Aproape o treime dintre investitori cred că activitatea tranzacțională va crește în următorul an, arată cel mai recent studiu Deloitte CE Private Equity Confidence.

 “Activitatea fondurilor de investiții prezente în România a fost relativ redusă comparativ cu celelalte țări din regiune”, a spus Hein van Dam, Partener Deloitte România. “Totuși, datorită indicatorilor macro-economici stabili și a activității de atragere de capital anticipate pentru următoarele 12 luni, suntem încrezători că România va deveni atractivă pentru fondurile de investiții mai ales în sectoare ca producție și IT”.

Potrivit studiului Deloitte, 43% dintre respondenți se așteaptă ca activitatea tranzacțională să se dubleze față de anul trecut. Acest lucru poate fi rezultatul noii runde de relaxare cantitavă a Băncii Centrale Europene, deoarece o treime dintre investitori sugerează că piața creditelor va fi mai lichidă.

Intenția privind atragerea de capital înregistrează cea mai mare rată de creștere de când Deloitte a lansat acest studiu, în 2003.  Acesta mai arată că investitorii estimează că își vor distribui activitatea, în mod egal, între atragere de capital (30%), management al portfoliului (33%) și investiții noi (37%), în următoarele șase luni.

O altă concluzie pe care studiul o relevă este aceea că interesul pentru investiții în sectorul tehnologic a crescut la 20%, aproape de trei ori mai mult față de 2013. Companiile care activează în sectorul IT din România sunt și ele pe radarul investitorilor, prin afacerile de talie mondială cu care au cucerit lumea.

###

Numele Deloitte se refera la organizatia Deloitte Touche Tohmatsu Limited, o companie cu raspundere limitata din Marea Britanie, la firmele membre ale acesteia, in cadrul careia fiecare firma membra este o persoana juridica independenta. Pentru o descriere amanuntita a structurii legale a Deloitte Touche Tohmatsu Limited si a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Deloitte furnizeaza servicii clientilor din sectorul public si privat in urmatoarele domenii profesionale – audit, taxe, consultanta, consultanta financiara – deservind numeroase industrii. Prin intermediul retelei sale globale de firme membre, care activeaza in peste 150 de tari, Deloitte pune la dispozitia clientilor sai resursele internationale precum si priceperea locala pentru a-i ajuta sa exceleze indiferent de locul in care acestia isi desfasoara activitatea. Obiectivul celor 200.000 de profesionisti din Deloitte este acela de a deveni un standard de excelenta.

Deloitte România anunță promovarea a doi parteneri ca rezultat al performanțelor profesionale de excepție. Andrei Ionescu, coordonator al practicii de Servicii de Evaluare a Riscurilor (ERS) și Vlad Boeriu, specializat în taxe indirecte, devin parteneri de la 1 iunie 2015.

“Îi felicit pe cei doi lideri tineri pentru promovarea lor ca parteneri. Amândoi au avut evoluții profesionale spectaculoase în ultimii ani, contribuind la creșterea business-ului și a echipelor lor, demonstrând totodată că sunt extrem de motivați”, a spus Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România. “Ștacheta pentru a deveni partener este foarte ridicată la Deloitte, am încredere că atât Andrei cât și Vlad vor continua să servească drept modele pentru echipele lor și să ofere cele mai bune servicii clienților noștri”.

Andrei Ionescu, 39 ani, s-a alăturat Deloitte ca manager în 2006.  Cu o experiență de peste 15 ani în servicii profesionale de consultanță în evaluarea riscurilor, Andrei coordonează departamentul ERS de cinci ani. Sub conducerea sa, departamentul a crescut de la 10 la 30 de oameni, iar veniturile generate de ERS au crescut cu 15-20% pe an în ultimii doi ani.

Andrei are o experiență vastă în managementul riscului și securitatea informațiilor. De la angajarea sa la Deloitte, a coordonat numeroase proiecte din zona serviciilor de risc în România, Bulgaria, Albania și Orientul Mijlociu, în industrii ca sector public, telecomunicații și servicii bancare. Andrei a absolvit Academia de Studii Economice și deține diverse certificări în domeniu. Înainte de a se alătura Deloitte, a lucrat pentru companii importante din industria telecomunicațiilor.

Vlad Boeriu, 34 ani, s-a alăturat Deloitte în 2004 pe poziția de consultant taxe și a evoluat rapid de la consultant junior la partener. Vlad a jucat un rol important în construirea practicii de taxe indirecte, alături de Pieter Wessel, senior tax partner Deloitte România.

Sub conducerea lor, serviciul de taxe indirecte al Deloitte a crescut cu peste 40% în ultimii trei ani, astfel că echipa de 30 de oameni a devenit una din cele mai puternice din țară.

Vlad are experiență în planificarea TVA și a asistat numeroase companii cu privire la conformitatea și optimizarea TVA. Totodată are experiență vastă în asistarea și reprezentarea clienților în cadrul inspecțiilor fiscale, a contestațiilor și a fazelor litigioase.

Vlad este consultant fiscal certificat și absolvent al Facultății Internaționale de Business de la Academia de Studii Economice. El are un Masterat în legislație europeană în domeniul fiscalității și a urmat cursurile unui Executive MBA.

###

Numele Deloitte se refera la organizatia Deloitte Touche Tohmatsu Limited, o companie cu raspundere limitata din Marea Britanie, la firmele membre ale acesteia, in cadrul careia fiecare firma membra este o persoana juridica independenta. Pentru o descriere amanuntita a structurii legale a Deloitte Touche Tohmatsu Limited si a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Deloitte furnizeaza servicii clientilor din sectorul public si privat in urmatoarele domenii profesionale – audit, taxe, consultanta, consultanta financiara – deservind numeroase industrii. Prin intermediul retelei sale globale de firme membre, care activeaza in peste 150 de tari, Deloitte pune la dispozitia clientilor sai resursele internationale precum si priceperea locala pentru a-i ajuta sa exceleze indiferent de locul in care acestia isi desfasoara activitatea. Obiectivul celor 200.000 de profesionisti din Deloitte este acela de a deveni un standard de excelenta.

• Aproximativ 85% din bănci se așteaptă la o intensificare a inițiativelor de promovare a creșterii față de numai 55% în 2014.
• Peste 80% din bănci anticipează ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească sau chiar să scadă (40%). Procentul celor care se așteaptă la o scădere semnificativă a crescut la 27% (față de 5% în 2014).
• Peste 90% din bănci se așteaptă ca rezultatele financiare să se îmbunătățească, față de 80% în 2014.
• Cadrul legislativ al insolvenței (inclusiv aplicarea lui) este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea considera 95% din bănci, cu 10 puncte procentuale mai mult ca în 2014.

 Bancherii anticipează intensificarea activității de creditare (77%) și îmbunătățirea performanței financiare a principalelor linii de servicii, în speța Retail (80%) și în Corporate banking (62%), conform estimărilor pentru anul acesta cuprinse în Barometrul Bancar ARB & EY 2015.

EY România a realizat, în baza unui parteneriat cu Asociația Română a Băncilor (ARB), cea de a doua ediție a indicelui industriei bancare denumit Barometrul Bancar ARB & EY prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB. La ediția din acest an a sondajului au participat bănci totalizând o cotă de piață în funcție de active de aproximativ 90%.

“Barometrul Bancar ARB & EY este un instrument valoros de benchmarking care reflectă modul în care conducătorii din sistemul bancar anticipează evoluția pe următoarele 12 luni a mediului economic, mediului legislativ și de reglementare, a tendințelor și așteptărilor clienților, respectiv implicațiile acestor evoluții asupra instituțiilor pe care le conduc “, a declarat Sergiu Oprescu, Președintele Consiliului Director al ARB.

Aproximativ 77% din bănci anticipează intensificarea activității de creditare și, deși acesta este ceva mai puțin decât în 2014 (80%), procentul celor care se așteaptă la o creștere semnificativă a creditării s-a dublat față de anul 2014. Așteptările sunt mai optimiste decât în restul țărilor europene acoperite de studiu unde doar 51% au astfel de așteptări. Cadrul legislativ al insolvenței și aplicarea lui este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea pentru 95% din bănci, cu 10 puncte procentuale mai mult ca în 2014.

“Băncile preconizează relaxarea parțială a politicilor de creditare în sectoare precum Industria, Agricultura, Sănătate și pe segmentul IMM-urilor, dar există în continuare aspecte care descurajează sau cresc costul creditării în condițiile în care creditarea este la cel mai scăzut nivel din regiune relativ la PIB. Modificările aduse cadrului legislativ al insolvenței nu sunt suficiente în lipsa unei schimbări semnificative în ceea ce privește aplicarea lui. Problemele întâmpinate de bănci în această privință reprezintă principalul aspect care descurajează creditarea companiilor”, a declarat Radu Grațian Ghețea, Președintele de onoare al ARB.

Segmentul IMM-urilor și Sănătatea, Industria și IT-ul au fost menționate și de studiul european ca fiind sectoarele/ segmentul în care politicile de creditare mai degrabă se vor relaxa. Atât în România cât și în restul țărilor acoperite de studiu, construcțiile, sectorul imobiliar comercial și transporturile au fost sectoarele pentru care bancherii se așteaptă la restricții suplimentare.

Peste 80% din bancheri se așteaptă la o îmbunătățire a performanței financiare a liniei de servicii Retail banking, procentul fiind mai optimist decât în anul 2014 când 67% anticipau o îmbunătățire. În privința Corporate banking, aproximativ 62% din bănci se așteaptă la o îmbunătățire puțin sub nivelul de 67% din 2014, însă având în vedere natura studiului o diferență de doar 5% înseamnă mai degrabă că optimismul bancherilor a rămas neschimbat față de anul trecut.

„Momentan, nu pentru toate băncile performanța financiară se măsoară în rentabilitatea capitalurilor. Astfel, pentru multe din bănci așteptările de îmbunătățire a performanței nu înseamnă că vor deveni profitabile în 2015 ci mai degrabă că vor reduce substanțial pierderile, eventual vor avea un mic profit sau pur și simplu că vor crește baza de active ca premiză a îmbunătățirii performanței financiare. Doar câteva bănci vor avea în 2015 o profitabilitate apropiată de nivelul așteptărilor acționarilor”, a spus Gelu Gherghescu, Partener EY Assurance & Advisory Services.

Aproximativ 85% din bănci anticipează o intensificare a inițiativelor de promovare a creșterii față de numai 55% în 2014. Acest procent este semnificativ mai mare decât în restul țărilor europene acoperite, unde numai 59% au astfel de așteptări.

Pe zona de retail peste 90% din bănci anticipează o creștere a cererii de credite imobiliare, dublu față de 2014 când doar 41% estimau o creștere. În plus, aproximativ 24% se așteaptă chiar la o creștere semnificativă a cererii pentru credite imobiliare. Și în cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se așteaptă la o creștere a cererii față de 65% în sondajul din 2014.

Într-o proporție de 70% băncile anticipează creștere și în privința cererii de creditare pentru clienți persoane juridice, dar ceva mai puțin decât în 2014 când 80% aveau astfel de așteptări. Totusi, în ce privește produsele de hedging, procentul celor care se așteaptă la creșteri este de 61%, mai mare decât în 2014 când era de 44%.

Peste 80% din bănci se așteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească, iar dintre acestea 40% preconizează chiar o scădere. Procentul este similar cu 2014, dar ponderea celor care se așteaptă la o scădere semnificativă a crescut la 27% (față de 5% în 2014). “Trendul european este diferit, ceva mai multe bănci decât în 2014 așteptându-se la o creștere a cheltuielilor cu provizioanele. Dat fiind recentul exercițiu de evaluare a calității activelor (AQR), această așteptare este explicată în principal de pregătirea tranziției la noul standard de raportare financiară IFRS 9. Pentru marea majoritate a portofoliilor și a băncilor implementarea noilor cerințe va duce la creșterea provizioanelor”, a precizat Gelu Gherghescu.

Deși se așteaptă ca veniturile nete din dobânzi și veniturile nete din comisioane să nu crească, un procent mare de bănci (peste 90%) anticipează că rezultatele financiare să vor îmbunătăți. Această previziune, mai optimistă decât cea privind evoluția cheltuielilor cu provizioanele, se explică prin faptul ca, deși îmbunătățirea vine în principal din reducerea costului riscului, în multe din cazuri aceasta va însemna trecerea de pe pierdere pe un uşor profit.

“Este foarte important ca rezultatele băncilor să se îmbunătățească contribuind astfel la capitalizarea acestora și implicit la creșterea apetitului de creditare. În absența unor perspective de profitabilitate similare cu cele ale sectoarelor bancare performante din regiune capitalul nu are nicio motivație să rămână și cu atât mai puțin să vină în sectorul bancar românesc”, a subliniat Gelu Gherghescu.

Gestionarea riscurilor, în special Riscul reputațional, respectiv Conformarea cu reglementările pe zona consumatorilor ocupă primele 3 locuri pe agenda bancherilor, chiar cu procente în creștere față de 2014. Simplificarea proceselor și automatizarea rămâne importantă dar coboară câteva poziții pe agenda bancherilor față de 2014.

Se intensifică așteptările privind consolidarea sectorului bancar atât pe termen scurt cât și pe termen mediu. Aproximativ 50% din bancheri se așteaptă la o consolidare de anvergură medie în următoarele 12 luni (față de numai 24% în 2014) în timp ce la orizontul următorilor 3 ani, 41% din banci estimează o consolidare de mare anvergură cu mult peste procentul de 14% din 2014.

Băncile sunt mai interesate decât în 2014 de vânzarea de active, procentul celor care iau în considerare acest aspect ajungând la 59%, dublu față de anul trecut, însa în majoritatea cazurilor este vorba de credite neperformante. A crescut totuși la 14% procentul băncilor care sunt interesante de Parteneriate și Joint ventures, dar se plasează cu mult sub nivelul indicat de studiul european (34%).

Aproximativ 55% din bănci se așteaptă să reducă ușor numărul de angajați, mai mult decât în 2014 când doar 29% din bănci făceau astfel de previziuni. Totuși se estimează că cheltuielile cu remunerarea angajaților nu vor scădea în peste 80% din bănci și chiar vor crește în 32% din acestea.

***

Despre ARB

Constituită în mai 1991 ca asociaţie profesională, Asociația Română a Băncilor are în prezent 39 de membri, instituții de credit cu capital majoritar privat sau de stat, sucursale și reprezentanțe ale unor bănci străine. Asociația Română a Băncilor concentrează întreaga industrie bancară din România, fiind vocea sectorului bancar în relația cu autoritățile române, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Mondială și alte organisme interne și internaționale. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar. Sistemul bancar românesc finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc. Sectorul bancar din România, care deservește milioane de clienți, s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei, nefiind nevoie de sprijin din fonduri publice pentru susținerea acestuia. ARB este membră a Federaţiei Bancare Europene din anul 1992 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăţilor, a Federaţiei Ipotecare Europene şi în 26 de organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic. Pentru aceasta, comunitatea bancară pune la dispoziție peste 800 de specialiști care participă la cele 23 de comisii tehnice ale ARB.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 25,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2013. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

La nivel global, o treime din angajaţii cu normă întreagă declară că gestionarea raportului viață profesională-viaţă privată a devenit tot mai dificilă în ultimii cinci ani, se arată în studiul EY „Work-life challenges across generations”. Principalul motiv este acela că “salariul nu a crescut foarte mult, însă cheltuielile da”.

Derulat în rândurile unui număr de aproximativ 9.700 de angajaţi cu normă întreagă din companii de dimensiuni diferite din SUA, Germania, Japonia, China, Mexic, Brazilia, India şi Marea Britanie studiul are la bază criterii care ţin de geografie, generaţie, sex, statut parental şi o comparaţie manageri versus non-manageri.

Studiul a fost realizat în contextul în care, în prezent, poziţiile manageriale se transferă către generaţiile mai tinere, pentru a identifica provocările cu care se confruntă angajaţii din diverse companii în ţara lor.

Analiza a vizat în mod special generaţia Y, care se confruntă cu o “furtună perfectă” provocată de creşterea dramatică a responsabilităţilor individuale generate de ocuparea unor funcții manageriale, simultan cu transformarea lor în părinţi.

Având în vedere că aceşti tineri care sunt și părinţii sunt supuşi unor presiuni tot mai mari, studiul a urmărit să evidenţieze ce își doresc angajaţii de la un loc de muncă şi de ce renunţă la el, de ce rămân acolo şi cum diferă aceste motivaţii în funcţie de generaţie.

 Iată principalele trei concluzii ale studiului EY „Work-life challenges across generations”:

• La nivel global, aproximativ 50% dintre manageri muncesc peste 40 de ore pe săptămână şi patru din zece declară că numărul de ore suplimentare a crescut în ultimii cinci ani, cele mai multe creșteri fiind înregistrate în rândul generației Y care sunt și părinți.
• Principalele constrângeri care domină provocările legate de raportul viață profesională-viaţă privată sunt: salariile stagnante, cheltuielile în creștere, numărul de ore petrecute la muncă şi creşterea numărului de responsabilităţi la muncă şi acasă.
• Aproximativ jumătate dintre respondenții care fac parte din generaţia Y şi din generaţia X au menționat drept cauză creşterea responsabilităţilor la locul de muncă iar, mai mult de 40%, creşterea responsabilităţilor față de familie.

Andreea Mihnea, director HR, EY România, explică:

„Suntem în era lui „vreau” şi tot ceea ce ne înconjoară face să pară că răspunsul la „vreau” nu are cum să fie altul decât pozitiv. Suntem bombardați cu posibilităţi atât în sfera profesională, cât şi în cea privată, iar opțiunile de carieră acum sunt nu doar mai prezente şi mai variate, ci şi mai puternic promovate pe multele canale de informare actuale.

Pericolul generației Y este tentația şi relația acesteia cu sinele sau, mai precis, cu percepția de sine a fiecăruia. Această percepţie pierde teren în faţa exteriorului şi ne trezim cu un EU avid de maximum de satisfacții pe care ni le dorim cu un efort cât mai rezonabil. În această cheie văd concluziile acestui studiu, cu rezultate mai mult decât rezonabile la nivel de așteptări ale generației Y faţă de angajatorii lor.

Este normal să vrei o viață echilibrată, să te poți bucura de timp liber şi de bucurii împărtășite cu cei dragi. Este rezonabil să vrei toate aceste lucruri. Este uman. În același timp, orice alegere înseamnă şi o renunțare. Orice aspirație la o carieră împlinită înseamnă un angajament de a renunța la o parte din aceste lucruri care sunt normale, în favoarea altor beneficii.

Pledez pentru ideea că, deși fiecare angajator înțelege aceste așteptări, el nu îşi poate asuma toate efectele alegerilor individuale. Pledez pentru o relație echilibrată şi matură între alegerile şi așteptările pe care le avem. Dacă le accelerăm pe amândouă în același timp putem risca să creăm noi înșine premisele pentru a nu fi înțeleși.”

Gestionarea raportului viață profesională-viaţă privată este tot mai dificilă

Principalul motiv pentru care unu din trei angajaţi cu normă întreagă spune că a devenit mai greu de gestionat raportul viață profesională-viaţă privată în ultimii cinci ani este acela că “salariul nu a crescut foarte mult, însă cheltuielile da”. Acest motiv a fost strâns legat de “responsabilităţile mele de la locul de muncă au crescut”. Celelalte cinci motive principale includ: creșterea responsabilității față de familie, creşterea numărului de ore suplimentare şi apariţia copiilor în viaţa persoanelor intervievate.

Alte rezultate la acest capitol:

• La nivel global, generațiile mai tinere au constatat o creștere mare a numărului de ore suplimentare în ultimii cinci ani, perioadă care a coincis cu accesul multora la poziţii manageriale şi în care și-au întemeiat familii. 47% dintre managerii aparţinând generaţiei Y au raportat o creştere a numărului de ore lucrate comparativ cu 38% dintre managerii aparţinând generaţiei X (1965-1980) şi 28% dintre managerii aparţinând generaţiei „baby boomers” (1946-1964).
• Dintre cei care ocupă poziţii manageriale, părinţii care lucrează cu normă întreagă (41%) au declarat că le-a crescut numărul de ore lucrate în ultimii cinci ani, faţă de 37% dintre cei care nu sunt părinţi.
• Angajaţii cu normă întreagă din Germania şi Japonia sunt cei mai predispuşi să afirme că gestionarea raportului viață profesională-viaţă privată a devenit mai dificilă, însă la fel susţin şi un sfert din angajaţii americani. Ţările unde cei care sunt părinţii consideră cel mai greu de gestionat raportul viață profesională-viaţă privată sunt Germania, Marea Britanie, India şi SUA.

Principalele motive ale demisiei: creşteri salariale minimale, lipsa oportunităţilor de promovare, număr excesiv de ore suplimentare

Având în vedere contextul în care multe companii încearcă să-şi păstreze angajaţii pe măsură ce condiţiile macroeconomice se îmbunătăţesc – iar tot mai mulţi tineri din generaţia Y ajung să ocupe poziţii manageriale şi devin părinţi – studiul EY a căutat să identifice principalele motive pentru care angajaţii cu normă întreagă renunţă la locul de muncă. Cele mai importante cinci motive rezultate au fost: creşteri salariale minimale, lipsa oportunităţilor de avansare în carieră, număr excesiv de ore suplimentare lucrate, un mediu de lucru care nu încurajează lucrul în echipă şi un manager care nu permite un program de lucru flexibil.

Alte rezultate la acest capitol:

• Prejudecata angajatorilor și a colegilor că indivizii care au un program flexibil sau îşi iau concedii vor suferi consecinţe privind cariera, lipsa totală de flexibilitate la locul de muncă, inclusiv a opţiunii de a face naveta şi prea multe călătorii de lungă durată în interes de serviciu.
• Părinţii sunt mai predispuşi decât cei care nu sunt părinţii să menţioneze lipsa oportunităţilor de promovare ca motiv de demisie, demonstrând astfel că își doresc să avanseze în carieră după ce au copii.

Ce îşi doresc angajaţii de la locul de muncă?

După salarii şi pachetele de beneficii, principalele cinci lucruri menţionate de angajaţi ca fiind foarte importante pentru un potențial loc de muncă sunt: “să am un program de lucru flexibil şi să dispun în acelaşi timp de aceleași șanse de promovare”, strâns legat de “să pot lucra alături de colegii mei, inclusiv şeful meu, care să îmi sprijine eforturile de a munci flexibil”, menționat de 74%. Alte beneficii legate de flexibilitate căutate de angajaţii cu normă întreagă sunt: un program de lucru informal, flexibil, atunci când are nevoie, concedii parentale plătite şi un număr rezonabil de ore suplimentare lucrate.

Alte rezultate la acest capitol:

• La nivel global, cei din generaţia Y sunt mai predispuşi decât cei care aparţin altor generaţii să declare că e important să primească concedii parentale plătite sau subvenţii pentru îngrijirea copilului.
• Un rezultat interesant a fost acela că două treimi din angajaţii cu normă întreagă ar prefera să se poată reloca mai aproape de familie decât să beneficieze de reducerea numărului de deplasări în interes de serviciu, subvenții pentru îngrijirea copiilor, posibilitatea de a închide mesageria electronică şi apelurile telefonice atunci când au nevoie de timp pentru altceva şi de a lucra de acasă.

Impactul economiei asupra căsniciei, muncii, educaţiei şi planificării familiale

În ultimii cinci ani, condiţiile economice au jucat un rol semnificativ în peisajul provocărilor cu care se confruntă angajaţii cu normă întreagă şi au afectat în diverse moduri viața privată a acestora.

• Peste 20% din angajaţi îşi încurajează partenerul de viaţă să se întoarcă la locul de muncă şi 25% dintre ei şi-au îndemnat partenerul de viaţă să nu demisioneze sau să nu-şi reducă numărul de ore lucrate pentru un echilibru mai bun al raportului viață profesională-viaţă privată.
• Aproximativ 23% din angajaţi au decis să nu mai aibă alţi copii, iar 20% au amânat decizia de a avea şi alţi copii.
• Căsniciile au fost şi ele afectate. Condiţiile economice au determinat aproape unu din șase angajaţi cu normă întreagă să divorţeze sau să se separe de partener şi aproape încă o şesime să amâne obţinerea unui divorţ.
• Aproximativ unu din cinci angajaţi cu normă întreagă au fost obligaţi să întrerupă sau să amâne urmarea unor programe educaţionale sau au declarat că le-a fost redusă capacitatea de a plăti pentru educaţia copiilor lor.

Andreea Mihnea, director HR, EY România, adaugă: „Conținutul studiului este extrem de relevant pentru toți liderii care îşi doresc să lucreze cu oameni mulțumiți şi productivi. Până acum, majoritatea studiilor legate de acest element cheie al organizațiilor de astăzi – mediul multi-generațional – au acoperit în special ţări mari sau foarte relevante la nivel global. Ne propunem să aflăm cum se reflectă exact aceste percepții în spațiul românesc şi vom lansa un studiu similar strict pentru piața muncii din România, care va releva aspectele concrete pe care trebuie să le adresăm aici de acum înainte. Vom publica rezultatele studiului pentru România în vara acestui an.”

Pentru a afla mai multe informații, vizitaţi www.ey.com/globalgenerations, sau participaţi la discuţiile din social media cu ajutorul hashtag-ului #GenerationGo.

Despre studiu

Sondajul EY a fost derulat online, de către Harris Poll, în numele EY, între 20 noiembrie 2014 şi 14 ianuarie 2015 în rândul a 9.699 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, angajaţi cu normă întreagă în diverse companii din SUA, Marea Britanie, India, Japonia, China, Germania, Mexic şi Brazilia. Eşantioanele au fost de aproximativ 1.200 persoane per ţară (SUA – 1.208, Marea Britanie – 1.202, Germania – 1.209, India – 1.219, Brazilia – 1.208, Mexic – 1.206, Japonia – 1.228 şi China -1.219). Toate cercetările şi sondajele prin eşantionare, indiferent că folosesc sau nu eşantionarea probabilistică, sunt supuse mai multor surse de eroare, adesea imposibil de cuantificat sau estimat, cum ar fi eroarea de eşantionare, eroarea de acoperire, erori asociate cu non-răspunsuri, erori asociate cu modul de alcătuire al întrebărilor şi opţiunile de răspuns, ponderările şi ajustările post-cercetare. Drept urmare, Harris Poll evită termenii “marjă de eroare”, deoarece aceştia generează confuzie. Tot ce se poate calcula efectiv sunt erorile de eşantionare posibile cu probabilităţi diferite pentru eşantioane pure, neponderate şi aleatorii, cu rată de răspuns de 100%. Acestea din urmă sunt doar teoretice, deoarece niciun sondaj nu reuşeşte să se apropie de un asemenea ideal.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

În ultimul an, inspecţiile fiscale sau controalele antifraudă au o notă comună: o abordare agresivă în privinţa dreptului de deducere al TVA, concretizată în ignorarea tuturor regulilor ce decurg din lectura Directivei 2006/112/CE.

În opinia inspectorilor fiscali, cea mai mare parte a operaţiunilor fiscale sunt fictive, iar toţi contribuabilii sunt de rea-credinţă. Cu precădere, se afirmă că facturile fiscale deţinute de contribuabili nu au nicio forţă şi nu pot justifica exercitarea dreptului de deducere al TVA.

În acest context, Costaș, Negru & Asociații propune, în numele clienţilor proprii, o ripostă fiscală de aceeaşi intensitate, având în centru accentuarea forţei fiscale a facturii. Folosim ca argumente speţe din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi afirmăm, în susţinerea poziţiei contribuabililor: dreptul de deducere al TVA al unei persoane nu poate fi refuzat pe motiv că în lanțul din care tranzacția face parte o altă tranzacție anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă;  dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat pe motiv că pentru operațiunea anterioară sau ulterioară de pe lanțul tranzacțiilor taxa nu a fost virată la bugetul de stat (Optigen, Axel Kittel); dreptul de deducere a TVA nu poate fi refuzat pe motiv că furnizorul bunurilor/serviciilor nu era o persoană înregistrată în scopuri de TVA, atât timp cât există o factură prin care să poată fi identificat emitentul facturii în cauză (Dankowski); dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat pe motiv că un contribuabil nu s‑a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112/CE pentru exercitarea dreptului de deducere al TVA sunt îndeplinite (Mahagében și Péter Dávid).

Spunea Seneca: „Cel care speră fără temei, deznădăjduieşte fără temei”. Nu e cazul contribuabililor, care au un suport de prim rang în hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligatorii pentru organele fiscale întrucât sunt emise în interpretarea Directivei TVA.

Acest articol a fost publicat în Newsletter-ul Costaș, Negru & Asociații.

Autor: Cosmin Flavius Costaș

În urma pronunţării hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 14 aprilie 2015, în afacerea C-76/14, Manea, la nivel naţional este aşteptat un reviriment jurisprudenţial, în sensul admiterii acţiunilor având ca obiect restituirea taxei pentru emisii poluante achitate în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, conform Legii nr. 9/2012.

În acest sens, societatea noastră a obţinut, la Curtea de Apel Oradea, prima aplicare in concreto a hotărârii din afacerea Manea. Astfel, prin decizia civilă nr. 1689 din 30 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. 2025/111/2013, Curtea de Apel Oradea a admis recursul reclamantei, a desfiinţat hotărârea anterioară pronunţată de Tribunalul Bihor, iar în rejudecare a admis acţiunea şi a dispus restiturea unei taxe pentru emisii poluante în cuantum de 7.151 RON, achitate de reclamantă la data de 3.01.2013.

Motivarea Curţii de Apel Oradea nu este încă publică. Cu toate acestea, prin referire la un recent comentariu asupra afacerii Manea apărut în revista Tax Magazine nr. 4/2015, putem decela principalele argumente care au stat la baza acestui reviriment jurisprudenţial.

Reamintim în context faptul că instanţa europeană a verificat compatibilitatea cu dreptul european a variantei taxei pentru înmatricularea vehiculelor aplicabile în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, în temeiul Legii nr. 9/2012 (taxa pentru emisii poluante). Curtea şi a decis astfel:

   Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul:

   –        că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă,

    –        că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Reamintim faptul că anterior, prin hotărârile pronunţate în afacerile Tatu[1], Nisipeanu[2] sau Câmpean – Ciocoiu[3], Curtea de Justiţie a constatat incompatibilitatea tuturor variantelor taxelor de înmatriculare din România cu art. 110 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

În prima parte a analizei sale din afacerea Manea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a verificat compatibilitatea de principiu a reglementării conţinute în Legea nr. 9/2012 şi aplicate în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013 cu art. 110 TFUE. În context, ni se par importante următoarele aspecte:

    – La fel ca în cauza Tatu, instanţa europeană a apreciat că de principiu, prin raportare la criteriile pe care este edificată, taxa pentru emisii poluante este compatibilă cu art. 110 TFUE. Se va observa, în context, că în paragrafele 38, 39 şi 40 Curtea de Justiţie se referă, prin analogie, la propriile sale constatări din afacerea Tatu, ceea ce întăreşte premisa noastră referitoare la o legătură strânsă între cele două hotărâri.

    – În aceste condiţii, prima concluzie a Marii Camere, argumentată în par. 41 – 43 din hotărâre, este logică: Din moment ce discriminarea sesizată anterior în afacerile Tatu (perioada 1 iulie – 14 decembrie 2008), Nisipeanu (perioada 15 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2012) şi Ciocoiu – Câmpean (perioada 13 ianuarie – 31 decembrie 2012) a dispărut, iar taxa pentru emisii poluante se aplică şi “produselor naţionale” (vehiculelor deja înmatriculate în România, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate), in abstracto o reglementare de tipul taxei pentru emisii poluante este compatibilă cu art. 110 TFUE. 

    – Strict formal, această concluzie a Marii Camere nu reprezintă o inovaţie, ci un simplu exerciţiu de logică. De altfel, mergând cu argumentaţia doar până la acest punct, instanţele de contencios fiscal au reţinut deja faptul că reglementarea fiscală aplicabilă în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013 este compatibilă cu dreptul european.

Vom observa însă că analiza Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în afacerea Manea nu se limitează la această concluzie. În continuarea analizei sale, judecătorii europeni au reiterat faptul că Statul  Român are o problemă semnificativă cu respectarea hotărârilor anterioare ale Curţii sau ale instanţelor naţionale. Astfel, cu începere de la celebrul art. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2008, Statul Român a recunoscut doar parţial incompatibilitatea diferitelor variante de taxe de înmatriculare cu dreptul european, propunând restituirea diferenţei dintre o variantă nouă (ipotetică) şi o variantă veche (aplicată) a taxei, dacă o asemenea diferenţă exista.

Ceea ce reţine corect Curtea de Justiţie este existenţa unui număr semnificativ de vehicule pentru care s-a achitat după 1 ianuarie 2007 o variantă a unei taxe de înmatriculare (taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante în perioada 13 ianuarie – 31 decembrie 2012), taxă care nu a fost restituită din oficiu, integral şi cu dobândă (fiscală, am adăuga noi). Or, conform celor reţinute la par. 47 din hotărârea în afacerea Manea, scutirea vehiculelor pentru care s-a achitat taxa de la plata noii variante a taxei pentru emisii poluante nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei Statului Român de a respecta art. 110 TFUE şi constituie un element care antrenează incompatibilitatea noii variante cu art. 110 TFUE. Extrem de important, efectul discriminatoriu este subliniat în cuprinsul par. 48 din hotărârea pronunţată la 14 aprilie 2015:

48      În plus, o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule similare.

În opinia noastră, grefată pe analiza par. 48 din hotărârea pronunţată în afacerea Manea, acest mecanism de scutire, care face ca taxa naţională să nu mai fie aplicată tuturor vehiculelor, antrenează incompatibilitatea Legii nr. 9/2012, forma în vigoare în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2015, cu art. 110 TFUE. Dacă ne raportăm la par. 60 din hotărârea pronunţată în afacerea Tatu, amintit mai sus, această concluzie este clară ca lumina zilei, întrucât:

    (i) taxa pentru emisii poluante din perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013 s-a aplicat doar unei părţi din vehiculele aflate în concurenţă, pe piaţă, şi invariabil vehiculelor provenite din alte state membre;

   (ii) principiul poluatorul plăteşte a fost nesocotit, în condiţiile în care doar o parte dintre poluatorii ale căror vehicule s-au aflat pe piaţă au plătit taxa;

  (iii) în aceste condiţii, art. 110 TFUE a fost încălcat, întrucât alegerea consumatorilor a fost orientată spre autoturismele aflate pe piaţa naţională, cu taxa plătită, în detrimentul autovehiculelor similare provenite din alte state membre (pentru care, aşa cum reţine Curtea de Justiţie, taxa s-a achitat “invariabil”).

În ultima parte a analizei sale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene face însă trimitere expresă la jurisprudenţa sa anterioară din afacerea X[4] şi reaminteşte argumentul esenţial:

49      Pe de altă parte, astfel cum Curtea a statuat în repetate rânduri, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul. Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într‑un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare (Hotărârea X, C‑437/12, EU:C:2013:857, punctele 30-32 și jurisprudența citată).

Cu alte cuvinte, ori de câte ori valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui vehicul rulat importat de acelaşi tip şi având aceleaşi caractieristici şi aceeaşi uzură (“produsul provenit dintr-un alt stat membru”) depăşeşte valoarea reziduală încorporată în preţul unui vehicul rulat aflat deja pe piaţa naţională (“produsul naţional”), art. 110 TFUE este încălcat. Un exemplu de calcul poate fi în context mai elocvent:

Spre pildă, un autoturism marca Audi tipul A8 a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 27.04.2001. Pe cale de consecinţă, comparaţia trebuie să vizeze (a) taxa pentru emisii poluante achitată cu ocazia înmatriculării în România, în anul 2013, a autoturismului Audi A8 provenit din Germania şi (b)valoarea reziduală a taxei de înmatriculare achitate pentru un autoturism Audi A8 cu aceleaşi caractieristici tehnice, înmatriculat în România la 27.04.2001. În urma efectuării acestei comparaţii, rezultă următoarele:

    – taxa pentru emisii poluante achitată în 2013 este de 14.649 RON;

    – valoarea reziduală a taxei de înmatriculare este 0, întrucât în anul 2001 nu s-a achitat nicio taxă de înmatriculare.

    – pe cale de consecinţă, în lumina jurisprudenţei X, taxa pentru emisii poluante este incompatibilă cu art. 110 TFUE.

In concreto, pentru vehiculele provenite din alte state membre care s-au înmatriculat în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, discriminarea a fost vădită, întrucât:

    (i) valoarea reziduală pentru vehiculele înmatriculate în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2012 este 0, încât taxele de înmatriculare din această perioadă au fost restituite sau trebuie restituite, cu dobândă (întrucât Statul Român nu are niciun temei juridic să le reţină);

   (ii) valoarea reziduală pentru vehiculele înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 este de asemenea 0, întrucât nu exista la acel moment vreo taxă de înmatriculare.

Iată deci al doilea element discriminatoriu al taxei pentru emisii poluante percepute, în temeiul Legii nr. 9/2012, în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013.

În concluzie, din interpretarea hotărârii Marii Camere în afacerea Manea decurg următoarele consecinţe:

    (a) Taxa pentru emisii poluante percepută în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, în temeiul Legii nr. 9/2012, este organic incompatibilă cu art. 110 TFUE. Drept consecinţă, după pronunţarea hotărârii în afacerea Manea chiar şi magistraţii conservatori vor fi obligaţi să admită acţiunile sau cererile de revizuire care tind la restituirea acestei variante a taxei, cu dobândă.

    (b) Statul Român va trebui să reconsidere restituirea din oficiu a tuturor taxelor care nu au fost deja restituite, cu dobânzile aferente. În opinia noastră, întrucât Curtea de Justiţie nu distinge în acest sens, sunt supuse restituirii chiar şi taxele pentru care s-a împlinit termenul naţional de prescripţie, atâta timp cât vehiculele pentru care s-a achitat taxa sunt disponibile pentru vânzare în parcul auto naţional.

    (c) Întrucât timbrul de mediu, reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2013, are în esenţă aceeaşi structură şi acelaşi mecanism de aplicare, este evident faptul că în perioda următoare se va constata şi incompatibilitatea timbrului de mediu cu art. 110 TFUE, ceea ce va antrena aceleaşi obligaţii de restituire.