Autori: Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Crina Onuț, Manager, People Advisory Services, EY România

Maria Ciudin, Consultant Senior, People Advisory Services, EY România

Digitalizarea economiei globale și adoptarea accelerată a muncii la distanță au determinat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) să inițieze The Base Erosion and Profit Shifting, cunoscut deja ca BEPS 2.0, un set de reguli de planificare fiscală menite să împiedice companiile să exploateze lacunele din legile fiscale naționale ca modalitate de a evita plata taxelor. În timp ce conceptul de bază permanentă (Permanent establishment – PE) rămâne un aspect important, munca la distanță introduce noi straturi de complexitate fiscală, care necesită o atenție sporită din partea companiilor.

Conform unui raport recent al OCDE (OECD releases BEPS 2.0 Pillar Two Blueprint and invites public comments), implementarea Pilonului I și Pilonului II ar putea crește veniturile globale din impozitul pe profit cu aproximativ 50 – 80 miliarde USD pe an.

În România, BEPS Pilonul II se aplică începând cu 1 ianuarie 2024. Companiile au obligația pregătirii calculelor pentru acest an, însă raportarea și plățile aferente se vor face în 2026, astfel că angajatorii trebuie să aibă deja în vedere impactul acestei noutăți. De adăugat faptul că, prin implementarea Pilonului II, care stabilește o rată minimă globală de impozitare de 15% pentru grupurile de întreprinderi multinaționale cu venituri consolidate anuale de cel puțin 750 de milioane de euro, companiile trebuie să se asigure că toate impozitele sunt raportate corect pe baza locului în care au rezidența oficială și locul în care lucrează efectiv angajații, nu doar unde sunt plătiți. Mai mult, BEPS 2.0 intensifică monitorizarea riscului companiilor de a crea o bază permanentă în diferite jurisdicții prin intermediul angajaților mobili, ceea ce înseamnă că angajații care lucrează în diferite țări ar putea declanșa obligații fiscale pentru angajatorii lor.

De exemplu, un angajat cu contract individual de muncă cu o companie din țara A, decide să îmbine utilul cu plăcutul și să lucreze pe parcusul unui an câteva zile pe lună din țări mai calde, țările B, C și D, în care avea deja planificate concedii, fără să își anunțe angajatorul de intenția sa de a lucra remote. După câteva luni, în urma unui audit inițiat de autoritățile fiscale din statul C, se descoperă că respectiva persoană desfășoară activități dependente de pe teritoriul țării în favoarea companiei din țara A și impune plata taxelor datorate conform legii atât la nivelul angajatului, cât și la nivelul angajatorului. Acest proces declanșează verificări suplimentare din partea angajatorului care scot la iveală că angajatul a prestat activități similare și de pe teritoriile țărilor B și D. Situația nu a fost gestionată în mod corect nici de angajat, care trebuia în mod normal (conform unei politici interne, după caz) să solicite acordul angajatorului să presteze muncă de la distanță, nici de angajator, care avea obligația monitorizării activității angajaților și a echipamentelor tehnice utilizate. Deși exemplul prezentat este unul simplist, în practică situațiile pot fi mult mai complexe și pot atrage riscuri fiscale pentru angajați și  companii, deopotrivă.

Așadar, dacă un lucrător stabilește o prezență într-o țară, iar angajatorul nu este la curent cu această schimbare a locului muncii (situație cu care angajatorii s-au cam întâlnit în practică și în pandemie, dar și după), acest lucru ar putea expune compania la crearea unei baze permanente, dar și la obligativitatea de a se conforma unor reglementări fiscale diferite, ceea ce poate complica semnificativ sarcina departamentelor de resurse umane, taxe și contabilitate. Să nu neglijăm faptul că, deși în pandemie (dar și după) angajații lucrau în mare măsură remote, există în continuare companii care nu au implementată o politică de lucru la distanță care să prevadă în mod expres condițiile de lucru de oriunde (cum ar fi perioada pentru care angajații pot lucra remote, locațiile permise, modul de informare a angajatorului). Poate că odată cu implementarea BEPS companiile vor acorda atenția cuvenită introducerii unei astfel de politici.

Obligația de a monitoriza locația și activitatea angajaților la distanță devine astfel o prioritate pentru companii. Sistemele de urmărire a timpului și a prezenței trebuie să fie adaptate pentru a reflecta cu precizie locația de lucru a angajaților și a se asigura că datele sunt raportate corespunzător autorităților fiscale. Prin urmare, angajatorii trebuie să investească în tehnologie și formare, precum și în dezvoltarea de politici interne care să ghideze angajații cu privire la modul în care munca lor la distanță poate avea implicații asupra obligațiilor fiscale. În acest sens, se recomandă ca angajatorii să înceapă aceste verificări încă dinainte ca BEPS să intre în vigoare în România.

În concluzie, munca la distanță, în contextul BEPS 2.0, reprezintă un nou teritoriu fiscal care necesită o abordare strategică și detaliată. Companiile trebuie să fie proactive în identificarea riscurilor fiscale și în implementarea de soluții pentru a asigura conformitatea. Educația continuă a angajaților și adaptarea la legislația în schimbare sunt esențiale pentru a naviga cu succes în acest peisaj fiscal complex.

Autori: Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Taxe directe, EY România

Teona Braia, Manager, Taxe directe, EY România

Legislația fiscală din România oferă pentru anul în curs, în ciuda mutitudinii de modificări legislative din ultimii doi ani, un cadru bun prin care sunt sprijinite activitățile de cercetare-dezvoltare (C&D). Cu toate că unele facilități fiscale au fost modificate (spre exemplu, facilitatea fiscală pentru lucrătorii din IT) pe linia asigurării unor venituri mai mari la bugetul de stat, companiile au oportunitatea să valorifice ceea ce a rămas încă valabil din sfera facilităților fiscale, iar beneficiile recunoscute pentru segmentul de C&D nu sunt deloc de neglijat.

Anul 2024 deschide noi orizonturi și provocări pentru companiile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, fiind important din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, schimbările propuse în cadrul BEPS 2.0 au potențialul de a revoluționa peisajul fiscal internațional, impunând un impozit minim global pentru marile companii multinaționale (MNEs) cu o cifră de afaceri de peste 750 milioane euro anual. Aceste modificări vor avea un impact semnificativ asupra modului în care sunt gestionate operațiunile fiscale și strategiile de planificare ale MNEs.

BEPS 2.0 impune un impozit minim de 15% pentru companiile multinaționale, urmând ca orice diferență dintre impozitul efectiv și acest procent să fie plătit în țara în care se datorează, cu anumite excepții. Astfel, orice element prin care se reduce baza impozabilă, inclusiv facilitățile fiscale, ar putea duce la un impozit efectiv sub 15%, anulând astfel relevanța acestor stimulente fiscale. Deși impozitul minim global impus de BEPS 2.0 se va plăti abia în 2026, acesta se aplică începând cu anul 2024. Este relevant, prin urmare, pentru companiile care aplică facilități fiscale sau care doresc să le aplice (precum profitul reinvestit, supra-deducerea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare) să aibă în vedere și acest aspect. Momentan, legiuitorul nu a venit să clarifice aceste aspecte.

Anul acesta a marcat închiderea anului 2017 din punct de vedere fiscal, întrucât pentru acesta s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă. Practic, împlinirea termenul de prescripție a avut drept consecință închiderea căii pentru aplicarea retroactivă a facilității fiscale pentru anul 2017. Este important de precizat faptul că suspendarea termenului de prescripție în perioada pandemiei a condus la extinderea acestuia, oferind implicit și o extindere a termenului pentru care facilitățile fiscale pot fi aplicate retroactiv. În acest context, cu titlu de exemplu, precizăm că anul 2018 urmează să se prescrie în martie 2025, ceea ce oferă companiilor posibilitatea revizuirii proiectelor de cercetare-dezvoltate inițiate în trecut și identificarea acelora pentru care se poate aplica această facilitate.

Nu în ultimul rând, putem spune că în prima parte a acestui an a fost sedimentată noua procedură privind certificarea activităților de cercetare și dezvoltare de către experții desemnați, având în vedere faptul că există deja certificări acordate. Fiind aplicabilă din 2023, această nouă procedură a reprezentat o modalitate de consolidare și recunoaștere a eforturilor de inovare ale companiilor și oferă o cale pentru accesarea într-un mod mai sigur a beneficiilor fiscale aferente cheltuielilor de cercetare-dezvoltare.

În lumina acestor provocări și oportunități, considerăm prioritară pentru companii analiza proactivă a potențialului aplicării facilităților fiscale pentru C&D. O evaluare atentă a situației actuale și a opțiunilor disponibile în domeniul C&D poate ajuta în optimizarea strategiei fiscale, maximizarea economiilor de costuri, dar și poziționarea companiilor în rândul unor angajatori inovatori.

Nu mai puțin important este contextul global, în care domeniului cercetării-dezvoltării îi este recunoscut rolul primordial în avansul tehnologiei și al inovației, prin urmare, la nivel global, stimularea C&D și susținerea prin măsuri fiscale a depășit stadiul de trend, devenind parte esențială a strategiilor de dezvoltare a companiilor și a guvernelor pe următorii ani.

Practica acestui început de an ne-a arătat că limitarea facilității fiscale pentru sectorul IT a stimulat tot mai multe companii să se orienteze către oportunitatea de a aplica facilitatea de C&D.

În acest context, acum este momentul să se analizeze proiectele prezente ale companiei și – de ce nu? – și cele din trecut (i.e., 2018 inclusiv, an care încă nu este prescris din punct de vedere fiscal) și acolo unde există un element de noutate, inovație, creativitate în activitatea desfășurată, este momentul să se demareze o analiză de eligibilitate și cost-beneficiu în vederea concluzionării asupra impactului pozitiv al aplicării facilităților de C&D pentru companie.

Autor: Răzvan Ungureanu, Director Impozite Directe, EY România

Environmental, social, and corporate governance (ESG) este, potrivit definiției larg acceptate, un cadru de afaceri care permite luarea în considerare a problemelor de mediu și a aspectelor sociale în contextul guvernanței corporative. Conceptul ESG este adoptat și integrat în strategia acelor organizații care iau în considerare nevoile și modalitățile de generare a valorii pentru toate componentele acesteia – angajați, clienți, furnizori și acționari.

Stimulentele fiscale ESG au devenit un instrument important în eforturile de încurajare a activităților comerciale durabile, fiind disponibile peste 1.850 de stimulente la nivel mondial. În plus, pe lângă stimulentele fiscale specifice ESG, la nivel mondial există și o multitudine de alte facilități fiscale.

Având în vedere că punerea în aplicare a celui de-al doilea pilon BEPS[1] 2.0 se află în diferite stadii în întreaga lume, este important ca societățile multinaționale și jurisdicțiile fiscale să aprecieze pe deplin impactul pe care o rată efectivă de impozitare (ETR) minimă globală de 15% îl va avea asupra stimulentelor fiscale existente.

Pilonul doi a fost conceput în mod special de Cadrul de incluziune (în engleză: Inclusive Framework) al OCDE/G20 pentru a elimina concurența fiscală bazată pe cote de taxă între jurisdicții, indiferent de obiectivul și intenția care stau la baza stimulentelor fiscale. În conformitate cu regulile globale de combatere a erodării bazei de impozitare (GLoBE), beneficiul financiar al multor stimulente fiscale ar putea fi diluat în mod semnificativ de un impozit suplimentar în cazul în care un stimulent fiscal duce cota de impozitare efectivă a (ETR-ul) unei multinaționale sub 15% în jurisdicția respectivă.

Această interacțiune creează o provocare pentru multe jurisdicții și multinaționale care, confruntate cu o urgență climatică și cu obiective dificile în materie de emisii, s-au bazat pe stimulente financiare și fiscale pentru a-și cataliza obiectivele ESG.

Cel mai recent studiu trimestrial EY Green Tax Tracker arată că peste 1.850 de stimulente pentru dezvoltare durabilă sunt oferite în 45 de țări. În timp ce stimulentele fiscale nu vor duce neapărat o multinațională sub pragul de 15% pentru ETR, Pilonul II introduce un nivel semnificativ de incertitudine și complexitate care va forța multe companii și jurisdicții să își regândească strategiile fiscale și ESG.

Impactul celui de-al doilea pilon nu va fi uniform la nivel mondial. Este posibil să varieze în funcție de companie, sector și jurisdicție. În concluzie, ETR de 15% va avea un impact uriaș atât pentru companii, cât și pentru jurisdicțiile în care companiile sunt deja aproape sau sub pragul minim de impozitare.

În țări din UE, precum Franța și Germania, unde, potrivit OCDE, există o rată medie efectivă de impozitare compozită de 26% și, respectiv, 27%, și în Africa, unde rata medie de impozitare a societăților este de 28%, este mai puțin probabil ca stimulentele fiscale să ducă rata medie de impozitare a unei multinaționale sub 15%, astfel încât Pilonul II să nu aibă un impact semnificativ. Dar, în jurisdicțiile cu impozite mai mici, cum ar fi unele țări din Asia, unde regiunea are o rată medie de aproape 20%, efectul este probabil să fie mai pronunțat.

Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, media mondială a ratei nominale de impozitare a profitului societăților, măsurată în 180 de jurisdicții, este de aproape 24%. Atunci când este ponderată în funcție de PIB, rata nominală medie este puțin peste 25%.

ETR-ul minim de 15% va determina unele companii să își reconsidere locul unde își vor localiza activitatea comercială, având în vedere că stimulentele fiscale ar putea fi scoase din peisaj. Astfel, este probabil că vor începe să privească jurisdicțiile într-un mod diferit: pot avea acces la talentele potrivite, este atractiv mediul de operare, sunt disponibile subvenții în numerar și alte tipuri de stimulente, terenurile sunt accesibile și așa mai departe.

Barbara Angus, EY Global Tax Policy Leader, spune că, dincolo de provocarea de a-și reevalua strategia de impozitare a sustenabilității, multinaționalele trebuie să se confrunte cu un mod nou, unic și complex de calculare a ETR. Spre deosebire de alte calcule fiscale, această cifră se bazează pe date financiar-contabile, mai degrabă decât pe date fiscale, și este calculată pentru fiecare țară în parte.

Pentru a calcula această cifră ETR, companiile trebuie să genereze și să raporteze aproximativ 200 de puncte de date pentru fiecare țară, multe dintre acestea implicând informații care nu sunt incluse de obicei în sistemele de raportare financiară. Aceste date sunt necesare pentru a calcula profitul GLoBE.

Punerea în aplicare a normelor GLoBE face probabilă intensificarea subvențiilor în numerar ESG, deoarece jurisdicțiile caută modalități alternative de stimulare a comportamentelor de sustenabilitate dorite. În loc să se bucure de rate de impozitare avantajoase, multinaționalele vor primi cel mai probabil bani înapoi pentru că fac investiții adecvate ESG. Acest lucru este valabil și pentru facilitățile fiscale în general, deoarece stimularea sub formă de bani acordată de guverne nu afectează ETR și ar putea funcționa în contextul BEPS 2.0.

„Până de curând, este posibil ca multe guverne să fi considerat că impozitul este o modalitate deosebit de agilă de a oferi stimulente”, spune Barbara Angus. „Cu toate acestea, odată cu Pilonul doi, este posibil ca jurisdicțiile să dorească să solicite contribuția întreprinderilor în timp ce stabilesc cum își pot atinge obiectivele în alte moduri”.

Cu siguranță, subvențiile sunt deja utilizate, deși la un nivel relativ scăzut, în jurisdicții precum Elveția, țările nordice și Singapore. În SUA, multe state utilizează subvenții pentru a stimula investițiile în forță de muncă și formare.

Jurisdicțiile pot căuta, de asemenea, modalități de a stimula comportamentele de sustenabilitate, și nu numai, fără ca banii să fie transferați. De exemplu, pentru proiectele care necesită cheltuieli de capital, jurisdicțiile pot vinde terenuri sau închiria proprietăți la o rată redusă sau pot emite așa-numitele împrumuturi preferențiale, care sunt acordate în condiții foarte favorabile.

Având în vedere că țările au început deja să ia măsuri acum pentru a pune în aplicare BEPS 2.0 Pilonul doi în 2023, care va intra în vigoare în 2024, multinaționalele și jurisdicțiile ar trebui să înceapă să își reevalueze strategia de stimulare a sustenabilității și privind aplicarea facilităților fiscale în general, cât mai curând posibil.

Sunt de avut în vedere, printre altele:

• modelarea financiară va fi un instrument puternic pentru multinaționale, ajutându-le să efectueze o evaluare completă a stimulentelor fiscale pe care le utilizează și să calculeze dacă aceste stimulente reduc ETR din Pilonul II sub pragul de 15%;
• jurisdicțiile ar trebui să evalueze ce înseamnă normele GLoBE pentru stimularea fiscală a sustenabilității din perspectiva fiecărui sector, a fiecărei regiuni și a fiecărei întreprinderi;
• jurisdicțiile ar trebui să investigheze modalități alternative de stimulare a comportamentelor de sustenabilitate, în timp ce multinaționalele ar trebui să caute și, eventual, să își relocheze activitatea în jurisdicții în care sunt disponibile stimulente alternative.

Multinaționalele ar trebui să analizeze datele de care au nevoie pentru a calcula ETR specific Pilonului II și să stabilească procesele de raportare necesare pentru a genera și a colecta aceste informații.

În concluzie:

• un impozit minim global va avea ramificații largi asupra modului în care multe corporații multinaționale caută stimulente guvernamentale menite să le promoveze obiectivele de sustenabilitate și nu numai. În prezent, multe dintre aceste stimulente sunt oferite prin intermediul codului fiscal. Cu toate acestea, în conformitate cu regulile GLoBE, aceste stimulente își pierd valoarea financiară pentru companii, dacă se confruntă cu taxe suplimentare în anumite jurisdicții. Alte mecanisme de stimulare ar putea crește în curând în popularitate. Sortarea opțiunilor va fi o provocare;
• în mod specific în ceea ce privește România, având în vedere faptul că cota nominală de impozit pe profit de 16% este foarte apropiată de cota minimă de 15% prevăzută de regulile GloBE, este posibil ca o serie de facilități fiscale – cum ar fi deducerea suplimentară pentru activități de cercetare-dezvoltare sau scutirea de impozit a profitului reinvestit – ar putea să devină inaplicabile pentru multe companii, în condițiile în care ar conduce la un ETR sub 15%. De aceea, pe de o parte, companiile românești și grupurile multinaționale cu prezență în România trebuie să analizeze și să cuantifice impactul regulilor GloBE asupra performanței lor financiare, în timp ce autoritățile române ar trebui să considere dacă modificarea modului de acordare a facilităților fiscale este necesară în contextul GloBE, pentru ca acestea să aibă efectul scontat. Timpul pentru ambele părți este scurt, având în vedere că regulile GloBE trebuie implementate de toate statele membre UE, inclusiv România, până la finalul acestui an.

[1] Base Erosion Profit Shifting = erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor.

• 90% dintre directorii financiari și liderii din domeniul fiscal se așteaptă la un impact „semnificativ” sau „moderat” al eroziunii bazei de impozitare și de transfer al profiturilor – BEPS 2.0 –, dar numai 30% au realizat și o evaluare a impactului
• 51% dintre respondenți spun că se luptă cu motivarea angajaţilor și evitarea epuizării
• 95% sunt dispuși să co-subcontracteaze activitățile fiscale și financiare în următorii doi ani

Schimbarea rapidă a reglementărilor creează o provocare semnificativă pentru departamentele fiscale și financiare, potrivit celui mai recent studiu EY Tax and Finance Operations Survey (TFO). Pe fondul acestor provocări, funcțiile fiscale și financiare se confruntă cu potențiale reduceri bugetare din cauza unui mediu economic turbulent, în timp ce își transformă simultan funcțiile. Sondajul a intervievat 1.600 de directori financiari, șefi de departamente fiscale și profesioniști din domeniul financiar din 18 industrii și a constatat că, deși un număr tot mai mare de funcții fiscale și financiare se transformă – 96% dintre companii, față de 84% în urmă cu cinci ani –, presiunile la care aceștia sunt expuși devin tot mai intense și mai urgente.

Pregătirea în materie de reglementare sporește provocările

Multe companii mari la nivel mondial se pregătesc pentru reforme radicale pe măsură ce guvernele implementează normele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)/G20 privind eroziunea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS) 2.0, inclusiv impozitele minime globale în cadrul Pilonului II. Sondajul arată că 90% dintre respondenți se așteaptă la un impact „semnificativ” sau „moderat” al BEPS 2.0, dar numai 30% dintre aceștia au realizat o evaluare a impactului BEPS.

Dincolo de BEPS 2.0, o serie de alte aspecte complexe legate de conformitate pun o presiune în plus pe responsabilii fiscali și financiari. Printre acestea se numără impozitul minim alternativ pe profit din SUA, taxele ecologice și de durabilitate, mecanismul UE de ajustare la frontiera de carbon și ritmul accelerat al țărilor care trec la facturarea electronică. Și, nu în ultimul rând, companiile se confruntă cu o creștere bruscă a solicitărilor formale și informale de informații fiscale și financiare din partea autorităților.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: „Marile întreprinderi multinaționale trebuie să își adapteze practicile de contabilitate fiscală pentru o serie de schimbări care urmează să intre în vigoare în 2024. Pe baza legislației adoptate și a recomandărilor OCDE emise până în prezent, apar câteva provocări de contabilitate fiscală generate de sfera și semnificația impozitului minim global. Acestea includ, de exemplu, adresarea întrebărilor potrivite cu privire la date și construirea/implementarea unui model de calcul. În această etapă, întârzierile nu mai sunt o opțiune și o evaluare cuprinzătoare a pregătirii pentru Pilonul II BEPS include evaluarea regulilor tehnice, a cerințelor de date, a cerințelor de sistem și proces, precum și cerințele de investiții – oameni, tehnologie și managementul schimbărilor”.

Valorificarea puterii noilor tehnologii

Transformarea funcțiilor fiscale și financiare în operațiuni moderne, bazate pe date, este determinată de mai mulți factori, unul special fiind cerința de a răspunde autorităților fiscale, care solicită din ce în ce mai mult date în timp real. De asemenea, companiile doresc ca funcțiile lor fiscale și financiare să ofere consultanță strategică cu privire la direcția generală a afacerii și să facă acest lucru rapid și eficient. Cu toate acestea, 48% dintre respondenți menționează că lipsa unui plan durabil pentru date și tehnologie este cel mai mare obstacol în calea realizării acestei viziuni.

Liderii din domeniul fiscal și financiar sunt, de asemenea, sceptici cu privire la faptul că tehnologiile emergente, precum inteligența artificială generativă (AI), vor avea un impact asupra activității lor. 85% declară că nu cred că instrumentele de inteligență artificială generativă vor contribui la creșterea eficienței și eficacității în cadrul funcției fiscale.

Departamentele fiscale se confruntă cu provocări legate de angajaţi

Studiul a arătat că liderii din domeniul fiscal se confruntă cu o serie de probleme legate de angajaţi. 51% dintre ei spun că au dificultăți moderate sau semnificative în ceea ce privește motivarea angajaţilor și evitarea epuizării în cadrul echipelor. În acelaşi timp, 63% spun că angajații lor vor trebui să își sporească competențele tehnice fiscale cu noi date, procese și abilități tehnologice în următorii trei ani. Un procent de 29% consideră că nu au suficienți profesioniști cu înaltă calificare capabili să monitorizeze, să evalueze și să implementeze schimbările legislative și de reglementare fiscală din întreaga lume.

În mod special, respondenții care își co-subcontractează 25% sau mai puțin din volumul de muncă sunt mai predispuși să raporteze că se luptă cu aceste probleme, decât cei care externalizează mai mult.

Co-sourcing-ul crește ca soluție

Aceste presiuni colective determină companiile să își analizeze opțiunile pentru a crea modele de operare fiscală moderne și agile, iar co-sourcing-ul cu terți apare ca o modalitate preferată de a realiza acest lucru. 95% dintre companii sunt acum mai degrabă predispuse să co-subcontracteze activitățile lor fiscale și financiare, în creștere cu 22 de puncte procentuale din 2020. Între timp, 35% dintre companii spun că co-sourcing-ul cu un furnizor care are capacități semnificative în ceea ce privește datele, tehnologia și furnizarea de centre de servicii partajate este cea mai importantă schimbare pe care trebuie să o facă în modelul lor de operare.

Mai mult de jumătate (59%) spun că abilitatea de a-și dezvolta echipa și de a le oferi oamenilor oportunități de a lucra la activități mai strategice este cel mai important beneficiu al parteneriatului cu un furnizor pentru co-sourcing-ul activităților de conformitate fiscală și raportare statutară în mai multe țări, în timp ce 18% identifică economiile de costuri ca fiind cel mai mare beneficiu.