Autor: Melania Macoveanu, Consultant Taxe Biriș Goran

Senatul a aprobat un proiect care limitează folosirea cursurilor comerciale în facturarea serviciilor de comunicații electronice destinate utilizatorilor finali.

Furnizorii de rețele sau de servicii de comunicații electronice destinate utilizatorilor finali ar putea fi obligați să aplice un singur reper de conversie valutară atunci când emit facturi pentru servicii cu prețuri stabilite în euro sau în alte monede străine: cursul oficial comunicat de Banca Națională a României.

Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ adoptat de Senat, care urmărește modificarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. Pentru moment, inițiativa nu a a parcurs întregul proces legislativ și nu a devenit lege.  Intrarea în vigoare  este condiționată de parcurgerea etapelor parlamentare finale, de promulgare și de publicarea în Monitorul Oficial.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, impactul va fi direct asupra contractelor  de comunicații electronice destinate utilizatorilor finali în care tarifele sunt  stabilite în valută, dar plata se face în lei. În practică, acest tip de contract este frecvent în piața serviciilor de telefonie mobilă, internet sau servicii integrate de comunicații.

Regula propusă: factură în lei, conversie la cursul BNR, fără adaosuri

Nucleul proiectului  îl reprezintă introducerea unei reguli clare de calcul: furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice destinate publicului  vor emite facturile în lei, folosind cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ziua lucrătoare anterioară datei emiterii facturii, publicat la ora 13:00.

Textul propus interzice aplicarea unor marje, comisioane sau adaosuri suplimentare peste acest curs. Cu alte cuvinte, ar fi exclusă utilizarea de către  furnizor  a unor cursuri bancare de vânzare, a unor medii interne  ale cursurilor comerciale sau  a unor formule proprii de conversie care ar determina un cost final mai mare pentru client.

Având în vedere cele de mai sus, proiectul introduce un nou art. 84¹ în OUG nr. 111/2011 care vizează contractele încheiate de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate utilizatorilor finali atunci când prețul este stabilit în euro sau într-o altă monedă străină.

Obligația de informare înainte de semnarea contractului

Pe lângă regula de conversie, proiectul prevede și  obligația de transparență contractuală.  Furnizorii trebuie să informeze utilizatorii finali înainte de încheierea contractului cu privire la faptul că facturile vor fi emise în lei, iar transformarea sumelor din valută se va face exclusiv la cursul comunicat de BNR aplicabil potrivit noii reguli.

Această cerință este relevantă pentru că modalitatea de conversie nu  consituie doar un detaliu tehnic  privind facturarea. Ea influențează suma finală achitată lunar de client. Pentru consumatori și pentru firmele care au mai multe abonamente  pentru servicii de comunicații electronice, diferențele aparent reduse de curs pot deveni costuri recurente semnificative.

De ce se intervine legislativ

Inițiatorii proiectului pornesc de la o problemă de practică neunitară. În lipsa unei reguli exprese, fiecare operator a putut să stabilească propriul mecanism de conversie prin propriile condiții comerciale.

În piață există diferențe între  furnizori.  Anumiți furnizori folosesc cursuri de vânzare ale unor bănci comerciale,  în timp ce alți furnizori aplică formule bazate pe mai multe cursuri bancare,  sau chiar cursul oficial  comunicat de BNR. Potrivit argumentelor invocate în susținerea proiectului, aceste diferențe pot genera costuri suplimentare de aproximativ 1–2% pentru anumite facturi.

Din perspectivă juridică, problema nu ține doar de  valoarea diferenței, ci și de necesitatea asigurării predictibilității. Clientul trebuie să poată cunoaște, înainte să semneze contractul, care este  modalitatea de determinare în lei a sumelor exprimate în euro-. O formulă stabilă reglementată prin lege reduce riscul unor costuri greu de anticipat.

ANCOM  va putea sancționa nerespectarea noii reguli

Proiectul introduce și  consituirea contravențiilor. Nerespectarea obligației de emitere a facturilor la cursul comunicat de BNR  va putea fi sancționată de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor  va reveni personalului de control  din cadrul ANCOM și se va face prin proces-verbal. Această soluție menține regimul de control în zona autorității de reglementare specializate, ceea ce este firesc având în vedere obiectul proiectului: servicii de comunicații electronice destinate  utilizatorilor finali.

Sectorul  de comunicații electronice rămâne unul cu volum ridicat de reclamații și verificări privind relația furnizorilor cu utilizatorii finali. În acest context, o regulă uniformă de conversie poate funcționa ca instrument de prevenție, nu doar ca bază pentru sancțiuni.

Ce trebuie reținut în acest moment

În cazul în care proiectul de lege va intra în vigoare, pentru furnizorii  de comunicații electronice destinate utilizatorilor finali, măsura va însemna limitarea flexibilității în alegerea mecanismului de conversie și  consolidarea obligațiilor de transparență față de clienți. În acest sens, aceștia vor trebui să își ajusteze contractele, sistemele de facturare și comunicările precontractuale.

Pe de altă parte, pentru consumatori și companii, regula ar putea contribui la creșterea clarității și comparabilității ofertelor într-un domeniu în care diferențele mici acumulate lunar pot produce efecte financiare reale. Abonamentele exprimate în euro sau în alte valute vor fi convertite în lei după un reper unic, oficial și verificabil — cursul de schimb comunicat de BNR  în ziua lucrătoare precedentă datei emiterii facturii.

Autor: Sorin Biban, Partener Taxe Biriș Goran

1 octombrie 2025 este noul termen-limită pentru utilizarea e-Factura de către agricultorii persoane fizice și institutele sau centrele culturale ale altor state. În loc de conformare de la 1 iulie 2025, cum era prevăzut inițial, aceste entități trebuie să se conformeze abia la începutul toamnei.

Măsura de amânare a conformării face parte din OUG 37/2025, care a fost oficializată și este în vigoare din 30 iunie 2025. Motivarea necesității prelungirii termenului de conformare pentru agricultori persoane fizice și institute culturale ale altor țări pe teritoriul României este precizată în textul actului normativ – “cerințele tehnice pentru utilizarea sistemului nu permit îndeplinirea normei actuale de către acestea, cu consecințe pecuniare”.

În cazul agricultorilor persoane fizice care aplică regimul lor special de TVA, se poate spune că au fost scutiți temporar de obligativitatea utilizării e-Factura pentru facturile emise. În cazul în care aleg totuși folosirea sistemului, agricultorii trebuie să se înscrie în Registrul e-Factura opțional, cu începere din luna următoare celei în care s-a exercitat opțiunea. Începând cu octombrie 2025, aceștia se vor înscrie obligatoriu în Registrul e-Factura. În cazul celor care încep activitățile economice de acest fel de la 30 septembrie 2025, aceștia trebuie să se înregistreze în avans în Registrul e-Factura și să țină cont de faptul că înregistrarea durează circa 3 zile lucrătoare de la data solicitării în sine.Cea de-a doua exceptare de la utilizarea e-Factura, care durează tot până la 1 octombrie 2025, se referă la livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de către institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale. Și pentru aceste entități există, ca și în cazul agricultorilor persoane fizice, există opțiunea de a se înregistra și de a utiliza sistemul înclusiv înainte de termenul de 1 octombrie.

În toate cazurile de mai sus, persoanele impozabile stabilite în România trebuie să transmită în e-Factura facturile emise către acele entități numai dacă figurează în Registrul e-Factura opțional sau în Registrul e-Factura obligatoriu.

Este important de precizat aici faptul că asociațiile, fundațiile și alte entități fără scop lucrativ precum partidele politice și cultele, care nici nu sunt dealtfel înregistrate în scop de TVA, sunt obligate să utilizeze e-Factura de la 1 iulie 2025, fără excepție.

Radu Iosub, Senior Associate, Biriș Goran

La mai puțin de o lună de la momentul în care sancțiunile pentru netransmiterea coordonatelor GPS în sistemul RO e-Transport au intrat în vigoare, Guvernul României revine asupra deciziei și suspendă aplicarea acestora până la 31 decembrie 2025, printr-o nouă Ordonanță de Urgență, publicată în Monitorul Oficial (OUG nr. 29/2025). Măsura oferă un răgaz necesar operatorilor din logistică și transporturi internaționale, care s-au confruntat cu provocări de implementare a obligațiilor de monitorizare, generate de lipsa unei infrastructuri IT omogene și de varietatea soluțiilor GPS utilizate. Cu toate acestea, suspendarea bruscă a sancțiunilor — la doar câteva săptămâni după ce statul anunțase încheierea perioadei de grație — pune sub semnul întrebării, încă o dată, predictibilitatea strategiei naționale de digitalizare fiscală.

Sistemul e-Transport, considerat un pilon-cheie al digitalizării administrației fiscale, a trecut prin multiple amânări și ajustări de calendar încă de la lansarea sa în 2022. Intrarea în vigoare a tuturor sancțiunilor aferente sistemului, planificată și replanificată de mai multe ori, părea să devină realitate la 1 aprilie 2025, când ajungeau la termen ultimele amânări de aplicare a regimului sancționator. Doar că, la mai puțin de o lună distanță, autoritățile au revenit asupra propriei decizii, generând confuzie și nesiguranță în rândul companiilor care investiseră deja în respectarea cerințelor legale.

Suspendarea oficială până la finalul acestui an a regimului contravențional pentru obligațiile de monitorizare a transporturilor, reglementată prin OUG nr. 29/2025, publicată în 24 aprilie și aplicabilă din aceeași zi, readuce, practic, sistemul în zona non-punitivă, la câteva săptămâni după ce autoritățile marcaseră încheierea etapei de acomodare la noile reguli de monitorizare a transporturilor.

Guvernul a justificat noua amânare prin nevoia de a oferi timp suplimentar pentru adaptarea tehnologică, în special în cazul transportatorilor internaționalili, care s-au confruntat cu probleme tehnice și logistice în implementarea cerințelor privind monitorizarea în timp real a vehiculelor. Potrivit Executivului, operatorii utilizează o varietate mare de soluții tehnice, ceea ce a îngreunat integrarea unitară a datelor GPS în platforma e-Transport. Surprinzător, însă, este că aceeași dificultate de aplicare uniformă a acestui sistem digitalizat complex, într-un context logistic fragmentat și marcat de lipsa unei infrastructuri unitare la nivelul transportatorilor, exista și la 1 aprilie 2025. Or, în aceste condiții, decizia Guvernului nu face decât să sublinieze încă o dată o schimbare bruscă de direcție (ca multe altele până acum): de la o aplicare fermă a sancțiunilor începând cu 1 aprilie 2025 — data oficială a trecerii sistemului e-Transport la regim sancționator complet — la o nouă perioadă de clemență legislativă, care începe pe 24 aprilie și durează până la 31 decembrie 2025.

Deși mediul de afaceri salută, pe termen scurt, această pauză de respiro, problema de fond rămâne pentru că incertitudinea legislativă persistă. Fără o direcție clară și consecventă, digitalizarea fiscală riscă să rămână un deziderat teoretic, afectat constant de decizii politice luate sub presiune, în loc să fie un proces strategic și coerent, bazat pe dialog real și predictibilitate legislativă.

Așa cum s-a întâmplat (și se întâmplă încă) și cu alte sisteme de digitalizare fiscală, frecvența modificărilor legislative în jurul sistemului e-Transport ridică probleme serioase de încredere și stabilitate în rândul contribuabililor. Dintr-un instrument de modernizare a fiscalității, e-Transport pare să devină încă un exemplu de implementare incoerentă, în care lipsa unui calendar clar și a unei comunicări ferme sabotează exact obiectivele de transparență și eficiență pe care sistemul și le propune.

Această suspendare temporară pune sub semnul întrebării coerența regimului de conformare fiscală și ridică preocupări cu privire la predictibilitatea politicilor publice în domeniul digitalizării fiscale. În același timp, lasă deschisă întrebarea dacă Guvernul va putea aplica cu fermitate sancțiunile începând cu 1 ianuarie 2026 sau dacă vom asista, din nou, la o reconfigurare a calendarului de implementare.

Pentru mediul de afaceri, această nouă amânare este o gură de oxigen, dar și un semnal că, în ciuda ambițiilor digitale ale autorităților, infrastructura și realitatea din teren sunt cele care ar trebui să dicteze de la bun-început ritmul reformelor fiscale.

Sorin Biban, Partener Taxe Biriș Goran

O hotărâre recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene protejează, în anumite condiții, dreptul contribuabililor de a solicita organelor fiscale restituirea TVA achitat fără a fi datorat. Judecătorii CJUE au stabilit că, pentru a recupera TVA-ul plătit fără să fie datorat, beneficiarul poate adresa cererea de restituire direct administrației fiscal, dacă restituirea de către furnizorul ce a facturat acel TVA este imposibilă sau excesiv de dificilă.  Cauza a avut ca punct de plecare o decizie a ANAF prin care o operațiune considerată initial o livrare de bunuri a fost reinterpretată ca transfer de afacere, exclus de la aplicarea TVA conform art. 128 alin. (7) din vechiul Cod fiscal.

În Hotărârea pronunțată pe 13 martie 2025 în cauza C‑640/23, CJUE a statuat că autoritățile fiscale nu pot refuza restituirea TVA plătită în mod eronat de către o societate, ca urmare a unei recalificări ulterioare a unei tranzacții ca fiind transfer de active (nesupus TVA), dacă refuzul contravine principiilor neutralității și efectivității fiscale. Decizia vine în urma unei trimiteri preliminare formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în cauza Greentech SA vs. ANAF.

CJUE: Nu poți pedepsi contribuabilul pentru o interpretare ulterioară

Litigiul privește o vânzare de echipamente efectuată de Greenfiber International SA către Greentech SA, considerată inițial ca fiind o livrare de bunuri supusă TVA, ce conferă Grentech dreptul de a deduce TVA-ul achitat în amonte. În perioada 28 mai – 17 noiembrie 2015, Greenfiber International SA (furnizorul) a făcut obiectul unei inspecții fiscale ce a confirmat că operațiunea este supusă TVA și, așadar, că tratamentul aplicat de Greenfiber și Greentech este corect. Coincidență sau nu, la o distanță de 5 zile de încheierea inspecției fiscale la Greenfiber – în data de 23 noiembrie 2015 – a început o altă inspecție fiscală, la Greentech de această dată, în cursul căreia organele fiscale au constatat  că achiziția echipamentelor de Greenfiber nu reprezintă o livrare de bunuri în sfera TVA, cum fusese tratată inițial, ci un transfer parțial de active, conform articolului 128 alin. (7) din vechiul Cod fiscal – o operațiune plasată în afara sferei TVA.

Pe cale de consecință, ANAF a anulat dreptul de deducere a TVA pentru Greentech, stabilind în sarcina acesteia TVA suplimentar în sumă de 4.388.720 lei. Astfel, TVA-ul a rămas plătit și nerecuperat (de către Greentech), deși tranzacția era, conform constatărilor ANAF din cea de-a doua inspecție fiscală, în afara sferei TVA.

Întrebarea adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost dacă principiile neutralității, securității juridice și protecției încrederii legitime, se opun refuzului de a recunoaște dreptul de deducere a TVA-ului achitat pentru o operațiune care a fost recalificată de autoritățile fiscale ca fiind în afara sferei TVA, în condițiile în care TVA-ul a fost deja colectat și nu mai poate fi recuperat de la vânzător (ca urmare a prescripției dreptului de a emite o factură de corecție).

CJUE: Nu poți pedepsi contribuabilul pentru o interpretare ulterioară

Conform CJUE, având în vedere că elementul esential ce caracterizează situația în discuție în litigiu constă în faptul că Greentech se află în imposibilitatea de a obține restituirea TVA-ului facturat de vânzător (Greenfiber), principiul de care trebuie să se țină seama în special este cel al efectivității, iar nu principiul securității juridice sau cel al protecției încrederii legitime.

Astfel, CJUE a subliniat, în hotărârea pronunțată la 13 martie 2025, în special următoarele:

• Într-o situație în care o persoană impozabilă a plătit un cuantum al TVA-ului facturat fără să fie datorat, revine în principiu emitentului facturii sarcina de a efectua regularizarea acestuia, așa cum rezultă din jurisprudența Curții;
• Pentru a asigura neutralitatea TVA, este de competența statelor membre să prevadă, în legislația internă, posibilitatea regularizării TVA facturată fără a fi datorată, cu condiția ca emitentul facturii să demonstreze buna sa credință;
• O reglementare națională în temeiul căreia, pe de o parte, furnizorul care a plătit TVA-ul din greșeală autorităților fiscale poate cere restituirea acestuia, iar pe de altă parte, beneficiarul livrării / prestării poate exercita o acțiune de drept civil în restituirea plății nedatorate împotriva acestui furnizor respectă principiile neutralității TVA și efectivității;
• Dacă restituirea TVA-ului devine imposibilă sau excesiv de dificilă, principiile neutralității TVA și efectivității impun ca stele membre să prevadă instrumentele necesare pentru a permite beneficiarului să recupereze TVA-ul facturat și plătit fără să fie datorat, în special adresând cererea sa de restituire direct administrației fiscale. Curtea subliniază însă că o asemenea cerere trebuie distinsă de o cerere de deducere a TVA-ului.
• În cazul unei operațiuni ce nu este supusă TVA-ului, o persoană impozabilă nu poate invoca un drept de deducere a TVA-ului aferent acestei operațiuni.

Soluția CJUE

Curtea a stabilit că principiile neutralității TVA și efectivității nu se opun unei reglementări naționale care nu permite deducerea TVA-ului achitat pentru o operațiune recalificată ca fiind în afara sferei. Curtea a subliniat însă că, într-o astfel de situație, persoana impozabilă trebuie să aibă posibilitatea de a solicita restituirea TVA-ului direct de la administrația fiscală, având în vedere imposibilitatea sau dificultatea excesivă de a obține această restituire de la vânzător.

Prin urmare, chiar dacă reglementările naționale nu permit deducerea TVA-ului într-o astfel de situație, principiul efectivității impune ca statul membru să asigure posibilitatea restituirii TVA-ului direct prin intermediul autorităților fiscale, pentru a preveni încălcarea principiilor fundamentale ale Uniunii, cum ar fi principiul neutralității TVA și cel al efectivității.

Importanța deciziei

Decizia CJUE în cauza Greentech are implicații directe pentru persoanele impozabile, în sensul în care oferă un precedent puternic în fața autorităților fiscale , protejându-le de pierderea TVA-ului achitat fără a fi datorat și, nu în ultimul rând, în fața unor abordări lipsite de consecvență (cum este cazul Greentech).

Pentru contribuabilii români, Hotărârea CJUE poate fi invocată în contestații și litigii, consolidând poziția juridică în fața unei practici administrative considerate adesea impredictibile, fiind în același timp și un semnal clar pentru ANAF și celelalte autorități fiscale din UE să își alinieze practicile cu jurisprudența europeană, astfel încât să pună accent pe substanța economică a tranzacțiilor și pe buna-credință a contribuabililor.

Autor: Anda Diaconescu, Avocat Asociat la Biriș Goran SPARL

În data de 21 iunie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 69/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării și implementării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și al aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și pentru alte măsuri fiscale („OUG nr. 69/2024”).

Pe lângă noi reglementări în materia sistemului RO e-Factura, ordonanța prevede aspecte relevante în ceea ce privește bonurile fiscale.

Astfel, bonurile fiscale vor trebui să conțină, în plus față de ce elementele deja obligatorii, numărul de identificare al bonului.

De asemenea, o altă schimbare semnificativă este că pe bonurile fiscale va trebui menționat codul de identificare fiscală al beneficiarului, la cererea acestuia. Anterior intrării în vigoare a acestor noi prevederi, bonul trebuia să conțină, la cererea beneficiarului, codul de înregistrare în scopuri de TVA al acestuia.

Suplimentar, actul normativ introduce și obligativitatea tipăririi pe bonurile fiscale și a unor coduri QR care să conțină data și ora emiterii documentului, numărul de identificare al bonului fiscal, precum și seria fiscală a aparatului de marcat. Astfel, conform noilor prevederi, aceste elemente se vor regăsi pe bonul fiscal atât tipărite cu litere și cifre, cât și sub formă de cod QR.

Nerespectarea acestor condiții nou introduse conduce la sancționarea companiilor cu amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei.

Potrivit autorităților, introducerea elementelor suplimentare pe bonul fiscal în format QR facilitează preluarea automată de date de către aplicații informatice, în vederea verificării de către contribuabili, inclusiv de pe dispozitive mobile, a realității emiterii, cu un aparat de marcat fiscalizat, a bonurilor fiscale primite de la operatorii economici.

Teoretic, măsura intră în vigoare imediat, însă autoritățile au prevăzut o perioadă de tranziție de doi ani pentru casele de marcat care nu au capacitatea tehnică să tipărească aceste informații sub formă de cod QR. Astfel, companiile trebuie, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, fie să actualizeze sistemele caselor de marcat, fie să  le înlocuiască cu unele noi. Neajunsurile tehnice al caselor de marcat trebuie constatate printr-o testare la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București. Instituția va emite, dacă este cazul, distribuitorilor autorizați, un document din care rezultă că modelul testat nu îndeplinește condițiile tehnice pentru tipărirea pe bonul fiscal sub formă de cod QR a informațiilor relevante.

Reamintim că, începând cu 1 ianuarie 2024, s-a eliminat facilitatea conform căreia contribuabilii aveau posibilitatea să scadă costurile cu casele de marcat din impozitul pe profit / pe veniturile microîntreprinderilor. Pentru plătitorii de impozit pe profit, totuși, casele de marcat vor putea face obiectul facilității fiscale reprezentând scutirea de impozit pe profitul reinvestit.

Autor: Sorin Biban, Partener Taxe Biriș Goran

Companiile românești vor trebui să fie și mai vigilente în ceea ce privește cheltuielile cu sediile, deoarece limitări nou introduse de autorități le afectează în mod direct și le obligă să își revizuiască procedurile contabile și fiscale interne legate de sediile lor sociale sau punctele de lucru. Noile măsuri vizează pe de-o parte limitarea deducerilor pentru cheltuielile cu sediile – atât în ceea ce privește TVA, cât și cheltuiala aferentă, la calculul impozitului pe profit – și, pe de altă parte, o obligație nou-introdusă de a reține la sursă impozitele pe venit pentru spațiile închiriate de la persoane fizice.

Deducerea TVA și a cheltuielii pentru sedii, limitată

Prin OUG 115/2023, deducerea cheltuielilor pentru sedii a fost limitată la jumătate începând cu 1 ianuarie 2024. Această limitare se aplică atât sediilor sociale aflate în proprietatea companiilor, cât și celor aflate în locuința personală a unei persoane fizice și închiriate sau luate prin contract de comodat de către companii.

Dacă aceste spații sunt utilizate și în scop personal, nu doar pentru activitatea economică, companiile pot deduce doar jumătate din cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, și numai pentru partea din spațiu aferentă activității economice.

Pentru sediile sociale aflate în proprietatea companiilor, situația este chiar mai severă. Dacă aceste sedii sunt folosite în scop personal de către asociați, toate cheltuielile sunt considerate nedeductibile în totalitate, fiind privite ca beneficii personale.

Reguli similare se vor aplica și în cazul amortizărilor: pentru un sediu aflat în proprietatea societății, care nu este utilizat strict în scopul activității economice, deducerea amortizării va fi permisă doar pentru 50% din cheltuială, în timp ce, dacă utilizarea este făcută în scop personal de către asociați, amortizarea este integral nedeductibilă.

Măsurile au fost impuse prin OUG 115/2023 și au devenit aplicabile de la 1 ianuarie 2024.

În ceea ce privește TVA aferent, se va limita dreptul de deducere la 50% pentru taxa aferentă „cumpărării, închirierii sau leasingului de clădiri/spaţii de locuit, indiferent de destinaţia acestora, situate în zone rezidenţiale sau în blocuri de locuinţe şi a taxei aferente cheltuielilor legate de aceste clădiri/spaţii de locuit, în cazul în care acestea nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice”. Este important însă de menționat că pentru această limitare este necesară obținerea unei derogări de la Comisia Europeană, astfel că se va aplica de la data de 1 a lunii următoare celei în care România va primi această autorizare.

Obligația de reținere la sursă a impozitelor pentru sediile închiriate de la persoane fizice

O altă obligație majoră care a intrat în vigoare de la începutul acestui an este legată de reținerea la sursă a impozitelor pe venit pentru sediile închiriate de la persoane fizice. Astfel, entitățile care au obligația de a ține contabilitate, indiferent de forma lor juridică (SRL, SA, PFA, întreprinderi individuale, ONG-uri sau profesii liberale), sunt obligate să calculeze, să rețină și să vireze lunar la stat impozitul pe venitul din chirii datorat de proprietarii persoane fizice.

Impozitul trebuie declarat lunar prin formularul 100 și plătit până pe data de 25 a lunii următoare celei în care s-a efectuat plata chiriei. În plus, aceste venituri trebuie incluse în declarația 205, care se depune anual (pentru anul fiscal 2024, declarația se va depune în 2025).

Respectarea acestor obligații este crucială pentru evitarea sancțiunilor financiare și legale. Adaptarea rapidă la noile cerințe va asigura conformitatea fiscală și va preveni complicațiile juridice care pot apărea din nerespectarea noilor reglementări. Companiile sunt sfătuite să consulte experți fiscali și juridici pentru a se asigura că își îndeplinesc toate obligațiile legale și pentru a evita riscurile asociate cu aceste schimbări semnificative în legislația fiscală.

Autor: Sorin Biban, Tax Partner Biriș Goran

Companiile trebuie să își revizuiască procedurile de decontare în cazul deplasărilor salariaților, după ce Normele Codului fiscal au fost modificate, fiind eliminate prevederile care permiteau deducerea TVA și pentru facturile de cazare sau transport emise pe numele angajaților. Din 30 aprilie, această posibilitate a dispărut din legislație, astfel că singurele facturi care mai pot fi folosite ca documente justificative pentru deducerea TVA sunt cele emise direct pe numele angajatorilor. Regulile vor deveni și mai stricte din 1 iulie, când aceste facturi vor trebui transmise în mod obligatoriu prin sistemul național de facturare electronică, e-Factura.

Regulile de deducere a TVA pentru facturile emise pe numele salariaților au fost modificate semnificativ din 30 aprilie, odată cu publicarea HG nr. 451/2024, act normativ care a actualizat Normele Codului fiscal. Prin această Hotărâre, Guvernul a abrogat prevederile care permiteau unei persoane impozabile să își deducă TVA inclusiv în baza facturilor emise pe numele salariaților săi, aflați în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazare în hoteluri ori în alte unități similare, dacă acestea erau însoțite de decontul de deplasare.

Eliminarea acestei prevederi schimbă semnificativ practicile de deducere, obligând companiile să își revizuiască procedurile interne de decontare. Practic, angajatorii vor trebui să se asigure că facturile prezentate de salariați pentru decontare au fost emise corect, respectând întocmai dispozițiile art. 299 și 319 din Codul fiscal, care stabilesc că, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură care să conțină denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului.

Această schimbare de abordare în privința deducerilor de TVA vine în contextul în care, de la 1 iulie, comunicarea facturii electronice prin sistemul RO e-Factura va deveni obligatorie în relațiile B2B.

Modificarea pregătește practic terenul pentru migrarea către facturarea electronică a tuturor operațiunilor realizate business-to-business de la 1 iulie, eliminând astfel aproape orice scenariu sau practică în care deducerea TVA să mai fie permisă pentru facturi care nu sunt emise conform noului standard digital. Singurele facturi care nu vor trebui emise în format electronic și transmise în e-Factura nici începând de la 1 iulie sunt cele simplificate, cele emise în tranzacții cu persoane neînregistrate în scopuri de TVA în România, precum și pe cele emise pentru livrări intracomunitare sau exporturi.

Vă reamintim că, începând de la 1 iulie, termenul pentru transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura va fi de cinci zile calendaristice, iar nerespectarea lui va aduce amenzi diferențiate în funcție de mărimea contribuabililor: companiile mari riscă amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei, cele mijlocii – de la 2.500 la 5.000 de lei, iar cele mici și persoanele fizice – de la 1.000 la 2.500 de lei.

Mai mult chiar, tot de la 1 iulie, apare și o altă sancțiune pentru nerespectarea obligației de a transmite factura prin sistemul RO e-Factura, sau pentru primirea și înregistrarea unor facturi ce nu au fost transmise prin sistem –  pentru astfel de practici, companiile vor risca o amendă de 15% din valoarea facturii (inclusiv TVA).

• Legea nr. 49/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare publicată în data de 18 martie 2024 și în vigoare începând cu 21 martie 2024.
Prin această Lege sunt avute în vedere următoarele măsuri:

◦ Prevenirea risipei alimentare prin vânzarea la preț redus a alimentelor aproape expirate, redistribuirea gratuită a alimentelor și utilizarea lor pentru hrana animalelor;

◦ Restaurantele trebuie să ofere clienților posibilitatea de a lua la pachet mâncarea neconsumată, fără costuri suplimentare;

◦ Societățile care donează alimente beneficiază de reducerea impozitului pe profit și reducerea bazei de impozitare. Pentru alimentele donate nu se datorează TVA iar contractele de donație nu trebuie să respecte forma autentică;

◦ Autoritățile vor avea obligația de a întocmi o strategie națională pentru prevenirea risipei alimentare și crearea unei platforme naționale pentru colectarea informațiilor despre acest fenomen sub sancțiunea aplicării unor amenzi;

• Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2024 privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a art. LIX din Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

◦ Prin intermediul acestei OUG se prorogă termenul în care nu se sancționează netransmiterea facturilor prin sistemul RO e-Factura de la 31 martie 2024, la 31 mai 2024;

◦ Se introduce regimul de marcare cu timbre fiscale și a produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, similar produselor din tutun prelucrat;

• Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea și completarea unor acte normative.

◦ Prin intermediul acestei OUG este redefinită noțiunea de întreprinderi legate, fiind eliminată trimiterea către art. 4^4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004;

◦ Termenul pentru comunicarea către organele fiscale a mențiunilor privind aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor va fi prelungit de la data de 31 martie 2024 la data de 15 aprilie 2024, inclusiv.

Ratificarea Convenției nr. 190/2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii

Legea nr. 69/2024 pentru ratificarea Convenţiei nr. 190/2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii, adoptată la cea de-a 108-a sesiune a Conferinţei Internaţionale a Muncii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, la Geneva la 21 iunie 2019 („Convenția”) a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 285 din 02 aprilie 2024 și este în vigoare începând din data de 05 aprilie 2024.

Principalele aspecte de interes:

• Domeniul de aplicare al Convenției include toți lucrătorii, indiferent de statutul lor contractual, inclusiv angajații, foștii angajați, stagiarii și ucenicii, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și angajatorii, atât din sectorul privat, cât și din cel public;

• Convenția asigură protecția împotriva violenței și hărțuirii săvârșite atât la locul de muncă (în spații publice sau private), cât și în timpul călătoriilor, delegațiilor sau activităților sociale efectuate în interes de serviciu, pe durata deplasării către și dinspre locul de muncă și prin intermediul comunicărilor online aflate în legătură cu locul de muncă;

• Principiile care stau la baza Convenției vizează respectarea, promovarea și exercitarea drepturilor persoanelor la locul de muncă, recunoașterea efectivă a libertății de asociere și a dreptului la negociere colectivă, interzicerea muncii forțate sau obligatorii, eliminarea discriminării în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, însușirea unei abordări incluzive, integrate și sensibile la dimensiunea de gen pentru prevenirea și eliminarea violenței și hărțuirii la locul de muncă;

• Printre obligațiile introduse în sarcina statelor membre se numără:

a) reglementarea egalității și nediscriminării la locul de muncă;
b) interzicerea prin lege a violenței și hărțuirii la locul de muncă, inclusiv a violenței și hărțuirii bazate pe diferența de gen;
c) asigurarea și facilitarea accesului la căi de atac, mecanisme și proceduri de raportare, sesizare și soluționare a litigiilor echitabile și eficace;
d) asigurarea protecției împotriva victimizării sau represaliilor împotriva reclamanților, victimelor, martorilor și denunțătorilor faptelor de violență și hărțuire la locul de muncă sesizate;
e) luarea măsurilor pentru asigurarea confidențialității și protecției intimității persoanelor implicate;
f) prevederea unor sancțiuni pentru faptele de violență și hărțuire la locul de muncă;
g) adoptarea de politici naționale relevante pentru îndrumarea și instruirea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la violența și hărțuirea la locul de muncă și organizarea unor campanii de conștientizare în rândul populației.

Autor: Ioana Cârtițe, Senior Tax Manager

Companiile se confruntă cu schimbări semnificative în ceea ce privește întocmirea și depunerea situațiilor financiare pentru anul 2023 în contextul în care au devenit obligate în premieră, odată cu modificarea reglementărilor contabile, să prezinte distinct mai multe tipuri de cheltuieli care până acum erau contabilizate global împreună cu alte operațiuni. Este vorba, printre altele, despre cheltuielile de consultanță sau management, precum și de cele cu drepturile de proprietate intelectuală sau chirii. Contabilizarea separată a acestor operațiuni implică revizuirea întregului an financiar 2023 și reclasificarea acestor categorii de operațiuni care trebuie prezentate de-acum în mod individual în situațiile financiare.

Aceste noi reguli sunt obligatorii începând cu anul financiar 2023 pentru toate companiile, indiferent de ce standarde de contabilitate aplică. Ele au fost reglementate prin Ordinul Ministerului Finanțelor 2.649/2023, care a adăugat conturi contabile noi pentru mai multe tipuri de cheltuieli, astfel încât ele să fie prezentate distinct în contabilitatea unei companii: cheltuielile de consultanță, cheltuielile de management, cheltuielile cu chiriile, cheltuielile cu redevențele, cheltuielile cu drepturile de proprietate intelectuală, precum și cele cu locațiile de gestiune.

Mai mult chiar, prin Ordinul MF 5.394/2023, care aprobă termenele și procedurile pentru depunerea situațiilor financiare ale anului 2023, Ministerul de Finanțe a cerut companiilor pe lângă prezentarea separată a cheltuielilor de management și consultanță și a celor aferente drepturilor de proprietate intelectuală din 2023 în contul de profit și pierdere, și evidențierea distinctă a acelora care sunt rezultate din tranzacțiile cu părțile afiliate.

Aceste noutăți obligă companiile să își revizuiască toate cheltuielile înregistrate pe parcursul anului financiar trecut și să le analizeze cu atenție, evaluând natura și detaliile contractuale ale acestora, pentru a le putea reclasifica în mod corect în noile conturi contabile. Dincolo de simpla conformitate cu forma juridică, companiile trebuie să alinieze contabilizarea acestor operațiuni la realitatea economică a tranzacțiilor, respectând principiile de raportare financiară.

În acest context devine esențială nu doar reclasificarea cheltuielilor, dar și documentarea meticuloasă a acestora. Acest proces implică și actualizarea politicilor contabile de clasificare a cheltuielilor pentru formalizarea unor reguli interne clare și, care să fie aplicate unitar și consecvent, precum și o atenție sporită în pregătirea unor argumente fiscale puternice, susținute de raționamente profesionale și documente, pentru a asigura o bază solidă în cazul în care autoritățile solicită la controalele fiscale documentații justificative suplimentare sau clarificări.

Acest lucru este crucial, mai ales în condițiile în care cheltuielile aferente tranzacțiilor cu părți afiliate pot fi verificate îndeaproape, iar deducerea lor fiscală și a TVA-ului deductibil asociat pot fi refuzate în lipsa documentației justificative adecvate care să ateste că serviciile au fost prestate efectiv în beneficiul societății.

În sensul celor de mai sus este important de menționat că nu este clar motivul pentru care MF a venit cu aceste modificări în cursul anului 2023 cu aplicabilitate retroactivă – practic, deși Ordinul 2649 / 2023 a intrat în vigoare pe 6 octombrie 2023, reglementările sale obligă societățile să facă aceste reclasificări de la începutul anului financiar. De obicei, astfel de modificări intră în vigoare începând cu anul financiar următor, tocmai pentru a da societăților un termen rezonabil pentru a-și pune la punct sistemele contabile prin implementarea noilor prevederi.

În contextul în care Ordinul 2649 / 2023 a intrat în vigoare pe 6 octombrie 2023, dar apăruse în transparență decizională cam în aceeași perioadă în care apăruse „pe surse” și acel proiect legislativ care viza introducerea „ajustorului fiscal”, în a cărui formulă intrau chiar categoriile de cheltuieli pentru care s-au creat aceste noi conturi contabile, putem presupune că intenția Ministerului Finanțelor a fost să creeze (atât pentru contribuabili, cât și pentru ANAF) infrastructura necesară calculării acestui ajustor.

Între timp, legiuitorul a renunțat la ajustorul fiscal, dat fiind că introducerea acestuia i-ar fi putut genera României probleme semnificative cu deschiderea unei potențiale proceduri de infringement din partea Comisiei europene, dar în Parlament a apărut ulterior un alt proiect legislativ, care viza nedeductibilitatea integrală a cheltuielilor cu serviciile intra-grup de tipul celor pentru care s-au creat aceste conturi contabile noi. Între timp, și acest proiect a fost respins.

Deși nu cunoaștem motivul exact pentru care Ordinul 2649 / 2023 a introdus aceste noi conturi contabile și nici pentru graba cu care aceste prevederi au fost implementate, având în vedere contextul legislativ general de la sfârșitul anului trecut, putem anticipa că, în fapt, sumele declarate de societăți în cadrul acestor conturi și raportate ca atare în Contul lor de profit și pierdere vor reprezenta punctul de plecare al unei potențiale campanii ANAF pe tema deductibilității acestor tipuri de servicii.

În acest sens, amintim că, în trecut, campania Pandora cu privire la verificarea societăților care au acordat tichete cadou angajaților unor societăți partenere a început similar : Ministerul Finanțelor a creat o linie distinctă în bilanț pentru raportarea tichetelor cadou acordate; ANAF a făcut ulterior un clasament al contribuabililor care au acordat astfel de tichete, în baza informațiilor raportate în bilanț de aceștia; ANAF a început apoi o campanie destul de agresivă de inspecții fiscale pe această temă chiar la companiile raportoare.

În prezent, problema majoră cu privire la clasificarea cheltuielilor în conturile introduse prin Ordinul 2649 / 2023 vine din faptul că Ministerul Finanțelor nu a venit și cu o definire clară a ce anume reprezintă cheltuieli de management și ce reprezintă cheltuieli de consultanță. Am observat că în practică aceasta este problema majoră a contribuabililor. De exemplu, indemnizația plătită administratorului persoană fizică se include în noul cont pentru cheltuielile de management sau rămâne la contul pentru cheltuielile cu colaboratorii ? Cheltuielile IT ramân în contul pentru cheltuielile cu serviciile sau Ministerul Finanțelor/ ANAF le consideră cheltuieli de consultanță ? Conceptele de „consultanță” sau „management” nu sunt nicăieri definite în lege, astfel încât ar fi util ca Ministerul Finanțelor să vină în întâmpinarea societăților și să ofere niște linii directoare sau exemple clare cu ce anume ar trebui inclus în fiecare cont contabil nou-introdus.