• Peste jumătate dintre companiile respondente la nivelul României (52,9%) au făcut obiectul unor inspecții fiscale privind prețurile de transfer
• 60% dintre respondenți nu au ajustat prețurile de transfer pentru a-și corecta rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate
• Mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiul EY România au apreciat că prețurile de transfer reprezintă o problemă fiscală (59,1%)

Atenția la nivel mondial asupra prețurilor de transfer continuă, atât ca urmare a proiectului BEPS inițial, cât și a proiectului BEPS 2.0. La fel, administrațiile fiscale au în vizor tranzacțiile transfrontaliere cu persoane afiliate, iar coroborat cu preocuparea companiilor pe acest segment al activității lor, toate au ca rezultat o examinare extrem de atentă a domeniului prețurilor de transfer.

În sondajul EY Global Tax Risk and Controversy Survey, realizat în acest an, aria prețurilor de transfer își asigură încă o dată primul loc printre respondenți, directorii globali de taxe apreciind în proporție de 63% că prețurile de transfer reprezintă cea mai importantă sursă de risc fiscal, depășind zona stimulentelor fiscale cu 28 de puncte procentuale.

Rezultatul demonstrează faptul că prețurile de transfer reprezintă cea mai mare preocupare în rândul directorilor din domeniul fiscal și financiar în ceea ce privește sursele de risc fiscal, într-un context al schimbărilor fără precedent din mediul de afaceri al ultimilor 4-5 ani.

Dacă în studiul efectuat de EY România în 2022 privind prețurile de transfer majoritatea companiilor apreciau că acestea nu reprezintă o problemă fiscală (50%) sau nu considerau necesar să analizeze această problemă din punct de vedere al strategiei fiscale (12%), mai mult de jumătate (59,1%) din respondenții studiului EY România din 2023 consideră că prețurile de transfer reprezintă o arie de risc fiscal în România, în linie cu tendințele la nivel global.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: „Riscurile legate de prețurile de transfer au crescut mai ales într-un context de colaborare între autoritățile fiscale care cooperează pentru a aplica atât legile fiscale existente, cât și pentru a se pregăti să impună schimbările care vor urma. Gestionarea obligațiilor și riscurilor privind prețurile de transfer necesită conectare la operațiunile de afaceri, experiență tehnică profundă, predictibilitate și previziune, iar companiile trebuie să se pregătească, dacă doresc să evite dispute costisitoare în domeniul preţurilor de transfer”.

Preocuparea pentru aspectele de prețuri de transfer și conformarea cu reglementările de documentare în acest domeniu sunt susținute și de faptul că majoritatea respondenților studiului din acest an pe România (87,8%) arată faptul că aceștia au efectuat analize pentru a verifica dacă preţurile de transfer practicate cu părțile afiliate sunt în conformitate cu prețul pieței.

În schimb, 42,8% dintre companiile respondente declară că au existat cazuri în care rezultatele din tranzacțiile derulate s-au situat în afara intervalului de piață obținut în urma analizelor prețurilor de transfer. În acest context, dacă rezultatul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părțile implicate în tranzacție nu sunt corect reflectate și ar trebui corectate prin realizarea unor ajustări ale prețurilor de transfer.

Cu toate acestea, 60% dintre respondenți nu au realizat acele ajustări ale prețurilor de transfer prin care să își corecteze rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate, fiind astfel expuse la riscul ca ANAF să efectueze ajustări de prețuri de transfer, cu impact direct asupra impozitului pe profit.

Pe de altă parte, 20,6% din respondenți consideră că efectuarea ajustărilor periodice de prețuri de transfer reprezintă unul dintre principalii factori de risc în eventualitatea unei inspecții fiscale vizând aspecte de prețuri de transfer, alături de revizia principiilor de calcul al prețurilor de transfer (32,3%), nepregătirea dosarului de prețuri de transfer (23,5%), scăderea profitabilității (14,7%) și nedocumentarea deciziilor luate și/sau a circumstanțelor dificile (8,8%).

Serviciile (de tip management, dar și de altă natură – de exemplu IT, juridice, fiscale) sunt considerate în proporție de 52,8% ca fiind cele mai susceptibile să fie puse sub semnul întrebării de către autoritățile fiscale din perspectiva prețurilor de transfer, fiind urmate de finanțările intra-grup (17,1%), distribuția de mărfuri (11,4%) și de achiziția de materii prime (10%), în opinia respondenților.

Tendințele din România reflectă tendințele de la nivel global, 58% dintre respondenții din cadrul sondajului EY Global Tax Risk and Controversy Survey consideră că tranzacțiile implicând servicii cu valoare adăugată ridicată, serviciile de management și corporative reprezintă ariile care pot conduce la riscuri fiscale semnificative pentru organizația acestora, alături de aplicarea unor metode de prețuri de transfer alternative de către autoritățile fiscale, (41%), aranjamentele de contribuții la cost (27%) și remunerația pentru activitățile de distribuție (26%).

În contextul unei atenții din ce în ce mai sporite din partea autorităților asupra aspectelor de prețuri de transfer, studiul din 2023 indică faptul că peste jumătate dintre companiile respondente din România (52,9%) au făcut obiectul unor inspecții fiscale pe tema preţurilor de transfer, spre deosebire de anul anterior în care mai mult de jumătate dintre firmele respondente (59,5%) nu trecuseră, încă, printr-o inspecție care să vizeze prețurile de transfer.

În cazul companiilor care au făcut obiectul unei astfel de inspecții, pentru 33,3% din respondenți a avut drept rezultat ajustări ale prețurilor de transfer. De asemenea, studiul arată că pentru cei mai mulți dintre respondenți (66,7%) la nivelul cărora au fost aplicate ajustări de prețuri de transfer, acestea au avut o valoare de până la 1 milion de euro.

În ciuda preocupării din ce în ce mai mari pentru aspectele de prețuri de transfer, companiile, în proporție de 97,2%, nu au depus și nici nu își doresc să depună în următorii doi ani cereri pentru obținerea unui acord de preț în avans (APA). Acesta reprezintă un acord între contribuabil și autoritatea fiscală din jurisdicția în care este rezident care reglementează aspecte importante în privința prețurilor de transfer aferente tranzacțiilor derulate între părți afiliate.

Prin stabilirea în avans a unui set de criterii, aplicabile pentru o anumită perioadă, pentru care se asigură conformitatea cu principiul valorii de piață, APA are ca scop evitarea disputelor în zona prețurilor de transfer. Cu alte cuvinte, încheierea unui APA ajută compania să aibă o certitudine pentru tranzacțiile luate în calcul în acord și eliminarea potențialelor ajustări ale prețurilor de transfer (atât timp cât termenii APA sunt respectați) și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, legate de ajustările de prețuri de transfer derulate de autoritățile fiscale, situații de dublă impunere care se întâlnesc în practică din ce în ce mai des.

Dacă în cadrul sondajului global EY, 39% din respondenți au indicat faptul că pregătesc și execută o strategie bine definită privind obținerea unor acorduri de preț în avans, în România încrederea în documentația de prețuri de transfer este apreciată de majoritatea participanților la studiu (58,9%) ca fiind suficientă pentru a apăra tranzacțiile cu părțile afiliate ale societății. Pe de altă parte, companiile românești au menționat costurile asociate procesului obținerii acordului (26,5%) sau lipsa încrederii în beneficiile APA (5,9%) ca factori care îi determină deocamdată pe contribuabili să nu utilizeze îndeajuns un acord de preț în avans încheiat cu autoritatea fiscală ca instrument de prevenire a disputelor.

Demn de menționat este și faptul că, la nivel global, companiile optează, ca strategie, pentru revizuirea periodică a tranzacțiilor cu risc fiscal ridicat, tocmai pentru a proteja compania de fluctuații financiare și a asigura stabilitatea generală a companiei. Astfel că, 43% dintre respondenți au indicat această metodă de protecție a companiei, conferind un anumit nivel de predictibilitate a afacerilor.

În schimb, respondenții studiului din 2023 menționează într-o proporție covârșitoare (66,7%) faptul că au contestat ajustările de prețuri de transfer pe cale administrativă, iar în cazul în care contestația administrativă nu a avut succes, 75% din respondenți menționează că s-au adresat instanței de judecată.

Autori:

• Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Călin Stan, Avocat, Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii

În Monitorul Oficial al României nr. 585/28.06.2023 a fost publicat Ordinul nr. 920/13.06.2023 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la persoanele fizice cu averi mari, prin care sunt reglementate mai multe aspecte privind conformarea și controlul marilor averi, ceea ce se traduce într-o intensificare a eforturilor ANAF de a colecta, în totalitate și la timp, cât mai multe venituri către bugetul de stat.

Ordinul nr. 920/13.06.2023 reglementează, în concret, următoarele: definiția persoanelor fizice cu averi mari; modalitatea de stabilire/estimare a averii; definirea grupurilor PFAM, PFAM extins; desemnarea structurii competente care să deruleze programul de creștere a conformării fiscale voluntare a persoanelor fizice cu averi mari (Direcția generală control venituri persoane fizice – DGCVPF).

Astfel, persoana fizică cu avere mare este definită ca fiind persoana fizică rezidentă fiscal în România care deține o avere, atât în țară, cât și în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 milioane euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Națională a României.

În ceea ce privește valoarea averilor, Ordinul nr. 920/13.06.2023 aduce claritate prevăzând că estimarea acestora se va realiza pe baza datelor și informațiilor cu privire la bunurile imobile, bunurile mobile și activele financiare deținute, averea fiind considerată suma celor trei elemente.

Totodată, sunt reglementate și noțiunile de „Grup al persoanelor fizice cu averi mari” și „Grup extins al persoanelor fizice cu averi mari”, astfel:

• noțiunea de „Grup al persoanelor fizice cu averi mari” se referă la persoanele fizice a căror avere estimată depășește suma de 25 milioane euro;
• noțiunea de „Grup extins al persoanelor fizice cu averi mari” se referă la grupul persoanelor fizice cu averi mari, la care se adaugă persoanele fizice soți/soții și rude/afini până la gradul al doilea ai/ale acestora.

Contribuabilii ce fac parte din Grupul persoanelor fizice cu averi mari și/sau din Grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari urmează să fie informați că fac parte dintr-un astfel de grup, printr-o notificare care va cuprinde mai multe informații privind încadrarea în criteriile de avere, cele trei elemente pe baza cărora a fost estimată averea și aspecte legale despre conformare. În prezent, persoanele fizice identificate cu risc fiscal sunt notificate de către organele fiscale în vederea conformării, în cazul în care acestea constată diferențe semnificative între veniturile declarate de către contribuabili și veniturile estimate ca fiind realizate de către aceștia pe baza anumitor indicatori fiscali și patrimoniali. Notificarea de conformare reprezintă un pas procedural anterior inițierii unui control fiscal (dar ulterior analizei de risc).

De asemenea, grupul de persoane fizice cu averi mari, precum și grupul extins de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani, în sensul introducerii contribuabililor persoane fizice care au o avere estimată mai mare de 25 milioane euro, și o dată la 6 ani, în sensul eliminării contribuabililor persoane fizice a căror avere a scăzut sub pragul sus-menționat.

În scopul asigurării conformării fiscale, vor fi aplicate tratamente fiscale alternative pentru creșterea conformării fiscale – îndrumarea persoanelor cu averi mari pentru înțelegere și declarare, precum și transmiterea de notificări privind problemele de neconformare identificate. Totodată, ANAF va proceda la selectarea, pe baza analizei de risc, a persoanelor fizice care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, în vederea efectuării de verificări ale situației fiscale personale/verificări documentare.

Aspectele majore ce trebuie reținute din proiectul de ordin al ANAF se referă la creșterea gradului de conformare la declararea marilor averi și, respectiv, plata impozitelor aferente și dezvoltarea, și în România, a unei „relații de parteneriat” între contribuabili și autoritatea fiscală, pentru a evita situațiile neplăcute și dificile în care, în urma controalelor, se constată nereguli la declarare și plată.

ANAF intenționează astfel să lucreze în sprijinul conformării fiscale voluntare a contribuabililor cu averi mari, prin toate măsurile întreprinse, inclusiv prin segmentarea contribuabililor pe bază de risc fiscal, acțiunile de control fiind precedate de acțiuni preliminare țintite, de îndrumare și notificare privind problemele de necomformare identificate.

La rândul lor, contribuabilii din această categorie trebuie să analizeze în profunzime legislația, să evalueze corect și complet averea totală, să-și declare veniturile și să se conformeze la plata impozitelor aferente, potrivit prevederilor Codului fiscal, în general până pe 25 mai a fiecărui an pentru anul anterior. Sunt situații complexe, în care veniturile pot fi realizate și în România și în străinătate, activele sunt de diverse tipuri, chiar din fiecare dintre cele trei categorii mai sus menționate şi o analiză fiscală de specialitate este necesară.

În concluzie, ANAF își propune să creeze premisele necesare pentru conformare, corectitudine, transparență în declararea veniturilor, în totalitatea acestora și o necesară colaborare între contribuabilii cu averi mari și autorități. În legătură cu ceea ce ANAF intenționează să definească drept „averi mari” și având în vedere necesara evaluare a bunurilor mobiliare, imobiliare și activelor financiare deținute, cu atenție sporită și către companiile în care contribuabilii vizați sunt acționari – asistența de specialitate, atât fiscală, cât și juridică, se impune, tocmai pentru a evita situațiile de neconformare completă.

Potrivit raportului de activitate al ANAF pentru anul 2022, ca urmare a controalelor efectuate la contribuabili persoane juridice şi fizice în anul 2022, inspecţia fiscală a înregistrat următoarele rezultate:

•  au fost efectuate 34.991 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice (26.056 la contribuabili persoane juridice şi 8.935 la contribuabili persoane fizice), din care 24.459 inspecţii fiscale (17.411 la contribuabili persoane juridice şi 7.048 la contribuabili persoane fizice);
• au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală 2.806,1 mil. lei (2.629,5 milioane lei la contribuabili persoane juridice şi 176,6 mil. lei la contribuabili persoane fizice).

De asemenea, în primele trei luni ale anului 2023 s-au efectuat 14.160 controale la persoane juridice și fizice – 10.184 la contribuabili persoane juridice și 3.976 la contribuabili persoane fizice, fiind stabilite sume suplimentare în valoare totală de 612,0 milioane lei.

Autor: Paul Chichernea, Associate Biriș Goran SPARL

Codul de procedură fiscală a fost actualizat printr-o ordonanță de urgență care a modificat substanțial regulile pentru ambele mecanisme de eșalonare la plată (clasică și simplificată), care permit companiilor o plată „în rate” a datoriilor fiscale.  Modificările vizează, printre altele, eliminarea unor tipuri de debite fiscale de pe lista celor care puteau fi eșalonate la plată, dar și adăugarea unei categorii noi de datorii bugetare care pot fi de-acum cuprinse în cele două mecanisme. Noi prevederi apar și în privința garanțiilor obligatorii pentru contribuabilii care apelează la procedura eșalonării.

Actualizarea Codului de procedură fiscală s-a făcut prin O.U.G. nr. 20/2023, în vigoare deja, care prevede o serie de reguli noi la ambele mecanisme de eșalonare la plată permise contribuabililor – și procedura clasică, și procedura de eșalonare simplificată.

Cele mai importante noutăți de la mecanismul general al eșalonării vizează reglementarea unei condiții pentru contribuabili de a constitui garanții în procentaj de minimum 50% din valoarea obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, pentru a beneficia de eșalonarea la plată de cel mult cinci ani, în situația în care contribuabilii dețin bunuri în proprietate insuficiente pentru a constitui garanțiile impuse de legislație.

În cazul în care debitorii nu pot constitui garanția de minimum 50%, aceștia pot beneficia de eșalonare la plată pe o perioadă de cel mult șase luni. Vechile reglementări se refereau la termenul maxim de șase luni numai pentru debitorii care nu pot constitui niciun fel de garanție.

Lista datoriilor care pot fi cuprinse în eșalonări a fost modificată, în sensul în care au fost incluse și obligațiile fiscale/bugetare care reprezintă fonduri europene sau fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, dar au fost eliminate de la eșalonare accizele.

La mecanismul eșalonării simplificate, una dintre cele mai relevante modificări vizează lista datoriilor care sunt permise să fie stinse prin acest mecanism. Astfel, deși au fost introduse și aici obligațiile fiscale/bugetare care reprezintă fonduri europene sau fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, au fost excluse: accizele, impozitele și contribuțiile sociale obligatorii cu reținere la sursă sau reținute prin stopaj la sursă, taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc.

O modificare care vizează ambele tipuri de eșalonări se referă la faptul că de-acum se poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eșalonare la plată într-un an, în condițiile în care, până la apariția acestei ordonanțe, erau permise două astfel de cereri.

Similar, un debitor poate solicita menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării unor condiții, o singură dată, față de două ori, anterior.

Între timp, ANAF a publicat în dezbatere publică și un proiect de ordin prin care implementează aceste noile reguli stabilite de Codul de procedură fiscală. Odată adoptat, ordinul va permite punerea efectiv în aplicare a reglementărilor.

Printre altele, proiectul de ordin stabilește actualizarea cererilor prin care firmele solicită eșalonări și a celorlalte formulare necesare pe parcursul procedurii.

Viitoarele proceduri ANAF pun în aplicare și noile termene, revizuind, de asemenea, și documentele justificative care se anexează cererii de eșalonare în sensul eliminării unor documente care erau solicitate în mod obligatoriu până acum.

Principalele schimbări propuse de ANAF la procedura eșalonării clasice:

• actualizarea modelului cererii de acordare a eșalonării la plată;
• reducerea numărului de documente justificative care se anexează cererii de eșalonare – dispar, printre altele: situația financiară anuală, situația încasărilor și plăților pe ultimele șase luni anterioare datei depunerii cererii de acordare a eșalonărilor la plată, precum și situația privind indicatorii orientativi și alte informații.

În ceea ce privește procedura eșalonării simplificate, schimbările principale propuse de ANAF vizează:

• eliminarea prevederilor referitoare la acordarea eșalonării la plată, în formă simplificată, pentru debitorii prevăzuți la art. 204 din Codul de procedură fiscală, respectiv cei care trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar;
• abrogarea prevederilor referitoare la aprobarea unei alte perioade de eșalonare la plată în cazul modificării deciziei de eșalonare la plată;
• introducerea unui nou formular privind acordul de principiu în cazul modificării/menținerii valabilității eșalonării la plată pentru debitorii care trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar.

Autor: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

• Reglementările SFIA din legislația românească sunt susceptibile de îmbunătățiri semnificative
• Este necesară extinderea ariei de impozite acoperite pentru a face din procedura de obținere a SFIA o practică obișnuită pentru contribuabili
• Pe lângă cadrul legislativ, mai puțin atractiv în acest moment, SFIA trebuie să aibă și o aplicabilitate mai facilă pentru companii

Legislația fiscală din România permite, conform Codului de procedură fiscală, obținerea de către contribuabili din partea autorităţilor de profil (în speță, Ministerul Finanțelor) a unei soluții fiscale pentru reglementarea unei situații viitoare, pe care contribuabilul anticipează că o va avea de rezolvat. Cu alte cuvinte, soluția fiscală anticipată (SFIA) poate fi solicitată, contra cost, organului fiscal, iar cererea pentru emiterea soluţiei fiscale se depune pentru o singură situaţie fiscală principală, care se va întâmpla la o dată ulterioară depunerii acesteia.

Teoretic, soluția fiscală anticipată este concepută pentru a veni în sprijinul contribuabililor, în realitate însă, reglementările legislației din România sunt susceptibile de îmbunătățiri semnificative față de actualele prevederi pe care le conține OMF nr. 1178/2023.

Punctele-cheie care consideră mediul de afaceri că ar trebui radical îmbunătățite se referă, înainte de toate, la criteriile pe baza cărora ANAF poate lua în considerare sau nu o astfel de cerere, respectiv situațiile în care Ministerul Finanțelor poate decide respingerea SFIA, ceea ce creează o disproporție uriașă între drepturile/obligațiile autorităților fiscale vizavi de contribuabil.

Totul ține de scopul/aria de acoperire a SFIA și efectiv de obținerea unei soluții fiscale anticipate, astfel că este important nu doar să existe un cadru legislativ, mai puțin atractiv în acest moment, dar și o aplicabilitate mai facilă pentru companii.

Printre aspectele care ar putea fi semnificativ îmbunătățite se numără aspecte de fond, dar și de formă ale ordinului menționat. Exemplele includ, între altele, aspecte legate de neincluderea impozitelor şi taxelor locale în scopul SFIA, diverse aspecte procedurale, între care condiţiile în care se acceptă sau se respinge cererea de SFIA, inclusiv opozabilitatea şi revocarea SFIA de către autoritățile fiscale.

Care este mecanismul Soluției Fiscale Anticipate?

Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal central (Ministerul Finanțelor) în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unei situaţii fiscale de fapt viitoare.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, soluţia fiscală individuală anticipată este opozabilă şi obligatorie faţă de organul fiscal, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de contribuabil. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate este de până la șase luni, iar emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate se obține contra cost, astfel:

• echivalentul a 5.000 euro pentru contribuabilii mari şi contribuabilii nerezidenţi și echivalentul în lei a 3.000 euro pentru celelalte categorii de contribuabili.

Cererea trebuie să includă:

• descrierea în detaliu a situației fiscale specifice pentru care se solicită soluția anticipată;
• argumente și referiri la aplicarea legislației fiscale și a convențiilor fiscale internaționale;
• documente relevante care susțin cererea;
• referințe la legislația fiscală aplicabilă și interpretările administrative care să susțină cererea;
• concluziile pe care contribuabilul le solicită.

OMF nr. 1178/2023 reiterează prevederile referitoare la soluția fiscală anticipată, rămân însă o serie de aspecte care ar putea fi mult îmbunătățite în sprijinul de facto al contribuabililor, de formă și de fond deopotrivă.

Predictibilitatea fiscală – obligatorie pentru un mediu de afaceri stabil

Pentru a asigura utilitatea SFIA, ar fi obligatorie și necesară, de exemplu, extinderea ariei de impozite acoperite, tocmai pentru a face din procedura de obținere a SFIA o practică obișnuită pentru contribuabili. Pe de altă parte, deși legislația în această speță există de ceva timp în România, obţinerea unei soluții financiare anticipate este un proiect încă anevoios și birocratic.

Deși în toate mediile – de business, academice și chiar ANAF – se vorbește despre predictibilitate fiscală, ca un element absolut obligatoriu unei economii funcţionale, care ar putea fi asigurată de procedurile SFIA, pentru un contribuabil obținerea ei este încă foarte dificilă. Iar faptul că emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate suportă o taxă de emitere relativ însemnată, nu este aspectul cel mai important comparativ cu altele din ordinul menționat.

Predictibilitatea fiscală, alături de predictibilitatea legislativă, prin asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru un contribuabil, primează. Dacă acesta își dorește să obțină o soluție pentru a rezolva o situație fiscală viitoare (anticipată prin planul de afaceri), aceasta este mult mai importantă comparativ cu suma plătită la ANAF, tocmai pentru a-și putea asigura derularea afacerilor într-un mediu fiscal stabil.

Semnalele și propunerile mediului de afaceri din România sunt ample și susțin clarificarea, claritatea şi modificarea unor puncte din actualele prevederi ale OMF nr. 1178/2023, dar și completarea pentru extinderea ariei de aplicabilitate SFIA. Nu mai puțin importante de menționat sunt și situațiile în care Ministerul Finanțelor poate decide respingerea SFIA, ceea ce creează o disproporție uriașă între drepturile/obligațiile autorităților fiscale vizavi de contribuabil.

În cazul în care reglementările din acest moment referitoare la SFIA nu vor fi îmbunătățite pe aspectele menționate mai sus, este posibil că antreprenorii și companiile, descurajați de criteriile actuale de încadrare în obținerea unei soluții fiscale anticipate, să renunțe la acest instrument conceput tocmai pentru a le susține deciziile de business. SFIA vă rămâne, astfel, doar pe hârtie, fară aplicabilitate practică în sensul asigurării predictibilității fiscale de care este nevoie în România.

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

Toate companiile încadrate la categoria contribuabililor mari, care derulează tranzacții intra-grup, trebuie să își pregătească anual dosarul de prețuri de transfer, termenul-limită fiind data depunerii declarației fiscale de impozit pe profit. Odată cu actualizarea listei de contribuabili mari, operată de ANAF începând din 2022, noile companii introduse în această listă, încadrate până la acel moment la alte categorii de contribuabili, au devenit obligate să întocmească anual acest document. Pentru 2023, e necesar ca dosarul să fie gata până cel târziu la 25 iunie, căci lipsa sa poate fi sancționată de autoritățile fiscale cu sume de până la 27.000 de lei.

Pregătirea anuală a dosarului de prețuri de transfer este obligatorie pentru toate companiile clasificate de ANAF ca mari contribuabili, care efectuează operațiuni cu părți afiliate.

Obligația este dependentă de anumite praguri de semnificație prevăzute de legislația fiscală:

• 200.000 EUR, pentru dobânzile primite sau plătite aferente serviciilor financiare (la cursul de schimb transmis de BNR pentru ultima zi a anului fiscal);
• 250.000 EUR, pentru operațiunile aferente serviciilor prestate sau primite (la cursul de schimb transmis de BNR pentru ultima zi a anului fiscal); 
• 350.000 EUR, pentru operațiunile aferente cumpărărilor sau vânzărilor de active corporale sau necorporale (la cursul de schimb transmis de BNR).

Valoarea totală anuală raportată la pragurile de semnificaţie este cea obţinută prin însumarea valorii tranzacţiilor cu toate persoanele afiliate (exclusiv TVA) indiferent dacă au calitatea de clienți sau furnizori pentru fiecare categorie de tranzacții – dobânzi, servicii și respectiv bunuri.

Pentru companiile devenite mari contribuabili de la începutul anului 2022, obligația de a pregăti dosarul prețurilor de transfer se aplică din 2023, astfel că ele vor trebui să aibă gata dosarul până cel târziu la termenul din 25 iunie 2023, când este data-limită pentru transmiterea raportărilor de impozit pe profit.

Nu uitați că termenul de 25 iunie este unul temporar, valabil doar pentru perioada 2022-2026.  În mod uzual, depunerea declarațiilor de impozit pe profit este 25 martie a fiecărui an.

Merită precizat de asemenea că dosarul de prețuri de transfer rămâne obligatoriu și pentru firmele care fac parte din grupuri fiscale. Practic, legislația fiscală nu prevede vreo excepție pentru companiile care au ales să aplice consolidarea fiscală la impozit pe profit, astfel că obligația de pregătire a dosarului care documentează tranzacțiile între entități afiliate se păstrează la nivelul fiecărui membru al grupului fiscal. Obligativitatea vizează inclusiv tranzacțiile cu membrii grupului, nu doar cele realizate cu entități afiliate din afara grupului fiscal.

Amenzile pentru companiile care nu își pregătesc dosarul prețurilor de transfer sunt unele semnificative, orice întârziere de prezentare a documentului (care poate fi solicitat de ANAF oricând după data-limită) generând riscul unor sancțiuni cuprinse între 25.000 și 27.000 de lei din partea autorităților fiscale de control. Legislația prevede, pentru marii contribuabili, un termen de 10 zile calendaristice de la data solicitării în care documentul trebuie prezentat Fiscului.

Și companiile medii și mici au obligația să dețină dosare de prețuri de transfer, dacă au operațiuni cu afiliați. Pentru aceste companii, dosarul nu trebuie întocmit obligatoriu în fiecare an, dar trebuie prezentat în cadrul inspecțiilor fiscale atunci când ANAF îl solicită.

Firmele care primesc astfel de cereri au între 30 și 60 de zile calendaristice pentru a prezenta inspectorilor fiscali documentul, însă practica arată că perioada este prea scurtă pentru pregătirea unui dosar complet și suficient documentat. Cea mai prudentă abordare este ca firmele să își pregătească din timp dosarele de prețuri de transfer și să le aibă deja gata, astfel încât, la momentul la care ANAF le solicită documentele, acestea să fie cel mult revizuite sau actualizate pentru a fi prezentate inspectorilor.

Dincolo de amenzi, lipsa unui dosar de prețuri de transfer foarte bine construit și argumentat poate duce, în caz de control fiscal, la impozite suplimentare de plată, precum și la dobânzi și penalități de întârziere aferente acelor sume. 

Pentru companiile mici și medii, obligația de a prezenta dosarul prețurilor de transfer intervine de la alte praguri de semnificație comparativ cu cele prevăzute pentru contribuabilii mari. În cazul lor, valoarea tranzacțiilor cu părți afiliate trebuie să fie mai mare sau egală cu una dintre următoarele limite:

• 50.000 euro, în cazul dobânzilor;
• 50.000 euro, în cazul serviciilor; 
• 100.000 euro, în cazul tranzacțiilor cu bunuri tangibile și/sau intangibile.

Autori:

• Diana Coroabă, Partener, PwC România
• Ala Popa, Senior Manager, PwC România

Cele mai recente tendințe în materie de prețuri de transfer, atât la nivel local, cât și internațional, au adus în prim-plan tranzacțiile financiare, care au devenit, astfel, ținta unor abordări ale autorităților fiscale mult mai sofisticate și axate pe o analiză calitativă.

Urmărind evoluția și modul în care autoritățile fiscale din România abordează tranzacțiile financiare ale companiilor din sectoarele non-bancare, în ultima perioadă, după ce au fost introduse noi îndrumări în legislația europeană, observăm o dinamică concentrată îndeosebi pe aspectele care țin de substanță, natura economică a acestor tranzacții, beneficiarul efectiv.

Substanța economică – un subiect tot mai preferat de ANAF

Astfel, substanța tranzacțiilor și încadrarea lor corectă este adesea abordată de către autoritățile fiscale în cadrul inspecțiilor fiscale, dar și de către autoritățile altor state în contextul Planului de Acțiune BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) și al inițiativelor ulterioare acestui plan.

Spre exemplu, tot mai multe inspecții în care împrumuturile acordate de către societăți pe perioade scurte de timp (de exemplu 6 luni) și prelungite ulterior în mod repetat, au fost contestate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și reclasificate în împrumuturi pe termen lung. Autoritățile fiscale analizează natura tranzacției și scopul ei efectiv. Or dacă aceste împrumuturi au fost din start concepute pe termen lung de către creditor și oferite în tranșe doar pentru a reduce rata de dobândă în beneficiul entității afiliate, rezultă că tipul lor este altul în substanță decât cel prezentat în contract sau în analiza de prețuri de transfer.

Un alt exemplu este cel al tranzacțiilor de tip cash pooling. Societățile locale cu exces de lichiditate aderă la aceste structuri de finanțare intragrup și, din perspectiva ANAF, ratează niște venituri pe care le-ar fi putut realiza dintr-un depozit pe termen lung cu rate de dobândă mult mai avantajoase. Totuși, fiecare caz trebuie analizat în parte, având în vedere că scopul unei structuri de tip cash pooling este de a oferi avantaje pentru toate părțile implicate, mai ales acolo unde fluxul de lichidități este unul variabil. 

În plus, în practică, întâlnim cazuri în care ANAF respinge tratamentul favorabil potrivit Tratatelor de evitare a dublei impuneri sau potrivit Directivei UE 2003/49/CE, atunci când beneficiarul efectiv este diferit de cel pentru care s-a prezentat certificatul de rezidentă fiscală. Spre exemplu, în cazul finanțărilor de tip back-to-back sau finanțărilor de tip cash pooling, poate apărea întrebarea privind rezidența beneficiarului efectiv, acesta fiind perceput ca beneficiarul final efectiv și nu intermediarul / liderul de cash pool. Este important ca liderul de cash pooling să aibă funcții și riscuri care să demonstreze ca în fapt este beneficiarul efectiv al dobânzilor încasate/plătite. Același lucru se întâmplă pentru finanțările back-to-back- funcții și riscuri

Aceste abordări practice vin și pe fondul schimbărilor legislative ce au avut loc în ultimii ani. Reamintim că pe 20 iunie 2016, Comisia Europeană a adoptat directiva împotriva evaziunii fiscale, The Anti Tax Avoidance Directive (ATAD), ca parte a pachetului de combatere a evaziunii fiscale.

Totodată, tot mai multe discuții sunt în jurul propunerii de Directiva ATAD 3, care urmărește companiile fără substanța economică (shell companies). Propunerea de Directivă introduce noi obligații de raportare care pot rezulta în respingerea avantajelor fiscale pentru entitățile din cadrul UE fără substanță economică. Astfel, companiile ar trebui să urmărească anumiți indicatorii minimi de substanță (de exemplu, mai mult de 65% din venitul companiei să nu fie venit pasiv, majoritatea activităților operaționale / administrative să nu fie externalizate către un terț, mai mult de 55% dintre venituri să nu provină din tranzacții transfrontaliere). În cazul în care aceștia nu sunt îndepliniți, companiile vor avea noi obligații de raportare și nu vor mai beneficia de tratamentul favorabil prevăzut de tratatele de evitare a dublei impuneri și de Directivele UE.

Gradul de îndatorare – pe agenda autorităților fiscale

Revenind la normele inițiale ATAD introduse prin Directiva (UE) 2016/1164, observăm că oferă claritate și un ghidaj clar atât autorităților fiscale, cât și companiilor multinaționale, cu privire la importanța analizării costurile excedentare ale îndatorării și al pragului de deductibilitate ale acestora (ce nu trebuie să depășească 30% din câștigurile contribuabilului), care sunt pragurile până la care aceste costuri se pot deduce și ce implicații pot atrage nerespectarea acestor condiții.

În consecință, un subiect des întâlnit în cadrul inspecțiilor fiscale și tot mai frecvent contestat este gradul de îndatorare al companiilor. Banca Națională a României analizează cu atenție evoluția riscului de credit, iar în prezent când situația economică este din ce în ce mai volatilă sunt scoase în evidență vulnerabilitățile structurale acumulate la nivelul companiilor.

Societățile multinaționale sunt vizate în special de ANAF atunci când vine vorba de tranzacțiile financiare intragrup, autoritățile dorind să țină sub o monitorizare atentă performanțele asimetrice survenite la nivelul unor astfel de structuri, în special în contextul economic tot mai imprevizibil, după cum arată și o statistică recentă a BNR.

În sondajul trimestrial privind riscurile sistemice, publicat în septembrie 2022 de către BNR, riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental este identificat de BNR ca un risc sistemic la adresa sectorului financiar, fiind clasificat ca risc sistemic ridicat/dificil de gestionat.

Ca atare, atenția autorităților față de rambursarea creditelor și gradul de îndatorare al societăților este sporită, fiind susținută și de ultimele modificări legislative la nivelul Uniunii Europene (UE).

Totodată, gradul de îndatorare este tot mai des analizat din punct de vedere al substanței tranzacțiilor.

Spre exemplu, la nivel internațional, autoritățile fiscale analizează din ce în ce mai mult gradul de îndatorare ca parte a analizei de prețuri de transfer a tranzacțiilor financiare. Din punct de vedere al substanței, analiza își propune să determine dacă compania ar obține un nivel de finanțare comparabil în condiții similare pe piață. Astfel, autoritățile mai multor state UE solicită analize mai elaborate și aliniate cu noile îndrumări în baza Capitolului X din Liniile Directoare privind prețurile de transfer emise de OCDE.

De asemenea, am observat în România mai multe cazuri în care autoritățile de control au reclasificat împrumuturile în capital în cadrul inspecțiilor fiscale. Astfel, acest aspect nu trebuie ignorat și trebuie luat în calcul la momentul deciziei de a iniția o tranzacție de finanțare intragrup.

Concluzii și recomandări

Pe baza argumentelor prezentate anterior, în practică, în cadrul controalelor desfășurate de către ANAF, inspectorii atrag tot mai mult atenția asupra substanței economice a tranzacțiilor. Companiile ar trebui să monitorizeze atent politicile interne de prețuri de transfer, atunci când efectuează tranzacții financiare intragrup, dar mai ales să aibă în vedere alinierea profilului funcțional al companiei cu natura tranzacțiilor financiare și extinderea analizei economice de la simplă testare a ratelor de dobândă, la susținerea economică a tranzacției prin elemente precum natură, substanță, beneficiar sau gradul de îndatorare.

ANAF nu mai acceptă analize simpliste bazate pe statistici, așa cum majoritatea contribuabililor erau obișnuiți, ci preferă în schimb analize mai elaborate, ce au ca sursă baze de date specializate (e.g., Bloomberg, LoanConnector etc.). Acest exercițiu are ca scop principal surprinderea aspectelor ce țin de particularitatea tranzacțiilor financiare intragrup, și nu doar urmărirea statisticilor locale. Totodată, ar trebui urmărită și analiza din perspectiva deductibilității și a gradului de îndatorare preliminar efectuării unei analize a ratelor de dobândă.

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

Cu rol mai degrabă punitiv până acum, inspecția fiscală a primit mai nou în procedura sa de derulare un pas premergător, care, odată pus în aplicare, ar putea permite companiilor să își diminueze riscurile și sancțiunile, dar și să evite potențiale dispute cu inspectorii ANAF. Este vorba despre reglementarea notificării pentru conformarea voluntară, procedură anterioară demarării unei inspecții fiscale, prin care companiile au posibilitatea să își corecteze, înainte de începerea efectivă a verificării, situația fiscală și aspectele pe care inspectorii urmează să le controleze.

ANAF a publicat recent procedurile și formularele necesare pentru conformarea voluntară a persoanelor juridice, măsură introdusă de doar câteva luni în Codul de procedură fiscală și care nu putea fi pusă în aplicare în lipsa unui ordin emis de Fisc care să detalieze concret modul de lucru în cadrul acestui mecanism.

Potrivit reglementărilor emise prin Ordinul ANAF nr. 420/2023, care a intrat deja în vigoare, înainte de selectarea companiilor pentru o inspecție fiscală, ANAF va trebui să trimită acestora o notificare de conformare, care să cuprindă riscurile identificate (declarații fiscale eronate, diferențe de taxe neplătite la stat, alte situații considerate problematice etc.) pentru a le acorda posibilitatea să își corecteze situația fiscală.

Notificările de conformare pot fi emise lunar, trimestrial, semestrial sau anual, în funcție de în funcție de perioada fiscală corespunzătoare impozitului, taxei ori contribuției la care se referă. În acest document trebuie detaliate elementele de risc fiscal identificate, perioadele impozabile, impozitele, taxele, contribuțiile aferente riscurilor identificate, estimarea impactului fiscal, dacă acesta poate fi cuantificat, și alte elemente relevante care pot conduce la reevaluarea situației fiscale de către compania vizată.

Tot în notificare trebuie precizată și o persoană de contact din cadrul ANAF pentru compania vizată, care va funcționa ca un responsabil de caz, cu care contribuabilul să poată ține legătură cu problemele fiscale identificate.

Contribuabilii vor avea 30 de zile după primirea notificării să facă demersurile necesare pentru a-și revizui situația fiscală – să depună declarații dacă acestea lipsesc, să corecteze eventuale declarații depuse eronat sau să achite diferențele de taxe identificate de ANAF.

Revizuirea situației fiscale nu duce neapărat la suspendarea inspecției, pe care organele de control au în continuare dreptul să o demareze, dar cu siguranță poate contribui la diminuarea risculurilor și a expunerii fiscale pe care compania respectivă și-o asumă în cadrul verificării ulterioare.

Trebuie precizat că notificarea de conformare voluntară nu este considerată un act administrativ-fiscal, astfel că nu poate fi contestată în procedură administrativă ca restul documentelor de acest fel. Dacă o companie nu este de acord cu constatările din notificarea de conformare, are posibilitatea să înceapă un dialog cu responsabilul de caz sau să aștepte demararea verificării pentru a lămuri situațiile problematice direct cu inspectorii ANAF.

Oricum, după cele 30 de zile, responsabilul de caz reanalizează situația companiei notificate și, în funcție de demersurile făcute sau nu de contribuabil în această perioadă, decide dacă declanșează inspecția fiscală prin trimiterea unui aviz.

O procedură similară de conformare voluntară a fost aprobată de ANAF și pentru persoanele fizice, aceasta fiind reglementată prin Ordinul ANAF nr. 417/2023, deja aplicabil și el.

Procedurile pentru persoane fizice și juridice sunt similare în elementele lor esențiale, diferă doar anumite aspecte tehnice punctuale. La fel ca persoanele juridice, și persoanele fizice trebuie să primească, înainte de a fi supuse procedurii de verificare a situației fiscale personale, o notificare de conformare. În notificarea pentru persoane fizice sunt descriși indicatorii fiscali și patrimoniali care au condus la identificarea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile, ANAF oferind în același timp și un număr de telefon de contact pentru un responsabil de caz din interiorul instituției, de la care contribuabilii pot obține informații suplimentare despre respectivele constatări.

Și persoanele fizice au la dispoziție tot 30 de zile pentru a-și clarifica și revizui situația fiscală, având posibilitatea să stopeze demararea verificărilor ulterioare, dacă toate demersurile de corecție rezolvă problemele identificate de ANAF, iar inspectorii constată că respectivul contribuabil nu mai prezintă niciun risc fiscal.

Totuși, la fel ca și în cazul companiilor, posibilitatea ca verificarea fiscală să fie inițiată în ciuda eforturilor de conformare planează încă și asupra contribuabililor persoane fizice, remedierea aspectelor identificate de organele fiscale nefiind nicidecum o garanție că verificările vor fi automat oprite înainte de a mai începe.

Autor: Filip Justin Cucu, Junior Tax Consultant, Biriș Goran

Ministerul Finanțelor împreună cu cel al Muncii au elaborat un ordin comun care aprobă procedura care trebuie respectată în cazul în care, în urma controalelor realizate, este decisă reîncadrarea fiscală a sumelor acordate salariaților sub forma indemnizației de delegare, a indemnizației de detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate. Ordinul MF/MMPS nr. 874/1.429/2023 obligă la o abordare comună ANAF și ITM în vederea confirmării naturii veniturilor acordate pe perioada deplasării salariaților, astfel încât să poată fi apreciat în mod corect dacă aceștia se află în situații reale de delegare, detașare, detașare transnațională sau mobilitate și dacă sumele acordate sunt și cuvenite fiindu-le aplicat tratamentul fiscal reglementat de Codul fiscal.

Prin Legea nr. 72/2022 au fost anulate diferențele de obligații fiscale principale și/sau accesorii rezultate ca urmare a calificării drept venituri impozabile a sumelor acordate sub formă de indemnizații de delegare, detașare, detașare transnațională sau mobilitate aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și 3 aprilie 2022. Acest act normativ a impus totodată și ca reîncadrarea fiscală a acestor venituri să nu se mai poată face de organele fiscale decât în urma controalelor realizate de organele competente ale Inspecției Muncii, prin care se constată situațiile de delegare, detașare, detașare transnațională în care se pot afla salariații.

Consecința directă a dispozițiilor Legii 72/2022 și a Ordinului MF/MMPS nr. 874/1.429/2023, constă în efectuarea unei analize mult mai aprofundate cu privire la natura veniturilor acordate salariaților pe perioadele de delegare/detașare/detașare transnațională/mobilitate, fundamentată pe baza documentelor prezentate de către angajator Inspecției muncii.

Așadar, organele fiscale nu mai pot reîncadra drept salarii impozabile supuse contribuțiilor sociale obligatorii sumele acordate sub formă de indemnizații de delegare/detașare/detașare transnațională/mobilitate decât dacă a fost realizată de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, o verificare a situațiilor declarate de angajatori privind delegarea, detașarea sau detașarea transnațională în care se află salariații acestora.

Regulile cuprinse în Procedura aprobată vizează sumele primite de salariați sub formă de indemnizație de delegare, indemnizație de detașare, indemnizație specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate acordate după data de 3 aprilie 2022.

Ordinul MF/MMPS nr. 874/1.429/2023 reglementează două situații care pornesc fie de la verificările și constatările efectuate de ITM transmise către ANAF, fie de la controalele inopinate efectuate de ANAF care solicită ITM efectuarea de verificări pentru constatarea uneia dintre situațiile de delegare/detașare/detașare transnațională/mobilitate:

1. ITM constată, în cadrul controalelor realizate la angajatori, că există situații de delegare, detașare, detașare transnațională în care se pot afla salariații sau de nerespectare a prevederilor legale privind acordarea sumelor către salariați.

În aceste cazuri, inspectorii ITM încheie procese-verbale de control și, dacă este cazul, procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, pe care le transmite către organele fiscale teritoriale ale ANAF, în maximum 45 de zile lucrătoare de la data încheierii controlului.

În actele de control întocmite, Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, confirmă, în baza documentelor prezentate de către angajator, natura veniturilor acordate sub forma indemnizației de delegare, detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate.

ANAF analizează aceste constatări și derulează analize de risc pentru a decide oportunitatea unei inspecții fiscale la angajatorii deja controlați de ITM. Organele fiscale teritoriale ale ANAF fundamentează constatările în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile sociale, ținând cont de constatările efectuate de Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, cu privire la natura veniturilor acordate salariaților sub forma indemnizației de delegare, detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate. În urma verificărilor, se încheie acte administrativ-fiscale, conform dispozițiilor Codul de procedură fiscală, inclusiv, dacă este cazul, decizii de impunere pentru stabilirea de diferențe de impozit pe salarii și contribuții sociale obligatorii corespunzătoare sumelor reîncadrate drept venituri salariale.

2. ANAF derulează analize de risc sau controale inopinate la angajatori și constată situații care par problematice din perspectiva naturii veniturilor realizate de salariații.

În cazurile în care sunt identificate situații de delegare/detașare/detașare transnațională, precum și de acordare a prestației suplimentare în baza clauzei de mobilitate, ANAF solicită ITM să efectueze verificări asupra naturii sumelor plătite salariaților în vederea constatării prezenței situațiilor respective de deplasare a salariaților.

Termenul de sesizare a ITM este de maxim 15 zile lucrătoare de la data finalizării analizei de risc sau de la data încheierii procesului-verbal ca urmare a controlului inopinat realizat.

ANAF poate dispune, în cadrul acțiunii de inspecție fiscală, reîncadrarea fiscală a sumelor acordate salariaților, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, doar după primirea actelor de control de la inspectoratele teritoriale de muncă și în funcție de constatările efectuate de ITM.

Autor: Dobrinescu Dobrev SCA

În data de 9 mai 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 395 Ordinul nr. 874/1429/2023 privind aprobarea procedurii de aplicare a prevederilor art. IV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative.

Amintim că articolul IV din Legea nr. 72/2022 prevede că reîncadrarea fiscală a sumelor acordate sub forma indemnizaţiei de delegare, a indemnizaţiei de detaşare, inclusiv a indemnizaţiei specifice detaşării transnaţionale, a prestaţiei suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate, primite de salariaţi, poate fi realizată de organele fiscale (ANAF), în urma controalelor efectuate de organele competente ale Inspecției Muncii.

Astfel, inspecția Muncii, prin ITM, are obligativitatea verificării naturii veniturilor acordate sub forma indemnizației de delegare/ detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate:

• fie la cererea autorităților și instituțiilor publice, precum și a oricăror alte entități;
• fie din oficiu, caz în care raportează rezultatul verificării către ANAF.

În urma controalelor efectuate, ITM încheie procese-verbale de control și, după caz, procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, care vor fi ulterior transmise către organele fiscale teritoriale ANAF în termen de 45 de zile lucrătoare de la data încheierii lor.

În urma transmiterii, ANAF selectează pe baza criteriilor de risc contribuabilii asupra cărora se vor face verificări și în baza art. 11 alin. (1) din Codul fiscal se vor efectua reîncadrări cu privire la natura veniturilor acordate salariaților sub forma indemnizației de delegare, detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate.

În consecință, organele ANAF își fundamentează constatările în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile sociale ținând cont de observațiile înscrise de cei de la ITM.

În situația în care ANAF constată prin analizele de risc și a controalelor inopinate efectuate situații de delegare/detaşare/detaşare transnaţională, precum şi de acordare a prestaţiei suplimentare în baza clauzei de mobilitate, atunci va solicita ITM realizarea de verificări la respectivii contribuabili pentru confirmarea situației identificate.

În urma primirii actelor de control de la ITM, ANAF poate demara acțiuni de inspecție fiscală prin care să dispună, după caz, reîncadrarea fiscală a sumelor acordate salariaților sub forma indemnizației de delegare, detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate, luând în considerare constatările efectuate de ITM.

Controalele fiscale vor fi mai numeroase, mai eficiente, mai rapide și direcționate spre anumite zone de risc datorită digitalizării administrației fiscale și a introducerii raportărilor aproape în timp real a taxelor și impozitelor. Verificările documentare sau desk audit vor fi tot mai frecvente, având în vedere că trebuie să atingă ținta de 60% din totalul controalelor fiscale, conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de o reformă fundamentală a modului în care se efectuează inspecția fiscală, iar implicațiile pentru contribuabili vor fi semnificative. Vor aduce aceste schimbări o vulnerabilitate sporită sau mai multe avantaje pentru companii? Aceste aspecte au fost analizate în a XIX-a ediție a Conferinței Anuale de Taxe PwC România în cadrul unei dezbateri în care au fost prezentate argumentele pro și contra în privința efectelor acestor schimbări asupra contribuabililor.

Dan Dascălu, Partener, D&B David și Baias: „Dezbaterea noastră a sintetizat starea actuală a controlului fiscal și impactul viitor al recentei sale reforme, pe dimensiunile procedural și substanțial fiscale (TVA, prețuri de transfer și impozite directe). Aceasta, întrucât verificarea documentară – o formă «blitz» de control fiscal cu puține garanții și certitudini pentru contribuabili – se va generaliza. Mult așteptata transparentizare a analizei de risc nu va avea loc imediat, iar concretizarea rezultatelor sale pentru contribuabil este incertă. Problemele de drept fiscal nu vor fi mult diferite față de cele de astăzi, controlul fiscal va fi mai eficient și transparent, dar rămâne grija pentru documentare, pentru a nu exista discrepanțe între contabilitate și declarații, mai ales în contextul extinderii digitalizării. Transparența și accesul la informație înseamnă că noul tip de control va fi mai direcționat spre zonele de risc, dar și susceptibil de a identifica mult mai multe chestiuni fiscale. În zona de impozitare cu reținere la sursă au avut loc o serie de reîncadrări, iar la impozitul pe profit sunt vizate facilitățile fiscale, fiind de așteptat să fie extinse. Substanța economică a tranzacțiilor, beneficiarul final și certificatul de rezidență fiscală sunt subiecte de avut în vedere și pe viitor”.

Îngrijorări prezente și viitoare ocazionate de tendința de generalizare a verificării documentare și de alte noutăți în domeniul controlului fiscal

Mihaela Ragea, Avocat Senior, D&B David și Baias: „Legal reglementată încă din 2011, verificarea documentară s-a derulat și de către DGAF pe baza de ordin al Președintelui ANAF, până la consacrarea sa legală în decembrie 2022. Orice înștiințare de predare a unor documente sau de transmitere a altor informații poate constitui, în practică, începutul unei verificări documentare. Ea se finalizează cu o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare, care este însă executorie, creând și o stare de incertitudine pentru contribuabil care nu știe nici dacă, nici când va fi supus unei inspecții fiscale. Legea nu prevede o durată maximă de efectuare și, deci, nici sancțiuni pentru depășirea unui asemenea termen. La alegerea unui contribuabil pentru inspecție fiscală stă o analiză de risc, dar, din păcate, dispozițiile legale sunt neclare în a preciza care sunt acele criterii de risc și mai ales procedura de determinare a riscului, neputând fi contestată de contribuabil. Rămân surprinzătoare și unele tendințe recente a organelor fiscale de selectare și verificare a acelor contribuabili din categorii puternic afectate de măsurile luate de autorități pe timpul pandemiei de Covid-19, în special în real estate și farma. În urma efectuării acestor controale, organele fiscale au contestat baza de impozitare în operațiuni cu terții. Ne așteptăm ca aceste controale să se extindă și în alte sectoare, precum horeca, turism și retail. Pe de altă parte, menționăm și intensificarea verificării situațiilor fiscale personale, și pentru această categorie introducându-se verificarea documentară”.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.