În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din data de 21 iulie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 576/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 91/2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului.

Prin aceste Norme Metodologice se stabilește:

• 
   procedura pe care părintele sau reprezentantul legal al copilului trebuie să o parcurgă pentru a beneficia de o zi lucrătoare liberă pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului;
• 
   modelul cererii pe care părintele sau reprezentantul legal al copilului trebuie să o depună la angajator pentru a beneficia de o zi lucrătoare liberă pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului; și

• 
   modelul adeverinței care trebuie eliberată de medical de familie în vederea certificării faptului că a fost

  efectuat controlul medical al copilului.

  Astfel, pentru a beneficia de ziua lucrătoare liberă prevăzută de Legea nr. 91/2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului, părintele sau reprezentantul legal al copilului depune o cerere la angajator cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data la care a programat consultul medical al copilului.

  După efectuarea controlului medical, părintele sau reprezentantul legal al copilului are obligaţia de a se prezenta la medicul de familie al copilului cu documentele care conţin rezultatul controlului medical pentru a obține o adeverință din care rezultă efectuarea controlului medical.

  Pentru ca ziua liberă acordată să poată fi justificată, angajatul are obligația de a depune la angajatorul său adeverinţa eliberată de către medicul de familie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data eliberării acesteia. 

Vezi întregul Legal Alert aici

În Monitorul Oficial al României nr. 476 / 30.06.2015 s-a publicat OUG 28/2015 („OUG 28/2015”) pentru modificarea și completarea Legii nr. 344 / 2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale („Legea 344/2006”).

Una dintre principalele modificări aduse Legii 344/2006 se referă la extinderea sferei de aplicabilitate a acestui act normativ.

În acest sens, prevederile Legii 344/2006 se vor aplica și întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene („UE”), al Spațiului Economic European („SEE”) sau pe teritoriul Confederației Elvețiene („Elveția”), salariați cu care au stabilite raporturi de muncă, în următoarele situații:

• în cadrul unui contract încheiat între angajatorul român care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul mai sus menționat (UE, SEE sau Elveţia);
• la o altă companie care aparţine grupului de întreprinderi din care face parte angajatorul român, situată pe teritoriul mai sus menționat (UE, SEE sau Elveţia);
• agenților de muncă temporară din România care pun salariați la dispoziţia unei întreprinderi utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul mai sus menționat (UE, SEE sau Elveţia). De asemenea, au fost introduse în cuprinsul Legii 344/2006 și prevederi prin care se definesc termeni precum:

  – “salariat detașat pe teritoriul României”
  – “salariat detașat de pe teritoriul României
  –  “salariu minim
  – “cheltuieli generate de detașare
  – “indemnizație specifică detașării”.

• Modificările aduse Legii 344/2006 de OUG 28/2015 au intrat în vigoare la data de 30 iunie 2015.

Vezi întregul Legal alert aici

Nr. 28 / 9 iulie 2015 

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 / 07.07.2015 a fost publicată Legea 187 / 2015 privind aprobarea OUG nr. 6 / 2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571 / 2003 privind Codul Fiscal (Legea 187/2015).

Principalele modificări se referă la: 1. Activitatea dependentă

Sunt abrogate prevederile referitoare la criteriile prin care o activitate este reclasificată ca activitate dependentă, precum și cele referitoare la persoanele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii în cazul unei astfel de reclasificări.

2. Activitatea independentă

Este modificată definiția activității independente. Conform noilor prevederi legislative, activitatea independentă reprezintă activitatea desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin patru din șapte criterii. Cele șapte criterii includ:

• libertatea de a alege locul și modul de desfășurare a activității, precum și programul de lucru;
• libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;
• riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;
• utilizarea patrimoniului propriu;
• activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia;
• persoana fizică face parte dintr-un corp / ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate;
• libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane.
• Alte modificări se referă la:

• – art. 11 – tranzacțiile care nu au scop economic;

  – art. 127 – calitatea de persoană impozabilă / neimpozabilă din perspectiva TVA a instituțiilor publice și a organismelor internaționale de drept public;

  – art. 140, alin. 2, lit. h) – aplicarea cotei reduse de TVA de 9% “serviciilor de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea, care se încadrează la codul NC 22 03 00 10.” Aceste prevederi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării Legii 187/2015 în Monitorul Oficial.

  – art. 20610 – accize bere. Aceste prevederi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării Legii 187/2015 în Monitorul Oficial.

  Prevederile Legii 187/2015 intră în vigoare la data de 10 iulie 2015, cu excepția celor deja menționate ca intrând în vigoare la o dată ulterioară. 

  Vezi întregul Tax Alert aici

La data de 17 iunie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 431 Decizia nr. 279 pronunțată de Curtea Constituțională la 23 aprilie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii:

„(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: […]

b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; […]”

Ca urmare a analizării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, judecătorii Curții Constituționale au constatat neconstituționalitatea tezei intâi a dispozițiilor acestui articol (i.e. suspendarea contractului individual de muncă în cazul în care angajatorul a formulat o plângere penală împotriva salariatului).

Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorii Curții Constituționale au constatat că măsura suspendării contractului individual de muncă, ca efect al formulării unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului, nu întrunește condiția caracterului proporțional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectul ce trebuie atins (i.e. realizarea unui echilibru just între dreptul la muncă și dreptul angajatorului de a lua măsurile necesare bunei desfășurări a activității economice).

Curtea Constituțională argumentează că suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, atunci când există temeiuri pentru a aprecia că activitatea ilicită

a salariatului ar periclita interesele angajatorului, trebuie să se supună unor condiții care să asigure că această măsură nu are un caracter arbitrar.

În acest sens, judecătorii Curții Constituționale apreciază că respectarea garanțiilor de obiectivitate și de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi în mod facil pusă sub semnul îndoielii, de vreme ce textul în cauză [i.e. art. 52 alin (1) lit. b) teza întâi] lasă aprecierea temeiului de suspendare, în întregime, la dispoziția angajatorului ale cărui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective și, uneori, chiar abuzive, mai ales în contextul raporturilor contractuale de muncă care presupun o subordonare a salariatului față de angajator.

Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie. 

Vezi întregul Legal Alert aici

În Monitorul Oficial nr. 355 / 22.05.2015 a fost publicată Legea 117 / 21.05.2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12 / 2014, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11 / 1991, privind combaterea concurenței neloiale şi a altor acte în domeniul protecției concurenței, care aduce ușoare modificări și completări OG 12/2014.

În lumina Legii, practicile comerciale neloiale sunt asimilate următoarelor situații practice:

• denigrarea unui competitor sau a produselor / serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul / angajatul său de informații care nu corespund realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele;
• deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat / reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi;

• orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.

  O primă completare adusă prin Lege este introducerea definiției persoanei fizice, care reprezintă -în sensul legii- orice fost sau actual salariat / reprezentant al unei întreprinderi sau orice altă persoană care săvârșește practici de concurență neloială, precum şi contravențiile prevăzute la art. 4, alin. 3. Astfel, legiuitorul extinde cadrul subiecților pasibili de aplicarea de sancțiuni, incluzând și persoanele fizice, care întreprind acțiuni de concurență neloială în defavoarea unei companii. În ceea ce privește sancționarea persoanelor fizice, limitele amenzii sunt sensibil majorate, ajungând astfel să fie cuprinse între 5.000 şi 10.000 LEI (față de 1.000 – 5.000 LEI, în vechea reglementare). 

  Un alt aspect de noutate vizează competența de soluționare a plângerilor introduse împotriva proceselor- verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Astfel, prin derogare de la prevederile OG 2 / 2001, Judecătoria Sectorului 1 București devine competentă exclusiv să se pronunțe asupra temeiniciei acestui tip de plângeri, care trebuie să fie introduse în termen de maxim 15 zile de la comunicarea actului administrativ de sancționare.

  Nu în ultimul rând, din interpretarea noii reglementări, apreciem că legiuitorul a acordat o mai mare atenție situațiilor în care o persoană, care dovedește un interes legitim fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalități în fața Consiliului Concurenței, se poate adresa direct instanțelor judecătorești competente. Astfel, pentru încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială, precum și pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi/sau morale, suferite ca urmare a unei practici de concurență neloială, persoanele vătămate pot alege din start calea unei proceduri contencioase.

  Având în vedere că persoana prejudiciată are la îndemână două modalități tehnice de semnalare a unei practici de concurență neloială și implicit de sancționare a celui care o săvârșește (i.e. apelând la Consiliul Concurenței sau formulând cerere în pretenții introdusă la instanța competentă), care va fi calea pe care o va urma în momentul în care decide să își concretizeze intenția de formulare a unei plângeri?

  Fiecare dintre cele două căi procedurale prezintă anumite particularități, care pot convinge petiționarul să opteze într-un sens sau altul.

  Astfel, înainte de alegerea căii de acțiune, persoana vătămată va avea în vedere impactul practicii de concurență neloială pe piață și între competitori, durata soluționării plângerii, care în cazul procedurii contencioase poate depăși timpul alocat de către aceasta în vederea obținerii unui rezultat, finalitatea soluționării petiției, având în vedere că decizia Consiliului Concurenței vizează doar sancționarea celui culpabil pentru săvârșirea unei fapte de concurență neloială, fără a antama aspecte legate de acordarea de despăgubiri persoanei / persoanelor vătămate, nivelul cheltuielilor antrenate de către partea vătămată în vederea soluționării plângerii, respectiv obținerii de despăgubiri și nu în ultimul rând gravitatea, amploarea și impactul faptelor sesizate.

  În ceea ce privește procedura administrativă în fața Consiliului Concurenței, termenul în cadrul căruia autoritatea poate emite un răspuns la sesizarea completă a unei persoane este de 30 de zile pentru situațiile în care autoritatea de concurență decide respingerea sesizării, respectiv de maxim 60 de zile în cazurile în care autoritatea finalizează soluționarea sesizării prin emiterea unei decizii de constatare și, după caz, de sancționare a practicilor de concurență neloială.

  De asemenea, Consiliul Concurenței poate dispune, în funcție de situația concretă, în caz de urgență, măsuri de încetare a practicilor de concurență neloială pe durata soluționării sesizării. Mai mult, punerea în aplicare şi respectarea deciziilor emise de Consiliul Concurenței este permanent monitorizată.

  Așadar, de principiu, durata procedurii administrative, de la momentul actului de sesizare, analiza sesizării și până la momentul emiterii unei decizii a Consiliului Concurenței, apreciem că este rezonabilă, iar în cazul în care speța nu implică apelarea la specialiști sau experți, costurile antrenate în acest sens sunt modice. Cu toate acestea, autoritatea de concurență nu va continua examinarea aprofundată decât a acelor încălcări pe care le va aprecia că au un impact semnificativ asupra mediului economic în ansamblu şi în care poate fi vizat un interes public.

  Legea mai prevede posibilitatea persoanelor care au interes legitim de a se adresa în mod direct instanțelor de judecată, fie prin introducerea de acțiuni vizând constatarea și dispunerea încetării practicii de concurență neloială, fie apelând la proceduri de urgență, pentru prevenirea unor pagube iminente, prin dispunerea încetării / interzicerii unei practici de concurență neloială până la soluționarea pe fond a cauzei.

  Competența de soluționare a unor astfel de cereri (i.e. pe fondul cauzei sau apelând la procedura ordonanței președințiale) aparține tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului.

  În cazul în care instanța a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concurență neloială, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura a rămas definitivă, autoritatea națională de concurență va asigura, la cererea persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie să cuprindă: sediul și celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concurență neloială săvârșită, precum și măsurile dispuse de instanță. De asemenea, instanța poate dispune publicarea hotărârii judecătorești, total sau parțial, într-un ziar de largă circulație, pe cheltuiala persoanei vinovate. 

  Vezi întregul Legal Alert aici