Autori: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România

Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Prețuri de transfer, EY România

Iulia Samson, Manager, Prețuri de transfer, EY România

Într-un context economic global extrem de complex și având în vedere declarațiile recente ale Guvernului României, care anunță o reformă fiscală profundă și o luptă fermă împotriva risipei bugetare, companiile se confruntă cu presiuni fiscale tot mai mari. Cu un deficit bugetar-record (cel mai mare din UE în acest moment) și o nevoie urgentă de consolidare fiscală, măsurile de reformă au ca obiectiv imediat reducerea deficitului bugetar, dar și obiective pe termen mediu-lung, cum este digitalizarea și întărirea capacității ANAF de a-și încasa impozitele și taxele, inclusiv de a crește încasările din zona prețurilor de transfer.

Această reformă nu este doar o reacție la presiunea fiscală, ci și o oportunitate pentru companii de a-și revizui strategiile fiscale și de a se adapta noilor cerințe. Este, desigur,  extrem de probabil, ca autoritățile fiscale să-și intensifice controalele asupra tranzacțiilor intra-grup, văzute ca potențiale surse de optimizare fiscală și transfer de profituri.

Un prim pas pare să fi fost făcut în acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansând o amplă acțiune de colectare de date și analiză de risc fiscal, vizând un număr de aproximativ 2.700 de societăți comerciale înregistrate în România. Scopul declarat: identificarea și prevenirea transferurilor nejustificate de profituri în afara țării, printr-o analiză detaliată a cheltuielilor efectuate de companii în perioada 2020–2024.

Prețurile de transfer – zonă de interes strategic pentru autorități

În acest context, companiile multinaționale care operează în România se află sub o presiune fiscală tot mai accentuată, în special în ceea ce privește tranzacțiile intra-grup. Intensificarea verificărilor fiscale, pe fondul reformei anunțate, transformă prețurile de transfer într-o zonă de interes strategic pentru autorități.

Astfel, ANAF a inițiat un proces de colectare de informații pentru verificări ale potențialelor exporturi de profituri asociate tranzacțiilor intra-grup considerate a avea un grad ridicat de risc, printre care se numără cheltuielile cu servicii, cheltuieli cu redevențe și tranzacțiile de finanțare. Președintele ANAF a precizat că datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri analitice și a prezentat această inițiativă ca o alternativă mai puțin intruzivă la inspecțiile fiscale formale sau la solicitările de dosare de prețuri de transfer.

Cu toate acestea, având în vedere și unele dintre măsurile ce se doresc a fi propuse în cadrul pachetului fiscal 2, care readuc în discuție tratarea ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de consultanță, management și administrative externe, prestate de către persoane nerezidente, rămâne de văzut care este finalitatea vizată prin această inițiativă. Includerea acestor contribuabili în eșantionul-țintă indică totuși faptul că ANAF a identificat deja anumite elemente de risc fiscal în profilul acestora.

Creșterea numărului de litigii în aria prețurilor de transfer

Indiferent de direcția în care va merge ANAF ca urmare a colectării informațiilor de la contribuabili, este evident că numărul controalelor fiscale este în continuă creștere, iar verificarea prețurilor de transfer este una dintre principalele priorități.

Potrivit rapoartelor publicate de ANAF, valoarea sumelor impuse pentru tranzacțiile intra-grup în anul 2024 s-a dublat (de la 0,939 miliarde lei în anul 2023 la 1,79 miliarde lei), dubla impunere economică devenind o problemă majoră pentru grupurile multinaționale din România.

În acest context, soluționarea amiabilă a disputelor capătă o importanță tot mai mare. Deși în prezent sunt înregistrate 135 de proceduri amiabile nesoluționate, ANAF face eforturi pentru a reduce birocrația și a accelera aceste procese, în linie cu angajamentele internaționale și obiectivul de aderare la OCDE. Modificările aduse prin OUG nr. 11/2025 permit ajustarea actelor fiscale în cadrul procedurilor amiabile, oferind mai multă flexibilitate în gestionarea cazurilor de dublă impunere.

Instrumente proactive de gestionare a riscurilor fiscale

Reducerea expunerii la riscuri, necesită abordări proactive precum:

• Susținerea substanței economice reale în tranzacțiile intra-grup: Companiile trebuie să demonstreze că aceste tranzacții răspund unei nevoi de afaceri autentice și sunt aliniate cu principiul „pieței libere”, prin analize de comparabilitate, studii de piață și dovezi ale activităților economice desfășurate, pentru a limita riscul de reclasificare a tranzacțiilor.
• Efectuarea de analize interne de risc fiscal: O analiză de risc fiscal internă realizată periodic ajută companiile să identifice din timp tranzacțiile intra-grup sensibile și să evalueze riscurile de neconformitate. Pot fi astfel implementate măsuri corective, ajustări ale politicilor de prețuri de transfer sau completări documentare. Dosarul de prețuri de transfer nu mai reprezintă doar o cerință de conformitate, ci o componentă strategică a poziției fiscale, având un impact semnificativ din perspectiva impunerilor ce pot apărea în eventualitatea unor verificări fiscale.
• Ajustări voluntare de prețuri de transfer: În completarea analizei interne, companiile ar trebui să ia în considerare ajustări voluntare ale prețurilor de transfer, atunci când identifică abateri față de valoarea de piață, înainte de o eventuală inspecție fiscală. Aceste ajustări reflectă conformare voluntară și pot reduce riscul de obligații fiscale suplimentare, dobânzi și penalități, fiind totodată esențială evaluarea impactului asupra altor taxe, precum impozitul cu reținere la sursă, TVA sau taxe vamale (după caz).
• Acorduri de preț în avans (APA): Acordurile de preț în avans, deși adesea subutilizate, oferă companiilor predictibilitate fiscală și reduc riscul de litigii, prin obținerea în prealabil a acordului autorităților cu privire la modul în care vor fi stabilite prețurile de transfer. Modificările recente aduse prin OUG nr. 11/2025 permit, în anumite condiții, extinderea valabilității unui APA pentru perioade anterioare de până la cinci ani. Totodată, ANAF poate suspenda inspecțiile fiscale pentru perioadele acoperite de o cerere de APA aflată în analiză, reducând astfel interferențele dintre procedurile administrative și cele de control.

Într-un mediu fiscal marcat de reforme accelerate, controale intensificate și incertitudine legislativă, companiile nu mai pot adopta o abordare pasivă. În schimb, este esențial să își consolideze poziția fiscală prin măsuri proactive, adaptate noilor realități. Documentația de prețuri de transfer trebuie să devină un instrument strategic, nu doar o obligație de conformitate, iar analiza internă de risc fiscal trebuie integrată în procesele decizionale.

Ajustările voluntare, acordurile de preț în avans și dialogul deschis cu autoritățile fiscale pot transforma conformarea într-un avantaj competitiv. În fața presiunii fiscale, companiile care investesc în transparență, rigoare documentară și o abordare strategică a funcției fiscale vor fi cel mai bine poziționate, vor putea evita litigiile, își vor proteja valoarea economică și vor construi o relație de încredere cu ANAF.

Autor: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Valul de modificări legislative care lovește peisajul fiscal la nivel mondial redefinește modul în care sunt percepute și gestionate prețurile de transfer, mai ales în contextul unor preocupări majore legate de posibilitatea apariției, din ce în ce mai frecvent, a situațiilor de dublă impunere în cadrul grupurilor de companii. Transformările la care asistăm modelează strategiile, schimbând fundamental modul în care acestea integrează nevoia de certitudine în privința prețurilor de transfer cu nevoile operaționale concrete ale companiilor.

Companiile se așteaptă la o creștere a inspecțiilor fiscale

Apariția tehnologiilor emergente și cantitatea uriașă de date care trebuie prelucrate la nivel de companie sunt cel puțin două aspecte cu impact semnificativ asupra controverselor fiscale. Conform sondajului 2023 EY Tax Risk and Controversy Survey, companiile anticipează o creștere cu 79% a numărului și intensității controalelor fiscale în următorii doi ani. Prețurile de transfer (engl. transfer prices – TP) sunt identificate ca fiind principalul domeniu de risc fiscal, dacă ținem cont de faptul că 53% dintre respondenți se așteaptă ca autoritățile fiscale să se concentreze mai mult asupra problemelor fiscale transfrontaliere în anii următori.

Deși prețurile de transfer au fost întotdeauna un punct critic pentru controverse fiscale, natura controalelor în acest domeniu se va schimba, pornind de la premisele de mai sus. Autoritățile fiscale au deja un acces din ce în ce mai extins, din mai multe surse, la informațiile contribuabililor, ceea ce va permite colectarea, prelucrarea și compararea acelor date, inclusiv cu ajutorul GenAI și a tehnologiilor conexe. Astfel, în actul de control se vor solicita informații mai detaliate despre pozițiile fiscale luate anterior de companii. Este evident, capabilitățile autorităților fiscale de schimb şi de prelucrare a informațiilor vor continua să crească, probabil uneori chiar într-un ritm mai accelerat decât cele ale companiilor. Trebuie amintite aici și acordurile de schimb de informații fiscale, în baza cărora autoritățile fiscale ale lumii deja schimbă date fiscale într-un ritm fără precedent. Devine imperativ ca și companiile să facă același lucru în cadrul organizațiilor lor și să nu-și lase datele izolate local. 

Controlul în domeniul TP în alte țări și în România

În Marea Britanie, HM Revenue and Customs (HMRC) are o abordare proactivă a prețurilor de transfer, încurajând companiile să apeleze la Acordurile de Preț în Avans (APA). În Australia, autoritatea fiscală națională, Australian Taxation Office (ATO), recomandă companiilor să apeleze la APA pentru a asigura conformitatea cu regulile de prețuri de transfer. În SUA, Internal Revenue Service (IRS) solicită documentația prețurilor de transfer numai în cazul unui audit și companiile care nu pot furniza documentația adecvată riscă sancțiuni severe. Conform legislației din Canada, toate companiile trebuie să completeze un formular special în care să raporteze toate tranzacțiile cu entitățile afiliate. Toate aceste abordări au ca scop final asigurarea conformității cu normele fiscale aplicabile prețurilor de transfer.

Conform Codului Fiscal român, companiile care desfășoară tranzacții cu entități afiliate au obligația să stabilească prețurile de transfer la nivelul valorii pieței, și anume prețul pe care îl stabilește piața liberă între persoane independente. Dacă este cazul, la persoanele care derulează tranzacții cu părți afiliate, autoritățile fiscale pot face ajustări de prețuri de transfer pe baza propriilor estimări ale nivelului valorii de piață. Dar este de așteptat ca și în România modul în care se vor desfășura aceste controale să se transforme radical, pe fondul schimburilor de informații și a creșterii puterii de procesare a datelor pe care Fiscul le va avea.

Acesta va pune acum întrebări foarte detaliate și precise despre ceea ce companiile au înregistrat în anii anteriori inspecției fiscale. De aceea, este important să se definească narațiunea externă și internă și să se bazeze pe date standardizate pentru a alinia pozițiile fiscale ale companiei cu obiectivele de afaceri mai largi. Datele standardizate vor ajuta, de asemenea, la pregătirea companiei pentru reducerea controverselor în domeniul prețurilor de transfer, pentru a îndeplini așteptările de creștere a eficienței activității pe care le aduc soluțiile AI, dar și analize de prețuri de transfer care oferă perspective mai bune pentru companie.

Mai au rost Acordurile de Preț în Avans?

APA (Advance Pricing Agreement) se referă la un acord în avans între o autoritate fiscală și o companie care urmează să desfășoare tranzacții transfrontaliere cu entitățile afiliate din cadrul grupului său privind modalitatea de stabilire a prețurilor de transfer pentru tranzacțiile respective. Astfel, un APA stabilește metodele care vor fi folosite pentru a determina prețurile de transfer între entitățile afiliate pentru o anumită perioadă în viitor, stabilită prin acord, de regulă de 5 ani în România. Încheierea unui APA reprezintă un pas care contribuie semnificativ la eliminarea incertitudinilor referitoare la prețurile de transfer (cel puțin pe o perioadă determinată) și, de asemenea, elimină riscul de ajustare a prețurilor de transfer pe această perioadă, atât timp cât termenii APA sunt respectați de contribuabili.

Prin urmare, încheierea unui APA ajută la minimizarea disputelor privind prețurile de transfer prin asigurarea predictibilității fiscale pentru companii și prin simplificarea respectării obligațiilor legate de preturi de transfer în cazul tranzacțiilor internaționale. La rândul lor, autoritățile fiscale se pot asigura că firmele respectă normele privind prețurile de transfer și că profitul impozabil este corect reflectat în jurisdicția respectivă.

Pentru a asigura predictibilitatea afacerilor, companiile vor fi nevoite să se asigure prin diferite proceduri asupra conformității fiscale urmând o tendință de mărire a gradului de certitudine. Faptul că numărul de APA încheiate s-a dublat în ultimii doi ani arată și importanța acestora într-un business așezat, care urmărește consolidarea şi stabilitatea pe termen lung. Avem acum impozitul minim pe cifra de afaceri, ce mai facem cu acordurile privind prețurile în avans? În aceste condiții, se naște întrebarea dacă mai sunt oportune încheierea de APA cu ANAF? Dacă ținem cont că acestea pot fi încheiate pe cinci ani, este foarte posibil ca însemnătatea APA să crească în condițiile dispariției impozitului minim pe cifra de afaceri.

Pe acest fond al dinamicii economiei, informațiilor și evoluției tehnologiei, controalele în domeniul prețurilor de transfer efectuate în doi sau trei ani de acum încolo vor fi probabil foarte diferite de modul în care sunt administrate acum de către autoritățile fiscale. Prin urmare, marile companii care derulează operațiuni pe piața din România ar trebui să-și reconsidere, strategic și structural, afacerile, pornind de la ideea că vor trebui regândite acțiunile curente, în termenii acestor noi moduri în care vor fi examinate în viitor de către autoritățile fiscale.

• 84% dintre profesioniștii în prețuri de transfer semnalează riscul dublei impozitări din cauza reformelor fiscale globale 
• 75% menționează ca principale provocări sistemele neunitare și utilizarea ineficientă a tehnologiei
• Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Reformele fiscale de la nivel global, utilizarea ineficientă a tehnologiei și incertitudinea economică pun o presiune semnificativă asupra capacității companiilor de a asuma prețuri de transfer, potrivit ediției 2024 a studiului EY International Tax and Transfer Pricing Survey.

Prețurile de transfer reprezintă o funcție fiscală esențială pentru organizațiile din întreaga lume, prin care se gestionează tranzacțiile interne ale companiilor, printre care plățile transfrontaliere între filiale, închirierea de imobile și licențele de proprietate intelectuală (PI).

Companiile respondente preconizează că ne aflăm la debutul unei perioade de instabilitate a cotelor de impozitare efective, favorizată de anumiți factori, printre care se numără modificarea lanțurilor de aprovizionare, reformele fiscale globale și inflația.

Studiul, realizat la nivel mondial, în 47 de jurisdicții, în rândul a 1.000 de profesioniști în prețuri de transfer și al altor actori interesați, a constatat că 84% dintre respondenți spun că se confruntă cu un risc moderat sau semnificativ de dublă impozitare ca urmare a reformelor fiscale globale, iar 72% dintre aceștia au declarat că impozitele minime globale vor avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer. Se dublează nevoia de a avea un grad avansat de certitudine în prețuri de transfer.

Adrian Rus, EY România Transfer Pricing Leader: „Cele mai recente modificări introduse în reglementările fiscale românești ca parte a reformei fiscale globale vor schimba probabil modul în care companiile gândesc cu privire la certitudinea prețurilor de transfer și la cerințele lor operaționale de TP. Având în vedere numărul deja crescut de cazuri de controverse privind prețurile de transfer în România, este probabil ca numărul companiilor care iau în considerare obținerea certitudinii prin intermediul APA-urilor[1] încheiate cu autoritățile fiscale române să crească și mai mult în perioada următoare. De asemenea, eficacitatea programelor de soluționare a litigiilor – cum ar fi procedurile de acord reciproc – va fi pusă la încercare, deoarece numărul companiilor care se confruntă cu riscuri de dublă impunere ca urmare a inițiativelor din cadrul primului și celui de-al doilea pilon BEPS[2] va crește.”

Factori externi cu impact asupra strategiilor privind prețurile de transfer

Cascada presiunilor externe cu impact asupra deciziilor de business în general complică responsabilitățile liderilor funcției de prețuri de transfer. Dintre cei intervievați, 77% au declarat că inflația va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer în următorii trei ani, în timp ce 51% au declarat că majorarea ratelor dobânzii a afectat prețul datoriei intragrup pe termen mediu și lung.

Modificările aduse lanțurilor de aprovizionare și angajamentele față de obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ridică probleme suplimentare. 28% dintre respondenți și-au modificat politica privind prețurile de transfer pentru a reflecta politicile ESG, iar 42% au declarat că organizațiile lor și-au mutat producția în altă jurisdicție în ultimii trei ani din cauza problemelor geopolitice. Mai bine de șase din zece respondenți (62%) anticipează că modificarea lanțurilor de aprovizionare va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicii privind prețurile de transfer și în următorii trei ani.

Adoptarea tehnologiilor emergente pentru a stimula valoarea strategică

75% dintre respondenți au declarat că utilizarea ineficientă a tehnologiei reprezintă prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă, în timp ce 67% au considerat „calitatea slabă a datelor” drept prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă. Interesant este faptul că 73% au declarat că investițiile în tehnologii operaționale mai sofisticate în domeniul prețurilor de transfer ar duce la o îmbunătățire moderată sau semnificativă a gestionării riscurilor, iar 88% au spus că se așteaptă ca tehnologiile în domeniul prețurilor de transfer să aducă economii pentru organizația lor în următorii trei ani.

Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Studiul a relevat o creștere spectaculoasă a numărului de companii care apelează la acorduri prealabile referitoare la prețuri (APP), care permit întreprinderilor să negocieze condițiile tranzacțiilor intragrup cu autoritățile de administrare fiscală pentru perioade multianuale înainte de depunerea declarațiilor fiscale, pentru a crea un mai mare grad de certitudine în ceea ce privește pozițiile lor de prețuri de transfer și mai multă valoare în contextul inițiativelor privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS 2.0): 61% și 59% dintre respondenți au declarat că APP-urile bilaterale și, respectiv, multilaterale vor fi „foarte utile”, în creștere de la 34% și, respectiv, 30%, în 2021. În plus, 59% dintre respondenți au spus că APP-urile unilaterale vor fi „foarte utile” pentru gestionarea controverselor legate de prețurile de transfer în următorii trei ani, mai mult decât dublu față de 29% în 2021.

În ultimă instanță, politicile privind prețurile de transfer sunt susținute de fapte și date comerciale. Actualul peisaj al schimbărilor legislative și fiscale îi va determina pe profesioniștii din domeniul fiscal și al prețurilor de transfer să adopte un rol mai proactiv în colaborarea cu managementul companiei pentru a obține mai multă certitudine în ceea ce privește aspectele legate de prețurile de transfer și pentru a reacționa din timp la perturbările economice și geopolitice.

[1] APA – Asset Purchase Agreement – este un acord între un cumpărător și un vânzător care finalizează termenii și condițiile legate de cumpărarea și vânzarea activelor unei companii

[2] Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor – reglementare internațională în prețurile de transfer

• Peste jumătate dintre companiile respondente la nivelul României (52,9%) au făcut obiectul unor inspecții fiscale privind prețurile de transfer
• 60% dintre respondenți nu au ajustat prețurile de transfer pentru a-și corecta rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate
• Mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiul EY România au apreciat că prețurile de transfer reprezintă o problemă fiscală (59,1%)

Atenția la nivel mondial asupra prețurilor de transfer continuă, atât ca urmare a proiectului BEPS inițial, cât și a proiectului BEPS 2.0. La fel, administrațiile fiscale au în vizor tranzacțiile transfrontaliere cu persoane afiliate, iar coroborat cu preocuparea companiilor pe acest segment al activității lor, toate au ca rezultat o examinare extrem de atentă a domeniului prețurilor de transfer.

În sondajul EY Global Tax Risk and Controversy Survey, realizat în acest an, aria prețurilor de transfer își asigură încă o dată primul loc printre respondenți, directorii globali de taxe apreciind în proporție de 63% că prețurile de transfer reprezintă cea mai importantă sursă de risc fiscal, depășind zona stimulentelor fiscale cu 28 de puncte procentuale.

Rezultatul demonstrează faptul că prețurile de transfer reprezintă cea mai mare preocupare în rândul directorilor din domeniul fiscal și financiar în ceea ce privește sursele de risc fiscal, într-un context al schimbărilor fără precedent din mediul de afaceri al ultimilor 4-5 ani.

Dacă în studiul efectuat de EY România în 2022 privind prețurile de transfer majoritatea companiilor apreciau că acestea nu reprezintă o problemă fiscală (50%) sau nu considerau necesar să analizeze această problemă din punct de vedere al strategiei fiscale (12%), mai mult de jumătate (59,1%) din respondenții studiului EY România din 2023 consideră că prețurile de transfer reprezintă o arie de risc fiscal în România, în linie cu tendințele la nivel global.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: „Riscurile legate de prețurile de transfer au crescut mai ales într-un context de colaborare între autoritățile fiscale care cooperează pentru a aplica atât legile fiscale existente, cât și pentru a se pregăti să impună schimbările care vor urma. Gestionarea obligațiilor și riscurilor privind prețurile de transfer necesită conectare la operațiunile de afaceri, experiență tehnică profundă, predictibilitate și previziune, iar companiile trebuie să se pregătească, dacă doresc să evite dispute costisitoare în domeniul preţurilor de transfer”.

Preocuparea pentru aspectele de prețuri de transfer și conformarea cu reglementările de documentare în acest domeniu sunt susținute și de faptul că majoritatea respondenților studiului din acest an pe România (87,8%) arată faptul că aceștia au efectuat analize pentru a verifica dacă preţurile de transfer practicate cu părțile afiliate sunt în conformitate cu prețul pieței.

În schimb, 42,8% dintre companiile respondente declară că au existat cazuri în care rezultatele din tranzacțiile derulate s-au situat în afara intervalului de piață obținut în urma analizelor prețurilor de transfer. În acest context, dacă rezultatul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părțile implicate în tranzacție nu sunt corect reflectate și ar trebui corectate prin realizarea unor ajustări ale prețurilor de transfer.

Cu toate acestea, 60% dintre respondenți nu au realizat acele ajustări ale prețurilor de transfer prin care să își corecteze rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate, fiind astfel expuse la riscul ca ANAF să efectueze ajustări de prețuri de transfer, cu impact direct asupra impozitului pe profit.

Pe de altă parte, 20,6% din respondenți consideră că efectuarea ajustărilor periodice de prețuri de transfer reprezintă unul dintre principalii factori de risc în eventualitatea unei inspecții fiscale vizând aspecte de prețuri de transfer, alături de revizia principiilor de calcul al prețurilor de transfer (32,3%), nepregătirea dosarului de prețuri de transfer (23,5%), scăderea profitabilității (14,7%) și nedocumentarea deciziilor luate și/sau a circumstanțelor dificile (8,8%).

Serviciile (de tip management, dar și de altă natură – de exemplu IT, juridice, fiscale) sunt considerate în proporție de 52,8% ca fiind cele mai susceptibile să fie puse sub semnul întrebării de către autoritățile fiscale din perspectiva prețurilor de transfer, fiind urmate de finanțările intra-grup (17,1%), distribuția de mărfuri (11,4%) și de achiziția de materii prime (10%), în opinia respondenților.

Tendințele din România reflectă tendințele de la nivel global, 58% dintre respondenții din cadrul sondajului EY Global Tax Risk and Controversy Survey consideră că tranzacțiile implicând servicii cu valoare adăugată ridicată, serviciile de management și corporative reprezintă ariile care pot conduce la riscuri fiscale semnificative pentru organizația acestora, alături de aplicarea unor metode de prețuri de transfer alternative de către autoritățile fiscale, (41%), aranjamentele de contribuții la cost (27%) și remunerația pentru activitățile de distribuție (26%).

În contextul unei atenții din ce în ce mai sporite din partea autorităților asupra aspectelor de prețuri de transfer, studiul din 2023 indică faptul că peste jumătate dintre companiile respondente din România (52,9%) au făcut obiectul unor inspecții fiscale pe tema preţurilor de transfer, spre deosebire de anul anterior în care mai mult de jumătate dintre firmele respondente (59,5%) nu trecuseră, încă, printr-o inspecție care să vizeze prețurile de transfer.

În cazul companiilor care au făcut obiectul unei astfel de inspecții, pentru 33,3% din respondenți a avut drept rezultat ajustări ale prețurilor de transfer. De asemenea, studiul arată că pentru cei mai mulți dintre respondenți (66,7%) la nivelul cărora au fost aplicate ajustări de prețuri de transfer, acestea au avut o valoare de până la 1 milion de euro.

În ciuda preocupării din ce în ce mai mari pentru aspectele de prețuri de transfer, companiile, în proporție de 97,2%, nu au depus și nici nu își doresc să depună în următorii doi ani cereri pentru obținerea unui acord de preț în avans (APA). Acesta reprezintă un acord între contribuabil și autoritatea fiscală din jurisdicția în care este rezident care reglementează aspecte importante în privința prețurilor de transfer aferente tranzacțiilor derulate între părți afiliate.

Prin stabilirea în avans a unui set de criterii, aplicabile pentru o anumită perioadă, pentru care se asigură conformitatea cu principiul valorii de piață, APA are ca scop evitarea disputelor în zona prețurilor de transfer. Cu alte cuvinte, încheierea unui APA ajută compania să aibă o certitudine pentru tranzacțiile luate în calcul în acord și eliminarea potențialelor ajustări ale prețurilor de transfer (atât timp cât termenii APA sunt respectați) și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, legate de ajustările de prețuri de transfer derulate de autoritățile fiscale, situații de dublă impunere care se întâlnesc în practică din ce în ce mai des.

Dacă în cadrul sondajului global EY, 39% din respondenți au indicat faptul că pregătesc și execută o strategie bine definită privind obținerea unor acorduri de preț în avans, în România încrederea în documentația de prețuri de transfer este apreciată de majoritatea participanților la studiu (58,9%) ca fiind suficientă pentru a apăra tranzacțiile cu părțile afiliate ale societății. Pe de altă parte, companiile românești au menționat costurile asociate procesului obținerii acordului (26,5%) sau lipsa încrederii în beneficiile APA (5,9%) ca factori care îi determină deocamdată pe contribuabili să nu utilizeze îndeajuns un acord de preț în avans încheiat cu autoritatea fiscală ca instrument de prevenire a disputelor.

Demn de menționat este și faptul că, la nivel global, companiile optează, ca strategie, pentru revizuirea periodică a tranzacțiilor cu risc fiscal ridicat, tocmai pentru a proteja compania de fluctuații financiare și a asigura stabilitatea generală a companiei. Astfel că, 43% dintre respondenți au indicat această metodă de protecție a companiei, conferind un anumit nivel de predictibilitate a afacerilor.

În schimb, respondenții studiului din 2023 menționează într-o proporție covârșitoare (66,7%) faptul că au contestat ajustările de prețuri de transfer pe cale administrativă, iar în cazul în care contestația administrativă nu a avut succes, 75% din respondenți menționează că s-au adresat instanței de judecată.

Autor: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

• Reglementările SFIA din legislația românească sunt susceptibile de îmbunătățiri semnificative
• Este necesară extinderea ariei de impozite acoperite pentru a face din procedura de obținere a SFIA o practică obișnuită pentru contribuabili
• Pe lângă cadrul legislativ, mai puțin atractiv în acest moment, SFIA trebuie să aibă și o aplicabilitate mai facilă pentru companii

Legislația fiscală din România permite, conform Codului de procedură fiscală, obținerea de către contribuabili din partea autorităţilor de profil (în speță, Ministerul Finanțelor) a unei soluții fiscale pentru reglementarea unei situații viitoare, pe care contribuabilul anticipează că o va avea de rezolvat. Cu alte cuvinte, soluția fiscală anticipată (SFIA) poate fi solicitată, contra cost, organului fiscal, iar cererea pentru emiterea soluţiei fiscale se depune pentru o singură situaţie fiscală principală, care se va întâmpla la o dată ulterioară depunerii acesteia.

Teoretic, soluția fiscală anticipată este concepută pentru a veni în sprijinul contribuabililor, în realitate însă, reglementările legislației din România sunt susceptibile de îmbunătățiri semnificative față de actualele prevederi pe care le conține OMF nr. 1178/2023.

Punctele-cheie care consideră mediul de afaceri că ar trebui radical îmbunătățite se referă, înainte de toate, la criteriile pe baza cărora ANAF poate lua în considerare sau nu o astfel de cerere, respectiv situațiile în care Ministerul Finanțelor poate decide respingerea SFIA, ceea ce creează o disproporție uriașă între drepturile/obligațiile autorităților fiscale vizavi de contribuabil.

Totul ține de scopul/aria de acoperire a SFIA și efectiv de obținerea unei soluții fiscale anticipate, astfel că este important nu doar să existe un cadru legislativ, mai puțin atractiv în acest moment, dar și o aplicabilitate mai facilă pentru companii.

Printre aspectele care ar putea fi semnificativ îmbunătățite se numără aspecte de fond, dar și de formă ale ordinului menționat. Exemplele includ, între altele, aspecte legate de neincluderea impozitelor şi taxelor locale în scopul SFIA, diverse aspecte procedurale, între care condiţiile în care se acceptă sau se respinge cererea de SFIA, inclusiv opozabilitatea şi revocarea SFIA de către autoritățile fiscale.

Care este mecanismul Soluției Fiscale Anticipate?

Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal central (Ministerul Finanțelor) în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unei situaţii fiscale de fapt viitoare.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, soluţia fiscală individuală anticipată este opozabilă şi obligatorie faţă de organul fiscal, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de contribuabil. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate este de până la șase luni, iar emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate se obține contra cost, astfel:

• echivalentul a 5.000 euro pentru contribuabilii mari şi contribuabilii nerezidenţi și echivalentul în lei a 3.000 euro pentru celelalte categorii de contribuabili.

Cererea trebuie să includă:

• descrierea în detaliu a situației fiscale specifice pentru care se solicită soluția anticipată;
• argumente și referiri la aplicarea legislației fiscale și a convențiilor fiscale internaționale;
• documente relevante care susțin cererea;
• referințe la legislația fiscală aplicabilă și interpretările administrative care să susțină cererea;
• concluziile pe care contribuabilul le solicită.

OMF nr. 1178/2023 reiterează prevederile referitoare la soluția fiscală anticipată, rămân însă o serie de aspecte care ar putea fi mult îmbunătățite în sprijinul de facto al contribuabililor, de formă și de fond deopotrivă.

Predictibilitatea fiscală – obligatorie pentru un mediu de afaceri stabil

Pentru a asigura utilitatea SFIA, ar fi obligatorie și necesară, de exemplu, extinderea ariei de impozite acoperite, tocmai pentru a face din procedura de obținere a SFIA o practică obișnuită pentru contribuabili. Pe de altă parte, deși legislația în această speță există de ceva timp în România, obţinerea unei soluții financiare anticipate este un proiect încă anevoios și birocratic.

Deși în toate mediile – de business, academice și chiar ANAF – se vorbește despre predictibilitate fiscală, ca un element absolut obligatoriu unei economii funcţionale, care ar putea fi asigurată de procedurile SFIA, pentru un contribuabil obținerea ei este încă foarte dificilă. Iar faptul că emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate suportă o taxă de emitere relativ însemnată, nu este aspectul cel mai important comparativ cu altele din ordinul menționat.

Predictibilitatea fiscală, alături de predictibilitatea legislativă, prin asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru un contribuabil, primează. Dacă acesta își dorește să obțină o soluție pentru a rezolva o situație fiscală viitoare (anticipată prin planul de afaceri), aceasta este mult mai importantă comparativ cu suma plătită la ANAF, tocmai pentru a-și putea asigura derularea afacerilor într-un mediu fiscal stabil.

Semnalele și propunerile mediului de afaceri din România sunt ample și susțin clarificarea, claritatea şi modificarea unor puncte din actualele prevederi ale OMF nr. 1178/2023, dar și completarea pentru extinderea ariei de aplicabilitate SFIA. Nu mai puțin importante de menționat sunt și situațiile în care Ministerul Finanțelor poate decide respingerea SFIA, ceea ce creează o disproporție uriașă între drepturile/obligațiile autorităților fiscale vizavi de contribuabil.

În cazul în care reglementările din acest moment referitoare la SFIA nu vor fi îmbunătățite pe aspectele menționate mai sus, este posibil că antreprenorii și companiile, descurajați de criteriile actuale de încadrare în obținerea unei soluții fiscale anticipate, să renunțe la acest instrument conceput tocmai pentru a le susține deciziile de business. SFIA vă rămâne, astfel, doar pe hârtie, fară aplicabilitate practică în sensul asigurării predictibilității fiscale de care este nevoie în România.

• 90% dintre directorii financiari și liderii din domeniul fiscal se așteaptă la un impact „semnificativ” sau „moderat” al eroziunii bazei de impozitare și de transfer al profiturilor – BEPS 2.0 –, dar numai 30% au realizat și o evaluare a impactului
• 51% dintre respondenți spun că se luptă cu motivarea angajaţilor și evitarea epuizării
• 95% sunt dispuși să co-subcontracteaze activitățile fiscale și financiare în următorii doi ani

Schimbarea rapidă a reglementărilor creează o provocare semnificativă pentru departamentele fiscale și financiare, potrivit celui mai recent studiu EY Tax and Finance Operations Survey (TFO). Pe fondul acestor provocări, funcțiile fiscale și financiare se confruntă cu potențiale reduceri bugetare din cauza unui mediu economic turbulent, în timp ce își transformă simultan funcțiile. Sondajul a intervievat 1.600 de directori financiari, șefi de departamente fiscale și profesioniști din domeniul financiar din 18 industrii și a constatat că, deși un număr tot mai mare de funcții fiscale și financiare se transformă – 96% dintre companii, față de 84% în urmă cu cinci ani –, presiunile la care aceștia sunt expuși devin tot mai intense și mai urgente.

Pregătirea în materie de reglementare sporește provocările

Multe companii mari la nivel mondial se pregătesc pentru reforme radicale pe măsură ce guvernele implementează normele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)/G20 privind eroziunea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS) 2.0, inclusiv impozitele minime globale în cadrul Pilonului II. Sondajul arată că 90% dintre respondenți se așteaptă la un impact „semnificativ” sau „moderat” al BEPS 2.0, dar numai 30% dintre aceștia au realizat o evaluare a impactului BEPS.

Dincolo de BEPS 2.0, o serie de alte aspecte complexe legate de conformitate pun o presiune în plus pe responsabilii fiscali și financiari. Printre acestea se numără impozitul minim alternativ pe profit din SUA, taxele ecologice și de durabilitate, mecanismul UE de ajustare la frontiera de carbon și ritmul accelerat al țărilor care trec la facturarea electronică. Și, nu în ultimul rând, companiile se confruntă cu o creștere bruscă a solicitărilor formale și informale de informații fiscale și financiare din partea autorităților.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: „Marile întreprinderi multinaționale trebuie să își adapteze practicile de contabilitate fiscală pentru o serie de schimbări care urmează să intre în vigoare în 2024. Pe baza legislației adoptate și a recomandărilor OCDE emise până în prezent, apar câteva provocări de contabilitate fiscală generate de sfera și semnificația impozitului minim global. Acestea includ, de exemplu, adresarea întrebărilor potrivite cu privire la date și construirea/implementarea unui model de calcul. În această etapă, întârzierile nu mai sunt o opțiune și o evaluare cuprinzătoare a pregătirii pentru Pilonul II BEPS include evaluarea regulilor tehnice, a cerințelor de date, a cerințelor de sistem și proces, precum și cerințele de investiții – oameni, tehnologie și managementul schimbărilor”.

Valorificarea puterii noilor tehnologii

Transformarea funcțiilor fiscale și financiare în operațiuni moderne, bazate pe date, este determinată de mai mulți factori, unul special fiind cerința de a răspunde autorităților fiscale, care solicită din ce în ce mai mult date în timp real. De asemenea, companiile doresc ca funcțiile lor fiscale și financiare să ofere consultanță strategică cu privire la direcția generală a afacerii și să facă acest lucru rapid și eficient. Cu toate acestea, 48% dintre respondenți menționează că lipsa unui plan durabil pentru date și tehnologie este cel mai mare obstacol în calea realizării acestei viziuni.

Liderii din domeniul fiscal și financiar sunt, de asemenea, sceptici cu privire la faptul că tehnologiile emergente, precum inteligența artificială generativă (AI), vor avea un impact asupra activității lor. 85% declară că nu cred că instrumentele de inteligență artificială generativă vor contribui la creșterea eficienței și eficacității în cadrul funcției fiscale.

Departamentele fiscale se confruntă cu provocări legate de angajaţi

Studiul a arătat că liderii din domeniul fiscal se confruntă cu o serie de probleme legate de angajaţi. 51% dintre ei spun că au dificultăți moderate sau semnificative în ceea ce privește motivarea angajaţilor și evitarea epuizării în cadrul echipelor. În acelaşi timp, 63% spun că angajații lor vor trebui să își sporească competențele tehnice fiscale cu noi date, procese și abilități tehnologice în următorii trei ani. Un procent de 29% consideră că nu au suficienți profesioniști cu înaltă calificare capabili să monitorizeze, să evalueze și să implementeze schimbările legislative și de reglementare fiscală din întreaga lume.

În mod special, respondenții care își co-subcontractează 25% sau mai puțin din volumul de muncă sunt mai predispuși să raporteze că se luptă cu aceste probleme, decât cei care externalizează mai mult.

Co-sourcing-ul crește ca soluție

Aceste presiuni colective determină companiile să își analizeze opțiunile pentru a crea modele de operare fiscală moderne și agile, iar co-sourcing-ul cu terți apare ca o modalitate preferată de a realiza acest lucru. 95% dintre companii sunt acum mai degrabă predispuse să co-subcontracteze activitățile lor fiscale și financiare, în creștere cu 22 de puncte procentuale din 2020. Între timp, 35% dintre companii spun că co-sourcing-ul cu un furnizor care are capacități semnificative în ceea ce privește datele, tehnologia și furnizarea de centre de servicii partajate este cea mai importantă schimbare pe care trebuie să o facă în modelul lor de operare.

Mai mult de jumătate (59%) spun că abilitatea de a-și dezvolta echipa și de a le oferi oamenilor oportunități de a lucra la activități mai strategice este cel mai important beneficiu al parteneriatului cu un furnizor pentru co-sourcing-ul activităților de conformitate fiscală și raportare statutară în mai multe țări, în timp ce 18% identifică economiile de costuri ca fiind cel mai mare beneficiu.

Autor: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului de Preţuri de transfer, EY România

Relocările de investiții, în special cele din zonele non-UE, cum sunt Rusia, Belarus sau Ucraina, presupun anumite elemente de prețuri de transfer pe care companiile ar trebui să le ia în considerație de la bun început. Iată care sunt cele mai importante șapte arii pe care orice companie care intenționează o relocare a afacerilor trebuie să le aibă în vedere.

Indiferent de modalitatea practică pe care compania o dorește pentru relocare – fie că vorbim de relocarea unei unități de afaceri (că este producție, distribuție sau servicii), ce vine în completarea unei astfel de unități deja existente în România, sau că vorbim de o unitate de afaceri care va fi înființată separat față de cea deja operațională aici, orice relocare este în mod normal acompaniată și de o relocare a potențialului de profit între membrii grupului de companii, imediat sau după un anumit interval de timp. Deși situația integrării unei noi unități de afaceri într-o unitate deja existentă pare relativ simplă, și în acest caz apar în practică o serie de întrebări în zona prețurilor de transfer. Care devin cu atât mai complexe când vorbim de înființarea unei noi activități.

Am sintetizat cele mai importante șapte arii din zona prețurilor de transfer ce trebuie monitorizate de companii.

1. Creșterea prețurilor pentru bunuri și produsele energetice. Cu excepția cazului în care aceste creșteri de costuri sunt transferate prin prețuri clienților, deși nu tot timpul este posibil un astfel de transfer, majorările au un impact rapid și direct în reducerea profitabilității societăților. Și, atunci, trebuie găsit rapid un răspuns la întrebarea firească: cine trebuie să suporte aceste creșteri de prețuri? Trebuie modificate politicile prețurilor de transfer? Dacă da, cum? Aceste răspunsuri sunt importante, pentru că, firesc de altfel, autorităților fiscale nu le plac reducerile de profitabilitate, care înseamnă, evident, impozite plătite mai mici. Ceea ce înseamnă că devine esențială documentarea de la bun început a oricăror modificări ale politicilor de prețuri de transfer.
2. Lanțurile de aprovizionare. Acestea pot implica modificări semnificative ale fluxurilor logistice, deja afectate de la începutul pandemiei COVID-19, cu implicații nu doar în business, ci și în zona fiscală (de exemplu, taxele vamale). Astfel, companiile trebuie să ia în calcul modificările ce pot apărea în întregul lanț de aprovizionare (pornind de la noii furnizori, noua logistică și clienți), pentru că ele se traduc în analize ce trebuie derulate din perspectiva prețurilor de transfer.
3. Capitalul uman. Aspectele legate de relocarea capitalul uman sunt primele ce ne vin în minte – potențiale modificări în funcțiile de management sau operaționale, aspecte legate de productivitatea personalului sau de noi structuri organizaționale care trebuie adăugate la cele deja existente la nivelul societății din România. În mod invers, se pot înregistra, de asemenea, și costuri cu reducerile de personal – care este entitatea care trebuie să le suporte, societatea din România sau o altă societate de la nivelul grupului? Aceste lucruri trebuie analizate din timp, deoarece, cu siguranță autoritatea fiscală va avea întrebări în această zonă.
4. Noi fluxuri de tranzacționare. Integrarea activității relocate în România într-o activitate deja existentă aici presupune aparent continuarea aplicării politicii de prețuri de transfer deja prezentă la nivelul societății din România. Totuși, este recomandabilă o analiză a naturii activității relocate, pentru a vedea dacă trebuie aduse ajustări contractelor și politicii de prețuri de transfer existente. Separat, când vine vorba de o activitate nouă care se relochează în România – să luăm exemplul unei unități de producție deja existente în România, căreia se dorește să i se adauge prin relocare un centru de regional de cercetare-dezvoltare. Pentru această nouă activitate derulată în România, trebuie stabilite noi politici de prețuri de transfer, adaptate reglementărilor specifice din România și, desigur, trebuie încheiate noi contracte. În acest exemplu trebuie să se analizeze aspecte complexe legate de drepturile asociate proprietății intelectuale (cui îi aparține, cine o administrează și o dezvoltă, cine are dreptul de folosință), precum și noi procese operaționale la nivelul societății din România aferente activității relocate și schimbării în lanțul creator de valoare. Se pune, desigur, în discuție și posibilitatea de a înregistra pierderi din activitățile relocate – și dacă da, pe ce perioadă ar fi acceptate aceste pierderi și cum se corelează cu politica de prețuri de transfer la nivelul grupului.
5. Evenimente extraordinare. Situația actuală de conflict poate da naștere unor evenimente și costuri extraordinare, iar problema care se pune în zona prețurilor de transfer este legată de entitatea care administrează riscurile respective și care trebuie să suporte aceste costuri. Înainte de acest conflict, am avut cazuri în instanță unde ANAF contesta susținerea de către companii din România a unor costuri asociate unor evenimente extraordinare. La fel, trebuie luate în calcul efectul în profitabilitate al unor ajutoare de stat primite în această perioadă.
6. Analizele de comparabilitate. Știm cu toții că, în România, analizele de comparabilitate trebuie să aibă în vedere un criteriu geografic specific. Și, atunci, o întrebare care se pune este cea legată de impactul conflictului din Ucraina în astfel de analize. Trebuie însă avut în vedere impactul acestui conflict și al sancțiunilor impuse asupra companiilor care sunt potențiale companii comparabile de la nivelul Uniunii Europene. Adică, acolo unde operează majoritatea companiilor comparabile considerate în analizele de prețuri de transfer din România (atât de companii, cât și de ANAF). Iar rezultate financiare ale acestor companii sunt afectate într-o măsură mai mică sau mai mare, în sens negativ sau pozitiv, în funcție de sectorul în care activează, de nivelul de implicare în piețele afectate sau de legăturile economice cu Ucraina și Rusia. Companiile trebuie să ia în calcul riscurile potențiale de prețuri de transfer cauzate de conflict. Problema este că nu există un manual de prețuri de transfer, ceea ce face ca agenții economici să fie obligați să improvizeze, așa cum s-a întâmplat și ca răspuns la pandemia Covid-19.
7. Impactul inflației și al cursului de schimb. Odată cu întreruperile în lanțurile de aprovizionare, pandemia Covid-19 a dus la o creștere a prețurilor bunurilor și serviciilor. Conflictul din Ucraina a inflamat și mai tare inflația, datorită unei creșteri generalizate în prețul materiilor prime și al combustibililor. Astfel, din punctul de vedere al prețurilor de transfer, este de așteptat ca, după o perioadă (dacă nu chiar imediat), relocarea de afaceri să fie însoțită de o creștere a potențialului de profit în România. Cel puțin așa spune teoria prețurilor de transfer – dar, cum activitățile se desfășoară într-un climat economic deja provocator, conflictul din Ucraina vine doar să adauge un număr de incertitudini.

În concluzie, odată luată decizia de relocare, am recomanda realizarea unei analize + a ce presupune din perspectiva prețurilor de transfer, pentru a fi pregătiți pentru investigațiile ulterioare ce vor fi derulate din partea autorităților fiscale.

Autori:

• Raluca Popa, Partener Asociat, Asistenţă fiscală şi juridică, EY România
• Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Este pentru a treia lună consecutiv când miniştrii de finanțe ai țărilor europene nu reușesc să obțină unanimitatea voturilor în proiectul de Directivă privind implementarea Pilonului 2 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) – impozitul minim global. Cu alte cuvinte, așa cum arată lucrurile la acest moment, „acordul secolului”, ce ar fi trebuit să oblige multinaționalele să plătească o cotă efectivă de impozit pe profit de 15% chiar acolo unde își realizează veniturile, este în întârziere semnificativă și nu are nicio speranță să fie implementat anul viitor.

Acordul, semnat în octombrie 2021 de peste 140 de țări membre ale OCDE, a fost inițial stabilit pentru implementare în 2023. Franța chiar a făcut din adoptarea Directivei europene care să transpună prevederile acordului OCDE o prioritate. Dar, deși aflată pe agenda Ecofin la fiecare reuniune din martie 2022 încoace, Directiva nu reușește să întrunească unanimitatea. Iar dezacordul vine, în mod surprinzător, nu din partea statelor ce au avut rezerve în discuțiile inițiale – Ungaria sau Irlanda, ci din partea Poloniei.

Practic, acordul OCDE se bazează pe o soluție în doi piloni.

Pilonul I prevede ca o cotă parte din profiturile realizate de multinaționale să se aloce spre impozitare în acele țări în care companiile respective derulează activități comerciale și realizează profituri, indiferent dacă au sau nu prezență fizică acolo. În cadrul acestui pilon vor intra întreprinderile multinaționale cu vânzări globale de peste 20 de miliarde EUR și profitabilitate de peste 10%. În continuare, se va evalua dacă profiturile realizate peste acest prag minimal de 10% sunt impozitate în statul care le generează, în caz contrar efectuându-se o realocare parţială a drepturilor de impozitare.

Cu alte cuvinte, țările care vor beneficia de pe urma implementării pilonului I sunt cele din care companiile vizate obțin venituri, dar care nu au în prezent dreptul să le taxeze profiturile asociate sau care impozitează marginal aceste profituri. Deoarece anumite concepte sunt agreate la nivel de principiu, impactul concret va putea fi estimat doar atunci când vor fi definite clar criteriile în funcție de care se va realiza realocarea drepturilor de impozitare și după ce recomandările OCDE vor fi transpuse în legislația europeană și/sau națională.

Pilonul II a introdus ideea unei cote minime de impozit pe profit la nivel global de 15%, care se estimează că va genera anual aproximativ 150 de miliarde de USD venituri fiscale suplimentare guvernelor. Alte beneficii sunt așteptate din stabilizarea sistemului fiscal internațional și din creșterea predictibilității pentru contribuabili și administrațiile fiscale.

Textul Directivei, ce ar trebui să stabilească cum anume se va implementa acordul în țările membre ale UE, a ajuns și în Parlamentul European, care, la mijlocul lunii mai 2022, anunța că este de acord, în principiu, cu propunerile Comisiei pentru calendarul implementării. În același timp, însă, parlamentarii au anunțat că raportul ce urmează să fie votat solicită o revizuire a pragului de la care unei companii multinaționale trebuie să i se aplice aceste reguli, fără să precizeze vreo valoare. De asemenea, eurodeputaţii au anunțat că doresc o evaluare a impactului acestei legislații asupra țărilor în curs de dezvoltare. „Bineînțeles, un compromis nu e niciodată perfect și nimeni nu este deplin mulțumit cu el, însă rămâne un acord istoric (…). Mai presus de orice, nu trebuie să ținem pe loc această evoluție istorică”, a spus autoarea raportului, Aurore Lalucq (S&D, Franța), vorbind la o reuniune a Comisiei din 20 aprilie 2022, care a fost citată într-un comunicat al PE.

În același comunicat, parlamentarii europeni arată că reformele fiscale internaționale sunt necesare, mai ales în contextul în care există o serie de dovezi care arată că sunt multinaționale care își transferă profiturile în țări în care au puțini angajați și operațiuni, dar în care beneficiază de un tratament fiscal preferențial.

Astfel, multinaționalele plătesc mai puține taxe, dar fac acest lucru în detrimentul țărilor care se străduiesc să finanțeze investițiile sau beneficiile sociale.

Lucrurile nu sunt foarte clare nici din partea SUA, care, la rândul său, semna nerăbdătoare acordul în octombrie 2021 și era un militant fervent. Declarații recente vorbesc, însă, despre impactul negativ pe care l-ar putea avea prevederile acordului, așa cum au fost ele dezvăluite în comentariile tehnice publicate de OCDE în ultimele luni. Astfel, susțin diferite grupuri de afaceri, inclusiv Camera de Comerț, Silicon Valley Tax Directors Group și Business Roundtable acest acord ar putea afecta totul, de la stimulente pentru energie verde, până la credite pentru locuințe la prețuri accesibile în SUA. Opoziția internă tot mai mare față de acord amenință implementarea sa în SUA și demonstrează că, chiar și după luni de negocieri, participanții la proiect au încă viziuni contradictorii cu privire la ceea ce este menit să realizeze acesta.

Mai mulți specialiști s-au pronunțat și asupra felului în care OCDE a redactat prevederile Pilonului I. Cea mai importantă critică se referă la faptul că mecanismul de calcul se bazează pe standarde contabile, nu pe reguli fiscale. Companiile își raportează rezultatele financiare folosind standarde de contabilitate. Aceste standarde nu sunt aceleași cu regulile fiscale, care definesc o bază de impozitare care poate fi ajustată. Pentru a soluționa aceste divergențe, regulile model impun ca mii de ajustări să fie făcute asupra rezultatelor contabile pentru a determina rata efectivă de impozitare pentru fiecare entitate din grup. Fapt care ne așteptăm să genereze un volum foarte mare de muncă.

În plus, noile reguli par să nu mai corespundă scopului comunicat inițial – acela de a stopa transferul profiturilor către țările cu impozitare redusă, ci intervin în politicile fiscale interne. Astfel, dacă un guvern decide să introducă reduceri de cote sau să ofere facilități pentru a ajuta la stimularea anumitor activități, dacă stimulentele fac ca rata efectivă de impozitare să scadă sub 15%, este posibil ca impozitul minim să anuleze această facilitate. De fapt, regulile acordă OCDE dreptul de veto asupra deciziilor de politică fiscală luate de guvernele suverane, și asta pentru o inițiativă care trebuia să abordeze practicile fiscale agresive la nivelul marilor grupuri multinaționale.

De asemenea, mai mulţi specialişti consideră că taxa încalcă principiile fundamentale ale politicii fiscale de corectitudine și neutralitate. Contribuabilii care se află în condiții similare ar trebui să aibă o povară fiscală similară. Cu toate acestea, conform acestor reguli, un grup corporativ cu venituri anuale puțin peste pragul de 750 de milioane EUR (aproximativ 825 milioane USD) se va confrunta cu taxe suplimentare și o povară masivă de conformare. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont că aceasta nu este prima măsură care se adresează grupurilor multinaţionale ce depăşesc anumite criterii de mărime, după cum există şi regimuri sau cote de impozitare specifice pentru companiile mici.

De aceea, poate că această amânare va acorda OCDE şi CE dă timpul necesar pentru a regândi măsurile și a le face cu adevărat funcționale.

Autori:

• Emanuel Băncilă, Partener, Coordonatorul Practicii de inspecții și controverse fiscale, EY România
• Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Campania de controale comune ale ANAF cu Inspecția Muncii, pentru „prevenirea” muncii nedeclarate și proiectul-pilot pentru realizarea de controale în timp real, planificat să se deruleze în viitorul apropiat, pentru îmbunătățirea conformării voluntare sunt două dintre cele mai recente proiecte anunțate de autoritatea fiscală română. De altfel, ANAF a vorbit și despre creșterea cu 10% a numărului de inspecții fiscale până la finele anului 2025, dar și despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în același interval de timp și reducerea decalajului de colectare a TVA-ului, priorități prevăzute, de altfel, de Planul Național de Reziliență și Redresare a României. Care sunt măsurile pe care se bazează Autoritatea să își realizeze obiectivele și pe care ar trebui să le cunoască și contribuabilii?

Indicatori de risc. ANAF a creat o structură specifică de management al riscului, care, cel puțin în teorie, ar trebui să ajute la eficientizarea inspecțiilor fiscale prin crearea de clase de risc, în funcție de care urmează ca toți contribuabilii să fie planificați pentru inspecția fiscală.

Conform raportului de activitate al ANAF pe anul 2020, Direcția de Management al Riscului a testat deja aproximativ 100 de indicatori de risc, urmând ca, până la sfârșitul lui 2022, să îi definitiveze pe aceia în funcție de care se vor stabili clasele de risc. Momentan, pentru activitatea de inspecție fiscală se folosesc doar 11 indicatori de risc, a căror analiză este obligatorie înaintea începerii unei inspecții fiscale. De asemenea, la acest moment, procedura în urma căreia un contribuabil este clasificat ca fiind cu grad de risc fiscal mare, este netransparentă, neputând fi contestată.

Informații din CBCR. Strategia ANAF menționează între obiective și intensificarea acțiunilor de control în domeniul prețurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informațiilor obținute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă, cum este raportarea țară cu țară sau Country-by-Country Reporting. În practică însă, nu este clar cum folosește ANAF informațiile din aceste raportări, menite, în principal, să evalueze potențialele riscuri asociate prețurilor de transfer și cum identifică acele ținte pentru controalele vizând prerțurile de transfer.

Modul în care inspectorii fiscali colectează informații, cum selectează afacerile cu risc fiscal crescut și le inspectează este în permanentă transformare în ultimii ani, interpretarea umană fiind completată, mai nou, și de analize de date. În schimb, ceea ce evidențiază practica este că ANAF își va intensifica și mai mult acțiunile de control.

Mai îngrijorătoare decât creșterea volumului de inspecții fiscale sunt însă schimbările în modalitățile de abordare a inspecțiilor fiscale în domeniul prețurilor de transfer și în volumul informațiilor solicitate de către ANAF. Astfel, companiile care operează în România ar trebui să se întrebe dacă sunt pregătite adecvat pentru a răspunde nu doar rapid și cu încredere, ci, mai ales, într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona prețurilor de transfer adresate de ANAF. Vedem din ce în ce mai mult din partea ANAF nu numai solicitări de informații detaliate privind prețurile de transfer (care însă uneori nu sunt disponibile pentru societățile din România care sunt parte a unui grup de multinaționale), dar și contestări ale profilelor funcționale și de risc ale companiilor românești.

Verificări documentare. Separat, a fost reactivat un instrument existent din 2016 în legislația din România, care a fost ignorat până la finele lui 2021. Începând din acest an însă, aceste „verificări documentare” urmează să fie utilizate din ce în ce mai mult: autoritatea fiscală română și-a propus ca acest tip de control să reprezinte 60% din totalul verificărilor până în 2025. De menționat însă că această specie de control nu prezintă garanțiile legale necesare, nerespectând principiile general acceptate pentru o inspecție fiscală clasică.

Astfel, se poate ajunge în situația în care un contribuabil este controlat fără să știe, în opoziție cu inspecția fiscală clasică, care este o procedură transparentă, ce nu poate începe fără un aviz de inspecție, cu delimitarea clară a obiectului controlului, într-o perioadă de timp bine determinată și cu respectarea dreptului la apărare pe întreg parcursul inspecției. Din păcate, în luna martie 2022, o serie de contribuabili persoane fizice se confruntă cu decizii de impunere emise în baza unor verificări documentare cu stabilirea eronată a bazei de impunere.

SAF-T. Anul acesta este pentru România anul SAF-T (Fișierul Standard de Audit Fiscal), obligatoriu pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022, cu o perioadă de grație de șase luni pentru anumite companii, intrate la finele lui 2021 în rândul marilor contribuabili. Raportarea SAF-T, reprezintă într-adevăr un mijloc de eficientizare a inspecțiilor fiscale. Prin gradul mare de detaliu – SAF-T solicită completarea obligatorie a 260 de câmpuri dintr-un total de 800, se creează premisele unor controale fiscale de la distanță și, pe termen mediu, eliminarea sau simplificarea anumitor declarații din zona TVA-ului. În acest fel, o companie va putea beneficia de o inspecție fiscală de la distanță, cu timpi reduși și interacțiune limitată.

Contribuabilii au câștig de cauză. Pe de altă parte însă, o atenție deosebită trebuie acordată și corectitudinii actului de inspecție fiscală. Pentru o astfel de radiografie trebuie să analizăm evoluția numărului de acte de impunere desființate în cadrul căilor administrative și judiciare de atac. În România, finalizarea definitivă a unei proceduri de contestare a unui act inspecție fiscală poate dura între cinci și șase ani. Or, în anul 2020, în aproximativ 30% dintre cazuri (raportat la totalul de sume impuse de ANAF), contribuabilii au avut câștig de cauză în fața instanțelor de judecată, desființând actele de impunere emise de inspecția fiscală. La acest procent, trebuie adăugat și un altul, de 15%, pentru care contribuabilii au obținut anularea actelor de impunere în faza administrativă a contestării (fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii judiciare în fața instanțelor de judecată). Totodată, autoritatea fiscală a raportat că, în peste 300 de cauze, instanțele au dispus reluarea procedurii de soluționare. Astfel, dacă ulterior aceste cauze vor fi soluționate în favoarea contribuabilului, este probabil ca acest procent să se crească semnificativ.

Din analiza cifrelor publicate de ANAF, putem concluziona că un procent destul de mare, între 45%-50% din sumele impuse de ANAF în urma inspecțiilor fiscale sunt anulate ulterior prin contestare de către contribuabili. Având în vedere că sumele câștigate de contribuabili sunt purtătoare de dobânzi (i.e. 7,3% pe an), iar o dispută fiscală durează în principiu peste 5 ani, rezultă că ANAF va returna ulterior contribuabililor o dobândă de peste 40% aplicată la sumele anulate.

Dar, până să ajungă în instanță, riscurile pot veni de oriunde – chiar și din controlul activităților de rutină sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Recalificarea tranzacțiilor capătă noi accente, autoritățile fiscale chestionând autoritățile de reglementare specifice fiecărei industrii, pentru acest tip de controverse și dispute fiscale neexistând niciun fel de precedent.

Contrar tendințelor globale, o parte semnificativă a companiilor locale pare să nu privească prețurile de transfer ca pe o arie de risc fiscal. Aceasta este concluzia studiului EY România, „Prețurile de transfer. Impactul condițiilor economice aduse de pandemie”, derulat la începutul acestui an.

Astfel, dacă în sondajul EY Global „Dispute și riscuri fiscale”, realizat anul trecut, peste 80% dintre respondenți indicau prețurile de transfer drept unul dintre cele mai mari riscuri, temându-se în proporție de peste 70% că vor face obiectul unui control de prețuri de transfer, majoritatea companiilor locale (62%) consideră că prețurile de transfer nu reprezintă o problemă fiscală (50%) sau că nici măcar nu analizează această problemă din punct de vedere al strategiei fiscale (12%). Îngrijorător, companiile din România par să mizeze semnificativ pe întocmirea corectă a documentației prin care justifică prețul la care au realizat tranzacțiile cu părți afiliate și să treacă cu vederea problemele ce ar putea apărea în cadrul inspecțiilor fiscale.

În proporție de 44,2%, companiile mari din România (78% dintre respondenții studiului EY România sunt mari contribuabili, cu peste 400 de angajați, iar 22% sunt contribuabili mijlocii) spun că anul 2021 a fost unul în care nu le-a fost afectată profitabilitatea, 14% declară că profitabilitatea le-a fost afectată, dar într-un mod pozitiv, în vreme ce 25,6% spun că le-a fost afectată în mod negativ, dar au obținut profit operațional.

„Studiul nostru vine să confirme declarațiile macroeconomiștilor, care vorbesc despre o poziție solidă a firmelor românești și despre avantajul pe care îl au în perioada agitată cu care ne confruntăm. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de faptul că principalii noștri respondenți vin din zona IT, producție sau comerț, zone care au fost în creștere în 2021”, explică Adrian Rus, Partener EY, liderul practicii de Prețuri de transfer.

Majoritatea respondenților studiului „Prețurile de transfer. Impactul condițiilor economice aduse de pandemie” (74,5%) spun că au documentația prin care demonstrează că tranzacțiile sunt realizate la prețul pieței – acel preț la care ar fi fost încheiată între părți independente, în condiții economice comparabile și că ea este pregătită conform cerințelor specifice din România. Prețurile de transfer sunt prețurile la care se fac tranzacțiile între companiile părți ale aceluiași grup, denumite şi părți afiliate. Dacă prețul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate, afectând astfel impozitele și taxele plătite fie în România, fie în statul unde este situată partea afiliată.

În schimb, aproape 25% dintre respondenți declară că nu au o documentație privind prețurile de transfer pentru entitatea din România, iar peste 10% dintre companii spun că există o documentație privind prețurile de transfer, dar ea există la nivelul grupului și nu a fost adaptată la cerințele românești. „Toate aceste companii, de fapt, nu sunt pregătite pentru o inspecție a prețurilor de transfer”, spune, la rândul său, Emanuel Băncilă, partener Băncilă Diaconu și Asociații, coordonatorul practicii de Inspecții și controverse fiscale.

Studiul „Prețurile de transfer. Impactul condițiilor economice aduse de pandemie” mai arată și că, deși companiile sunt conștiincioase și își fac analizele cel puțin anual pentru a verifica dacă prețurile tranzacțiilor cu părțile afiliate sunt în conformitate cu prețurile pieței, încă într-o proporție foarte mare – 40%, se regăsesc în situația în care rezultatele din tranzacțiile derulate se află în afara prețului pieței. Ori, dacă rezultatul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate și ar trebui corectate, prin realizarea unor ajustări ale prețurilor de transfer. Mai mult, dintre aceștia, aproape jumătate nu au realizat acele ajustări ale prețurilor de transfer prin care să își corecteze rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate.

„Este un procent îngrijorător de companii care adresează, practic, o invitație ANAF de a li se efectua ajustări de preţuri de transfer, cu toate consecințele aferente de impozit pe profit suplimentar și obligații fiscale accesorii ”, atrage atenția Adrian Rus. „Aceste companii se vor confrunta cu implicații majore pe analiza de risc. Așa cum știți, pe baza analizei de risc se stabilesc firmele care trebuie inspectate. Am recomanda realizarea unei analize și corectarea situației fiscale”, arată și Emanuel Băncilă.

Pe de altă parte, companiile, în proporție de 97,4%, nu au depus și nici nu își doresc să depună în următorii doi ani cereri pentru obținerea unui acord de preț în avans sau APA, cum este cunoscut în limbajul de specialitate. APA reprezintă o înțelegere între contribuabil și autoritatea fiscală din jurisdicția în care este rezident. Prin stabilirea în avans a unui set de criterii, aplicabile pentru o anumită perioadă, pentru care se asigură conformitatea cu principiul valorii de piață, APA are ca scop evitarea disputelor în zona prețurilor de transfer. Cu alte cuvinte, încheierea unui APA ajută compania să aibă o certitudine pentru tranzacțiile luate în calcul în acord și eliminarea potențialelor ajustări ale prețurilor de transfer (atât timp cât termenii APA sunt respectați) și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, legate de ajustările de prețuri de transfer derulate de autoritățile fiscale. Și, cu toate acestea, costurile asociate procesului obținerii acordului (21,4%), lipsa încrederii în beneficiile APA (4,8%) sau încrederea în documentația întocmită ca fiind suficientă pentru a apăra tranzacțiile cu părțile afiliate ale societății – 69% țin deocamdată contribuabilii departe de APA.

Serviciile (aproape 60%), finanțările intra grup (16,5%) sau distribuția de marfă (11,8%) sunt percepute de către companii ca fiind tranzacțiile cele mai susceptibile să fie puse sub semnul întrebării de către autoritățile fiscale din perspectiva prețurilor de transfer.

Un alt rezultat surprinzător al studiului referitor la prețurile de transfer este acela că mai mult de jumătate dintre firmele respondente – 59,5%, nu au trecut încă printr-o inspecție care să fie centrată pe prețurile de transfer.

În cazul companiilor care au făcut obiectul unei inspecții, o treime au trecut printr-o ajustare de prețuri de transfer, cei mai mulți de până într-un milion de euro; 11,8%, însă, s-au confruntat cu ajustări între 1 milion și 5 milioane de euro. O cincime dintre companiile respondente spun că s-au confruntat chiar cu recalificarea unor tranzacții în cadrul inspecțiilor fiscale.

În cazul inspecțiilor fiscale avute, companiile spun că nu s-a pus problema aplicării unui TVA suplimentar pentru ajustările de prețuri de transfer, iar 61% dintre companii nu au luat în considerare impactul privind tratamentul de TVA, atunci când au realizat ajustări voluntare de prețuri de transfer, ceea ce le aduce într-o situație de risc. „În funcție de cum sunt efectuate ajustările de prețuri de transfer și în funcție de înregistrările contabile și fiscale efectuate, pot apărea implicații de TVA. Acestea, dacă sunt privite din perspectiva cotei de TVA, care este de 19%, pot avea un impact la fel de important ca și implicațiile de taxe directe. Acest lucru reiese din jurisprudența Curții Europene de Justiție și din explicațiile oferite de organismele europene”, arată Costin Manta, Partener Asociat EY, în cadrul departamentului de Impozite indirecte.

Mai mult, în cazul ajustărilor de prețuri de transfer cu impact asupra operațiunilor vamale, contribuabilii nu au solicitat biroului vamal și nici nu și-au pus problema că ar fi trebuit să solicite corectarea valorii în vamă a mărfurilor care au făcut obiectul ajustărilor de prețuri de transfer.

Potrivit lui Adrian Rus, concluzia care se impune este aceea că o documentație de prețuri de transfer întocmită potrivit regulilor specifice românești este esențială pentru a fi pregătiți pentru o inspecție a prețurilor de transfer din partea ANAF. Este, de asemenea, important să existe justificări și documentație suport pentru tranzacțiile derulate cu persoanele afiliate, inclusiv privind aplicarea efectivă a politicilor de prețuri de transfer. Ajustările voluntare de prețuri de transfer sunt o modalitate de a reduce impactul unor ajustări efectuate de ANAF, acestea fiind importante mai ales în contextul amnistiei fiscale existente.

De asemenea, rolul APA de evitare a disputelor în materia prețurilor de transfer trebuie să fie mai bine apreciat, aceasta desigur împreună cu o îmbunătățire a modului de derulare a acestui proces din partea ANAF.

„Situația în care autoritatea fiscală nu analizează în detaliu documentația privind prețurile de transfer o întâlnim în practică atunci când există alte zone în care Fiscul a verificat baza impozabilă și a găsit alte elemente de impunere. Dar nu trebuie ignorate aspectele legate de prețurile de transfer și de modul de pregătire a documentației aferente”, a conchis, la rândul său, Emanuel Băncilă.