1

Studiu EY Work Reimagined 2024: Creștere exponențială a adoptării Inteligenței Artificiale la locul de muncă

Autor: Claudia Sofianu, Partner EY România PAS TAX Leader

  • Utilizarea IA de către angajați a crescut accentuat la nivel global, la 75% față de 22% în 2023
  • Intenția angajaților de a demisiona a înregistrat o creștere de 4%, în pofida incertitudinilor economice, ajungând la un nivel de 37%
  • Există discrepanțe mari între așteptările referitoare la pachetele de recompensare: angajații vor sporuri și stimulente mai mari, angajatorii acordă o mare importanță beneficiilor care țin de sănătatea și starea de bine a angajaților lor

Utilizarea Inteligenței Artificiale generative (GenAI) la locul de muncă a înregistrat o creștere semnificativă, de aproape patru ori, de la 22% în 2023, la 75% în prezent. Cea mai ridicată rată de utilizare este atribuită sectorului tehnologic (90%), iar cea mai mică, sectorului guvernamental și public (60%).

Aceasta este doar una dintre concluziile studiului EY Work Reimagined 2024, ediție care explorează oportunitățile de dezvoltare a afacerilor rezultate din reparametrizarea peisajului tehnologic, suprapusă pe dinamismul constant al pieței muncii.

Mai bine de o treime dintre respondenți au raportat că utilizarea IA le-a ameliorat productivitatea (37%) și le-a permis să se concentreze pe activitățile cu valoare ridicată (36%).

Totuși, utilizarea efectivă a IA este în strânsă dependență de programele de învățare din cadrul organizațiilor și de calitatea acestora. Peste jumătate dintre angajații care utilizează IA (58%) declară că programele de dezvoltare și instruire ale organizației lor sunt „peste medie” sau „excelente”.

Pornind de la peisajul tehnologic redefinit prin utilizarea la scară largă a IA, studiul arată și faptul că activitatea profesională se îndepărtează tot mai mult atât de ideea de loc de muncă, cât și de aceea de carieră. Astfel, angajații valorifică primordial existența unui pachet salarial cât mai mare (81%), un nivel mai ridicat al bunăstării și carierei (79%) și telemunca (75%). 

Intenția de demisie crește, în special în rândul generațiilor Z și Millenials

Peste 38% dintre respondenți au declarat că vor analiza posibilitatea de a demisiona în următoarele 12 luni, 25% dintre aceștia  indicând și faptul că intenționează să-și schimbe domeniul de activitate.

Această atitudine este în mod particular prezentă în rândul milenialilor, 40% dintre aceștia intenționând să plece de la locul de muncă actual, față de, de exemplu, 23% dintre Baby Boomers. O preferință diferită de plecare se manifestă și în cazul bărbaților – de 1,2 ori mai mare comparativ cu femeile.

Per total, intenția angajaților de a demisiona a crescut cu 4% față de anul precedent. Potrivit studiului, în pofida incertitudinilor economice, 37% dintre aceștia au declarat că în următorul an își vor schimba angajatorul.

„În contextul actual, devine o așteptare naturală oferirea unor elemente de recompensare din ce în ce mai pragmatice. În timp ce anumite elemente vor rămâne perene – calitatea leadership-ului de exemplu, mulți dintre motivatorii de moment sunt semnificativ mai pragmatici. Organizațiile care își doresc succesul într-un termen scurt vor trebui să suprapună oferirea unui cadru tehnologic complex cu elemente de motivare foarte tangibile”, este de parere Claudia Sofianu, Partner EY Romania PAS TAX Leader.

Studiul detaliază apoi măsura în care organizațiile pot atinge un „avantaj în domeniul talentelor”, din perspectiva a cinci dimensiuni: 1) wellbeing, 2) tehnologie, 3) remunerare, 4) învățare, dezvoltare, carieră, 5) cultură și climat organizațional.




Creșterea salarială medie în sectorul privat a fost de 6,4% în 2018, conform studiului PayWell realizat de PwC

În anul 2018, salariile din mediul privat au crescut ușor peste nivelurile planificate. Salariile la nivel național au crescut în medie cu 6,4%, față de ajustarea planificată (5,7%), potrivit celei de-a 20-a ediții a studiului salarial și beneficii PayWell, realizat de PwC România.

Creșteri salariale peste media pieței s-au produs în industrie (8,9%) și în retail (6,7%). În același timp, sectorul bancar (5,4%), leasing-ul (4,6%) și industria farmaceutică (4,8%) înregistrează creșteri mai mici decât media, dar depășesc totuși procentele bugetate anterior.

În ceea ce privește categoriile de personal, cele mai mari creșteri ale salariilor au fost înregistrate de muncitori/operatori (calificați și necalificați) – 7,7%. Dintre toate categoriile de personal analizate, nivelurile de conducere au avut cele mai mici creșteri ale salariilor, puțin sub 6%.

Comparativ cu edițiile anterioare ale studiului PayWell, creșterile salariale păstrează o traiectorie ascendentă. Creșterea medie a fost de 3,7% în 2016 și de 5,1% în 2017. Toate sectoarele analizate au înregistrat creșteri mai mari decât în 2017. Cu toate acestea, sectorul bancar se evidențiază cu o rată de creștere mai mult decât dublă față de 2017 (5,4% în 2018, față de 2,1%).

Ritmul accelerat de creștere salarială este determinat și de fluctuația ridicată a personalului. Rata medie a fluctuației de personal (plecări voluntare) a fost de 17,4% în 2018, cu aproape 4 puncte procentuale mai mare decât în 2017.

Creșterile salariale peste medie reprezintă unul dintre stimulentele utilizate de companii pentru a atenua problema deficitului forței de muncă. În plus, vedem o creștere semnificativă a salariilor lucrătorilor din producție și din sectorul hotelier, în timp ce sectoarele de retail și cel bancar rămân în urmă ca nivel de evoluție salarială. Problemele cu care se confruntă în prezent piața forței de muncă din România au cauze mai profunde și sunt potențate de emigrație și lipsa corelării dintre sistemul de educație și cerințele economiei“, a declarat Daniel Anghel, Liderul Departamentului de Consultanță fiscală și Juridică, PwC România.

În ceea ce privește planurile pentru anul 2019, companiile estimează o creștere mai mică, în medie de 4,6%. Acestea au planificat o majorare cu 6,5% a salariilor pentru personalul implicat în producție, în timp ce pentru restul categoriilor de personal creșterea nu va fi mai mare de 5% anul viitor.

În ceea ce privește modificările privind transferul de contribuții sociale, aproximativ două treimi dintre companiile participante la studiu (63%) au majorat deja salariul brut, în timp ce 20% au utilizat mecanismul de compensare prin bonus. Doar 17% dintre companiile private au avut o abordare mixtă, ceea ce înseamnă că au crescut salariul brut pentru unele posturi, în timp ce pentru alte poziții compensarea s-a făcut prin oferirea de bonus.

Deficitul forței de muncă pune presiune pe angajatori pentru a găsi și alte metode, în afara salariului, de a-și motiva atât proprii angajați, cât și de a atrage potențiali angajați. Este o cursă a flexibilității companiilor în a reuși să devină cât mai atractive, în contextul în care, atât dinamica pieței forței de muncă, cât și dorințele și nevoile generațiilor noi de angajați sunt tot mai diverse”, spune Ionuț Sas, Partener, Departamentul de Consultanță fiscală și Juridică, PwC România.

Pe lângă salarii, puțin peste jumătate dintre companii (53%) oferă bonusuri fixe angajaților cu diverse ocazii. Companiile care activează în sectorul industrial și în retail conduc în clasamentul bonusurilor fixe, 68% și respectiv 73% dintre acestea oferă un bonus fix. Alte sectoare tind să prefere bonusuri legate de performanță, ca supliment la salarii.

În 2018, numărul de companii orientate să ofere beneficii cu impact asupra echilibrului între serviciu și viața personală este mai mare decât în 2017. În acest sens, 55% dintre companii au program de lucru flexibil, jumătate dintre organizații implică angajații lor în activități de responsabilitate socială (CSR), în timp ce 26% oferă abonamente la biblioteci online de cărți. Acesta este modul în care companiile răspund cerințelor angajaților pentru a asigura retenția personalului.

Companiile din mediul privat sunt din ce în ce mai mult sub presiunea pieței muncii. Scăderea personalului calificat disponibil la toate nivelurile, în special pentru categoria de muncitori, la care se adaugă concurența din sectorul public, devenit atractiv în urma creșterilor salariale, au adus capitalul uman și bugetele aferente acestuia pe lista de priorități a oamenilor de afaceri. Deoarece piața forței de muncă va deveni din ce în ce mai competitivă, managerii și departamentele de resurse umane trebuie să investească în programe de creștere a productivității pentru a-și putea susține planurile de dezvoltare, dovedind creativitate în ceea ce privește atragerea și retenția personalului, precum și pentru crearea competențelor necesare în rândul angajaților prin programe proprii“, a spus Oana Munteanu, Lider al Departamentului de Consultanță în resurse umane, PwC România.

Despre PayWell

PwC a realizat studiul în perioada ianuarie-august 2018. Raportul analizează 97 de companii din sectoarele bancar, leasing, farmaceutice, produse industriale, retail și hoteluri. Participarea la studiu presupune furnizarea de informații privind nivelurile salariale și politicile de compensații și beneficii din cadrul organizațiilor intervievate.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




Partenerii PwC Europa Centrală și de Est l-au ales pe Nick Kos ca CEO

Firma de servicii profesionale PwC Europa Centrală și de Est anunță alegerea lui Nick Kós în poziția de CEO pentru un mandat de patru ani, care va începe de pe 1 iulie 2018.

Nick Kós este în prezent Country Managing Partner al PwC Ungaria și a exercitat diverse funcții de conducere în regiunea Europei Centrale și de Est. El a fost implicat în proiecte pentru unii dintre clienții importanți ai PwC în Ungaria și ECE, printre care grupul NOKIA, MOL și Diageo.

Nick va prelua conducerea firmei de la actualul CEO, Olga Grygier-Siddons, care își va încheia mandatul de 4 ani pe 30 iunie 2018.

Sunt onorat că am fost ales CEO al PwC ECE. Aceasta este o perioadă plină de oportunități pentru PwC în Europa Centrală și de Est și este un privilegiu să conduc o echipă de peste 10.000 de profesioniști, care lucrează împreună pentru a consolida încă și mai mult firma. Mă voi concentra pe asigurarea calității serviciilor pentru clienții noștri, la standardele de excelență ale PwC, continuând în același timp să investim în dezvoltarea oamenilor, a abilităților noastre și a tehnologiei utilizate, toate acestea fiind elemente cheie ale succesului nostru în viitor. Este de asemenea vital să continuăm să ne ajutăm clienții pentru a răspunde în cel mai bun mod provocărilor și oportunităților actualului context de piață, punându-le la dispoziție echipe și servicii de calitate ridicată. Voi lucra cu Partenerii noștri din întreaga regiune pentru a valorifica la maximum rețeaua de contacte cu clienții și a continua să generăm valoare pentru clienții noștri și alți stakeholderi”, a declarat Nick Kós.

”Vreau de asemenea să îi mulțumesc Olgăi pentru dedicarea și angajamentul pe care le-a demonstrat în acești patru ani. Voi continua să construiesc pe baza experienței, a rețelei de contacte și a reușitelor ei”, a adăugat Nick Kós.

A fost o adevărată onoare să fiu CEO al PwC ECE. Sunt mândră în mod deosebit de toată munca pe care am depus-o, alături de clienții noștri și de alți stakeholderi, pentru a face țările din regiunea noastră mai competitive și mai proeminente pe scena economică globală. Vreau de asemenea să îl felicit pe Nick Kós, alături de care voi coopera îndeaproape pentru a asigura o tranziție de succes și cât mai lină către mandatul său de conducere. De asemenea, vreau să le mulțumesc clienților noștri pentru felul în care colaborează cu noi, precum și tuturor profesioniștilor din cadrul PwC ECE pentru munca lor deosebită și pentru contribuția lor la construirea încrederii și rezolvarea unor probleme importante, care fac cu adevărat diferența în țările în care PwC este prezentă în regiune”, a declarat Olga Grygier-Siddons. 

Acesta își va începe mandatul de la 1 iulie 2018.




PKF Finconta aduce un expat la conducerea echipei de Transfer Pricing

Compania de audit și consultanță fiscală PKF Finconta, locul 10 în topul firmelor din București din acest domeniu, l-a numit pe Nilanjan Nag, Manager, la conducerea echipei de Transfer Pricing.

Nilanjan Nag vine din India, unde în ultimii nouă ani a lucrat la Deloitte în cadrul departamentului de prețuri de transfer, după alți doi ani petrecuți în cadrul departamentului similar al PwC. Astfel are o experiență solidă în ceea ce privește conformitatea cu legislația privind prețurile de transfer și a coordonat angajamente complexe de planificare și auditul prețurilor de transfer. De asemenea, a fost implicat în proiecte legate de documentația globală a prețurilor de transfer și are experiență în evaluarea proprietății intelectuale.

”M-am alăturat echipei PKF Finconta din România deoarece știu că există un potențial de dezvoltare semnificativ cu privire la serviciile de conformitate și consultanță de transfer pricing. Avem specialiști foarte buni în acest domeniu și vreau să demonstrăm că există beneficii notabile în a lucra cu o companie cu peste  23 de ani de experiență în Romănia, care aduce expertiză de top și o atenție deosebită pentru fiecare client”, spune Nilanjan Nag, coordonatorul echipei de Transfer Pricing de la PKF Finconta.

Nilanjan a absolvit Facultatea de Contabilitate din cadrul Universității din Calcutta și are o diplomă de Master în Business Management de la Institutul Național de Tehnologie din West Bengal. În România va dezvolta echipa și serviciile de Transfer Pricing ale PKF Finconta, într-o piață în care 44% dintre companii spun că tema prețurilor de transfer este de importanță crescută pentru acestea, iar 70% spun că pregătesc documentația privind prețurile de transfer cu scopul reducerii riscului de controversă.

Cred că am făcut cea mai bună alegere numindu-l pe Nilanjan Nag la conducerea echipei noastre de Transfer Pricing. Are cunoștințe solide despre acest domeniu și o experiență profesională impecabilă. Am observat că a câștigat deja încrederea clieților cu care s-a intâlnit până acum prin cunoștințele și experiența pe care le are. Vom folosi contextul actual favorabil pentru a dezvolta și mai mult, și a crește rapid dar sustenabil, această linie de servicii de Transfer Pricing, spune Florentina Șușnea, Fondator și  Managing Partner al PKF Finconta.




PwC România își consolidează oferta de servicii de tehnologie prin crearea unei echipe dedicate serviciilor de consultanță privind sistemele SAP

PwC România anunţă extinderea ariei de servicii de consultanță de management prin crearea unei echipe dedicate serviciilor de consultanță în zona tehnologiei SAP, echipă ce va livra proiecte atât pe plan local cât și pentru clienții din Europa de Vest.
Componenta de tehnologie este puternic întipărită în ADN-ul consultanților PwC, iar această inițiativă vine să consolideze oferta noastră de servicii de consultanță de management și tehnologie, pentru a ne ajuta clienții să navigheze cu succes provocările puse de adaptarea la noua economie digitală. Pentru a întări și mai multe acest angajament în materie de tehnologie, pe lângă echipa SAP pe care o dezvoltăm în România, la nivel regional, PwC a preluat și compania Outbox, din Polonia, specializată în oferirea de servicii din zona SAP Hybris și ale soluții CRM”, a declarat Bogdan Belciu Partener, Servicii de Consultanță de Management, PwC România.

Liderul noii echipe de consultanță SAP va fi Radu Bădiceanu. Înainte de alăturarea echipei PwC, Radu a lucrat pentru diferite firme de servicii de consultanță SAP, acolo unde a fost responsabil de dezvoltarea echipelor SAP, precum și de livrarea de proiecte “la cheie” pentru clienți locali și din restul Europei.

Cu o vastă experiență în livrarea de proiecte SAP în medii multiculturale, atât în Europa cât și în Asia și Africa, Radu se va concentra atât pe livrarea de proiecte end-to-end, cât și pe asistență oferită clienților pe subiecte punctuale, cum ar fi noile reglementări din zona financiară.
Sunt încântat să mă alătur PwC şi să pun bazele acestei noi echipe în PwC. Cred cu tărie că tehnologia, în general, și cea SAP în particular, trebuie să fie folosită pentru a aduce și maximiza valoarea adăugată pe care o produce orice afacere, indiferent de industria la care ne referim. În acest context, misiunea noastră este foarte bine definită: vrem să ne ajutăm clienții să beneficieze de cele mai bune soluții din zona SAP pentru a putea inova, dar și pentru a-și eficientiza propriile afaceri” a adăugat Radu Bădiceanu.

PwC își propune dezvoltarea acestei echipe de consultanță și vizează ajungerea la 25-30 de consultanți specializați în acest domeniu până la finalul anului 2018.

Serviciile de consultanță în zona de tehnologie sunt unul dintre motoarele creșterii noastre din ultimii ani și intenționăm să investim în continuare în această direcție, dezvoltând echipa și capacitățile noastre, pentru a contribui la rezolvarea unor probleme importante pentru clienții noștri”, a conchis Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.