1

Modificări aduse Procedurii de emitere a soluției fiscale individuale anticipate

Ordinul nr. 3736/2015 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, publicat în Monitorul Oficial nr. 964 din data de 24 decembrie 2015 prevede clar faptul că situaţia fiscală de fapt viitoare trebuie să fie ulterioară depunerii cererii cu privire la soluția fiscală individuală anticipată. De asemenea, tratamentul fiscal stabilit prin soluţia fiscală este aplicabil de la data desfășurării operaţiunii viitoare.

Autoritățile fiscale competente pot solicita informații sau documente suplimentare, precum și clarificări în scopul soluției fiscale solicitate. În această situație, termenul pentru emiterea soluției fiscale se suspendă și se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data obținerii informațiilor / documentelor suplimentare.

Sunt menționate noi situații în care cererea de emitere a soluției fiscale poate fi respinsă, cum ar fi cazurile în care:

– situaţia descrisă face obiectul unei cercetări de natură penală şi are legătură cu persoana ce solicită soluția fiscală;

– informaţiile / documentele suplimentare solicitate nu au fost furnizate in termenul prevăzut de lege;

– situaţia fiscală de fapt viitoare ce face obiectul cererii a fost reglementată prin modificări legislative / acte administrative (decizii ale Comisiei Fiscale Centrale) ulterior depunerii cererii şi până la data emiterii soluţiei fiscale;

– situaţia de fapt fiscală viitoare este similară unei situaţii fiscale care a fost reglementată în cadrul unei inspecţii fiscale la solicitant şi care a fost finalizată.

Atunci când sunt indicii ca situația de fapt fiscală viitoare poate reprezenta o tranzacție transfrontalieră artificială, procedura de schimb de informaţii fiscale cu autoritățile fiscale ale statelor vizate de tranzacția transfrontalieră poate fi inițiată de organul fiscal competent.

Cu privire la procedura pentru depunerea cererii de emitere a soluției fiscale, Ordinul prevede, printre altele, faptul că cererea se depune in trei exemplare, iar traducerile în limba română a documentelor în limbi străine trebuie să fie certificate de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei.

Dacă în perioada cuprinsă între data depunerii cererii și data emiterii soluției fiscale, apar modificări legislative care modifică temeiul de drept in baza căruia a fost propusă soluţia fiscală solicitată, solicitantul va actualiza cererea depusă inițial.

Prevederile Ordinului menționat mai sus sunt aplicabile în cazul cererilor de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate depuse după 1 ianuarie 2016, în timp ce acele cereri depuse anterior acestei date se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii acestora.




Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014

În M. Of. nr. 682 din 18 septembrie 2014 a fost publicat Ordinul MFP nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014.

Conținutul Deciziei este prezentat în Anexa la Ordin, astfel:

Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014

În baza Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 688/2013 privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale,

Comisia fiscală centrală decide:

Turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje şi echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcţie de încadrarea în grupa 1 — Construcţii, respectiv în grupa 2 — Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.