Autor: Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Impozit pe venit și contribuții sociale, Asistență Fiscală și Juridică, EY România 

După aproximativ trei ani de la momentul apariției sale, declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice rămâne un subiect fierbinte pentru contribuabili. În contextul în care responsabilitatea fiscală se mută, din ce în ce mai rapid, de la organul fiscal către contribuabili, am identificat câteva aspecte mai puțin văzute ale acestei declarații.

Prelungirea termenului de raportare și plată, de tratat cu prudență și rigoare

 În primul rând, remarcăm faptul că termenul de raportare și de plată de 15 martie stabilit de autorități a fost și în acest an prelungit. Așadar, deși, conform prevederilor fiscale, termenul de depunere a „Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice” pentru anul fiscal 2019 era 15 martie 2020, acesta a fost prelungit până la data de 25 mai 2020.

Această mișcare a autorităților a fost primită ca o gură de oxigen de către unii contribuabili, iar pentru alții a devenit chiar un motiv de “relaxare”. Deși prelungirea termenului de raportare fiscală și de plată a obligațiilor fiscale aferente poate oferi impresia unei astfel de relaxări la nivel mental, suntem însă pe mai departe de părere că, din punct de vedere procedural, declarația unică trebuie să rămână, din mai multe considerente, un subiect de interes sporit în rândul contribuabililor. Încercăm să enumerăm câteva dintre aceste aspecte în cele ce urmează.

Procesul în ansamblul său, coroborat cu extinderea termenului limită declarativ și al celui de plată al obligațiilor fiscale, a suferit câteva modificări, unele putând fi considerate chiar îmbunătățiri substanțiale. De exemplu, s-a realizat o mult mai mare „flexibilizare” a procesului declarativ prin extinderea modalităților de înregistrare a declarației fiscale (atât în format fizic – metoda clasică, pe hârtie, cât și prin mijloace electronice la distanță – ex. prin încărcarea declarației în format “.pdf intelligent” în contul de SPV sau pe portalul e-guvernare, utilizând semnătura electronică autorizată) și prin introducerea mecanismului de autoimpunere la contribuabil.

Toate aceste facilități administrativ-procedurale (deși unele încă mai necesită perfecționări) oferă un mic confort contribuabililor persoane fizice, în primul rând prin prisma existenței unui flux aparent mult mai ușor de gestionat.

La toate acestea se mai poate adăuga și faptul că, prin Ordinul 2.098, publicat în vara anului 2019, autoritățile au majorat și limitele plafoanelor pentru care se pot institui popriri ale conturilor bancare în cazul existenței unor somații de plată pentru obligații fiscale restante (de la 100 lei, la 2.000 lei), astfel că și neplăcerile provocate de blocarea conturilor bancare s-au mai diminuat.

Cu toate acestea, persoanele fizice vizate trebuie să fie și mai prudente de acum înainte și să acționeze preventiv și în conformitate cu prevederile fiscale în vigoare. Prin aceste modificări, responsabilitatea fiscală se mută, în fapt, de la organul fiscal către contribuabili.

Este din ce în ce mai clar că vigilența autorităților fiscale se va concentra cel mai probabil, în viitorul apropiat, pe creșterea numărului de acțiuni de control și verificări la adresa persoanelor fizice – contribuabili.

La această concluzie contribuie și implementarea principiului autoimpunerii, prin care contribuabilul persoană fizică este nevoit să își calculeze singur toate taxele aferente veniturilor realizate și implicit să își efectueze plata obligațiilor fiscale aferente în baza propriei judecăți. Prin urmare, contribuabilul trebuie să aleagă cu atenție tipurile și sursele de venit, modul de calcul și determinare a impozitului aferent și, totodată, să analizeze și să determine dacă nu cumva datorează și contribuție de asigurări sociale de sănătate, în anumite condiții.

În acest cadru oarecum mai relaxat, când observăm că interacțiunea directă cu inspectorii ANAF devine mult mai redusă decât în trecut (în principiu, fiindcă nu mai este necesară), devine chiar mai important să fim și mai riguroși, deoarece în majoritatea etapelor procedurale (de pregătire, calculare, înregistrare și evaluare a obligațiilor fiscale), responsabilitatea ne aparține, în calitate de contribuabil. În același timp, apetitul pentru auto-educare fiscală ar trebui să crească, implicit să deprindem obiceiul de a ne informa mult mai des și mai activ decât o făceam în anii trecuți, când așteptam deciziile de impunere prin poștă.

Este din ce în ce mai clar că vigilența autorităților fiscale se va concentra cel mai probabil, în viitorul apropiat, pe creșterea numărului de acțiuni de control și verificări la adresa persoanelor fizice – contribuabili.

Stabilire din oficiu, de către ANAF, a impozitului anual datorat

În această privință, autoritățile au efectuat un prim pas de natură legislativă, prin adoptarea destul de recentă, pe 6 noiembrie 2019, prin Ordinul nr. 2.862/2019, a procedurii care reglementează condițiile în care autoritățile pot stabili din oficiu impozitul anual pe veniturile persoanelor fizice. Prin intermediul acesteia, organul fiscal competent va putea să evalueze obligațiile fiscale ale persoanei fizice și să instituie din oficiu, în cazul celor care nu depun declarația anuală de impunere, impozitul pe venitul net anual impozabil/impozitul anual datorat, pe fiecare sursă și categorie de venit.

Spre exemplu, ca urmare a acestei noi proceduri, ANAF poate colecta și centraliza informațiile despre persoanele fizice vizate pe baza datelor existente în evidența fiscală constituită din informațiile declarate de contribuabili, plătitorii de venituri sau intermediari, după caz, în funcție de natura venitului realizat, precum și din schimbul de informații cu autorități fiscale din străinătate (ex. prin intermediul aplicației informatice naționale „Automatic Exchange of Information”).

Conform prevederilor Ordinului 2.862, această procedură de analiză se va aplica începând cu raportările efectuate pentru veniturile anului fiscal 2018, iar ca surse de colectare a datelor, ANAF va utiliza o bază de date ce se constituie din (nefiind o listă exhaustivă):

• declarațiile unice privind impozitul pe venit estimat și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice;
• formularul 260 – deciziile de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit/impozitul anual datorat, emise pentru anii anteriori;
• formularul 220 – declarațiile privind veniturile estimate/norma de venit depuse pentru anul 2017;
• formularul 205 – declarațiile informative privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit, depuse pentru anul 2018;
• informațiile de la terți obținute pe baza declarațiilor fiscale sau în baza schimbului de informații și informațiile obținute în baza “Automatic Exchange of Information”;
• formularul 240 – declarațiile anuale de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, depuse pentru anul de impunere.

Cu toate că pe parcursul acestui proces, ANAF va comunica cu contribuabilii vizați pe care îi va notifica în scris, este de evitat inițierea unei astfel de proceduri de stabilire din oficiu a impozitului anual datorat. Există riscul să fie imputate obligații fiscale mai mari decât cele pe care le-ar fi datorat în mod normal contribuabilul. Autoritățile vor stabili atât baza de calcul, cât și impozitul datorat prin prisma unor informații colectate din diferite surse auxiliare, deci nu neapărat prin prisma unor informații actuale, certe și finale.

Prin urmare, devine esențială păstrarea într-o arhivă personală a tuturor documentelor justificative utilizate la pregătirea declarației unice, cât și a celor care pot demonstra corectitudinea modului de calcul și de întocmire a acesteia (ex. dovezi ale încasării venitului, dovezi de plată a taxelor din statele cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, contracte, ex. de închiriere, de prestări servicii etc., certificate de rezidență fiscală, certificate de acoperire în sistemul de asigurări sociale, sau orice alte documente care stau la baza întocmirii declarației fiscale).

Astfel de documente sunt foarte importante pentru categoriile de venituri unde determinarea impozitului pe venit se realizează în sistem real pe baza datelor din contabilitate, sau în baza normelor anuale de venit.

Impozitarea veniturilor din închirierea în scop turistic a locuințelor din patrimoniul personal

Pe măsură ce România a devenit o țintă turistică tot mai căutată, iar dezvoltarea rapidă a tehnologiei a permis apariția unor noi activități generatoare de venituri personale (ex. apariția unei multitudini de platforme on-line prin care inclusiv persoanele fizice își pot închiria locuințele în scop turistic, chiar și de scurtă durată), o speță aparte poate fi închirierea în scop turistic a unor locuințe din patrimoniul personal. În acest caz, modalitatea de impunere este determinată în primul rând de un criteriu cantitativ, anume, dacă persoana fizică închiriază mai mult sau mai puțin de 5 camere în cursul anului fiscal. În funcție de acest criteriu și de încadrarea venitului aferent în categoria corespunzătoare, contribuabilul trebuie să știe că există obligații de calcul și de raportare specifice și distincte.

Codul fiscal prevede că, în cazul în care, în cursul anului fiscal, contribuabilii realizează venituri din închirierea unui număr mai mare de 5 camere, aceștia sunt obligați să notifice organului fiscal competent evenimentul, respectiv depășirea numărului de 5 camere de închiriat, prin depunerea declarației unice în termen de 30 de zile de la data producerii acestuia.

Un alt aspect care poate părea banal la prima vedere, dar care are implicații fiscale de luat în seamă în cazul în care nu este bine documentat sau corect raportat către autorități, este situația (comună, de altfel) în care o locuința se află în proprietatea mai multor persoane fizice (ex. apartament deținut în coproprietate de ambii soți etc.), dar venitul generat ca urmare a închirierii este raportat doar pe numele uneia dintre persoane.

Este cunoscut faptul că, în funcție de valoarea venitului realizat (cumulat din mai multe surse), se poate datora chiar și contribuție de asigurări sociale de sănătate, dar datele problemei se pot schimba în cazul în care ambii soți ar fi fost beneficiari de venit, iar cuantumul generat de fiecare în parte ar depăși plafonul prevăzut de lege pentru plata cotei de CASS. Așadar, există riscul ca o astfel de inadvertență să conducă la o reclasificare din partea organului fiscal și, implicit, posibilitatea ca pentru ambii proprietari ai locuinței să rezulte obligații fiscale. Dacă impozitul pe venit ar putea fi alocat în proporție de 50%-50% sau în alte proporții, pe baza cotei-parte deținute de fiecare din proprietatea imobilului respectiv, din perspectiva cotei de CASS, lucrurile ar putea să stea altfel și anume ca ambii proprietari să datoreze contribuția la sănătate. Adițional, potențiale penalități de neraportare sau penalități de întârziere ar putea fi adăugate.

Procedura de “deregistrare fiscală”

 O altă situație pe care contribuabilul român ar trebui să o aibă în vedere și pe care să o abordeze în conformitate cu prevederile legislației în vigoare (mai ales în cazul celor plecați în străinătate care și-au stabilit reședința și inclusiv rezidența acolo), este așa-zisa procedură de “deregistrare fiscală”.

Mai exact, aceasta presupune ca persoanele fizice care părăsesc țara pentru o perioadă mai mare de 183 de zile să depună la ANAF un chestionar de stabilire/clarificare a rezidenței fiscale la plecarea din România.

În baza acestei proceduri – obligatorie, conform legii – administrația fiscală poate determina dacă persoana fizică respectivă mai păstrează obligații de raportare fiscală în România sau nu. Exceptând veniturile care își au sursa în România (ex. venituri din chirii, dobânzi la un cont bancar din România, activități independente realizate în România etc.) există multe alte situații în care, dacă ”deregistrarea fiscală” este realizată la timp, raportarea veniturilor mondiale nu ar mai fi obligatorie în România deoarece persoana fizică nu ar mai avea statut de rezident fiscal român în baza de date a ANAF.

În situația contrară, în care respectiva persoană nu își îndeplinește această obligație de ”deregistrare” și realizează venituri private din străinătate (spre exemplu venituri din investiții: dobânzi, dividende, câștiguri de capital etc.) există riscul ca ANAF, inclusiv prin intermediul sistemului automat de schimb de informații cu autoritățile fiscale din alte state, să instituie din oficiu taxe pe veniturile respective.

Astfel, persoana fizică se poate regăsi în situația neplăcută și nedorită de a fi dublu impozitată, cu toate că România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri cu multe state, atât membre UE, cât și non-UE, iar o astfel de acțiune ar fi putut fi evitată / prevenită din timp.

În concluzie, deși contribuabilii au la dispoziție mult mai multe opțiuni și metode de a-și raporta către autorități veniturile realizate, iar sistemele de raportare devin din ce în ce mai digitalizate, aceștia nu trebuie să piardă din vedere faptul că, în subsidiar, aportul propriu și, implicit, responsabilitatea lor devin din ce în ce mai mari în relația cu autoritățile fiscale.

Condițiile echitabile de muncă sunt centrul unei economii de piață funcționale. Cetățenii se așteaptă ca Uniunea Europeană să le ofere niveluri ridicate de bunăstare, în timp ce economia se îndreaptă către modele de creștere mai ecologice și mai digitalizate. Veniturile adecvate sunt esențiale pentru asigurarea condițiilor de muncă echitabile și a nivelului de trai decent pentru angajații europeni. Pentru a răspunde acestei provocări, la nivelul Uniunii Europene (UE), vor avea loc în perioada următoare discuții între Comisia Europeană (CE), mediul de afaceri și sindicate pentru a introduce un salariu minim și echitabil pentru toți angajații din UE. Perioada de consultare a început deja în ianuarie 2020 și va dura aproximativ șase săptămâni. Rezultatele urmează să se concretizeze într-o propunere care va fi prezentată în vara acestui an și încorporată într-un plan de acțiune ce va fi publicat în 2021.

Această propunere are scopul de a stabili o formulă de calcul a salariului minim la nivel european și nu va reprezenta o sumă anume, întrucât diferențele între salariile minime actuale în statele membre UE sunt considerabile. Mai exact, salariul minim va fi stabilit într-un mod transparent și previzibil în conformitate cu practicile naționale și respectând autonomia partenerilor sociali.

După cum se știe, în România, salariul minim se situează mult sub media salariilor statelor membre. Dacă ne uităm la datele Eurostat, la 1 iulie 2019, salariile minime lunare variau considerabil între statele membre, de la 286 euro în Bulgaria, la 2.071 euro în Luxemburg, media europeană fiind de 932 euro. Important de menționat este că pentru statele membre UE, care nu se află în zona euro, precum Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și România, nivelul salariilor minime este influențat de cursurile de schimb utilizate pentru a converti moneda națională la euro.

Îngrijorător pentru România este și proporția angajaților care câștigă salariul minim. Datele prezentate de CE ne arată că ponderea lucrătorilor care câștigă salariul minim în UE este estimată la niveluri care variază de la sub 5% (de exemplu, în Malta, Belgia, Cehia) până la aproximativ 25% (în România). Observăm, astfel, că ocupăm ultima poziție în rândul statelor membre în ceea ce privește proporția angajaților care au fost plătiți cu salariul minim la nivel național.

Într-o lume în care munca nu poate fi garantată, și care, de cele mai multe ori, nu este capabilă să acopere nevoile umane de bază (hrană, locuință, sănătate, educație), există din ce în ce mai mulți susținători ai venitului de bază garantat. Deși la acest moment pare un subiect utopic, consider că merită să fie dezbătut.

Se urmărește, astfel, stabilirea unui cadru pentru determinarea salariului minim la nivel european, mai exact, se are în vedere calcularea acestuia la aproximativ 60% din salariul mediu din statele membre. Datele Institutului Național de Statistică din noiembrie 2019 ne arătau că, în România, salariul mediu net era de aproximativ 3.200 de lei, în timp ce salariul minim pe economie era de 1.160 de lei, acesta din urmă reprezentând 36% din salariul mediu. În acest context, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să crească cu 760 de lei, ajungând la 1.920 lei net. Potrivit însă prevederilor legale, în 2020, salariul minim brut pe economie este stabilit la 2.230 lei, ceea ce ar însemna un salariu net de 1.346 lei. Legea bugetului stabilește un salariu mediu brut de 5.429 lei, adică 3.176 lei net. În acest context, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să crească cu 559 lei, ajungând la 1.905 lei net (pentru această analiză nu am luat în calcul salariul diferențiat).

La nivelul angajatorilor, creșterea salariului minim s-ar transpune într-o ușoară creștere a costurilor cu angajații. În condițiile în care costurile salariale în UE ar crește considerabil, un efect pe care am putea să îl vedem este migrarea companiilor în alte state non-UE cu un cost favorabil al forței de muncă . Însă, trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul în care o companie decide să facă o investiție sau o dezinvestiție, costurile salariale nu sunt singurul factor de analizat.

La o primă vedere, pentru angajați, o creștere a salariului minim ar presupune venituri mai mari și un nivel al bunăstării mai mare. Totuși, acest lucru este înșelător, întrucât în acest context va crește și rata inflației ce se va resimți în prețul produselor și al serviciilor. Mai mult, în anumite cazuri, creșterea salariului minim va determina o scădere a beneficiilor sociale pentru că nu s-ar mai îndeplini criteriile de eligibilitate pentru anumite forme de sprijin. Din punctul meu de vedere, doar creșterea salariului minim nu va însemna neapărat și reducerea inegalității între cei cu salarii mari și cei cu salarii mici și nu va îmbunătăți considerabil nivelul de trai al oamenilor. Problema inegalității este amplă și pentru a o aborda este nevoie de o întreagă serie de politici publice și de măsuri.

Creșterea salariului minim este una dintre acestea, însă nu este singura soluție. Studii recente[1] [2]au demonstrat că politicile care încurajează rate mai mari de economisire și reducerea costurilor de construcție pentru gospodării pot oferi o mai bună securitate economică familiilor aflate în dificultate. În plus, este imperativ ca cetățenii să aibă acces facil la educație și la programe de formare profesională. Investițiile în capitalul uman reprezintă cea mai bună modalitate de a crește bunăstarea individuală și de a îmbunătăți forța de muncă. Echitatea în educație ar putea aduce un standard minim de bunăstare.

Având în vedere și revoluția digitală, un pas important pentru a ajuta forța de muncă să se pregătească pentru locurile de muncă ale viitorului va fi furnizarea de noi abilități necesare pentru a face față schimbărilor de pe piața muncii. Ca atare, angajatorii vor trebui să investească mai mult în formarea angajaților lor. În plus, guvernele lumii să găsească o soluție și să stimuleze aceste investiții în capitalul uman. Astfel de stimulente ar putea acoperi, printre altele, cheltuielile cu pregătirea și educația.

În concluzie, salut ideea de a introduce un salariu minim la nivelul statelor membre, însă, pentru a-și atinge scopul, și anume creșterea bunăstării populației, trebuie avute în vedere politici publice ample în mai multe domenii ale economiei, de exemplu, în învățământ și sănătate. Să nu uităm că problema inegalității este intens dezbătută la nivel mondial, unde există inițiative de introducere a unui venit minim garantat pentru toate persoanele. Într-o lume în care munca nu poate fi garantată, și care, de cele mai multe ori, nu este capabilă să acopere nevoile umane de bază (hrană, locuință, sănătate, educație), există din ce în ce mai mulți susținători ai venitului de bază garantat. Deși la acest moment pare un subiect utopic, consider că merită să fie dezbătut.

[1] https://www.oecd.org/cfe/smes/2090740.pdf

[2] http://documents.worldbank.org/curated/en/530481521735906534/pdf/124521-REV-OUO-South-Africa-Poverty-and-Inequality-Assessment-Report-2018-FINAL-WEB.pdf

„Ne așteptăm ca anul 2020 să fie anul simbiozei «transparență fiscală – automatizare fiscală». Observăm că așteptata automatizare începe să prindă contur la nivelul autorității fiscale prin introducerea standardului internațional de schimb de date între companii și ANAF (SAF-T), până la finalul anului 2020. Astfel, automatizarea proceselor, precum și a funcțiilor de taxe ar trebui să rămână în continuare o prioritate pentru contribuabilii români”, a declarat Alex Milcev, Partener, Liderul Departamentului de asistență fiscală și juridică al EY România, în cadrul celei de a XIV-a ediții a Conferinței anuale de fiscalitate EY.

În cadrul acestei ediții, specialiștii EY au analizat principalele modificări fiscale adoptate în 2019, cu impact în 2020, și au prezentat tendințele pentru 2020, în contextul european și global. Printre temele conferinței s-au numărat: transparența fiscală, inspecțiile fiscale, controversele fiscale în domeniul prețurilor de transfer, impozitarea persoanelor fizice, impozitele directe și impozitele indirecte, obligațiile către Fondul de Mediu.

• Anul 2020 va fi unul al raportărilor: între companii și autorități fiscale, autorități fiscale între ele, persoane fizice și autorități;
• Timpul petrecut de contribuabili pentru a furniza informații autorităților va crește semnificativ în 2020;
• Se așteaptă o creștere a numărului și a complexității controalelor fiscale și, implicit, o creștere considerabilă a numărului de ajustări de prețuri de transfer și situații de dublă impozitare.

Provocările anului 2019 și așteptările pentru anul 2020

„Anul 2019 a fost anul ordonanței 114. Am văzut efectele acestei ordonanțe și modificările care sunt necesare pe fondul consecințelor provocate, ce au condus la abrogarea unor măsuri cum ar fi taxa pe activele financiare. Astfel, în primele 11 luni ale anului 2019 a fost înregistrat un deficit de 37 miliarde lei (reprezentând 3,56% din PIB – depășind astfel pragul de 3% prevăzut în Pactul de stabilitate și de creștere), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, în care aveam un deficit de 26,9 miliarde lei. Practic, în termeni absoluți, încă din septembrie 2019, ne-am depășit deficitul prognozat pentru întregul an.   

La nivel internațional, au continuat acțiunile programului OECD cu privire la erodarea bazei impozabile și mutarea profiturilor (BEPS), iar subiectele cheie respectiv transparența fiscală, schimbul de informații și substanța economică au continuat să rămână pe agenda G20. 

Urmând normele UE, am văzut transpuse o serie de directive, cum ar fi: Directiva privind spălarea banilor, Directiva împotriva evitării taxelor (ATAD), Directiva privind detașarea, Directiva privind pensia ocupațională, Directiva de arbitraj pentru evitarea dublei impuneri. La nivel european a fost adoptată și Directiva privind avertizorii de integritate (în octombrie 2019) care trebuie să fie transpusă până în 17 decembrie 2021, cu anumite derogări până în 2023”, a declarat Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA).

În privința așteptărilor pentru 2020, Mihaela Mitroi a completat:

„În 2020, se deschide sezonul raportărilor. La nivel internațional, statele lumii se vor confrunta cu o nouă percepție asupra sistemului fiscal impusă de mecanismele dezvoltate de revoluția fiscală de după BEPS, și anume creșterea “birocrației fiscale” – adică a numărului de raportări între companii și autorități fiscale, autorități fiscale între ele, persoane fizice și autorități. În România, sperăm să asistăm și la începerea modernizării ANAF. La nivel internațional, ANAF este parte din forumul global al administrațiilor fiscale (FTA) care are pe agendă subiectul modernizării administrațiilor fiscale și, desigur, susținerea acestora pentru implementarea măsurilor BEPS. ”

Transparența se situează incontestabil în poziția de cap de listă pe agenda fiscală europeană (și globală), atunci când e vorba de a contra-ataca structurile fiscale artificiale

Miruna Enache, Partener, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, Impozite Directe, EY România:

„În ultimii ani, am văzut introduse o serie de măsuri în acest sens în Uniunea Europeană, preluând inițiativa OECD legată de Eroziunea Bazei Fiscale și a Transferului Profiturilor (BEPS), mai ales Directiva DAC6 pe care și România ar fi trebuit să o implementeze în legea locală până la 31 decembrie 2019. Timpul petrecut de contribuabili și de consultanții lor pentru a furniza informații autorităților va crește, astfel, semnificativ în 2020 și va continua să crească. Pe de altă parte, ca tendință, salutăm reluarea discuțiilor despre consolidare fiscală, atât la nivel european, cât și la nivel local, o măsură menită să mai reducă eforturile administrative fiscale”.

Noi directive europene instituie obligații suplimentare de conformare și raportare în ceea ce îi privește pe lucrători și pe angajatorii lor

Claudia Sofianu, Partener, Liderul Diviziei de Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, EY România:

„Noi directive europene instituie obligații suplimentare de conformare și raportare în ceea ce îi privește pe lucrători și pe angajatorii lor. Conceptul de «salariu minim european» este din ce în ce mai intens discutat, el făcând parte din angajamentul Comisiei Europene de a opri exodul forței de muncă de la Est la Vest. Potențiale modalități de a răspunde acestei provocări ar putea fi identificate în contextul preocupării angajatorilor de a crea politici flexibile și atractive de motivare și de reținere a angajaților, de tip «stock-option plan» sau pensii ocupaționale”.

Creșterea numărului și a complexității controverselor fiscale în domeniul prețurilor de transfer

Adrian Rus, Partener, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România:

„Privind în ansamblu, la nivel internațional, climatul actual este unul în care companiile se așteaptă la o creștere a numărului și a complexității controalelor fiscale și, implicit, la o creștere exponențială a numărului de ajustări de prețuri de transfer și situații de dublă impozitare. În acest context, care se regăsește și în România, pentru a reduce riscurile legate de controverse fiscale, companiile ar trebui să aibă o abordare proactivă din punct de vedere al prețurilor de transfer pentru a se asigura că au o înțelegere clară asupra a cum și unde se creează valoarea în cadrul grupului lor.

Astfel, e nevoie de o abordare strategică folosind procese nu doar pentru a documenta modul de stabilire a prețurilor de transfer, dar și pentru a reevalua cum procesele lor interne pot să ajute la monitorizarea și sustenabilitatea modelului operațional pentru a optimiza operațiunile și pentru a susține politica de prețuri de transfer. În plus, față de o pregătire mai solidă pentru controale fiscale, companiile ar trebui să ia în considerare nu doar oportunități proactive de a elimina dubla impunere în materie de prețuri de transfer, cum ar fi acorduri de preț în avans (APA), dar și mijloace reactive (cum ar fi procedura amiabilă – MAP – sau apelarea la instanțele de judecată)”. 

În 2020, se așteaptă o îmbunătățire a Codului Fiscal

Andra Cașu, Partener Asociat, Lider al Diviziei de Impozite Directe, EY România:

„De mai mult de un an, este în așteptare o variantă îmbunătățită a Codului Fiscal, care să includă – între altele – și consolidarea fiscală în scopul impozitului pe profit. Varianta de grup fiscal consolidat ar însemna o modernizare a legislației fiscale românești, în linie cu ceea ce există deja în alte țări. Totodată, din punct de vedere practic, această alternativă ar aduce și anumite beneficii pentru membrii grupului fiscal, cum ar fi de exemplu recuperarea accelerată a pierderilor fiscale”.

Subiectul numărul unu, în cadrul inspecțiilor fiscale, rămâne testul beneficiului economic și al prestării efective pentru cheltuielile cu serviciile

Ana Cristian, Director, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, EY România:

„Subiectul numărul unu în cadrul inspecțiilor fiscale rămâne testul beneficiului economic și al prestării efective pentru cheltuielile cu serviciile. Deși există, în mod clar, o preferință pentru achizițiile intra-grup, se pune un accent tot mai mare și asupra cheltuielilor cu serviciile primite de la părți terțe. Tot mai des, autoritățile contestă deductibilitatea cheltuielii și a TVA pentru achizițiile de la furnizorii considerați suspecți, pe motiv că nu s-au efectuat investigații asupra gradului de risc al partenerilor de afaceri.

Spre exemplu, nu s-a identificat faptul că furnizorii au resurse insuficiente pentru furnizarea bunurilor și/sau ale serviciilor facturate. Unul dintre motivele pe baza cărora începe un control inopinat este lipsa unei corelații între informațiile incluse în declarațiile fiscale, balanțe de verificare și situațiile financiare (necorelații identificate automat de către softurile ANAF)”. 

Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, EY România:

„Anul 2019 a adus surprize contribuabililor prin multitudinea de controale demarate de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală. Obiectivul lor a constat în verificarea tratamentului fiscal aplicat de către companii pentru tichetele cadou achiziționate. Astfel, deoarece legislația fiscală lasă loc de interpretare vis-à-vis de ce impozite se aplică atunci când companiile utilizează tichete cadou pentru remunerarea partenerilor de afaceri, mulți contribuabili au fost prinși în offside. Ne așteptăm ca, în contextul în care această neclaritate persistă, aceste controale să continue și anul acesta”.

 DAC 6 reprezintă un nou pas în procesul de transparentizare în domeniul fiscalității

Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, EY România:

„Directiva DAC6 va fi cu siguranță una dintre provocările acestui an, deoarece solicită raportarea aranjamentelor transfrontaliere cu potențial risc de evitare a obligațiilor fiscale. Raportarea se face conform unor criterii definite generic și, în unele cazuri, subiective. Proiectul de lege pentru transpunerea DAC6 prevede amenzi de până la 100.000 lei. 

O altă dificultate constă în faptul că vor trebui raportate retroactiv toate aranjamentele al căror prim pas în implementare a avut loc după data de 25 iunie 2018. Mai mult, nu există un prag valoric, astfel că societățile vor trebui să analizeze toate tranzacțiile transfrontaliere efectuate în ultimele 18 luni. Chiar și atunci când obligația de raportare este a intermediarilor, companiile ar trebui să fie direct interesate să știe ce informații raportează aceștia. Altfel se pot expune la riscuri – fie că intermediarii raportează incorect sau incomplet, fie că sunt mai mulți intermediari care raportează informații divergente”.

 Un pas înainte către implementarea sistemului definitiv de TVA

Ioana Iorgulescu, Partener Asociat, Departamentul de Impozite Indirecte, EY România:

„Adoptarea de către forurile europene a celor patru remedii rapide în domeniul TVA reprezintă încă un pas înainte către implementarea sistemului definitiv de TVA la nivelul Uniunii Europene (preconizat pentru 1 iulie 2022). Aceste patru remedii au fost implementate ca răspuns la nevoia armonizării regulilor privind TVA, aplicabile în cazul anumitor tranzacții intracomunitare cu bunuri, dar și ca mecanism de luptă împotriva fraudei fiscale și a decalajului în domeniul TVA. Implementarea și aplicarea noilor reguli este obligatorie pentru toate statele membre, începând cu 1 ianuarie 2020”.

Evaluări periodice în aplicarea prețurilor de transfer

Gabriela Băncescu, Senior Manager, Departamentul de Prețuri de Transfer, EY România:

„În contextul interesului crescut din partea autorităților fiscale privind prețurile de transfer, companiile multinaționale sunt încurajate să acorde o atenție sporită conformării cu cerințele din România în domeniul prețurilor de transfer și să efectueze cu prioritate evaluări periodice ale modului în care prețurile de transfer aplicate sunt aliniate cu politicile de prețuri de transfer și sunt în conformitate cu principiul valorii de piață. Efectuarea de ajustări voluntare de prețuri de transfer, atunci când este cazul, poate reduce disputele fiscale și impactul fiscal al acestor dispute”.

Noutăți în domeniul Fondului pentru mediu

Daniela Neagoe, Senior Manager, Departamentul de Comerț Internațional, EY România:

„Anul 2020 aduce noutăți și în domeniul Fondului pentru mediu: a fost implementată declararea online și au intrat în vigoare noile contribuții pentru echipamente electrice și electronice și pentru baterii/acumulatori portabili. 

Implementarea aplicației de declarare online va eficientiza procesul de declarare, întrucât va permite și efectuarea unor alte operațiuni cum ar fi comunicarea online cu autoritățile, verificarea istoricului declarațiilor sau a plăților. Noile contribuții pentru echipamente electrice si electronice și pentru baterii/acumulatori portabili se vor datora în cazul neatingerii obligațiilor anuale de colectare. Având în vedere că, în ultimii 3 ani, aceste contribuții s-au datorat pentru cantitățile introduse pe piață și constatate de AFM ca fiind nedeclarate, cei care nu au declarat încă mai au posibilitatea să declare până la momentul controlului AFM”.

Autor: Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România

Influența negativă a dezvoltării economice asupra mediului înconjurător este un fapt recunoscut de multă vreme. Pe fondul multiplelor provocări generate de necesitatea protejării mediului, guvernele se confruntă acum cu o presiune tot mai mare de a identifica noi modalități de diminuare a impactului activităților antropice asupra mediului, fără a afecta însă creșterea economică. Este de la sine înțeles că influența acestor măsuri se va reflecta asupra activității producătorilor.

Materialele plastice au devenit o preocupare majoră și o prioritate pentru Uniunea Europeana (UE), având în vedere că se produc din ce în ce mai multe produse din plastic. De exemplu, în 2016 au fost produse aproximativ 60 milioane de tone plastic la nivelul UE, potrivit Plastics Europe, de 20 de ori mai mult decât în anii ’60. Din cantitatea totală, aproape 40% constă în ambalaje din plastic. Este important de menționat că aceste valori nu includ și fibrele din PET, ceea ce ar presupune o majorare semnificativă a cantităților finale.

Deși rata de reciclare a ambalajelor din plastic a crescut la nivelul întregii Uniuni Europene, la aproape 41% în 2016, trebuie să ținem cont că producția de plastic crește și ea într-un ritm alarmant.

În acest context, taxele de mediu joacă un rol important și reprezintă un instrument util în creșterea gradului de conștientizare în rândul companiilor, dar și al populației, care trebuie să țină seama de impactul asupra mediului și, de asemenea, să înțeleagă cum se traduc în costuri activitățile sau comportamentele lor.

Drept urmare, în multe țări, nivelul taxelor percepute tuturor companiilor care plasează ambalaje pe piața națională este destul de ridicat. Aceste tipuri de taxe fac să crească prețul produselor finite, dar reprezintă și un stimulent pentru:

• Creșterea performanțelor în materie de inovare: companiile trebuie să dezvolte noi tipuri de ambalaje, produse din materiale mai rezistente, care pot fi reparate mai ușor și care pot fi reutilizate. Un beneficiu suplimentar al folosirii ambalajelor reutilizabile este faptul că taxele de mediu se plătesc o singură dată, și nu la fiecare introducere pe piață a ambalajului respectiv;
• Optimizarea modului în care sunt ambalate mărfurile, precum și optimizarea formei ambalajului, astfel încât consumul de materiale/materii prime să fie redus;
• Încurajarea companiilor să conceapă și să utilizeze ambalaje din plastic care să fie mai ușor de reciclat, astfel încât să se promoveze dezvoltarea de ambalaje mai durabile;
• Îmbunătățirea colectării separate a deșeurilor pentru a asigura o mai bună calitate a resurselor utilizate în industria de reciclare.

Astfel, se remarcă tendința de adoptare cât mai largă a conceptului de economie circulară, în care se pune un accent major pe reutilizarea și reciclarea produselor și a materialelor, în detrimentul eliminării acestora. Având în vedere acest lucru, dar și faptul că până în 2030 toate ambalajele din plastic plasate pe piața UE trebuie să fie reutilizabile sau reciclabile, acesta este cel mai potrivit moment pentru companii să înceapă să inoveze cu adevărat, să își regândească strategia, iar protecția mediului să reprezinte unul dintre pilonii principali în tranziția către un model de business sustenabil.

Putem remarca și în rândul societăților din România un interes în creștere față de diverse soluții adaptate la cerințele economiei circulare. Un exemplu ar fi logistica inversă prin care societățile pot adopta, de pildă, politici de returnare care să permită consumatorilor să se debaraseze de produsele vechi, atunci când achiziționează altele noi. În acest fel, se pot reutiliza sau recicla atât materialele conținute în produs, cât și ambalajele acestora, după ce durata de utilizare a produsului s-a încheiat. Totodată, acest demers ar putea oferi și opțiunea ca nu doar produsele uzate, ci și piesele de schimb sau componentele să poată fi returnate, pentru a merge către remanufacturare, reparare sau reciclare, în funcție de cea mai potrivită soluție.

O altă oportunitate este legată de înlocuirea materialelor din plastic de unică folosință, dată fiind adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind produsele din plastic de unică folosință. În acest context, până în 2021 vor fi interzise farfuriile, tacâmurile de unică folosință, paiele pentru băuturi, bețișoarele pentru urechi și altele. Prin urmare, companiile nu au stat prea mult pe gânduri și au început să vină cu alternative la ambalajele tradiționale din plastic, cum ar fi cele fabricate din amidon de porumb sau din trestie de zahăr.

Este adevărat că, pe termen scurt, tranziția către un model de business sustenabil poate părea mai puțin profitabilă. Pe termen lung însă, studiile economice au demonstrat că sustenabilitatea va determina o creștere a eficienței proceselor, ce se va traduce ulterior printr-o reducere de costuri. În plus, orientarea către aceste noi soluții vine și cu beneficii privind reducerea poluării, mai puține deșeuri generate și un impact pozitiv asupra vieții omului și asupra mediului. Totodată, este important de menționat și faptul că aceste eforturi ar putea fi finanțate prin fondurile de cercetare ale UE.

Așadar, putem afirma că taxele de mediu pot avea un rol pozitiv în încurajarea companiilor, organizațiilor, dar și a consumatorilor finali să își schimbe comportamentul. Astfel, acestea pot reprezenta nu numai un instrument de taxare, ci și o pârghie economică cu un rol semnificativ în soluționarea problemelor de mediu și în reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător.

• 79% din respondenții studiului EY descriu mediul fiscal internațional ca ‘incert’
• 82% s-au confruntat cu controverse în domeniul prețurilor de transfer în ultimii 3 ani
• 40% din respondenți au înregistrat situații de dublă impunere ca urmare a ajustărilor în domeniul prețurilor de transfer

 Schimbările accelerate din mediul fiscal internațional provocate atât de reformele fiscale din toată lumea, cât și de inițiative precum efortul de digitalizare al OCDE, au condus la o incertitudine fără precedent în rândul directorilor executivi din domeniul fiscal de la nivel global, conform studiului EY ”Transfer Pricing and International Tax Survey 2019”, în cadrul căruia au fost intervievate peste 700 de persoane cu funcții de conducere în domeniul fiscalității și al prețurilor de transfer.

Studiul EY acoperă o gamă largă de tendințe și aspecte încadrate în trei domenii principale: prețuri de transfer, controverse în domeniul fiscal și reforma fiscală globală. Conform concluziilor, aproape opt din zece respondenți (79%) descriu mediul fiscal internațional din prezent drept „incert”, iar 42% îl definesc drept „foarte incert” sau „extrem de incert”.

 Prețuri de transfer: creșterea controverselor fiscale

În cadrul studiului EY, 82% dintre respondenții de la nivel global au declarat că s-au confruntat cu controverse în ceea ce privește prețurile de transfer în ultimii 3 ani, 40% dintre aceștia spunând că ajustările rezultate au condus la dublă impunere.

La nivelul României, s-a observat în ultimii ani o intensificare a numărului de inspecții derulate de ANAF în domeniul prețurilor de transfer (a se considera și “Operațiunea Iceberg” lansată de ANAF în 2019) și o creștere a numărului de controverse fiscale generate de ajustările de prețuri de transfer efectuate de ANAF.

Potrivit lui Adrian Rus, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer al EY România, “Creșterea volumului de informații disponibile autorităților fiscale de la nivel internațional și a schimburilor de informații între autorități va conduce, în perioada următoare, la o creștere și mai mare a numărului și a complexității controalelor de prețuri de transfer și, implicit, a situațiilor de dublă impunere, inclusiv în România”.

La nivel global, cele mai importante teme de controversă fiscală în domeniul prețurilor de transfer continuă să fie prețurile de transfer pentru bunuri (64%) și serviciile financiare intra-grup (41%). În ceea ce privește România, experiența EY din controalele derulate de ANAF în ultimii ani arată că, deși nu există o predilecție spre investigarea anumitor tranzacții cu părți afiliate, o mare parte din numărul ajustărilor se referă la prețurile de transfer pentru bunuri, confirmând astfel evoluția internațională.

În perioada următoare, respondenții nu se așteaptă la schimbări semnificative în ceea ce privește interesul autorităților în cadrul inspecțiilor fiscale, cu două excepții notabile: controversele legate de proprietatea intelectuală (49% dintre respondenți) și controversele privind sediile permanente (39% dintre respondenți).

Și în România, controalele derulate de ANAF au vizat în ultima perioadă și aspecte legate de tranzacții ce implică proprietatea intelectuală (mărci, brevete, drepturi de autor, know-how etc.) acoperind diverse subiecte, cum ar fi necesitatea și beneficiile aferente acestor tranzacții precum și nivelul de piață al respectivelor onorarii.

Un alt subiect din ce în ce mai des abordat în inspecțiile derulate de ANAF se referă la sediile permanente și sediile fixe, vizând existența sau nu în România a acestor sedii din perspectiva TVA, precum și modul de alocare a profiturilor între companii mamă și sedii permanente din România.

 Instrumentele pe care le au la dispoziție contribuabilii pentru prevenirea sau soluționarea disputelor din zona prețurilor de transfer

 Soluțiile pe care le au la dispoziție contribuabilii sunt variate: pe de-o parte cele proactive (cum ar fi obținerea unui acord de preț în avans sau a unei soluții fiscale individuale anticipate, dar mai ales identificarea și documentarea corespunzătoare a tranzacțiilor intra-grup), și pe de altă parte cele reactive (accesarea procedurii acordului amiabil și arbitrajul, contestația fiscală și demararea unui litigiu în fața instanțelor de judecată naționale).

În privința utilizării acordurilor de preț în avans, studiul EY arată că, la nivel global, 43% dintre companii declară că, pe viitor, cel mai probabil vor utiliza un acord de preț în avans. La nivelul României constatăm o creștere continuă a interesului companiilor în utilizarea acordurilor de preț în avans ca mijloc pentru prevenirea disputelor în materie de prețuri de transfer.

„La nivel global, directorii executivi se arată ceva mai satisfăcuți de experiența litigiilor fiscale domestice în comparație cu procedura acordului amiabil. Astfel, 20% din companii au sesizat instanța de judecată în ultimii 3 ani cu un caz privind prețurile de transfer și doar 25% au fost satisfăcute de modul de finalizare a litigiului, în timp ce 42% s-au declarat nemulțumite de rezultatul obținut. În România, crearea unei categorii distincte de experți judiciari specializați în aria prețurilor de transfer și numărul ridicat de soluții favorabile în acest domeniu, într-o țară care nu are instanțe specializate în materie de taxe și impozite, arată că s-au făcut pași importanți în această materie”, conchide Emanuel Băncilă, Liderul Departamentului de Politici și Controverse fiscale, EY România.

 Autori:

Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

În ultima perioadă, contribuabilii sunt din ce în ce mai des subiectul controalelor fiscale, mai mult de 500 de persoane fizice fiind verificate de la începutul anului 2018 până în prezent.

Atât contextul socio-politic local, cât și cel internațional vin constant cu noi elemente în vederea reglementării acestui domeniu. Iar autoritățile din România au în plan dezvoltarea unei aplicații care să permită identificarea mult mai rapidă a persoanelor fizice cu risc fiscal ridicat.

Există o multitudine de reforme internaționale privind obligația instituțiilor financiare de raportare către autorități a informațiilor referitoare la rezidenții proprii, iar la nivelul Uniunii Europene au fost elaborate diverse directive privind schimbul automat de informații între autoritățile fiscale, cooperarea administrativă în ceea ce privește accesul autorităților fiscale la informațiile privind combaterea spălării banilor etc.

În scopul verificării persoanelor fizice, a fost înființată, în anul 2011, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice. De asemenea, potrivit unui prim proces de selecție stabilit de această Direcție, următoarele persoane fizice pot deveni subiect de control: asociați/acționari care au împrumutat firme cu cel puțin 200.000 lei; persoane fizice ce achiziționează bunuri sau imobile în valoare de cel puțin 70.000 euro; persoane fizice ce dețin depozite bancare de cel puțin 150.000 lei/an; persoane fizice care au cumpărat autoturisme în valoare de cel puțin 25.000 euro.

Prin urmare, presiunea pe declararea veniturilor persoanelor fizice este foarte mare, autoritățile având la dispoziție instrumentele necesare pentru a le verifica. În eventualitatea în care veniturile nu pot fi justificate de către contribuabilii vizați, atunci acestea vor fi impozitate cu 16%.

Totuși, Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 din 31 iulie 2019, privind instituirea unor facilități fiscale, recent publicată, încurajează din punctul nostru de vedere conformarea voluntară a persoanelor fizice. Concret, persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2018 ar avea obligații principale restante administrate de ANAF pot beneficia de anularea dobânzilor, a penalităților și tuturor accesoriilor aferente acestor datorii principale. Atenție, însă, orice demers din partea persoanei fizice în acest sens trebuie realizat până la data de 15 decembrie 2019. Procedura de aplicare a acestei Ordonanțe, care trebuia să fie aprobată în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a acesteia, a fost, până la urmă, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3126/2019, în vigoare din data de 27 septembrie 2019.

De asemenea, acum câteva zile, ANAF a emis un document denumit „ Anularea unor obligații accesorii Ordonanței Guvernului nr. 6/2019”, care explică condițiile și procedura de urmat pentru anularea accesoriilor.

Pentru persoanele fizice, care nu și-au declarat veniturile, ar fi recomandat să le declare acum, până la termenul de 15 decembrie, pentru a intra sub incidența Ordonanței, întrucât șansele de a asista în viitor la o nouă Ordonanță care vizează conformarea fiscală sunt reduse. Este clar că acele persoane care amână să-și declare veniturile, în cazul în care sunt identificate și verificate imediat după sfârșitul anului 2019, vor suporta rigorile legii fără a beneficia de vreo ”ofertă” financiară din partea ANAF.

Autor: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

Importatorii români s-au confruntat în ultima săptămână cu întârzieri în acordarea liberului de vamă la diverse birouri vamale din România, în special în București. Mai precis, camioanele nu au putut părăsi vămile până când autoritățile vamale nu au confirmat efectiv primirea sumelor aferente taxelor vamale datorate în conturile proprii (între 2-5 zile de așteptare).

În era digitală, era vitezei, 90% din operațiunile de vămuire din România sunt realizate în continuare în procedura normală, din păcate. Adică prezența fizică a mijloacelor de transport în vămi este necesară, efectuarea controalelor fizice trebuie să se realizeze în programul de lucru al ofițerilor vamali, plata sumelor aferente taxelor de import trebuie confirmată de biroul vamal.

Din acest motiv, se creează întârzieri în lanțul logistic de aprovizionare, importatorii plătesc mai mult pentru transport (atât timp cât camioanele staționează încărcate în vamă), birourile vamale sunt supraaglomerate, se întârzie darea în producție sau livrarea la timp a mărfurilor, consumatorul plătește mai mult.

Ce soluții ne oferă actuala legislație vamală pentru un proces de vămuire fluid?

 Amânarea momentului plății taxelor la import

Una dintre procedurile simplificate prevăzute de legislație este amânarea plății taxelor la import. Practic, la cererea importatorului, și dacă sunt respectate anumite condiții, bunurile pot fi importate cu plata amânată maxim 30 de zile.  Astfel, la momentul vămuirii, sunt evitate întârzierile legate de procesarea și confirmarea plăților de către biroul vamal (plăți care pot avea loc ulterior liberului de vamă, în termenul de 30 de zile de la data declarației vamale).

O astfel de procedură este esențială în cazul importatorilor cu flux mare de operațiuni (mai ales cele pentru care se datorează valori mari de taxe la import).  Se câștigă atât un avantaj de flux de numerar, cât și timp cu formalitățile de vămuire.

Vămuirea la domiciliu

O altă soluție pentru a rezolva dificultățile întâmpinate la import o reprezintă procedura de vămuire la domiciliu. Aceasta face posibilă sosirea mijlocului de transport direct la depozit fără drumuri către biroul vamal. Controlul vamal și liberul de vamă se realizează direct la sediul importatorului. Procedura presupune implicare minimă din partea ofițerilor vamali și se poate efectua chiar și în afara orelor de program ale acestora, în baza unei autorizații.

În cazul utilizării acestei proceduri, plata taxelor la import se face în momentul depunerii declarației vamale globale (recapitulative) care conține toate înregistrările de mărfuri de import din evidențele importatorului efectuate pe parcursul unei luni calendaristice (termenul maxim permis). Așadar, prin utilizarea acestei proceduri, importatorii pot evita aglomerația din vămi și câștiga timp prețios.

În comparație cu alte state din Uniunea Europeană, în România, procedurile simplificate sunt foarte puțin utilizate. Autoritățile vamale încurajează și ele utilizarea acestora însă primul pas trebuie realizat de către agenții economici.

Autori: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică și Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

 În vederea îndeplinirii obligațiilor de declarare la Administrația Fondului pentru Mediu (“AFM”), operatorii economici trebuie să depună o declarație privind obligațiile la Fondul pentru mediu.

La acest moment, operatorii economici pot opta să completeze declarația cu ajutorul programului informatic de asistență AFM – Declarații, apoi să depună exemplarul semnat la registratura Administrației Fondului pentru Mediu sau, începând din data de 3 iulie, să depună on-line declarația privind obligațiile la Fondul pentru mediu. În acest sens, pe site-ul AFM a fost publicată aplicația informatică pentru utilizarea serviciului “Depunere declarații on-line”.

Este obligatorie folosirea unei anumite metode de depunere a declarației din 2020?

 În prezent, operatorii economici care au obligații către Fondul pentru mediu pot folosi, ca metodă alternativă, modul de depunere on-line a declarațiilor, care nu este încă obligatoriu.

În ordinul nr. 572/2019 pentru depunerea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu prin mijloace electronice de transmitere la distanță nu este specificată o dată obligatorie privind depunerea exclusiv online a declarației privind obligațiile la Fondul pentru mediu.

Totuși, conform informațiilor de pe site-ul AFM, începând cu data de 1 ianuarie 2020, utilizarea aplicației informatice pentru serviciul “Depunere declarații on-line” este obligatorie.

Singura situație în care, conform ordinului nr. 572/2019, este obligatorie declararea on-line este cea în care în decursul anului 2019 s-a depus cel puțin o dată declarația on-line. În acest caz, declarația aferentă lunii decembrie trebuie depusă tot on-line prin intermediul serviciului “Depunere declarații on-line”.

Care este procesul prin care se poate obține acces/depune declarația privind obligațiile la Fondul pentru mediu prin serviciul Depunere declarații on-line?

 În vederea generării unui cont de acces pentru utilizarea serviciului “Depunere declarații on-line”, reprezentantul legal al operatorului economic trebuie să depună o solicitare scrisă către AFM. În urma acesteia, AFM generează un cont de acces și o parolă.

Depunerea electronică a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu se poate realiza de către un reprezentant legal sau împuternicitul reprezentantului legal. Condiția obligatorie este ca reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia să dețină semnătură electronică calificată.

Înrolarea în serviciul “Depunere declarații on-line” se realizează prin completarea on-line a formularului de pe site-ul AFM unde trebuie încărcat și certificatul constatator ONRC (în cazul reprezentantului legal) sau declarația notarială (în cazul împuternicitului reprezentantului legal), semnate de persoana autorizată folosind propriul certificat digital. Declarația notarială se depune și în original la sediul AFM.

Ce implicații vor avea aceste modificări pentru operatorii economici începând cu data de 1 ianuarie 2020?

Declararea contribuțiilor la Fondul pentru mediu este o activitate ce implică resurse semnificative de timp și de personal în fiecare lună. Declararea on-line poate contribui la minimalizarea costurilor precum și la o îmbunătățire a fluxurilor de lucru.

Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, EY România

În contextul planului de acțiune BEPS, țările au agreat să implementeze anumite măsuri care să asigure rezolvarea disputelor internaționale legate de aplicarea tratatelor de evitare a dublei impuneri într-o manieră rapidă, eficientă și adecvată. Drept urmare, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și-a propus să monitorizeze anual statusul procedurilor de acord amiabil de la nivelul fiecărei țări. Publicat recent, raportul OCDE pentru anul 2018, care ne arată numărul de proceduri de acord amiabil inițiate în fiecare țară precum și numărul de cazuri soluționate, plasează România pe ultimele locuri în Europa.

De ce se acordă atât de multă importanță procedurii de acord amiabil (pe scurt, “MAP”, de la „mutual agreement procedure”)? Pentru că vizează rezolvarea disputelor internaționale în materie de fiscalitate și, în contextul actual, în care tranzacțiile și modelele de afaceri se globalizează, astfel de dispute sunt din ce în ce mai frecvente.

Un exemplu clasic este cel al disputelor legate de prețurile de transfer. Dacă avem o tranzacție între două societăți afiliate din state diferite, iar autoritățile dintr-o țară ajustează/cresc prețul acestei tranzacții, în țara respectivă se va plăti mai mult impozit pe profit. În același timp, pentru a nu avea dublă impozitare, autoritățile fiscale din celălalt stat ar trebui să accepte această ajustare de preț și să permită celeilalte societăți să își mărească cheltuielile, diminuându-și astfel impozitul pe profit cu o sumă echivalentă.

Însă, în ultimul timp, vedem tot mai multe cazuri din afara sferei prețurilor de transfer care fac obiectul procedurilor de acord amiabil. La nivel statistic, conform raportului OCDE, majoritatea cazurilor de acord amiabil nu vizează sfera prețurilor de transfer. România nu face excepție – în 2018, din cele opt cazuri închise, numai două au vizat problema prețurilor de transfer.

Mai mult, în contextul dezvoltărilor internaționale recente – cum este cazul instrumentului multilateral care modifică tratatele de evitare a dublei impuneri – se pune tot mai mult accent pe procedura de acord amiabil, nu numai ca modalitate de soluționare a disputelor, ci și ca instrument de stabilire a drepturilor de impozitare. De exemplu, conform instrumentului multilateral, regulile “clasice” de stabilire a rezidenței din vechile tratate de evitare a dublei impuneri ar trebui substituite cu o procedură de acord amiabil.

Aspectele de natură tehnică cu privire la procedura de soluționare a unui acord amiabil în contextul legislației românești, europene și internaționale prezintă o mare complexitate. Astfel de proceduri sunt de regulă destul de îndelungate și de multe ori se continuă cu o procedură de arbitraj.

Dacă ne uităm la România, conform raportului OCDE, numărul de aplicații de MAP depuse în anul 2018, față de anul 2017, a înregistrat o creștere de 75% (21 de aplicații depuse în 2018 vs. 12 în 2017), creșterea medie la nivel european fiind de 43%.

În privința numărului de cazuri închise de România în anul 2018 (față de numărul de cazuri în derulare la începutul anului, plus solicitările nou primite în cursul anului 2018), rata de soluționare este de 14%, care se află mult sub media europeană de 27%.

Comparativ, țări precum Polonia sau Ungaria au înregistrat rate de soluționare similare cu România. Pe de altă parte, Bulgaria are o rată de soluționare de 37%.

Dincolo de aceste procente, mai relevant este modul în care aceste proceduri au fost soluționate. În cazul României, raportul OCDE  ne arată că: din 8 aplicații închise în anul 2018, două s-au închis prin respingerea accesului la procedură, două prin retragerea contribuabilului, iar două au fost rezolvate intern (unilateral). Astfel, au rămas doar două cazuri în care procedura amiabilă a fost închisă efectiv, însă în niciunul dintre acestea nu s-a eliminat dubla impunere.

Practic, niciunul din cele opt cazuri ‘închise’ de România nu a fost soluționat prin anularea totală sau măcar parțială a dublei impuneri. Acest lucru este interesant mai ales pentru că, în conformitate cu raportul OCDE, înțelegem că România este și singura țară UE[1] care nu a reușit să elimine dubla impunere pentru niciunul din cazurile închise în anul 2018. Comparativ, în Polonia, 11 din totalul de 26 de cazuri închise în 2018 s-au soluționat printr-un acord bilateral de eliminare completă a dublei impozitări, iar în Bulgaria 4 din totalul de 7 cazuri închise în 2018.

În concluzie, deși procedura de acord amiabil este un instrument tot mai utilizat atât în România, cât și la nivel internațional, mai este încă mult de lucru până când astfel de proceduri vor fi rezolvate într-o manieră rapidă, eficientă și adecvată, în linie cu dezideratul OCDE.

În tranzacția prin care fondul de investiții Greenbridge a preluat participația majoritară în grupul Rus Savitar – Casa Rusu, vânzătorii au fost asistați de o echipă multidisciplinară formată atât din consultanți din cadrul echipei de asistență în tranzacții a EY România (M&A și debt advisory), cât și din avocați specializați în tranzacții din cadrul Radu și Asociații SPRL.

Fondul de investiții Greenbridge a preluat de la familia Rusu o participație de 75% în grupul Rus Savitar – Casa Rusu, unul dintre principalii producători și retaileri de mobilă din România. În urma tranzacției, Cristian Rusu rămâne implicat în afacere, atât în calitate de acționar (cu o participație de 25% din acțiuni), cât și în calitate de Director General.

Tranzacția, care transformă o afacere de familie într-un business cu perspective regionale, a fost negociată și implementată pe durata mai multor luni. Discuțiile au avut în vedere atât elementele tipice pentru o tranzacție de fuziuni și achiziții (M&A), cât și modul de funcționare a noului parteneriat.

„Sunt încântat că tranzacția a fost finalizată cu succes. Pe durata întregului proces am fost consiliat de o echipă multidisciplinară de consultanți, specialiști în ariile lor de practică din cadrul EY și Radu și Asociații SPRL. Am avut în toate etapele tranzacției confortul că sunt reprezentat la cel mai înalt nivel de profesionalism și aș dori să le mulțumesc pe această cale”, a spus Cristian Rusu.

EY România a oferit vânzătorilor servicii de asistență în M&A printr-o echipă dedicată, precum și servicii de debt advisory. Tranzacția a fost coordonată de Florin Vasilică, partener și lider al echipei de asistență în tranzacții EY România, cu ajutorul Florenței Bîrhală, Senior Manager M&A și al Ioanei Mihai, Director Debt Advisory. Din echipa au mai făcut parte Răzvan Ispas, Claudia Tudor, Carmen Lipară și Bogdan Cojocariu.

„Este prima tranzacție majoră pe piața de mobilă din România și suntem mândri că am contribuit la realizarea unui demers de această anvergură. Totodată, este și prima investiție a Greenbridge în România. Suntem convinși că împreună, Cristian Rusu și Greenbridge vor duce Casa Rusu de la nivelul unui campion local la unul regional. Mulțumesc echipei implicate în proiect și, în special, familiei Rusu pentru colaborare”, a precizat Florin Vasilică.

Consultanța juridică a fost asigurată de Radu și Asociații SPRL, avocații implicați în tranzacție fiind Radu Diaconu și Ștefan Mantea.

„Îi mulțumim lui Cristian Rusu și familiei Rusu pentru încrederea acordată echipei noastre. Suntem onorați că am fost parte din acest proiect”, a declarat Radu Diaconu.