OUG nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cele mai importante modificări aduse Codului de procedură fiscală referitor la eșalonarea obligațiilor fiscale sunt:

– A fost introdusă o nouă prevedere prin care se menționează că în cazuri justificate, în funcție de specificul activității contribuabilului și de capacitatea financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal central poate aproba plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– Se menționează explicit că nu pot face obiectul garanțiilor bunurile perisabile, iar în cazurile în care bunurile care fac obiectul garanției s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătorești care constituie titluri executorii, debitorul are obligația reconstituirii garanțiilor pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din eșalonarea la plată dacă celelalte garanții nu sunt îndestulătoare, în  termen de cel   mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central;

– S-a majorat termenul de achitare a obligațiilor fiscale nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată la 180 de zile de la de la data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea eșalonării la plat (anterior era prevăzut termenul de 90 zile);

– Pentru situațiile care vizează modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării conform cererii debitorului, termenul de constituire a garanțiilor este de 10 zile de la emiterea acordului de principiu. În reglementarea anterioară, garanțiile trebuiau constituite o dată cu depunerea cererii;

– În situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării se desființează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului;

– Debitorul poate solicita menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută, o singură dată într-un an de eșalonare, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției sau înainte de stingerea obligațiilor fiscale. Anterior cererea putea fi depusă o singură dată pe toată perioada de valabilitate  a eșalonării;

– Eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale de a căror plată depinde menți- nerea autorizației, acordului ori a altui act admi- nistrativ similar;

– Una din condițiile ca un debitor să fie considerat cu risc fiscal mic este ca acesta să nu dețină obligații fiscale restante mai mari de 12 luni (anterior era reglementat termenul de 6 luni);

– S-a introdus o prevedere prin care se menționează explicit că pentru garanțiile depuse sub forma scrisorilor de garanție/poliță de asigurare, la solicitarea debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanție / poliței de asigurare de garanție executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eșalonare la scadența acestora;

– Se prevede expres ca, ori de câte ori se modifică graficul de eșalonare, organului fiscal trebuie să emită o nouă decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată la care să anexeze și noul grafic.

Ordonanța de urgență nr. 30 din 30 august 2017 (“OUG 30/2017”) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 708 în data de 31 august 2017.

Cuprinsul OUG 30/2017

Prevederilor OUG 50/2015 modifică și/sau completează dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală („Codul de procedură fiscală”) în ceea ce privește:

– principiile aplicabile administrării creanțelor fiscale,

– răspunderea pentru plata obligațiilor fiscale,

– comunicarea actelor administrativ fiscale,

– înregistrarea fiscală, (v) inspecția fiscală,

– eșalonarea obligațiilor fiscale,

– executarea silită în materie fiscală etc.

Prevederi relevante

Documente furnizate organului fiscal în altă limbă decât limba română

OUG 30/2017 prevede că petițiile, certificatele și alte documente redactate în altă limbă decât limba română nu vor fi luate în seamă de către organul fiscal, în cazul în care contribuabilului i s-au solicitat traduceri iar acesta nu le-a furnizat organului fiscal.

Răspunderea pentru obligațiile fiscale ale persoanelor care desfășoare profesii liberale

OUG 30/2017 prevede că, în cazul în care bunurile afectate desfășurării activității independente ori profesiei liberale nu sunt suficiente pentru a acoperi obligațiile fiscale, vor putea fi urmărite și celelalte bunuri ale persoanei în cauză.

Răspunderea solidară pentru obligațiile fiscale ale debitorului

OUG 30/2017 prevede că emitentul unei scrisori de garanție/poliță de asigurare va răspunde solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale garantate, în cazul în care nu virează, la cererea organului fiscal, sumele stabilite prin scrisoarea de garanție/polița de asigurare, potrivit legii.

În plus, OUG 30/2017 prevede într-o manieră foarte generală faptul că persoanele care, cu rea-credință, au determinat acumularea obligațiilor fiscale / sustragerea de la plata obligațiilor fiscale de către debitorii pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței potrivit legii, vor răspunde în solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale restante.

Comunicarea actelor fiscale

OUG 30/2017 armonizează prevederile din materia comunicării actelor administrativ fiscale cu dispozițiile Codului de procedură civilă (în materia comunicării actelor de procedură).

Refuzul de a furniza informații organelor fiscale

OUG 30/2017 exclude notarii publici și executorii judecătorești din lista persoanelor care pot refuza în mod legal furnizarea de informații către organele fiscale cu privire la aspecte de care au luat cunoștință în exercitarea activităților lor profesionale.

Înregistrarea fiscală

OUG 30/2017 prevede că, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile sociale, codul numeric personal va servi drept cod de identificare fiscală, în scopul administrării creanțelor fiscale datorate.

În plus, OUG 30/2017 prevede că instituțiile de credit vor solicita autorităților fiscale să furnizeze un cod de identificare fiscală ori de câte ori se solicită deschiderea unui cont bancar ori a unei căsuțe de valori de către nerezidenți care nu au un asemenea cod de identificare fiscală.

Declararea ca inactivi a anumitor contribuabili

OUG 30/2017 prevede că acei contribuabili: (i) față de care a fost deschisă procedura insolvenței în formă simplificată, (ii) se află în faliment, ori (iii) față de care a fost emisă ori adoptată o hotărâre de dizolvare, vor fi declarați inactivi numai dacă nu își îndeplinesc obligațiile declarative în interiorul unui semestru calendaristic.

Înregistrarea declarațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că declarațiile fiscale înregistrate în mod eronat la un organ fiscal necompetent se consideră înregistrate corect la data înregistrării lor la organul fiscal necompetent. Cu toate acestea, în cazul în care declarația este înregistrată direct la registratura organului fiscal necompetent, iar personalul respectivului organ sesizează că nu este organ competent, înregistrarea va fi refuzată iar contribuabilul va fi îndrumat către organul fiscal competent.

Inspecția fiscală

OUG 30/2017 prevede că selectarea perioadelor fiscale ce formează obiectul inspecției fiscale va fi realizată pe baza analizei de risc efectuată de organul fiscal.

În plus, OUG 30/2017 prevede că un control inopinat poate fi desfășurat în paralel cu o inspecție fiscală, pentru aceleași operațiuni și obligații fiscale ale debitorului, în cazul în care într-o procedură aflată în derulare sunt necesare constatări cu privire la operațiuni și obligații fiscale ce formează obiectul inspecției în derulare. În acest caz, inspectorii fiscali care desfășoară inspecția fiscală vor efectua și controlul inopinat.

De asemenea, durata efectuării controlului inopinat nu va fi avută în vedere la calculul duratei inspecției fiscale.

În plus, OUG 30/2017 prevede că inspecția fiscală desfășurată de organele fiscale centrale și locale poate să constea inclusiv în acțiuni de „prevenție și conformare”. Textul de lege nu elaborează în privința conținutului concret al acestor acțiuni.

Verificarea situației fiscale personale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește procedura de desfășurare a verificării situației fiscale personale, după cum urmează:

– este eliminată verificarea prealabilă documentară, ca fază distinctă a procedurii de control, fiind inclusă în analiza de risc ce stă la baza determinării persoanelor ce urmează a fi verificate;

– persoanele supuse verificării sunt informate despre începerea verificării prin comunicarea avizului de verificare, ce trebuie să conțină solicitarea către persoana în cauză de a furniza declarația de patrimoniu;

– durata verificării nu poate depăși 365 de zile de la comunicării avizului de verificare.

Termene de plată a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că termenul de plată a obligațiilor fiscale suplimentare rezultând din declarații rectificative este data depunerii respectivei declarații rectificative.

Obligații fiscale restante

OUG 30/2017 stabilește expres că un contribuabil nu va fi considerat a înregistra obligații fiscale restante în cazul în care suma obligațiilor sale restante este egală sau mai mică decât sumele pentru care a fost formulată o cerere de restituire sau rambursare.

Certificatul de atestare fiscală

OUG 30/2017 prevede că valabilitatea certificatelor fiscale emise pentru persoane fizice este de până la 90 de zile, cu excepția persoanelor care desfășoară activități independente ori profesii liberale.

Plata obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că, în ceea ce privește plata obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central și local, contribuabilul va efectua plata în contul unic, printr-un singur ordin de plată adresat Trezoreriei Statului. Tipurile de obligații fiscale pentru care se aplică aceste prevederi vor fi stabilite prin legislație ulterioară.

Ordinea de stingere a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că modalitatea concretă de stingere a obligațiilor fiscale ale contribuabilului va fi comunicată acestuia numai în baza unei cereri scrise adresate organului fiscale.

Dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central, pentru care perioada fiscală este anuală
OUG 30/2017 prevede că dispozițiile privitoare la dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală se aplică și contribuțiilor sociale.

Penalități de întârziere

OUG 30/2017 prevede expres că nu se datorează penalități de întârziere cu privire la obligațiile fiscale principale pentru care se datorează penalitatea de nedeclarare.

Eșalonarea obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede modificări ale procedurii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în ceea ce privește:

– plata penalităților de întârziere;

– posibilitatea de a beneficia de plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– excluderea bunurilor perisabile din lista garanțiilor ce pot fi furnizate de către debitor pentru a beneficia de eșalonarea la plată;

– prelungirea de la 90 de zile la 180 de zile a termenului de plată a debitului restant înregistrat de către debitor la data comunicării deciziei de eșalonare și care nu formează obiectul eșalonării;

– posibilitatea de a include amenzile în obiectul eșalonării;

– în ceea ce privește debitorii cu risc fiscal mic, perioada în care nu au înregistrat obligații fiscale se modifică de la 6 la 12 luni;

– în plus față de amânarea la plată a penalităților, se prevede amânarea la plată și a unui procent de 50% din dobânda indicată în certificatul de atestare fiscală, corespunzătoare obligațiilor fiscale eșalonate la plată.

Garanții

OUG 30/2017 prevede, în categoria garanțiilor ce pot fi instituite la cererea organului fiscal, scrisoarea de garanție emisă de o instituție financiară nebancară, înregistrată în registrul Băncii Naționale a României pentru emiterea de garanții.

Măsuri asigurătorii

OUG 30/2017 stabilește în mod expres faptul că măsurile asigurătorii devin executorii la expirarea (i) termenului de 15 de la data comunicării către debitor a somației de executare sau, după caz, a (ii) termenului de 30 de zile de la comunicarea către debitor a somației de executare, în cazul popririlor; sau (iii) la expirarea suspendării executării silite.

În cazul în care sunt instituite măsuri asigurătorii iar organele penale sunt sesizate potrivit legii, OUG 30/2017 prevede că măsurile asigurătorii rămân în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei penale, fie de către organele penale ori de către instanță, potrivit legii.
Debitorii (i) pentru care se aplică dispozițiile legii insolvenței și (ii) cei care nu dețin bunuri urmăribile au fost în mod expres excluși de la aplicabilitatea măsurilor asigurătorii.

Executarea silită a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește executarea silită a obligațiilor fiscale, respectiv:

– executarea silită va fi desfășurată în mod diferențiat în funcție de sumele și vechimea obligațiilor fiscale;

– în cazul în care debitorul notifică organului fiscal intenția de a furniza o scrisoare de garanție / poliță de asigurare, executarea silită se suspendă sau, după caz, nu începe. Totuși, executarea va continua sau va începe dacă debitorul nu furnizează scrisoarea de garanție / polița de asigurare în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

– OUG 30/2017 abrogă prevederile anterioare ce permiteau instituirea popririlor asupra conturilor bancare ale debitorului numai după expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi.

– în cazul în care valoarea debitului este mai mare de 500.000 lei, nu se vor aplica sechestre asupra bunurilor mobile ori imobile ale debitorului, dacă valoarea acestor bunuri este mai mică de 1% din debitul restant.

Stingerea obligațiilor fiscale prin alte modalități

OUG 30/2017 cuprinde modificări în ceea ce privește executarea silită a debitorilor insolvabili, respectiv:

– categoria debitorilor insolvabili a fost extinsă cu privire la (a) debitorii care dețin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită și care (b) dețin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 1%, în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei.

– obligațiile fiscale datorate de debitori care desfășoară activități independente ori profesii liberale, precum și de asocieri și alte entități fără personalitate juridică, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii, se anulează, după radiere, inclusiv în situația în care obligațiile au fost preluate de alți debitori.

– obligațiile fiscale sunt anulate și în următoarele cazuri:

(a) ulterior închiderii procedurii insolvenței, în situația în care creanțele nu sunt admise la masa credală, potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;

(b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situația în care creanțele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.

Executarea silită în cazuri speciale

OUG 30/2017 introduce un nou capitol (nr. XII1) cu privire la cazurile speciale de executare silită. Aceste prevederi vizează executarea silită a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, precum și executarea silită a debitorilor insolvenți.

Suspendarea actelor administrativ fiscale

OUG 30/2017 aduce anumite modificări regimului cererilor de suspendare formulate de contribuabili în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv:

– cauțiunea aplicabilă pentru formularea unei cereri de suspendare a unui act administrativ fiscal neevaluabil în bani este stabilită la suma de 1.000 lei;

– în cazul suspendării obligațiilor fiscale principale, obligațiile fiscale accesorii sunt de asemenea suspendate, chiar dacă sunt stabilite printr-un act fiscal distinct a cărui suspendare nu a fost solicitată.

– pe durata suspendării actului administrativ fiscal, contribuabilul nu datorează penalitate de nedeclarare.

– în cazul în care contribuabilul a consemnat cauțiunea pentru formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este necesară consemnarea unei noi cauțiuni pentru formularea ulterioară a unei cereri de suspendare potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004; prevederea se aplică numai dacă, la data soluționării cererii potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauțiunea este consemnată este efectiv consemnată la dispoziția instanței.

Contravenții

OUG 30/2017 introduce noi sancțiuni, după cum urmează:

– nedepunerea în termen a chestionarului pentru stabilirea rezidenței la plecarea / sosirea în România este contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 lei; și

– nedepunerea scrisorii de garanție / poliței de asigurare, în cazul în care contribuabilul și-a exprimat intenția în acest sens, este contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei, în funcție de calitatea contribuabilului.

Legislaţie relevantă:

• Legea nr. 554/2004, art. 2

O autoritate publică cu atribuţii de supraveghere, prevenire şi control într-o anumită arie de activitate, având în vedere poziţia dominată pe care o ocupă în virtutea  prerogativelor de putere  publică pe care legea i  le pune la dispoziţie pentru realizarea interesului public în slujba căruia se află, are obligaţia, rezultată din exigenţele bunei administrări, să emită, pentru organizarea activităţii sale, norme administrative clare, care să nu genereze riscul distorsionării liberei concurenţe şi apariţiei conflictelor de interese.

Actul administrativ care nu îndeplineşte condiţia de claritate în măsură să excludă interpretarea în sensul deturnării scopului prevederilor  legale în aplicarea   cărora a   fost   dat, este nelegal fiind emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea   nr. 554/2004.

Decizia nr. 1622 din 27 martie 2014

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia EVO a solicitat anularea dispoziţiilor art.3 din Ordinul nr. 17 emis la 30 martie 2011 de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, în baza art.48 din Legea nr.215/2004, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis  Ordinul nr.17 din 30 martie 2011, care la art.3 prevede că “pentru asigurarea prin analize de laborator pentru realizarea acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi a unui autocontrol privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor conform prevederilor legale în vigoare, operatorii economici pot încheia, în condiţiile legii, contracte cu laboratoarele centrale, zonale şi judeţene ale autorităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa  alimentelor pentru efectuarea de analize pentru produsele supuse supravegherii şi controlului….”.

Reclamanta a susţinut că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor deţine controlul asupra laboratoarelor de stat din subordinea direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi ale municipiului Bucureşti care desfăşoară preponderent şi activităţi comerciale cu agenţii economici pe care îi îndrumă să efectueze programele de autocontrol cu acestea, deşi aceleaşi activităţi le efectuează şi laboratoarele private. De asemenea, deţine controlul şi asupra inspectorilor cu atribuţii privind autorizarea, înregistrarea, controlul şi sancţionarea agenţilor economici; laboratorului de referinţă IISPV (Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară) şi direcţiei de autorizare a laboratoarelor.

În aceste condiţii, reclamanta a apreciat că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu asigură imparţialitatea şi echidistanţa obligatorii conform legii, întrucât comisiile de autorizare sunt constituite exclusiv din personalul autorităţii pârâte care îşi autorizează propriile compartimente.

În acest mod, laboratoarele de stat din subordinea direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sunt puse în postura dublă de arbitru şi jucător pe piaţa efectuării contra cost a examenelor de laborator din cadrul programelor de autocontrol, fiind astfel încălcate dispoziţiile Legii concurenţei nr.21/1996 şi ale Legii nr.161/2005.

Reclamanta a mai arătat că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să servească scopului său existenţial, respectiv protecţia publică şi libera concurenţă şi nu crearea unui monopol, prin aplicarea unor dispoziţii şi dezvoltarea lor prin acte de tip administrativ.

Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă de la 9.05.2012, Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 48 alin. 5 din OG nr. 42/2004, astfel cum a fost modificat prin pct. 62 al Legii nr. 215/2004, invocată de reclamantă.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr.3318 din 18 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal  a admis acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia EVO şi a anulat dispoziţiile art.3 din Ordinul nr. 17, emis la 30 martie 2011 de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Pentru a pronunţa soluţia, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu reglementarea dată de O.G. nr.42/2004 aprobată cu modificări din Legea nr. 215/2004, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este instituţia cu atribuţii de control în domeniul veterinar şi singura autoritate care poate constata contravenţii şi aplica sancţiuni în materie, iar în vederea exercitării acestei activităţi de control, dispune de laboratoare de cercetare şi analiză, finanţate de la bugetul de stat.

Instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art.48 alin.(5) din O.G. nr.42/2004, astfel cum a fost modificat prin pct.62 al Legii nr.215/2004, nu aduc atingere principiului concurenţei loiale, nefavorizând în niciun fel institutele şi direcţiile sanitar-veterinare în raport cu operatorii economici privaţi.

Referitor la art. 3 din Ordinul nr.17/2011, instanţa de fond constată că acesta se referă efectiv la încheierea contractelor cu laboratoarele centrale, zonale şi judeţene ale autorităţii sanitar-veterinare, inclusiv în scopul autocontrolului, într-o formulare care nu lasă de înţeles, în mod evident, că astfel de contracte pot fi încheiate cu operatori economici din mediul privat care acţionează în domeniu.

Or, raţiunea legiuitorului, care a prevăzut că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor coordonează tehnic şi administrativ, organizează şi controlează efectuarea activităţilor publice sanitar-veterinare, în timp ce activităţile de asistenţă, precum şi desfăşurarea de analize în laboratoare autorizate pentru activitatea de autocontrol, le-a lăsat la dispoziţia mediului privat, a fost tocmai aceea de a nu se încălca legislaţia în materia concurenţei, precum şi evitarea eventualelor conflicte de interese.

Astfel că, în opinia instanţei de fond, interpretarea art. 48 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, altfel decât în sensul că veniturile din tarife se referă exclusiv la activităţile sanitar-veterinare şi de laborator etc., desfăşurate în contextul activităţii date în sarcina Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de lege (coordonare, organizare, control) este evident de natură să conducă, atât la încălcarea art.2 alin. (1) lit.b şi art.9 alin. (1) din Legea nr.21/1996 (referitoare la interzicerea actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa), cât şi a prevederilor Regulamentului CE nr. 882/2004 referitoare la evitarea oricărui conflict de interese în rândul personalului care efectuează controalele oficiale.

Prin urmare,  Ordinul nr. 17/2011 emis de ANSVSA prin art. 3 deschide calea încălcării principiilor concurenţei loiale, inclusiv prin poziţia dominantă pe care ar dobândi-o pe o piaţă în care, în mod evident, agenţii economici ar fi mai interesaţi sau chiar forţaţi să obţină, spre exemplu, un buletin de analize emis chiar de laboratoarele A.N.S.V.S.A., decât de un laborator privat autorizat, ştiind că activitatea de verificare şi control aparţine exclusiv autorităţii administrative.

În plus, instanţa de fond a considerat că, prin precizările referitoare la activitatea de autocontrol, Ordinul adaugă la actul normativ cu forţă juridică superioară reprezentat de O.G. nr. 42/2004, aprobat prin Legea nr. 215/2004, lărgind fără temei domeniul de competenţă stabilit de legiuitor.

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a atacat cu recurs sentinţa   menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii   reclamantei, pentru motive   pe care le-a încadrat în prevederile  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea căii de atac, recurenta – pârâtă a   criticat sentinţa ca fiind netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, arătând, contrar concluziei instanţei, că art. 3 din Ordinul nr. 17/2011 nu impune operatorilor economici obligaţia de a încheia contracte doar cu laboratoarele centrale, zonale şi judeţene ale autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, din formularea “pot încheia” rezultând, într-o manieră care nu lasă loc de interpretare, că aceştia pot încheia contracte pentru efectuarea de analize pentru produsele supuse supravegherii şi controlului, cuprinse în programele prevăzute la art. 1 din Ordin şi cu laboratoarele private.

Cu referire la considerentele privind conflictul de interese şi poziţia dominantă a A.N.S.V.S.A. în relaţia cu laboratoarele sanitare şi pentru siguranţa alimentelor private, recurenta – pârâtă a arătat că, în contextul normativ trasat de O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi H.G. nr. 1415/2009, privind organizarea şi funcţionarea A.N.S.V.S.A. şi a unităţilor din subordinea acesteia, prin emiterea   Ordinului  nr. 17/2011, A.N.S.V.S.A. şi-a îndeplinit prerogativele de putere publică, de reprezentant al statului, asigurând condiţiile necesare pentru supravegherea siguranţei alimentelor, inclusiv prin efectuarea examenelor de laborator din cadrul programelor de autocontrol de cătrelaboratoarele centrale, zonale şi judeţene ale autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Având în vedere argumentele expuse, a considerat că motivaţia instanţei de fond cu privire la “‘poziţia dominantă”, “concurenţă neloială”, “conflict de interese”, nu poate fi primită, ANSVSA îndeplinindu-şi misiunea, în limitele competenţelor legale ce i-au fost delegate de către statul român.

Cu privire la încălcarea de către A.N.S.V.S.A. a prevederilor art. 9 din Legea nr. 21/1996 – Legea concurenţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a arătat că prevederile legale invocate trebuie coroborate cu prevederile art. 2., alin. (1) lit. b) „Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi-faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de:…  b) autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.”

Având în vedere considerentele expuse, A.N.S.V.S.A., prin aprobarea Ordinului 17/30 martie 2011, a urmărit realizarea misiunii stabilite de statul român prin lege, şi anume apărarea unui interes public major: sănătatea publică.

În altă ordine de idei, recurenta – pârâtă  a  arătat că   art. 3 din Anexa la Ordinul nr. 48/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor stabileşte categoriile de laboratoare, acreditarea acestora fiind făcută de către RENAR, instituţie independentă de A.N.S.V.S.A., iar pachetul de igienă  (Regulamentele  852 şi 853/2004) care  reglementează programul de asigurare a  calităţii, prevede că autocontrolul poate fi realizat şi de către operatorii economici, fără a   exclude efectuarea lui  de laboratoarele  din cadrul  direcţiilor sanitare veterinare şi pentru  siguranţa alimentelor   judeţene.

Prin urmare, este neîntemeiată reţinerea instanţei de fond că art. 3 din Ordinul nr. 17/30 martie 2011 încalcă prevederile Regulamentului CE nr. 882/2004 referitoare la evitarea oricărui conflict de interese în rândul personalului care efectuează controalele oficiale.

Asociaţia EVO nu a formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) Cod procedură civilă, dar   a   depus la dosar note scrise  prin care  a  răspuns criticilor formulate în recurs, considerându-le nefondate, în principal  pentru motivul că  art. 3 din Ordinul  nr. 17/2011, care se referă efectiv la încheierea contractelor pentru autocontrol, nu lasă de înţeles că astfel de contracte pot fi încheiate cu operatorii economici din mediul privat care acţionează în domeniu.

În plus, a arătat că O.G. nr. 42/2004 nu stipulează posibilitatea  ca laboratoarele judeţene să desfăşoare activităţi de autocontrol, în caz contrar existând  riscul  unei distorsiuni majore a   pieţei de specialitate la nivel naţional,  efect al dublei  posturi, de a controla şi a sancţiona, cumulată de A.N.S.V.S.A.

Recursul   nu este   fondat.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, intimata   – reclamantă a   supus controlului instanţei de contencios administrativ articolul 3 din Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 17/30 martie 2011,  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia medului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor pentru anul 2011, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor pentru anul 2011.

Norma  administrativă contestată are următorul conţinut: „Pentru asigurarea prin analize de laborator pentru realizarea acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi a unui autocontrol privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor conform prevederilor legale în vigoare, operatorii economici  pot  încheia,   în   condiţiile   legii,   contracte   cu laboratoarele centrale, zonale şi judeţene ale autorităţii sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru efectuarea de analize pentru produsele supuse supravegherii şi controlului cuprinse în programele prevăzute la art. 1.”

În esenţă, în fundamentarea soluţiei   de admitere a   acţiunii, instanţa  de fond a  reţinut că prevederile art. 48 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au  fost modificate prin pct. 62 al Legii   nr. 215/2004, prin ele însele nu aduc atingere principiului concurenţei  loiale, nefavorizând  structurile publice în raport  cu operatorii economici  privaţi. Totuşi art. 3 din Ordinul nr. 17/2011, emis   pentru organizarea executării legii, prin modul în care  a  fost formulat, nu lasă de înţeles în mod evident că operatorii   economici pot recurge şi  la entităţile private care acţionează în domeniu, deschizând calea încălcării principiilor concurenţei loiale, inclusiv prin poziţia dominantă pe care   ar dobândi-o pe piaţă laboratoarele  A.N.S.V.S.A., autoritate care are şi funcţia de verificare şi control.

Contrar susţinerilor recurentei – pârâte, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea   corectă a prevederilor   legale referitoare la rolul şi atribuţiile A.N.S.V.S.A., analizate   în contextul mai larg al respectării  principiilor unei pieţe concurenţiale şi evitării   conflictelor de interese.

Împărtăşind concluzia judecătorului fondului, instanţa   de control judiciar nu neagă dreptul structurilor A.N.S.V.S.A. de a presta, contra   cost, activităţile enumerate în art. 3 din Ordinul nr.  17/2011, în condiţiile în care   art. 48 alin. (5) din O.G. nr. 42/2004 prevede  că veniturile proprii pentru institutele veterinare şi pentru direcţiile sanitar-veterinare, „se constituie din exercitarea activităţii de inspecţie şi control sanitar-veterinar, din tarife pentru activităţi sanitar-veterinare şi de laborator, din consultanţă şi din alte prestaţii specifice: acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, examene şi analize de laborator, precum şi din alte activităţi din domeniul sanitar-veterinar“.

Având însă în vedere cumulul de atribuţii de supraveghere, prevenire şi control pe care îl deţine autoritatea  publică în domeniul său  de activitate, şi, mai cu seamă, poziţia dominată pe care o ocupă aceasta în virtutea  prerogativelor   de putere  publică pe care   legea i  le pune la dispoziţie pentru realizarea interesului   public evocat în recurs, A.N.S.V.S.A. avea obligaţia, rezultată din exigenţele bunei administrări, să emită, pentru organizarea activităţii sale, norme administrative clare, care să nu genereze riscul distorsionării liberei concurenţe şi apariţiei conflictelor de interese.

Or, prevăzând că operatorii economici “pot încheia” contracte cu laboratoarele teritoriale şi centrale ale autorităţii publice, fără a menţiona expres şi posibilitatea încheierii unor  astfel de contracte cu agenţii privaţi acreditaţi conform Ordinului nr. 48/2010, art. 3 din Ordinul nr. 17/2011 nu îndeplineşte condiţia de claritate care  să excludă interpretarea menţionată mai  sus, prin deturnarea scopului prevederilor  legale în aplicarea   cărora a   fost   emis, situaţie ce poate  fi încadrată în definiţia excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea   nr. 554/2004.

Având în vedere toate   considerentele expuse mai sus, Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, în temeiul art.  312 alin. (1) Cod procedură civilă , nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi 304¹ Cod procedură civilă.