1

Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (II) | Dobrinescu Dobrev

Autor: Dobrinescu Dobrev, Societate de Avocați

Sintetizăm în cele ce urmează principalele măsuri de natură financiară și fiscală adoptate de Parlamentul și Guvernul României, în sprijinul mediului de afaceri a cărui activitate este afectată negativ de criza sanitară generată de COVID-19.

 1. Programul de susținere prin finanțare a IMM-urilor (O.U.G. nr. 29/2020) constă în:

 a) acordarea de garanții de stat pentru 80% din valoarea finanțărilor acordate IMM. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a 5 milioane lei. Pentru creditele de investiții, valoarea maximă a finanțării este de 10 milioane de lei. Totodată, valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 10 milioane lei. Pentru IMM-uri care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru capitalul de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare;

sau

b) pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acorda garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, exclusive dobânzile, comisioanele și speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximă a finanțărilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi și de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici. Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru creditul pentru capitalul de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare.

Pentru creditele acordate conform celor de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice va subvenționa 100% din dobânzile pentru creditele ce urmează a fi garantate.

Perioada de subvenționare a dobânzilor este de la momentul acordării creditelor / liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a prezentei O.U.G. nr. și poate dura până la data de 31 martie 2021. Subvenționarea dobânzii se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru primul an și pentru următorii 2 ani doar în condițiile în care creșterea economică estimată pentru această perioadă se situează sub nivelul celei din anul 2002.

Garanțiile pentru creditele astfel acordate vor respecta legislația în domeniul ajutorului de stat.

Obligațiile fiscale restante și alte creanțe bugetare ale beneficiarului acestui program de garantare se vor achita din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordate în cadrul programului.

Pentru creditele acordate pentru capitalul de lucru durata maximă a finanțărilor a fost extinsă de la 24 de luni la 36 de luni, cu posibilitatea extinderii pentru încă 36 de luni (anterior tot 24 de luni). Pentru creditele de investiții a fost menținută perioada de 120 de luni.

Se abrogă prevederile referitoare la datorarea unei prime de garantare din partea beneficiarului finanțării, pentru acoperirea riscului de garantare de către stat.

2. Amânarea termenului de plată a taxelor locale (O.U.G. nr. 29/2020)

– S-a amânat termenul de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020. Bonificațiile se vor acorda în cazul plății integrale a impozitului până la noul termen de 30 iunie 2020;

3. Măsuri speciale de procedură fiscală: executări silite, dobânzi și penalități de întârziere

– pe perioada stării de urgență, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și neachitate până la încetarea măsurilor prevăzute de starea de urgență nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală. Această măsură rămâne valabilă încă 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

– se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Această măsură rămâne valabilă încă 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

4. Prevederi privind impozitul pe profit

– pentru contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, aceștia pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020.

– contribuabilii care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, se aplică prevederile anterioare pentru plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anului fiscal modificat care începe în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.

5. Amânarea termenului pentru depunerea solicitării de restructurare conform O.G. nr. 6/2019

 în cazul debitorilor care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei se introduce posibilitatea de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția de a-și restructura obligațiile bugetare inclusiv în perioada 1 februarie – 31 iulie 2020, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare. Debitorul se va adresa unui expert independent pentru întocmirea unui plan de restructurare și realizarea testului creditorului privat prudent.

– termenul prevăzut pentru depunerea Solicitării de restructurare s-a amânat de la data de 31 iulie 2020 până la data de 30 octombrie 2020.

6. Amânarea la plată pentru serviciile de utilități și a chiriei

– pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

– dispozițiile anterioare cu privire la condițiile amânării la plată a serviciilor de utilități și a chiriei pentru imobilul cu destinație sediu social și sedii secundare se aplică în mod corespunzător și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: notar public, avocat, executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autorități pentru prevenirea și combaterea pandemiei. Criteriile de atestare a acestei situații vor fi dispuse prin hotărâre de guvern.

Membrii acestor profesii sunt obligați ca pe perioada instituirii stării de urgență să ia măsurile necesare continuității activității, cu observarea regulilor de disciplină sanitară. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară și se sancționează cu excluderea din profesie.

Salariații formelor de exercitare a profesiilor menționate anterior care refuză îndeplinirea sarcinilor asumate prin CIM și din acest motiv nu se poate desfășura în mod optim activitatea, respectiv continuarea optimă a acesteia, nu vor avea acces la beneficiile de asistență socială sau la alte facilități ce vor fi acordate pe perioada stării de urgență.

– de dispozițiile cu privire la amânarea la plată a utilităților / chiriei beneficiază și cabinetele medicilor de familie / cabinete stomatologice în care își desfășoară activitatea în orice formă cel mult 20 de persoane și a căror activitate este afectată de măsurile din perioada stării de urgență.

– de asemenea, vor beneficia de amânarea la plată a utilităților și federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă și a căror activitate este afectată de măsurile împotriva pandemiei.

7. Invocarea forței majore în contractele în derulare (O.U.G. nr. 29/2020)

– forța majoră poate fi invocată în contractele în derulare, altele decât cele de mai sus, încheiate de IMM-uri, numai după încercarea dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloace de renegociere a contractului pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.

8. Penalități pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice (O.U.G. nr. 29/2020)

– penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice de către IMM-uri care dețin certificatul pentru situații de urgență nu se datorează pe perioada stării de urgență.

9. Declararea beneficiarului real (O.U.G. nr. 29/2020)

Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real din Legea nr. 120/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea acestei declarații. Aceeași prevedere se aplică și pentru declarația privind beneficiarul real din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

10. Stimulentul de inserție (O.U.G. nr. 30/2020)

Acordarea stimulentului de inserție profesională potrivit legislației specifice se efectuează fără întrerupere pentru o perioada de 90 de zile, persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a prezentei O.U.G., se află în una din următoarele situații:

  • persoana beneficiază de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă sau pentru îngrijirea copilului bolnav, conform O.U.G. nr. 158/2005;
  • beneficiază de concediul prevăzut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ;
  • se află în perioada prev. de art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii – în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
  • li s-a suspendat ori le-a încetat raportul de muncă ori de serviciu, ca urmare a instituirii situației de urgență în condițiile O.U.G. nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență.

În cazul în care după perioada de 90 de zile, persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit, atunci stimulentul de inserție se acordă, potrivit legii, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilitate.

11. Drepturi bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale (O.U.G. nr. 30/2020)

Pe perioada stării de urgență, cererile și documentele doveditoare pentru stabilirea și plata drepturilor bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi depuse la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în format letric sau prin poștă electronică.

Agențiile pentru ocuparea forței de muncă pot solicita prezența fizică a persoanelor care au depus prin poșta electronică numai în situația în care există situații excepționale, situație în care termenele prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor se va prelungi cu maxim 15 zile lucrătoare.

12. Concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (O.U.G. nr. 30/2020)

– persoanele asigurate au dreptul al concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă fără îndeplinirea stagiului de cotizare pentru urgențe medico – chirurgicale, TBC, boli infectocontagioase din grupa A, neoplazii și SIDA. De asemenea, persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină fără îndeplinirea condiției privind stagiul de asigurare.

– prin derogare de la prevederile generale din O.U.G., certificatele de concediu medical care cuprind a 91a zi sau depășesc 183 de zile acordate în perioada stării de urgență se eliberează și se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.




”Revoluția fiscală”

În Monitorul Oficial al României nr. 885/10.11.2017 a fost publicată OG 79 / 2017 pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal (denumită în continuare ”OG 79”).

Punctăm, în cele ce urmează, principalele noutăți și modificări aduse de OG 79 prevederilor Codului Fiscal, referitoare la:

CONTRIBUȚIILE SOCIALE OBLIGATORII

OG 79 redefinește sistemul fiscal existent în domeniul contribuțiilor sociale obligatorii prevăzute de Codul Fiscal.

Astfel contribuțiile sociale obligatorii vor fi:

Contribuțiile de asigurări sociale (CAS)

•    Contribuția de asigurări sociale este datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății, precum și de angajatori în anumite situații.

•    Cota datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății este în cuantum de 25%.

•    În situația contractelor cu timp parțial de muncă, această contribuție nu poate fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate prin aplicarea procentului asupra salariului de bază minim brut pe țară, corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna în care contractul a fost activ, decât în anumite situații.

•    Obligativitatea calculării, reținerii la sursă, declarării și plății revine persoanelor fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, cu excepția persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și care datorează contribuții sociale obligatorii.

•    Angajatorii sunt obligați să achite contribuția de asigurări sociale numai în situația condițiilor deosebite de muncă (4%), precum și în situația condițiilor speciale de muncă și a altor condiții de muncă prevăzute în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (8%).

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS)

•    Contribuția de asigurări sociale de sănătate este datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății.

•    Cota datorată este în cuantum de 10%.

•    Obligativitatea calculării, reținerii la sursă, declarării și plății revine persoanelor fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, cu excepția persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și care datorează contribuții sociale obligatorii.

Contribuția asiguratorie pentru muncă

•    Contribuția asiguratorie pentru muncă este datorată de persoane fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și de persoanele fizice cetățeni români, cetățeni ai altor state și apatrizi în anumite condiții.

•    Cota datorată este în cuantum de 2,25%.

•    Baza de calcul a contribuției asiguratorii de muncă o reprezintă veniturile din salarii și asimilate salariilor acordate de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice cetățeni români, cetățeni ai altor state și apatrizi în anumite condiții.

Pentru veniturile aferente anului fiscal 2017, contribuțiile sociale obligatorii sunt cele în vigoare în perioada căreia îi sunt aferente veniturile.

TVA

OG 79 legiferează faptul că dreptul organelor fiscale de a refuza deducerea TVA intervine doar dacă, după administrarea mijloacelor de probe prevăzute de lege, se poate demonstra că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea în baza căreia s-a exercitat deducerea face parte dintr-un lanț de operațiuni având scopul de a frauda TVA.

IMPOZITUL PE PROFIT

OG 79 transpune în legislația națională prevederile Directivei 2016/1164/UE de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne.

Astfel, se introduc în Codul Fiscal o serie de definiții specifice, dintre care menționăm:

(i)    costurile îndatorării
(ii)   costurile excedentare ale îndatorării
(iii)  întreprindere asociată
(iv)  întreprindere financiară
(v)   transferul de active
(vi)  transferul unei activități economice desfășurate printr-un sediu permanent etc.

Totodată, se stabilesc reguli fiscale potrivit cărora:

– este limitată deductibilitatea dobânzii precum și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic;
– este stabilită impozitarea transferului de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare;
– este introdusă regula antiabuz, potrivit căreia poate fi reîncadrat un demers sau o serie de demersuri întreprinse cu scopul obținerii de avantaje fiscale la calculul obligațiilor fiscale;
–  este definită societatea străină controlată și se stabilesc reguli privind impozitarea acesteia.

IMPOZITUL PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR

Modificările aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor prin OG 79 sunt urmatoarele:

– Plafonul maxim de venituri pentru aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se majorează la echivalentul în LEI a 1.000.000 EUR.
– Este eliminată condiția referitoare la aplicarea impozitării pe veniturile microîntreprinderilor doar în situația obținerii de venituri din consultanță și management în proporție de maximum 20% din veniturile totale.
– Este eliminată posibilitatea optării pentru aplicarea impozitului pe profit în situația subscrierii unui capital social de cel puțin 45.000 LEI.
– Este eliminată interdicția aplicării impozitării pe veniturile microîntreprinderilor de către societățile care desfășoară activități (i) în domeniul bancar, (ii) în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, pieței de capital, (iii) în domeniul jocurilor de noroc, precum și de către societățile care desfășoară activități (iv) de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale.

IMPOZITUL PE VENIT

Principalele modificări aduse impozitului pe venit prin OG 79 sunt următoarele:

Cota de impozit pe venit este diminuată de la 16% la 10%.

– Venitul obținut din transferul unui număr mai mare de 2 autoturisme din patrimoniul personal, realizat într-un an fiscal, este considerat, în vederea impunerii, venit din alte surse.
– Este majorat cuantumul maxim al venitului lunar brut în limita căruia se acordă deducere personală, de la 3.000 LEI la 3.600 LEI.

ACCIZE ȘI ALTE TAXE SPECIALE

OG 79 extinde măsura confiscării cisternelor, recipientelor, precum și a mijloacelor de transport utilizate în comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate.

IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE

OG 79 modifică impozitul pe mijloacele de transport pentru autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, precum și pentru combinațiile de autovehicule, autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă, cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.

Modificările și completările menționate mai sus vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018.