Autori: Corina Mîndoiu, Partener, ​People Advisory Services, ​EY România

Cătălina Butan, Senior Manager, People Advisory Services, ​EY România

Verificările averilor persoanelor fizice au devenit tot mai vizibile în activitatea ANAF din ultimii ani. Autoritățile fiscale au la dispoziție tot mai multe informații și instrumente de analiză, inclusiv prin schimbul de informații cu alte state, ceea ce le permite să identifice mai ușor situațiile în care există diferențe între veniturile declarate și patrimoniul deținut de contribuabili.

În perioada iulie 2025 – mai 2026, ANAF a finalizat 1.102 acțiuni de control privind situația fiscală a persoanelor fizice, în cadrul uneia dintre cele mai extinse campanii de verificare derulate în ultimii ani. În urma controalelor, autoritățile au stabilit creanțe fiscale suplimentare de peste 540 milioane lei și au instituit măsuri asiguratorii de aproape 124 milioane lei, precum popriri și sechestre aplicate în vederea recuperării sumelor datorate, conform unor date comunicate recent de ANAF. Dincolo de cifre, aceste verificări oferă indicii utile despre situațiile care atrag atenția inspectorilor fiscali și despre neregulile identificate cel mai frecvent.

Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice (DGCVPF) este structura ANAF specializată în verificarea situației fiscale personale. Activitatea acesteia include atât verificări documentare, prin care sunt analizate documente și informații referitoare la situații fiscale punctuale, cât și verificări ale situației fiscale personale, o procedură mai amplă prin care autoritățile fiscale analizează dacă veniturile declarate sunt în concordanță cu patrimoniul și situația fiscală a contribuabilului.

Printre contribuabilii aflați în atenția DGCVPF se regăsesc și persoanele fizice cu avere mare (PFAM), categorie care include persoanele fizice rezidente în România a căror avere estimată depășește echivalentul a 25 milioane euro. În scopul administrării fiscale a acestei categorii, ANAF întocmește și actualizează Grupul persoanelor fizice cu avere mare, care poate include și soțul sau soția, precum și rudele și afinii acestora până la gradul al II-lea.

Cele mai frecvente nereguli identificate

Conform datelor ANAF, cele mai frecvente categorii de nereguli identificate în cadrul controalelor au vizat fonduri a căror proveniență nu a putut fi justificată. Printre situațiile întâlnite s-au numărat depuneri de numerar în conturi bancare personale sau ale societăților în care contribuabilii dețin participații, achiziții de bunuri mobile și imobile realizate cu numerar, împrumuturi acordate propriilor societăți și majorări de capital social. De asemenea, au fost identificate cazuri în care contribuabilii au invocat fonduri obținute în străinătate, care nu au putut fi confirmate în urma schimbului de informații cu autoritățile fiscale din alte țări.

Un tipar recurent observat în cadrul verificărilor a fost invocarea unor economii păstrate în numerar, a unor venituri realizate în străinătate sau a unor sume primite de la alte persoane fizice. În numeroase cazuri, aceste explicații nu au putut fi susținute prin documente care să ateste proveniența fondurilor și existența acestora în perioada verificată. Totodată, ANAF a constatat, în anumite situații, lipsa trasabilității fondurilor declarate. În paralel, inspectorii fiscali au identificat și venituri nedeclarate provenite din cedarea folosinței bunurilor, activități independente, tranzacții cu titluri de valoare, venituri obținute din străinătate și alte categorii de venituri supuse impozitării.

Datele ANAF arată că cele mai mari creanțe fiscale stabilite în perioada iulie 2025 – mai 2026 au fost de 23,1 milioane lei în Prahova și de 22,5 milioane lei, respectiv 21,6 milioane lei, în două acțiuni distincte din București. Numai în luna mai 2026, cele 56 de decizii de impunere emise au generat obligații fiscale suplimentare de 54,6 milioane lei.

Ce trebuie să știe contribuabilii

Rezultatele controalelor arată că o parte semnificativă a ajustărilor fiscale stabilite de ANAF au avut la bază venituri nedeclarate sau fonduri a căror proveniență nu a putut fi justificată.

În practică, obligațiile de declarare și plată a taxelor diferă în funcție de tipul venitului obținut. Pentru anumite categorii de venituri realizate în România, impozitul este reținut la sursă, astfel încât contribuabilul nu mai are, în multe situații, obligații declarative suplimentare. Pentru alte categorii de venituri, însă, obligația de declarare revine direct persoanei fizice.

Un aspect important îl reprezintă veniturile obținute din străinătate. Deși acestea sunt uneori percepute ca fiind mai puțin vizibile autorităților fiscale române, această realitate se schimbă rapid. Potrivit raportului de performanță al ANAF pentru anul 2025, instituția utilizează tot mai mult analiza de date, verificările bazate pe risc și schimbul de informații cu alte state pentru a identifica situațiile care necesită investigații suplimentare.

Mesajele recente ale ANAF merg în aceeași direcție. Persoanele care au obținut venituri din străinătate pentru care există obligația declarării în România trebuie să le includă în Declarația Unică, chiar dacă aceste informații nu apar în datele precompletate puse la dispoziția contribuabililor. Într-un comunicat emis recent, ANAF a explicat că informațiile privind veniturile realizate în alte state sunt primite de la autoritățile fiscale străine după expirarea termenului de depunere a declarației în România. În consecință, persoanele care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative pot primi notificări pentru clarificarea situației fiscale.

În practică, informațiile primite prin schimbul internațional de informații de la autoritățile fiscale din alte state sunt adesea analizate de ANAF la câțiva ani după realizarea veniturilor. În consecință, verificările pot avea în vedere inclusiv venituri și tranzacții realizate cu câțiva ani în urmă, inclusiv începând cu anul 2021, pentru care termenul de prescripție nu s-a împlinit încă. Pentru contribuabili, acest lucru poate crea dificultăți practice în identificarea documentelor necesare pentru a justifica proveniența unor fonduri sau venituri realizate cu mai mulți ani în urmă.

Contribuabilii ar trebui să se asigure că își îndeplinesc corect obligațiile fiscale care le revin și că păstrează documentele relevante privind veniturile obținute, tranzacțiile efectuate și sursele de finanțare folosite. Evoluțiile recente arată că accesul ANAF la informații fiscale, inclusiv din străinătate, este în continuă extindere, iar verificările situației fiscale personale ocupă un loc tot mai important în activitatea de control a instituției.

Un aspect important de avut în vedere este că legislația fiscală prevede un regim sever pentru veniturile a căror sursă nu poate fi identificată de autoritățile fiscale. Începând cu 1 iulie 2024, astfel de venituri sunt supuse unei cote de impozitare de 70%, la care se adaugă dobânzi și penalități. Pot exista situații în care autoritățile fiscale și contribuabilul au interpretări diferite cu privire la originea unor sume sau la documentele necesare pentru justificarea acestora, iar autoritățile să impoziteze veniturile respective cu cota de 70%. În astfel de situații, contribuabilul poate fi nevoit să conteste concluziile organelor fiscale și să își susțină poziția în cadrul procedurilor administrative sau în instanță, un proces care poate implica costuri semnificative și poate dura mai mulți ani.

Autor: Claudia Sofianu, Partener, People Advisory Services Leader, EY România

România nu riscă să piardă următorul val de investiții pentru că nu ar fi pe hartă. Riscă să îl piardă pentru că, odată intrată pe hartă, trebuie să și livreze. Înainte de următorul sezon de bugete și decizii de investiții, întrebarea nu este dacă România mai este atractivă, ci dacă poate livra.

Până nu demult, argumentele erau simple: costuri competitive, proximitate față de Vest și forță de muncă disponibilă. Astăzi, investitorii întreabă cât de sigură este locația, cât de repede poate livra și dacă există oameni capabili să susțină proiecte complexe.

Ne-am obișnuit să discutăm despre atractivitate ca și cum ar fi o destinație. De fapt, este doar începutul conversației. Nu mai vorbim doar despre lipsa oamenilor, ci despre capacitatea României de a rămâne relevantă într-o economie europeană care se reindustrializează sub presiunea geopolitică.

România concurează acum cu Polonia, Cehia sau Ungaria pentru proiecte care cer stabilitate, competențe tehnice și viteză. Vulnerabilitatea nu este lipsa interesului. Investiția se câștigă în boardroom, dar se poate pierde pe linia de producție, când apare întrebarea practică: cine proiectează, cine operează, cine certifică și cine livrează la timp?

Nearshoring-ul nu caută ieftin, caută sigur

Un efect vizibil al tensiunilor geopolitice este accelerarea reshoring-ului și nearshoring-ului. Pentru România, aceasta este o fereastră de oportunitate, dar nu una automată. Investitorii nu caută doar costuri mai mici; caută locuri în care riscul operațional este mai ușor de controlat.

Schimbarea se vede în EY Attractiveness Survey Romania 2026. Într-un an în care proiectele ISD au scăzut cu 7% în Europa, România a atras 109 proiecte, în creștere cu 16%, și a generat 5.710 locuri de muncă, cu 39% mai multe decât în anul anterior. Nu câștigăm încă prin scară, dar câștigăm vizibilitate într-o Europă în care capitalul este mai selectiv.

Mai importantă este structura investițiilor. Proiectele de extindere au urcat de la 31 în 2024, la 60 în 2025 și reprezintă 55% din totalul proiectelor anunțate. Investitorii care au testat deja România aleg să își mărească expunerea aici – un vot de încredere mai relevant decât simpla intrare pe piață.

Totuși, același studiu arată și limita momentului: doar 52% dintre investitori se așteaptă ca atractivitatea României să se îmbunătățească în următorii trei ani, față de 58% în ediția anterioară și 67% în 2024. România este pe hartă, dar nu este automat și în proiect. Atractivitatea deschide ușa; capacitatea de a duce lucrurile până la capăt decide dacă investiția rămâne aici.

Investiția se anunță la nivel macro. Se pierde la nivel operațional

Aici apare paradoxul românesc. Fluxurile ISD („Investiții Străine Directe”) au revenit la 8,1 miliarde euro în 2025, potrivit EY Attractiveness Survey Romania 2026, dar revenirea nu rezolvă automat capacitatea de livrare. Putem atrage investiții, dar riscăm să nu avem suficienți oameni pregătiți pentru a produce mai multă valoare local. România are o problemă mai mare decât deficitul de forță de muncă: are un deficit de capacitate de implementare.

Conform datelor, România nu mai este percepută ca o destinație bazată exclusiv pe avantajul costurilor reduse. Investitorii urmăresc din ce în ce mai mult proiecte cu valoare adaugată ridicată, orientate către sofisticarea și repoziționarea sectoarelor economice pe segmente superioare ale lanțului valoric. Deși proiectele de investiții continuă să fie concentrate preponderent în sectorul Utilaje și Echipamente, percepția investitorilor indică faptul că serviciile de Software & ITC vor deveni principalul motor al creșterii economice în anii următori (14% dintre respondenți). În contrast, sectorul Utilaje și Echipamente ocupă doar poziția a opta în ierarhia domeniilor considerate cu cel mai mare potențial de creștere în viitor (2%).

De asemenea, se observă o orientare tot mai pronunțată către investiții menite să crească productivitatea, cu accent pe calitate și valoare adăugată ridicată, prin valorificarea capitalului uman calificat și specializat, în detrimentul modelului bazat predominant pe competențe generale și avantaje de cost.

Apărarea devine industrie, nu doar buget public

Al doilea motor al schimbării este industria de apărare. Creșterea bugetelor militare, presiunea NATO și inițiativele europene de securitate transformă apărarea într-un vector economic. Pentru România, întrebarea incomodă nu este doar cât cumpărăm, ci cât putem produce, integra, certifica și menține local.

Analizele EY privind apărarea arată că România poate beneficia de programe europene, ajutoare de stat, finanțări pentru capacități industriale și proiecte dual-use. Între 2019 și 2025, România a implementat pachete de ajutor de stat de aproximativ 2,53 miliarde euro, iar noile programe pot ajunge la 5 miliarde euro, cu priorități în tehnologii avansate, R&D și industrii strategice.

Dar apărarea nu creează doar cerere pentru fabrici. Creează cerere pentru competențe rare: inginerie avansată, sisteme integrate, securitate cibernetică, management de proiect complex și conformitate. Un proiect industrial nu se blochează în comunicatul de presă, ci în autorizări, furnizori, lipsa tehnicienilor și echipe care nu pot fi formate peste noapte.

Mobilitatea globală se strânge. Talentul local devine critic

În paralel, mobilitatea internațională se schimbă. Dacă înainte companiile puteau acoperi rapid lipsurile de competențe prin relocări, detașări sau recrutare internațională, astăzi acest model este mai dificil. Reglementările devin mai stricte, verificările de securitate mai relevante, iar politicile de imigrație mai selective.

Pentru companii, concluzia este simplă și inconfortabilă: mobilitatea internațională nu mai poate fi singura soluție pentru deficitul de competențe. Presiunea se mută pe dezvoltarea talentelor locale, reconversie, educație duală și parteneriate reale cu universitățile. Este mai puțin spectaculos decât anunțul unei investiții, dar mult mai important pentru succesul ei.

Datele EURES arată dimensiunea provocării: în 2023, rata de ocupare din România era de 63%, sub media UE de 70,4%, iar ocuparea tinerilor era de doar 18,7%. Datele INS confirmă că presiunea persistă: în 2025, rata de ocupare pentru populația de 15–64 de ani a fost tot de 63%, în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de anul anterior.

Competențele devin infrastructură critică

Poate cea mai importantă schimbare este una conceptuală: capitalul uman nu mai poate fi tratat ca anexă a investiției, ci ca infrastructură strategică. La fel ca energia, transportul sau securitatea cibernetică, competențele devin condiție pentru reziliență economică. Fără ele, investițiile rămân pe hârtie, iar proiectele industriale se lovesc de limite concrete.

Miza pentru România: să nu rămână doar interesantă

România trebuie să treacă de la un model bazat pe cost, la unul bazat pe valoare. Tranziția cere educație tehnică, retenția tinerilor, stimulente pentru R&D, colaborare între stat, universități și companii și o abordare mai inteligentă a imigrației economice.

Geopolitica oferă României o oportunitate rară de a se repoziționa în lanțurile globale de valoare. Dar EY Attractiveness Survey Romania 2026 arată că investitorii nu mai cumpără doar potențial. Ei caută dovada că un proiect poate fi dus la capăt: oameni, procese, autorizări, furnizori, infrastructură și ritm. România este pe hartă. Întrebarea este dacă poate rămâne în proiect.

Fără această capacitate, România riscă să rămână „țară de shortlist”: suficient de interesantă pentru a intra în prezentările investitorilor, dar nu suficient de pregătită pentru decizia finală. Într-o Europă în care investițiile se reduc, diferența nu o va face doar atractivitatea. O va face credibilitatea operațională.

România are astăzi o fereastră reală de oportunitate, dar nu una confortabilă. Geopolitica ne poate aduce mai aproape de investiții strategice și industrii cu miză mare, dar nu ne va duce singură acolo. Următorul avantaj al României nu va fi că este mai ieftină, ci că poate fi de încredere. Credibilitatea nu se construiește în prezentări, ci în oameni formați la timp, administrații care răspund la timp și companii care înțeleg că talentul nu se cumpără instant de pe piață. Se crește. Într-o lume care cumpără siguranță, România trebuie să vândă capacitate reală de livrare.

EY lansează studiul „Migrația la răscruce de drumuri: Evoluția emigrației și imigrației în România în cadrul sistemului global”. Studiul analizează impactul migrației asupra României și evidențiază provocările și oportunitățile generate de acest fenomen care influențează atât economia, cât și structurile sociale și culturale.

Migrația: o realitate complexă

În ultimele decenii, numărul migranților la nivel global a crescut semnificativ, atingând peste 300 de milioane de persoane. Această creștere este determinată de factori precum conflictele armate, instabilitatea economică și decalajele sociale. În Uniunea Europeană, migrația se suprapune cu îmbătrânirea populației și deficitul de forță de muncă, iar România nu face excepție.

România se confruntă cu o dublă realitate: pe de o parte, emigrarea masivă a cetățenilor săi, în special a tinerilor și a celor bine pregătiți, iar pe de altă parte, o creștere a imigrației, ca răspuns la nevoile economice ale țării. Această dinamică a fost accentuată de conflictul din Ucraina, care a generat un aflux semnificativ de refugiați.

Corina Mîndoiu, Partener, Servicii de Asistență în Capitalul Uman, EY România: „Migrația nu este un fenomen pur social, ci și unul economic care influențează guvernele și mediul de afaceri. La nivel global, sute de milioane de oameni trăiesc în afara țării de origine, iar Europa este destinația principală. Valul migraționist poate fi o oportunitate, dar implică și riscuri majore. Pentru mediul de afaceri din România acesta presupune o verificare riguroasă a tot ce înseamnă  lanț de recrutare a imigranților și un control strict asupra intermediarilor. Un proces de selecție mai riguros poate implica pe termen mediu și lung, timp suplimentar și costuri mai ridicate. În schimb, acest lucru protejează companiile de riscuri juridice și de imagine care pot afecta direct profitabilitatea și pot genera cheltuieli semnificative pentru remedierea impactului asupra reputației”.

Impactul emigrației asupra României

Fenomenul de emigrare a avut un impact profund asupra României, cu o scădere a populației rezidente de aproximativ 2,3 milioane de persoane în ultimele două decenii. Această pierdere a afectat capitalul uman, în toate segmentele de calificare. Tinerii profesioniști și specialiștii pleacă în căutarea unor oportunități mai bune, ceea ce generează un deficit de forță de muncă în sectoare esențiale, precum tehnologia informației, ingineria și serviciile profesionale.

Studiul subliniază că, în perioada 2008-2024, România a pierdut un volum semnificativ de rezidenți, iar emigrarea a devenit un fenomen definitoriu al societății românești post-comuniste. Această situație a generat provocări economice, dar și oportunități, prin creșterea remitențelor trimise acasă de românii care lucrează în străinătate.

Polonia, pe de altă parte, a implementat cu succes o serie de măsuri menite să încurajeze reîntoarcerea cetățenilor săi care au emigrat. Prin programe precum „Polish Returns Programme”, guvernul polonez oferă sprijin financiar, asistență pentru locuință și oportunități de angajare în universități și institute de cercetare, facilitând astfel reintegrarea acestor profesioniști în economia națională.

În contrast, România, deși a început să recunoască importanța atragerii diasporei, se confruntă cu provocări în crearea unui cadru atractiv și eficient pentru reîntoarcerea românilor. Deși remitențele trimise de românii din străinătate contribuie semnificativ la economia locală, este esențial ca România să dezvolte politici mai clare și mai accesibile pentru a încuraja întoarcerea cetățenilor săi, inclusiv prin stimulente fiscale și programe de reintegrare adaptate nevoilor acestora. Această reintegrare este cu atât mai importantă cu cât în ultimii ani asistăm la un fenomen vizibil de întoarcere în țară a unui număr din ce în ce mai mare de cetățeni români care au emigrat anterior. Atunci când aceste persoane nu se reintegrează pe piața muncii, șomajul crește, punându-se presiune pe sistemul de pensii, dar și asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Imigrația ca soluție

Pe de altă parte, România a început să se contureze ca o destinație atractivă pentru imigranți, în special din țări precum Nepal, Sri Lanka și Turcia. Companiile românești caută activ forță de muncă din diverse colțuri ale lumii pentru a acoperi deficitul de personal. Această tendință este esențială pentru menținerea competitivității economice și pentru susținerea creșterii economice.

Studiul EY evidențiază că, în perioada 2022-2024, România a înregistrat un sold migrator pozitiv, cu mai mulți imigranți temporari decât emigranți temporari. Această schimbare oferă o oportunitate concretă pentru consolidarea bazei de resure umane și pentru susținerea creșterii economice, dar depinde de capacitatea de integrare a acestor lucrători în piața muncii.

Iulian Pasniciuc, Director, Servicii de Asistență în Capitalul Uman, EY România: „România este într-o etapă de evoluție în care devine mai relevantă ca destinație de muncă. Există două forțe care ajută acest trend, pe de o parte economia are nevoie de forță de muncă, iar companiile simt o presiune ridicată când vine vorba de recrutare și retenție. Pe de altă parte, România devine tot mai atractivă pentru imigranți cu atât mai mult cu cât ultimele date Eurostat arată că România a înregistrat cea mai mare creștere a venitului real al gospodăriilor pe cap de locuitor cu 134% între 2004 și 2024”.

Cu toate acestea, integrarea imigranților rămâne o provocare. Barierele lingvistice, lipsa competențelor cerute de piața muncii și dificultățile administrative pot îngreuna procesul de integrare. Este esențial ca mediul de afaceri și autoritățile să colaboreze pentru a dezvolta politici eficiente de integrare, care să faciliteze accesul imigranților pe piața muncii și să asigure o tranziție lină către o viață activă și productivă în România.

Impactul conflictului din Ucraina asupra migrației în România

Conflictul dintre Rusia și Ucraina, început în februarie 2022, a generat un aflux semnificativ de refugiați în România, transformând țara într-un coridor major de tranzit și, pentru mulți, într-o destinație temporară de ședere. Până în aprilie 2025, România a înregistrat peste 11,5 milioane de intrări de cetățeni ucraineni, dintre care aproximativ 252.407 au beneficiat de protecție temporară. Conform analizei EY, România a avut preponderent rolul unei țări de tranzit, nu al unei destinații principale, înregistrând o pondere mai scăzută din totalul ucrainenilor care au părăsit Ucraina, ca urmare a conflictului cu Rusia.

Această situație a creat atât provocări, cât și oportunități pentru economia românească, oferind companiilor locale o resursă valoroasă de forță de muncă în sectoare cu deficit de personal. În timp ce majoritatea refugiaților ucraineni sunt la vârste active, integrarea lor pe piața muncii rămâne o provocare, în principal din cauza barierelor lingvistice și a diferențelor culturale. Totuși, cu sprijinul adecvat din partea mediului de afaceri și a autorităților, România poate transforma această criză umanitară într-o oportunitate de dezvoltare economică și socială.

Nomazii digitali: o oportunitate emergentă

Un alt aspect important al migrației este creșterea numărului de nomazi digitali, profesioniști care lucrează la distanță și care aleg să își desfășoare activitatea din România. Acești nomazi digitali pot aduce competențe avansate și pot contribui la economia locală, stimulând consumul și inovația. România a introdus un cadru legal pentru a atrage nomazii digitali, dar este necesar să se simplifice procesul de obținere a vizelor și să se reducă cerințele birocratice pentru a face țara mai atractivă pentru acești profesioniști.

Este esențial ca mediul de afaceri și autoritățile să colaboreze pentru a transforma migrația într-un avantaj competitiv. Prin politici eficiente de integrare, sprijin pentru imigranți și atragerea nomazilor digitali, România poate beneficia de pe urma acestui fenomen și poate construi un viitor economic sustenabil.

Studiul „Migrația la răscruce de drumuri” oferă o analiză detaliată a acestor dinamici și subliniază importanța unei abordări strategice în gestionarea migrației. România are potențialul de a deveni o destinație atractivă pentru lucrători din întreaga lume, dar acest lucru necesită un angajament ferm din partea tuturor actorilor implicați.

Cea de-a 20-a ediție a Conferinței Anuale de Fiscalitate organizată de EY România sub semnul a două decenii de istorie fiscală modernă, a reunit peste 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din România și ai autorităților, principalele teme ale discuțiilor fiind centrate pe evoluția sistemului fiscal românesc și etapele importante parcurse în această decadă, dar și pe recentele schimbări legislative, creșterea taxelor pentru companii și persoane fizice, precum și digitalizarea sistemului fiscal.

Specialiștii EY România au oferit informații și răspunsuri detaliate, ca principii și modalități de abordare, pentru înțelegerea provocărilor din 2026. Vor continua măsurile din pachetele fiscale anunțate și aprobate încă de anul trecut, definite ca parte a unei adevărate revoluții fiscale în România.

Din partea autorităților, a participat domnul Adrian Nicușor Nica, Președinte ANAF.

„Anul 2026 vine în urma unui 2025 agitat din foarte multe puncte de vedere. Totuși, anul trecut s-a încheiat din punct de vedere financiar-bugetar mai bine decât se aștepta multă lume. Am intrat în 2026 cu multe speranțe că va fi un an mai calm din punct de vedere legislativ și că va fi urmat de un alt an, unde investitorii vor vedea revenirea la normal prin eliminarea IMCA și stabilizarea multor altor elemente fiscale”, spune Alex Milcev, Partener​, Liderul Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică ​EY România​.

La rândul ei, Miruna Enache, Partener, ​Liderul Diviziei de Asistență Fiscală în Tranzacții, ​EY România, a explicat: „Trecerea de la un sistem fiscal birocratic dependent de hârtie la o arhitectură digitală în care comunicarea, raportarea și analiza de risc au ambiția de a fi integrate aproape în timp real, introducerea Spațiului Privat Virtual, standardizarea formatelor de raportare și utilizarea datelor colectate pentru analiza de risc au redefinit modul în care contribuabilii interacționează cu administrația fiscală. Digitalizarea nu este doar o modernizare tehnică, aceasta a schimbat însăși natura conformării fiscale”.

Perspective și așteptări 2026

Din multitudinea de aspecte pe care sistemul fiscal românesc le are de perfectat, s-au desprins câteva teme-cheie. Controversele privind prețurile de transfer rămân o provocare semnificativă pentru companii, în special în zona serviciilor intragrup și a alocării profiturilor.

”Pe fondul analizei tot mai detaliate a autorităților, companiile trebuie să asigure documentație solidă. Totodată, acordurile de preț în avans (APA) devin un instrument esențial pentru prevenirea disputelor și evitarea escaladării acestora în litigii sau proceduri amiabile”, a detaliat Adrian Rus, Partener, ​Liderul Departamentului Prețuri de Transfer, ​EY România​.

Pe de altă parte, zona de asistență juridică este esențială pe tema controalelor și a inspecțiilor fiscale, pentru a identifica la timp riscurile de neconformare, dar și oportunitățile din legislație, potrivit explicațiilor lui Emanuel Băncilă, Partener, Liderul Practicii de Litigii și Controverse Fiscale, Băncilă, Diaconu şi Asociații SPRL.

Intersecția dintre TVA și prețurile de transfer, dreptul de deducere și scutirile de TVA au fost de asemenea teme discutate, fiind domenii în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit deja repere cu impact direct asupra rezultatelor inspecțiilor fiscale.

„În paralel cu integrarea instrumentelor digitale de control – precum e-Factura, SAF-T, e-Transport și e-TVA – autoritățile fiscale își extind capacitatea de analiză, fără ca acest proces să modifice standardele juridice aplicabile în domeniul TVA, al accizelor și al altor impozite indirecte. Pentru mediul de afaceri, aceste evoluții confirmă importanța unei abordări integrate a conformării fiscale, care să coreleze raportările digitale cu realitatea economică a tranzacțiilor”, a explicat Georgiana Iancu​, Partener, Liderul Liderul Departamentului Impozite Indirecte și Digitalizare Fiscală, EY România​.

Din seria veștilor bune face parte reducerea IMCA din acest an și eliminarea sa din 2027, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv pentru mediul de afaceri, în timp ce noile limitări de deductibilitate și accentul pe controale, digitalizare și prețuri de transfer impun companiilor să se pregătească din timp.

”Asigurarea conformării corecte, pentru evitarea inconvenientelor și a potențialelor consecințe nedorite ale controalelor fiscale, va putea avea loc numai prin gestionarea eficientă a riscului fiscal”, a adăugat Călin Stan, Partener​ Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL ​

Schimbările anunțate în zona fiscală și a relațiilor de muncă marchează, la rândul lor, o etapă importantă de responsabilizare și transparență în tabloul general al pieței muncii din România. Noul format al Declarației Unice, cu precompletare din surse ANAF, este un pas înainte în digitalizare, dar mută accentul pe contribuabil, care va trebui să verifice și să corecteze eventualele erori, inclusiv prin adăugarea veniturilor din străinătate. Directiva europeană privind transparența salarială aduce obligații semnificative de raportare și revizuire a politicilor interne, cu riscuri reale de sancțiuni în caz de neconformare.

Stela Andrei, Partener, People Advisory Services, EY România: „Provocările din zona forței de muncă și fiscalității persoanelor fizice vor continua. Noile măsuri de impozitare a veniturilor pasive, apar pe fondul presiunilor exercitate de instituțiile internaționale pentru renunțarea la cota unica de impozitare, cu o presiune fiscală mai mare pe consum, proprietate și câștiguri de capital. Aceste schimbări sunt însoțite de accelerarea proceselor de digitalizare, actiuni noi in zona migratiei,  de extinderea schimbului automat de informații între instituții și state, precum si inspecții fiscale”.

Așadar, și pentru acest an și pentru următorii, concluzia este următoarea: adaptarea rapidă și investiția în conformare, din partea companiilor, dar și măsurile de digitalizare a sistemului fiscal românesc nu mai sunt aspecte opționale, ci o condiție sine-qua-non pentru dezvoltarea economiei românești și recuperarea decalajelor care încă o despart de economiile dezvoltate.

• Valoarea totală estimată a tranzacțiilor a atins 6,7 miliarde USD în 2025
• Imobiliare, Ospitalitate & Construcții a rămas cel mai activ sector după volumul de tranzacții pentru al treilea an consecutiv
• Marea Britanie s-a clasat pe primul loc în rândul investitorilor inbound, depășind Statele Unite

Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat o dinamică pozitivă în 2025, numărul tranzacțiilor crescând cu 3% față de anul anterior (YoY), până la 275 de tranzacții[1]. Nivelul de transparență a rămas redus, aproximativ 70% dintre tranzacții (192) neavând valoarea comunicată, o tendință constantă din 2022. Cu toate acestea, valoarea tranzacțiilor cu valoare comunicată a crescut cu 18% YoY, ajungând la 3,7 miliarde USD, susținută de trei tranzacții cu o valoare cumulată de 2,5 miliarde USD, inclusiv achiziția rețelei de sănătate Regina Maria pentru 1,4 miliarde USD. În ansamblu, valoarea totală estimată a pieței românești de M&A s-a menținut relativ stabilă, la 6,7 miliarde USD[2], pe fondul scăderii cu 17% YoY a valorii medii a tranzacțiilor cuprinse între 5 și 100 milioane USD, până la 19 milioane USD.

Pe fondul continuării elanului din 2024, valoarea globală a tranzacțiilor de M&A a crescut semnificativ în 2025, înregistrând un avans de 49% YoY, în timp ce valoarea tranzacțiilor din Europa a crescut cu 23%. Această accelerare a fost susținută de apetitul investitorilor pentru mega-tranzacții, de revenirea activității fondurilor de private equity și de un accent strategic mai pronunțat pe scală și claritate corporativă. Cu toate acestea, numărul tranzacțiilor a scăzut cu 3% la nivel global și cu 1% în Europa. În acest context, piața românească de M&A a înregistrat o evoluție mai favorabilă, cu o creștere de 3%, evidențiind atractivitatea României pentru investitori.

Creșterea valorii comunicate a tranzacțiilor de M&A din România a fost, în linii mari, în concordanță cu tendința europeană, fiind susținută de cele trei tranzacții de amploare, fiecare evaluată la peste 500 milioane USD, ceea ce reflectă încrederea investitorilor străini în capacitatea pieței locale de a absorbi capital semnificativ. În același timp, scăderea valorii medii a tranzacțiilor, influențată în principal de activitatea domestică, alături de diminuarea activității locale și outbound în a doua jumătate a anului, indică un nivel mai redus de încredere din partea investitorilor români.

Anul 2025 a fost marcat de o evoluție contrastantă între cele două semestre. În prima jumătate a anului, tranzacțiile domestice (+9% YoY) și outbound (+22%) au înregistrat dinamici pozitive, în timp ce tranzacțiile inbound au crescut într-un ritm mai moderat (+3%). Ulterior, pe fondul schimbărilor guvernamentale, încrederea investitorilor locali s-a diminuat, iar activitatea M&A domestică (-21% YoY) și outbound (-38%) a scăzut semnificativ, în contrast cu creșterea apetitului investitorilor străini (+16%).

Ca urmare, activitatea de M&A din România a încetinit în a doua jumătate a anului 2025 (-4% YoY). Per total, anul 2025 a consemnat o scădere de 7% YoY a tranzacțiilor domestice, o reducere marginală a tranzacțiilor outbound, care au rămas totuși la niveluri istorice ridicate și o creștere de 10% YoY a achizițiilor inbound, ajungând la 146 de tranzacții. Acestea au depășit semnificativ tranzacțiile de vânzare realizate de investitori străini (92), reconfirmând atractivitatea României ca destinație de investiții.

Investitorii strategici au continuat să domine piața românească de M&A în 2025, reprezentând 88% din volumul total al tranzacțiilor (245), în linie cu media istorică înregistrată din 2018. Sponsorii financiari au reprezentat direct restul de 12% din volumul tranzacțiilor, însă aproximativ o treime dintre tranzacțiile din acest an au fost realizate de companii susținute de fonduri de private equity.

„În 2025, piața românească de M&A a rămas solidă, chiar dacă a fost un an marcat de un context macroeconomic dificil, inflație ridicată și volatilitate politică. Activitatea M&A inbound a avut o evoluție remarcabil de pozitivă, ajungând să reprezinte aproape două treimi din volumul total al tranzacțiilor, pe fondul creșterii achizițiilor străine în a doua jumătate a anului. Pe de altă parte, achizițiile realizate de firme locale consacrate au crescut în prima jumătate a anului, atât prin tranzacții domestice, cât și outbound. Apetitul investitorilor a fost reflectat și de anunțarea unor tranzacții de referință, precum achiziția rețelei Regina Maria de către Mehiläinen, susținută de CVC, și achiziția unei participații de 50% în destinația de wellness Therme Horizon de către CVC Capital Partners. Împreună, aceste două tranzacții au reprezentat 54% din valoarea totală a tranzacțiilor cu valoarea comunicată în 2025, demonstrând încrederea CVC în piața românească. Privind înainte, ne așteptăm ca activitatea de M&A să își mențină dinamica favorabilă, susținută de îmbunătățirea perspectivei macroeconomice și de interesul continuu al investitorilor pentru tranzacții cross-border”, a declarat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY-Parthenon România.

Din perspectivă sectorială, Imobiliare, Ospitalitate & Construcții s-a clasat pe primul loc, cu 56 de tranzacții (+2% YoY), susținut de interesul crescut pentru achiziții din partea investitorilor internaționali. Notabil, compania britanică de investiții imobiliare M Core a deținut o pondere de aproximativ o treime din totalul tranzacțiilor inbound din acest sector. Energia & Utilitățile s-a situat pe locul al doilea, cu 41 de tranzacții, în scădere cu 7% YoY, în pofida unei creșteri de trei ori a achizițiilor din sectorul petrol și gaze, până la șapte tranzacții. În acord cu tendința pozitivă observată la nivel global în sectorul industrial de M&A, Producția Avansată & Mobilitatea a înregistrat o creștere de 11% YoY, ajungând la 41 de tranzacții, susținută de tranzacțiile din sub-sectorul mobilității, în special în rândul dealerilor auto. Sănătate & Științe ale Vieții a urcat pe locul al patrulea, de pe locul șase în 2024, înregistrând o creștere de 30% a volumului tranzacțiilor, până la 39, determinată în mare parte de creșterea de 63% a achizițiilor de clinici veterinare. Activitatea din sectorul Tehnologie, Media & Telecomunicații a rămas relativ stabilă, cu 39 de tranzacții, deși sub-sectorul de tehnologie a crescut cu 30%.

Cele mai mari tranzacții ale anului

• Vânzarea rețelei de sănătate Regina Maria din România și a MediGroup din Serbia de către Mid Europa către Mehiläinen, cel mai mare furnizor privat de servicii medicale din Finlanda, susținut de CVC, într-o tranzacție estimată la aproximativ 1,4 miliarde USD pentru operațiunile din România. EY a asistat CVC în cadrul tranzacției.
• Achiziția de către CVC Capital Partners a unei participații de 50% în Therme Horizon, evaluată la aproximativ 575 milioane USD, în cadrul unui joint venture care unește Therme București și Therme Erding, două dintre cele mai vizitate destinații de wellness din Europa, cu un număr anual cumulat de aproximativ 3,5 milioane de vizitatori. EY a asistat CVC în cadrul tranzacției.
• Achiziția de către Engie a unui proiect eolian de 253 MW în județul Ialomița de la Greenvolt, producător portughez de energie din biomasă forestieră reziduală, pentru 554 milioane USD. Proiectul reprezintă unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din România și beneficiază de vizibilitate pe termen lung a veniturilor printr-o schemă de sprijin Contracts for Difference (CfD).

Cei mai activi investitori după țara de origine au fost cei din Marea Britanie, cu 13% din tranzacții, marcând pentru prima dată depășirea SUA (12%). Polonia (8%), Germania (7%) și Franța (6%) s-au situat pe următoarele poziții. Pentru al doilea an consecutiv, Polonia s-a clasat în top cinci investitori, înaintea Franței și Germaniei. Activitatea sectorială a variat în funcție de țara de origine a investitorilor, investitorii britanici fiind concentrați pe imobiliare, cei din SUA și Germania pe producție avansată și mobilitate, Polonia pe sănătate, iar Franța pe tehnologie.

[1] Baza de date M&A a EY pentru România exclude tranzacțiile cu participații achiziționate sub 15%, precum și valoarea aferentă tranzacțiilor multinaționale în cazul în care valoarea activelor din România nu este specificată.

[2] Include o estimare a valorii tranzacțiilor pentru care nu au fost dezvăluite date oficiale de către părți sau nu sunt disponibile în surse media ori baze de date terțe.

Autori: Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Taxe directe, EY România,

Oana Țăranu, Senior Manager, Taxe directe, EY România

E-Proprietate este concepută ca elementul central, coloana vertebrală tehnică a reformei impozitării proprietăților asumate prin PNRR. Legea creează cadrul juridic, însă impactul real al reformei va depinde de capacitatea autorităților de a implementa sistemul în mod eficient și de evoluția pieței imobiliare. Dincolo de obiectivele declarate și de necesitatea alinierii la practicile statelor avansate economic, reforma ridică însă întrebări legitime legate de calendar, implementare și efectele reale pe care le va produce în practică.

Se poate spune că Legea nr. 239/2025 marchează o schimbare de paradigmă în impozitarea proprietăților din România, nu doar prin generarea de impozite și taxe locale majorate, ci și prin mutarea accentului de la un sistem bazat pe valori administrative și grile forfetare către unul orientat, cel puțin la nivel declarativ, spre valoarea de piață a bunurilor imobile. Prin reglementarea expresă a Sistemului RO e-Proprietate, legiuitorul creează cadrul juridic pentru una dintre cele mai sensibile reforme fiscale asumate de România prin PNRR, cu implicații directe atât asupra veniturilor bugetelor locale, cât și asupra sarcinii fiscale suportate de proprietari.

PNRR și pașii viitori pentru implementarea e-Proprietate

Rămân încă multe de făcut pentru alinierea efectivă la jaloanele asumate prin PNRR, în special jalonul 237, care presupune implementarea sistemului e-Proprietate și, implicit, trecerea la impozitarea pe baza valorii de piață (măsură amânată succesiv care pare că se concretizează începând cu 2027).

Legea nr. 239/2025 nu detaliază modul concret de utilizare și funcționare a sistemului e-Proprietate, aceste aspecte urmând să fie stabilite printr-un ordin al Ministrului Finanțelor. Potrivit legii, ordinul ar trebui emis în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, perioadă în care autoritățile vor trebui să definească regulile de operare ale noului sistem.

În practică, rămâne de văzut dacă acest termen va fi respectat și dacă sistemul va putea fi operaționalizat corect și complet într-un interval de timp realist, având în vedere experiența altor proiecte majore de digitalizare ale administrației fiscale.

Ce ar însemna, concret, e-Proprietate

Impozitarea proprietăților pe baza valorilor reale de piață, determinate prin sistemul e-Proprietate, ar presupune o corelare directă între nivelul impozitelor locale și evoluția pieței imobiliare. Pe măsură ce prețurile proprietăților cresc sau scad, valorile de piață estimate ar urma să se ajusteze corespunzător, iar impozitele datorate să reflecte această dinamică.

Într-un context de creștere a pieței imobiliare, acest mecanism ar putea conduce la venituri suplimentare pentru bugetele locale. În schimb, într-un scenariu de corecție a pieței, nivelul impozitării s-ar putea reduce, diminuând presiunea fiscală asupra contribuabililor. Această abordare contrastează cu sistemul actual, bazat pe valori istorice sau grile administrative care, de multe ori, nu mai reflectă realitatea pieței.

Provocări majore: implementare și date

Utilizarea unui sistem digitalizat de evaluare în masă nu este lipsită de provocări. Printre acestea se numară riscul unei implementări întârziate sau incomplete, dificultățile tehnice și de interoperabilitate între sistemele IT ale instituțiilor publice, dar și experiența anterioară a unor proiecte precum SAF-T, ghiseul.ro sau SPV (spațiul privat virtual) marcate de întârzieri și disfuncționalități tehnice.

De asemenea, colectarea datelor și stabilirea valorilor impozabile de piață ridică probleme practice importante. Conform detaliilor vehiculate public, valorile ar urma să fie determinate pe baza informațiilor din evidențele cadastrale și de carte funciară, din registrele autorităților fiscale locale și din datele privind tranzacțiile imobiliare. Precizia acestora va depinde, desigur, de calitatea datelor disponibile și de capacitatea instituțiilor publice implicate de a comunica eficient între ele.

Nu trebuie ignorată nici lipsa de acces la digitalizare pentru anumite categorii de contribuabili, cum ar fi persoanele în vârstă, precum și dificultatea estimării valorilor de piață pentru proprietăți atipice sau situate în zone fără/ cu puține tranzacții imobiliare.

La ce ne putem aștepta în perioada următoare

Impactul real al e-Proprietate va depinde, pe de o parte, de modul în care sistemul va fi implementat și operaționalizat și, pe de altă parte, de evoluția pieței imobiliare. Pentru anul 2026, Legea nr. 239/2025 prevede expres că impozitele locale pe clădiri și terenuri nu pot fi mai mici decât nivelul din 2025.

Începând cu 2027, odată cu trecerea la impozitarea pe baza valorii de piață, pot apărea însă surprize. Mai exact, în funcție de dinamica pieței imobiliare și de metodologia efectiv utilizată pentru stabilirea valorilor de piață, nu este exclus ca, în anumite cazuri/ zone, impozitele locale să fie chiar mai mici decât cele din 2026. Rămâne de văzut așadar care va fi impactul real al trecerii la impozitarea unitară pe baza valorii de piață a proprietăților, odată cu operaționalizarea e-Proprietate. Între necesitatea unei impozitări mai corecte și riscul întârzierilor sau al disfuncționalităților, rezultatul final rămâne, deocamdată, deschis.

• Doar o treime dintre companii dispun de măsuri de control adecvate pentru modelele actuale de inteligență artificială, deși aproape trei sferturi integrează inteligența artificială în inițiative desfășurate la nivelul întregii organizații
• Liderii executivi sunt, în medie, de două ori mai puțin îngrijorați decât consumatorii în privința respectării principiilor utilizării adecvate a inteligenței artificiale
• Directorii generali manifestă o preocupare mai accentuată față de riscurile asociate cu inteligența artificială decât alți conducători executivi

EY a publicat studiul Responsible AI Pulse, care au relevat un decalaj semnificativ între încrederea conducătorilor executivi din companii cu privire la sistemele lor de inteligență artificială și nivelul actual al măsurilor de guvernanță implementate.

72% dintre liderii executivi sondați au declarat că organizațiile lor au „integrat și implementat la scară largă inteligența artificială” în majoritatea inițiativelor sau în toate, iar aproape toți (99%) sunt cel puțin pe cale de a face acest lucru, însă doar o treime dintre companii dispun de protocoale adecvate pentru a respecta toate aspectele cadrului EY pentru utilizarea adecvată a inteligenței artificiale.

Acest studiu este primul dintr-o serie care își propune să evalueze modul în care companiile percep și integrează practicile adecvate în materie de inteligență artificială în modelele de afaceri, în procesele decizionale și în strategiile lor de inovare. Informațiile au fost colectate în intervalul martie – aprilie 2025, de la 975 de conducători executivi din 21 de țări.

Concluziile au mai evidențiat o diferență substanțială de percepție între liderii de companii și populația generală. Aproape două treimi dintre conducătorii executivi (63%) consideră că sunt pe aceeași lungime de undă cu consumatorii în ceea ce privește percepțiile referitoare la inteligența artificială și utilizarea acesteia. Totuși, această perspectivă contrastează puternic cu concluziile recentului studiu EY AI Sentiment Index Study, care a constatat că, în medie, consumatorii sunt de peste două ori mai preocupați decât executivii în privința unor aspecte legate de inteligența artificială.

Printre preocupările exprimate se numără măsura în care organizațiile nu își asumă responsabilitatea în situațiile de utilizare negativă a inteligenței artificiale (58% dintre consumatori, față de 23% dintre executivi), precum și nerespectarea de către organizații a politicilor și reglementărilor privind inteligența artificială (52% dintre consumatori, față de 23% dintre executivi). Deși există un consens general în anumite privințe, cum ar fi valoarea utilizării inteligenței artificiale pentru automatizarea activităților de rutină (63% dintre consumatori, față de 57% dintre executivi) și pentru simplificarea activităților ce necesită pregătire tehnică sau formare academică (67% dintre consumatori, față de 59% dintre executivi), diferențele nete în multe dintre domeniile esențiale produc un decalaj semnificativ, pentru care liderii de companii trebuie să găsească soluții.

Deși, la nivel individual, majoritatea companiilor dispun de principii privind utilizarea adecvată a inteligenței artificiale, în medie, organizațiile dețin măsuri de control solide doar pentru trei dintre cele nouă aspecte, printre care se numără responsabilitatea, conformitatea și securitatea.

Alte concluzii importante:

Directorii generali reduc decalajul dintre atitudinile executivilor și cele ale consumatorilor

În rândul liderilor executivi, directorii generali (CEO) manifestă un scepticism și o prudență mai pronunțate, fiind constant cel mai puțin înclinați să afirme că organizațiile lor dispun de măsuri de control solide cu privire la inteligența artificială. Sub doi din zece directori generali (18%) declară că organizația lor dispune de măsuri de control robuste pentru echitatea și imparțialitatea inteligenței artificiale, comparativ cu media de 33% la nivelul tuturor executivilor. În plus, doar 14% dintre directorii generali sunt de părere că sistemele lor de inteligență artificială respectă reglementările, comparativ cu 29% dintre colegii lor din conducerile executive.

Esențial de remarcat este faptul că directorii generali se apropie cel mai mult de percepțiile și atitudinile consumatorilor în ceea ce privește inteligența artificială, în comparație cu ceilalți lideri executivi. Nivelul mediu de preocupare în rândul directorilor generali față de principiile utilizării adecvate a inteligenței artificiale este de 38%, sub nivelul mediu în rândul consumatorilor (53%), dar semnificativ mai ridicat decât cel înregistrat în cazul celorlalte funcții de conducere, care variază între 23% și 28%.

Guvernanța rămâne în urma inovației

Deși liderii executivi cred pe deplin în potențialul tehnologiei, aproximativ jumătate dintre aceștia recunosc că este dificil să elaboreze sisteme de guvernanță pentru actualele tehnologii de inteligență artificială și că sistemele existente nu sunt pregătite pentru următoarea generație de tehnologii de inteligență artificială. Această situație este totuși cunoscută, iar 50% dintre organizații realizează investiții semnificative sau ample în elaborarea unor cadre de guvernanță pentru riscurile și provocările asociate acestor tehnologii emergente în domeniul inteligenței artificiale.

Planurile viitoare de adoptare a inteligenței artificiale depășesc gradul de conștientizare a riscurilor

Aproape toți liderii executivi se așteaptă să utilizeze tehnologii emergente de inteligență artificială în următorul an. Deși trei sferturi (76%) dintre companiile intervievate folosesc în prezent sau intenționează să utilizeze inteligența artificială autonomă în următorul an, doar 56% sunt familiarizate cu riscurile asociate. Discrepanțe și mai mari se înregistrează în alte domenii emergente, cum ar fi generarea de date sintetice, unde 88% dintre companii utilizează deja această tehnologie, însă doar 55% sunt conștiente de riscuri.

Raj Sharma, EY Global Managing Partner – Growth and Innovation, a declarat: „Îngrijorările consumatorilor legate de responsabilitatea în utilizarea inteligenței artificiale afectează încrederea în brand, ceea ce îi plasează pe directorii generali în prima linie a acestor dezbateri. Conducătorii executivi trebuie să abordeze aceste probleme prin elaborarea unor strategii adecvate menite să atenueze riscurile asociate cu inteligența artificială și prin manifestarea de transparență în ceea ce privește utilizarea și protejarea acestei tehnologii în cadrul organizației lor”.

Autori: Georgiana Iancu, Partener, liderul departamentului Impozite indirecte, EY România și

Georgiana Constantin, Senior Manager, Impozite indirecte, EY România

Reforma TVA în Era Digitală (așa-numitul Pachet ViDA), în vigoare din 14 aprilie 2025, își propune, pe de o parte, să reducă frauda în domeniul TVA și să simplifice comerțul transfrontalier, dar și să reducă complexitatea administrativă prin implementarea unor cerințe standardizate de raportare digitală, gradual, până în anul 2035.

Unul dintre principalii piloni ai reformei ViDA are în vedere tranziția către un sistem de raportare digitală uniformizat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene (UE). În acest sens, se are în vedere documentarea electronică a tranzacțiilor, pentru fiecare tranzacție în parte. Acest lucru ar permite corelarea încrucișată a datelor și ar spori capacitățile de control ale adminstrațiilor fiscale din statele membre UE, reducând în același timp costurile administrative.

Reforma ViDA se aliniază și cu obiectivele de reducere a “deficitului de încasare a TVA” ce a fost estimat pentru anul 2022 la 89 miliarde euro în UE. Deficitul de încasare a TVA reprezintă diferența totală dintre veniturile din TVA preconizate pe baza legislației de TVA și încasările efective de TVA, o parte semnificativă fiind generată de frauda în domeniu, în special în aria tranzacțiilor intracomunitare.

În ceea ce privește România, ținând cont că facturarea electronică este obligatorie pentru tranzacțiile locale începând cu 2024, la o primă vedere, cerințele de raportare digitală și facturare electronică din pachetul ViDA nu ar trebui să aibă un impact imediat și semnificativ la nivelul mediului de afaceri. Există totuși o serie de obligații și implicații practice pe care companiile vor trebui să le aibă în vedere în perioada următoare.

Într-o primă etapă, începând cu 14 aprilie 2025, toate statele membre vor putea introduce facturarea electronică pentru tranzacțiile locale fără a obține o derogare prealabilă din partea Consiliului UE. Nu acesta a fost cazul României, care a trebuit să obțină o astfel de derogare în 2023, pentru a putea introduce în mod obligatoriu și la nivel generalizat actualul sistem de facturare electronică RO e-Factura. Această simplificare poate duce la o adoptare mai rapidă a facturării electronice în statele membre ce nu au obținut încă o astfel de derogare.

Începând cu 1 iulie 2030, sunt prevăzute o serie de obligații privind facturarea electronică și raportarea digitală. În ceea ce privește facturarea electronică, aceasta va deveni metoda implicită pentru emiterea facturilor. Cu toate acestea, statele membre pot opta pentru menținerea facturilor în format hârtie sau în alte formate electronice pentru tranzacțiile interne.

De asemenea, facturile electronice vor trebui să respecte Standardul European de facturare electronică și lista sintaxelor sale, existând un anumit grad de flexibilitate, în special în cazul statelor membre ce au implementat deja facturarea electronică, menit să reducă povara generată de costurile administrative.

Pe de altă parte, deținerea unei facturi electronice valide va deveni o cerință esențială, de fond, pentru deducerea TVA, în situația în care statele membre nu permit formate alternative de factură pentru tranzacțiile interne. Având în vedere această prevedere, dar și modul în care România a implementat în prezent e-Factura, respectiv ca fiind exemplarul original al facturii, este adusă în prim plan o perspectivă critică cu privire la deducerea TVA și faptul că poate fi exercitat dreptul de deducere a TVA doar în situația primirii și înregistrării exemplarului original al facturii primit prin platforma RO e-Factura.

O altă modificare de impact vizează termenul pentru emiterea facturii electronice în cazul tranzacțiilor transfrontaliere, ce se va modifica la 10 zile de la data livrării, comparativ cu termenul de până la 15 a lunii următoare celei în care au fost livrate bunurile.

Așadar, din perspectiva facturii electronice, companiile vor trebui, pe de o parte, să asigure până la 1 iulie 2030 adaptarea sistemelor ERP și a sistemelor de facturare, astfel încât să permită emiterea și primirea facturilor în format electronic inclusiv pentru tranzacțiile transfrontaliere. Pe de altă parte, companiile vor trebui să se asigure că vor avea în vedere toate noile cerințe, astfel încât să evite potențiale consecințe fiscale.

Din perspectiva cerințelor de raportare digitală, începând cu 1 iulie 2030, companiile vor trebui să asigure raportarea datelor privind livrările de bunuri și prestările de servicii transfrontaliere către administrațiile fiscale, într-un format standardizat. Această nouă obligație aduce în schimb eliminarea declarației recapitulative 390 privind operațiunile intracomunitare.

Totodată, statele membre pot extinde cerințele de raportare digitală și pentru achizițiile transfrontaliere de bunuri și servicii sau pentru tranzacțiile interne.

Deși așteptarea este ca informațiile solicitate în scopul raportării digitale a tranzacțiilor transfrontaliere să fie similare celor raportate în prezent prin declarația recapitulativă 390, vor fi solicitate informații suplimentare inclusiv date bancare, astfel încât administrațiile fiscale să poată urmări nu numai bunurile, ci și fluxurile financiare ale companiilor.

În acest sens, se are în vedere dezvoltarea unui sistem electronic central de schimb de informații privind TVA (“sistemul VIES central”) ce va colecta informații de la furnizori și de la clienți în baza obligațiilor de raportare digitală, va efectua verificări încrucișate și va pune la dispoziția statelor membre acest intrument de verificare care să permită o combatere mai eficienta a fraudei în domeniul TVA.

Trebuie precizat și că, prin pachetul ViDA, nu se are în vedere eliminarea obligațiilor de raportare SAF-T sau a obligațiilor de raportare privind operațiunile efectuate prin casele de marcat.

În concluzie, reforma ViDA, prin noile cerințe de raportare digitală și facturare electronică, va veni ca un strat suplimentar care să cimenteze parcursul de digitalizare fiscală început în România prin proiectele SAF-T, e-Factura, e-Transport, e-Case de marcat și e-TVA. Principalul scop este acela de reducere a fraudei în domeniul TVA, inclusiv din comertul transfrontalier, și, respectiv, de diminuare a deficitului de încasare a TVA.

În contextul unui parcurs către digitalizare fără cale de intors, direcția este clară: raportarea către admistrațiile fiscale în timp aproape real a tuturor tranzacțiilor efectuate de către companii. Este necesar și important ca toate procesele de digitalizare fiscală și implementările făcute până acum să fie revăzute, astfel încat conformarea la cerințele ViDA să fie una ușoară, planificată din timp și care să se integreze cât mai bine cu tabloul de bord al funcției fiscale a companiilor.

Un nou sondaj EY pune în evidență tendințele și provocările întâmpinate de companiile românești în accesarea schemelor de ajutor de stat și a fondurilor europene. Studiul, care a inclus respondenți din multiple sectoare, oferă o imagine de ansamblu asupra gradului de informare și accesare a acestor fonduri, precum și asupra planurilor de investiții viitoare.

Conform sondajului, puțin peste jumătate dintre companiile chestionate (51%) au accesat aceste mecanisme financiare. Accesarea acestor mecanisme stimulează competitivitatea atât pe plan local, cât și internațional.

Sebastian Popescu, Partener, coordonator al liniei de servicii Consultanță în domeniul granturilor și stimulentelor, EY România: „Schemele de ajutor de stat și fondurile europene sunt esențiale pentru sprijinirea companiilor românești în fața provocărilor economice actuale. Aceste mecanisme financiare oferă stabilitate, stimulează inovarea și dezvoltarea durabilă, și contribuie la creșterea competitivității pe piața locală și internațională. Investițiile în digitalizare și tehnologii verzi sunt fundamentale pentru asigurarea unei economii sustenabile și reziliente. Este încurajator să vedem că multe companii au planuri de investiții în aceste domenii, ceea ce va contribui la tranziția către o economie mai verde și mai digitalizată. Companiile au ocazia să valorifice aceste oportunități de finanțare nerambursabilă pentru a-și atinge întregul potențial și pentru a contribui la obiectivele economice și sociale mai largi”.

Dimensiunea companiei influențează semnificativ accesul la aceste tipuri de mecanisme, 60% dintre companiile care au accesat anterior scheme de ajutor de stat și fonduri europene raportând venituri anuale de peste 10 milioane de euro și doar 13% raportând venituri sub 1 million de euro. Companiile din industria manufacturieră se dovedesc a fi cele mai active în accesarea acestor fonduri. Al doilea cel mai activ sector este sectorul energetic, cu 63% dintre respondenții chestionarului din acest sector menționând că au mai accesat scheme de ajutor de stat și fonduri europene.

Tipul de scheme de ajutor

Companiile din România preferă să folosească fondurile europene ca sursă externă de finanțare. 61% dintre companiile participante la studiul EY au accesat fie fonduri europene acordate prin autoritățile naționale (54%), fie direct de la Comisia Europeană (7%) și doar 39% au accesat fonduri naționale.

Companiile mai mici accesează fonduri europene acordate prin autoritățile naționale într-o proporție mult mai mare, comparativ cu companiile mai mari. Dintre companiile participante la chestionar cu un venit anual de sub 1 milion de euro, 67% au accesat fonduri europene prin statul român și doar 33% au accesat fonduri naționale.

La polul opus, dintre companiile cu venituri de peste 10 milioane de euro, au accesat fonduri naționale 40% dintre companii, 54% au accesat fonduri europene primite prin statul român și doar 6% au accesat fonduri europene acordate direct de Comisia Europeană.

Nivelul de informare privind schemele de ajutor

În România, statul a creat multiple scheme de ajutor pentru a sprijini mediul de afaceri să crească nivelul de investiții. Sondajul EY România a analizat cinci scheme de ajutor:

1. Schema de ajutor de stat pentru investiții majore în economie (Ministerul Finanțelor)
2. Schema de ajutor de stat pentru industria manufacturieră (Ministerul Economiei)
3. Schema de ajutor de stat pentru producția de materiale de construcții – Constructplus
4. Schema de ajutor de stat pentru industria alimentară – Investalim
5. Subvenții pentru instalațiile de reciclare a deșeurilor

Un procent de 28% dintre companiile chestionate nu au auzit de aceste mecanisme financiare. Cea mai cunoscută schemă de ajutor a fost Schema de ajutor de stat pentru investiții majore în economie, acordată de Ministerul Finanțelor, recunoscută de 30% dintre companiile chestionate. Restul schemelor au înregistrat un nivel de cunoaștere sub 20% fiecare, ceea ce indică faptul că multe companii din România nu sunt informate despre aceste mecanisme economice disponibile care le-ar putea sprijini dezvoltarea.

Investiții în viitor

În contextul transformărilor economice și tehnologice rapide, investițiile în domenii precum supercalculatoarele, inteligența artificială, securitatea cibernetică și competențele digitale devin esențiale pentru asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale. De asemenea, inovarea și investițiile verzi sunt cruciale pentru dezvoltarea unor tehnologii inovatoare cu emisii scăzute de carbon, decarbonizarea industriei și sporirea competitivității. Proiectele de energie regenerabilă, captarea și utilizarea carbonului și mobilitatea net-zero joacă un rol vital în tranziția către o economie sustenabilă și rezilientă.

Astfel, în România există două direcții majore de investiții:

1) Digitalizare: proiecte în domenii, precum supercalculatoare, inteligența artificială, securitatea cibernetică, competențe digitale și asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale

2) Inovare și investiții verzi: proiecte pentru tehnologii inovatoare cu emisii scăzute de carbon, proiecte de decarbonizare a industriei și sporire a competitivității, proiecte de energie regenerabilă, captarea și utilizarea carbonului și mobilitatea net-zero.

Doar 9% dintre companiile participante la studiul EY au menționat că nu au planuri de investiții în digitalizare sau inovare și investiții verzi.

Industria manufacturieră este cea mai activă, reprezentând 29% dintre companiile care au menționat că au planuri de investiții în digitalizare sau inovare și investiții verzi. 61% menționează că au planuri de investiții în inovare și investiții verzi, industria manufacturieră fiind vizată de standardele ecologice impuse la nivelul Uniunii Europene. Totodată această industrie trebuie să țină pasul cu inovările în robotică și automatizare.

Sectorul serviciilor financiare se situează pe locul al doilea ca număr de companii ce raportează planuri de investiții în digitalizare. Un procent semnificativ de 75% raportează intenții de investiții în acest domeniu, încurajate de tranziția rapidă a sistemului bancar global către digitalizare. De asemenea, conform Statista, în România valoarea totală a plăților digitale este preconizată să crească cu 24% între 2024 – 2029. Această evoluție încurajează companiile din sectorul serviciilor financiare să investească în digitalizare.

Companiile cu venituri mai mici sunt mult mai interesate de investiții în digitalizare decât companiile cu venituri anuale mai mari. Dintre toate companiile cu venituri de sub 1 million de euro, 67% au planuri de investiții în digitalizare, în timp ce dintre companiile cu venituri anuale de peste 10 milioane de euro doar 44% au planuri de investiții în digitalizare, majoritatea (53%) menționând că au planuri de investiții în inovare și investiții verzi, iar 4% nu au astfel de planuri de investiții.

Autor: Massimo Bettanin, Partener Schimbări Climatice și Servicii de Sustenabilitate în cadrul EY România

• Numai 41% dintre companii au implementat planuri de gestionare a riscurilor climatice, cei cu cele mai mari emisii încalcă cel mai flagrant regulile, iar lipsa de acțiune este o amenințare majoră pentru obiectivele globale de mediu
• Marea majoritate a companiilor nu și-au asumat încă angajamente financiare pentru nivelul de emisii net zero, în condițiile în care numai 4% au raportat cheltuielile operaționale și doar 17% au raportat cheltuielile de capital
• Eșec generalizat la nivel global în asumarea de angajamente pe termen lung pentru emisiile de gaze cu efect de seră, majoritatea companiilor manifestând o atitudine relaxată față de întreaga gamă de emisii

Neimplementarea de planuri de acțiune și neasumarea de angajamente financiare de către companiile din întreaga lume în vederea gestionării riscurilor asociate schimbărilor climatice au perturbat progresele în direcția îndeplinirii unor obiective de mediu globale de importanță vitală, potrivit celui mai recent raport EY 2024 Global Climate Action Barometer.

Aflat la a șasea ediție, barometrul analizează măsura în care organizațiile din întreaga lume raportează riscurile asociate cu schimbările climatice și acționează în vederea atenuării acestora. Acesta examinează eforturile a mai bine de 1.400 de companii din 51 de țări și 13 sectoare de activitate prin analizarea planurilor de tranziție ale acestora și a informațiilor pe care le fac publice în baza celor 11 recomandări stabilite de Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice (Task Force on Climate-related Financial Disclosures, TCFD), formulate pentru a îmbunătăți și extinde raportările financiare asociate cu schimbările climatice.

Barometrul atribuie companiilor punctaje în funcție de numărul raportărilor recomandate pe care le publică („acoperire”) și de gradul de detaliu al fiecărei raportări („calitate”). Rezultatele arată că numărul companiilor care oferă cel puțin unele informații aferente fiecăreia dintre raportările recomandate se află la cel mai ridicat nivel de la debutul studiului. Un punctaj de 100% înseamnă că sunt raportate informații aferente tuturor recomandărilor, iar punctajul mediu din acest an este de 94%, o ameliorare a acoperirii comparativ cu 90% în 2023.

Cu toate acestea, calitatea raportărilor rămâne la un nivel îngrijorător de redus. Punctajul mediu al calității se situează la 54%, o creștere mică de la 50% anul trecut, ceea ce indică faptul că multe companii evită să comunice informații detaliate către clienți, investitori și alți actori interesați. Un punctaj de 100% ar însemna că sunt făcute publice toate informațiile necesare. Țările și regiunile cu cea mai ridicată calitate a raportărilor sunt Marea Britanie (69%), Coreea de Sud (62%), Japonia (61%), Europa de Sud (61%) și Europa de Vest/Nord (61%), în timp ce Orientul Mijlociu (29%) se află la coada clasamentului.

Barometrul din acest an evidențiază clar lipsa de pregătire a companiilor pentru îndeplinirea obiectivelor cruciale stabilite prin Acordul de la Paris din 2015, inclusiv a obiectivelor de a limita creșterea emisiilor și a temperaturii și de a consolida capacitatea de a se adapta la efectele schimbărilor climatice. Doar 41% dintre companii au declarat că au implementat un plan de tranziție, care să atenueze riscurile asociate cu schimbările climatice, doar 21% au declarat că intenționează să elaboreze un astfel de plan în viitor, iar 38% nu au nicio intenție în acest sens.

În rândul companiilor cu cele mai mari emisii din lume, adoptarea de planuri de tranziție este chiar și mai mică: doar 8% în China și numai 32% în SUA. La polul opus, adoptarea unor astfel de planuri în Marea Britanie și Europa se situează la 66% și, respectiv, 59%, în mare parte ca urmare a unor regimuri legislative de succes, ceea ce subliniază importanța reglementărilor ca mijloc de stimulare a adoptării de măsuri.

Această problemă este amplificată și de faptul că și mai puține companii și-au asumat angajamente financiare clare care să le susțină planurile de tranziție. Numai 4% dintre companii și-au făcut publice cheltuielile operaționale (cheltuieli care apar în cadrul activităților comerciale curente) și doar 17% au raportat cheltuielile de capital (fonduri investite în activele unei companii, cu scopul obținerii de câștiguri viitoare), un semn că, până și companiile care au planuri de acțiunenu sunt pregătite să le pună în aplicare.

Massimo Bettanin, Partener Schimbări Climatice și Servicii de Sustenabilitate în cadrul EY România: „EY 2024 Global Climate Action Barometer indică o îmbunătățire treptată a calității raportăilor legate de schimbările climatice în ultimii ani, dar și faptul că până și companiile cu cele mai bune performanțe în raportare nu implementează strategii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la viteza și amploarea necesare pentru a atinge obiectivul Acordului de la Paris de a limita creșterea temperaturii globale sub 1,5°C. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, atingând noi vârfuri în 2024.

Majoritatea obiectivelor de reducere stabilite de companii sunt pe termen scurt, vizând oportunități ușor de atins, în principal la nivel operațional – cum ar fi îmbunătățirile de eficiență în cadrul Scopului 2, nu sunt suficient de ambițioase pentru a aborda criza climatică actuală. În plus, o minoritate de companii au raportat că au un Plan de Tranziție în vigoare și foarte puține au dezvăluit investiții în cheltuieli de capital care să susțină aceste planuri, ceea ce le subminează credibilitatea.

În ciuda potențialului ridicat al schimbărilor climatice de a provoca daune severe sistemelor noastre economice și sociale, puține companii fac public impactul financiar semnificativ generat de schimbările climatice. Deși a existat o creștere substanțială a companiilor care efectuează analize de scenarii climatice, raportarea riscurilor de tranziție și fizice legate de schimbările climatice rămâne insuficientă.

În concluzie, ediția 2024 a Barometrului EY confirmă că majoritatea companiilor sunt încă nepregătite pentru perturbările inevitabile ale economiilor noastre. Dovezile tot mai numeroase ale depășirii mai multor limite planetare, care sunt susceptibile să declanșeze riscuri fizice semnificative, împreună cu semnalele tot mai evidente ale unei tranziții dezordonate către o economie cu emisii reduse de carbon, par să fie slab reflectate în raportările de sustenabilitate și financiare”.

O concluzie mai optimistă a barometrului este că un număr tot mai mare de companii (67% din total, în creștere de la 58% anul trecut) apelează la analiza scenariilor, în concordanță cu recomandările TCFD, pentru a evalua dimensiunea și momentele apariției unor posibile riscuri climatice, menținându-se tendința ascendentă din anii anteriori, în timp ce aproape trei sferturi dintre companii (71%) au utilizat atât analize calitative, cât și analize cantitative.

Cu toate acestea, foarte puține companii (numai 36%) transpun constatările analizelor de scenarii în raportările lor financiare, o creștere minoră față de 33% anul trecut și 29% în 2022. Chiar și mai puține companii (32%) declară riscuri climatice cu impact financiar ridicat, ceea ce înseamnă că se confruntă cu un potențial punct nevralgic în analiza modului în care ar putea fi afectate finanțele lor. În plus, există o și mai pronunțată lipsă de recunoaștere a riscurilor în zonele care vor fi cel mai afectate de schimbările climatice. De exemplu, numai 17% dintre companiile din regiunea America raportează că schimbările climatice ar putea avea un impact ridicat asupra activității lor. Aceasta în pofida faptului că SUA și Canada se numără printre economiile cu cel mai ridicat risc ca schimbările climatice să aibă un impact negativ asupra PIB-ului.

Rezultatele mai relevă o tendință clară și generalizată spre gândirea pe termen scurt, ceea ce ar putea să afecteze evoluția în direcția nivelului de emisii net zero. Mai bine de opt din zece companii (83%) și-au stabilit obiective pe termen scurt privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, dar numai puțin peste jumătate (51%) și-au formulat obiective pe termen mai lung, iar, dintre acestea, numai ușor sub un sfert (24%) și-au supus obiectivele validării de către inițiativa Obiectivelor bazate pe știință, organizația însărcinată cu elaborarea standardelor care să sprijine companiile în reducerea emisiilor.

În plus, companiile par că nu iau în considerare întreaga gamă de emisii în planificarea tranziției. Puțin peste jumătate dintre inițiativele de decarbonificare ale companiilor (55%) vizează așa-numitele „emisii din categoria 2”, adică emisiile indirecte din achiziția de energie, poate pentru că acestea sunt cel mai ușor de redus. Numai puțin peste o treime (34%) au cuprins emisii din categoria 1, adică cele care provin direct din surse controlate de compania respectivă și doar puțin mai mult de una din zece (11%) au inclus și emisii din categoria 3, printre care se numără toate emisiile indirecte provenite din lanțul valoric, precum cele ale furnizorilor de materii prime.

Potrivit raportului, majoritatea companiilor (84%) au menționat că efectuează analize de risc și că acordă o importanță egală „riscurilor de tranziție”, care rezultă din modificările pe care le înregistrează economia ca urmare a schimbărilor climatice, și „riscurilor fizice”, care sunt o consecință directă a schimbărilor climatice. Cu toate acestea, la fel ca în cazul planificării pe bază de scenarii, companiile nu reflectă aceste riscuri în planurile lor financiare.

Raportul prevede șase măsuri pe care companiile le pot lua în prezent pentru a face schimbările necesare:

1. Elaborarea unui plan de acțiune solid, fundamentat pe obiective bazate pe știință, în care să fie avute în vedere scenarii detaliate și care să fie susținut de investiții financiare.
2. Reflectarea riscurilor climatice în situațiile financiare și explorarea oportunităților financiare.
3. Exploatarea datelor în luarea deciziilor și în stimularea măsurilor cu privire la riscuri și oportunități.
4. Punerea de resurse suficiente la dispoziția echipelor de sustenabilitate, respectiv fondurile, informațiile și resursele umane necesare pentru îndeplinirea obiectivelor formulate.
5. Dotarea conducerilor cu abilitățile necesare pentru a asigura o guvernanță eficientă a strategiei de tranziție.
6. Explorarea cooperării transsectoriale, inclusiv cu instituțiile guvernamentale și din sectorul public.