Autori:

• Monica Todose, Director, PwC România
• Mihail Boian, Avocat Partener, D&B David și Baias

Se conturează deja o tradiție ca Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) să publice, în fiecare an, un top al celor mai performante țări în materia procedurilor amiabile. Pe 22 noiembrie 2022, OCDE a publicat documentul intitulat Premiile MAP 2021 care vine în completarea statisticilor anuale privind procedurile amiabile (Mutual Agreement Procedure – MAP) pe care organizația le publică cu regularitate.

Statisticile publicate de OCDE sunt rezultatul angajamentelor asumate de statele care au decis să implementeze standardul minim impus prin Acțiunea 14 „Eficientizarea mecanismelor de soluționare a disputelor” din cadrul planului de măsuri pentru Prevenirea erodării bazei impozabile și transferul profiturilor OCDE.

În acest an, statisticile publicate vizează procedurile amiabile derulate în 2021 în 127 jurisdicții, acoperind, astfel, majoritatea procedurilor amiabile existente la nivel global și cuprinzând atât informații legate de fiecare jurisdicție în parte, cât și informații agregate la nivel global.

În concret, o analiză a datelor publicate pentru 2021 relevă următoarele aspecte:

• Autoritățile competente continuă să se acomodeze cu procedurile amiabile, acest instrument fiind utilizat chiar și în timpul pandemiei în majoritatea jurisdicțiilor. Spre finalul anului 2021 a fost înregistrată o creștere a procedurilor amiabile derulate în baza tratatelor de evitare a dublei impuneri. În plus, chiar dacă multe jurisdicții au revenit parțial la întâlnirile fizice, folosirea continuă a întâlnirilor virtuale a făcut posibilă avansarea cazurilor individuale prin creșterea frecvenței discuțiilor, contribuind astfel la eficientizarea procesului. Astfel, multe jurisdicții continuă să recurgă la această metodă hibridă de soluționare a procedurilor amiabile pentru a crește eficiența acestora.
• În 2021 au fost soluționate mai multe proceduri amiabile față de anul ​​2020, numărul cazurilor ce implică dublă impunere rezultată din ajustări ale prețurilor de transfer fiind majorat cu 22%, iar cel al altor taxe cu aproape 7%. Creșterea se datorează atât utilizării platformelor virtuale, cât și intensificării colaborării dintre diferite jurisdicții pentru rezolvarea într-o manieră comună a unor probleme identificate pe parcursul soluționării procedurilor amiabile, soluția fiind aplicată în mai multe cazuri MAP. În plus, jurisdicțiile au remarcat că dezvoltarea profesională a personalului implicat, dar și creșterea experienței acestuia se reflectă acum în capacitatea lor de a soluționa mai multe cazuri, într-un timp mai scurt.
• Numărul de cazuri MAP noi este în descreștere, în anul 2021 fiind deschise cu aproximativ 3% mai puține cazuri comparativ cu 2020. Acest lucru se datorează în mare parte unei scăderi semnificative a numărului procedurilor amiabile începute în zona prețurilor de transfer, în 2021 fiind înregistrate cu 10.5% mai puține cazuri, pe când cazurile din alte domenii au crescut cu 4% față de anul trecut.

Am putea concluziona că interesul contribuabililor pentru acest instrument alternativ de soluționare a disputelor fiscale este în continuare unul semnificativ și acesta devine un mecanism uzual de soluționare a litigiilor fiscale, alături de cele tradiționale. Totuși, în continuare, deși sunt îmbunătățiri remarcabile ale ritmurilor de soluționare în anumite jurisdicții, autoritățile fiscale par să nu țină pasul cu aceste opțiuni ale contribuabililor.

În cazul procedurilor amiabile finalizate în anul 2021, 53% din acestea au fost încheiate printr-un acord amiabil care a rezolvat pe deplin dubla impunere (cu 2% mai mult decât în 2020), iar în 12% din cazuri (mai puțin cu 4% decât în 2020), statele au oferit soluții unilaterale de eliminare a dublei impuneri.

Durata medie de soluționare a cererilor nu s-a îmbunătățit semnificativ în cazurile ce implică prețuri de transfer – 32 de luni în 2021, comparativ cu 35 de luni în 2020 – iar în celelalte cazuri, durata medie chiar a crescut – 21 de luni în 2021, comparativ cu 18.5 luni în 2020.

Am putea concluziona că statele preferă, în continuare, să soluționeze disputele fiscale prin colaborare și negociere și nu prin emiterea unor soluții unilaterale, importantă din această perspectivă fiind creșterea (chiar dacă nu considerabilă) a numărului de cazuri soluționate printr-un acord amiabil.

Premiile MAP 2021

Există cinci categoriile de jurizare ale progresului, după cum urmează:

1. Durata medie pentru închiderea cazurilor MAP

• În materia prețurilor de transfer, câștigători sunt Spania și Marea Britanie care au înregistrat mai mult de 50 de cazuri închise, cu o durată medie de 19.6, respectiv 20.9 de luni pentru soluționarea procedurilor amiabile;
• În celelalte tipuri de spețe, Irlanda ocupă primul loc în clasament, cu o durată medie de soluționare de 5 luni.

2. „Vârsta” cazurilor – țara cu cele mai puține cazuri primite înainte de 2016, rămase încă în lucru la finalul anului 2021 este Canada, cu un procent de doar 2.05%.

3. Managementul cazurilor:

• În categoria jurisdicțiilor care gestionau peste 100 de cazuri la finalul anului 2021, Irlanda ocupă primul loc, având o rată de închidere a cazurilor de aproximativ 73%.

• În categoria jurisdicțiilor care gestionau între 20 și 100 de cazuri la finalul anului 2021, Noua Zeelandă ocupă primul loc, având o rată de închidere a cazurilor de aproximativ 65%.

4. Cooperare:

• În materia prețurilor de transfer, Franța și SUA sunt cele două țări între care a existat cea mai eficientă cooperare în 2021, acestea ajungând la un acord amiabil în 63% din cazuri;
• În celelalte materii, primul loc este ocupat de Irlanda și Marea Britanie, acestea ajungând la un acord amiabil în aproape 100% cazuri.

5. Cea mai progresivă jurisdicție – țara ce a înregistrat cea mai mare creștere în numărul cazurilor (atât din prețuri de transfer, cât și alte cazuri) închise prin acord amiabil sau soluție unilaterală în 2021 este Germania, cu o creștere de 144 de cazuri închise față de anul trecut (90 dintre acestea fiind de prețuri de transfer, 54 – alte cazuri).

România. Care este poziția României în statistici?

După cum se poate observa din analiza de mai sus, România nu se află pe niciunul dintre aceste clasamente, țara noastră fiind, în continuare, la început de drum atât în ceea ce privește numărul cazurilor de MAP, cât și expunerea la o cazuistică diversificată. Numărul inspecțiilor fiscale care vizează prețurile de transfer a stagnat în ultimul an, iar aceasta, coroborat cu faptul că România nu are, în continuare, nicio procedură amiabilă soluționată pe fond la acest moment, conform datelor OCDE, a condus cel mai probabil la acest rezultat menționat de statistici. Astfel, statisticile arată că numărul societăților afectate de dublă impunere care recurg la MAP este relativ constant, nefiind înregistrat un trend crescător.

Mai exact, în anul 2021 au fost inițiate doar 16 cazuri de proceduri amiabile ce vizează prețuri de transfer (6 alte spețe), față de 14 cazuri de proceduri amiabile ce vizează prețuri de transfer, (4 alte spețe) în anul 2020. Acest fapt indică că percepția mediului de afaceri cu privire la funcționarea eficientă a acestui instrument nu s-a schimbat în 2021, MAP fiind utilizat la o scară relativ redusă, însă cert este că interesul pentru acest instrument alternativ de soluționare a disputelor fiscale există, iar acesta are potențial de creștere dacă va fi însoțit de măsuri clare și transparente din partea autorităților române pentru popularizarea acestui mecanism.

În acest context, numărul limitat de proceduri amiabile inițiate în România pare să fie, cel mai probabil, și o consecință a necunoașterii, în rândul contribuabililor, a modului de funcționare a acestui mecanism de evitare a dublei impuneri, respectiv a avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune, în contextul în care și vizibilitatea asupra acestui instrument, la nivelul autorităților fiscale, continuă să fie una relativ scăzută.

Conform statisticilor, principalii parteneri ai României în procedurile amiabile sunt Spania, Germania, Austria, Italia și Olanda, Spania aflându-se pe locul 1 în topul țărilor cu cea mai mică durată medie de soluționare a cazurilor, Germania pe locul 3, iar Olanda ocupă locul 5.

După cum anticipam, în ceea ce privește soluționarea procedurilor amiabile în anul 2021, menționăm că în România au fost închise 9 cazuri de prețuri de transfer și 2 alte cazuri. Totodată, nicio procedură amiabilă nu a fost soluționată prin ajungerea la un acord între cele două autorități fiscale în sensul eliminării în totalitate a dublei impuneri, cazurile fiind închise fie prin acordarea de soluții unilaterale, fie prin retragerea cererii de către contribuabil.

Concluzii

Statisticile OCDE 2021 relevă existența unui real interes din partea statelor membre OCDE de promovare și utilizare a procedurilor amiabile ca instrument alternativ pentru soluționarea disputelor fiscale, numărul disputelor transfrontaliere fiind în continuare creștere.

Totuși, similar cu practica autorităților fiscale române din 2020, această tendință nu se regăsește încă în România care, dincolo de numărul redus de cazuri soluționate, nu a adoptat, până la această dată, reglementări secundare care să detalieze în concret pașii și termenele în care se desfășoară procedura amiabilă, finalitatea și modalitatea de implementare a unei soluții unilaterale sau a unui acord între state. În egală măsură, deși Convenția de arbitraj este în vigoare și aplicabilă de la momentul aderării la României la Uniunea Europeană, până la această dată nu există un cadrul legal secundar care să clarifice modalitatea de derulare efectivă a procedurii de arbitraj.

Trebuie spus însă că, în ultimele luni ale lui 2022, s-a înregistrat o creștere a controalelor fiscale în materia prețurilor de transfer, (inclusiv din zona antifraudei fiscale) astfel încât ne așteptăm ca, în 2023, să fie dispuse ajustări de prețuri de transfer care să genereze mai multe situații de dublă impunere la nivel de grupuri de societăți și, deci, care să conducă la o creștere a cererilor de inițiere a unor proceduri amiabile.

În aceste condiții, față de tendințele globale mai sus descrise, față de intensificarea inspecțiilor fiscale în special în materia prețurilor de transfer și față de avantajele clare pe care acest mecanism de evitare a dublei impuneri l-ar aduce contribuabililor români (mai ales în rândul companiilor europene afectate de dublă impunere), apreciem că este absolut necesară accelerarea proceselor de recalibrare legislativă a instituției procedurii amiabile, dar și creșterea dinamicii de colaborare și interacțiune a autorităților române cu contribuabilii implicați, precum și cu autoritățile competente din alte state.

O astfel de abordare va genera și o creștere a numărului de cereri soluționate prin eliminarea dublei impuneri printr-un acord amiabil între state sau prin soluții unilaterale și va ridica acest instrument la statutul de veritabilă alternativă de soluționare a disputelor fiscale de care acestea se bucură la nivelul celorlalte țări din Uniunea Europeană.

Autor: Viorel Sbora, Transfer Pricing & DAC6 Partner, ATIPIC Solutions

Chiar dacă, în această perioadă, toți suntem ocupați cu raportări precum SAF-T, E-factura, E-transport, toamna ne-a mai adus pe cap și inspectorii fiscali (în principal la marii contribuabili), așa cum ANAF anunța cu surle și trâmbițe în primăvară.

Un posibil factor favorizator pentru revenirea la normal a activității de inspecție fiscală ar putea fi reluarea accesului la baza de date Orbis/TP Catalyst după aproape 2 ani în care literalmente autoritatea fiscală a avut suspendată licența.

Profit de ocazie pentru a reaminti că marii contribuabili au obligativitatea de a furniza dosarul prețurilor de transfer în maximum 10 zile de la solicitarea de către autoritățile fiscale, iar contribuabilii mici și mijlocii pot primi un termen între 31 și 90 de zile pentru pregătirea dosarului prețurilor de transfer.

În plus, prezint mai jos și câteva dintre modificările/noutățile cu impact în domeniile prețurilor de transfer, inspecțiilor de prețuri de transfer și fiscalității internaționale.

I. Ajustări de prețuri de transfer de doar 580 milioane RON în primul semestru al anului 2022

Conform unui raport de activitate publicat de ANAF, s-au efectuat ajustări de prețuri de transfer de peste 580 milioane RON în primul semestru al anului 2022 (relativ puțin, dacă ne raportăm la ajustări anuale de 2 miliarde RON raportate în anii precedenți).

II. Raportul pentru fiecare țară (CbCR) în parte va trebui făcut public începând cu 2023 

Companiile care depun raportul CbCR (formularul R404) și fac parte din grupuri multinaționale cu cifra de afaceri consolidată peste 750 milioane EUR vor trebui să facă public, din 2023, raportul pentru fiecare țară în parte (Country by Country Reporting sau CbCR) similar modului în care companiile listate publică situațiile financiare.

Reamintesc că România este o semnatară non-reciprocă a acordului de schimb de rapoarte CbCR, iar consecința directă este că orice grup care are compania-mamă în afara UE trebuie să depună raportul CbCR și în România sau într-unul dintre statele membre UE.

III. S-au publicat anumite criterii utilizate în analiza de risc fiscal a contribuabililor

Cu ajutorul celor 21 de criterii nou prevăzute în legislație, contribuabilii pot anticipa mai usor gradul de risc fiscal.

Noi, la ATIPIC Solutions, am dezvoltat în trecut un manual în care aveam deja prezentate o mare parte dintre aceste criterii.

Acum evaluăm posibilitatea de a dezvolta acest manual prin includerea unui număr și mai mare de criterii și cu exemple practice. Înainte de a ne apuca de treabă însă, aș dori să știu dacă pe dumneavoastră vă ajută un astfel de manual, motiv pentru care vă invit să completați acest formular: https://forms.office.com/r/b3k2py72a4.

IV. De acum se poate contesta rezultatul inspecției Antifraudă 

Se va putea dispune refacerea controlului Antifraudă în funcție de concluziile analizării punctului de vedere, principiul de funcționare fiind similar contestațiilor fiscale.

V. Alte noutăți din perioada mai – noiembrie 2022 

Pentru mai multe noutăți relevante, vă invit să parcurgeți sumarul executiv, care cuprinde alte noutăți din perioada august – octombrie 2022, respectiv alte noutăți din perioada mai – iulie 2022.

Avocații de la Băncilă, Diaconu și Asociații (BDA), casă de avocatură asociată EY România, au repurtat o victorie importantă asupra autorităților fiscale, instanțele judecătorești obligându-le la plata de despăgubiri, ca urmare a instituirii unei popriri bancare asigurătorii anulată ca nelegală.

Situația particulară în acest caz a fost reprezentată de indisponibilizarea unei sume importante de bani prin intermediul unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii emise în timpul desfășurării inspecției fiscale, așadar înainte de stabilirea oricăror obligații de plată printr-o decizie de impunere. Organul fiscal a emis decizia de măsuri asigurătorii motivând că respectivul contribuabil, potențial debitor viitor, s-ar putea sustrage de la executarea silită, astfel că a poprit conturile acestuia.

Contribuabilul a contestat și mai apoi a obținut anularea definitivă a deciziei de măsuri asigurătorii, solicitând mai apoi, în cadrul unei acțiuni separate în contencios, despăgubiri pentru sumele „blocate” nelegal, pentru toată perioada indisponibilizării acestora. Astfel, Curtea de Apel București a reținut – și mai apoi Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat – dreptul contribuabilului la a-i fi reparat prejudiciul cauzat prin instituirea măsurilor asigurătorii în baza unui act anulat în mod definitiv, prin acordarea dobânzii legale.

Decizia definitivă favorabilă a fost obținută de echipa de avocați a BDA, condusă de Alex Slujitoru și formată din Cristiana Ionescu și Andrada Pohaci.

Autor:

• Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații, Casa de Avocatură asociată EY

Cu aproape 60% mai mulți contribuabili verificați în cadrul tuturor formelor de control fiscal, în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, cu peste 250% mai multe decizii de impunere emise și cu 740% mai multe debite stabilite în sarcina contribuabililor verificați, sunt rezultatele evidențiate de Raportul de activitate al instituției pentru prima jumătate a anului 2022.

Documentul relevă însă și alte câteva aspecte interesante. Astfel, deși se observă o creștere a numărului de contribuabili care au trecut printr-o inspecție fiscală (18.108, față de 17.179 în 2021), sumele suplimentare stabilite au fost cu aproape un miliard de lei mai mici față de anul trecut, respectiv 1,5 miliarde față de 2,34 miliarde lei, pentru aceeași perioadă.

Acest decalaj va fi cel mai probabil recuperat în a doua parte a anului, chiar într-un context de scădere a numărului inspecțiilor desfășurate. De exemplu, în a doua parte a anului 2021, s-au derulat 15.710 inspecții fiscale care au stabilit sume suplimentare de 2,7 miliarde de lei.

În același timp, se remarcă o creștere de 2,5 ori a numărului verificărilor documentare, de la 2.773 în primul semestru al anului 2021, la 6.942 în primul semestru al anului 2022, ceea ce depășește chiar numărul verificărilor documentare din întreg anul 2021 (6.804). Sumele impuse la plată au fost de aproape trei ori mai mari: 215 milioane lei în primul semestru din 2022, față de 86 milioane lei în aceeași perioadă a anului anterior și 201 milioane lei, sumă impusă în tot anul 2021. Numărul sesizărilor penale efectuate de inspectorii fiscali a scăzut și el, chiar semnificativ, de la 181 se sesizări în primul semestru al anului 2021, la 126 în perioada corespunzătoare a anului 2022.

Pe de altă parte, este îngrijorătoare creșterea sumei stabilite suplimentar în sarcina contribuabililor verificați de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF): de la 23,5 milioane lei la aproape 200 milioane lei, adică o majorare de opt ori în primele șase luni din 2022, față de aceeași perioadă din anul trecut.

Instituția a avut însă o activitate foarte intensă, prin care au fost verificați de patru ori mai mulți contribuabili în prima jumătate a acestui an, respectiv 589, față de 167 în perioada similară din anul precedent.

Sunt cifre oficiale care demonstrează intenția autorităților de control fiscal de a intensifica activitatea de control, urmând strategia ale cărei obiective principale sunt de a descoperi cazurile de fraudă și neconformare la plata datoriilor către buget și recuperarea sumelor datorate de către contribuabili.

Mulți contribuabili continuă însă să se întrebe cum să NU ajungă subiectul unei inspecții fiscale sau al unei verificări documentare care, așa cum reiese din practică, de cele mai multe ori, se finalizează cu sume suplimentare impuse la plată. Răspunsul continuă să fie acela că nu există o „rețetă” de urmat care să asigure desfășurarea liniștită a activității, fără vizite din partea ANAF.

Din perspectiva autorităților, fiecare contribuabil, mic sau mare, companii sau persoane fizice, este încadrat pe o scară de risc, în funcție de comportamentul fiscal privind declararea și achitarea taxelor și impozitelor, cuantumul acestora, neregulile identificate în controalele precedente etc.

Potrivit legii, la baza deciziei de a verifica sau nu un contribuabil stă această „analiză de risc”, definită de Codul de procedură fiscală drept „activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală”. Astfel, contribuabilii încadrați la „risc mare” sunt controlați cu prioritate, în timp ce contribuabilii cu „risc mic” sunt lăsați pe plan secund.

Deși de-a lungul vremii au existat numeroase discuții între mediul de afaceri și Ministerul de Finanțe cu privire la stabilirea (și apoi publicarea) unor criterii clare în funcție de care se determină riscul unui contribuabil – la un moment dat discutându-se chiar de corelarea acestui risc cu posibilitatea de a accesa diverse facilități fiscale, credite bancare etc., nici până în prezent nu există un act normativ care să detalieze criteriile de risc, clasele de risc și procedura de determinare a riscului, cu toate că în varii rapoarte sunt menționate anumite zone de interes privind riscul (spre exemplu, în Raportul privind activitatea ANAF pentru semestrul I din 2021 se precizează că „Riscurile majore identificate în primul semestru al anului 2021 sunt reprezentate de riscul de subdeclarare a obligațiilor fiscale, precum și de riscul privind neachitarea obligațiilor de plată (ținând cont de facilitățile oferite), respectiv: riscul privind neachitarea obligațiilor fiscale, riscul privind plata cu întârziere a obligațiilor fiscale, riscul privind provocarea insolvabilității/reducerea intenționată a capacității financiare”).

Există totuși un instrument (o analiză profesionistă) pe care fiecare contribuabil ar putea să-l utilizeze inteligent, prin care este investigat gradul de risc, pentru a ști în fiecare moment cum sunt „priviți” de autoritățile fiscale și cât de ridicată este probabilitatea de a fi subiectul unui control fiscal.

EY oferă o asemenea analiză rapidă a factorilor de risc, determinând cu acuratețe ridicată nivelul de risc al contribuabilului, fără însă a pretinde că ANAF are o viziune identică asupra contribuabilului.

Autori:

• Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
• Andra Ciotic, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Un buget sănătos al unui stat, care să acopere cea mai mare parte a pozițiilor de cheltuieli prevăzute, poate fi construit, printre altele, cu aportul corect și prompt al contribuabililor, persoane fizice și juridice deopotrivă. Încasarea impozitelor, care sunt stabilite cu reținere la sursă ori prin impunere și plată pe bază de declarații voluntare, este un proces atent urmărit de autoritățile fiscale la nivel global.

Dar care sunt căile, modalitățile și instrumentele prin care contribuabilii sunt anunțați și îndemnați să se conformeze voluntar la plata datoriilor către stat? Creșterea gradului de colectare a impozitelor este prioritatea nr. 1 a autorităților fiscale din întreaga lume, nu doar a celor din România.

Nu este mai puțin adevărat că sunt țări, și vorbim aici mai ales despre economiile avansate, care înregistrează un grad foarte înalt al achitării/colectării dărilor care cad în sarcina persoanelor fizice comparativ cu statele mai puțin dezvoltate. Exemplele de notorietate sunt Germania, Austria, țările nordice sau Marea Britanie.

Este vorba despre impozite pe veniturile realizate din diferite surse, care nu sunt reținute la sursă, pentru care contribuabilii trebuie să se conformeze singuri, la scadențele și în cuantumurile prevăzute de legislație.

Pe de o parte, corectitudinea vine, în cazul unor popoare, din tradiție, cultură și educația timpurie, în sensul conștientizării faptului că de această atitudine depinde în bună parte rezolvarea problemelor comunității ori ale țării, prin bugetul local sau național. Pe de altă parte, autoritățile fiscale s-au impus în timp și prin programe educativ-preventive, legislația fiind clară și suficient de drastică, încât să inhibe intențiile de a evita, total sau parțial, plata impozitelor.

Cu toate acestea, peste tot în lume sunt contribuabili mai puțin dispuși să fie prompți în legătură cu datoriile de achitat la stat, astfel că autoritățile încearcă pe toate căile să motiveze contribuabilii pentru a fi la zi cu plățile, să explice care sunt avantajele și cum să se conformeze.

În acest sens, Fiscul fiecărei țări caută metodele și acțiunile potrivite prin care să crească cât de mult se poate gradul de conformare. Cu alte cuvinte, să îi determine pe contribuabili să se înscrie voluntar la plata impozitelor, declarându-și corect toate sursele de venit. Unele state au optat pentru acțiuni de prevenție, în timp ce altele au căutat soluții pentru a interveni post-factum în cazul depistării contribuabililor incorecți.

În Belgia, administrația fiscală a optat pentru a trimite scrisori de reamintire, prin care contribuabilii sunt informați cu privire la obiectivele pentru care statul belgian va utiliza banii publici colectați prin plata taxelor și impozitelor. Demersul autorităților s-a concretizat în creșterea plăților în avans a impozitelor, iar acțiunea în sine a avut un profit (a se citi venituri suplimentare la buget) de peste 50 de ori costul demersului în sine.

Un experiment din perspectiva comportamentală a avut loc în Polonia și a vizat un număr de circa 150.000 de contribuabili persoane fizice, atât din zone urbane, cât și rurale. Aceștia au primit, aleatoriu, fie o scrisoare informativă, de reamintire a datoriilor de plată, fie una dintre cele nouă modele de scrisori create cu rolul de a schimba comportamentul cetățenilor în mod pozitiv. Au fost folosite mesaje cu tonuri blânde, care mizau pe responsabilitatea socială și pe ce probleme concrete ar putea fi rezolvate de statul polonez din impozitele și taxele colectate. Dar au fost trimise și mesaje cu tonuri ceva mai dure, care evidențiau sancțiunile pentru neplată.

Evident, contribuabilii au răspuns diferit aceluiași mod de abordare. De exemplu, la mesajul cu privire la ce anume poate face statul polonez din banii publici colectați din taxe și impozite, reacția pozitivă a venit mai ales din partea tinerilor, în rândul cărora a crescut rata de conformare, în timp ce în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani, efectul a fost sub așteptări.

În anul declanșării pandemiei, 2020, Estonia a introdus un serviciu electronic care oferă contribuabililor posibilitatea de a afla în ce categorie de risc sunt încadrați de către autoritatea fiscală. Fiscul a introdus aici trei niveluri de risc: verde (în ordine din punct de vedere al administrației fiscale),  galben (există unele deficiențe), roșu (cu deficiențe grave). Evaluările sunt realizate pe baza analizei declarațiilor fiscale anterioare și a constatărilor organelor de control, precum și pe date primite de la terți. Această modalitate a încadrării contribuabililor pe un anumit nivel de risc oferă contribuabililor posibilitatea de a-și corecta deficiențele fiscale în mod voluntar.

Si alte state, mai proactive în măsuri și acțiuni, au avut inițiative importante de educație fiscală. Un bun exemplu este Italia, unde Fiscul a avut întâlniri cu peste 1.500 de studenți anual, de asemenea Spania, cu programe la care au participat peste 45.000 de studenți.

Cum este abordat acest subiect în România? Începând cu al doilea trimestru al acestui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a inițiat o amplă campanie de informare care a vizat transmiterea unui mesaj simplu, pe o direcție foarte clară: se dorește creșterea gradului de conformare fiscală voluntară în rândul persoanelor fizice. ANAF mizează pe spiritul de responsabilitate civică al contribuabililor, dar și pe campanii de informare cu privire la procedurile de declarare a veniturilor și de plată a impozitelor. Toate aceste acțiuni au scopul de a ajuta contribuabilii și vizează crearea unei relații de parteneriat Fisc – Contribuabil, întocmai cum se întâmplă în economiile avansate.

Ceea ce se dorește să rămână în mintea contribuabililor, de la mari corporații, la mici antreprenori, până la persoane fizice, este că un grad de colectare cât mai mare se va translata într-un buget național sănătos, responsabilitatea socială însemnând, printre altele, și conformarea fiscală din partea contribuabililor. Pe de altă parte, acest act al fiecărui cetățean român ar putea reduce riscul unei potențiale creșteri a taxelor, măsură la care autoritățile recurg uneori pentru a umple golurile de venituri la buget.

În paralel cu sprijinul oferit contribuabililor pentru înțelegerea și conformarea cu privire la  obligațiile fiscale, ANAF intensifică și activitatea de inspecție fiscală, cu precădere în rândul persoanelor fizice. Ca urmare a analizelor de risc efectuate, ANAF a anunțat recent că un număr de peste 500.000 de contribuabili au fost identificați ca având risc crescut de neconformare. Aceștia au intrat deja într-o amplă operațiune de control la nivel naţional, care a început la 1 iulie 2022.

În ceea ce privește creșterea conformării voluntare, au fost trimise scrisori de informare, s-au organizat webinarii pe tipuri de venit, inclusiv o campanie de informare și educare.

Toate aceste măsuri fac parte din strategia ANAF de stimulare a conformării voluntare, concentrată, în primul rând pe educarea și informarea contribuabililor. Sunt prevăzute  însă și acțiuni de control menite să oprească cât mai mult intenția de neconformare.

Campaniile de informare derulate recent de ANAF au avut în vedere mai ales persoanele care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (închiriere proprietăți), pe cele care au venituri din prestarea activităților de înfrumusețare și întreținere corporală, precum și cadrele didactice, pentru venituri din meditații. Acțiunile ANAF au inclus, printre multe altele, transmiterea unor scrisori de informare cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, organizarea unor seminarii web cu participarea contribuabililor, au fost pregătite ghiduri de informare pe diverse arii de interes.

Până în prezent, în România, persoanele fizice nu au fost neapărat în centrul atenției Fiscului, dar lucrurile s-au schimbat, mai ales în contextul dificultăților economice la nivel regional și global, care fac necesară și obligatorie creșterea volumului impozitelor colectate, pentru realizarea cheltuielilor prevăzute în bugetul național.

Este probabil că ANAF va continua acțiunile de informare și educare în vederea creșterii conformării fiscal voluntare la nivel naţional în rândul persoanelor fizice, dar să ne așteptăm și la controale mai intense. Dacă am ține cont de proverbul „Prevenția este mama înțelepciunii”, indicat ar fi să ne conformăm preventiv, să nu așteptăm să ne regăsim pe listele ANAF privind rezultatele controalelor și ale obligațiilor fiscale în plus.

Autori:

• Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
• Dan Răuț, Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Apetitul românilor a crescut semnificativ în ultimii ani, mai ales după criza financiară declanșată în anul 2008, pentru investiții de toate tipurile, cu precădere însă în zona imobiliară. Unul dintre stereotipurile împământenite în mentalitatea oamenilor este metoda de economisire și investiție prin achiziționarea de bunuri imobile, în mare parte cu scopul de a le închiria ulterior, pentru a obține un venit oarecum constant și predictibil.

Considerând că este una dintre cele mai sigure căi de a „investi”, multe persoane fizice apelează la diverse metode de cumpărare, cu scopul de a realiza o astfel de tranzacție, care se presupune a fi avantajoasă pe termen scurt, mediu și lung (în funcție de planul de investiție gândit) – fie cash/„cu banii jos”, de către cei care au deja niște economii puse de-o parte, fie chiar prin împrumuturi și credite, de către cei care consideră că „rata la bancă se susține din chirie, iar la final rămâi cu locuința”.

Care sunt însă obligațiile fiscale ce rezultă din închirierea unor astfel de bunuri, în special pentru persoanele fizice, care, de cele mai multe ori, nu au parte de o consultanță fiscală adecvată sau nu dețin cunoștințele legislative necesare? Fie că vorbim despre spații de dimensiuni mai mari sau mai mici – de la garsoniere, apartamente, vile, blocuri/clădiri și diverse spații și complexe rezidențiale, piața pare că este, în continuare, foarte dinamică. Proprietarii trebuie să știe însă că, pe lângă venitul/ profitul obținut, le revin o serie de obligații fiscale, întrucât orice potențială sursă de venit devine pentru ANAF o sursă de impozitare și colectare de taxe, potrivit legislației în vigoare.

Sunt veniturile din chirii o prioritate pentru ANAF privind colectarea de taxe la bugetul de stat?  Putem presupune lesne că este una dintre marile zone de interes (de altfel, ANAF și-a declarat deseori preocuparea în această zonă) în ceea ce privește colectarea de impozite din veniturile persoanelor fizice, fie și din simplul fapt că sursa de venit (spațiul imobil în sine) este una cât se poate de palpabilă și, de asemenea, beneficiarul de venit poate fi relativ ușor de identificat comparativ cu alte cazuri.

Statisticile oficiale (formale) arată că România este pe lista fruntașelor între statele membre ale Uniunii Europene (UE) cu cei mai mulți proprietari de locuințe. Conform statisticilor Eurostat (pentru anul 2019), aproape 96% dintre persoane dețin proprietatea în care locuiesc, în timp ce 4% locuiesc cu chirie. Datele statistice din România pentru anul 2019 privind structura gospodăriilor, după statutul de ocupare a locuinței principale, diferă puțin față de datele Eurostat – ex. din 7.506.000 gospodării: 95,4% erau în proprietate personală, iar 4,6% închiriate.

Cu toate acestea, estimările neoficiale sugerează că între 7-15% din sectorul locuințelor private este închiriat, și chiar între 15-20% pentru imobilele cu utilizare rezidențială din București și din alte orașe mari (de exemplu, Cluj).

Cifrele de mai sus pot fi interpretate în sensul că există o zonă informală de închiriere a bunurilor imobile în România, mai pe scurt – există un număr de persoane care închiriază neoficial, fie fără un contract de închiriere, fie cu un contract între părți, neînregistrat/nedeclarat.

Pe termen mediu și lung, generalizarea închirierilor informale (așa-numitul «proces de informalizare a pieței chiriilor») poate avea efecte negative pentru mediul socio-economic, precum utilizarea în mod necorespunzător a imobilului de către chiriaș, lipsa protecției legale asociată unui contract, limitarea ofertei pe piață de locuințe de închiriat și creșterea prețurilor, conducând astfel la descurajarea optării pentru închirierea în baza unui contract oficial.

Și la nivel global, fenomenul de închiriere informală este unul răspândit, întrucât mulți proprietari optează să își păstreze proprietatea off the books, astfel încât să nu fie nevoiți să plătească impozite ori să suporte ceea ce ei consideră legi și reglementări împovărătoare. Probabil, o mentalitate împărtășită și în România într-o bună măsură.

Studiul „Locuirea în România: Către o strategie națională în domeniul locuirii” menționează că piața locală de închiriere a locuințelor „este, în mare parte, neoficială”. Numeroase tranzacții de închiriere au loc informal (fără încheierea unui contract între părți), iar acest lucru este exacerbat de mai mulți factori. Mai mult, nici legislația în vigoare (Codul civil) nu prevede în mod expres obligativitatea încheierii unor contracte scrise între proprietar și chiriaș, iar lipsa acestora este o practică comună („închirierile informale”). De asemenea, chiar și dacă un contract de închiriere este fiscalizat, de multe ori chiria stipulată în contract poate fi mult mai mică decât cea plătită efectiv de chiriaș proprietarului. România se confruntă atât cu fenomenul de sub-declarare, cât și cu cel de nedeclarare a veniturilor din chirii, răspândite de altfel și la nivel global, însă la nivelul statelor mai dezvoltate (UE sau UK), neconformarea fiscală în această zonă este mult mai redusă.

Recentele modificări ale Codului fiscal care vizează impozitarea anumitor venituri ale persoanelor fizice din cedarea folosinței bunurilor prevăd faptul că, pentru veniturile din chirii realizate începând cu 1 ianuarie 2023, altele decât veniturile din arendă și din închirierea în scop turistic, impozitul se va datora la venitul brut realizat. Cu alte cuvinte, se va elimina cota forfetară de 40% care în prezent este dedusă la calculul venitului impozabil și care făcea ca nivelul de taxare al veniturilor din chirii să fie de aproximativ 6% în realitate. Pentru veniturile obținute începând cu 1 ianuarie 2023, cota de impozitare va fi de 10%. La prima vedere, pare a fi o măsură care echivalează cu dublarea, aproape, a taxelor, lăsând la o parte o eventuală obligație de a plăti CASS, al cărui nivel poate fi dublu față de cel actual, în funcție de nivelul venitului.

De menționat însă că, în România, contribuabilii beneficiază oricum de o cotă de impozitare mult mai mică decât în alte state membre UE, prin urmare, această sursă de venit e posibil să nu-și diminueze cu mult atractivitatea și încă poate să reprezinte o activitate „profitabilă”. Evident, Codul fiscal prevede și alte forme de impozitare a veniturilor din chirii și ne așteptăm ca proprietarii să le analizeze și să opteze pentru varianta cea mai potrivită.

Subliniem faptul că o altă obligație mai veche a fost reintrodusă, și anume obligația înregistrării la ANAF a contractelor de închiriere, tot cu aplicare de la 1 ianuarie 2023, iar termenul de înregistrare este similar cu cel anterior, 30 de zile de la data încheierii contractului/ sau apariției unei modificări contractuale, cum ar fi modificarea prețului de închiriere, durata închirierii etc. Pentru contractele încheiate anterior anului 2023, care însă rămân valabile, obligația de înregistrare a acestora este în termen de 90 de zile, începând de la 1 ianuarie 2023. Anterior, între 2018-2022, persoanele care obțineau venituri din chirii nu mai aveau obligația să înregistreze contractele de chirie la ANAF, însă opțional, puteau face acest demers.

Deși poate părea o povară administrativă suplimentară pentru contribuabili, totuși aceasta poate fi deopotrivă o acțiune benefică pentru ei. În primul rând, un contract înregistrat „oficial” poate conferi și o protecție legală sporită pentru proprietar, așa cum remarcam anterior, dacă în urma unor neînțelegeri cu chiriașii, ajung la litigii. Pe de altă parte, o astfel de măsură poate fi utilă chiar și din punct de vedere administrativ pentru contribuabil. Ce se poate întâmpla dacă ANAF, într-un cadru digitalizat corespunzător, ar avea posibilitatea să acceseze informația într-un mod predictibil și să o utilizeze în timp real în vederea sprijinirii contribuabililor? Ar putea oferi, poate, chiar un suport tehnic avansat sau o asistență fiscală personalizată, de exemplu, ar putea concepe și implementa un proces mai facil de pre-completare a Declarației Unice.

Una dintre misiunile comunicate, nu doar de ANAF, dar și de întregul aparat de stat, este de a accelera digitalizarea instituțiilor, atât intern, cât și extern, inclusiv în relația cu contribuabilii. Așadar, reîntoarcerea la înregistrarea contractelor de chirie poate fi o ocazie bună de a contribui la simplificarea, unificarea și precompletarea anumitor modele de declarații și procese fiscale. Ocazie cu care s-ar putea diminua erorile la completare și depunere a declarațiilor de către persoanele fizice și, implicit, s-ar economisi și resurse de ambele părți: pentru contribuabili se reduce riscul de depunere incorectă sau după termenul legal și, deci, se reduce riscul de a primi și plăti penalități suplimentare. Pentru ANAF, s-ar reduce efortul personalului implicat (oricum foarte redus) și/sau ar conduce la o creștere a colectării.

Indiferent de modificările legislative, contribuabilii trebuie să fie conștienți de obligațiile legale ce le revin și să acționeze diligent în vederea conformării fiscale. Nu demult, președintele ANAF, Lucian Heiuş, explica într-un video-mesaj public că, pentru contribuabili, conformarea voluntară ar trebui văzută ca o îndatorire civică, fiind o sursă de beneficii pentru comunitate. Am putea interpreta că prin plata taxelor (și, deci, printr-o conduită de conformare fiscală voluntară), o persoană fizică poate sprijini comunitatea în care trăiește, fiindcă din taxele colectate se pot realiza diverse proiecte de dezvoltare economico-sociale. Astfel, taxele individuale pot fi văzute ca o investiție colectivă în mediul în care trăim. Din partea contribuabililor, așteptarea este spre un grad de conformare fiscală cât mai mare și, preferabil, în mod voluntar, pentru că în final, efortul individual să le fie „recompensat” prin implementarea unor proiecte economico-sociale relevante pentru ei și comunitate, deci să li se întoarcă sub forma unor „beneficii” colective.

Pentru cei care cred că „oricum nu mă poate găsi ANAF-ul”, deci „de ce să mă conformez?”,  sfatul este să fie prudenți și să nu subestimeze capacitatea autorităților fiscale de a-și exercita atribuțiile. În prezent, există o multitudine de surse de date publice – unele foarte vizibile – ce pot fi accesate, corelate, analizate și procesate – astfel încât să se poate identifica cine, cum și când realizează venituri. Într-o eră a tehnologiilor avansate și în care interacțiunile umane sunt majoritatea digitale, aproape orice activitate are și o conexiune sau o componentă electronică, de unde rezultă că aproape orice informație se află „la un click distanță”, iar mai devreme sau mai târziu, ANAF poate colecta și corela date care să identifice persoanele ce nu se conformează.

Fie că vorbim despre venituri din chirii sau de orice alt tip de venituri, lucrurile trebuie privite și dintr-o altă perspectivă, chiar dacă poate sună plictisitor și clișeic: să nu ne mai uităm cu lupa la taxele actuale doar ca la niște costuri, ci să ne uităm cu încredere că acestea ar putea fi investiția în viitorul nostru.

Peste 90% dintre companiile din România spun că o creștere a incidenței atacurilor informatice le poate perturba serios activitatea. Un procent de 72% dintre acestea au un departament intern specializat sau un partener extern care să prevină exploatarea rețelelor lor în urma unui atac informatic. Aproape jumătate dintre companii (46%) spun însă că au arii care nu sunt acoperite sau nu sunt suficient protejate de atacurile hackerilor.

Acestea sunt principalele concluzii rezultate în urma unui sondaj Tax & Cyber, derulat recent de EY pe piața locală, care arată direcţia în care marile companii din România au în vedere să se orienteze în perioada următoare în privința măsurilor de securitate cibernetică. Companiile respondente la acest sondaj au peste 100 de angajaţi, iar 77% dintre ele au cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, domeniile de activitate din care provin incluzând 16 zone, între care industria producătoare, agricultură, industria petrolieră, construcţii, bunuri de larg consum, transport, servicii financiare etc. Din punct de vedere al organizării funcţiei fiscale, 67% dintre respondenți au menţionat că este organizată intern (ca departament sau echipă specializată). În mod continuu şi chiar mai accentuat în ultima perioadă, organizaţiile globale redefinesc funcţia fiscală pentru a beneficia de avantajele tehnologiei digitale şi cloud, fiind concentrate pe managementul datelor ca un factor cheie. Desigur, un semn de întrebare rămâne în ce priveşte impactul atacurilor informatice asupra acurateţii datelor fiscale. Este normal să existe această întrebare la nivelul contribuabililor deoarece, odată cu digitalizarea accelerata post-pandemică,  a crescut semnificativ şi numărul atacurilor informatice. Aşadar, iată că o concluzie la care contribuabilii au ajuns (nu benevol, din păcate) este că domeniul fiscal poate fi o sursă de date interesante, vulnerabil la atacurile informatice.

Rezultatele sondajului arată de asemenea că, mai ales în această perioadă în care atacurile cibernetice s-au înmulțit semnificativ, firmele trebuie să acorde atenție și acestei zone și să deblocheze resursele financiare necesare realizării investițiilor pentru consolidarea propriei securități cibernetice. 57% dintre respondenţii la sondaj au declarat că urmăresc creşterea investiţiilor pentru îmbunătățirea protecției împotriva atacurilor informatice, iar 28% doresc să îmbunătăţească măsurile existente. Pe de altă parte însă, restul respondenţilor declară fie că nu au resursele financiare necesare, fie consideră că au implementat deja suficiente măsuri sau că le vor avea în vedere în cazul unui atac informatic.

Clarisa Tesu, Partener, Forensic & Integrity Services, EY România: „Odată cu digitalizarea informaţiilor fiscale, vine şi o creştere semnificativă a expunerii acestor informaţii la potenţiale atacuri, care pot atrage sancțiuni de la anumite autorități sau procese lungi şi costisitoare. Implementarea unor soluții de Data Loss Prevention  – de prevenire și oprire a exfiltrării de date informatice – şi definirea unui plan de răspuns la incidente informatice sunt esenţiale pentru a identifica, stopa şi răspunde prompt unui astfel de atac, dar şi pentru a proteja datele sensibile şi confidențiale ale companiei”.

Doar 38% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că toate datele sunt vulnerabile în cazul unui atac informatic, restul respondenţilor fiind preocupaţi cel mai mult de datele financiare (inclusiv cele fiscale), urmate de cele comerciale şi, într-o mai mică măsură, de cele care ţin de resurse umane şi de juridic.

„Atacurile informatice sunt foarte frecvente, puține sunt companiile care să nu se fi confruntat cu vreun incident informatic în ultimele 12 luni. De cele mai multe ori, aşa cum s-a văzut în practică, acestea au și un impact asupra business-ului. Le recomandăm contribuabililor să își protejeze calitatea datelor fiscale, nu doar să se asigure că departamentul specializat sau partenerul extern cu care colaborează efectuează nişte sarcini de rutină”, declară Andra Cașu, Partener, Liderul Departamentului de Impozite Directe, EY România.

Sunt încă multe companii (de dimensiuni mari sau mici) care ignoră riscurile fiscale care pot apărea odată cu modificarea unor date fiscale printr-un atac informatic. Spre exemplu, se pot petrece modificări în contul de profit și pierdere, ceea ce înseamnă un rezultat fiscal denaturat, adică plata unei sume complet diferite. Cu alte cuvinte, orice intervenție asupra datelor poate veni la pachet cu un risc profesional și reputațional deloc de neglijat.

De asemenea, ar trebui acordată o atenție sporită lizibilității datelor, pentru că pot apărea denaturări importante, care pot afecta contribuabilii. Aici marea majoritate a respondenților (80%) la sondajul EY România consideră că deţine toate documentele şi informaţiile într-un format lizibil, ceea ce este un semnal pozitiv în ceea ce priveşte calitatea datelor fiscale.

Nu în ultimul rând, e de avut în vedere faptul că orice inspecție fiscală presupune examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului. Astfel, în cadrul sondajului, 40% din respondenți au declarat că au fost subiectul unei inspecții fiscale generale, în timp ce 24% au avut o inspecție parțială sau un control inopinat. Cu toate acestea, rămâne un segment de 36% dintre contribuabilii respondenți, care încă nu au făcut obiectul unei inspecții fiscale.

Având în vedere cele de mai sus, este clar că pericolele cibernetice pot avea impact semnificativ din punct de vedere financiar-fiscal. De aceea, companiile trebuie să acorde o atenţie deosebită acestui aspect, pentru a identifica în timp util potenţialele consecinţe negative. Poate fi vorba, pe de o parte, de o revizuire internă a proceselor şi a gradului intern de pregătire a personalului în domeniul riscurilor cibernetice, dar şi de specializarea zonelor de automatizare în domeniul financiar-fiscal, pentru a evita orice expuneri ulterioare generate de afectarea datelor.

Serviciile prestate de societățile corespondente nu intră în categoria servicii prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare și nici din prelucrările de date sau din furnizarea de informații, iar TVA nu este datorată în România.

CJUE a stabilit că art. 56 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretat în sensul că serviciile de soluționare a daunelor prestate de societăți corespondente în numele și pe seama unei societăți de asigurări nu fac parte din serviciile prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare și nici din prelucrările de date sau din furnizarea de informații, invalidând astfel interpretarea dată de autoritățile fiscale române într-o serie de decizii de impunere emise în privința contribuabililor de pe piața asigurărilor.

https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=263732&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=328301

În esență, chestiunea litigioasă din litigiul principal vizează stabilirea locului de taxare din perspectiva TVA a serviciilor de soluționare a daunelor prestate de societăți corespondente (cu sediul în diferite state membre ale Uniunii Europene) în beneficiul unei societăți de asigurare cu sediul în România, în contextul în care, în cadrul unor serii de inspecții fiscale efectuate societățile de asigurări din România, ANAF a considerat că serviciile de soluționare a daunelor prestate de societăți corespondente în numele și pe seama acestora ar reprezenta operațiuni taxabile din perspectiva TVA în România, locul prestării fiind la sediul beneficiarului, deci în România, întrucât serviciile de soluționare a daunelor fac parte din serviciile prestate de ingineri și ca urmare au stabilit TVA suplimentar de plată. Motivul invocat a fost, în principal, acela că serviciile prestate de societățile corespondente ar fi similare cu cele prestate de ingineri și a avocați și, ca atare, ar deveni incidentă excepția de la regula stabilirii locului taxării la sediul prestatorului, astfel încât acestea ar trebui taxate în România, la sediul beneficiarului.

Uniqa a contestat actele de impunere în fața instanțelor naționale susținând că serviciile de soluționare daune prestate de societățile corespondente pentru acesta nu reprezintă operațiuni taxabile în România întrucât locul prestării acestor servicii este atât potrivit legislației naționale cât și potrivit prevederilor Directivei TVA la sediul prestatorului, deci în afara României, în cazul său fiind aplicabilă regula potrivit căreia locul taxării este Statul membru de la sediul prestatorului și, nu situația de excepție potrivit căreia locul taxării este în țara beneficiarului serviciului. În alte cuvinte, serviciile prestate de societățile corespondente nu se încadrează în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv, în categoria serviciilor prestate de consultanți, ingineri, juriști și avocați, contabili și experți contabili, de birourile de studii și alte servicii similare, având atât natură și finalitate cu totul și cu totul diferită de acestea din urmă.

În acest context, la solicitarea Uniqa (care a beneficiat de asistență juridică și fiscală a D&B David și Baias și a PwC România, fiind reprezentată în procedurile judiciare de av. prof. dr. Radu Bufan), judecătorul național a admis solicitarea de formulare a unei întrebări preliminare formulată și a adresat CJUE întrebarea ce face obiectul cauzei C -267/21, respectiv, „dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 56 din Directiva 2006/112, serviciile de soluționare a daunelor prestate de către societățile [partenere] pentru o societate de asigurări, în numele și pe seama acesteia din urmă, pot fi încadrate în categoria serviciilor prestate de consultanți, ingineri, birouri de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare, precum și prelucrările de date și furnizarea de informații”.

Prin soluția pronunțată la data de 01.08.2022 în cauza C-267/21, CJUE a invalidat interpretarea organelor fiscale și a stabilit, în acord cu cele susținute de companie, că serviciile de soluționare a daunelor prestate de societăți corespondente în numele și pe seama unei societăți de asigurări nu fac parte din serviciile prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare și nici din prelucrările de date sau din furnizarea de informații și, ca atare, TVA nu era datorat în România.

În esență, în motivare, CJUE a statuat că art. 56 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2006/112 nu are în vedere profesii precum cele de avocat, consultant, expert contabil, inginer, ci prestări de servicii, legiuitorul european utilizând profesiile care sunt menționate în această prevedere drept un mijloc de definire a categoriilor de prestări de servicii care sunt avute în vedere de aceasta și astfel, este necesar să se stabilească dacă serviciile de soluționare a daunelor furnizate în numele și pe seama unei societăți de asigurări fac parte din prestările de servicii furnizate în principal și în mod obișnuit în cadrul profesiilor enumerate la art. 56 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2006/112.

Odată stabilite aceste reguli de interpretare, CJUE analizează fiecare categorie de servicii și concluzionează că serviciile de soluționare daune nu se încadrează în niciuna dintre acestea, întrucât în esență acest tip de servicii presupune prestații specifice care nu pot fi asimilate niciuneia dintre categoriile analizate. În egală măsură, s-a reținut în aceeași hotărâre că prin raportare la jurisprudența existentă, aceste servicii nu pot fi considerate nici servicii similare celor mai sus-expuse și nici nu pot fi apropiate de serviciile de prelucrare a datelor sau asimilate furnizării de informații.

În concret, în privința serviciilor prestate de ingineri la care au făcut referire ANAF în actele de impunere, CJUE stabilește că „exercitarea profesiei de inginer cuprinde servicii care se caracterizează prin faptul că nu este vorba numai despre aplicarea cunoștințelor și a procedeelor existente la probleme concrete, ci și despre dobândirea de cunoștințe noi și despre dezvoltarea de procedee noi pentru rezolvarea acelorași probleme sau a unor probleme noi”, în timp ce „serviciile de soluționare a daunelor furnizate în numele și pe seama unei societăți de asigurare […], nu se încadrează în categoria prestațiilor care corespund acestor caracteristici. Mai precis, deși nu pare exclus ca evaluarea prejudiciilor care rezultă dintr-un accident de circulație să poată fi realizată de un inginer, o astfel de activitate nu se încadrează în mod vădit în serviciile prestate în principal și în mod obișnuit în cadrul acestei profesii, […]. În plus, o asemenea posibilitate nu poate fi avută în vedere nici în ceea ce privește evaluarea pacienților în cadrul unei asigurări medicale pentru călătoriile în străinătate”.

Această soluție pronunțată de CJUE prezintă o importanță deosebită dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, aceasta confirmă criticile formulate de companie încă din faza inspecției fiscale, prin raportare la interpretarea dată de autoritățile fiscale din alte state și de jurisprudența instanțelor din Uniunea Europeană care dovedeau nelegalitatea vădită a interpretării ANAF. Pe de altă parte, această soluție este extrem de relevantă întrucât abordarea ANAF a vizat întreaga industrie de asigurări, iar, la acest moment, sunt mai multe litigii fiscale cu soluții diferite în primă instanță. Or, ne așteptăm ca hotărârea instanței europene să aducă claritate în interpretările date de forurile naționale, facilitând corecta soluționare a cauzelor care în prezent sunt suspendate. Aceasta întrucât, analizând punctual fiecare categorie de activități dintre cele enumerate de excepția din art. 56 alin. (1) lit. (c) din Directiva TVA, Curtea de Justiție a explicat în cuprinsul hotărârii pronunțate în privința fiecăreia dintre acestea de ce nu poate să fie incidentă în privința serviciilor prestate de societățile nerezidente care au prestat servicii către societățile de asigurare, furnizând astfel dezlegări valoroase pentru alte cazuri și aducând clarificări relevate sferei de aplicare a acestui text legal european.

Echipele D&B David și Baias și PwC România implicate în obținerea acestei hotărâri au fost formate din Dan Dascălu (Partener Coordonator al practicii de litigii), Mihail Boian (Partener), precum și Ana Maria Vasile (Avocat asociat) și, respectiv, din Diana Coroabă (Partener) și Inge Abdulcair (Director).

În condițiile în care marea majoritate (peste 80%) a contribuabililor se confruntă cu întârzieri, în general semnificative, în obținerea rambursării sumelor de TVA ce li se cuvin, un procent similar (82%) nu a solicitat niciodată dobânzi.

Acestea sunt concluziile unui sondaj EY România, derulat în perioada 28 iunie – 12 iulie 2022, în rândul a câtorva zeci de contribuabili (din care aproximativ jumătate având calitatea de mare contribuabil), şi care și-a propus să afle în ce măsură contribuabilii sunt conștienți de drepturile ce le revin, de mijloacele de apărare a acestora și de utilizarea efectivă a acestora din urmă.

La mai bine de 10 ani de la importantele hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele „Enel Maritsa”, „Rafinăria Steaua Română” și „Irimie”, care au deschis şi uşurat drumul contribuabililor în a obţine dobânzi pentru întârzierile organelor fiscale în rambursarea sau restituirea sumelor la care contribuabilii sunt îndreptățiți, o mare parte a acestora fie încă nu știu că pot cere dobânzi pentru toate sumele primite cu întârziere în ultimii 5 ani, fie nu le solicită.

Conform Sondajului EY privind dobânzile aferente rambursărilor întârziate de TVA, 65% dintre contribuabilii respondenţi aflați în mod frecvent în poziție de rambursare a TVA solicită rambursarea efectivă a TVA, în timp ce restul fie folosesc TVA pentru compensare cu TVA de plată în lunile următoare, fie acumulează TVA pentru a solicita rambursarea unei sume mai mari (conștienți sau nu că astfel le crește riscul de a avea o inspecție fiscală cu privire la TVA).

În acelaşi timp, statul român a continuat să ignore jurisprudența europeană și națională, refuzând constant să accepte să plătească dobânzi, atunci când a întârziat cu rambursarea de TVA sau cu restituirea altor sume. Studiul nostru a reliefat că, în aproape 95% dintre cazuri, statul a refuzat cererile de dobânzi formulate de contribuabili, astfel că aceștia fie au abandonat demersurile, fie a fost nevoie să obțină hotărâri judecătorești definitive prin care să oblige autoritățile la plata de dobânzi.

Mai mult decât atât, în aproximativ 93% dintre cazuri, deşi statul a fost obligat să plătească dobânzi prin hotărâri judecătorești, ulterior, când contribuabilul a cerut dobânzi pentru același tip de întârziere și a invocat obligația autorității fiscale de a ține cont de hotărârile judecătorești precedente, statul a refuzat din nou şi a fost nevoie ca respectivul contribuabil să meargă mai departe în instanţă pentru a obţine dobânzile.

Din studiul nostru se desprind două concluzii majore – prima, că, în general, contribuabilii nu cunosc sau nu utilizează decât foarte rar acest instrument, deși acesta poate fi extrem de util în obținerea de lichiditate în contextul actual, și a doua – că statul nu acordă dobânzi benevol, ci doar dacă este constrâns de instanțele judecătorești.

„Suntem în aceeași paradigmă de 10 – 15 ani și, cu toate că între timp jurisprudența instanțelor naționale s-a consolidat, recunoscând dreptul la dobânzi contribuabililor ce au fost lipsiți de sumele ce li se cuveneau, autoritățile fiscale refuză cu obstinație să soluționeze favorabil cererile contribuabililor. Este necesar să ieșim odată pentru totdeauna atât din tiparul gândirii de secol XX, de tipul «nu dau statul în judecată pentru că nici nu câștig și o să îmi fie mai rău decât îmi e deja», cât și să schimbăm comportamentul statului și autorităților acestuia. O asemenea schimbare nu cred că poate veni de la sine, ci doar în urma unui număr foarte mare de acțiuni promovate constant de contribuabili pentru apărarea drepturilor lor”, a declarat Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații.

Noile raportări fiscale creează un nivel mult mai mare de transparenţă în relaţia dintre contribuabili şi autorităţile fiscale. Este esenţial ca eforturile depuse în prezent atât de mediul de afaceri, cât şi de către administraţia fiscală să îşi atingă obiectivele şi, în anii în care urmează, să vedem timpi mai reduși de control fiscal, costuri mai reduse de conformare fiscală, simplificarea sau chiar eliminarea altor declarații fiscale, dar şi o îmbunătăţire a colectării şi crearea unui mediu mai echitabil pentru agenţii economici. Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia specialiștilor EY în cadrul webinarulului Tot ce trebuie să știi despre „restartarea sistemului fiscal”: RO e-Factura și RO e-Transport, organizat pe 1 iulie 2022, dată de la care RO e-Factura și RO e-Transport devin obligatorii pentru produsele cu grad de risc fiscal ridicat.

„În mod cert, toate aceste raportări vin cu multiple provocări asociate – începând de la înţelegerea cerinţelor, costurile suplimentare de conformare, calibrarea soluţiilor ERP sau identificarea unor soluţii potrivite pentru pregătirea datelor în formatele cerute, timpul şi resursele limitate, termenele scurte de implementare. Este esenţial ca agenţii economici să înţeleagă importanţa şi impactul acestor raportări pe termen lung, atunci când îşi stabilesc strategia şi planul de acţiune pentru adaptarea la noile cerinţe ale ANAF. După un an de pregătiri pentru raportarea SAF-T, alături de clienţii noştri, vedem cât este de important ca, dincolo de alegerea unei soluţii tehnice care să fie cât mai adaptată specificului activităţii şi sistemelor ERP folosite, să fie înțelese cerinţele de raportare, cum se corelează datele raportate şi care sunt soluţiile inteligente la care se poate apela atunci când tehnologia îşi are limitările sale”, arată Georgiana Iancu, Partener, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte.

La Webinarul EY au participat reprezentanți ANAF şi ai Direcției Generale Antifraudă. Albert Fruth, Consilier Superior ANAF în cadrul Unităţii de Management al Informaţiei, a acoperit mai multe aspecte care țin de aplicabilitatea e-factura şi a declarat: „Sistemul RO e-Factura a fost creat în vederea punerii la dispoziția operatorilor economici a unui serviciu electronic pentru emiterea și primirea facturilor, ce contribuie la susținerea unui mediu fiscal eficient şi adaptat nevoilor de tranziție către o metodă de lucru bazată pe instrumente digitale, nu pe hârtii, răspunzând evoluțiilor tehnologice și cerințelor mediului de afaceri”.

„RO e-transport împreună cu celelalte proiecte de digitalizare ale ANAF contribuie la reducerea decalajului fiscal și la crearea unui mediu concurențial corect. Aceste instrumente pun la dispoziția ANAF un sistem proactiv de prevenire și identificare timpurie a fraudelor, constituind o premisă pentru creșterea conformării fiscale”, a transmis mediului de afaceri și domnul Teodor-Alexandru Georgescu, director general al Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

De asemenea, în cadrul  webinarului, specialiștii EY au dat vești bune mediului de afaceri: „Pe 30 iunie, a fost publicată Procedura de utilizare și funcționare a sistemului național privind monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, RO e-Transport și amânarea stabilirii de sancțiuni pentru RO e-transport, până la 1 octombrie 2022, măsură mult așteptată de agenții economici”, a punctat Georgiana Iancu, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte. De asemenea, vor fi aduse clarificări suplimentare pentru aplicabilitatea RO e-transport.

Cum percep companiile restartul sistemului fiscal – sondaj EY 

În pragul termenului de raportare în sistemul RO e-factura și a sistemului RO e-Transport, companiile declarau, în proporție covârșitoare – 72%, că nu sunt pregătite pentru „o implementare atât de rapidă”, mai ales luând în calcul faptul că, între 30% şi, respectiv, 45% dintre facturile emise, respectiv primite, sunt pe hârtie, dar și alte proiecte derulate în paralel – cum este SAF-T, care le solicită la maximum resursele. Acestea sunt concluziile unui studiu EY România, derulat zilele acestea, care și-a propus să vadă cât de pregătite se simt companiile să pună în practică noul pachet de „digitalizare” a raportărilor fiscale. Marii contribuabili spun, majoritar – 60%, că, deși au început pregătirile pentru raportarea SAF-T, nu cred că vor fi pregătite să raporteze în termen și apreciază că „o extindere a perioadei de grație este imperios necesară”.

Realitatea cu care se confruntă agenții economici, acum relevată de studiul EY, este că aceștia emit și comunică către clienți, în proporție de 30%, facturile pe hârtie/prin curier sau poștă și le primesc de la furnizori tot tradițional, pe hârtie, prin curier sau poștă, într-o și mai mare proporție, de 45%. Astfel, deși toate companiile care au participat la sondajul EY România au spus că folosesc sisteme informatice financiar-contabile, prelucrarea informațiilor este foarte dificilă. Marii contribuabili – principalii respondenți ai studiului EY România, se mai lovesc de o barieră – preluarea datelor aferente facturilor primite de la furnizori în sistemul financiar-contabil se realizează, pentru 95% dintre ei, în mod semi-automat sau manual. 

De asemenea, un alt aspect interesant revelat de studiul EY România este acela că doar o treime dintre marii contribuabili respondenți au declarat că au înțeles în proporție de cel puțin 70% cerințele raportării în sistemul RO e-factura.

Întrebate fiind care sunt principalele costuri suplimentare pe care estimează că le vor avea pentru a se adapta la raportarea e-Factura, companiile au răspuns că acestea vor veni în principal din implementarea unei soluții tehnice, care să permită generarea facturii electronice, comunicarea prin SPV și procesarea ulterioară a mesajelor generate din SPV în legătură cu e-Factura – 75% dintre respondenți.

„Este interesant că, la această întrebare, companiile iau în considerare şi un potențial impact al neconformării în sistemul RO e-Factura asupra fluxurilor de numerar, în cazul în care partenerii comerciali condiționează plata facturilor de raportarea prin SPV a e-Facturii. Aici bineînțeles, nu se poate exclude un astfel de impact, de aici importanța clarificărilor din partea autorităților fiscale asupra aplicabilității acestei raportări prin RO e-factura pentru produsele cu grad ridicat de risc. Raportarea prin SPV a facturilor pentru produsele cu risc nu se poate substitui facturii originale care susține deducerea TVA la beneficiar, cel puțin nu până la obținerea unei derogări de la regulile de facturare consacrate prin Directiva de TVA”, arată Georgiana Iancu, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte.

Costuri vor mai fi, anticipează agenții economici, și din asigurarea unei piste de audit (arhivare, reconciliere, trasabilitate) între factura tradițională și e-Factura, dar și din resursele umane suplimentare ce vor trebui asigurate, cum arată 13% dintre respondenți.

Aproape 50% dintre marii contribuabili cred că un interval rezonabil pentru a se putea conforma și a factura electronic prin intermediul platformei puse la dispoziție de ANAF ar fi între 6 luni și un an.

De remarcat este faptul că toți agenții economici întrebați au răspuns, în proporție de 90%, că știu că autoritățile fiscale intenționează ca programul e-Factura să devină aplicabil cu caracter generalizat, ceea ce nu poate decât să confere premisele unei și mai bune mobilizări pentru trecerea către facturarea electronică obligatorie, mai arată Georgiana Iancu.

Informații esenţiale pentru Ro e-transport nu pot fi extrase automat

„În ceea ce privește cel de-al doilea proiect de raportare digitală RO e-Transport, companiile care au răspuns demersului EY România au dat de înțeles că nu sunt tocmai pregătite de implementare – 53% dintre ele declarând că nu au făcut, încă, o analiză pentru a vedea cât din datele raportabile în RO e-Transport care pot fi extrase automat sunt disponibile în sistemele ERP. Doar 8% dintre respondenții studiului nostru au spus că au executat această analiză și au constatat că au date disponibile în proporție de 70-90%, ceea ce în mod evident că va duce la dificultăți în întocmirea raportării în RO e-Transport, dar şi în costuri şi timpi suplimentari de obținere şi procesare a informațiilor”, explică Georgiana Constantin, Senior Manager în cadrul departamentului de Taxe Indirecte.

„Dintre informațiile necesare, care nu sunt disponibile în sistemele financiar contabile, respondenții pun pe primul loc detalii despre transport  (transportator și mijlocul de transport) și detaliile despre documentele de transport – 27%. Alte informații importante care nu se regăsesc în sistemele companiilor sunt cele despre locul de descărcare – 15%, detalii despre locul de încărcare –14% sau chiar detalii despre bunurile transportate (cantitate, valoare, cod tarifar) – 11%. Aici trebuie punctat şi că în funcție de operațiunea supusă raportării, mai pot apărea şi informații specifice care sunt obligatorii, cum ar fi punctul de trecere a frontierei sau biroul vamal unde se declară importul sau exportul bunurilor”, mai arată Georgiana Constantin, Senior Manager.

Dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile implicate în raportarea RO e-Transport, studiul EY România a identificat derularea în paralel cu SAF-T și e-Factura, timpul prea scurt de implementare în plin sezon, volumul datelor raportate și acuratețea lor, la care se adaugă timpul scurt de pregătire, resursele numeroase de care ar avea nevoie, pentru a se putea conforma cerințelor legale.

De asemenea, Georgiana Iancu mai punctează şi că, în anumite situații, devine, practic, imposibilă sau foarte dificilă obținerea codul UIT. Un exemplu foarte frecvent este cel al operațiunilor care implică retur sau refuz al mărfii (total sau parțial), care implică rute alternative de transport, sau chiar operațiuni care trebuie efectuate în afara programului de lucru şi pentru care declararea datelor sau accesul prin SPV nu pot fi realizate în timp real. Lipsa accesului sau internet sau chiar dificultatea de a asigura o comunicare în timp real cu conducătorii vehiculelor de transport sunt de asemenea provocări bine știute în rândul celor impactaţi de această raportare.

41% dintre respondenți afirmă chiar că nu identifică potențialul de a asigura o astfel de raportare, având în vedere complexitatea fluxurilor logistice și complexitatea detaliilor care trebuie raportate. O astfel de raportare nu reflectă realitățile din practică cu care se confruntă operatorii implicați în comercializarea de bunuri și nu este adaptată pentru a adresa complexitatea și multitudinea scenariilor din activitatea logistică.  

Raportarea SAF-T. Cum finalul lunii iulie 2022 reprezintă termenul până la care toate companiile mari contribuabili, încadrate în această categorie la 31 decembrie 2021, trebuie să depună Declarația D-406, EY România a dorit să afle și cât de bine merge implementarea acestui proiect. Doar 4% dintre companii declară că au reușit deja, în timp ce 24% dintre respondenți declară că sunt în curs şi speră să reușească să respecte acest termen. Majoritatea marilor contribuabili vechi spun că sunt în curs, dar nu vor fi pregătiți să raporteze în termen. „Apreciem că o extindere a perioadei de grație este imperios necesară”, susțin aceștia.

În ceea ce privește companiile care s-au regăsit pe listele de mari contribuabili după 31 decembrie 2021 și ar trebui să depună declarația până la finele lunii ianuarie 2023 – 10% spun că sunt în curs, dar nu cred ca vor fi pregătite să raporteze la termenul din ianuarie, în vreme ce 40% spun că nu au început încă, dar cred că vor fi pregătite să raporteze până la finalul lunii ianuarie 2023. 25% dintre respondenți spun că sunt în curs și vor fi pregătite să raporteze chiar de la finalul lunii august 2022.