1

După patru luni, bugetul are un excedent de 1,35 miliarde de lei

Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, iar veniturile de 80,1 miliarde lei, (9,8% din PIB) au fost cu 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creșteri față de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii și venit (+13,4%), a contribuțiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+12,4%) și a veniturilor din capital (+19,1).

Colectarea din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii a crescut cu 49,8% față de anul precedent, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% față de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influențat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA. Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% față de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 și cu 17,9% în luna aprilie 2017 față de aprilie 2016. De asemenea, față de 2016 la impozite şi taxe pe proprietate s-au înregistrat creșteri la nivelul administrațiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat cu 16,7%.

Pentru finanțarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde lei, dintre care 3,5 miliarde lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 78,8 miliarde lei, au crescut cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaților din sănătate și educație, din administrația locală și din instituțiile publice de spectacole sau concerte.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 10,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție ș.a.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 4,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, înregistrându-se diminuări de 3,2% la bugetul de stat și de 3,8% la nivelul administrațiilor locale.

Subvențiile sunt în creștere cu 20,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea majoră provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Pentru investiții au fost alocați 2,9 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, care includ cheltuieli de capital şi programe de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe.




Bugetul pe primul trimestru a înregistrat un excedent de 1,52 mld de lei

Execuția bugetului general consolidat pe primele trei luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,52 miliarde lei, reprezentând 0,19% din PIB. Veniturile bugetului general consolidat, care însumează 59,53 miliarde lei și reprezintă 7,3% din PIB, au fost cu 7,1% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creșteri față de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii și venit (+15,8%), contribuțiilor sociale (+14,8%), impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+18,2%) și a veniturilor din capital (+12,7).

Colectarea altor impozite și taxe pe bunuri și servicii a crescut cu 60,2% față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește colectarea TVA, s-a înregistrat o scădere cu 9,1% față de primele trei luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de la 24% la 20%, măsură care a produs efecte din februarie 2016. Totodată, din februarie 2017 încep să se resimtă și efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%. Cu toate acestea, colectarea TVA au crescut cu 2,5% în februarie 2017 față de februarie 2016, și cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016.

De asemenea, față de anul precedent s-au înregistrat creșteri de 21,2% la impozitele şi taxele pe proprietate virate de administrațiile locale la bugetul de stat. Au fost alocați 2,9 miliarde lei, din care 2,7 miliarde lei reprezintă sume aferente proiectelor din domeniul agriculturii, care vor fi decontați din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 58 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 10,4% față de aceeași perioadă din anul precedent, iar cheltuielile de personal au crescut cu 16,4%, ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaților din sănătate și educație din administrația locală și din instituțiile publice de spectacole sau concerte.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 9,7%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție șa.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 3,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, diminuările înregistrându-se la bugetul de stat (2,6%), și la nivelul administrațiilor locale (2,5%).

Subvențiile sunt în creștere cu 114,0% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea majoră provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli. Pentru investiții au fost alocați 1,7 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB, care includ cheltuieli de capital şi programe de dezvoltare finanțate din surse interne și externe.




Execuţia bugetului general consolidat în perioada 1.01–31.03.2016

Execuția bugetului general consolidat pe primele trei luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, față de 4,9 miliarde de lei, respectiv 0,7% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2015.

1. Veniturile bugetului general consolidat în sumă de 55,6 miliarde de lei, reprezentând 7,3% din PIB, au fost cu 1,1% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creșteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+26,2%), taxa pe utilizarea bunurilor (+18,0%), accize (+6,2%)și contribuții de asigurări sociale (+5,2%).

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioada a anului 2015 de 1,7% întrucât au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9% aplicată de la 1 iunie 2015. Încasările dinn TVA sunt însă cu 1,9% peste nivelul prognozat aferent trimestrul I 2016, creșterea consumului compensând într-o măsură semnificativă reducerea TVA.

Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul de asigurări sociale au fost mai mari cu 5,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care încasările la acest buget sunt influențate negativ de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită creșterii cotei de contribuții de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016.

Menționăm, de asemenea și aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi securității naționale.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15,0%, taxa pe utilizarea bunurilor cu 0,7%, în timp ce la impozite şi taxe pe proprietate s-a înregistrat o scădere de 20,4% din cauza amânării cu două luni a termenului de plată a impozitului pe proprietate. Termenul s-a extins până la 30 iunie, dată până la care se aplică o reducere de 10% la plata integrală a impozitului pe locuință, terenuri și mașini.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 52,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 5,0% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 8,1% față de aceeași perioadă a anului precedent. Acestea sunt determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, 15% pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială, precum și majorarea salariului minim brut pe țară cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015. Menționăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ținut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranșă aferente plăților drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești în sumă de aproximativ 1,5 miliarde lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioada a anului precedent cu 6,8% datorită, în principal, majorării cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și a dublării alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 4,4 miliarde lei, respectiv 0,6% din PIB, cu aproximativ 29% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.