În fiecare an, la cursul de Drept fiscal, deschid cursul dedicat taxei pe valoarea adăugată explicându-le studenților că legiuitorul român a dat dovadă de o cumplită lipsă de imaginație și înțelegere atunci când a definit taxa pe valoarea adăugată drept un impozit indirect care se face venit la bugetul de stat. Încerc să îi conving că acest impozit indirect poate fi mai ușor înțeles dacă ne raportăm la cele patru caractieristici esențiale ale taxei pe valoarea adăugată, așa cum au fost acestea decelate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru că TVA-ul nu presupune memorarea unui șir de versete, ci înțelegerea unui mecanism fiscal complex.

La polul opus, majoritatea afacerilor românești care ajung în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene îmi întăresc ideea că judecătorii europeni înțeleg puține despre TVA-ul românesc și pronunță hotărâri interpretative în consecință, incluzând printre paragrafe gafe pe care Ben Terra și Peter Wattel le-ar numi red herrings.

Iată și câteva posibile explicații pentru acest lucru.

În Uniunea Europeană, toți actorii par să conștientizeze faptul că TVA-ul este într-adevăr un impozit complicat, care trebuie gestionat cu atenție. Tocmai de aceea particularii apelează de regulă la experți contabili, consultanți fiscali sau avocați specializați în materie de TVA pentru structurarea unei afaceri înainte de semnarea vreunui contract.

Pentru a putea oferi o consultanță de calitate, categoriile profesionale mai sus menționate dedică timp studiului și populează cursurile sau conferințele de specialitate. Funcționarii fiscului însuși se perfecționează atât pentru a putea să explice contribuabilului cum anume se aplică în mod corect regulile sistemului comun de TVA, cât și pentru a putea descoperi și sancționa fraudele în materie de TVA.

În fine, magistrații lasă deoparte celelalte domenii ale dreptului public care ar putea ajunge în atenția unei instanțe de contencios administrativ și fiscal și se specializează în litigiile referitoare la TVA (cazul London VAT and Duties Tribunal este poate cel mai elocvent în acest sens). Per ansamblu, un sistem în care un număr semnificativ de participanți se vaccinează împotriva necunoscutelor TVA-ului crează acel herd effect pe care și-l dorește orice medic, pentru că doar așa este protejată într-o mare măsură întreaga populație de riscurile unei epidemii.

Într-un asemenea sistem, în care vaccinarea e oarecum obligatorie, principiile sunt corect înțelese, iar inspecțiile fiscale nu au drept unic scop privarea contribuabilului de dreptul de deducere a TVA-ului, de teama Parchetului care instrumentează un dosar penal, a Curții de Conturi care amenință cu represalii pe partea de evaluare a veniturilor sau a golului temporar de casă din bugetul public.

Într-un asemenea sistem, la o întrebare despre TVA contribuabilului nu i se răspunde în doi peri cu tradiționalul Sunt mai multe opinii, lasă că te înțelegi dumneata cu inspecția fiscală dacă vine. Într-un asemenea sistem, codurile de TVA nu se anulează pentru că un contribuabil nu și-a ridicat într-o zi corespondența și nu s-a prezentat cu Săru’ mâna, Declarația 088 completată și o ștampilă pe timbru la camera 4. Într-un asemenea sistem, nu este nevoie să virăm TVA-ul într-un cont separat, pentru că funcționarii fiscului își fac treaba pentru care sunt plătiți, fără a fi stresați că e închidere de lună și că au de depus declarații fiscale pentru contribuabilii gestionați de soție, care nu fac niciodată obiectul unei inspecții fiscale.

La polul opus este TVA-ul românesc. Cu decorul, umorul și tragismul unui Polițist, adjectiv.

Din păcate, afacerile românești în materie de TVA ajunse în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt privite într-o anumită manieră și soluționate în consecință pentru că sistemul românesc de TVA nu este nici analizat și nici înțeles corespunzător. Să începem cu mai vechea afacere Fatorie, în care Curtea de Justiție a decis simplist că un contribuabil trebuie să se informeze despre regulile TVA ce-i sunt aplicabile și că este dator să suporte sarcina TVA-ului dacă un control fiscal ulterior a descoperit că a aplicat eronat regulile privind taxarea inversă.

Totul bine până aici, cu o singură precizare: contribuabilul fusese informat chiar de către fisc asupra faptului că a aplicat corect regulile, plătind TVA în amonte și având siguranța exercitării dreptului de deducere; un an mai târziu, pentru că partenerul comercial intrase în insolvență fără a vira la buget ce încasase de la Fatorie, o altă echipă de inspecție fiscală din cadrul aceluiași organ fiscal a oferit interpretarea contrarie …

Cu ocazia dezbaterilor în afacerea Salomie și Oltean, judecătorii Curții se întrebau și ne întrebau sincer cum anume titularii a 133 operațiuni de vânzare n-au solicitat nicio interpretare de la fisc cu privire la existența obligației de înregistrare în scopuri de TVA. O întrebare care vine din incomprehensibilitatea unui sistem cu o atitudine regretabilă (ca să folosim eufemismul Curții) față de proprii cetățeni.

Mai recent, Dumitru Marcu. O altă afacere cu un pe cât de dezamăgitor, pe atât de simptomatic: într-un stat care nu a solicitat Comitetului de TVA o derogare de la regulile sistemului comun și nu a instituit legal taxarea inversă, nu poate exista o discuție despre taxarea inversă. Logic, absolut corect. Dar ce faci cu statul în care TVA-ul e o afacere locală, pe care juzii de Curte de Apel o tratează în echitate, fără aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe principiul dacă nu e (licență poetică, potrivită izului materiei) bani la buget, de unde salarii?

Chiar așa, să îndrăznesc oare formularea unei întrebări preliminare cu privire la posibilitatea României de a limita dreptul de deducere a TVA-ului pentru achizițiile de combustibil la 50%, în condițiile în care anterior O.U.G. nr. 34/2009 nu s-a obținut nicio derogare cu privire la posibilitatea restrângerii dreptului de deducere a TVA-ului?

Bottom line, TVA-ul continuă să fie în România un impozit prost înțeles și prost aplicat. Iar dacă ar fi să identific undeva o problemă, aceea ar fi în mod vădit la nivelul instanțelor de contencios fiscal. Oricât de prost transpusă ar fi legislația națională, ea poate fi corectată, oricât de proastă ar fi administrarea fiscală, deciziile în materie de TVA pot fi cenzurate. Singurul apt să facă acest lucru ar trebui să fie judecătorul de contencios fiscal, care ar trebui să aplice cu prioritate dreptul european. Pentru a vedea exact de unde ar trebui să pornească recuperarea decalajului, cităm din opera unui tânăr judecător de Curte de Apel: “În prezenta cauză reclamanta nu a contestat lipsa elementelor obligatorii ale înscrisurilor prezentate cu titlu de documente justificative referitoare la tranzacțiile cu cele trei societăți (…). Or, din procesele-verbale și raportul de inspecție fiscală depuse la dosarul cauzei rezultă că acestea au un comportament fiscal fraudulos derulat pe o perioadă îndelungată de timp. Aceste elemente coroborate conduc la concluzia că sunt corecte concluziile organului fiscal referitoare la caracterul fictiv al tranzacțiilor prin raportare la care s-au stabilit TVA și impozit pe profit suplimentar” …

Editorialul lunii în Tax Magazine nr. 7/2017

Finalul anului 2015 ne găseşte, pe mulţi dintre noi, la birou, într-o sală de judecată, în camera de consiliu, la o întâlnire cu clientul stresat de vreun control fiscal sau, în cazul cel mai fericit, în faţa ultimei revizuiri a materialelor care vor intra în Tax Magazine nr. 12/2015. Indiferent de ipostază, 2015 a fost pentru toţi un an intens, pe care e bine poate să-l lăsăm în urmă.

Pentru revista Tax Magazine, anul 2015 a fost un an al începuturilor. După câteva numere publicate în 2014, credem noi că în acest an ne-am găsit un ritm de lucru, o echipă de colaboratori şi energia de a scrie, în fiecare lună, pe teme de actualitate din domeniul fiscalităţii naţionale şi europene. Un exemplu viu este faptul că, pe 24 decembrie 2015, trimitem cititorilor Tax Magazine un cadou de Crăciun, numărul din decembrie.

Provocările pe care le-am întâmpinat sunt dintre cele mai dificile. Practicienii cu 18 ore de muncă pe zi sunt greu de convins să-şi sacrifice şi puţinul timp rămas pentru a colabora cu o revistă de specialitate în domeniul fiscal. Unii magistraţi sunt în continuare reticenţi atunci când vine vorba de publicarea unui articol, pentru a nu risca o antepronunţare. Din lipsă de timp şi spaţiu, revistele în format clasic, tipărit pe hârtie, sunt tot mai puţine, pentru că viaţa socială şi viaţa juridică se desfăşoară online, iar bibliotecile s-au mutat în spaţiul virtual. Deşi în domeniul fiscal sunt puţine publicaţii active, teoreticienii şi practicienii au pus oarecum deoparte bunul obicei al abonamentului la o revistă de specialitate.

Credem însă că toate aceste dificultăţi au definit în anul 2015 caracterul revistei Tax Magazine. Nopţile şi firele noastre albe sunt mai puţin importante, atât timp cât cei care ne citesc identifică în paginile revistei soluţii pentru problemele cu care se confruntă, explicaţii pertinente, informaţii „calde” şi un strop din pasiunea inerentă fiecărui rând scris în această revistă.

La final de an, ne înclinăm cu respect în faţa celor care ne citesc şi ne susţin şi îi salutăm cordial pe ceilalţi. Promitem să fim mai buni în 2015, convinşi că seriozitatea pe care încercăm să o transmitem nu poate fi decât de bun augur.

Şi pentru că nu ne plac neapărat aşa-numitele Season Greetings, vă spunem creştineşte Crăciun Fericit şi un An Nou 2016 sănătos, prosper şi stabil, în care gândurile noastre bune şi materialele noastre şi mai bune să vă fie mereu aproape!

Dr. Cosmin Flavius Costaş

Editor, Tax Magazine

Dr. Cosmin Flavius Costaş

Editor, Tax Magazine

Toamna lui 2015, în dreptul fiscal, aduce mai degrabă cu imaginea vie, tridimensională şi nefiltrată a unei săli de scrimă, la o competiţie importantă. Imense planşe albe, strălucitoare, în deplin contrast cu umbrele negre în care sunt învăluiţi antrenorii şi spectatorii. O tăcere apăsătoare în jurul fiecărei planşe, ce aminteşte mai degrabă de tensiunea unui duel matinal între doi toreadori ai lumii bune pariziene, din urmă cu un secol. Actori muţi, în armuri uşoare de-un alb imaculat, fluturând mobilizator o floretă, o sabie sau o spadă şi mimând o fandare, înainte de a pleca la atac. Apoi paşi iuţi, balans, atacă, parează, contraatacă, parează, fandează, evită, loveşte. Şi, în fine, tuşa izbăvitoare pentru unul dintre cavaleri. Scenariu replicabil, pe fiecare planşă, cu alţi actori, cu aceeaşi intensitate a ciocnirilor între două arme letale.

Actorii toamnei fiscale româneşti sunt, evident, fiscul şi contribuabilii, într-un veritabil duel. Pe de-o parte, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi noul prodigee, Direcţia Generală Antifraudă, lovesc cu armele din dotare, poleite pentru vremuri moderne: operaţiunea „Cristal”; invocarea jurisprudenţei Halifax în cadrul inspecţiilor fiscale; 1.000 mercenari noi pregătiţi să intre în luptă; accesul neţărmuit la toate datele personale, în pofida jurisprudenţei Bara; ameninţări de sesizări penale dacă nu se achită imediat obligaţiile fiscale suplimentare, pentru a obţine bunăvoinţa conducătorului inspecţiei fiscale.

Contribuabilii, avocaţii şi consultanţii fiscali par aruncaţi pe planşă ca într-un sacrificiu ritualic, uneori fără spadă, alteori fără armură. Procedura fiscală rămâne, în multe cazuri, doar o formă fără fond, atunci când dreptul la apărare este ignorat, accesul la dosarul inspecţiei fiscale este imposibil anterior momentului sesizării instanţei de judecată, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este declarată de economişti şi juzi drept inaplicabilă în Republica ANAF, iar prejudecata lui „sigur o fi făcut el ceva” din instanţele de contencios fiscal devine argument juridic.

Saga continuă pentru simplul motiv că, sporadic, un uşor echilibru e restabilit printr-o decizie de principiu. Fie ne spune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene că unele taxe sunt incompatibile cu dreptul european, fie ne reamintesc judecătorii de la Strasbourg faptul că e imposibil să ai soluţii fiscale şi penale contradictorii asupra aceleiaşi stări de fapt, fie determină Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că o procedură prealabilă de contestare a unei decizii de calcul sfidează principiile echivalenţei şi efectivităţii, fie Curtea Constituţională încearcă să restabilească egalitatea pe planşă, cel puţin în privinţa perioadei pentru care se acordă dobânzile fiscale. Motiv pentru încă o rundă pe planşă, cum s-ar zice.

În sport, En garde, rostit de arbitru, e semnul că începe o luptă dreaptă, cu reguli acceptate şi respectate de cavaleri. În dreptul fiscal român, fiecare dimineaţă începe cu En garde, ca un semn al unui nou episod din seria autohtonă Hunger Games. N-ai opţiuni pentru a evita confruntarea şi speri ca, la sfârşitul zilei, să nu lipsească de la apel contribuabilul pe care-l reprezinţi.