Autor: Răzvan Ungureanu, Director Impozite Directe, EY România

Environmental, social, and corporate governance (ESG) este, potrivit definiției larg acceptate, un cadru de afaceri care permite luarea în considerare a problemelor de mediu și a aspectelor sociale în contextul guvernanței corporative. Conceptul ESG este adoptat și integrat în strategia acelor organizații care iau în considerare nevoile și modalitățile de generare a valorii pentru toate componentele acesteia – angajați, clienți, furnizori și acționari.

Stimulentele fiscale ESG au devenit un instrument important în eforturile de încurajare a activităților comerciale durabile, fiind disponibile peste 1.850 de stimulente la nivel mondial. În plus, pe lângă stimulentele fiscale specifice ESG, la nivel mondial există și o multitudine de alte facilități fiscale.

Având în vedere că punerea în aplicare a celui de-al doilea pilon BEPS[1] 2.0 se află în diferite stadii în întreaga lume, este important ca societățile multinaționale și jurisdicțiile fiscale să aprecieze pe deplin impactul pe care o rată efectivă de impozitare (ETR) minimă globală de 15% îl va avea asupra stimulentelor fiscale existente.

Pilonul doi a fost conceput în mod special de Cadrul de incluziune (în engleză: Inclusive Framework) al OCDE/G20 pentru a elimina concurența fiscală bazată pe cote de taxă între jurisdicții, indiferent de obiectivul și intenția care stau la baza stimulentelor fiscale. În conformitate cu regulile globale de combatere a erodării bazei de impozitare (GLoBE), beneficiul financiar al multor stimulente fiscale ar putea fi diluat în mod semnificativ de un impozit suplimentar în cazul în care un stimulent fiscal duce cota de impozitare efectivă a (ETR-ul) unei multinaționale sub 15% în jurisdicția respectivă.

Această interacțiune creează o provocare pentru multe jurisdicții și multinaționale care, confruntate cu o urgență climatică și cu obiective dificile în materie de emisii, s-au bazat pe stimulente financiare și fiscale pentru a-și cataliza obiectivele ESG.

Cel mai recent studiu trimestrial EY Green Tax Tracker arată că peste 1.850 de stimulente pentru dezvoltare durabilă sunt oferite în 45 de țări. În timp ce stimulentele fiscale nu vor duce neapărat o multinațională sub pragul de 15% pentru ETR, Pilonul II introduce un nivel semnificativ de incertitudine și complexitate care va forța multe companii și jurisdicții să își regândească strategiile fiscale și ESG.

Impactul celui de-al doilea pilon nu va fi uniform la nivel mondial. Este posibil să varieze în funcție de companie, sector și jurisdicție. În concluzie, ETR de 15% va avea un impact uriaș atât pentru companii, cât și pentru jurisdicțiile în care companiile sunt deja aproape sau sub pragul minim de impozitare.

În țări din UE, precum Franța și Germania, unde, potrivit OCDE, există o rată medie efectivă de impozitare compozită de 26% și, respectiv, 27%, și în Africa, unde rata medie de impozitare a societăților este de 28%, este mai puțin probabil ca stimulentele fiscale să ducă rata medie de impozitare a unei multinaționale sub 15%, astfel încât Pilonul II să nu aibă un impact semnificativ. Dar, în jurisdicțiile cu impozite mai mici, cum ar fi unele țări din Asia, unde regiunea are o rată medie de aproape 20%, efectul este probabil să fie mai pronunțat.

Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, media mondială a ratei nominale de impozitare a profitului societăților, măsurată în 180 de jurisdicții, este de aproape 24%. Atunci când este ponderată în funcție de PIB, rata nominală medie este puțin peste 25%.

ETR-ul minim de 15% va determina unele companii să își reconsidere locul unde își vor localiza activitatea comercială, având în vedere că stimulentele fiscale ar putea fi scoase din peisaj. Astfel, este probabil că vor începe să privească jurisdicțiile într-un mod diferit: pot avea acces la talentele potrivite, este atractiv mediul de operare, sunt disponibile subvenții în numerar și alte tipuri de stimulente, terenurile sunt accesibile și așa mai departe.

Barbara Angus, EY Global Tax Policy Leader, spune că, dincolo de provocarea de a-și reevalua strategia de impozitare a sustenabilității, multinaționalele trebuie să se confrunte cu un mod nou, unic și complex de calculare a ETR. Spre deosebire de alte calcule fiscale, această cifră se bazează pe date financiar-contabile, mai degrabă decât pe date fiscale, și este calculată pentru fiecare țară în parte.

Pentru a calcula această cifră ETR, companiile trebuie să genereze și să raporteze aproximativ 200 de puncte de date pentru fiecare țară, multe dintre acestea implicând informații care nu sunt incluse de obicei în sistemele de raportare financiară. Aceste date sunt necesare pentru a calcula profitul GLoBE.

Punerea în aplicare a normelor GLoBE face probabilă intensificarea subvențiilor în numerar ESG, deoarece jurisdicțiile caută modalități alternative de stimulare a comportamentelor de sustenabilitate dorite. În loc să se bucure de rate de impozitare avantajoase, multinaționalele vor primi cel mai probabil bani înapoi pentru că fac investiții adecvate ESG. Acest lucru este valabil și pentru facilitățile fiscale în general, deoarece stimularea sub formă de bani acordată de guverne nu afectează ETR și ar putea funcționa în contextul BEPS 2.0.

„Până de curând, este posibil ca multe guverne să fi considerat că impozitul este o modalitate deosebit de agilă de a oferi stimulente”, spune Barbara Angus. „Cu toate acestea, odată cu Pilonul doi, este posibil ca jurisdicțiile să dorească să solicite contribuția întreprinderilor în timp ce stabilesc cum își pot atinge obiectivele în alte moduri”.

Cu siguranță, subvențiile sunt deja utilizate, deși la un nivel relativ scăzut, în jurisdicții precum Elveția, țările nordice și Singapore. În SUA, multe state utilizează subvenții pentru a stimula investițiile în forță de muncă și formare.

Jurisdicțiile pot căuta, de asemenea, modalități de a stimula comportamentele de sustenabilitate, și nu numai, fără ca banii să fie transferați. De exemplu, pentru proiectele care necesită cheltuieli de capital, jurisdicțiile pot vinde terenuri sau închiria proprietăți la o rată redusă sau pot emite așa-numitele împrumuturi preferențiale, care sunt acordate în condiții foarte favorabile.

Având în vedere că țările au început deja să ia măsuri acum pentru a pune în aplicare BEPS 2.0 Pilonul doi în 2023, care va intra în vigoare în 2024, multinaționalele și jurisdicțiile ar trebui să înceapă să își reevalueze strategia de stimulare a sustenabilității și privind aplicarea facilităților fiscale în general, cât mai curând posibil.

Sunt de avut în vedere, printre altele:

• modelarea financiară va fi un instrument puternic pentru multinaționale, ajutându-le să efectueze o evaluare completă a stimulentelor fiscale pe care le utilizează și să calculeze dacă aceste stimulente reduc ETR din Pilonul II sub pragul de 15%;
• jurisdicțiile ar trebui să evalueze ce înseamnă normele GLoBE pentru stimularea fiscală a sustenabilității din perspectiva fiecărui sector, a fiecărei regiuni și a fiecărei întreprinderi;
• jurisdicțiile ar trebui să investigheze modalități alternative de stimulare a comportamentelor de sustenabilitate, în timp ce multinaționalele ar trebui să caute și, eventual, să își relocheze activitatea în jurisdicții în care sunt disponibile stimulente alternative.

Multinaționalele ar trebui să analizeze datele de care au nevoie pentru a calcula ETR specific Pilonului II și să stabilească procesele de raportare necesare pentru a genera și a colecta aceste informații.

În concluzie:

• un impozit minim global va avea ramificații largi asupra modului în care multe corporații multinaționale caută stimulente guvernamentale menite să le promoveze obiectivele de sustenabilitate și nu numai. În prezent, multe dintre aceste stimulente sunt oferite prin intermediul codului fiscal. Cu toate acestea, în conformitate cu regulile GLoBE, aceste stimulente își pierd valoarea financiară pentru companii, dacă se confruntă cu taxe suplimentare în anumite jurisdicții. Alte mecanisme de stimulare ar putea crește în curând în popularitate. Sortarea opțiunilor va fi o provocare;
• în mod specific în ceea ce privește România, având în vedere faptul că cota nominală de impozit pe profit de 16% este foarte apropiată de cota minimă de 15% prevăzută de regulile GloBE, este posibil ca o serie de facilități fiscale – cum ar fi deducerea suplimentară pentru activități de cercetare-dezvoltare sau scutirea de impozit a profitului reinvestit – ar putea să devină inaplicabile pentru multe companii, în condițiile în care ar conduce la un ETR sub 15%. De aceea, pe de o parte, companiile românești și grupurile multinaționale cu prezență în România trebuie să analizeze și să cuantifice impactul regulilor GloBE asupra performanței lor financiare, în timp ce autoritățile române ar trebui să considere dacă modificarea modului de acordare a facilităților fiscale este necesară în contextul GloBE, pentru ca acestea să aibă efectul scontat. Timpul pentru ambele părți este scurt, având în vedere că regulile GloBE trebuie implementate de toate statele membre UE, inclusiv România, până la finalul acestui an.

[1] Base Erosion Profit Shifting = erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor.

• Peste jumătate dintre companiile respondente la nivelul României (52,9%) au făcut obiectul unor inspecții fiscale privind prețurile de transfer
• 60% dintre respondenți nu au ajustat prețurile de transfer pentru a-și corecta rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate
• Mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiul EY România au apreciat că prețurile de transfer reprezintă o problemă fiscală (59,1%)

Atenția la nivel mondial asupra prețurilor de transfer continuă, atât ca urmare a proiectului BEPS inițial, cât și a proiectului BEPS 2.0. La fel, administrațiile fiscale au în vizor tranzacțiile transfrontaliere cu persoane afiliate, iar coroborat cu preocuparea companiilor pe acest segment al activității lor, toate au ca rezultat o examinare extrem de atentă a domeniului prețurilor de transfer.

În sondajul EY Global Tax Risk and Controversy Survey, realizat în acest an, aria prețurilor de transfer își asigură încă o dată primul loc printre respondenți, directorii globali de taxe apreciind în proporție de 63% că prețurile de transfer reprezintă cea mai importantă sursă de risc fiscal, depășind zona stimulentelor fiscale cu 28 de puncte procentuale.

Rezultatul demonstrează faptul că prețurile de transfer reprezintă cea mai mare preocupare în rândul directorilor din domeniul fiscal și financiar în ceea ce privește sursele de risc fiscal, într-un context al schimbărilor fără precedent din mediul de afaceri al ultimilor 4-5 ani.

Dacă în studiul efectuat de EY România în 2022 privind prețurile de transfer majoritatea companiilor apreciau că acestea nu reprezintă o problemă fiscală (50%) sau nu considerau necesar să analizeze această problemă din punct de vedere al strategiei fiscale (12%), mai mult de jumătate (59,1%) din respondenții studiului EY România din 2023 consideră că prețurile de transfer reprezintă o arie de risc fiscal în România, în linie cu tendințele la nivel global.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: „Riscurile legate de prețurile de transfer au crescut mai ales într-un context de colaborare între autoritățile fiscale care cooperează pentru a aplica atât legile fiscale existente, cât și pentru a se pregăti să impună schimbările care vor urma. Gestionarea obligațiilor și riscurilor privind prețurile de transfer necesită conectare la operațiunile de afaceri, experiență tehnică profundă, predictibilitate și previziune, iar companiile trebuie să se pregătească, dacă doresc să evite dispute costisitoare în domeniul preţurilor de transfer”.

Preocuparea pentru aspectele de prețuri de transfer și conformarea cu reglementările de documentare în acest domeniu sunt susținute și de faptul că majoritatea respondenților studiului din acest an pe România (87,8%) arată faptul că aceștia au efectuat analize pentru a verifica dacă preţurile de transfer practicate cu părțile afiliate sunt în conformitate cu prețul pieței.

În schimb, 42,8% dintre companiile respondente declară că au existat cazuri în care rezultatele din tranzacțiile derulate s-au situat în afara intervalului de piață obținut în urma analizelor prețurilor de transfer. În acest context, dacă rezultatul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părțile implicate în tranzacție nu sunt corect reflectate și ar trebui corectate prin realizarea unor ajustări ale prețurilor de transfer.

Cu toate acestea, 60% dintre respondenți nu au realizat acele ajustări ale prețurilor de transfer prin care să își corecteze rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate, fiind astfel expuse la riscul ca ANAF să efectueze ajustări de prețuri de transfer, cu impact direct asupra impozitului pe profit.

Pe de altă parte, 20,6% din respondenți consideră că efectuarea ajustărilor periodice de prețuri de transfer reprezintă unul dintre principalii factori de risc în eventualitatea unei inspecții fiscale vizând aspecte de prețuri de transfer, alături de revizia principiilor de calcul al prețurilor de transfer (32,3%), nepregătirea dosarului de prețuri de transfer (23,5%), scăderea profitabilității (14,7%) și nedocumentarea deciziilor luate și/sau a circumstanțelor dificile (8,8%).

Serviciile (de tip management, dar și de altă natură – de exemplu IT, juridice, fiscale) sunt considerate în proporție de 52,8% ca fiind cele mai susceptibile să fie puse sub semnul întrebării de către autoritățile fiscale din perspectiva prețurilor de transfer, fiind urmate de finanțările intra-grup (17,1%), distribuția de mărfuri (11,4%) și de achiziția de materii prime (10%), în opinia respondenților.

Tendințele din România reflectă tendințele de la nivel global, 58% dintre respondenții din cadrul sondajului EY Global Tax Risk and Controversy Survey consideră că tranzacțiile implicând servicii cu valoare adăugată ridicată, serviciile de management și corporative reprezintă ariile care pot conduce la riscuri fiscale semnificative pentru organizația acestora, alături de aplicarea unor metode de prețuri de transfer alternative de către autoritățile fiscale, (41%), aranjamentele de contribuții la cost (27%) și remunerația pentru activitățile de distribuție (26%).

În contextul unei atenții din ce în ce mai sporite din partea autorităților asupra aspectelor de prețuri de transfer, studiul din 2023 indică faptul că peste jumătate dintre companiile respondente din România (52,9%) au făcut obiectul unor inspecții fiscale pe tema preţurilor de transfer, spre deosebire de anul anterior în care mai mult de jumătate dintre firmele respondente (59,5%) nu trecuseră, încă, printr-o inspecție care să vizeze prețurile de transfer.

În cazul companiilor care au făcut obiectul unei astfel de inspecții, pentru 33,3% din respondenți a avut drept rezultat ajustări ale prețurilor de transfer. De asemenea, studiul arată că pentru cei mai mulți dintre respondenți (66,7%) la nivelul cărora au fost aplicate ajustări de prețuri de transfer, acestea au avut o valoare de până la 1 milion de euro.

În ciuda preocupării din ce în ce mai mari pentru aspectele de prețuri de transfer, companiile, în proporție de 97,2%, nu au depus și nici nu își doresc să depună în următorii doi ani cereri pentru obținerea unui acord de preț în avans (APA). Acesta reprezintă un acord între contribuabil și autoritatea fiscală din jurisdicția în care este rezident care reglementează aspecte importante în privința prețurilor de transfer aferente tranzacțiilor derulate între părți afiliate.

Prin stabilirea în avans a unui set de criterii, aplicabile pentru o anumită perioadă, pentru care se asigură conformitatea cu principiul valorii de piață, APA are ca scop evitarea disputelor în zona prețurilor de transfer. Cu alte cuvinte, încheierea unui APA ajută compania să aibă o certitudine pentru tranzacțiile luate în calcul în acord și eliminarea potențialelor ajustări ale prețurilor de transfer (atât timp cât termenii APA sunt respectați) și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, legate de ajustările de prețuri de transfer derulate de autoritățile fiscale, situații de dublă impunere care se întâlnesc în practică din ce în ce mai des.

Dacă în cadrul sondajului global EY, 39% din respondenți au indicat faptul că pregătesc și execută o strategie bine definită privind obținerea unor acorduri de preț în avans, în România încrederea în documentația de prețuri de transfer este apreciată de majoritatea participanților la studiu (58,9%) ca fiind suficientă pentru a apăra tranzacțiile cu părțile afiliate ale societății. Pe de altă parte, companiile românești au menționat costurile asociate procesului obținerii acordului (26,5%) sau lipsa încrederii în beneficiile APA (5,9%) ca factori care îi determină deocamdată pe contribuabili să nu utilizeze îndeajuns un acord de preț în avans încheiat cu autoritatea fiscală ca instrument de prevenire a disputelor.

Demn de menționat este și faptul că, la nivel global, companiile optează, ca strategie, pentru revizuirea periodică a tranzacțiilor cu risc fiscal ridicat, tocmai pentru a proteja compania de fluctuații financiare și a asigura stabilitatea generală a companiei. Astfel că, 43% dintre respondenți au indicat această metodă de protecție a companiei, conferind un anumit nivel de predictibilitate a afacerilor.

În schimb, respondenții studiului din 2023 menționează într-o proporție covârșitoare (66,7%) faptul că au contestat ajustările de prețuri de transfer pe cale administrativă, iar în cazul în care contestația administrativă nu a avut succes, 75% din respondenți menționează că s-au adresat instanței de judecată.

România are mari șanse de a devansa celelalte ţări din regiunea CESA (regiunea Europei Centrale, de Est și de Sud-Est și regiunea Asiei Centrale) în ceea ce privește adoptarea diverselor acțiuni pentru schimbările climatice în mai multe domenii, în special în privința acțiunilor legate de furnizori și terți prin parteneriate, fuziuni și achiziții și dezinvestiții, potrivit studiului EY CESA Sustainable Value Study, care pentru România are la bază un sondaj realizat cu 52 de Chief Sustainability Officers (CSO).

Investițiile în inițiative privind schimbările climatice variază pentru fiecare țară CESA, deciziile fiind motivate de diferiți factori. Astfel, Polonia are cel mai scurt termen pentru a deveni carbon-negativă, iar România are cel mai scurt termen pentru reducerea emisiilor și cel mai mic obiectiv de reducere pentru a atinge zero emisii nete. De asemenea, este mai probabil ca Polonia să prioritizeze valoarea oferită clienților, în timp ce agenda României privind schimbările climatice este modelată atât de valorile angajaților, cât și de obiectivele climatice stabilite la nivel global.

În comparație cu alte țări din CESA, respondenții din România consideră că este mai ușor să măsoare progresele înregistrate în agenda privind schimbările climatice comparativ cu măsurarea altor rezultate importante pentru companii. Cu toate acestea, România trebuie să îmbunătățească în continuare colaborarea între managementul executiv și board cu privire la agenda de schimbări climatice.

Companiile reduc emisiile, dar prea lent și insuficient

La nivel CESA, 92% dintre companiile intervievate și-au luat un angajament public privind schimbările climatice până în 2030. În medie, acestea plănuiesc să reducă emisiile cu 33%, dar până în prezent au redus emisiile cu doar 19%.

Lumea are nevoie de o reducere de 45% până în 2030 pentru a menține obiectivul de limitare a încălzirii globale sub 1,5°C. Cele mai multe angajamente sunt insuficiente – doar 27% dintre acestea intenționează să reducă emisiile cu 45% sau mai mult și doar 38% și-au asumat un angajament până în 2030. Doar 29% dintre respondenți s-au angajat să aibă emisii de carbon negative, iar 15% s-au angajat să atingă net zero.

Un alt aspect confirmat de studiu este faptul că investițiile companiilor în domeniul climei se transformă în beneficiu financiar. Patru din zece companii respondente au obținut o valoare financiară mai mare decât se așteptau. Compromisul dintre realizarea obiectivelor globale legate de planetă şi îndeplinirea obiectivelor de business este adesea o falsă alegere. O abordare holistică a sustenabilității, care include beneficiile financiare, ale angajaților și ale clienților, tinde să se dovedească benefică şi pentru planetă.

Organizațiile care întreprind mai puține acțiuni în domeniul climatic se luptă mai mult cu execuția, în timp ce organizațiile care sunt mai active din acest punct de vedere trebuie să îmbunătățească coordonarea și colaborarea internă. Oportunitățile cheie pentru a face progrese semnificative în ceea ce privește schimbările climatice includ parteneriate mai extinse și investiții în resursa umană.

Șase din zece companii intenționează să investească mai mult anul viitor pentru a aborda schimbările climatice, comparativ cu anul acesta, iar un 25% dintre ele intenționează să aloce semnificativ mai multe fonduri. Crearea de valoare este un considerent esențial, aproape toate organizațiile (99%) având în vedere mai multe tipuri de valoare, atunci când evaluează o inițiativă.

O abordare a sustenabilității bazată pe valoare generează impact financiar

Investițiile alocate schimbărilor climatice generează mai multă valoare decât se așteptau companiile, pe mai multe planuri. Acest lucru se întâmplă în ciuda îngrijorărilor că inițiativele pentru schimbări climatice vor avea un impact negativ asupra performanței financiare (37%) sau vor reduce capacitatea companiei de a face față competiției pe termen scurt (19%). În medie, respondenții spun că de 2,8 ori mai multe dintre inițiativele organizației lor privind schimbările climatice vor avea un impact financiar pozitiv, decât unul negativ (39% față de 14%).

Companiile sunt de 0,5 ori mai predispuse să prioritizeze valoarea financiară faţă de obiectivele globale legate de planetă atunci când evaluează o inițiativă. Studiul arată că impactul inițiativelor climatice pe mai multe tipuri de valoare poate fi benefică atât pentru companii, cât şi pentru societate și planetă. Astfel, planificarea sustenabilității pe termen lung facilitează menținerea bunei evoluții a companiilor sau identificarea unor noi oportunități de a crea valoare.

Massimo Bettanin, Partener Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România: „Sondajul nostru arată că acele companii care sunt mai active în ceea ce privește acțiunile de combatere a schimbărilor climatice beneficiază de o performanţă financiară mai bună decât cea preconizată. Conform sondajului, luarea unor măsuri pentru reducerea emisiilor și investițiile în inițiative care abordează schimbările climatice pot chiar accelera performanța financiară. Acesta este un mesaj puternic pentru acele organizații care încă ezită să ia măsuri decisive pentru a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a preveni potențialele consecințe ale schimbărilor climatice asupra activității lor. Înțelegerea și abordarea cerințelor de reglementare emergente și a așteptărilor clienților, precum și optimizarea costurilor de operare prin eficiența energetică și a resurselor, minimizarea deșeurilor și reformularea produselor, deblochează noi oportunități în piață și cresc vânzările și veniturile, ceea ce, în cele din urmă, duce la o performanță financiară mai bună. Acest sondaj confirmă faptul că acțiunea în domeniul climei nu este doar o chestiune de gestionare adecvată a riscurilor, ci este, de asemenea, și poate chiar mai important, o oportunitate care creează valoare pe termen mediu și lung și sporește reziliența unei companii”.

• Planul vine în contextul în care Europa se confruntă cu o concurență acerbă din partea Chinei și a SUA
• Printre acțiunile pe care instituțiile europene și guvernele naționale ar trebui să le aibă în vedere se numără preluarea inițiativei în ceea ce privește ESG, promovarea IMM-urilor și modernizarea regimului fiscal

Studiul EY – Europe Attractiveness Survey 2023 evidențiază șase măsuri pe care instituțiile europene și guvernele naționale trebuie să le adopte pentru a contribui la menținerea încrederii mediului de afaceri și la atragerea mai multor investiții străine directe (ISD).

Sondajul a constatat că, în ciuda concurenței puternice din partea Chinei și a SUA, investitorii sunt în general optimişti în ceea ce privește perspectivele europene. 67% dintre ei – față de 53% în 2022 – declară că au planuri de a stabili sau extinde operațiunile în Europa în 2023. În aceeași proporție au declarat că sunt de părere că atractivitatea Europei va crește în următorii trei ani.

Cu toate acestea, investitorii și-au exprimat îngrijorări serioase în ceea ce privește amenințările la adresa instabilității politice, creșterii costurilor, sarcinilor de reglementare și indisponibilității oamenilor cu competențele potrivite. Prima parte a EY European Attractiveness Survey 2023, publicată în luna mai 2023, a constatat că investițiile străine directe în Europa au stagnat în 2022, crescând cu doar 1% față de 2021 și rămânând cu 7% mai mici decât în 2019, înainte de pandemia COVID-19. În plus, crearea de locuri de muncă prin ISD în Europa a scăzut cu 16% în 2022, față de 2021.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „Una dintre cele mai importante concluzii ale datelor din 2022 este creșterea numărului de proiecte de investiții străine directe în mai multe state din Europa de Sud, Centrală și de Est, printre care Italia, Polonia, Portugalia, România și Turcia. România a înregistrat 69 de noi proiecte ISD, o creștere de 86% față de anul trecut. În plus, în pofida unui climat investiţional dificil, există încă motive de optimism în ceea ce privește perspectivele ISD în Europa în 2023: 67% dintre companiile intervievate au «planuri de a stabili sau de a extinde operațiunile în Europa în următorul an», un indicator care și-a revenit puternic după pandemie. În ceea ce privește România, 63% dintre liderii de companii intervievați au menționat că doresc să investească în România în cursul anului viitor, față de 56% anul trecut”.

EY prezintă un plan în șase puncte, bazat pe mai mult de 500 de interviuri cu lideri de companii, pentru a ajuta Europa să rămână competitivă și atractivă pentru investitori. Potrivit planului, guvernele europene ar trebui să adopte următoarele măsuri:

• Reiterarea avantajelor comerciale pentru Europa

Ar trebui creată o nouă viziune, bazată pe stabilitate economică, politică și de reglementare. Europa ar trebui să fie prezentată ca un centru pentru organizaţiile viitorului, cu un mesaj puternic pentru investitori cu privire la modul în care continentul își poate valorifica atuurile actuale, inclusiv în domeniul cercetării și dezvoltării, al proprietății intelectuale și al producției avansate și cum își poate extinde poziția de lider în economia digitală și ecologică.

• Consolidarea sprijinului pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)

IMM-urile angajează aproximativ 100 de milioane de persoane în întreaga Europă, constituind coloana vertebrală a economiei europene și reprezentând jumătate din PIB-ul continentului. Însă sondajul a arătat că mult mai puține IMM-uri decât întreprinderi mai mari intenționează să se extindă în Europa în 2023 (57% față de 79%) și sunt mai puțin optimiste în ceea ce privește perspectivele Europei în următorii trei ani. Trebuie să se facă mai mult pentru a-i convinge pe antreprenori că Europa se angajează să îi ajute să se dezvolte și să le ajute să facă saltul pentru a deveni întreprinderi cu potențial de lider mondial, de la punerea la dispoziție a capitalului de creștere, la facilitarea impactului schimbărilor de reglementare.

• Încurajarea investițiilor în cercetare și dezvoltare, dar și în producție

Sondajul a arătat că cercetarea și dezvoltarea reprezintă principala categorie de investiții noi în Europa în următorii trei ani, 64% dintre directori așteptându-se să își mărească amprenta europeană în domeniul cercetării și dezvoltării. Pentru a realiza acest potențial, factorii de decizie politică ar trebui să continue să încurajeze investițiile în activitățile de înaltă tehnologie care remodelează economia globală. Acest lucru trebuie să includă obiectivul de a plasa Europa în centrul revoluției inteligenţei artificiale prin dezvoltarea unor cadre de reglementare solide care să permită companiilor să valorifice avantajele acesteia, stabilind în același timp parametri clari în ceea ce privește utilizarea ei.

Cu toate acestea, dezvoltarea tehnologiei nu ar trebui să fie singurul obiectiv al Europei. Europa ar trebui să ia în considerare modul în care să încurajeze investițiile de-a lungul întregului lanț valoric și, în special, în ceea ce privește capacitatea de producție – unde doar o treime (33%) dintre directori se așteaptă să crească investițiile. Acest lucru ar permite Europei să profite de industriile și tehnologiile strategice care remodelează economia mondială și să reducă dependențele externe ale Europei, pe fondul creșterii tensiunilor geopolitice.

• Preluarea inițiativei în ceea ce privește schimbările climatice și ESG

Sondajul a arătat că investitorii recunosc avantajele pe care le oferă poziția de lider pe care Europa o deţine în domeniul mediului, 61% dintre aceștia considerând Europa „mai atractivă” decât concurența în ceea ce privește sustenabilitatea. Europa ar trebui să urmărească creșterea în continuare a ponderii energiilor regenerabile în mixul său energetic și să îmbunătățească accesul la energia decarbonizată, precum și să înfrunte provocarea competitivă a SUA, deoarece în ultimele luni au fost puse în opoziție Green Deal al UE și Inflation Reduction Act al SUA.

• Dezvoltarea viitoarei generații

Sondajul identifică disponibilitatea, calitatea și adaptabilitatea competențelor printre cei mai importanți factori pentru companii, atunci când acestea aleg unde să se stabilească. Într-o perioadă de penurie de resurse umane în multe zone geografice, se așteaptă ca formarea noilor generații de talente în domenii esențiale – precum tehnologia, energia, ingineria, sănătatea sau știința datelor – să se traducă într-un avantaj competitiv pentru Europa. Pe măsură ce devine evident că inteligenţa artificială ar putea perturba enorm piața muncii până în 2030, Europa ar trebui să ia în considerare o abordare coerentă care să alinieze mediul de afaceri și cel educaţional în jurul unor nevoi transformaționale și masive.

• Modernizarea regimurilor fiscale și de reglementare

Principala prioritate a investitorilor în materie de politică fiscală în 2023 este acordarea de credite fiscale pentru cercetare și dezvoltare, care s-a clasat doar pe locul patru în 2022. Acest lucru poate reflecta investițiile planificate în cercetare și dezvoltare, dar, în sens mai larg, companiile doresc ca regulile, normele și reglementările să fie cât mai stabile posibil. Claritatea este, de asemenea, importantă pentru cadrele de reglementare din Europa. Chiar și în cazul în care politica este încă în curs de elaborare în domenii noi, cum ar fi inteligența artificială și tehnologiile cu emisii reduse de dioxid de carbon, factorii de decizie politică pot promova încrederea prin oferirea unor reglementări clare cu privire la viitoarele domenii.

• Totalul împrumuturilor bancare din zona euro va înregistra o creștere modestă, de 2,1% în 2023 și de 1,7% în 2024, pe fondul unor rate ale dobânzii ridicate și în creștere și al unei inflații mari
• Germania va înregistra cea mai accentuată încetinire a creșterii anuale a împrumuturilor în 2023 (de la 6,9% în 2022, la 2,8% în acest an), iar băncile spaniole vor raporta o contracție netă a împrumuturilor (-1,2%) în 2023
• Împrumuturile neperformante vor crește marginal în zona euro în acest an, Spania și Italia urmând să raporteze cele mai ridicate rate, din cauza volumului mare de credite ipotecare cu rată variabilă
• Creșterea împrumuturilor bancare în regiune se va accelera din 2025, cu un avans preconizat de 3,3%, și de 3,9% în 2026, pe măsură ce cererea de credite începe să revină

Creșterea creditării bancare în zona euro este prognozată să încetinească, de la un vârf al ultimilor 14 ani atins în 2022 (de 5%) și să înregistreze creșteri modeste în 2023, de 2,1% și de 1,7% în 2024, pe măsură ce cererea de împrumuturi în regiune scade, potrivit celor mai recente previziuni economice ale EY privind împrumuturile bancare europene.

Zona euro a intrat oficial în recesiune în primul trimestru din 2023 și, deși se preconizează că încetinirea va fi doar superficială și de scurtă durată, piețele europene continuă să se confrunte cu o inflație ridicată și cu o creștere fără precedent a ratelor dobânzilor. Prin urmare, se așteaptă ca volumele de creditare să fie puse la încercare de o scădere a cererii de credite, cel puțin în următorii doi ani.

Se preconizează că Germania – cea mai mare economie din zona euro – va înregistra cea mai accentuată încetinire a creșterii nete a împrumuturilor în acest an (de la 6,9% în 2022, la 2,8% în 2023), în principal din cauza creșterii slabe a PIB-ului și a impactului majorării ratelor dobânzilor asupra unei piețe imobiliare care se contractă rapid. Deși se preconizează că va înregistra o încetinire mai modestă a creșterii, se așteaptă ca împrumuturile bancare spaniole să se contracte cu -1,2% în 2023, nefiind ajutate de un început de an slab, înainte de a reveni la o creștere de 1,2% în 2024.

Privind dincolo de următorii doi ani, în pofida volatilității semnificative a pieței în sectorul bancar european (și mai larg) și a incertitudinii geopolitice, se preconizează că totalul împrumuturilor din zona euro va crește cu 3,3% în 2025 și cu încă 3,9% în 2026. Această creștere va fi determinată de dispariția impactului șocului prețurilor energiei de anul trecut la nivel mondial și de reducerile de dobândă preconizate de Banca Centrală Europeană în 2024, care ar trebui să stimuleze cheltuielile, să sprijine încrederea consumatorilor și a companiilor și să crească cererea de credite.

Omar Ali, EY EMEIA Financial Services Managing Partner, comentează: „Deși zona euro a intrat în recesiune tehnică la începutul acestui an și ratele dobânzilor continuă să crească, scăderea prețurilor la energie înseamnă că perspectivele economice ale Europei sunt mai bune decât se așteptau mulți cu câteva luni în urmă, iar creditarea bancară va rămâne în teritoriu pozitiv. Cu toate acestea, în condițiile în care gospodăriile și companiile din întreaga Europă continuă să se confrunte cu o inflație ridicată și în condițiile în care incertitudinea predomină, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, este de înțeles că cererea de împrumuturi – pentru ca întreprinderile să investească sau consumatorii să cumpere o casă, să plece în vacanță sau să achiziționeze articole de valoare mare – încetinește față de vârful recent. O scădere a cererii de împrumuturi are un impact direct asupra creditorilor, dar, în mod colectiv, băncile europene au acumulat o poziție solidă de capital în ultimii zece ani și jumătate și rămân rezistente. Volatilitatea continuă a pieței și provocările geopolitice le vor pune însă la încercare rezistența în acest an și în anul următor, iar sectorul bancar european va continua să funcționeze cu un optimism prudent”.

Creditarea ipotecară va încetini la cea mai slabă rată din ultimul deceniu

Creditele ipotecare reprezintă un procent semnificativ din totalul împrumuturilor în cadrul zonei euro, iar încetinirea prognozată a creșterii creditelor ipotecare la 1,4% pe parcursul anului 2023 ar reprezenta cea mai slabă creștere de la an la an din 2014 și o decelerare bruscă față de creșterea de 4,9% din 2022. Creșterile ratelor ipotecare, piețele imobiliare europene mai slabe (în special, în Germania) și o înăsprire continuă a criteriilor de creditare acționează pentru a reduce atât cererea, cât și disponibilitatea creditelor ipotecare.

Previziunile EY privind împrumuturile bancare europene prevăd o creștere a creditelor ipotecare până la 2,5% în 2024, la 3,0% în 2025 și la 3,5% în 2026.

Creșterea împrumuturilor pentru întreprinderi va încetini la 3% în acest an și la doar 0,9% în 2024.

Creșterea creditării bancare pentru companiile din zona euro va scădea de la vârful recent de 5,5% în 2022 (cel mai rapid din 2008 încoace), la 3,0% în acest an și la doar 0,9% în 2024, cu contracții pe piețele din Germania și Franța. Creșterea este marginală în 2024 din cauza efectului întârziat al ratelor dobânzilor mai mari din anii anteriori asupra investițiilor întreprinderilor și a împrumuturilor asociate. Se preconizează că împrumuturile acordate companiilor își vor reveni în 2025 (creștere de 3,5%) și vor ajunge la o creștere de 4,5% în 2026, deoarece se estimează o îmbunătățire a condițiilor economice.

Împrumuturile acordate companiilor din zona euro continuă să fie puternic afectate de incertitudinea economică, de volatilitatea pieței, de creșterea ratelor dobânzilor și de creșterea prețurilor la energie. Cu toate acestea, se preconizează că impactul acestor aspecte se va diminua în cursul acestui an și până în 2024, iar cererea de credite pentru finanțarea investițiilor va crește pe măsură ce perspectivele economice se vor îmbunătăți treptat.

Scăderea inflației va avea implicații mixte pentru creditele de consum

Se estimează că împrumuturile negarantate vor crește cu 2% în acest an și cu 1,9% în 2024 în întreaga zonă euro. Acest nivel este scăzut în raport cu standardele de dinaintea pandemiei, când creșterea a fost în medie de 5% în perioada 2015-19. Deși o scădere prognozată a inflației ar sprijini cheltuielile discreționare ale consumatorilor, aceasta ar cântări, de asemenea, asupra creșterii cheltuielilor în numerar și a finanțărilor asociate prin intermediul cardurilor de credit și al împrumuturilor personale.

Piețele europene puternice ale forței de muncă și o redresare constantă a încrederii consumatorilor ar trebui să susțină cererea viitoare de credite de consum, iar prognoza EY European Bank Lending Forecast se așteaptă la o accelerare a creșterii creditării în 2025, ajungând la 3,9%, și la 3,2% în 2026.

Se așteaptă ca pierderile din credite să crească marginal

O economie slabă a zonei euro va determina probabil o creștere a creditelor neperformante în toate formele de creditare bancară, dar EY European Bank Lending Forecast nu se așteaptă la creșteri semnificative în acest an și cu siguranță nu la nivelurile înregistrate în timpul și după criza datoriilor din zona euro. Se preconizează că împrumuturile neperformante ca pondere în totalul împrumuturilor în întreaga zonă euro vor crește cu 2,6% în 2023 și cu 3,9% în 2024, de la 1,8% în 2022, pe măsură ce efectul întârziat al ratelor mai mari ale dobânzilor se acumulează. Pentru context, ratele creditelor neperformante au atins un nivel maxim de 8,4% în 2013.

Se preconizează că Spania și Italia vor înregistra cele mai mari rate ale creditelor neperformante în 2023, de 4,2% și, respectiv, 4,4%, în parte din cauza volumului ridicat de credite ipotecare cu rată variabilă de pe ambele piețe.

Reglementările și criteriile de creditare mai stricte de după criza financiară globală ar trebui să însemne că debitorii de credite ipotecare sunt mai în măsură să facă față unor rate mai mari, în timp ce economiile acumulate de gospodării în timpul pandemiei și ratele scăzute ale șomajului din întreaga regiune ar trebui să ofere o soluție de sprijin împotriva creșterii costurilor serviciului datoriei. În ceea ce privește companiile, o îmbunătățire a perspectivelor atât pentru prețurile la energie, cât și pentru inflație și creșterile recente raportate la marjele de profit ar trebui să acționeze pentru a limita creșterea ponderii creditelor neperformante.

Nigel Moden, EY EMEIA Banking and Capital Markets Leader, comentează: „Realizarea unei creșteri a creditării în vremuri turbulente necesită o bază de capital solidă și un nivel ridicat de încredere din partea debitorilor. Aceștia sunt pilonii principalelor bănci din zona euro, care continuă să înregistreze o creștere a împrumuturilor acordate gospodăriilor și întreprinderilor, în pofida unui context economic mai lent. Rezistența și acțiunile decisive ale Europei în fața provocărilor recente din sectorul bancar – care au reprezentat riscuri pentru piețele globale – ilustrează acest lucru. Băncile din zona euro au dat dovadă de unitate și de soliditate a capitalului, acționând rapid pentru a preveni apariția unor valuri economice grave în regiune. În timp ce creșterea creditării bancare va încetini pe termen scurt, cu o creștere deosebit de scăzută anul viitor, iar pierderile din împrumuturi vor crește, nivelurile de depreciere rămân cu mult sub cele înregistrate după criza financiară, iar cererea globală de împrumuturi se așteaptă să se redreseze până în 2025”.

Germania – se pregătește pentru cea mai accentuată scădere a creșterii creditării dintre principalele economii din zona euro

Se preconizează că Germania va înregistra în acest an cea mai mică rată de creștere a PIB-ului dintre principalele economii din zona euro, în mare parte din cauza activității slabe de la sfârșitul anului 2022 și începutul anului 2023, precum și a condițiilor dificile pentru sectorul său industrial. Cu toate acestea, scăderea recentă a prețurilor la energie ar trebui să limiteze orice încetinire. În general, se preconizează că PIB-ul german va scădea cu 0,4% în acest an, înainte de a crește cu 1,2% în 2024.

Perspectivele de creștere a împrumuturilor bancare în Germania în acest an sunt, de asemenea, preconizate a fi slabe, deși se așteaptă în continuare să depășească alte piețe din zona euro. Se preconizează o încetinire a ritmului de creștere a creditării bancare globale de la 6,9% în 2022, la 2,8% în 2024. Se preconizează că împrumuturile ipotecare vor crește cu 0,5% în 2023 – cea mai slabă creștere din 2009 – după o creștere de 5,3% în 2022.

Creditele de consum sunt prognozate să înregistreze o creștere de 0,6% în 2023, înainte ca creșterea să se accelereze la 1,8% în 2024. În ceea ce privește creditarea întreprinderilor, se preconizează că stocul de credite pentru întreprinderi va încetini la o creștere de 4,7% – de la 8,9% în 2022 – înainte de a se contracta cu -0,4% în 2024, pe măsură ce efectul întârziat al ratelor ridicate ale dobânzilor se va resimți în investițiile întreprinderilor.

Franța – demonstrează o rezistență mai mare faţă de alte state din zona euro

Economia franceză a dat dovadă recent de o rezistență mai mare decât cea a zonei euro în general. PIB-ul francez a crescut cu 0,2% în primul trimestru din 2023, deși acest lucru s-a datorat în mare parte exporturilor nete. În general, în cadrul previziunilor EY privind împrumuturile bancare europene se așteaptă ca în a doua jumătate a anului 2023 creșterea să fie moderată, din cauza inflației și a prețului ridicat al produselor de bază care apasă asupra cererii, iar creșterea anuală a PIB-ului este prognozată la 0,5%.

Se preconizează că totalul împrumuturilor bancare va crește cu 3,6% în 2023, stimulat de creșterea împrumuturilor ipotecare, care a depășit alte economii importante din zona euro. Cu toate acestea, deși se preconizează că împrumuturile ipotecare din Franța vor crește cu 3,2% în acest an, acest lucru reprezintă o încetinire comparativ cu 5,5% în 2022. Pe măsură ce ratele dobânzilor scad, se preconizează o revenire a creșterii la 4,6% în 2024. Creditele de consum sunt prognozate să crească cu 2,6% în 2023, în scădere de la 3,5% în 2022, iar creșterea creditelor pentru întreprinderi este preconizată să încetinească la 4,2% în 2023, de la 7,3% în 2022, și, similar pieței germane, să se contracte (-0,4%) în 2024. Totuși, se așteaptă o revenire la creștere în 2025, toate tipurile de împrumuturi urmând să își revină.

Spania – împrumuturile ipotecare au scăzut puternic la începutul anului 2023

În urma unui început relativ puternic în 2023, PIB-ul spaniol este prognozat să crească cu 2,3% în 2023, în evoluție față de creșterea de 0,8% prevăzută în ultima prognoză EY European Bank Lending Forecast. Acest lucru se datorează, în principal, sectorului energetic bine diversificat al Spaniei, economiei sale axate pe servicii și redresării continue a sectorului turistic.

Cu toate acestea, în ceea ce privește totalul împrumuturilor bancare, EY European Bank Lending Economic Forecast prevede că băncile spaniole se vor contracta cu -1,2% în 2023, reflectând slăbiciunea de la sfârșitul anului 2022 și începutul anului 2023. Dintre categoriile de împrumuturi, se preconizează că doar creditele de consum vor raporta o creștere. Prognoza EY European Bank Lending Forecast preconizează o creștere a creditului de consum de 3,1% în 2023.

Se preconizează că împrumuturile pentru întreprinderi vor scădea cu 2,1% în acest an, înainte de a crește cu 1,5% în 2024. În ceea ce privește creditele ipotecare, EY European Bank Lending Forecast prezice o contracție de -1,7% în acest an, în mare parte din cauza structurii creditelor ipotecare spaniole, în care marea majoritate sunt contracte cu rată variabilă, ceea ce înseamnă că piața imobiliară este expusă mai devreme la creșterea ratelor dobânzii, decât multe alte țări din zona euro.

După ce pierderile din credite au scăzut la 3,5% în 2022 – cel mai mic nivel din 2007 încoace – se preconizează că acestea vor crește la 4,2% în acest an și la 5,8% în 2024.

Se așteaptă o revenire la creștere în toate formele de creditare începând de anul viitor, iar totalul împrumuturilor bancare ar urma să crească cu 1,2% în 2024 și cu 3,2% în 2025.

Italia – creștere lentă în 2023

Scăderea prețurilor angro la energie, activitatea puternică din domeniul construcțiilor și o redresare a turismului au stimulat PIB-ul italian în primul trimestru din 2023. Creșterea PIB-ului este prognozată la 1,2% în acest an și la 0,9% în 2024. Totuși, aceste rate reprezintă o încetinire față de creșterea de 3,8% din 2022.

În ceea ce privește creditarea bancară globală, prognoza prevede o creștere de 0,6% în 2023. Creditele ipotecare sunt prognozate să crească cu 1,4% în acest an, în scădere de la 4,2% în 2022. Creditele de consum ar urma să crească cu 2,3% în acest an, în timp ce împrumuturile pentru întreprinderi ar urma să se contracte cu -0,2%, înainte de a crește la o creștere de 0,8% în 2024. La fel ca în cazul celorlalte economii importante din zona euro, se așteaptă o revenire la creștere pentru toate formele de creditare începând cu 2024, cu o creștere totală prognozată de 1,3%, care va ajunge la 3,1% în 2025.

Autor: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

• Reglementările SFIA din legislația românească sunt susceptibile de îmbunătățiri semnificative
• Este necesară extinderea ariei de impozite acoperite pentru a face din procedura de obținere a SFIA o practică obișnuită pentru contribuabili
• Pe lângă cadrul legislativ, mai puțin atractiv în acest moment, SFIA trebuie să aibă și o aplicabilitate mai facilă pentru companii

Legislația fiscală din România permite, conform Codului de procedură fiscală, obținerea de către contribuabili din partea autorităţilor de profil (în speță, Ministerul Finanțelor) a unei soluții fiscale pentru reglementarea unei situații viitoare, pe care contribuabilul anticipează că o va avea de rezolvat. Cu alte cuvinte, soluția fiscală anticipată (SFIA) poate fi solicitată, contra cost, organului fiscal, iar cererea pentru emiterea soluţiei fiscale se depune pentru o singură situaţie fiscală principală, care se va întâmpla la o dată ulterioară depunerii acesteia.

Teoretic, soluția fiscală anticipată este concepută pentru a veni în sprijinul contribuabililor, în realitate însă, reglementările legislației din România sunt susceptibile de îmbunătățiri semnificative față de actualele prevederi pe care le conține OMF nr. 1178/2023.

Punctele-cheie care consideră mediul de afaceri că ar trebui radical îmbunătățite se referă, înainte de toate, la criteriile pe baza cărora ANAF poate lua în considerare sau nu o astfel de cerere, respectiv situațiile în care Ministerul Finanțelor poate decide respingerea SFIA, ceea ce creează o disproporție uriașă între drepturile/obligațiile autorităților fiscale vizavi de contribuabil.

Totul ține de scopul/aria de acoperire a SFIA și efectiv de obținerea unei soluții fiscale anticipate, astfel că este important nu doar să existe un cadru legislativ, mai puțin atractiv în acest moment, dar și o aplicabilitate mai facilă pentru companii.

Printre aspectele care ar putea fi semnificativ îmbunătățite se numără aspecte de fond, dar și de formă ale ordinului menționat. Exemplele includ, între altele, aspecte legate de neincluderea impozitelor şi taxelor locale în scopul SFIA, diverse aspecte procedurale, între care condiţiile în care se acceptă sau se respinge cererea de SFIA, inclusiv opozabilitatea şi revocarea SFIA de către autoritățile fiscale.

Care este mecanismul Soluției Fiscale Anticipate?

Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal central (Ministerul Finanțelor) în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unei situaţii fiscale de fapt viitoare.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, soluţia fiscală individuală anticipată este opozabilă şi obligatorie faţă de organul fiscal, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de contribuabil. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate este de până la șase luni, iar emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate se obține contra cost, astfel:

• echivalentul a 5.000 euro pentru contribuabilii mari şi contribuabilii nerezidenţi și echivalentul în lei a 3.000 euro pentru celelalte categorii de contribuabili.

Cererea trebuie să includă:

• descrierea în detaliu a situației fiscale specifice pentru care se solicită soluția anticipată;
• argumente și referiri la aplicarea legislației fiscale și a convențiilor fiscale internaționale;
• documente relevante care susțin cererea;
• referințe la legislația fiscală aplicabilă și interpretările administrative care să susțină cererea;
• concluziile pe care contribuabilul le solicită.

OMF nr. 1178/2023 reiterează prevederile referitoare la soluția fiscală anticipată, rămân însă o serie de aspecte care ar putea fi mult îmbunătățite în sprijinul de facto al contribuabililor, de formă și de fond deopotrivă.

Predictibilitatea fiscală – obligatorie pentru un mediu de afaceri stabil

Pentru a asigura utilitatea SFIA, ar fi obligatorie și necesară, de exemplu, extinderea ariei de impozite acoperite, tocmai pentru a face din procedura de obținere a SFIA o practică obișnuită pentru contribuabili. Pe de altă parte, deși legislația în această speță există de ceva timp în România, obţinerea unei soluții financiare anticipate este un proiect încă anevoios și birocratic.

Deși în toate mediile – de business, academice și chiar ANAF – se vorbește despre predictibilitate fiscală, ca un element absolut obligatoriu unei economii funcţionale, care ar putea fi asigurată de procedurile SFIA, pentru un contribuabil obținerea ei este încă foarte dificilă. Iar faptul că emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate suportă o taxă de emitere relativ însemnată, nu este aspectul cel mai important comparativ cu altele din ordinul menționat.

Predictibilitatea fiscală, alături de predictibilitatea legislativă, prin asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru un contribuabil, primează. Dacă acesta își dorește să obțină o soluție pentru a rezolva o situație fiscală viitoare (anticipată prin planul de afaceri), aceasta este mult mai importantă comparativ cu suma plătită la ANAF, tocmai pentru a-și putea asigura derularea afacerilor într-un mediu fiscal stabil.

Semnalele și propunerile mediului de afaceri din România sunt ample și susțin clarificarea, claritatea şi modificarea unor puncte din actualele prevederi ale OMF nr. 1178/2023, dar și completarea pentru extinderea ariei de aplicabilitate SFIA. Nu mai puțin importante de menționat sunt și situațiile în care Ministerul Finanțelor poate decide respingerea SFIA, ceea ce creează o disproporție uriașă între drepturile/obligațiile autorităților fiscale vizavi de contribuabil.

În cazul în care reglementările din acest moment referitoare la SFIA nu vor fi îmbunătățite pe aspectele menționate mai sus, este posibil că antreprenorii și companiile, descurajați de criteriile actuale de încadrare în obținerea unei soluții fiscale anticipate, să renunțe la acest instrument conceput tocmai pentru a le susține deciziile de business. SFIA vă rămâne, astfel, doar pe hârtie, fară aplicabilitate practică în sensul asigurării predictibilității fiscale de care este nevoie în România.

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

Toate companiile încadrate la categoria contribuabililor mari, care derulează tranzacții intra-grup, trebuie să își pregătească anual dosarul de prețuri de transfer, termenul-limită fiind data depunerii declarației fiscale de impozit pe profit. Odată cu actualizarea listei de contribuabili mari, operată de ANAF începând din 2022, noile companii introduse în această listă, încadrate până la acel moment la alte categorii de contribuabili, au devenit obligate să întocmească anual acest document. Pentru 2023, e necesar ca dosarul să fie gata până cel târziu la 25 iunie, căci lipsa sa poate fi sancționată de autoritățile fiscale cu sume de până la 27.000 de lei.

Pregătirea anuală a dosarului de prețuri de transfer este obligatorie pentru toate companiile clasificate de ANAF ca mari contribuabili, care efectuează operațiuni cu părți afiliate.

Obligația este dependentă de anumite praguri de semnificație prevăzute de legislația fiscală:

• 200.000 EUR, pentru dobânzile primite sau plătite aferente serviciilor financiare (la cursul de schimb transmis de BNR pentru ultima zi a anului fiscal);
• 250.000 EUR, pentru operațiunile aferente serviciilor prestate sau primite (la cursul de schimb transmis de BNR pentru ultima zi a anului fiscal); 
• 350.000 EUR, pentru operațiunile aferente cumpărărilor sau vânzărilor de active corporale sau necorporale (la cursul de schimb transmis de BNR).

Valoarea totală anuală raportată la pragurile de semnificaţie este cea obţinută prin însumarea valorii tranzacţiilor cu toate persoanele afiliate (exclusiv TVA) indiferent dacă au calitatea de clienți sau furnizori pentru fiecare categorie de tranzacții – dobânzi, servicii și respectiv bunuri.

Pentru companiile devenite mari contribuabili de la începutul anului 2022, obligația de a pregăti dosarul prețurilor de transfer se aplică din 2023, astfel că ele vor trebui să aibă gata dosarul până cel târziu la termenul din 25 iunie 2023, când este data-limită pentru transmiterea raportărilor de impozit pe profit.

Nu uitați că termenul de 25 iunie este unul temporar, valabil doar pentru perioada 2022-2026.  În mod uzual, depunerea declarațiilor de impozit pe profit este 25 martie a fiecărui an.

Merită precizat de asemenea că dosarul de prețuri de transfer rămâne obligatoriu și pentru firmele care fac parte din grupuri fiscale. Practic, legislația fiscală nu prevede vreo excepție pentru companiile care au ales să aplice consolidarea fiscală la impozit pe profit, astfel că obligația de pregătire a dosarului care documentează tranzacțiile între entități afiliate se păstrează la nivelul fiecărui membru al grupului fiscal. Obligativitatea vizează inclusiv tranzacțiile cu membrii grupului, nu doar cele realizate cu entități afiliate din afara grupului fiscal.

Amenzile pentru companiile care nu își pregătesc dosarul prețurilor de transfer sunt unele semnificative, orice întârziere de prezentare a documentului (care poate fi solicitat de ANAF oricând după data-limită) generând riscul unor sancțiuni cuprinse între 25.000 și 27.000 de lei din partea autorităților fiscale de control. Legislația prevede, pentru marii contribuabili, un termen de 10 zile calendaristice de la data solicitării în care documentul trebuie prezentat Fiscului.

Și companiile medii și mici au obligația să dețină dosare de prețuri de transfer, dacă au operațiuni cu afiliați. Pentru aceste companii, dosarul nu trebuie întocmit obligatoriu în fiecare an, dar trebuie prezentat în cadrul inspecțiilor fiscale atunci când ANAF îl solicită.

Firmele care primesc astfel de cereri au între 30 și 60 de zile calendaristice pentru a prezenta inspectorilor fiscali documentul, însă practica arată că perioada este prea scurtă pentru pregătirea unui dosar complet și suficient documentat. Cea mai prudentă abordare este ca firmele să își pregătească din timp dosarele de prețuri de transfer și să le aibă deja gata, astfel încât, la momentul la care ANAF le solicită documentele, acestea să fie cel mult revizuite sau actualizate pentru a fi prezentate inspectorilor.

Dincolo de amenzi, lipsa unui dosar de prețuri de transfer foarte bine construit și argumentat poate duce, în caz de control fiscal, la impozite suplimentare de plată, precum și la dobânzi și penalități de întârziere aferente acelor sume. 

Pentru companiile mici și medii, obligația de a prezenta dosarul prețurilor de transfer intervine de la alte praguri de semnificație comparativ cu cele prevăzute pentru contribuabilii mari. În cazul lor, valoarea tranzacțiilor cu părți afiliate trebuie să fie mai mare sau egală cu una dintre următoarele limite:

• 50.000 euro, în cazul dobânzilor;
• 50.000 euro, în cazul serviciilor; 
• 100.000 euro, în cazul tranzacțiilor cu bunuri tangibile și/sau intangibile.

Autor: Andra Caşu, Partener, liderul departamenului Taxe directe, EY România

Dacă, în urmă cu doar 10 ani, companiile aveau de pregătit şi de trimis autorităţilor numai câteva declaraţii fiscale în mod periodic, complexitatea şi dinamica mediului economic în permanentă evoluţie în ultimii ani impun schimbări semnificative în sistemele fiscale şi, implicit, în cele de raportare, atât naţionale, cât şi transnaţionale.

Ca membră a Uniunii Europene, România continuă să modernizeze şi să integreze legislaţia fiscală naţională în contextul comunitar. Totodată, tehnologizarea şi digitalizarea în ritm alert, care ating zone de neimaginat în trecut, sunt încă două elemente care contribuie la tabloul complex al datelor, informaţiilor şi raportărilor fiscale pe care companiile trebuie să le asigure în prezent.

Devine necesară şi imperativă transparenţa datelor, utilizarea acestora cu acurateţe, astfel încât orice practică incorectă din zona fiscală să poată fi combătută cu succes de către autorităţile statale şi europene. Schimbul de informaţii transfrontalier şi cooperarea administrativă eficientă devin, în acest context, piloni de bază ai acestui demers.

Aşadar, armonizarea legislativă (prin integrarea reglementărilor europene privind cooperarea administrativă şi schimbul obligatoriu de informaţii fiscale între statele membre) înseamnă digitalizare, adaptarea legislaţiei naţionale la directivele europene şi derularea controalelor fiscale comune.

Este un trend care se va dezvoltă în continuare, pentru că vorbim inclusiv despre internaţionalizarea operaţiunilor în context digital şi conexiuni solide între autorităţile şi sistemele fiscale dintre ţări. De exemplu, dimensiunea transfrontalieră a serviciilor oferite prin utilizarea operatorilor de platforme a creat un mediu complex, în care punerea în aplicare și garantarea respectării normelor fiscale devine din ce în ce mai dificilă.

Cum funcţionează schimbul de informaţii pentru tranzacţiile desfăşurate prin platforme digitale

Administrațiile fiscale ale statelor membre trebuie să deţină informații suficiente pentru a evalua și a controla în mod corect venitul brut realizat în țara lor din activități comerciale desfășurate prin intermediul platformelor digitale. Având în vedere că marea parte a veniturilor sau a sumelor impozabile realizate de vânzători pe platformele digitale circulă transfrontalier, raportarea informațiilor referitoare la activitatea relevantă generează rezultate pozitive când informațiile respective sunt comunicate și statelor membre care sunt eligibile să impoziteze venitul realizat.

Acesta este sensul şi scopul noii directive DAC7 introduse în 2023, care vizează impozitarea tranzacțiilor efectuate pe platforme digitale. Așadar, schimbul automat de informații între autoritățile fiscale este esențial pentru a evalua corect impozitele datorate pentru tranzacțiile efectuate prin platforme digitale.

Operatorii platformelor online sunt mult mai în măsură să colecteze și să verifice informațiile necesare cu privire la toți vânzătorii care utilizează o anumită platformă digitală și desfășoară activități pe aceasta.

Obligația de raportare are ca obiect atât activitățile transfrontaliere, cât și pe cele fără caracter transfrontalier, pentru a se asigura eficacitatea normelor de raportare, buna funcționare a pieței interne, condițiile de concurență echitabile și principiul nediscriminării. De asemenea, obligația de raportare se aplică indiferent de forma juridică a vânzătorului. Raportarea activităților comerciale include închirierea de bunuri imobile, prestarea de servicii personale, vânzarea de bunuri și închirierea oricăror mijloace de transport.

Autoritățile din statul Uniunii Europene în care s-a făcut raportarea de către operatorul de platformă va comunica prin schimb automat informaţiile către autoritatea din statul membru de rezidenţă a vânzătorului raportabil, iar, în cazul în care vânzătorul prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, autorității din statul membru în care se află bunurile imobile.

Informațiile comunicate includ o serie de date pentru operatorul de platformă, dar şi pentru vânzător, cum ar fi: nume/prenume, adresă, număr de identificare fiscală, data de naştere, numărul contului financiar, venitul trimestrial şi numărul de activităţi realizate, alte onorarii etc.

În cazul bunurilor imobile se comunică şi informaţii precum adresa bunului, venitul trimestrial şi numărul de activităţi realizate, numărul de zile de închiriere şi tipul de bun imobil. Comunicarea se face prin formular specific, începând cu anul 2023, în termen de două luni de la încheierea anului de raportare. Pe de altă parte, se introduc şi proceduri de due diligence pentru colectarea de date, ceea ce arată o similitudine cu alte directive europene din domeniul cooperării administrative şi schimbului automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal (cum ar fi, în mod special, Directiva DAC2 privind Standardul Comun de raportare).

Controalele comune – cea mai bună cale de cooperare în combaterea evaziunii

În momentul de faţă, în contextul mai sus menţionat al creşterii transparenţei, digitalizării şi schimbului de informaţii transfrontalier, legislaţia conţine prevederi consolidate şi în ceea ce privește prezența funcționarilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru și efectuarea unor controale simultane de către două sau mai multe state membre pentru a se asigura aplicarea eficientă a reglementărilor fiscale.

Atunci când funcționarii unui stat membru sunt prezenți pe teritoriul altui stat membru în timpul unei anchete administrative sau participă la o anchetă administrativă prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, aceștia ar trebui să respecte normele procedurale specifice pentru a intervieva în mod direct persoane fizice și a examina evidențe. Unui stat membru care intenționează să efectueze un control simultan ar trebui să-i revină obligația de a le comunica celorlalte state membre vizate intenția sa.

Controalele comune ar trebui să reprezinte un instrument suplimentar pentru cooperarea administrativă în domeniul fiscal între statele membre. Acest instrument va completa cadrul existent care prevede posibilitatea prezenței funcționarilor din alt stat membru în birourile administrative, a participării lor la anchete administrative, precum și a controalelor simultane.

Ar fi vorba despre un tip de anchete administrative desfășurate în comun de autoritățile competente din două sau mai multe state membre, având legătură cu una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritățile competente din statele membre respective.

În România, au fost introduse deja prevederi în Codul de procedură fiscală referitor la controalele comune şi este de aşteptat să devină mai detaliate din punct de vedere practic în viitor.

Acestea sunt doar două exemple din trendul recent de armonizare legislativă în domeniul fiscal la nivel european, cu impact şi în România. Fără îndoială, ne aşteptăm ca acest demers să fie continuu şi să cuprindă şi alte aspecte, cum ar fi extinderea schimbului de informații cu privire la moneda electronică și la activele din zona crypto. Este un context dinamic, care cuprinde elemente menite să îmbunătățească capacitatea statelor membre de a detecta și de a contracara frauda, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale. În mod clar, contribuabilii români trebuie să fie la curent cu dezvoltările legislative şi să îmbraţişeze ideea de dinamică permanentă, care cu siguranţă va transforma peisajul fiscal în mod continuu şi în viitor.

Majoritatea angajatorilor (61%) din România chestionați în cel mai recent studiu EY consideră că nivelul neimpozabil de 300 de lei prevăzut de legislația fiscală pentru cadourile acordate angajaților la ocazii speciale este prea mic în contextul inflaționist actual. Respondenții ar opta pentru majorarea sumei la 500-1.000 lei. Dacă însă ar fi eliminate din legislație aceste facilități fiscale, una din patru companii ar renunța să ofere angajaților beneficiile respective, iar o treime le-ar mai oferi doar dacă salariații ar suporta singuri impozitele și contribuțiile aferente. Sunt câteva dintre concluziile celui mai recent studiu derulat de EY în rândul angajatorilor din România.

Conform Codului fiscal, angajatorii au la dispoziție o serie de facilități fiscale pentru beneficii extrasalariale acordate angajaților. Astfel, aceste beneficii reprezintă pentru angajatori atât un instrument de stimulare și retenție a personalului, dar și o alternativă eficientă fiscal la creșterea salariilor de bază.

Rezultatele studiului EY relevă în ce măsură companiile acordă avantaje salariale angajaților la ocazii speciale precum Paștele, Crăciunul, 1 Iunie, 8 Martie, ținând cont și de facilitățile fiscale eligibile pentru aceste ocazii, în ce formă (bani sau bunuri materiale) și în ce cuantum.

Potrivit reglementărilor în vigoare, veniturile reprezentând cadouri în bani şi/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, la ocazii speciale, conform prevederilor din contractul de muncă sau regulamentul intern, sunt scutite de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, în limita a 300 lei/persoană/ocazie. Evenimentele speciale pentru care se aplică facilitățile fiscale sunt Paștele, Crăciunul, 1 Iunie pentru copiii angajaților și 8 Martie pentru salariate.

Întrebați dacă au oferit anul acesta de Paște beneficii salariale angajaților, 78% dintre participanții la sondajul EY au răspuns afirmativ, iar 23% au spus că nu au acordat beneficii. Cei care au răspuns negativ au explicat de ce au ales să nu ofere aceste beneficii, motivul invocat de o treime dintre aceștia fiind lipsa bugetului pentru 2023, restul de 67% menționând diverse alte cauze: acest avantaj nu este prevăzut la nivelul companiei, angajatorii au preferat direcționarea bugetului către alte obiective de business, au fost prioritare alte beneficii, precum bonusurile de performanță.

Pe de altă parte, angajatorii care au ales să ofere beneficii de Paște salariaților consideră că acordarea acestor avantaje reprezintă un instrument de retenție și stimulare a salariaților (67% dintre respondenți), o alternativă eficientă fiscal la mărirea salariilor (20% dintre respondenți), un mijloc de diferențiere față de competitori (8% dintre respondenți), o modalitate de compensare a inflației și un semn de apreciere pentru munca depusă de către salariați (4% dintre respondenți).

Cele mai multe companii reglementează acordarea beneficiilor de Paște în contractele de muncă, și/sau în regulamentele interne (64%), în timp ce 4% au politici interne sau decizii ale consiliului de administrație pentru acordarea acestor avantaje salariale. Pe de altă parte, o treime dintre respondenții sondajului EY au declarat că nu au prevăzut acordarea beneficiilor de Paște nici în contractul de muncă, nici în regulamentul intern.

„Lipsa unor prevederi în regulamentul intern sau în contractul de muncă privind acordarea cadourilor către angajați la ocazii speciale poate duce la descalificarea tratamentului fiscal favorabil de către autorități în cazul unui control fiscal, în contextul în care în Codul fiscal este menționat că aceste beneficii trebuie prevăzute în contractul de muncă sau în regulamentul intern”, spune Cătălina Butan, Manager, Departamentul de Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România.

„Prin menționarea tipurilor de beneficii în regulamentul intern, față de contractul de muncă, angajatorul are mai multă flexibilitate cu privire la stabilirea regulilor interne de acordare a acestor beneficii. Acordul salariatului nu va fi necesar în cazul în care angajatorul decide să nu mai acorde beneficiile”, menționează Claudia Sofianu, People Advisory Services Leader în cadrul EY România & Moldova și regiunea CESA.

Cât privește tipurile de beneficii acordate de Paște de către angajatori, cele mai multe companii au optat pentru tichetele cadou – 36%, urmate de prima de Paște, cu 33% dintre opțiuni, apoi cadourile în bani și în natură, la egalitate, 11% dintre respondenți pentru fiecare tip, cadouri în bani pentru copiii angajaților – 4%, cadouri în natură pentru copii – 1%, vouchere de vacanță – 1% și alte forme de beneficii, precum jumătate din al 13-lea salariu sau produse ale companiei – 3%. Niciun respondent nu a optat, însă, pentru acordarea tichetelor culturale ori pentru servicii de wellness.

Valoarea cadourilor acordate angajaților cu acest prilej pentru puțin peste jumătate dintre respondenți (51%) este de 300 lei/angajat, în timp ce 23% au optat pentru o sumă între 101 și 300 lei. Peste o cincime dintre respondenți (21%) au oferit salariaților beneficii de Paște de peste 300 de lei/angajat și doar 5% avantaje de sub 100 lei per angajat. Dintre cei care au ales să-și recompenseze angajații cu avantaje de Paște de peste 300 de lei/persoană, valoarea cea mai mare acordată de către participanții la sondajul EY a fost de 1.300 lei net, dintre care 1.000 lei avantaj în bani și 300 de lei tichete cadou. Doar 18% dintre respondenți au acordat avantaje de Paște și în beneficiul copiilor angajaților, în valoare de cel mult 300 lei/copil.

În contextul facilităților fiscale aplicabile cadourilor acordate salariaților la evenimente speciale, participanții la studiul EY au fost întrebați și dacă ar continua să acorde aceste beneficii în scenariul în care avantajele fiscale ar fi eliminate din legislație. Cei mai mulți respondenți (36%) au declarat că nu ar renunța la acordarea acestui beneficiu, dar salariații ar trebui să-și suporte singuri taxele salariale individuale aferente, în timp ce 28% au declarat că nu ar renunța să acorde beneficiile și angajatorul ar suporta toate taxele salariale, iar 26% au răspuns că ar renunța la acordarea acestui beneficiu. De asemenea, 77% dintre respondenți au declarat că vor acorda avantaje salariaților și cu alte prilejuri (1 Iunie, Crăciun, 8 Martie), 19% au spus că decizia depinde de bugetele disponibile și situația financiară a companiei, în timp ce restul de 4% au declarat că nu le vor oferi.

Beneficiile pe care angajatorii intenționează să le ofere în acest an ar fi, potrivit sondajului EY, în ordine: primele de Crăciun (22%), cadourile de 8 Martie acordate angajatelor (21%), cadouri de Crăciun pentru angajați, inclusiv tichete cadou (16%), cadouri de 1 Iunie pentru copiii angajaților (12%), cadouri de Crăciun pentru copiii salariaților (11%), vouchere de vacanță (6%), alte beneficii, precum tichete cadou pentru zilele de naștere ale salariaților, jumătate din al 13-lea salariu, produse ale companiei de Paște și Crăciun, decontare servicii turistice, prime de vacanță (5%), servicii de wellness (4%), tichete culturale (3%).

„În contextul modificărilor aduse Codului fiscal la începutul acestui an cu privire la taxarea beneficiilor salariale, respectiv introducerea de facilități fiscale suplimentare, dar și a unui plafon adițional neimpozabil pentru anumite venituri salariale, de 33% din salariul lunar, este esențial ca angajatorii să-și reanalizeze politicile de beneficii, pe de-o parte, pentru a folosi toate stimulentele fiscale prevăzute de legislație, iar pe de altă parte, pentru a asigura o conformare fiscală deplină. Este important ca politicile companiilor să conțină reglementări clare privind obligațiile fiscale ale angajaților și angajatorului, după caz, în legătură cu beneficiile salariale primite de către salariați și despre documentele ce trebuie păstrate pentru a justifica tratamentele fiscale aplicate”, spune Claudia Sofianu, People Advisory Services Leader în cadrul EY România&Moldova și regiunea CESA.

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

Cu rol mai degrabă punitiv până acum, inspecția fiscală a primit mai nou în procedura sa de derulare un pas premergător, care, odată pus în aplicare, ar putea permite companiilor să își diminueze riscurile și sancțiunile, dar și să evite potențiale dispute cu inspectorii ANAF. Este vorba despre reglementarea notificării pentru conformarea voluntară, procedură anterioară demarării unei inspecții fiscale, prin care companiile au posibilitatea să își corecteze, înainte de începerea efectivă a verificării, situația fiscală și aspectele pe care inspectorii urmează să le controleze.

ANAF a publicat recent procedurile și formularele necesare pentru conformarea voluntară a persoanelor juridice, măsură introdusă de doar câteva luni în Codul de procedură fiscală și care nu putea fi pusă în aplicare în lipsa unui ordin emis de Fisc care să detalieze concret modul de lucru în cadrul acestui mecanism.

Potrivit reglementărilor emise prin Ordinul ANAF nr. 420/2023, care a intrat deja în vigoare, înainte de selectarea companiilor pentru o inspecție fiscală, ANAF va trebui să trimită acestora o notificare de conformare, care să cuprindă riscurile identificate (declarații fiscale eronate, diferențe de taxe neplătite la stat, alte situații considerate problematice etc.) pentru a le acorda posibilitatea să își corecteze situația fiscală.

Notificările de conformare pot fi emise lunar, trimestrial, semestrial sau anual, în funcție de în funcție de perioada fiscală corespunzătoare impozitului, taxei ori contribuției la care se referă. În acest document trebuie detaliate elementele de risc fiscal identificate, perioadele impozabile, impozitele, taxele, contribuțiile aferente riscurilor identificate, estimarea impactului fiscal, dacă acesta poate fi cuantificat, și alte elemente relevante care pot conduce la reevaluarea situației fiscale de către compania vizată.

Tot în notificare trebuie precizată și o persoană de contact din cadrul ANAF pentru compania vizată, care va funcționa ca un responsabil de caz, cu care contribuabilul să poată ține legătură cu problemele fiscale identificate.

Contribuabilii vor avea 30 de zile după primirea notificării să facă demersurile necesare pentru a-și revizui situația fiscală – să depună declarații dacă acestea lipsesc, să corecteze eventuale declarații depuse eronat sau să achite diferențele de taxe identificate de ANAF.

Revizuirea situației fiscale nu duce neapărat la suspendarea inspecției, pe care organele de control au în continuare dreptul să o demareze, dar cu siguranță poate contribui la diminuarea risculurilor și a expunerii fiscale pe care compania respectivă și-o asumă în cadrul verificării ulterioare.

Trebuie precizat că notificarea de conformare voluntară nu este considerată un act administrativ-fiscal, astfel că nu poate fi contestată în procedură administrativă ca restul documentelor de acest fel. Dacă o companie nu este de acord cu constatările din notificarea de conformare, are posibilitatea să înceapă un dialog cu responsabilul de caz sau să aștepte demararea verificării pentru a lămuri situațiile problematice direct cu inspectorii ANAF.

Oricum, după cele 30 de zile, responsabilul de caz reanalizează situația companiei notificate și, în funcție de demersurile făcute sau nu de contribuabil în această perioadă, decide dacă declanșează inspecția fiscală prin trimiterea unui aviz.

O procedură similară de conformare voluntară a fost aprobată de ANAF și pentru persoanele fizice, aceasta fiind reglementată prin Ordinul ANAF nr. 417/2023, deja aplicabil și el.

Procedurile pentru persoane fizice și juridice sunt similare în elementele lor esențiale, diferă doar anumite aspecte tehnice punctuale. La fel ca persoanele juridice, și persoanele fizice trebuie să primească, înainte de a fi supuse procedurii de verificare a situației fiscale personale, o notificare de conformare. În notificarea pentru persoane fizice sunt descriși indicatorii fiscali și patrimoniali care au condus la identificarea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile, ANAF oferind în același timp și un număr de telefon de contact pentru un responsabil de caz din interiorul instituției, de la care contribuabilii pot obține informații suplimentare despre respectivele constatări.

Și persoanele fizice au la dispoziție tot 30 de zile pentru a-și clarifica și revizui situația fiscală, având posibilitatea să stopeze demararea verificărilor ulterioare, dacă toate demersurile de corecție rezolvă problemele identificate de ANAF, iar inspectorii constată că respectivul contribuabil nu mai prezintă niciun risc fiscal.

Totuși, la fel ca și în cazul companiilor, posibilitatea ca verificarea fiscală să fie inițiată în ciuda eforturilor de conformare planează încă și asupra contribuabililor persoane fizice, remedierea aspectelor identificate de organele fiscale nefiind nicidecum o garanție că verificările vor fi automat oprite înainte de a mai începe.