Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Europa vrea ca toate multinaționalele și companiile independente din statele membre să contribuie cu „partea lor echitabilă” la redresarea economică. Ce presupune acest lucru? Companiile să fie obligate să declare public locul unde își realizează profiturile și își plătesc impozitul. Măsura, anunțată recent de Consiliul Uniunii Europene, este o concretizare a unei propuneri de directivă din 2016, pe care, de această dată, s-a obținut acordul politic al Austriei și Sloveniei. În luna anterioară deciziei Consiliului UE, Comisia Europeană spunea că se gândește la o nouă Directivă, prin care marile companii să își publice impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate. Mai mult, chiar zilele trecute, cele mai puternice șapte state ale lumii anunțau că vor să creeze „un impuls de neoprit” în stoparea transferului profiturilor către jurisdicții cu impozite mici, dar și pentru a obliga multinaționalele să plătească mai multe taxe acolo unde își desfășoară activitatea. Cu alte cuvinte, de aici înainte, companiile trebuie să fie cu ochii pe legislație și să se pregătească: transparența va deveni normă.

Recent, ministrul portughez al Economiei și digitalizării, Pedro Siza Vieira, a afirmat ca evitarea plății impozitului pe profit și planificarea fiscală agresivă a marilor companii multinaționale privează țările UE de peste 50 de miliarde de euro de venituri pe an, el susținând, de asemenea, necesitatea introducerii transparenței fiscale în practicile multinaționalelor.

Siza Vieira nu este singura voce care susține că toate companiile trebuie să contribuie în mod egal la redresarea economică, mai ales în noul context, generat de pandemie. Au existat multe alte voci care susțineau că întreprinderile și simplii contribuabili, care s-au îmbogățit ca urmare a pandemiei, ar trebui să contribuie mai mult, plătind o taxă de solidaritate.

Acum, Consiliul UE susține propunerea de Directivă a Comisiei Europene – toate multinaționalele sau companiile independente cu un venit total consolidat de peste 750 milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, indiferent dacă își au sediul în UE sau în afara acesteia, să dezvăluie în mod public informații privind impozitul pe venit plătit în fiecare stat membru sau într-o țară terță sau aflată într-o jurisdicție necooperantă. O astfel de raportare va avea loc prin intermediul unui formular comun al UE și în formate electronice care pot fi citite automat.

Propunerea urmează să ajungă și la Parlamentul European, pentru aprobarea textului Directivei, proces prin care se pot aduce clarificări, cum ar fi, de pildă, cea privind cine poartă responsabilitatea reală pentru asigurarea respectării obligației de raportare.

Sunt încă critici aduse acestei propuneri, cum ar fi aceea că scapă din vedere multinaționalele cu afaceri mai mici, iar, dincolo de ele, există și o îngrijorare, pentru că transparentizarea ar putea expune rolul anumitor state membre care încurajează încă scheme fiscale care sunt la marginea evaziunii fiscale.

De ce e importantă raportarea publică? Obligația de raportare există și în prezent, dar ceea ce face deosebită propunerea de Directivă este obligația ca totul să fie public.

Acum, prin Directiva (EU) 2016/881 cu privire la raportarea țară cu țară, care a pornit de la Acțiunea 13 a OECD, multinaționalele sunt obligate să transmită autorităților fiscale un raport anual cu informații dezagregate pe țări (raportare țară cu țară, cum îi spune și numele), pentru a arăta unde sunt alocate activele și lucrătorii, modul în care sunt distribuite profiturile și unde se plătesc impozitele.

Însă rapoartele nu sunt făcute publice în Uniunea Europeană, astfel controlul public cu privire la strategiile utilizate de companiile multinaționale pentru a deplasa profiturile în paradisuri fiscale este ca și inexistent.

Spre deosebire de Uniunea Europeană, autoritățile fiscale americane fac publice rapoartele multinaționalelor din SUA. Informațiile agregate și tratate corespunzător sunt disponibile pe site-ul web al Serviciului de venituri interne din 2016. Adică din anul din care datează și tentativa europeană de a face publice declarațiile de impozit ale companiilor.

Conform unui studiu realizat de o platformă de dezbatere a politicilor sociale și economice europene – Intereconomics, 1.205 companii din SUA confirmă existența unor rețete agresive de planificare fiscală „prescrise” de anumiți consultanți și utilizate pentru a direcționa artificial profiturile către state membre mai atractive din punct de vedere fiscal. „Dezvăluirea publică este necesară pentru o radiografie reală a modului în care companiile își distribuie activele între națiuni, unde își desfășoară activitatea, își declară profiturile și își plătesc impozitele”, mai notează studiul citat.

Tot în direcția transparentizării, la 18 mai 2021, Comisia Europeană a inclus în comunicarea „Impozitarea afacerilor în secolul XXI” o propunere (care va fi emisă până în 2022) ca anumite companii mari care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană să își publice ratele efective de impozitare, adică impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate. Ceea ce se va traduce printr-o transparență crescută a impozitelor plătite și prin monitorizarea strategiilor de planificare fiscală.

Până în 2023, Comisia vrea un nou cadru la nivel european privind impozitul pe profit sub titlul: „Afacerile în Europa: cadrul pentru impozitarea profiturilor” (Business in Europe: Framework for Income Taxation – BEFIT). BEFIT se va baza pe o repartizare a profiturilor realizate pe baza unei formule și o bază de impozitare comună și va înlocui propunerea în așteptare pentru o bază de impozitare consolidată, CCCTB (Common Consolidated Corporate Tax Base – Baza Comună Consolidată a Societăților) care va fi retrasă. CCCTB a fost propusă de Comisia Europeană încă din 2004 şi a trecut prin multe sincope și mai multe variante de-a lungul a 14 ani de negocieri. Ultima variantă, din 2018, când a fost aprobată, CCCTB propunea o nouă taxă pentru companiile multinaționale mari cu o cifră de afaceri de peste 750 milioane de euro ce ar fi fost obținută dintr-o fracțiune (3%) din baza de impozitare comună consolidată rezultată din aplicarea propunerii Comisiei Europene. Conform calculelor Curții de Conturi Europene (2018), această propunere ar fi reprezentat un venit anual de 12 miliarde de euro.

Reforma fiscală pe repede înainte? Criza economică și sanitară pare să fi acționat ca un catalizator pentru mai multe decizii importante care trenau și fac din 2021 un al „revoluțiilor” fiscale. Un comunicat emis chiar sâmbăta trecută arăta că SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Canada, adică statele care compun G7, au negociat un acord pentru a opri companiile să transfere profiturile către jurisdicții cu impozite reduse, dar și pentru a se asigura că cele mai mari multinaționale plătesc mai multe taxe acolo unde își desfășoară activitatea. Acordul a fost salutat de miniștrii de finanțe și marchează un pas semnificativ înainte în negocierile care au început încă din 2013. Detaliile primei părți a acordului, o concesie semnificativă din partea SUA a administrației lui Joe Biden, spune clar că „cele mai mari companii globale” cu marje de profit de cel puțin 10% ar trebui, în viitor, să aloce 20% din profiturile globale către țările în care își fac vânzările.

Dacă s-ar implementa, acest lucru ar răsturna un secol de impozitare internațională a companiilor, în care profiturile sunt impozitate numai acolo unde companiile au o prezență fizică.

Decizia vine la puțin timp de la un alt acord istoric al G7 asupra impozitului minim pe profitul multinaționalelor, deschizând calea pentru un acord global în acest an. Un acord în acest sens ar putea fi semnat în cadrul Summit-ul G7 din 11-13 iunie. Acordul a intervenit după ce Trezoreria SUA s-a oferit să accepte un impozit minim pe profitul companiilor, valabil la nivel global de cel puțin 15%, o rată semnificativ mai mică față de propunerea de 21% susținută anterior de Germania și Franța.

Ce putem înțelege din toate aceste măsuri enumerate? În primul rând că sistemul fiscal internațional este într-un continuu proces de reformă și de adaptare la realitățile economice și sociale și că, pe viitor, vom asista la și mai multe schimbări legislative și într-un ritm mult mai rapid, toate îndreptate spre transparentizare și lupta împotriva fraudei, cu scopul stabilirii unor impozite echitabile la nivel mondial.

Dar și că, dacă acum vorbim despre transparentizarea informațiilor cu privire la profituri și impozite ale multinaționalelor cu venituri de peste 750 milioane de euro, mâine vom vorbi și despre alte categorii de contribuabili, pe măsură ce digitalizarea administrațiilor fiscale se va extinde. Cum pachetul european NextGeneration oferă finanțare statelor membre, tocmai ca să atingă pragul de 20% minim de digitalizare a administrațiilor fiscale, mă aștept ca „mâine” să vină mai devreme decât putem gândi. Iar o interconectare a administrațiilor fiscale, operațională și eficientă, se traduce prin noi puncte de atenție pentru companii.

Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Asistență fiscală și juridică, EY România

Companiile care au obținut profit și au plătit impozitele aferente, până în anul 2019 inclusiv, și-ar putea reporta retroactiv pierderile din anii 2020 și 2021 într-o anumită limită ce va fi stabilită de fiecare stat membru în parte. Măsura este recomandată de Comisia Europeană, fiind parte a unei strategii mai ample, „Impozitarea afacerilor în secolul XXI”, care urmărește alinierea cadrului fiscal cu realitatea economică și introduce o agendă fiscală pentru următorii doi ani.

Recomandarea a venit recent din partea Comisiei Europene (CE), care a dat statelor membre puterea de a redacta legislația de implementare cât mai aproape de realitățile bugetare pe care le experimentează. Este o măsură extraordinară, aplicată în special pentru a asigura, mai ales întreprinderilor mici și mijlocii, o susținere în redresarea economică, dar și pentru a elimina concurența neloială între companiile din statele membre.

„Având în vedere circumstanțele economice excepționale din anii 2020 și 2021, ca urmare a pandemiei COVID-19, statele membre ar trebui să permită reportarea retroactiva a pierderilor fiscale, cel puțin pentru anul fiscal anterior, adică cel puțin pentru 2019. Statele membre pot prelungi, însă, această perioadă până la trei ani în urmă, permițând astfel companiilor să își compenseze pierderile din exercițiile fiscale 2020 și 2021 cu profiturile deja impozitate din anii fiscali 2019, 2018 și 2017”, se notează în recomandarea Comisiei.

Mai mult, statele membre ar trebui să permită întreprinderilor să solicite imediat compensarea pierderilor pe care estimează că le vor suporta în anul fiscal 2021, fără a fi nevoie să aștepte până la sfârșitul anului.

În prezent, anumite state membre au deja incluse în legislațiile naționale diverse măsuri pentru utilizarea pierderilor fiscale, cea mai comun întâlnita fiind reportarea acestora pentru următoarele exerciții financiare. De altfel, și România are o astfel de regulă care permite reportarea pierderilor realizare într-un anumit an fiscal pentru următorii șapte ani consecutivi.

Ca măsură de politică fiscală în contextul situației generate de criza COVID-19, reportarea pierderilor pentru anii fiscali viitori este cea mai puțin eficientă, întrucât beneficiul lichidității se amână până la momentul când companiile vor deveni din nou profitabile.

Pe de altă parte, reportarea retroactivă a pierderilor fiscale curente va genera imediat lichidități suplimentare pentru companii. Acest mecanism de reportare retroactivă are și beneficiul de a susține afacerile profitabile anterior crizei COVID-19, adică acele afaceri sănătoase care au avut de suferit ca efect direct al pandemiei – mai notează Comisia. CE recomandă statelor membre să limiteze valoarea pierderilor reportabile la maxim 3 milioane de euro, dat fiind impactul pe care bugetele naționale l-ar resimți.

Ca să luăm un exemplu simplu: dacă o companie A a avut în 2019 profit de 100 de lei și a plătit 16 lei impozit pe profit, iar în 2021 are pierdere tot de 100 de lei – conform propunerii CE, Compania A ar trebui să compenseze pierderea din 2021 cu profitul din 2019 și, astfel, să recupereze de la buget impozitul pe profit de 16 lei plătit în anul 2019.

Propunerile de implementare a măsurilor recomandate de Comisie ar trebui să fie discutate cu autoritățile europene până în ultimul trimestru al acestui an. De altfel, multe țări europene deja au introdus în legislație astfel de prevederi sau au publicat proiecte de lege în această direcție.

De exemplu:

Marea Britanie – permitea deja reportarea retroactivă a pierderilor pentru ultimele 12 luni. În plus, autoritățile fiscale au publicat un comunicat conform căruia perioada de reportare retroactivă  se extinde la trei ani pentru pierderile înregistrate în perioadele fiscale încheiate între 1 aprilie 2020 și 31 martie 2022.

Germania – permite reportarea nelimitată a pierderilor fiscale și, în a numite condiții, reportarea retroactivă pentru ultimul an până la 1 milion de euro. În plus, în contextul COVID-19, plafonul de raportare retroactivă a fost ridicat de la 1 milion la 5 milioane de euro pentru pierderile realizate în 2020 și 2021 și există deja propuneri legislative de ridicare a acestui plafon la 10 milioane de euro.

Austria – pentru prima dată, autoritățile austriece au permis reportarea retroactivă a pierderilor din 2020. Această regulă nu reprezintă o modificare permanentă a legislației fiscale, ci mai degrabă o oportunitate punctuală în contextul COVID-19.

Polonia – contribuabilii ale căror venituri în 2020 au scăzut cu mai mult de 50% față de perioadele fiscale anterioare pot să folosească pierderile din anul 2020 contra profiturilor din anul 2019 – prin depunerea unei declarații rectificative la anul 2019 (până la 5 mil. PLN).

Franța – în prezent, pierderile dintr-un anumit an fiscal (până la 1 milion de euro) pot fi folosite, în anumite condiții, pentru a compensa obligațiile fiscale din anul anterior, însă rambursarea efectivă a acestor sume se face pe parcursul a cinci ani. Există însă o propunere legislativă care permite utilizarea accelerată a acestor pierderi prin rambursare imediată.

În România, introducerea unor măsuri de utilizare retroactivă a pierderilor fiscale, în linie cu recomandarea Comisiei Europene, ar avea cu siguranță un rezultat pozitiv. Așa cum se întâmplă în general cu măsurile de utilizare a pierderilor, costul unei astfel de măsuri este doar o chestiune de timp – astfel, afacerile vor putea beneficia de lichidități acum, când au cea mai mare nevoie, și nu vor trebui să aștepte să își folosească pierderile împotriva unor profituri viitoare. Pe de altă parte, bugetul va încasa impozitul pe profiturile viitoare realizate de aceste companii.

Alte măsuri fiscale propuse de Comisia Europeană prin comunicatul intitulat „Impozitarea afacerilor în secolul XXI”:

Înlăturarea dezechilibrelor în finanțarea prin capital versus împrumut – Criza pandemică a contribuit semnificativ la îndatorarea companiilor. În prezent, regulile fiscale permit (în anumite limite) deducerea costurilor aferente finanțării prin împrumut, însă nu și în cazul finanțării prin capital. Propunerea Comisiei va încerca să înlăture acest dezechilibru, susținând astfel recapitalizarea companiilor vulnerabile financiar – o propunere în acest sens vă fi emisă până în trimestrul întâi 2022.

Se continuă lupta împotriva practicilor fiscale agresive prin introducerea de noi reguli cu privire la utilizarea abuzivă a companiilor fără substanță  – așa numitele căsuțe-poștale. Aceste măsuri vor fi introduse printr-o completare a Directivei Anti-Evaziune Fiscală (ATAD 3) – propunerile vor trebui emise până în al patrulea trimestru al anului 2021.

Comunicatul Comisiei include și o propunere (ce va fi emisă până în 2022) care prevede ca anumite companii mari, care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană, să își publice ratele efective de impozitare (i.e. simplu spus, impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate). O astfel de măsură va conduce la creșterea transparenței cu privire la impozitele plătite de companiile mari, va permite monitorizarea unor strategii agresive de planificare fiscală și va oferi factorilor politici o mai bună vizibilitate cu privire la contribuțiile fiscale ale companiilor multinaționale în Uniunea Europeană.

Comisia se gândește, de asemenea, la realizarea, până în 2023, a unui nou cadru la nivel european privind impozitul pe profit sub titlul: „Afacerile în Europa: cadrul pentru impozitarea profiturilor” sau BEFIT. BEFIT se va baza pe o repartizare a profiturilor realizate pe baza unei formule și o bază de impozitare comună și va înlocui propunerea în așteptare pentru o bază de impozitare consolidată, CCCTB (common consolidated corporate tax base), care va fi retrasă.

EY România lansează o soluție digitală dedicată contribuabililor români, menită să le ușureze una dintre cele mai complexe sarcini fiscale: calculul impozitului pe profit. Ușor de folosit și cu o interfață prietenoasă, aplicația digitală dezvoltată de echipa de Business Tax Advisory a EY România poate micșora semnificativ timpul alocat de contribuabilii români procesului de conformare fiscală specific acestui tip de impozit, dar și incidența erorilor manuale.

 „Soluția noastră digitală vine să răspundă nevoilor tuturor companiilor, indiferent de mărime sau domeniu de activitate. Vorbim despre o soluție care poate fi adoptată și utilizată în operațiunile de zi cu zi, fără nicio rezervă din punctul de vedere al caracteristicilor și facilităților tehnice pe care le oferă. Intuitivă, cu o serie de formate generate automat și cu resurse legislative actualizate permanent, generează calculul impozitului pe profit trimestrial sau anual, declarațiile fiscale și stochează documentele aferente perioadelor de raportare. După cum știm, reziliența pe care contribuabilii au arătat-o în contextul pandemiei le-a accelerat capacitatea de a lucra din ce în ce mai mult online. Acum, următorul pas este să optimizeze procedurile interne utilizând soluții digitale, prin care funcția fiscală obține avantaje în termeni de productivitate și acuratețe ”, a spus Andra Caşu, liderul echipei de Business Tax Advisory a EY România.

Soluția digitală creată de specialiștii EY vine cu o serie de funcționalități, care simplifică procesul complex de calcul, caracteristicile de bază ale aplicației acoperind printre altele următoarele activități:

• pregătirea calculului de impozit pe profit în mod automat, prin simpla încărcare a unei balanțe ajustate în mod minim in aplicație;
• posibilitatea de introducere de fișe de cont pentru diverse ajustări necesare specifice calcului de impozit pe profit;
• generarea de modele comune pe un anumit standard de calcul de impozit pe profit, pentru a fi utilizat la calculele viitoare fără alte modificări manuale majore, caracteristică ce elimină procesele repetitive.

Aplicația include și alte funcționalități specifice anumitor categorii de contribuabili, cum ar fi cei din industria financiară, pentru care există un modul standard separat, special creat și adaptat diverselor particularități ale acestora.

În plus, oferă posibilitatea de stocare într-un singur loc a documentelor aferente calculului realizat, un așa-numit ‘registru fiscal digital’, care face mai ușoară trasabilitatea informațiilor relevante pentru o perioadă de raportare.

Calculul de impozit pe profit, precum și declarația fiscală aferentă pot fi generate automat, în doar câteva minute, pe baza caracteristicilor gândite să ghideze utilizatorul. Din aplicație poate fi accesată legislația fiscală actualizată pentru identificarea noilor modificări apărute pentru diverse tipuri de cheltuieli și venituri, întâlnite într-un calcul de impozit pe profit.

Autori:

 Andra Cașu, Liderul Departamentului de Impozite Directe și Coordonator Asistență Fiscală în domeniul Serviciilor Financiare, EY România

 Grațiela Constantin, Director, Departamentul de Impozite Directe, Asistență Fiscală pentru Servicii Financiare, EY România

Transformările tehnologice (ca element primordial), laolaltă cu presiunea venită din necesitatea alinierii la noi raportări obligatorii sau din obligativitatea aplicării unor standarde IFRS au accelerat digitalizarea instituțiilor financiare în anul ce a trecut. Schimbările s-au întâmplat pe măsură ce angajații au fost forțați de pandemie să adopte munca la distanță, iar legătura cu clienții s-a păstrat preponderent prin intermediul canalelor digitale.

Totodată, rolul funcției fiscale a devenit din ce în ce mai important, iar decizia de a investi în tehnologie pentru uz fiscal a devenit un atribut al diminuării riscurilor și al înlesnirii realizării documentării și prezentării de către instituțiile financiare a unor informații complete, corecte și oferite la timp, inclusiv în situația unor controale fiscale, pe fondul întăririi comunicării virtuale autorități – contribuabili.

Noile tehnologii permit băncilor, asigurătorilor și altor companii de servicii financiare consacrate să își revizuiască operațiunile și să identifice modalități cât mai bune și mai rapide de a-și servi clienții, dar și de a-și eficientiza anumite operațiuni cu impact fiscal. Cu alte cuvinte, de a-și crea un avantaj competitiv în păstrarea cotei de piață pe de-o parte, iar pe de altă parte, în anumite cazuri, de a-și îmbunătăți anumiți indicatori financiari. Așadar: care e cel mai potrivit moment pentru a realiza investiția menită să țină actorii din industrie în cursă?

Instituțiile financiare concepeau, încă înainte de pandemie, din ce în ce mai multe produse și servicii digitale ușor de accesat, cât mai personalizate. Totodată, își regândeau procesele, extindeau investițiile în tehnologie și testau noi aplicații. Presiunea adăugată de pandemie le-a determinat să accelereze și să intensifice vizibil aceste inițiative. Instituțiile financiare încep, pe de altă parte, să se confrunte și cu amenințarea venită din zona zona big tech, care încearcă să intre pe piața serviciilor financiare, sub forma unor facilitatori sau furnizori de plăți, lucru așteptat cu interes și de către clienți.

Astfel, potrivit unor date EY Global, disponibilitatea clienților de a cumpăra asigurări de la companiile de big tech a crescut de la 17% în 2016, la 36% în ianuarie 2020, pentru ca, în aprilie 2020, să facă un nou salt, la 44%.  Din același raport aflăm că 24% dintre consumatorii americani sunt foarte sau extrem de tentați să facă din Amazon, Apple sau Google principalul lor furnizor de servicii financiare, dacă acest lucru îi ajută în gestiunea banilor. Europenii, la rândul lor, sunt din ce în ce mai interesați să utilizeze aplicațiile – creștere de 72% a utilizatorilor de aplicații în 2020.

Tehnologia este un element critic pentru instituțiile financiar-bancare, care le-ar ușura restructurarea modelelor operative tradiționale, pentru un plus foarte necesar de agilitate și randament. Să nu uităm, de asemenea, că societățile de servicii financiare operează într-un mediu foarte reglementat, ceea ce le cere să gestioneze altfel transformarea digitală, în condiții de maximă  transparență și încredere, fapt care le-ar putea încetini procesul de transformare.

Raportările stricte și riguroase le împing, de asemenea, în această direcție. Standardele contabile, atât cele vechi, cât și cele introduse recent pentru industria serviciilor financiare (de exemplu IFRS 9 si IFRS 16) fac necesară o asemenea aliniere. Acestea impun societăților de servicii financiare să lucreze cu date mai granulare și să își coordoneze datele financiare, de risc și de afaceri prin implementarea unor procese automatizate bine definite. Punerea în aplicare a acestor noi standarde poate fi, de asemenea, auditată mai eficient, cu ajutorul unui audit care să includă utilizarea tehnologiilor emergente în îmbunătățirea procedurilor de evaluare a riscului.

În afara presiunilor economice, operaționale și de reglementare, din perspectiva fiscală să nu uităm de toate problemele date de implementarea Directivei pentru raportarea aranjamentelor transfrontaliere, DAC 6, în cadrul instituțiilor financiare (un proces încă în desfășurare, fiind necesară o analiză continuă și de substanță, o monitorizare permanentă a acestui proces intern).

Tot din punct de vedere fiscal, o nouă raportare așteaptă a fi implementată – fișierul standard de audit, așa numitul SAF-T, care va avea rolul de a facilita accesul autorităților fiscale în timp real la tranzacțiile derulate de contribuabil. Așadar, succesul conformării în îndeplinirea acestei obligații va depinde de modul în care instituțiile financiare își vor adapta sistemele informatice.

Este de amintit că funcția fiscală din cadrul instituțiilor financiare își conturează un profil din ce în ce mai pregnant în structura de business, iar rolul persoanelor care se ocupă de aria fiscală devine din ce în ce mai important și complex. Vectorii care au condus la acest „status quo” sunt, pe de-o parte impulsul creat de necesitatea standardizării unor procese (în vederea eficientizării), și, pe de alta, automatizarea acestora sau doar a unor părți ale acestora (de exemplu automatizarea calculului de impozit pe profit sau TVA). Astfel, rolul decizional cu privire la funcția fiscală, precum și cel referitor la evaluarea și diminuarea / eliminarea riscurilor fiscale aferente s-a conturat în ultimul timp din ce în ce mai pregnant. Să avem în vedere, printre altele, și aspectele referitoare la prioritățile fiscale ca parte a strategiei de planificare a business-ului și modul de cuantificare al acestora.

Întrucât relația cu autoritățile fiscale este de o importanță majoră, iată că și din perspectivă digitală remarcăm o transformare de bun augur în ceea ce privește comunicarea virtuală între contribuabil și ANAF (de exemplu prin intermediul „SPV” sau al poștei electronice), în sensul unei sincronizări în acest domeniu între autorități și contribuabili.

Ca un comentariu de final, așa cum arată studiile noastre la acest moment, centrul de gravitație al succesului va fi constituit din utilizarea tehnologiei avansate și din crearea unui ecosistem digital care să scadă costurile, oferind în același timp produse și experiențe mai bune pentru clienți, adică acel avantaj competitiv care să le consacre instituțiilor financiare rolul în piață. Pe de alta parte însă, o permanentă observare a tendințelor de reglementare fiscală va ajuta la sincronizarea în continuare în privința raportărilor fiscale, dar și a relației deschise cu autoritățile în acest domeniu. Cu siguranță, digitalizarea (inclusiv fiscală) va urma un trend ascendent și, pentru contribuabili, va face diferența în continuare în anul care urmează.

În 2020, doar 19% dintre companiile multinaționale respondente în cadrul celui mai recent sondaj EY România pe teme de prețuri de transfer au raportat că au revizuit politica de prețuri de transfer – adică au modificat marja de profit țintă, costurile considerate sau alte aspecte ale metodologiei de stabilire a preturilor, deși mai bine de jumătate (52%) au raportat că pandemia a avut efecte negative asupra cifrei de afaceri sau asupra rezultatului operațional. Cele mai multe (81%) nu au ajustat principiile de calcul ale prețurilor aplicate tranzacțiilor cu societăți afiliate ale companiilor din România. În majoritatea cazurilor însă, nici revizuirea nu a fost formalizată în scris între părți cum ar fi fost de așteptat, pentru a putea susține mai departe aceste modificări în cadrul unei inspecții de prețuri de transfer.

”Având în vedere atenția deosebită acordată de autorități, în timpul inspecțiilor, verificării înțelegerilor contractuale între părți și furnizării de documente justificative în susținerea tranzacțiilor, amânarea procesului de colectare a evidențelor, capabile să susțină adoptarea unui comportament conform cu principiul valorii de piață la momentul efectuării tranzacțiilor cu părți afiliate, nu face decât să îngreuneze orice posibilitate a companiei de a-și susține poziția în cadrul unor inspecții viitoare”, avertizează Adrian Rus, Partener EY România, Liderul departamentului Prețuri de transfer.

Sondajul derulat de EY România în luna martie a acestui an mai arată că majoritatea companiilor respondente (57%) se așteaptă să întâmpine dificultăți în cadrul unei inspecții fiscale viitoare în domeniul prețurilor de transfer. Procentul este similar cu cel înregistrat în sondajele globale ale EY, semn că prețurile de transfer sunt un subiect comun de controverse fiscale atât în România, cât și la nivel mondial.

 Având în vedere că nu mai există inspecție fiscală fără verificarea domeniului prețurilor de transfer, dar și că un procent covârșitor din aceste inspecții se finalizează cu ajustări ale tranzacțiilor cu părți afiliate, considerăm că există un procent destul de mare de contribuabili care nu sunt familiarizați încă cu realitatea activității de inspecție fiscală. Firmele care nu anticipează astfel de dificultăți se regăsesc, în principal, în sectoare precum tehnologia informației, produse de larg consum, ospitalitate și agrement, industria farmaceutica sau petrol și gaze. ”Dacă luăm în considerare ajustările realizate de inspecția fiscală în ultimii ani, inclusiv în aceste domenii, considerăm această așteptare foarte optimistă. La asta se adaugă și anunțul autorităților de intensificare a activității de control în perioada imediat următoare. Ca atare, recomandăm o prudență sporită în această privință și pregătirea cât mai riguroasă pentru inspecțiile efectuate de ANAF în zona prețurilor de transfer, care înregistrează un grad semnificativ de analiză a multor informații specifice”, spune Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de litigii și controverse fiscale, Radu și Asociații SPRL.

Impactul crizei. În funcție de sectorul de activitate, pandemia a avut un impact diferit. Astfel, 52% dintre companiile respondente din România au raportat că pandemia a avut efecte negative asupra cifrei de afaceri sau asupra rezultatului operațional. Restul de 48% au indicat că pandemia fie nu a avut impact, fie că acesta a fost unul pozitiv pentru cifra de afaceri sau rezultatul operațional al companiei. Printre sectoarele care au resimțit un impact negativ al pandemiei regăsim industrii precum aeronautică/ apărare, agricultură, autovehicule, construcții și inginerie, transporturi și logistică. În rândul sectoarelor care fie nu au resimțit un impact specific, fie a fost unul pozitiv, se află cel bancar, al pieței de capital, media/ divertisment, produse de larg consum, tehnologia informației.

Măsuri de atenuare adoptate. Potrivit rezultatelor sondajului, companiile au apelat abia în ultimă instanță la disponibilizări, preferând șomajul tehnic și reducerea pachetelor salariale – 70% dintre respondenți. Doar 30% au apelat la măsuri severe, precum disponibilizări sau concedii fără plată. Mai mult, dintre companiile sondate, 49% au indicat că nu au adoptat nicio măsură de reducere a costurilor cu personalul în contextul COVID-19, în această situație aflându-se companii din sectorul bancar, farmaceutic, petrol și gaze. ”Indiferent de efectul resimțit și de strategia adoptată, fiecare companie trebuie să fie pregătită să argumenteze măsurile adoptate, impactul specific al acestora în zona prețurilor de transfer, precum și contextul propriu de afaceri în eventualitatea unui control fiscal cu privire la rezultatul anului 2020”, avertizează Adrian Rus.

 Factori de risc. Indiferent de sectorul lor de activitate, companiile locale respondente consideră că principalii factori de risc în eventualitatea unui control de prețuri de transfer țin, în proporție de 62%, de aspecte privind rezultatul companiei și politica de prețuri de transfer aplicată (de ex. scăderea marjei, ajustări periodice de prețuri de transfer), 32% cred că provin din documentarea deficitară a tranzacțiilor/ circumstanțelor și, sub 6%, de substanța tranzacțiilor. ”În acest sens, am observat chiar că un număr semnificativ de respondenți au indicat că nu își evaluează periodic rezultatele financiare pentru respectarea politicilor de prețuri de transfer”, a comentat Adrian Rus. ” În acest context, devine evident cât de importantă este monitorizarea politicilor de prețuri de transfer aplicate efectiv, ca și a rezultatelor obținute din tranzacțiile cu părți afiliate, în vederea administrării eficiente a riscurilor asociate prețurilor de transfer. Nu trebuie ignorată nici oportunitatea de a efectua ajustări proactive de prețuri de transfer în vederea conformării voluntare și reducerii controverselor cu autoritățile fiscale pe parcursul inspecțiilor și ulterior”, recomandă Adrian Rus.

Noi tranzacții. Finanțările și alocările de costuri adiționale intragrup au reprezentat cele mai numeroase tranzacții noi realizate de către 30% dintre companiile respondente. Totodată, companiile mici, cu o cifră de afaceri de sub 50 de milioane de euro, au raportat o varietate chiar mai mare a tipurilor de tranzacții noi cu societăți afiliate efectuate în 2020 față de celelalte societăți, indicând, spre exemplu, diverse alte tranzacții, precum servicii cu caracter excepțional, acordarea de finanțare, transferuri de stocuri/ echipamente cu caracter excepțional.

”Deși de înțeles, astfel de tranzacții noi efectuate în 2020 vin să sporească subiectele posibile de controverse cu autoritățile în controale fiscale pe partea de prețuri de transfer. Urmează să vedem cum vor fi abordate acestea în inspecții, luând de asemenea în calcul îndrumările în materie de prețuri de transfer emise de OCDE  în contextul pandemiei, dar este greu de anticipat măsura în care se vor respecta”, a explicat Adrian Rus.

Utilizarea mijloacelor de suspendare. Studiul EY reliefează o utilizare extrem de redusă a mijloacelor ce permit suspendarea executării silite a sumelor impuse suplimentar de ANAF, doar 1,8% din participanți oferind scrisori de garanție bancară și niciunul apelând la instanțele judecătorești în vederea suspendării executării. ”Această constatare poate să confirme că beneficiile utilizării instrumentelor alternative de suspendare sunt încă insuficient de bine cunoscute de companiile din România, pentru că, deși de cele mai multe ori nu sunt de acord cu ajustările de preturi de transfer, iar efortul financiar necesar pentru stingerea sumelor impuse este unul deosebit, contribuabilii preferă totuși să plătească. Cu toate acestea, credem că amnistia fiscală acordată în această perioadă a influențat în mod semnificativ decizia contribuabililor de a plăti în loc de a suspenda actele de impunere”, explică Emanuel Băncilă.

În concluzie, rezultatele acestui sondaj subliniază atenția din ce în ce mai mare pe care o acordă companiile tranzacțiilor cu părți afiliate și prețurilor de transfer ca zonă de risc în inspecțiile fiscale. În situația în care autoritățile fiscale au declarat că se concentrează asupra prețurilor de transfer, este necesar ca și companiile să aibă o politică de prețuri de transfer bine definită, pentru susținerea acestor tranzacții. În același timp, să fie extrem de pregătite cu o documentație adecvată, mai ales că este dificil de anticipat la acest moment modul în care autoritățile fiscale vor verifica tranzacțiile efectuate cu societăți din grup în contextul pandemiei.

Autor: Andra Cașu, Partener Asociat EY, Lider al Departamentului de Business Tax Advisory

 Încurajarea conformării și digitalizarea ar putea fi răspunsul la demersurile administrației fiscale de a obține cu adevărat rezultate. Cel puțin aceasta pare să fie concluzia dacă ne uităm la încasările realizate în urma măsurilor de amnistie sau la bonificațiile acordate pentru stimularea plății. Concluzia este susținută și de cifre – un studiu EY România vorbește despre un minim istoric de 8% la diferența dintre procentul de conformare la declarare și cel de conformare la plată în 2019, anul unei amnistii. Prin digitalizare, Fiscul speră să scadă deficitul fiscal la TVA cu 10% până în 2024 și să crească cu 2,5% ponderea veniturilor colectate, așa cum se arată în strategia publică a ANAF. Totuși, în afara amnistiilor fiscale și a bonificațiilor, ce se mai poate face pentru întărirea colectării?

Administrațiile fiscale din întreaga lume se sprijină pe atitudinea proactivă a contribuabililor în raportarea și plata taxelor. Așa cum este și cazul ANAF, vorbim mai ales de completarea de către contribuabili a declarațiilor fiscale. Însă, nu există măsuri clare care să asigure administrațiile că se va întâmpla ce își doresc – contribuabilii să își plătească la timp și de bunăvoie taxele, adică să se conformeze cerințelor legale voluntar.

Pentru stimularea conformării, autoritățile fiscale pot apela, așa cum încurajează și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la anumite metode experimentate în alte țări care pot contribui la întărirea colectării. OCDE menționează în multiple rânduri aspecte legate de educarea contribuabililor și o bună comunicare a măsurilor, de servicii eficiente pentru plătitori, toate dublate de o bună cunoaștere a comportamentului contribuabilului și a motivelor care stau la baza deciziilor acestuia. Se vorbește astfel despre noțiunea de ”behavioural insights” – sau, în traducere, informații directe despre comportamentul contribuabilului. Este probabil un nou început de avut în vedere și în România privind psihologia contribuabilului.

Să colectezi mai mulți bani doar pentru că îți educi contribuabilii pare utopic din punct de vedere strict matematic. Dar, iată, există exemplele unor țări care dovedesc contrariul.

Astfel, Fiscul britanic (HMRC) a creat un program de educare a plătitorilor de taxe, prin intermediul unor animații distribuite pe social-media, care prezintă modele de formulare completate, însoțite de explicarea rubricilor și cum ar trebui să se răspundă întrebărilor din formularul de declarare a veniturilor, în cazul în care, de pildă, își schimbă locuința.

Fiscul francez, în schimb, a colaborat cu Ministerul Economiei și cu cel de Finanțe în crearea unei platforme în care explică modul în care sunt folosite taxele plătite de contribuabili. Pagina poate fi accesată din contul oricărui plătitor de impozite. Contribuabilii mai au la dispoziție și un simulator, pe care își pot calcula cu aproximație sumele de plată. Dincolo de spațiul european, de exemplu, Servicio de Impuestos Internos din Chile promovează completarea formularelor de impozitare prin intermediul și cu susținerea asociațiilor de oameni de afaceri.

Pentru o mai bună conformare, administrațiile fiscale din România ar putea să utilizeze noi modalități de interacțiune cu contribuabilii, o abordare comportamentală sau „conformarea prin colaborare”. Un bun exemplu în acest sens este cel al Norvegiei, care, apelând la metoda comportamentală, și-a crescut cu 25% nivelul raportării. Ceea ce a făcut a fost doar să trimită scrisori clasice, prin poștă, contribuabililor persoane fizice, în apropierea momentului în care aceștia ar fi trebuit să completeze declarațiile referitoare la imobilele sau investițiile deținute în afara țării. Experimentul a arătat că oamenii nu erau rău intenționați, ci că nu știau cum anume să realizeze raportarea. O altă concluzie trasă în urma acțiunii fiscului norvegian a fost aceea că nu trebuie desconsiderată nicio cale de a ajunge la grupurile vulnerabile – în cazul de față scrisoarea pe hârtie, dar și că mesajele nu trebuie să fie complicate, ci explicate cât mai clar.

Aici e util, însă, ca autoritățile noastre să aibă în vedere faptul că românii au un spirit latin, deschiderea lor fiind spre o comunicare cât mai caldă prin care să simtă că autorităților „le pasă”. În mod clar, adoptarea copy/paste a metodei norvegiene nu va garanta o funcționare 100%. Se poate avea în vedere însă specificul local adaptat la modul de gândire vestic, bazat pe disciplină, pentru cele mai bune rezultate.

Un argument în plus vine dinspre Albion: ceea ce a observat autoritatea fiscală britanică că funcționează, după ce a aplicat metoda comportamentală contribuabililor, a fost că oamenii reacționează la mesaje care le ating mândria, sentimentele de apartenență. HMRC a derulat o amplă campanie – telefoane, mesaje, emailuri, scrisori, care aveau un singur mesaj – ”9 din 10 contribuabili din localitatea dvs. își plătesc taxele la timp”. Norma socială a funcționat, dovadă fiind creșterea încasărilor de la 67,5% la 83%.

Pentru întărirea colectării, autoritățile au trimis alerte prin sms de tipul – ”Ați depășit termenul de plată. Puteți plăti azi fără penalizări” (în Irlanda) sau ”Ați completat incorect! Deducerea solicitată nu mai poate fi acordată!” (în Singapore). Cum se vede, identificarea stimulilor corecți, care pot influența contribuabilii, dă rezultate. Concluzia este că, pentru România, ar fi util ca autoritățile să identifice și să utilizeze stimulii comportamentali cei mai eficienți, eventual, folosind studiile psihologice existente, desfășurate de diverse instituții de marketing, din care să fie selectate informațiile utile pentru adaptarea comunicării pe filonul fiscal.

Crearea contului de plătitor și plata cât mai facilă a taxelor, de pe orice dispozitiv, reprezintă, de asemenea, un exemplu de bună practică. Pentru a se asigura că plățile au loc în cel mai eficient mod, administrațiile fiscale ar trebui să extindă metodele de plată electronice disponibile  contribuabililor. De exemplu, în unele state membre OCDE este posibil să se plătească mai multe taxe și prin intermediul unei aplicații pentru smartphone-uri.

Valoarea taxei datorate ar trebui să fie corectă de la început, pentru a evita situația în care contribuabilii să fie nevoiți să ceară și să aștepte rambursarea. În cazul rambursărilor, administrațiile fiscale trebuie să fie pregătite să le gestioneze cât mai repede, pentru a evita să-i pună pe contribuabili să aștepte mult și să sufere probleme cu fluxurile de numerar. În acest fel, pe principiul românesc care spune: „bine faci, bine găsești”, o disciplină constantă pe care o va impune comportamentul autorităților fiscale române se va reflecta, în timp, și asupra disciplinei contribuabililor, care, gradual, vor înțelege că etapele încasărilor şi rambursărilor bugetare sunt un perpetuum mobile, cu interes dual.

În România, declarațiile recente ale președintelui ANAF, Mirela Călugăreanu, privind digitalizarea instituției și îmbunătățirea serviciilor puse la dispoziția cetățeanului, dintre care implementarea proiectului SAF-T, deja demarată, arată pași pe un drum care ar putea duce la întărirea colectării. SAF-T împreună cu conectarea caselor de marcat și cu e-factura ar putea oferi statului date în timp real și ar contribui cu adevărat la reducerea evaziunii și întărirea colectării.

În sfârșit, și statul român pare să apeleze la digitalizare pentru colectare. Dar nu trebuie neglijate nici componenta comportamentală (cea mai importantă, după cum se vede), nici cea educațională (și contribuabilul român are nevoie să știe în termeni cât mai clari ce are de făcut, unde și cum poate să plătească) și nici cea legată de servicii (să poată plăti cât mai ușor). Dacă vom găsi pârghiile comportamentale corecte la care să răspundă – poate până la urmă tot facilități fiscale sau bonificații, o legislație mai modernă și simplificată, care să ușureze declararea și plata, vom vedea acea colectare optimizată, cum au reușit și țările luate acum drept model.

 Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Asistență fiscală și juridică, EY România

România a soluționat în 2019 mai puține proceduri de acord reciproc (MAP) decât în 2018, arată ultimul raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Prin comparație, în 2018, rata de soluționare a fost de 14%, iar în 2019 de doar 10,2%, procentul României situându-se sub media UE, de 33,7%. O rată de soluționare scăzută înregistrează și Ungaria (20%) și Polonia (21,13%). În plus, majoritatea spețelor rezolvate de România nu au eliminat dubla impunere.

Procedura de acord reciproc (MAP) reprezintă un mecanism de soluționare a litigiilor fiscale transfrontaliere, ce poate fi utilizat atunci când două jurisdicții (state) nu se pun de acord asupra interpretării sau aplicării unor reguli fiscale sau dispoziții ale Tratatului privind evitarea dublei impuneri. Pentru a înțelege miza acestor proceduri, trebuie să avem în vedere că dubla impunere internațională poate rezulta atunci când două administrații fiscale încearcă să impoziteze aceleași tranzacții sau activități. Altfel spus, fiecare stat încearcă să tragă către propriul buget banii din impozitele realizate de același contribuabil, trecându-l la baza sa impozabilă, în detrimentul celuilalt.

Acum, când competiția pentru atragerea de venituri fiscale este tot mai agresivă, din ce în ce mai multe state analizează cu atenție locul în care se impozitează tranzacțiile, în încercarea de a maximiza valoarea celor impozitate în statul respectiv.

Evident, direct afectate în această competiție sunt companiile, care plătesc impozit pentru aceeași tranzacție în două state diferite. Aici intervine procedura de acord reciproc, care pune statele la aceeași masă cu contribuabilul. Cum un stat poate avea un interes financiar mai mare decât celălalt, contribuabilul își poate găsi, astfel, un partener, care să îl sprijine în litigiul internațional.

În viitor, OECD își propune să vină și mai mult în sprijinul companiilor și să pună un accent și mai mare pe utilizarea acestor proceduri – dovadă și Instrumentul Multilateral pentru Modificarea Tratatelor de Evitare a Dublei Impuneri.

Pentru a produce efectele dorite pentru părțile implicate, companii și jurisdicții, această procedură trebuie să funcționeze cât mai eficient.

Dacă analizăm datele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), România încă mai are de lucru la eficientizarea soluționării procedurii de acord reciproc. Din șapte acorduri închise în anul 2019 în România, două s-au închis prin respingerea accesului la procedură, unul prin retragerea contribuabilului, iar altul a fost rezolvat intern (unilateral). Restul de trei acorduri soluționate, care vizau prețurile de transfer, nu au eliminat total dubla impunere. Prin urmare, din cele șapte acorduri, niciunul nu a reușit să elimine dubla impunere. În schimb, vecinii noștri, Polonia și Bulgaria, au avut mai multe cazuri rezolvate prin acord bilateral de eliminare completă a dublei impozitări.

În plus, dacă privim statistica OECD îndeaproape, constatăm că, per total, numărul de cazuri intrate în procedura de acord amiabil a crescut până la 2.700 în 2019, într-un ritm destul de accelerat, de aproximativ șapte proceduri inițiate în fiecare zi. De altfel, numărul cazurilor MAP aproape s-a dublat din 2016 și se așteaptă ca această tendință să continue, în ciuda crizei sanitare.

La nivel global, s-a înregistrat și o creștere a numărului de spețe soluționate – cu 70% mai multe în 2019 decât în 2016. În sfera prețurilor de transfer, autoritățile și-au mărit capacitatea de soluționare a procedurii de acord amiabil, închizând în 2019 cu 50% mai multe proceduri amiabile decât în 2016.

OECD mai spune că aproximativ 85% din MAP-urile încheiate pentru cazurile de prețuri de transfer în 2019 au rezolvat complet problema (comparativ cu 80% în 2018), iar timpul de soluționare a acestora a scăzut și el, până la o medie de 25 de luni.

În concluzie, ce ar fi de făcut? Tehnic, avem de recuperat atât decalajul privind rata de proceduri soluționate (de la 10,2% la 33,7 % media UE), cât și pe cel privind intervalul de timp în care se realizează soluționarea procedurilor (de la 86 de luni în Romania la 25 de luni, media OECD).

Dar, pentru a atinge acest nivel, este esențială implicarea autorităților fiscale din România în eficientizarea acestui proces și în derularea unui dialog cu alte state pe tema procedurii de acord reciproc.

Acest demers este important pentru buget (doar anul trecut, Fiscul a stabilit suplimentar în sarcina contribuabililor verificați, prin majorarea bazei impozabile, peste 166 de milioane de euro), pentru poziționarea noastră în raport cu alte state, dar, mai ales, pentru a da încredere companiilor, contribuabililor, că se pot obține rezultate reale și în România.

Companiile se confruntă cu presiuni economice complexe, iar prețurile de transfer rămân un element central, care pune în balanță pe de o parte povara fiscală și pe de cealaltă parte reducerea controverselor fiscale. Prețurile de transfer[1] pot afecta nu doar profitabilitatea și impozitul datorat statului, ci și fluxul de numerar al companiei, deciziile de investiții, modelul de afaceri sau indicatorii de performanță. În acest context, este posibil ca unele companii să traverseze această perioadă doar cu ”o umbrelă”, dar, pentru furtuna care urmează, trebuie demarate acțiuni mult mai consistente, consideră reprezentanții EY România.
Într-un dialog cu mediul de business pe tema “Prețurile de transfer în atenția autorităților fiscale – cum să gestionăm riscurile unei dispute fiscale?”, presiunea resimțită de companii vine din trei zone principale: noile cerințe ale Fiscului, modul de desfășurare a inspecției fiscale și cunoașterea drepturilor și obligațiilor legate de aceste controale.

Principalele idei și recomandări:

Adrian Rus, Partener, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România: ”Zona prețurilor de transfer capătă o importanță și mai mare, având în vedere potențialul său de reducere a deficitului bugetar, care tocmai a urcat la 96 de miliarde de lei, prin nivelul semnificativ al sumelor ce se pot colecta în urma inspecțiilor fiscale. Anul trecut, Fiscul a stabilit suplimentar în sarcina contribuabililor verificați, prin majorarea bazei impozabile, peste 166 de milioane de euro”.

Georgiana Iancu, Partener, Liderul Departamentului de Taxe indirecte, EY România semnalează faptul că introducerea în formularul de TVA 394 a obligației de raportare a tranzacțiilor cu afiliați poate fi interpretată ca un semnal de extindere a analizei de risc și asupra companiilor multinaționale. ”Cum văd autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate între persoane afiliate care fac parte din grupuri multinaționale? Pe scurt, că acestea sunt realizate la un preț inferior sau superior celui de piață, în detrimentul afiliaților români și, implicit, a bugetului general consolidat.  

Aproximativ o treime din veniturile atrase la bugetul de stat este reprezentă de taxele indirecte (TVA, accize, taxe vamale) și o pătrime este reprezentată doar de TVA. În același registru, TVA și accizele ocupă o pondere de 50% în total obligații suplimentare stabilite la contribuabilii persoane juridice. În acest context, este important să ne asigurăm că modul în care tratăm din perspectiva taxelor indirecte efectul unor ajustări de prețuri de transfer este de interes nu doar pentru buzunarul contribuabilului, dar și pentru cel al bugetului de stat”, consideră Georgiana Iancu.

Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de dispute și litigii fiscale, EY România: ”Din câte vedem în ultima perioadă, aproape fiecare inspecție fiscală care are ca obiect impozitul pe profit se finalizează cu sume suplimentare și, implicit, cu o dispută fiscală, care, de cele mai multe ori, se încheie cu o hotărâre judecătorească”.

Gabriela Băncescu, Director, Departamentul de Prețuri de Transfer, EY România privind desfășurarea unei inspecții fiscale în zona prețurilor de transfer: ”În ultimii ani, controalele autorităților fiscale, realizate în zona prețurilor de transfer, sunt foarte riguroase. Pentru a verifica dacă tranzacțiile sunt realizate la prețul corect, autoritățile analizează inclusiv selectarea părții testate, care poate fi compania din România, dar și partenerul din grup, modul de întocmire a studiilor de comparabilitate din perspectiva tuturor criteriilor aplicate, și, de multe ori, acțiunile autorităților duc la modificarea intervalului de referință la care se raportează rezultatul companiei testate”.

”Mai mult, vedem că autoritățile testează profitabilitatea obținută din tranzacțiile analizate. Nu este suficient să arătăm că politica de prețuri este una corectă, ci, mai important, trebuie să arătăm că rezultatele efectiv obținute se încadrează în intervalul de piață”, a subliniat Gabriela Băncescu.

Pentru a se asigura că dosarul de prețuri de transfer va trece cu bine de o inspecție fiscală, companiile care fac parte dintr-un grup trebuie să îl adapteze și actualizeze periodic, în așa fel încât să corespundă cerințelor din România, să verifice implementarea politicii de prețuri de transfer, să justifice rezultatele aferente perioadei de criză și să țină la îndemână documentația suport suplimentară.

Alex Slujitoru, Director la Radu și Asociații, firma de avocatură asociată EY, în legătură cu incidentele care pot apărea în timpul procedurilor inspecției fiscale – suspendarea inspecției, pentru a studia dosarele de prețuri de transfer sau suspendarea inspecției, fără însă ca activitatea de control să fie efectiv oprită, recomandă: ”Există o jurisprudență națională în care decizia de suspendare a inspecției, pentru studierea dosarului, este anulată. Dosarul de prețuri de transfer face obiectul inspecției. Nu poți suspenda inspecția ca să îndeplinești obiectul inspecției. Contribuabilii aflați într-o astfel de situație ar trebui să atace această suspendare și să o invalideze. Ei trebuie să se asigure că perioada de suspendare va fi luată în calculul duratei finale a inspecției fiscale și că orice decizie luată cu depășirea intervalului maxim de inspecției poate fi invalidată”.

În ceea ce privește suspendarea fără ca activitatea de control să fie oprită – adică inspectorii să continue să solicite documente etc., se consideră că niciun contribuabil nu poate fi obligat să ofere informații pe perioada suspendării.

Există și alternative la un litigiu național, care ar avea, între principalele inconveniente pe acelea că durează mult, iar jurisprudența este limitată. Aceasta ar fi, așa cum a explicat Alex Slujitoru, procedura amiabilă în baza convențiilor pentru eliminarea dublei impuneri, în baza Convenției de Arbitraj a UE sau în baza unei Directive a Consiliului privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, în decursul anului 2019, ANAF a finalizat doar trei proceduri amiabile cu alte state, în vreme ce 61 se află în lucru, în diferite stadii de soluționare.

Din perspectiva valorii în vamă, deloc de neglijat este și impactul relațiilor între părțile dintr-un grup, consideră Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, EY România. ”În ultimul an, am sesizat un număr mare de decizii ale Curții Europene de Justiție legate de nevoia de adăugare în valoarea în vamă a mărfurilor importate a redevențelor plătite către părțile afiliate. Iar tratamentul ajustărilor de prețuri de transfer, din perspectiva valorii în vamă, încă necesită reglaje fine, în funcție de tipul de adaptare dorit – bazat pe cost sau pe marjă de profit, simplist vorbind”, a conchis Mihai Petre.

[1] Prețurile de transfer sunt prețurile la care se derulează tranzacțiile între companiile din cadrul aceluiași grup, care trebuie să fie echivalente cu prețurile la care ar fi fost încheiată o tranzacție similară între părți independente, în condiții economice comparabile. Dacă prețul tranzacției între afiliați nu este în ”intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate, afectând astfel impozitele și taxele plătite.

Taxele salariale, precum impozitul pe venit și contribuțiile sociale, fac din ce în ce mai des obiectul inspecțiilor fiscale. Companiile trebuie să stabilească proceduri clare, să documenteze și să justifice cu atenție tratamentele fiscale ale tuturor relațiilor contractuale, fie că vorbim despre telemuncă, pachete de beneficii sau diurnă, pentru a nu atrage recalificarea veniturilor și plata unor penalități importante, au subliniat reprezentanții EY în cadrul evenimentului ”Tu cu ce viteză iei virajul? O echipă pentru circuitul personalului transfrontalier al lui 2021”, în care au dezbătut împreună cu reprezentanții mediului de business o serie de probleme legate de munca de oriunde, detașări, noile pachete de beneficii sau Gig economy.

 ”Înainte de pandemie, majoritatea angajatorilor erau preocupați să asigure angajaților cât mai multe și mai inventive beneficii. Acum, acestea au devenit redundante, iar angajatorii se văd nevoiți să se adapteze la noua realitate. În încercarea de a-și păstra angajații motivați și productivi, este posibil ca angajatorii să nu mai ia în calcul și tratamentele fiscale ale noilor pachete de beneficii”, a avertizat Corina Mîndoiu, Partener Asociat, departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, EY România.

Majoritatea noilor pachete de beneficii vizează implementarea unui program de muncă flexibil, achiziția de mobilier sau de echipamente tehnologice, pentru care angajatorii au apelat și la ajutorul de 2500 lei, reînnoirea abonamentelor și asigurărilor medicale sau training-uri variate, care se concentrează mai ales pe utilizarea tehnologiei – cum să conduci o ședință cu colegii sau clienții în online, well-being și parenting. De asemenea, o parte dintre angajatori au contractat servicii de taximetrie pentru angajații fără mașină de serviciu, astfel încât să nu circule cu transportul în comun și să le asigure un grad mai mare de siguranță.

Tot legat de beneficii, având în vedere că se apropie Crăciunul, e important ca angajatorii să nu scape din vedere tratamentul fiscal, indiferent cum aleg să-și răsplătească angajații – o petrecere on-line sau un concert personalizat. ”Sunt convinsă că această zonă de beneficii va fi un punct important pe agenda inspecțiilor fiscale”, a adăugat Corina Mîndoiu.

Lucrul cu subcontractorii (freelance-rii organizați ca PFA/PFI sau microîntreprinderi) a primit un impuls neașteptat în pandemie, iar această tendință va continua. În acest context, companiile  trebuie să se asigure că nu plătesc un preț ”fiscal”. Dacă, aparent, munca cu gig workers aduce doar avantaje (flexibilitate, nu presupune existența unui pachet de beneficii, foarte posibil costuri mai mici decât cele înregistrare cu un angajat, lucrează de acasă oricum) este posibil ca eventualele inspecții fiscale să considere că este o activitate dependentă și, prin urmare, să recalifice veniturile și să stabilească obligații mari de plată.

 ”Mobilitatea personalului este la o scară fără precedent în aceste luni și tot mai multe companii primesc din partea angajaților solicitări de a lucra de oriunde, chiar și din altă țară. Pe fondul noilor schimbări legate de carantină, nevoi personale, limitarea călătoriilor, companiile sunt nevoite să se acomodeze cu rapiditate”, a precizat Inga Țîgai, Director, Tehnologie și Transformare Fiscală, EY Europa de Sud-Est.

Prin urmare, ceea ce în trecut se planifica cu grijă și cumpătare, acum se petrece într-o maniera pompieristică. Implicații legate de statul unde angajatul își desfășoară activitățile, evitarea dublei impozitări, riscul de sediu permanent în celălalt stat, se reflectă invariabil într-un volum de muncă sporit pentru departamentele financiare sau de resurse umane.

”Pentru a reduce această corvoadă administrativă și a minimiza riscul ca deciziile, chiar bune, să fie luate prea târziu, companiile trebuie să identifice tehnologiile și soluțiile interactive, care să preia aspectele legate de trasabilitatea angajaților și de alertare asupra riscurilor fiscale. Un tax mobility tracker sau un ChatBot sunt soluții facile și relativ ieftin de adoptat”, a exemplificat Inga Tîgai.

În cazul personalului cu rol regional, analizele care s-au efectuat în trecut trebuie revăzute prin prisma noii realități, cum ar fi, de exemplu, dacă respectivul personal nu mai efectuează deplasări de afaceri sau angajații au ales o altă țară din care să-și desfășoare activitatea la distanță, chiar și temporar.

  ”În prezent, companiile folosesc deja un mix de forță de muncă compus din: angajați permanenți, temporari, lucrători mobili (cei detașați din alte jurisdicții), colaboratori externi (de exemplu, sub-contractori), precum și soluții de automatizare inteligentă (de exemplu, Robotic Process Automation – RPA”). În consecință, modelele de taxare trebuie modificate astfel încât să poată acoperi această nouă realitate de pe piața forței de muncă și, în același timp, să asigure colectarea de venituri pentru sistemele publice”, a subliniat Claudia Sofianu, Lider CESA, departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, EY România.

În privința noutăților legislative privind detașările și remunerațiile angajaților, un aspect important pe care trebuie să îl cunoască angajatorii români care detașează salariați pe teritoriul UE este obligația de a-și informa în scris salariații, anterior detașării, cu privire la elementele constitutive ale remunerației și nivelul lor, indemnizația specifică detașării precum și cheltuielile generate de detașare.

  ”Pe lângă aceste informații, documentația de detașare trebuie să cuprindă și informațiile prevăzute de art. 18 (1) Codul Muncii: durata detașării, moneda în care se va plăti salariul și modalitatea de plată, reglementări principale din legislația muncii din acea țară, condițiile de climă și de repatriere”, a punctat Anca Atanasiu, Managing Associate în cadrul Radu și Asociații SPRL. Toate aceste documente trebuie să poată fi furnizate autorităților competente din țara gazdă, în cazul unui control.

 Având în vedere că verificările fiscale derulate de autorități sunt în creștere, ca și schimbul de informații între state, potențialele sancțiuni, precum și riscul reputațional, vor spori vigilența angajatorilor și îi vor face mai atenți la obligațiile pe care le au în zona de impozit pe venit și contribuții sociale. ”Un control se poate iniția nu doar pentru impozitul pe profit, TVA, prețuri de transfer, care au fost cele mai frecvente până acum, ci și pentru impozitul pe venit și contribuții sociale, cele din urmă și la solicitarea expresă a autorităților din țara de origine a angajatului, atunci când vorbim de detașați”, a subliniat Stela Andrei, Partener Asociat în departamentul de Asistență fiscală și juridică al EY România.

Pentru a trece cu bine peste un control, ar fi indicat ca angajatorii să prezinte toate documentele justificative. De exemplu, în cazul detașaților în România, ar trebui prezentat contractul de servicii, facturile aferente, detalierea și descrierea activităților prestate, contractul de detașare, calculul și justificarea tratamentului fiscal aplicat veniturilor salariale (care pot fi verificate și în contextul sumelor facturate), declarațiile depuse de către persoanele detașate și dovada plații obligațiilor fiscale, formularul A1 și validitatea acestuia (în situația în care detașatul a rămas asigurat în sistemul de securitate socială din statul de origine), poate chiar și pontajul.

„În cazul formularului A1 pentru angajații români care călătoresc în scop de afaceri de scurtă durată, chiar și de câteva zile, dacă acesta nu poată fi obținut în timp util, dovada solicitării ar putea fi suficientă pentru a reduce riscul unor implicații negative”, a adăugat Stela Andrei.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Salariile minime în statele membre ale Uniunii Europene (UE) au variat de la 312 EUR la 2,142 EUR în luna ianuarie 2020, conform datelor Eurostat. În România, salariul minim este de 2.230 lei, adică, aproximativ, 460 EUR, care ne poziționează mult sub media europeană.

Încă de la începutul anului, UE a cochetat cu ideea de a introduce un salariu minim la nivelul statelor membre și, în acest sens, a fost lansată o consultare cu părțile interesate, menită să vină cu o propunere concretă până în toamna acestui an.

Nicolas Schmit, Comisarul UE pentru locuri de muncă și drepturi sociale a declarat la începutul anului că oamenii „trebuie să fie plătiți pentru munca lor pentru a duce o viață decentă” – el fiind și promotorul acestei inițiative.

În general, orice perioadă de criză produce inegalități în rândul oamenilor. În contextul generat de Covid-19, impactul măsurilor luate de state, cum ar fi distanțarea socială, șomajul tehnic, închiderea unor activități a avut ca urmări un declin al economiilor, iar aceste elemente produc inegalități în rândul oamenilor.

Comisia Europeană (CE) nu a renunțat la ideea salariilor minime, prin care să se asigure că lucrătorii din UE își câștigă un trai decent. Mai mult, CE este de părere că un venit minim este crucial pentru relansarea economiilor statelor membre în urma acestei pandemii.

În acest context, pe 3 iunie s-a lansat o nouă rundă de consultări cu partenerii sociali în ceea ce privește salariul minim la nivelul UE. Acum, Comisia are în vedere atât instrumente obligatorii (directive), cât și non-obligatorii (recomandări ale Consiliului European) pentru o inițiativă a salariului minim în statele membre ale UE, iar punerea în aplicare ar fi la latitudinea guvernelor. Această abordare este efectul diferențelor din cadrele naționale. Spre exemplu, în statele membre nordice, salariul minim este rezultatul negocierii colective, în timp ce în alte state, precum România, standardul minim este stabilit de guvern.

Obiectivul acestei inițiative nu este de a impune un salariu minim sau de a armoniza abordarea diferitelor state membre, ci de a asigura un cadru pentru o remunerație echitabilă, obiectivul fundamental fiind acela ca toți cetățenii UE să poată beneficia de protecție prin salariul minim. Un salariu minim adecvat ar trebui să-i ajute pe cei cu salarii mici să urce scara de venituri. Un studiu al Eurofound susține că introducerea unui nivel al salariului minim de 60% din salariul mediu național ar crește considerabil câștigul persoanelor cu venituri mici care lucrează în majoritatea statelor membre ale UE.

În conformitate cu Tratatul Fundamental al UE, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, CE trebuie să consulte părțile interesate cu privire la posibila direcție a acțiunii Uniunii. Prin urmare, consultarea publică inițiată are acum scopul de a colecta opinii, iar ulterior să se creeze cadrul legislativ.

În concluzie, deși introducerea unui salariu minim la nivelul statelor membre ale UE părea acum mai puțin de un an un subiect utopic, ca urmare a contextului creat de COVID-19, care a afectat în special sectoarele cu o pondere mai mare a lucrătorilor cu salarii mici, precum retail și turism, această idee a prins și mai multă viteză și se văd inițiativele CE în acest sens. Pe lângă beneficiul de a reduce inegalitățile între cetățeni, creșterea salariului minim lărgește baza de impozitare, stimulează consumul intern și cererea, lucruri ce ajută la relansarea economiei. Astfel, consider că rolul salariilor minime pentru protejarea lucrătorilor cu salarii mici devine din ce în ce mai important și că acestea pot ajuta la susținerea cererii interne în timpul redresării economice, protejând în același timp locurile de muncă ale cetățenilor.