1

EY Future Consumer Index: consumatorii revin în magazinele fizice pentru interacțiunea directă, chiar dacă tehnologia și inteligența artificială revoluționează cumpărăturile online

  • 57% dintre consumatori își doresc să vadă, să atingă și să evalueze articolele înainte de a le cumpăra
  • 55% dintre consumatori sunt preocupați de creșterea costului vieții, ceea ce face ca 72% să se concentreze mai mult asupra raportului calitate-preț
  • 66% dintre consumatori consideră că produsele sub marcă proprie sunt la fel de bune ca alternativele de brand, 38% dintre aceștia neavând planuri de a trece la produse de brand

Un procent de 32% dintre consumatori declară că își doresc interacțiunea personală pe care doar cumpărăturile în magazinele fizice o pot oferi, în pofida faptului că tehnologia transformă procesul de achiziție, facilitând tot mai mult cumpărăturile online, pe rețelele sociale, prin aplicații și în jocuri, potrivit celei mai recente ediții a raportului EY Future Consumer Index (FCI), care a sondat peste 23.000 de consumatori, din 30 de țări.

Oamenii se întorc în magazinele fizice din motive pe care doar investițiile în inteligența artificială (AI) și tehnologie nu le pot satisface. 57% dintre cumpărătorii intervievați spun că vor să vadă, să atingă și să evalueze articolele înainte de a le achiziționa și 68% doresc sfaturi de specialitate cu privire la achizițiile cu valoare ridicată, pentru a se asigura că fac alegeri în deplină cunoștință de cauză. Un alt semn pentru preferința vizitelor în magazinele fizice este faptul că 61% dintre consumatori au afirmat că ar merge la un magazin pentru o promoție care nu este disponibilă online.

Raportul indică faptul că, deși 68% dintre consumatori nu au o problemă în a primi și a avea încredere în ofertele și promoțiile personalizate de inteligența artificială, 49% dintre aceștia sunt nemulțumiți de chatboții inteligenți, care nu sunt eficienți în a răspunde la solicitările de informații. Alți 33% dintre consumatori sunt îngrijorați de faptul că recomandările generate de inteligența artificială favorizează produse sau mărci care ar putea să nu fie în interesul lor.

Îmbinarea tehnologiei cu interacțiunea personală pentru a îmbunătăți experiența clienților

Având în vedere aceste provocări, raportul sugerează că acele companii care interacționează direct cu consumatorii trebuie să combine interacțiunea în persoană cu tehnologii complementare. Inteligența artificială are potențialul de a îndruma consumatorii către achizițiile dorite, dar succesul brandurilor și al retailerilor rezidă în găsirea echilibrului perfect: angrenarea clienților la momentul potrivit cu un mesaj sau o ofertă cu care aceștia rezonează și în care au încredere.

Raportul relevă că există, de asemenea, un deficit în materie de servicii de asistență a clienților în procesul de cumpărături digitale, iar acesta nu poate fi rezolvat doar prin tehnologie. De exemplu, 26% dintre respondenți afirmă că obținerea unei rambursări sau efectuarea unui schimb reprezintă o sursă de nemulțumire, atunci când fac cumpărături online, iar pentru 30% dificultatea de a intra în contact cu un operator de asistență a clienților și serviciile deficitare de asistență pentru clienți ocupă, de asemenea, un loc fruntaș. Acest lucru evidențiază necesitatea critică a unei abordări mai integrate, care să combine tehnologiile avansate cu un element uman solid pentru a aborda și soluționa în mod eficient nemulțumirile clienților.

„Datele din EY Future Consumer Index ne indică o revenire a consumatorilor la interacțiunea directă în magazinele fizice, cu 57% dintre respondenții la nivel global dorind să vadă și să atingă produsele înainte de achiziție, o tendință care se aliniază cu preferințele consumatorilor români pentru oferte valoroase și decizii de cumpărare prudente”, explică Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România. „În timp ce 66% dintre consumatorii globali consideră produsele sub marcă proprie la fel de bune ca produsele de brand, în România, observăm un comportament similar, determinat de nevoia de economisire și acordarea unei mai mari atenții raportului calitate-preț. Această preocupare a consumatorului român ar trebui să reprezinte un reper important pentru definirea strategiei jucătorilor din retail și bunuri de larg consum. Această aliniere între tendințele locale și cele globale subliniază, de asemenea, nevoia de a echilibra inovația digitală cu interacțiunea personală, pentru a satisface cerințele consumatorilor într-un peisaj de retail dinamic.”

Consumatorii de la domiciliu investesc în experiențe

În timp ce consumatorii revin în magazinele fizice pentru achizițiile de valoare mare, studiul EY a relevat că rolul locuinței ca centru al consumului continuă să crească. După pandemie, tot mai mulți consumatori s-au îndepărtat de serviciile horeca și de serviciile digitale de streaming și sunt mai puțin interesați să adopte ultimele tendințe, cheltuind mai puțin pe livrări de alimente (38%), servicii de streaming (35%), articole de modă (35%), produse cosmetice (37%) și produse electronice de larg consum (41%). În schimb, mulți adoptă un stil de viață mai pragmatic, 68% dintre respondenți intenționând să reevalueze modul în care își petrec timpul cu lucrurile pe care le apreciază cel mai mult: de exemplu, 31% intenționează să își petreacă timpul liber acasă în compania prietenilor și aproape jumătate (47%) intenționează să gătească mai mult acasă, comparativ cu 29% și, respectiv, 39% anul trecut pe vremea aceasta.

Această preferință pentru experiențele la domiciliu în detrimentul horeca este o reacție la presiunile inflaționiste susținute care au continuat să pună la încercare bugetele gospodăriilor. Studiul arată că 85% dintre consumatori sunt preocupați de finanțele lor, iar 72% vor pune accent în viitor pe raportul calitate-preț, în special în ceea ce privește accesibilitatea alimentelor și a altor produse de bază.

Această tendință nu se limitează la categoriile demografice mai în vârstă (Generația X și baby boomers), 38% dintre aceștia intenționând să petreacă mai mult timp acasă. Peste două cincimi (43%) din generațiile mai tinere (Generația Z și milenialii), adesea percepute ca fiind cele mai sociabile, adoptă și ele această tranziție către activități mai personale în cadrul locuinței. Conform studiului EY, mai bine de jumătate (54%) dintre consumatorii tineri intenționează să gătească mai mult acasă, în timp ce 37% intenționează să petreacă timp acasă alături de prieteni.

Popularitatea brandurilor proprii este în creștere

Criza costului vieții și presiunile inflaționiste au avut, de asemenea, un impact asupra preferinței consumatorilor pentru brandurile proprii în detrimentul produselor de marcă. Deși inițial aproape o treime dintre consumatori (28%) au recunoscut că au preferat să cumpere produse de marcă proprie în detrimentul produselor de brand ca reacție la creșterea costurilor, studiul a evidențiat faptul că această tendință a devenit un obicei constant, 66% dintre respondenți considerând că aceste alternative mai puțin costisitoare satisfac nevoile la fel de bine ca și alternativele de brand, iar 38% nu intenționează să revină la produsele de brand.

În mod semnificativ, studiul arată, de asemenea, că această tendință nu se manifestă exclusiv în cazul categoriilor cu venituri medii și mici. Consumatorii cu venituri mai mari intenționează să cumpere branduri proprii în viitor și iau în considerare acest lucru pentru toate categoriile de produse, printre care alimente proaspete (60%), produse pentru casă și de curățenie (56%), alimente ambalate (52%), îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii (49%), produse de îngrijire personală (49%) și produse de frumusețe și cosmetice (39%).

Potrivit studiului EY, retailerii încearcă din răsputeri să profite de această oportunitate prin promovarea agresivă a mărcilor proprii, prin plasarea acestora pe rafturi la nivelul ochilor și în locuri cu vizibilitate mare și prin creșterea gamei de produse pe care le oferă. În loc să se limiteze la a concura cu produsele de brand la un preț mai mic, aceștia oferă o gamă largă de opțiuni de produse marcă proprie și analizează datele obținute la punctele de vânzare, pentru a identifica tendințele în fazele incipiente, ceea ce înseamnă că sunt într-o poziție puternică pentru a reacționa la modelele de achiziție și nevoile consumatorilor. Cu cât comercianții cu amănuntul sunt mai aproape de consumator, cu atât au mai multă putere de a personaliza.

Cea mai recentă ediție a studiului EY Future Consumer Index este disponibilă la: ey.com/FCI14




Indicele EY Future Consumer: Consumatorii își pierd încrederea și se îndepărtează de branduri pe fondul crizei legate de costul vieții

  • 94% dintre consumatori sunt îngrijorați de creșterea costului vieții
  • Preocupările pentru sănătate cresc cu 7 puncte procentuale
  • Se erodează încrederea consumatorilor în retaileri și în companiile de produse de consum

Consumatorii din întreaga lume continuă să își limiteze cheltuielile pe fondul evoluției provocatoare a costului vieții, 94% dintre ei fiind acum îngrijorați de creșterea costurilor de trai, în timp ce continuă să se confrunte cu inflația.

Costurile accesibile sunt în prezent principala preocupare pentru 35% dintre consumatorii respondenții la nivel global din cadrul celei de-a 12-a ediții a EY Future Consumer Index (FCI), în creștere cu 10 puncte procentuale din octombrie 2022.

Rezultatele studiului arată că, atât în țările dezvoltate, cât și în cele emergente, oamenii adoptă schimbări dramatice ale stilului lor de viață, pe termen scurt, pentru a face față perturbărilor continue. Dintre cele cinci tipuri de consumatori urmărite în funcție de interesele lor – „planeta pe primul loc”, „experiența pe primul loc”, „societatea pe primul loc”, „sănătatea pe primul loc” și „accesibilitatea pe primul loc” – „planeta pe primul loc” a înregistrat cea mai mare scădere, de -9 puncte procentuale, de la 25% la 16%, ceea ce reafirmă schimbarea adoptată de consumatori pentru a prioritiza accesibilitatea, considerând acum că sustenabilitatea este mai puțin importantă.

Grupul de consumatori care prioritizează „sănătatea pe primul loc” a crescut cu 7 puncte procentuale, de la 17%, la 24%, din octombrie 2022, devenind al doilea segment ca mărime, după cei care vizează costurile cât mai accesibile, pentru prima dată. Această creștere semnificativă indică faptul că nevoile individuale sunt reprioritizate în detrimentul eforturilor colective, consumatorii concentrându-se pe propriile finanțe, sănătate și nivel de stres. De asemenea, primul grup al planetei, China, a scăzut cu 17 puncte procentuale (de la 35%, la 18%), în timp ce preocupările legate de costurile accesibile au crescut cu 14%.

Consumatorii se îndepărtează de branduri în căutarea soluțiilor accesibile economic

În condițiile în care incertitudinile economice actuale nu dau semne de atenuare, 92% dintre respondenți sunt îngrijorați de economia țării lor, iar 39% se așteaptă ca situația să se înrăutățească în următoarele șase luni. Consumatorii intervievați iau măsuri pentru a reduce cheltuielile în multe domenii ale vieții lor, mai mult de o treime (36%) plănuind să cheltuiască mai puțin pe haine, 44% se așteaptă să cumpere mai puțină mâncare la pachet și aproape jumătate (49%) plănuiesc să cheltuiască doar pe produse esențiale. De asemenea, achiziționarea produselor esențiale rămâne o provocare pentru mulți dintre consumatorii respondenți. Mai mult de trei sferturi (79%) consideră că prețurile la alimente au crescut în ultimele trei-patru luni, iar 74% au observat că unele branduri au redus dimensiunile pachetelor fără a reflecta aceasta și în preț, ceea ce este cunoscut sub numele de shrinkflation.

Studiul arată că brandurile vestimentare nu mai sunt considerate de majoritatea consumatorilor ca singura modalitate de comunicare a statutului, întrucât 62% dintre respondenții la nivel global declară că nu mai simt nevoia să țină pasul cu ultimele tendințe în materie de modă, iar jumătate dintre ei ar lua în considerare acum o marcă privată pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. O proporție mare (67%) preferă acum să își repare bunurile, în loc să le înlocuiască, ceea ce pune în discuție dorința tradițională a consumatorilor de a deține întotdeauna cele mai noi lucruri. 55% dintre consumatorii de la nivel mondial spun că brandurile nu mai sunt importante.

Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România:Consumatorii rămân rezilienți pentru a face față presiunilor legate de costul vieții, amplificate de contextul inflaționist. Vedem o regândire a stilului de viață pentru a face loc cheltuielilor esențiale. În același timp, bazându-se şi pe lecțiile învățate în pandemie, consumatorii sunt deja utilizatori obișnuiți ai tehnologiei digitale, devenind din ce în ce mai dependenți de aceasta pentru a-și ușura viața, a economisi bani, timp, a lucra de acasă și a-și reduce impactul asupra mediului. Astfel, brandurile vor trebui să-şi regândească strategia, pentru a nu pierde din cota de piață şi a rămâne în competiţie, adresând preocupările primare ale consumatorului: accesibilitatea şi sănătatea pe primul loc”.

Tehnologia face parte intrinsecă din viața consumatorului

Indicele EY Future Consumer Index arată că aproape jumătate (46%) dintre consumatorii respondenți se bazează pe tehnologie pentru a-și gestiona viața de zi cu zi. Această încredere tot mai mare în tehnologie, precum și rezultatele și recomandările acesteia, influențează, de asemenea, deciziile de cumpărare și consumul general. În ceea ce privește tehnologiile principale, datele relevă că aproape jumătate dintre consumatorii respondenți (46%) au utilizat servicii de livrare online de alimente în ultimele trei luni, o creștere de 12 puncte procentuale din iunie 2022. 53% dintre respondenți au socializat cu prietenii și familia prin intermediul platformelor video, o creștere semnificativă de 14 puncte procentuale față de iunie 2022, iar 62% utilizează acum canale streaming audio, o creștere uriașă de 17 puncte procentuale față de iunie 2022. Tehnologiile emergente au înregistrat, de asemenea, o creștere bruscă, cu un număr mai mult decât dublu de consumatori la nivel global care utilizează acum platforme virtuale cu mai mulți utilizatori în comparație cu iunie 2022. În special, 66% dintre respondenți au declarat că sunt dispuși să își partajeze datele în schimbul unor alternative mai ieftine.




Schimbările climatice ne privesc pe toți, iar instituțiile financiare trebuie să colaboreze îndeaproape cu industriile pentru a accelera acțiunile

  • Identificarea tendințelor poate ajuta instituțiile financiare să se pregătească mai bine pentru a sprijini fiecare industrie
  • Există numeroase provocări pentru finanțarea diverselor inițiative sectoriale, dar apar soluții
  • Serviciile financiare își îndreaptă privirile către COP27[1] și explorează noi oportunități de finanțare

În cadrul summitului COP26, din noiembrie 2021, peste 450 de instituții financiare s-au angajat să alinieze un capital de 130 de miliarde de USD la obiectivele Acordului de la Paris, până în 2050. Acest lucru va necesita investiții de 32 de miliarde de USD într-o serie de sectoare și zone geografice, până în 2030 – peste costul finanțării business as usual pentru organizaţiile în tranziție. Este clar că nicio organizație sau industrie nu poate rezolva singură problema: schimbările climatice sunt treaba tuturor, iar instituțiile financiare vor trebui să colaboreze îndeaproape cu o serie de industrii pentru a accelera acțiunile.

Înțelegerea detaliată a căilor de tranziție specifice fiecărui sector devine esențială pentru capacitatea industriei financiare de a transforma ambiția climatică în acțiuni climatice care să protejeze și să creeze valoare pentru societate, planetă și companii. Astfel, se pot identifica activitățile de tranziție actuale și viitoare ale clienților, precum și a cerințele de finanțare și a riscurile asociate care trebuie gestionate. Firmele financiare vor fi echipate pentru a sprijini companiile și proiectele într-un mod care să rezolve cele mai presante nevoi de decarbonizare ale acestora.

În perioada premergătoare COP26, EY a publicat un document în care a examinat posibilele căi de tranziție pentru trei sectoare economice cheie – transportul maritim, energiile regenerabile și vehiculele electrice – împreună cu unii dintre factorii asociați care vor permite instituțiilor financiare să le satisfacă nevoile. În preambulul apropiatei reuniuni COP27, explorăm căile de tranziție pentru alte trei sectoare economice cruciale: agricultura, bunurile de consum și tehnologia.

Agricultura – un sector care recunoaște nevoia de schimbare, dar se confruntă cu provocări majore în ceea ce privește implementarea

Relația imuabilă dintre agricultură și natură face ca această industrie să fie foarte conștientă de necesitatea tranziției. Cu toate acestea, agricultura este o industrie extrem de variată și fragmentată, cu o gestionare complexă și proprietarii care se întind adesea pe mai multe generații. În plus, dependența de geografia și resursele locale, fac ca inițiativele de tranziție să fie variate, complexe și unice – la fel și cerințele sale de finanțare.

Context

Unele dintre cele mai notabile caracteristici ale industriei agricole sunt:

  • Activități fragmentate, la scară relativ mică, cu mari variații în ceea ce privește utilizarea terenurilor – arabil, pomicol, zootehnic, biocombustibili, energie regenerabilă etc.
  • Grad ridicat de implicare a guvernului prin inițiative politice, subvenții și tarife
  • Tulburări geopolitice, de la Brexit, la pandemia COVID-19 și războiul din Ucraina
  • Control limitat asupra prețurilor inputurilor (din cauza factorilor globali) și a prețurilor de producție (din cauza puterii angrosiștilor și a supermarketurilor).

Tendințe actuale

Sectorul se confruntă cu mai multe tendințe majore, în timp ce încearcă să abordeze schimbările climatice și alte riscuri de mediu, inclusiv:

  • Creșterea angajamentului între guverne și organismele industriale, pe măsură ce fermierii și politicienii identifică strategii pentru a crește securitatea alimentară, protejând în același timp mediul înconjurător
  • Reglementarea tot mai extinsă a tehnicilor agricole și a inputurilor, cum ar fi îngrășămintele chimice
  • Creșterea presiunii din partea supermarketurilor și a altor părți din lanțul de aprovizionare, pentru a dezvolta produse mai ecologice, susținute de o mai mare diligență
  • Dorința tot mai mare a fermierilor de a vorbi cu o singură voce în ceea ce privește problemele de mediu, de a se coordona mai eficient și de a împărtăși informații și inovații în materie de durabilitate
  • Schimbări accelerate în alimentația consumatorilor, datorită unor alegeri precum veganismul și dorința de a avea o amprentă de carbon mai mică.

Inițiative de tranziție

Pentru a-și reduce emisiile și a limita alte riscuri de mediu, fermele trebuie, de obicei, să urmărească mai multe inițiative. Unele dintre cele mai frecvente sunt:

  • Reducerea amprentei ecologice a inputurilor, cum ar fi hrana pentru animale și îngrășămintele chimice
  • Combinarea culturilor arabile cu arbori și/sau alte plante. O astfel de combinație creează un ecosistem care sporește sustenabilitatea sistemului agricol
  • Îmbunătățirea conservării solului prin tehnici mai bune. În cele din urmă, acest lucru crește randamentul culturilor și permite utilizarea de mai puține îngrășăminte, evitând/reducând astfel emisiile de carbon
  • Vânzarea de credite de carbon unor terțe părți pentru a-și compensa emisiile. Acestea sunt create cel mai adesea prin practici agricole sau forestiere, deși aproape orice proiect care reduce, evită, distruge sau captează emisiile poate genera un credit
  • Modernizarea echipamentelor prin investiții în vehicule electrice sau în utilaje mai eficiente
  • Utilizarea tehnologiilor inteligente, cum ar fi automatizarea sau Internetul obiectelor (IoT), pentru a crește productivitatea și eficiența – de exemplu, prin îmbunătățirea prelevării de probe de sol sau a datelor meteorologice în timp real
  • Decarbonizarea livrărilor ulterioare în parteneriat cu clienții
  • Îmbunătățirea raportării clienților – de exemplu, prin utilizarea unor noi instrumente online pentru a capta, a aloca și a raporta datele privind emisiile.

Provocări și soluții de finanțare

Diversitatea inițiativelor de tranziție din agricultură creează o gamă largă de cerințe, provocări și soluții de finanțare.

Două domenii evidente de necesitate sunt finanțarea activelor pentru vehicule și utilaje noi și finanțarea proiectelor pentru investiții, precum producția de energie regenerabilă. Cu toate acestea, multe exploatații agricole funcționează la o scară mai mică decât marile corporații cu care instituțiile financiare sunt obișnuite să lucreze. Nici ofertele financiare convenționale pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) nu sunt, de obicei, adaptate agriculturii. Alte complicații pot include asigurarea sustenabilității clauzelor, obținerea de date fiabile de subscriere și evaluarea terenurilor și a altor garanții.

Deși există firme financiare cu expertiză agricolă, apare acum oportunitatea de a dezvolta produse și servicii axate pe agricultură. Astfel, instituțiile care au relații de-a lungul întregului lanț de aprovizionare ar putea să își folosească poziția ca platformă pentru unificarea standardelor, pentru a face finanțarea mai eficientă și mai accesibilă și pentru a îmbunătăți standardele de raportare „de la fermă la consumator”. Fermierii – în special micii fermieri – pot fi, de asemenea, instruiți pentru a crește randamentul culturilor și pentru a ajunge la practici adecvate de sustenabilitate.

Bunuri de larg consum – o industrie care se străduiește să se schimbe sub privirea atentă a unei noi categorii de clienți exigenți

Sectorul este dominat de firme multinaționale și de produse globale, dar jucătorii mai mici și variațiile locale sunt, de asemenea, importante. Brandingul este esențial, firmele fiind presate de consumatori să reducă emisiile și poluarea. Obiectivele de tranziție variază de la modernizarea fabricilor și a flotelor de distribuție, până la provocări mai complexe, cum ar fi dezvoltarea de noi forme ecologice inovatoare de ambalaje.

Context

Unele dintre cele mai notabile caracteristici ale industriei bunurilor de consum sunt:

  • Vulnerabilitatea la sentimentele consumatorilor, având în vedere posibilitatea de a fi rapid substituite și legătura puternică dintre opiniile personale și deciziile de cumpărare
  • Un amestec de produse standardizate, disponibile la nivel mondial și altele adaptate la cererea și preferințele locale
  • Marje de profit înguste, ceea ce înseamnă că realizarea unei scalări este crucială pentru aprovizionare, producție și distribuție
  • Importanța vitală a brandingului, ambalajul fiind un element crucial, alături de produsele în sine, prețul și disponibilitatea acestora.

Tendințe actuale

Sectorul se confruntă cu mai multe tendințe, pe măsură ce încearcă să abordeze schimbările climatice și alte riscuri de mediu, inclusiv:

  • Consumatorii din întreaga lume sunt din ce în ce mai dispuși să își modifice deciziile de cumpărare din cauza preocupărilor legate de mediu și a altor aspecte legate de durabilitate. Cu toate acestea, acest lucru variază foarte mult în funcție de generații, regiuni geografice și piețe locale
  • Așteptările tot mai mari ale publicului ca întreprinderile de bunuri de consum (și marii comercianți cu amănuntul) să preia inițiativa în ceea ce privește recunoașterea și abordarea proactivă a eșecurilor istorice în materie de mediu
  • Creșterea îngrijorării consumatorilor cu privire la poluarea cu plastic, care va face ca în curând ambalajele nereciclabile sau nebiodegradabile să devină inacceptabile. Cea mai mare provocare este reprezentată de plasticul flexibil, care este mai greu de reciclat decât alte categorii, din cauza straturilor sale multiple, a flexibilității și a nivelului ridicat de contaminare
  • Vulnerabilitatea crescândă la acuzațiile de greenwashing, cu riscurile de reputație și de branding aferente
  • Disponibilitatea tot mai mare a guvernelor și a organismelor publice de a reglementa ambalajele bunurilor de consum prin interdicții, taxe și alte stimulente.

Inițiative de tranziție

Unele dintre cele mai frecvente inițiative urmărite de companiile producătoare de bunuri de consum pentru a reduce riscurile de mediu sunt:

  • Îmbunătățirea amprentei de carbon a inputurilor, în parteneriat cu furnizorii, inclusiv a produselor de origine animală și vegetală, a produselor chimice și a materialelor sintetice
  • Îmbunătățirea eficienței și a profilului de mediu al proceselor de fabricație
  • Reducerea amprentei de carbon a livrărilor ulterioare către comercianții cu amănuntul în parteneriat cu distribuitorii
  • Asumarea unor angajamente de reducere a utilizării plasticului, de creștere a reutilizării și reciclării și de inovare în materie de ambalaje – de exemplu, prin utilizarea mai frecventă a materialelor biodegradabile.

Provocări și soluții de finanțare

Unele dintre cerințele de finanțare ale industriei sunt relativ simple, cum ar fi necesitatea de a finanța construcția sau închirierea de noi instalații de producție mai ecologice și mai eficiente.

Alte nevoi de finanțare sunt mai complexe, dar oferă instituțiilor financiare potențialul de a valorifica relațiile existente de-a lungul lanțului valoric – de exemplu, prin finanțarea și asigurarea unor soluții de transport mai ecologice în parteneriat cu furnizorii, distribuitorii și comercianții cu amănuntul.

Un al treilea domeniu – finanțarea tranziției ambalajelor pe o bază mai durabilă – este mult mai dificil. Acest lucru se datorează, în parte, naturii costisitoare și nedovedite a noilor tehnologii, cum ar fi reciclarea chimică și ambalajele bio-derivate. Acest lucru, împreună cu necesitatea de a respecta cerințele de reglementare locale, face dificilă alegerea unui domeniu pentru investiții pe scară largă.

Finanțarea ambalajelor inovatoare este, de asemenea, dificilă din cauza necesității de a dezvolta sisteme de reciclare în circuit închis și a importanței pe care o are disponibilitatea consumatorilor de a-și asuma responsabilitatea pentru eliminarea deșeurilor. Rezolvarea acestor provocări financiare va necesita probabil parteneriate complexe și inovatoare care să implice organizații non-profit, guverne, universități, consumatori, autorități de reglementare și concurenți.

Tehnologie – cu buzunare adânci și o înclinație spre risc, mișcările îndrăznețe sunt caracteristice acestei industrii

Deși există provocări semnificative de depășit în industria de tehnologie, în special în ceea ce privește modul în care sunt răcite activele tehnologice, există soluții preconizate pentru aceste probleme (de exemplu, în ceea ce privește utilizarea, cum ar fi progresele în domeniul stocării datelor pentru a necesita mai puțină energie și, odată cu aceasta, mai puțină răcire, sau inovația în ceea ce privește abordările de răcire care utilizează metode naturale), iar industria tehnologică este relativ bine plasată pentru a executa astfel de planuri. Majoritatea subsectoarelor prezintă o mână de companii de top cu buzunare adânci și o cultură puternică a inovării. Unele obiective – cum ar fi o producție mai ecologică – sunt cunoscute și de alte industrii. Cu toate acestea, firmele de tehnologie urmăresc planuri de ultimă oră pentru a reduce emisiile, poluarea și cerințele energetice.

Context

Unele dintre cele mai notabile caracteristici ale industriei tehnologice globale sunt:

  • Fiecare subsector – comerțul cu amănuntul online, social media, căutare, cloud, fabricarea de dispozitive – este dominat de un număr mic de hiper-scalatori globali
  • Companii foarte lichide, finanțate prin marje puternice și fluxuri de numerar pozitive, cu buzunare adânci pentru investiții
  • Niveluri ridicate de investiții în cercetare și dezvoltare și o cultură puternică a inovării
  • Un rol crucial ca facilitator al inovației și al schimbării în alte industrii, inclusiv facilitarea tranziției globale.

Tendințe actuale

Sectorul se confruntă cu mai multe tendințe majore în încercarea de a aborda schimbările climatice și alte riscuri de mediu, printre care:

  • O nevoie tot mai mare de a echilibra inovarea continuă și rapidă cu o mai mare sustenabilitate și riscuri de mediu mai mici – de exemplu, atunci când se dezvoltă rețelele 5G și se construiesc rețele 6G
  • O presiune tot mai mare din partea consumatorilor și a altor părți interesate pentru a reduce amprenta de carbon a serverelor cloud și a altor activități cu consum mare de energie
  • Niveluri mai mari de intervenție guvernamentală într-o gamă largă de domenii, inclusiv în ceea ce privește acoperirea rețelei, confidențialitatea datelor, poluarea, antitrustul și știrile false.

Inițiative de tranziție

Firmele de tehnologie urmăresc inițiative de mediu într-o serie de domenii-cheie. Unele sunt foarte asemănătoare cu cele din alte industrii, dar altele sunt unice și mai orientate spre viitor:

  • Îmbunătățirea profilului de mediu și a eficienței instalațiilor de producție și a operațiunilor zilnice
  • Obligația ca principalele materii prime de fabricație, cum ar fi pământurile rare, să fie obținute în mod etic, reducând la minimum emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea mediului înconjurător
  • Îmbunătățirea ratei de reciclare a dispozitivelor vechi sau nedorite
  • Explorarea unor abordări inovatoare pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de carbon ale centrelor de servere – cum ar fi amplasarea acestora în adâncul oceanului pentru a exploata răcirea naturală
  • Utilizarea progreselor de ultimă oră în domeniul chimiei pentru a reduce impactul asupra mediului al fabricării dispozitivelor.

Provocări și soluții de finanțare

Unele dintre cerințele de finanțare ale firmelor de tehnologie – cum ar fi finanțarea investițiilor în noi linii de producție și în alte infrastructuri operaționale – sunt relativ convenționale.

Alte cerințe, cum ar fi finanțarea cercetării și dezvoltării de ultimă oră, au caracteristici mai de nișă – de exemplu, este dificil să finanțezi cercetarea prin îndatorare. De asemenea, inovațiile pot ridica probleme de înțelegere pentru instituțiile financiare, ceea ce face mai dificilă identificarea și organizarea de finanțări adecvate. Pe de altă parte, multe companii tehnologice aleg să finanțeze aceste activități pe plan intern.

Un alt factor pe care instituțiile financiare trebuie să îl monitorizeze este posibilitatea ca anumite elemente ale industriei de tehnologie să fie vulnerabile la fluctuațiile de opinie și la prejudicii de reputație, dacă sunt percepute ca fiind necorespunzătoare pentru consumatori – așa cum s-a văzut în cazul prăbușirii recente a unor afaceri cu criptomonede.

Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanță, EY România: Având în vedere presiunea economică în creștere, coroborată cu așteptările acționarilor și ale consumatorilor pentru o strategie sustenabilă, multe firme de tehnologie se lansează în proiecte îndrăznețe, care ar putea stabili normele pentru viitor. Reproiectarea de la zero a planurilor de fabricație a operațiunilor zilnice, aprovizionarea etică cu materii prime, răcirea naturală -utilizarea apei din adâncurile oceanului – sau îmbunătățirea reciclării propriilor instrumente sunt câteva dintre inițiativele de mediu care sunt luate, însă finanțarea acestora este o problemă cu care mulți alții, jucători mai mici din domeniul tehnologiei, trebuie să se confrunte. Cea mai recentă analiză a EY Future Consumer Index relevă diferențe între abordarea adoptată de piețe precum SUA, Australia sau Scandinavia, cu decizii extrem de localizate, bazate pe reglementări, accesul la finanțare și preferințele consumatorilor”.

Concluzie

Aceste analize sunt instantanee simplificate. Realitatea este mult mai complexă, iar căile de tranziție vor evolua continuu, ca răspuns la condițiile în schimbare și la opiniile părților interesate. De exemplu, cel mai recent EY Future Consumer Index arată că tipul de consumatori „planeta întâi” câștigă teren, chiar dacă creșterea prețurilor la alimente și energie înseamnă că accesibilitatea rămâne principala prioritate a consumatorilor pe piețe precum Scandinavia, Australia și SUA. Indicele relevă, de asemenea, decalaje semnificative între intențiile și acțiunile consumatorilor în materie de sustenabilitate.

Devine esențial ca instituțiile financiare care urmăresc să își îndeplinească angajamentele de zero net să fie curioase în ceea ce privește știința mediului, să înțeleagă circumstanțele și provocările din diferite sectoare și să aplice aceste cunoștințe și această perspectivă în strategia și operațiunile lor.

[1] Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2022, denumită mai frecvent „COP27”, va fi cea de-a 27-a conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care va avea loc în perioada 6-18 noiembrie 2022 la Sharm El Sheikh, Egipt.