Autori:

• Andra Caşu, Partener, liderul departamentului de Taxe directe, EY România
• Amelia Toader, Senior Manager, Taxe Directe, EY România

Ce arată practica la momentul actual, după mai bine de un an de la apariția consolidării fiscale în domeniul impozitului pe profit? Istoria pe această speță este una relativ recentă în România, fiind o măsură aplicabilă de anul trecut, mai precis de la 1 ianuarie 2022. Practica acestor 15 luni care s-au scurs de la momentul intrării în vigoare a legislației aferente arată că măsura nu este utilizată pe scară largă, deși facilitatea a fost îndelung așteptată în România și aduce o serie de avantaje pentru grupurile de companii care aleg să raporteze impozitul pe profit la nivel consolidat, în detrimentul raportărilor individuale.

Cum se poate constitui grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit și care sunt avantajele folosirii acestuia? Principalele condiții pe care contribuabilii – plătitori de impozit pe profit în România – trebuie să le aibă în vedere pentru a beneficia de sistemul de consolidare fiscală privind impozitul pe profit sunt: societățile trebuie să facă parte dintr-un grup și să existe o deținere, directă sau indirectă, de cel puțin 75% cu o continuitate de 12 luni înaintea începerii perioadei de consolidare fiscală; să aibă același sistem de plată a impozitului, precum și an fiscal identic; să fie plătitori doar de impozit pe profit; să nu fie incluși într-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit și să nu se afle în proceduri de dizolvare sau lichidare.

Facilitatea poate fi aplicată pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire, timp în care unul dintre membrii grupului fiscal – desemnat ca persoană juridică responsabilă – va consolida rezultatul fiscal la nivel de grup, va definitiva calculul și depunerea declarației privind impozitul pe profit și va efectua plata acestuia.

Unul dintre avantajele constituirii grupului fiscal pentru scopuri de impozit pe profit se transpune într-o birocrație mai redusă, cel puțin în ceea ce privește procedura de declarare și plată a impozitului pe profit în raport cu ANAF, pentru că doar liderul grupului este însărcinat cu depunerea declarației fiscale consolidate privind impozitul pe profit și efectuarea plății impozitului, raportând rezultatele întregului grup fiscal.

În anticiparea primului termen de raportare pentru grupurile fiscale deja create în România (și anume, declararea impozitului pe profit pentru anul fiscal 2022, până la 26 iunie 2023), ANAF a publicat recent și o nouă versiune a Declarației 101 privind impozitul pe profit. Principala noutate, pe lângă actualizarea formularului 101 standard, este publicarea Declarației 101 Grup fiscal, instrumentul prin intermediul căruia liderii grupurilor fiscale vor putea declara rezultatul fiscal al întregului grup și impozitul pe profit consolidat aferent anului 2022.

Un alt element de noutate adus odată cu publicarea Declarației 101 Grup fiscal, care cel mai probabil nu a fost primit cu deschidere de către membrii grupurilor, se referă la obligația acestora de a continua să completeze individual Declarații 101 privind impozitul pe profit – acestea însă nu trebuie să fie depuse către ANAF, ci transmise către liderul grupului în formatul semnat electronic.  

Pe lângă aspectele recent clarificate și menționate mai sus, au rămas în continuare alte puncte care încă necesită lămurire pentru a se asigura o bună implementare a grupurilor fiscale, precum compensarea între membrii grupului a impozitului plătit/a pierderii fiscale, principiul de raportare și declarare a impozitului trimestrial etc.

Poate cel mai important avantaj pe care consolidarea fiscală îl poate aduce grupurilor de companii și întâlnit în multe din cazuri în practică, a reprezentat factorul decizional în implementarea grupului de impozit pe profit. Este vorba de potențialul de optimizare a fluxului de numerar, atât prin diminuarea impozitului datorat cu eventualele pierderi fiscale înregistrate în cadrul grupului, cât și prin recuperarea mai rapidă a pierderilor fiscale, implicit, reducerea riscului ca acestea să expire înainte de a fi utilizate.

Astfel, deși comportamentul contribuabililor români este încă unul timid și în curs de acomodare cu noile reglementări,  grupurilor trebuie să analizeze atent și proactiv toate premisele în decizia de înființare a unui grup fiscal de impozit pe profit, experiența din practică arătând că potențialele avantaje obținute în urma utilizării raportării de grup ar putea depăși dificultățile în implementare.

Practica primului an de existență a grupurilor fiscale de impozit pe profit în România ne-a confirmat că, deși facilitatea nu este încă folosită la scară largă, contribuabilii români nu se tem să intre în rândul contribuabililor europeni care se bucură de mai mulți ani deja de avantajele consolidării fiscale, atât în domeniul impozitului pe profit, cât și al TVA, grupurile fiscale de TVA fiind folosite deja cu succes în România de mai mulți ani.

Trendul la nivel internațional este evident acela de a extinde raportările la nivel de grup în majoritatea ariilor fiscale de interes, cum sunt TVA, impozit pe profit, prețuri de transfer și altele. 

În concluzie, se poate observa că noile clarificări aduse în privința raportării consolidate a impozitului pe profit, precum și celelalte detalii legislative (care încă sunt neclare, la mai mult de un an de la publicarea cadrului normativ privind consolidarea fiscală) sau chiar simplul element de noutate pot descuraja contribuabilii în a face pasul spre înființarea grupurilor fiscale. Cu toate acestea, este de recomandat grupurilor de companii să pună în balanță toate avantajele și dezavantajele folosirii acestei facilități fiscale, fără îndoială beneficiile sale fiind semnificative.

Decizia de înființare a unui grup de impozit pe profit trebuie să fie precedată, ca orice decizie care privește relațiile companiilor cu fiscul, de o analiză atentă a situației financiare și fiscale individuale și de grup, pentru a fi evitat pe cât posibil riscul unei posibile pierderi de scutiri sau credite fiscale (cum ar fi profitul reinvestit, creditul fiscal extern sau din sponsorizare) și de a maximiza potențialele avantaje oferite de această măsură fiscală.

• Peste 75% dintre respondenţi au declarat că au avut probleme în recuperarea sumelor compensatorii de la buget, respectiv într-un interval de timp mai mare de 90 zile, ceea ce le-a afectat fluxul de numerar
• Regimul fiscal al plafonărilor de prețuri în domeniul energiei a fost perceput drept dificil și netransparent de 73% dintre companii
• Trei sferturi dintre companiile intervievate (75%) au declarat că se așteaptă la o creștere în lanț a prețurilor, în timp ce doar 25% au fost mai optimiste, prevăzând o temperare a acestora în 2023, în urma aplicării Regulamentului european

Care este percepția companiilor, furnizori și consumatori de energie, în privința măsurilor luate de autorități anul trecut, pentru a diminua impactul negativ al creșterii prețurilor în acest sector şi cum cred aceştia că va evolua piaţa românească de energie au fost temele sondate de cel mai recent studiu EY.

Turbulențelor majore, resimțite de economiile europene în urma pandemiei Covid-19 din perioada 2020-2021, li s-a adăugat anul trecut, ca factor agravant, și cel mai mare conflict armat declanșat în Europa după cel de-al doilea Război Mondial, cel dintre Rusia și Ucraina. Poate cea mai importantă criză determinată de acest război este cea energetică, cu impact semnificativ asupra tuturor economiilor europene.

Indiferent de domeniul de activitate, companii de toate tipurile, dimensiunile și modelele de business au fost afectate, iar guvernele țărilor membre ale Uniunii Europene au căutat și au aplicat soluții cu scopul de a diminua efectele crizei energetice, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companii.

Plafonarea prețurilor la energie a fost una dintre principalele măsuri adoptate în România, fiind resimțită de 63% dintre contribuabilii intervievați în cadrul studiului EY ca având un impact mare sau foarte mare asupra activității lor. Un procent de 21% au spus că această măsură a avut un efect marginal (mic și foarte mic), iar 16% au declarat că nu au resimțit niciun efect al acestei măsuri.

Dacă măsura în sine a fost, teoretic, benefică pentru majoritatea companiilor, 75% dintre respondenți spun că nu au reușit recuperarea sumelor de la bugetul de stat într-un termen rezonabil, astfel încât să nu le fie afectat fluxul de numerar și doar 25% s-au declarat mulțumiți de acest proces. Ca intervale de întoarcere a sumelor în conturile contribuabililor, din studiu reiese faptul că aproape jumătate dintre respondenți (46%) și-au recuperat banii după mai mult de 90 zile, restul fiind distribuiți aproape egal pe celelalte intervale de timp, astfel: până în 30 de zile – 20%, până în 60 de zile – 18% și, respectiv, până în 90 de zile – 16%. În plus, aproape două treimi dintre companiile intervievate (61%) au declarat că deficitul de cash flow, cauzat de întârzierea recuperării sumelor de la bugetul de stat, a fost dificil de finanțat.

Plafonarea prețurilor la energie a fost percepută ca având un impact mare și foarte mare de aproximativ 63% din respondenți. Unul dintre dezavantajele acestor măsuri a fost limitarea accesului la finanțare pentru furnizorii de energie, 75% dintre aceștia recuperând cu întârziere sumele datorate de autorități.

În ceea ce privește regimul fiscal al plafonărilor de prețuri în domeniul energiei, acesta a fost resimțit de majoritatea companiilor (peste două treimi dintre cei intervievați – 73%), ca fiind dificil de aplicat și netransparent.

Pe de altă parte, dar în perfectă corelație cu întrebarea privind regimul fiscal, tratamentul fiscal privind impozitul pe profit, TVA și al prețurilor de transfer al acestor plafonări a fost neclar pentru mai mult de 74% dintre respondenți. În aceeași ordine de idei, în privința scopului acestor plafonări, adoptate de statul român în ideea susținerii economiei, aproape 60% dintre respondenți consideră că acestea nu și-au atins scopul.

Având în vedere situația ce rezultă din răspunsurile privind regimul fiscal și dificultățile în recuperarea sumelor, dar și alți factori, aproximativ 67% dintre respondenți se așteaptă la modificări privind măsurile de plafonare a prețurilor energiei și contribuția la Fondul de Tranziție Energetic (FTE). În privinţa acestuia, de altfel, aproape 80% dintre respondenți consideră că modul de declarare și calcul nu este deloc facil.

„Se impun consultări mai ample între autorități și contribuabili, ceea ce ar putea reduce nevoia unor schimbări, dacă avem în vedere că, în prezent, aproximativ 67% dintre respondenți anticipează schimbări viitoare ale regulilor actuale. Mai mult, aproximativ 59% dintre respondenți estimează că actualele măsuri nu și-au atins scopul economic din perspectiva consumatorilor, ceea ce întărește necesitatea unor reașezări ale regulilor actuale”, consideră Costin Manta, Partener, Taxe Indirecte, EY România.

Întrebați fiind dacă, în urma supraimpozitării din România, vor continua/vor majora investițiile în România, aproximativ jumătate dintre respondenți au răspuns afirmativ, declarând că vor fi luate în calcul soluții mai elaborate pe care să le aplice în strategia de achiziționare a energiei electrice necesare activității. Răspunsul ar putea fi coroborat cu cel privind posibilitatea scăderii prețurilor la energie electrică în viitor. Aproape două treimi dintre cei intervievați (60%) au declarat că se așteaptă la o scădere a prețului energiei în viitorul apropiat.

„Faptul că majoritatea companiilor intervievate au declarat că își vor continua investițiile în România este un semn bun pentru economia românească, pe fondul optimismului acestora privind scăderea prețurilor la energie în următoarea perioadă”, a adăugat Costin Manta.

La întrebarea referitoare la intrarea în vigoare a Regulamentului European 1854/2022 care prevede taxarea suplimentară cu minimum 33% a profiturilor jucătorilor ce desfășoară activități în industria țițeiului, gazelor, cărbunelui şi rafinării de petrol , un procent de 29% dintre respondenți au spus că nu cunosc acest detaliu, dar majoritatea a răspuns afirmativ (71%).

Pe de altă parte, nici pentru anul trecut, nici pentru anul în curs, majoritatea respondenţilor declară că nu au estimat impactul suplimentar al Regulamentului EU 1854/2022 față de OUG 119/2022, astfel: pentru anul 2022 – 67% (versus 33% care au estimat acest impact), iar pentru 2023 – procentul celor care nu au estimat a scăzut la 65%, deci a crescut ponderea companiilor care au realizat aceste estimări pentru anul în curs.

La întrebarea privind deciziile de business pentru perioadele următoare, dacă vor lua sau nu în considerare suprataxarea impusă prin OUG 119/2022 sau prin Regulamentul EU 1854/2022, doar 63% au răspuns afirmativ, restul de 37% declarând că nu vor ține cont de acest fapt.

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului European 1854/2022 privind taxarea suplimentară cu 33% a profiturilor companiilor care desfășoară activități în industria țițeiului, a gazelor, cărbunilor și rafinării de petrol, trei sferturi dintre companiile intervievate (75%) au declarat că se așteaptă la o creștere în lanț a preţurilor, în timp ce doar 25% au fost mai optimiste, prevăzând o temperare a acestora în 2023.

• Mai mult de jumătate (51%) dintre liderii departamentelor fiscale din companii se așteaptă la mai multe litigii fiscale în următorii doi ani
• Reformele fiscale transfrontaliere se clasează pe prima poziție în topul riscurilor
• Trei din patru (75%) lideri fiscali din companii nu au o vizibilitate completă asupra litigiilor lor fiscale la nivel global

Numărul de audituri fiscale la care sunt expuse companiile va crește cu mai mult de o treime în următorii doi ani, potrivit studiului EY Tax Risk and Controversy Survey 2023. Mai mult de jumătate (51%) dintre liderii din domeniul fiscal și financiar se pregătesc pentru o intensificare a controalelor fiscale, după perioada de pauză a disputelor pe durata pandemiei COVID-19. Studiul EY a sondat opiniile a peste 2.100 de lideri din domeniul fiscal și financiar din 47 de jurisdicții și 20 de sectoare industriale.

Sondajul relevă că aplicarea legislației fiscale este principala preocupare a liderilor fiscali și financiari, majoritatea (35%) menționând-o ca cel mai mare risc, peste riscul de afaceri (26%) și chestiunile legislative și de reglementare (30%). La baza acestor preocupări se află preconizarea unor riscuri sporite asociate impozitării transfrontaliere, incertitudinea în privința legislației fiscale și o creștere semnificativă a numărului de informații detaliate solicitate de autoritățile fiscale în următorii doi ani.

La nivel mondial, liderii se confruntă deja cu o lungă listă de probleme fiscale. 95% dintre cei intervievați au dezvăluit că organizația lor gestionează în prezent cel puțin un litigiu fiscal, iar mai mult de jumătate (52%) spun că au în curs de derulare litigii cu o valoare totală mai mare de 1 milion de USD.

„Şi România se încadrează în trendul global privind controalele fiscale. Începând cu toamna anului 2022, se constată o intensificare a controalelor fiscale. Astfel, mai mult ca oricând, companiile trebuie să se pregătească în avans pentru a face faţă unor controale mult mai agresive, bazate pe intenția tot mai accentuată de recalificare a tranzacțiilor în contextul în care autoritățile blochează în mod constant mijloacele alternative internaționale de soluționare a disputelor fiscale”, spune Emanuel Băncilă, Partener, Coordonatorul Practicii de Inspecții și controverse fiscale, Băncilă, Diaconu și Asociații.

Problemele fiscale transfrontaliere domină topul riscurilor

Impozitarea transfrontalieră va genera probabil cele mai multe dispute, 53% dintre liderii departamentelor fiscale așteptându-se la o mai mare concentrare a autorităților fiscale asupra problemelor legate de impozitarea internațională și de prețurile de transfer. Prețurile de transfer s-au clasat din nou pe primul loc în topul riscurilor fiscale, cu 63% din răspunsuri, aproape dublu comparativ cu riscurile clasate pe următoarele poziții – stimulentele fiscale (35%) și deductibilitatea costurilor (31%).

Punerea în aplicare a cotei minime globale de impozitare de 15%, elaborată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și de proiectul BEPS 2.0 condus de G20, reprezintă un motiv de îngrijorare pentru companii. Un procent de 55% dintre respondenți sunt de părere că aceasta va crește costurile fiscale și aproape jumătate (45%) spun că va crește probabilitatea unor noi audituri și litigii.

Prin urmare, nevoia de aliniere globală în gestionarea riscurilor fiscale a devenit o prioritate pentru liderii departamentelor fiscale. 84% dintre respondenți spun că fie implementarea, fie îmbunătățirea abordării existente a cadrului de guvernanță globală pentru gestionarea riscurilor și controverselor fiscale ar aduce un plus de valoare afacerii lor în următorii doi ani. Multe dintre companiile intervievate (44%) spun că centralizează gestionarea litigiilor fiscale, doar 3% dintre respondenți lăsând gestionarea celor mai multe litigii fiscale în seama echipelor locale. Cu toate acestea, trei din patru (75%) companii spun că nu au o vizibilitate completă a litigiilor lor fiscale la nivel global.

Guvernanța fiscală în centrul preocupărilor liderilor

Organizațiile fac deja schimbări pentru a se adapta la mediul de risc și la controversele fiscale post-COVID-19, 69% dintre respondenți așteptându-se ca atenția acordată guvernanței fiscale să crească în anii următori. Acest lucru se reflectă în atenția tot mai mare acordată de autoritățile fiscale testării eficacității guvernanței fiscale ca modalitate de evaluare a riscurilor companiilor.

În condițiile în care respondenții au remarcat numărul tot mai mare de solicitări de informații, atât formale, cât și informale, 86% dintre ei caută să fie mai proactivi în identificarea și gestionarea riscurilor, înainte ca acestea să devină un litigiu.

Organizațiile dedică resurse sporite riscului fiscal

Pentru a face față multitudinii de riscuri fiscale, liderii investesc în resurse, creând noi roluri și funcții de muncă. Mulți respondenți (38%) au dezvăluit că organizația lor a numit un lider dedicat riscului fiscal sau controverselor fiscale în ultimii doi ani, iar un procent de 80% dintre respondenți consideră că un astfel de rol ar aduce valoare adăugată afacerii lor. Același procent declară că a creat un „comitet” sau un „centru de excelență” pentru riscuri și controverse fiscale sau a îmbunătățit un grup de lucru similar existent în ultimii doi ani.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Au trecut aproape două luni de când Statele Membre (inclusiv România) au început să aplice noile reguli privind tranzacțiile cu produse accizabile (cu acciza plătită) care circulă pe teritoriul Uniunii Europene. Mai precis, mișcările de produse accizabile (de exemplu, tutun, alcool, produse energetice) pentru care accizele au fost plătite în Statul Membru de expediție sunt procesate digital prin platforma electronică EMCS (Excise Movement and Control System) până la locul de destinație de pe teritoriul Uniunii Europene.

Până recent, procedura digitală era disponibilă numai pentru circulația produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize. În cazul produselor accizabile având acciza plătită, vechea procedură presupunea utilizarea unui formular fizic pe hârtie, denumit „document de însoțire simplificată/DIS”, înlocuit în prezent de „documentul simplificat electronic de însoțire” (e-SAD), depus digital prin sistemul EMCS.

Noua procedură este aplicată și în România (obligatoriu începând cu 13 februarie 2023) în baza unui set de reguli și autorizații noi pe care operatorii economici trebuie să le respecte/obțină. De exemplu, cei care doresc să recepționeze în România produse având acciza plătită în alt Stat Membru trebuie să se autorizeze ca „destinatar certificat” în România. În oglindă, cei care doresc să expedieze din România produse accizabile având acciza plătită către alt Stat Membru trebuie să se autorizeze ca „expeditor certificat”.

Fiecare tip de autorizație vine cu reguli și condiții specifice de îndeplinit (de exemplu, puncte de lucru înregistrate la Registrul Comerțului aferente spatiilor de recepție/expediție, rezervoare verificate metrologic, în cazul produselor energetice care circulă în vrac, garanții care să acopere plata accizelor, absenţa datoriilor față de bugetul de stat, autorizații de acces la sistemul EMCS, efectuarea de rapoarte de primire/expediție).

Noul sistem digital își propune să simplifice pașii de urmat de către operatorii economici în cadrul tranzacțiilor cu astfel de produse, deși utilizarea lui presupune inițial parcurgerea unor etape de autorizare mai extinse decât cele din vechea procedură pe hârtie (unde nici o autorizație nu era necesară). De asemenea, acesta permite autorităților să lupte mai ușor împotriva evaziunii fiscale în speranța că procesarea și validarea în timp real a mișcărilor, expedierii și recepționării acestor produse accizabile vor atinge acest obiectiv.

De la intrarea în vigoare a noii proceduri digitale (13 februarie 2023) și până în prezent s-au creat întârzieri și blocaje în lanțurile de aprovizionare cu astfel de produse, atât din cauza neobținerii la timp a autorizațiilor mai sus menționate, cât și implementării târzii a unor norme legislative de aplicare a procedurilor de autorizare la nivelul Statelor Membre. Un lucru este cert, procedura este una nouă atât pentru autorități (care autorizează și monitorizează mișcările), cât și pentru operatorii economici care trebuie să se adapteze în timp util, fără să creeze discrepanțe majore în lanțul de aprovizionare.

Autor: Alex Milcev, Partener, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România

Atât timp cât inflația a fost menținută la un nivel redus şi apropiat de cel general acceptat în spațiul UE, printr-un cumul de factori și măsuri la nivel național de ordin monetar-fiscal și economic, subiectul nu a fost de interes general. Singurele momente în care atenția se îndreptă spre indicatorul care arată evoluția prețurilor produselor care fac parte din „coșul de bază” sunt cele în care Institutul Național de Statistică (INS) comunică această cifră. De anul trecut însă, pe fondul mai multor evenimente de natură politică și economică, inflația a redevenit un subiect foarte important de discuție, având în vedere impactul său vizibil şi generalizat.

Sunt însă și aspecte mai puțin știute despre acest indicator, dincolo de percepția negativă din partea populației, absolut justificată, întrucât un nivel crescut al inflației – mai concret 16,4% în 2022 – înseamnă, în cele din urmă, scăderea puterii de cumpărare.

Dincolo de acest aspect evident – produsele și serviciile costă azi mai mult decât ieri – sunt și unele considerații care contează pentru companiile plătitoare de impozit pe profit, care nu s-au mai confruntat cu astfel de probleme de aproape două decenii. Dacă luăm impozitul pe profit, care este fixat de o bună bucată de vreme la 16%, în mediul inflaționist profitul pe hârtie poate fi de fapt o pierdere în termeni reali şi ajungi să suporţi impozit pe inflaţie în detrimentul companiei. Cum se explică? Este vorba despre un fenomen contabil şi economic simplu: la costuri intră mărfuri și servicii cumpărate la prețuri „anterioare”, mai mici față de cele din momentul actual, dar la venituri se contabilizează vânzările la preţuri actuale care includ şi inflaţie. Cu cât e mai lungă perioada între achiziţia „intrărilor” şi vânzarea „ieşirilor”, cu atât mai inflatat apare şi profitul scriptic care se şi impozitează. Faptic, se ajunge la o erodare a profitului real net al contribuabilului. Acest fenomen a fost pronunţat în anii ’90 până spre 2003-2004 şi iată că a revenit în actualitate pentru declaraţiile fiscale aferente anului 2022.

Pe de altă parte, avem încă un fenomen generat de creșterea nivelului inflaționist de anul trecut, care agravează contextul pentru antreprenorii români, în special pentru exportatori. Vorbim despre cursul valutar, caracterizat în ultimii doi ani de o anume stabilitate, în sensul unei deprecieri relativ nesemnificative comparativ cu rata inflației. De exemplu, dacă inflaţia din 2011 până în prezent a depăşit bine 50%, devaluarea RON a fost doar în jur de 10% în aceeaşi perioadă. Vestea mai puțin bună pentru exportatori este că această discrepanţă le aduce costuri interne de producţie mai mari, însă încasările în Euro nu vor aduce şi veniturile în RON pe măsură. Când mai adaugi faptul că inflația în România este de peste 2,5 ori mai mare decât cea în zona euro, devine clar că exportatorii suferă mai mult. Care este soluția de contracarare a acestui efect, pe care exportatorii îl vor resimți în acest an? Remediile nu sunt simple și în niciun caz cu efecte imediate.

Un alt exemplu al efectului de distorsionare al inflaţiei este în relația debitor-creditor. Şi anume, în cadrul procesului inflaționist se întâmplă un transfer al valorii de la creditor spre debitor. De exemplu, în cazul împrumuturilor în lei cu dobândă fixă, stabilită în trecut în condiţiile inflaţiei reduse (sau chiar negative în 2015-2016), este clar că debitorul este avantajat în fața băncii, pentru că îi va returna în termeni reali o sumă mai mică decât cea împrumutată iniţial. Acelaşi fenomen afectează şi datoria publică, pentru că un nivel ridicat al inflației „ajută” la scăderea datoriei nominale ca procent din Produsul Intern Brut (PIB), lăsând un spaţiu mai larg pentru îndatorările viitoare. Este rezultatul faptului că, în condiții inflaționiste, PIB crește mai repede. În plus, în termeni nominali, putem asista la o scădere mai rapidă a deficitului bugetar, pe fundalul dinamicii diferenţiate a veniturilor şi cheltuielilor, respectiv apropierea acestuia de parametrul Maastrich, de 3%, pe care România e obligată să îl atingă la un moment dat.

Un alt exemplu din care se vede fața mai puțin știută a inflației mari sunt cheltuielile cu salariile bugetarilor. Această mărire în cazul României a fost în 2022 de 12% (sub procentul inflației, de 16,4%), ceea ce a creat un avantaj temporar al bugetului național, la poziția cheltuielilor cu salariile bugetarilor, în condiţiile în care veniturile bugetare au crescut într-un ritm mai accelerat.

În concluzie, este important de avut în vedere că inflația ridicată este un fenomen complex şi, chiar dacă, per ansamblu, are implicaţii negative la nivelul economiei naţionale, aceste implicaţii pot fi diferite în funcţie de circumstanţe.

• Se preconizează că vehiculele electrice vor ajunge la 55% din totalul vânzărilor la nivel mondial până în 2030, dar lipsa de colaborare ar putea afecta adoptarea și obiectivele de decarbonizare
• Infrastructura de încărcare accesibilă și echitabilă este esențială pentru ca vehiculele electrice să ia avânt pe piața de masă
• Serviciile publice joacă un rol esențial în facilitarea unei tranziții fără probleme către e-mobilitate

Adoptarea vehiculelor electrice (VE) s-a accelerat mai repede decât se preconiza. La nivel global, vânzările de VE s-au dublat în 2021 și au crescut cu 55% în 2022, ajungând să reprezinte 13% din totalul vehiculelor vândute. Pentru ca această tendință să poată continua, ecosistemul eMobility trebuie să colaboreze în jurul a „Șase elemente esențiale pentru adoptarea generală a EV”, potrivit studiului realizat de EY și Eurelectric[1]. Acesta s-a derulat cu membrii Eurelectric și include informații obținute de la lideri din industrie, inclusiv din sectorul auto, utilități, gestionarea flotelor, planificare urbană și infrastructură de încărcare.

Studiul evidențiază faptul că, în 2022, vânzările de vehicule electrice în China au ajuns la 27% din totalul vehiculelor vândute: În Europa, acestea au reprezentat puțin peste 20%, iar în SUA, vânzările de vehicule electrice au crescut la peste 7% din totalul vehiculelor vândute. Studiul subliniază necesitatea unui răspuns colaborativ și coordonat din partea actorilor din ecosistemul eMobility în vederea atingerii obiectivelor de decarbonare, în special în cazul serviciilor publice, care joacă un rol esențial.

Mihai Drăghici, Director, Consultanţă, EY România: „Rata de adoptare a vehiculelor electrice (VE) în România a urcat vertiginos, la 9% în 2022, marcând o creștere remarcabilă de 72% față de anul precedent. Totuși, această cifră este încă inferioară ratei medii globale de adoptare de 13%. Studiul EY/Eurelectric identifică șase elemente esențiale care vor determina viitorul eMobility. Nerespectarea acestor aspecte ar putea duce la ratarea obiectivelor net-zero, la probleme nerezolvate legate de calitatea aerului, la investiții irosite și la o perioadă de tranziție prelungită pentru eMobility”.

Viitorul e-mobilității depinde de șase elemente esențiale

Pentru a evita un scenariu modern de tipul „căruța înaintea calului”, studiul subliniază faptul că ecosistemul trebuie să se regrupeze în jurul a șase elemente esențiale: lanțuri de aprovizionare rezistente și materii prime vitale; producția de energie curată și ecologică; infrastructura de încărcare accesibilă; integrarea vehiculelor electrice cu tehnologia rețelelor inteligente; platforme digitale și aplicații mobile pentru a optimiza încărcarea vehiculelor electrice și găsirea și formarea forței de muncă de potrivite pentru viitor.

Infrastructură de încărcare accesibilă pentru toți

Pe măsură ce populația care achiziționează vehicule electrice se schimbă de la cei care au adoptat timpuriu vehiculele electrice la un grup mai mare de consumatori cu valori și așteptări mai obișnuite, infrastructura de încărcare accesibilă pentru toți este esențială. Studiul calculează că, până în 2040, numărul total de încărcătoare rezidențiale, private și publice necesare în Europa va depăși 140 de milioane (88% vor fi destinate încărcării la domiciliu) pentru a deservi un număr estimat de 239 de milioane de vehicule electrice. În SUA, va fi nevoie de un total de 91 de milioane de încărcătoare (85% pentru încărcarea la domiciliu) pentru a deservi 152 de milioane de vehicule în același interval de timp.

Pentru a implementa rapid și echitabil infrastructura de încărcare, studiul recomandă stimularea prin intermediul reglementărilor și a instalării terminalelor de încărcare în spațiile și locurile în care oamenii trăiesc și lucrează. De asemenea, este esențială cooperarea dintre operatorii de rețea și autoritățile publice în ceea ce privește pregătirea pentru dezvoltarea rețelei, înțelegerea gradului de adoptare a vehiculelor electrice și evaluarea nevoilor de infrastructură și a investițiilor.

Serviciile publice joacă un rol esențial în această tranziție

Rolul serviciilor de utilități în această tranziție are la bază o cunoaștere aprofundată a sarcinii pe liniile de distribuție și de transport. Studiul menționează că, în tranziția către e-mobilitate, serviciile de utilități trebuie să își asume un rol mult mai apropiat de client și mai adaptat la tehnologie. Pentru a avea succes, companiile de utilități trebuie să colaboreze în mod proactiv cu planificatorii urbani și să continue să construiască rețele care să permită conectarea surselor regenerabile de energie și a altor forme de active distribuite. În plus, acestea trebuie să gestioneze noile sarcini la punctul de încărcare și să urmărească noi tehnologii care să permită un flux de energie în ambele sensuri în cadrul sistemului.

[1] Eurelectric este federația europeană a producătorilor, distribuitorilor și operatorilor din piața de energie și include peste 3.500 de entități active.

Un procent de 46% dintre companiile românești care au activități de cercetare-dezvoltare spun că nu aplică pentru a obține facilitățile fiscale acordate de stat prin legislație. Este concluzia principală ce rezultă dintr-un studiu derulat de echipa EY despre proiectele de cercetare-dezvoltare și facilitățile de care acestea pot beneficia. Studiul identifică principalele motive pentru care contribuabilii încă ezită.

Codul Fiscal din România conține prevederi în legătură cu activitatea de cercetare – dezvoltare în baza cărora companiile din România, dacă desfășoară astfel de activități, pot beneficia de facilități fiscale. Aceste facilităţi privesc impozitul pe profit și impozitul pe veniturile angajaţilor care sunt implicaţi în proiecte de cercetare-dezvoltare derulate de companii, tocmai pentru a stimula activitatea de cercetare și dezvoltare a companiilor românești.

În ce măsură companiile din România derulează activități de cercetare-dezvoltare, dacă au cunoștință de facilitățile prevăzute de lege, în ce măsură au aplicat pentru a obține astfel de facilități și care au fost rezultatele inspecțiilor fiscale ale organelor de control pe această temă, rezultă din cel mai recent Studiu EY. Iată, mai jos, câteva concluzii:

• aproape jumătate (46%) dintre companiile care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare intervievate nu au aplicat pentru facilitățile fiscale prevăzute de lege;
• aproape jumătate dintre companii au avut dificultăți în determinarea activităților de cercetare-dezvoltare eligibile;
• peste 50% dintre inspecțiile fiscale desfășurate la companiile care au aplicat pentru facilitățile fiscale disponibile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare s-au finalizat cu ajustări privind facilitățile aplicate;
• peste trei sferturi dintre companiile care au aplicat facilitățile fiscale pentru cercetare-dezvoltare nu au obținut și certificare din partea unui expert desemnat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), acesta fiind unul din principalele motive pentru care au avut ulterior probleme în cadrul inspecției fiscale.

Studiul arată că peste 60% dintre companiile intervievate spun că sunt informate și cunosc facilitățile fiscale care permit societăților o deducere suplimentară la calculul rezultatului fiscal (50% din cheltuielile eligibile pentru aceste activități) și, respectiv scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare.

Totuși, 40% din companiile incluse în studiu nu cunosc aceste facilități, cu atât mai mult cu cât vorbim despre companii din sectoare de activitate care ar putea cunoaște un proces accelerat de dezvoltare, în actualul context economic dificil și complex, dacă ar desfășura astfel de proiecte.

Pe de altă parte, deși 61% dintre respondenți declară că sunt în cunoștință de cauză privind facilitățile acordate în cazul derulării proiectelor de cercetare-dezvoltare, doar 31% au accesat una dintre cele două facilități, respectiv, 69% nu au aplicat pentru obținerea acestora.

Pasul aplicării acestor facilități fiscale, indiferent de rezultatul obţinut, a fost urmat în 80% dintre cazuri și de o inspecție fiscală care a vizat impozitul pe profit și/sau impozitul pe venit pentru perioada în care compania a aplicat facilitățile.

Cel mai îngrijorător aspect, în ceea ce privește rezultatele inspecției, este acela că organele de control fiscal au contestat (în 50% din cazuri) aplicarea facilităților fiscale, fapt determinat de mai multe motive, cel mai des invocat fiind însă lipsa certificării din partea unui expert din cadrul Registrul experților pe domenii de cercetare-dezvoltare.

O întrebare la fel de importantă în cadrul studiului s-a referit la întocmirea proiectului specific activităților de cercetare-dezvoltare pentru care s-au aplicat facilitățile fiscale, care trebuie să conțină elementele minime prevăzute de legislația aplicabilă. Răspunsurile au fost în totalitate pozitive, ceea ce duce la concluzia că, în cadrul companiilor s-a înțeles importanța documentației în aplicarea facilităților.

Dar aici este de analizat pasul premergător întocmirii dosarului de proiect cerut de lege, și anume modalitatea prin care a fost realizată certificarea activităților de cercetare-dezvoltare. Cele mai multe companii au realizat intern (80% dintre respondenți) și doar 20 % dintre cei intervievați au obţinut şi certificarea de către un expert desemnat conform Registrului experților.

Realizarea și documentarea dosarelor proiectelor de cercetare-dezvoltare a constituit, potrivit studiului, pentru toţi respondenții, cea mai mare provocare a companiei în aplicarea acestei facilități fiscale.

Deși cunosc legislația și, prin urmare, facilitățile pe care aceasta le conține în cazul în care derulează unul sau mai multe proiecte de cercetare-dezvoltare, companiile nu aplică pentru acestea. Sondajul evidențiază faptul că societățile românești – în speță persoanele abilitate să se ocupe de acest segment în cadrul companiilor – se confruntă cu mai multe probleme simultan.

Principalul motiv pentru care companiile nu au aplicat pentru a beneficia de aceste facilități fiscale sunt dificultățile în determinarea activităților de cercetare-dezvoltare eligibile, cu peste 67% dintre răspunsuri, la egalitate cu dificultățile în întocmirea documentației solicitate – 67% urmat. Urmează în ordine: prevederile legislative neclare – 44%, la egalitate cu riscul ca autoritățile de control să conteste aplicabilitatea acestei facilități (44%) și dificultățile în determinarea cheltuielilor eligibile și a cheii de alocare a costurilor eligibile (44%) și dificultățile în contractarea unui expert desemnat conform Registrului experților pe domenii de cercetare-dezvoltare (22).

Din rezultatele studiului se desprind cel puțin trei lucruri importante cărora companiile din România ar trebui să le acorde atenție:

• analiza temeinică, premergătoare deciziei de a aplica, pentru a evita „munca în zadar”;
• înțelegerea pașilor și a documentației de pregătit;
• importanța serviciilor unui consultant și certificării de către un expert, opțiune prin care se scutește timp, se economisesc bani și este evitată situația în care aplicarea facilității în sine să fie contestată.

Andra Caşu, Partener, liderul departamentului de Impozite directe, EY România: „Consider că zona de cercetare-dezvoltare este foarte ofertantă şi potrivită pentru multe industrii în perioada următoare, iar companiile din România ar trebui să aibă în vedere în avantajele oferite de Codul Fiscal prin aceste facilităţi, aducând inclusiv beneficii de cash-flow. Recomand contribuabililor să analizeze în ce măsură activităţile pe care le au sunt potrivite pentru a aplica aceste facilităţi în perioada următoare”.

În România, legislația în domeniu este foarte favorabilă acestor proiecte de cercetare-dezvoltare și ar putea genera un impact foarte mare pentru companii, inclusiv avantaj de cash-flow din punct de vedere fiscal.

Răzvan Ungureanu, Director, Impozite Directe, EY România: „Facilităţile fiscale pentru activităţile de cercetare-dezvoltare există de mulţi ani în legislaţia românească, însă nu au fost accesate pe scară largă de companiile care ar putea beneficia de ele. Anul 2023 a venit cu modificări importante privind procedura de aplicare a acestor facilităţi, care clarifică anumite aspecte neclare sau insuficient reglementate şi care ar trebui să încurajeze tot mai multe companii să aplice facilităţile fiscale pentru activităţile de cercetare-dezvoltare desfăşurate”.

Principala recomandare pe baza rezultatelor studiului este reconsiderarea acestor facilități de către companiile care au activități de cercetare-dezvoltare în sensul aplicării lor pe scară mai largă. Faptul că, recent, legislația s-a schimbat si au apărut inclusiv precizări legate de lista experților în domeniu arată că autorităţile sunt deschise și favorabile în ceea ce privește încurajarea companiilor românești spre a beneficia de astfel de facilități.

Autori:

• Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Cristina Cristea, Senior Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

• Câștigurile din tranzacții cu criptomonede se declară și se impozitează dacă au fost valorificate într-o monedă clasică, bunuri sau servicii
• Nedeclararea și eludarea obligațiilor fiscale pe câștiguri astfel obținute suportă aceleași consecințe ca în cazul oricărui alt venit nedeclarat
• Conformarea voluntară în declararea veniturilor din tranzacții cu monede virtuale elimină riscul unor consecințe nedorite în urma verificărilor ANAF

Lumea monedelor virtuale – a criptomonedelor, cum generic sunt denumite, pentru că sunt create pe tehnologia blockchain, prin criptare – este una complexă. În România, s-a tot scris despre tratamentul fiscal al veniturilor obținute din astfel de tranzacții și a fost sumarizat foarte recent și de către Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în unul dintre ghidurile puse la dispoziția contribuabililor – Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală.

(https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Brosusa_Criptomonede_2023.pdf)

În legătură cu acest subiect, se pot desprinde 12 aspecte pe care le considerăm importante de reținut:

1. Poate ANAF să afle despre câștigurile din astfel de tranzacții?

Când vorbim despre momentul monetizării, tranzacțiile se derulează exclusiv prin conturi bancare clasice. ANAF primește deja informații de la terți, inclusiv informații de la instituțiile bancare privind mișcările pe conturi. La nivelul Comisiei Europene se discută despre un pachet de reglementări privind raportarea unor astfel de tranzacții, cu scopul de a avea acces rapid și transparent la informații privind câștigurile obținute.

Experții Comisiei Europene susțin că: „Mijloacele alternative de plată și de investiție, cum ar fi criptoactivele și moneda electronică, reprezintă o nouă realitate în era digitală. Acestea au un mare potențial de stimulare a activității economice și a inovației, dar prezintă, de asemenea, riscul de a reduce transparența și de a permite evaziunea fiscală sau frauda. În cadrul programului nostru de impozitare echitabilă, ne vom actualiza normele fiscale pentru a aborda aceste aspecte, introducând un standard comun pentru a alinia diferitele abordări naționale de impozitare a criptoactivelor. Acest lucru va ajuta administrațiile naționale să colecteze mai eficient impozitele prin includerea veniturilor din criptoactive și să țină pasul cu evoluția tehnologiei, pe măsură ce Europa avansează în tranziția sa digitală”.

Astfel, este evidentă atenția autorităților privind tranzacțiile cu criptomonede, și nu doar la nivelul României. În acest sens, și Strategia ANAF de creștere a conformării voluntare în domeniul impozitului pe veniturile persoanelor fizice în România 2023-2025 (pe care o puteți găsi pe site-ul ANAF) prevede acțiuni cu privire la astfel de venituri. De altfel, ANAF a anunțat deja în repetate rânduri rezultatele obținute/sume colectate în urma unor verificări/controale derulate în cazul persoanelor fizice care au obținut câștiguri din criptomonede. 

2. Când vorbim despre posibile obligații fiscale?

Trebuie să recunoaștem că legislația fiscală din România nu este extrem de clară privind momentul determinării câștigului ce trebuie declarat. Noi înțelegem următoarele: când moneda virtuală este monetizată, adică se transformă în monedă clasică (fiat) – lei, euro, dolari SUA etc., în bunuri sau servicii, veți avea o obligație fiscală, dacă aveți un câștig.

3. Cum se calculează câștigul?

Ca diferență favorabilă între suma investită inițial și suma obținută în final prin vânzarea criptomonedelor, mai precis diferența între prețul de vânzare și prețul de achiziție, luând în calcul și costurile directe aferente tranzacției. Cu alte cuvinte, dacă valoarea monedei reale, a bunului/serviciului primit este mai mare decât suma investită inițial în criptomonede, atunci aveți un câștig și, evident, se nasc obligații fiscale.

Având în vedere faptul că pierderile din astfel de tranzacții nu sunt reportabile de la un an la altul, nu există obligația de a le declara.

4. Ce cotă de impozit pe venit se datorează?

10% – doar când diferența dintre prețul de achiziție și cel de vânzare (precum și costurile directe, dacă este cazul) este pozitivă.

5. Este impozabil întreg câștigul?

Pragul neimpozabil este de 200 lei/tranzacție, condiția fiind ca, într-un an, câștigul să nu depășească suma de 600 lei.

Atenție! În cazul în care se înregistrează un câștig anual de peste 600 lei (de exemplu, 605 lei), întreaga sumă este impozabilă și nu doar suma care depășește respectivul prag.

6. Ce contribuții sociale se datorează?

Pentru anul 2022, contribuția de sănătate (CASS) se datorează pentru câștigurile care, în mod singular sau împreună cu alte tipuri de venituri într-un an, depășesc plafonul de 12 salarii minime pe țară. CASS de 10% se datorează la acest plafon, rezultând într-o sumă de plată de 3.060 lei pentru anul 2022.

Atenție la modificările fiscale privind plafoanele (și anume cele de 6, 12 sau 24 de salarii minime), la care se datorează CASS începând cu veniturile obținute în anul 2023, fiind raportabile în 2024, dar și în Declarația Unică estimativă care se va depune până pe 25 mai 2023.

7. Până când și cum se declară câștigurile?

Până la 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care au fost realizate veniturile, în baza Declarației Unice care poate fi depusă online (prin SPV sau e-guvernare utilizând semnătura electronică) sau fizic, prin poștă sau la ghișeu.

Recomandarea este deschiderea și utilizarea spațiului virtual privat de pe website-ul ANAF (SPV), pentru că este platforma care oferă mai multe servicii și metode eficiente de solicitare și obținere de documente fiscale.

8. Care este termenul de plată a obligațiilor fiscale datorate?

Până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui în care au fost realizate veniturile, similar termenului de depunere a Declarației Unice.

9. Există beneficii pentru plăți anticipate?

La acest moment, nu au fost prevăzute astfel de beneficii și este greu de crezut că vor apărea, cel puțin pentru veniturile din 2022.

10. Există sancțiuni pentru nedeclararea și neplata obligațiilor fiscale care decurg din astfel de tranzacții?

Categoric, sunt sancțiuni similare oricăror altor venituri nedeclarate – amenzi, dobânzi, penalități, iar în cel mai rău caz și urmăriri penale.

11. Ce se întâmplă dacă se decide transformarea activității de tranzacționare a monedelor virtuale într-o activitate regulată?

Activitatea începe să capete un caracter economic și se transformă într-o activitate independentă, care poate să se deruleze sub diferite forme de organizare (de exemplu, PFA, SRL), fiecărei forme aplicându-i-se prevederi fiscale diferite (de exemplu, mod de calcul, raportare, taxe datorate).

12. Sunt oportune tranzacțiile cu criptomonede?

Lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum ar putea să pară la prima vedere, dar putem avea două mari concluzii relativ simple în ceea ce privește tranzacțiile cu criptomonede:

• Investițiile de orice tip vin la pachet nu doar cu oportunități, dar și cu riscuri și responsabilități – și de a câștiga, și de a pierde, în ambele cazuri fiind nevoie de o foarte bună înțelegere a tipului de investiție, a piețelor investiționale, a regimului activelor respective, precum și a regimului fiscal.
• Informația înseamnă putere – nu este un simplu slogan, ci un principiu esențial, mai ales în domeniul investițiilor financiare, inclusiv în criptomonede. Cu alte cuvinte, nu investiți în ceea ce nu cunoașteți foarte bine și optați pentru corectitudine și conformare fiscală. Poate suna clișeic, dar este cu certitudine adevărat!

• 76% dintre companii spun că temele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) sunt importante pentru investițiile lor în tehnologii emergente
• 77% dintre companii acordă prioritate furnizorilor de tehnologii emergente care pot articula impactul asupra mediului
• Investițiile în 5G se extind: strategiile privind internetul lucrurilor (IoT) vizează din ce în ce mai mult creșterea

Deciziile companiilor de a investi în tehnologii emergente sunt din ce în ce mai mult determinate de obiectivele lor de sustenabilitate și ESG – arată cea de-a patra ediție a studiului EY Reimagining Industry Futures. Dintre cele 1.325 de companii intervievate, 76% consideră că ESG este un criteriu de investiții principal sau important, iar investițiile în 5G sunt cele mai susceptibile de a implica ESG ca principal obiectiv (citat în 81% din cazuri). Un procent de 76% dintre respondenți consideră că tehnologiile emergente pot juca un rol esențial în reducerea emisiilor lor de carbon.

Atunci când vine vorba de selectarea unui furnizor pentru tehnologii emergente, 77% dintre respondenți spun că vor acorda prioritate celor care înțeleg impactul asupra mediului. Tot mai multe companii clasează „capacitățile și acreditările în materie de sustenabilitate” ca fiind principalul criteriu de alegere a furnizorilor, înaintea „prețurilor competitive”, aflate pe locul al doilea. Aceste atribute devansează „viteza de implementare și execuție” și „capacitățile de soluționare end-to-end” care sunt în prezent pe primele două locuri în procesul de selecție a furnizorilor.

Tom Loozen, EY Global Telecommunications Leader, declară: „Studiul din acest an evidențiază o schimbare marcantă a priorităților, indicând că sustenabilitatea este pe cale să devină factorul dominant care stă la baza alegerii furnizorilor de tehnologie. Pentru a ține pasul, directorii IT trebuie să facă mai mult pentru a se asigura că nivelul ridicat de așteptări se traduce în crearea de valoare pe termen lung, colaborând cu echipele de conducere pentru a face din sustenabilitate un principiu director care definește relațiile cu furnizorii. În egală măsură, furnizorii trebuie să joace rolul lor, mergând mai departe pentru a reflecta sustenabilitatea în ofertele lor și făcând mai mult pentru a aborda suficient de mult considerațiile ESG prin intermediul cazurilor de utilizare”.

Companiile respondente au spus că tehnologiile emergente oferă o gamă largă de contribuții pozitive la eforturile lor de sustenabilitate. Reducerea consumului de energie (46%) se află în topul listei, în timp ce îmbunătățirea măsurării sustenabilității (39%) și a planificării (39%) ocupă un loc important. Cu toate acestea, beneficiile percepute variază în funcție de sector: 54% dintre companiile din sectorul auto citează reducerea consumului de energie ca fiind un beneficiu principal, în timp ce procentul scade la 38% în rândul respondenților din domeniul sănătății; iar reducerea deșeurilor este favorizată de 50% dintre respondenții din sectorul producției, în comparație cu doar 35% dintre organizațiile guvernamentale.

Dincolo de imperativul sustenabilității, studiul mai arată că nivelurile de investiții sunt în creștere pentru toate cele opt tehnologii emergente urmărite în cadrul studiului: robotică și automatizare, analiză și inteligență artificială (AI), edge computing, IoT, 5G, realitate augmentată sau virtuală, blockchain și calcul cuantic. 5G și edge computing înregistrează cea mai mare creștere – ambele cu 4% față de anul precedent. 5G are cel mai activ profil în ceea ce privește investițiile viitoare, 57% dintre companiile respondente plănuind să investească în această direcție în următorii trei ani. La nivel regional, companiile din Americi conduc în prezent, 35% dintre acestea investind în 5G – în creștere cu 15% de la an la an. Nivelurile de investiții actuale și planificate în Europa și Asia rămân stabile de la an la an, constatările indicând că respondenții din Asia ar putea amâna investițiile.

În special, strategiile 5G și IoT ale companiilor sunt mai orientate spre creștere în acest an. 30% dintre respondenți citează „revizuirea modelelor de afaceri existente” ca fiind un factor important al cheltuielilor IoT, față de 25% anul trecut. Iar cazurile de utilizare 5G-IoT, cum ar fi realitatea virtuală și augmentată (citate de 50% dintre respondenți), punctează acum înaintea aplicațiilor care oferă funcții de continuitate a afacerii – în contrast cu anii anteriori, când continuitatea și reziliența erau prioritare.

Adrian Baschnonga, EY Global TMT Lead Analyst, spune: „Pe măsură ce companiile devin tot mai atente la oportunitățile pe care 5G și IoT le oferă în stimularea creșterii, furnizorii trebuie să răspundă proactiv la evoluția cererilor de cazuri de utilizare. Un aspect esențial pentru această agendă este cartografierea eficientă a soluțiilor în funcție de nevoile de afaceri în schimbare, valorificând în același timp 5G și IoT împreună cu alte tehnologii, cum ar fi inteligența artificială și edge computing, pentru a maximiza impactul lor colectiv”.

Autori:

• Claudia Sofianu, Partener, lider Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Dan Răuţ, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

• Prin stabilirea unui „salariu minim adecvat” (fair minimum wage), UE consideră că vor fi protejate categoriile vulnerabile de lucrători din țările membre
• Fiecare stat va stabili nivelul venitului minim în funcție de condițiile sociale, economice și de evoluția indicatorilor macroeconomici
• Punctul de pornire în calcul ar putea fi valoarea coșului de consum ori o cotă de 60% din salariul median sau la 50% din salariul mediu brut pe economie

Din cele mai recente date Eurostat cu privire la salariul minim lunar, reiese că România (cu puțin peste 600 euro) se poziționează printre ultimele țări din UE, pe locul 20 din 22, doar înaintea Ungariei și Bulgariei, pe o scară a acestui indicator cuprinsă între 2.387 euro în Luxemburg și 399 euro în Bulgaria. Deși reprezintă o problemă stringentă doar pentru o parte dintre țările membre, tema venitului minim este poziționată în continuare cu prioritate pe agenda de lucru a instituţiilor europene.

Un pas important în acest sens a fost adoptarea de către Parlamentul European, în toamna anului trecut, a Directivei 2041/2022 privind salariul minim adecvat în UE, iar din momentul intrării în vigoare a acesteia (octombrie 2022), statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune prevederile acesteia în legislația locală.

Cum a apărut inițiativa și cum se concretizează?

Momentul „zero” al inițiativei a fost anul 2017, când întreg ansamblul instituțional al Uniunii Europene a proclamat Pilonul european al drepturilor sociale. Principiul numărul 6 al acestuia se referă la „salariul minim adecvat” (fair minimum wage), cu mențiunea expresă că în UE este nevoie de asigurarea unui venit decent tuturor lucrătorilor, considerându-se că salariile minime adecvate au un rol important în protejarea categoriilor vulnerabile.

Prin aceasta Directivă se urmărește ca venitul minim să poată fi determinat transparent și previzibil de către fiecare stat membru, în conformitate cu realitatea socială și în acord cu legislațiile naționale.  Asta deoarece, în ciuda faptului că toate țările UE au o formă sau alta de asigurare a unor venituri minime prin diferite sisteme de protecție socială, în majoritatea cazurilor această remunerație nu acoperă toate costurile unui așa-zis trai decent.

Digitalizarea, noile forme de muncă atipice, globalizarea, alături de consumerismul exacerbat, au erodat și au remodelat piața muncii, generând discrepanțe mari între anumite domenii, atunci când este vorba despre venituri.

Rolul acestor praguri de venit minim devine și mai important în contextul economic și social actual, complicat și complex deopotrivă, după anii de pandemie, crize sanitare, de mobilitate și inflație în creștere, plus un război regional în Europa. Astfel, această inițiativă este caracterizată de ambivalența dată în primul rând de necesitatea ameliorării condițiilor de trai și de muncă în Uniunea Europeană, dar și de ideea de a asigura progresul economic și social în cadrul acesteia.

Foarte important de reținut este faptul că nu toate țările UE vor avea același venit minim adecvat! Fiecare stat va stabili nivelul acestuia în funcție de condițiile sociale și economice, puterea de cumpărare, nivelul productivității și evoluțiile indicatorilor macroeconomici la nivel național, însă având drept ghid tocmai prevederile directivei europene și principiile pe care aceasta le cuprinde.

Astfel, țările care deja au un salariu minim pe economie stabilit se angajează să modifice nivelul acestuia după o formulă care să asigure un trai decent, să fie în concordanță cu rata inflației și să poată acoperi coșul de cumpărături minim pentru diverse bunuri și servicii necesare (fără însă a se limita doar la lista celor esențiale, ci să poată acoperi adițional chiar și anumite cheltuieli dedicate bunăstării și derulării unor activități recreaționale, culturale, educaționale sau sociale).

Nu în ultimul rând, directiva precizează că statele care au deja implementate politici de protecție socială privind venitul minim garantat prin acorduri colective, nu vor fi obligate să introducă acest nou set de reguli privind venitul minim adecvat european, cu condiția să aibă deja prevăzute, prin legislația națională, condiții şi standarde mai avantajoase decât ceea ce ar rezulta din implementarea acestui concept.

Pe de altă parte, se dorește încurajarea negocierilor colective asupra nivelului salariilor, dar și monitorizarea condițiilor de muncă printr-un sistem de controale și inspecții pe teren pentru a evita fie subcontractarea abuzivă, activitatea independentă fictivă ori nedeclararea orelor suplimentare. Astfel, se recomandă statelor membre să-și actualizeze salariile minime cel puțin o dată la doi ani, iar în țările care folosesc un mecanism de indexare automată, cel puțin o dată la patru ani.

În vederea calculării corecte a acestui venit, oficialii europeni recomandă statelor membre să ia ca punct de pornire valoarea coșului de consum (așa cum este prevăzut de rapoartele statistice naționale), ori să seteze acest venit la 60% din salariul median sau la 50% din salariul mediu brut pe economie. Spre exemplu, un coș de consum pentru un trai decent poate fi compus din costuri pentru: alimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte, asigurarea unei locuințe, dotarea și întreținerea acesteia, produse de uz casnic și igienă personală, servicii, educație și cultură, îngrijirea sănătății, recreere și vacanță, fond de economii.

Unde se situează România la ora actuală?

România face parte din grupul țărilor cu venituri minime statutare, adică în grupul majoritar al statelor cu venituri reglementate prin legi sau statute. Spre deosebire, veniturile minime negociate colectiv se găsesc în Uniunea Europeană în doar 6 țări, și anume: Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia (unde sunt stabilite prin negocieri între sindicate și angajatori). Din păcate, România nu se situează pe o poziție avantajoasă când vorbim despre salariul minim garantat la nivel național, dar nici când vine vorba despre indicele nivelului prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor – actualmente, 55% fiind punctul la care se află țara noastră.

Cu privire la veniturile medii, țările din Europa de Est se regăsesc tot în jumătatea de jos a clasamentului. Unele au înregistrat creșteri semnificative în această direcție (de exemplu, Letonia, Slovacia, Bulgaria și Lituania), pe când România și Estonia prezinta evoluții mai lente, potrivit unui Raport Eurofound aferent anului 2021.

Este important însă să se țină cont de marile diferențe între economiile țărilor membre, pe indicatori esențiali, cum sunt produsul intern brut (PIB) și nivelul prețurilor de consum. Spre exemplu, în 2021, Irlanda a înregistrat cel mai ridicat nivel al prețurilor dintre statele membre, cu 44% peste media UE (care a fost stabilită la 100%), în timp ce în România nivelul prețurilor a fost cu 45% sub media UE.

Separat, conform celor mai recente date statistice disponibile pentru anul 2022 în țara noastră, observăm următoarele serii de date relevante:

1. Câștigul salarial mediu brut: 6.430 lei
2. Câștigul salarial mediu net: 3.974 lei
3. Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană adultă singură: 708 lei pe lună (astfel cum este prevăzut în Raportul Avocatului Poporului)
4. Salariul lunar minim brut la nivel național (de la 1 ianuarie 2023): 3.000 lei (căruia îi revine, în funcție de deduceri, un net de aproximativ 1.900 lei)

Așadar, remarcăm cum în România de azi, salariul minim garantat este cu mult mai mic decât ar fi venitul minim necesar unui trai decent (așa cum prevede Directiva), iar discrepanțele pot fi subliniate astfel:

• Făcând un exercițiu de imaginație, dacă astăzi s-ar determina în funcție de coșul de consum zilnic pentru un trai decent, atunci venitul (net) minim garantat în România ar trebui să fie mai mare cu cel puțin 800 lei net.
• Mai mult, dacă venitul minim garantat în România s-ar calcula având ca reper echivalentul a 50% din câștigul mediu brut pe economie – una dintre alternativele de calcul propuse de Directivă – (i.e. 50% din 6.430 lei = 3.215 lei), sesizăm că decalajul ar crește cu încă aproximativ 500 lei net și deci venitul minim garantat în România ar trebui să crească cu aproximativ 1.300 lei.
• Astfel, putem considera că venitul minim încasat astăzi (i.e. 1.900 lei) de un român este cu 50% mai mic (1.000 lei, în medie, în valori absolute) decât pragul care se presupune că îi asigură traiul decent.

Calculele de mai sus sunt exemple pentru o persoană adultă singură. Dacă, pe de altă parte, am vorbi despre o familie mai numeroasă, care eventual include și copii și/sau alte persoane în întreținere, atunci discrepanțele devin cu atât mai mari și ne dăm seama că nivelul de trai din România (pentru o bună parte a populației) este departe de a fi „decent”.

Este vreuna dintre formulele de calcul „perfectă”, așa încât să asigure echitatea vizată? Greu de spus. Totuși, Statul va trebui să găsească (odată cu transpunerea Directivei) formula de calcul cea mai potrivită și adaptată realității cotidiene din România. Aparent, în orice ipoteză de calcul ne-am încadra (după cum ne arată și calculele simpliste de mai sus), salariatul român va avea doar de câștigat, fiindcă venitul său minim ar crește simțitor.

Impactul directivei va putea fi însă măsurat în ani buni de-acum încolo, după o perioadă de implementare, probabil graduală, din partea statelor membre. Speranțele sunt însă că acest act normativ UE va genera o mai mare transparență, certitudine, stabilitate și predictibilitate pe piața muncii, iar în vremuri de criză va deveni o ancoră pentru cetățenii vulnerabili din țările UE, implicit și pentru cei din România.