Autor: Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Companiile care operează automate comerciale riscă, începând cu luna octombrie, amenzi semnificative și sancțiuni suplimentare dacă nu își dorează aceste aparate cu case de marcat fiscale electronice. După multiple amânări ale termenelor și o perioadă suplimentară de grație în aplicarea sancțiunilor, fiscalizarea automatelor comerciale devine o realitate palpabilă, companiile care nu se conformează putând fi amendate de la 1 octombrie cu până la 10.000 de lei și chiar suspendarea activității până la remedierea situației.

Conform legislației fiscale actuale, toate automatele comerciale care funcționează pe bază de plăți cu cardul, acceptatoare de bancnote sau monede ar fi trebuit să fie dotate cu case de marcat fiscale până la sfârșitul anului 2023. Deși erau prevăzute sancțiuni pentru nerespectarea termenului impus la finalul anului trecut, acestea au fost amânate, prin OUG 115/2023, pentru o perioadă de nouă luni, iar perioada de grație tocmai s-a încheiat la 1 octombrie.

Pe cale de consecință, începând cu octombrie 2024, firmele care dețin asemenea automate comerciale încă nefiscalizate riscă amenzi între 8.000 și 10.000 de lei. În plus, companiile pot suferi consecințe mai grave, cum ar fi confiscarea sumelor de bani nejustificate și suspendarea activității automatelor până la îndeplinirea cerințelor legale.

Este important de menționat că această obligație se aplică doar pentru automatele comerciale care procesează plăți electronice sau în numerar, fără intervenția unui operator uman.

De ce este necesară dotarea automatelor cu case de marcat fiscale?

Obligația de a instala case de marcat la automatele comerciale este parte a unui efort mai amplu din partea autorităților de a crește transparența și conformitatea fiscală în economia românească. Prin aceste măsuri, Guvernul urmărește combaterea evaziunii fiscale și asigurarea unei mai bune monitorizări a tranzacțiilor efectuate prin automatele comerciale.

Este esențial pentru operatorii de automate să ia măsuri urgente pentru a-și conforma echipamentele la noile reglementări, astfel că am pregătit mai jos un scurt ghid de acțiuni imediate pentru companii.

Ce trebuie să facă firmele pentru a evita amenzile?

1. Inventarierea tuturor automatelor comerciale din rețea: Primul pas pe care orice companie trebuie să îl facă este să identifice toate automatele comerciale care funcționează pe bază de plăți electronice sau în numerar și care necesită dotarea cu case de marcat fiscale. În cazul automatelor mai vechi, care nu pot suporta integrarea unei case de marcat fiscale, companiile ar trebui să ia în considerare modernizarea acestora pentru a respecta standardele actuale. Unele echipamente pot necesita adaptări hardware sau software, dar există și riscul ca pentru anumite automate să fie necesară înlocuirea lor cu echipamente mai noi.

De asemenea, vă reamintim că, nu mai departe de acum câteva luni, Guvernul a stabilit o cerință suplimentară legată de bonurile emise de casele de marcat fiscale, urmând că în viitor să fie obligatoriu ca aceste documente să aibă tipărite pe ele coduri QR, care să conțină anumite informații obligatorii ca de exemplu: data și ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum și seria fiscală a aparatului de marcat care l-a emis. Majoritatea caselor de marcat existente acum pe piață vor permite, prin modificări de software, tipărirea unui cod QR pe bonul fiscal, dar vor exista și aparate care nu vor suporta această actualizare fără înlocuirea unor componente hardware (cum ar fi memoria fiscală sau jurnalul electronic). Având în vedere acest aspect tehnic, merită luată în calcul dotarea din start cu case de marcat de tehnologie mai nouă care să ofere posibilități de resoftări în eventualitatea unor astfel de obligații și cerințe suplimentare care mai pot apărea pe parcurs.

2. Colaborarea cu furnizori autorizați: Este esențial ca firmele să colaboreze cu furnizori autorizați de case de marcat fiscale pentru a achiziționa și instala aparate conforme cu legislația în vigoare. Instalarea trebuie efectuată de specialiști certificați, iar echipamentele trebuie integrate în sistemul informatic fiscal național gestionat de ANAF și Ministerul de Finanțe.
3. Obținerea avizelor și certificărilor necesare: Odată cu instalarea aparatelor, firmele trebuie să se asigure că respectă toate formalitățile birocratice și că au operat toate înregistrările necesare la Agenția Națională de Administrare Fiscală prin depunerea formularelor fiscale specifice caselor de marcat.
4. Teste și instruire pentru personal: Chiar dacă automate comerciale funcționează în mod autonom, este recomandabil ca personalul companiei să fie instruit cu privire la utilizarea și monitorizarea corectă a noilor echipamente fiscale, pentru a evita eventualele erori tehnice ale aparatelor de marcat care pot genera riscuri de neconformitate din punct de vedere fiscal.

Pe lângă conformarea la cerințele legale, firmele pot lua câteva măsuri proactive pentru a evita problemele, cea mai importantă fiind probabil aceea de a monitoriza continuu activitatea automatelor. Sistemele moderne permit monitorizarea de la distanță a tranzacțiilor efectuate prin automate, astfel că printr-o supraveghere constantă operatorii pot detecta eventualele defecțiuni tehnice sau discrepanțe contabile înainte de a fi penalizați de autorități.

La fel de important este și revizuirea periodică a legislației, în condițiile în care reglementările fiscale sunt într-o dinamică mereu în schimbare, iar firmele ar trebui să urmărească actualizările și să colaboreze cu consultanți fiscali pentru a se asigura că sunt la curent și respectă toate obligațiile în vigoare.

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

După contribuabilii mari, care au început raportările SAF-T în două valuri pe parcursul anului 2022 (din 1 ianuarie și 1 iulie), de la 1 ianuarie 2023 vine și rândul contribuabililor mijlocii să înceapă depunerea acestor noi declarații informative fiscale. Dacă informațiile despre regulile de implementare și depunere sunt relativ clare, problema majoră pentru contribuabilii mijlocii intervine atunci când vorbim despre identificarea precisă a companiilor care vor avea obligația de a face raportări SAF-T.        

Începând cu 1 ianuarie 2023, implementarea fișierului standard de control fiscal (SAF-T), un standard internațional pentru schimbul electronic de date contabile între contribuabili și autoritățile fiscale, devine obligatorie și pentru contribuabilii mijlocii. Teoretic, legislația este limpede: obligația de a transmite fișierului SAF-T prin declarația informativă D406 se va aplica din 2023 pentru două tipuri de companii:

• pentru cele care erau încadrate la această categorie de mărime la data de 31 decembrie 2021, precum și
• pentru cele care la data de 31 decembrie 2021 erau încadrate în categoria marilor contribuabili, iar începând cu data de 1 ianuarie 2022 au fost reîncadrate în categoria contribuabililor mijlocii.

În practică însă, lucrurile nu mai sunt la fel de ușor de lămurit.

Marea necunoscută: cine sunt, totuși, contribuabilii mijlocii care trebuie să facă raportări?

Clasificarea contribuabililor ca fiind mijlocii este insuficient de clară în acest moment, în condițiile în care cele mai recente liste nominale ale contribuabililor mijlocii, publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, datează din 2016, iar președintele ANAF declara recent, în cadrul unui eveniment fiscal organizat de o companie de consultanță, că instituția lucrează la o reașezare a acestei categorii de contribuabili, fără a preciza însă dacă procesul se va finaliza până la finalul anului.

Informațiile sunt confuze în acest moment, iar clarificările oficiale lipsesc, astfel că nu se poate ști cu certitudine dacă într-adevăr companiile care apar în acest moment pe listele cu contribuabilii mijlocii, administrate la nivel regional, sunt și toate cele care trebuie să facă raportări SAF-T sau lista ar trebui modificată în vreun fel (fie pentru a scoate anumite companii care între timp nu mai bifează condițiile de mărime, fie pentru a include și alte entități care între timp și-au crescut afacerile și ar trece de la categoria contribuabililor mici la medii).

Pentru context, merită punctat că o situație similară s-a întâmplat și în cazul contribuabililor mari, o listă nominală și actualizată cu companiile încadrate la această categorie fiind publicată abia la începutul lunii noiembrie a anului trecut (în condițiile în care obligația de raportare SAF-T intervenea pentru ele nici două luni mai târziu, de la 1 ianuarie 2022). Noua listă a marilor contribuabili cuprindea 3.364 de companii (comparativ cu vechea listă de doar 2.940 de companii, care fusese publicată la finalul anului 2016), iar documentul a mai fost modificat încă o dată și la finalul lunii ianuarie 2022, când de pe lista apărută în noiembrie, ANAF a mai eliminat câteva zeci de companii, iar lista finală, valabilă și în momentul de față, a ajuns să cuprindă, în total, 3.280 de entități.

Ce date se raportează prin SAF-T

SAF-T este un fișier în format electronic, de tip XML, conținând date extrase automat din sistemele informatice ale contribuabililor/plătitorilor, exportate și stocate într-un format standardizat. Principalele informații care vor fi raportate prin declarația 406 vizează conturile contabile/Registrul Jurnal, clienți, furnizori, informații specifice despre taxe, produse, stocuri, înregistrări contabile la nivel de tranzacție sau plăți, mișcări de bunuri sau alte tranzacții cu active.

Informații tehnice necesare pentru implementarea SAF-T

Toate informațiile necesare raportării fișierului de control fiscal se regăsesc pe o pagină dedicată de pe site-ul ANAF. Companiile pot găsi acolo toată documentația tehnică necesară implementării, formularul 406, un ghid al contribuabilului pentru pregătirea și depunerea SAF-T, precum și cadrul legal și tot felul de alte clarificări și resurse utile. ANAF actualizează periodic fișierele din această secțiune, așa că e recomandată monitorizarea constantă a paginii pentru a identificat eventuale adiții de documente sau actualizări la cele deja existente.

Mod de raportare și termene-limită pentru declarații

Contribuabilii trebuie să transmită Declarația informativă D406 lunar sau trimestrial, în funcție de perioada fiscală pe care o aplică pentru raportările ce vizează taxa pe valoarea adăugată.

Declarația informativă D406 se transmite în format electronic, prin anaf.ro sau prin e-guvernare.ro. Transmiterea declarației se poate face de către contribuabilii/plătitorii cu obligația de depunere, începând cu prima zi calendaristică a lunii următoare perioadei pentru care obligația devine activă, până la data-limită de depunere. Ca termene limită, legislația SAF-T menționează:

• ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare (luna/trimestrul calendaristic, după caz, pentru alte informații decât cele privind secțiunile „Stocuri” și „Active”);
• la termenul de depunere a situațiilor financiare aferente exercițiului financiar, în cazul secțiunii „Active”;
• la termenul stabilit de ANAF, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitării, în cazul secțiunii „Stocuri”.

Perioadă de grație: până în luna august 2023 nu se vor aplica amenzi

Ca și în cazul marilor contribuabili, și cei mijlocii vor beneficia de o perioadă de grație de până la șase luni pentru depunerea raportărilor, timp în care nu există riscul aplicării unor amenzi pentru nedepunerea la timp a formularului. Perioada de grație permite companiilor medii să depună primele raportări până la finalul lunii iulie 2023.

Perioada de grație este calculată în funcție de periodicitatea raportărilor SAF-T. Astfel, pentru contribuabilii încadrați în categoria mari contribuabili care au obligația de transmitere lunară a fișierului SAF-T, perioada de grație este de șase luni pentru prima raportare, respectiv cinci luni pentru a doua raportare, patru luni pentru a treia raportare, trei luni pentru a patra raportare, două luni pentru a cincea raportare. Pentru contribuabilii care au obligația de transmitere trimestrială a fișierului SAF-T, perioada de grație este de trei luni pentru prima raportare.

Autor: Alex Milcev, Liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România

O simplă căutare pe Google după General Data Protection Regulation (GDPR) arată, în mai puțin de 50 de secunde, aproape 700 de milioane de rezultate (a se citi „pagini”), ceea ce este un bun indiciu nu doar despre complexitatea subiectului, ci și despre gradul de interes al jucătorilor din piață, fie companii, fie persoane fizice. Pentru că este vorba, pe de o parte, de protejarea datelor și a informațiilor din și despre companie, într-o piață puternic concurențială, iar, pe de altă parte, despre siguranța datelor personale, oferite și utilizate în diferite circumstanțe.

Lucrurile dobândesc o și mai mare anvergură când vine vorba despre fluxurile financiare ale companiilor – intrări și ieșiri de active – bănești, digitale și materiale, bazate pe contracte comerciale. Totul înseamnă date, iar tot ceea ce înseamnă date în timpurile actuale și, mai ales big data presupune obligatoriu măsuri de siguranță, confidențialitate, protecție.

Am putea aprecia, fără nicio exagerare, că, din punct de vedere financiar, implementarea normelor GDPR scutește compania de potențiale neplăceri de pe urma nerespectării acestora, fie din neștiință, fie din rea-voință. Iar înainte de amenzi și penalizări, sunt procesele costisitoare în instanță, pe care le pot deschide terți (persoane fizice sau juridice) pentru a-și apăra integritatea datelor folosite abuziv sau fără acordul lor precis exprimat.

Regulile generale de protecție a datelor au fost adoptate și, ca urmare, impuse în Uniunea Europeană, în anul 2016. Potrivit programului gradual de implementare, România a trebuit să se conformeze regulamentului european începând cu anul 2018.

Vorbim despre o istorie scurtă, chiar la nivelul UE, dar plină de evenimente neplăcute, care s-au concretizat în amenzi absolut amețitoare, inclusiv în România. Și, pentru că cei mai la îndemână pentru autorități – în cazul României vorbim despre Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) – de a fi subiectul unui control sunt întotdeauna marii jucători, amenzile au mers către companii importante din piață, inclusiv către bănci. Mai mult, într-un clasament anual al țărilor în care s-au aplicat amenzi pentru încălcarea Regulamentului, România figura, în anul 2021, pe locul trei, după Italia și Ungaria.

Este foarte posibil ca mediul economic local, mai ales companiile românești mici și mijlocii, să nu fi luat încă foarte în serios ideea că adoptarea unei politici interne coerente de aplicare și conformare pe regulile europene GDPR este absolut obligatorie și depășește cadrul strict al unei cheltuieli prevăzute în bugetul companiei, fie cu o soluție GDPR, fie cu un angajat care să fie format și să se ocupe exclusiv de acest aspect în cadrul companiei (data protection officer – DPO).

Exemplele amenzilor pentru nerespectarea regulilor de protecție a datelor – fie că este vorba despre date interne (financiare sau ale angajaților) sau externe (ale clienților/partenerilor/acționarilor) – ar trebui să dea de gândit oricărui coordonator de business, fiind de preferat o investiție în pachetul de protejare a datelor prelucrate de companie, în locul unei penalizări drastice pentru neconformare.

Implementarea prevederilor GDPR este, de fapt, o investiţie care poate să ducă la creșterea profitabilității, astfel cum reiese dintr-un studiu al companiei CISCO dat publicității: peste 40% din organizațiile intervievate au beneficii de cel puțin două ori mai mari, decât cheltuielile lor realizate cu implementarea conformităţii GDPR.

Cel puțin la fel de important ca însăși adoptarea uneia sau alteia dintre cele două variante rămâne premisa de la care orice top manager sau owner al unei companii trebuie să pornească: oricine, oricând poate face obiectul unui control al autorității. Cu alte cuvinte, să nu se bazeze nimeni pe ideea că autoritatea NU va ajunge să controleze respectarea normelor GDPR.

Tocmai de aceea, sunt de avut în vedere trei mari aspecte din această perspectivă: analiza cost versus beneficii a implementării și respectării regulilor GDPR în companie; analiza consecințelor pe termen lung a nerespectării regulamentului GDPR, din punct de vedere al notorietății, imaginii și al relațiilor de business în domeniul de activitate al companiei; poziționarea ca lider și impunerea conduitei de conformare în respectarea regulilor GDPR în sectorul de activitate al fiecăruia.

La primul punct, este vorba despre decizia de a implementa regulile, a le monitoriza și a face update-urile de conformitate pe parcursul anului, astfel încât la evaluarea anuală să existe cât mai puține puncte de neconformare. Dacă, într-un anumit interval, stabilit de echipa de control, compania nu rezolvă aspectele constatate ca fiind în neregulă, urmează sancțiunile.

Vorbim aici despre creșterea eficienței activității, a vânzărilor și a veniturilor companiei – ceea înseamnă amortizarea cheltuielilor cu implementarea unei formule de GDPR, indiferent care ar fi aceasta: externalizată ori printr-un DPO intern.

Prin urmare, atenție la: monitorizarea periodică și actualizarea proceselor de business din companie, astfel încât să respecte normele GDPR, concomitent cu monitorizarea noutăților în standardele GDPR, tocmai pentru ca fluxurile interne de lucru și relația cu terții să fie conforme cu acestea.

Nu mai puțin importantă este educarea personalului prin traininguri în domeniul protecţiei datelor, astfel încât echipa să înţeleagă și să aplice întocmai regulile în acest domeniu, pentru a evita incidente nedorite, care duc la amenzi și penalizări.

——————–

Notă: Conform datelor din sondajul companiei CISCO, în perioada 2018 – 2021, în Uniunea Europeană amenzile aplicate pentru nerespectarea regulilor GDPR, au crescut constant, de la 436.000 euro, pentru anul 2018, la 72 milioane euro pentru anul 2019, 171 milioane euro pentru anul 2020, după care anul trecut s-a ajuns la 1 miliard euro, record absolut.

Autor: Radu Diaconu, Partener Coordonator, Liderul practicii de consultanță juridică în afaceri, Băncilă Diaconu și Asociații

A apărut în România un nou sistem de autorizare a investițiilor străine realizate de persoane din afara Uniunii Europene, începând cu 18 aprilie 2022. Deși un sistem de evaluare al acestor operațiuni exista încă din 2012, noua reglementare (realizată prin OUG 46/2022) crește gradul de complexitate a procedurii, fără a aduce – cel puțin pentru moment, în lipsa unor norme de aplicare – vreun beneficiu suplimentar. În schimb, amenzile ajung până la 10% din cifra de afaceri realizată în anul anterior la nivel mondial!

Ce investiții sunt afectate. Practic, orice investitor din afara UE – american, rus, britanic, chinez, canadian, elvețian, japonez, turc, sud-african etc. – care dorește să cumpere o firmă ori un activ în România sau care dorește să facă o investiție de la zero în anumite domenii și care este dispus să cheltuiască mai mult de 2.000.000 euro (adică nimica toată, în termenii economiei actuale) trebuie să obțină un aviz favorabil de la autoritățile române.

Investițiile pentru care este obligatorie obținerea acestui aviz trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii, de care depinde, potrivit hotărârii CSAT 73/2012, ordinea publică și securitatea României. Acestea sunt – fără alte detalii sau precizări – securitatea cetățeanului și a colectivităților, a frontierelor, cea energetică, a transporturilor, a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, a infrastructurii critice, a sistemelor informatice și a celor de comunicații, a activității financiare, fiscale, bancare și de asigurări, a producerii și circulației armamentului, munițiilor, explozibililor și substanțelor toxice, securitatea industrială, precum și protecția împotriva dezastrelor, a agriculturii și mediului înconjurător, respectiv protecția operațiunilor de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat sau a managementului acestora.

Care sunt investitorii vizați. Prima întrebare ar fi de ce este necesar un astfel de sistem de autorizare a investițiilor străine directe. Acest sistem este reglementat în UE, la nivel de principiu, fără prea multe detalii procedurale, prin Regulamentul 2019/452 și este în vigoare din 11 octombrie 2020. Sarcina de a evalua compatibilitatea investițiilor străine directe cu securitatea și ordinea publică naționale revine, în primul rând, fiecărui stat membru. Regulamentul nu discriminează împotriva investitorilor din anumite state, deși s-a speculat în timpul elaborării sale că cei vizați ar fi în primul rând investitorii chinezi și cei ruși. Totuși, acest instrument a fost folosit de diverse state membre pentru a restricționa și alți investitori: de exemplu, la finalul anului 2020, Franța a blocat achiziția producătorului de echipamente militare Photonis de către grupul american Teledyne, argumentul fundamental fiind acela că suveranitatea Franței este prioritară. Prin urmare, investitorii din statele membre NATO (de exemplu) nu sunt scutiți de la această autorizare.

Care sunt noutățile aduse de noul sistem de autorizare. În principiu, din 2012 încoace, dacă investiția viza unul din domeniile indicate mai sus, trebuia obținută aprobarea CSAT, fie prin notificarea directă a CSAT, fie prin notificarea unei concentrări economice la Consiliul Concurenței (care, mai departe, informa CSAT-ul). Noul sistem, implementat prin OUG 46/2022, presupune apariția unei Comisii pentru examinarea investițiilor străine directe (prescurtată CEISD), care nu are personalitate juridică și al cărei secretariat este asigurat de Consiliul Concurenței. Din această comisie fac parte reprezentanți ai primului-ministru, ai Consiliului Concurenței, ai Secretariatului General al Guvernului și ai nouă ministere. De asemenea, sunt invitați permanenți reprezentanții SRI și SIE. Domeniile de activitate vizate sunt cele precizate, încă de acum 10 ani, în Hotărârea CSAT 73/2012 (și enumerate mai sus).

Prin urmare, ce s-a schimbat? În primul rând, amenzile sunt foarte mari, similare celor din domeniul concurenței: până la 10% din cifra de afaceri totală realizată la nivel mondial în anul financiar anterior sancționării. În cazul întreprinderilor nou-înființate ca urmare a unei investiții străine directe, care nu au înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancționării, acestea vor primi o amendă cuprinsă între 10.000.000 lei și 50.000.000 lei. Eventualele amenzi sunt aplicate de Consiliul Concurenței.

În al doilea rând, nu ar trebui autorizate decât investițiile de peste 2.000.000 euro – oricum, un plafon foarte scăzut. Chiar și așa, pot fi supuse examinării și avizării CEISD și investițiile străine directe care nu depășesc pragul de 2.000.000 euro, dacă, prin natura sau efectele lor potențiale, pot avea impact asupra securității sau ordinii publice sau prezintă riscuri la adresa acestora. Cu alte cuvinte, nenotificarea unei investiții mai mici de 2.000.000 euro se face pe riscul investitorului, care ar putea afla ulterior că era totuși necesar să obțină autorizarea.

În al treilea rând, criteriile folosite de CEISD pentru evaluarea unei investiții sunt cele din Regulamentul UE 2019/452, anume (în special, deci nu limitativ): (a) dacă investitorul străin este controlat direct sau indirect de guvernul unei țări non-UE, inclusiv de organisme de stat sau de forțele armate ale acesteia, inclusiv prin structura de proprietate sau prin finanțări semnificative; (b) dacă investitorul străin a fost deja implicat în activități care afectează securitatea sau ordinea publică într-un stat membru UE sau (c) dacă există un risc serios ca investitorul străin să desfășoare activități ilegale sau infracționale.

Sperăm – ca de obicei – că normele vor clarifica lucrurile. Normele de aplicare ale OUG 46/2022 ar trebui să apară până pe 17 iunie 2022. Acestea ar trebui să detalieze, în primul rând, care sunt investițiile ce trebuie notificate. Nu contestă nimeni că armamentul, munițiile și produsele cu dublă utilizare (militară și civilă) sunt aspecte sensibile, dar marea majoritate a operațiunilor economice se referă la chestiuni mult mai banale. De exemplu, intră în categoria investițiilor ce necesită autorizare achiziția unei clinici stomatologice sau a unui lanț de farmacii? Este vorba în acest caz despre infrastructură în domeniul sănătății (menționată expres în Regulamentul UE) sau nu? Dar achiziția unei participații într-o firmă privată de curierat poate aduce atingere securității transporturilor? Oare dezvoltarea de la zero, cu o investiție japoneză ori americană, a unui software care facilitează comenzile online de mâncare, activitate atât de importantă în timpul pandemiei, face parte din conceptul de „securitate a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale”? Achiziția unei ferme cu 800 de hectare de teren arabil de către un investitor arab poate aduce atingere „protecției agriculturii”? Extinderea unei investiții, cu fonduri canadiene, pentru realizarea de căști de protecție, în uzină sau pe șantier, aduce atingere „securității industriale” sau „protecției împotriva dezastrelor”?

Amintim că amenzile sunt enorme, de până la 10% din cifra de afaceri mondială pe anul anterior. Chiar în lipsa unei cifre de afaceri în anii anteriori, amenda minimă e de 10.000.000 lei. Nu numai amenzile sunt problematice. Este destul de clar că OUG 46/2022 a fost redactată într-un termen foarte scurt, uneori prin procedeul copy-paste – de exemplu, art. 12(6) menționează că „prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză”, formularea fiind copiată din Legea concurenței nr. 21/1996, fără înlocuirea termenului „anticoncurențial” cu ceva mai potrivit contextului investițiilor străine. Nu rămâne deci decât să sperăm că redactarea normelor de aplicare se va face cu atenție sporită la potențialele efecte nocive, greu de evaluat la acest moment – mergând până la blocarea cvasicompletă a investițiilor non-UE în România.

• 38% dintre executivii din 55 de țări declară că practicile legate de corupție sunt larg răspândite în mediul de afaceri
• România percepută cu un nivel mai scăzut al corupției față de anul trecut
• Nivelurile mitei și ale corupției pe piețele emergente sunt de două ori mai ridicate decât cele de pe piețele dezvoltate
• 20% dintre respondenții cu vârsta până în 35 de ani ar fi dispuși să ofere bani pentru a câștiga sau a păstra o afacere

Practicile legate de mită și corupție nu au mai înregistrat nicio o ameliorare la nivel global încă din 2012, în ciuda intensificării, fără precedent, a activității de investigare și control și a introducerii unor noi legi privind răspunderea penală a companiilor în această perioadă, se arată în EY Global Fraud Survey. Ajuns la a cinsprezecea ediție, studiul sondează percepțiile a 2.550 de directori executivi din 55 de țări.

38% dintre executivii de la nivel global consideră că mita și corupția au rămas prezente în mediul de afaceri, deși autoritățile de reglementare și agențiile de aplicare a legii au impus penalități de peste 11 miliarde de dolari din 2012 până în prezent.

Niveluri de percepție ale corupției mai ridicate pe piețele emergente. România soluționează unele probleme.

Diferența dintre nivelurile de percepție ale corupției dintre țări rămâne semnificativă, 20% dintre respondenții de pe piețele dezvoltate indică faptul că mita și corupția se produc pe scară largă în afaceri, comparativ cu mai mult de jumătate (52%) dintre cei de pe piețele emergente.

Conform rezultatelor sondajului, România este în prezent plasată sub media globală, cu 34%. Trebuie remarcat faptul că percepția a scăzut de la 36% cât înregistra în sondajul de anul trecut, dar rezultatul este încă departe de media scorului  țărilor dezvoltate, de 20%. “Sondajul care a captat răspunsul participanților români de-a lungul ultimilor 6 ani arată  îmbunătățiri vizibile ale percepției privind corupția în țară. România este un studiu de caz important pentru UE cu privire la modul în care măsurile instituționale abordează corupția “, subliniază  liderul Serviciului de Investigare a Fraudelor și al Disputelor (FIDS) din EY România, Kenan Burcin Atakan.

Regiunile în care se consideră că riscurile de corupție sunt ridicate, cu valori mai mari decât media globală, sunt Europa Centrală și de Est (47%), Orientul Mijlociu (62%) și America Latină (74%), în ciuda îmbunătățirii legislației anticorupție și a intensificării acțiunilor de combatere a acesteia în anumite țări.

Există o discrepanță între intenție și performanță

Integritatea se află pe ordinea de zi a echipelor de conducere, iar 97% dintre respondenți recunosc importanța integrității organizației lor. Cu toate acestea, se observă o discordanță între intențiile organizațiilor și comportamentul real. 13% dintre respondenți spun că ar fi dispuși să ofere bani pentru a câștiga sau a păstra o afacere. Acest procent se ridică la 20% în rândul celor care au sub 35 de ani (1 din 5 respondenți, comparativ cu unul din opt respondenți cu vârsta peste 35 de ani).

În acest context, organizațiile trebuie, pe de o parte, să clarifice la nivel intern faptul că a acționa corect intră în responsabilitatea fiecărui angajat, iar a implementa un program de responsabilizare, de sus în jos pe linie ierarhică, în care să implice angajații – intră în responsabilitatea managementului.

22% dintre respondenți consideră că a avea o conduită etică ține de fiecare individ, în timp ce 41% spun că intră în responsabilitatea conducerii companiei.

În privința gestionării abaterilor, 78% dintre respondenți au declarat că organizațiile lor sancționează aceste practici, însă, doar 57% au auzit de cazuri în care anumiți angajați au fost penalizați.

Un management eficient al implementării unor standarde etice trebuie să-i includă însă și pe terți – cei care acționează în numele organizației, potrivit raportului. În prezent, analizarea afacerii unei terțe părți nu pare să reprezinte o prioritate, doar 59% dintre respondenți spun că au o abordare bazată pe identificarea riscurilor și pe un proces de verificare a integrității în rândul terților.

Conformarea la prevederile GDPR

Noul Regulament al UE privind protecția generală a datelor (GDPR) are deja și va continua să aibă un impact semnificativ asupra oricărei organizații care colectează, procesează, folosește și stochează datele cu caracter personal ale cetățenilor UE, ca parte a activității lor zilnice. Ca atare, companiile ar trebui nu doar să fie conștiente de dispozițiile GDPR, ci să le înțeleagă profund, împreună cu noile drepturi pe care le va avea persoana vizată, urmând un model și o strategie holistică, concentrându-se asupra următoarelor domenii: conformitatea legislativă, mediul juridic domestic și internațional, precum și securitatea IT.

La întrebarea în ce măsură companiile lor cunosc prevederile GDPR, 38% dintre respondenții români au răspuns pozitiv. Acest nivel de conștientizare se apropie de media globală de 40%, dar este mai scăzut decât media țărilor dezvoltate și a celor din Europa Centrală și de Est, de 54%, respectiv 42%.

“Afacerile românești nu sunt încă pregătite să se conformeze cu prevederile GDPR. În timp ce instituțiile financiare și companiile mari au luat măsuri pentru a se conforma noii legislații, întreprinderile locale ar trebui să își reconsidere punctul de vedere începând de astăzi, cu mai puțin de o lună înainte de punerea în aplicare”,  susține Kenan Burcin Atakan, liderul FIDS România.

Ca urmare a digitalizării pieței și a dezvoltării tehnologice extrem de rapide, companiile continuă să se confrunte cu un număr tot mai mare de atacuri cibernetice, inițiate fie de atacatori individuali, fie de rețele de crimă organizată și de grupări teroriste. Atunci când se produc breșe de securitate, acestea pot avea un puternic impact asupra operațiunilor, ceea ce ar putea duce la pierderi operaționale mari și la generarea unor riscuri semnificative din perspectiva conformității cu prevederile GDPR.

Participanții la sondaj sunt de părere că atacurile cibernetice reprezintă al doilea cel mai mare risc pentru afaceri după mediul macroeconomic, cu 38% răspunsuri pozitive.

Kenan Burcin Atakan, liderul FIDS România evidențiază faptul că ”digitalizarea pieței, combinată cu investițiile scăzute în securitatea informatică, pot expune companiile la pierderi semnificative rezultate din activități frauduloase”.

****

Despre studiu

În perioada octombrie 2017 –  ianuarie 2018, agenţia  de  cercetări  globale  de  piaţă  Ipsos MORI a  desfăşurat 2.550 de interviuri în 55 de țări, în limba locală a statelor respective. Eșantionul a fost conceput astfel încât să acopere punctele de vedere ale executivilor responsabili cu combaterea fraudei, în mod special directori financiari, manageri de conformitate, directorii departamentelor juridice și ai departamentelor de audit. În cadrul acestui raport, piețele emergente au inclus: Argentina, Bulgaria, Brazilia, Chile, China, Columbia, Croația, Cipru, Republica Cehă, Hong Kong, Egipt, Estonia, Ungaria, India, Iordania, Israel, Kenya, Letonia, Lituania, Malaesia, Mexic, Nigeria, Oman, Polonia, România, Rusia, Arabia Saudită, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Africa de Sud, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Ucraina, Ungaria.

Piețele dezvoltate au fost considerate: Australia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

  ****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

Legea nr. 81/30 martie 2018 privind reglementarea activității de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 296 din 2 aprilie 2018

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante prevederi ale legii nr. 81/30 martie 2018 privind reglementarea activității de telemuncă (“Legea”).

Noul cadru legal intră în vigoare în trei zile de la publicare, respectiv pe 5 aprilie 2018.

Dispoziții generale

Legea reglementează, printre altele: (a) definirea conceptului de telemuncă; (b) elementele esențiale pe care trebuie să le includă contractul individual de muncă; (c) obligațiile specifice ale angajatorului; (d) obligațiile specifice ale telesalariatului; (e) aspecte specifice privind verificarea activității telesalariatului; (f) regimul sancționator.

Definirea conceptului de telemuncă

Telemunca este forma de organizare a muncii prin care salariatul își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține după cum urmează: (a) în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, (b) cel puțin o zi pe lună, (c) folosind tehnologia informației și comunicațiilor, (d) și face acest lucru în mod regulat și voluntar.

În mod obligatoriu trebuie sa existe acordul de voință al părților cu privire la:
• Faptul ca salariatul respectiv exercită activități de telemuncă (exprimat în mod expres în contractul de muncă);
• Organizarea programului de muncă;
• Efectuarea de muncă suplimentară de către telesalariatul cu normă întreagă.

Elementele esențiale pe care trebuie să le cuprindă contractul individual de muncă

Pe lângă elementele reglementate de Codul Muncii, în cazul activității de telemuncă, contactul individual de muncă trebuie să includă prevederi specifice precum:
a) Precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
b) Precizări cu privire la perioada în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator, locul desfășurării activității de telemuncă, programul în care angajatorul poate verifica activitatea telesalariatului, modalitatea de evidențiere a orelor de muncă ale telesalariatului, responsabilitățile părților;
c) Măsuri pe care angajatorul trebuie să le ia pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților;
d) Condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității de telemuncă.

Obligațiile specifice ale angajatorului

Angajatorul are anumite obligații specifice în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă a telesalariatului, printre care:
• Asigurarea mijloacelor aferente tehnologiei informației sigure necesare prestării muncii precum și instalarea, verificarea și întreținerea echipamentului de muncă necesar (dacă părțile nu convin altfel);
• Asigurarea condițiilor ca telesalariatul să primească instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă.

Obligațiile specifice ale telesalariatului

Telesalariatul are, printre altele, următoarele obligații:
• Să respecte cadrul legal în domeniul securității și sănătății în muncă și, în mod specific, să îi permită angajatorului accesul, în măsura în care este posibil, în vederea stabilirii și realizării măsurilor de securitate și sănătate în muncă;
• Să informeze angajatorul cu privire la echipamentele de muncă utilizate, la condițiile existente la locurile desfășurării activității de telemuncă și să utilizeze numai echipamente care nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea sa;
• Să respecte regulile specifice și restricțiile stabilite de către angajator cu privire la rețelele de internet folosite sau cu privire la folosirea echipamentului pus la dispoziție.

Aspecte specifice privind verificarea activității telesalariatului

Pe lângă dreptul angajatorului de a avea acces, în anumite condiții, la locurile de desfășurare a activității de telemuncă sunt reglementate anumite drepturi similare și în favoarea:
• Reprezentanților organizațiilor sindicale sau reprezentanților salariaților pentru aplicarea și verificarea condițiilor de muncă ale telesalariatului;
• Reprezentanților autorităților competente pentru verificarea aplicării cerințelor legale în domeniul sănătății și securității în muncă și al relațiilor de muncă.

În cazul în care locul de desfășurare a activității telesalariatului este la domiciliul acestuia, accesul se acordă doar în urma notificării în avans a telesalariatului și sub rezerva consimțământului acestuia.

Regimul sancționator

Legea reglementează o serie de contravenții pentru situațiile în care nu sunt respectate obligații precum:
• Obligația de a prevedea în mod expres în contractul individual de muncă prestarea unei activități în regim de telemuncă;
• Obligația de a obține acordul telesalariatului cu normă întreagă pentru efectuarea de muncă suplimentară,
• Obligația de a încheia contractul individual de muncă cu stipularea clauzelor specifice indicate de Lege.

Contravențiile reglementate de Legea sunt sancționate cu amendă care variază între 10.000 lei și 2.000 lei. Legea oferă posibilitatea persoanei sancționate de a achita jumătate din cuantumul acestor amenzi în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare sau, după caz, de la data comunicării acestuia.

Autor:
Nicoleta Gheorghe, Manager – Avocat, Coordonatorul practicii de dreptul muncii