În Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 1169 / 22.11.2024 a fost publicată OUG 132 / 2024 pentru modificarea şi completarea Legii 227 / 2015 privind Codul Fiscal şi pentru completarea Legii 207 / 2015 privind Codul de Procedură Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative („OUG 132 / 2024). Prin OUG 132 / 2024 se aduc unele modificări la OUG 107 / 2024 care reglementează amnistia fiscală.

Aceste modificări se referă la următoarele:

• Termenul de 25 noiembrie 2024 prevăzut de OUG 107 / 2024 pentru depunerea cererilor de anulare a obligațiilor fiscale accesorii este înlocuit de termenul de 19 decembrie 2024.
• Anularea obligațiilor se va acorda din oficiu în cazul în care până la 25 noiembrie 2024 a fost depusă notificarea privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor fiscale, fără a fi depusă și cererea de anulare până la data de 19 decembrie 2024, dacă toate celelalte condiții privind acordarea sunt îndeplinite.
• În cazul în care cererea de anulare a fost depusă anterior îndeplinirii condițiilor de acordare a anulării, anularea se va acorda dacă sunt îndeplinite toate condițiile până la data de 19 decembrie 2024, dacă nu a fost anterior emisă o decizie de respingere.

OUG 132 / 2024 a intrat în vigoare la 22 noiembrie 2024.

Decizia nr.57  în dosarul nr. 68/1/2024

 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.705/111/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (4¹) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) și (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenței prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligațiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidența art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligațiilor de către persoana fizică.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2024.

Autor: Ioana Cârtițe, Senior Tax Manager, Biriș Goran

Legea reformei fiscale a modificat substanțial regimul juridic pentru amenzile fiscal-contabile aplicate companiilor și elimină posibilitatea ca acestea să fie achitate la jumătate din valoarea lor minimă când sunt plătite în 15 zile de la impunere. Noutățile care înăspresc practic regimul sancționatoriu în sfera financiar-contabilă sunt deja în vigoare și sunt valabile pentru toate amenzile aplicate după 11 noiembrie 2023.

Modificarea regimului juridic pentru amenzile financiar-contabile s-a făcut prin Legea nr. 296/2023 care a abrogat, începând cu 11 noiembrie, posibilitatea plății reduse a acestor sancțuni contravenționale. Astfel, spre deosebire de alte sancțiuni, strict pentru încălcările legislației în domeniul fiscal, contabil și financiar, dispare posibilitatea ca ele să fie achitate la jumătate din valoarea minimă în termen de 15 zile de când au fost aplicate.

Această schimbare legislativă impune companiilor și persoanelor fizice o mai mare atenție și conformitate în domeniul fiscal și contabil, pentru că elimină un mecanism care permitea o atenuare a sancțiunilor care până acum era folosit frecvent.

Vizate de acest regim juridic nou sunt mai multe categorii de amenzi prevăzute de acte normative majore în domeniul fiscal, financiar și contabil. Astfel, nu mai pot fi plătite la jumătate din minim amenzile prevăzute de:

• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
• Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
• Legea contabilității nr. 82/1991;
• Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
• OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
• OUG nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport;
• Anumite prevederi din chiar Legea reformei fiscale 296/2023.

Noile reguli sunt valabile pentru pentru amenzile aplicate după 11 noiembrie 2023, data la care prevederile din Legea nr. 296/2023 referitoare la sancțiuni intră efectiv în vigoare.

Mai merită menționat că, în forma aprobată inițial, legea prevedea și majorarea substanțială, de până la patru ori, a amenzilor din Legea contabilității, dar măsura nu se mai regăsește în forma publicată de Guvern în Monitorul Oficial.

Tot din noiembrie, mai multe contravenții fiscal-contabile au fost scoase din Legea prevenirii și pot fi amendate de la prima abatere

Această mișcare legislativă care înăsprește de facto regimul sancționatoriu în sfera fiscal-contabilă vizează creșterea conformării voluntare și întărirea disciplinei fiscale și contabile printre contribuabili, făcând parte dintr-un peisaj mai larg de măsuri cu acest scop.

Spre exemplu, tot din luna noiembrie, printr-un alt act normativ – HG nr. 937/2023, Guvernul a eliminat mai multe contravenții financiar-contabile din Legea prevenirii, ceea ce înseamnă că ele nu mai sunt acoperite de posibilitatea de a fi sancționate cu avertisment la prima abatere, ci vor fi direct amendate. Este vorba despre contravenții cuprinse în Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, precum și în Ordonanța caselor de marcat sau în cea vizând sistemele moderne de plată. Astfel, din 5 noiembrie, nu mai sunt acoperite de Legea prevenirii, printre altele, faptele care vizează nedepunerea la termen a declarațiilor de înregistrare fiscală, de radiere sau de mențiuni ori a celor de TVA și nici legate de neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare a bunurilor și veniturilor impozabile sau a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume.

La fel, nici nerespectarea obligațiilor de întocmire a dosarului prețurilor de transfer nu mai este vizată de Legea prevenirii și va fi amendată direct, atunci când este constatată de autoritățile fiscale.

Autori:

• Cosmin Ștefănescu, Managing Partner, Duncea, Ștefănescu & Associates
• Andrei Coiciu-Trifan, Partner, Financial Services, Duncea, Ștefănescu & Associates

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1279 din 30 decembrie 2022, a fost publicată H.G. nr. 1568/2022 pentru modificarea anexei la H.G. nr. 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislaţiei în vigoare („Hotărârea nr. 1568/2022”).

Hotărârea nr. 1568/2022 a intrat în vigoare începând cu data de 29 ianuarie 2023.

! De la data intrării în vigoare a Hotărârii nr. 1568/2022 (i.e. 29.01.2023), autoritățile vor putea înscrie în cazierul fiscal (în plus față de cele deja cunoscute) al contribuabililor și fapte prevăzute de diferite legi speciale, precum:

• Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
  – reținerea/încasarea și neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă.
• Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
  – nerespectarea obligației de depunere a declarației de beneficiar real.
• Legea contabilităţii nr. 82/1991
  – nerespectarea reglementărilor cu privire la întocmirea, semnarea și depunerea în termenul legal a situațiilor financiare interimare;
  – nerespectarea obligației privind auditarea situațiilor financiare interimare;
  – nedepunerea situațiilor financiare interimare.

• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
  – nedepunerea la termenele legale a declarației privind fișierul SAF-T;
  – depunerea incorectă sau incompletă a declarației privind fișierul SAF-T;
  – nedepunerea la termenele legale a declarației unice pentru persoanele fizice;
  – nerespectarea obligației de întocmire a dosarului prețurilor de transfer;
  – nerespectarea obligației de a prezenta dosarul prețurilor de transfer;
  – depunerea de declarații recapitulative incorecte ori incomplete;
  – neraportarea sau raportarea cu întârziere a aranjamentelor fiscale transfrontaliere.

! Reamintim câteva dintre faptele care se regăseau și în Hotărârea nr. 1000/2015, preluate, de asemenea, și de dispozițiile Hotărârii nr. 1568/2022, ce pot fi înscrise în cazierul fiscal:

• omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri;
• neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului, care se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.500 LEI şi 27.500 de LEI, în funcție de tipul contravenției;
• eliminarea din categoria situațiilor care constituie infracțiuni potrivit Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, a faptei privind „reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, care era sancționată în trecut cu închisoare de la un an la 3 ani sau amendă.

Aproximativ 70% dintre contribuabilii chestionați în cadrul unui sondaj EY România despre controalele fiscale se plâng de volumul mare de documente solicitat de către inspectori și peste 57% consideră că acestea nu sunt analizate cu atenția necesară. Acest sondaj realizat de EY România a inclus 75% mari contribuabili, 15% contribuabili mijlocii și 10% contribuabili mici.

Controlul fiscal în România rămâne o temă de mare actualitate oricând. Anunțat sau nu, mai rar sau frecvent, cu o tematică anume sau fără, procedură de altfel absolut necesară și obligatorie în orice sistem fiscal, rămâne o „sperietoare” pentru contribuabil.

Motivul este simplu și ține de premisa de la care pornesc autoritățile de control în verificarea contribuabilului român: este imposibil ca toate documentele, înregistrările, încasările și plățile acestuia să fie corecte, astfel că este inevitabilă impunerea de taxe și impozite suplimentare.

De-a lungul timpului, contribuabilii români s-au confruntat cu fel și fel de situații, generic denumite „nereguli de procedură”, atunci când au trecut prin controalele ANAF. De la neavizarea unei activități de inspecție fiscală, la suspendarea repetată a controlului și de la necomunicarea delegării de competență, la neacordarea unui termen rezonabil pentru a pregăti discuția finală, fiecare s-a confruntat cu o situație sau alta, ori chiar cu mai multe în același timp.

Sub imperiul actualului Cod de procedură fiscală – în vigoare din 1 ianuarie 2016 –, asemenea nereguli nu au încetat să apară, deși poate mai puțin frecvent și sub alte forme, unele dintre acestea chiar surprinzătoare.

Sondajul și-a propus să identifice aspectele activității de inspecție fiscală ce creează probleme și nemulțumiri contribuabililor. Cu alte cuvinte, ce elemente din actul de control îi stresează pe aceștia și cum ar putea autoritățile fiscale să ducă la un nivel superior calitatea activității de control a creanțelor fiscale.

Sondajul a identificat o serie de vicii care au dus, de altfel, la erodarea încrederii contribuabilului român în buna-credință a inspectorilor ce desfășoară activitatea de control.

Rea-credință din partea autorităților. Faptul că, în aproape 40% dintre cazuri, contribuabilii au avut inspecții începute în luna decembrie, fără nicio intenție reală din partea inspectorilor de a desfășura realmente activitatea de control. Practic, după o primă vizită, aceștia au revenit abia în anul următor, în ianuarie sau chiar mai târziu, singurul motiv pentru începerea controlului fiind acela de a nu se prescrie dreptul de a stabili creanțe fiscale pentru o anume perioadă.

Nerespectarea termenului de preaviz. În aproape 20% dintre cazuri, acest termen nu a fost respectat de către autoritățile de control ceea ce creează, din start, animozități între inspectori și contribuabilul care, neavând la dispoziție acest termen pentru a se pregăti (a strânge documentele și informațiile pentru control), este supus presiunii de a furniza rapid ce documente și informații îi sunt solicitate de inspectori.

Faptul că, în aproape 40% dintre cazuri, inspectorii nu au prezentat legitimația, ordinul de serviciu și/sau actul de delegare de competență, iar atunci când le-au prezentat, 43% dintre aceștia, nu au permis contribuabilului să le fotocopieze – acest lucru denotă neîncredere și generează suspiciuni, afectând relația dintre contribuabil și inspector.

Un alt aspect grav identificat de sondaj este că, în 38% dintre cazuri, nu s-a permis contribuabililor să fie însoțiți de consultanți fiscali externi, iar în 44% dintre cazuri nu li s-a permis să aducă avocați la discuțiile cu echipa de inspecție. În Codul de procedură fiscală este prevăzut expres dreptul contribuabilului de a beneficia de asistență de specialitate, prin urmare, încălcarea acestui drept, cu bună știință, aduce evident atingere dreptului de apărare. De multe ori, conform răspunsurilor la întrebările din sondaj, inspectorii fiscali s-au declarat surprinși neplăcut sau chiar furioși de intenția contribuabilului de a veni însoțiți de consultanți externi sau cu avocați.

În 24% dintre cazuri, echipa de inspecție nu a ținut cont de rezultatele din controlul sau controalele anterioare și nici nu au argumentat de ce nu fac acest lucru, deși prin Codul de procedură inspectorii fiscali sunt obligați să țină cont de rezultatele anterioare, iar, în caz contrar, să argumenteze de ce nu se conformează acestei obligații.

În 75% dintre inspecții, deși a fost vorba despre un control prin sondaj (nu se verifică toate operațiunile și documentele contribuabilului), inspectorii nu au stabilit împreună cu contribuabilul un prag de semnificație pentru tranzacțiile ce urmau să fie analizate – spre exemplu, stabilirea ca verificarea să se efectueze asupra operațiunilor mai mari de o anumită valoare. Astfel, desfășurarea inspecției este îngreunată și se pierde timp cu investigarea unor aspecte ce pot fi nerelevante.

Majoritatea contribuabililor (aproape 70% dintre cei întrebați) se plâng de volumul de documente solicitat de către inspectori și li se pare că oricum nu sunt analizate cu atenția necesară (peste 57%). Este evident că aici lipsește o procedură agreată, pentru a stabili ce tranzacții să fie verificate, astfel că se merge haotic, în toate direcțiile, până se găsește ceva, se cer multe documente pentru orice fel de tranzacție, ceea ce este extrem de împovărător și cronofag.

Rezultatele sondajului relevă clar și problema documentelor netraduse – în 74% dintre cazuri inspectorii nu au acceptat documente în alte limbi decât limba română. Este adevărat că legea (Codul de procedură fiscală) prevede că limba oficială este româna, dar inspectorii ar putea accepta, în cazul în care cunosc limba străină respectivă, să se uite mai întâi la documentele respective, cel puțin la aspectele care contează în tema de control, iar dacă este cu adevărat nevoie, contribuabilul să le traducă. În caz contrar, se pierde timp și se cheltuiesc bani cu traducerea unor documente sau informații ce se dovedesc, în final, nerelevante ori, mai rău, nici nu sunt luate în seamă de echipa de inspecție.

Alte aspecte care au rezultat din sondaj:

• în 37% dintre cazuri, contribuabilii consideră că inspecția a fost suspendată nejustificat de către inspectori;
• în 24% dintre cazuri, inspecția a fost suspendată pentru ca inspectorii să analizeze dosarul prețurilor de transfer, ceea ce este nelegal, pentru că analiza respectivă nu se poate face decât în timp ce inspecția se află în desfășurare;
• în 24% dintre cazuri, inspecția a fost suspendată după împlinirea termenului maxim de desfășurare a inspecției, ceea ce din nou nu este legal deoarece suspendarea poate interveni doar în timp ce inspecția se află în desfășurare, nu după ce ea ar trebui să înceteze;
• în 50% dintre cazuri, contribuabilii au semnalat că activitatea de inspecție nu a fost reluată imediat, ci după o perioadă de timp, ceea ce a prelungit nejustificat durata controlului. În practică, inspecția durează extrem de mult – deși termenul maxim este de 180 de zile, 47% dintre contribuabili susțin că inspecția asupra lor a durat 1-2 ani, ceea ce le afectează activitatea economică, întrucât sunt nevoiți să fie permanent la dispoziția inspectorilor.

Un alt aspect îngrijorător este că 25% dintre contribuabili afirmă că li s-au cerut documente și informații de către echipa de inspecție în timp ce controlul era suspendat, deși legea o interzice.

În aproape jumătate dintre cazuri (46%), nu s-a ținut cont de jurisprudența națională sau europeană, în general cu motivarea că nu este vorba despre spețe identice, iar în peste jumătate (52%) dintre cazuri, discuția finală a fost doar o formalitate și nu a existat un dialog adevărat cu echipa de control, ci doar un monolog al acesteia – și asta doar atunci când există, deoarece în multe cazuri doar se face referire la faptul că deja contribuabilul a văzut concluziile controlului, întrucât a avut timp să citească proiectul de raport de inspecție.

Nu în ultimul rând, în 73% dintre cazuri, deși contribuabilul a depus un punct de vedere, concluziile expuse în proiectul de raport de inspecție au rămas neschimbate. Cu alte cuvinte, și de această dată se dovedește că punctul de vedere exprimat de contribuabil la finalul actului de control este doar o formalitate, inutil, la fel ca discuția finală, întrucât aproape niciodată nu se ține cont de acesta.

„Este evident că ceva trebuie să se schimbe radical în sistemul de control din România, ca mentalitate și unghi de abordare a contribuabilului de către autoritățile române, la care să se adauge componenta de prevenție, educație și sfat, pentru ca acesta să știe, pe viitor, cum să se conformeze regulilor fiscale. Exemple ca Germania, UK, țările nordice, dar și SUA, unde contribuabilul este mai întâi înștiințat cu privire la control și cum să se pregătească, lăsându-i-se la dispoziție un timp suficient de mare, încât să fie la zi cu absolut tot în momentul în care inspectorii ajung la ușa lor, ar trebui să fie modele de urmat și în România. Aceasta pare a fi totuși și intenția autorităților române care recent au lansat în spațiul public un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală ce conține asemenea propuneri. Așteptăm cu interes forma finală a acestora și, bineînțeles, intrarea în vigoare”, a declarat Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 / 31.01.2020 a fost publicată Ordonanța 5 / 2020 pentru modificarea şi completarea Legii 207 / 2015 privind Codul de procedură fiscală („OG 5 / 2020”).

Prin OG 5 / 2020 au fost aduse o serie de completări și modificări cu privire la:

• executarea silită efectuată de către organul fiscal prin poprirea conturilor bancare și
• implementarea Directivei UE 2018/822 a Consiliului din 25.05.2018 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu („DAC 6”)

I. Executarea silită de efectuată de către organul fiscal prin poprire

Principalul aspect modificat prin OG 5/2020 în domeniul executării silite efectuate de către organul fiscal prin poprire se referă la sumele urmăribile reprezentând (i) venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, (ii) titluri de valoare sau (iii) alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Astfel, OG 5 / 2020 modifică termenul ”de îndată” și propune executarea popririi de către terțul poprit în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data înființării popririi sau de la data la care creanța devine exigibilă.

Totodată, în cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit transmit organului fiscal central, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, informaţiile privind suma disponibilă de plată. În acest caz, inclusiv plata sumelor reprezentând (i) drepturi salariale, inclusiv impozite și contribuții aferente acestora, reținute la sursă, (ii) accize, efectuată de către antrepozitarii autorizați, (iii) accize, efectuată în numele antrepozitarilor autorizați, de către cumpărătorii de produse energetice și (iv) obligații fiscale de care depinde menținerea valabilității înlesnirii nu va mai putea fi realizată decât până la data la care instituţiile de credit transmit informaţiile privind suma disponibilă de plată. Nerespectarea acestei prevederi atrage nulitatea oricărei plăţi efectuate ulterior transmiterii de către organul fiscal central a informațiilor cu privire la suma disponibilă de plată.

II. Implementarea Directivei UE 2018/822 a Consiliului din 25.05.2018 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu

Reamintim faptul că DAC (i.e. Directive on Administrative Cooperation) reprezintă un acronim pentru o serie de șase directive privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal.

Prin DAC 6, Consiliul Uniunii Europeane a impus statelor membre obligativitatea de raportare a schemelor transfrontaliere de optimizare fiscală de către (i) consultanții fiscali, contabilii, auditorii, avocații sau orice alte persoane care participă direct sau indirect la realizarea, comercializarea sau gestionarea schemelor de optimizare fiscală, cât și de către (ii) contribuabili, în situația în care cei dintâi nu efectuează raportarea. OG 5 / 2020 aduce unele modificări și completări Legii nr. 207 / 2015 privind Codul de Procedură Fiscală (”Legea 207 / 2015”). Principalele modificări și completări aduse de OG 5 / 2020 sunt după cum urmează:

Definiții

• Pe lângă definiția deja regăsită în Legea 207 / 2015 a întreprinderii asociate, OG 5 / 2020 propune completarea acestui termen, astfel încât în categoria întreprinderilor asociate să se regăsească inclusiv persoana care se află în legătură cu altă persoană, în cel puțin una din modalitățile nou (n.a. detalii la cerere) prevăzute de OG 5 / 2020.
• Aranjamentul transfrontalier este definit ca fiind un aranjament care implică (i) fie mai mult de un stat membru, (ii) fie un stat membru şi o ţară terţă, dacă este îndeplinită cel puţin una din noile condiţii (n.a. detalii la cerere) prevăzute de OG 5 / 2020.
• Aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este definit ca fiind „orice aranjament transfrontalier care cuprinde cel puţin unul dintre semnele distinctive stabilite prin Ordonanța 5 /2020”.
• Semnul distinctiv reprezintă o caracteristică sau însuşire a unui aranjament transfrontalier care prezintă un indiciu al unui potenţial risc de evitare a obligaţiilor fiscale.
• Intermediarul este definit de OG 5 / 2020 ca fiind „orice persoană care (i) proiectează, comercializează, organizează, pune la dispoziţie în vederea implementării sau gestionează implementarea unui aranjament transfrontalier care face obiectul raportării (ii) având în vedere faptele şi circumstanţele relevante şi pe baza informaţiilor disponibile, a cunoştinţelor de specialitate relevante şi a înţelegerii necesare pentru furnizarea acestor servicii, ştie sau ar fi rezonabil de aşteptat să ştie că s-a angajat să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistenţă sau consiliere cu privire la proiectarea, comercializarea, organizarea, punerea la dispoziţie în vederea implementării sau gestionarea implementării unui aranjament transfrontalier care face obiectul raportării”.

Pe lângă cele mai sus menționate, pentru a fi considerată intermediar, o persoană trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre condiţiile suplimentare (n.a. detalii la cerere) prevăzute de OG 5 / 2020:

• Contribuabilul relevant este reprezentat de „orice persoană căreia i se pune la dispoziţie un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării în vederea implementării sau care este pregătită să implementeze un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării sau care a implementat prima etapă a unui astfel de aranjament”.
• Aranjamentul comercializabil reprezintă un aranjament transfrontalier care este proiectat, comercializat, pregătit pentru implementare sau pus la dispoziţie în vederea implementării, fără a fi necesară o personalizare substanţială a acestuia.
• Aranjamentul personalizat reprezintă un aranjament transfrontalier care nu este un aranjament comercializabil.

Obligații de raportare

Potrivit OG 5 / 2020, intermediarii sunt obligați să raporteze, în termen de 30 de zile, informaţii cu privire la aranjamentele transfrontaliere de care au luat cunoştinţă sau care se află în posesia ori sub controlul lor. În cazul în care nu există niciun intermediar, obligaţia de raportare a informaţiilor cu privire la aranjamentul transfrontalier revine contribuabilului relevant, în afara situației în care aceștia deţin dovezi concludente din care rezultă că informaţiile cu privire la aranjamentul transfrontalier au fost deja raportate de un alt contribuabil relevant.

OG 5 / 2020 prevede, pentru cazul intermediarilor, o serie de alte obligații (n.a. detalii la cerere), ca de exemplu obligativitatea intermediarului de a întocmi, la fiecare 3 luni, un raport prin care furnizează informaţiile noi sau actualizate cu privire la aranjamentele transfrontaliere de care au luat cunoştinţă sau care se află în posesia ori sub controlul lor, devenite disponibile de la depunerea ultimului raport.

NOTA BENE! – Dispoziții tranzitorii

Formularul utilizat de intermediarii sau contribuabilii relevanţi, după caz, în vederea raportării informaţiilor cu privire la aranjamentele transfrontaliere va fi aprobat prin ordin al preşedintelui ANAF, în termen de 60 de zile de la data publicării OG 5 / 2020 în Monitorul Oficial, respectiv 31.01.2020.

Obligația de raportare a informaţiilor cu privire la aranjamentele transfrontaliere va intra în vigoare începând cu data de 01.07.2020, urmând ca până la data de 31.08.2020 intermediarii sau contribuabilii relevanţi, după caz, să îndeplinească obligațiile de raportare prevăzute în OG 5 / 2020 pentru perioada 25.06.2018 – 01.07.2020.

Sancțiuni

Neraportarea ori raportarea cu întârziere de către intermediarii sau contribuabilii relevanţi, după caz, a aranjamentelor transfrontaliere constituie contravenție dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 20.000 LEI la 100.000 LEI.

Neîndeplinirea de către intermediar a obligaţiei de notificare a altui intermediar sau a contribuabilului relevant, după caz, constituie contravenție dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 5.000 LEI la 30.000 LEI

A.N.A.F. (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) poate încălca legea şi nimeni nu spune nimic?

Până când nu trăieşti experienţe personale, nu îţi dai seama de abuzurile pe care o autoritate a statului le poate face atunci când aplică legea trunchiat!

Nimeni şi nimic nu se opune ca A.N.A.F. să efectueze acţiuni de executare silită, atunci când debitorul, persoană fizică sau juridică, nu îşi execută la termen obligaţiile fiscale rezultate din titluri de creanţă fiscală, comunicate legal şi în termen (despre comunicarea titlurilor de creanţă fiscală în următorul articol), care constituie titlu executoriu.

Una dintre modalităţile de executare silită este poprirea, atât a conturilor bancare ale debitorului, cât şi a veniturilor obţinute de o persoană fizică (despre dubla poprire în următorul articol).

Poprirea conturilor bancare deţinute de persoanele fizice este o activitate pe care A.N.A.F., în calitate de organ fiscal, o realizează în temeiul Codului de procedură fiscală, ale cărui prevederi se coroborează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Cel puţin aşa se scrie în art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală:

„(2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.”

La prima vedere, nu pare a fi o dispoziţie legală care să genereze dispute juridice semnificative, însă atunci când se ajunge la executarea silită a veniturilor obţinute de persoane fizice, devine foarte importantă.

Prin art. 729 din Codul de procedură civilă se stabilesc limitele urmăririi veniturilor băneşti ale unui debitor, persoană fizică.

Pentru a nu greşi în interpretare, preluăm mai jos textul alineatului (1) ad litteram:

„(1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

1. a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;
2. b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.”

De asemenea, nu trebuie uitat alineatul (7) din acelaşi articol, care prevede:

„(7) Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”

Cu alte cuvinte, un creditor nu poate popri veniturile din salarii ale unui debitor, persoană fizică, decât limitat, iar anumite venituri, de tipul alocaţiei de stat, nu pot fi deloc urmărite silit.

Statul, în calitate de creditor, nu poate avea drepturi mai mari decât alt creditor şi prevederile din Codul de procedură fiscală sunt clare în acest sens. Chiar dacă am face abstracţie de articolul 3 alin. (2) de mai sus, totuşi există şi articolul 236 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. În acest articol se prevede: „Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare”.

Interpretând juridic, coroborând aceste dispoziţii din Codul de procedură fiscală şi din Codul de procedură civilă, se poate trage doar concluzia că organul fiscal nu poate popri integral venitul lunar net al unui angajat şi nu poate popri veniturile din alocaţii de stat încasate în conturile bancare.

Concluzia este răsturnată de aplicarea în practică de către A.N.A.F. a dispoziţiilor legale.

În adresa de înfiinţare a popririi standard aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 63 din 9 ianuarie 2017, astfel cum a fost modificat prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 673 din 15 martie 2018, nu este inclusă nicio referire la aceste tipuri de venituri sau la art. 236 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Care este efectul practic al modului de elaborare a adresei de înfiinţare a popririi?

Banca nu face distincţie şi popreşte integral toate veniturile din contul persoanei fizice indiferent de titlul cu care este încasat.

De ce angajaţii unei bănci încalcă legea?

Pentru că adresa de înfiinţare a popririi nu are nicio explicaţie suplimentară, aşa cum regăsim în adresele standard de înfiinţare a popririi transmise de către executorii judecătoreşti.

Şi, mai ales, pentru că în art. 336 alin. (1) lit. k) din Codul de procedură fiscală se prevede expres că nerespectarea obligaţiilor ce îi revin terţului poprit, potrivit art. 236 alin. (9)-(11), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari.

Concluzie: A.N.A.F. încalcă legea şi contribuabilul este afectat grav, întrucât nu mai are acces la banii săi. Iar singura soluţie este contestaţia la executare silită, care se soluţionează în primă instanţă în 4-6 luni, regula fiind că primul termen de judecată se stabileşte la minimum 3 luni de la data înfiinţării popririi.

Autor: Lector univ. dr. Marilena Ene

Inspecția fiscală este definită în Codul de procedură fiscală, iar această definiție este preluată și de ghidul online pus la dispoziție pe site-ul ANAF ca fiind o activitate care implică, printre altele, verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale ale contribuabilului/plătitorului, precum și respectarea prevederilor fiscale cât și contabile. Din punct de vedere practic, inspecția fiscală se finalizează, de cele mai multe ori, cu stabilirea de diferențe de obligații fiscale principale.

Cu toate că există un cadru legislativ reglementat privind atât procedurile (inclusiv din punct de vedere documentar) pentru desfășurarea unei inspecții fiscale, cât și termenele până la care aceasta ar trebui să se desfășoare, în practică excepția a devenit regulă. Abaterile de la aceste proceduri și termene sunt extrem de frecvente, fiind dublate totodată de o lipsă de flexibilitate și deschidere în abordarea inspectorilor asupra diverselor problematici fiscale ridicate. Desigur că ne-am întâlnit deseori cu astfel de situații, de aceea credem că ar fi util să explicăm pe scurt prin ce „le dă de furcă” o inspecție fiscală contribuabililor.

Premisele și impactul inspecției fiscale

Unul dintre aspectele disputate privind inspecția fiscală apare chiar înaintea începerii efective a acesteia și – în mod paradoxal – nu este unul de natură fiscală. Este vorba de analiza de risc efectuată de către organul de inspecție fiscală competent. Pe scurt, în urma acestei analize fiecărui contribuabil/plătitor îi este acordat un anumit nivel de risc care, în mod necesar, stă la baza procesului de selecție a contribuabililor care urmează a fi supuși efectiv unei inspecții.

Problema este, însă, că nu există transparență și nici posibilitatea de contestare privind modul în care se stabilește un anumit nivel de risc pentru contribuabili/plătitori. De ce spunem asta? Pentru că în conformitate cu Codul de procedură fiscală, contribuabilul „nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită”. Soluția la această problemă este, însă, un contribuabil proactiv, care să încerce să elimine aspectele ce îi afectează gradul de risc fiscal și să nu-l mai crească în mod inadecvat.

Așadar, o primă lecție practică pentru contribuabili este să participe în calcularea corectă de către autorități a gradului lor de risc, solicitând autorităților să excludă din acest calcul aspectele incorecte.

Un alt aspect care dă naștere unor frustrări din partea contribuabililor/plătitorilor se referă la modul de desfășurare și durata inspecțiilor, a căror premisă declarată este de a se efectua în așa fel încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a companiei și să utilizeze eficient timpul stabilit pentru efectuarea acesteia.

În practică, însă, prelungirea acestora este, de multe ori, nejustificată sau justificată în mod neoficial de către inspectori. Argumentele pe care le aduc vizează volumul mare de lucru cu care au de-a face, lipsa de personal bugetar pentru a acoperi lista contribuabililor vizați și așa mai departe. Rezultă, prin urmare, suspendări/prelungiri frecvente ale inspecției, ajungându-se în unele cazuri extreme ca, la data raportului final emis de inspectori, un an din perioada analizată să fie deja prescris, aspect care nu-i oprește însă pe inspectori din analiza și stabilirea de obligații suplimentare aferente. Acest lucru este contestat din perspectivă procedurală destul de frecvent în practică, cel puțin în cazul contribuabililor mari pentru care și diferențele stabilite suplimentar ajung să atingă sume foarte mari.

Cum se desfășoară inspecția fiscală – principalele problemele de natură fiscală ridicate în practică

Referitor la modul de desfășurare, este destul de bine știută orientarea spre formă a inspectorilor, uneori în detrimentul substanței. În practică, în ultimii ani s-a observat o îmbunătățire în ceea ce privește optica organului de control, dar această schimbare nu este una fortuită. Prevederile legislației fiscale naționale au suferit modificări și clarificări, în încercarea de a se alinia cu prevederile impuse de legislația fiscală europeană, dar și la cazuistica aferentă. Acest lucru a atras, în mod implicit, nevoia de „rafinare” a expertizei inspectorilor în felul în care judecă o speță fiscală dată. Cel mai bun exemplu în acest sens poate fi specializarea anumitor echipe de inspecție în aria prețurilor de transfer care, în prezent, este o arie de interes pentru multe societăți (de unde și nevoia înființării unor echipe de control specializate).

Totodată, în ultimii ani, se poate observa o anumită tendință din partea organelor de control privind ariile fiscale contestate în timpul inspecțiilor fiscale. Practic, se pot identifica (și chiar intui) problemele de natură fiscală care pot deveni „hot topic” în timpul unei inspecții, uitându-ne la modificările legislative care apar și la gradul de claritate al acestora. Pe scurt, cu cât paleta de interpretare a unui act normativ sau a unei prevederi legale este mai mare, crește și gradul de preferință al inspectorilor către subiectul respectiv.

Nu există în mod necesar o listă „fixă” a subiectelor problematice despre care putem spune că, indiferent de categoria de contribuabil, va fi urmărită întocmai în eventualitatea unui control fiscal. Lista și materialitatea fiecărei arii de risc fiscal în parte diferă pentru fiecare contribuabil, în funcție de industria în care activează, precum și de volumul/frecvența tranzacțiilor de o anumită categorie realizate.

Cu toate acestea, există câteva arii de risc „cu greutate”, care se pot întâlni în procentaj destul de mare în practică:

• Cheltuielile cu serviciile și TVA deductibilă aferentă (cu o preferință pentru serviciile între societăți afiliate) – inspectorii cer, în general, un volum covârșitor de informații, pe hârtie, și de multe ori nu reușesc să cumuleze înțelegerea asupra prestării lor în scopul desfășurării de activități economice.
• Prețurile de transfer – atât dosarul prețurilor de transfer, cât și documentația aferentă serviciilor prestate între entități afiliate.
• Probleme în a realiza trasabilitatea între documentele justificative prezentate și desfășurarea de activități economice.
• Orientarea pe aspecte privind forma documentelor și nu atât de mult pe substanța economică a tranzacțiilor.

Ce am putea afirma cu destulă certitudine este că acolo unde există deja un control de fond anterior (și eventual) destul de recent pentru o anumită perioadă, aceleași arii de risc vor fi cel mai probabil reproduse și la inspecția fiscală următoare la același contribuabil. Posibila excepție aici ar fi pentru acele arii unde s-ar fi emis deja o decizie judecătorească favorabilă contribuabilului/plătitorului, o soluție fiscală individuală anticipată sau un acord de preț în avans obținut de contribuabil, de care următoarea echipă de inspecție trebuie să țină cont.

Odată finalizată inspecția fiscală, rezultatele acesteia pot fi contestate de contribuabil – inițial pe calea contestației fiscale, etapă ce are loc în fața autorităților fiscale, și mai apoi în cadrul unui litigiu ce se desfășoară în două faze în fața instanțelor judecătorești.

Este important de știut că declanșarea procedurii de contestare a rezultatelor inspecției fiscale nu înlătură și nu suspendă prin ea însăși obligația contribuabilului de a achita sumele stabilite suplimentar ori de a îndeplini măsurile dispuse de inspectori. Pentru a obține asemenea efecte, contribuabilul are la îndemână o serie de mecanisme, precum: furnizarea unei garanții organelor fiscale, obținerea unei eșalonări la plată, formularea unei acțiuni în instanță prin care să solicite suspendarea executării actului.

Suplimentar, în funcție de circumstanțele specifice cazului, contribuabilul poate utiliza și anumite proceduri internaționale precum „procedura acordului amiabil” pentru eliminarea dublei impuneri ce este prevăzută de Convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate (90/436/CEE).

Concluzii și recomandări

În urma experienței noastre practice extinse, putem afirma cu certitudine căo comunicare bună între contribuabil/plătitor și organul de inspecție poate contribui la soluționarea unor dispute încă din faza muncii de teren a inspectorilor. Astfel, contribuabilul are șansa de a prezenta în timp util explicații / documente pentru constatările preliminare ale inspectorilor.

Alte variante ce merită explorate (mai ales de către contribuabilii mari și/sau care au structuri complexe de implementat intra-group și nu numai) sunt cele privind acordurile de preț în avans, respectiv soluțiile fiscale individuale anticipate (despre care am mentionat pe scurt într-un paragraf anterior). Aceste instrumente, din diverse motive, nu sunt încă accesate suficient de către contribuabili, deși acestea ar crește (într-o anumită măsură) certitudinea în cazul unui control fiscal pentru perioada pentru care au fost emise.

Desigur că există și posibilitatea clarificării anumitor aspecte prin formularea unei scrisori către Ministerul de Finanțe și/sau diverse structuri specializatecu competența necesară pentru o anumită arie. Deși nu sunt opozabile, răspunsurile la astfel de scrisori pot cântări destul de mult pentru inspectori în elaborarea concluziilor acestora.

Sperăm ca precizările și recomandările noastre să fie utile contribuabililor români, pentru că practica fiscală a momentului arată că valul de controale ale autorităților va continua și în perioada următoare.

Autor: Andra Cașu, TAX Associate Partner, EY România

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

În ultimele două săptămâni, societățile comerciale care se încadrează în categoria marilor contribuabili au primit adrese informative în cuprinsul cărora se menționează o serie de aspecte care le-ar putea influența gradul de risc fiscal. Aceste adrese sunt emise de Unitatea de Management a Riscului prin Serviciul specific de Analiză Risc, din cadrul ANAF.

Întrebarea legitimă pe care probabil și-o pun toți contribuabilii care au primit astfel de adrese este – Ce reprezintă o astfel de adresă? O simplă informare sau trebuie să se pregătească de inspecție?  Ar trebui să întreprindă vreun demers sau pur și simplu să aștepte să vadă dacă vor fi inspectați sau nu?

Ce este, însă, gradul de risc?

Codul de procedură fiscală (în continuare „CPF”) nu dă o definiție a gradului de risc, dar definește analiza de risc drept activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare, precum și de a le utiliza în scopul efectuării activității de control fiscal. Conform art. 121 din CPF, selectarea contribuabililor care urmează să fie supuși inspecției fiscale se face în funcție de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc.

Am identificat din practică zece factori care, în viziunea organelor fiscale, pot influența gradul de risc și, pe cale de consecință, includerea în planul de inspecție mai repede sau mai târziu. Menționam câțiva dintre aceștia:

1. Existența neconcordanțelor privind livrările efectuate pe teritoriul național nedeclarate de contribuabil și declarate ca achiziții de către parteneri;
2. Înregistrarea unei marje a profitului inferioară mediei înregistrate în domeniul de activitate desfășurat;
3. Gradul de îndatorare;
4. Valoarea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în urma inspecției fiscale.

Conform explicațiilor informale date de diverse echipe de inspecție fiscală, prin comunicarea acestor adrese, se încearcă o transparentizare a factorilor care stau la baza determinării gradului de risc. Astfel, un contribuabil poate să cunoască din timp care sunt aspectele în funcție de care se determină gradul său de risc și, implicit, includerea sa în planul de inspecție fiscală.

Aceste adrese nu modifică gradul de risc fiscal al contribuabililor cărora le-a fost expediată ci doar îi informează cu privire la factorii care ar putea determina încadrarea într-o categorie de risc fiscal  care poate atrage după sine, mai devreme sau mai târziu, începerea unei inspecții fiscale.

În contextul în care metodologiile și procedurile privind efectuarea analizei de risc în vederea selectării contribuabililor pentru inspecție fiscală nu sunt transparente (nefiind publice), prezentul demers pare a fi unul de salutat. Acest demers ar fi în linie cu recentul proiect de modificare a Codului de Procedură Fiscală, estimata să se întâmple în toamna acestui an. Conform acestor modificări, modificarea gradului de risc ar putea să devină o procedură transparentă cu posibilitatea contribuabilului de a o contesta.

Însă, dacă am compara informările primite de diverși contribuabili, constatăm că numărul de aspecte care ar putea influența gradul de risc al unui contribuabil variază de la patru, în cazul unor contribuabili, la zece în cazul altor contribuabili. Aceasta înseamnă că o analiză specifică pe fiecare contribuabil a fost deja făcută de Serviciul de Analiză Risc și, pe cale de consecință, o prioritizare a acestora în ceea ce privește includerea lor în planul de control. Din păcate, nu este posibilă cuantificarea importanței factoriilor analizați și relevanța acestora pentru determinarea gradului de risc astfel încât să ne dăm seama dacă, un contribuabil se califică sau nu la un grad de risc care face iminentă o inspecție fiscală.

Câteva acțiuni care ar putea să ducă la eliminarea unor astfel de factori din analiza gradului de risc:

• existența neconcordanțelor (punctul 1 de mai sus), care se pare că vizează Declarația 394. În lipsa identificării specifice a acestor neconcordanțe este destul de dificil să fie explicate de către contribuabil, identificarea fiind primul pas pentru a putea aduce lămuririle necesare. În general, aceste neconcordanțe sunt artificiale și pot fi ușor explicate/corectate odată ce au fost identificate.

În baza accesului la informațiile publice, considerăm că o clarificare sau corectare a acestor neconcordanțe ar fi benefică înainte de includerea respectivului contribuabil în planul de inspecție fiscală. În general, clarificarea sau corectarea acestor neconcordanțe se rezolva în cadrul inspecției fiscale în proporție covârșitoare. Rămâne însă întrebarea – de ce să nu poată să le corecteze contribuabilul înainte de începerea inspecției, eliminând astfel măcar o parte din aspectele care îi influențează gradul de risc?

• înregistrarea unei marje a profitului inferioară mediei înregistrate în domeniul de activitate desfășurat (punctul 2 de mai sus). Din discuțiile purtate, și contribuabilii care au întocmite dosare de prețuri de transfer și se situează în intervalul înregistrat al respectivului domeniu de activitate (conform dosarului) tot au primit notificări cu privire la acest factor. Ceea ce înseamnă că, analiza efectuată de autoritatea fiscală nu concordă cu cea a contribuabilului.

Și în acest caz se poate purta o corespondență pentru clarificarea mediei înregistrate în domeniul de activitate desfășurat de contribuabil, având drept scop eliminarea acestui factor din lista celor care pot influența gradul de risc.

–     gradul de îndatorare (punctul 3 de mai sus), se pare că acesta reprezintă un aspect care influențează gradul risc în situația în care depășește 70% din activele contribuabilului.

• valoarea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite ca urmare a inspecției fiscale (punctul 4 de mai sus). De multe ori, în practică, întâlnim contribuabili care nu vor să conteste creanțele fiscale stabilite în urma inspecției fiscale pe motiv că „supără fiscul” sau valoarea obligației e prea mică în raport cu cifra de afaceri. Iată un motiv suplimentar de contestare – dacă nu ai contestat, ai șanse să fii controlat din nou. În plus, am întâlnit situații în care o decizie de impunere a fost anulată în mod definitiv, iar acest aspect este în continuare luat în calcul la stabilirea gradului de risc. În această situație, sau în situația în care s-a obținut o suspendare în instanță, nu se mai susține păstrarea acestui aspect printre cele de natură să influențeze gradul de risc, și trebuie solicitat autorității fiscale excluderea acestui factor din lista celor care îi pot influența gradul de risc.

Conform CPF, contribuabilul „nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită”. Cu toate acestea, chiar dacă nu se poate contesta selectarea în sine, contribuabilul poate solicita autorității fiscale să excludă din lista aspectelor care îi pot influența gradul de risc pe acelea care nu sunt conforme. Contribuabilul trebuie să aibă o atitudine proactivă și să încerce eliminarea cât mai multor aspecte care îi pot influența gradul de risc, în măsura în care aceste aspecte nu corespund realității. Este mai ușor să previi decât să repari.

Autor: Emanuel Băncilă, Coordonatorul practicii de litigii și controverse fiscale din cadrul Radu și Asociații SPRL | EY Law

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

Radu și Asociații SPRL | EY Law este societatea de avocați din România care face parte din rețeaua globală EY Law, în cadrul căreia își desfășoară activitatea peste 2.100 de avocați din 82 de țări. În România, echipa Radu și Asociații SPRL | EY Law, formată din peste 40 de avocați, oferă atât servicii de consultanță juridică (remarcându-se în următoarele arii de practică: drept societar, drept comercial, fuziuni și achiziții, finanțări, drept imobiliar, protecția datelor cu caracter personal și dreptul muncii), cât și asistență și reprezentare în fața autorităților și instanțelor judecătorești românești și internaționale. Experiența echipei a fost recunoscută în mod constant de piață și de publicații de specialitate precum Legal 500, Which Lawyer sau Chambers & Partners.

Act normativ publicat:
Ordin nr. 3049 din 24 octombrie 2017 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului “Raportul pentru fiecare ţară în parte”

În luna iunie a.c. s-au adăugat în Codul de procedură fiscală precizări cu privire la faptul că orice societate mamă finală sau orice altă entitate raportoare, rezidentă fiscal în România și parte a unui grup de întreprinderi multinaționale cu un venit consolidat de cel puțin 750 de milioane de euro, va fi obligată să depună raportarea Country by Country (”CbC”) pentru fiecare țară în parte;

Un astfel de raport va fi depus în România doar dacă societatea-mama este rezidentă fiscal în România ori dacă entitatea din România este societate-mama surogat, adică entitate constitutivă a grupului care a fost desemnată de respectivul grup de întreprinderi ca unic substitut pentru societatea-mama finală, cu scopul de a prezenta, în numele grupului, un raport pentru fiecare țară în parte în jurisdicția în care respectiva entitate constitutivă își are rezidența fiscală;

Prin entitate consitutivă se înțelege:
a) o unitate operațională care este inclusă în situaţiile financiare consolidate ale grupului în scopul raportării financiare;
b) o unitate operațională care este exclusă din situaţiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaţionale exclusiv din motive de mărime sau de importanţă relativă;
c) un sediu permanent al oricărei unităţi operaţionale separate a unui grup de întreprinderi, cu condiţia ca unitatea operaţională în cauză să elaboreze o situaţie financiară proprie în scopul raportării financiare;

O entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală în România are obligația să notifice autorității competente din România cu privire la calitatea acesteia în cadrul grupului de întreprinderi multinaționale, respectiv identitatea și rezidența fiscală ale entității raportoare,  până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaționale, dar nu mai târziu de ultima zi de depunere a declarației fiscale a respectivei entități constitutive pentru anul fiscal precedent (Declarația 101 privind impozitul pe profit).

Rapoartele CbC se depun în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului. Rapoartele primite de autoritățile fiscale române vor fi comunicate către alte autorități fiscale străine prin intermediul schimbului automat de informații, în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare;

Informațiile comunicate de statele membre între ele prin intermediul raportului CbC sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente prețurilor de de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului la normele aplicabile în materie de preturi de transfer și, după caz, în scopul analizelor economice și statistice;

Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a raportului CbC vor fi sancționate după cum urmează:
– cu amendă între 70.000 RON și 100.000 RON pentru nedepunerea raportului CbC;
– cu amendă între 30.000 RON și 50.000 RON pentru depunerea cu întârziere a raportului CbC;

În data de 14 noiembrie a.c. a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului “Raportul pentru fiecare ţară în parte” prin intermediul Ordinului 3049/2017;
Formularul se depune începând cu anul fiscal 2016;

Prevederile sunt aplicabile și entităților care au obligația depunerii formularului CbC și care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic;

În raportul CbC trebuie prezentate următoarele informații:
– Datele de identificare ale entității raportoare (contribuabil cu rezidență fiscală în România);
– Datele de identificare ale grupului de întreprinderi;
– Informații generale despre alocarea veniturilor, impozitelor și activităților economice per jurisdicție fiscală:

Se prezintă toate jurisdicțiile fiscale în care îşi au rezidenţa fiscală entităţile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale;

Valoarea agregată a veniturilor (detaliate pe operațiuni desfășurate cu persoane afiliate, persoane neafiliate și pe total). Valoarea agregată a veniturilor include venituri din vânzări de stocuri şi proprietăţi, servicii, redevenţe, dobânzi, prime şi orice alte sume. Din această categorie sunt excluse plățile primite ca dividende;

Profituri (pierderi) anterioare impozitării veniturilor/profiturilor/impozitului specific. Profiturile/pierderile anterioare impozitării cuprind toate elementele de venit și de cheltuială;

Impozit pe venit/profit/impozit specific plătit (pe baza contabilităţii de casă) – în această categorie se declară suma totală a impozitelor plătite efectiv în cursul anului fiscal de toate entităţile constitutive. În categoria impozitelor plătite sunt incluse toate impozitele plătite în jurisdicția fiscală de rezidență, cât și în celelalte jurisdicții fiscale, precum și impozitele reținute la sursă și plătite de alte entități;

Impozit pe venit/profit/impozit specific acumulat – anul fiscal de raportare – se declară suma totală a cheltuielilor curente cu impozitele, cu excepția impozitelor amânate sau a provizioanelor pentru datorii fiscale nesigure;

Capitalul social declarat al tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. În ceea ce priveşte sediile permanente, capitalul declarat trebuie să fie raportat de către entitatea juridică ce deţine sediul permanent în cauză;

Profitul nedistribuit/nerepartizat ale tuturor entităţilor constitutive. În ceea ce priveşte sediile permanente, profiturile nedistribuite trebuie să fie ra-portate de către entitatea juridică ce deţine respectivul sediu permanent;

Număr de salariaţi;

Imobilizări corporale, altele decât numerarul şi echivalentele de numerar;

Lista tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale incluse în fiecare agregare, per jurisdicţie fiscală;

Raportul CbC se tipărește în format A4/t1, pe o singură față, un exemplar complet se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, însoți de formatul hârtie, semnat conform legii, iar un exemplar se păstrează de contribuabil;

Același act normativ reglementează și formatul Notificării privind calitatea entității constitutive a grupului de întreprinderi multinaționale, respectiv privind identitatea și rezidența fiscală a entității ra-portoare a grupului de întreprinderi.