1

Decizie definitivă obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații: Amenda contravențională aplicată pentru neplata anumitor impozite se prescrie în șase luni, şi nu în cinci ani, cum a reținut ANAF

Amenda contravențională aplicată contribuabililor pentru nereținerea şi neplata impozitului aferent veniturilor realizate de rezidenți se prescrie în termen de șase luni, şi nu de cinci ani, a stabilit instanța de contencios administrativ fiscal. Decizia definitivă favorabilă a fost obținută de echipa de avocați de la Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă și Alex Slujitoru și compusă din Răzvan Brătilă și Adelina Iancu. Aceștia au reușit să demonstreze că nereținerea impozitului aferent veniturilor realizate de rezidenți nu este una continuă (durează în timp), ci este una instantanee (a fost săvârșită dintr-odată), și, prin urmare, este supusă unui termen de prescripție de șase luni, nu de cinci ani, cum interpretau organele fiscale.

 Emanuel Băncilă

Această soluție ar trebui să tragă un semnal de alarmă la nivelul organelor fiscale cu privire la posibilitatea de a amenda contravențional contribuabilii pentru neîndeplinirea unei obligații supusă unui termen. Nu putem spera decât că organele de inspecție fiscală nu vor mai proceda abuziv la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale”, a declarat Emanuel Băncilă, partenerul coordonator al departamentului de Controverse și Inspecții Fiscale al Băncilă, Diaconu și Asociații. Astfel, în 2021, o persoană juridică a fost amendată contravențional pentru nereținerea impozitului aferent veniturilor realizate de nerezidenți în perioada 2015-2018.

În urma unei inspecții fiscale ce controla perioada fiscală 2015-2019, în sarcina companiei au fost reținute atât obligații fiscale suplimentare, dar a fost şi aplicată o amendă contravențională considerabilă pentru nereținerea la sursă și neplata impozitului aferent veniturilor realizate de nerezidenți.

Potrivit organelor fiscale, societatea ar fi comis o contravenție continuă, ce nu s-a consumat nici până la finalizarea inspecției fiscale, întrucât societatea nu a procedat niciodată la plata impozitului presupus datorat, perioada de timp pentru care nu ar fi reținut impozitul fiind una neîntreruptă. În consecință, organele fiscale au considerat că erau îndreptățite să aplice amenda contravențională.

Însă, avocații au arătat în fața instanței de judecată că dreptul organelor fiscale de a aplica amenzi contravenționale pentru neîndeplinirea unei obligații supuse unui termen se prescrie în șase luni de la împlinirea respectivului termen (i.e. de la momentul la care contribuabilul trebuia să își îndeplinească obligația legală).

În mod specific, potrivit legii, impozitul datorat de nerezidenți se declară și plătește în luna următoare celei în care s-a plătit venitul, respectiv pentru luna ianuarie, până la data de 25 februarie, pentru luna februarie, până la data de 25 martie ș.a.m.d. În consecință, contravenția se consumă când se împlinește termenul, de la acel moment începând să curgă un termen de prescripție de 6 luni, respectiv de la data de 25 a lunii următoare celei în care era datorat venitul.

Astfel, la sfârșitul anului 2021, data la care societatea a fost sancționată contravențional, a intervenit prescripția extinctivă pentru toată perioada pentru care a fost amendat contribuabilul.

Această opinie a fost confirmată atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs în cadrul apelului formulat de către organele fiscale, care a fost respins. Instanțele de judecată au stabilit că „fapta reținută în sarcina contestatoarei privește o contravenție instantanee ce se săvârșește printr-o faptă omisivă (omisiunea de a reține, declara și plăti până la termen impozitul respectiv), contravenția consumându-se odată cu expirarea termenului prevăzut de lege, fără a se prelungi în acest moment. În consecință, instanța reține că termenul de 6 luni pentru prescrierea aplicării sancțiunii amenzii contravenționale trebuie să se calculeze în raport cu momentul expirării termenelor legale prevăzute pentru reținerea, declararea și plata impozitelor respective”.




Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Codului Muncii

Legea nr. 88/4 aprilie 2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 315 din 10 aprilie 2018

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante prevederi ale legii nr. 88/4 aprilie 2018 (“Legea”).

Legea intră în vigoare în trei zile de la publicare, respectiv pe 13 aprilie 2018.

Dispoziții generale

Legea reglementează, printre altele: (a) plafonarea amenzilor pentru muncă nedeclarată; (b) reglementarea unei noi infracțiuni pentru reluarea activității după suspendarea acesteia fără remedierea deficiențelor care au condus la suspendare; (c) definirea noțiunii de “loc de muncă”; (d) acordarea zilelor libere pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine; (e) clarificări privind evidența orelor de muncă prestate de salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu.

Plafonarea amenzilor pentru muncă nedeclarată

Legea stabilește faptul că amenda nu poate depăși 200.000 lei, indiferent de numărul persoanelor identificate, pentru următoarele fapte:
a) Primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă;
b) Primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților;
c) Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada în care aceștia au contractul individual de muncă suspendat;
d) Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial.

Reglementarea unei noi infracțiuni pentru reluarea activității după suspendarea acesteia fără remedierea deficiențelor care au condus la suspendare

Constituie infracțiune sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă reluarea activității de către angajatorul căruia i-a fost suspendată activitatea ca urmare a săvârșirii uneia dintre faptele menționate la punctele a) – c) de mai sus și care nu a plătit amenda contravențională și nu a remediat deficiențele care au condus la sistarea activității.

O astfel de situație poate apărea în cazul reluării activității înainte de plata amenzii și de încheierea contractului individual de muncă în cazul în care angajatorul este sancționat pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.

Definirea noțiunii de “loc de muncă”

Legea definește locul de muncă ca fiind locul în care salariatul își desfășoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoană fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanțe, agenții sau puncte de lucru care aparțin acestuia.

Copia contractului individual de muncă se păstrează la locul de muncă astfel definit, pe suport hârtie sau pe suport electronic, de către persoana desemnată de angajator în acest scop, cu respectarea prevederilor privind confidențialitatea datelor cu caracter personal.

Acordarea zilelor libere pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine

Ca o noutate, Legea stabilește că zilele libere stabilite potrivit art. 139 din Codul Muncii (respectiv, zilele de sărbători legale) pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual.

Clarificări privind evidența orelor de muncă prestate de salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu

Pentru salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu, angajatorul ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.

Autor:
Nicoleta Gheorghe, Manager – Avocat, Coordonatorul practicii de dreptul muncii