Autor: Emanuel Băncilă, Partener Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, Coordonator al practicii de litigii fiscale

Tot mediul de afaceri a așteptat cu sufletul la gură care vor fi cei cinci sute de mari contribuabili care nu au avut noroc la efectuarea analizei de risc. Analiza de risc este singura procedură, netransparentă din păcate, în baza căreia se poate întocmi planul anual sau trimestrial de control fiscal. Așteptăm astfel un număr similar de notificări de conformare urmate de avize de inspecție pentru cei cinci sute.

Precizăm că instituția notificării de conformare a fost introdusă în legislație ca urmare a obligației asumate de România prin PNRR și constă în alocarea unei perioade de 30 de zile în beneficiul contribuabilului înainte de emiterea unui aviz de inspecție care, în cazul marilor contribuabili, mai adaugă alte 30 de zile înainte de începerea efectivă a unei inspecții.

Având în vedere că anul 2019 se prescrie, în viziunea fiscului, la 29 decembrie 2025, era evident că toate cele cinci sute de inspecții ar fi trebuit să rezulte în urma unei analize de risc, care ar fi trebuit finalizată cu cel puțin 60 de zile înainte de sfârșitul anului 2025. Având în vedere că data de 29 octombrie 2025 a trecut de mult, ultima săptămână din noiembrie a adus un val de controale inopinate la toți acei cinci sute de mari contribuabili pe care fiscul i-a selectat informal pentru control.

Ce se urmărește cu acest volum nemaîntâlnit de controale inopinate? Simplu. În primul rând notificarea de conformare este obligatorie doar pentru inspecția fiscală de fond nu și în cazul unui control inopinat. Deci perioada de 30 de zile acordată contribuabilului pentru clarificarea riscurilor fiscale identificate nu se mai acordă, chair dacă este una dintre principalele garanții acordate de codul de procedură fiscală. Mai mult, nu mai este necesară nici măcar efectuarea analizei de risc. Totodată, identificarea oricărui risc fiscal în cadrul controlului inopinat duce la efectuarea unei inspecții fiscale de fond, fără acordarea termenului de grație de 30 de zile.

Recapitulând, modalitatea implementată de fisc duce la eliminarea procedurii analizei de risc (procedură greoaie, care presupune timp îndelungat pentru toți cei cinci sute de contribuabili), respectiv la ocolirea atât a termenului obligatoriu de 30 de zile din cadrul instituției notificării de conformare, cât și a termenului de grație de 30 de zile, obligatoriu înainte de efectuarea unei inspecții fiscale de fond (atunci când inspecția se desfășoară ca urmare a unei analize de risc, nu și ca urmare a unui control inopinat).

Este legală o astfel de abordare a fiscului? Noi credem că nu. Ori de câte ori se folosește o instituție juridică (i.e. controlul inopinat) pentru a se ocoli norme obligatorii ale altor instituții de drept (i.e. notificarea de conformare, avizul de inspecție și analiza de risc), suntem în situația unei fraude la lege care în cadrul autorității se concretizează într-un abuz de drept. În absența unei notificări prealabile și a posibilității reale de a organiza documentele sau de a solicita sprijin de specialitate, contribuabilul ajunge, de multe ori, în fața unui control care se îndepărtează de rolul său punctual și capătă caracterul unei „vânători de probe”/ „fishing expedition”.

Controalele fiscale inopinate sunt reglementate ca proceduri cu un obiect limitat, pe care organul fiscal le poate folosi în câteva situații precis enumerate de lege. În esență, acestea pot fi dispuse pentru verificarea unor informații care ridică suspiciuni privind încălcarea legislației fiscale, pentru verificări încrucișate legate de alte controale în desfășurare, pentru clarificarea unor elemente de bază ale impozitării sau pentru constatarea unui risc fiscal specific fără posibilitatea generalizării acestora.

Folosirea sistemică a instituției controlului inopinat pentru a înlocui instituția analizei de risc și a evita acordarea unei garanții procedurale obligatorii prin eliminarea celor 60 de zile necesare conformării și pregătirii inspecției este un precedent nelegal periculos. Noțiunea de „fishing expedition” este bine cunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a analizat-o și a stabilit că autoritățile nu pot solicita informații în mod speculativ, ci trebuie să demonstreze relevanța previzibilă a celor solicitate.

Convenția Model OECD explică aceeași idee: statul solicitat nu este obligat să furnizeze informații atunci când cererea reprezintă o „fishing expedition”, adică o solicitare lipsită de legătură clară cu o investigație concretă. Așadar, în procedurile fiscale internaționale există un filtru important menit să protejeze persoana vizată.

Revenim în zilele următoare cu modalități practice prin care contribuabilii își pot exercita garanțiile legale prevăzute de codul de procedură fiscală.

Autor:

• Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații, Casa de Avocatură asociată EY

Cu aproape 60% mai mulți contribuabili verificați în cadrul tuturor formelor de control fiscal, în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, cu peste 250% mai multe decizii de impunere emise și cu 740% mai multe debite stabilite în sarcina contribuabililor verificați, sunt rezultatele evidențiate de Raportul de activitate al instituției pentru prima jumătate a anului 2022.

Documentul relevă însă și alte câteva aspecte interesante. Astfel, deși se observă o creștere a numărului de contribuabili care au trecut printr-o inspecție fiscală (18.108, față de 17.179 în 2021), sumele suplimentare stabilite au fost cu aproape un miliard de lei mai mici față de anul trecut, respectiv 1,5 miliarde față de 2,34 miliarde lei, pentru aceeași perioadă.

Acest decalaj va fi cel mai probabil recuperat în a doua parte a anului, chiar într-un context de scădere a numărului inspecțiilor desfășurate. De exemplu, în a doua parte a anului 2021, s-au derulat 15.710 inspecții fiscale care au stabilit sume suplimentare de 2,7 miliarde de lei.

În același timp, se remarcă o creștere de 2,5 ori a numărului verificărilor documentare, de la 2.773 în primul semestru al anului 2021, la 6.942 în primul semestru al anului 2022, ceea ce depășește chiar numărul verificărilor documentare din întreg anul 2021 (6.804). Sumele impuse la plată au fost de aproape trei ori mai mari: 215 milioane lei în primul semestru din 2022, față de 86 milioane lei în aceeași perioadă a anului anterior și 201 milioane lei, sumă impusă în tot anul 2021. Numărul sesizărilor penale efectuate de inspectorii fiscali a scăzut și el, chiar semnificativ, de la 181 se sesizări în primul semestru al anului 2021, la 126 în perioada corespunzătoare a anului 2022.

Pe de altă parte, este îngrijorătoare creșterea sumei stabilite suplimentar în sarcina contribuabililor verificați de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF): de la 23,5 milioane lei la aproape 200 milioane lei, adică o majorare de opt ori în primele șase luni din 2022, față de aceeași perioadă din anul trecut.

Instituția a avut însă o activitate foarte intensă, prin care au fost verificați de patru ori mai mulți contribuabili în prima jumătate a acestui an, respectiv 589, față de 167 în perioada similară din anul precedent.

Sunt cifre oficiale care demonstrează intenția autorităților de control fiscal de a intensifica activitatea de control, urmând strategia ale cărei obiective principale sunt de a descoperi cazurile de fraudă și neconformare la plata datoriilor către buget și recuperarea sumelor datorate de către contribuabili.

Mulți contribuabili continuă însă să se întrebe cum să NU ajungă subiectul unei inspecții fiscale sau al unei verificări documentare care, așa cum reiese din practică, de cele mai multe ori, se finalizează cu sume suplimentare impuse la plată. Răspunsul continuă să fie acela că nu există o „rețetă” de urmat care să asigure desfășurarea liniștită a activității, fără vizite din partea ANAF.

Din perspectiva autorităților, fiecare contribuabil, mic sau mare, companii sau persoane fizice, este încadrat pe o scară de risc, în funcție de comportamentul fiscal privind declararea și achitarea taxelor și impozitelor, cuantumul acestora, neregulile identificate în controalele precedente etc.

Potrivit legii, la baza deciziei de a verifica sau nu un contribuabil stă această „analiză de risc”, definită de Codul de procedură fiscală drept „activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală”. Astfel, contribuabilii încadrați la „risc mare” sunt controlați cu prioritate, în timp ce contribuabilii cu „risc mic” sunt lăsați pe plan secund.

Deși de-a lungul vremii au existat numeroase discuții între mediul de afaceri și Ministerul de Finanțe cu privire la stabilirea (și apoi publicarea) unor criterii clare în funcție de care se determină riscul unui contribuabil – la un moment dat discutându-se chiar de corelarea acestui risc cu posibilitatea de a accesa diverse facilități fiscale, credite bancare etc., nici până în prezent nu există un act normativ care să detalieze criteriile de risc, clasele de risc și procedura de determinare a riscului, cu toate că în varii rapoarte sunt menționate anumite zone de interes privind riscul (spre exemplu, în Raportul privind activitatea ANAF pentru semestrul I din 2021 se precizează că „Riscurile majore identificate în primul semestru al anului 2021 sunt reprezentate de riscul de subdeclarare a obligațiilor fiscale, precum și de riscul privind neachitarea obligațiilor de plată (ținând cont de facilitățile oferite), respectiv: riscul privind neachitarea obligațiilor fiscale, riscul privind plata cu întârziere a obligațiilor fiscale, riscul privind provocarea insolvabilității/reducerea intenționată a capacității financiare”).

Există totuși un instrument (o analiză profesionistă) pe care fiecare contribuabil ar putea să-l utilizeze inteligent, prin care este investigat gradul de risc, pentru a ști în fiecare moment cum sunt „priviți” de autoritățile fiscale și cât de ridicată este probabilitatea de a fi subiectul unui control fiscal.

EY oferă o asemenea analiză rapidă a factorilor de risc, determinând cu acuratețe ridicată nivelul de risc al contribuabilului, fără însă a pretinde că ANAF are o viziune identică asupra contribuabilului.

Companiile se confruntă cu presiuni economice complexe, iar prețurile de transfer rămân un element central, care pune în balanță pe de o parte povara fiscală și pe de cealaltă parte reducerea controverselor fiscale. Prețurile de transfer[1] pot afecta nu doar profitabilitatea și impozitul datorat statului, ci și fluxul de numerar al companiei, deciziile de investiții, modelul de afaceri sau indicatorii de performanță. În acest context, este posibil ca unele companii să traverseze această perioadă doar cu ”o umbrelă”, dar, pentru furtuna care urmează, trebuie demarate acțiuni mult mai consistente, consideră reprezentanții EY România.
Într-un dialog cu mediul de business pe tema “Prețurile de transfer în atenția autorităților fiscale – cum să gestionăm riscurile unei dispute fiscale?”, presiunea resimțită de companii vine din trei zone principale: noile cerințe ale Fiscului, modul de desfășurare a inspecției fiscale și cunoașterea drepturilor și obligațiilor legate de aceste controale.

Principalele idei și recomandări:

Adrian Rus, Partener, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România: ”Zona prețurilor de transfer capătă o importanță și mai mare, având în vedere potențialul său de reducere a deficitului bugetar, care tocmai a urcat la 96 de miliarde de lei, prin nivelul semnificativ al sumelor ce se pot colecta în urma inspecțiilor fiscale. Anul trecut, Fiscul a stabilit suplimentar în sarcina contribuabililor verificați, prin majorarea bazei impozabile, peste 166 de milioane de euro”.

Georgiana Iancu, Partener, Liderul Departamentului de Taxe indirecte, EY România semnalează faptul că introducerea în formularul de TVA 394 a obligației de raportare a tranzacțiilor cu afiliați poate fi interpretată ca un semnal de extindere a analizei de risc și asupra companiilor multinaționale. ”Cum văd autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate între persoane afiliate care fac parte din grupuri multinaționale? Pe scurt, că acestea sunt realizate la un preț inferior sau superior celui de piață, în detrimentul afiliaților români și, implicit, a bugetului general consolidat.  

Aproximativ o treime din veniturile atrase la bugetul de stat este reprezentă de taxele indirecte (TVA, accize, taxe vamale) și o pătrime este reprezentată doar de TVA. În același registru, TVA și accizele ocupă o pondere de 50% în total obligații suplimentare stabilite la contribuabilii persoane juridice. În acest context, este important să ne asigurăm că modul în care tratăm din perspectiva taxelor indirecte efectul unor ajustări de prețuri de transfer este de interes nu doar pentru buzunarul contribuabilului, dar și pentru cel al bugetului de stat”, consideră Georgiana Iancu.

Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de dispute și litigii fiscale, EY România: ”Din câte vedem în ultima perioadă, aproape fiecare inspecție fiscală care are ca obiect impozitul pe profit se finalizează cu sume suplimentare și, implicit, cu o dispută fiscală, care, de cele mai multe ori, se încheie cu o hotărâre judecătorească”.

Gabriela Băncescu, Director, Departamentul de Prețuri de Transfer, EY România privind desfășurarea unei inspecții fiscale în zona prețurilor de transfer: ”În ultimii ani, controalele autorităților fiscale, realizate în zona prețurilor de transfer, sunt foarte riguroase. Pentru a verifica dacă tranzacțiile sunt realizate la prețul corect, autoritățile analizează inclusiv selectarea părții testate, care poate fi compania din România, dar și partenerul din grup, modul de întocmire a studiilor de comparabilitate din perspectiva tuturor criteriilor aplicate, și, de multe ori, acțiunile autorităților duc la modificarea intervalului de referință la care se raportează rezultatul companiei testate”.

”Mai mult, vedem că autoritățile testează profitabilitatea obținută din tranzacțiile analizate. Nu este suficient să arătăm că politica de prețuri este una corectă, ci, mai important, trebuie să arătăm că rezultatele efectiv obținute se încadrează în intervalul de piață”, a subliniat Gabriela Băncescu.

Pentru a se asigura că dosarul de prețuri de transfer va trece cu bine de o inspecție fiscală, companiile care fac parte dintr-un grup trebuie să îl adapteze și actualizeze periodic, în așa fel încât să corespundă cerințelor din România, să verifice implementarea politicii de prețuri de transfer, să justifice rezultatele aferente perioadei de criză și să țină la îndemână documentația suport suplimentară.

Alex Slujitoru, Director la Radu și Asociații, firma de avocatură asociată EY, în legătură cu incidentele care pot apărea în timpul procedurilor inspecției fiscale – suspendarea inspecției, pentru a studia dosarele de prețuri de transfer sau suspendarea inspecției, fără însă ca activitatea de control să fie efectiv oprită, recomandă: ”Există o jurisprudență națională în care decizia de suspendare a inspecției, pentru studierea dosarului, este anulată. Dosarul de prețuri de transfer face obiectul inspecției. Nu poți suspenda inspecția ca să îndeplinești obiectul inspecției. Contribuabilii aflați într-o astfel de situație ar trebui să atace această suspendare și să o invalideze. Ei trebuie să se asigure că perioada de suspendare va fi luată în calculul duratei finale a inspecției fiscale și că orice decizie luată cu depășirea intervalului maxim de inspecției poate fi invalidată”.

În ceea ce privește suspendarea fără ca activitatea de control să fie oprită – adică inspectorii să continue să solicite documente etc., se consideră că niciun contribuabil nu poate fi obligat să ofere informații pe perioada suspendării.

Există și alternative la un litigiu național, care ar avea, între principalele inconveniente pe acelea că durează mult, iar jurisprudența este limitată. Aceasta ar fi, așa cum a explicat Alex Slujitoru, procedura amiabilă în baza convențiilor pentru eliminarea dublei impuneri, în baza Convenției de Arbitraj a UE sau în baza unei Directive a Consiliului privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, în decursul anului 2019, ANAF a finalizat doar trei proceduri amiabile cu alte state, în vreme ce 61 se află în lucru, în diferite stadii de soluționare.

Din perspectiva valorii în vamă, deloc de neglijat este și impactul relațiilor între părțile dintr-un grup, consideră Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, EY România. ”În ultimul an, am sesizat un număr mare de decizii ale Curții Europene de Justiție legate de nevoia de adăugare în valoarea în vamă a mărfurilor importate a redevențelor plătite către părțile afiliate. Iar tratamentul ajustărilor de prețuri de transfer, din perspectiva valorii în vamă, încă necesită reglaje fine, în funcție de tipul de adaptare dorit – bazat pe cost sau pe marjă de profit, simplist vorbind”, a conchis Mihai Petre.

[1] Prețurile de transfer sunt prețurile la care se derulează tranzacțiile între companiile din cadrul aceluiași grup, care trebuie să fie echivalente cu prețurile la care ar fi fost încheiată o tranzacție similară între părți independente, în condiții economice comparabile. Dacă prețul tranzacției între afiliați nu este în ”intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate, afectând astfel impozitele și taxele plătite.