post iar una de transfer – va fi soluţionat în favoarea cererii de transfer, având în vedere faptul că titularul acestei din urmă cereri are dobândit gradul profesional aferent respectivului post, anterior momentului la care s-a născut vocaţia titularului celei de a doua cereri de a-și valorifica rezultatul obţinut la concursul de promovare.

Decizia nr. 1778 din 3 aprilie 2012

Prin Hotărârea nr.949 din 4 noiembrie 2010,  Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de petenta NLS, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Y, împotriva Hotărârii nr.340 din 30 octombrie 2010 a Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii,  Plenul  Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă,  că atât cererea de transfer formulată de petenta ACS, cât și cererea de valorificare formulată de petenta NL, au fost supuse analizei în ședinţa Secţiei pentru procurori, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Y unde exista un post de execuţie vacant.

Totodată, a apreciat ca fiind nefondată contestaţia formulată de către petenta NL, întrucât ambele cereri vizau același post de execuţie, iar Secţia pentru procurori a avut în vedere cele statuate de Plen prin Hotărârea nr.298/2007, respectiv că cererile de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaţilor care au fost admiși pentru promovarea pe loc la același concurs și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer formulate de alţi judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului, conferindu-se astfel prioritate dreptului mai vechi.

Plenul a constatat astfel că petenta ACS a dobândit gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curtea de apel, începând cu data de 1 decembrie 2008, când a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel X, ca urmare a valorificării rezultatului obţinut la concursul de promovare din data de 5 octombrie 2008.

Având în vedre că dreptul petentei ACS de a solicita transferul la un parchet corespunzător gradului profesional dobândit, este mai vechi decât dreptul de valorificare al doamnei procuror NLS, ca urmare a rezultatului obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 9 mai 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii  a considerat că Secţia pentru procurori a procedat corect, dând prioritate dreptului mai vechi, prin admiterea cererii de transfer formulate de către petenta ACS.

Împotriva Hotărârii nr.949/2010 NLS a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată  este nelegală și netemeinică, deoarece reglementarea stabilită prin Hotărârea    nr. 298/2007, care se referă la ordinea  de prioritate a cererilor de valorificare a rezultatelor  examenelor de promovare și cererilor de transfer, atunci când   acestea vin  în concurs, nu   se aplică în speţă, pentru   următoarele argumente:

– cererea sa de valorificare a  rezultatului examenului de promovare în funcţia de execuţie, desfășurat la 9.05.2010, este anterioară   cererii   de transfer depusă de d-na  procuror ACS, astfel că nu  se poate   susţine că aceasta are un drept mai vechi;

– nu se poate   susţine   că s-au luat în discuţie, în același timp, în cadrul   Secţiei de  procurori ambele cereri, deoarece nu se face nici o referire, în cadrul   Hotărârii nr. 340 din 30 septembrie  2010, la cererea  sa de valorificare a   rezultatului  obţinut la examenul  de promovare;

– cererea sa era   mult  mai îndreptăţită a fi admisă, deoarece  din data  de 3.08.2009 și până în prezent, prin  ordin al Procurorului General, a  fost   delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Y, ultima delegare fiind stabilită prin  ordinul nr. 1515 din 3.08.2010, pe o perioadă    de șase luni de zile.

În consecinţă, recurenta solicită  admiterea  recursului, anularea  Hotărârii Plenului nr. 949 din 4.11.2010 și a  Hotărârii  Secţiei de Procurori nr. 340/30.09.2010, cu obligare   pârâtului C.S.M  la valorificarea rezultatului obţinut la examenul din data de 9.05.2010 și promovarea   la Parchetul de pe lângă Curtea  de Apel Y.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a  formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru   motivele  reţinute în cuprinsul Hotărârii nr. 949/2010 (hotărârea atacată).

La data de 6.05.2011 recurenta a invocat excepţia  de nelegalitate   a  Hotărârii   nr. 298/19.04.2007 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre prin care s-a stabilit   că „au prioritate  cererile de valorificare formulate de candidaţii la concursul de  promovare atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaţilor admiși  la promovarea  pe loc și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer”.

Prin sentinţa civilă  nr. 6225/27.10.2011 Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal  a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta NLS. Sentinţa  nu a fost  atacată cu recurs.

Analizând actele depuse de părţi, precum și apărările invocate în cuprinsul recursului și al întâmpinării, Înalta Curte  constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele  considerente:

În fapt, recurenta a formulat la data de 24.06.2010 o cerere având ca obiect valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor din data de 9 mai 2010, cererea sa fiind înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 18000/1154/2010.

La data de 30.06.2010, a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 18558/1154/2010, cererea doamnei procuror ACS, având ca obiect transferul său de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel X la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Y.

După data de 24.06.2010, prima ședinţă în care a fost programată analizarea cererilor de valorificare, respectiv transfer, conform practicii constante în materia programării ședinţelor, avându-se în vedere totodată și perioada vacanţei judecătorești, a fost la 30.09.2010, ședinţă în care, atât cererea de transfer formulată de doamna procuror ACS, cât și cererea privind valorificarea rezultatului obţinut de recurentă la concursul de promovare din 9.05.2010 au fost supuse analizei de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

La momentul analizării cererilor, potrivit evidenţelor direcţiei de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Y exista un singur post de execuţie vacant.

Nemulţumirea recurentei rezidă din faptul că, prin Hotărârea nr. 340 din data de 30.09.2010 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus transferul doamnei procuror ACS de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel X la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Y, dându-se astfel prioritate cererii de transfer în defavoarea cererii sale de valorificare.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că cererea sa de valorificare avea prioritate faţă de cererea de transfer despre care s-a făcut anterior vorbire.

Astfel, prin Hotărârea nr. 298/19.04.2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că cererile de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare au prioritate atunci când, vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaţilor care au fost admiși pentru promovarea pe loc la concurs și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alţi judecători sau procurori decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului.

Potrivit art. 60 din Legea  nr. 303/2004 transferul judecătorilor  și procurorilor de la   o instanţă  la altă instanţă sau de la un parchet  la alt parchet se aprobă, la cererea  celor   în cauză, de către   Consiliul Superior al Magistraturii.

Faţă de aceste  dispoziţii legale și în raport  de principiul qui prior tempore potior jure, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a soluţionat în mod corect   concursul dintre   cele   două cereri formulate pentru același post, acordând  prioritate  cererii de transfer formulate de d-na ACS, care a obţinut gradul de procuror de pe lângă curtea de apel începând cu data   de 1.12.2008, când a fost numită  procuror la Parchetul  de pe lângă  Curtea de Apel   X, spre deosebire de recurentă, ce solicită valorificarea   unui drept ce s-a născut abia la 9.05.2010, cu ocazia  examenului de promovare de la acea dată.

Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 29 alin . 7  din Legea nr. 317/2004, recursul urmează a fi respins  ca nefondat.

De menţionat că, în același sens, Înalta Curte s-a pronunţat în situaţii similare prin Deciziile nr. 5275/20.11.2009 și nr. 1227/4.03.2010.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. ţ),  art. 22, art. 24, art. 25

Codul de procedură civilă, art. 374 alin. (2)

Din interpretarea – în sensul producerii de efecte – a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 554/2004,  coroborate cu cele ale art. 24-25 din aceeași lege, rezultă că hotărârile judecătorești pronunţate de instanţa de contencios administrativ prin care se instituie obligaţia de plată a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri, compensaţii, penalităţi ori cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie și se execută silit potrivit dreptului comun, reprezentat de Codul de procedură civilă.

Decizia nr. 1897 din 5 aprilie 2012

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2011 în dosarul nr. 5527/110/2010 al Curţii de Apel Bacău, Secţia de contencios administrativ și fiscal, reclamantul BG a solicitat investirea cu formulă executorie a Deciziei nr. 1574 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a-fost respinsă cererea formulată de BG de investire cu formulă executorie a Deciziei nr. 1574 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia de contencios administrativ și fiscal ca lipsită de interes, cu motivarea că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că este necesară investirea cu formulă executorie doar în cazul hotărârilor judecătorești definitive Și irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ prin care s-au respins acţiunile formulate și s-au acordat cheltuieli de judecată. Per a contrario, celelalte hotărâri judecătorești pronunţate în materia contenciosului administrativ constituie titluri executorii, nefiind necesară învestirea acestora potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul de procedură civilă.

Împotriva încheierii din data de 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal BG, prin care s-a învederat că în mod greșit cererea sa de investire cu formulă executorie a Deciziei nr. 1574 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca lipsită de interes.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul cererii recurentului BG îl constituie investirea cu formulă executorie a Deciziei nr. 1574 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 427 din data de 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5527/110/2010, a fost casată sentinţa recurată și reţinută cauza spre rejudecare, dispunându-se admiterea în parte a acţiunii reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău, cu consecinţa obligării pârâtului la plata în favoarea lui BG a sumei   de   1000   lei   daune   morale.   Obligaţia   stabilită   prin   hotărârea  irevocabilă a instanţei de contencios administrativ vizează, indiscutabil, plata unei sume de bani.

Se reţine, cu privire la executarea hotărârilor instanţelor de contencios administrativ, că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conţine următoarele prevederi relevante: – art. 2 alin. (1) lit. ţ): „instanţa de executare – instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ”; – art. 22: „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun”; –art. 24: „(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) hi cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. (3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ și după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (2) constituie infracţiune și se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 100.000.000 Iei”; – art. 25:„(1) Sancţiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea părţilor. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutita de taxa de timbru. (3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronunţare. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative”.

In acest context legislativ, se observă că art. 22 din Legea nr. 554/2004 a căpătat conţinutul actual prin modificările aduse Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 262/2002. Anterior, art. 22 din actul normativ în discuţie prevedea că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis acţiunile în contencios administrativ constituie titluri executorii, fără a distinge în raport cu obligaţiile propriu-zise stabilite prin dispozitiv.

Procedând la o interpretare a normei enunţate în sensul de a produce efecte juridice și luând în considerare corelaţiile ce se impun a fi făcute cu procedura specială reglementată în art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că, în pofida caracterului lacunar al art. 22, toate hotărârile judecătorești prin care se instituie – cum este și în cazul recurentului – obligaţia de plată a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri, compensaţii, penalităţi ori cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit potrivit dreptului comun, reprezentat de Codul de procedură civilă. în materia învestirii cu formula executorie, art. 374 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede, în mod expres, că “Investirea hotărârilor cu formula executorie se face de prima instanţă”, care în speţă este Tribunalul Bacău și nu Curtea de Apel Bacău.

Procedura reglementată în art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se aplică prin urmare exclusiv în cazul hotărârilor judecătorești prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă. într-adevăr, este evident că, de vreme ce art. 25 din Legea nr. 554/2004, în care se regăsesc norme privind procedura propriu-zisă de soluţionare a cererilor ce se încadrează în obiectul de reglementare al art. 24, poartă denumirea marginală de „instanţa de executare”, definiţia legală pe care art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 o oferă noţiunii de „instanţa de executare” nu poate fi circumscrisă decât acestei proceduri speciale.

În raport de cele mai sus arătate, reţinându-se că în mod greșit a fost respinsă ca lipsită de interes cererea reclamantului Butnari Grigore de învestire cu formulă executorie a Deciziei nr. 1574 din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia de contencios administrativ și fiscal, și că aparţine Tribunalului Bacău competenţa soluţionării acestei cereri, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 312 alin. (1) – (3) din Codul de procedură civilă, admiterea recursului declarat de reclamantul BG împotriva încheierii din data de 9 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău.

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a dat startul ședinței de tranzacționare a bursei londoneze (London Stock Exchange), unul dintre cele mai mari și mai importante centre financiare ale lumii. La eveniment au participat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Sorana Baciu, ambasadorii României și cel al Marii Britanii și investitori instituționali.

Anca Dragu a subliniat evoluția rapidă a economiei românești, cu un PIB prognozat să crească cu 4.2% anul acesta.

„România are o creștere economică sustenabilă, fapt recunoscut de instituțiile financiare internaționale și de agențiile de rating. Accelerarea reformelor structurale și a investițiilor prin asigurarea unui mediu economic favorabil reprezintă priorități pentru acest Guvern”, a declarat ministrul Anca Dragu, la deschiderea ședinței de tranzacționare.

În cadrul vizitei la Londra, Ministrul Finanțelor Publice a avut o întâlnire cu Greg Hands, secretarul șef al Trezoreriei și membru al Parlamentului Marii Britanii. Temele au fost legate de evoluția economică la nivel european și de prioritățile Ministerului Finanțelor Publice. Printre acestea se numără eficientizarea cheltuielilor, managementul și prioritizarea investițiilor publice, creșterea transparenței bugetare.