Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov: „Poliţele RCA pentru tineri, exagerat de mari. Rog ASF să regândească speţa!”

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, solicită conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară (ASF) să reanalizeze şi să regândească sistemul RCA în privinţa tinerilor sub 25 de ani.

“Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Acesta a mai spus că filosofia guvernării Ponta este aceea de a oferi şanse tuturor categoriilor, fără discriminări de niciun fel.

Sursa: www.mfinante.ro

Analiza celor mai recente date macroeconomice relevă scăderea ratei anuale a inflaţiei şi plasarea ei sub valorile prognozate, ca urmare a declinului preţurilor volatile, inflaţiei scăzute din zona euro, persistenţei deficitului de cerere agregată şi continuării ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 1,26 la sută în luna noiembrie 2014 de la 1,44 la sută în luna octombrie 2014. În luna noiembrie 2014, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 1,1 la sută, uşor inferioară nivelului de 1,2 la sută din luna precedentă, iar rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – s-a menţinut la nivelul de 1,4 la sută.

Rezervele valutare s-au menţinut în jurul nivelului de 32 miliarde de euro la finele anului 2014 după acoperirea plăţilor scadente aferente serviciului datoriei externe (aproximativ 8 miliarde de euro) şi în condiţiile reducerii ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit (de la 20 la sută la 14 la sută), fiind alimentate de intrări ale fondurilor europene şi împrumuturi ale statului pe pieţele internaţionale.

Pe parcursul anului 2014, cursul de schimb al monedei naţionale faţă de euro s-a menţinut într-o plajă de stabilitate, aprecierea din perioada martie-octombrie fiind temperată de sporirea aversiunii globale pentru risc în ultimele luni ale anului în condiţiile tensiunilor geopolitice regionale.

Ritmul anual de creştere, în termeni reali, al creditului în monedă naţională s-a majorat în condiţiile propagării reducerilor succesive ale ratei dobânzii de politică monetară asupra ratelor dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei. Cu toate acestea, dinamica anuală reală a împrumuturilor totale acordate sectorului privat a rămas în teritoriu negativ pe fondul reducerii stocului de credite în valută şi al derulării operaţiunilor de eliminare a creditelor neperformante din bilanţurile instituţiilor de credit.

În sectorul economiei reale cele mai recente date statistice indică accelerarea dinamicii anuale a produsului intern brut datorată redresării cererii interne, susţinută de ambele componente majore ale acesteia – consumul şi investiţiile.

Pe termen scurt, se anticipează menţinerea traiectoriei ratei anuale a inflaţiei sub limita inferioară a intervalului ţintei staţionare ca efect al influenţei exercitate de evoluţia preţului petrolului pe plan mondial și al persistenţei deficitului de cerere agregată. În acelaşi timp, se remarcă sporirea incertitudinilor privind evoluţiile din mediul extern în condiţiile reamplificării tensiunilor geopolitice regionale şi ale ajustării conduitei politicii monetare a principalelor bănci centrale din lume.

În aceste condiții, CA al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5 la sută pe an de la 2,75 la sută, începând cu data de 8 ianuarie 2015, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor instituţiilor de credit.

În scopul consolidării transmisiei semnalului ratei dobânzii de politică monetară, CA al BNR a decis îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politicã monetară la +/- 2,25 puncte procentuale de la +/-2,5 puncte procentuale. Drept urmare, începând cu data de 8 ianuarie 2015, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se va reduce la 4,75 la sută pe an de la 5,25 la sută, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menţine la 0,25 la sută pe an.

Pe baza datelor disponibile în prezent, deciziile vizează asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, concomitent cu revigorarea sustenabilă a activităţii de creditare, de natură să contribuie la realizarea unei creşteri economice echilibrate şi de durată.

CA al BNR consideră că un mix adecvat de politici macroeconomice, în linie cu prevederile acordurilor de finanţare externă, alături de un proces sustenabil de intermediere financiară şi o remunerare adecvată a depozitelor bancare sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti şi întărirea rezistenţei acesteia la şocuri externe.

BNR reafirmă că utilizarea şi dozarea adecvată a tuturor instrumentelor de care dispune, în condiţiile monitorizării atente a evoluţiilor interne şi ale mediului economic internaţional, sunt de natură să asigure îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu precum şi menţinerea stabilităţii financiare.

Potrivit calendarului aprobat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 4 februarie 2015 când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.

Sursa: www.bnr.ro

Ioana Mihai se alătură echipei EY România şi va ocupa funcția de Director Executiv Corporate Finance în cadrul departamentului de Asistenţă în Tranzacţii. Ioana are o experienţă de peste 18 ani în industria bancară din România, alături de BCR – Erste, Citigroup şi ING Bank. În cadrul EY România, ea va coordona echipa de Corporate Finance care, alături de echipele de Transaction Support şi Valuation & Business Modeling, asigură portofoliul EY de servicii de asistenţă în tranzacţii.

 Înainte de a se alătura echipei EY, Ioana Mihai a coordonat departamentul de Debt Capital Markets din cadrul BCR, departament pe care l-a construit de la bază. Din această poziţie, a coordonat proiecte ample de împrumuturi sindicalizate și emisiuni de obligațiuni pe piața locală pentru corporații mari şi companii de stat şi a contribuit la dezvoltarea profesioniştilor băncii în domeniul pieţelor de capital.

Ioana este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

„Preiau cu satisfacție şi interes această funcție de conducere, întrucât voi putea contribui la consolidarea gamei de servicii de corporate finance a EY în România. Contextul actual oferă numeroase oportunităţi pentru companiile administrate bine, fie că este vorba de companii internaţionale care investesc în România sau de antreprenori locali care doresc să-şi consolideze poziţia pe piața românească și regională”, declară Ioana Mihai, Director Executiv EY România.

„Sunt încântat să îi urez bun venit Ioanei în echipa noastră. Vom urmări, prin intermediul experienţei noastre reunite, să creştem în această piaţă aflată în expansiune, construind pe baza lucrurilor care ne diferențiază și, în mod special, prin sprijinirea companiilor aflate în dezvoltare”, explică Florin Vasilică, Liderul departamentului de Asistenţă în Tranzacţii a EY România.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

• Economia SUA îşi revine în forţă
• Cea a Chinei va încetini în acest an
• Zona Euro, aflată în dificultate, va introduce relaxarea cantitativă
• India va trece peste pragul de creştere de 6%
• Ritmul de creştere economică a Africii sub-sahariene va fi mai mare decât media globală 

La început de an, economiştii PwC au avansat cinci previziuni pentru 2015.

1. Creşterea economică a SUA va fi cea mai mare din ultimul deceniu.Rata şomajului în Statele Unite a scăzut sub 6% în 2014, şi ne aşteptăm ca aceasta, luând în calcul şi preţul scăzut al petrolului, să contribuie la creşterea consumului. În analiza noastră, anticipăm că economia SUA va creşte cu mai mult de 3% în 2015, cea mai mare rată de creştere din 2005. Prin urmare, ne aşteptăm ca SUA să contribuie cu aproximativ 3% la creşterea PIB-ului global (vezi fig. 1), cea mai mare contribuţie într-un singur an de la începutul crizei.

2. Creşterea economică a Chinei va avea cel mai lent ritm din 1990 încoace: Ne aşteptăm ca aportul Chinei să fie cel mai mare la creşterea globală în 2015. Însă, creşterea previzionată de 7.2% va fi cea mai mică din 1990, iar nivelul ridicat al îndatorării companiilor şi populaţiei aduce riscuri suplimentare.

Alte două economii BRIC au parte însă de probleme mai mari:

• În ceea ce priveşte Rusia, ne aşteptăm ca PIB-ul să scadă în 2015 ca urmare a preţului scăzut al petrolului şi a sancţiunilor economice internaţionale;

• Creşterea economică a Braziliei va fi lentă, scenariul nostru preconizând un avans de doar 1%.

Ne aşteptăm ca aportul combinat al economiilor BRIC la creşterea globală să fie în scădere pentru al doilea an consecutiv, fiind de aproximativ 33% din creşterea economică globală în 2015 (vezi fig. 1).

3. Inflaţia scăzută va duce la relaxare cantitativă în Zona Euro: Ne aşteptăm ca atât inflaţia cât şi creşterea economică să rămână la un nivel scăzut în Zona Euro în 2015. Aşadar, ne aşteptăm ca BCE să iniţieze un program de relaxare cantitativă prin cumpărarea de titluri de stat, într-o încercare de a impulsiona cererea şi de a preveni deflaţia.

4. Creşterea economică a Indiei este de aşteptat să depăşească 6%: După o creştere de sub 6% începând cu 2012, credem că 2015 va fi anul în care economia Indiei va avea o creştere de 7%. Pe termen scurt, scăderea preţului petrolului probabil va impulsiona creşterea PIB-ului, va diminua deficitul de cont curent al Indiei şi va contribui la reducerea inflaţiei.

Pe termen mediu, credem că bugetul din februarie 2015 va duce India mai aproape de implementarea unor reforme structurale care să impulsioneze economia.

5. Creşterea economică în Africa sub-sahariană va depăşi media globală pentru al 15-lea an consecutiv. Ne aşteptăm de asemeneaca PIB-ul combinat al celor mai mari patru economii din Africa sub-sahariană (luând în considerare puterea de cumpărare) – Nigeria, Africa de Sud, Angola şi Etiopia – să depăşească rezultatele economice ale Italiei în 2015, măsurat la nivelul dolarului din 2013. Pentru afaceri, acesta este un semn al potenţialului de investiţii al regiunii.

PwC a identificat trei factori de urmărit de către investitori în 2015. Primul, scăderea preţului petrolului datorită micşorării cererii la nivel global, a creşterii bruşte a volumului de petrol de şist extras în SUA şi a producţiei constante din OPEC.

“Predicţiile şi previziunile noastre iau în considerare că preţul petrolului va fi în medie de 60-70 dolari pe baril în dercursul lui 2015 şi va închide anul la aproximativ 80 de dolari pe baril. Însă, dată fiind natura impredictibilă a preţului petrolului, organizaţiile ar trebui să se pregătească şi pentru scenarii diferite”, declară Richard Boxshall, economistul şef al PwC.

Al doilea factor este o posibilă “aterizare forţată” a economiei Chinei (o reducere semnificativă a ritmului de creştere).

“Economia chineză este vulnerabilă, dat fiind nivelul ei de îndatorare privată – aproximativ 250% din PIB – iar estimările cercetătorilor chinezi din mediul academic arată că începând cu 2009 aproape 6,8 trilioane de dolari au fost pierdute prin intermediul unor investiţii pentru a crea oraşe fantomă, clădiri de birouri care nu au fost niciodată date în folosinţă şi fabrici inactive. Până acum, guvernul chinez pare să reuşească să ţină în frâu această situaţie, însă impactul negativ al unei “aterizări forţate” nu trebuie ignorat”, a adăugat Boxshall.

Al treilea este escaladarea riscurilor geopolitice. “Creşterea tensiunilor geopolitice în Rusia şi Ucraina şi în Orientul Mijlociu ar putea avea o influenţă negativă asupra afacerilor şi ar putea avea repercusiuni asupra creşterii economice la nivel global” spune Richard Boxshall.

Cât de exacte au fost previziunile economiştilor PwC în 2014?

În mare, destul de precise. Ei au avut dreptate în privinţa următoarelor:

• economiile avansate au contribuit cu aproximativ 40% la creşterea PIB-ului global;
• Federal Reserve a redus achiziţionarea de active bancare la zero în decursul anului; şi
• Marea Britanie a avut cea mai rapidă creştere economică din G7.

… mai puţin însă când a fost vorba de preţul petrolului şi rezultatele Cupei Mondiale.

„Nu am avut dreptate în totalitate. Anul trecut am considerat că există riscul creşterii preţului petrolului, când, de fapt, preţul a scăzut dramatic în ultimele luni datorită scăderii cererii şi creşterii producţiei din SUA a petrolului de şist. În strânsă legătură, ne-am aşteptat ca inflaţia în Marea Britanie să fie puţin peste ţinta de 2% propusă în 2014, dar în final a fost imediat sub acest nivel, în mare parte datorită preţurilor scăzute la energie şi alimente la nivel global.

„Iar previziunea noastră legată de Brazilia ca favorită a Cupei Mondiale a fost, de asemenea, infirmată; însă, următoarele două ţări favorite, Germania şi Argentina, au fost cele care au disputat finala”, a conchis Boxshall.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

ANAF a publicat Calendarul obligațiilor fiscale pe anul 2015.

Puteți consulta calendarul aici.

Autor: Cosmin Costaș

Aceeași problemă: diurnă-venit salarial recalificat sau diurnă-beneficiu legal acordat?

   1. În fiecare iarnă, cu o răbdare mioritică, așteptăm ordonanțele de urgență din 30 decembrie, aplicabile de la 1 ianuarie, și normele metodologice din februarie, aplicabile retroactiv, de la același 1 ianuarie. În esență, fiecare nou sezon fiscal începe cu incoerențele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care nu e doar incapabilă să promoveze din vreme actele normative în domeniul fiscal, dar are nevoie și de timp de reflecție pentru a decide de ce a reglementat într-un anume sens.

    2. În această iarnă, în plin scandal centrat pe diurnă, transportatorii par să-și fi pierdut răbdarea cu ANAF. Sub presiunea unor controale fiscale „experimentale” (în cadrul așa-numitelor proiecte-pilot destinate să contribuie la conformarea voluntară) și sub iminența unui jihad fiscal, transportatorii s-au organizat și solicită Ministerului Finanțelor Publice, Guvernului și Agenției Naționale de Administrare Fiscală o poziție oficială, scrisă, coerentă, care să-i ajute să-și organizeze eventual pe viitor afacerea, în limitele legii (pentru un exemplu, a se vedea comunicatul Asociației Patronale a Transportatorilor Europa 2002).

    3. Incoerența ANAF e mai recent demonstrată de o scrisoare-răspuns a Ministerului Finanțelor Publice la o solicitare a președintelului Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a se lămuri tratamentul fiscal aplicabil pentru diurnă, în cazul șoferilor. Cu alte cuvinte, după ce experimental a calculat obligații fiscale suplimentare de câteva milioane de euro, ANAF se întreabă și întreabă Ministerul Finanțelor Publice dacă interpretarea pe care a făcut-o respectă legea.

   4. Scrisoarea-răspuns a Ministerului Finanțelor Publice e un act tipic autorităților publice din România: nu spune nimic tranșant, pentru a lăsa loc de interpretări. Vorba unui funcționar clujean de la Serviciul de Asistență Contribuabili: sunt posibile două soluții și vă înțelegeți dvs. cu echipa de inspecție fiscală … Cu toate acestea, în continuarea observațiilor noastre din ultimele zile ale lui 2014, vom reține câteva chestiuni:

    a. Ministerul face referiri, la pct. I din scrisoare, la vechea formă și nouă formă a art. 55 alin. (4) lit. g) Cod fiscal, reușind să sublinieze, în contra interpretării ANAF, o idee extrem de clară: orice sume primite de salariați pe perioada delegării sau detașării, în țară sau în străinătate, sunt neimpozabile și nu intră în baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale dacă se înscriu în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice. Per a contrario, sumele care depășesc acest plafon sunt considerate venituri de natură salarială, impozabile potrivit regulilor de drept comun și sunt luate în calcul la determinarea bazei de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii (aspect menționat de altfel și de art. 55 alin. (6) Cod fiscal). În fapt, Ministerul Finanțelor Publice nu face altceva decât să trimită la dispoziții legale care  de lege lata sunt suficient de clare și nu suportă o altă interpretare.

    b. În mod bizar, la pct. II din scrisoare sunt considerate ca având caracter de pură recomandare dispozițiile art. 17 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, în ceea ce privește agenții economici privați. Concluzia e șchioapă logic și juridic, din cel puțin două motive:

    – Dacă ar fi să urmăm logica Ministerului Finanțelor Publice, sumele primite de salariați pe durata delegării/detașării ar fi integral deductibile pentru angajator și complet neimpozabile pentru angajat, indiferent de cuantumul lor.

    – În egală măsură, dispozițiile art. 55 alin. (4) lit. g) și art. 55 alin. (6) Cod fiscal ar fi în mod vădit lipsite de conținut, întrucât nu ar mai exista indemnizații impozabile și indemnizații neimpozabile.

    S-ar contrazice astfel o practică de conformare voluntară veche de vreo 20 de ani și, cel puțin în limitele termenului de prescripție, contribuabilii ar putea solicita restituirea diferențelor de impozit rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (4) lit. g) Cod fiscal.

    c. Cu referire la principiul general anti-abuz prevăzut de art. 11 alin. (1) Cod fiscal, Ministerul Finanțelor Publice recomandă o abordare prudentă, cu următoarele linii de forță:

    – Fiecare tranzacție va fi analizată în parte, in concreto, pentru a se verifica dacă ea are sau nu un conținut economic.

    – Nu este prezumat faptul că tranzacțiile sunt artificiale, fiind în sarcina fiscului să facă proba caracterului artificial al unei tranzacții.

    Această interpretare ridică serioase probleme pentru ANAF, care lucrează doar cu șabloane fiscale (așa cum se întâmplă, de pildă, în cazul tranzacțiilor imobiliare ale persoanelor fizice în sarcina cărora s-a stabilit retroactiv TVA).

    În ceea ce ne privește, apreciem că încadrarea situațiilor analizate – remunerarea șoferilor, pe perioada delegării și detașării, în cadrul juridic reglementat de art. 55 alin. (4) lit. g) și H.G. nr. 518/1995 – în sfera de aplicare a art. 11 Cod fiscal este exclusă. Astfel, nu doar că tranzacțiile nu sunt artificiale, ele se circumscriu unei matrici permise chiar de legiuitor. În context, se pune desigur o întrebare retorică: dacă diurna este acordată unui secretar de stat sau unui rector aflat în delegație, poate fi ea prezumată ca beneficiu al unei tranzacții artificiale, cu consecința recalificării ca venit salarial?

    Oricum, chiar dacă recalificarea s-ar produce, din punct de vedere fiscal ea ar fi nulă pentru diurnele corespunzând, conform fiscului, muncii prestate în străinătate. Conform art. 55 alin. (4) lit. m) Cod fiscal, asemenea venituri nu sunt impozabile în România.

    d. În fine, pentru ca incoerența ANAF să fie vizibilă și de pe Marte, Ministerul Finanțelor Publice recomandă ANAF:

    – verificarea preleabilă a practicii administrative a organelor fiscale existente în domeniu;

    – verificarea prealabilă a jurisprudenței relevante;

    – obținerea de soluții de interpretare prealabile de la organele competente (în mod evident, de la Comisia Fiscală Centrală) și de la inițiatorii actelor normative.

    5. Ne vom opri deocamdată aici, în speranța că răspunsul Ministerului Finanțelor Publice va fi edificator pentru ANAF: e stupid să pornești o acțiune de control la nivel național, chiar și în baza unui proiect experimental, fără a evalua cadrul legislativ, practica administrativă și jurisprudența relevantă. Și, am spune noi, fără a reuși să prezinți vreun argument valid.

 Costaș, Negru & Asociații – SCA

 Prezentul material a fost realizat de R&R Audit

Curtea se pronunță cu privire la proiectul de acord privind aderarea Uniunii Europene la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și identifică probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („CEDO”) este un acord internațional multilateral încheiat în cadrul Consiliului Europei. Aceasta a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Toți membrii Consiliului Europei se numără printre părțile contractante la această convenție.

Printr-un aviz din 1996, Curtea considerase deja că, având în vedere stadiul dreptului comunitar în vigoare la acea dată, Comunitatea Europeană nu avea competența de a adera la CEDO.

De atunci, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia au proclamat, în anul 2000, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”), căreia Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, i-a conferit aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Acest tratat a modificat de asemenea articolul 6 din Tratatul UE, care prevede în prezent, pe de o parte, că drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin CEDO și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii, și, pe de altă parte, că Uniunea aderă la CEDO. În această din urmă privință, Protocolul nr. 8 prevede însă că acordul de aderare trebuie să îndeplinească anumite condiții care urmăresc în special să reflecte necesitatea de a conserva caracteristicile specifice ale Uniunii și ale dreptului Uniunii și să garanteze că aderarea Uniunii nu aduce atingere nici competențelor sale, nici atribuțiilor instituțiilor acesteia.

Ca urmare a unei recomandări a Comisiei, Consiliul a adoptat, la 4 iunie 2010, o decizie de autorizare a deschiderii negocierilor în vederea unui acord de aderare. Comisia a fost desemnată în calitate de negociatoare. La 5 aprilie 2013, negocierile s-au finalizat printr-un acord cu privire la proiectele de instrumente de aderare. În acest context, Comisia s-a adresat, la 4 iulie 2013, Curții de Justiție pentru a obține avizul acesteia cu privire la compatibilitatea proiectul de acord cu dreptul Uniunii, conform articolului 218 alineatul (11) TFUE.

În avizul emis azi, 19 decembrie 2014, Curtea, după ce a amintit că problema lipsei unui temei juridic pentru aderarea Uniunii la CEDO a fost soluționată prin Tratatul de la Lisabona, subliniază că, întrucât Uniunea nu poate fi considerată ca fiind un stat, această aderare trebuie să țină seama de caracteristicile particulare ale Uniunii, ceea ce este tocmai ceea ce impun condițiile pe care tratatele însele le-au prevăzut în vederea aderării.

Acestea fiind precizate, Curtea observă mai întâi că, urmare a aderării, CEDO, ca orice alt acord internațional încheiat de Uniune, ar fi obligatorie pentru instituțiile Uniunii și pentru statele membre și, în consecință, ar face parte integrantă din dreptul Uniunii. În această ipoteză, Uniunea, ca orice altă parte contractantă, ar fi supusă unui control extern având ca obiect respectarea drepturilor și a libertăților prevăzute de CEDO. Uniunea și instituțiile sale ar fi supuse astfel mecanismelor de control prevăzute de această convenție și în special deciziilor și hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea constată că este, desigur, inerent noțiunii înseși de control extern faptul că, pe de o parte, interpretarea CEDO dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi obligatorie pentru Uniune și pentru toate instituțiile sale și că, pe de altă parte, interpretarea dată de Curtea de Justiție unui drept recunoscut de CEDO nu ar fi constrângătoare pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, aceasta precizează că situația nu poate fi aceeași în ceea ce privește interpretarea pe care Curtea însăși o dă dreptului Uniunii și în special cartei.

În această privință, Curtea subliniază mai ales că, în măsura în care CEDO conferă părților contractante posibilitatea de a prevedea standarde de protecție mai ridicate decât cele garantate de convenție, trebuie să se asigure o coordonare între CEDO și cartă. Astfel, atunci când drepturile recunoscute de cartă corespund unor drepturi garantate de CEDO, posibilitatea conferită de CEDO statelor membre trebuie să rămână limitată la ceea ce este necesar pentru a evita compromiterea nivelului de protecție prevăzut de cartă, precum și supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii. Curtea constată că în proiectul de acord nu s-a prevăzut nicio dispoziție pentru a asigura o asemenea coordonare.

Curtea consideră că abordarea reținută în proiectul de acord, care constă în a asimila Uniunea cu un stat și a-i rezerva acesteia un rol întru totul identic cu cel al oricărei alte părți contractante, nu ține seama tocmai de natura intrinsecă a Uniunii. În special, această abordare nu ține seama de faptul că statele membre, în ceea ce privește materiile care fac obiectul transferului de competențe în favoarea Uniunii, au acceptat ca relațiile dintre ele să fie reglementate de dreptul Uniunii, cu excluderea oricărui alt drept. Impunând ca Uniunea și statele membre să fie considerate părți contractante nu numai în relațiile cu părțile care nu sunt state membre ale Uniunii, ci și în relațiile lor reciproce, CEDO ar necesita ca fiecare stat membru să verifice respectarea drepturilor fundamentale de către un alt stat membru, în condițiile în care dreptul Uniunii impune o încredere reciprocă între aceste state membre. În aceste condiții, aderarea este susceptibilă să compromită echilibrul pe care se întemeiază Uniunea, precum și autonomia dreptului Uniunii. Or, nu se prevede nimic în acordul preconizat pentru a preveni o asemenea evoluție.

Curtea arată că Protocolul nr. 16 la CEDO, semnat la 2 octombrie 2013, autorizează cele mai înalte instanțe ale statelor membre să adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului cereri de aviz consultativ cu privire la probleme de principiu referitoare la interpretarea sau la aplicarea drepturilor și libertăților garantate de CEDO sau de protocoalele sale. Având în vedere că, în cazul aderării, CEDO ar face parte integrantă din dreptul Uniunii, mecanismul instituit prin acest protocol ar putea să aducă atingere autonomiei și eficacității procedurii de trimitere preliminară prevăzute de Tratatul FUE, în special atunci când drepturi garantate de cartă corespund drepturilor recunoscute de CEDO. Astfel, nu este exclus ca o cerere de aviz consultativ introdusă în temeiul Protocolului nr. 16 de o instanță națională să poată declanșa procedura denumită „a implicării prealabile” a Curții6, creând astfel un risc de eludare a procedurii de trimitere preliminară. Curtea apreciază în această privință că proiectul de acord nu prevede nimic cu privire la corelarea dintre cele două mecanisme.

În continuare, Curtea amintește că Tratatul FUE prevede că statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea tratatelor unui alt mod de soluționare decât cele prevăzute de acestea. În consecință, atunci când este în discuție dreptul Uniunii, Curtea are competența exclusivă de a soluționa orice litigiu dintre statele membre, precum și dintre acestea și Uniune cu privire la respectarea CEDO. Faptul că, potrivit proiectului de acord, procedurile desfășurate în fața Curții nu trebuie să fie considerate moduri de soluționare a diferendelor la care părțile contractante au renunțat în sensul CEDO nu poate fi suficient pentru prezervarea competenței exclusive a Curții. Astfel, proiectul de acord lasă să subziste posibilitatea Uniunii sau a statelor membre de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului printr-o cerere având ca obiect o pretinsă încălcare a CEDO săvârșită de un stat membru sau de Uniune în legătură cu dreptul Uniunii. Însăși existența unei asemenea posibilități aduce atingere cerințelor prevăzute de Tratatul FUE. În aceste împrejurări, proiectul de acord nu ar putea fi compatibil cu Tratatul FUE decât dacă competența Curții Europene a Drepturilor Omului ar fi exclusă expres în privința litigiilor dintre statele membre sau dintre acestea și Uniune referitoare la aplicarea CEDO în cadrul dreptului Uniunii.

În plus, în proiectul de acord, mecanismul copârâtului are drept finalitate să asigure că acțiunile formulate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de statele nemembre, precum și acțiunile individuale sunt îndreptate în mod corect împotriva statelor membre și/sau, după caz, împotriva Uniunii. Proiectul de acord prevede că o parte contractantă devine copârâtă fie prin acceptarea unei invitații din partea Curții Europene a Drepturilor Omului, fie printr-o decizie a acesteia ca urmare a cererii părții contractante înseși. Atunci când Uniunea sau statele membre solicită să intervină în calitate de copârâte într-o cauză în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, ele trebuie să demonstreze că cerințele privind participarea lor la procedură sunt îndeplinite, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului se pronunță asupra acestei cereri în raport cu plauzibilitatea argumentelor furnizate. Prin intermediul unui asemenea control, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi pusă în situația de a aprecia normele dreptului Uniunii care reglementează repartizarea competențelor între aceasta și statele sale membre, precum și criteriile de imputare a actelor sau a omisiunilor acestora. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea adopta o decizie definitivă care s-ar impune atât statelor membre, cât și Uniunii. Faptul de a permite Curții Europene a Drepturilor Omului să adopte o astfel de decizie ar risca să aducă atingere repartizării competențelor între Uniune și statele sale membre.

De asemenea, Curtea se pronunță cu privire la procedura implicării prealabile a Curții. Aceasta arată în primul rând că, în acest scop, aspectul dacă Curtea s-a pronunțat deja cu privire la aceeași problemă de drept ca aceea care face obiectul procedurii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate fi soluționat decât de instituția competentă a Uniunii, a cărei decizie trebuie să fie obligatorie pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, a permite Curții Europene a Drepturilor Omului să statueze cu privire la o asemenea problemă ar echivala cu a-i conferi competența de a interpreta jurisprudența Curții. În consecință, această procedură ar trebui să fie concepută astfel încât, în orice cauză aflată pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, să fie adresată Uniunii o informare completă și sistematică pentru ca instituția competentă să fie în măsură să aprecieze dacă Curtea s-a pronunțat deja cu privire la problema care face obiectul unei asemenea cauze și, dacă situația nu este aceasta, să obțină punerea în aplicare a acestei proceduri. În al doilea rând, Curtea observă că proiectul de acord exclude posibilitatea de a sesiza Curtea în scopul ca aceasta să se pronunțe cu privire la o problemă de interpretare a dreptului derivat prin intermediul acestei proceduri. O asemenea limitare a întinderii acestei proceduri numai la problemele de validitate aduce atingere competențelor Uniunii și atribuțiilor Curții.

În sfârșit, Curtea analizează caracteristicile specifice ale dreptului Uniunii în ceea ce privește controlul jurisdicțional în materie de politică externă și de securitate comună („PESC”). Ea subliniază în această privință că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, anumite acte adoptate în cadrul PESC nu intră sub incidența controlului jurisdicțional al Curții. O asemenea situație este inerentă modului de configurare a competențelor Curții prevăzut de tratate și, ca atare, nu se poate justifica decât în lumina dreptului Uniunii. Însă, ca urmare a aderării, astfel cum este prevăzută de proiectul de acord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi abilitată să se pronunțe cu privire la conformitatea cu CEDO a anumitor acte, acțiuni sau omisiuni intervenite în cadrul PESC și în special a celor în privința cărora Curtea nu este competentă să își exercite controlul de legalitate în raport cu drepturile fundamentale. O asemenea situație ar echivala cu încredințarea controlului jurisdicțional al respectivelor acte, acțiuni sau omisiuni ale Uniunii, în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de CEDO, exclusiv unui organ extern Uniunii. În consecință, proiectul de acord nu ține seama de caracteristicile specifice ale dreptului Uniunii în ceea ce privește controlul jurisdicțional al actelor, acțiunilor sau omisiunilor Uniunii în materie de PESC.

Având în vedere problemele identificate, Curtea concluzionează că proiectul de acord privind aderarea Uniunii Europene la CEDO nu este compatibil cu dispozițiile dreptului Uniunii.