1

Cadrul temporar pentru ajutoare de stat pentru sprijinirea economiei din Uniunea Europeană suferă modificări pentru a doua oară în contextul focarului de infecție cu COVID-19 | Mihaela Mitroi

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Contextul evoluției economiei globale pune sub semnul întrebării care va fi momentul redresării cu adevărat al acesteia. Un termen rezonabil și foarte optimist era probabil până la sfârșitul acestui an, dar există multe semne de îngrijorare pentru Uniunea Europeană ținând cont de rezultatele de până acum. Acesta este motivul pentru care cadrul temporar pentru ajutoarele de stat pentru sprijinirea economiei din Uniunea Europeană suferă modificări pentru a doua oară în contextul focarului de infecție cu COVID-19.

De la primul amendament din 3 aprilie 2020 în care erau prevăzute cinci tipuri de ajutoare pentru statele membre (subvenții directe și avantaje fiscale selective, garanții de stat pentru împrumuturi accesate de companii de la bănci, împrumuturi publice subvenționate către companii și garanții pentru băncile care canalizează sprijinul către economia reală, asigurare de credit la export pe termen scurt), în luna mai apare și cea de-a doua modificare prin adoptarea unor măsuri de recapitalizare și de datorii subordonate.

Până în prezent Comisia a aprobat acordarea de ajutoare de stat de aproximativ 1,9 trilioane euro, din care România a beneficiat doar de 3,3 miliarde de euro. Modificarea din mai stabilește criterii pe baza cărora statele membre pot oferi recapitalizări și instrumente de datorie subordonată societăților aflate în dificultate. Cadrul temporar vizează protejarea condițiilor de concurență echitabile în UE și stabilește o serie de garanții pentru a evita denaturări nejustificate ale concurenței pe piața unică. Acesta va rămâne în vigoare până la sfârșitul lunii decembrie 2020. Pentru măsurile de recapitalizare, Comisia a prelungit această perioadă până la sfârșitul lunii iunie 2021.

În ceea ce privește ajutorul de recapitalizare pentru societăți, cadrul temporar permite prin această modificare intervenții publice punctuale, sub forma unui ajutor de recapitalizare acordat societăților nefinanciare aflate în dificultate. Societățile aflate deja în dificultate la 31 decembrie 2019 nu sunt eligibile pentru ajutor în temeiul cadrului temporar.

Condițiile referitoare la necesitatea, caracterul adecvat și amploarea intervenției statului prevăd faptul că ajutorul de recapitalizare ar trebui acordat numai dacă nu există nicio altă soluție adecvată, iar intervenția trebuie să aibă în vedere interesul comun. Recapitalizările nu ar trebui să depășească minimul necesar pentru a asigura viabilitatea beneficiarului sau ceea ce este necesar pentru a se restabili structura capitalului beneficiarului la nivelul la care se situa aceasta înaintea izbucnirii epidemiei.

Apar și condiții privind participarea statului la capitalul societăților și remunerarea sa, precum și la încetarea participării statului la capitalul societăților în cauză. Astfel, statul trebuie să fie remunerat suficient pentru riscurile pe care și le asumă. În plus, mecanismul de remunerare trebuie să încurajeze societățile beneficiare și/sau pe proprietarii acestora să răscumpere acțiunile dobândite de stat prin intermediul ajutoarelor de stat, pentru a garanta caracterul temporar al intervenției.

În plus, societățile beneficiare și statele membre au obligația să elaboreze o strategie de încetare a participării statului, în special în cazul societăților mari care au primit un ajutor de recapitalizare semnificativ. Există anumite interdicții cu privire la acordarea de dividende și răscumpărările de acțiuni și o limitare strictă a remunerării acordate conducerii, inclusiv o interdicție privind acordarea de prime salariale.

În cazul în care, la șase ani de la acordarea ajutorului de recapitalizare societăților cotate la bursă sau până la șapte ani în cazul altor tipuri de societăți, încetarea participării statului nu este confirmată, va trebui prezentat Comisiei un plan de restructurare a societății beneficiare.

Până la răscumpărarea a cel puțin 75% din valoarea măsurilor de recapitalizare, societăților beneficiare care nu sunt IMM-uri li se interzice în principiu să achiziționeze o participație de peste 10% într-o societate concurentă sau în alți operatori din același sector de activitate.

Cu privire la transparența și raportarea publică, este prevăzut faptul că în termen de trei luni de la recapitalizare statele membre trebuie să publice informații privind identitatea societăților care au primit ajutor și cuantumul ajutorului. Beneficiarii, alții decât IMM-urile, au obligații suplimentare de raportare legate de ajutor.

În ceea ce privește ajutoarele sub formă de instrumente de datorie subordonată acordate societăților, modificarea cadrului prevede și sprijinirea societăților care se confruntă cu dificultăți financiare prin furnizarea de instrumente de datorie subordonată societăților în condiții avantajoase.

Datoriile subordonate nu pot fi convertite în acțiuni atâta vreme cât societatea are capacitatea de a-și continua activitatea, iar statul își asumă riscuri mai mici. Toate condițiile aplicabile măsurilor de recapitalizare menționate anterior se vor aplica și în cazul în care statele membre doresc să acorde instrumente de datorie subordonată al căror cuantum este superior pragurilor stabilite.

Cadrul temporar modificat va rămâne în vigoare până la sfârșitul acestui an, iar pentru măsurile de recapitalizare, perioada a fost prelungită până la sfârșitul lunii iunie 2021. Comisia va evalua ulterior dacă aceste termene vor fi sau nu prelungite în funcție de evoluția crizei actuale.

În concluzie, așteptăm cu nerăbdare adoptarea de către guvern a măsurilor de ajutor de recapitalizare pentru societăți precum și a ajutoarelor sub formă de instrumente de datorie subordonată întrucât este mare nevoie de alte forme de susținere a companiilor în România.




Influența „invizibilului infinit” asupra statului de drept | Ionița Cochințu

Autor: Ionița Cochințu – Magistrat-asistent la Curtea Constituţională a României și cadru didactic asociat la Departamentul de Drept, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA.

Recent, evoluțiile, previziunile și, mai ales, dorințele de a atinge o perfecțiune a statului de drept s-au izbit de un „invizibil infinit” (SARS-CoV-2, COVID-19), care a condus nu numai la stoparea punerii în aplicare a mecanismelor de dezvoltare economică sau a unei democrații reale, ci chiar la o restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale prin instituirea stării de urgență, drepturi care erau deja consacrate constituțional. Însă, chiar și în aceste condiții create de apariția crizei sanitare, respectarea prevederilor Constituției, a democrației, a statului de drept și a drepturilor omului nu trebuie înlăturată. În acest context, atât la nivel național, cât și european și internațional, au apărut anumite recomandări-îndrumări-instrumente care concură la funcționarea statului de drept, relevantă fiind „Lista de verificare a statului de drept în situații de urgență”, realizată de Comisia de la Veneția, prin care au fost elaborate criterii specifice pentru excepțiile de la principiul legalității în situații de urgență.

Ca și concept universal valabil, statul de drept este o caracteristică a sistemelor de drept moderne și democratice. În ciuda faptului că principiul statului de drept este interpretat în fiecare stat într-o manieră specifică, acesta constituie totuși piatra de temelie a fiecărui sistem juridic din lumea modernă, fiind un principiu general recunoscut, inseparabil de Constituția însăși și în mod integral legat de democrație și de protecția drepturilor omului[1].

Așa cum am arătat și cu alte ocazii, prin expunerea unor prelegeri sau prezentări în diferite lucrări, societatea în care trăim evoluează, fiind necesară adoptarea unor noi norme care să reglementeze relațiile sociale sau adaptarea celor existente, în funcție de realitățile sociale, economice, politice, mai ales în contextul „europenizării” și al „globalizării”, în sensul unei protecții sporite a drepturilor și libertăților fundamentale, dar și al unei dinamizări ascendente a tuturor factorilor ce țin de economie, de fiscalitate și, în general, de tot ce ține de progresul și binele societății.

Însă, recent, toate aceste evoluții, previziuni și, mai ales, dorințe de a atinge o perfecțiune a statului de drept s-au izbit de un „invizibil infinit( SARS-CoV-2, COVID-19), care a condus nu numai la stoparea punerii în aplicare a mecanismelor de dezvoltare economică sau a unei democrații reale, ci chiar la o restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale care erau deja consacrate atât la nivel internațional, cât și național, constituțional și dezvoltate prin diferite acte normative.

În acest context, în primul rând, a fost instituită starea de urgență[2], ce reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, care se instituie în următoarele situații: existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale; iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre[3]. Astfel, prin Decret al Președintelui României, s-a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile[4], care este și prelungită cu 30 de zile. Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare a unor criterii[5]: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.

Însă, chiar și în aceste condiții create de evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări și instituirea stării de urgență, respectarea prevederilor Constituției, a democrației, a statului de drept și a drepturilor omului nu trebuie înlăturată. Astfel, atât la nivel național, cât și european și internațional, au apărut anumite recomandări-îndrumări-instrumente.

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, „Comisia de la Veneția”, a examinat în numeroase rânduri limitele constituționale în care se poate acționa în situații de urgență. Aceasta a subliniat constant că securitatea statului și siguranța publică nu pot fi garantate în mod eficient decât într-o democrație care respectă pe deplin statul de drept. Chiar și în cazuri reale de situații de urgență, statul de drept trebuie să prevaleze[6].

Cu privire la statul de drept, după raportul din 2011 privind statul de drept [CDL-AD (2011)003rev][7], Comisia de la Veneția a adoptat, în martie 2016, o Listă detaliată privind statul de drept [CDL-AD (2016)007][8], care oferă o imagine de ansamblu asupra domeniului de aplicare extins al statului de drept, ce acoperă, printre altele, legalitatea (supremația dreptului, relația dintre dreptul internațional și dreptul intern, procedurile legislative, competențele de legiferare ale executivului, situațiile de urgență, actorii privați care exercită sarcini publice), securitatea juridică (accesibilitatea legislației și deciziilor judiciare, previzibilitatea, stabilitatea și coerența, încrederea legitimă, principiul neretroactivității, principiul nulla poena sine lege, autoritatea de lucru judecat), prevenirea abuzurilor de putere, egalitatea în fața legii și nediscriminarea, precum și accesul la justiție (independența și imparțialitatea sistemului judiciar/judecătorilor, procesul echitabil, inclusiv eficacitatea hotărârilor judecătorești și autonomia organelor de urmărire penală). Toate aceste subiecte pot ajuta la identificarea elementelor care alcătuiesc statul de drept, chiar și atunci când sunt utilizate fără o trimitere explicită la acest principiu.

În contextul crizei sanitare fără precedent, Comisia de la Veneția, Consiliul Europei, Consiliul Uniunii Europene, Comisia europeană, Parlamentul Uniunii Europene, Parlamentul României și alte organisme europene și internaționale au readus în discuție instrumente și măsuri care concură la respectarea valorilor fundamentale ale democrației, ale statului de drept și ale drepturilor omului, măsuri ce trebuie să fie proporționale cu amenințarea reprezentată de răspândirea virusului, să fie limitate în timp și să respecte demnitatea umană, precum și unele măsuri financiare, pentru a contracara o recesiune puternică la nivel național, european și internațional.

Comisia de la Veneția a realizat un sumar al rapoartelor sale generale și al avizelor specifice fiecărei țări cu privire la dispozițiile constituționale și legislația privind situațiile de urgență, care facilitează accesul la analiza Comisiei privind compatibilitatea stării de urgență cu principiile fundamentale ale democrației, respectarea drepturilor omului și statul de drept. În acest context, au fost abordate[9] mai multe aspecte ale distribuției competențelor în timpul stărilor de urgență, în special: cerințele de fond ale unei instituiri a stării de urgență; competențele autorităților de a institui această stare de urgență; supravegherea și prelungirea stării de urgență, atât de Parlament, cât și de sistemul judiciar; limitele domeniului de aplicare și durata măsurilor de urgență; posibilitatea modificărilor constituționale și posibilitatea organizării de alegeri și referendumuri constituționale în timpul stărilor de urgență.

Astfel, a fost efectuată o „Listă de verificare a statului de drept” în situații de urgență [CDL-PI(2020)003], Comisia de la Veneția elaborând criterii specifice pentru excepțiile de la principiul legalității în situații de urgență, care are următorul conținut:

  • I. Introducere
  • II. Instituirea stării de urgență: definiție și cerințe de fond
  • III. Derogare de la obligațiile privind drepturile omului
  • IV. Îngrădirea constituțională a drepturilor în starea de urgență
  • V. Instituirea stării de urgență: competențe
  • VI. Supravegherea instituirii stării de urgență și prelungirea stării de urgență: supraveghere parlamentară a stării de urgență; controlul jurisdicțional
  • VII. Durata stării de urgență
  • VIII. Durata măsurilor de urgență
  • IX. Domeniul de aplicare a măsurilor de urgență: principiile necesității și proporționalității; efecte permanente; probleme specifice; interpretare; modificare constituțională; atribuțiile cu privire la organele locale de autoguvernare; tribunalele militare, autoritățile și forțele armate
  • X. Alegeri în timpul stărilor de urgență: aspecte generale; generalitate; referendumul; alegeri prezidențiale, extraordinare în situații militare și de urgență; amânarea alegerilor; modificări ale legii electorale; dizolvarea Parlamentului; activitățile partidelor politice
  • XI.  Documente de referință[10]

 

Totodată, în același sens, Consiliul Europei oferă[11] îndrumări statelor membre cu privire la respectarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept, îndrumări cuprinse într-un document intitulat „Un set de instrumente pentru statele membre”, care acoperă patru domenii cheie:

  1. Derogare de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în perioada de urgență[12];
  2. Respectarea statului de drept și a principiilor democratice în perioadele de urgență, inclusiv limitele privind domeniul de aplicare și durata măsurilor de urgență;
  3. Standarde fundamentale privind drepturile omului, inclusiv libertatea de exprimare, confidențialitatea și protecția datelor, protecția grupurilor vulnerabile împotriva discriminării și dreptul la educație;
  4. Protecția împotriva criminalității și protecția victimelor crimei, în special în ceea ce privește violența bazată pe gen.

În esență, în acest document, intitulatUn set de instrumente pentru statele membre”, se arată că măsurile luate ca răspuns la amenințarea actuală COVID-19 și modul în care acestea sunt aplicate variază considerabil de la o stare la alta în diferite momente de timp, unele fiind restrictive, altele mai relaxate. În timp ce anumite măsuri adoptate de statele membre pot fi justificate pe baza dispozițiilor obișnuite ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) referitoare la protecția sănătății (Protocolul nr. 4 la convenție), măsurile cu caracter excepțional pot necesita derogări de la obligațiile statelor din Convenție. Fiecare stat trebuie să evalueze dacă măsurile pe care le adoptă garantează o astfel de derogare, în funcție de natura și întinderea restricțiilor aplicate drepturilor și libertăților protejate prin Convenție. Însă anumite drepturi prevăzute de Convenție nu permit nicio derogare: dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentului inuman sau degradant, interzicerea sclaviei, nicio pedeapsă fără lege, abolirea pedepsei cu moartea[13]. Orice derogare trebuie să aibă la bază dreptul intern, adică să corespundă cerințelor de legalitate și de proporționalitate.

Orice derogare de la prevederile Convenției va putea fi evaluată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situația în care asemenea cazuri vor fi pe rolul acestei instanțe. De altfel, instanța de la Strasbourg a acordat statelor o largă marjă de apreciere în acest domeniu, arătând că, în primul rând, este responsabilitatea fiecărui stat contractant „viața națiunii sale”, respectiv să stabilească dacă viața este amenințată de o „urgență publică” și, dacă da, cât de departe este necesar să meargă în încercarea de a depăși situația de urgență. Din cauza contactului direct și continuu cu nevoile urgente ale momentului, autoritățile naționale sunt, în principiu, într-o poziție mai bună decât judecătorul internațional să decidă atât asupra prezenței unei astfel de urgențe, cât și asupra naturii și sferei derogărilor necesare pentru evitarea acesteia. În această privință, art. 15 par. 1 din Convenție lasă autorităților respective o marjă largă de apreciere.

Referitor la principiul legalității, se precizează că, și în situații de urgență, statul de drept trebuie să prevaleze. Este un principiu fundamental al statului de drept – acțiunea statului trebuie să fie în conformitate cu legea. „Legea” în acest context nu include numai actele Parlamentului, ci și, spre exemplu, decretele de instituire a a stării de urgență, cu condiția să aibă o bază constituțională. Multe constituții prevăd un regim juridic special (sau regimuri), în sensul creșterii puterilor autorităților executive în cazul unui război sau al unui dezastru natural major sau al altei calamități. De asemenea, este posibil ca legiuitorul să adopte legi de urgență, special concepute pentru a face față crizei actuale, care depășesc normele legale deja existente. Orice este nou în legislația de acest fel ar trebui să fie în conformitate cu Constituția și cu standardele internaționale și, acolo unde este cazul, trebuie supuse controlului Curților Constituționale. În timpul stării de urgență, guvernul (puterea executivă) poate primi o delegare/putere generală de a emite decretele care au forța legii. Acest lucru este acceptabil, cu condiția ca acele puteri generale să aibă o durată limitată. Necesitatea prelungirii stării de urgență ar trebui să fie supusă controlului Parlamentului[14].

În timpul stării de urgență, nu numai puterea Guvernului de a legifera trebuie să fie limitată la durata stării de urgență, dar orice legislație adoptată în timpul stării de urgență ar trebui să includă, de asemenea, limite clare cu privire la durata acestor măsuri excepționale. Într-adevăr, după încheierea situației de urgență, se poate justifica continuarea aplicării anumitor măsuri specifice vizate, dar o asemenea extindere ar intra în competența Parlamentului prin procedurile obișnuite[15].

Referitor la domeniul de aplicare limitat al legislației de urgență, acesta este circumscris principiului necesității, care impune ca măsurile de urgență să poată fi îndeplinite cu modificarea minimă a regulilor și procedurilor normale.

Parlamentul trebuie să păstreze puterea de a controla acțiunea executivă, în special verificând, la intervale rezonabile, dacă puterile date în situația de urgență executivului sunt încă justificate, putând interveni pentru modificarea sau anularea deciziilor executivului. Dizolvarea Parlamentului în timpul stărilor de urgență nu ar trebui să fie posibilă și, într-adevăr, multe Constituții prevăd că mandatul Parlamentului/parlamentarilor este prelungit până la sfârșitul stării de urgență.

Funcția de bază a sistemului judiciar – în special a instanțelor constituționale, acolo unde există – ar trebui să fie menținută. Este important ca judecătorii să examineze limitele drepturilor omului introduse de legislația adoptată în starea de urgență.

În acest context epidemiologic au fost efectuate numeroase notificări de către statele membre în ceea ce privește anumite derogări de la prevederile Convenției pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, până la realizarea prezentului editorial, România are următoarele Notificări în temeiul articolului 15 din Convenție în contextul pandemiei COVID-19[16]:

 Concluzii

Respectarea statului de drept și a principiilor democratice în perioadele de urgență, inclusiv limitele privind domeniul de aplicare și durata măsurilor de urgență, este imperios necesară. Statele trebuie să țină cont de faptul că orice măsuri luate trebuie să protejeze ordinea și valorile unei societăți democratice.

Statul de drept, ca principiu constituțional fundamental, impune ca legea să se bazeze pe anumite valori universale și se referă la un stat în care toate persoanele, instituțiile și entitățile, publice și private, inclusiv statul însuși, au obligația de a respecta legea și răspund pentru încălcarea acesteia[23].

Acest articol este editorialul numărului nr. 2/2020 al revistei Tax Magazine.


[1] http://www.wccj2017.lt/data/public/uploads/2017/09/cdl-wccj-ga2017007-eed.pdf

[2] Cu privire la măsurile excepționale, Constituția României prevede la art. 93 faptul că: „Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora”.

[3] O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență (M. Of. nr. 22 din 21 ianuarie 1999).

[4] În acest sens, a se vedea Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020), și Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (M. Of. nr. 311 din 14 aprilie 2020).

[5] Criteriile sunt cuprinse în decret și sunt următoarele: intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19; frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică; numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar; capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație; capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică; măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României; capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină; apariția altor situații de urgență.

[6] https://www.venice.coe.int/

[7] https://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2011)003rev-e

[8] https://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2016)007-e

[9] https://rm.coe.int/16809e38a6

[10] https://rm.coe.int/16809e38a6

[11] https://www.coe.int/en/web/portal/-/coronavirus-guidance-to-governments-on-respecting-human-rights-democracy-and-the-rule-of-law

[12] Art. 15 (Derogarea în caz de stare de urgenţă) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

  1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
  2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3, 4 (paragraful 1) şi 7.
  3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile.

https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/webContent/62111354

[13] https://rm.coe.int/sg-inf-2020-11-respecting-democracy-rule-of-law-and-human-rights-in-th/16809e1f40

http://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-DocDetails-EN.asp?fileid=24689

[14] CommDH(2002)7, Opinion 1/2002 on certain aspects of the United Kingdom derogation from Article 5 paragraph 1 of the European Convention on Human Rights; Venice Commission, Parameters On The Relationship Between The Parliamentary Majority And The Opposition In A Democracy: A Checklist (CDL-AD(2019)019).

[15] A se vedea PACE Resolution 1659 (2009), Protection of human rights in emergency situations, p. 12.

[16] https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/webContent/62111354

[17] https://rm.coe.int/16809cee30

[18] https://rm.coe.int/16809e16bf

[19] https://rm.coe.int/16809e2940

[20] https://rm.coe.int/16809e3761

[21] https://rm.coe.int/16809e4108

[22] https://rm.coe.int/16809e4a01

[23] A se vedea în acest sens lucrările Congresului Conferinței mondiale „Statul de drept și justiția constituțională în lumea modernă”, https://www.venice.coe.int/WebForms/pages/default.aspx?p=02_WCCJ_04_Vilnius




Tax Magazine nr. 2 Martie – Aprilie 2020

Editorial

  • Ionița Cochințu
    Influența „invizibilului infinit” asupra statului de drept

De actualitate

  • Evoluții fiscale recente
  • Marilena Ene
    Măsuri fiscale în timpul pandemiei COVID-19
  • Dan Dascălu, Mihail Boian, Andrei Iancu
    Unele considerații cu privire la posibila neconstituționalitate și nelegalitate a unora dintre precizările din Comunicatul ANAF referitor la bonificațiile la impozitul pe profit în perioada crizei COVID-19
  • Andrei Vasilescu, Bogdan Lungu
    Aspecte privind cazul de forță majoră în contextul stării de urgență
  • Cristina Mihalache
    COVID-19 și noua categorie de zile libere plătite pentru părinți

Impozite directe

  • Teodora Alecu, Cristina Vasilescu
    Cum vor arăta prețurile de transfer după COVID-19?
  • Raluca Radosav, Vlad Foica
    Sediu permanent în România – risc pentru producătorii în sistem lohn, entități afiliate?
  • Bogdan Costea, Cristina Dumitrache
    „Teoria relativității” recunoașterii la venituri a fondului comercial negativ rezultat în urma transferului de afacere

Impozite indirecte

  • Anca-Mihaela Ion
    Refuzul dreptului de deducere a TVA. Aplicarea testului cunoașterii într-o speță privind livrarea intracomunitară de bunuri
  • Beatrice Weisenbacher, Romana Schuster
    Deducerea TVA la contribuabilii cu furnizori fraudulenți – cum se aplică teoria părților inocente în jurisprudența fiscală recentă

Procedură fiscală

  • Daniela-Ioana Stăncioi
    Restituirea cu întârziere, din culpa organului fiscal, a accizelor aferente exportului. Dobânda aferentă sumei ce trebuia restituită cu titlu de acciză, sumă restituită cu o întârziere de 202 zile față de termenul legal, de către organul fiscal.

Jurisprudență fiscală națională

  • Viorel Terzea
    Sinteză de jurisprudență fiscală națională

Jurisprudența fiscală a instanțelor europene

  • Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada martie-aprilie 2020



Optimizarea fluxului de numerar și rambursarea TVA în perioada stării de urgență | EY România

În orice context socio-economic, dar cu atât mai mult în perioade ca cea pe care o traversăm în prezent, fluxul de numerar este un aspect-cheie pentru orice afacere. Pentru contribuabilii care, datorită modelului de business, sunt în mod constant în situația de a solicita rambursări de TVA de la bugetul statului, TVA devine o variabilă importantă în gestiunea fluxului de numerar.

Soluții de TVA pentru optimizarea fluxului de numerar în astfel de cazuri există încă din faza de conturare a politicii de achiziții. Este cunoscut faptul că achizițiile de bunuri și servicii care beneficiază de aplicarea TVA, prin mecanismul taxării inverse, au un efect neutru asupra fluxului de numerar, ceea ce reprezintă un avantaj față de situația în care achizițiile presupun plata TVA către furnizori și recuperarea ulterioară a TVA de la bugetul statului. De același efect favorabil asupra fluxului de numerar se bucură și contribuabilii care, în baza unui certificat de amânare a plății TVA în vamă, pot beneficia de aplicarea TVA prin mecanismul taxării inverse în legătură cu importurile realizate. Acest aspect este valabil și în cazul contribuabililor care au obținut un certificat de operator economic autorizat (AEO) sau celor care dețin autorizație pentru procedura de vămuire la domiciliu.

Ajustarea bazei de impozitare pentru creanțele neîncasate și recuperarea de la bugetul statului a taxei aferente este o altă soluție care aduce un plus de lichidități furnizorilor de bunuri și prestatorilor de servicii.

Dacă, totuși, contribuabilul ajunge să solicite rambursări de TVA de la bugetul statului, scenariul optim este ca rambursarea să se realizeze cu control ulterior (nu după derularea unei inspecții fiscale), ceea ce permite soluționarea mult mai rapidă a cererii de rambursare. Condițiile în care un contribuabil poate beneficia de o rambursare de TVA cu control ulterior sunt multiple și depind de numeroși factori, printre care mărimea și conduita fiscală a contribuabilului. O relaxare temporară a acestor condiții în cazul contribuabililor mijlocii, dar mai ales în cazul contribuabililor mici și al nerezidenților, a fost determinată de intrarea în vigoare a OUG 48/2020.

Citește și: Ce măsuri au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19 | Mihaela Mitroi | EY România

Este important de subliniat că orice rambursare de TVA cu control ulterior se face sub rezerva verificării ulterioare a contribuabilului de către organele fiscale, iar posibilitatea de a beneficia în mod repetat de rambursări de TVA cu control ulterior depinde și de rezultatele controalelor fiscale. Astfel, contribuabilii trebuie să fie mereu pregătiți pentru un control de TVA și trebuie să își gestioneze obligațiile de TVA în așa fel încât constatările organelor fiscale să fie minime.

Nu în ultimul rând, e important de avut în vedere activitatea de control derulată de ANAF în perioada stării de urgență, activitate care a fost temporizată în mod vizibil ca urmare a măsurilor de distanțare socială și a dificultăților practice de derulare a inspecțiilor la sediul contribuabilului. Deși inspecția fiscală la distanță nu a fost reglementată, derularea unei inspecții la distanță nu este imposibilă și poate fi o soluție atât pentru autorități cât și pentru contribuabilii care pot organiza și gestiona interacțiunea cu inspectorii și furnizarea de documente și informații prin mijloace electronice.

Acestea sunt principalele idei discutate în cadrul celui mai recent webinar EY, care a abordat subiecte precum soluționarea cererilor de rambursare a TVA și derularea inspecțiilor de TVA în perioada stării de urgență, soluțiile din perspectiva TVA și conduita fiscală recomandată contribuabililor pentru ameliorarea fluxul de numerar și obținerea rambursării de TVA cu control ulterior.

Panelul webinarului a fost alcătuit din experți din Departamentul de impozite indirecte al EY România și din Departamentul de politici și controverse fiscale al EY Law România: Ioana Iorgulescu – Partener Asociat, Cristina Galin – Manager Senior, Nina Sava – Manager Senior, Cătălina Cambei – Manager și Călin Stan – Avocat, Senior Manager

EY Romania organizează în această perioadă o serie de webinarii în contextul epidemiei COVID-19, pentru a sprijini mediul de afaceri din România. În cadrul webinariilor, reprezentanții EY România dezbat cele mai noi și relevante informații din domeniul juridic și fiscal, audit și consultanță în afaceri.

Mai multe detalii despre webinariile EY: https://www.ey.com/ro_ro/webcasts.




Noua normalitate: Audit și consultanță la distanță în economia post-COVID | Alina Făniță

Autor: Alina Făniță, CEO, PKF Finconta
În timp ce crește numărul măsurilor pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei, companiile dar și profesiile își reformulează practicile de operare. Distanțarea socială impusă pentru rezolvarea crizei de sănătate a rezultat în propagarea telemuncii și a tehnologiilor care susțin lucrul de acasă. Deoarece tot mai mulți clienți își desfășoară activitatea în acest fel, auditorii sunt și ei obligați să-și actualizeze practicile de lucru prin utilizarea unor soluții tehnologice relevante.

Digitalizarea misiunilor de audit

În perspectiva raportării financiare obligatorii, auditorii pot întâmpina dificultăți practice, de la accesarea datelor și documentelor clienților până la timpul necesar pentru evaluarea impactului în business a pandemiei. Devine, așadar, necesară adoptarea unor platforme tehnologice care să facă posibilă îndeplinirea misiunilor de audit concomitent cu respectarea principiilor distanțării sociale.

Desigur profesioniștii auditului financiar folosesc deja diferite soluții informatice, numai că acestea permit lucrul de la distanță în anumite limite. De aceea trecerea la următorul nivel în acest sistem de lucru se poate face prin adoptarea de soluții suplimentare care să faciliteze comunicarea între membrii echipei de audit, colectarea de informații, reconcilierea tranzacțiilor, analiza și interpretarea datelor financiare.

Citește și: Digitalizarea auditului financiar | Alina Făniță

Soluții de tip add-ins

Există soluții simple și soluții complexe. Cele simple constau în instrumente care valorifică puterea cunoscutului Excel și care îmbunătățesc calitatea auditului prin descărcarea auditorului de sarcina verificării manuale a rapoartelor financiare. Prin automatizarea verificării se obține scăderea timpilor de verificare de la ore la minute. În contextul pandemiei, preocupările companiilor vizează capacitatea lor de a-și continua activitatea și evaluarea acestei capacități. Prin soluții de tip add-ins se reduc timpii activităților de verificare și se realocă atenție activităților importante de interacțiune cu clientul.

Soluții complexe în cloud

Pe de altă parte sunt și soluții tehnologice complexe care permit ca anumite etape ale auditului să fie făcute la distanță. Acestea permit răspunsul pozitiv la provocarea realizării misiunilor de audit și prestării serviciilor de consultanță fiscală și asistență în tranzacții de către profesioniști care nu sunt la client, ci lucrează de acasă.

Platforme în cloud pot fi folosite de companiile de audit ca să extragă informațiile financiare din sistemele contabile ale clientului și să le analizeze utilizând tehnologii specifice. Informația este accesată într-un mod eficient și în condiții de siguranță deplină a datelor. Clienții pot vedea tot procesul de lucru și progresul echipei când aceasta nu este în locație.

Soluțiile informatice în cloud permit și urcarea de către clienți a datelor din toate tranzacțiile perioadei și punerea lor la dispoziția auditorilor care să analizeze și observe tiparele tranzacțiilor istorice. Sunt puse astfel în evidență abaterile de la tiparele identificate anterior și subliniate pentru analize suplimentare.

Colaborare fără limitări geografice

Este posibil ca o companie să aibă echipe în toată țara cu care auditorii trebuie să vorbească și să colaboreze. Stabilirea unui program de întâlniri în locații fizice, numai pentru a demara colaborarea, aduce un important cost logistic și timpul pierdut. În mediu online se poate stabili ușor și rapid calendarul de video conferințe la care pot participa toți cei interesați. Deci, colaborarea la distanță are avantaje mari.

Comunicare și răspunsuri prompte

Uneori anumite etape ale misiunilor de audit trebuie realizate într-un termen scurt. Lucrul de la distanță, inclusiv prin tehnologiile de planificare folosite, permite rearanjarea promptă a calendarelor. O dată realizată revizuirea documentelor se poate programa simplu o conferință video cu echipa clientului în aceeași zi, răspunzând astfel prompt la orice întrebare.

Echipe multidisciplinare

Multe proiecte necesită o abordare multidisciplinară. Lucrând de la distanță se poate selecta ușor cel mai bun mix de experți pentru fiecare sarcină, indiferent de locație. În acest mod clientul primește o echipă cu competențe complexe, cu un singur punct principal de contact, cel al managerului de proiect care coordonează totul.

Competență și eficiență

Așadar lucrul de la distanță atrage o implementare rapidă a soluțiilor de răspuns la aceste condiții noi generate de pandemie. Avem tehnologia necesară pentru ca profesioniștii din audit și consultanță să poată susține companiile cu asistență legată de continuarea activității, modificările cadrului legislativ precum și riscurile cu care se confruntă companiile în prezent. Mai ales în acest context, accesul la date în timp real este crucial pentru ca auditorii și consultanții să vină în mod eficient în întâmpinarea nevoilor clienților.

În concluzie

Este probabil ca în următorii câțiva ani, anumite părți ale misiunilor de audit să fie realizate cu tehnologii cognitive. De fapt profesia de audit explorează, experimentează și avansează spre a utiliza diverse tehnologii cognitive în misiunile de audit. Este puțin probabil să se ajungă la un audit complet automatizat, fără intervenție umană. Dar există un consens că tehnologia aduce o valoare substanțială procesului de audit, pentru toate părțile implicate.




7 provocări de marketing și vânzări în economia post-COVID | Elena Badea | Valoria

Autor: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions

Din discuțiile pe care le avem cu managerii companiilor cărora le oferim servicii de consultanță de marketing la Valoria, cei mai mulți dintre aceștia lucrează deja, împreună cu echipele lor, la planurile de revenire în economia post-COVID. Sunt pregătite scenarii pozitive și negative, se analizează nevoi și comportamente de cumpărare, se adaptează produse și servicii, se elaborează noi planuri de marketing. În ciuda dozei de neprevăzut, echipele de vânzări și marketing fac prognoze, discută cu clienții actuali, recalibrează bugete și modifică mixul de marketing. Obiectivul? Creșterea favorabilității, îmbunătățirea ratelor de conversie, asigurarea profitabilității.

Care sunt acțiunile care fac diferența în acest context? Dincolo de experiența și competența specialiștilor de vânzări și marketing, situația generată de impactul COVID-19 are multe variabile și necunoscute. De aceea, pe lângă planurile și scenariile pregătite de manageri, elementele esențiale pentru succes sunt date de capacitatea de observare a noilor tendințe și de agilitatea în adaptarea la acestea. Pentru acest proces, câteva elemente sunt esențiale și de aceea le-am abordat în acest articol.

1. Utilizarea social media pentru a vorbi cu actualii clienți

Comunicarea cu clienții este esențială atât în vremuri de stabilitate, cât și în vremuri pline de volatilitate. Social media oferă instrumente importante pentru a menține această comunicare, cu o singură condiție – centrarea să fie pe client și nu pe expunerea beneficiilor, ofertelor și promoțiilor. Iată de ce, acum mai mult ca oricând, companiile trebuie să iasă din comunicarea egocentrică și să deschidă dialogul cu clienții lor.

Chiar dacă nu ați mai procedat așa până acum este bine să creați tot felul de contexte în care clienții să vă spună cum este pentru ei perioada aceasta, care sunt provocările și nevoile pe care le au, ce așteptări au de la partenerii de afaceri, ce măsuri au luat pentru a se adapta, etc. Comunicarea non-selling, susținută și empatică alimentează contul de emoții pozitive și ne pun în memoria bună, de lungă durată a clienților noștri.

2. Descoperirea noilor oportunități din mijlocul adversității

Acesta nu este un lucru simplu sau ușor din cel puțin două puncte de vedere:

  • Echipele de marketing și vânzări sunt alcătuite din oameni care au și ei reacții de panică, supărare, tristețe sau îngrijorare la criza de sănătate generata de acest coronavirus. Deci capacitatea lor de descoperi oportunitățile este afectată de starea lor psihică și emoțională.
  • Multe companii au proceduri care cer informații sistematice pentru a „vedea” unde apare o oportunitate, dar mai ales pentru a aproba „accesarea” acesteia.

Câștigătorii vor fi acele echipe de marketing și vânzări suficient de antenate să schimbe totul din mers, din companii deschise la schimbare, testare și cu o mare agilitate. Deciziile se iau acum nu doar pe bază de cifre, ci și pe bază de viziune, experiență și intuiție.

3. Observarea noilor comportamente de cumpărare

Crizele de cerere, așa cum este aceasta, se transformă în crize financiare prin blocajul pe care îl crează în economie. Dar și atunci când stau acasă sau sunt în șomaj tehnic oamenii consumă produse și servicii esențiale, având preferințe pentru canalele de căutare, selectare și cumpărare a acestora. Distanțarea socială a „obligat” categorii largi de consumatori care preferau până acum cumpărarea offline să treacă acum și în mediul online.

Pe cealaltă parte, numeroase companii au fost constrânse de noul context să găsească soluții de digitalizare parțială sau totală a procesului de cumpărare. Ce e de făcut? Cel mai simplu și eficient lucru este monitorizarea competiței, a acțiunilor companiilor de top din diverse industrii, în general, și a materialelor pe care le publică marile firme de consultanță. Toate acestea trebuie completate cu datele din propriile interacțiuni cu clienții și din observarea comportamentelor acestora.

4. Adăugarea unui segment digital în procesul de vânzare

De peste cinci ani știm că între 60-70% din procesul de cumpărare în B2C și între 30-40% în B2B are loc în mediul online. Ce înseamnă asta? Nici mai mult nici mai puțin decât faptul că putem avea o parte digitală a procesului de vânzare.

Dar câte companii au acționat coerent în direcția această? Din studiile pe această temă pe care le avem la Valoria procentul este de 36% în B2C și 21% în B2B. Dar timpul nu mai are răbdare cu companiile care nu vor să vândă și în online. Chiar dacă procesul acesta este doar demarat în acest mediu, urmând ca să fie închis în offline, tot sunt multe de făcut pentru a adauga o dimensiune digitală canalului de vânzări.

5. Structurarea și adaptarea strategiilor de revenire

Citatul care trebuie să îți vină mereu în minte este acesta: „By failing to prepare, you are preparing to fail”. Oricât de complicată este situația și oricât de dificil de prognozat este revenirea, pregătirea face diferența. Cea mai bună abordare este cea bazată pe scenarii. Din experiență mea în Big Four, companiile care sunt lideri în domeniile lor de activitate au capacitatea de a lucra modularizat, pe bază de seturi de variabile, modele și scenarii de acțiune.

Chiar și în situația în care aplicăm numai o parte din ceea ce am structurat, analizat, previzionat, deoarece situația este una dinamică, și tot suntem câștigați deoarece toate aceste prospectări și analize ne permit să observăm mai repede unde apar oportunitățile și unde sunt riscurile. Mintea noastră deja le-a imaginat, le-a explorat și poate să acționeze rapid pe baza lor. Nu mai suntem luați prin surprindere.

6. Capacitatea de inovare frugală în noul context

Inovația nu este responsabilitatea managerilor. Inovația poate veni din orice parte a companiei. De aceea, pentru a se manifesta este nevoie de competență, încredere, autonomie, transparență și comunicare în timp real. Să le luăm pe rând. Competență deoarece aceasta este baza observării relevante a nevoii clientului, care conduce la inovare. Încredere pentru că inovația odată găsită trebuie comunicată celor care au rolul de a o aproba în companie. Autonomie deoarece aceasta este esențială pentru prototiparea inovației într-un mediu de testare. Transparența datelor din sistemele companiei pentru echipa de marketing și vânzări susține tot procesul. La fel și comunicarea în timp real, care este critică în perioada de implementare. Întrebarea mea este următoarea: câte companii îndeplinesc toate aceste condiții? Din experiența mea mai puțin de 10%, ceea ce arată dimensiunea oportunității aduse de inovare.

7. Recalibrarea continuă a abordării și eforturilor

Un studiu realizat de Harvard Business Review a analizat 4700 de companii publice cu trei ani înainte, în timpul și după recesiuni. Studiul a identificat procentul de companii care și-au depășit rivalii: 21% pentru companiile care au optat pentru un focus pe prevenire, deci pe reducerea costurilor, și 37% pentru cele care au ales un focus pe oportunități. Studiul a constatat că „firmele care reduc costurile mai repede și mai mult decât competitorii nu au neapărat mai repede o revenire de succes”. Dimpotrivă acestea au cea mai scăzută profitabilitate comparativ cu concurența când vremurile se îmbunătățesc. Care este concluzia? Cele mai multe companii au nevoie de o recalibrare continuă a abordării și eforturilor pe care le fac pentru a se recupera după perioada de criză.




Importul de echipamente medicale, măști de protecție, kituri de testare în perioada COVID 19 | Mihai Petre | EY România

Autor: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

Ținând cont de nevoia urgentă de echipamente medicale, de măști de protecție și kituri de testare utilizate în lupta cu COVID-19, autoritățile vin în sprijinul operatorilor economici și al instituțiilor de stat cu o serie de orientări atât de natură fiscală, cât și procedurală, menite să relaxeze formalitățile aplicabile în mod normal la importul de astfel de produse. Detaliem câteva dintre aceste simplificări în cele ce urmează.

Amânarea plății TVA în vamă pe perioada stării de urgență și după 30 de zile de la încetarea acesteia în România

La nivelul României, pe perioada stării de urgență și la 30 de zile după data încetării acesteia, se amână plata TVA la importul de anumite medicamente, echipamente de protecție, dispozitive medicale sau de protecție și materiale sanitare utilizate în limitarea, tratamentul și combaterea COVID-19.

De exemplu, kituri de testare și aparate de testare și diagnostic cod NC 3822, 3002 15 și 9027 80, măști, mănuși, scuturi din plastic pentru față cod NC 6307 90, termometre cod NC 9025, dezinfectanți și produse pentru sterilizare cod NC 2207, 2208, 3003 sau 3808, dispozitive medicale (ventilatoare, ecografe, aparate de electrodiagnostic) cod NC 9019 20, 9018 19, 9018 90.

Astfel, o atenție sporită trebuie acordată clasificărilor tarifare ale acestor tipuri de produse, pentru ca importatorii să fie siguri că vor aplica corect amânarea plății TVA la momentul importului.

Organizația Mondială a Vămilor vine în sprijinul operatorilor economici cu o listă dedicată clasificărilor tarifare aferente acestor echipamente. Lista poate fi accesată la următorul link: http://www.wcoomd.org/-/media/wco/public/global/pdf/topics/facilitation/activities-and-programmes/natural-disaster/covid_19/hs-classification-reference_en.pdf?la=en

Citește și: Cum putem limita expunerea personalului implicat în operațiuni vamale în contextul crizei COVID-19? | Mihai Petre | EY România

Simplificarea formalităților de import

Comisia Europeană a publicat o serie de orientări privind modalitățile de simplificare a formalităților vamale în comerțul cu astfel de produse, aplicabile în toate statele membre (inclusiv în România),  pentru ca acestea să ajungă cât mai repede la persoanele afectate.

Menționăm câteva exemple:

  • aplicarea regimului de admitere temporară cu scutire totală de la plata taxelor la import (taxe vamale și TVA) pentru echipamente medicale, mijloace de transport utilizate în combaterea COVID-19;
  • posibilitatea prezentării bunurilor direct la sediul importatorului (i.e. fără a mai trece pe la biroul vamal);
  • acceptarea de certificate de origine/statut (de ex. EUR 1, A.TR) sub forma unei copii (format fizic sau electronic). În mod normal, în acest scop, documentele sunt solicitate în original.
  • în cazul operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de vămuire la domiciliu, acordarea prelungirii termenului de depunere a declarației suplimentare cu caracter global dacă aceasta nu poate fi depusă la timp;

Toate orientările de simplificare pot fi regăsite pe larg accesând următorul link: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/covid-19-customs-guidance-for-trade.pdf .

Scutiri de taxe vamale și TVA la importul de echipamente medicale și de protecție provenite din țări non-UE și distribuite gratuit în statele membre

Importul de echipamente medicale și de protecție realizat de instituțiile/organizațiile abilitate sau în numele acestora și distribuite gratuit pe piața din UE către persoanele aflate în nevoie beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale și a TVA. Măsura a fost implementată de Comisia Europeană ca urmare a solicitărilor venite din partea statelor membre, inclusiv Marea Britanie.

Măsura este aplicabilă de la data de 30 ianuarie 2020 până la data de 31 iulie 2020. Așadar, este oferită și posibilitatea returnării taxelor la import pentru bunurile ce au fost importate deja pentru combaterea COVID-19.

Până la data de 30 noiembrie 2020, statele membre trebuie să raporteze Comisiei Europene informații privind organizațiile și instituțiile ce au beneficiat de aceste scutiri la import precum și cantitatea și natura bunurilor astfel importate.




Ce măsuri au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19 | Mihaela Mitroi | EY România

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Toate studiile publicate în ultima vreme sugerează că pandemia COVID-19 va aduce recesiune economică și, din păcate, primele efecte se văd deja: companiile încep să aibă dificultăți în executarea contractelor, unele au fost nevoite să își trimită angajații în șomaj tehnic și, cel mai rău, unele au decis să își închidă activitatea. În acest context, statele din întreaga lume sunt forțate să vină cu măsuri concrete care să ajute companiile și să le ghideze printr-un plan de acțiune prompt.

Măsurile întreprinse de România par să fie destul de similare cu cele luate la nivelul altor state membre ale Uniunii Europene. În analiză sunt luate în considerare câteva dintre ele, cu mențiunea că fiecare dintre țările prezentate mai jos implementează și alte măsuri, unele deja anunțate și publicate, altele la care încă se lucrează la clarificări și reglementări.

Austria a anunțat implementarea unei scheme de ajutor de stat ce ar urma să ofere 4 miliarde de euro pentru companiile care și-au diminuat veniturile ca urmare a pandemiei. Se are în vedere și implementarea unei scheme de finanțare a companiilor cu operațiuni în Austria.

S-a adoptat măsura posibilității reducerii programului de lucru la 10% din timpul de lucru anterior (deci până la 90%) pe parcursul a 3 luni. Angajatul are dreptul la continuitatea remunerării, în valoare de 80 până la 90% din remunerația netă anterioară (rata netă de compensare), care trebuie plătită de angajator. Cu toate acestea, angajatorul suportă doar costurile pentru orele efectiv lucrate în timpul muncii de scurtă durată (de exemplu, dacă angajatul lucrează doar 10%, angajatorul suportă costuri în valoare de 10% din rata netă de compensare). Suma reprezentând diferența dintre plata pentru orele lucrate și rata netă de compensare va fi compensată de AMS (Agenția Națională a Forței de Muncă). Astfel, există un sprijin financiar puternic din partea AMS, care va ajuta angajatorul să mențină contractele de muncă.

Și Finlanda a anunțat o serie de măsuri în contextul pandemiei, mai exact, contribuabilii pot solicita o extensie pentru depunerea declarațiilor privind impozitul pe profit sau aceștia pot solicita anumite modalități de plată pentru impozitele aferente. Similar cu măsurile implementate de alte state, nu se vor percepe sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor de TVA. O altă măsură importantă este aceea a reducerii contribuției sociale la nivel de angajator cu 2,6%, măsură ce va fi pusă în aplicare cel târziu la 1 iunie 2020 și va fi valabilă până la 31 decembrie 2020.

Franța oferă, la rândul ei, amânări de la plata taxelor și a contribuțiilor sociale, precum și credite fiscale pentru întreprinderile afectate (reducerea suplimentară a impozitelor pentru întreprinderile afectate direct). De asemenea, oferă sume de bani pentru IMM-uri și a fost anunțată și intenția de a se asigura plăți către angajații care nu pot lucra de acasă.

Germania asigură împrumuturi de până la 1 miliard de euro care pot fi accesate pe o perioadă mai mare de 5 ani, fie sub 5 ani sau pe o perioadă nespecificată, de companii mari, IMM-uri și persoane fizice autorizate, împrumutul maxim echivalând cu 25% din veniturile din 2019 sau de două ori costurile cu personalul, luând în considerare necesitățile de finanțare pe o perioadă de 18 luni pentru companiile mici și mijloci și de 12 luni pentru companiile mari. În ceea ce privește salariații, statul oferă finanțare de până la 67% din salariul net și sunt impuse plafoane pentru angajații cu salarii mari.

Italia, țara cea mai afectată de pandemie, a autorizat un moratoriu care vizează inclusiv ipotecile. Oferă asistență pentru plata serviciilor și a adoptat amânarea tuturor plăților pentru utilități (apă, gaz și electricitate) până la 30 aprilie. În plus, dobânda pentru IMM-uri este redusă timp de 12 luni și se are în vedere amânarea plății taxelor.

Olanda a propus amânarea plății impozitelor, fără să perceapă penalități pentru neplată în perioada următoare. În anumite situații, penalitatea de declarare cu întârziere este redusă de la 4% sau 8% (cazuri speciale), la 0,01%. Pentru companiile cele mai afectate, cele care au o reducere a cifrei de afaceri mai mare de 20%, sunt oferite fonduri ce acoperă până la 90% din salariile angajaților (în funcție de reducerea cifrei de afaceri). Acest ajutor de stat este disponibil pe o perioadă de 3 luni, cu opțiunea de a se putea prelungi cu încă 3 luni. Bugetul de stat este majorat de la 400 de milioane de euro, la 1,5 miliarde de euro.

Portugalia a introdus o linie de credit în valoare de 3 miliarde de euro pentru companiile afectate de COVID 19 (o companie poate beneficia de până la 1,5 milioane de euro). Companiile afectate de criză, care nu își concediază angajații, pot declanșa o disponibilizare simplificată, mai exact angajații vor primi 2/3 din salariu (70% plătite de stat și 30% de către angajator).

Spania a introdus un plan de stimulare a economiei ce are un buget de 18,23 miliarde de euro și a suplimentat bugetele administrațiilor locale (1 miliard de euro) și ale serviciilor sociale (25 miliarde de euro). În plus, s-au introdus amânări de 3 luni la plata impozitelor. Pentru sectorul turistic este prevăzut un buget de 400 milioane de euro.

Din Spațiul Economic European, Norvegia a introdus o măsură referitoare la impozitul pe profit, astfel încât companiile care înregistrează pierderi în 2020 le pot compensa cu profiturile din 2018 sau 2019. S-a amânat data la care se face plata celei de-a doua tranșe a impozitului pe profit, din 15 aprilie 2020, până la 1 septembrie 2020 și plata contribuției de securitate socială a angajatorilor, din 15 mai, până pe 15 august 2020. Alte măsuri avute în vedere vizează TVA, și anume reducerea temporară a cotei de TVA pentru transportul de călători, cazare și muzee (de la 12% la 8%, până la 31 octombrie 2020) și amânarea datei pentru plata TVA (din 14 aprilie, pentru 10 iunie). În plus, s-a introdus o schemă de garanții de stat pentru noi împrumuturi bancare pentru întreprinderile mici și mijlocii care suferă pierderi ca urmare a Covid-19. Zilele plătite pentru îngrijirea copiilor mici sunt dublate la 20 de zile (angajatorii trebuie să plătească 3 zile, iar statul plătește restul).

Și România a implementat o serie de măsuri asemănătoare precum:

  • bonificația pentru plata anticipată a impozitului pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
  • amânarea plății TVA în vamă pentru importatorii de kituri de testare, medicamente și echipamente de protecție pentru COVID-19;
  • amânarea de la 31 martie, la 30 iunie 2020, a termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, pentru impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, precum și a termenului pentru acordarea bonificației pentru plata anticipată;
  • nu se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente după data intrării în vigoare a OUG 29/21.03.2020, neachitate până la expirarea unui termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență, respectiv 16 mai 2020;
  • modificarea valorii plăților parțiale anticipate pentru contribuabilii care declară impozitul pe profit anual – Art. VIII din O.U.G. nr. 29/2020. Contribuabilii pot efectua plățile parțiale datorate în anul 2020 la valoarea profitului calculat pe primul trimestru al anului curent;
  • indemnizațiile de șomaj tehnic se vor putea deconta din bugetul asigurărilor de șomaj, în limita a 75% din câștigul salarial mediu brut (5.429 lei), pentru angajatorii care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial pe perioada stării de urgență;
  • zile libere acordate părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, pentru toate zilele lucrătoare de pe durata stării de urgență cu o indemnizație de 75% din salariul brut lunar, dar nu mai mare de 75% din salariul mediu brut lunar la nivel național;
  • ajutor pentru IMM-uri sub formă de amânări la plată pentru serviciile de utilități: electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și internet și plata chiriei precum și garanții de stat pentru credite și alte granturi.

Observăm astfel că statele europene oferă sume importante pentru a sprijini companiile în dificultate și, suplimentar, vedem și alte măsuri care au scopul de a minimiza riscul unei crize economice (amânarea plății taxelor, neperceperea de dobânzi și penalități de întârziere, reduceri temporare de taxe, măsuri pentru cele mai afectate sectoare, șomaj tehnic).

Deși, în acest moment, cel mai important lucru este să fim sănătoși, nu trebuie să ignorăm faptul că această pandemie va afecta nu numai fizicul, ci și moralul societății. De aceea, trebuie să venim cu soluții fiabile, iar pentru a le avea este important să fie păstrat în continuare un dialog constant între principalii jucători: autorități, mediul de business și asociațiile profesionale. Și, în același timp, să urmărim care sunt măsurile pe care statele lumii le gândesc pentru perioada de după criză.




Măsuri fiscale și alte măsuri impuse de starea de urgență (IV)

Autor: Dobrinescu Dobrev, Societate de Avocați

Sintetizăm, în cele ce urmează, principalele măsuri adoptate prin Ordonanța de Urgență nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială. O.U.G. nr. 32/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial 260/30.03.2020 și a intrat în vigoare de la data publicării (denumită în continuare „O.U.G. nr. 32/2020”)

Principalele aspecte cu caracter de noutate introduse sau modificate prin O.U.G. nr. 32/2020 sunt următoarele:

I. Indemnizația de șomaj tehnic susținută din bugetul de stat (aprobată inițial prin O.U.G. nr. 30/2020).

  • Au fost introduse reguli mai puțin restrictive pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic. Mai exact, O.U.G. nr. 32/2020 dispune că pot beneficia de aceasta indemnizație salariații angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență decretate, conform unei declarații pe propria răspundere a angajatorului.
  • Cu alte cuvinte, comparativ cu vechea reglementare (O.U.G. nr. 30/2020) au fost eliminate condițiile alternative pentru angajatori care impuneau:
    • (i) întreruperea totală sau parțială a activității în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii pe perioada stării de urgență și deținerea certificatul de situații de urgență;
    • (ii) reducerea activității ca urmare e efectelor pandemiei și lipsa unei capacități financiare de plată a tuturor salariilor angajaților lor. În acest caz, angajatorii puteau beneficia de plata indemnizației pentru cel mult 75% dintre angajații care au CIM active. Fiind eliminată această condiție, se abrogă totodată și dispoziția din O.U.G. nr. 30/2020 care prevedea că plata indemnizației de somaj tehnic se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.
  • Au fost introduse clarificări cu privire la salariații care au încheiate mai multe contracte individuale de muncă. Mai exact:
    • În cazul în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă din care cel puțin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de urgență, acesta nu beneficiază de indemnizația de șomaj tehnic;
    • În situația în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă și toate sunt suspendate ca urmare a instituirii stării de urgență, acesta beneficiază de indemnizația de șomaj tehnic aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.
  • Au fost introduse mențiuni cu privire la cuantumul indemnizației pentru șomaj tehnic. Mai exact, O.U.G. nr. 32/2020 prevede în mod expres că în situația în care angajatorul dispune de suficiente resurse financiare, indemnizația de șomaj tehnic suportată din bugetul de stat poate fi suplimentată de angajator cu sume reprezentând diferența de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în conformitate cu prevederile 53 alin. (1) din Codul Muncii. Precizarea din Ordonanță lasă la latitudinea angajatorului posibilitatea suplimentării indemnizației de șomaj tehnic acordată de stat până la limita prevăzută în Codul Muncii, nefiind o condiției imperativă, aplicabilitatea acestei prevederi fiind dependentă de bugetul și resursele financiare ale angajatorului.
  • Pentru salariații ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate pe perioada stării de urgență, angajatorii acestor salariați nu datorează contribuția asiguratorie pentru muncă, această perioadă constituie stagiu de cotizare fără plata contribuției în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Pentru stabilirea și calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate se utilizează salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare în perioada stării de urgență. În situația în care stagiul de cotizare realizat este corespunzător unei fracțiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracțiunii de lună.
  • În vederea acordării sumelor necesare plății indemnizațiilor, au fost introduce următoarele precizării:
    • angajatorii trebuie să depună, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social:
      • o cerere semnată și datată de reprezentantul legal;
      • o declarație pe propria răspundere și
      • lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
    • Modelele documentelor menționate anterior sunt aprobate prin Ordinul 741/2020. Anterior, în O.U.G. nr. 30/2020 nu era prevăzută obligația depunerii listei cu persoanele care urmează să beneficieze de indemnizație;
      • angajatorii își asumă răspunderea pentru corectitudinea și pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele depuse pentru obținerea indemnizației de șomaj tehnic;
      • plata indemnizației se va face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor (în O.U.G. nr. 30/2020 era prevăzut un termen mai mare, de 30 de zile), către conturile deschise de angajatori la băncile comerciale. Ulterior, angajatorul are obligația de a plăti indemnizația salariatului în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor de la buget.

II. Indemnizații primite de profesioniști

  • Alți profesioniști, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului, pe perioada stării de urgență decretată, beneficiază, din bugetul de stat, de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, respectiv 072 lei (indemnizația lunară a fost majorată comparativ cu reglementarea anterioară în care era prevăzută indemnizație egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020 – și anume 2.230 lei). Indemnizația se acordă în baza unei declarații pe propria răspundere a profesionistului;
  • În categoria profesioniștilor sunt incluși toți cei care exploatează o întreprindere (conform Codului Civil), precum și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației;
  • În ceea ce privește activitatea sportivă, O.U.G. nr. 32/2020 stabilește că suplimentar indemnizației prevăzută de O.U.G. nr. 30/2020, structura sportivă și sportivii, antrenorii, medicii, asistenții medicali, maseurii, kinetoterapeuții și cercetătorii au posibilitatea de a negocia și stabili de comun acord plata de alte indemnizații compensatorii acordate de structura sportivă care să compenseze diminuarea contraprestației financiare;
  • Persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe și care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență stabilită prin Decret, beneficiază din bugetul de stat de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, în baza documentelor solicitate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. În O.U.G. nr. 30/2020 nu era prevăzută o astfel de reglementare expresă pentru persoanele care obțin exclusiv venituri din drepturi de autor;
  • Toate indemnizațiile menționate anterior sunt supuse impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale. Obligațiile fiscale privind calculul, declararea și plata acestora aferente indemnizațiilor prezentate în această secțiune se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice;
  • Modalitatea și procedura de decontare a indemnizației cuvenită profesioniștilor prezintă un mecanism similar cu cel specific indemnizațiilor pentru șomaj tehnic acordate angajatorilor. Mai exact:
    • plata indemnizației se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și structurile sale subordonate, prin intermediul agențiilor teritoriale. Plata se efectuează în conturile bancare deschise la unitățile bancare de beneficiarii indemnizației. Modelul cererii și al declarației pe propria răspundere pe care trebuie să le depună persoanele încadrate în categoria profesioniștilor, definită anterior, sunt aprobate prin Ordinul 740/2020;
    • Profesioniștii și persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autori și drepturi conexe depun prin poșta electronică, la agenția teritorială – o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere. Modelul documentelor menționate a fost publicat în Ordinul 743/2802/2020.
    • Structurile sportive – depun, prin poșta electronică, la agențiile teritoriale în raza cărora își au sediul social, o cerere datată și semnată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere, la care se atașează lista cu participanții la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea. Variantele model ale cererii și al declarației sunt reglementate în Ordinul 742/493/2020;
    • Cererea și documentele menționate mai sus se transmit la agențiile teritoriale până pe data de 10 a lunii curente pentru plata indemnizației din luna anterioară;
    • Plata indemnizației se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgență.

III. Stimulente de inserție

  • Persoanele îndreptățite transmit agenției pentru plăți și inspecție socială documentele doveditoare, prin poșta electronică;
  • Documentul că atestă că persoanele se află într-una din situațiile prevăzute pentru acordarea stimulentului poate fi, după caz, certificatul medical sau adeverința de la angajator;
  • Pe durata instituirii stării de urgență, plata indemnizației se asigură pe toată această perioadă, chiar și în cazul în care copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap sau urmează să împlinească vârsta prevăzută de lege, în această perioadă;
  • Persoanele care urmează să solicite plata drepturilor pot opta între acordarea stimulentului de inserție sau reîntoarcerea în concediul pentru creșterea copiilor și acordarea indemnizației aferente acestuia;
  • Acordarea stimulentului de inserție se face de la data depunerii cererii, dacă acestea realizează venituri supuse impozitului pe venit, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap (această dispoziție fiind o excepție prevederile O.U.G. nr. 111/2010 care prevedeau că cererea e depune cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani).

IV. Acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor

  • Indemnizația pentru zilele libere acordate, la cerere părinților, necesare pentru supravegherea copiilor este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă (anterior, în Legea 19/2020 indemnizația NU era purtătoare de CAM). Impozitele, contribuțiile și plata CAM – se suportă de angajator;
  • În unitățile de educație antepreșcolară (similar cu unitățile de învățământ) – activitatea se suspendă pe perioada instituirii stării de urgentă, iar părinții ai căror copii sunt înscriși în unitățile de educație antepreșcolară beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 19/2020;
  • Prin Ordinul 346/2020 a fost publicat modelul declarației pe propria răspundere pe care reprezentatul legal al angajatorului trebuie să o depună la AJOFM împreună cu celelalte documente prevăzute în art. 3 din Hotărârea 217/2020, în vederea decontării sumelor pentru plata indemnizației.

V. Noi dispoziții cu incidență asupra somajului, asistenței sociale, ajutoarelor de deces și altele

  • În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația de șomaj, obligația de a se prezinta lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la AOFM la care sunt înregistrate se suspendă pe perioada stării de urgență;
  • În cazul neîncadrării în muncă, reînnoirea cererii de către șomeri pentru a fi luați în evidență în vederea medierii se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență;
  • Pe perioada stării de urgentă, stabilită prin Decret, cererile și documentele doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări sociale și de șomaj se realizează prin poșta electronică;
  • Se suspendă verificarea acordării serviciilor de asistență socială, precum și verificarea utilizării subvenției de către entitățile care înființează și administrează unități de asistență socială, pe perioada stării de urgență. Verificările vor fi reluate la sfârșitul stării de urgență, inclusiv pentru această perioadă;
  • Pe perioada instituirii stării de urgență se suspendă sau nu încep procedurile de recuperare a debitelor și de executare silită, pentru toate drepturile de asistență socială. De asemenea, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Măsurile de suspendare încetează în termen de 60 de zile de la data încetării situației de urgență.
  • Autoritățile administrației publice locale pot dispune măsuri în ceea ce privește identificarea de spații pentru izolarea persoanelor fără adăpost, în situația în care în adăposturile existente nu pot fi implementate regulile de prevenire a infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2, în special cele referitoare la păstrarea distanței sociale minime prevăzute. De asemenea, pot lua și alte  măsuri similare în această direcție.
  • Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente transmise fie cu serviciile poștale, fie în format electronic, prevederile fiind aplicabile în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgență.
  • Au fost aduse completării Legii privind Casa Socială a Constructorilor (Legea nr. 215/1997) în special în zona de activități pe care le întreprinde CSC și a atribuțiilor ce i se cuvin. În ceea ce privește indemnizația pentru perioada întreruperii activității, se menționează că perioada de acordare a indemnizației nu poate fi mai mare de 120 de zile calendaristice în intervalul 1 noiembrie al anului de întrerupere a activității până la data de 31 martie a anului următor (anterior erau prevăzute 90 de zile calendaristice). Perioada de acordare a indemnizației de protecție socială se extinde de drept cu durata aplicării măsurilor dispuse prin Decret.
  • Au fost introduse noi reglementări în ceea ce privește formarea profesională a adulților aplicabile pe perioada stării de urgență, menționându-se că pregătirea teoretică a programelor de formare profesională se poate desfășura și în sistem online, cu notificarea comisiei de autorizare, însoțită de dovada accesului la internet și a deținerii de mijloace electronice, pentru fiecare cursant în parte.



Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (III)

Autor: Dobrinescu Dobrev, Societate de Avocați

O.U.G. nr. 37, publicată în M. Of. nr. 261/2020

Sintetizăm cele mai importante modificări prevăzute de actul normativ sus-menționat:

a) Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate până la data intrării în vigoare a ordonanței se suspendă la cererea debitorului cu PÂNĂ LA 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.

b) Pentru debitorii persoane fizice pentru care prelungirea ar duce la depășirea termenului de vârstă, se va proceda la restructurarea acestora cu respectarea limitei de vârstă.

c) Facilitatea poate fi acordată doar dacă nu se înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgentă sau acestea sunt achitate până la data solicitării suspendării

d) Facilitatea va putea fi acordată debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de către Pandemia Covind-19, conform normelor care vor fi publicate ulterior

e) Important: debitorul va transmite cererea în format letric sau electronic, utilizând datele din contractul de credit sau datele furnizate de creditor; dacă nu poate trimite solicitarea în această formă o va putea formula telefonic, la numărul comunicat de către creditor, care va înregistra conversația.

f) Cererea se depune în maximum 45 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

g) Debitorul va putea opta, în cerere, pentru suspendarea creditului pentru o perioada între o luna și nouă luni, dar cel târziu până la data de 31.12.2020. Creditorul (banca) va dispune suspendarea potrivit normelor Ordonanței;

h) ÎN PRIVINȚA DOBÂNZII:

Regula:

– Dobânda aferentă ratelor scadente a căror plată e suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare.

– Capitalul astfel calculat se plătește eșalonat, până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare

 Excepția – credite ipotecare accesate de persoane fizice:

– Dobânda se calculează conform prevederilor contractuale și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit

– La această creanță, dobânda este 0

– Plata se va realiza pentru această creanță eșalonat, pe o perioadă de  60 luni, începând cu luna imediat următoare perioadei de amânare.

– Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, garantează în procent de 100% plata acestor dobânzi.

– În acest sens se va emite o scrisoare de garanție de către un Fond național de garantare, a cărei formă va fi aprobată prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice în termen de 15 zile.

– Creanțele rezultate ulterior, din plata garanției de stat, reprezintă creanțe fiscale și vor fi executate de către organele competente din cadrul ANAF ( pentru neplata la scadentă se vo calcula accesorii potrivit Codului de procedură fiscală)

i) Condiții speciale pentru persoane juridice:

– obțin certificatul de urgență albastru (pentru încetarea totală/parțială a activității ca urmare a deciziilor autorităților publice) sau galben (pentru diminuarea veniturilor/încasărilor în luna martie cu minimum 25% fată de media lunile ianuarie-februarie).

– nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării.

j) Normele de aplicare ale Ordonanței vor fi adoptate în 15 zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței.