Prin Anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2752/2015 a fost aprobată structura organizatorică a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, fiind stabilite unităţile fiscale din subordinea acestora.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa teritorială de administrare este stabilltă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Astfel, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3631/2013 a fost aprobată competenţa teritorială de administrare a contribuabililor, fiind arondate unităţile administrativ-teritoriale la unităţile fiscale din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

Faţă de această arondare, precizăm că Primăria comunei Pantelimon a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin scrisoarea nr. 805/16.02.2016, arondarea la Serviciul fiscal orăşenesc Hârşova a unităţii administrativ-teritoriale Pantelimon, prin preluare de la Administraţia judeţeană a finanţelor publice Constanţa.

În acest sens, pentru a veni în sprijinul contribuabililor, în scopul diminuării efortului financiar suplimentar ca urmare a deplasării pe o distanţă mai mare (Pantelimon-Constanţa, 62 Km, faţă de Pantelimon-Hârşova, 46 km), Direcţia generală regională a finanţelor publice Galaţi a propus, prin adresa nr. GLR REG-1890/2016, modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3631/2015, în sensul arondării UAT Pantelimon de la Administraţia judeţeană a finanţelor publice Constanţa la Serviciul fiscal orăşenesc Hârşova.

Începând cu data de 1 ianuarie 2016 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care aduce îmbunătăţiri modului de administrare a creanţelor fiscale prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi functionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, direcţille din cadrul agenţiei şi organele fiscale subordonate acesteia au fost reorganizate.

Totodată, prin Hotărârea Guvernului nr. 816/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, s-a prevăzut înfiintarea unor structuri cu atribuţii de executare silită cazuri speciale funcţionează la nivelui aparatului propriu al Agenţiei, precum şi la nivelul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

De asemenea, conform art.3 din Hotărârea Guvernului nr.816/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia executări silite cazuri speciale poate asigura participarea directă la efectuarea unor actiuni de executare silită cazuri speciale, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a unor funcţionari, în calitate de executori fiscali coordonatori, de regulă, în cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depăşeşte pragul stabilit prin ordin al preşedintelui Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru buna desfăşurare a activitătii de către executorii fiscali, potrivit legii, s-a impus emiterea unui nou proiect de act normativ şi abrogarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1694/2014 privind legitimaţiile eliberate executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii şi efectuează procedura de executare silită a creanţelor fiscale. Proiectul de act normativ reglementează procedura de emitere a legitimaţiilor pentru executorii fiscali împuterniciti să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, conform Cap. VI Măsuri asigurătorii si Cap. VIII Stingerea creantelor fiscale prin executare silită din Titlul VII Colectarea creantelor fiscale din Legea nr. 207/2015.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2016, Monitorul Oficial nr. 225/25 martie 2016

Ordonanța introduce, printre altele, extinderea termenului de depunere a declarațiilor și de plată a unor impozite locale, reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Termenul de declarare

Termenul de depunere a declarațiilor se prelungește de la 31 martie 2016 până la 30 mai 2016 pentru urmatoarele categorii de contribuabili:

• persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau cu destinație mixtă;
• persoanele juridice care la data de 31 decembrie 2015 au clădiri în proprietate;
• persoanele fizice și juridice care la data de 31 decembrie 2015 dețin mijloacele de transport radiate din circulație.

Termen de plată

Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport a fost prelungit de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016, cu posibilitatea beneficierii de bonificație, după caz, in condițiile achitării integrale a respectivului impozit datorat pentru 2016 până la 30 iunie 2016.

Urmare a unei discutii avute cu reprezentanţii Agenţiei Nationale de Administrare Fiscală (ANAF) din România, în cadrul grupului de lucru FIC (Consiliul Investitorilor Straini), vă informam că implementarea noului Formular 394 introdus prin Ordinul Nr. 3769/2015 cu privire la declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA se doreşte a fi amânată pana la data de 1 Iulie 2016 fără depunere retroactivă a declaraţiilor pentru 2016. De asemenea, includerea CNP-ului se va face doar in situaţii specifice. Termenul iniţial de implementare menţionat in Ordinul în vigoare este de 1 Aprilie 2016.

Mai mult, reprezentanţii ANAF ne-au menţionat publicarea unui ordin cu clarificări la noul formular 394. La momentul emiterii ordinului vom reveni cu un buletin fiscal informativ conţinând detalii suplimentare cu privire la noul formular.

Pe ordinea de zi a Ministerului Economiei se află un proiect de ordonanță de urgență (denumit în continuare “OUG”), ce are ca scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în ceea ce privește contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

În confomitate cu Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, orice autoritate publică are obligația de a supune dezbaterii publice o inițiativă legislativă și de a acorda un termen de cel puțin 10 zile calendaristice pentru a da posibilitatea terților de a depune propuneri, opinii sau sugestii la respectivul proiect.

În cazul prezentei OUG termenul menționat anterior a început să curgă la data de 23.03.2016. În urma dezbaterilor ulterioare vor putea interveni modificări ale proiectului de lege, însă apreciem că acestea nu vor fi fundamentale, întrucât cadrul general al OUG este dictat de Directiva 2014/17/UE, act normativ ce a fost adoptat în anul 2014.

În primul rând, OUG va impune în sarcina creditorilor obligația de a contribui la educația financiară a consumatorilor. Astfel, entitățile care activează în domeniul creditelor imobiliare vor organiza, cel puțin anual, activități de informare a consumatorilor, având scopul de a conștientiza consumatorul cu privire la riscurile pe care și le asumă în momentul în care contractează un credit imobiliar.

Cel de-al doilea element de noutate constă în interzicerea utilizării unor practici de legare. Astfel, creditorii vor fi obligați să accepte orice poliță de asigurare prezentată de consumator, neputând constrânge consumatorul să încheie respectiva poliță la o societate agreată de creditor.

Proiectul legislativ reglementează și publicitatea legată de contractele de credit. Prin urmare, creditorii și intermediarii de credite vor fi obligați să ofere informații clare despre contractele pe care le utilizează, întrun limbaj uzual, pentru a se elimina orice incertitudine cu privire la obligațiile din sarcina consumatorului, reieșite din respectivul contract.

În acord cu obiectivul subliniat în paragraful anterior, Directiva 2014/17/UE a impus crearea unei Fișe Europene de Informații Standardizate, registru ce cuprinde întreaga ofertă de produse de creditare existentă pe piață. În acest mod, consumatorul va putea alege creditorul de la care va contracta creditul în cunoștință de cauză și conștient de implicațiile ulterioare încheierii contractului.

În altă ordine de idei, OUG va face referire la împrumuturile în valută contractate de către consumatori, urmare a riscurilor ridicate la care se supun aceștia din urmă. Astfel, creditorul va fi obligat să introducă în contractele de acest tip o clauză prin care va acorda consumatorului, pe tot parcursul derulării contractului, posibilitatea de a converti creditul într-o monedă alternativă. De asemenea, creditorul va trebui să includă în contract și alte aranjamente de reducere a riscului valutar.

În ceea ce privește entitățile de recuperare creanțe, sunt impuse obligații de informare a consumatorilor, dar și interzicerea unor practici. Deoarece activitatea entităților de recuperare creanțe s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp, neexistând o imagine de ansamblu cu privire la numărul acestora și la activitatea desfășurată de acestea, entitățile de recuperare creanțe care doresc să desfăşoare activitatea de recuperare creanţe vor trebui să se înregistreze la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor începând cu data de 21 iulie 2016. Activitățile de recuperare creanțe vor putea fi desfășurate doar de entitățile admise. De asemenea, este important de reținut faptul că proiectul de lege impune un capital social minim subscris și vărsat în valoare de 500.000 lei.

Intermediarii de credite își vor putea desfășura activitatea doar dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în propunere, dintre care amintim obligația de a deține și actualiza constant un nivel adecvat de cunoștințe și competență în raport cu efectuarea activităților de intermediere de credite sau cu furnizarea de servicii. Încălcarea prevederilor prezentului proiect va constitui contravenție și se va sancționa cu amendă cuprinsă între 10.000 și 100.000 de lei.

Un ultim aspect relevant vizează executarea silită a consumatorilor care se află în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale. În acest caz, creditorii vor trebui să conlucreze cu consumatorul pentru a identifica cauza apariției dificultăților financiare și pentru a identifica metode eficiente de rambursare a creditului.

PwC România a dat startul ediţiei din acest an a PwC Career-Boosting Game. Prin intermediul programului vor fi selectaţi până la 150 de studenţi şi absolvenţi

Bucureşti, 28 martie 2016 – PwC România a dat startul ediţiei din acest an a PwC Career-Boosting Game, o modalitate inovativă de a gestiona procesul de recrutare şi selecţie prin intermediul unei competiţii bazate pe conceptul de gamification, care se referă la utilizarea gândirii şi mecanicii jocurilor într-un context real, în mediul de business. Aceasta se adresează studenților şi absolvenților interesați de o carieră în consultanţă.

Competiţia PwC Career-Boosting Game a fost lansată pe 16 martie, iar derularea acesteia va avea loc până pe 12 mai. Participanții vor intra într-o competiție dinamică, pe echipe, în care vor aborda teme de macro şi micro-economie, vor interacționa pe Facebook, vor participa la workshop-uri de dezvoltare personală şi vor cunoaște îndeaproape profesioniștii din cadrul PwC, cu ajutorul cărora îşi vor elabora proiectele.

Cele mai bune echipe vor câștiga premii în bani, iar unii dintre participanți vor putea fi selectaţi pentru un program de internship sau pentru poziţii de consultant junior în cadrul PwC România.

“Este al doilea an în care derulăm acest joc. Impactul lui în campania de recrutare de anul trecut a fost foarte bun, conceptul în sine fiind apreciat atât de participanţi, cât şi de colegii noştri. Mai mult decât atât, ne-a oferit ocazia de a ne apropia de ceea ce îşi doresc candidaţii, într-o manieră care să fie utilă şi să adauge valoare atât candidaţilor cât şi organizaţiei. Lecţia cea mai importantă pentru tot ceea ce înseamnă campaniile de recrutare şi selectare a tinerilor absolvenţi este că trebuie să creăm un spaţiu potrivit pentru interacţiune, pentru ocazii reale, necosmetizate, de a cunoaşte oamenii cu care vor lucra şi de a arăta ceea ce sunt şi ceea ce pot să facă. Acest joc este o ocazie foarte bună de contact şi dialog de calitate şi în ipostaze diverse. Iar acest lucru se obţine mai greu într-un proces de recrutare tradiţional. În mod clar vom investi în dezvoltarea acestui concept, cât şi în ‘gamificarea’ etapelor ulterioare intrării în organizaţie”, a declarat Ramona Simulescu, Liderul de HR al PwC România.

„Pentru toţi cei care vor fi parte din Career Boosting Game avem tot felul de surprize – de la întâlniri cu colegii şi partenerii noştri, până la vizite în cadrul unor proiecte împreună cu echipele de Audit sau Consultanţă Fiscală.

De asemenea, vor fi organizate seminarii care sa îi pregatească pe participanţi pe teme de interes pentru nivelul lor de experienţă, precum şi jocuri şi provocări specifice tinerei generaţii”, a adăugat Ramona Simulescu.

Câştigătorii concursului vor fi anunțați la sesiunea de premiere din luna mai, iar cei care vor fi selectaţi să facă parte din echipa PwC se vor alătura firmei din luna septembrie. Se estimează că prin intermediul acestui program vor fi selectaţi până la 150 de studenţi si absolvenţi.

Pentru acei candidati pentru care procesul clasic de selecţie este o opţiune mai potrivită, PwC a deschis în paralel şi toate poziţiile pentru care caută candidaţi, iar acestia pot aplica online pe site-ul www.pwc.com/jobs, urmând ca cei selectaţi să fie invitaţi petru testare şi interviuri în vederea angajării.

• Cosmin Flavius Costaș
  Fiabilitatea dreptului sau nevoia de profesionalizare a dreptului fiscal și a actorilor din acest domeniu
• Editorial
  Evoluții fiscale la nivelul Uniunii Europene
• Valentin Durigu
  Cum mă afectează tranziția de la actuala la noua legislație vamală, la 1 mai 2016
• Horațiu Sasu
  Două soluții privind cheltuielile cu salariile în 2016
• Adam Al-Kadi
  Importing second-hand motor vehicles in European Union. View on Romanian and Polish regulations
• Anamaria Măstăcăneanu
  Consecințele nerecunoașterii dreptului de deducere după pronunțarea hotărârii CJUE din cauza Salomie și Oltean
• Andrei Iancu
  Ex nunc sau ex tunc? Asta e întrebarea
• Cosmin Flavius Costaș
  Noul regim al contribuțiilor sociale obligatorii (II)
• Acțiuni preliminare în materie fi scală
  Litigiu fiscal. Acțiune preliminară declanșată de Curtea de Apel Cluj
• Gabriela Bogasiu
  Taxa pe valoarea adăugată. Condiții pentru exercitarea dreptului de deducere. Prevalența fondului asupra formei
• Cosmin Flavius Costaș
  Jurisprudență fi scală națională
• Jurisprudența fiscală a instanțelor europene
  Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în intervalul 13 februarie 2016 – 25 martie 2016

Piața de M&A din România a înregistrat în 2015 o creștere consistentă de peste 23% comparativ cu 2014, valoarea totală a acesteia fiind estimată la 3,65 miliarde USD. Creșterea a survenit în ciuda numărului mai redus de tranzacții înregistrate comparativ cu anul precedent. Faţă de nivelul de 36% din 2014, ponderea numărului de tranzacții care au fost făcute publice este 39% din cele 123 de tranzacţii care au avut loc în 2015, valoarea medie a tranzacţiilor sub 100 milioane USD menținându-se constantă la 21 milioane USD.

După numărul de tranzacţii, cele mai atractive sectoare au fost IT-ul și sectorul energetic și minier, acestea înregistrând şi cele mai multe tranzacții (câte 13 de fiecare). Topul a fost completat de segmentul de real estate (12 tranzacții) şi sectoarele de servicii şi sănătate (câte 11 tranzacții în fiecare).

Majoritatea tranzacțiilor din 2015 au fost făcute de investitori străini, peste 60% din totalul tranzacțiilor fiind efectuate de investitori care şi-au marcat în acest fel intrarea pe piaţă sau companii multinaţionale care şi-au consolidat poziţia în România. La nivel  regional, Slovacia este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care a reuşit să atragă o pondere mai mare de companii străine.

Comparativ cu 2014, când predominanţi au fost investitorii din Germania şi Austria, cei mai importanţi investitori străini în 2015 au provenit din SUA. Astfel, aceștia au fost responsabili pentru 10% din investiţiile străine, fiind urmaţi de cei din Irlanda şi Marea Britanie, cu câte 8%.

La fel ca în 2014, doar 6% dintre tranzacțiile înregistrate au fost făcute de investitori români care au achiziționat ţinte externe, unul din cele mai mici procente din regiune, situându-se la egalitate doar cu Bulgaria şi Ungaria.

În 2015, majoritatea covârșitoare a investitorilor au fost strategici (83%), numărul tranzacțiilor efectuate de aceștia crescând cu 18% comparativ cu 2014, un trend prezent de altfel în toată regiunea, unde per total 78% din tranzacții au fost făcute de acest tip de investitori.

Creșterea valorică a pieţei a fost susţinută, printre altele şi de tranzacțiile din domeniul financiar efectuate de jucători din domeniul bancar. Aici s-a înregistrat şi cea mai mare tranzacție a anului, prin grupul italian UniCredit care a cumpărat pachetul de 45% din acţiuni deţinut de Ion Ţiriac la UniCredit Tiriac Bank pentru aproximativ 771 milioane USD. Printre alte tranzacţii importante a căror valoare nu a fost făcută publică amintim achiziția operatorului privat de sănătate, Regina Maria de către fondul britanic Mid-Europa Partners (estimată la o valoare de 148 milioane USD) sau achiziția Lafarge şi Holcim România de către producătorul irlandez CRH, într-o mega tranzacţie transfrontalieră estimată la 7.1 miliarde USD (din care aproximativ 439 milioane USD pentru activele din România).

Florin Vasilică, Liderul departamentului Asistenţă în tranzacţii, EY România, declară:

„Anul 2015 a continuat efervescenţa anului precedent. Stabilitatea macroeconomică a readus sentimentul pozitiv în perspectivele de afaceri şi a dat încredere investitorilor pentru implementarea strategiilor de dezvoltare.

Sectorul vedetă, din perspectiva valorii tranzacţiilor în 2015, atât în România, cât şi în Europa Centrală şi de Sud-est, a fost segmentul financiar-bancar, care ne așteptăm să fie în continuare activ alături de sectoare precum IT, producţie, energie sau servicii.

Date fiind previziunile macroeconomice, precum şi evoluția de până acum din anumite sectoare sau portofolii de investiţii, ne aşteptăm ca tranzacțiile transfrontaliere să crească, pe fondul soluțiilor strategice alese de anumiți jucători din sectoarele active în M&A, pentru a ţine pasul cu firmele concurente care şi-au consolidat deja poziția prin achiziții”.

Pe măsura dezvoltării tehnologiei, unele operaţiuni economice se mută în spaţiul virtual. Există aplicaţii care pot facilita accesul la un mijloc de transport, aplicaţii care permit identificarea oportunităţilor de cazare, fotografiile oricărui free lancer photographer pot fi descărcate în schimbul unei remuneraţii, achiziţiile de autoturisme second-hand se fac de obicei prin intermediul unei platforme specializate,  iar ludomanii au acces online la diverse tipuri de jocuri, inclusiv de noroc,  fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze.

În context, la nivel european, există preocupări pentru determinarea regulilor fiscale, în special ale celor în materie de TVA, aplicabile unor asemenea operaţiuni. Cel mai probabil, creşterea cotei de piaţă pentru actori precum Airbnb, Uber, BlaBlaCar, Streetbank, GuestToGuest a determinat Comisia Europeană să solicite, într-o primă fază, Comitetului TVA, o opinie referitoare la taxarea noilor tipuri de operaţiuni economice. În fapt, interesul vizează atât prestările de servicii constând în asigurarea accesului la o platformă economică comună (caz în care entitatea ce acordă accesul ar putea intra în sfera de aplicare a TVA), cât şi livrările de bunuri sau prestările de servicii, uneori reciproce, efectuate prin intermediul unor asemenea platforme (caz în care persoanele fizice care livrează bunuri sau prestează servicii ar putea intra în sfera de aplicare a TVA).

Comitetul TVA, care oferă expertiză în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea Directivei 2006/112/CE, apreciază că ambele tipuri de activităţi pot intra în sfera de aplicare a TVA. Cu alte cuvinte, de principiu, atunci când o persoană fizică îşi oferă serviciile prin intermediul unei platforme economice comune, se va evalua dacă ea desfăşoară o „activitate economică” susceptibilă să conducă la considerarea acestei persoane drept o „persoană impozabilă”.

În această ambianţă, este foarte posibil ca în perioada imediat următoare să existe eforturi de rescriere sau completare a regulilor în materie de TVA, la nivel european, pentru reglementarea fiscală a acestor domenii.

Contribuabil (in)activ. Efectele anulării parţiale a Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1167/2009. Prin decizia civilă nr. 873 din 23 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat o soluţie a Curţii de Apel Alba Iulia şi a menţinut anularea parţială a Ordinului nr. 1167 din 2009 al preşedintelui ANAF, în sensul excluderii unui contribuabil din lista contribuabililor inactivi. Această soluţie va fi probabil doar prima dintr-o listă mai lungă (întrucât există mai multe soluţii similare ale instanţelor de fond, care îşi aşteaptă confirmarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Prin urmare, se va pune şi problema repunerii acestui contribuabil şi a tuturor partenerilor săi comerciali în situaţia anterioară. Concret, organele fiscale vor fi nevoie: să reevalueze toate tranzacţiile contribuabilului în cauză, întrucât acesta a fost activ (în perioada 2009 – 2016, în speţa noastră, de exemplu); să reformeze actele administrative fiscale care au drept premisă declararea unui contribuabil ca fiind inactiv; să retragă sesizările penale referitoare la pretinse prejudicii aduse bugetului public naţional, atunci când acestea au drept premisă starea de inactivitate fiscală a contribuabilului; să reevalueze situaţia tuturor celorlalţi contribuabili cărora li s-a refuzat, în perioada relevantă, dreptul de a deduce TVA sau cheltuielile din relaţia cu un contribuabil declarat nelegal ca fiind inactiv. În fapt, acesta este preţul pe care fiscul îl plăteşte, la un interval de timp considerabil de la data emiterii unor acte administrative nelegale, în procedura de declarare a inactivităţii fiscale.

Clauza de aprovizionare exclusivă și obligația de neconcurență în contractul de franciză. La nivel unional, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul nr. 330/2010 privind aplicarea art. 101 (3) TFUE categoriilor de acorduri verticale și practici concertate prin care se oferă o definiție mai puțin rigidă a noțiunii de franciză. Orientările privind restricțiile verticale definesc acordurile de franciză drept acorduri verticale ce conțin licențe ale unor drepturi de proprietate intelectuală, referitoare in special la mărci comerciale sau semne si know-how, pentru folosința si distribuția de bunuri sau servicii.

Clauza de aprovizionare exclusivă (exclusive purchase clause) presupune ca francizatul să consimtă la aprovizionarea exclusivă de la francizor. Această obligație de cumpărare exclusivă acoperă două situații ipotetice posibile: francizorul impune o obligație exclusivă de furnizare a bunurilor sau serviciilor sau atunci când furnizorul solicită distribuitorilor să utilizeze o sursa de aprovizionare desemnată de către el pentru cumpărarea echipamentului sau pentru amenajarea sediului. Regulamentul nr. 330/2010 califică acest tip de clauză drept o obligație de neconcurență (non-compete clause). În condițiile in care obligațiile de neconcurență impuse pe o perioada de maxim 5 ani nu sunt susceptibile de a fi prelungite in mod tacit iar obligațiile de cumpărare sunt în proporție de sub 80% din totalul de aprovizionare, indiferent de durată, acestea sunt considerate legale doar atunci când cota de piață a furnizorului sau a distribuitorului nu depășește 30%. Mai mult, nu este incident
art. 101(1) TFUE atunci când obligația de neconcurență este necesară pentru menținerea identității comune și a reputației rețelei de franciză. Durata obligației de neconcurență este de asemenea irelevantă in situația in care aceasta nu depășește durata contractului de franciză.

Transferul substanțial al know-how-ului este specific contractelor de franciză. Atunci când este necesară punerea in aplicare a contractelor și păstrarea identității comune şi a reputației francizei, se poate justifica o obligație de neconcurență pentru întreaga durată a contractului. O asemenea clauză protejează investițiile făcute de către francizor pentru a dezvolta know-how-ul, care, odată transferat, nu mai poate fi retras: este necesar sa furnizezi francizorului mijloacele de prevenire a utilizării know-how-ului, care este rezultatul investițiilor, de către competitori.

După încetarea contractului, o clauză de neconcurență post-contractuală poate fi impusă francizatului. Regulamentul nr. 330/2010 definește clauzele post-contractuale de neconcurență ca fiind “orice obligație directă sau indirectă care interzice cumpără­torului, după încetarea acordului, să producă, să cumpere, să vândă sau să revândă bunurile sau serviciile”. Valabilitatea clauzelor de neconcurență post-contractuale este recunoscută in situațiile in care este indispensabilă protejarea know-how-ului transferat de la furnizor către cumpărător, cu condiția ca durata de timp să fie de maximum un an de la încetarea contractului și să fie limitată la sediul sau terenul unde distribuitorul a funcționat in cursul desfășurării contractului. În plus, obligația francizatului de a nu divulga know-how-ul către terțe părți, atâta timp cât acesta nu intră in domeniul public, este în mod general considerată necesară pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală ale francizorului și, daca nu se află sub incidența art. 101(1) TFUE, sa fie acoperită deRegulamentul Restricțiilor Verticale (Orientări privind restricțiile verticale, pct. 45).

Nelegalitatea suspendării automate a contestaţiilor fiscale. În prezent, există un număr impresionant de litigii fiscale în care, după stabilirea obligaţiilor fiscale printr-un raport de inspecţie fiscală şi individualizarea lor printr-o decizie de impunere, autorităţile fiscale constată faptul că au dubii privind existenţa sau inexistenţa unor fapte penale şi sesizează Parchetul pentru a lămuri aceste dubii. Dincolo de precaritatea raţionamentului juridic – pentru că aceste dubii, care au existat şi la momentul întocmirii raportului de inspecţie fiscală, excludeau caracterul cert al obligaţiilor fiscale – ridică probleme automatismul organelor de soluţionare a contestaţiilor, care adoptă întotdeauna această soluţie preventivă. Raţionamentul fiscului a fost demontat, încă din 2014, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, care a statuat că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din vechiul Cod de procedură fiscală [având corespondent în actualul art. 277 alin. (1) lit. a) Cod procedură fiscală] poate proceda la evaluarea măsurii administrative inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare. S-a apreciat că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) VCPF [art. 277 alin. (1) lit. a) NCPF] în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (decizia nr. 1892 din 10 aprilie 2014). S-a spus de altfel şi într-o jurisprudenţă mai veche că instanţa de fond poate să verifice dacă mai există temeiurile pentru a continua suspendarea soluţionării contestaţiei, chiar în lipsa unei hotărâri penale definitive, cu asigurarea justului echilibru între interesul public şi drepturile ori interesele private ale contribuabilui (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia civilă nr. 934 din 19 februarie 2010).

În această ambianţă, suspendarea automată a contestaţiilor fiscale, fără nicio motivare, ne apare ca vădit nelegală.

Acest articol a fost publicat în Newsletter-ul Costaș, Negru & Asociații.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 182/2002, art. 9 lit. d) și art. 28 alin. (4)

Retragerea   autorizaţiei   de acces   la   informaţii  clasificate nu are natură  disciplinară   sau   contravenţională și nu reprezintă   o sancţiune   pentru   acţiunile  sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate, fiind  un act   administrativ prevăzut   de art. 9   lit. d din Legea   nr. 182/2002 ca o măsură   de protecţie   a  informaţiilor   clasificate.

Astfel fiind, în privinţa acestei măsuri nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 și ale   Codului   muncii   referitoare  la procedura de cercetare   prealabilă, la   forma și conţinutul    actului   de aplicare  a   sancţiunii  disciplinare.

Decizia nr. 3271 din 13 martie 2013

Prin acţiunea   înregistrată   la 15.02.2008   și completată prin   petiţiile depuse   la 28.08.2008 și la   6.10.2008, reclamantul D.D.  a solicitat   ca,  în contradictoriu   cu pârâţii  Serviciul Român de Informaţii, G.C.M., V.P.R. și B.M., din cadrul   U.M. 06xx B. să se   dispună:

            -anularea   aprecierii   de serviciu pe anul   2007  și a  calificativului   „corespunzător”;

            -anularea   celor două   sancţiuni   disciplinare acordate   de   conducerea   unităţii în anul 2007 , respectiv avertisment și mustrare   scrisă;

            -obligarea   pârâţilor la plata   de daune  morale   în sumă de   100.000 lei   pentru   prejudiciul   suferit   prin  afectarea   gravă  a  imaginii, onoarei și demnităţii de militar, datorită   modalităţii în care   s-a acţionat   pentru   distrugerea   carierei sale profesionale;

            -anularea    actului  administrativ prin care   i s-a   retras autorizaţia   de acces   la informaţii clasificate nr. 40xxx din 11.07.2005 și   suspendarea   executării   acestui act;

            -obligarea    pârâtului S.R.I.  la plata   de daune   morale în sumă de  1.000.000 RON pentru prejudiciul suferit prin  afectarea gravă a  sănătăţii și imaginii, onoarei și demnităţii  de ofiţer, datorită   modalităţii   în care   s-a acţionat   pentru forţarea   excluderii   sale   din S.R.I., contrar dispoziţiilor instanţelor judecătorești;

            -obligarea pârâtului S.R.I. la plata tuturor drepturilor   bănești  cuvenite (inclusiv sporul   de confidenţialitate, sporul de risc, primele acordate, salariul de merit etc) de care ar fi beneficiat, conform  prevederilor  art. 106  din Legea  nr. 188/1999, indexate, majorate și recalculate cu plata   dobânzii aferente, pe care   le-a  pierdut pe nedrept, începând  cu data emiterii  actului   administrativ contestat   – 11.06.2008;

            -obligarea   pârâtului   S.R.I. să   organizeze   o ședinţă   cu toate   cadrele militare   din U.M. 06xx B., în care   să le   aducă   la cunoștinţă   conţinutul   hotărârilor  judecătorești pronunţate în cauză;

            -anularea   calificativului   „corespunzător” acordat   la aprecierea   de serviciu  pe anul   2007 și obligarea   pârâtului S.R.I. să-i acorde   un calificativ proporţional  cu activitatea   depusă, prestaţie   reflectată prin  indicatorii  statistici   profesionali  existenţi la nivelul   unităţii centrale și locale, precum   și prin   calificativul „bun” propus iniţial   de   șeful  de birou;

            -obligarea   pârâtului  S.R.I: să depună   integral ordinul   nr. S/864/2002 privind  modalitatea   de întocmire a  aprecierilor de  serviciu în S.R.I.

            În motivarea   acţiunii, reclamantul   a  susţinut   că pentru anul 2007 nu se   impunea   evaluarea   activităţii   sale, deoarece   nu se cunoștea   soluţia   în dosarul  aflat   pe rolul   Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie  și cu toate acestea, i s-a   acordat  calificativul „corespunzător” pentru   activitatea depusă   în perioada   20 martie   – 31   decembrie   2007 , ceea ce reprezintă   o măsură   abuzivă, având   ca scop declararea  incompetenţei sale  și pe   cale   de consecinţă, trecerea   sa în  rezervă.

Calificativul acordat   a   fost   contestat  și faţă   de nerespectarea bazei statistice   profesionale  impusă   de O.D. 981/2004 și O.D. 864/2002, arătându-se   totodată   că, indicatorii    propuși iniţial de șeful  biroului (care a   propus calificativul de „bun”) au fost   modificaţi   în mod   nejustificat   și   nemotivat   de conducerea  unităţii.

Actele prin care s-au aplicat   sancţiunile de „avertisment” și de „mustrare   scrisă” au fost   contestate  pentru faptul   necomunicării  lor, conform  dispoziţiilor art. 50 din Legea   nr. 215/2001, precum   și pentru   obligaţia  de a  fi fost motivate, conform   dispoziţiilor  art. 84, art. 89 și art.   93  din Legea   nr. 188/1999, art. 268 din Codul muncii și art.   35 din Legea   nr. 14/1992.

Retragerea accesului la informaţii clasificate a  fost considerată de reclamant ca fiind   o măsură   nelegală și abuzivă, cu motivarea   că, fără acces la informaţii clasificate, nu are   dreptul   să intre   în biroul   în care   a  fost repartizat  să-și desfășoare activitatea   pentru   funcţia   deţinută   de drept, astfel că   îi  sunt   afectate  grav și   interesele  patrimoniale, prin  pierderea   drepturilor salariale acordate    ofiţerilor din  operativ.

Nelegalitatea acestui act  a  fost  invocată atât pentru   necomunicarea  în scris, cât  și pentru   nemotivarea în fapt, contrar   prevederilor art. 50 din Legea   nr.215/2001, art. 84,89, 93 și art. 101 alin. 2 din Legea   nr. 188/1999, art. 268 din Legea  nr. 53/2003 și art.  35 din Legea   nr. 14/1992.

Reclamantul a învederat că, simpla trimitere   la   prevederile  legale , fără nici o referire  la existenţa   și natura   situaţiei temeinic   justificate, nu   acoperă cerinţa  motivării actului administrativ, pentru   că nu   permite   verificarea   limitei   de demarcaţie între   puterea   discreţionară și   arbitrariu.

 Ca argument  suplimentar pentru  caracterul   arbitrariu al actului  administrativ supus judecăţii   s-a invocat și nerespectarea   procedurii   prevăzute   de  Legea   nr. 182/2002 și H.G.  nr. 585/2002, acte   normative care   reglementează procedura   emiterii /retragerii   autorizaţiei   de acces la informaţii   clasificate.

Reclamantul  a precizat că nu i-au fost aduse   la cunoștinţă demersurile anterioare, prin care s-a iniţiat procedura de  revalidare a  autorizaţiei deţinute, lipsindu-l  astfel de posibilitatea   de a cunoaște   acuzaţiile  aduse  și de   a  formula  apărări .

 Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 364 din 30.05.2012, prin care  a  admis   în parte acţiunea, a  anulat   sancţiunea  disciplinară „mustrare scrisă” aplicată în decembrie 2007, a  respins în rest   acţiunea   și a  obligat   pârâta   U.M. 06xx B. să plătească   reclamantului cheltuieli de   judecată parţiale   către   reclamant în sumă de 100 lei.

Cu privire   la sancţiunea   „avertismentului” aplicată  la 1.06. 2007, s-a   reţinut   că reclamantul   a fost   sancţionat   disciplinar pentru  părăsirea   fără aprobare a   unităţii sau a locului de îndeplinire   a  misiunilor, în conformitate   cu prevederile   art. 5 alin. 1  lit. a   și art. 4 alin. 1 lit. a din Ordinul   nr. S/867/2002 emis de  directorul S.R.I.

Motivele de nelegalitate invocate pentru încălcarea dispoziţiilor Codului muncii și ale Legii nr. 188/1999 prin  necomunicarea în scris  și nemotivarea în fapt a   actului   contestat  au fost respinse de instanţa de fond, reţinându-se că aceste   reglementări nu sunt  aplicabile   reclamantului   care, fiind militar, este   supus   statutului  cadrelor  militare, aprobat   prin Legea nr. 80/1995.

De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit   rapoartelor din dosarul   nr. 62xx/3/2008, reclamantul  a   refuzat să semneze   de   luare   la cunoștinţă pentru   sancţiunea   aplicată comunicarea   scrisă, asemenea  celei de sancţionare, așa   după cum    rezultă chiar   din conţinutul   contestaţiei, în care   s-au indicat numărul   și data   comunicării.

Cu privire  la sancţiunea „mustrare scrisă” aplicată la data   de 12.12.2007, instanţa   de fond   a   constatat   că este   întemeiată cererea   de anulare  formulată de reclamant, pentru   că   pârâtul  nu  a prezentat înscrisurile  avute   în  vedere  la aplicarea   acestei sancţiuni.

Cu privire la aprecierea de serviciu și calificativul „corespunzător” acordat pentru anul 2007, instanţa de fond  a  respins  cererile   de anulare , cu   motivarea   că,  reclamantul  a  fost  corect evaluat pentru anul 2007, în conformitate cu dispoziţiile   art. 6 din Ordinul   nr. 864/2002 emis   de directorul   S.R.I., care   prevăd expres că aprecierile de   serviciu se   întocmesc anual   pentru   cadrele militare în activitate.

Cum   la data    întocmirii   aprecierii   contestate, reclamantul   era  cadru   militar   în activitate, calitate menţinută  și pe parcursul   soluţionării   dosarelor   referitoare   la statutul său   profesional, instanţa de fond   a considerat   că erau  aplicabile   normele   care   prevăd   obligaţia   evaluării, prin  aprecierile  de  serviciu încheiate  pentru   activitatea  desfășurată   de cadrele   militare.

Cererea de modificare a calificativului acordat   la aprecierea de serviciu pentru anul  2007 a  fost respinsă, reţinându-se pe baza  documentelor aflate la dosarul cauzei că, acordarea   calificativului „corespunzător”  a  fost   justificată   de   sancţionarea   disciplinară a   reclamantului în cursul  anului 2007, ceea ce  denotă  că disciplina și acceptarea normelor   și regulilor   impuse   nu   au fost   la nivelul exigenţelor  care există   într-o   unitate   militară.

Cererea de acordare a daunelor morale a fost respinsă de prima instanţă, care  a reţinut că nu sunt întrunite în cauză elementele prevăzute de lege pentru  stabilirea răspunderii   civile  delictuale a pârâţilor chemaţi în judecată.

Deși a  fost anulată sancţiunea cu  „mustrare scrisă”, s-a  considerat că această   dispoziţie nu justifică acordarea daunelor morale solicitate, pentru   că sancţiunea   respectivă nu era de  natură să afecteze imaginea, onoarea ori demnitatea   reclamantului, în   condiţiile  în care  reclamantul  nu a  avut o carieră ireproșabilă, fiind  sancţionat  disciplinar  atât   în perioada   studiilor militare, cât   și ulterior, în perioada   în care a  îndeplinit funcţia   de ofiţer în  Ministerul Apărării Naţionale.

Cu privire   la actul   administrativ prin care   reclamantului   i s-a retras autorizaţia   de  acces   la   informaţii   clasificate nr. 40xxx din 11.07.2005, a fost   respinsă   cererea  de anulare, constatându-se legalitatea actului emis pentru protecţia   informaţiilor clasificate  în baza Legii  nr. 182/2002 și a  H.G.   nr. 585/2002 .

Reţinând   că actul   respectiv nu intră  în sfera  de aplicare a Codului  Muncii  și Legii   nr.  188/1999, instanţa  de fond  a  constatat  respectarea cerinţei de motivare a   măsurii dispuse   prin  aspectele   menţionate pe larg la   punctele  1 -5 din   raportul   prin care   s-a propus  retragerea   autorizaţiei, aspecte   care   se încadrează   în prevederile legale  și  care  demonstrează   existenţa unor riscuri și vulnerabilităţi de securitate care impuneau retragerea   autorizaţiei  de acces la informaţii   clasificate   deţinută   de reclamant.

Apărarea  reclamantului că nu i-au fost aduse la cunoștinţă demersurile anterioare emiterii  actului a fost respinsă de  instanţa de fond , deoarece la data  de 15.04.2008 i s-a  luat  un  interviu de securitate. Concluzia  instanţei  de fond a fost că măsura   retragerii autorizaţiei reclamantului nu a fost dispusă intempestiv, ci pe   baza  unor  cercetări efectuate de  structura de securitate competentă, a  unui interviu de securitate  luat  titularului   autorizaţiei   și a  unor motive   expuse pe larg în  raportul   cuprinzând  propunerea măsurii   respective.

Instanţa de fond a mai reţinut  că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu reprezintă o sancţiune  disciplinară, nefiind aplicată în baza  dispoziţiilor Legii nr. 80/1995, ale regulamentelor militare (RG3) și Ordinului nr. S/867/2002 emis de directorul S.R.I., care reglementează   răspunderea   disciplinară a   militarilor.

Împotriva acestei sentinţe, a  declarat   recurs   reclamantul   solicitând   ca,   în temeiul   dispoziţiilor   art. 304 pct. 7,8,9 și art. 304/1 C.proc.civ., să fie modificată hotărârea  atacată, în sensul admiterii acţiunii, astfel  cum  a  fost  formulată și completată   ulterior.

Ca prim motiv de recurs, s-a invocat  încălcarea  drepturilor  la  un proces   echitabil, care potrivit jurisprudenţei CEDO, presupune ca instanţa  naţională  să examineze în mod real problemele  esenţiale care i-au fost supuse atenţiei și să nu se limiteze la a  relua  concluziile  pârâtei.

Prin prisma   respectării  prevederilor art. 6 din   Convenţia   europeană a   drepturilor omului și art. 129 alin. 5 C.proc.civ., recurentul  a  susţinut  că nu  a  beneficiat   de o   anchetă aprofundată și efectivă, datorită  refuzului  sistematic al primei  instanţe de a  încuviinţa administrarea  unor înscrisuri pe care   și-a întemeiat  pretenţiile.

Prin cel de-al doilea  motiv  de recurs  a   fost   reiterată excepţia nulităţii absolute cu privire la actul   administrativ prin care a   fost   retras accesul la  informaţii  clasificate, pentru   următoarele  considerente:

• a fost   emis   fără declanșarea   unei    proceduri   de cercetare prealabilă, contrar    prevederilor art. 268 din Codul muncii, fapt recunoscut   expres   de intimatul S.R.I. în cadrul   interviului de  securitate   din data   de 15.04.2008;
• nu  a fost comunicat    recurentului, care a  primit  numai  o   înștiinţare despre   retragerea   accesului    la informaţii  clasificate, fără prezentarea   tuturor motivelor   de drept   avute în vedere, determinând  o stare   de neliniște   cauzată de lipsa de informaţii, ceea ce   constituie un tratament degradant, în sensul   dispoziţiilor   art. 3  din  Convenţia   europeană   a  drepturilor omului;
• prin emiterea  actului   administrativ contestat – raportul nr. 001.362.365 din 28.05.2008 întocmit de U.M. 01xx B., recurentul a   fost   sancţionat în fapt   și în   drept  pentru  a  patra  oară   în considerarea  acelorași motive, iar instanţa   de fond nu a  stabilit natura   juridică a  măsurii    de retragere a   accesului    la informaţii clasificate, reţinând  doar  că aceasta   nu reprezintă  o sancţiune   disciplinară sau contravenţională.
• prin modalitatea  în care   s-a   fundamentat în drept actul contestat, au fost   încălcate următoarele dispoziţii legale, interpretate eronat   și de   instanţa   de fond: art. 11, art. 12 lit. d, art. 47, art. 90, art.  92 și art. 97 din O.D. nr. 0872/2002 – Norme generale privind   protecţia   informaţiilor clasificate din S.R.I., conform   cărora, competenţa de aplicare   a contravenţiilor  și sancţiunilor    la regimul   informaţiilor   clasificate din S.R.I. aparţine  șefului   unităţii   pentru   cadrele   din   subordine și acesta   trebuie   să întocmească un raport   cu propunerea   motivată adresată  structurii   de securitate   pentru retragerea   autorizaţiei   de acces   la   informaţii   clasificate, pe baza raportului   comisiei  de   coordonare  a  structurilor   de securitate  din cadrul   S.R.I.;
• actul   contestat  nu menţionează   natura   juridică a măsurii   de retragere a  autorizaţiei  de acces   la informaţii   clasificate , iar  instanţa de fond nu a  stabilit nici o  calificare   în drept,  deși   intimatul   S.R.I. a  precizat   ca măsura luată   nu se   referă la   răspunderea   contravenţională sau disciplinară, cu atât mai mult cu cât,   aplicarea   sancţiunii contravenţionale  s-a prescris, conform art. 338 alin. 4 din H.G. nr. 585/2002, iar   sancţionarea   disciplinară   nu poate   fi   dispusă   decât   în condiţiile  prevăzute  expres de art.   39 din Legea   nr. 182/2002;
• prin nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, în mod   abuziv, s-a reţinut   în   conţinutul   actului   contestat întocmirea   unui  document clasificat, deși   nu a  fost   finalizat procesul   penal aflat   pe rolul   instanţelor   militare și nu  s-a stabilit vinovăţia  recurentului;

Prin  cel de-al treilea   motiv    de recurs,   a   fost  criticată  soluţia  de menţinere ca legale a  actelor  administrative întocmite pentru aprecierea  de serviciu pe  anul 2007 și pentru   aplicarea  sancţiunii   disciplinare cu „avertisment”.

 Recurentul a  învederat că, instanţa   de fond   nu a  avut  în vedere  că, actele  respective nu sunt  motivate prin înscrisuri justificative ori  cu   argumente   suficient   de explicite și consistente, contrar   jurisprudenţei în domeniu care  sancţionează cu nulitatea   nemotivarea   actelor   administrative   individuale.

În acest   sens, s-a arătat   că, actele   contestate   nu conţin   motivele  de fapt   pentru care   au fost emise, nu fac referire   la alte   înscrisuri care ar face   parte integrantă din cuprinsul lor și nu   menţionează   termenul   sau instanţa   în care  pot fi contestate, lăsând totul la nivelul caracterului arbitrariu și puterii   discreţionare   a  intimatului S.R.I.

Recurentul a  susţinut că hotărârea   de respingere a    cererii de anulare a  sancţiunii disciplinare cu avertisment este și  netemeinică, întrucât  au fost   preluate   în mod greșit   apărările instituţiei   intimate cu privire   la   atribuirea   și   unicitatea ecusonului  electronic nr. 1xx, deși   nu există   probe  certe    privind  repartizarea   acestui ecuson de acces și întocmirea   unui proces – verbal   de    predare – primire.

În ultimele   patru motive de recurs, a fost   criticată soluţia  de respingere   a  cererilor   formulate   pentru   obligarea   intimaţilor   la plata    de daune   morale în sumă   de  1.000.000 lei și la   plata   cheltuielilor de judecată, precum și pentru   obligarea intimatului S.R.I. la  organizarea   unei ședinţe cu toate    cadrele militare din U.M.06xx B., în care   să   fie   adus la cunoștinţă  conţinutul   hotărârilor judecătorești pronunţate  în cauză.

Recurentul a susţinut că, actele administrative deduse  judecăţii, fiind emise în condiţii   de nelegalitate, au adus grave  prejudicii sănătăţii și personalităţii sale, având efecte   negative    în familie și în societate și   i-au  lezat valori  nepatrimoniale, precum cinstea, onoarea, demnitatea, imaginea   și numele.

Referitor la despăgubirile   morale   compensatorii   solicitate   prin cererea   introductivă, s-a   arătat   că,   acestea   nu sunt  disproporţionate în raport   cu   suferinţele   fizice   și psihice   produse   recurentului de conduita   nelegală  a  intimaţilor, iar efectele   negative  produse  prin emiterea   actelor  administrative nelegale   se subsumează efectelor   generate   de prelungirea   în timp a   procedurilor judiciare în cauză. Ca argument în acest sens, a  fost   invocată jurisprudenţa CEDO, prin   care   s-a reţinut  existenţa   unei   prezumţii   solide că durata   excesivă a   unei  proceduri   determină   un prejudiciu moral.

Examinând  actele și lucrările dosarului, în raport  și cu dispoziţiile   art.  304 și art. 304/1 C.roc.civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Hotărârea   supusă   prezentului   recurs  a   fost   pronunţată   de instanţa de fond cu respectarea dreptului recurentului D.D. la un proces  echitabil, în   sensul  definit   de art. 6 din Convenţia europeană a  drepturilor omului și a  libertăţilor   fundamentale, atât  ca  ansamblul garanţiilor procedurale enunţate în această dispoziţie convenţională, cât și dreptul la judecarea în mod echitabil a  cauzei, ceea ce presupune  inclusiv motivarea  hotărârilor, principiul contradictorialităţii și modul de administrare a  probelor, pentru care  au fost formulate   critici   în primul  motiv   de recurs.

Sub aspectul   motivării  hotărârii  atacate, se constată că au fost respectate  prevederile  art. 261 alin. (1)  pct. 5 C.roc.iv. întrucât   judecătorul   fondului   a  expus  considerentele de fapt   și de drept care i-au   format   convingerea  pentru respingerea acţiunii formulate, cât și cele pentru care   s-au   înlăturat   cererile  pârâţilor.

Cum motivarea hotărârii nu impune ca judecătorul să răspundă   tuturor   argumentelor invocate de părţi, se  constată că în cauză a fost îndeplinită cerinţa  motivării prin   prezentarea  argumentelor  decisive  în soluţionarea pricinii, din care rezultă în mod neechivoc  examinarea  tuturor  probelor  administrate și a  dispoziţiilor  legale care au  determinat   respingerea  cererilor formulate.

În conformitate cu prevederile  art. 6 parag. 1  din Convenţia europeană a  drepturilor omului și libertăţilor  fundamentale, art. 128 alin. (5) și art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.  se constată că hotărârea  atacată  cuprinde o motivare coerentă, clară   și lipsită   de   contradicţii  sau   ambiguităţi, cu dezvoltarea  raţionamentului   juridic   avut   în vedere   la soluţionarea   cauzei, ceea ce reprezintă un  răspuns  specific, explicit la problema dedusă   judecăţii   (CEDO, hotărârea   din  15.03.2007 în cauza   Gheorghe c. României).

De asemenea,   se constată   că litigiul a  fost   soluţionat   în primă   instanţă cu respectarea principiului contradictorialităţii   și printr-o  corectă administrare a elementelor probatorii   în prezenţa părţilor, în  ședinţă publică pentru  asigurarea  unei   dezbateri   contradictorii, iar  concluziile deduse   de judecător corespund faptelor   prezentate .

Constatându-se că, la prima   instanţă, părţile  au beneficiat de o procedură   echitabilă, publică, desfășurată într-un termen   rezonabil și că, aprecierea probelor   făcută de judecătorul fondului   corespunde situaţiei de fapt dovedită, neavând  caracter   injust   sau arbitrar, se vor   respinge   ca   nefondate   criticile formulate în recurs  în baza   dispoziţiilor   art. 304   pct. 7   și pct. 8   C.proc.civ.

Critica  adusă  de recurent soluţiei  de menţinere a   actului   administrativ prin care i s-a  retras autorizaţia de  acces la   informaţii clasificate nr. 40xxx din 11.07.2005 a fost respinsă  ca nefondată, deoarece sentinţa  atacată reflectă  interpretarea  și aplicarea  corectă a   prevederilor legale  și  regulamentare incidente în cauză, precum   și  o evaluare adecvată  a  materialului   probator administrat de   părţi.

La data   de 6.06.2008 i s-a   retras   recurentului   autorizaţia   de acces   la   informaţii   clasificate, reţinându-se că, activităţile desfășurate de acesta constituiau criterii de   incompatibilitate pentru accesul  său   la informaţii clasificate, conform dispoziţiilor art. 160 lit. a), f) și g) din Standardele  naţionale de protecţie a   informaţiilor clasificate  în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului   nr. 585/2002.

Instanţa de fond  a constatat  în mod corect legalitatea acestei măsuri, contestată numai   sub  aspect   procedural de către  recurent, care  a   recunoscut, în cadrul   interviului  de securitate derulat la data de 15.04.2008, existenţa criteriilor de incompatibilitate pentru   accesul   său la  informaţii clasificate, prin nerespectarea reglementărilor privind  protecţia informaţiilor secrete   de stat din domeniul său de activitate.

Motivele de nelegalitate invocate  din punct de vedere formal   cu privire   la acest  act administrativ au fost respinse în mod   întemeiat, reţinându-se că  măsura  aplicată are ca scop eliminarea   unor elemente de risc în planul protecţiei informaţiilor clasificate  și nu reprezintă un act de  stabilire a răspunderii   contravenţionale sau  disciplinare pentru   titularul  dreptului   de acces la informaţii   clasificate.

Stabilind judicios caracterul administrativ al măsurii   dispuse   în scop  de   prevenţie   pentru   protecţia   informaţiilor clasificate, judecătorul  fondului   a   constatat corect că nu sunt  aplicabile   în cauză  prevederile Legii  nr. 188/1999 și ale   Codului   muncii   referitoare  la procedura de cercetare   prealabilă, la   forma și conţinutul  actului de aplicare  a   sancţiunii  disciplinare.

Pentru același considerent, a fost corect respinsă  și susţinerea   prin care  recurentul a  invocat   sancţionarea  sa pentru   a  patra  oară   consecutiv și pentru aceleași motive.

Retragerea  autorizaţiei   de acces   la   informaţii  clasificate nu are natură  disciplinară   sau   contravenţională și nu reprezintă   o sancţiune   pentru   acţiunile  sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate, fiind  un act   administrativ prevăzut   de art. 9   lit. d) din Legea   nr. 182/2002 ca o măsură   de protecţie   a  informaţiilor   clasificate.

Conform dispoziţiilor  art. 28 alin. (4) din Legea   nr. 182/2002 și art. 155 din H.G.  nr. 585/2002, dreptul de acces la informaţii clasificate se acordă   numai pentru   o perioadă   limitată   de până   la 4 ani   și în   această perioadă   pot fi   reluate   oricând  verificările,  în sensul de  a se stabili dacă sunt   îndeplinite condiţiile legale, astfel că, pentru efectuarea   verificărilor   și pentru a  se lua măsura de retragere a   autorizaţiei   nu este   necesară   și nici obligatorie nici o  sesizare și nici o   solicitare de   revalidare.

Faţă de aceste prevederi  legale,   s-a reţinut   în mod   corect în hotărârea   instanţei  de fond că, în cauză, nu era necesară întocmirea  unui   alt  raport  de către   șeful D.J.I. B., întrucât   verificarea   și retragerea  autorizaţiei   se  poate dispune  de structura de securitate, iar prevederile  art. 47 din O.D. nr. 0875/2002 nu impuneau   existenţa unui raport distinct  cu propunerea   de retragere a   autorizaţiei în cazul  recurentului, în privinţa căruia s-au constatat  elemente de incompatibilitate  pentru accesul la informaţii clasificate, rezultate din  încălcarea reglementărilor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, prin documentul nr. 001.xxx din  28.05.2008, depus în extras declasificat   la dosarul   de fond.

Recurentul a  susţinut   fără   temei   încălcarea   dispoziţiilor   O.D. nr. 0875/2002 pentru aprobarea „Normelor generale privind   protecţia   informaţiilor clasificate în Serviciul Român de Informaţii”, act emis în aplicarea  Legii nr. 182/2002 și a  Hotărârii   nr. 585/2002, care nu condiţionează măsura  de retragere   a  accesului   la informaţii  clasificate   de realizarea  operaţiunilor   procedurale expuse   în memoriul   de recurs.

De asemenea, fără temei, s-a invocat  în recurs încălcarea   de către   instituţia   intimată a   prezumţiei de nevinovăţie de care  beneficia recurentul până  la soluţionarea   dosarului penal   nr. xx/752/2001  al Tribunalului Militar  Cluj, în care  a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii  de fals material   în înscrisuri oficiale prevăzută   de  art. 288 alin. (2) Cod penal, întrucât retragerea autorizaţiei  de acces   la informaţii   clasificate  a fost  corect calificată de prima instanţă ca având natura juridică a  unei măsuri   administrative, prevăzută  de legislaţia  referitoare la protecţia   informaţiilor   clasificate   pentru    cazul   existenţei unor  riscuri   și   vulnerabilităţi de securitate, cum s-au   demonstrat în cauză, iar   nu ca   o consecinţă a   acuzaţiilor   penale    de fals.

Nefondată este și susţinerea recurentului privind necomunicarea actului   administrativ de retragere a   accesului la  informaţii clasificate și  privarea sa, în  acest mod, de posibilitatea  de a   cunoaște toate    motivele   de drept   avute   în vedere   de către autoritatea   emitentă și de  a   formula   apărări.

Din actele dosarului, rezultă că, prin adresa nr. 3.3xx.xxx din 11.06.2008, recurentului   i s-a  adus   la cunoștinţă   încetarea valabilităţii autorizaţiei   de acces la informaţii  clasificate și deci retragerea   acesteia, existând  astfel posibilitatea  efectivă  de contestare, care   de altfel a și fost   valorificată, atât   în procedura administrativă, prin recursul graţios exercitat la data de   19.06.2008, cât   și în procedura judiciară, prin  acţiunea   în anulare formulată la 28.08.2008, în completarea cererii iniţiale   de chemare   în judecată din 15.02.2008.

În atare situaţie, se apreciază ca fiind  vădit nefondate  susţinerile recurentului   privind  lipsa   comunicării   și lipsa   motivării  cauzelor care au   determinat   retragerea   autorizaţiei   de   acces  la informaţii   clasificate  și aceasta,  cu atât   mai mult cu cât, la completarea   chestionarului   de securitate, a   fost   de acord  ca  neacordarea  avizului  de securitate să nu   fie   motivată, astfel cum se prevede  expres în H.G.   nr. 585/2002.

Ansamblul circumstanţelor concrete ale cauzei   exclude   și  constatarea unor acţiuni sau inacţiuni ale intimaţilor incompatibile cu dispoziţiile  art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului și în consecinţă, susţinerile  recurentului  având ca obiect supunerea sa  la tratamente   inumane sau degradante sunt lipsite de un temei plauzibil în raport cu faptele pretinse, fără   administrarea unor mijloace   de probă   adecvate, apte   să elimine   orice   îndoială rezonabilă.

Critica formulată prin cel de-al treilea motiv  de recurs  cu privire   la  soluţia  de respingere a   cererilor   de anulare  a   aprecierii de serviciu  pe anul   2007, a calificativului acordat   și a  sancţiunii disciplinare cu avertisment, va fi respinsă   ca nefondată.

Legalitatea întocmirii   aprecierii    de serviciu a   recurentului pentru anul   2007 a   fost corect   constatată de instanţa   de fond în raport   cu dispoziţiile   art. 73 din Legea   nr. 80/1995 și art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din O.D. nr. S/864/2002, potrivit   cărora, aprecierea  de serviciu   anuală   se întocmește numai   cadrelor   militare  în activitate.

Recurentul a  fost   trecut   în rezervă   prin Ordinul din 22.11.2006, pentru   care s-a   dispus suspendarea   executării, în baza dispoziţiilor   art. 15 din Legea nr.554/2004, prin încheierea din 19.03.2007 a Curţii de Apel  Brașov, irevocabilă prin decizia nr. 3244 din 26.06.2007 a  Înaltei Curţi   de Casaţie și Justiţie, astfel că, în perioada   22.11.2006 – 19.03.2007, nu a  avut   calitatea   de cadru militar   în activitate, nefiind   îndeplinite condiţiile   legale   pentru  întocmirea   aprecierii de serviciu. Această   apreciere a  fost corect întocmită   de la data   numirii   recurentului   în funcţia   deţinută anterior trecerii   în rezervă, de ofiţer III, nivel 2, prin O.D. S.R.I. din 19.03.2007, emis în executarea încheierii din 19.03.2007 a  Curţii   de Apel Brașov.

Instanţa de fond a   constatat  , de asemenea în mod  corect, legalitatea   calificativului „corespunzător” acordat pentru anul 2007 faţă de   punctajele obţinute de recurent la indicatorii   din aprecierea   de serviciu anuală  și faţă   de starea   precară de disciplină  militară  asumată  și materializată de acesta, dat fiind   că, pe parcursul   anului   respectiv, a  fost   sancţionat disciplinar de două ori, cu   avertisment și   mustrare   scrisă.

Atât actul   de acordare a   calificativului   pentru  anul 2007, cât și actul   de constatare   nr. S/34xxxx din 28.02.2008 emis pentru   soluţionarea   contestaţiei   administrative au fost  amplu motivate în fapt și în drept, astfel   că recurentul  a  avut   cunoștinţă  de considerentele  avute în vedere la aprecierea sa de  serviciu, precum  și posibilitatea   contestării lor, prin exercitarea   căilor   de atac prevăzute  de lege.

Soluţia de menţinere a  actului administrativ din 1.06. 2007, prin care   recurentului   i s-a aplicat sancţiunea  disciplinară a avertismentului, este  legală și temeinică, iar  criticile aduse  în recurs sunt nefondate.

Instanţa de fond a constatat cu just temei   legalitatea   sancţiunii   disciplinare  aplicate recurentului pentru  părăsirea fără aprobare a  unităţii sau a  locului de îndeplinire  a misiunilor, în conformitate   cu prevederile   art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (1) lit. a) din O.D. nr. S/867/2002.

Din raportul întocmit la 1.06.2007 rezultă   faptele repetate ale recurentului de părăsire a   locului  de muncă, fără  aprobarea  șefilor ierarhici, în perioada  2-30 mai  2007. Recurentul  a   contestat   în mod   neîntemeiat   această situaţie de fapt, motivând  că nu i  s-a   predat   ecusonul   de acces electronic nr. 151, deși   acesta  este unic și i-a fost atribuit la data    de 21.03.2007, astfel după cum rezultă din certificatul nr. 19xxxxx din 2.09.2010 întocmit  de U.M. 06xx B. cu privire  la sistemul automat de  auditare  a  accesului  în sediul   unităţii.

Recurentul a  contestat, de asemenea fără temei, comunicarea   actului   de aplicare a   sancţiunii   avertismentului, în   condiţiile   în  care, potrivit   raportului   întocmit   la data   de 1.06.2007, în prezenta locţiitorului șefului unităţii și a șefului compartimentului  managementul resurselor umane, a  refuzat  să semneze de luare  la cunoștinţă  despre  sancţiunea   aplicată, notându-și însă numărul   și motivarea   actului  de sancţionare, pe care   le-a indicat   ulterior   în contestaţiile formulate.

 Și cu privire  la acest  ultim   act, instanţa   de fond  a  constatat   corect   că recurentul nu a  fost împiedicat să-și exercite   dreptul  la apărare, valorificat atât  în procedura   administrativă, cât și   în procedura   judiciară.

Ultimele critici formulate în recurs  se referă   la cererile  cu caracter accesoriu   din acţiunea   recurentului  – reclamant, care   nu au   constituit  obiectul   judecăţii la instanţa   de fond, ca urmare  a   respingerii   cererilor   principale   de  anulare a   actelor   administrative întocmite   de   intimatul S.R.I. și în consecinţă, nu există temei   pentru  a fi   examinate   de instanţa   de recurs.

Admiterea   acţiunii   în parte, numai   în privinţa   cererii   de anulare  a   sancţiunii disciplinare cu „mustrare   scrisă”,  nu justifică admiterea  acestor cereri    accesorii formulate și motivate   în fapt   și în drept pentru   efectele   pretins a   fi    fost produse   de celelalte  acte administrative deduse   judecăţii și a  căror legalitate   a  fost corect   constatată   de instanţa de fond.

De altfel, instanţa   de fond   a   apreciat   corect   că nu sunt   întrunite   elementele   prevăzute  de lege  pentru  stabilirea   răspunderii  civile   delictuale a  intimaţilor, în condiţiile   în care   aceștia   nu au săvârșit   fapte   de natură a  afecta   imaginea, onoarea și demnitatea  recurentului, iar   sancţiunea   disciplinară cu   „mustrare scrisă” a   fost  anulată   pentru considerente procedurale și nu pentru  inexistenţa   faptei, reţinută ca abatere   disciplinară.

Pentru considerentele  care au fost   expuse,   constatând  că nu există   motive   de casare   sau de modificare a   hotărârii  pronunţate  de instanţa   de fond,  Înalta Curte a respins  prezentul recurs  ca nefondat.

2.Soluţia   instanţei de recurs  și temeiul   juridic al acesteia.

În baza dispoziţiilor art. 312 alin.(1) C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de  reclamantul  D.D.