1

Daniel Badea, managing partner al Clifford Chance Badea: Fondurile de investiţii străine au devenit mai interesate de oportunităţile de M&A din bănci

Consolidarea sectorului ban­car românesc va con­ti­nua, fie sub formă de achi­ziţii de portofolii, fie de bănci, având în vedere şi fap­tul că există instituţii de cre­dit care îşi schimbă stra­tegia eu­ro­peană şi re­strâng ac­tivita­tea pe anumite pie­ţe, iar fondu­ri­le de in­ves­tiţii străine au de­venit mai intere­sate de opor­tunităţile de M&A (fuziuni şi achiziţii) din sec­torul ban­car, afirmă Da­niel Badea, managing partner al Clifford Chance Badea, una dintre cele mai mari firme de avocatură de pe piaţa locală.

„În sectorul bancar ne aşteptăm la con­tinuarea consolidării. Sunt foarte mul­te bănci al căror model local a fost afec­tat după încetinirea din 2008-2009. Şi există, de asemenea, bănci care îşi schim­bă viziunea sau strategia regională sau eu­ro­peană şi restrâng activitatea pe anu­mi­te pieţe. Consolidarea sectorului ban­car se va întâmpla fie sub formă de achi­zi­ţii de portofolii, fie sub formă de achi­zi­ţii de operaţiuni bancare întregi.“

Anii de criză economică au fost dificili pentru instituţiile de credit euro­pe­ne, care încearcă să găsească noi surse de creştere a profiturilor, afectate de evoluţia modestă a creditării în ton cu lâncezeala economiei, precum şi de noile reglementări mai dure. Unele bănci încearcă să-şi redefinească strate­gia de business, care poate determina chiar renunţarea la anumite pieţe sau anumite segmente de clienţi.

sursa: Ziarul Financiar




După 15 ani ca Director de marketing în Big4, Elena Badea trece în antreprenoriat

La Sfera Business, alături de Cătălin Stancu, va face training, marketing startegic și consultanță

Sfera Business are începând de astăzi în echipa sa un profesionist valoros. Elena Badea s-a alăturat companiei ca Partener și Senior Consultant, după ce a construit o carieră de peste 22 de ani în marketing, vânzări și business development. Timp de 15 ani a fost Director Marketing al unei companii internaționale de top ce activează din 1992 și în România. În această periodă, timp de 10 ani a condus departamentul de Marketing & Business Development, după care a coordonat activitatea de PR și de comunicare a brandului odată cu evoluția rapidă a companiei din ultimii 5 ani.

“Pentru mine este deosebit de important faptul că Elena a ales să vină la Sfera Business. Am construit acestă companie pe principiul experienței demonstrate și toți colegii care sunt alături de noi și cu care colaborăm pentru programele pe care le livrăm au minim 15 ani de experiență hands on în temele pe care le susțin. Facem diferența prin pasiunea pe care o punem în tot ceea ce facem, prin implicarea 100% alături de partenerii de afaceri cu care lucrăm și prin aspectele practice, aplicabile imediat în activitatea de zi cu zi pe care le includem în programele noastre”, spune Cătălin Stancu, Managing Partner Sfera Business.

“Este o schimbare importantă pentru mine și un început de drum care îmi aduce multă muncă de construcție în față. Este o nevoie uriașă de taining experiențial în piață, care, corelat cu alte tehnici, poate da rezultate rapide și pe o durată mai mare în business. În afară de training și consultanță pentru oameni de afaceri și antreprenori vreau să dezvolt și proiecte pentru tineri aflați la început de drum în carieră sau în antreprenoriat. Valorile mele sunt leadership, pasiune, învățare continuă și inovație. Ele mă vor ghida și în acest nou drum pe care îl încep la Sfera Business”, spune Elena Badea, Partner & Senior Consultant Sfera Business.

De peste 7 ani Elena Badea este implicată în mediul academic, fiind invitată să predea cursuri în cadrul programului de Master al Griffiths School of Management din Oradea. A coordonat numeroase cercetări privind mediul de business și antreprenorial din România și s-a implicat în programe de formare și coaching pentru manageri și oameni de afaceri, dar și în proiecte de responsabilitate socială și educație. Publică frecvent articole în presă și este invitată ca vorbitor la numeroase conferințe naționale pe teme actuale de marketing și business development.

În ultimii trei ani a susținut peste 300 de ore de cursuri atât în cadrul unor companii multinaționale, cât și în cadrul unor mari firme antreprenoriale românești. Temele pe care le abordează includ: marketing și comunicare, business development, account management, limbajul trupului în afaceri, tehnici de prezentare, de networking, de dezvoltare a brandului personal, psihologia vânzărilor și neuromarketing.

Despre Sfera Business

Sfera Business este o companie de training și consultanță înființată în anul 2010. Suntem o firmă de training și consultanță axată pe oferirea de soluții integrate în vânzări, management și relații cu clienții. Lucrăm alături de clienții noștri pentru a găsi soluții practice prin care ei să obțină creșterea dorită. Lucrăm întotdeauna personalizat pornind de la nevoile clientului. Fiecare program este dedicat unei singure companii. Înțelegem rapid provocările de business și ne asigurăm că obținem rezultate conforme cu așteptările managementului. Decoperiți mai multe detalii despre noi și echipa noastră pe www.sferabusiness.ro.