• Taxa pe carbon este aplicabilă de la 1 octombrie 2023.
• Ce se va întâmpla în perioada de tranziție (1 octombrie 2023 – 31 decembrie 2025) cu taxa pe carbon?
• Care este metodologia de calcul a emisiilor?
• Obținerea accesului la aplicația CBAM/obligații de înregistrare.
• Obligații de raportare – ce informații vor fi raportate de către declarantul autorizat?
• Ce sunt certificatele CBAM?

Pentru a-și păstra competitivi producătorii, dar și pentru a evita relocarea producției din Uniunea Europeană în țările terțe, Comisia Europeană introduce o taxă pe carbon aplicabilă importurilor de produse din industrii intens poluante, din următoarele sectoare: ciment, fontă, fier și oțel, aluminiu (de exemplu, minereu de fier, tuburi, țevi, rezervoare, construcții și părți de construcții, șuruburi, piulițe), îngrășăminte, energie electrică și hidrogen, toate acestea fiind considerate „produse CBAM”.

În luna mai a acestui an, a fost publicat Regulamentul (UE) 956/2023 privind instituirea unui mecanism de ajustare a carbonului la frontieră, așa numita Taxă pe Carbon (CBAM), aplicabilă de la 1 octombrie 2023.

„Noua taxă CBAM a  apărut în contextul în care Uniunea Europeană și-a redus substanțial emisiile interne de gaze cu efect de seră, dar emisiile de gaze cu efect de seră încorporate în importurile către UE au fost în creștere. Prin această taxă CBAM se urmărește combaterea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, prin asigurarea unor prețuri echivalente ale carbonului pentru importuri și pentru produsele interne”, a precizat Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România.

Perioada 1 octombrie 2023 – 31 decembrie 2025 este definită ca perioadă de tranziție, în care importatorii vor avea obligații de raportare a emisiilor încorporate în produsele CBAM importate, fără obligația de plată a unei taxe.

Informațiile vor fi raportate de către declarant într-o bază de date electronică ce va fi pusă la dispoziția declaranților de către Comisia Europeană –  Registrul Tranzitoriu CBAM.  Importatorii acestor produse CBAM vor trebui să se înregistreze fie individual, fie prin intermediul reprezentantului indirect (în cazul în care importatorul nu este stabilit într-un stat membru sau declarația vamală este depusă prin reprezentare indirectă).

Prima raportare trebuie depusă până la 31 ianuarie 2024, pentru mărfurile importate în cel de-al patrulea trimestru al anului 2023.

„Pentru  perioada de tranziție, importatorii vor avea numai obligații de raportare a emisiilor încorporate în produsele CBAM importate, fără obligația de plată a vreunei taxe. Rapoartele vor fi depuse prin Registrul tranzitoriu CBAM, un sistem interoperabil cu sistemele vamale existente și cu sistemul de gestionare uniformă a utilizatorilor și de semnătură digitală”, a explicat Adriana Nedelescu, Senior Consultant, Global Trade, EY România.

După finalizarea perioadei de tranziție, începând cu anul 2026, pe lângă obligația de raportare importatorii de produse CBAM vor fi obligați să achiziționeze „certificate CBAM”, pentru a-și acoperi emisiile de carbon pe care vor trebui să le restituie autorităților până la 31 mai al fiecărui an, prin intermediul Registrului CBAM. 

Prețul certificatelor va fi calculat în funcție de media prețurilor de închidere ale certificatelor EU ETS pe platforma de licitație pentru fiecare săptămână calendaristică și va fi exprimat în euro pe tona de dioxid de carbon.

„Începând cu anul 2026, importatorii de produse CBAM vor trebui să achiziționeze «certificate CBAM» pentru a-și acoperi emisiile de carbon, la prețuri corespunzătoare prețului actual al carbonului din Uniunea Europeană. Totodată, pentru a putea importa mărfuri supuse regulamentului CBAM, orice importator stabilit într-un stat membru va trebui să dețină statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM”, a explicat Anca Manea, Senior Consultant, Comerț Internațional, EY România.

În ceea ce privește penalitățile, sancțiunea pentru nerestituirea de către un declarant autorizat a certificatelor CBAM este identică cu sancțiunea prevăzută în Directiva de stabilire a unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, conform regulilor aplicabile în anul respectiv. Cu toate acestea, în cazul în care mărfurile au fost introduse în UE de către o persoană neautorizată, cuantumul acestor penalități va fi de trei până la de cinci ori mai mare decât penalitatea menționată în această directivă.

La nivel internațional, inclusiv în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului au loc discuții contradictorii privind legalitatea acestei măsuri, precum și a costurilor implementării acesteia pentru părțile implicate.

„Banca Mondială a calculat un Indice de expunere CBAM, pentru fiecare țară, utilizând informații cum ar fi intensitatea emisiilor de carbon și exporturile de produse CBAM. Acest indice a fost conceput pentru a identifica țările cu o expunere ridicată la taxa CBAM și oferă agenților economici un instrument de comparație a nivelului costurilor cu această taxă la importul din diverse țări terțe”, a explicat Daniela Neagoe, Senior Manager, Global Trade, EY România.

În acest context, recomandarea experților EY este de a demara cât mai repede analiza impactului acestor modificări asupra activității agenților economici având în vedere cel puțin următoarele acțiuni:

• Demararea unei analize a impactului CBAM raportat la activitatea desfășurată, dar și în funcție de importurile efectuate;
• Revizia contractelor cu furnizorii, contactarea acestora în vederea obținerii informațiilor necesare,​ dar și notificarea acestora cu privire la obligațiile incidente CBAM;
• Determinarea/validarea codurilor tarifare și a țării de origine pentru bunurile importate​ care ar putea să intre sub incidența CBAM;
• Obținerea accesului la registrul tranzitoriu CBAM;​
• Stabilirea informațiilor de raportat pentru fiecare tip de produs CBAM ce va face obiectul importurilor​;
• Evaluarea impactului financiar​;
• Inițierea procesului de obținere a statutului de declarant autorizat CBAM începând cu 1 ianuarie 2025.

Autor: Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerţ Internaţional, EY România

În cursul anului 2022 au fost publicate o serie de acte normative ce aduceau modificări legislației privind gestionarea deșeurilor, inclusiv în privința obligațiilor la Fondul pentru Mediu, distanța aplicabilității acestora, de la 1 ianuarie 2023, părând îndepărtată. Lunile s-au scurs repede, am intrat în anul 2023 și agenții economici vizați de noile prevederi trebuie să se conformeze acestora.

Cele mai importante modificări de care trebuie să țină seama agenții economici ar fi:

1. Creșterea costurilor cu gestionarea deșeurilor de ambalaje ca urmare a modificării obiectivelor de reciclare/valorificare. Obiectivele globale de reciclare și valorificare pentru calculul contribuției aferente ambalajelor au crescut cu 5%. De asemenea, au crescut și obiectivele de reciclare pe tip de material, cea mai mare creștere fiind la deșeurile de ambalaje din aluminiu de la 20% în 2022, la 30% în 2023.
2. Începând din 1 ianuarie 2023, îndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare se calculează pe baza cantităților efectiv valorificate și nu pe baza celor predate către reciclator, element maxim diferențiator față de situația de până acum. Cu alte cuvinte, crește responsabilitatea reciclării pentru agenții economici și aceștia vor fi nevoiți să-și urmărească fluxul valorificării și al reciclării până la reciclarea efectivă, nu doar până în momentul predării către un reciclator.
3. OIREP[1] va plăti contribuția de 2 lei/kg pentru ambalaje numai în limita garanției prevăzute de Legea nr. 249/2015, la acest moment fiind de 2 milioane lei. În cazul în care OIREP nu vor îndeplini obiectivele prevăzute de lege, operatorii economici care au încheiat contracte cu aceștia vor plăti contribuția aferentă de 2 lei/kg după executarea garanției OIREP-ului, în baza unei decizii emisă de către AFM.

Astfel, este critic ca agenții economici să analizeze necesitatea unor modificări ale procedurilor interne, adresând în special cazul în care OIREP nu ar îndeplini obiectivele de valorificare/reciclare pentru cantitatea de deșeuri de ambalaje pentru care a preluat responsabilitatea. De asemenea, înainte de a contracta un OIREP, este recomandat să se facă un minim efort de due dilligence pentru a verifica activitatea OIREP-ului respectiv – de exemplu, cine sunt acționarii, clienții sau prestatorii de servicii aferenți tipurilor de ambalaje pentru care există obligația de gestionare.

4. Colectorii de deșeuri, firmele de salubritate, reciclatorii, valorificatorii și brokerii de deșeuri – care raportează cantități către OIREP-uri – constituie, la rândul lor, o garanție în cuantum de 500.000 lei în favoarea Administrației Fondului de Mediu, ce va fi actualizată la un cuantum de 15% din rulajul anului anterior.
5. Referitor la Ecotaxă – taxa pentru pungi din plastic, de 0,15 lei/bucată, s-a introdus o exceptare de la plată pentru pungile de uz casnic introduse pe piața națională care sunt inscripționate individual cu sintagma „pungi de uz casnic”.
6. Contribuția AFM pentru neatingerea țintelor de colectare a deșeurilor electrice din categoria „lămpi” a scăzut de la 20 lei/kg în 2022, la 8 lei/kg în 2023.
7. Sistemul informatic de trasabilitate al AFM (SIATD[2]) se extinde (de la ambalaje) și asupra anvelopelor, bateriilor și echipamentelor electrice. Cantitățile care nu apar în SIATD nu pot fi luate în calculul la realizarea obiectivelor minime de gestionare a deşeurilor.
8. Sistemul de Garanție Returnare (SGR) va fi obligatoriu începând cu data de 30 noiembrie 2023, producătorii și comercianții care introduc pe piață ambalaje SGR, având obligația de a se înregistra în SGR până la data de 28 februarie 2023. SGR se referă la ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l, inclusiv pentru băuturi. Agenții economici implicați ar trebui să seteze până la această dată atât circuitul garanției, cât și al ambalajelor, inclusiv să creeze puncte de colectare la care consumatorul final va preda ambalajele SGR și vor primi contravaloarea garanției de 0,5 lei/ambalaj.
9. Producătorii care introduc pe piață anumite produse din plastic de unică folosință (de exemplu, filtre tutun, recipiente pentru alimente, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conține produse alimentare, pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora) trebuie să implementeze răspunderea extinsă a producătorilor prin intermediul unei organizații sau individual pentru deșeurile proprii, până la 31 decembrie 2024. Pentru filtre tutun, deși termenul de implementare a răspunderii extinse a rămas 5 ianuarie 2023, nu s-a implementat încă, conform discuțiilor cu părțile implicate în acest demers, acest termen urmează să fie amânat.
10. Pentru a realiza o reducere cantitativă măsurabilă a consumului de produse din plastic de unică folosință, operatorii economici care introduc pe piața națională aceste produse sunt obligați să reducă progresiv cantitățile introduse pe piață și anume cu 5% pentru anul 2023, raportat la anul 2022.

În concluzie, ne așteptăm ca  aceste modificări să fie de impact la nivelul activității agenților economici şi recomandăm analize individuale în funcție de specificul activității.

[1] Organizații care implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului.

[2] Sistemul Informatic de Asigurare a Trasabilității Deșeurilor.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Consultanță Vamală, EY România
• Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Inflația a atins, mai devreme decât se estimase, două cifre – 10%, gazele scumpindu-se cu 46%. Presiunea pe costuri, atât pentru agenții economici, cât și pentru consumatorii finali este din ce în ce mai mare. Cu alte cuvinte, este momentul să reamintim agenților economici că există anumite situații prevăzute clar atât de normele europene – Directiva de accize, dar și de legislația noastră (Codul fiscal), în care pot aplica pentru exceptări sau scutiri de la plata accizelor pentru produse energetice (motorină, benzină), gaze, energie electrică și, astfel, își pot optimiza costurile. Care sunt acestea și cum trebuie să procedeze companiile?

Codul fiscal prevede, cum spuneam, situații în care companiile pot apela fie la scutirea directă sau indirectă (mai întâi, compania plătește accizele, care sunt restituite ulterior) la plata accizelor. Iată, în continuare, care sunt cazurile concrete:

1. dacă agenții economici folosesc produsele energetice, gazele sau energia electrică pentru producția de energie electrică sau pentru menținerea capacității de a produce energie electrică;
2. dacă utilizează produsele energetice, gaze sau energie electrică pentru producția combinată de energie electrică și energie termică;
3. dacă injectează gaze sau produse energetice în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

În aceste situații, companiile pot aplica scutirea directă de la plata accizelor, cu respectarea mai multor condiții, între care, cea mai importantă, presupune ca beneficiarul scutirii să solicite eliberarea unei autorizații de utilizator final.

4. dacă utilizează produsele energetice, gazele sau energia drept combustibil pentru încălzire de către spitale, sanatorii, aziluri de bătrâni, orfelinate și alte instituții de asistență socială, instituții de învățământ și lăcașuri de cult. În această situație, companiile trebuie să știe că, pentru a putea beneficia de scutirea directă de la plata accizelor, este necesar să notifice autoritatea vamală teritorială, notificare ce va fi ulterior transmisă și furnizorilor;
5. dacă energia electrică este produsă din surse regenerabile de energie (de exemplu, eoliană, solară, geotermală);

Scutirea, în această situație, ca și în cele prezentate la punctele următoare mai jos, se acordă tot în baza notificării transmise de producătorul de energie electrică la autoritatea vamală teritorială. Consumatorii casnici producători de energie electrică nu au obligația de a notifica autoritatea vamală teritorială pentru a beneficia de scutire.

6. dacă utilizează gazele și energia în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire;
7. dacă există utilizare duală – atât în calitate de combustibil pentru încălzire, cât și în alte scopuri decât pentru motor sau pentru încălzire. Utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică și în procesele electrolitic și metalurgic se consideră, de pildă, a fi utilizare duală;
8. dacă utilizează energia electrică în principal în scopul reducerii chimice și în procesele electrolitice și metalurgice;
9. dacă utilizarea energiei electrice reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs;
10. dacă utilizează gazele sau energia în procese mineralogice (de exemplu fabricarea sticlei, cimentului, varului și ipsosului).

Recomandăm agenților economici care au utilizări de energie electrică și gaze naturale ce se regăsesc în descrierile de mai sus să analizeze și să ia în considerare implementarea acestei facilități. Faptul că ele există, că sunt prevăzute atât la nivel național, cât și european, înseamnă că acestea pot sau au fost deja implementate de alți jucători de pe piață. Neutilizarea acestora poate provoca dezavantaje financiare pentru agenții economici care nu le folosesc.

Aproape trei sferturi dintre companiile participante la un sondaj derulat de PwC România au declarat că estimează că au nevoie de un termen de cel puțin șase luni pentru implementarea plății defalcate a TVA și mai puțin de 2% consideră că vor reuși să o facă până la 1 ianuarie 2018.

„Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare și un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autoritățile nu s-au consultat în prealabil și cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem” , a declarat Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

Potrivit sondajului, 21% din cei peste 100 de participanţi la sondaj afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulți (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni. Un pic peste un sfert (26,1%) dintre reprezentanții companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorități.

Sondajul a fost realizat de PwC în cadrul unei conferințe pe care firma a organizat-o joi pe tema plății defalcate a TVA. La sondaj au răspuns peste 100 de directori şi manageri financiari ai unor companii, dintre cei peste 350 de participanți la conferință.

Un studiu realizat anterior de PwC pentru Comisia Europeană, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, a arătat că mediul de afaceri ar avea nevoie de o perioadă între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie la sistemul plăţii defalcate de TVA care să nu cauzeze dificultăţi companiilor.

Pentru a atrage firmele să adopte noul sistem de TVA din perioada în care este optional, autoritățile au oferit stimulente, însă acestea nu se dovedesc suficient de atractive pentru a convinge agenții economici.  Potrivit sondajului, 95,4% dintre companii nu vor implementa noul sistem în această perioada octombrie-decembrie 2017, în timp ce doar 4,6% afirmă vor migra mai devreme de momentul la care acesta devine obligatoriu.

“Procentajul extrem de mare de companii care nu vor trece la TVA defalcat până la momentul când vor fi nevoite ar trebui să dea de gândit autorităților. O amânare a termenului de 1 ianuarie ar fi foarte utilă, întrucât ar asigura mediului privat timpul esențial pentru a se adapta la această schimbare radicală, dar ar oferi și statului un răgaz să consulte Comisia Europeană în privința sistemului de plată defalcată de TVA, evitând astfel o posibilă situație de infringement“, a spus Daniel Anghel.

Sursa reticenței companiilor în ce privește noul sistem de TVA nu pare a fi costul generat de această schimbare, relevă studiul PwC. Mai mult de jumătate (55,7%) dintre participanți estimează că vor avea cheltuieli de implementare de până la 100.000 de Euro, 33% văd aceste costuri între 100.000 și 500.000 de euro, iar 10,3% așteaptă un impact financiar între 500.000 și 1 milion de euro. Doar un procentaj foarte redus, de 1%, estimează costuri de peste 1 milion de euro.

„În privinţa costurilor, s-ar putea să vorbim totuşi de o subestimare a impactului financiar al adaptării sistemelor informatice şi a proceselor din cadrul companiilor pentru trecerea la noul sistem de plată defalcată a TVA. În plus, e posibil ca respondenţii să nu poată aprecia în acest moment în mod exact problemele de cashflow pe care noul sistem le va genera”, a conchis Daniel Anghel.

Întrucât noul mecanism de TVA nu are doar efecte fiscale, conferința PwC a abordat mai multe subiecte importante pentru participanți, printre care componenta fiscală, cea juridică sau de IT.

Evenimentul a beneficiat şi de participarea unor înalţi oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ANAF, ai Trezoreriei, precum şi reprezentanţi ai băncilor şi ai asociaţiei de factoring.

Plata defalcată a TVA devine operaţională în România, în mod opţional de la 1 octombrie şi obligatoriu de la 1 ianuarie 2018. Prioritară pentru companii va fi din acest moment adaptarea sistemelor IT și rezolvarea dificultăților de flux de numerar determinate de noul mecanism pentru TVA. În plus, companiile ar trebui să se pregătească, în măsura în care acest lucru este posibil, și pentru posibile blocaje la nivelul Trezoreriei și al ANAF. Acestea sunt câteva dintre concluziile conferinţei PwC dedicată introducerii sistemului plăţii defalcate de TVA, desfăşurată azi la Bucureşti.

„Potrivit unui studiu efectuat de PwC la solicitarea Comisiei Europene, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, mediul de afaceri ar avea nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti pentru trecerea la noua modalitate de plată a TVA, estimările fiind între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie optimă, care să nu cauzeze dificultăţi companiilor”, a declarat Daniel Anghel, liderul echipei PwC pentru Impozite şi Taxe Indirecte, PwC Europa Centrală şi de Est.

Trecerea la plata defalcată, una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani în ce privește TVA, presupune că sectorul privat trebuie să se pregătească în ultimele trei luni ale anului, interval în care implementarea este opțională, pentru a face ajustările necesare.

Posibile dificultăți pentru companii la implementarea plății defalcate a TVA:

–    actualizarea sistemelor ERP si modificarea procedurilor interne de lucru;

–    costuri de personal;

–    monitorizarea plăților şi transferurilor;

–    evidențierea separată a tranzacțiilor in conturi dedicate de TVA si verificarea acestora de către autorități;

–    costuri cu prefinanțarea TVA.

“Impactul negativ ar putea fi atenuat semnificativ printr-o funcționare eficientă a ANAF și a Trezoreriei, astfel încât companiile să aibă acces la banii din contul de TVA rapid și cu formalități minime. Mediul privat este sceptic în această privință, întrucât situația infrastructurii IT a Fiscului, învechită și suprasolicitată, este de notorietate, iar implementarea plății defalcate a TVA ar putea fi unul dintre cele mai complexe proiecte din ultima perioadă”, a declarat Daniel Anghel, lider CEE Taxe și Impozite Indirecte PwC.

Trezoreria va administra speciale deschise automat pentru fiecare plătitor de TVA, în timp ce ANAF va fi responsabilă de aprobarea solicitărilor de transfer de bani din contul de TVA către un alt cont al titularului. Transferul ar trebui aprobat într-un termen de cel mult 3 zile lucrătoare.

„În aceeaşi măsură, companiile vor trebui să identifice modalităţi de finanţare temporară pentru a putea prefinanţa sumele datorate drept TVA, însă este de văzut în ce măsură sistemul bancar va avea apetit pentru astfel de produse de prefinanţare, având în vedere neclarităţile privind modul de recuperare a sumelor din contul de TVA”, a precizat Diana Coroabă, Partener, Servicii Financiare, PwC România.

“Autoritățile au gândit și un sistem de stimulente pentru a convinge cât mai multe firme să intre în sistemul de plată defalcată încă din perioada opțională, facilități la impozitul pe profit și scutiri la penalitățile pentru sume restante datorate ca TVA la 30 septembrie, însă rămâne de văzut în ce măsură vor avea succes. În schimb, nivelul sancțiunilor contravenționale pentru cei care greșesc este unul de luat în considerare, întrucât, de exemplu, pentru sumele virate de către cei care pică sub incidența legii într-un alt cont decât cel de TVA  aceste sancțiuni pot ajunge chiar și la 50% din sumele respective. Or,  o asemenea sancțiune nu doar că ar putea genera probleme semnificative unei companii, dar ar trebui cel puțin diminuată de către instanțele de judecată, pentru a fi proporțională. Și, desigur, rămâne de văzut cum anume autoritățile vor reuși să aplice acest mecanism în ansamblul său și să respecte termenele obligatorii pe care legea pe prevede în sarcina lor, a căror încălcare ar putea de asemenea conduce la creșterea numărului de litigii și, nu în ultimul rând, la solicitarea de dobânzi de către contribuabili pentru asemenea întârzieri”, a declarat Dan Dascălu, avocat partener D&B David și Baias, societatea de avocatură afiliată a PwC în România.

„Conceptual un astfel de sistem de plata defalcată a TVA ar putea aduce și beneficii, printr-o reducere a decalajului foarte mare de TVA înregistrat încă de România în privinţa sumelor din TVA care ar trebui colectate, faţă de cuantumul care este efectiv colectat, de nivelul miliardelor de euro. Însă pentru a ajunge într-o situație în care efectele pozitive să justifice impactul negativ, noul sistem ar trebui gestionat corect, echilibrat și mai ales cu rapiditate în ce privește rambursările de TVA către companii. Totuși având în vedere durata mult prea scurta de implementare a acestui sistem fără existenţa unui studiu de impact si a unei consultări reale cu mediul de afaceri şi cu Comisia Europeană, pentru a-si arăta beneficiile credem ca acesta trebuie sa rămână opțional pe o perioadă de cel puțin 2 ani”, a conchis Daniel Anghel.

În caz contrar, mecanismul de plată a TVA va genera consecințe extrem de grave pentru economia României putând duce chiar la blocarea activităţii agenţilor economici.