Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25 februarie 2016.

În temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005,  pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale, a cincea ediţie, abreviat DSM-5, utilizat atât de către medicii psihiatri, cât şi de către psihologi, în care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului şi copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi, având în vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea în rapoartele de expertiză psihologică judiciară a fenomenului alienării parentale/părinteşti, recunoscute de către instanţele de judecată din România, încheierea primului Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016, precum şi punctul de vedere al specialiştilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciară,

Art. 1.

(1) Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciară, în calitate de furnizor de formare profesională complementară în domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016.

(3) Se recunoaşte necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părinteşti, precum şi în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoaşterii şi promovării interesului superior al copilului.

Art. 2.

Prezenta dispoziţie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Bucureşti, 12 februarie 2016.

Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3769/ 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 11 din 7 ianuarie 2016.

Prezentul Ordin aduce o serie de modificări în ceea ce privește informaţiile ce trebuie incluse în Formularul 394, principalele modificări fiind:

1. Raportarea se face defalcat pe cote de TVA (20%, 9% sau 5%)

2. În ceea ce priveşte operaţiunile desfăşurate cu persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în Romania:

•  informaţiile privind achiziţiile de bunuri şi servicii vor fi defalcate în funcţie de sistemul de TVA aplicat de furnizor (sistem normal de TVA sau sistem de TVA la încasare).
• livrările / achiziţiile supuse măsurilor de simplificare conform articolului 331 din noul Cod Fiscal se raportează defalcat pe toate categoriile de bunuri / servicii supuse acestui regim.

3. Au fost introduse secţiuni noi în vederea declarării informaţiilor cu privire la următoarele:

• operaţiuni efectuate cu persoane neînregistrate în scopuri de TVA;
• operațiuni efectuate cu persoane impozabile nestabilite în Romania, neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în Romania, stabilite în alte state membre respectiv stabilite în afara Uniunii Europene;
• încasări prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi încasări din activități exceptate conform prevederilor Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
• livrări de bunuri / prestări de servicii, respectiv achiziții de bunuri / servicii, pentru care s-au emis facturi simplificate.

4. Se vor include informaţii cu privire la plaja de numere de facturi utilizate în perioada de raportare, respectiv numărul total de facturi emise în perioada de raportare, cu defalcare pe facturi stornate, anulate şi autofacturi.

5. Se va prezenta natura operaţiunilor din care provine TVA negativă solicitată la rambursare.

6. Declaraţia se va depune la organul fiscal competent chiar dacă în perioada de raportare nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declarării.

Prevederile prezentului Ordin se aplică începând cu operațiunile efectuate în trimestrul I 2016 şi vor intra în vigoare la data de 1 aprilie 2016. Contribuabilii care au perioada fiscală luna calendaristică vor depune formularul 394 pentru lunile ianuarie şi februarie 2016 utilizând formularul utilizat în prezent.

Aceștia vor depune declarația pentru lunile ianuarie şi februarie 2016 şi pe baza noului formular până la 25 aprilie 2016, prin care vor fi înlocuite declarațiile depuse anterior. Pentru luna martie 2016 se va depune declarația pe formularul nou.

Având in vedere complexitatea noului formular, recomandăm elaborarea în cel mai scurt timp a unor proceduri interne de raportare în formularul 394 şi adaptarea sistemelor informatice folosite în acest scop

93% din liderii de business din România sunt încrezători în creşterea afacerilor lor în acest an, în timp ce doar 5% se așteaptă la scăderea cifrei de afaceri, iar 2% se așteaptă la o stagnare. Dintre cei care mizează pe creștere, 41% așteaptă o evoluție semnificativ pozitivă (creștere peste 10%), în scădere totuşi faţă de 48% la începutul anului trecut.

Estimările privind creşterea profitului sunt, de asemenea, pozitive – 32%  dintre companii așteptându-se la o creştere a profitabilității cu peste 10% în 2016.

Această tendință va fi susținută în mare măsură prin investiții, având în vedere că 81% dintre respondenți afirmă că vor crește investițiile în 2016, faţă de 76% câţi planificau acest lucru la începutul lui 2015. Acestea se vor concentra pe creşterea eficienţei, extinderea pe noi segmente de piaţă și extinderea în noi piețe de desfacere, arată concluziile studiului „O nouă viziune a creşterii” publicat astăzi de EY România. Aceste investiții vor fi finanțate prin resurse proprii şi reinvestirea profitului (46%), urmate de credite bancare (34%).

Studiul EY are la bază răspunsurile a 421 executivi de top şi analizează percepţia acestora în privinţa perspectivelor mediului de afaceri din România în 2016. 23% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane EUR, 28% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 35% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 14% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. Executivii au răspuns chestionarului EY România în perioada 26 ianuarie – 8 februarie 2016.

„Rezultatele de anul acesta reflectă o preocupare crescută a executivilor pentru dezvoltarea durabilă a afacerilor lor. În ciuda perspectivelor promiţătoare privind evoluţia economică a României, companiile locale operează într-un mediu de business care le aduce atât provocări cât şi oportunităţi din acest punct de vedere. De altfel, studiul nostru arată că 7 din 10 executivi consideră inovația ca fiind importantă pentru evoluția pozitivă a performanței companiei în 2016, iar 47% își propun ca, în caz de stagnare a creșterii, să transforme piața în care activează prin inovație”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

Salariile cresc, la fel ca și numărul de angajați

Evoluțiile pozitive estimate pentru cifra de afaceri și profitabilitate vor fi susținute și prin creșterea numărului de angajați. În timp ce 35% dintre angajatori se așteaptă la o creștere modestă (sub 5%), 36% afirmă că vor crește numărul angajaților între 5-30% sau peste.

87% dintre companii vor crește salariile în 2016, dar 44% dintre respondenți nu estimează o creștere mai mare de 5%. Totuși, 43% au bugetat pentru 2015 o creștere a salariilor propriilor angajați între 5-20% sau chiar mai mult, faţă de 38% câţi planificau acest lucru cu un an în urmă. Companiile din IT și din industriile producătoare estimează cele mai mari rate de creștere a salariilor în anul curent.

R&D şi noile tehnologii – sectorul cu perspectivele cele mai mari de creștere

Respondenții din sectorul R&D şi noile tehnologii sunt foarte încrezători în perspectivele sectorului în care activează (50%), devansând pentru prima dată industria IT. Alți executivi optimiști peste media economiei provin din IT (36%) și turism (27%).

Cererea va continua să alimenteze creșterea

Cererea va continua să alimenteze creșterea business-urilor din România şi în 2016, conform răspunsurilor oferite în cadrul studiului O nouă viziune a creșterii. Astfel, 65% dintre executivi se așteaptă la o creștere a cererii pentru produsele și serviciilor companiei lor anul acesta, în timp ce 30% estimează o stagnare și doar 5% o tendință negativă. Evoluțiile cele mai bune le așteaptă executivii din R&D şi noile tehnologii și industria farmaceutică, în timp ce evoluții negative sunt estimate în mass media.

Costurile reduse şi încrederea în brand sunt cele mai importante avantaje competitive

În continuare, 33% dintre oamenii de afaceri consideră costurile reduse cel mai important avantaj competitiv al concurenței, în scădere semnificativă totuşi faţă de anul trecut, când 41% dintre respondenţi indicau acelaşi lucru. La o distanţă mică şi în creștere faţă de 2015, încrederea în brand este percepută de asemenea ca unul din cele mai importante avantaje competitive, de către 30% dintre respondenţi. Dacă în 2015, reducerea costurilor era primul răspuns luat în calcul de executivi la condițiile de piață, anul acesta reducerea costurilor a trecut pe locul doi (21%), fiind devansată de creşterea productivităţii (27%).

În același timp, executivii recunosc într-o măsură mai mare importanța mare a inovației în succesul companiei pe care o conduc, 74% dintre ei afirmând că inovația are un impact mare și foarte mare în această privință, faţă de 60% în 2015.

Satisfacţia clienţilor defineşte succesul pe piaţa locală

Referindu-se la factorii care definesc succesul pe piaţa locală în 2016, cei mai importanţi trei indicatori rămân: satisfacţia clienţilor, rezultatele financiare şi cota de piaţă, cu precizarea că satisfacția clienților a crescut în importanță faţă de indicatorii financiari, fiind în acest an cel mai importat element al succesului unei companii pentru 83% dintre respondenţi. Alături de aceşti factori, 51% dintre liderii de business menţionează notorietatea mărcii (brand awareness), faţă de 41% în anul trecut.

Ordinul nr. 103/2016 privind aprobarea instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoare adăugată a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 106 din 11 februarie 2016. Prezentul Ordin abrogă Ordinul ministerului finanțelor publice nr. 2.222/2006.

Ordinul introduce o serie de reguli noi printre care enumeram următoarele: În cazul unei inspecții fiscale, organele de inspecție fiscală obligă persoana impozabilă la colectarea TVA de la data faptului generator, în situația în care aceasta nu deține documentele de justificare a scutirii de taxă și este depășit termenul de 90 de zile de la data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru operațiunea în cauză.

Persoana impozabilă poate efectua, în termenul legal de prescripție, regularizarea în scopul aplicării scutirii de TVA de la data faptului generator de taxă, dacă aceasta intră în posesia documentelor de justificare a scutirii:

– după efectuarea inspecției fiscale și

– ulterior expirării termenului de 90 de zile de la data la care a intervenit faptul generator pentru operațiunea în cauză. Ulterior, organul fiscal competent va efectua reverificarea.

În vederea justificării scutirii de TVA pentru exportul de bunuri, nu mai este necesară prezentarea documentului (de exemplu documentul de transport) din care să rezulte că transportul este realizat de către furnizor/cumpărător ori de o terță parte în numele său. Au fost introduse clarificări cu privire la modalitatea de aplicare a scutirii de TVA pentru livrările succesive de bunuri, în situația în care transportul acestora în afara Uniunii Europene este efectuat de cumpărătorul-revânzător nestabilit în Romania sau de altă persoană în contul său.

Se menționează faptul că în cazul navelor care nu sunt noi, utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activități comerciale, industriale sau de pescuit, care sunt atribuite navigației în largul mării, scutirile de TVA prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal se aplică dacă navele sunt efectiv și preponderent utilizate pentru navigație în largul mării pe o perioadă de cel mult 5 ani.

Ordinul introduce prevederile Deciziei nr. 3/2015 a Comisiei fiscale centrale cu privire la aplicarea scutirii de TVA pentru livrările de bunuri și prestările de servicii în cazul navelor atribuite navigației în largul mării și care sunt utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activități comerciale, industriale sau de pescuit, precum și în cazul navelor utilizate pentru salvare ori asistență pe mare sau pentru pescuitul de coastă. În mod specific, se menționează că trebuie avute în vedere criteriile privind capabilitatea navei de a naviga în largul mării, cât și utilizarea efectivă și preponderentă a acesteia pentru navigație în largul mării.

Pentru aplicarea scutirilor de TVA in cazul prestărilor de servicii și/sau a livrărilor de bunuri efectuate pentru nevoile directe ale navelor și/sau pentru încărcătura acestora, beneficiarul trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nava respectivă este efectiv și preponderent utilizată în largul mării.

Rețelele sociale au depășit de mult rolul unei simple socializări online între persoane private. „Să fii în rețea” nu mai este doar un trend de generație, ci tot mai mult un fenomen global. De la invitații la evenimente și vânzări de produse până la câștigarea mandatelor prezidențiale, rețelele sociale au un spectru de utilitate important.

Tot mai mult studiat în universități și mai adoptat în mediul de afaceri, acest fenomen are un impact ce merită înțeles. La EY România facem de 3 ani studiul privind Impactul rețelelor sociale asupra mediului de afaceri tocmai cu scopul de măsura acest impact.

În acest articol ne propunem să prezentăm comparativ cu ediția 2014 doar o selecție a analizei rezultatelor obținute din administrarea în perioada 3-20 noiembrie 2015 a unui chestionar de 28 de întrebări la care au răspuns 270 de reprezentanți ai unor companii importante din România.

În ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale în mediul de afaceri românesc aflăm următoarele:

• Promovarea companiei pe primul loc: În 2015, 74% dintre respondenți folosesc rețelele sociale pentru promovarea companiei și plănuiesc să le utilizeze în continuare (procent în creștere de la 58% în 2014), în timp ce 13% dintre aceștia spun că nu le utilizează, însă plănuiesc să le utilizeze în perioada următoare (procent în scădere de la 28% în 2014). Procentul celor care nu folosesc rețelele de socializare și nici nu intenționează să le folosească pentru promovarea companiei este în scădere de la 13% în 2014 la 11% în 2015.

• Facebook-ul este platforma numărul unu de comunicare în social media: Platforma „vedetă” și în 2015, în România, rămâne Facebook cu 92% în coborâre cu doar un procent față de anul anterior. La nivel global Facebook conduce clasamentul celor mai utilizate platforme cu 93%. În România o creștere semnificativă de 14% înregistrează și LinkedIn, care la nivel global este pe locul 3 cu 71%, devansat de Twitter aflat pe locul 2 cu 79%. În plan local tot o creștere de 8%, înregistrează YouTube, care la nivel global are o cotă de 55%. În România a doua cea mai mare rată de creștere o înregistrează Instagram de la 7% la 20% (36% la nivel global).

• Companiile nu au o strategie pentru social media: În 2015, 44% dintre respondenți spun că au o strategie cu privire la rețelele de socializare la nivelul echipei de marketing (vs 46% în 2014), iar 21% au această strategie integrată chiar la nivelul întregii companii (vs 19% în 2014), numai 2% o au numai la nivelul echipei comerciale (în scădere de la 7% în 2014). Pe de altă parte, procentul celor care recunosc că nu au încă o strategie cu privire la rețelele de socializare este în creștere de la 27% în 2014 la 32% în 2015.

• Rețelele de socializare sunt folosite de companii în medie de 2-3 ani: Cele mai multe companii romanești (23%) folosesc rețelele de socializare pentru activități de promovare în medie de 2-3 ani, acestea fiind urmate de 20% dintre companiile respondente care spun că utilizează social media de 1-2 ani. Nu mai puțin de 16%, însă, sunt companii care folosesc rețelele de socializare în mixul de marketing de sub un an. La celălalt capăt al scalei de măsurare sunt 22% dintre companii care spun că utilizează social media de mai mult de 4 ani.

• Firmele comunică prin social media 1-5 ore săptămânal: Comunicarea prin social media ocupă 1-5 ore din timpul săptămânal de lucru al majorității respondenților (în creștere de la 54% în 2014 la 58% în 2015). Pe palierul 6-10 ore se menține ponderea de 20%, în timp ce intervalul de 11-20 de ore a scăzut de la 16% în 2014 la 9% în 2015. Totuși palierele superioare înregistrează creșteri de 1-3%. La nivel global 33% dintre companii comunică prin rețelele sociale în medie 1-5 ore pe săptămână, 25% între 6-10 ore pe săptămână, în vreme ce 12% comunică prin social media între 11-20 de ore săptămânal.

• Frecvența de utilizare a rețelelor de socializare a scăzut semnificativ în ultimul an: În 2015 numai 36% din respondenți spun că utilizează social media zilnic, cu 5% mai puțin decât in 2014 și 13% mai puțin față de 2013. Cresc însă procentele celor care utilizează social media o dată la 2-3 zile, de la 15% în 2013 și 23% în 2014, la 28% în 2015. De asemenea crește frecvența utilizării săptămânale a comunicării prin social media, de la 22% la 23%. Zona de rezistență a celor care utilizează social media o dată la câteva luni a scăzut de la 9% în 2014 la numai 3% în 2015.

• Facebook este platforma preferată pentru sponsored ads: Rețelele sociale cele mai folosite de respondenți pentru creșterea vizibilității prin ”sponsored ads” sunt: Facebook (74%), Google (47%) și LinkedIn (30%). Se observă că pentru multe canale procentele din România sunt apropiate de cele identificate de studiul global “2015 Social Media Marketing Industry Report – How Marketers Are Using Social Media to Grow Their Businesses”.

• Departamentul de Marketing coordonează activitatea firmei în social media: Chiar dacă în scădere (de la 51% în 2014 la 46% în 2015), departamentul de marketing își menține locul în topul departamentelor care se ocupă de rețelele de socializare. Totuși un procent semnificativ de 28% spun că nu au un departament în cadrul firmei care se ocupă de comunicarea prin rețelele de socializare. Există și firme în care de această activitate se ocupă un departament special dedicat comunicării prin rețelele sociale (12%), departament de HR (7%) sau de IT (1%). Dar cel mai important aspect este că numai 12% dintre companii au un departament special dedicat comunicării prin social media.

• Firmele își administrează singure campaniile prin social media: Tot mai mulți respondenți (în creștere de la 64% în 2014 la 75% în 2015) spun că își administrează singuri campaniile pe rețelele de socializare și tot mai puțini apelează la servicii externe (în scădere de la 14% în 2014 la 6% în 2015).

• Partea de design și dezvoltare a campaniilor se externalizează: Referitor la activitățile desfășurate pe rețelele de socializare 46% dintre companii spun că externalizează partea de design și dezvoltare, 23% externalizează partea de creare de conținut, iar câte 16% externalizează cercetarea de piață și relațiile publice (PR). Partea de strategie este externalizată de numai 10% dintre companii, în timp ce analizarea statusurilor este ținută in house de nu mai puțin de 90% din firme.

• Firmele nu măsoară randamentul investițiilor în social media: În 2015, ponderea respondenților „indeciși” cu privire la măsurarea randamentului investițiilor în social media ale companiei scade (de la 52% în 2014 la 41% în 2015) în favoarea celor care sunt „total de acord” (creștere de la 6% în 2014 la 18% în 2015) și „de acord” (creștere de la 28% în 2014 la 31% în 2015). În 2015, doar 10% au răspuns că sunt în „dezacord” sau „dezacord total” în legătură cu posibilitatea companiei de a măsura randamentul investițiilor în activitățile de pe rețelele de socializare, comparativ cu 14% în 2014.

Sociosfera online personalizează relația companiilor cu utilizatorii rețelelor sociale. Pentru companii, construirea unei identități online care să-l facă pe consumator să le prefere este esențială dar nu lipsită de riscuri. Consecvența mesajului transmis, utilizarea frecventă, strategia diferențiată de comunicare pe canalele relevante și scopul măsurabil al activităților pe rețelele sociale pot genera respingerea sau acceptarea brandului. Feedback-ul consumatorilor este vital. Folosită relevant, social media ajută companiile să fie actuale.

Ordinul președintelui ANAF nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a prevederilor din Codul de procedură fiscală privind registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare 

Ordinul președintelui ANAF nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare („Ordinul nr. 3846”) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 14, Partea I, în data de 8 ianuarie 2016.

Cuprinsul Ordinului nr. 3846

Ordinul nr. 3846 cuprinde dispoziţii privind regimul fiscal aplicabil contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi, consecințele cu privire la înregistrarea în scopuri de TVA, registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, competența pentru declararea stării de inactivitate, reactivare sau îndreptare a erorilor materiale, precum și competența pentru aplicarea procedurilor prevăzute în cadrul anexelor, aplicarea în timp și actele abrogate.

Ordinul nr. 3846 conține de asemenea un număr de șapte anexe, considerate ca fiind parte integrantă din acesta, și care reglementează:

• Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor;
• Procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi;
• Procedura de îndreptare a erorilor materiale;
• Procedura de scoatere din evidența contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi a contribuabililor/plătitorilor radiați; Modelul și conținutul unor diverse formulare folosite de organele fiscale în aplicarea Ordinului nr. 3846, precum și caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a acestora; Organizarea Registrului contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați

Prevederi relevante

Consecințele declarării ca inactiv asupra înregistrării în scopuri de TVA

Contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi li se anulează din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA. Anularea are loc cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.

La reactivare, persoanele impozabile vor trebui să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent.

Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați

Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați se organizează la nivelul ANAF și este public, putând fi consultat pe site-ul NAF www.anaf.ro la secțiunea ”Informații publice”.

Competența

Competența pentru declararea stării de inactivitate fiscală, reactivare și îndreptarea erorilor, revine (i) direcțiilor regionale ale finanțelor publice sau (ii) Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, la propunerea (a) compartimentelor cu atribuții în domeniul gestionarii registrului contribuabililor din cadrul organelor fiscale centrale în a căror evidență fiscală sunt înregistrați contribuabilii/plătitorii, (b) a organelor de inspecție fiscală sau (c) Direcției generale antifraudă fiscala, după caz, în funcție de procedura aplicată și de cazul de declarare a inactivității incident în cauză.

Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege.

Verificarea contribuabililor cu privire la îndeplinirea acestei condiții se face semestrial.

Declararea în inactivitate a contribuabililor se poate face doar după trecerea unui termen de 15 zile după ce aceștia au fost înștiințați privind depășirea termenului legal de depunere a declarației de impunere.

Dacă, în urma notificărilor transmise de organul fiscal central, contribuabilii depun declarațiile fiscale aferente perioadei de referință, până la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în conținutul notificării, aceștia nu vor mai fi declarați inactivi.

Compartimentul de specialitate întocmește o listă cu contribuabilii ce îndeplinesc condiția pentru a fi declarați inactivi. Contribuabililor din listă li se trimite o notificare prin care sunt înștiințați de situația lor.

Dacă, în termen de 15 zile de la comunicarea notificării, contribuabilii își îndeplinesc obligațiile declarative, aceștia nu vor mai fi declarați inactivi.

Pentru cei care nu-și îndeplinesc obligațiile se întocmește o Decizie de declarare în inactivitate, pentru fiecare, iar în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea acesteia sunt înscriși în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Decizia de declarare în inactivitate produce efecte fata de terti din ziua urmatoare datei înscrierii în Registrul contribuabililor inactivi/reactivati.

Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor aflați într-una din următoarele situații:

• inactivitatea temporara înscrisă la registrul comerțului;

• durata de funcționare a societății este expirată;

Verificarea contribuabililor cu privire la îndeplinirea acestor condiții se face lunar, după primirea informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În termen de 5 zile, compartimentul de specialitate întocmește o listă cu contribuabilii care se află într-una din situațiile de a fi declarați în inactivitate.

În termen de cel mult 5 zile de la întocmirea listei se întocmește câte o Decizie de declarare în inactivitate pentru fiecare, iar în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea acesteia sunt înscriși în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor aflați într-una din următoarele situații:

• societatea nu mai are organe statutare;

• durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

Verificarea contribuabililor cu privire la îndeplinirea acestor condiții se face lunar, după primirea informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În termen de 5 zile, compartimentul de specialitate întocmește o listă cu contribuabilii care se află într-una din situațiile de a fi declarați în inactivitate.

Contribuabililor din listă li se trimite o notificare prin care sunt înștiințați de situația lor.

Dacă, în termen de 30 zile de la comunicarea notificării, contribuabilii fac dovada că nu se mai află în situația respectivă, aceștia nu vor mai fi declarați inactivi.

Pentru cei care nu fac dovada acestui fapt se întocmește o Decizie de declarare în inactivitate, pentru fiecare, iar în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea acesteia sunt înscriși în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi

Pentru a fi reactivaţi, contribuabilii declaraţi inactivi trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

1. să îşi îndeplinească toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;
2. să nu înregistreze obligaţii fiscale restante;
3. organul fiscal central să constate că aceştia funcţionează la domiciliul fiscal declarat;
4. să nu se afle în situaţia pentru care a fost declarat inactiv, în cazul contribuabililor declaraţi inactivi potrivit art. 92 alin. (1) lit. d)-g) din Codul de procedură fiscală.

Reactivarea contribuabililor se face cu data comunicării deciziei de reactivare. Decizia de reactivare produce efecte faţă de terţi din ziua următoare datei înscrierii în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi.

Decizia de reactivare se emite ca urmare a unei cereri scrise a contribuabilului și în urma verificărilor interne efectuate de organul fiscal.

Procedura de îndreptare a erorilor materiale

Îndreptarea erorilor materiale în cazul contribuabililor declarați inactivi se face din oficiu sau la cererea scrisă a contribuabilului.

În urma verificărilor interne efectuate de organul fiscal, acesta emite o Decizie de admitere (sau de respingere, după caz) a cererii de îndreptare a erorii. În baza deciziei de admitere se întocmește Decizia de îndreptare a erorii materiale.

Decizia de îndreptare a erorii materiale produce efecte atât pentru viitor cât și pentru trecut.

Contribuabilii pentru care s-a îndreptat eroarea materială privind declararea inactivităţii fiscale se elimină din Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi şi îşi păstrează calitatea de contribuabili activi pe toată perioada cuprinsă între data comunicării deciziei de declarare în inactivitate şi data comunicării deciziei de îndreptare a erorii materiale.

De asemenea, se anulează şi scoaterea din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. În acest caz, se menţine data înregistrării în scopuri de TVA iniţială, contribuabilul păstrându-şi această calitate inclusiv pe perioada cuprinsă între data comunicării deciziei de declarare în inactivitate şi data comunicării deciziei de anulare a acesteia.

În cazul erorii materiale privind reactivarea, procedura de îndreptare a erorii materiale se aplică corespunzător.

Aplicarea în timp a Ordinului nr. 3846 și abrogarea altor reglementări

Ordinul nr. 3846 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (i.e. 08.01.2016).

Contribuabilii declarați inactivi potrivit procedurii aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Ordinului nr. 3846 rămân declarați inactivi până la îndeplinirea condițiilor de reactivare prevăzute de lege.

Prin Ordinul nr. 3846 a fost abrogat Ordinul ANAF nr. 1.847/2014 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 78¹ din (vechiul) Cod de procedură fiscală.

Creşterea puternică a pieţei locale a reflectat şi evoluţia la nivel internaţional, activitatea globală de fuziuni şi achiziţii depăşind în 2015 recordul istoric anterior, stabilit în 2007. La nivel internaţional, în topul celor mai dinamice sectoare s-au aflat energia, sectorul medical și farmaceutic şi sectorul bunurilor de larg consum.

„Ultimii doi ani au fost foarte buni pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii la nivel global, pe fondul menţinerii ratelor dobânzilor la niveluri extrem de scăzute. Se estimează că anul acesta economiile dezvoltate din grupul G7 vor înregistra cea mai ridicată rată de creştere a PIB de după 2010, iar acest lucru se va traduce fără îndoială şi la nivelul pieţei de fuziuni şi achiziţii. Și pentru că perioada „banilor ieftini”, dacă îi putem spune aşa, pare a se apropia de sfârşit, ne așteptăm ca investitorii să căute randamente tot mai ridicate, uitându-se din ce în ce mai mult către oportunităţile din pieţele emergente stabile – cum sunt economiile est-europene”, a declarat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Tranzacţii și Consultanţă pentru Management, PwC România.

În România, în 2015, cele mai multe tranzacţii s-au realizat în sectorul producţiei industriale şi în cel imobiliar, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 26 de milioane de euro, activitatea de fuziuni şi achiziţii continuând să fie dominată de tranzacţii mici şi medii.

„Optimismul pieței este în creștere, într-un context economic favorabil. Mă gândesc în special la prognozele de creştere ale PIB-ului României în 2016. De asemenea, anul 2016 a început promiţător, după ce au fost anunţate mai multe tranzacţii mari precum vânzarea Albalact, a Băncii Carpatica sau a McDonald’s România, astfel încât ne așteptăm ca tendința de creștere a pieței de fuziuni și achiziții să continue în 2016, cu tranzacții atât în sectoare care au fost active și în 2015, cum sunt sectorul bancar sau cel imobiliar, cât și în alte sectoare; ne așteptăm, de exemplu, la continuarea tendinței de consolidare a pieței serviciilor medicale, precum și la o creștere a numărului de tranzacții în domeniul agricol” a precizat Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, coordonator al echipei de consultanță fiscală și juridică în tranzacții.

EY a lansat o nouă ediție a programului Accelerating Entrepreneurs, prin care oferă sprijin pentru dezvoltarea startup-urilor cu potenţial semnificativ şi ritm rapid de creştere. Programul se adresează startup-urilor centrate pe tehnologie din Europa.

Compania trebuie să înregistreze ritm ridicat de creştere, să facă dovada unei/unor runde de finanțare, unor canale de distribuţie sau a unei baze largi de clienţi, şi trebuie să fie interesată de extinderea internaţională.

Antreprenorii ce urmează a fi selectați vor beneficia de un program cuprinzător de îndrumări personalizate și oportunități de networking, incluzând:

• Participarea la evenimentul EY World Entrepreneur Of The Year, ce va avea loc la Monaco, între 7 şi 12 iunie 2016, toate cheltuielile fiind suportate de EY;
• O sesiune de 90 de minute în cadrul EY World Entrepreneur Of The Year, în care participanții îşi vor prezenta planul de afaceri unui panel de “Antrenori pentru creştere” (Growth Coaches), care le vor oferi îndrumări și consiliere de specialitate;
• Oportunitatea de a stabili relaţii de mentorat cu “Antrenorii pentru creștere” și antreprenorii prezenți la Monte Carlo, câştigători la nivel naţional ai concursului EY Entrepreneur Of The Year;
• Oportunitatea de a se întâlni şi a stabili relații de business cu antreprenori din peste 60 de ţări, care se vor reuni la Monte Carlo;
• Oportunitatea de înscriere în programul EY Vantage Program.

Câștigătorii programului vor fi selectați pe baza următoarelor criterii: potențialul de creştere al companiei; spirit antreprenorial şi leadership; viziune strategică; gândire inovatoare şi originalitate; performanţe financiare; cultura de HR.

Alexandru Lupea, Strategic Growth Markets Leader și Audit Partner, EY România declară:

„Programul EY Accelerating Entrepreneurs se axează pe identificarea liderilor de piaţă de mâine şi susținea ambiţiilor de creştere prin facilitarea accesului acestora la întâlniri cu antreprenori de top în cadrul forumului EY World Entrepreneur Of The Year ce va avea loc la Monaco în luna iunie.

Ne dorim să atragem cât mai multe startup-uri relevante românești pentru a se înscrie în program, crescând astfel șansele firmelor locale de tehnologie de a fi reprezentate la Monaco. Oportunitățile de networking și mentorat oferite de evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a cinci zile sunt excepționale. Vor fi prezenți peste 1.200 de participanți, printre care venture capitalists, reprezentanții unora dintre cele mai importante companii din Fortune 500 și unii dintre cei mai inovatori și dinamici antreprenori din lume.

Îi așteptăm alături de noi, în delegația românească de la Monte Carlo din acest an, pe antreprenorii români cu startup-uri în tehnologie!”.

Sesiunea de înscrieri este deschisă până pe 11 martie 2016, iar aplicațiile se pot depune online la www.ey.com/aep. Pentru a se înscrie în program, candidații trebuie să fie fondatori sau CEOs ai unei companii, care oferă produse sau servicii inovatoare din domeniul tehnologiei.

Programele EY Accelerating Entrepreneurs sunt derulate şi în Asia-Pacific şi America de Nord, oferind antreprenorilor din aceste regiuni şansa de a primi pachete similare de sprijin în cadrul EY Strategic Growth Forum din Shanghai, China (11-12 mai 2016) şi al EY Strategic Growth Forum din Palm Springs, California (16-20 noiembrie 2016). Mai multe informaţii puteți găsi aici www.ey.com/aep.

Pentru o mai mare transparență a datelor referitoare la proiectele de investiții publice prioritizate, Ministerul Finanțelor Publice a actualizat lista celor 120 de proiecte în valoare de peste 100 de milioane de lei. Aceasta cuprinde informații legate de valoarea actualizată, stadiul fizic, stadiul valoric, data de finalizare și alocările bugetare pe anul 2016, conform legii bugetului de stat.

Datele arată că cele mai multe proiecte sunt într-o fază avansată, având un grad de realizare de peste 75%. Majoritatea acestora sunt în sectorul transporturilor. Cele mai puține proiecte, sub 10%, au un stadiu fizic cuprins 50 și 75%.

În topul investițiilor publice, din punct de vedere al bugetului alocat în anul 2016, se află autostrada Brașov-Cluj –Borș, cu un buget alocat de 574,9 milioane de lei, Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, Tronson Drumul Taberei – Universitate (finanțat prin: împrumut BEI, programul sectorial Transporturi 2007-2013, propus la finanțare prin programul de finanțare nerambursabilă al Uniunii Europene 2014-2020), cu un buget alocat de 486,7 milioane de lei și Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cu un buget alocat de 396,2 milioane de lei.

Primele două proiecte de investiții au ca beneficiar Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar al treilea se află în portofoliul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Alte proiecte de investiții publice care beneficiază de bugete semnificative în anul 2016 sunt cel de Construcție a Autostrăzii Lugoj – Deva și cel de Reabilitare a liniei de căi ferate Brașov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Coslariu – Simeria. Ambele se află în portofoliul Ministerului Transporturilor, cu bugete de peste 347 milioane de lei, respectiv peste 291 milioane de lei.

Lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritizate

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 213/1998

Legea nr. 554/2004, art. 4

Includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului  nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea  atestării   domeniului public al statului fiind condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

Decizia nr. 561 din 7 februarie 2014

Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă în dosarul nr. xx93/299/2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestită, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a pct. MF nr.108348 din Anexa 3 la H.G.nr.1705/2006,invocată de reclamanta R.R.V. (recurentă-pârâtă în dosarul în care s-a invocat  excepţia).

În motivarea excepţiei, reclamanta a invocat următoarele motive de nelegalitate:

1.1. Prin H.G. nr.1705/2006 s-a aprobat, în temeiul art.20 alin.(2) din Legea nr.213/1998, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cuprinse în anexele nr.1-46.

În anexa nr.3, cuprinzând “Lista bunurilor concesionate, închiriate/date cu titlu gratuit (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)“, cu drept de administrare aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului, la poziţia MF nr.108348 este înscris terenul în suprafaţa de 430 ha situat în Bucureşti.

În opinia reclamantei, H.G. nr.1705/2006 reprezintă primul act administrativ care ar atesta, conform Legii nr.213/1998, faptul că terenul în litigiu s-ar afla în domeniul public.

Reclamanta a opinat că, într-o atare situaţie, ar trebui să fie pe deplin aplicabile toate prevederile Legii nr.213/1998, atât în ceea ce priveşte bunurile care fac parte din domeniul public al statului, cât şi în ceea ce priveşte obligativitatea întocmirii inventarului bunurilor aflate în domeniul public al statului, condiţia sine qua non pentru ca un bun să aparţină domeniului public sau privat fiind înscrisă în art.6 alin.(l) din Legea nr.213/1998.

Per a contrario, nu poate face parte din domeniul public al statului un bun care a fost dobândit de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,  dar fără un titlu valabil şi fără respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale şi a legilor în vigoare, cum este cazul în speţă.

În acest sens, reclamanta a arătat că intimata Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură B. nu a făcut dovada faptului că statul a dobândit cu titlu valabil terenul în suprafaţă de 22.293.9 mp înscris în titlul de proprietate nr. xxx443/2008, în condiţiile în care în baza Decretului nr. 115 din 28.03.1959, publicat în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 10 din 30.03.1959, Statul Român nu a preluat dreptul de proprietate asupra terenurilor, ci numai dreptul de folosinţă, astfel că niciunul dintre terenurile preluate în baza Decretului nr.115/1959 nu a intrat în proprietatea statului, în sensul art.6 alin.(l) din Legea nr.213/1998.

Or, în speţă, terenul menţionat în Titlul de proprietate nr. xxx443/2008, deşi nu a intrat în proprietatea statului printr-un titlu valabil, făcând parte din suprafaţa de 430 ha situată în Bucureşti, a fost inclus în mod nelegal în domeniul public al statului.

În concluzie, pct. MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006 încalcă prevederile art.6 alin.(l) şi art.20 alin. (2) din Legea nr.213/1998,  în ceea ce priveşte suprafaţa de 22.239 mp menţionată în Titlul de proprietate nr. xxx443/18.04.2008 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bucureşti.

1.2. Potrivit art.35 alin.(1) din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, “terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice.”

Acest text de lege prefigura, în anul 1991, concepţia despre domeniul public al statului edictată ulterior prin art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998, în sensul ca aparţin statului numai acele terenuri care au intrat în mod legal în proprietatea statului până la data de 1 ianuarie 1990.

În speţă, intimata  S.C.D.P B. nu a produs vreun titlu care să ateste intrarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în patrimoniul statului, cu respectarea legilor şi Constituţiei în vigoare la acea vreme.

În consecinţa, pct. MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006, încalcă şi prevederile art.35 alin.(1) din Legea nr.18/1991.

1.3. Conform art.223 teza I din Legea nr.290/2002, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, “suprafeţele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea institutelor, unităţilor, centrelor, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, precum si a instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic rămân în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire, precum şi a celor prevăzute în anexa nr. 61″

Reclamanta a afirmat că intimata a indus în eroare instanţa de fond cu privire la modalitatea de restituire a terenului în litigiu, prin cererea de chemare în judecată, S.C.D.P. B. arătând că terenul menţionat în titlul de proprietate nr. xxx443/2008 a fost restituit prin compensare pe alt amplasament. Însă, această susţinere s-a dovedit a fi falsă, raportat la actele de proprietate prezentate şi la concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză.

În realitate, terenul ce formează obiectul titlului de proprietate nr. xxx443/2008  a fost restituit prin reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Distincţia între reconstituirea şi constituirea  dreptului de proprietate nu este una lipsită de esenţă, întrucât Legea nr.18/1991 conţine prevederi favorabile reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri aflate într-o situaţie speciala, fără a permite şi constituirea dreptului de proprietate în asemenea situaţii.

O astfel de situaţie specială este reglementată în art.223 teza I din Legea nr.290/2002, în care legiuitorul a menţionat în mod expres faptul că nu pot rămâne în administrarea institutelor, unităţilor, centrelor, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, precum şi a instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic terenurile agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire.

Or, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat şi a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului menţionat în Titlul de proprietate nr. xxx443/2008 cu mult timp înainte de publicarea H.G. nr.1705/2006, art.223 teza I din Legea nr.290/2002 fiind pe deplin aplicabil.

Prin urmare, terenul în suprafaţă de 22.239 mp nu a rămas în administrarea vreunui instituţii de stat, iar pe cale de consecinţă nu putea fi inclus în suprafaţa de 430 ha menţionată în punctul MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006.

Pentru aceste motive, punctul MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006 încalcă şi prevederile art.223 teza I din Legea nr.290/2002.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, în timp ce M.F.P. a invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate şi pe fond a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

Pârâtele Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură B. şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. au depus note de scrise, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată.

2.Hotărârea Curţii de Apel

Prin sentinţa nr.971 din 12 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamantă, a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea în domeniul public a suprafeţei de 22.239 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. xxx443 din 18.04.2008.

Cu privire la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a reţinut că interpretarea constantă a instanţelor de judecată este în sensul că art. 4 din Legea nr.554/2004 permite contestarea cu excepţie de nelegalitate atât a actelor administrative cu caracter individual cât şi a celor cu caracter normativ. În speţă este vorba de un act de aprobare a unui inventar cu bunurile proprietate publică, atât persoanele destinatare cât şi drepturile fiind precis determinate, fapt care conferă actului caracteristicile unui act administrativ individual.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a reţinut  următoarele:

Raportat la art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, intimatele nu au prezentat nici un titlu care să confirme dreptul statului asupra terenului în litigiu.

Legile adoptate după anul 1989 şi hotărârile de guvern invocate de acestea nu pot constitui titlu de proprietate, întrucât ar însemna că bunul a fost expropriat după anul 1989, fapt care nu ar fi fost posibil decât în condiţiile în care s-ar fi respectat exigenţele impuse de Constituţia României pentru exproprierea unui bun pentru cauză de utilitate publică.

Aşadar, Statul Român ar fi trebuit să prezinte un titlu valabil prin care proprietatea bunului ar fi intrat în patrimoniul său înainte de anul 1990.

Alineatul (3) din articolul precitat prevede competenţa instanţelor de a verifica valabilitatea titlului, statului dar nu impune o anumită procedură şi nici nu se deduce că instanţele pot verifica valabilitatea titlului doar în cadrul  unei acţiuni având acest obiect.

 La aceeaşi concluzie se ajunge şi din analiza art. 35 alin. (1) şi (2)  din Legea nr.18/1991, în sensul că şi acest articol condiţionează apartenenţa bunului la proprietatea statului, de intrarea acestuia în patrimoniu, conform dispoziţiilor legale în vigoare în perioada regimului comunist.

Alineatul (2) invocat de intimaţi, se referă în mod expres la terenuri proprietate de stat. Aşadar, pentru ca un teren destinat cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă să aparţină domeniului public trebuie să fie proprietate de stat, adică să fi intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1990, printr-un act emis în conformitate cu dispoziţiile legilor în vigoare la acea epocă.

În opinia primei instanţe,  H.G. nr. 517/1999 nu poate constitui temei pentru includerea bunului în patrimoniul statului, întrucât acest act nu era apt să transfere proprietatea (ar fi avut semnificaţia unui act de expropriere abuzivă, fără plată de despăgubire), ci doar să reglementeze regimul juridic al unor bunuri care preexistau în patrimoniul statului.

De asemenea,  H.G. nr. 517/1999 nu poate conduce la concluzia că petenta ar fi trebuit să conteste această hotărâre de Guvern, pe motiv că ar fi actul prin care terenul în litigiu a fost cuprins în domeniu public al statului, întrucât în hotărârea de Guvern menţionată, terenul nu este identificat pentru a se putea stabili că actul respectiv se referă şi la terenul pretins de petentă. Doar prin actul atacat, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor din domeniul public, a fost individualizat terenul în litigiu. Reclamanta nu ar fi putut să conteste legalitatea H.G. nr. 517/1999, întrucât nu există nici o dovadă că aceasta se referă la terenul pretins şi, deci, îi lezează drepturile.

3.Recursurile exercitate în cauză

Pârâţii au atacat cu recurs sentinţa Curţii de Apel, după cum urmează :

3.1.Guvernul României a criticat sentinţa  pentru motive  pe care le-a încadrat în prevederile  art. 304 pct. 5 şi 9 C.pr.civ., arătând, pe de o parte, că hotărârea primei instanţe este lovită de  nulitate, conform art. 105 alin. (2) C.pr.civ., şi pe de altă parte, că soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate  a  fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea   greşită a legii.

În dezvoltarea   celui de-al doilea  motiv, recurentul pârât a  arătat   că H.G. nr. 1705/2006 a   fost  adoptată cu respectarea art. 108 din Constituţia României,  a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi a  normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi de Regulamentul aprobat prin  H.G. 50/2005, imobilul în litigiu fiind inventariat ca aparţinând domeniul public al statului, în administrarea  Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Domeniilor Statului, conform listei anexă a Legii nr. 213/1998, pct. I.5, teza a III-a.

În altă ordine de idei, recurentul pârât Guvernul României a arătat că instanţa a fost învestită în temeiul art. 4 din Legea  nr. 554/2004, dar prin soluţia pronunţată s-a comportat  ca într-o acţiune în anulare , cercetând  legalitatea actului administrativ  prin raportare  la pretinsa vătămare adusă reclamantului într-un drept sau într-un interes   legitim.

În speţă, autoarea  excepţiei  de  nelegalitate a   invocat   încălcarea  dreptului de proprietate, drept real ce poate  fi apărat pe calea dreptului comun, în care poate  fi efectuată o comparare a titlurilor, care excede cadrul procesual dedus  judecăţii.

În acest   context, Guvernul României  a apreciat că instanţa de fond s-a raportat în mod  eronat  la prevederile  art. 35 din Legea   nr. 18/1991 şi nu a  ţinut cont că H.G. nr. 1705/2006 este, pe de o parte, anterioară titlului de proprietate al reclamantei, fiind   precedată de alte hotărâri de inventariere a domeniului public al statului (începând cu H.G. nr. 1045/2000) şi, pe de altă parte, că   hotărârea de guvern nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nu modifică regimul bunurilor   inventariate.

3.2. Recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice şi-a întemeiat calea de atac pe prevederile   art. 304 pct. 5,7,9 şi 304¹  C.pr.civ., arătând că instanţa de fond a nesocotit  apărările formulate, fără a indica motivele de fapt şi de drept pentru care  le-a înlăturat, şi a preluat  susţinerile reclamantei, cu  toate că aspectele  invocate puteau fi analizate doar într-o acţiune în anularea   actului administrativ.

În plus, recurentul  pârât a  arătat  că prima  instanţă a  interpretat greşit prevederile art. 6 alin. (3) din Legea  nr. 213/1998 şi s-a  substituit  unei instanţe de drept comun, singura în măsură să se pronunţe cu privire  la valabilitatea titlului  asupra  unui bun preluat de stat, în  condiţiile  art. 6 din Legea  nr. 213/1998.

În fine, recurentul Ministerul Finanţelor Publice a  arătat că instanţa s-a raportat  la alte  acte normative decât cele în aplicarea  cărora  a fost adoptată H.G. nr. 1705/2006, depăşind  limitele  învestirii sale cu excepţia de nelegalitate, fără  a  ţine seama  că H.G. nr. 1705/2006 nu a stabilit, prin ea însăşi, natura juridică  a imobilului vizat, acesta fiind  inclus  în hotărârile   prin care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al  statului încă   din anul 2001.

3.3. În recursul său, Staţiunea  de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură  Băneasa a  făcut  o expunere a   reglementărilor succesive privind  regimul   juridic al terenurilor staţiunilor de cercetare agricolă, începând cu Decretul nr. 704/1969, şi a  conchis că acestea  conferă o dublă protecţie, determinată, pe de o parte, de  apartenenţa terenurilor la domeniul public al statului şi, pe de altă parte, de  afectaţiunea lor specială, constând în cercetarea ştiinţifică în domeniu agricol.

În acest context, a arătat  că sentinţa  atacată a fost   pronunţată cu interpretarea şi aplicarea   greşită a  legii, pentru că H.G. nr. 1705/2006 nu este  un act  constitutiv al unui drept de proprietate ori al unui regim juridic, ci aprobă inventarul bunurilor aparţinând  domeniului public al statului, apartenenţa suprafeţelor de teren  la domeniul public al   statului fiind  stabilită  în baza unor alte   acte   normative: Legea nr. 213/1991 şi Legea   nr. 268/2001.

3.4. Recursul A.D.S. este încadrat  în drept  în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C.pr.civ., partea invocând interpretarea şi aplicarea  greşită  a legii, cu referire la: Anexa 2 a Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce au administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă, şi înfiinţarea Agenţiei Domeniului Statului; art. 6 şi 20 din Legea  nr. 213/1998; art. 35 alin. (1) şi (2) din  Legea   nr. 18/1991.

În opinia acestei recurente raţionamentul  instanţei de fond ar duce la concluzia  că intimata   – reclamantă nu ar fi putut beneficia de   reconstituirea   dreptului   de proprietate în baza  legilor de fond funciar, or în dosarul privind anularea  protocolului de predare – primire şi a titlului de proprietate poziţia  A.D.S. a  fost  constantă, în sensul că protocolul de predare – primire a   fost   întocmit cu respectarea prevederilor legale, în baza documentaţiei  întocmite  de comisiile de fond funciar în conformitate cu dispoziţiile  legale   în materia   retrocedărilor.

3.5.  Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice  G.I.S. a criticat  sentinţa în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 304¹  C.pr.civ., arătând că alegaţiile reclamantei cu privire la faptul ca terenul înscris in titlul de proprietate al acesteia nu poate face parte din domeniul public pentru ca nu a fost preluat de Statul Român cu un titlu valabil, iar Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultura B. nu a putut face dovada valabilităţii acestui titlu sunt străine de cauza. În speţă, nu staţiunea trebuia sa facă dovada valabilităţii titlului de proprietate al statului, ci reclamanta trebuia să facă dovada, cu o hotărâre judecătorească, ca titlul statului nu este valabil şi că în mod nelegal acesta a fost inventariat la domeniul public al statului.

În acest sens, a precizat că Statul Român a preluat prin expropriere toate terenurile din zona actualei staţiuni, ce au făcut parte din fosta proprietate Montesquieu, în baza Decretului nr.91/1950, şi le-a stabilit o destinaţie specială respectiv pentru cercetare în agricultură, fiind alipite proprietăţii de 40 de ha a I.C.A.R., suprafaţa dată în acest sens prin art.9 din Legea din 1932 de modificare a Legii de înfiinţare a I.C.A.R. din 1927.

Titlul statului a fost apoi consolidat prin Decretul nr. 111/1951, iar prin Legea nr. 147/2004, anterioară actului atacat, toate terenurile cu destinaţia de cercetare – dezvoltare au fost declarate proprietate de stat.

Primul act normativ în care terenul în litigiu apare în inventarul domeniului public al statului este H.G: nr. 517/1999, adoptată în aplicarea art. 35 alin. (2)   din Legea   nr. 18/1991, astfel că, după cum subliniază recurenta – pârâtă, H.G. nr. 1705/2006, care  este oricum anterioară titlului de proprietate al intimatei – reclamante, nu are nici o înrâurire asupra   soluţionării cauzei.

4. Apărările intimaţilor

Niciunul dintre intimaţi nu a  formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2)  C.pr.civ.

R.R.V. şi Subcomisia sectorului 1 al Municipiului  Bucureşti pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Primarul Sectorului 1, au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, răspunzând criticilor formulate de recurenţi.

În esenţă, fiecare dintre   intimatele  menţionate a  arătat   că instanţa  a  soluţionat   excepţia   de nelegalitate  în limitele atribuţiilor  şi cu respectarea procedurii  prevăzute în art. 4 din Legea   nr. 554/2004, iar legalitatea H.G. nr. 1705/2006 rezultă din inexistenţa unei dovezi a trecerii   terenului în domeniul public al statului.

5. Procedura derulată în recurs

În cadrul cererii sale de recurs, Academia   de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. a solicitat repunerea în termenul de declarare a  căii de atac, arătând că sentinţa i-a fost comunicată abia  la data  de 28 noiembrie 2013, dată de la care curge termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301, coroborat   cu art. 303 alin. (2) C.pr.civ. şi art. 20 alin. (1)  din Legea  nr. 554/2004.

Cererea de repunere în termen a fost respinsă prin încheierea  din data  de 10 ianuarie 2014, cu motivarea că împrejurarea  indicată în justificarea împiedicării de a exercita recursul  în termenul legal nu se încadrează în ipoteza art. 103 alin. (1) C.pr.civ. („…când partea dovedeşte că a fost   împiedicată dintr-o  împrejurare  mai  presus de voinţa ei”).

Comunicarea sentinţei este actul procedural care marchează începutul termenului de declarare  a  recursului, conform art. 4 alin. (3) din Legea  nr. 554/2004, iar partea  însăşi a  indicat data de 28 noiembrie 2013 ca fiind data comunicării hotărârii atacate, care în speţă a fost   efectuată de instanţa  de recurs, conform dovezii  aflată la  dosar.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

6.1. Cu privire la termenul de exercitare a recursului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S.

Potrivit normei speciale cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data declanşării litigiului, soluţia pronunţată de  instanţa de contencios  administrativ este supusă recursului, care  se declară în termen   de 5 zile de la  comunicare  şi se judecă de urgenţă şi cu   precădere.

Acest text cu caracter derogatoriu înlătură aplicarea   termenului   de drept comun de 15 zile de la comunicare, prevăzut în art. 301 din Codul de procedură civilă din 1865 numai   pentru  situaţiile în care „legea   nu prevede altfel”.

Constatând că, în speţă, părţii indicate mai sus i-a fost comunicată sentinţa  atacată la data  de 28 noiembrie 2013, iar recursul a  fost expediat prin poştă abia la data de 16  decembrie 2013, mult după împlinirea  termenului de 5 zile de la comunicare, Curtea a făcut aplicarea art. 103 alin. (1) teza I C.pr.civ. şi, urmare a  decăderii recurentei  pârâte din dreptul de a exercita calea de atac, a respins recursul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. ca tardiv formulat.

6.2. Cu privire la legalitatea sentinţei atacate

Examinând cauza prin prisma criticilor cuprinse în celelalte cereri de recurs, pe care  le va   grupa şi analiza împreună, corespunzător motivelor de reformare invocate şi  argumentelor comune indicate în dezvoltarea lor, Înalta Curte constată că acestea   sunt nefondate.

O primă critică formulată de recurentul Guvernul României – este de ordin procedural, încadrată în prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ., şi vizează necomunicarea încheierii de dezbateri din data de 12 februarie 2013 şi a încheierilor ulterioare de amânare a  pronunţării, existente la dosarul Curţii de apel.

Nulitatea prevăzută în art. 105 alin. (2)  C.pr.civ., la care face trimitere motivul de recurs reglementat în art. 304 pct. 5 din acelaşi Cod, poate fi însă aplicată numai dacă prin încălcarea formelor de procedură s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite astfel, condiţie care nu este îndeplinită în speţă, partea neindicând  o vătămare suferită ca efect al necomunicării încheierilor.

Totodată, verificând conţinutul sentinţei, Înalta Curte constatată că judecătorul primei instanţe a expus  clar, logic şi convingător argumentele care i-au fondat soluţia şi care au   determinat înlăturarea apărărilor părţilor, fiind îndeplinite exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ.

Aşa cum rezultă din expunerea  rezumativă cuprinsă  la pct. 1 al prezentei decizii, Curtea   de apel a  fost învestită cu excepţia de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea  inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu privire la imobilul înscris  la poziţia MF 108348 din Anexa nr. 3, cuprinzând  Lista bunurilor concesionate, închiriate, date cu titlu gratuit (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), cu drept de administrare aparţinând  A.D.S.

Hotărârea de Guvern are natura juridică a  unui act administrativ  individual emis  în aplicarea   art. 20 alin. (2)  din Legea   nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei excepţii de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr.554/2004, care   instituie o cale indirectă de control judecătoresc al actului administrativ, alături   de acţiunea   directă, întemeiată pe prevederile  art. 1 şi 8 din aceeaşi lege.

Interesul invocării excepţiei, constând în înrâurirea  pe care  actul administrativ o are asupra  soluţionării litigiului  de fond, este  verificat în prealabil de instanţa în faţa căreia se invocă excepţia   de  nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din  Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ investită în acest mod având de verificat concordanţa actului administrativ cu normele   cu forţă juridică superioară aplicabile, atât din punctul de vedere al respectării procedurii de emitere, cât şi din cel al normelor   de drept material, fără a i se putea   reproşa că s-a substituit instanţei care  judecă  fondul dreptului.

În speţă, fiind vorba despre o hotărâre de guvern care atestă domeniul public al statului, cu referire la un teren inclus în inventarul centralizat prin prisma destinaţiei sale – cercetarea ştiinţifică în domeniul agricol – legalitatea  a  fost verificată prin raportare la prevederile   corespunzătoare din Legea nr.  213/1998 privind  proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (art. 6), Legea   nr. 18/1991 a fondului funciar  (art. 35) şi H.G. nr. 517/1999, privind  delimitarea  suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă şi trecerea terenurilor destinate producţiei, aflate în administrarea  institutelor staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, în domeniul privat al statului, adoptată în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi al   art. 10 din Legea   nr. 218/1998.

Prima instanţă a reţinut corect, în raport cu natura  şi conţinutul H.G. nr. 1705/2006, că aceasta   nu constituie în sine un titlu de proprietate în favoarea statului, ci are ca efect doar aprobarea   inventarului centralizat întocmit  conform art. 20 din Legea   nr. 213/1998  şi plasarea bunurilor inventariate într-un anumit regim juridic, motiv pentru care, în fundamentarea deciziei administrative, autoritatea emitentă  trebuia   să prezinte un titlu valabil în baza căreia statul a dobândit proprietatea, conform art. 6 alin. (1) din Legea  nr. 213/1998; alineatul (3) al aceluiaşi articol conferă instanţelor judecătoreşti atribuţia   de a stabili valabilitatea titlului, fără a  impune condiţia investirii lor printr-o acţiune directă, aşa cum sugerează recurenţii pârâţi M.F.P., A.D.S., Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S.

În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar constată judicios şi argumentul legat de nerespectarea  art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, care a consfinţit apartenenţa la domeniul public a terenurilor proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice şi producerii de seminţe şi material  săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă.

Pentru incidenţa acestui text, era necesar ca terenurile să fie  proprietate de stat şi să facă obiectul unei hotărâri de guvern, adoptată la propunerea Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care  să delimiteze suprafeţele de teren strict necesare cercetării şi producerii de seminţe şi material  săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă şi pe cele destinate producţiei din administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare  şi producţia agricolă.

În acest scop a fost adoptată H.G. nr. 517/1999, anterior menţionată, al cărei conţinut a fost însă corect analizat în sentinţa  recurată, în sensul că nu cuprinde elementele de identificare ale terenurilor, pentru a se putea stabili că se referă şi la terenul asupra   căruia se derulează litigiul de fond  în care a  fost invocată excepţia   de nelegalitate.

Într-adevăr, Anexa nr. 1 a H.G. nr. 517/1999, intitulată „Suprafeţele de teren din domeniul public al statului, aflate  în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă”, prevede   doar suprafaţa totală a terenului, suprafaţa de teren strict necesară cercetării şi producerii de seminţe şi material   săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă şi suprafaţa de teren destinată producţiei, pentru fiecare dintre staţiunile sau institutele  de cercetare  şi producţie aflate în listă, fără  ca terenurile ce compun acele suprafeţe totale să fie individualizate.

Argumente similare se regăsesc şi în practica  anterioară a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, prin decizia nr.1080/28 februarie 2012, a fost menţinută o soluţie de admitere a   excepţiei de  nelegalitate a unei poziţii din Anexa 4  a H.G. nr. 1705/2006 prin raportare la prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, care  consacră modurile de dobândire a  dreptului  de proprietate  publică, reţinându-se că valabilitatea atestării domeniului public al statului este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice. Acelaşi raţionament fundamentează şi soluţia de admitere a acţiunii în anularea parţială a  Anexei 1 a H.G. nr. 1705/2006, pronunţată prin decizia nr. 3830 din 30 iunie 2011, în motivarea căreia s-a reţinut că nu   a fost probată modalitatea  prin care   terenul în litigiu a  intrat în proprietatea statului.

În fine, Înalta Curte reţine că atestarea terenului  ca făcând parte din domeniul public al statului prin hotărâri de guvern succesive este lipsită de relevanţă juridică din perspectiva controlului de legalitate exercitat asupra hotărârii de guvern contestată pe calea excepţiei de nelegalitate , după cum e lipsită de relevanţă, date  fiind limitele  controlului judecătoresc exercitat pe această cale, în care nu se compară titlurile părţilor, este şi anterioritatea sau posterioritatea ei faţă de titlul invocat de   intimata   – reclamantă.

7. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia

Având   în vedere toate  considerentele expuse, în temeiul art. 312  alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte a respins  recursurile formulate potrivit art. 4 alin. (3) din Legea  nr. 554/2004 ca nefondate, mai puţin recursul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S., care a fost respins ca tardiv  formulat.