Autori:

• Emanuel Băncilă, Partener, Coordonatorul Practicii de inspecții și controverse fiscale, EY România
• Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Campania de controale comune ale ANAF cu Inspecția Muncii, pentru „prevenirea” muncii nedeclarate și proiectul-pilot pentru realizarea de controale în timp real, planificat să se deruleze în viitorul apropiat, pentru îmbunătățirea conformării voluntare sunt două dintre cele mai recente proiecte anunțate de autoritatea fiscală română. De altfel, ANAF a vorbit și despre creșterea cu 10% a numărului de inspecții fiscale până la finele anului 2025, dar și despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în același interval de timp și reducerea decalajului de colectare a TVA-ului, priorități prevăzute, de altfel, de Planul Național de Reziliență și Redresare a României. Care sunt măsurile pe care se bazează Autoritatea să își realizeze obiectivele și pe care ar trebui să le cunoască și contribuabilii?

Indicatori de risc. ANAF a creat o structură specifică de management al riscului, care, cel puțin în teorie, ar trebui să ajute la eficientizarea inspecțiilor fiscale prin crearea de clase de risc, în funcție de care urmează ca toți contribuabilii să fie planificați pentru inspecția fiscală.

Conform raportului de activitate al ANAF pe anul 2020, Direcția de Management al Riscului a testat deja aproximativ 100 de indicatori de risc, urmând ca, până la sfârșitul lui 2022, să îi definitiveze pe aceia în funcție de care se vor stabili clasele de risc. Momentan, pentru activitatea de inspecție fiscală se folosesc doar 11 indicatori de risc, a căror analiză este obligatorie înaintea începerii unei inspecții fiscale. De asemenea, la acest moment, procedura în urma căreia un contribuabil este clasificat ca fiind cu grad de risc fiscal mare, este netransparentă, neputând fi contestată.

Informații din CBCR. Strategia ANAF menționează între obiective și intensificarea acțiunilor de control în domeniul prețurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informațiilor obținute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă, cum este raportarea țară cu țară sau Country-by-Country Reporting. În practică însă, nu este clar cum folosește ANAF informațiile din aceste raportări, menite, în principal, să evalueze potențialele riscuri asociate prețurilor de transfer și cum identifică acele ținte pentru controalele vizând prerțurile de transfer.

Modul în care inspectorii fiscali colectează informații, cum selectează afacerile cu risc fiscal crescut și le inspectează este în permanentă transformare în ultimii ani, interpretarea umană fiind completată, mai nou, și de analize de date. În schimb, ceea ce evidențiază practica este că ANAF își va intensifica și mai mult acțiunile de control.

Mai îngrijorătoare decât creșterea volumului de inspecții fiscale sunt însă schimbările în modalitățile de abordare a inspecțiilor fiscale în domeniul prețurilor de transfer și în volumul informațiilor solicitate de către ANAF. Astfel, companiile care operează în România ar trebui să se întrebe dacă sunt pregătite adecvat pentru a răspunde nu doar rapid și cu încredere, ci, mai ales, într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona prețurilor de transfer adresate de ANAF. Vedem din ce în ce mai mult din partea ANAF nu numai solicitări de informații detaliate privind prețurile de transfer (care însă uneori nu sunt disponibile pentru societățile din România care sunt parte a unui grup de multinaționale), dar și contestări ale profilelor funcționale și de risc ale companiilor românești.

Verificări documentare. Separat, a fost reactivat un instrument existent din 2016 în legislația din România, care a fost ignorat până la finele lui 2021. Începând din acest an însă, aceste „verificări documentare” urmează să fie utilizate din ce în ce mai mult: autoritatea fiscală română și-a propus ca acest tip de control să reprezinte 60% din totalul verificărilor până în 2025. De menționat însă că această specie de control nu prezintă garanțiile legale necesare, nerespectând principiile general acceptate pentru o inspecție fiscală clasică.

Astfel, se poate ajunge în situația în care un contribuabil este controlat fără să știe, în opoziție cu inspecția fiscală clasică, care este o procedură transparentă, ce nu poate începe fără un aviz de inspecție, cu delimitarea clară a obiectului controlului, într-o perioadă de timp bine determinată și cu respectarea dreptului la apărare pe întreg parcursul inspecției. Din păcate, în luna martie 2022, o serie de contribuabili persoane fizice se confruntă cu decizii de impunere emise în baza unor verificări documentare cu stabilirea eronată a bazei de impunere.

SAF-T. Anul acesta este pentru România anul SAF-T (Fișierul Standard de Audit Fiscal), obligatoriu pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022, cu o perioadă de grație de șase luni pentru anumite companii, intrate la finele lui 2021 în rândul marilor contribuabili. Raportarea SAF-T, reprezintă într-adevăr un mijloc de eficientizare a inspecțiilor fiscale. Prin gradul mare de detaliu – SAF-T solicită completarea obligatorie a 260 de câmpuri dintr-un total de 800, se creează premisele unor controale fiscale de la distanță și, pe termen mediu, eliminarea sau simplificarea anumitor declarații din zona TVA-ului. În acest fel, o companie va putea beneficia de o inspecție fiscală de la distanță, cu timpi reduși și interacțiune limitată.

Contribuabilii au câștig de cauză. Pe de altă parte însă, o atenție deosebită trebuie acordată și corectitudinii actului de inspecție fiscală. Pentru o astfel de radiografie trebuie să analizăm evoluția numărului de acte de impunere desființate în cadrul căilor administrative și judiciare de atac. În România, finalizarea definitivă a unei proceduri de contestare a unui act inspecție fiscală poate dura între cinci și șase ani. Or, în anul 2020, în aproximativ 30% dintre cazuri (raportat la totalul de sume impuse de ANAF), contribuabilii au avut câștig de cauză în fața instanțelor de judecată, desființând actele de impunere emise de inspecția fiscală. La acest procent, trebuie adăugat și un altul, de 15%, pentru care contribuabilii au obținut anularea actelor de impunere în faza administrativă a contestării (fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii judiciare în fața instanțelor de judecată). Totodată, autoritatea fiscală a raportat că, în peste 300 de cauze, instanțele au dispus reluarea procedurii de soluționare. Astfel, dacă ulterior aceste cauze vor fi soluționate în favoarea contribuabilului, este probabil ca acest procent să se crească semnificativ.

Din analiza cifrelor publicate de ANAF, putem concluziona că un procent destul de mare, între 45%-50% din sumele impuse de ANAF în urma inspecțiilor fiscale sunt anulate ulterior prin contestare de către contribuabili. Având în vedere că sumele câștigate de contribuabili sunt purtătoare de dobânzi (i.e. 7,3% pe an), iar o dispută fiscală durează în principiu peste 5 ani, rezultă că ANAF va returna ulterior contribuabililor o dobândă de peste 40% aplicată la sumele anulate.

Dar, până să ajungă în instanță, riscurile pot veni de oriunde – chiar și din controlul activităților de rutină sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Recalificarea tranzacțiilor capătă noi accente, autoritățile fiscale chestionând autoritățile de reglementare specifice fiecărei industrii, pentru acest tip de controverse și dispute fiscale neexistând niciun fel de precedent.

Contrar tendințelor globale, o parte semnificativă a companiilor locale pare să nu privească prețurile de transfer ca pe o arie de risc fiscal. Aceasta este concluzia studiului EY România, „Prețurile de transfer. Impactul condițiilor economice aduse de pandemie”, derulat la începutul acestui an.

Astfel, dacă în sondajul EY Global „Dispute și riscuri fiscale”, realizat anul trecut, peste 80% dintre respondenți indicau prețurile de transfer drept unul dintre cele mai mari riscuri, temându-se în proporție de peste 70% că vor face obiectul unui control de prețuri de transfer, majoritatea companiilor locale (62%) consideră că prețurile de transfer nu reprezintă o problemă fiscală (50%) sau că nici măcar nu analizează această problemă din punct de vedere al strategiei fiscale (12%). Îngrijorător, companiile din România par să mizeze semnificativ pe întocmirea corectă a documentației prin care justifică prețul la care au realizat tranzacțiile cu părți afiliate și să treacă cu vederea problemele ce ar putea apărea în cadrul inspecțiilor fiscale.

În proporție de 44,2%, companiile mari din România (78% dintre respondenții studiului EY România sunt mari contribuabili, cu peste 400 de angajați, iar 22% sunt contribuabili mijlocii) spun că anul 2021 a fost unul în care nu le-a fost afectată profitabilitatea, 14% declară că profitabilitatea le-a fost afectată, dar într-un mod pozitiv, în vreme ce 25,6% spun că le-a fost afectată în mod negativ, dar au obținut profit operațional.

„Studiul nostru vine să confirme declarațiile macroeconomiștilor, care vorbesc despre o poziție solidă a firmelor românești și despre avantajul pe care îl au în perioada agitată cu care ne confruntăm. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de faptul că principalii noștri respondenți vin din zona IT, producție sau comerț, zone care au fost în creștere în 2021”, explică Adrian Rus, Partener EY, liderul practicii de Prețuri de transfer.

Majoritatea respondenților studiului „Prețurile de transfer. Impactul condițiilor economice aduse de pandemie” (74,5%) spun că au documentația prin care demonstrează că tranzacțiile sunt realizate la prețul pieței – acel preț la care ar fi fost încheiată între părți independente, în condiții economice comparabile și că ea este pregătită conform cerințelor specifice din România. Prețurile de transfer sunt prețurile la care se fac tranzacțiile între companiile părți ale aceluiași grup, denumite şi părți afiliate. Dacă prețul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate, afectând astfel impozitele și taxele plătite fie în România, fie în statul unde este situată partea afiliată.

În schimb, aproape 25% dintre respondenți declară că nu au o documentație privind prețurile de transfer pentru entitatea din România, iar peste 10% dintre companii spun că există o documentație privind prețurile de transfer, dar ea există la nivelul grupului și nu a fost adaptată la cerințele românești. „Toate aceste companii, de fapt, nu sunt pregătite pentru o inspecție a prețurilor de transfer”, spune, la rândul său, Emanuel Băncilă, partener Băncilă Diaconu și Asociații, coordonatorul practicii de Inspecții și controverse fiscale.

Studiul „Prețurile de transfer. Impactul condițiilor economice aduse de pandemie” mai arată și că, deși companiile sunt conștiincioase și își fac analizele cel puțin anual pentru a verifica dacă prețurile tranzacțiilor cu părțile afiliate sunt în conformitate cu prețurile pieței, încă într-o proporție foarte mare – 40%, se regăsesc în situația în care rezultatele din tranzacțiile derulate se află în afara prețului pieței. Ori, dacă rezultatul tranzacției între afiliați nu este în „intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate și ar trebui corectate, prin realizarea unor ajustări ale prețurilor de transfer. Mai mult, dintre aceștia, aproape jumătate nu au realizat acele ajustări ale prețurilor de transfer prin care să își corecteze rezultatele obținute din tranzacțiile derulate cu părți afiliate.

„Este un procent îngrijorător de companii care adresează, practic, o invitație ANAF de a li se efectua ajustări de preţuri de transfer, cu toate consecințele aferente de impozit pe profit suplimentar și obligații fiscale accesorii ”, atrage atenția Adrian Rus. „Aceste companii se vor confrunta cu implicații majore pe analiza de risc. Așa cum știți, pe baza analizei de risc se stabilesc firmele care trebuie inspectate. Am recomanda realizarea unei analize și corectarea situației fiscale”, arată și Emanuel Băncilă.

Pe de altă parte, companiile, în proporție de 97,4%, nu au depus și nici nu își doresc să depună în următorii doi ani cereri pentru obținerea unui acord de preț în avans sau APA, cum este cunoscut în limbajul de specialitate. APA reprezintă o înțelegere între contribuabil și autoritatea fiscală din jurisdicția în care este rezident. Prin stabilirea în avans a unui set de criterii, aplicabile pentru o anumită perioadă, pentru care se asigură conformitatea cu principiul valorii de piață, APA are ca scop evitarea disputelor în zona prețurilor de transfer. Cu alte cuvinte, încheierea unui APA ajută compania să aibă o certitudine pentru tranzacțiile luate în calcul în acord și eliminarea potențialelor ajustări ale prețurilor de transfer (atât timp cât termenii APA sunt respectați) și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, legate de ajustările de prețuri de transfer derulate de autoritățile fiscale. Și, cu toate acestea, costurile asociate procesului obținerii acordului (21,4%), lipsa încrederii în beneficiile APA (4,8%) sau încrederea în documentația întocmită ca fiind suficientă pentru a apăra tranzacțiile cu părțile afiliate ale societății – 69% țin deocamdată contribuabilii departe de APA.

Serviciile (aproape 60%), finanțările intra grup (16,5%) sau distribuția de marfă (11,8%) sunt percepute de către companii ca fiind tranzacțiile cele mai susceptibile să fie puse sub semnul întrebării de către autoritățile fiscale din perspectiva prețurilor de transfer.

Un alt rezultat surprinzător al studiului referitor la prețurile de transfer este acela că mai mult de jumătate dintre firmele respondente – 59,5%, nu au trecut încă printr-o inspecție care să fie centrată pe prețurile de transfer.

În cazul companiilor care au făcut obiectul unei inspecții, o treime au trecut printr-o ajustare de prețuri de transfer, cei mai mulți de până într-un milion de euro; 11,8%, însă, s-au confruntat cu ajustări între 1 milion și 5 milioane de euro. O cincime dintre companiile respondente spun că s-au confruntat chiar cu recalificarea unor tranzacții în cadrul inspecțiilor fiscale.

În cazul inspecțiilor fiscale avute, companiile spun că nu s-a pus problema aplicării unui TVA suplimentar pentru ajustările de prețuri de transfer, iar 61% dintre companii nu au luat în considerare impactul privind tratamentul de TVA, atunci când au realizat ajustări voluntare de prețuri de transfer, ceea ce le aduce într-o situație de risc. „În funcție de cum sunt efectuate ajustările de prețuri de transfer și în funcție de înregistrările contabile și fiscale efectuate, pot apărea implicații de TVA. Acestea, dacă sunt privite din perspectiva cotei de TVA, care este de 19%, pot avea un impact la fel de important ca și implicațiile de taxe directe. Acest lucru reiese din jurisprudența Curții Europene de Justiție și din explicațiile oferite de organismele europene”, arată Costin Manta, Partener Asociat EY, în cadrul departamentului de Impozite indirecte.

Mai mult, în cazul ajustărilor de prețuri de transfer cu impact asupra operațiunilor vamale, contribuabilii nu au solicitat biroului vamal și nici nu și-au pus problema că ar fi trebuit să solicite corectarea valorii în vamă a mărfurilor care au făcut obiectul ajustărilor de prețuri de transfer.

Potrivit lui Adrian Rus, concluzia care se impune este aceea că o documentație de prețuri de transfer întocmită potrivit regulilor specifice românești este esențială pentru a fi pregătiți pentru o inspecție a prețurilor de transfer din partea ANAF. Este, de asemenea, important să existe justificări și documentație suport pentru tranzacțiile derulate cu persoanele afiliate, inclusiv privind aplicarea efectivă a politicilor de prețuri de transfer. Ajustările voluntare de prețuri de transfer sunt o modalitate de a reduce impactul unor ajustări efectuate de ANAF, acestea fiind importante mai ales în contextul amnistiei fiscale existente.

De asemenea, rolul APA de evitare a disputelor în materia prețurilor de transfer trebuie să fie mai bine apreciat, aceasta desigur împreună cu o îmbunătățire a modului de derulare a acestui proces din partea ANAF.

„Situația în care autoritatea fiscală nu analizează în detaliu documentația privind prețurile de transfer o întâlnim în practică atunci când există alte zone în care Fiscul a verificat baza impozabilă și a găsit alte elemente de impunere. Dar nu trebuie ignorate aspectele legate de prețurile de transfer și de modul de pregătire a documentației aferente”, a conchis, la rândul său, Emanuel Băncilă.

Autori:

• Claudia Sofianu, Partener, Liderul departamentului Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
• Cristina Cristea, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Companiile au la dispoziție, de doi ani deja, pe lângă planurile de acțiuni, așa-numitele Stock Option Plans, un alt instrument ce le poate ajuta să se diferențieze pe piață, să atragă și să-și păstreze angajații – schema de pensii ocupaționale. De ce nu îl folosesc? Din lipsă de claritate a cadrului fiscal și, până de curând, din lipsa unui administrator autorizat de fonduri de pensii ocupaționale.

Fondurile de pensii ocupaționale pot fi un vector de imagine puternic pe piața muncii, iar structura de funcționare este, în fapt, foarte simplă – compania deschide un fond de pensii ocupaționale, în care varsă o anumită contribuție. Acesteia i se va alătura contribuția salariatului, dacă acesta dorește să participe. Angajatorul are, totodată, libertatea de a stabili cuantumuri diferențiate de contribuție proprie pentru fiecare angajat, în funcție de anumite criterii, cum ar fi vechimea, funcția deținută sau nivelul salarial, dar, odată ce decide să ofere pensii ocupaționale, angajatorul este obligat să ofere acest beneficiu tuturor salariaților și să vireze contribuțiile sale.

Vreme de trei ani, banii sunt ai angajatorului și orice decizie de a părăsi firma în acest interval de timp duce la pierderea beneficiului. Dar, la finele celor trei ani, banii devin ai angajatului. Dreptul acestuia la pensia ocupațională se deschide, la cerere, începând cu data împlinirii vârstei standard de pensionare, cu respectarea condițiilor prevăzute de schemă și prospect și în conformitate cu legislația privind plata pensiilor private.

Astfel, acest produs ar putea reprezenta o componentă foarte importantă de retenție, detaliu extrem de important într-o piață a muncii caracterizată, mai ales în această perioadă, de volatilitate și fluctuație.

În fond, nu vorbim despre o idee nouă – ci despre adoptarea uneia mai vechi (încă din 1917, Norvegia și Suedia lansau aceste scheme de pensii ocupaționale) –, dar care și-a dovedit funcționalitatea. În UK, de pildă, la sfârșitul lunii iunie 2021, valoarea de piață a fondurilor de pensii a atins 2,5 mii de miliarde de lire sterline, iar numărul total de membri cu contribuții definite era de 25,3 milioane, în timp ce numărul total de membri cu beneficii determinate și hibride era de 18,5 milioane. Pe lună, contribuția primită prin schema ocupațională ar însemna, conform unor cifre avansate de studii în jur de 3.000 de lire, sumă care poate varia, în funcție de vechime, funcție etc. Germania acoperă prin pilonul de pensii ocupaționale circa 60% din angajați, iar, în Polonia, schema ar fi trebuit să poată fi accesată atât de angajații companiilor mari, cât și de cei ai IMM-urilor încă de anul trecut. Olanda, Danemarca, de asemenea, folosesc schemele ocupaționale pentru a crește valoarea pensiilor angajaților la momentul retragerii din viața activă.

Din punct de vedere fiscal, Legea nr. 1/2020, cea prin care sunt stabilite condițiile în care un angajator poate participa la asigurarea unor beneficii angajaților săi, care transpune, practic, o Directivă europeană, menționează că sumele reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii ocupaționale din România sunt deductibile fiscal. Fără să ofere, însă, detalii. Întreg mediul de afaceri a așteptat clarificări, care încă nu au venit. Ceea ce trebuie să știe companiile înainte de a înființa un fond de pensii ocupaționale – dacă angajații pot beneficia de o bază impozabilă redusă la calculul impozitului pe venit; dacă angajatorii pot acorda angajaților proprii alt tip de beneficii cu tratament fiscal favorabil (care să nu fie subiect de impozit pe venit și contribuții sociale).

Cum nota de fundamentare a legii menționează că prevederile aplicabile deductibilității sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului și ale angajatului, precum și plata beneficiilor se supun prevederilor Codului fiscal, mediul de afaceri a așteptat entuziast și confirmarea unor astfel de prevederi.

Astfel, Codul fiscal prevede tratamentul fiscal aplicabil contribuțiilor privind pensiile facultative –acestea nefăcând subiectul taxelor salariale într-o limită de deductibilitate de 400 euro de persoană. Ne-am pus astfel întrebarea dacă intenția legiuitorului a fost includerea contribuțiilor în cadrul pensiilor ocupaționale în același plafon neimpozabil.

Să fi fost oare aceasta intenția? Sau doar includerea acestora în categoria veniturilor salariale și astfel urmând a fi considerate doar costuri deductibile la calculul impozitului pe profit?

Am sperat că normele metodologice vor aduce clarificări suplimentare privind tratamentul fiscal aplicabil însă, la doi ani distanță de la apariția legii privind pensiile ocupaționale și nici o lună de la apariția primului administrator autorizat din România, BCR Pensii, nu avem încă clarificări pe plan fiscal.

Sperăm însă ca această așteptare să vină cu vești bune, precum introducerea acestui tip de beneficii în categoria beneficilor neimpozabile. În vederea stimulării participării la fondul de pensii ocupaționale și a angajaților, aceste contribuții ar trebui și ele să fie incluse în categoria celor deductibile la calculul impozitului pe venit.

Nu este prima oară când introducerea unei noi legi pune sub semnul întrebării tratamentul fiscal aplicabil veniturilor/beneficiilor salariale noi prevăzute. Sperăm totuși că înregistrarea BCR Pensii ca administrator autorizat de fonduri de pensii ocupaționale, să fie factor accelerator în clarificarea acestui aspect și emiterea normelor metodologice de aplicare a legii. Până atunci, rămânem cu întrebări care, momentan, nu au răspuns.

Autor: Costin Manta, Partener Asociat, Taxe indirecte, EY România

Anul 2022 a început cu vești bune pentru piața imobiliară din România. Cota de TVA de 5% se aplică din acest an și pentru locuințele mai scumpe de 450.000 lei, plafonul fiind majorat la 700.000 lei. Pentru a putea beneficia de noul plafon însă, a fost introdusă o nouă condiție: cota redusă de TVA se va aplica pentru o singură achiziție în acest interval de preț, în timp ce, în cazul locuințelor mai ieftine de 450.000 lei, se pot efectua mai multe achiziții cu cota de 5%. În cazul creșterii cererii pentru apartamentele situate în noul plafon de TVA, ar putea apărea ușoare creșteri de preț. Dar nu ne așteptăm totuși să depășească noul plafon (dincolo de care ar interveni din nou aplicarea cotei standard de TVA, fapt care ar putea duce la scăderea cererii).

Economia realizată de un cumpărător utilizând cota redusă poate fi substanțială. De exemplu, pentru o locuință cu un preț de 700.000 lei (plafonul maxim, aproximativ 140.000 de euro) economia realizată prin aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, în locul celei standard de 19%, este de aproximativ 20.000 euro. O sumă importantă și deloc de neglijat. Mai mult, în cazul locuințelor achiziționate prin credit ipotecar, economia realizată de cumpărător crește, deoarece costurile de finanțare se vor aplica asupra unui preț mai mic (diminuat prin scăderea TVA).

În plus, ne putem aștepta că o parte dintre clienții interesați în trecut de locuințe cu un preț sub 450.000 lei să migreze către locuințe aflate sub noul plafon de 700.000 lei. Acest lucru ar putea contribui la facilitarea accesului la o locuință accesibilă pentru persoanele cu venituri mai mici.

Dar scăderea TVA ar putea aduce și alte beneficii, în plus față de un preț mai mic pentru cumpărători.

Substituie majorările costurilor de construcție. Noul plafon majorat poate compensa creșterile de prețuri ale materialelor de construcții, contribuind la susținerea pieței imobiliare. O lungă perioadă de timp, plafonul pentru 5% TVA a rămas constant, în vreme ce costurile au crescut susținut. Astfel, încadrarea în vechiul plafon era din ce în ce mai dificilă, mai ales în cazul locuințelor mai spațioase. Prin majorarea plafonului se poate îmbunătăți și un alt indicator.

Reducerea supraaglomerării locuințelor. România ocupă unul din primele locuri în clasamentul supraaglomerării locuințelor. Eurostat estimează o rată a supraaglomerării de 45,8%, faţă de media europeană de 17%, locuințele mai mari având un cost proporțional mai mare. Aplicarea cotei reduse de TVA de 5% poate duce la scăderea supraaglomerării locuințelor din România, locuințele mai mari devenind mai accesibile decât prin aplicarea cotei standard de TVA.

Conformarea voluntară poate crește. Așa cum s-a observat de-a lungul timpului, scăderea impozitelor poate contribui la creșterea conformării voluntare. Deși poate părea paradoxal, considerăm că scăderea cotei de TVA de la 19%, la 5% poate duce la încasări mai mari și la o mai bună conformare fiscală. Un aspect foarte important, ținând cont de locul fruntaș ocupat de ţara noastră în clasamentul fraudei de TVA. Anterior majorării plafonului, existau cazuri în care locuințele mai scumpe de 450.000 lei erau achiziționate de către firme (aplicând taxarea inversă), astfel că statul nu încasa în fapt TVA (deşi se aplica cota standard de 19% TVA). În cazul locuințelor cu un preț mai mic de 700.000 lei, ce pot fi achiziționate cu cotă redusă de 5%, achiziția prin intermediul unei societăți comerciale nu mai este la fel de atrăgătoare. Costul cu TVA 5% este semnificativ redus pentru cumpărătorii persoane fizice, iar prin achiziția directă de către aceștia este eliminat și riscul ca autoritățile fiscale să considere TVA nedeductibilă la nivelul societății (care astfel nu mai este implicată în tranzacție). Mai mult, plafonul majorat poate duce la declararea corectă a prețului de vânzare în evidențele contabile ale vânzătorilor, ceea ce ar duce la creșterea colectării altor taxe și impozite (de ex., impozitul pe profit/venit declarat din aceste tranzacții).

Luând în considerare factorii de mai sus, ar fi de așteptat ca măsura să aibă un impact pozitiv pentru cumpărători, vânzători și chiar pentru autoritățile fiscale.

Autori:

• Ileana Guţu, Partener Asociat și Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România
• Iulia Alexe, Manager, Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România
• Nicoleta Zaharia, Senior Manager, Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România

Peste 6 miliarde de euro vor fi disponibili doar anul acesta prin Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțare oferită prin Mecanismul de redresare și reziliență, ce va sprijini implementarea până în 2026 a unor reforme și investiții cruciale în domenii cheie (cum ar fi energie verde, infrastructură, sănătate, administrație publică, digitalizare). Datorită naturii sale excepționale, implementarea mecanismului va urma proceduri speciale, iar fondurile vor fi plătite direct României pe baza progreselor înregistrate în aplicarea PNRR-ului. Și statul va sprijini și încuraja investițiile, îndeosebi cele cu efect multiplicator ridicat în economie – 88,8 miliarde de lei în acest an. Dar, să vedem care sunt principalele programe și mecanisme și cum pot fi ele accesate.

Agenții economici pot accesa fonduri disponibile prin programe operaționale finanțate de Uniunea Europeană și implementate la nivel național (aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027), ajutoare de stat și, nu în ultimul rând, parte din finanțările aferente Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Reformele și proiectele vizate de aceste programe includ componente de investiții în energie verde, sănătate, educație, infrastructură, dar și în dezvoltare și adoptare de tehnologii noi, reprezentând oportunități de atragere de fonduri pentru mediul de afaceri.

Ce bani pot fi accesați prin PNRR. Cu o alocare inițială ce totalizează 29,2 miliarde euro, Planul Național de Redresare și Reziliență ar urma să contribuie la redresarea economică și socială pe termen lung a țării, prin finanțarea atât a unor proiecte de interes public, cât și a unor investiții din mediul privat. În prezent, sunt în curs de elaborare o serie de scheme de ajutor de stat, din care o parte vor fi adresate fie IMM-urilor, fie companiilor mari. Prin acestea vor fi finanțate investiții în digitalizare sau în capacități de producție de energie regenerabilă.

Investițiile în modernizarea sistemelor energetice, îmbunătățirea eficienței energetice (inclusiv în construcții și transporturi) și tranziția spre neutralitate climatică vor fi susținute și prin Fondul de modernizare. Astfel, în perioada 2021-2030, România va putea alege proiecte relevante, atât din zona publică, cât și privată, pe care să le propună spre finanțare Băncii Europene de Investiții și Comisiei Europene. Fondul de modernizare oferă statelor beneficiare posibilitatea de a decide asupra mecanismului de sprijin ales: grant-uri, împrumuturi, instrumente de garantare sau injecții de capital.

Aproximativ 20% din bugetul UE pentru perioada 2021-2027 va fi alocat prin programe și fonduri gestionate direct de Comisia Europeană. Prin intermediul departamentelor Comisiei sau a agențiilor executive ale UE sunt lansate cereri de propuneri pentru proiecte de investiții în diverse domenii de activitate. Tot în cadrul Comisiei sunt realizate evaluarea propunerile depuse, acordarea grant-urilor și monitorizarea implementării proiectelor.

Peste jumătate din finanțarea UE se acordă prin cinci fonduri structurale gestionate în comun de Comisia Europeană și România. Suma alocată României este disponibilă prin Programe Operaționale, iar versiunile de lucru aferente perioadei 2021-2027 au fost publicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene spre consultare publică. În schimb, la acest moment nu este încă disponibil calendarul apelurilor de proiecte pentru fiecare în parte. Criteriile de eligibilitate ale proiectelor și beneficiarilor, cheltuielile eligibile, precum și finanțarea maximă pe care proiectele o pot accesa în cadrul fiecărui Program vor fi publicate în cadrul apelurilor de proiecte.

Programele operaționale includ: Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ), Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD), Programul Operațional Transport (POT), Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF), Programul Operațional Sănătate (POS), dar și Programe Operaționale Regionale (POR).

Programul Operațional Tranziție Justă vizează creșterea eficienței energetice și se adresează investițiilor privind energia din surse regenerabile, transportul verde, infrastructuri de încărcare a autovehiculelor electrice, dar și a celor ce susțin tranziția de la cărbune la gaz în 6 județe (Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova, Mureș). Beneficiarii sunt în principal autoritățile, însă fondurile pot fi accesate și de către IMM-uri și întreprinderi mari.

Programul Operațional Dezvoltare Durabilă își propune, pe lângă protecția mediului și dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată, și tranziția către o economie circulară. Și în acest caz, autoritățile sunt principalii beneficiari, alături de entități private, întreprinderi mari și IMM-uri.

Programul Operațional Transport este destinat dezvoltării infrastructurii de transport și a serviciilor de mobilitate a persoanelor și mărfurilor. Beneficiarul principal este statul, prin Companiile Naționale sau Autoritățile cu atribuții în zona transporturilor. Din totalul alocărilor POT, estimate la peste 8 miliarde euro, aproape 2 miliarde sunt dedicate infrastructurilor rutiere TEN-T. Proiecte importante finanțate prin POT sunt și investițiile în dezvoltarea transportului feroviar la nivel național și regional, infrastructura de metrou, investițiile în infrastructura terminalelor inter-modale, a instalațiilor și echipamentelor aferente, proiecte în sectorul naval – intervenții în portul Constanța și porturi dunărene, precum și proiectele de îmbunătățire a siguranței circulației rutiere.

Promovarea tehnologiilor digitale pentru a crea noi oportunități de dezvoltare atât pentru sistemul public, cât și pentru mediul de afaceri este principalul obiectiv al Programului Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare. Proiectele aparținând IMM-urilor, companiilor mari sau instituțiilor publice care vizează dezvoltarea, dar și adoptarea de tehnologii pot fi finanțate în cadrul programului.

Un alt program care poate atrage interesul companiilor de construcții este Programul Operațional Sănătate, care își dorește să îmbunătățească accesibilitatea, eficiența și reziliența sistemului de sănătate. Între principalele obiective pot fi amintite investițiile pentru construirea spitalelor regionale și a infrastructurii spitalicești noi.

Actorii privați (start-up-uri, IMM-uri, companii mari), dar și instituțiile de cercetare-dezvoltare și autoritățile din administrația publică pot beneficia de finanțare și prin Programe Operaționale Regionale. Disponibile la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României, fondurile pot fi accesate de proiecte care adresează competitivitatea regională, dezvoltarea urbană durabilă, reducerea emisiilor de carbon și infrastructura economică, socială și culturală la nivel regional și local.

Pot fi accesate și ajutoare de stat. De asemenea, companiile ar trebui să știe că sunt în continuare disponibile și două scheme de ajutor de stat pentru dezvoltare regională (deschise solicitanților până la 31 decembrie 2023), fonduri gestionate de Ministerul Finanțelor.

În cazul schemelor de ajutor de stat, al căror buget total cumulat depășește 2 miliarde de euro, sunt eligibile investițiile în active (HG 807/2014) și cele care determină crearea a cel puțin 100 noi locuri de muncă (HG 332/2014). Începând cu august 2021, investițiile din domeniul construcțiilor au devenit eligibile.

Nivelul maxim al ajutorului de stat de care au putut beneficia companiile ale căror proiecte de investiții au primit acord de finanțare este de 37,5 mil. euro. În limita bugetului anual alocat fiecărei scheme, determinarea procentului care va fi acoperit prin ajutor de stat se va face respectând intensitățile maxime asociate hărții regionale autorizate de Comisia Europeană.

În concluzie, indiferent de mecanismul pentru care optează, pentru a finanța un proiect din surse nerambursabile, recomandăm investitorilor să identifice acele apeluri de proiecte care sunt relevante pentru domeniul în care funcționează și să respecte orientările punctuale ale fiecărui program privind depunerea dosarului, pentru că fiecare cerere de finanțare este unică.

Autori:

Adrian Rus, Partener, Liderul practicii de prețuri de transfer, EY România

Alex Slujitoru, Partener, Coordonatorul practicii de inspecții și controverse fiscale, EY România

Emanuel Băncilă, Avocat, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL

Știrea că România ar putea fi una dintre țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un orizont mic de timp este binevenită și de salutat. Mai ales că unul dintre principalele impedimente în discuțiile din anii trecuți a venit și din zona fiscală (respectarea Legii Responsabilității Fiscal-Bugetare, flexibilitate și spațiu fiscal), noul impuls în negocierile de aderare ar putea însemna că România a progresat în zona fiscală și, mai ales, ar putea semnala o recunoaștere a progreselor realizate în nenumărate zone de impact pentru taxarea corespunzătoare a profiturilor în locurile în care se desfășoară activitatea economică și se creează plus-valoarea. Este oare acest progres suficient pentru a ne asigura că România ajunge în sfârșit în rândul țărilor ce dețin economii de piață stabile și puternice?

Conform celui mai recent raport al OCDE cu privire la România – „Making Dispute Resolution More Effective – MAP Peer Review Report, Romania”, dat publicității în 25 mai 2021, per total, România îndeplinește mai puțin de jumătate din elementele „Acțiunii 14 Standarde Minime”, deși a reușit să remedieze o serie de deficiențe identificate de OCDE.

Spre exemplu, OCDE a constatat că, deși România are o rețea dezvoltată de tratate fiscale și este parte la Convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate 90/436/CEE (EUAC), aproximativ o treime din tratate nu conțin dispoziții privind implementarea acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, indiferent de termenele de prescripție prevăzute de legea română. Aproximativ un sfert din tratate nu prevăd un termen de formulare a solicitării de eliminare a dublei impuneri, iar aproximativ o zecime din tratate nu conțin posibilitatea celor două state de a discuta și alte cazuri decât cele care se încadrează expres în tratat.

OCDE a mai constatat că România nu are un plan care să vizeze tratatele ce excedează Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deși și-a propus să rezolve aceste probleme prin semnarea și ratificarea ei, fapt care ar impune modificarea unui număr semnificativ din tratatele existente.

Mai important, OCDE subliniază că România nu îndeplinește un element major din „Acțiunea 14 Standarde Minime”, și anume prevenirea apariției disputelor, deoarece nu permite aplicarea acordurilor de preț în avans (APA) acelorași tranzacții efectuate, dar în perioadele anterioare, necuprinse în mod expres în APA emise.

Totodată, OCDE a reținut că, deși România permite accesul contribuabililor la procedura acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, informațiile disponibile public cu privire la această procedură sunt foarte limitate, neexistând transparență cu privire la activitatea autorității române competente în această privință. Mai mult, OCDE semnalează că inclusiv „profilul României”, alcătuit pe baza informațiilor furnizate de aceasta nu corespunde politicii și practicilor efective ale autorității competente.

Și, dacă privim la rapoartele publice, informațiile sunt contradictorii. Din informațiile furnizate de ANAF, în 2019 au fost finalizate trei proceduri amiabile, fiind în curs de derulare alte 61 de proceduri amiabile în diverse stadii de soluţionare, în scopul eliminării dublei impuneri. Mai mult, ANAF nu precizează potrivit căror prevederi au fost finalizate cele trei (EUAC sau tratate de evitare a dublei impuneri).

În primul semestru al anului 2020, ANAF anunță ca fiind finalizate cinci proceduri amiabile, prin „Notă de închidere a procedurii amiabile”, patru dintre ele în baza acordurilor sau convențiilor pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri încheiate de România cu state membre UE și una în baza EUAC. Cu toate acestea, în Raportul de performanță privind întreg anul 2020, ANAF nu mai face vreo referire la procedurile amiabile, nici măcar la cele amintite în raportul privind semestrul I.

La nivelul lui 2021, ANAF raportează pentru primele șase luni din an că „au fost soluționate opt cereri de inițiere a procedurii amiabile”.

Or, dacă privim în ansamblu aceste informaţii, am putea crede că asistăm la o schimbare de optică a autorității fiscale. Astfel, dacă inițial era implicată în proceduri amiabile pe care le și soluționa (chiar dacă nu cunoaștem cum), mai apoi a început să „închidă” aceste proceduri (deși nota de închidere nu pare să echivaleze cu o decizie sau acord de eliminare a dublei impuneri), pentru ca în prezent să pară că „soluționează” nu proceduri amiabile, ci „cereri de inițiere a procedurilor amiabile”.

Toate aceste nu sunt decât aspecte ce ne îndreptățesc să credem că autoritățile mai au mult de lucru și de îndreptat până când aderarea chiar se va produce. Mai ales în condițiile în care procesul de aderare include o evaluare riguroasă și detaliată din partea a mai mult de 20 de comitete tehnice (cel de fiscalitate fiind doar unul dintre acestea) a alinierii României la standardele, politicile și practicile OCDE.

Ca rezultat al acestor revizii tehnice și înainte de orice invitaţie de a deveni membru în organizație, vor trebui implementate schimbări în legislație și în practicile autorităților pentru a îndeplini standardele OCDE, care ar putea reprezenta un catalizator puternic pentru reforme importante.

Nu există un termen limită pentru finalizarea procesului de aderare, însă nu este de ignorat faptul că sunt și alte țări în competiție și ratarea acestui val de aderare poate împinge șansa României într-un viitor îndepărtat. Rezultatul și durata procesului depind de abilitatea României de a se adapta şi alinia cu standardele OCDE și a adopta cele mai bune practici ale organizației. Și, cum fiscalitatea este domeniul unuia din cele peste 20 de comitete, am putea începe cu eliminarea efectivă a dublei impuneri.

Viteza apariției unor noi reglementări, a digitalizării autorităților fiscale, transparența din ce în ce mai mare impusă companiilor, materializată atât printr-un număr de raportări în creștere, cât și printr-un nivel crescut de detaliu al informațiilor cerute, progresele tehnologiei sunt principalii factori care duc la redefinirea modului în care funcționează departamentele fiscale ale companiilor și tot atâtea elemente de atenție pentru companii. Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia prezentărilor realizate de specialiștii EY în cadrul Conferinței sale anuale fiscale. Dar, în ciuda dificultăților cu care s-au confruntat și se vor confrunta agenții economici, aceștia dau dovadă de reziliență: în jur de 60% dintre companii anticipează o cifră de afaceri în creștere pentru 2022, cum relevă datele unui studiu EY, realizat în preambulul Conferinței.

„Suntem în fața unei schimbări fundamentale de paradigmă. Asistăm la un nou nivel al relației ANAF-contribuabil prin cele trei raportări noi anunțate pentru 2022 – SAF-T, RO e-factura si RO e-transport. Viteza cu care se implementează aceste schimbări digitale este cu totul remarcabilă. Este clar că peste un an raporturile cu fiscul din România vor arăta diferit pentru contribuabili. Mari sau mici, companiile trebuie să conștientizeze acest lucru și să fie pregătite pentru a face față noilor cerințe, dar și unei nevoi de resurse umane, resurse financiare, dar mai ales de noi abilități”, a avertizat Alex Milcev, Liderul practicii de asistență fiscală și juridică EY România și Moldova.

La rândul lor, fiecare dintre partenerii EY a atins principalele tendințe din sfera fiscală. Miruna Enache, Liderul Diviziei de Asistență Fiscală în Tranzacții, a explicat cum poate afecta companiile locale viitoarea Directivă europeană privind introducerea unui impozit minim de 15%. „Dacă impozitul minim nu este colectat într-o țară non-EU, unde este situată o entitate din grup, țările membre (inclusiv România) pot aplica Regula Plăților de Impozit, colectând o parte din impozitul suplimentar, în funcție de numărul de angajați şi de active”, a spus Miruna Enache.

Implicațiile fiscale, dar şi din perspectivă imigraționistă datorate flexibilizării „maxime” a muncii și folosirii intense a tehnologiei în prestarea de activități profesionale au fost tratate de Claudia Sofianu, Liderul Departamentului de Impozit pe Venit şi Contribuții Sociale. Deoarece în ultimii doi ani mulți angajați au putut munci de oriunde, au apărut situații greu de clarificat în baza reglementărilor legislative „clasice” – de la deciderea locului taxării, la încercarea de evitare a dublei impuneri sau la analiza riscului de sediu permanent într-un alt stat. „Conform sondajelor EY globale și locale din ultimul an, majoritatea companiilor par în continuare nepregătite pentru monitorizarea forței lor de muncă, pentru analiza implicațiilor complexe generate în zona fiscalității persoanelor fizice, a asigurărilor de contribuții sociale şi politică imigraționistă, în identificarea unor noi modalități de colaborare, în condițiile în care forța de muncă este deficitară”, a mai spus Sofianu.

 „Efervescența” agendei de transformare a administrării fiscale şi agilitatea cu care contribuabilii vor adresa conformarea la noile raportări – SAF-T, e-factura, sistemul RO e-transport – vor contribui la succesul adresării inspecțiilor fiscale din anii care urmează, dar şi a gestionării mai eficiente a raportărilor fiscale, a apreciat, la rândul său, Georgiana Iancu, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte. „Pentru moment, înțelegerea cerințelor de raportare pentru diverse spețe sau structuri de business, identificarea sursei datelor și volumetria datelor sunt printre cele mai frecvente provocări cu care se confruntă marii contribuabili care au început implementările SAF-T”, a punctat Georgiana Iancu. Dincolo de provocările și complexitatea inerente raportării SAF-T, o implementare corectă poate permite, pe termen mediu, accesarea acelor beneficii pe care specialiștii EY au insistat să le sublinieze și până acum: timpi reduși de control fiscal, costuri mai reduse de conformare fiscală, simplificarea sau chiar eliminarea altor declarații fiscale.

Inspecțiile fiscale și evoluția lor, dar și aplicarea amnistiei sau a eșalonării au fost subiectele dezvoltate de Emanuel Băncilă, Liderul practicii de litigii și dispute fiscale al Băncilă, Diaconu și Asociații. „Contribuabilii trebuie să conștientizeze această nouă oportunitate a eșalonării simplificate, fără garanții, care se aplică pentru orice creanță fiscală – chiar și celor ulterioare datei de 31 martie 2020. Totodată, recomand şi valorificarea amnistiei fiscale prelungite până la 30 iunie 2022”, a precizat Băncilă.

Subiectul prețurilor de transfer a fost detaliat de Adrian Rus, Liderul Departamentului de Preţuri de Transfer, care a spus că este posibil ca, dat fiind volumul mare de informații aflat la dispoziția autorităţilor fiscale şi schimbul de informaţii între autorităţi, contribuabilii ar trebui să se aștepte la o creștere a numărului și intensității controalelor fiscale în privința preţurilor de transfer, aspect confirmat de reprezentanții ANAF. „Pandemia a schimbat radical datele problemei şi punctele de referință în ceea ce privește domeniul preţurilor de transfer. România nu a adoptat recomandările OCDE în sensul unei flexibilități mai mari în abordarea inspecțiilor, si rămâne de văzut cât de bine pregătite şi documentate se vor dovedi a fi companiile, în momentul în care ANAF le va verifica tranzacţiile şi profitabilitatea afectate de perioada de pandemie”, a subliniat Adrian Rus.

Conferința anuală de fiscalitate a EY s-a bucurat și de prezența unor reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai ANAF. Astfel Alin Chițu, secretarul de stat in cadrul Ministerului Finanțelor  a acoperit mai multe aspecte ale reglementarilor fiscale viitoare si a declarat: „Am observat că, în contextul ajutorului masiv acordat în perioada pandemiei mediului de afaceri, veniturile la bugetul de stat totuși nu s-au redus. De aceea, în 2022 Ministerul Finanțelor se va concentra pe colectarea mai bună fără sa fie nevoie de creștere a taxelor si impozitelor”.

„SAF-T, e-factura, RO e-transport, alături de toate celelalte proiecte de digitalizare ale ANAF vin în sprijinul contribuabililor, având ca principal beneficiu pentru aceștia reducerea costului conformării pe termen mediu”, a transmis mediului de afaceri și Daniel Tudor, directorul general al Direcției Generale de Management al Riscurilor al ANAF. „Aceste instrumente vor permite ANAF identificarea timpurie a eventualelor erori și efectuarea unor acțiuni țintite, de scurtă durată pentru remedierea acestora și creșterea conformării fiscale. De asemenea, vom putea să valorificăm de o manieră inteligentă și structurată volumul de date și vom putea operaționaliza pe deplin sistemul de management al riscurilor fiscale”, a mai spus Daniel Tudor.

Cum se simt companiile – sondaj EY

Aproape 70% dintre respondenții studiului EY care a sondat percepția companiilor despre facilitățile acordate în pandemie și despre măsurile fiscale recente adoptate de Guvern au declarat că au aplicat la facilitățile oferite de stat, în starea de urgență și, ulterior, în starea de alertă. Cele mai importante măsuri de sprijin accesate au fost reducerea la plata impozitului pe profit și indemnizațiile de șomaj tehnic, ca și amnistia fiscală, a revelat studiul EY.

În schimb, răspunsurile primite la întrebarea despre cât de mult s-au simțit ajutate de sprijinul oferit de stat au fost foarte împărțite, ceea ce ar putea reflecta gravitatea valului crizei cu care s-au confruntat și reacțiile diferite. Astfel, 38% dintre respondenți spun că s-au simțit ajutați mult și foarte mult de măsurile adoptate de Guvern în starea de urgență și în cea de alertă, 34,2% au declarat că suportul primit a fost „nici mult, nici puțin”, iar 27% au spus că a fost „puțin” și „foarte puțin” ce au primit din partea Guvernului.

În ceea ce privește măsurile luate de Guvern în Ordonanța 130 din decembrie, companiile au spus într-o proporție covârșitoare că nu vor aplica pentru măsura amnistiei fiscale prelungite. Ceea ce ar putea însemna, însă, că deja au beneficiat de amnistie, pe de-o parte, pe de alta că „obligațiile ce fac obiectul amnistiei sunt tot cele de dinainte de 31 martie 2020”.

50% dintre companii au decis oprirea acordării de beneficii, drept reacție la eliminare posibilității acordării de tichete cadou pentru angajații terților. Foarte puține companii – cca 12%, se mai gândesc să acorde altfel de premii către angajații partenerilor sau să mărească onorariile de marketing ale acestora.

Dintre problemele cu care s-au confruntat companiile sau cu care anticipează că se vor confrunta anul acesta, legislația sau reglementările fiscale sunt văzute ca fiind cele mai importante – peste 35% dintre respondenți pronunțându-se în acest sens. Pe locul doi se situează complexitatea fiscală în creștere, cu 26%, iar pe locul trei problemele cu forța de muncă mobilă – pentru aproape 20% dintre participanți. Următoarele locuri sunt ocupate de incertitudinea sau riscurile mai mari în ceea ce privește prețurile de transfer și intensificarea activității de control fiscal. În schimb, companiile care au participat la studiul EY privesc cu optimism anul 2022 anticipând într-un număr important – aproape 60%, o cifră de afaceri în creștere. O treime planifică menținerea cifrei de afaceri şi doar 10% anticipează o reducere.

Autor: Miruna Enache, Partener, Liderul Diviziei de Asistență Fiscală în tranzacții, EY România

Multinaționalele trebuie să fie pregătite: România, prin vocea ministrului său de Finanțe, Adrian Câciu, începe pregătirile pentru implementarea, chiar de la 1 ianuarie 2023, a Directivei privind nivelul minim de impozitare. Cum costurile administrative și de conformare la introducerea impozitului minim global pe profit (GloBE) vor fi minime, așa cum dă asigurări Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde va trebui să lucreze cu adevărat Guvernul va fi la adaptarea legislației, astfel încât să ia în calcul toate situațiile specifice și să pregătească  norme clare, care să asigure o aplicare ușoară a Directivei europene.

Măsura introducerii unui impozit minim global a fost anunțată drept revoluționară de toată lumea fiscală la jumătatea anului trecut și prevede introducerea unui impozit minim de 15% pe profiturile multinaționalelor și taxarea lor în statele în care realizează profitul.

Din punct de vedere tehnic, OCDE dă asigurări că „regulile GloBE au fost concepute cu scopul de a minimiza costurile și complexitatea, atât pentru autoritățile fiscale, cât și pentru contribuabili, în contextul obiectivelor politicii fiscale ale pilonului doi”. Argumentele Organizației includ faptul că noua măsură utilizează pragurile și definițiile deja cunoscute statelor în raportările pe care trebuie să le realizeze țară cu țară, așa-numitele CbCR. Adică, vor fi folosite informațiile financiare la nivel de entitate și standardele de contabilitate existente, fără ajustări; vor fi excluse din operațiunile dintr-o jurisdicție unde se obțin sub 1 milion euro în profit și 10 milioane euro în venituri.

Intenția este ca entitatea mamă ultimă, cea care are capacitatea de a plăti suma necesară, să plătească o diferență de impozit doar atunci când este cazul. De altfel, viitorul cadru de implementare va include îndrumări administrative suplimentare cu privire la obligațiile declarative și de plată: țările pot dezvolta anumite reguli, pentru a ajuta la atenuarea sarcinilor de conformitate pentru companiile multinaționale.

OCDE ia în considerare și posibilitatea ca nu toate țările, deși majoritatea statelor lumii au aderat la impozitul minim global, să poată aplica reglementarea în același timp și cu privire la același venit cu impozitare redusă.

Pentru a elimina riscul de supraimpozitare, conform regulilor OCDE, se aplică reguli prioritare care asigură dezactivarea regulilor de impozitare minimă globală, în situațiile în care venitul cu impozitare redusă este deja supus impozitului minim în altă parte. În plus, regulile impozitului minim pe profit asigură că toate jurisdicțiile care implementează GLOBE au același punct de plecare, atât cu privire la regim, cât și la interpretare. Cadrul incluziv va asigura, de asemenea, că normele funcționează efectiv într-un mod coordonat pe măsură ce țările trec în faza de implementare.

În plus, țările care adoptă regulile OCDE nu vor fi obligate să introducă taxe interne suplimentare asupra propriilor contribuabili rezidenți, dar pot alege să facă acest lucru. În măsura în care o țară alege să implementeze impozitul minim intern calificat, o astfel de taxă va reduce valoarea taxei suplimentare care ar putea fi altfel aplicabilă, în conformitate cu regulile GloBE și plătibilă într-o altă jurisdicție.

De exemplu, dacă taxa suplimentară de 100 de euro este datorată într-o anumită jurisdicție, dar aceasta impune propriul impozit intern calificat minim tot de 100 de euro, atunci nu va exista taxă suplimentară datorată, conform regulilor impozitului minim global (GloBE).

Cu o rată de impozitare efectivă minimă de 15%, regulile GloBE sunt de așteptat să genereze aproximativ 150 de miliarde USD în venituri fiscale globale suplimentare pe an. Acestea includ nu doar veniturile așteptate din aplicarea normelor în sine, ci și venituri suplimentare din impozitul pe profit așteptate din reducerea transferărilor de profituri ca urmare a introducerii regulilor. O rată de impozitare efectivă jurisdicțională de 15% reprezintă un pas important față de ratele istorice, adesea foarte scăzute, pentru veniturile din sursele străine ale multinaționalelor.

Se așteaptă că regulile GloBE să reducă presiunea resimțită de guverne în a oferi investitorilor stimulente fiscale, reduceri sau eliminări parțiale ale taxelor. În plus, se așteaptă ca țările în curs de dezvoltare să își poată proteja în continuare baza de impozitare prin aplicarea unui tratat care le va permite țărilor să-și păstreze dreptul de impozitare, pe care, altfel, l-ar fi cedat, în temeiul unui tratat fiscal, asupra anumitor plăți efectuate către părți afiliate din străinătate, care prezintă adesea riscuri BEPS, cum ar fi dobânzi și redevențe.

Dar, dincolo de asigurările oferite de OCDE, să vedem care vor fi efectele resimțite de companiile din întreaga lume și din România.

În primul rând, Uniunea Europeană a aprobat în decembrie 2021 un proiect de directivă vizând BEPS 2.0, care va introduce din 2023 și, respectiv, din 2024, prevederi comune în statele membre privind aplicarea Regulii de Includere a Veniturilor și, respectiv, a Regulilor de Plăți Sub-impozitate. Astfel, sunt avute în vedere caracteristici proprii Pieței Unice Europene și definițiile și regulile vor trebui implementate în fiecare stat membru. Regulile europene vor acoperi și grupurile domestice care au o cifră de afaceri cumulată de peste 750 de milioane de euro, iar entitatea mamă care aplică Regula de Includere a Veniturilor va plăti impozitul suplimentar, nu doar pentru filialele din jurisdicții terțe, ci şi pentru entități rezidente în state membre. Statele membre pot alege să implementeze impozitul suplimentar pentru entitățile din grup situate pe teritoriul lor.

România va trebui să își adapteze legislația pentru a include aceste noi reguli de impozitare, acoperind și situații specifice (cum ar fi microîntreprinderile, situația în care o entitate din grup aflată în România trebuie să aplice impozitul minim suplimentar, chiar dacă nu este societate holding etc.). Pregătirea unor norme clare pentru aplicarea practică a noilor reguli este extrem de importantă (așa cum s-au dovedit extrem de utile normele de aplicare pentru toată legislația europeană implementată la noi).

Autor: Alex Milcev, Partener, Liderul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România

Nevoia tot mai acută de bani pentru finanțarea deficitelor generate de pandemie împinge Guvernele lumii să introducă noi impozite sau să le crească pe cele existente. Inclusiv Comisia Europeană a anunțat că are în vedere implementarea a trei noi taxe, de la care așteaptă în perioada 2023-2030 venituri suplimentare de aproape 17 miliarde de euro, pentru susținerea programului NextGeneration. Dacă în vreo țară se mai vorbește despre facilități de natură fiscală, acestea sunt acordate doar investitorilor sau direct indivizilor. Inclusiv China, țara cu cea mai mare creștere economică în ciuda crizei, vorbește despre consolidare fiscală.

Cum ar putea arăta 2022 din punct de vedere fiscal pentru România? 

Startul valului de creșteri a fost dat încă de la mijlocul anului trecut, odată cu dezbaterea în Congresul american a Strategiei președintelui american Joe Biden – Build Back Better Act. Documentul se bazează pe majorări ale cotelor de impozitare – creștere a ratei impozitului pe venitul companiilor la 26,5%, creștere a cotei maxime pentru câștigurile de capital la 25%, la care se adaugă și o majorare la 15% a GILTI (Global Intangible Low Tax Income), pentru a descuraja companiile americane să mute profiturile în afara SUA, recompensându-le pe cele care investesc în America. În general, banii ar trebui să meargă către investiții în crearea de locuri de muncă prin modernizarea infrastructurii și energie verde. Tot în Built Back Better Act se vorbește despre acordarea unui credit fiscal de 10% companiilor americane care fac producție și investesc în revitalizarea lor – „10% Made in America project”.

Și Germania intenționează să crească taxele, între care și taxa pe dioxid de carbon, pentru a accelera programul de energie verde. Doar că Germania se află într-o poziție avantajoasă – a primit mai mult de jumătatea din banii oferiți de Comisia Europeană în 2020 sub forma ajutoarelor de stat și are cea mai mare creștere economică din zona Euro, ceea ce se traduce prin venituri în creștere în 2021. Astfel, potrivit estimărilor autorităților germane, până în 2025, se estimează că toate nivelurile de guvernare – inclusiv local, statal și federal – vor colecta un plus de 179 de miliarde de euro, o creștere marginală a veniturilor anuale ale guvernului german de peste 1,5 trilioane de euro. De asemenea, noul guvern german a anunțat că va oferi scutiri de taxe persoanelor fizice și companiilor în valoare de cel puțin 30 de miliarde de euro. Finanțele plănuiesc, de asemenea, o lege fiscală pentru a ajuta companiile să facă față pandemiei, permițându-le să compenseze pierderile din 2022 și 2023 cu profiturile din anii precedenți.

Polonia, pe de altă parte, a pus la punct „Polish Deal”, prin care își propune să susțină puternic cercetarea-dezvoltarea, proprietatea individuală și indivizii, dar și bugetul prin noi taxe. Cea mai importantă – taxa pe veniturile marilor corporații care nu plătesc impozit pe profit, ce se va calcula ca 0,4% din veniturile acestora, plus 10% din așa-numitele costuri excesive, adică din cheltuielile utilizate în scopuri de optimizare fiscală (utilizarea unor prevederi legale care reduc parțial sau total plățile taxelor). Este de așteptat să afecteze atât societățile, cât și grupurile de companii care raportează pierderi în declarațiile lor fiscale anuale sau a căror profitabilitate este de 1% sau mai puțin.

Investițiile și investitorii sunt răsplătiți, însă, cu o autorizație unică care va privi implicațiile fiscale ale investiției (așa-numita „Hotărâre 590”) în integralitate. Autorizările vor fi emise de Ministerul Finanțelor investitorilor strategici pentru investițiile care depășesc 100 milioane PLN (peste 20 milioane euro), iar, din 2025, pragul va fi redus la 50 milioane PLN (peste 10 milioane euro). Hotărârea 590 este o nouă formă de asigurare formală a consecințelor fiscale ale unei investiții, care ar trebui să abordeze inclusiv acorduri de stabilire a prețurilor în avans, regula generală anti-abuz și alte aspecte fiscale pentru o perioadă de cinci ani.

China a pășit în martie anul trecut în al 14-lea plan cincinal, axat pe „calitate” și pe consum intern, dar și pe implementarea unor măsuri economice din zona economiei verzi, a noilor tehnologii, creșterea nivelului de trai (după ce se consideră atins obiectivul cincinalului precedent de eliminare a sărăciei absolute), dar și de reducere a dependenței de evoluția economiei globale.

Guvernul a anunțat că își va reduce obiectivul de deficit principal și va face asta prin eliminarea treptată a scutirilor și amânărilor oferite în trecut, ca și prin stoparea emiterii de obligațiuni naționale și locale speciale, destinate în principal finanțărilor de infrastructură. Deși modestă (de doar 0,1% din PIB)  ajustarea evidențiază atenția guvernului asupra utilizării politicii fiscale ca să contracareze presiunile pe creșterea economică.

Unde este România? Dacă majoritatea stelelor lumii întăresc taxarea pentru a-și susține planuri de viitor și au strategii de țară puse la punct, Guvernul nostru nu a comunicat, cel puțin până la acest moment, un astfel de plan specific.

Ceea ce se știe este că deficitul bugetar va fi de 77 miliarde lei, iar datoria publică ajunsă la scadență și rostogolită va fi de 68 miliarde lei.

Finanțarea va veni, în mare parte, din împrumuturi, dar și din Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțat de programul european NextGeneration.

Cele aproape 30 de miliarde de euro ce vor veni dacă România va realiza peste 200 de reforme și peste 290 de investiții, ar putea face o mare diferență în următorii cinci ani. Pe de altă parte însă, trebuie să ținem cont că banii vin la pachet nu doar cu obligativitatea îndeplinirii angajamentelor, ci și cu eliminarea unor facilități fiscale – scutirile pentru angajații din IT sau construcții, modificarea regimului microîntreprinderilor, care a fost frecvent abuzat, și că este doar o problemă de timp până când ele vor deveni realitate. Dar, ca să fim consecvenți și să privim partea bună a lucrurilor, Comisia Europeană nu a impus în niciun fel un calendar strict, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în alte țări, care au trebuit să se angajeze și să elimine facilitățile fiscale imediat.

O altă oportunitate ar putea veni dacă Guvernul își va îndeplini promisiunea, făcută până acum de mai mulți miniștri de finanțe, de a face utilizabile facilitățile acordate cercetării-dezvoltării. Așa cum am putut constata în repetate rânduri, chiar și în cel mai recent sondaj realizat de EY, firmele se feresc să aplice facilitățile, temându-se de neclaritățile legislative (cum ar fi colaborarea cu experții care pot valida natura de cercetare-dezvoltare a activităților).

Pe de altă parte, avem și declarațiile recente privind reintroducerea impozitării progresive, deși pe finalul anului trecut au existat multe asigurări că executivul nu are în vedere o astfel de măsură.

La toate acestea se adaugă diferitele inițiative europene care vizează introducerea de noi taxe (comercializarea certificatelor de emisii, mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon și cota din profiturile reziduale ale întreprinderilor multinaţionale care vor fi realocate statelor membre ale UE în temeiul recentului acord OCDE/G20 privind realocarea drepturilor de impozitare sunt anunțate cel mai recent), care vin să pună o presiune suplimentară, urmărind o agendă proprie, care ne va afecta politica fiscală.

Tot acest context face ca promisiunea Guvernului de a nu umbla la sistemul de impozitare în 2022, să devină improbabilă. Va fi nevoie de foarte mult control și disciplină pentru ca toți banii suplimentari să vină doar din întărirea colectării. Rolul principal urmează să fie jucat de digitalizarea ANAF – ce, doar prin aplicarea noi declarații SAF-T (Fișierul Standard de Control Fiscal) ar trebui să aducă o creștere a veniturilor fiscale cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finele lui 2025 și o reducere a deficitului de încasare a TVA cu cel puțin cinci puncte procentuale până la jumătatea lui 2026 – „strict din perspectiva îmbunătățirii activității fiscale, fără eliminarea excepțiilor și altele asemenea”, cum a punctat în mai multe declarații publice însăși președinta ANAF.  La întărirea colectării va contribui și o altă măsură lansată pe finele lui 2021, E- factura, ce treptat va deveni obligatorie pentru companii.

În concluzie, anul 2022 se anunță unul cu multe incertitudini și ar fi binevenit un plan concret din partea Guvernului privind măsurile de politică fiscală și de modificare a regimului de impozitare, pe următorii doi-trei ani.

Autori:

Costin Manta, Partener Asociat, Departamentul de Taxe indirecte, EY România

Florina Parîng, Senior Manager, Departamentul de Taxe indirecte, EY România

Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 130, emisă la finele anului trecut, prevedea, alături de multe altele, și reducerea la 5% a cotei de TVA pentru livrarea energiei termice în sezonul rece, începând chiar cu 1 ianuarie 2022. Măsura era destinată protejării anumitor categorii de consumatori – populație, spitale publice și private, organizații non-guvernamentale, lăcașe de cult și furnizori de servicii sociale. Dacă vestea a fost binevenită pentru consumatorii protejați, furnizorilor în schimb le-a generat o problemă serioasă, întrucât prevederea nu clarifică momentul sau chiar modul în care furnizorii pot aplica cota redusă, punând sub semnul întrebării implementarea măsurii de protecție.

Ideea susținerii consumatorilor prin scăderea cotei de TVA pentru energia termică destinată populației nu este una nouă, măsura fiind inițial introdusă încă din vara lui 2021, cu aplicabilitate din ianuarie 2022. Față de versiunea din vară a reglementării (care, de altfel, a fost abrogată înainte de a produce efecte), ultimele dispoziții extind categoriile de beneficiari. Pe lângă populație, Ordonanța introduce și mai multe categorii cu funcții sociale vulnerabile, cum ar fi spitale, ONG-uri și furnizori de servicii sociale.

Când ar putea fi aplicată cota de 5%? Ordonanța limitează aplicabilitatea cotei reduse la sezonul rece, mai precis vizează perioada 1 noiembrie – 31 martie a anului următor. Prin urmare, în sezonul rece actual, 2021-2022, consumatorii nu vor putea beneficia decât parțial de reducerea TVA, întrucât cota de 5% este aplicabilă livrărilor de energie termică efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Astfel, la o primă vedere, s-ar părea că intenția legiuitorului a fost de a folosi cota redusă de 5% TVA pentru energia termică consumată după data de 1 ianuarie 2022. În schimb, conform regulilor ce guvernează TVA, nu ar trebui să ne uităm la data consumului efectiv, ci la data prevăzută în contract pentru plată sau data emiterii unei facturi. Cu alte cuvinte, conform regimului de aplicarea a TVA, factura primită în ianuarie 2022 va fi redusă, chiar dacă ea vizează un consum efectiv înregistrat în decembrie 2021.

Și, dacă privim în perspectivă, decalajul dintre consumul efectiv și plată/ facturare se va păstra și pentru sezoanele reci următoare. Astfel, la cum arată regulile curente de TVA și în lipsa unor clarificări specifice în zona livrărilor de energie termică, consumul din luna octombrie s-ar putea factura în noiembrie cu 5% TVA, dar consumul din martie s-ar putea factura în aprilie la cota standard de 19%. În aceste condiții, furnizorii de energie termică vor avea sarcina de a lucra cu două cote de TVA și să se asigure că le aplică corect, baza fiind regulile de TVA prin raportare la prevederile contractelor de furnizare.

O altă „dilemă” cu care se confruntă furnizorii de energie termică este legată de semnificația termenului de „populație”. Mai precis, cine este și cum se identifică populația, plecând de la scopul măsurii: ”de a susține populația și anumite categorii vulnerabile în contextul situației economice actuale”. În lipsa unei definiții exprese a noțiunii, precum și a unor reguli de delimitare, va fi dificilă aplicarea legii având în vedere varietatea de cazuri practice existente.

Spre exemplu, dacă furnizorul încheie un contract cu o asociație de proprietari pentru livrarea de energie termică către locatarii unui bloc în care există atât proprietari persoane fizice, cât și persoane juridice (altele decât cele vizate de reducerea cotei), apare întrebarea dacă furnizorul va putea emite o factură cu 5% TVA către respectiva asociație de proprietari. Sau dacă va avea, de exemplu, obligația să identifice categoriile de beneficiari care reprezintă „populație” (am putea presupune că este vorba despre beneficiarii persoane fizice, celelalte categorii fiind excluse). Mai mult, dacă ar exista o asemenea obligație, cum ar putea fi aceasta îndeplinită în practică? Care sunt verificările minime necesare pe care trebuie să le realizeze furnizorii de energie termică și până unde ar putea merge? Ar trebui să implice asociația de proprietari și să îi solicite direct informații privind calitatea proprietarilor (persoane fizice sau persoane juridice)? Sau să solicite informații din partea altor autorități, cum ar fi direcțiile de impozite și taxe locale sau Registrul Comerțului? În lipsa unor precizări exprese, rămâne de văzut dacă, cât de complexe și cât de probabile ar trebui să fie aceste „investigații” suplimentare din partea furnizorilor.

În lipsa unei posibilității legale de delimitare, furnizorii ar putea fi tentați, din prudență și din dorința de simplitate, să aplice cota standard de 19%. În acest caz, nu ar mai fi îndeplinit însuși scopul reglementării – ușurarea poverii consumatorilor finali și nu ar trebui prin urmare să fie o opțiune practică. Mai mult, aplicarea cotei reduse nu este opțională, deci furnizorii nu pot alege aplicarea cotei standard.

Pe de altă parte, aplicarea cotei reduse de 5% pentru toate livrările de energie termică ar implica posibilitatea ca de reducerea TVA să beneficieze și persoanele juridice neeligibile, contrar scopului măsurii. Mai mult, o astfel de abordare ar expune furnizorii de energie termică riscului ca autoritățile fiscale să impună TVA suplimentară la momentul controlului, poate chiar după câțiva ani de operare în acest mod (însoțită de dobânzi şi penalități).

Aceste aspecte reprezintă doar o parte dintre nelămuririle ce apar la o primă încercare de aplicare a legii. Așteptăm cu interes cu toții, dar mai ales consumatorii, eventuale clarificări privind modul de aplicare a legii pentru a ne bucura de costuri reduse cu încălzirea, „scutite” de expuneri fiscale suplimentare.