• Deși joacă un rol strategic tot mai mare, directorii financiari continuă să se concentreze în primul rând pe gestionarea costurilor
• Doar 49% dintre directorii financiari declară că vor avea o contribuţie importantă la transformarea digitală a afacerii
• Directorii financiari nu pot aprecia deocamdată impactul pe care tranziția către mediul digital îl va avea asupra organizației

Directorii financiari (CFO) continuă să se concentreze mai mult pe gestionarea costurilor şi pe stabilirea bugetelor decât pe extinderea rolului lor strategic, deși relaţia cu directorii generali (CEO) a devenit tot mai strânsă în ultimii trei ani, pe măsură ce directorii financiari şi-au asumat rolul de consilieri strategici ai directorilor generali, se arată în cea de-a cincea ediție a studiului EY – Partnering for performance.

Studiul EY are la bază un sondaj derulat la nivel global în rândurile a 652 de directori financiari și directori generali. Conform studiului, 82% din directorii financiari consideră că atunci când colaborează cu directorul general în procesul de luare a deciziilor legate de fuziuni şi achiziţii, de managementul performanţei, de trecerea la mediul digital şi de redefinirea modelului operaţional al afacerii, cele mai importante contribuţii ale lor continuă să se limiteze la dimensiunea financiară tradiţională.

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România, explică: “Directorii generali s-au bazat foarte mult pe directorii financiari în perioada crizei ca să gestioneze optimizările de costuri şi să-şi protejeze firmele. Acum, în contextul stabilizării economiei, directorii financiari trebuie să asigure echilibrul fragil între nevoia de control al costurilor şi nevoia de creştere. Adică între disciplina financiară şi asumarea de noi riscuri, care să ducă la creştere şi la inovare.”

Accelerarea business-ului digital

Deşi se implică tot mai mult în definirea direcţiilor strategice ale afacerii, directorii financiari se pare că nu au realizat în totalitate rolul pe care ar trebui să îl joace în tranziţia către digital, un factor cheie care afectează afacerile din prezent. Această trecere are un efect disruptiv asupra afacerii în ansamblu şi asupra modelelor operaţionale ale organizaţiei.

Doar 50% dintre directorii financiari fac din tranziţia către un model digital de afaceri o prioritate de top în următorii trei ani, conform studiului, şi doar 49% dintre ei cred că vor avea o contribuţie importantă sau foarte importantă în cadrul acestei tranziţii. Aceste date arată faptul că mulţi directori financiari nu înţeleg pe deplin impactul pe care universul digital îl va avea asupra afacerii, şi nici responsabilitatea care le revine în derularea și implementarea acestui proces de transformare.

Directorii financiari au un rol important de jucat în această zonă, inclusiv în optimizarea mediului digital în vederea reducerii costurilor şi gestionării riscurilor de natură legală, fiscală și de reglementare, generate de mediul digital.

“Transformarea digitală reprezintă în prezent una dintre cele mai mari provocări şi oportunităţi pentru companii. Cu toate acestea, doar jumătate dintre directorii financiari îi acordă atenţia meritată. Această tranziţie are puterea de a transforma în necunoscuți liderii actuali de piaţă, într-un timp foarte scurt. Directorii financiari care nu vor lua ține cont de această schimbare vor avea mult de recuperat, pe măsură ce competitorii lor vor valorifica avantajele culturii digitale pentru a deveni lideri în industrie”, adaugă Bogdan Ion.

Parteneriatul strategic nu se limitează la mediul digital

Redefinirea operaţională şi măsurarea performanţelor sunt identificate ca fiind alte două zone prioritare în colaborarea dintre CFO și CEO. Majoritatea directorilor financiari (85%) care fac din redefinirea modelului operaţional o prioritate de top declară un nivel mai mare de colaborare cu directorii generali. Conform studiului, măsurarea performanţelor organizaţiei reprezintă una dintre zonele cheie unde directorii financiari simt că trebuie să aibă o contribuţie mai mare.

“Rezultatele arată limpede că directorii financiari şi directorii generali trebuie să lucreze împreună pentru a menține un echilibru între analiza trecutului și viziunea de business, orientându-și în egală măsură atenția asupra digitalizării afacerii. Iar pentru dezvoltarea unui parteneriat performant este esențial ca directorii financiari să se concentreze pe valoarea pe care o pot genera dincolo de controlul costurilor,” concluzionează Bogdan Ion.

Problema redevenţelor este una controversată, care a avut un parcurs sinuos, din perspectiva actelor normative prin care în mod succesiv s-a încercat majorarea cuantumului lor. Autorul, Andrei Iancu, expune istoricul reglementării în materia redevenţelor miniere şi petroliere şi a evoluţiei jurisprudenţiale, constată stadiul actual şi analizează problematica executării acestor venituri ale bugetului de stat. În final, prin raportare la reglementările recent adoptate în materie procedural fiscală, sunt formulate şi încercări de a anticipa evoluţia lucrurilor în viitor în această materie. 

Deşi redevenţele sunt şi rămân în atenţia dezbaterii publice şi politice, în raport de declaraţiile des întâlnite în mass-media referitoare la cuantumul pretins redus al acestora, prezentul material îşi propune să analizeze câteva aspecte strict tehnice, în legătură cu evoluţia recentă a reglementărilor cu incidenţă asupra acestui domeniu. Cu certitudine, redevenţele reprezintă un tărâm unde se întâlnesc şi se întretaie interesele concurente ale statului şi ale titularilor licenţelor de exploatare sau a concesiunilor încheiate, iar măsurile adoptate în această privinţă nu pot fi întru totul separate de contextul politic de la un moment sau altul.

Bineînţeles, beneficiarii licenţelor de exploatare şi concesionarii vor clama imperativul securităţii raporturilor juridice şi se vor opune unui cuantum ridicat al redevenţelor, invocând modul direct în care acesta se va repercuta negativ asupra planului de afaceri creionat iniţial, cu ocazia încheierii contractului de concesiune sau acordării licenţei.

În contrapunere, statul va invoca faptul că resursele exploatate aparţin patrimoniului public şi va accentua faptul că ne aflăm pe tărâmul dreptului public, unde părţile nu se află în poziţii de egalitate juridică. Neîndoielnic, se va spune că aceste resurse sunt epuizabile şi, pe termen lung, exploatarea lor trebuie să aducă beneficii considerabile bugetului de stat, care să contrabalanseze dispariţia lor, pentru a fi în prezenţa unei relaţii cu adevărat echitabile.

Cu toate acestea, consider că nu aici este locul potrivit pentru a analiza circumstanţele politice şi economice care au condus la adoptarea unor măsuri sau chiar, aş îndrăzni să spun, la schimbarea opticii legiuitorului în această materie sensibilă.

Fără a intra în dialogul dintre părţi, purtat în esenţă pe liniile de argumentare mai sus trasate, prezenta analiză îşi propune să contextualizeze şi să interpreteze evoluţia recentă a unei problematici punctuale şi să constate starea actuală a acesteia.

Personal, consider că dialogul purtat între părţi este înşelător şi nu conduce la o reală concluzie cu privire la care dintre părţi este îndreptăţită în solicitările sale. Într-un stat în care nimeni nu este mai presus de lege, caracterizat, aşadar, prin preeminenţa dreptului, răspunsul corect nu poate fi dat altfel decât pe baza analizei juridice a problematicii, fără a permite intruziunea unor factori externi, ce ţin de situaţia economică sau politică, mai mult decât chiar regulile de drept admit. De altfel, justiţia ar trebui să fie legată la ochi, nu? Nicidecum oarbă sau indiferentă faţă de realităţile sociale, dar nici influenţată de acestea.

În final, îmi voi permite să expun şi interpretarea proprie cu privire la aspectele analizate, ieşind, aşadar, din registrul „constatărilor”, însă strict pentru a încerca o anticipare a evoluţiei acestui subiect în perioada următoare.

Încercările repetate de majorare a cuantumului redevenţelor miniere şi petroliere prin Ordonanţă de Urgenţă 

Majorarea impusă prin O.U.G. nr. 101/2007. Din raţiuni ce ţin de intenţia legiuitorului de a creşte veniturile bugetului de stat provenind din redevenţe, precum şi în considerarea vocilor critice care afirmă că redevenţele negociate ar fi disproporţionat de scăzute în raport cu beneficiile titularilor acestor exploatări, de-a lungul timpului s-a încercat majorarea cuantumului acestora.

Într-o primă etapă, această intenţie s-a materializat prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007, prin care, în mod unilateral a fost majorat cuantumul redevenţelor, urmând ca, într-o manieră ambiguă, să fie încheiate acte adiţionale în acest sens, între titularii licenţelor de exploatare şi „autoritatea competentă”.

Distinct de contradicţia evidentă dintre majorarea unilaterală a unei redevenţe, prin efectul legii şi necesitatea încheierii unui acord de voinţă în acest scop, problema majorării cuantumului acestor venituri bugetare necesită o analiză ceva mai profundă.

Achiesez întru totul la argumentele prezentate pe larg într-o lucrare recentă, dedicată contenciosului fiscal, conform cărora rezolvarea problemei depinde de răspunsul pe care îl dăm întrebării dacă redevenţele sunt venituri fiscale. Neîndoielnic, aşa cum observă în mod riguros autorul menţionat, redevenţele au o natură contractual-administrativă şi, în niciun caz, nu sunt creanţe fiscale. În acest sens, trebuie observată o distincţie foarte importantă şi edificatoare în privinţa confuziilor întreţinute în acest domeniu: aplicarea regimului de administrare specific creanţelor fiscale unei creanţe bugetare nefiscale nu îi schimbă acesteia nicidecum caracterul său.

Fără a încerca o reluare a tuturor aspectelor expuse în lucrarea la care am făcut referire, pentru o mai bună înţelegere a problematicii, voi încerca în cele ce urmează să rezum argumentele acolo expuse şi care demonstrează, în opinia mea, faptul că redevenţele nu sunt creanţe fiscale şi, ca atare, majorarea lor unilaterală, prin act normativ, este profund eronată.

În continuare față de comentariile recente legate de majorarea redevenței, din ultimul număr al revistei Tax Magazine, informațiile recente par să confirme că subiectul colectării la buget din activitatea de exploatare a resurselor minerale este o preocupare a legiuitorului. Găsiți cuprinsul noului număr al revistei Tax Magazine aici. Pentru a citi articolul integral al autorului Andrei Iancu, aveți posibilitatea să vă abonați la revistă aici.

Referitor la declarațiile apărute în mass-media în ceea ce privește salariul minim pe economie în 2016 și exemplul statelor BRICS:

Ministerul Finanțelor Publice a arătat în mai multe rânduri că o majorare a salariului minim pe economie trebuie corelată cu efectuarea unui studiu de impact care poate fi realizat în primul trimestru al anului 2016.

“Nu spunem, în acest moment, că va fi o creştere sau ca nu va fi o creştere, ci spunem că am început o analiză să vedem eventualele etape în care ar putea creşte salariul minim în 2016 şi ce impact ar avea asupra sectorului privat, pentru că poate fi un efect de reducere a competitivităţii firmelor româneşti, astfel încât acestea să fie nevoite să renunţe la o parte din salariaţi sau să-şi reducă producţia sau exporturile. Ar putea îndepărta investitorii în anumite sectoare de activitate, de asemenea ar putea avea un efect ascuns de migrare a forţei de muncă din zona albă în zona gri sau neagră. Creşterea salariului minim îi poate afecta şi pe noii intraţi pe piaţa de muncă, pe tineri, sau pe angajaţii cu calificare redusă”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

În acest moment, în urma deciziilor legislative, în sectorul public salariile au fost majorate cu 10 până la 25%. Așa că, o creștere a salariului minim pe economie, ar avea în acest sector un impact extrem de redus.

În ceea ce privește comparația cu situația din țările BRICS, Ministerul de Finanțe precizează că ministrul de resort a explicat, într-o întâlnire informală cu presa, că Romania nu este și nici nu trebuie să fie în rândul statelor în care munca nu este apreciată. “Mai mult, nivelul actual înalt de pregătire al românilor face posibil ca aceștia să activeze deja în industrii mai bine plătite. Această tendință este una certă și va continua, lucru ce conduce la creșterea nivelului de trai în România”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

În urma materialelor de presă apărute după publicarea proiectului de buget pentru anul 2016, Ministerul Finanțelor Publice a făcut următoarele precizări:

1. Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a salariilor acordate personalului clerical și neclerical.

În cazul personalului clerical, contribuția statului la salarizarea personalului de cult CREȘTE de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuția statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% față de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016.

2. Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a contribuției statului, pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016.

3. Anul viitor păstrează în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanțării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos.

Sumele suplimentare prevăzute în bugetul 2016 pentru culte religioase, de aproximativ 150 milioane de lei au fost prevăzute ținând cont de actele normative aprobate în 2015 referitoare la creșterile salariale în acest sector. Suma suplimentară este comparabilă cu suma alocată în anul 2015 pentru construcții și reparații.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ANAF împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea  de Apel București prin care a fost recunoscut dreptul Cargill Agricultura S.R.L., asistată de avocații D&B David și Baias S.C.A., de a primi  dobânzi în cuantum de peste 30 de milioane de lei pentru nerambursarea în termenul legal a TVA.

Instanța supremă a înlăturat argumente invocate pe fond de ANAF pentru a justifica întârzierea în soluționarea cererii. Astfel, s-a respins susținerea ANAF că termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererilor de rambursare ar fi unul de recomandare. “Acceptarea unei asemenea susțineri ar fi fost în contradicție cu însăși esența contenciosului administrativ, reflectată în jurisprudența constantă a instanței supreme în privința acțiunilor în obligarea administrației fiscale să soluționeze contestațiile fiscale, atunci când acestea încalcă termenul legal de soluționare a cererilor” a declarat Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David şi Baias.

De asemenea, Curtea de Apel București a considerat neîntemeiate  susținerile ANAF în sensul că depășirea termenului de 45 de  zile pentru soluționarea rambursării TVA s-ar fi realizat cu respectarea dispozițiilor legale. Printre altele, s-a reținut că ANAF nu poate susține că derularea inspecției fiscale ca urmare a schimbării categoriei de risc fiscal al Societății la mai bine de 10 luni de la data depunerii deconturilor de TVA ar fi constituit un motiv pertinent care să justifice prelungirea termenului de 45 de zile de soluționare a cererii de rambursare, atât timp cât legea prevede obligativitatea realizării analizei de risc în maximum 15 zile de la data depunerii deconturilor.

În acord cu practica instanțelor naționale din alte cauze de dobânzi, a fost reliefată în sentința de fond şi importanta rambursării la termen a TVA, astfel cum este ea dedusă din jurisprudența europeană care protejează contribuabilii de orice fel de abuzuri ale statului din această perspectivă. “Esențială în acest context a fost hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza Rafinăria Steaua Română C-431/12 (reprezentată de D&B David şi Baias în cauza respectivă), în care s-a reliefat că pentru contribuabil este total nerelevant motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere” a precizat Dan Dascălu.

Acest litigiu a început în 2009, când ANAF respingea cererea de acordare de dobânzi formulată de Cargill Agricultura, întrucât organul fiscal tergiversase anterior mai bine de un an o solicitare de rambursare a TVA în cuantum de peste 100 milioane lei.

A urmat un drum extrem de sinuos, întrucât ANAF nu a refuzat să soluționeze şi contestația societății împotriva tăcerii organelor fiscale, fiind necesar ca societatea să formuleze o  acțiune pentru obligarea ANAF să emită decizia de soluționare a contestației, acțiune finalizată abia la finalul anului 2011.

După respingerea de către ANAF a solicitării de acordare a dobânzilor, a urmat o primă soluție a Curții de Apel București favorabilă contribuabilului. Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis însă cauza spre rejudecare instanței de fond, pentru administrarea de probatorii suplimentare, în special pentru că autoritatea fiscală pretindea că acțiunea Cargill ar fi fost tardiv formulată, întrucât organele fiscale susțineau că ar fi comunicat contribuabilului încă din 2010 decizia de soluționare a contestației.

A urmat o nouă judecată în fond, în care Curtea de Apel București a pronunțat o nouă soluție favorabilă contribuabilului, reținând că ANAF susține in mod greșit că ar fi comunicat societății decizia de soluționare a contestației în anul 2010 întrucât  confirmarea de primire invocata de organul fiscal ca proba nu atestă transmiterea respectivului document, ci a unui alt înscris care nu are legătura cu dosarul in discuție. Aceasta soluție a fost confirmată irevocabil prin decizia recentă pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție.

Cum speța comentată ridică numeroase aspect interesante, de largă şi maximă utilitate, este de așteptat să suscite comentarii suplimentare după aflarea motivării deciziei Înaltei Curți de Casație şi Justiție.

Echipa D&B David şi Baias care a fost implicată în susținerea cauzei care s-a finalizat printr-o soluție favorabilă societății Cargill Agricultura S.R.L. este formată din avocații specializați în litigii fiscale, Dan Dascălu şi Ana-Maria Iordache.

În următorii cinci ani, schimbările comportamentului consumatorilor vor perturba companiile din toate industriile. Cu toate acestea, majoritatea operaţiunilor realizate de companii nu sunt concepute pentru a oferi ceea ce consumatorii consideră a fi produse sau servicii de valoare, nici acum, nici trei ani de acum înainte.

Aceasta este una dintre concluziile unui nou sondaj PwC, realizat pe un eşantion de 1.262 de factori de decizie în operaţiuni din întreaga lume.

Raportul Reimagining operations: Insights from PwC’s 2015 Global Operations Survey arată că, deşi 61% dintre responsabilii de operaţiuni se aşteaptă ca schimbările în comportamentul consumatorilor să modifice în mod radical mediul de afaceri în următorii ani, numai 25% dintre aceştia sunt foarte încrezători în modul în care operaţiunile lor au fost concepute pentru a asigura valoare pentru consumator şi o experienţă distinctivă. 63% dintre respondenţi consideră că operaţiunile din cadrul companiilor se află în faţa unei provocări, aceea de a înţelege pe ce pun preţ consumatorii.

“Pentru responsabilii de operaţiuni, este o reală şi continuă provocare să afle pe ce pun preţ consumatorii. Fără a avea această înţelegere, operaţiunile ajung adesea să se disipeze. Când o echipă încearcă să inoveze, intră în conflict direct cu un obiectiv operaţional de a reduce consturile – sau creează o situaţie complexă nouă, dificil de gestionat. Negocierea unui compromis rezonabil în astfel de cazuri încetineşte activitatea tuturor”, arată Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.Pentru a avea succes acum şi în viitor, companiile trebuie să-şi gândească operaţiunile concentrându-se pe clienţii lor. “În acest fel, echipele de operaţiuni pot decide mai repede şi cântări mai eficient posibile modificări, atunci când se petrec schimbări inevitabile,” adaugă Belciu.

Companiile au în plan mai mult decât o simplă îmbunătăţire a proceselor existente

Mai mult de jumătate dintre responsabilii chestionaţi în sondaj consideră că nu este suficient numai să-şi îmbunătăţească procesele operaţionale actuale. 61% dintre ei sunt de părere că o creştere a colaborării interdepartamentale ar avea cel mai mare potenţial de a le sprijini atingerea obiectivelor strategice.

“Directorii executivi au început să vadă operaţiunile drept procese mai ample ce merg dincolo de funcţiile tradiţionale de furnizare, producţie şi logistică, sau, pentru zona de servicii, cele de front office, de suport sau de control intern. În toate industriile, putem observa cum majoritatea respondenţilor noştri includ acum şi următoarele funcţii în operaţiuni: analiza consumatorilor, marketing, vânzări, servicii şi suport, precum şi dezvoltarea de noi produse şi servicii”, a declarat Bogdan Belciu.

Cu toate acestea, pentru sincronizarea strategiei la nivel de companie, nu este suficientă adoptarea unei viziuni mai largi asupra operaţiunilor numai de către liderii executivi. Aproape o treime din companii prioritizează câteva posibilităţi de colaborare interdepartamentală, la nivelul întregii companii. Majoritatea celorlalte companii însă au un stil de lucru segregat, fiecare departament luând decizii proprii în ceea ce priveşte tipurile de activităţi care contează mai mult.

Operaţiunile sunt regândite

Una dintre concluziile importante ale studiului arată cum companiile devin din ce în ce mai conştiente de faptul că trebuie să-şi concentreze atenţia asupra câtorva capacităţi corelate, pentru a face faţă schimbărilor. 43% dintre companiile intervievate intenţionează să ia această măsură până în 2018. Dacă se va dovedi că noul model funcţionează, competiţia în industrie va fi transformată vizibil şi chiar şi cei mai mari jucători de pe piaţă vor fi nevoiţi să facă faţă noii provocări.

Am testat această ipoteză uitându-ne la companiile axate mai degrabă pe strategie, ce însumează aproximativ 15% din eşantionul sondajului nostru. Există câteva trăsături care le diferenţiază. În primul rând, este mult mai probabil ca ele să se concentreze pe crearea unor capacităţi de diferenţiere pentru obţinerea unui avantaj competitiv faţă de restul companiilor (51% faţă 29%). De asemenea, companiile axate pe strategie sunt mult mai încrezătoare în capacitatea de a atinge un număr mare de obiective de performanţă, precum şi în atingerea ţintelor de venituri şi cheltuieli. La rândul lor, aceste avantaje au ajutat la îmbunătăţirea strategiei companiilor, la crearea unor experienţe unice pentru consumator şi la adaptarea companiilor la schimbare.

“În faţa unui viitor marcat de schimbări radicale, companiile trebuie să-şi concentreze eforturile pentru a crea un set de capacităţi mic, dar coerent. Dacă vor reuşi acest lucru, îşi pot alinia strategia şi operaţiunile la nivelul organizaţiei, fiind astfel pregătite să răspundă schimbărilor comportamentului consumatorilor”, a conchis Bogdan Belciu.

Rata de recrutare externă a fost de 13,5% la nivelul întregii pieţe din România, în creştere cu 13 procente faţă de anul  precedent (când a fost de 11,9%), potrivit studiului de analiză a eficienţei a capitalului uman PwC Saratoga 2015. Mare parte a recrutărilor externe au fost în scop de înlocuire (10,3%), în vreme ce doar 2,2% au fost recrutări pentru posturi nou-înfiinţate.

“Acest lucru arată, pe de o parte, o creştere a dinamicii piaţei muncii, pe fondul unui context macro-economic mai favorabil, ce a permis unui număr destul de mare de angajaţi să îşi schimbe locul de muncă. Pe de altă parte, numărul mic al angajărilor pe posturi noi poate arata că organizaţiile româneşti sunt în continuare precaute  când vine vorba de crearea de posturi noi în cadrul structurii organizaţionale existente” a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Lider al echipei de consultanţă în resurse umane, PwC România.

Pe categorii de personal, se observă o creştere a ratei de recrutare externă pentru posturile administrative/de suport, în vreme ce la nivelul specialiştilor şi al muncitorilor valorile sunt similare anului precedent. Deşi la nivelul posturilor de management rata de recrutare externă este semnificativ mai mică decât  media pieţei generale (5,1%), se observă o creştere a numărului de angajări pe posturi noi (1,3%, spre deosebire de 0,7% în 2014).

La nivel sectorial, retailul rămâne domeniul cu o rată de recrutare externă semnificativ mai mare decât media pieţei  (52,1%); sectoarele cu o rată de recrutare mai mică decât media pieţei sunt cel al producţiei industriale (10,3%) şi cel farmaceutic (12,6%).

În ceea ce priveşte costurile recrutării per angajat, acestea s-au situat la acelaşi nivel ca anul precedent şi variază între 65 de Euro per angajat recrutat în retail şi 1000 de Euro per angajat, în sectorul farmaceutic.

“Costurile recrutării unui angajat sunt direct proporţionale cu nivelul de specializare al acestuia.

Astfel, în sectoare de tipul Retail, în care fluctuaţia de personal şi sezonalitatea activităţii sunt mari, iar nivelul de specializare pentru majoritatea angajaţilor (cu precădere a celor operaţionali) este unul de bază, costurile sunt mai mici, în timp ce în sectoarele în care este nevoie de cunoştinţe de specialitate şi expertiză dificil de găsit pe piaţă, costurile de recrutare sunt semnificativ mai mari”,  explică Horaţiu Cocheci.

Rata încetării contractelor de muncă este similară cu cea din anii trecuţi; cu toate acestea se observă o uşoară creştere a plecărilor voluntare / demisiilor(de la 9,6% la 10,3%), concomitent cu o scădere simţitoare a încetărilor involuntare (de la 4,6% la 2,7%).

“Scăderea încetărilor involuntare a contractelor de muncă arată că angajatorii au depăşit în linii mari perioada restructurărilor masive de personal. Singurul sector în care se observă o creştere a ratei de încetare involuntară a contractelor de muncă este cel al producţiei industriale, unde, cel mai probabil, se continuă procesele de eficientizare operaţională (prin tehnologizare sau modernizare a liniilor de producţie), care determină, în general, scăderea numărului de angajaţi” a arătat Nicoleta Dumitru, Manager, Servicii de consultanţă pentru Resurse Umane, PwC România.

La nivel sectorial, retailul rămâne în continuare domeniul cu o fluctuaţie foarte mare de personal, mai mult de jumătate din angajaţi (56,6%) părăsind organizaţia în decursul unui an. La polul opus sunt sectoarele farmaceutic (10,2%) şi producţie industrială (13,5%).

Studiul PwC Saratoga Romania 2015 prezintă date exhaustive referitoare la indicatori ai capitalului uman pe baza datelor colectate de la 64 de companii participante din cinci  sectoare economice (industria farmaceutică, producţie industrială, retail, bănci şi leasing financiar).

• Editorial
  Cosmin Flavius Costaș
  Conferința Cluj Tax Forum – 19 februarie 2016

• Impozite directe
  Cosmin Flavius Costaș
  An Account of Romania’s Green Taxes
  Maria Claudia Andrieș
  Despre taxele de mediu în România. Clasificare şi implicaţii (I)
  Tudor Vidrean-Căpușan
  Timbrul de mediu. Incompatibilitate sau nu cu dreptul Uniunii Europene?

• Impozite indirecte
  Horaţiu Sasu
  (Încă) un abuz la adresa contribuabililor şi soluţiile în favoarea afacerilor de bună-credinţă

• Procedură fiscală
  Andrei Iancu
  Executarea silită a redevenţelor miniere şi petroliere majorate prin ordonanţe de Guvern

• Contribuții
  Cosmin Flavius Costaș
  Ecotaxa. Tehnologia oxo-biodegradabilă. Nelegalitatea impunerii

• Jurisprudență fiscală națională
  Viorel Terzea
  Impozit pe venit. Transmisiunea succesorală a bunurilor

• Jurisprudența fiscală a instanțelor europene
  Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în intervalul 29 octombrie – 30 noiembrie 2015

Pe 20 octombrie 2015, instanţa de contencios constituţional pare să fi spulberat unul din ultimele bastioane ale fiscului: termenul călduţ de (cel puţin) 45 zile pentru formularea unui răspuns la cererea contribuabilului.

Curtea Constituţională a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că prevederile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că normele criticate generează îmbogăţirea fără justă cauză a statului în  detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepută nelegal şi privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume. Această pierdere este direct proporţională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plăţii sumei nedatorate şi data restituirii acesteia şi are drept consecinţă încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art. 44 din Constituţie.

Sigur, Cutia Pandorei fusese deschisă mai devreme, pentru că în afacerile Mariana Irimie şi Rafinăria Steaua Română Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ne avertizase asupra aceleiaşi probleme, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a clarificat recent faptul că odată cu restituirea taxelor pentru înmatricularea vehiculelor se datorează dobânzi fiscale, de la data plăţii taxei şi până la data restituirii efective.

Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, se deschide calea obţinerii unor despăgubiri adecvate în toate situaţiile în care diferite sume de bani sunt blocate de fisc (plăţi nedatorate, sume ce fac obiectul unor măsuri asigurătorii, cauţiuni consemnate pentru suspendarea unor acte administrative fiscale etc.).

Desigur, contribuabilii îşi mai pot propune un obiectiv: asigurarea deplinei egalităţi între contribuabili şi fisc, prin obligarea fiscului şi la plata de penalităţi, în cazul în care acesta nu restituie la termen şi din oficiu sumele datorate contribuabililor.

Acest material a fost publicat în Newsletterul Costaș, Negru & Asociații