1

PwC Career-Boosting Game

PwC România a dat startul ediţiei din acest an a PwC Career-Boosting Game. Prin intermediul programului vor fi selectaţi până la 150 de studenţi şi absolvenţi

Bucureşti, 28 martie 2016 – PwC România a dat startul ediţiei din acest an a PwC Career-Boosting Game, o modalitate inovativă de a gestiona procesul de recrutare şi selecţie prin intermediul unei competiţii bazate pe conceptul de gamification, care se referă la utilizarea gândirii şi mecanicii jocurilor într-un context real, în mediul de business. Aceasta se adresează studenților şi absolvenților interesați de o carieră în consultanţă.

Competiţia PwC Career-Boosting Game a fost lansată pe 16 martie, iar derularea acesteia va avea loc până pe 12 mai. Participanții vor intra într-o competiție dinamică, pe echipe, în care vor aborda teme de macro şi micro-economie, vor interacționa pe Facebook, vor participa la workshop-uri de dezvoltare personală şi vor cunoaște îndeaproape profesioniștii din cadrul PwC, cu ajutorul cărora îşi vor elabora proiectele.

Cele mai bune echipe vor câștiga premii în bani, iar unii dintre participanți vor putea fi selectaţi pentru un program de internship sau pentru poziţii de consultant junior în cadrul PwC România.

“Este al doilea an în care derulăm acest joc. Impactul lui în campania de recrutare de anul trecut a fost foarte bun, conceptul în sine fiind apreciat atât de participanţi, cât şi de colegii noştri. Mai mult decât atât, ne-a oferit ocazia de a ne apropia de ceea ce îşi doresc candidaţii, într-o manieră care să fie utilă şi să adauge valoare atât candidaţilor cât şi organizaţiei. Lecţia cea mai importantă pentru tot ceea ce înseamnă campaniile de recrutare şi selectare a tinerilor absolvenţi este că trebuie să creăm un spaţiu potrivit pentru interacţiune, pentru ocazii reale, necosmetizate, de a cunoaşte oamenii cu care vor lucra şi de a arăta ceea ce sunt şi ceea ce pot să facă. Acest joc este o ocazie foarte bună de contact şi dialog de calitate şi în ipostaze diverse. Iar acest lucru se obţine mai greu într-un proces de recrutare tradiţional. În mod clar vom investi în dezvoltarea acestui concept, cât şi în ‘gamificarea’ etapelor ulterioare intrării în organizaţie”, a declarat Ramona Simulescu, Liderul de HR al PwC România.

„Pentru toţi cei care vor fi parte din Career Boosting Game avem tot felul de surprize – de la întâlniri cu colegii şi partenerii noştri, până la vizite în cadrul unor proiecte împreună cu echipele de Audit sau Consultanţă Fiscală.

De asemenea, vor fi organizate seminarii care sa îi pregatească pe participanţi pe teme de interes pentru nivelul lor de experienţă, precum şi jocuri şi provocări specifice tinerei generaţii”, a adăugat Ramona Simulescu.

Câştigătorii concursului vor fi anunțați la sesiunea de premiere din luna mai, iar cei care vor fi selectaţi să facă parte din echipa PwC se vor alătura firmei din luna septembrie. Se estimează că prin intermediul acestui program vor fi selectaţi până la 150 de studenţi si absolvenţi.

Pentru acei candidati pentru care procesul clasic de selecţie este o opţiune mai potrivită, PwC a deschis în paralel şi toate poziţiile pentru care caută candidaţi, iar acestia pot aplica online pe site-ul www.pwc.com/jobs, urmând ca cei selectaţi să fie invitaţi petru testare şi interviuri în vederea angajării.




EY România deschide campania de recrutare: 80 de absolvenţi se vor alătura companiei în acest an

EY România a deschis campania de recrutare de juniori, prin care va angaja aproape 80 de tineri absolvenţi din întreaga ţară, în birourile companiei din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Procesul se va desfăşura pe parcursul a trei luni, timp în care candidaţii pot aplica online, la link-ul: http://www.ey.com/GL/en/Careers.

Compania caută să angajeze studenţi în an terminal al studiilor universitare şi de masterat sau proaspăt absolvenţi din domeniul economic, dar şi tehnic. Dintre candidaţi, vor fi aleşi cei care au o pasiune pentru business şi lucrul cu clienţii, care demonstrează o motivaţie puternică pentru învăţarea continuă şi performanţă, stăpânesc limba engleză la un nivel avansat şi utilizează cu uşurinţă programul MS Excel.

Andreea Mihnea, HR Director EY RomaniaDorim să identificăm şi să aducem alături de noi pe cei mai talentaţi şi ambiţioşi tineri care părăsesc băncile universităţilor anul acesta. Iar atunci când alegi dintre cei mai buni, diferenţa o face de cele mai multe ori, nu nivelul de cunoştinţe şi abilităţi care este relativ acelaşi, ci atitudinea faţă de viaţă în general, motivaţia pentru care şi-au ales această profesie şi viitorul la care ei aspiră”, explică Andreea Mihnea, Director Resurse Umane, EY România.

Conform studiilor derulate anul trecut de Trendence şi Catalyst, EY a urcat pentru prima dată în topul preferinţelor tinerilor, devenind cel mai dorit angajator din domeniul serviciilor profesionale pentru absolvenţii de studii superioare. EY este şi în top10 în clasamentul general al celor mai doriţi angajatori din România, conform studiului Trendence, şi este angajatorul preferat din grupul Big4 pentru absolvenţii de elită şi pentru femei, conform ambelor studii.

Respondenţii care au participat la cele două sondaje percep EY România drept compania de servicii profesionale cea mai inovativă, care oferă cele mai bune programe de formare şi care are cel mai atractiv mediu de lucru. De asemenea, EY este perceput de tinerii români drept compania din acest domeniu care angajează cei mai mulţi absolvenţi şi care are cea mai bună prezenţă la târgurile de job-uri.

Candidaţii interesaţi de o poziţie entry-level în companie vor interacţiona direct cu specialiştii EY şi cu echipa de recrutare în cadrul a peste 20 de evenimente în sediul EY, în universităţi şi târguri de job-uri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Chişinău.

Procesul de selecţie va include mai multe etape:

  1. Preselecția CV-ului
  2. Testări online ale personalităţii şi ale abilităţilor verbale şi logice
  3. Video-interviu online
  4. EY Mega Days Assessment Center
  5. Interviu final la sediul companiei
  6. Semnarea ofertei şi orientare

Ca o noutate anul acesta, candidaţii vor putea viziona descrieri video ale job-urilor disponibile şi vor putea cunoaşte mai îndeaproape viaţa din cadrul companiei prin noul blog dedicat tinerilor absolvenţi sau prin pagină de Instagram care va fi lansată în curând.

În cadrul procesului de selecție, candidații vor putea cunoaște îndeaproape compania EY România. Este important pentru noi ca ei să înţeleagă valorile noastre, modul în care facem lucrurile, cultura noastră organizaţională, astfel încât integrarea să fie cât mai uşoară, iar aşteptările să fie stabilite de comun acord. Profesia de consultant este una, pe cât de frumoasă, pe atât de provocatoare. Când porneşti pe acest drum trebuie să fii pregătit şi motivat să înveţi continuu, să pui la îndoială status quo-ul, să fii deschis oricând la schimbare şi să îţi şi placă toate astea. Scopul nostru în tot acest proces de recrutare este să ne asigurăm că aducem alături de noi acei tineri care sunt, nu doar foarte bine pregătiţi din punct de vedere tehnic, ci sunt în acelaşi timp şi entuziaşti în a îmbrăţişa această carieră”, adaugă Andreea Mihnea.

Cei 80 de juniori care vor fi selectaţi în această primăvară îşi vor începe activitatea în septembrie 2016, când se vor alătura celor peste 650 angajaţi care fac parte din echipa EY, în 5 birouri din ţară şi din Republica Moldova.




Avem nevoie de tinerii plecaţi din ţară

Andreea Mihnea, EY: Avem nevoie de tinerii plecaţi din ţară. Cred că au multe oportunităţi în România

Autor: Andreea Mihnea, Director HR, EY România

Schimbările profunde care au loc, nu doar în România, ci în întreaga lume necesită noi generaţii de lideri, de profesionişti care să transforme oportunităţile în valoare pentru comunităţi şi pentru societate în ansamblu. Mobilitatea fără precedent a forţei de muncă şi digitalizarea au aruncat însă companiile din întreaga lume într-un adevărat war for talent. Companiile din România încep să resimtă, la rândul lor, tot mai acut această tendinţă globală.

România este recunoscută pentru capitalul uman valoros şi accesibil. Este motivul pentru care numeroase companii au înființat aici centre de servicii pentru operaţiunile lor din întreaga lume. De cealaltă parte însă, un procent semnificativ de români cu pregătire superioară au ales să plece din ţară pentru a-şi valorifica mai bine potenţialul. Complexitatea schimbărilor din ultimul deceniu pune o presiune din ce în ce mai mare pe oameni, iar companiile au nevoie de angajaţi tot mai bine pregătiţi, mai flexibili, mai deschişi la nou, şi mai creativi. Banii nici nu mai sunt uneori parte din această ecuaţie, pentru că este din ce în ce mai greu să atragi şi să păstrezi astfel de oameni în organizaţie.

În acest context, efortul pe care îl facem pentru a recruta cei mai talentaţi absolvenţi din România nu mai este suficient. De aceea, în ultimul an ne-am îndreptat atenţia către numeroşii români foarte bine pregătiţi care au plecat din ţară şi care poate s-ar întoarce dacă ar identifica oportunităţile potrivite. Cred că România are multe astfel de oportunităţi pentru ei, de la poziţiile-cheie din domeniul serviciilor profesionale, până la alternativa antreprenoriatului, ce cunoaște o dezvoltare fără precedent la nivel local.

În paralel, aş vrea să subliniez că atât companiile multinaţionale care operează aici, cât şi cele locale, sunt foarte interesate să angajeze tineri profesionişti români, cu solide cunoştinţe aplicabile în business în acest moment. Mă refer la tinerii care excelează în domeniul în care studiază, care sunt permanent la curent cu cele mai noi fenomene şi tendinţe din economie şi care au abilităţile necesare pentru a construi relaţii profesionale bazate pe colaborare şi încredere.

EY are peste 212.000 de angajați la nivel mondial în peste 150 de țări. Numai în acest an, compania a angajat aproape 60.000 de specialiști, practic o persoană nouă la fiecare 9 minute. În România, în 2015, EY a angajat doar în septembrie 101 absolvenți de facultate – cel mai mare număr recrutat până acum de la deschiderea biroului EY în România, în 1992, şi cu 20% mai mulţi faţă de anul trecut. Numărul angajaţilor din cele 5 birouri din România şi Republica Moldova a depăşit astfel pentru prima dată 650 de persoane.

EY în top 10 angajatori vizați de tinerii români

Conform studiilor derulate de Trendence şi Catalyst, tinerii profesionişti din România pun tot mai mult accent pe beneficii non-financiare şi pe echilibrul între viaţa profesională şi cea personală în alegerea unui angajator. Conform celor două studii, Trendence Graduate Barometer şi Most Desired Employers Survey 2015, EY a urcat pentru prima dată în topul preferinţelor tinerilor, devenind cel mai dorit angajator din domeniul serviciilor profesionale pentru absolvenţii de studii superioare. EY este şi în top10 în clasamentul general al celor mai doriţi angajatori din România, conform studiului Trendence, şi este angajatorul preferat din grupul Big4 pentru absolvenţii de elită şi pentru femei, conform ambelor studii.

Respondenţii care au participat la cele două sondaje percep EY România drept compania de servicii profesionale cea mai inovativă, care oferă cele mai bune programe de formare şi care are cel mai atractiv mediu de lucru. De asemenea, EY este perceput de tinerii români drept compania din acest domeniu care angajează cei mai mulţi absolvenţi şi care are cea mai bună prezenţă la târgurile de job-uri.

Studenţii de elită care termină astăzi facultatea ştiu foarte bine ce vor – ei îşi doresc o carieră solidă şi posibilitatea de a promova într-o companie până la vârf. Vor să facă parte din organizaţii globale, unde să aibă acces la resurse şi oportunităţi pe măsura lucrurilor pe care ei şi le doresc de la viaţă. Dar îşi doresc şi flexibilitate, autonomie şi timp mai mult pentru viaţa privată. Pentru a atrage cei mai talentaţi astfel de tineri români, fie că locuiesc în ţară sau că sunt stabiliţi în afară şi vor să se întoarcă, trebuie să le oferi acele avantaje care să îi motiveze să crească personal și profesional alături de companie. Dar mai mult decât atât, trebuie să le oferi o misiune şi un set de valori relevante pentru ei în această eră a transformării.