1

Conformarea voluntară a companiilor, posibilă înainte de demararea unei inspecții fiscale

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

Cu rol mai degrabă punitiv până acum, inspecția fiscală a primit mai nou în procedura sa de derulare un pas premergător, care, odată pus în aplicare, ar putea permite companiilor să își diminueze riscurile și sancțiunile, dar și să evite potențiale dispute cu inspectorii ANAF. Este vorba despre reglementarea notificării pentru conformarea voluntară, procedură anterioară demarării unei inspecții fiscale, prin care companiile au posibilitatea să își corecteze, înainte de începerea efectivă a verificării, situația fiscală și aspectele pe care inspectorii urmează să le controleze.

ANAF a publicat recent procedurile și formularele necesare pentru conformarea voluntară a persoanelor juridice, măsură introdusă de doar câteva luni în Codul de procedură fiscală și care nu putea fi pusă în aplicare în lipsa unui ordin emis de Fisc care să detalieze concret modul de lucru în cadrul acestui mecanism.

Potrivit reglementărilor emise prin Ordinul ANAF nr. 420/2023, care a intrat deja în vigoare, înainte de selectarea companiilor pentru o inspecție fiscală, ANAF va trebui să trimită acestora o notificare de conformare, care să cuprindă riscurile identificate (declarații fiscale eronate, diferențe de taxe neplătite la stat, alte situații considerate problematice etc.) pentru a le acorda posibilitatea să își corecteze situația fiscală.

Notificările de conformare pot fi emise lunar, trimestrial, semestrial sau anual, în funcție de în funcție de perioada fiscală corespunzătoare impozitului, taxei ori contribuției la care se referă. În acest document trebuie detaliate elementele de risc fiscal identificate, perioadele impozabile, impozitele, taxele, contribuțiile aferente riscurilor identificate, estimarea impactului fiscal, dacă acesta poate fi cuantificat, și alte elemente relevante care pot conduce la reevaluarea situației fiscale de către compania vizată.

Tot în notificare trebuie precizată și o persoană de contact din cadrul ANAF pentru compania vizată, care va funcționa ca un responsabil de caz, cu care contribuabilul să poată ține legătură cu problemele fiscale identificate.

Contribuabilii vor avea 30 de zile după primirea notificării să facă demersurile necesare pentru a-și revizui situația fiscală – să depună declarații dacă acestea lipsesc, să corecteze eventuale declarații depuse eronat sau să achite diferențele de taxe identificate de ANAF.

Revizuirea situației fiscale nu duce neapărat la suspendarea inspecției, pe care organele de control au în continuare dreptul să o demareze, dar cu siguranță poate contribui la diminuarea risculurilor și a expunerii fiscale pe care compania respectivă și-o asumă în cadrul verificării ulterioare.

Trebuie precizat că notificarea de conformare voluntară nu este considerată un act administrativ-fiscal, astfel că nu poate fi contestată în procedură administrativă ca restul documentelor de acest fel. Dacă o companie nu este de acord cu constatările din notificarea de conformare, are posibilitatea să înceapă un dialog cu responsabilul de caz sau să aștepte demararea verificării pentru a lămuri situațiile problematice direct cu inspectorii ANAF.

Oricum, după cele 30 de zile, responsabilul de caz reanalizează situația companiei notificate și, în funcție de demersurile făcute sau nu de contribuabil în această perioadă, decide dacă declanșează inspecția fiscală prin trimiterea unui aviz.

O procedură similară de conformare voluntară a fost aprobată de ANAF și pentru persoanele fizice, aceasta fiind reglementată prin Ordinul ANAF nr. 417/2023, deja aplicabil și el.

Procedurile pentru persoane fizice și juridice sunt similare în elementele lor esențiale, diferă doar anumite aspecte tehnice punctuale. La fel ca persoanele juridice, și persoanele fizice trebuie să primească, înainte de a fi supuse procedurii de verificare a situației fiscale personale, o notificare de conformare. În notificarea pentru persoane fizice sunt descriși indicatorii fiscali și patrimoniali care au condus la identificarea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile, ANAF oferind în același timp și un număr de telefon de contact pentru un responsabil de caz din interiorul instituției, de la care contribuabilii pot obține informații suplimentare despre respectivele constatări.

Și persoanele fizice au la dispoziție tot 30 de zile pentru a-și clarifica și revizui situația fiscală, având posibilitatea să stopeze demararea verificărilor ulterioare, dacă toate demersurile de corecție rezolvă problemele identificate de ANAF, iar inspectorii constată că respectivul contribuabil nu mai prezintă niciun risc fiscal.

Totuși, la fel ca și în cazul companiilor, posibilitatea ca verificarea fiscală să fie inițiată în ciuda eforturilor de conformare planează încă și asupra contribuabililor persoane fizice, remedierea aspectelor identificate de organele fiscale nefiind nicidecum o garanție că verificările vor fi automat oprite înainte de a mai începe.




Cele 12 detalii fiscale importante cu privire la câștigurile obținute din tranzacții cu monede virtuale

Autori:

  • Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
  • Cristina Cristea, Senior Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
  • Câștigurile din tranzacții cu criptomonede se declară și se impozitează dacă au fost valorificate într-o monedă clasică, bunuri sau servicii
  • Nedeclararea și eludarea obligațiilor fiscale pe câștiguri astfel obținute suportă aceleași consecințe ca în cazul oricărui alt venit nedeclarat
  • Conformarea voluntară în declararea veniturilor din tranzacții cu monede virtuale elimină riscul unor consecințe nedorite în urma verificărilor ANAF

Lumea monedelor virtuale – a criptomonedelor, cum generic sunt denumite, pentru că sunt create pe tehnologia blockchain, prin criptare – este una complexă. În România, s-a tot scris despre tratamentul fiscal al veniturilor obținute din astfel de tranzacții și a fost sumarizat foarte recent și de către Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în unul dintre ghidurile puse la dispoziția contribuabililor – Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală.

(https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Brosusa_Criptomonede_2023.pdf)

În legătură cu acest subiect, se pot desprinde 12 aspecte pe care le considerăm importante de reținut:

  1. Poate ANAF să afle despre câștigurile din astfel de tranzacții?

Când vorbim despre momentul monetizării, tranzacțiile se derulează exclusiv prin conturi bancare clasice. ANAF primește deja informații de la terți, inclusiv informații de la instituțiile bancare privind mișcările pe conturi. La nivelul Comisiei Europene se discută despre un pachet de reglementări privind raportarea unor astfel de tranzacții, cu scopul de a avea acces rapid și transparent la informații privind câștigurile obținute.

Experții Comisiei Europene susțin că: „Mijloacele alternative de plată și de investiție, cum ar fi criptoactivele și moneda electronică, reprezintă o nouă realitate în era digitală. Acestea au un mare potențial de stimulare a activității economice și a inovației, dar prezintă, de asemenea, riscul de a reduce transparența și de a permite evaziunea fiscală sau frauda. În cadrul programului nostru de impozitare echitabilă, ne vom actualiza normele fiscale pentru a aborda aceste aspecte, introducând un standard comun pentru a alinia diferitele abordări naționale de impozitare a criptoactivelor. Acest lucru va ajuta administrațiile naționale să colecteze mai eficient impozitele prin includerea veniturilor din criptoactive și să țină pasul cu evoluția tehnologiei, pe măsură ce Europa avansează în tranziția sa digitală”.

Astfel, este evidentă atenția autorităților privind tranzacțiile cu criptomonede, și nu doar la nivelul României. În acest sens, și Strategia ANAF de creștere a conformării voluntare în domeniul impozitului pe veniturile persoanelor fizice în România 2023-2025 (pe care o puteți găsi pe site-ul ANAF) prevede acțiuni cu privire la astfel de venituri. De altfel, ANAF a anunțat deja în repetate rânduri rezultatele obținute/sume colectate în urma unor verificări/controale derulate în cazul persoanelor fizice care au obținut câștiguri din criptomonede. 

  1. Când vorbim despre posibile obligații fiscale?

Trebuie să recunoaștem că legislația fiscală din România nu este extrem de clară privind momentul determinării câștigului ce trebuie declarat. Noi înțelegem următoarele: când moneda virtuală este monetizată, adică se transformă în monedă clasică (fiat) – lei, euro, dolari SUA etc., în bunuri sau servicii, veți avea o obligație fiscală, dacă aveți un câștig.

  1. Cum se calculează câștigul?

Ca diferență favorabilă între suma investită inițial și suma obținută în final prin vânzarea criptomonedelor, mai precis diferența între prețul de vânzare și prețul de achiziție, luând în calcul și costurile directe aferente tranzacției. Cu alte cuvinte, dacă valoarea monedei reale, a bunului/serviciului primit este mai mare decât suma investită inițial în criptomonede, atunci aveți un câștig și, evident, se nasc obligații fiscale.

Având în vedere faptul că pierderile din astfel de tranzacții nu sunt reportabile de la un an la altul, nu există obligația de a le declara.

  1. Ce cotă de impozit pe venit se datorează?

10% – doar când diferența dintre prețul de achiziție și cel de vânzare (precum și costurile directe, dacă este cazul) este pozitivă.

  1. Este impozabil întreg câștigul?

Pragul neimpozabil este de 200 lei/tranzacție, condiția fiind ca, într-un an, câștigul să nu depășească suma de 600 lei.

Atenție! În cazul în care se înregistrează un câștig anual de peste 600 lei (de exemplu, 605 lei), întreaga sumă este impozabilă și nu doar suma care depășește respectivul prag.

  1. Ce contribuții sociale se datorează?

Pentru anul 2022, contribuția de sănătate (CASS) se datorează pentru câștigurile care, în mod singular sau împreună cu alte tipuri de venituri într-un an, depășesc plafonul de 12 salarii minime pe țară. CASS de 10% se datorează la acest plafon, rezultând într-o sumă de plată de 3.060 lei pentru anul 2022.

Atenție la modificările fiscale privind plafoanele (și anume cele de 6, 12 sau 24 de salarii minime), la care se datorează CASS începând cu veniturile obținute în anul 2023, fiind raportabile în 2024, dar și în Declarația Unică estimativă care se va depune până pe 25 mai 2023.

  1. Până când și cum se declară câștigurile?

Până la 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care au fost realizate veniturile, în baza Declarației Unice care poate fi depusă online (prin SPV sau e-guvernare utilizând semnătura electronică) sau fizic, prin poștă sau la ghișeu.

Recomandarea este deschiderea și utilizarea spațiului virtual privat de pe website-ul ANAF (SPV), pentru că este platforma care oferă mai multe servicii și metode eficiente de solicitare și obținere de documente fiscale.

  1. Care este termenul de plată a obligațiilor fiscale datorate?

Până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care au fost realizate veniturile, similar termenului de depunere a Declarației Unice.

  1. Există beneficii pentru plăți anticipate?

La acest moment, nu au fost prevăzute astfel de beneficii și este greu de crezut că vor apărea, cel puțin pentru veniturile din 2022.

  1. Există sancțiuni pentru nedeclararea și neplata obligațiilor fiscale care decurg din astfel de tranzacții?

Categoric, sunt sancțiuni similare oricăror altor venituri nedeclarate – amenzi, dobânzi, penalități, iar în cel mai rău caz și urmăriri penale.

  1. Ce se întâmplă dacă se decide transformarea activității de tranzacționare a monedelor virtuale într-o activitate regulată?

Activitatea începe să capete un caracter economic și se transformă într-o activitate independentă, care poate să se deruleze sub diferite forme de organizare (de exemplu, PFA, SRL), fiecărei forme aplicându-i-se prevederi fiscale diferite (de exemplu, mod de calcul, raportare, taxe datorate).

  1. Sunt oportune tranzacțiile cu criptomonede?

Lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum ar putea să pară la prima vedere, dar putem avea două mari concluzii relativ simple în ceea ce privește tranzacțiile cu criptomonede:

  • Investițiile de orice tip vin la pachet nu doar cu oportunități, dar și cu riscuri și responsabilități – și de a câștiga, și de a pierde, în ambele cazuri fiind nevoie de o foarte bună înțelegere a tipului de investiție, a piețelor investiționale, a regimului activelor respective, precum și a regimului fiscal.
  • Informația înseamnă putere – nu este un simplu slogan, ci un principiu esențial, mai ales în domeniul investițiilor financiare, inclusiv în criptomonede. Cu alte cuvinte, nu investiți în ceea ce nu cunoașteți foarte bine și optați pentru corectitudine și conformare fiscală. Poate suna clișeic, dar este cu certitudine adevărat!



Conformarea voluntară – o preocupare prioritară a Fiscului din toată lumea

Autori:

  • Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
  • Andra Ciotic, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Un buget sănătos al unui stat, care să acopere cea mai mare parte a pozițiilor de cheltuieli prevăzute, poate fi construit, printre altele, cu aportul corect și prompt al contribuabililor, persoane fizice și juridice deopotrivă. Încasarea impozitelor, care sunt stabilite cu reținere la sursă ori prin impunere și plată pe bază de declarații voluntare, este un proces atent urmărit de autoritățile fiscale la nivel global.

Dar care sunt căile, modalitățile și instrumentele prin care contribuabilii sunt anunțați și îndemnați să se conformeze voluntar la plata datoriilor către stat? Creșterea gradului de colectare a impozitelor este prioritatea nr. 1 a autorităților fiscale din întreaga lume, nu doar a celor din România.

Nu este mai puțin adevărat că sunt țări, și vorbim aici mai ales despre economiile avansate, care înregistrează un grad foarte înalt al achitării/colectării dărilor care cad în sarcina persoanelor fizice comparativ cu statele mai puțin dezvoltate. Exemplele de notorietate sunt Germania, Austria, țările nordice sau Marea Britanie.

Este vorba despre impozite pe veniturile realizate din diferite surse, care nu sunt reținute la sursă, pentru care contribuabilii trebuie să se conformeze singuri, la scadențele și în cuantumurile prevăzute de legislație.

Pe de o parte, corectitudinea vine, în cazul unor popoare, din tradiție, cultură și educația timpurie, în sensul conștientizării faptului că de această atitudine depinde în bună parte rezolvarea problemelor comunității ori ale țării, prin bugetul local sau național. Pe de altă parte, autoritățile fiscale s-au impus în timp și prin programe educativ-preventive, legislația fiind clară și suficient de drastică, încât să inhibe intențiile de a evita, total sau parțial, plata impozitelor.

Cu toate acestea, peste tot în lume sunt contribuabili mai puțin dispuși să fie prompți în legătură cu datoriile de achitat la stat, astfel că autoritățile încearcă pe toate căile să motiveze contribuabilii pentru a fi la zi cu plățile, să explice care sunt avantajele și cum să se conformeze.

În acest sens, Fiscul fiecărei țări caută metodele și acțiunile potrivite prin care să crească cât de mult se poate gradul de conformare. Cu alte cuvinte, să îi determine pe contribuabili să se înscrie voluntar la plata impozitelor, declarându-și corect toate sursele de venit. Unele state au optat pentru acțiuni de prevenție, în timp ce altele au căutat soluții pentru a interveni post-factum în cazul depistării contribuabililor incorecți.

În Belgia, administrația fiscală a optat pentru a trimite scrisori de reamintire, prin care contribuabilii sunt informați cu privire la obiectivele pentru care statul belgian va utiliza banii publici colectați prin plata taxelor și impozitelor. Demersul autorităților s-a concretizat în creșterea plăților în avans a impozitelor, iar acțiunea în sine a avut un profit (a se citi venituri suplimentare la buget) de peste 50 de ori costul demersului în sine.

Un experiment din perspectiva comportamentală a avut loc în Polonia și a vizat un număr de circa 150.000 de contribuabili persoane fizice, atât din zone urbane, cât și rurale. Aceștia au primit, aleatoriu, fie o scrisoare informativă, de reamintire a datoriilor de plată, fie una dintre cele nouă modele de scrisori create cu rolul de a schimba comportamentul cetățenilor în mod pozitiv. Au fost folosite mesaje cu tonuri blânde, care mizau pe responsabilitatea socială și pe ce probleme concrete ar putea fi rezolvate de statul polonez din impozitele și taxele colectate. Dar au fost trimise și mesaje cu tonuri ceva mai dure, care evidențiau sancțiunile pentru neplată.

Evident, contribuabilii au răspuns diferit aceluiași mod de abordare. De exemplu, la mesajul cu privire la ce anume poate face statul polonez din banii publici colectați din taxe și impozite, reacția pozitivă a venit mai ales din partea tinerilor, în rândul cărora a crescut rata de conformare, în timp ce în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani, efectul a fost sub așteptări.

În anul declanșării pandemiei, 2020, Estonia a introdus un serviciu electronic care oferă contribuabililor posibilitatea de a afla în ce categorie de risc sunt încadrați de către autoritatea fiscală. Fiscul a introdus aici trei niveluri de risc: verde (în ordine din punct de vedere al administrației fiscale),  galben (există unele deficiențe), roșu (cu deficiențe grave). Evaluările sunt realizate pe baza analizei declarațiilor fiscale anterioare și a constatărilor organelor de control, precum și pe date primite de la terți. Această modalitate a încadrării contribuabililor pe un anumit nivel de risc oferă contribuabililor posibilitatea de a-și corecta deficiențele fiscale în mod voluntar.

Si alte state, mai proactive în măsuri și acțiuni, au avut inițiative importante de educație fiscală. Un bun exemplu este Italia, unde Fiscul a avut întâlniri cu peste 1.500 de studenți anual, de asemenea Spania, cu programe la care au participat peste 45.000 de studenți.

Cum este abordat acest subiect în România? Începând cu al doilea trimestru al acestui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a inițiat o amplă campanie de informare care a vizat transmiterea unui mesaj simplu, pe o direcție foarte clară: se dorește creșterea gradului de conformare fiscală voluntară în rândul persoanelor fizice. ANAF mizează pe spiritul de responsabilitate civică al contribuabililor, dar și pe campanii de informare cu privire la procedurile de declarare a veniturilor și de plată a impozitelor. Toate aceste acțiuni au scopul de a ajuta contribuabilii și vizează crearea unei relații de parteneriat Fisc – Contribuabil, întocmai cum se întâmplă în economiile avansate.

Ceea ce se dorește să rămână în mintea contribuabililor, de la mari corporații, la mici antreprenori, până la persoane fizice, este că un grad de colectare cât mai mare se va translata într-un buget național sănătos, responsabilitatea socială însemnând, printre altele, și conformarea fiscală din partea contribuabililor. Pe de altă parte, acest act al fiecărui cetățean român ar putea reduce riscul unei potențiale creșteri a taxelor, măsură la care autoritățile recurg uneori pentru a umple golurile de venituri la buget.

În paralel cu sprijinul oferit contribuabililor pentru înțelegerea și conformarea cu privire la  obligațiile fiscale, ANAF intensifică și activitatea de inspecție fiscală, cu precădere în rândul persoanelor fizice. Ca urmare a analizelor de risc efectuate, ANAF a anunțat recent că un număr de peste 500.000 de contribuabili au fost identificați ca având risc crescut de neconformare. Aceștia au intrat deja într-o amplă operațiune de control la nivel naţional, care a început la 1 iulie 2022.

În ceea ce privește creșterea conformării voluntare, au fost trimise scrisori de informare, s-au organizat webinarii pe tipuri de venit, inclusiv o campanie de informare și educare.

Toate aceste măsuri fac parte din strategia ANAF de stimulare a conformării voluntare, concentrată, în primul rând pe educarea și informarea contribuabililor. Sunt prevăzute  însă și acțiuni de control menite să oprească cât mai mult intenția de neconformare.

Campaniile de informare derulate recent de ANAF au avut în vedere mai ales persoanele care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (închiriere proprietăți), pe cele care au venituri din prestarea activităților de înfrumusețare și întreținere corporală, precum și cadrele didactice, pentru venituri din meditații. Acțiunile ANAF au inclus, printre multe altele, transmiterea unor scrisori de informare cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, organizarea unor seminarii web cu participarea contribuabililor, au fost pregătite ghiduri de informare pe diverse arii de interes.

Până în prezent, în România, persoanele fizice nu au fost neapărat în centrul atenției Fiscului, dar lucrurile s-au schimbat, mai ales în contextul dificultăților economice la nivel regional și global, care fac necesară și obligatorie creșterea volumului impozitelor colectate, pentru realizarea cheltuielilor prevăzute în bugetul național.

Este probabil că ANAF va continua acțiunile de informare și educare în vederea creșterii conformării fiscal voluntare la nivel naţional în rândul persoanelor fizice, dar să ne așteptăm și la controale mai intense. Dacă am ține cont de proverbul „Prevenția este mama înțelepciunii”, indicat ar fi să ne conformăm preventiv, să nu așteptăm să ne regăsim pe listele ANAF privind rezultatele controalelor și ale obligațiilor fiscale în plus.