1

Zona Euro îşi va reveni treptat pe fondul unei creșteri estimate a exporturilor de 3,7% în 2015 şi a accelerării ritmului cheltuielilor cu investiţiile

 

  • PIB-ul Zonei Euro va înregistra o creștere de 1,2% în 2015 faţă de 0,8% în 2014
  • PIB-ul României va continua creşterea şi în 2015
  • Rata şomajului va scădea modest, cu 0.5%, ajungând la 11% până la sfârşitul lui 2016

Deşi în a doua jumătate a anului 2014 redresarea economică a continuat într-un ritm lent, iar temerile privind perspectivele pe termen lung ale Zonei Euro au fost realimentate, creșterea PIB-ului Zonei Euro este estimat ca va evolua pozitiv, de la 0,8% în 2014, la 1,2% în 2015. Aşteptăm aşadar o creștere de 1,6% pe an între 2016 şi 2018, se arată în prognoza din decembrie a EY Eurozone Forecast (EEF). Impactul generat de efectele combinate ale slăbirii monedei Euro, relaxării fiscale, scăderii preţurilor petrolului şi creşterii încrederii din sectorul bancar va conduce la redresarea treptată a Zonei Euro.

PIB-ului României este estimat să înregistreze o creștere şi în 2015…

România a depăşit aşteptările în trimestrul trei, cu o creștere estimată a PIB-ului de peste 2% de la an la an, marcând una din cele mai rapide creșteri din Uniunea Europeană. Creşterea surprinzător de mare din T3, de 1,9%, a urmat estimărilor revizuite în scădere de 0,3% în T2 şi unei creşteri de 0,5% în T1, în contextul în care datele anterioare indicaseră două scăderi consecutive şi, prin urmare, intrarea în recesiune tehnică în prima jumătate a anului 2014. Revizuirile au fost influenţate de modificările generate în conturile națiunilor de alinierea la noua metodologie a Sistemului European de conturi.

Deşi profilul trimestrial al României din acest an a fost caracterizat de volatilitate, perspectivele rămân încă destul de optimiste. Sentimentul legat de economie în România este în prezent peste media înregistrată până acum, producţia industrială şi vânzările cu amănuntul au crescut amândouă cu 5-6% pe an în T3, mai lent decât tendinţele anterioare recente, dar încă destul de puternic, iar importurile au atins un nou vârf în T3, în linie cu cererea internă în creştere. În condiţiile în care revenirea economică din zona Euro nu va înregistra un impas per ansamblul regiunii, ne putem aştepta ca PIB-ul să crească cu 2% în 2014 şi cu peste 2,5% în 2015.

… susținut de creșterea cheltuielilor de consum…

Volumele vânzărilor cu amănuntul au fost relativ modeste în T2 și T3 după creşterea rapidă din T1. Dar tendinţa dominantă de consum ar trebui să fie pozitivă în prezent, date fiind încrederea mai mare a consumatorilor şi creşterea nivelului veniturilor reale ale populaţiei. De asemenea, este de aşteptat o creștere a investițiilor, pe fondul unui nivel de încredere mai ridicat al mediului de afaceri în economie. Această încredere va fi influențată însă, de modul în care revenirea economică a Zonei Euro își va redobândi avântul.

Consolidarea cererii interne va fi sprijinită de:

  • un nivel scăzut al inflaţiei care vine în sprijinul consumatorilor – inflaţia indicelui preţurilor de consum a fost de 1,4% în octombrie, mai mare decât în lunile precedente ale anului, dar încă suficient de scăzută. Presiunile exercitate pe preţuri ar trebui să se intensifice treptat, pe măsură ce se consolidează economia. Este de aşteptat ca inflaţia să atingă un nivel mediu de 1,1% în acest an şi de 2,2% în 2015. În orice caz, creşterile robuste din zona salariilor ar trebui să genereze o creștere solidă a venituri reale.
  • o relaxare a politicii monetare – Banca Naţională a României (BNR) a modificat din nou politica monetară în noiembrie, reducând rata dobânzii la 2,75% şi nivelul rezervelor pentru depozitele deţinute de străini la 14%. Aceste măsuri au fost luate ca răspuns la menţinerea inflaţiei mult sub ţinta previzionată şi a continuării contractării creditelor. Se estimează însă că BNR se apropie de sfârşitul unui ciclul de relaxare monetară, pe măsură ce inflaţia reîncepe să crească înspre nivelul ţintă prestabilit.

…şi de tendinţa pozitivă a exporturilor

Performanţele foarte bune ale exporturilor, care au crescut cu până la 13% în 2013, au stimulat activitatea industrială, care a înregistrat şi ea o creştere de peste 7%. Intensificarea cererii externe ar trebui să continue să stimuleze activitatea industrială şi exporturile şi în acest an. Cu toate acestea, producția industrială a fost nevoită să facă eforturi serioase pentru a obţine rezultate bune în ultimele luni, fiind confruntată și cu o evoluție slabă a acestui sector în întreaga Zonă Euro. Estimările arată, însă, că această tendinţă nu va persista.

Perspectiva pe termen mediu a României depinde în continuare de Zona Euro

Perspectivele economice ale României rămân dependente în mare măsură de Uniunea Europeană, care absoarbe 70% din exporturi. Cota exporturilor româneşti către piața mondială e de aşteptat să crească cu 4,1% în 2014 şi cu 4,6% în 2015, comparativ cu doar 2,5% înregistrată anul trecut. Presupunând că economia europeană îşi va continua revenirea, creşterea PIB-ului României este aşteptată să înregistreze o medie anuală de 3,4% în perioada 2015-2020.

Perspectivele Zonei Euro

Zona Euro se va bucura de o cerere puternică în privința exporturilor în 2015 – înregistrând o accelerare a creşterii de la 3,4% în 2014, la 3,7% în 2015, urmată de o medie de 4% între 2016 şi 2018 – pe măsură ce Statele Unite şi Marea Britanie îşi vor continua redresarea economică, iar o monedă Euro mai slabă va ajuta economiile mai puţin competitive din regiunea Euro. Mai mult decât atât, pe fondul operațiunii Băncii Central Europene (ECB) de revizuire a calității activelor (AQR), care a ajutat la restabilirea încrederii în sectorul bancar, alături de măsurile complementare luate de ECB pentru creşterea nivelurilor de lichiditate, a creșterii nivelului de încredere a mediului de afaceri în economie, începând cu anul 2015 accesul la finanțare ar trebui să fie mult mai uşor.

Gospodăriile, afacerile şi guvernele din aproape toate ţările vor fi nevoite să mențină sub control creşterea cheltuielilor pentru a reduce nivelul de îndatorare. Ritmul de creştere a Zonei Euro între 2016 şi 2018 va fi cu mai mult de o jumătate de punct procentual mai scăzut decât în deceniul de dinainte de 2007, când creşterea PIB-ului s-a situat la o medie de 2,3% pe an.

De subliniat este faptul că factorii de decizie dispun de un arsenal mult diminuat de măsuri prin care să contrabalanseze eventuale dezechilibre viitoare. Cu opt state membre ale zonei Euro înregistrând o datorie publică de peste 90% din PIB, şase dintre acestea având un nivel de peste 100%, guvernele dispun de un spaţiu de manevră minimal pentru stimulente financiare. Iar, în eventualitatea că inflaţia nu va crește la fel de repede precum se anticipează pentru anii care vin, nu este limpede dacă un eventual program de achiziţie de obligaţiuni suverane de mari dimensiuni s-ar putea dovedi la fel de puternic precum s-ar fi putut dovedi cu un an sau doi în urmă.

Revenirea investițiilor pe măsură ce temerile băncilor scad

Odată cu creşterea accesului la finanţări şi îmbunătăţirii constante a condițiilor de creditare, investițiile fixe totale din Zona Euro sunt estimate să crească de la zero în 2014, la 0,9% în 2015 şi la 2,7% în 2016, înainte de a se stabiliza la aproximativ 2,5%. Mai mult, odată cu eforturile ECB de revigorare a pieţei de valori mobiliare garantate cu active – permiţând, astfel, băncilor să vândă credite şi să facă mai mult loc împrumuturilor în bilanțurile lor – există potenţialul necesar pentru activarea unui scenariu pozitiv.

 De asemenea, merită luat în considerare potenţialul de creştere a riscului din partea investiţiilor străine directe efectuate în cadru intern (FDI). Unele ţări, mai ales Spania şi Irlanda, au beneficiat deja substanţial de creşteri ale fluxurilor FDI în ultimii ani, graţie unei competitivităţi mult îmbunătăţite în termeni de costuri şi a îmbunătăţirii mediilor de afaceri. O monedă unică în depreciere ar trebui să facă fluxurile FDI interne mult mai atrăgătoare pentru firme din afara Zonei Euro, aşa cum este cazul şi cu eforturile de reformă legate de stimularea creşterii.

Gospodăriile încurajate de costurile mai mici ale energiei şi de revenirea pieţei muncii

După 15 trimestre consecutive cu preţuri ale petrolului de peste 100 USD barilul, consumatorii trec acum printr-o perioadă neaşteptat de benefică, survenită în urma faptului că o gamă largă de factori legaţi de cerere şi ofertă au împins preţul petrolului sub nivelul de 80 USD barilul. Acest factor singur ar trebui să crească veniturile reale ale gospodăriilor cu cel puţin 0,3 puncte procentuale în 2015 prin comparaţie cu previziunea anterioară EY din septembrie.

Mai mult, pe măsură ce exporturile continuă să se întărească şi investiţiile de business să îşi intensifice ritmul, piaţa muncii va continua să se însănătoșească, având ca punct de plecare progresele înregistrate în 2014. În consecinţă, rata şomajului va scădea modest – de la 11,5% în octombrie 2014, la puţin peste 11% până la sfârşitul lui 2016 şi la aproximativ 10,5% până la sfârşitul lui 2018.

Luând în calcul aceşti factori de sprijinire a creşterii veniturilor gospodăriilor, se așteaptă ca ritmul de creştere a cheltuielilor de consum să se intensifice de la 0,7% în 2014, la 1,3% în 2015. În orice caz, după sfârşitul acestui orizont de timp e de aşteptat doar un ritm minimal de accelerare a creşterii, de doar 1,4% pe an, în perioada 2016-2018.

***

Despre EY Eurozone Forecast

EY Eurozone Forecast are la bază modelul Băncii Centrale Europene, folosit în combinație modelul Oxford Economics Global Economic. Previziunile şi analizele acoperă întreaga Zonă Euro, împreună cu rapoarte detaliate şi previziuni pentru fiecare stat membru al Zonei Euro.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.




Deşi rezervele mondiale de petrol şi gaze cresc, profiturile sunt în scădere

Rezervele globale de petrol şi gaze au înregistrat o creștere de 11%, respectiv de 3%, pe fondul creșterii cheltuielilor de capital ale companiilor de profil cu 25% în 2013, faţă de 2012, se arată în studiul anual EY – Global and gas reserves study.

Conform raportului, totalul cheltuielilor de exploatare în cazul companiilor analizate a ajuns mai mult decât dublu în decursul a cinci ani, de la o valoare de 315 miliarde USD, în 2009, la o valoare de 678,9 miliarde USD în 2013. Studiul analizează rezultatele legate de exploatarea şi producţia globală şi regională (E&P) în rândul a 75 de companii, pe o perioadă de cinci ani (2009-2013).

Una dintre componentele cheie care a generat creșterea cheltuielilor totale au fost costurile de achiziție ale proprietăților, care au explodat în 2013, atingând 115,6 miliarde USD, cel mai mare nivel de pe parcursul întregii perioade analizate. Costurile nedocumentate privind achiziția de proprietăți au atins 63,1 miliarde USD în 2013, reprezentând o creştere de 24% faţă de 2012. S.U.A., Africa şi Orientul Mijlociu au fost singurele regiuni unde s-a înregistrat o scădere a acestor costuri în anul 2013.

Cheltuielile de capital

Cheltuielile totale de capital ale companiilor analizate au atins 678,9 miliarde USD în 2013. Cheltuielile de explorare au crescut cu 5%, la nivelul de 83,6 miliarde USD în 2013, faţă de 83,4 miliarde USD în 2012, creşterea cheltuielilor din Brazilia înregistrată de Petrobras contribuind semnificativ la volumul total. În același timp, cheltuielile de dezvoltare au crescut cu 8% în 2013, atingând nivelul de 411,2 miliarde USD. La nivel regional, Asia-Pacific a înregistrat cea mai mare creştere, cheltuielile de dezvoltare mărindu-se cu 15% (până la nivelul de 15,2 miliarde USD).

Cheltuielile combinate de explorare şi dezvoltare efectuate de companiile integrate au crescut cu 12%, faţă de creșterea de 5% înregistrată de companiile independente mari. Cheltuielile combinate ale companiilor independente au scăzut cu 14% în 2013, pe măsură ce scăderea preţurilor gazelor naturale din S.U.A. şi Canada şi-au pus amprenta pe fluxurile financiare şi capacităţile de investiții ale acestor companii.

 Venituri şi profituri

Profiturile globale după taxare au scăzut cu 4%, de la 270,3 miliarde USD în 2012, la 258,7 miliarde USD în 2013. Creşteri ale profiturilor după taxare au fost înregistrate doar în S.U.A. şi Canada. Costurile de producţie au crescut cu 7%, la nivelul de 389 miliarde USD în 2013, în principal din cauza creşterii cheltuielilor cu leasingul operaţional (o creştere de 9%) şi a taxării producţiei (o creştere de 4%). Costurile cu deprecierea, epuizarea resurselor şi amortizarea au crescut uşor, de la 248,2 miliarde USD în 2012 la 249,8 în 2013. Preţurile mai mici ale gazelor naturale din S.U.A. au avut un oarecare impact, deoarece mai multe companii mari din sectorul de petrol și gaze au înregistrat dezechilibre mai mari de 1 miliard USD în 2013.

Creşterea producţiei, cuplată cu micşorarea cererii, a generat presiuni asupra preţurilor. Astfel, creşterea producţiei din 2013 a dus doar la o creștere uşoară a veniturilor globale, care a fost însă anihilată de creşterile de costuri, fapt care a generat la nivel global o diminuare a profiturilor după taxare.

Rezervele de petrol

Activitatea intensă din zona achiziţiilor înregistrată în 2013 a dus la o creştere de 11% a rezervelor de petrol la sfârşitul de an pentru companiile incluse în studiu, atingând un nivel de 168,6 miliarde barili. Cea mai mare creştere a rezervelor de petrol s-a înregistrat în regiunea Asia-Pacific şi a fost atribuită achiziţionării de rezerve petroliere de către compania Rosneft de la companii care nu sunt incluse în studiu. De asemenea, s-au remarcat creşteri notabile de rezerve în S.U.A. şi Canada.

Producţia mondială de petrol a înregistrat creşteri puternice, de 6%, până la nivelul de 12,3 miliarde barili în 2013. Şi în acest caz, regiunea Asia-Pacific a ocupat primul loc, cu o creştere de 17%. Locul doi a fost ocupat de S.U.A., cu o creştere de 12% a producţiei de petrol. Rata de înlocuire în producţia de petrol a coborât la 115%, excluzând achiziţiile şi vânzările din 2013, faţă de recordul înregistrat pe durata celor cinci ani analizați în studiu, care a atins 149% în 2012.

Rezervele de gaze

Rezervele mondiale de gaze naturale la sfârşitul anului au crescut cu 3%, la 18,22 trilioane metri cubi. Deloc surprinzător, S.U.A. au înregistrat cea mai mare creştere a rezervelor de gaze naturale, la sfârşitul anului 2013 acestea crescând cu 9%. În 2013, au fost efectuate numeroase descoperiri şi extensii de zăcăminte, în volum de 1,68 trilioane metri cubi, însă acest volum a însemnat o scădere de 8 % faţă de 2012. Producţia mondială de gaze naturale a scăzut uşor în comparaţie cu 2012.

Aşa cum era de aşteptat, din cauza preţurilor şi a dinamicii resurselor de pe piaţa globală, rezervele mondiale de gaz au crescut uşor, în vreme ce producţia a scăzut. Din nou, regiunea Asia-Pacific s-a situat în frunte din punct de vedere al achiziţiei şi vânzării de rezerve de gaze naturale.

***

Despre studiu

Global oil and gas reserves study – reprezintă o compilaţie şi o analiză a unor informaţii privind rezervele de petrol şi gaze naturale furnizate de companii în cadrul rapoartelor lor anuale, completate pentru Comisia de Valori Mobiliare a Statelor Unite (SEC) sau în cadrul rapoartelor de activitate anuale făcute publice. Acest studiu prezintă rezultatele globale şi regionale privind explorarea şi producţia de resurse (E&P) pentru un număr de 75 de companii, pe o durată de cinci ani, din 2009 până în 2013. Rezultatele înregistrate de aceste companii sunt în general reprezentative pentru industria E&P în ansamblul ei, exceptând faptul că multe companii petroliere naţionale nu fac publice date financiare şi operaţionale, astfel încât tendinţele legate de performanţele acestora pot diferi semnificativ.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.




Încurajarea plăţilor electronice ar putea duce la reducerea economiei gri şi la stimularea creşterii economice, arată un studiu al PwC România

Studiul PwC privind Impactul Plăţilor Electronice în Economie prezintă 10 măsuri economice ce pot conduce la creşterea veniturilor bugetare şi pot reduce economia gri. Raportul, elaborat în perioada septembrie-noiembrie 2014, analizează experienţa altor state care au implementat măsuri de limitare a plăţilor în numerar, corelate cu iniţiative de dezvoltare şi extindere a infrastructurii necesare plăţilor electronice.

Conform studiului PwC, pachetul de 10 măsuri care s-ar putea adopta şi în România ar putea genera, în anumite condiţii, o reducere a ponderii economiei gri din PIB cu până la 9,9% într-un interval de timp de 7 ani, ceea ce reprezintă aproximativ 14 miliarde de euro, care ar intra în circuitul economiei fiscalizate, susţinând dezvoltarea economică.

propuneri

Măsurile prezentate vin în contextul în care România are una dintre cele mai mari economii gri din UE, de 28,4% din PIB, faţă de o medie a UE de 18,8% şi 24,4% media statelor din Europa Centrală şi de Est (România aflându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi fiind „depăşită” în acest sens doar de Bulgaria), la care se adaugă şi unul dintre cele mai reduse grade de colectare a taxelor ca pondere în PIB, 29% pentru anul 2012 comparativ cu 49% in Danemarca, 47% Franţa sau 39% în Ungaria. În ceea ce priveşte gradul de colectare al TVA, Romania este pe ultimul loc între statele membre ale UE, colectând în 2012 doar 56% din suma potenţială, în comparaţie cu un grad de colectare de 95% in Olanda şi Finlanda, sau 91% in Slovenia, media europeana fiind de 81%.

 Bogdan Belciu„Plăţile în numerar reprezintă un factor favorizant al economiei gri, întrucât sunt imposibil de urmărit în ceea ce priveşte raportarea achiziţiilor şi vânzărilor efectuate, precum şi remunerarea forţei de muncă. Ponderea numerarului în circulaţie în România rămâne semnificativă, în ultimii cinci ani ea depăşind 60% din PIB, respectiv de 6 ori mai mare faţă de nivelul înregistrat de ţările din zona Euro, în timp ce ponderea plăţilor cu cardul este de doar 4,4% din PIB, adică de peste 3 ori mai mică decât media UE şi de peste 4 ori mai mică decât media ţărilor din vestul Europei”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă în Afaceri şi Management, PwC România.

În acest context, studiul PwC indică un grad mare de corelare între numărul tranzacțiilor electronice şi dimensiunea economiei gri. S-a constatat astfel că țările care înregistrează un număr ridicat de plăți electronice, precum Marea Britanie, Suedia, Finlanda au şi o pondere mai mică a economiei gri în PIB, în timp ce în Bulgaria, Romania şi Grecia, ţări cu cele mai puţine tranzacţii electronice, economia gri are o pondere foarte mare.

Daniel Anghel„Inițiativele de stimulare a plăţilor electronice favorizează fiscalizarea economiei gri şi conduc la creșterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor, respectiv a veniturilor încasate la bugetul consolidat de stat, ceea ce ar permite autorităţilor să realizeze o reducere a fiscalității pe termen lung. În plus, o mai bună fiscalizare a economiei va contribui la crearea unui mediu de afaceri concurențial şi sănătos în România, stimulând dezvoltarea susținută cu efecte reale în creșterea nivelului de trai al populației”, a adăugat Daniel Anghel, Partener, Consultanţă Fiscală, PwC România.

 Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




Observaţii privind aplicarea art. 128 alin. (7) din Codul fiscal

Cosmin Flavius Costaş,

Avocat partener, Costaş, Negru & Asociaţii SCA

Tudor Vidrean-Căpuşan,

Avocat, Costaş, Negru & Asociaţii SCA

1. Prezentul articol urmăreşte să ofere o perspectivă fiscală cu privire la regimul juridic din punct de vedere al TVA, în cazul transferului unei universalităţi de bunuri de la o societate la o altă societate. Din punct de vedere al stării de fapt, vom reţine că societatea A urmăreşte să achiziţioneze activele societăţii B. În aceste condiţii, se ridică întrebarea dacă un atare transfer poate fi calificat ca fiind o „livrare de bunuri” şi, prin urmare, fiind în sfera de aplicare a TVA-ului, generează obligaţia de plată a TVA-ului în sarcina achizitorului sau, dimpotrivă, nu reprezintă o „livrare de bunuri” şi, prin urmare, obligaţiile în materie de TVA sunt excluse.

  1. În vederea clarificării acestei chestiuni, vom apela la normele de drept european, respectiv Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, Regulamentul nr. 282/2011 privind aplicarea Directivei 2006/112/CE şi jurisprudenţa asociată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. De asemenea, vom apela şi la prevederile dreptului intern, respectiv Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
  2. Cu privire la problema pe chestiunea în discuţie, textul relevant îl reprezintă art. 19 din Directiva 2006/112/CE, care are următorul conţinut: „În cazul unui transfer, indiferent dacă este efectuat cu titlu oneros sau nu, sau sub formă de aport la o societate, al tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, statele membre pot considera că nu a avut loc nicio livrare de bunuri şi că persoana căreia îi sunt transferate bunurile este succesorul cedentului. Statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a preveni denaturarea concurenţei, în cazul în care beneficiarul este o persoană parţial impozabilă. De asemenea, acestea pot adopta orice măsuri necesare pentru prevenirea evaziunii fiscale sau a fraudei prin aplicarea prezentului articol”.
  3. După cum se poate lesne observa din textul directivei europene, Uniunea Europeană lasă la latitudinea fiecărui stat membru posibilitatea de a considera ca transferul activelor unei persoane către altă persoană, indiferent de natura economică a transferului, să fie exclus din sfera de aplicare a TVA De asemenea, tot statele membre pot determina dacă persoana care preia activele să fie considerată ca fiind succesoarea în drepturi a persoanei care cedează activele. Mai mult, tot statele membre pot decide şi adoptarea oricăror măsuri necesare pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a denaturării concurenţei, cum ar fi, de pildă, condiţia ca persoana care preia activele să fie o persoană impozabilă din punct de vedere al TVA.

Citiți articolul integral în Tax Magazine nr. 3/2014




Grecia este obligată la plata unor sancțiuni pecuniare pentru neexecutarea unei hotărâri a Curții din 2005 prin care s-a constatat că nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din Directiva „deșeuri”

Grecia este obligată la plata unor sancțiuni pecuniare pentru neexecutarea unei hotărâri a Curții din 2005 prin care s-a constatat că nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din Directiva „deșeuri”

Pe lângă o sumă forfetară de 10 milioane de euro, Curtea impune Greciei, până la deplina executare a hotărârii din 2005, o penalitate cu titlu cominatoriu al cărei cuantum efectiv va depinde de progresele înregistrate de Grecia, dar care, în lipsa unor astfel de progrese, se va ridica la peste 14 milioane de euro pe săptămână de întârziere

Directiva privind deșeurile impune statelor membre să se asigure că deșeurile se recuperează sau se elimină fără a periclita sănătatea oamenilor și fără a dăuna mediului; ea le obligă de asemenea să interzică abandonarea, descărcarea și eliminarea necontrolată a deșeurilor. Orice deținător de deșeuri trebuie să le predea unei întreprinderi care realizează recuperarea sau eliminarea lor cu respectarea directivei. O astfel de întreprindere trebuie să obțină o autorizație de la autoritatea competentă.

Printr-o primă hotărâre din 2005, Curtea de justiție a declarat că Grecia a încălcat directiva pentru motivul că, în luna februarie 2004, 1 125 de spații de eliminare necontrolată a deșeurilor erau încă exploatate pe teritoriul său și că închiderea tuturor depozitelor ilegale și necontrolate de deșeuri era prevăzută abia pentru anul 2008.

În 2009, apreciind că Grecia nu s-a conformat pe deplin hotărârii din 2005, Comisia a adresat acestui stat membru o scrisoare de punere în întârziere. În 2010 i-a adresat o scrisoare de punere în întârziere suplimentară. Întrucât a considerat că exista în continuare o problemă în ceea ce privește atât numărul de depozite necontrolate de deșeuri, cât și lipsa unui număr suficient de spații adecvate de eliminare a deșeurilor, Comisia a decis, în 2013, să introducă prezenta acțiune.

Ca răspuns la o întrebare adresată de Curte, Grecia și Comisia au arătat că, în mai 2014, dintr-un total de 293 de depozite ilegale de deșeuri, 70 erau în continuare active, iar 223, deși dezafectate, nu fuseseră încă reabilitate.

În hotărârea pronunțată astăzi (2 decembrie 2014), Curtea amintește că la data de 29 decembrie 2010 și potrivit informațiilor prezentate de Grecia în fața Curții în mai 2014, Grecia nu a luat încă toate măsurile necesare pentru deplina executare a hotărârii din 2005. În aceste condiții, Curtea apreciază că se justifică impunerea de sancțiuni pecuniare Greciei.

Executarea hotărârii, și anume respectarea directivei, ar presupune dezafectarea depozitelor ilegale de deșeuri, reabilitarea efectivă a acestora (nu doar programarea reabilitării lor), precum și crearea dotărilor necesare pentru a asigura respectarea directivei în mod permanent și pentru a evita crearea de noi depozite ilegale de deșeuri.

Curtea consideră că obligarea Greciei la plata unei penalități cu titlu cominatoriu constituie un mijloc financiar adecvat pentru a asigura executarea integrală a hotărârii din 2005, dar precizează că penalitatea cu titlu cominatoriu trebuie impusă numai în ipoteza în care executarea încă nu va fi intervenit înaintea pronunțării hotărârii de astăzi.

În cadrul unei proceduri în cadrul căreia Curtea a constatat deja o neîndeplinire a obligațiilor cu ocazia unei prime hotărâri, aceasta este liberă să stabilească penalitatea cu titlu cominatoriu în cuantumul și sub forma pe care le consideră adecvate pentru a stimula acest stat membru să execute această primă hotărâre.

Pentru a stabili cuantumul penalității cu titlu cominatoriu, Curtea ține seama de gravitatea încălcării constatate inițial în hotărârea din 2005, care poate pune în pericol sănătatea umană, de durata acesteia de peste nouă ani și de capacitatea de plată a Greciei, observând că această capacitate a scăzut în ultimii ani. Curtea consideră că penalitatea cu titlu cominatoriu trebuie redusă progresiv, în funcție de progresele înregistrate în executarea hotărârii din 2005.

Curtea consideră adecvată stabilirea penalității cu titlu cominatoriu pe o bază semestrială, pentru a permite Comisiei să aprecieze starea avansării măsurilor de executare. Astfel, pentru primul semestru după pronunțarea hotărârii de astăzi, penalitatea cu titlu cominatoriu va fi calculată pornind de la un cuantum inițial de 14 520 000 de euro, din care se va deduce un cuantum de 40 000 de euro pentru fiecare depozit de deșeuri dezafectat sau reabilitat și 80 000 de euro pentru fiecare depozit de deșeuri dezafectat și reabilitat. Pentru fiecare semestru următor, penalitatea cu titlu cominatoriu datorată se va calcula pornind de la cuantumul penalității cu titlu cominatoriu stabilite pentru semestrul precedent, efectuându-se aceleași deduceri în funcție de dezafectările și de reabilitările intervenite în cursul semestrului.

În plus, Curtea decide că prevenirea efectivă a repetării viitoare a unor încălcări ale dreptului Uniunii similare celei constatate în hotărârea din 2005 necesită adoptarea unei măsuri disuasive precum obligarea la plata unei sume forfetare. La stabilirea cuantumului acesteia, Curtea ține seama (precum în contextul penalității cu titlu cominatoriu) de gravitatea și de durata încălcării, precum și de capacitatea de plată a Greciei. Prin urmare, Curtea obligă Grecia la plata unei sume forfetare de 10 milioane de euro.




Italiei i se aplică sancțiuni pecuniare întrucât nu a executat o hotărâre a Curții din 2007 prin care s-a constatat o neîndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul directivelor privind deșeurile

Pe lângă o sumă forfetară de 40 de milioane de euro, Curtea aplică Italiei, până la executarea deplină a hotărârii din 2007, o penalitate cu titlu cominatoriu de 42 800 000 de euro pentru fiecare semestru de întârziere în punerea în aplicare a măsurilor necesare

Printr-o primă hotărâre din 2007, Curtea a constatat că Italia a încălcat în mod general și persistent obligațiile privind gestionarea deșeurilor definite de Directiva privind deșeurile, de Directiva privind deșeurile periculoase și de Directiva privind depozitele de deșeuri.

În 2013, Comisia a estimat că Italia nu luase încă toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii din 2007. Mai concret, 218 amplasamente din 18 dintre cele 20 de regiuni italiene nu erau conforme cu Directiva „deșeuriˮ (astfel încât se putea deduce că existau în mod necesar amplasamente care funcționau fără a fi făcut obiectul unei autorizări); în plus, 16 dintre aceste 218 amplasamente conțineau deșeuri periculoase, încălcându-se astfel Directiva „deșeuri periculoaseˮ; în sfârșit, Italia nu adusese dovada, în ceea ce privește cinci dintre depozitele de deșeuri, că acestea făcuseră obiectul unui plan de amenajare sau al unei măsuri de închidere conform Directivei „depozitele de deșeuriˮ.

În prezenta procedură, Comisia a precizat că potrivit informațiilor celor mai recente, 198 de amplasamente nu sunt încă conforme cu Directiva „deșeuriˮ și că, dintre acestea, paisprezece nu sunt conforme nici cu Directiva „deșeuri periculoaseˮ. Pe de altă parte, mai rămân două depozite de deșeuri care nu sunt conforme cu Directiva „depozitele de deșeuriˮ.

În hotărârea pronunțată astăzi (2 decembrie 2014), Curtea amintește mai întâi că simplul fapt de a închide un depozit de deșeuri sau de a acoperi deșeurile cu pământ și pietriș nu este suficient pentru respectarea obligațiilor care decurg din Directiva „deșeuriˮ. Astfel, măsurile de închidere și de securizare a amplasamentelor nu sunt suficiente pentru a se conforma directivei. Pe de altă parte, statele membre sunt de asemenea obligate să verifice dacă este necesară o remediere a amplasamentelor vechi ilegale și, dacă este cazul, să le remedieze. Instituirea sechestrului asupra depozitului de deșeuri și inițierea unei proceduri penale împotriva operatorului nu constituie măsuri suficiente.

În continuare, Curtea subliniază că la expirarea termenului stabilit, pe anumite amplasamente, lucrări de remediere erau încă în curs de desfășurare sau nu erau începute; pentru alte amplasamente, Curtea constată că nu a fost furnizat niciun element care să permită să se stabilească data realizării unor astfel de lucrări.

Curtea deduce de aici că obligația de recuperare sau de eliminare a deșeurilor în afara oricărui pericol pentru ființa umană sau pentru mediu, precum și obligația prin care se impune deținătorului predarea acestora către o societate de colectare a deșeurilor care realizează operațiunile de eliminare sau de recuperare a deșeurilor sau obligația de a realiza el însuși aceste operațiuni, au fost încălcate în mod persistent.

Italia nu s-a asigurat că regimul de autorizare instituit este în mod efectiv aplicat și respectat. Italia nu a asigurat încetarea efectivă a operațiunilor realizate fără autorizare. Italia nu a efectuat nici o înregistrare și o identificare exhaustive ale fiecăruia dintre deșeurile periculoase descărcate în depozitele de deșeuri. În sfârșit, acest stat membru continuă să nu își îndeplinească obligația de a se asigura că în privința anumitor depozite de deșeuri a fost adoptat un plan de amenajare sau o măsură definitivă de închidere.

Curtea reține că Italia nu a adoptat toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii din 2007 și că nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii.

În consecință, Curtea obligă Italia la plata unei sume forfetare de 40 de milioane de euro.

În continuare, Curtea subliniază că neîndeplinirea obligațiilor persistă de mai mult de șapte ani și că după expirarea termenului stabilit, operațiunile au fost realizate cu o mare lentoare; încă subzistă un număr important de amplasamente ilegale în cvasitotalitatea regiunilor italiene. Prin urmare, Curtea consideră oportun să stabilească o penalitate cu titlul cominatoriu de natură descrescătoare, al cărei cuantum va fi redus în mod progresiv și proporțional cu numărul amplasamentelor care vor fi aduse în conformitate cu hotărârea, luând în considerare de două ori amplasamentele care conțin deșeuri periculoase. Aplicarea penalității pe o bază semestrială va permite aprecierea avansării executării obligațiilor de către Italia. Dovada adoptării măsurilor necesare pentru executarea hotărârii din 2007 va fi transmisă Comisiei până la finele perioadei vizate.

Prin urmare, Curtea obligă Italia la plata, pe de altă parte, a unei penalității cu titlu cominatoriu semestriale începând de astăzi până la executarea hotărârii din 2007. Penalitatea cu titlu cominatoriu va fi calculată, în ceea ce privește primul semestru, plecând de la un cuantum inițial de 42 800 000 de euro. Din acest cuantum se vor deduce: un cuantum de 400 000 de euro pentru fiecare dintre amplasamentele care conțin deșeuri periculoase adus în conformitate și un cuantum de 200 000 de euro pentru fiecare dintre celelalte amplasamente adus în conformitate. Pentru fiecare dintre semestrele următoare, penalitatea cu titlu cominatoriu va fi calculată plecând de la cuantumul stabilit pentru semestrul precedent, fiind efectuate aceleași deduceri în funcție de amplasamentele aduse în conformitate în cursul semestrului în discuție.




S-a amanat termenul de depunere a declaratiilor fiscale aferente lunii noiembrie

Termenul de depunere a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile aferente lunii noiembrie 2014 şi, respectiv, termenul de plată al acestora a fost stabilit pentru 22 decembrie 2014.
Decizia, inclusă într-o OUG, a fost luată astăzi de Guvern, la propunerea MFP, în scopul sprijinirii mediului de afaceri.
Facem precizarea că, anterior acestei decizii, termenul era 19 decembrie 2014.

Sursa: www.mfinante.ro




S-a modificat Codul fiscal

Guvernul a aprobat, la propunerea MFP, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și modificarea unor acte normative.

Potrivit actului normativ, începând cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014. Începând cu anul 2016, nivelul astfel obținut se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.

De asemenea, actul normativ va proroga cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2015, termenul până la care va fi aplicată legislația aflată acum în vigoare pentru taxarea resurselor de petrol și gaze. Astfel, termenul prevăzut la art.7 din Ordonanța Guvernului nr.7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, termenul prevăzut la art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată prin Legea nr.261/2013, precum și termenul prevăzut la art.6 din Ordonanța Guvernului nr.5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.

Actul normativ include și un set de reglementări privind combaterea evaziunii fiscale. Astfel, toate persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA de către organele fiscale şi care solicită reînregistrarea în scopuri de TVA, vor fi supuse verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. În prezent, numai contribuabilii nou înființați și cei care se înregistrează prin opțiune ca plătitori de TVA, ulterior înregistrării fiscale, sunt supuși verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Totodată, se impune crearea unui mecanism de evaluare periodică a unor categorii de persoane impozabile deja înregistrate în scopuri de TVA care pot prezenta risc crescut:

      • în cazul persoanelor impozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA prin depășire de plafon;
      • de fiecare dată când persoana impozabilă are înscris în registrul comerţului menţiuni privind modificarea sediului social;
      • de fiecare dată când persoana impozabilă are înscris în registrul comerţului menţiuni privind schimbarea asociaţilor şi/sau administratorilor.

Aceste măsuri sunt menite să elimine avantajul concurenţial neloial al unui agent economic care se sustrage de la achitarea TVA, comparativ cu un contribuabil onest, și, totodată, să conducă la îmbunătățirea colectării TVA.

Măsurile sunt promovate în condițiile în care experienţa instituţională a arătat că aportul TVA la buget a fost puternic afectat de fenomene de evaziune fiscală, caracterizate prin implicarea unui număr semnificativ de persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în lanţuri tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Sursa: www.mfinante.ro




S-a modificat Legea contabilitatii

Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea MFP, o Ordonanță de Urgență care modifică Legea contabilității în scopul reducerii sarcinilor administrative ale firmelor.

Practic, operatorii economici din România care se vor încadra în categoria microîntreprinderilor, potrivit normelor europene, vor beneficia de sistemul european de raportare financiară simplificat specific microîntreprinderilor.

Prin actul normativ aprobat astăzi și prin alte două proiecte de ordin de ministru al finanțelor publice, vor fi transpuse în legislația națională prevederile noii Directive europene contabile. Proiectele de ordin de ministru au fost postate pe site-ul MFP în 23 octombrie 2014 și urmează să fie semnate după publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ adoptat astăzi de Guvern.

Introducerea în legislația națională a unui regim distinct pentru microîntreprinderi este opțională pentru statele membre UE. România optează pentru introducerea acestui regim în scopul de a simplifica și a reduce cheltuielile administrative pentru microîntreprinderi. În această categorie intră societățile definite de Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului, adică cele care la data bilanţului nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:

      • total active 350.000 euro;
      • cifra de afaceri netă 700.000 euro;
      • numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar 10.

Potrivit estimărilor MFP, 94% din operatorii economici raportori (peste 608.000) vor beneficia de avantajele scutirilor și simplificărilor introduse la nivel comunitar.

Sursa: www.mfinante.ro

Principalele elemente de simplificare sunt cele referitoare la întocmirea unui bilanţ prescurtat şi a unui cont prescurtat de profit şi pierdere. Ambele componente ale situaţiilor financiare anuale vor cuprinde informaţii minime care trebuie prezentate conform Directivei.

Noile prevederi privind sistemul european de raportare financiară simplificat înlocuiesc sistemul simplificat de contabilitate introdus opțional începând cu anul 2011. Spre comparație, de sistemul simplificat de contabilitate au beneficiat aproximativ 12.900 de operatori economici (circa 2% din totalul entităților din economia națională), potrivit informațiilor din baza de date aferentă exerciţiului financiar al anului 2013.

OUG mai vizează următoarele aspecte care urmăresc, de asemenea, diminuarea sarcinilor administrative pentru contribuabili:

1. Reducerea obligaţiilor de auditare:

      • conform OUG, atunci când o societate are obligaţia să întocmească şi situaţii financiare anuale consolidate, pe lângă cele individuale, raportul de audit să poată fi întocmit sub forma unui singur raport pentru ambele categorii de situații financiare. Modificarea are rolul de a simplifica raportarea financiară și de a reduce costurile administrative;
      • sunt excluse din categoria entităţilor obligate să-şi auditeze situaţiile financiare anuale persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare al unei societăţi-mamă cu sediul în România, care are obligaţia să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, în condiţiile în care se introduce și posibilitatea ca societatea-mamă să întocmească un singur raport de audit;
      • sunt exceptate de la obligaţia de auditare organizaţiile fără scop patrimonial care primesc finanţări din fonduri publice, luând în considerare faptul că situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, potrivit legii, sunt supuse auditului financiar.

2. Se reglementează posibilitatea întocmirii unui raport unic al administratorilor, atunci când o societate are obligaţia să întocmească şi situaţii financiare anuale consolidate, pe lângă cele individuale.

3. Se introduce posibilitatea optării pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic şi de către entitățile nou-înfiinţate, care au dreptul potrivit legii să facă această opțiune.

Această prevedere oferă coerenţă în conducerea contabilităţii şi în modalitatea de raportare financiară pentru entităţile care au dreptul să opteze pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic.

4. Se prevede în mod explicit că pentru un exercițiu financiar poate fi depus doar un singur rând de situații financiare și sunt aduse clarificări în ceea ce priveşte corectarea erorilor constatate după depunerea situațiilor financiare anuale, în sensul că acestea se corectează la data constatării lor, potrivit reglementărilor contabile emise de instituțiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii.




Proiect de modificare a Codului fiscal

Ministerul Finanțelor Publice a postat pe site, la Transparență decizională, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și modificarea unor acte normative.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, începând cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014. Începând cu anul 2016, nivelul astfel obținut se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.

Pentru prevenirea fluctuației veniturilor din accize la bugetul de stat în funcție de variațiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Central Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an (funcție de care se stabilește nivelul în lei a accizelor pentru anul următor), precum și pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri și a predictibilității atât pentru bugetul de stat cât și pentru mediul de afaceri, nivelul accizelor va fi stabilit în lei.

De asemenea, proiectul de act normativ va proroga cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2015, termenul până la care va fi aplicată legislația aflată acum în vigoare pentru taxarea resurselor de petrol și gaze. Astfel, termenul prevăzut la art.7 din Ordonanța Guvernului nr.7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, termenul prevăzut la art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată prin Legea nr.261/2013, precum și termenul prevăzut la art.6 din Ordonanța Guvernului nr.5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.

Proiectul de act normativ include și un set de reglementări privind combaterea evaziunii fiscale. Astfel, toate persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA de către organele fiscale şi care solicită reînregistrarea în scopuri de TVA, vor fi supuse verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. În prezent, numai contribuabilii nou înființați și cei care se înregistrează prin opțiune ca plătitori de TVA, ulterior înregistrării fiscale, sunt supuși verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Totodată, se impune crearea unui mecanism de evaluare periodică a unor categorii de persoane impozabile deja înregistrate în scopuri de TVA care pot prezenta risc crescut:

      • în cazul persoanelor impozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA prin depășire de plafon;
      • de fiecare dată când persoana impozabilă are înscris în registrul comerţului menţiuni privind modificarea sediului social;
      • de fiecare dată când persoana impozabilă are înscris în registrul comerţului menţiuni privind schimbarea asociaţilor şi/sau administratorilor.

Aceste măsuri sunt menite să elimine avantajul concurenţial neloial al unui agent economic care se sustrage de la achitarea TVA, comparativ cu un contribuabil onest, și, totodată, să conducă la îmbunătățirea colectării TVA.

Măsurile sunt promovate în condițiile în care experienţa instituţională a arătat că aportul TVA la buget a fost puternic afectat de fenomene de evaziune fiscală, caracterizate prin implicarea unui număr semnificativ de persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în lanţuri tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

De asemenea, prin proiectul postat astăzi pe site-ul MFP vor fi introduse în legislația națională prevederi din normele comunitare, în cazul aplicării regimului special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, prestate către persoane neimpozabile începând cu data de 1 ianuarie 2015. În cazul în care România este statul membru de înregistrare, din sumele transferate fiecărui stat membru UE va putea reține la bugetul de stat un procent din sumele transferate fiecărui stat membru de consum.

Proiectul de act normativ menține prevederile în vigoare cu privire la taxarea inversă pentru comercianții de energie electrică, însă introduce prevederi cu privire la declarațiile pe propria răspundere pe care trebuie să le depună această categorie de comercianți.

Prin proiectul de OUG vor fi corelate reglementări din Codul fiscal cu cele cuprinse în actele normative de modificare și completare a Legii contabilității referitoare la obligațiile privind organizarea și conducerea evidenței contabile de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri.

Proiectul de act normativ va fi supus consultării publice, iar ulterior va fi transmis spre analiză și adoptare Guvernului.

Sursa: www.mfinante.ro