1

Dobrinescu Dobrev își caută noi colegi, în vederea extinderii echipei de DREPT FISCAL

Suntem o societate de avocați specializați în domenii de nișă precum dreptul fiscal și dreptul urbanismului. Fiind foarte pasionați și dedicați muncii noastre, am fost premiați în numeroase ocazii pentru rezultatele profesionale deosebite. Credem că excelența profesională este perfect compatibilă cu o atmosferă de lucru prietenoasă. Prin urmare, căutăm doi colegi asemenea nouă, cu grad diferit de senioriate.

Condițiile de eligibilitate sunt:

  • absolvent de studii juridice;
  • calitatea de avocat (existentă sau în curs de obținere);
  • vocație atât pentru litigii, cât și pentru consultanță de business;
  • dinamici, dedicați, meticuloși, organizați, responsabili, analitici, cu bune abilități de comunicare și relaționare;
  • fluenți în limba engleză (scris/tradus și vorbit), cu disponibilitate de a efectua, la nevoie, deplasări la clienții sau la instanțele din țară;
  • carnet de conducere.

Dacă ni te alături, vei fi responsabil cu:

  • cercetare și redactare opinii juridice;
  • reprezentarea în instanță, redactarea la timp și riguros a documentelor necesare în relația cu instanțele de judecată;
  • efectuarea de formalități specifice în fața unor instituții și autorități publice, urmărirea obiectivelor unui proiect și îndeplinirea tuturor sarcinilor atribuite;
  • întocmirea oricăror documente juridice (contracte, notificări, somații, adrese, etc.);
  • efectuarea raportărilor administrative în termenele și în condițiile stabilite.

Ce oferim noi:

  • Mediu de lucru plăcut și prietenos;
  • Sediu profesional amplasat central și foarte aproape de instanțele judecătorești;
  • O echipă premiată anual pentru performanțe excepționale în materia dreptului fiscal și urbanism;
  • O coerentă și bine organizată cooperare a echipei în cadrul proiectelor complexe;
  • Formare profesională continuă sub îndrumarea unui doctor în drept civil și cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române;
  • Formare profesională continuă sub îndrumarea unui doctorand în drept fiscal și cadru universitar asociat în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității București;
  • Implicare directă în dosare cu notorietate în materie fiscala si a urbanismului;
  • Susținere pentru publicarea de articole științifice.

Dacă vrei să ne cunoaștem, trimite-ne un Curriculum Vitae și o scrisoare de intenție la adresa careers@dobrinescudobrev.ro




Dobrinescu Dobrev își caută noi colegi, în vederea extinderii echipei de Drept fiscal

Suntem o societate de avocați specializați în domenii de nișă precum dreptul fiscal și dreptul urbanismului. Fiind foarte pasionați și dedicați muncii noastre, am fost premiați în numeroase ocazii pentru rezultatele profesionale deosebite. Credem că excelența profesională este perfect compatibilă cu o atmosferă de lucru prietenoasă. Prin urmare, căutăm doi colegi asemenea nouă, cu grad diferit de senioriate.

Pentru poziția de Tax Lawyer, condițiile de eligibilitate sunt:

  • absolvent de studii juridice;
  • calitatea de avocat (existentă sau în curs de obținere);
  • vocație atât pentru litigii, cât și pentru consultanță de business;
  • dinamici, dedicați, meticuloși, organizați, responsabili, analitici, cu bune abilități de comunicare și relaționare;
  • fluenți în limba engleză (scris/tradus și vorbit), cu disponibilitate de a efectua, la nevoie, deplasări la clienții sau la instanțele din țară;
  • carnet de conducere.

Dacă ni te alături, vei fi responsabil cu:

  • cercetare și redactare opinii juridice;
  • reprezentarea în instanță, redactarea la timp și riguros a documentelor necesare în relația cu instanțele de judecată;
  • efectuarea de formalități specifice în fața unor instituții și autorități publice, urmărirea obiectivelor unui proiect și îndeplinirea tuturor sarcinilor atribuite;
  • întocmirea oricăror documente juridice (contracte, notificări, somații, adrese, etc.);
  • efectuarea raportărilor administrative în termenele și în condițiile stabilite.

Ce oferim noi:

  • Mediu de lucru plăcut și prietenos;
  • Sediu profesional amplasat central și foarte aproape de instanțele judecătorești;
  • O echipă premiată anual pentru performanțe excepționale în materia dreptului fiscal și urbanism;
  • O coerentă și bine organizată cooperare a echipei în cadrul proiectelor complexe;
  • Formare profesională continuă sub îndrumarea unui doctor în drept civil și cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române;
  • Formare profesională continuă sub îndrumarea unui doctorand în drept fiscal și cadru universitar asociat în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității București;
  • Implicare directă în dosare cu notorietate în materie fiscala si a urbanismului;
  • Susținere pentru publicarea de articole științifice.

Dacă vrei să ne cunoaștem, trimite-ne un Curriculum Vitae la adresa office@dobrinescudobrev.ro




Dobrinescu Dobrev Tax Advisory caută noi colegi, în vederea extinderii echipei de Consultanță fiscală

Suntem o echipă de avocați și economiști specializați într-un domeniu de nișă extrem de frumos și de provocator, precum dreptul fiscal. Fiind foarte pasionați și dedicați muncii noastre, am fost premiați în numeroase ocazii pentru rezultatele profesionale deosebite. Credem că excelența profesională este perfect compatibilă cu o atmosferă de lucru prietenoasă.

Prin urmare, căutăm colegi asemenea nouă, cu grad diferit de senioriate.

Pentru poziția de Senior Tax Consultant, condițiile de eligibilitate sunt:

  • absolvent de studii economice;
  • experiență de minimum 3 ani în consultanță fiscală;
  • cunoștințe temeinice de contabilitate și abilitate pentru lucrul în Excel;
  • fluent în redactare;
  • dinamic, meticulos, organizat, responsabil, analitic, cu bune abilități de comunicare și relaționare;
  • fluent în limba engleză (scris/tradus și vorbit).

Calitatea de Consultant fiscal este un plus.

Dacă ni te alături, vei fi responsabil cu:

  • cercetare și redactare opinii de specialitate;
  • participarea în echipe de due dilligence și tax review;
  • efectuarea de formalități specifice în fața autorităților fiscale;
  • efectuarea raportărilor administrative în termenele și în condițiile stabilite.

Ce oferim noi:

  • Mediu de lucru plăcut și prietenos;
  • Sediu profesional amplasat central (Piața Unirii – Bdul Mărășești);
  • O echipă premiată anual pentru performanțe excepționale în materia dreptului fiscal;
  • O coerentă și bine organizată cooperare a echipei în cadrul proiectelor complexe;
  • Formare profesională continuă;
  • Implicare directă în dosare cu notorietate în materie fiscala;
  • Susținere pentru publicarea de articole științifice.

Dacă vrei să ne cunoaștem, trimite-ne un Curriculum Vitae la adresa andrada@dobrinescudobrev.ro