Autor: Alex Slujitoru, Senior Managing Associate | Radu și Asociații SPRL

La finele anului 2019 și începutul anului 2020 au reapărut cazurile în care ANAF alocă eronat plățile contribuabililor. De obicei, este vorba de sumele achitate cu titlu de contribuții sociale și impozit pe salarii care sunt folosite de ANAF pentru a stinge debite stabilite prin decizii de impunere, debite ce nu sunt încă scadente.

Deocamdată, toate aceste cazuri au fost întâlnite exclusiv la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, organ fiscal de la care am aflat cu mare surprindere că scadența obligațiilor fiscale ar fi un concept cu importanță strict teoretică, eventual pentru analiza posibilității autorității fiscale de a executa silit contribuabilul. De asemenea, aceeași autoritate a subliniat că dispozițiile normative privind alocarea plăților și ordinea stingerii datoriilor sunt irelevante, deoarece organul fiscal va acorda întotdeauna prevalență și deci va considera ca fiind corecte situația înfățișată de fișa fiscală a contribuabilului și operațiunile efectuate de sistemul computerizat al organului fiscal.

În acest context, ce pot face contribuabilii cărora le-au fost sau le vor fi comunicate decizii de impunere pentru a se proteja este să nu efectueze nicio plată de taxe, impozite sau contribuții până nu suspendă executarea silită a debitelor astfel stabilite (de ex. prin depunerea notificării privind intenția de a depune o scrisoare de garanție bancară). Altfel, riscul este ca această sumă să fie alocată în vederea stingerii debitelor din actul de control, chiar din ziua în care au semnat pentru primirea deciziei de impunere.

În același timp, să conteste operațiunile nelegale ale ANAF, în speranța că astfel de situații nu vor deveni modul obișnuit de lucru al autorității fiscale.

O practică nelegală, abandonată de ANAF acum mai bine de 5 ani

Prin 2012-2013, un contribuabil ne sesiza o situație cu care nu se mai confruntase până atunci și pe care nu știa cum să o abordeze. Fusese subiectul unei inspecții fiscale ce se încheiase cu stabilirea unor debite suplimentare, decizia de impunere îi fusese comunicată de câteva zile și urma ca debitele să devină scadente peste câteva săptămâni, în cursul lunii următoare (conform textelor din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la acel moment, care stabileau termenul de plată și scadența în funcție de data comunicării actului de impunere). Câteva zile mai târziu, având în vedere termenul de depunere a decontului de TVA, contribuabilul declarase și achitase către bugetul de stat o sumă de TVA care, în mod surprinzător (pentru contribuabil și pentru noi), fusese „alocată” de organul fiscal pentru stingerea parțială a debitelor stabilite prin decizia de impunere.

Prin urmare, contribuabilul se afla în situația în care, pe de o parte, deși achitase suma de TVA pe care o datora pentru luna anterioară, debitul rămăsese nestins, întrucât plata fusese utilizată de ANAF pentru acoperirea parțială a debitului din decizia de impunere. Iar, pe de altă parte, dincolo de voința și intenția contribuabilului, autoritatea fiscală stinsese o parte dintr-un debit nescadent, contestat și care chiar fusese ulterior suspendat de la executare, printr-o hotărâre judecătorească, exact în data când ar fi devenit scadent.

Inutil să spunem că pentru „neplata” sumei de TVA declarate în decont, organul fiscal a demarat executarea silită a contribuabilului prin comunicarea somației și a titlului executoriu, acțiune ce necesită a fi contestată separat de aspectele care au generat-o.

Continuarea firească? Declanșarea unui litigiu lung și anevoios împotriva autorității fiscale (contestație fiscală, acțiune în instanță) menit să corecteze situația fiscală a contribuabilului ce fusese denaturată de operațiunile incorecte efectuate de ANAF.

Specific, au trebuit anulate o serie de acte și operațiuni (de ex. compensările, decizia de soluționare a contestației), efectuate o serie de operațiuni (de ex. alocările plăților pentru stingerea TVA din decont) și rectificată fișa fiscală a contribuabilului.

Cele două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză de Curtea de Apel București (în primă instanță, în 2013) și de Înalta Curte de Casație și Justiție (în recurs, în 2014) au stabilit, pe scurt, că vechimea obligațiilor din decizia de impunere se determină în funcție de comunicarea acesteia și că la momentul la care ANAF operase „stingerea” parțială a acestora ele reprezentau „obligații cu scadențe viitoare” pentru a căror stingere era necesară solicitarea expresă a contribuabilului. Așadar, alocarea plăților efectuate de contribuabil pentru TVA lunar, pe care îl datora în vederea stingerii unor debite din decizia de impunere ce nu devenise scadentă, era nelegală.

Odată cu decizia definitivă a celei mai înalte instanțe, a luat sfârșit și scurta practică necorespunzătoare a organelor fiscale cu privire la acest subiect, deși au mai existat cazuri disparate, care de multe ori au fost rezolvate fără a mai fi nevoie de o dispută.

Între timp, a apărut un nou cod de procedură fiscală – Legea nr. 205/2015 privind codul de procedură fiscală (intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016) care, în mare parte, conține aceleași dispoziții precum vechea reglementare și care, cel puțin până în prezent, nu generase dificultăți de interpretare a modului de alocare a plăților și a ordinii stingerii datoriilor.

Vă reamintim că, în concordanță cu prevederile Ordinului nr. 2727/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative („Ordinul 2727/2015”), în sarcina anumitor societăți din România revine obligativitatea depunerii la autoritățile fiscale a Formularului 402 – Declarație informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România („Formularul 402”).

În cele ce urmează, regăsiți sumarizarea Ordinului 2727/2015: 

A. Persoanele care au obligația depunerii Formularului 402

Potrivit Ordinului 2727/2015, Formularul 402 trebuie completat și depus de către entitățile din România:

• plătitoare de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor, precum și de remunerații administratorilor și altor persoane asimilate acestora; și
• care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile din astfel de remunerații obținute de către persoanele fizice rezidente în alte state membre ale Uniunii

B. Persoanele pentru care trebuie depus Formularul 402

Potrivit Ordinului 2727/2015, Formularul 402 trebuie completat și depus de către entitățile precizate la punctul A. pentru persoanele fizice rezidente în alte state membre ale Uniunii Europene, care:

• au realizat venituri din România din salarii sau asimilate salariului, în baza contractului individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, dar și din orice alte activități dependente; și
• au realizat venituri în calitate de administratori sau persoane asimilate acestora, ca urmare a activității de conducere și

C. Termen-limită depunere Formular 402

Termenul-limită prevăzut de Ordinul 2727/2015 pentru depunerea Formularului 402 este ultima zi a lunii februarie pentru veniturile aferente anului precedent. Astfel, pentru veniturile aferente anului 2019, termenul de depunere al Formularului 402 este 02.03.2020 (deoarece 29.02.2020 este zi nelucrătoare).

 D. Sancțiune nedepunere Formular 402

Nedepunerea Formularului 402 reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei – pentru celelalte persoane juridice.

Subliniem faptul că informațiile furnizate prin intermediul Formularului 402 sunt folosite la realizarea de către ANAF a schimbului automat de informații cu autoritățile similare din alte state U.E. cu privire la rezidenții acelor state care obțin venituri din România, prin urmare nedepunerea Formularului 402 poate genera, în plus față de sancțiunea prevăzută la punctul D., inclusiv supunerea la verificări de natură fiscală a persoanelor care au obligativitatea depunerii Formularului 402.

• 79% din respondenții studiului EY descriu mediul fiscal internațional ca ‘incert’
• 82% s-au confruntat cu controverse în domeniul prețurilor de transfer în ultimii 3 ani
• 40% din respondenți au înregistrat situații de dublă impunere ca urmare a ajustărilor în domeniul prețurilor de transfer

 Schimbările accelerate din mediul fiscal internațional provocate atât de reformele fiscale din toată lumea, cât și de inițiative precum efortul de digitalizare al OCDE, au condus la o incertitudine fără precedent în rândul directorilor executivi din domeniul fiscal de la nivel global, conform studiului EY ”Transfer Pricing and International Tax Survey 2019”, în cadrul căruia au fost intervievate peste 700 de persoane cu funcții de conducere în domeniul fiscalității și al prețurilor de transfer.

Studiul EY acoperă o gamă largă de tendințe și aspecte încadrate în trei domenii principale: prețuri de transfer, controverse în domeniul fiscal și reforma fiscală globală. Conform concluziilor, aproape opt din zece respondenți (79%) descriu mediul fiscal internațional din prezent drept „incert”, iar 42% îl definesc drept „foarte incert” sau „extrem de incert”.

 Prețuri de transfer: creșterea controverselor fiscale

În cadrul studiului EY, 82% dintre respondenții de la nivel global au declarat că s-au confruntat cu controverse în ceea ce privește prețurile de transfer în ultimii 3 ani, 40% dintre aceștia spunând că ajustările rezultate au condus la dublă impunere.

La nivelul României, s-a observat în ultimii ani o intensificare a numărului de inspecții derulate de ANAF în domeniul prețurilor de transfer (a se considera și “Operațiunea Iceberg” lansată de ANAF în 2019) și o creștere a numărului de controverse fiscale generate de ajustările de prețuri de transfer efectuate de ANAF.

Potrivit lui Adrian Rus, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer al EY România, “Creșterea volumului de informații disponibile autorităților fiscale de la nivel internațional și a schimburilor de informații între autorități va conduce, în perioada următoare, la o creștere și mai mare a numărului și a complexității controalelor de prețuri de transfer și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, inclusiv în România”.

La nivel global, cele mai importante teme de controversă fiscală în domeniul prețurilor de transfer continuă să fie prețurile de transfer pentru bunuri (64%) și serviciile financiare intra-grup (41%). În ceea ce privește România, experiența EY din controalele derulate de ANAF în ultimii ani arată că, deși nu există o predilecție spre investigarea anumitor tranzacții cu părți afiliate, o mare parte din numărul ajustărilor se referă la prețurile de transfer pentru bunuri, confirmând astfel evoluția internațională.

În perioada următoare, respondenții nu se așteaptă la schimbări semnificative în ceea ce privește interesul autorităților în cadrul inspecțiilor fiscale, cu două excepții notabile: controversele legate de proprietatea intelectuală (49% dintre respondenți) și controversele privind sediile permanente (39% dintre respondenți).

Și în România, controalele derulate de ANAF au vizat în ultima perioadă și aspecte legate de tranzacții ce implică proprietatea intelectuală (mărci, brevete, drepturi de autor, know-how etc.) acoperind diverse subiecte, cum ar fi necesitatea și beneficiile aferente acestor tranzacții precum și nivelul de piață al respectivelor onorarii.

Un alt subiect din ce în ce mai des abordat în inspecțiile derulate de ANAF se referă la sediile permanente și sediile fixe, vizând existența sau nu în România a acestor sedii din perspectiva TVA, precum și modul de alocare a profiturilor între companii mamă și sedii permanente din România.

 Instrumentele pe care le au la dispoziție contribuabilii pentru prevenirea sau soluționarea disputelor din zona prețurilor de transfer

 Soluțiile pe care le au la dispoziție contribuabilii sunt variate: pe de-o parte cele proactive (cum ar fi obținerea unui acord de preț în avans sau a unei soluții fiscale individuale anticipate, dar mai ales identificarea și documentarea corespunzătoare a tranzacțiilor intra-grup), și pe de altă parte cele reactive (accesarea procedurii acordului amiabil și arbitrajul, contestația fiscală și demararea unui litigiu în fața instanțelor de judecată naționale).

În privința utilizării acordurilor de preț în avans, studiul EY arată că, la nivel global, 43% dintre companii declară că, pe viitor, cel mai probabil vor utiliza un acord de preț în avans. La nivelul României constatăm o creștere continuă a interesului companiilor în utilizarea acordurilor de preț în avans ca mijloc pentru prevenirea disputelor în materie de prețuri de transfer.

„La nivel global, directorii executivi se arată ceva mai satisfăcuți de experiența litigiilor fiscale domestice în comparație cu procedura acordului amiabil. Astfel, 20% din companii au sesizat instanța de judecată în ultimii 3 ani cu un caz privind prețurile de transfer și doar 25% au fost satisfăcute de modul de finalizare a litigiului, în timp ce 42% s-au declarat nemulțumite de rezultatul obținut. În România, crearea unei categorii distincte de experți judiciari specializați în aria prețurilor de transfer și numărul ridicat de soluții favorabile în acest domeniu, într-o țară care nu are instanțe specializate în materie de taxe și impozite, arată că s-au făcut pași importanți în această materie”, conchide Emanuel Băncilă, Liderul Departamentului de Politici și Controverse fiscale, EY România.

 Autori:

Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

În ultima perioadă, contribuabilii sunt din ce în ce mai des subiectul controalelor fiscale, mai mult de 500 de persoane fizice fiind verificate de la începutul anului 2018 până în prezent.

Atât contextul socio-politic local, cât și cel internațional vin constant cu noi elemente în vederea reglementării acestui domeniu. Iar autoritățile din România au în plan dezvoltarea unei aplicații care să permită identificarea mult mai rapidă a persoanelor fizice cu risc fiscal ridicat.

Există o multitudine de reforme internaționale privind obligația instituțiilor financiare de raportare către autorități a informațiilor referitoare la rezidenții proprii, iar la nivelul Uniunii Europene au fost elaborate diverse directive privind schimbul automat de informații între autoritățile fiscale, cooperarea administrativă în ceea ce privește accesul autorităților fiscale la informațiile privind combaterea spălării banilor etc.

În scopul verificării persoanelor fizice, a fost înființată, în anul 2011, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice. De asemenea, potrivit unui prim proces de selecție stabilit de această Direcție, următoarele persoane fizice pot deveni subiect de control: asociați/acționari care au împrumutat firme cu cel puțin 200.000 lei; persoane fizice ce achiziționează bunuri sau imobile în valoare de cel puțin 70.000 euro; persoane fizice ce dețin depozite bancare de cel puțin 150.000 lei/an; persoane fizice care au cumpărat autoturisme în valoare de cel puțin 25.000 euro.

Prin urmare, presiunea pe declararea veniturilor persoanelor fizice este foarte mare, autoritățile având la dispoziție instrumentele necesare pentru a le verifica. În eventualitatea în care veniturile nu pot fi justificate de către contribuabilii vizați, atunci acestea vor fi impozitate cu 16%.

Totuși, Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 din 31 iulie 2019, privind instituirea unor facilități fiscale, recent publicată, încurajează din punctul nostru de vedere conformarea voluntară a persoanelor fizice. Concret, persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2018 ar avea obligații principale restante administrate de ANAF pot beneficia de anularea dobânzilor, a penalităților și tuturor accesoriilor aferente acestor datorii principale. Atenție, însă, orice demers din partea persoanei fizice în acest sens trebuie realizat până la data de 15 decembrie 2019. Procedura de aplicare a acestei Ordonanțe, care trebuia să fie aprobată în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a acesteia, a fost, până la urmă, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3126/2019, în vigoare din data de 27 septembrie 2019.

De asemenea, acum câteva zile, ANAF a emis un document denumit „ Anularea unor obligații accesorii Ordonanței Guvernului nr. 6/2019”, care explică condițiile și procedura de urmat pentru anularea accesoriilor.

Pentru persoanele fizice, care nu și-au declarat veniturile, ar fi recomandat să le declare acum, până la termenul de 15 decembrie, pentru a intra sub incidența Ordonanței, întrucât șansele de a asista în viitor la o nouă Ordonanță care vizează conformarea fiscală sunt reduse. Este clar că acele persoane care amână să-și declare veniturile, în cazul în care sunt identificate și verificate imediat după sfârșitul anului 2019, vor suporta rigorile legii fără a beneficia de vreo ”ofertă” financiară din partea ANAF.

Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică EY România

Autoritățile fiscale intenționează să formuleze acțiuni de dizolvare împotriva tuturor societăților care au un activ net mai mic decât jumătate din capitalul social pentru doi ani consecutivi. Pe baza datelor financiare disponibile, 39% din societățile din România nu îndeplineau acest criteriu la sfârșitul anului 2017.

Încă din anul 2006, legea societăților 31/1990 prevedea că activul net al unei societăți trebuie să înregistreze o valoare cel puțin egală cu jumătate din capitalul social. Pentru societățile care nu respectă această regulă timp de 2 ani consecutiv, părțile interesate (inclusiv autoritățile fiscale) pot solicita dizolvarea societății.

În practică, riscul de dizolvare a rămas unul teoretic, iar multe societăți au continuat să raporteze un activ net mai mic decât limitele prevăzute de lege fără a fi sancționate. Acest lucru ar explica și numărul mare de companii care, în prezent, încalcă aceste reguli.

Mai precis, potrivit analizei noastre, 46% din societățile active din România au înregistrat un activ net mai mic decât jumătate din capitalul social la sfârșitul anului 2016, respectiv 39% la sfârșitul anului 2017 – ceea ce reprezintă aproximativ 270,000 de societăți active.

În acest context, un proiect de modificare a legii societăților, intitulat Ordonanța pentru instituirea unor măsuri privind societățile decapitalizate, prevede ca Ministerul Finanțelor Publice să publice pe pagina sa de internet o listă cu societățile al căror activ net s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social. Și ANAF să formuleze acțiuni de dizolvare împotriva tuturor societăților care sunt înscrise doi ani consecutiv în această listă.

De ce va face ANAF acest lucru? Răspunsul este unul foarte simplu: societățile cu activ net mai mic decât jumătate din capitalul social sunt societăți care înregistrează pierderi și, prin urmare, plătesc mai puține impozite la stat. Astfel, de ce ar mai fi ținute în viață?

Mai mult, în cazul societăților care au înregistrat un activ net sub limita prevăzută de lege, și care au datorii față de acționari/asociați, este obligatorie majorarea capitalului social prin conversia în acțiuni/părți sociale a datoriilor față de acționari/asociați.

Este de precizat că introducerea acestor măsuri a fost precedată de o serie de acțiuni/modificări legislative care au arătat interesul sporit al autorităților pentru această problemă.

Spre exemplu, în anul 2015 au fost transmise notificări către societățile care raportau astfel de rezultate și prin care li se reamintea obligația reconstituirii activului net. Ulterior, un raport al Curții de Conturi cu privire la modalitatea de stabilire a strategiei de control și selecția companiilor atrăgea atenția ANAF că nu se concentrează mai mult asupra societăților care au pierderi/activ net negativ. Chiar dacă poziția activului net este unul dintre criteriile incluse în analiza de risc a ANAF, din analiza Curții de Conturi a rezultat că societățile aflate în această situație nu erau controlate cu prioritate.

Începând cu anul 2017, formularul de bilanț conține un câmp special care trebuie completat dacă regula activului net nu este îndeplinită. Prin urmare, se dorește o mai bună urmărire a acestor societăți.

În concluzie, societățile care au un activ net mai mic decât jumătate din capitalul social ar trebui să analizeze cu atenție care sunt mecanismele de redresare a activului net în termenul prevăzut de lege și, acolo unde este cazul, să demareze procedura de conversie a împrumuturilor față de acționari în acțiuni/părți sociale.

A.N.A.F. (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) poate încălca legea şi nimeni nu spune nimic?

Până când nu trăieşti experienţe personale, nu îţi dai seama de abuzurile pe care o autoritate a statului le poate face atunci când aplică legea trunchiat!

Nimeni şi nimic nu se opune ca A.N.A.F. să efectueze acţiuni de executare silită, atunci când debitorul, persoană fizică sau juridică, nu îşi execută la termen obligaţiile fiscale rezultate din titluri de creanţă fiscală, comunicate legal şi în termen (despre comunicarea titlurilor de creanţă fiscală în următorul articol), care constituie titlu executoriu.

Una dintre modalităţile de executare silită este poprirea, atât a conturilor bancare ale debitorului, cât şi a veniturilor obţinute de o persoană fizică (despre dubla poprire în următorul articol).

Poprirea conturilor bancare deţinute de persoanele fizice este o activitate pe care A.N.A.F., în calitate de organ fiscal, o realizează în temeiul Codului de procedură fiscală, ale cărui prevederi se coroborează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Cel puţin aşa se scrie în art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală:

„(2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.”

La prima vedere, nu pare a fi o dispoziţie legală care să genereze dispute juridice semnificative, însă atunci când se ajunge la executarea silită a veniturilor obţinute de persoane fizice, devine foarte importantă.

Prin art. 729 din Codul de procedură civilă se stabilesc limitele urmăririi veniturilor băneşti ale unui debitor, persoană fizică.

Pentru a nu greşi în interpretare, preluăm mai jos textul alineatului (1) ad litteram:

„(1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

1. a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;
2. b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.”

De asemenea, nu trebuie uitat alineatul (7) din acelaşi articol, care prevede:

„(7) Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”

Cu alte cuvinte, un creditor nu poate popri veniturile din salarii ale unui debitor, persoană fizică, decât limitat, iar anumite venituri, de tipul alocaţiei de stat, nu pot fi deloc urmărite silit.

Statul, în calitate de creditor, nu poate avea drepturi mai mari decât alt creditor şi prevederile din Codul de procedură fiscală sunt clare în acest sens. Chiar dacă am face abstracţie de articolul 3 alin. (2) de mai sus, totuşi există şi articolul 236 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. În acest articol se prevede: „Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare”.

Interpretând juridic, coroborând aceste dispoziţii din Codul de procedură fiscală şi din Codul de procedură civilă, se poate trage doar concluzia că organul fiscal nu poate popri integral venitul lunar net al unui angajat şi nu poate popri veniturile din alocaţii de stat încasate în conturile bancare.

Concluzia este răsturnată de aplicarea în practică de către A.N.A.F. a dispoziţiilor legale.

În adresa de înfiinţare a popririi standard aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 63 din 9 ianuarie 2017, astfel cum a fost modificat prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 673 din 15 martie 2018, nu este inclusă nicio referire la aceste tipuri de venituri sau la art. 236 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Care este efectul practic al modului de elaborare a adresei de înfiinţare a popririi?

Banca nu face distincţie şi popreşte integral toate veniturile din contul persoanei fizice indiferent de titlul cu care este încasat.

De ce angajaţii unei bănci încalcă legea?

Pentru că adresa de înfiinţare a popririi nu are nicio explicaţie suplimentară, aşa cum regăsim în adresele standard de înfiinţare a popririi transmise de către executorii judecătoreşti.

Şi, mai ales, pentru că în art. 336 alin. (1) lit. k) din Codul de procedură fiscală se prevede expres că nerespectarea obligaţiilor ce îi revin terţului poprit, potrivit art. 236 alin. (9)-(11), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari.

Concluzie: A.N.A.F. încalcă legea şi contribuabilul este afectat grav, întrucât nu mai are acces la banii săi. Iar singura soluţie este contestaţia la executare silită, care se soluţionează în primă instanţă în 4-6 luni, regula fiind că primul termen de judecată se stabileşte la minimum 3 luni de la data înfiinţării popririi.

Autor: Lector univ. dr. Marilena Ene

Vă informăm că în a fost publicată Legea 30/2019 ce aduce modificări semnificative Codului fiscal și Codului de procedură fiscală. Principalele arii vizate sunt: impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit pe venit, TVA, accize și unele aspecte legate de procedura fiscală.

În continuare, facem referire la nouățile legislative cu impact asupra impozitului de profit și asupra impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să revenim cu un sumar legislativ pentru celelalte taxe și impozite care au suferit modificări.

IMPOZIT PE PROFIT

Deductibilitatea cheltuielilor sociale:

În categoria cheltuielilor sociale, cu deductibilitate limitată (de 5% din aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului), suplimentar față de avantajele acordate de angajatori salariaților de tipul cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora, tichete de creșă, etc au fost introduse și tichetele culturale. Completarea intervenită în Codul fiscal este aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2019;

Vă reamintim că această actualizare intervine ca urmare a Legii 165/2018, prin care s-a stabilit că începând cu 2019 angajatorii pot acorda, pe lângă tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, vouchere de vacanță, și tichete culturale;

Tichetele culturale sunt acordate angajaților, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri și servicii culturale;

Bunurile și serviciile culturale pot fi:

a) abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor;

b) cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format.

Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor culturale nu poate depăși suma de 150 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 300 de lei/eveniment, pentru cele acordate ocazional. Valoarea nominală a unui tichet cultural este de 10 lei sau un multiplu de 10, dar nu mai mare de 50 lei.

Deductibilitatea cheltuielilor de sponsorizare:

–       Cu privire la modul de deducere a cheltuielilor de sponsorizare și/sau mecenat, în continuare, se mențin aceleași reguli de deducere la calculul rezultatului fiscal, respectiv:

Cheltuielile de sponsorizare sunt nedeductibile fiscal în perioada în care au fost angajate;

Cheltuielile de sponsorizare scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre:

1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri;

2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit în perioada în care au fost angajate, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit;

Însă cu caracter de noutate:

în cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele expuse anterior, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Această nouă dispoziție va fi aplicabilă începând cu 1 aprilie 2019;

Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se organizează de A.N.A.F. (Acest aspect va fi reglementat expres prin ordin al președintelui A.N.A.F.) Registrul este public și se afișează pe site-ul A.N.A.F. Înscrierea în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se realizează pe baza solicitării entității, dacă sunt îndeplinite cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiții:

a) desfășoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declarației pe propria răspundere;

b) și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale declarative prevăzute de lege;

c) nu are obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;

d) a depus situațiile financiare anuale, prevăzute de lege;

e) nu a fost declarată inactivă, potrivit Codul de procedură fiscală.

Deductibilitatea costurilor excedentare ale îndatorării (dobânzi)

S-au modificat plafoanele maxime de deducere a cheltuielilor cu dobânzile în cursul unui exercițiu fiscal. Mai exact:

Începând cu 1 ianuarie 2019, limita maximă de deducere a costurilor excedentare ale îndatorării s-a majorat la 1.000.000 euro, calculat la cursul de schimb BNR din ultima zi a trimestrului/anului fiscal. În anul 2018, dobânzile au fost deductibile în limita unui plafon semnificativ mai redus, de 200.000 euro/perioadă fiscală;

Suplimentar, contribuabilii mai pot deduce încă 30 % din EBITDA fiscal (calculat ca diferența dintre veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale îndatorării și amortizarea fiscală deductibilă). În anul 2018, dobânzile erau deductibile suplimentar în limita a 10% din EBITDA fiscal;

Pentru situația în care EBITDA fiscal are o valoare negativă sau egală cu zero, dobânzile ce excedă limita de 1.000.000 euro/perioadă fiscală vor fi nedeductibile fiscal în perioada de referință, cu posibilitatea de reportare, fără limită de timp,  în anii fiscali următori în aceleași condiții de deducere cu cele amintite anterior;

Au fost introduse mențiuni suplimentare privitoare la reportarea costurilor excedentare nededuse, în situația reorganizărilor. Astfel:

•  dreptul de reportare al contribuabililor care își încetează existența ca efect al unei operațiuni de fuziune sau divizare se transferă contribuabililor nou-înființați, proporțional cu activele transferate societăților beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare;
•   dreptul de reportare al contribuabililor care nu își încetează existența ca efect al unei operațiuni de desprindere a unei părți din patrimoniul acestora, se împarte între acești contribuabili și cei care preiau parțial patrimoniul societății cedente, proporțional cu activele transferate societății beneficiare.

IMPOZIT PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR

Principalele elemente cu caracter de noutate în materia impozitării microîntreprinderilor sunt următoarele:

La calculul bazei impozabile a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, vor fi excluse veniturile din ajustări pentru pierderi așteptate aferente activelor financiare constituite de persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, dacă

•  la momentul constituirii lor, contribuabilul era plătitor de impozit pe profit, iar cheltuieli au fost considerate nedeductibile fiscal sau
• au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Această modificare a intervenit ca urmare a faptului că, începând cu 2018, Codul fiscal a permis inclusiv persoanelor juridice române care desfășoară activități în domeniul bancar, al asigurărilor, al pieței de capital să aplice sistemul de impunere specific microîntreprinderilor;

În ceea ce privește sponsorizările, mențiunea amintită la impozitul pe profit cu privire la entitățile nonprofit și la unitățile de cult care trebuie să fie înscrise în Registrul entităților/unităților de cult (organizat de ANAF) la data încheierii contractului de sponsorizare, se aplică și în cazul microîntreprinderilor. Anterior acestei modificări, Codul fiscal prevedea că facilitatea fiscală acordată pentru sponsorizări era aplicabilă în cazul susținerii entităților nonprofit și a unităților de cult, care erau furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat.

Avocații D&B David și Baias au obținut, în fața Curții de Apel Constanța, anularea definitivă a unei decizii de reverificare la care era supusă o companie din domeniul energiei regenerabile. Disputa a fost una complexă și a mai inclus contestarea și respectiv suspendarea a două seturi de acte de impunere fiscală.

În urma unui control al Curții de Conturi, autoritatea fiscală din Constanța a cerut companiei să achite suma de un milion de euro la bugetul de stat, ca TVA suplimentar. Suma considerată a fi aferentă unei perioade de 7 ani, în care compania suportase deja 12 inspecții fiscale. Potrivit Codului de procedură fiscală inspecția se efectuează o singură dată pentru o creață fiscală aferentă unei perioade supusă impozitării. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate decide să reverifice o firmă care a trecut deja printr-o inspecție fiscală doar dacă între timp au apărut date suplimentare, necunoscute inițial și care ar influența rezultatele inspecției.

Lipsa acestor date a fost un argument hotărâtor pentru speța de față. Avocații au reușit să convingă, în cele din urmă, instanța că nu există date suplimentare care să justifice o asemenea măsură ce ar încălca principiul unicității inspecției fiscale. Dificultatea acestei spețe a fost dată de două elemente. Pe de o parte, complexitatea tehnică a disputei, dat fiind specificul industriei energiei electrice iar pe de altă parte de faptul că jurisprudența în astfel de cazuri este una foarte restrictivă.

Strategia adoptată de echipa de avocați a D&B a cuprins două etape. În primul rând, trebuia blocată executarea, și, în al doilea, trebuia obținută anularea deciziei de reverificare.

Astfel, prima victorie pe linia contestării și suspendării actelor emise în temeiul Deciziei a fost obținută de avocații D&B David și Baias odată cu prima suspendare judecătorească a executării. În acest fel  compania a fost protejată de efectele executării silite.

Echipa D&B David și Baias a obținut apoi în fața instanțelor judecătorești din Constanța suspendarea și a celei de-a doua decizii de impunere. A doua contestație fiscală formulată de companie cu asistența echipei de litigii fiscale a D&B a fost apoi urmată de anularea de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a Deciziei de impunere pentru peste 90% din sumele stabilite ca obligații fiscale în cuprinsul său.

Pe de altă parte, în paralel s-a derulat disputa fiscală privind legalitatea reverificării dispuse de ANAF și, recent, ajunsă la faza recursului. Curtea de Apel Constanța a anulat Decizia de reverificare în întregime, readucând practic compania în aceeași situație în care se afla la finalul anului 2015, atunci când au început acțiunile Fiscului.

’’Ne bucură faptul că prin decizia pronunțată, instanța a validat argumentele noastre referitoare la nelegalitatea unor asemenea decizii de reverificare dispuse în absența unor date suplimentare, care să nu fi fost accesibile echipelor de inspecție inițiale sau bazate pe schimbări radicale ale interpretării normelor legale”, comentează Dan Dascălu, partener D&B David și Baias, coordonatorul echipei.

”Pentru moment nu ne este disponibilă motivarea și raționamentul concret al instanței de recurs. Rămâne interesant de văzut cum s-a poziționat față de argumentul nostru, susținut prin probe, că această reverificare s-a datorat, în realitate, unui control al Curții de Conturi realizat la autoritatea fiscală. De multe ori am întâlnit această interferență, din păcate nefastă, prin care, în spatele unei interpretări sau unei acțiuni a organelor fiscale, se ascunde un control al auditorilor publici ai Curții de Conturi, finalizat prin impunerea unor măsuri referitoare la recuperarea unor presupuse prejudicii”, declară Andrei Iancu, avocat Senior D&B David și Baias, care a făcut parte din echipa ce a pledat în dosar.  

”Este de salutat deschiderea instanțelor de judecată în a proteja contribuabilii de bună-credință în asemenea situații. Prin suspendarea efectelor unor acte de impunere a căror aparență de nelegalitate ar trebui dedusă și prin raportare la condițiile în care au fost emise. Este deosebit de important și faptul că însăși direcția de specialitate a admis finalmente contestația într-o proporție semnificativă, și a invalidat astfel interpretarea eronată pe care organele de inspecție fiscală au fost forțate să o promoveze, față de măsurile dispuse de Curtea de conturi”, a concluzionat Dan Dascălu.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

Auzim aproape zilnic de bitcoin, blockchain, de automatizare, de inteligență artificială și ajungem să ne întrebăm cum reacționează companiile și autoritățile la aceste tendințe.

La nivelul Uniunii Europene, autoritățile fiscale sunt primele care au reacționat și au implementat procese de raportare fiscală digitalizate. Activitatea de administrare fiscală, precum și procesul de combatere a fraudei în domeniul TVA au fost mult eficientizate în anumite state membre, iar relațiile de cooperare economică și financiară dintre state se află într-un proces semnificativ de îmbunătățire.

Spre exemplu, SAF-T este un standard internațional de document electronic definit de OECD prin care sunt transmise informații fiscale către autoritățile fiscale naționale. Acest SAF-T este din ce în ce mai adoptat în rândul statelor membre UE. State precum Spania, Franța, Polonia, Ungaria și Marea Britanie l-au implementat deja și acum au în plan integrarea de procese digitale și metode mai rapide de culegere a informațiilor de ordin fiscal de la contribuabili.

Dacă, până în prezent, vorbeam despre declarații fiscale completate și depuse electronic sau SAF-T transmis către autoritățile fiscale, acum vorbim despre conectarea autorităților fiscale direct la serverele companiilor pentru a prelua informații de ordin fiscal.

Conectarea autorităților fiscale la serverele companiilor face ca greșelile de ordin fiscal să fie vizibile în timp real de către inspectorii fiscali. De regulă, companiile aveau un răgaz de timp să corecteze un eventual tratament fiscal greșit de la data la care intervenea o tranzacție, până la data la care se completa declarația fiscală. Odată cu conectarea la serverele companiilor, autoritățile fiscale vor preleva informația brută despre tranzacție imediat după ce aceasta a avut loc.

Așadar, eventualele corecții de tratament fiscal greșit vor fi puțin mai complicat de realizat decât în prezent.

Ca urmare, la nivelul companiilor, administrarea funcției fiscale va avea un rol crucial în modelarea afacerii și a tranzacțiilor. Analiza fiscală se va efectua înainte de a lua orice decizie de afaceri și de a efectua orice tranzacție.

Iar în administrarea eficientă a funcției fiscale va căpăta importanță o nouă profesie, și anume, cea de specialist în tehnologie fiscală (“taxtechnology”), cu atribuții în zona de aplicare a legislației fiscale și în utilizarea tehnologiilor menite să eficientizeze raportarea fiscală și relația cu autoritățile fiscale. Profesia se numește “taxolog” (“taxologist” în engleză) și, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, apar tot mai multe cereri de angajare din partea companiilor.

În concluzie, tehnologia implementată în relația autoritate fiscală-contribuabil va conduce la necesitatea unui comportament preventiv și de administrare a riscului fiscal în timp real din partea contribuabililor. Orice analiză fiscală se va face înainte de derularea oricărei afaceri sau tranzacții, în caz contrar este posibil să apară costuri fiscale suplimentare și eventualele corecții să se realizeze mai dificil. Potențialele costuri fiscale trebuie calculate și, eventual, incluse în costul derulării unei tranzacții de la bun început.

Într-un asemenea context general se pretează să deschidem cu adevărat discuția despre prevenție și pro-activitate din partea contribuabililor, a consultanților și a ANAF.

Autor: Adrian Teampău, Partener Asociat, Divizia Impozite indirecte

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

În sistemul fiscal actual din România nu se percepe o taxă pe avere. De altfel, sunt încă destul de puţine state în lume care practică impozitarea„averii”. În plus, nu există niciun mod unitar de fiscalizare, aşa cum arată ultimul studiu EY pe această temă, “2018 Worldwide Estate and Inheritance Tax Guide”.

Cu titlu de exemplu, Italia are în prezent un sistem de taxare distinct al activelor financiare sau proprietăţilor imobiliare deţinute în străinătate de rezidenţi, în timp ce Olanda are cote de impunere diferite în funcţie de dimensiunea valorii nete a averii.

În Spania, impozitul pe averea netă reprezintă o taxă anuală percepută persoanelor fizice la data de 31 decembrie a fiecărui an. Averea supusă acestei taxe este definită ca fiind compusă din toate activele și drepturile care pot fi evaluate din punct de vedere economic, mai puțin toate sarcinile sau datoriile pe care le poate avea persoana și care reduc practic averea. Dacă persoana fizică este rezidentă în Spania, impozitul este perceput pe averea globală deţinută, în timp ce persoanele nerezidente sunt impozitate doar pentru activele situate în Spania. Mai jos, am inserat un exemplu numeric pentru a ilustra sistemul spaniol:

În Norvegia, moștenirea și darurile sunt adăugate la averea netă a contribuabilului, iar baza impozitului pe avere o reprezintă valoarea de piaţă a activelor acestuia minus datoriile. Averea netă astfel calculată este impozitată doar dacă depăşeşte un plafon, și anume aproximativ 150.000 EUR anual (2018).

Și dacă tot aminteam de moșteniri și daruri, merită să mutăm analiza la ce se întâmplă în România în acest timp. Printre altele, recent, au ținut prima pagină a ziarelor “impozitarea nunților” și inițiativa ANAF de a trimite tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare ce relaţii economice au avut, în contextul căsătoriei civile şi religioase, cu persoanele fizice sau firmele care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi spaţiul etc.

Poate fi această acțiune o încercare de impozitare a veniturilor a căror sursă nu este identificată? Pentru că, practic, aceasta este singura procedură transpusă în Codul de Procedură fiscală din anul 2011. Și, deși implementată de câțiva ani deja, procedura de control a autorităţilor din cadrul Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice nu a lăsat foarte multă transparenţă contribuabililor supuşi controlului fiscal, aceştia riscând o obligaţie fiscală de 16% plus dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru fiecare an supus controlului. De altfel, de-abia în luna septembrie 2018 au fost publicate formularele şi documentele utilizate în activitatea de verificare a situaţiei fiscale personale, iar metodele indirecte folosite de inspectorii fiscali în cuprinsul procedurii de analiză încă stârnesc multe controverse procedurale.

Ca să ne reamintim câteva detalii tehnice, verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice rezidente române cu privire la impozitul pe venit are ca obiect examinarea tuturor drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a oricăror altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate. În acest scop, se solicită documente şi mijloace de probă referitoare la situaţia fiscală a persoanei fizice verificate, obţinute inclusiv prin solicitarea de informaţii, în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la terţi sau autorităţi şi instituţii publice deţinătoare, atât din ţară cât şi din străinătate, în baza convenţiilor internaţionale de schimb de informaţii sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.

Din experienţa practică, în astfel de verificări fiscale, procesul de control poate fi considerat anevoios atât din prisma procedurii, cât şi a necesităţii reconstituirii averii de la un moment iniţial (în loc de perioada de prescripţie fiscală, cu considerarea valorii estimative a averii dobândite până la acel moment). Credem că este importantă prevederea din Constituţia României conform căreia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă, iar orice verificare a situaţiei fiscale a persoanei trebuie să uşureze procedura de reconstituire a averii în termeni rezonabili de timp şi efort depus.

Până acum, într-o primă etapă, doar 313 cazuri de persoane – deținători de autoturisme de lux, imobile numeroase sau cu depozite bancare substanţiale – au ajuns în vizorul Fiscului, după ce o analiză de risc a relevat că averea acestora nu corespunde cu veniturile declarate.

Rămâne de văzut care va fi bilanţul eforturilor depuse până acum de către inspectorii fiscali cu această procedură de control iniţiată în ultimii ani (anul 2011 fiind primul supus controlului de acest gen) şi dacă se va dori de către legiuitor să se ţină o evidenţă fiscală şi contabilă pentru situaţia personală acolo unde pragul de verificare depăşeste limita minimă impusă de lege (diferenţă între veniturile estimate şi cele declarate mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei).

Până atunci, în loc de concluzie: la analiza ghidului EY menționat, observăm atât o rafinare crescută a modalității de taxare a averilor în diverse țări (inclusiv unele apropiate nouă, de exemplu Bulgaria sau Polonia), cât și o creștere a celor interesate de a introduce proceduri clare în acest scop.

Noi vrem să rămânem oare doar cu „impozitarea nunților”?

Autor: Claudia Sofianu, Partener EY România

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.