• Peste 80% dintre organizații intenționează să efectueze schimbări operaționale, precum restructurarea echipelor și readaptarea lanțurilor de aprovizionare, în următorii doi ani, în creștere cu 20 de puncte procentuale față de anul trecut
• Peste 86% dintre liderii din domeniul financiar-fiscal au afirmat că valorificarea datelor, a inteligenței artificiale generative și a tehnologiei reprezintă o prioritate de vârf
• Responsabilii financiar-fiscali estimează că prin utilizarea inteligenței artificiale un procent suplimentar de 23% din buget va putea fi alocat către activitățile strategice și generatoare de valoare, inclusiv investițiile în talente

Directorii financiari și liderii funcțiilor fiscale inovează cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a gestiona impactul semnificativ al turbulențelor geopolitice, deficitul de resurse umane și evoluțiile legislative, relevă cel mai recent studiu EY privind sistemele fiscale și operațiunile financiare la nivel global.

Din cea mai recentă ediție a studiului EY Tax and Finance Operations (TFO) Survey reiese că inovația cu ajutorul inteligenței artificiale generative (GenAI) și al tehnologiei a devenit prioritară pentru liderii funcțiilor financiar-fiscale din companii pentru a-și pregăti modelele operaționale, astfel încât să facă față unor provocări fără precedent. Sunt amintite, printre altele, tulburările geopolitice, evoluția politicilor comerciale și vamale și deficitul de resurse umane la nivel global.

Sondajul EY, realizat în rândul a 1.600 de directori financiari (CFO) și lideri de funcții financiar-fiscale din 30 de țări și 22 de sectoare economice, evidențiază o schimbare radicală a modului în care funcțiile financiar-fiscale se adaptează la un mediu în permanentă schimbare.

Transformare într-un context marcat de perturbări

În acest climat turbulent, mai bine de opt din zece dintre organizațiile respondente (81%) au spus că efectuează deja modificări importante sau chiar semnificative în fluxul operațiunilor comerciale, inclusiv în privința lanțurilor de aprovizionare.

„Liderii din domeniul financiar și fiscal trebuie să se adapteze constant la schimbările externe. Mai mult, ei trebuie să se obișnuiască cu necesitatea și impactul utilizării tehnologiei în afaceri. Integrarea inteligenței artificiale în procesele operaționale este esențială pentru a face față provocărilor actuale, cum ar fi instabilitatea geopolitică și modificările legislative. Este parte din prezent, dar și din viitor fără nicio îndoială”, afirmă Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Asistență Fiscală Internațională și Structurare Fiscală în Tranzacții, EY România.

Pe de altă parte, implementarea impozitului minim global prevăzut de pilonul II BEPS reprezintă o schimbare legislativă și de reglementare esențială, care afectează majoritatea organizațiilor (81%), depășind problematica taxelor vamale, reformele fiscale naționale și trecerea la sistemele digitale de facturare. În acest context, 85% dintre respondenți au afirmat că obligațiile lor fiscale totale vor crește din cauza pilonului II al BEPS. Cu toate aceste schimbări majore în fiscalitatea internațională, doar 21% s-au declarat foarte pregătiți în momentul de față să respecte cerințele de raportare ale pilonului II BEPS. Prin urmare, aceasta este o altă zonă de transformare fiscală care va ridica probleme de adaptare și va necesita resurse suplimentare pentru a asigura conformitatea fiscală la nivelul organizațiilor.

Necesitatea utilizării inteligenței artificiale și a datelor

Valorificarea datelor, a inteligenței artificiale generative și a tehnologiei poate stimula inovația. Mai departe, prin inovație se asigură premisele pentru a obține informații detaliate, dar și analize predictive și raportări automatizate. Studiul EY relevă că toate aceste metode sunt deja utilizate de marea majoritate a participanților la studiu (86%). De altfel, respondenții sunt tot mai optimiști cu privire la potențialul inteligenței artificiale, aceștia fiind de părere că, în următorii doi ani, aceasta va conduce la creșterea eficienței funcțiilor financiar-fiscale cu 30%, iar concluzia lor este că utilizarea inteligenței artificiale va face posibilă realocarea unui procent suplimentar de 23% din buget pentru activități strategice cu valoare adaugată ridicată.

Aproape jumătate (44%) dintre respondenți au afirmat că incapacitatea de a pune în aplicare un plan sustenabil pentru date, inteligență artificială și tehnologie reprezintă cel mai mare obstacol în realizarea viziunii funcției lor fiscale. Peste jumătate dintre funcțiile financiar-fiscale (51%) se află încă în stadii incipiente de maturitate în gestionarea datelor, ceea ce afectează semnificativ implementarea inteligenței artificiale.

Drept urmare, multe organizații încă întâmpină dificultăți în dezvoltarea propriilor soluții, iar 78% dintre respondenți consideră că o colaborare în următorii doi ani cu un furnizor extern, care să aibă capacități solide în dezvoltarea unor soluții bazate pe inteligența artificială, va aduce beneficii peste medie sau chiar semnificative pentru funcția lor fiscală.

„Utilizarea datelor și a inteligenței artificiale nu doar că îmbunătățește eficiența operațiunilor fiscale, dar permite și anticiparea schimbărilor legislative. Organizațiile care nu investesc în aceste tehnologii riscă să rămână în urmă față de competitorii care adoptă soluții inovatoare. Mai mult, este necesar ca organizațiile să prioritizeze transformarea mentalității angajaților pentru a înțelege necesitățile pe care viitorul le aduce – tehnologia este fără îndoială un sine qua non al viitorului”, subliniază Andra Cașu.

Necesitatea unor echipe bine pregătite pentru inteligența artificială

Inteligența artificială remodelează și forța de muncă din domeniul financiar-fiscal, care se confruntă cu o multitudine provocări. Astfel, 61% dintre respondenți se așteaptă ca pensionarea unor specialiști în fiscalitate să aibă un impact semnificativ asupra funcțiilor lor, în timp ce 66% au afirmat că scăderea numărului de noi contabili care încep să profeseze va afecta capacitatea de a acoperi necesarul de resurse umane. Respondenții specialiști în fiscalitate își petrec 53% din timp cu activități de rutină și doresc să reducă acest procent la 21%. În schimb, ar dori să își dubleze (până la 34%) timpul alocat activităților specializate, cu valoare adăugată ridicată.

Integrarea inteligenței artificiale în transformarea forței de muncă este esențială pentru a acoperi acest deficit și pentru a crea echipe financiar-fiscale dinamice și bine pregătite pentru viitor. Respondenții investesc în echipe și în recalificarea acestora: 73% acordă prioritate angajării unor specialiști în știința datelor și experți în tehnologie fiscală, iar 89% investesc în perfecționarea și recalificarea personalului existent. De asemenea, respondenții spun că apelează din ce în ce mai mult la specialiști externi (83%) și pun accent pe construirea unei forțe de muncă educate în materie de inteligență artificială.

„Pentru a construi echipe capabile să facă față provocărilor viitoare, este important să investim în dezvoltarea continuă a angajaților și în adaptarea noilor generații. O forță de muncă bine pregătită, care înțelege atât tehnologia, cât și aspectele financiar-fiscale, va fi esențială pentru succesul în era digitală. Generațiile următoare sunt familiarizate încă din copilarie cu tehnologia, așadar mai este necesar doar un pas suplimentar de conectare pentru ei: acesta va fi de a-i învăța ce înseamnă datele și inteligența artificială integrate cu o viziune financiar-fiscală și competențe tehnice excelente”, concluzionează Andra Cașu, Partener EY România.

Autor: Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România

În contextul crizei globale de talente fiscale, liderii din domeniul fiscalității și al taxelor regândesc criteriile de recrutare pentru a atrage cât mai mulţi candidaţi cu abilități relevante. Un studiu EY recent pe tema deficitului global de talente în domeniul fiscal arată că 62% dintre profesioniștii fiscali declară că îşi extind deja criteriile de angajare pentru a include candidaţi fără diplomă universitară (EY Tax and Finance Operations (TFO) survey).

Vorbim și despre o mare îngrijorare, dar la o analiză atentă putem afirma că acest deficit creează oportunități pentru noi resurse de talente. Este contextul în care Inteligența Artificială (IA) transformă și redefinește structura echipelor, oferind noilor angajați mai multă independență. Majoritatea (87%) liderilor fiscali se aşteaptă ca Generative AI (GenAI) să crească eficiența echipelor în următorii ani și este de presupus că tehnologia GenAI va redefini rapid sarcinile fiscale. Astfel, activităţile de rutină pot și vor fi automatizate, informațiile fiscale noi sunt generate în timp real, iar echipele fiscale se pot concentra mai mult pe activităţi strategice, care aduc o valoare adăugată mai mare.

Criza globală de talente fiscale și recrutare diversificată

La criza de talente au contribuit esențial trei factori, primul fiind pensionarea masivă a generației Baby Boomers – mulți experți fiscali seniori se retrag din activitate, ceea ce a însemnat un mare gol de competență în echipe. Al doilea este fluctuația ridicată a personalului – circa 38% dintre angajați în domeniul fiscal au declarat că intenționează să demisioneze în următorul an. În al treilea rând, complexitatea legislației fiscale a crescut, noile reglementări fiscale sunt tot mai complicate, astfel că actualizarea cunoștințelor a devenit obligatorie și permanentă pentru profesioniștii în domeniu, ceea ce este perceput de noile generații drept foarte dificil.

Raportul EY constată că deficitul de experţi fiscali îi obligă pe angajatori să îşi recalibreze condiţiile de angajare, pe fondul ”crizei de talente”, manifestată în ultimii câțiva ani. Ce înseamnă asta? O primă consecință a acestei situații este aceea că tot mai multe firme recrutază specialişti cu competenţe-cheie, deși nu au studiile superioare cerute în special pentru posturi specifice. Această abordare vizează acoperirea cât mai multor poziţii din organigrama minimă necesară furnizării unor servicii de înaltă calitate în consultanța fiscală, deşi prezintă riscuri privind nivelul de calificare.

GenAI: automatizarea sarcinilor fiscale

Dar, să privim jumătatea plină a paharului: unul dintre principalele avantaje ale GenAI în fiscalitate este automatizarea sarcinilor repetitive. Deci, acolo unde avem de-a face cu proceduri fiscale de acest fel, acestea pot fi standardizate cu algoritmi, ceea ce va permite consultanților fiscali să elibereze resurse, mai ales de timp, pentru activități complexe. Prin automatizare, piramida de muncă se inversează: juniorii se pot dedica analizei și interpretării legilor fiscale, GenAI preia jobul de rutină. Concret, ar fi cazul analizei de date, unde un model AI poate procesa automat un cont tranzacțional cu peste 10.000 de rânduri pentru a identifica tranzacțiile deductibile sau analiza conturilor, unde instrumentelele inteligente cartografiază automat conturile generale sensibile, asigurând clasificarea corectă a operațiunilor fiscale și reducând erorile de conformitate.

GenAI în formare și dezvoltare profesională

Tehnologiile GenAI au un impact puternic asupra formării profesionale a personalului fiscal. Organizațiile folosesc instrumente AI pentru a crea programe de training personalizate pentru noii angajați, ajutându-i să dobândească rapid competențele necesare pentru a acoperi deficitul de personal. GenAI îi ajută pe noii specialiști să depășească mai repede curba de învățare: sistemele automate preiau multe dintre sarcinile tradiționale, lăsând juniorilor spațiul să aplice gândirea analitică de la începutul carierei. Practic, „profesia fiscală” trece din munca de rutină la cea analitică mai repede decât înainte. Un alt efect important este că juniorii își accelerează creșterea profesională, fiind implicați din timp în analize avansate, ceea ce le va crește satisfacția muncii, și îi ajută să înțeleagă mai bine și mai rapid procesele fiscale.

Concluzia ar putea fi, bazându-ne pe cercetarea EY, aceea că GenAI transformă realmente natura muncii în consultanță fiscală, întrucât tehnologia crește nivelul rolului practicianului fiscal și îi oferă oportunitatea de a-și aplica abilitățile critice de consultanță mult mai devreme în carieră.

Informații fiscale actualizate în timp real

Pe lângă formare, GenAI permite monitorizarea în timp real a reglementărilor fiscale. Soluțiile de machine learning, de cele mai multe ori dezvoltate în propriile platforme ale marilor companii de consultanță fiscală, cum este și cazul EY, scanează permanent numeroase surse oficiale (website-uri guvernamentale, portaluri fiscale, baze de date legislative, știri de specialitate, studii și sondaje etc.) pentru a detecta modificările legislative relevante. Instrumentele NLP (prelucrare a limbajului natural) înțeleg limbajul juridic și semnalează echipei fiscale imediat când apar noutăți normative. Ulterior, GenAI analizează aceste modificări, comparându-le cu date istorice și generând un draft de raport explicativ pentru revizuire umană.

Astfel de soluții reduc riscul neconformității și oferă echipelor fiscale informații noi și corecte aproape instantaneu. De exemplu, un expert fiscal poate primi o alertă imediată despre o schimbare de reglementare și un sumar generat de AI, în loc să urmărească zeci de website-uri, unul câte unul. Este evident că aceste unelte ajută la rapiditate în „descoperirea” modificărilor, economisesc timp preţios și eliberează experții în fiscalitate de sarcinile de rutină.

Pe de altă parte, soluțiile de tip GenAI pot susține și deciziile strategice fiscale, întrucât prin modele predictive și simulări complexe, tehnologia poate identifica cea mai bună strategie de taxare și poate îmbunătăți procesul decizional. IA analizează volume mari de date fiscale pentru a descoperi tendințe, tipare și anomalii care ar fi greu de detectat manual și poate extrapola date din trecut și din tendințele actuale pentru a prezice viitoare obligaţii fiscale şi riscuri. El generează scenarii „what-if” (prin variabile legislative, economice sau de business) pentru a testa proactiv diferite poziții fiscale și a planifica eficient viitorul. Acest tip de analiză predictivă ajută liderii fiscali să evalueze impactul deciziilor înainte de implementare și să identifice din timp eventualele riscuri fiscale.

Impactul asupra carierei angajaților fiscali

Integrând GenAI, traseul profesional al angajaților fiscali se modifică semnificativ. Practicanţii juniori vor petrece mai mult timp pe sarcini analitice și de consultanță încă din primele etape ale carierei, accelerându-și astfel dezvoltarea de noi competențe. Ei participă direct la analize de date complexe și observă imediat impactul muncii lor asupra deciziilor de business, ceea ce le crește satisfacția profesională. În schimb, experții seniori pot prelua roluri de supraveghere și consultanță strategică, punând în aplicare cunoștințe profunde de legislație și asigurând coeziunea analizelor generate de IA.

Este evident faptul că adoptarea GenAI trebuie să rămână umană și centrată pe oameni, iar rolul experților fiscali nu doar că nu va dispărea, ci va crește în importanță și complexitate. Chiar dacă GenAI automatizează multe procese, implementarea lui eficientă presupune monitorizarea de către specialiștii fiscali umani, care trebuie să rămână în centrul deciziilor, verificând rezultatele IA și aducând experiența profesională unde e necesar. Studiul EY pe care l-am amintit mai arată un lucru, și-anume faptul că profesioniștii fiscali sunt mai deschiși la GenAI decât colegii din alte domenii, dar integrarea cu succes a noilor tehnologii cere o colaborare strânsă între oameni și IA.

Ca perspectivă, liderii fiscali anticipează că o versiune centrată pe oameni a tehnologiei va remodela profund echipele fiscale, eliberând angajații de sarcini repetitive, cu oportunitatea de a se concentra pe dezvoltare profesională și avansarea în carieră.

Autor: Luisiana Dobrinescu, 

doctor în drept și avocat, managing partner al Dobrinescu Dobrev SCA

Sfârșitul primului trimestru al anului fiscal 2024 nu se poate lăuda a fi fost unul foarte optimist.

Cu un număr de contribuabili plătitori în scădere, dar cu nevoi bugetare în creștere, guvernul a considerat oportun să crească impozitarea celor care oricum plăteau.

Nicio evoluție cu privire la recuperarea marilor arierate și nicidecum cu privire la cinstita evaziune (adică acea profundă, complet la negru).

Aflat în an electoral, cu un număr al pensionarilor în creștere – de la 48 de ani cei speciali – guvernul, în diferitele sale culori, trebuie să atragă fonduri și, deci, voturi ale marii mase, însă cu minim de efort.

În această ordine de idei, au crescut de la 7.000 lei la aproximativ 20.000 lei plafonul maxim pentru contribuția anuală la CASS a tuturor PFA-urilor, au eliminat dramatic și fără o justificare coerentă majoritatea microîntreprinderilor, au instituit impozitul minim pe cifra de afaceri pentru marile companii. În plus, creșterea repetată a salariului minim este resimțită dramatic și constant în creșterea plafonului contribuțiilor obligatorii.

Disperarea după bani a fost atât de mare, încât legislația privind microîntreprinderile s-a schimbat în cursul lunii martie 2024, cu impact de la 1 ianuarie 2024.

Mai mult, a existat un experiment social pentru testarea nivelului de cunoștințe în drept avansat, prin faptul că, timp de aproape trei luni, definiția de care depindea încadrarea unei societăți la statutul de microîntreprindere sau de plătitoare de impozit pe profit era preluată din legislația privind IMM-urile, nici contribuabilii și nici reprezentanți autorităților fiscale neavând nicio idee despre modul de interpretare.

Concret, plafonul maxim de 500.000 euro cifră de afaceri, care limitează încadrarea în statutul de microîntreprindere, a fost stabilit a se aplica cumulat, tuturor întreprinderilor legate.

În acest context, tot mediul de afaceri care deținea calitatea de asociat în mai multe societăți a început să analizeze dacă acestea îndeplinesc condițiile de întreprindederi legate, partenere sau autonome și dacă, cumva, domeniile de activitate în care acesta activau se situau pe o piață adiacentă sau nu.

Am avut un client care mi-a solicitat stânjenit o întâlnire, în cursul termenului de împăcare din cadrul procedurii de divorț pe care o inițiase, întrucât atât el, cât și soția lui erau asociați (în procente diferite și alături de terți asociați diferiți) în două societăți cu profil complet diferit. Or acest lucru ducea la pierderea statutului de microintreprindere pentru ambele societăți.

Pe lângă propriile cuvinte de bine pe care le aveam oricum la adresa acestor modificări legislative care încalcă la rând toate principiile enumerate în primele articole ale Codului fiscal, am simțit șocul vieții reale, în care doi oameni, căsătoriți de mai bine de 25 de ani, divorțau din rațiuni… fiscale. Cât de multă lipsă de asumare a legiuitorului aflat în an electoral în a evita să spună fățiș că elimină pur și simplu microîntreprinderile, găsind tot felul de combinații pompoase? Câtă disperare pe doi oameni modești din punct de vedere financiar, dar hotărâți să supraviețuiască într-un oraș mic din România?

Vom vedea statisticile de la sfârșitul anului, însă cu siguranță vor fi mii de firme lichidate voluntar, ale micilor antreprenori.

Din păcate, un tratament la fel de agresiv l-au primit și liber profesioniștii – fix aceia de care spunem că România are nevoie – pentru că nu mai găsim un zugrav, un instalator, un electrician, cineva care să ne repare prin casă.

Ei bine, toți aceștia vor plăti CASS plafonată la 60 de salarii minime pe țară (față de 24, anterior) și vor mai plăti încă o contribuție la CASS dacă obțin orice alte tipuri de venituri (chirii, dividende, activități agricole). Poate că cei care se decurcă pe cont propriu au două vieți și atunci trebuie să fie asigurați dublu la sănătate!?

Nu înțeleg ce matematică urmează legiuitorul nostru și ce politică de emigrare, pentru că în ultimele luni, de la micii meseriași, până la persoanele cu afaceri semnificative, am auzit ba de opțiunea de a a pleca la muncă în străinătate, ba de cea de a-și deschide firme în afara României, cu ideea serioasă de a-și schimba chiar rezidența fiscală.

Și uite așa am închis cercul vicios, ajungând în punctul din care am plecat, acela al numărului în scădere al contribuabililor, comparativ cu nevoile bugetare în creștere (reconstrucția Ucrainei, creșterea pensiilor etc.).

Tot înainte, către luna decembrie, când vor crește taxele despre care acum se declară că sigur nu vor crește!

 

Acesta este Editorialul nr. 2/2024 al revistei Tax Magazine. Detalii despre abonament găsiți aici.

 

Autori:

• Mihaela Ardeleanu, Senior Tax Consultant, Viboal-Findex
• Mihaela Nuță, Junior Tax Consultant, Viboal-Findex

La început de toamnă, poate că ni s-ar părea normal să ne pregătim pentru culesul roadelor muncii depuse peste an, nu însă și în fiscalitate, unde mediul de afaceri, consumatorii și fiscaliștii așteaptă cu sufletul la gură „sunetul clopoțelului”. Asemenea elevilor care sunt nerăbdători și curioși să își cunoască noii colegi și profesori, să își vadă noua sală de clasă și noile cărți, noi, ceilalți, suntem nerăbdători, dar nu la fel de bucuroși, să ne așezăm la birouri și să răsfoim „noul manual” pregătit de Guvern.

De aproape o lună, se vorbește în presă despre acest „nou manual”, menit să aducă o reformă fiscală majoră, mai exact un proiect de Ordonanță de Guvern pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, ce ar urma să fie publicat spre dezbatere publică. Este unul dintre proiectele de acte normative care a stârnit poate cea mai mare vâlvă din ultimii ani, făcând mediul de afaceri să ia atitudine. Dar de ce?

În opinia noastră, principalele divergențe sunt iscate de faptul că legiuitorul a încetat de mult timp să mai respecte unul dintre cele mai importante principii fiscale, și anume predictibilitatea impunerii, principiu care ar trebui să asigure „stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii”[1] (s.n.). Astfel, mediul de afaceri, fiind nevoit să facă față și să se adapteze nu doar la contextul internațional extrem de complicat și complex (inflație înaltă persistentă, criza energetică, criza alimentară, consecințele economice și de securitate ale războiului din Ucraina etc.), ci și la o legislație fiscală greoaie și într-o continuă modificare. Așa cum menționa Camera Consultanților Fiscali, într-un articol recent, intitulat „Incertitudinea fiscală este noul inamic public numărul unu al economiei românești!”[2]. Și totuși, ce generează numărul mare de modificări fiscale, aprobate „de la o zi, la alta”?

În opinia noastră, incertitudinea fiscală își are bazele în nerespectarea procesului legislativ (multe dintre modificările aduse neavând la bază un studiu de impact real) și în lipsa unui dialog onest cu mediul de afaceri. Spre exemplu, considerăm necesară o analiză de impact bugetar înainte de introducerea unor facilități fiscale, astfel, s-ar putea arăta dacă acestea pot fi suportate cu adevărat de către stat și, dacă da, pe ce perioadă.

O reformă fiscală considerăm că este inevitabilă, singurele întrebări fiind deci: cum se vor face aceste modificări?, cu ce efecte pentru oameni și firme și pe ce orizont de timp?. În acest context, sperăm doar că organul legislativ va aplica o veche zicală românească, „măsoară de două ori și taie o dată”.

Între timp, să vedem totuși și partea plină a paharului, Guvernul a încercat să vină în sprijinul consumatorilor care se confruntă cu prețuri din ce în ce mai ridicate la alimente, prin Ordonanța nr. 69/2023[3] oferind angajatorilor posibilitatea de a majora valoarea nominală a unui tichet de masă până la 35 lei/zi. Din vara acestui an, mai exact începând cu data de 1 august și până la finalul anului 2023, valoarea unui tichet de masă poate atinge limita maximă de 35 lei.

Spre exemplu, salariații care beneficiază de această majorare, începând din toamna anului 2023, culeg roadele, după cum s-ar spune, deoarece valoarea totală a tichetelor de masă aferente lunii august ajunge la 770 lei, o creștere cu 110 lei înregistrată la nivelul lunii august 2023, comparativ cu aplicarea plafonului anterior de 30 lei/tichet de masă/zi (22 zile lucrătoare x 35 lei/zi – 22 zile lucrătoare x 30 lei/zi = 770 lei – 660 lei = 110 lei).

Altfel spus, angajatorii pot răsplăti mai bine munca propriilor salariați, având și un cost mai mic, reamintindu-ne că tichetele de masă au un regim fiscal special, în sensul că, pentru aceste venituri, se datorează doar impozit pe venit, fiind excluse din baza de calcul a contribuțiilor sociale.

În altă ordine de idei, odată cu venirea toamnei, începem munca în gospodărie, în casă și grădină, mai exact, în proprietățile pe care le deținem și pentru care datorăm statului impozite și taxe. Potrivit Codului fiscal, pentru clădirile, terenurile și mijloacele de transport deținute, plătim un impozit anual, în două rate egale, cu termenele de plată 31 martie, respectiv 30 septembrie inclusiv. Așadar, în tumultul acestei perioade, să nu uităm de termenul de plată a celei de-a doua rate a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv a impozitului pe mijlocul de transport, și anume 30 septembrie 2023 inclusiv.

[1] Art. 3 lit. e) C.fisc.

[2] https://www.ccfiscali.ro/33-despre-ccf/2532-apelul-de-urgenta-al-camerei-consultantilor-fiscali-catre-autoritatile-statului-si-contribuabili

[3] Publicată în M. Of. nr. 691 din 27 iulie 2023.

Puteți citi mai multe articole în nr. 4/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

În anul universitar 2022-2023 programul de master Drept fiscal continua oferind una dintre cele mai interesante, actualizate si utile cursuri specializate in acest domeniu de drept. În cadrul programului veți avea oportunitatea de a lua contact cu dreptul fiscal internațional, Facultatea de Drept participând și anul acesta la competiția organizată de către IBFD „GTTC Universities Project”.

Înscrierea se va desfășura în intervalul 02 – 11 septembrie 2022, în sistem online sau fizic.

Taxa de înscriere la examenul de admitere din acest an este de 400 de lei.

Pentru informații suplimentare privind planurile de învățământ și modalitatea de admitere la toate programele de master organizate de catre Facultatea de Drept, puteți accesa secțiunea dedicată din cadrul paginii web a Facultății de Drept – Universitatea din București: https://drept.unibuc.ro/Admitere-2022-s1207-ro.htm

Autor: Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner a Cabot Transfer Pricing

Este lăudabilă inițiativa ZF și CEC Bank referitoare la proiectul jurnalistic Investiți în România.  Ar fi și mai bine dacă acest proiect ar fi unul de țară (nu doar de guvern sau diferite instituții de stat, dacă este) și unul al mediului privat.

Așa cum spuneam în articolul preluat de ZF – De ce cred că România poate ieși câștigătoare din lupta împotriva coronavirusului, România are o șansă unică de a primi mai multe investiții străine în perioada următoare, de fapt relocări de afaceri din regiunea Asiei sau chiar din SUA.

„Relocările” din teritorii mai îndepărtate în Uniunea Europeană ar avea avantajul „afilierii” noilor afaceri la piața unică europeană unde sunt totuși prevederi legislative similare pentru toate afacerile și unde sunt binecunoscute regulile jocului (deși în mod clar din punct de vedere al costurilor se prea poate să nu renteze).  Însă tocmai asta spun și studiile experților de lunile și anii anteriori, se va pune din ce în ce mai mult accentul pe rezistența parteneriatului și a lanțului creator de valoare din cadrul grupului, precum și pe sustenabilitatea afacerilor, în timp ce focusul pe costuri mici va scădea (atunci când poate însemna riscuri mai mari).

De ce ar alege investitorii România, și nu țările de origine sau alte țări din regiune?

În primul rând, investitorii vor alege să optimizeze costurile aferente investiției și în același timp să beneficieze de toate avantajele afilierii la piața unică europeană.  Dacă vor avea de ales între România și Germania, iar costul investiției va prima, atunci România va fi destinația aleasă (bineînțeles depinde și cât de strategică este investiția, precum și cât de important este costul de transport, dacă este cazul).

În al doilea rând, nivelul taxelor atrage cu siguranță investitorii. În România taxele sunt încă mici spre foarte mici dacă ne comparăm cu Vestul Europei și similare cu cele ale țărilor din regiune.

În plus, România beneficiază de prevederile Directivelor Europene care ajută companiile să „urce” dividendele, dobânzile, redevențele fără impozit înapoi la firmă mamă.  Astfel că, acestea sunt încurajate practic să obțină un nivel al profitului cât mai mare în România, ceea ce înseamnă o bază impozabilă mai mare în România și în consecință un buget de stat mult mai robust.

Deși nu reprezintă unicul motiv al investiției, nivelul taxelor este o componentă importantă în alegerea deciziei de a investi.

De ce ar alege investitorii România, și nu Bulgaria, de exemplu, care are un nivel similar sau chiar mai scăzut al taxelor?

Aici intervine rolul guvernului, dar și al nostru, al tuturor.

Nivelul redus al costurilor și al taxelor nu este suficient pentru atragerea de investiții.  În schimb, aceste aspecte corelate cu investiția în educație, sănătate, infrastructură pot juca un rol extrem de pozitiv în dezvoltarea noastră a tuturor (deși pe termen lung, investiția în educație, sănătate și infrastructură va însemna fără dubiu o creștere de taxe).

Activitățile cu valoare adăugată mare (de exemplu, serviciile IT, serviciile de cercetare-dezvoltare, producția), care atrag de regulă investiții importante și care au o contribuție semnificativ superioară în PIB spre deosebire de activitățile cu valoare adăugată redusă (cum sunt, de exemplu, serviciile de procesare lohn) se bazează în principal pe o forță de muncă educată, sănătoasă și pe o infrastructură dezvoltată.

În concluzie, ceea ce poate face guvernul este să prioritizeze sănătatea, educația și infrastructura.

Ce poate face fiecare dintre noi?

Să fie conștient că educația și sănătatea sunt componente cheie ale unui viitor mai bun, să investească în educația și sănătatea copiilor, să își facă treaba foarte bine în domeniul lor de activitate.

Ce pot face eu, ca specialist fiscal și de prețuri de transfer?

Să informez clienții noștri sau firmele interesate de realizarea de investiții în România despre avantajele investiției în România – nivelul taxelor din România comparativ cu alte jurisdicții fiscale, precum și despre directivele de care beneficiază societățile române.

Să recomand clienților noștri să reducă riscurile fiscale în România prin realizarea unor profituri de piață sau chiar mai mari având în vedere directivele europene care fac foarte avantajoasă plata de dividende / redevențe către țări din Uniunea Europeană.

Vă reamintim că, în concordanță cu prevederile Ordinului nr. 2727/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative („Ordinul 2727/2015”), în sarcina anumitor societăți din România revine obligativitatea depunerii la autoritățile fiscale a Formularului 402 – Declarație informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România („Formularul 402”).

În cele ce urmează, regăsiți sumarizarea Ordinului 2727/2015: 

A. Persoanele care au obligația depunerii Formularului 402

Potrivit Ordinului 2727/2015, Formularul 402 trebuie completat și depus de către entitățile din România:

• plătitoare de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor, precum și de remunerații administratorilor și altor persoane asimilate acestora; și
• care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile din astfel de remunerații obținute de către persoanele fizice rezidente în alte state membre ale Uniunii

B. Persoanele pentru care trebuie depus Formularul 402

Potrivit Ordinului 2727/2015, Formularul 402 trebuie completat și depus de către entitățile precizate la punctul A. pentru persoanele fizice rezidente în alte state membre ale Uniunii Europene, care:

• au realizat venituri din România din salarii sau asimilate salariului, în baza contractului individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, dar și din orice alte activități dependente; și
• au realizat venituri în calitate de administratori sau persoane asimilate acestora, ca urmare a activității de conducere și

C. Termen-limită depunere Formular 402

Termenul-limită prevăzut de Ordinul 2727/2015 pentru depunerea Formularului 402 este ultima zi a lunii februarie pentru veniturile aferente anului precedent. Astfel, pentru veniturile aferente anului 2019, termenul de depunere al Formularului 402 este 02.03.2020 (deoarece 29.02.2020 este zi nelucrătoare).

 D. Sancțiune nedepunere Formular 402

Nedepunerea Formularului 402 reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei – pentru celelalte persoane juridice.

Subliniem faptul că informațiile furnizate prin intermediul Formularului 402 sunt folosite la realizarea de către ANAF a schimbului automat de informații cu autoritățile similare din alte state U.E. cu privire la rezidenții acelor state care obțin venituri din România, prin urmare nedepunerea Formularului 402 poate genera, în plus față de sancțiunea prevăzută la punctul D., inclusiv supunerea la verificări de natură fiscală a persoanelor care au obligativitatea depunerii Formularului 402.

Taxarea unor produse accizabile, care au necesitat recondiționarea în cadrul unui antrepozit fiscal după ce au fost puse pe este nelegală  – a decis Înalta Curte de Casație și Justiție

Echipa de avocați specializată în dispute fiscale a Radu și Asociații SPRL, casa de avocatură asociată EY Law, a înregistrat o nouă premieră, de data aceasta într-o problemă ce a generat dificultăți în interpretarea și aplicarea legii fiscale – restituirea accizei percepute asupra unui produs energetic care, necorespunzând parametrilor standard, a fost returnat de beneficiar în antrepozitul fiscal, în vederea recondiționării și eliberării ulterioare în consum.

Codul fiscal prevede posibilitatea restituirii accizelor în situația „contaminării sau combinării accidentale” a unui produs pus pe piață care este ulterior reciclat sau recondiționat. Cu toate acestea, autoritatea fiscală a refuzat restituirea pentru simplul motiv că situația de fapt nu se încadrează în ipoteza legii – mai exact, că nu ar putea exista un caz de contaminare sau combinare accidentală atunci când substanța ce generează contaminarea face ea însăși parte din elementele utilizate în procesul de producție.

O astfel de interpretare eronată a fost susținută inclusiv de Direcția de legislație în domeniul accizelor, din cadrul Ministerului de Finanțe. Practic, cu toate că norma juridică nu explică noțiunile de „contaminare” ori de „combinare accidentală”, autoritatea fiscală a adoptat un mod restrictiv de interpretare, în sensul în care norma juridică ar ajunge să producă efecte limitative.

Echipa de avocați implicată în acest proiect a fost condusă de către Emanuel Băncilă, Partener și Alex Slujitoru, Senior Manager, Radu și Asociații SPRL. Alex Slujitoru a precizat că „pentru soluționarea favorabilă a prezentei spețe a fost relevantă asigurarea trasabilității produsului, acesta aflându-se sub supravegherea strictă a reprezentanților direcției vamale pe întreaga perioadă a deplasării sale.”

“Atât instanța de fond, cât și instanța de recurs au confirmat nelegalitatea refuzului de a restitui accizele percepute și au dispus în consecință restituirea acestora. O soluție contrară ar fi dus la plata de două ori a accizelor pentru același produs energetic – inițial pentru produsul neconform și, ulterior, pentru produsul recondiționat, acciza fiind o taxă ce vizează exclusiv consumul, respectivul produs fiind pus pe piață în vederea consumului doar după recondiționare”, a spus Emanuel Băncilă, liderul practicii de politici și dispute fiscale din cadrul EY România.

Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, EY România

În contextul planului de acțiune BEPS, țările au agreat să implementeze anumite măsuri care să asigure rezolvarea disputelor internaționale legate de aplicarea tratatelor de evitare a dublei impuneri într-o manieră rapidă, eficientă și adecvată. Drept urmare, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și-a propus să monitorizeze anual statusul procedurilor de acord amiabil de la nivelul fiecărei țări. Publicat recent, raportul OCDE pentru anul 2018, care ne arată numărul de proceduri de acord amiabil inițiate în fiecare țară precum și numărul de cazuri soluționate, plasează România pe ultimele locuri în Europa.

De ce se acordă atât de multă importanță procedurii de acord amiabil (pe scurt, “MAP”, de la „mutual agreement procedure”)? Pentru că vizează rezolvarea disputelor internaționale în materie de fiscalitate și, în contextul actual, în care tranzacțiile și modelele de afaceri se globalizează, astfel de dispute sunt din ce în ce mai frecvente.

Un exemplu clasic este cel al disputelor legate de prețurile de transfer. Dacă avem o tranzacție între două societăți afiliate din state diferite, iar autoritățile dintr-o țară ajustează/cresc prețul acestei tranzacții, în țara respectivă se va plăti mai mult impozit pe profit. În același timp, pentru a nu avea dublă impozitare, autoritățile fiscale din celălalt stat ar trebui să accepte această ajustare de preț și să permită celeilalte societăți să își mărească cheltuielile, diminuându-și astfel impozitul pe profit cu o sumă echivalentă.

Însă, în ultimul timp, vedem tot mai multe cazuri din afara sferei prețurilor de transfer care fac obiectul procedurilor de acord amiabil. La nivel statistic, conform raportului OCDE, majoritatea cazurilor de acord amiabil nu vizează sfera prețurilor de transfer. România nu face excepție – în 2018, din cele opt cazuri închise, numai două au vizat problema prețurilor de transfer.

Mai mult, în contextul dezvoltărilor internaționale recente – cum este cazul instrumentului multilateral care modifică tratatele de evitare a dublei impuneri – se pune tot mai mult accent pe procedura de acord amiabil, nu numai ca modalitate de soluționare a disputelor, ci și ca instrument de stabilire a drepturilor de impozitare. De exemplu, conform instrumentului multilateral, regulile “clasice” de stabilire a rezidenței din vechile tratate de evitare a dublei impuneri ar trebui substituite cu o procedură de acord amiabil.

Aspectele de natură tehnică cu privire la procedura de soluționare a unui acord amiabil în contextul legislației românești, europene și internaționale prezintă o mare complexitate. Astfel de proceduri sunt de regulă destul de îndelungate și de multe ori se continuă cu o procedură de arbitraj.

Dacă ne uităm la România, conform raportului OCDE, numărul de aplicații de MAP depuse în anul 2018, față de anul 2017, a înregistrat o creștere de 75% (21 de aplicații depuse în 2018 vs. 12 în 2017), creșterea medie la nivel european fiind de 43%.

În privința numărului de cazuri închise de România în anul 2018 (față de numărul de cazuri în derulare la începutul anului, plus solicitările nou primite în cursul anului 2018), rata de soluționare este de 14%, care se află mult sub media europeană de 27%.

Comparativ, țări precum Polonia sau Ungaria au înregistrat rate de soluționare similare cu România. Pe de altă parte, Bulgaria are o rată de soluționare de 37%.

Dincolo de aceste procente, mai relevant este modul în care aceste proceduri au fost soluționate. În cazul României, raportul OCDE  ne arată că: din 8 aplicații închise în anul 2018, două s-au închis prin respingerea accesului la procedură, două prin retragerea contribuabilului, iar două au fost rezolvate intern (unilateral). Astfel, au rămas doar două cazuri în care procedura amiabilă a fost închisă efectiv, însă în niciunul dintre acestea nu s-a eliminat dubla impunere.

Practic, niciunul din cele opt cazuri ‘închise’ de România nu a fost soluționat prin anularea totală sau măcar parțială a dublei impuneri. Acest lucru este interesant mai ales pentru că, în conformitate cu raportul OCDE, înțelegem că România este și singura țară UE[1] care nu a reușit să elimine dubla impunere pentru niciunul din cazurile închise în anul 2018. Comparativ, în Polonia, 11 din totalul de 26 de cazuri închise în 2018 s-au soluționat printr-un acord bilateral de eliminare completă a dublei impozitări, iar în Bulgaria 4 din totalul de 7 cazuri închise în 2018.

În concluzie, deși procedura de acord amiabil este un instrument tot mai utilizat atât în România, cât și la nivel internațional, mai este încă mult de lucru până când astfel de proceduri vor fi rezolvate într-o manieră rapidă, eficientă și adecvată, în linie cu dezideratul OCDE.

 

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)
26 aprilie 2018

„Trimitere preliminară – Fiscalitate – Directiva 2006/112/CE – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA) – Deducerea taxei achitate în amonte – Dreptul la rambursarea TVA‑ului – Operațiuni aferente unei perioade fiscale care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale încheiate – Legislație națională – Posibilitatea persoanei impozabile de a corecta declarațiile fiscale care au făcut deja obiectul unei inspecții fiscale – Excludere – Principiul efectivității – Neutralitate fiscală – Securitate juridică”

În cauza C‑81/17,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Suceava (România), prin decizia din 23 ianuarie 2017, primită de Curte la 14 februarie 2017, în procedura

Zabrus Siret SRL

împotriva

Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava,

CURTEA (Camera a noua),

compusă din domnul C. Vajda, președinte de cameră, domnul E. Juhász (raportor) și doamna K. Jürimäe, judecători,

avocat general: domnul N. Wahl,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul român, de R. Radu, de C. M. Florescu și de R. Mangu, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de L. Lozano Palacios și de L. Radu Bouyon, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea dispozițiilor Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/45/UE a Consiliului din 13 iulie 2010 (JO 2010, L 189, p. 1) (denumită în continuare „Directiva TVA”), precum și a principiilor neutralității fiscale, efectivității și proporționalității.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Zabrus Siret SRL (denumită în continuare „Zabrus”), pe de o parte, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava (România) (denumită în continuare „Direcția Generală”), pe de altă parte, în legătură cu posibilitatea persoanei impozabile de a corecta deconturile de taxă pe valoarea adăugată (TVA) în vederea exercitării dreptului de deducere a TVA‑ului.

Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 167 din Directiva TVA prevede:

„Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.”

4        Articolul 168 din această directivă prevede:

„În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:

(a)      TVA‑ul datorat sau achitat în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a‑i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a‑i fi prestate de o altă persoană impozabilă;

[…]”

5        Potrivit articolului 179 primul paragraf din Directiva TVA, „[p]ersoana impozabilă efectuează deducerea scăzând din valoarea totală a TVA‑ului datorat pentru o anumită perioadă fiscală valoarea totală a TVA‑ului pentru care, în aceeași perioadă, dreptul de deducere a apărut și este exercitat în conformitate cu articolul 178”.

6        Articolul 180 din această directivă are următorul cuprins:

„Statele membre pot autoriza o persoană impozabilă să efectueze o deducere pe care nu a efectuat‑o în conformitate cu articolele 178 și 179.”

7        Potrivit articolului 182 din Directiva TVA, „[s]tatele membre stabilesc condițiile și normele de aplicare a articolelor 180 și 181”.

8        Articolul 183 din Directiva TVA prevede:

„Atunci când, pentru o anumită perioadă fiscală, valoarea deducerilor depășește valoarea TVA‑ului datorat, statele membre pot fie efectua o rambursare, fie reporta excedentul în perioada următoare, în condițiile pe care le stabilesc.

Cu toate acestea, statele membre pot refuza rambursarea sau reportarea în cazul în care valoarea excedentului este nesemnificativă.”

9        Articolul 250 din această directivă prevede:

„(1) Fiecare persoană impozabilă depune o declarație privind TVA în care se menționează toate informațiile necesare pentru a calcula taxa exigibilă și deducerile de efectuat, inclusiv, în măsura în care acest lucru este necesar pentru stabilirea bazei impozabile, valoarea totală a operațiunilor referitoare la această taxă și la aceste deduceri, precum și valoarea operațiunilor scutite.

(2) Statele membre permit și pot solicita depunerea declarației privind TVA prevăzute la alineatul (1) prin mijloace electronice, în condițiile pe care le stabilesc.”

10      Articolul 252 din directiva menționată prevede:

„(1) Declarația privind TVA se depune până la un termen ce este necesar să fie stabilit de statele membre. Termenul respectiv nu se poate fixa la mai mult de două luni de la încheierea fiecărei perioade fiscale.

(2) Fiecare stat membru stabilește perioada fiscală la o lună, două luni sau trei luni.

Cu toate acestea, statele membre pot stabili diferite perioade fiscale, cu condiția ca perioadele respective să nu depășească un an.”

 Dreptul român

11      Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005), în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal (denumit în continuare „Codul de procedură fiscală”), prevede la articolul 84, intitulat „Corectarea declarațiilor fiscale”:

„(1)      Declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.

(2)      Declarațiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative.

(3)      În cazul [TVA‑ului], corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de [TVA] se corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală [(ANAF)].

(4)      Declarațiile fiscale nu pot fi depuse și nu pot fi corectate după anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepția situațiilor în care corecția se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiții prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impunere și/sau a impozitului aferent.

(5)      Prin erori, în sensul prezentului articol, se înțelege erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor, bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impunere.

(6)      În situația în care în timpul inspecției fiscale contribuabilul depune sau corectează declarațiile fiscale aferente perioadelor și impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri ce fac obiectul inspecției fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal.”

12      Articolul 105 din Codul de procedură fiscală, care conține „Reguli[le] privind inspecția fiscală”, prevede:

„[…]

(3)      Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

[…]

(5)      Inspecția fiscală se exercită pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei, ierarhizării, teritorialității și descentralizării.

[…]

(8)      La finalizarea inspecției fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declarație scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru inspecția fiscală.

(9)      Contribuabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală.”

13      Articolul 1051 din acest cod, referitor la „Reguli privind reverificarea”, are următorul cuprins:

„(1)      Prin excepție de la prevederile art. 105 alin. (3), conducătorul inspecției fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.

(2)      Prin reverificare se înțelege inspecția fiscală efectuată ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor, care influențează rezultatele acestora.

(3)      Prin date suplimentare se înțelege informații, documente sau alte înscrisuri obținute ca urmare a unor controale încrucișate, inopinate ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau de alte autorități publice ori obținute în orice mod de organele de inspecție, de natură să modifice rezultatele inspecției fiscale anterioare.

(4)      La începerea acțiunii de reverificare, organul de inspecție fiscală este obligat să comunice contribuabilului decizia de reverificare, care poate fi contestată în condițiile prezentului cod. Dispozițiile referitoare la conținutul și comunicarea avizului de inspecție sunt aplicabile în mod corespunzător și deciziei de reverificare.”

14      Articolul 106 din codul menționat, intitulat „Obligația de colaborare a contribuabilului”, prevede la alineatul (1) că contribuabilul are obligația să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informații, să prezinte la locul de desfășurare a inspecției fiscale toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

15      Anexa 1 la Ordinul nr. 179 din 14 mai 2007 pentru aprobarea Instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată (denumit în continuare „Ordinul nr. 179/2007”) prevede la punctele 1, 3.1, 4.1 și 4.2:

„1. Deconturile de [TVA] depuse de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de [TVA] pot fi corectate din punctul de vedere al erorilor materiale de către organul fiscal competent, la inițiativa acestuia sau la solicitarea persoanei impozabile.

[…]

3.1. Corectarea erorilor materiale din decontul de [TVA] se poate face în cadrul termenului de prescripție de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost depus decontul supus corectării.

[…]

4.1. Corectarea decontului de [TVA], potrivit prezentelor instrucțiuni, nu este posibilă pentru perioade fiscale care au fost supuse inspecției fiscale sau pentru care este în curs de derulare o inspecție fiscală.

4.2. Prin excepție de la pct. 4.1, corectarea erorilor materiale din decontul de [TVA] se poate realiza în baza dispoziției de măsuri comunicate de organul de inspecție fiscală. În acest caz, cererea de corectare a erorii materiale, depusă de persoana impozabilă, va fi însoțită de dispoziția de măsuri, în copie și original.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

16      Zabrus a fost verificată pe linie de TVA pentru perioada cuprinsă între 1 mai 2014 și 30 noiembrie 2014. Această verificare s‑a finalizat prin întocmirea unui raport la 26 ianuarie 2015.

17      La 25 mai 2015, Zabrus a depus un decont de TVA aferent lunii aprilie a anului 2015, cu opțiune la rambursare a acestei taxe. Cu această ocazie, Zabrus a solicitat în special rambursarea a două sume de 39 637 de lei românești (RON) și, respectiv, de 26 627 RON. Prima sumă a fost consemnată în acest decont prin efectuarea unei corectări, după finalizarea inspecției fiscale sus‑menționate, a unei note contabile de compensare TVA din luna iulie a anului 2014. A doua sumă rezultă din corectări efectuate în luna februarie a anului 2015 cu privire la tranzacții aferente anului 2014, referitor la care Zabrus a identificat în contabilitatea sa documentele justificative relevante numai după inspecția fiscală menționată.

18      Ulterior, Zabrus a făcut obiectul unei inspecții fiscale pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2014 și 30 aprilie 2015. Această inspecție fiscală s‑a finalizat prin întocmirea unui raport la 9 iulie 2015.

19      Refuzul de rambursare a TVA‑ului pentru sumele de 39 637 RON și de 26 627 RON a fost justificat de organele fiscale pe considerentul că sumele pretinse privesc operațiuni efectuate într‑o perioadă fiscală anterioară perioadei de verificare, care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale precedente pe linie TVA, finalizată la 26 ianuarie 2015. Organele fiscale au arătat că, față de reglementarea națională aplicabilă, principiul unicității inspecției fiscale se opune rambursării acestor sume solicitate de Zabrus, deoarece în ceea ce privește perioada deja verificată nu s‑a constatat nicio neregularitate privind contribuțiile de TVA, iar organele de control nu emiseseră vreo dispoziție de măsuri care trebuiau îndeplinite de Zabrus.

20      Zabrus a încercat, fără succes, pe diferite căi administrative, să își exercite dreptul la rambursarea TVA‑ului. În special, atât cererea sa de reverificare fiscală a perioadei cuprinse între 1 mai 2014 și 30 noiembrie 2014, cât și cererea sa de corectare a erorilor materiale din deconturile TVA aferente lunilor mai‑octombrie ale anului 2014 au fost respinse.

21      La 22 octombrie 2015, Zabrus a introdus la Tribunalul Suceava (România), o acțiune în anularea deciziei Direcției Generale de refuz al rambursării TVA‑ului în sumele menționate. În cererea sa de chemare în judecată, Zabrus a subliniat că deducerea TVA‑ului este un drept al contribuabilului care nu poate fi limitat dacă sunt îndeplinite condițiile de fond, chiar dacă anumite cerințe de formă sunt omise. A mai arătat că refuzul organelor fiscale de verificare a TVA‑ului în considerarea principiului unicității inspecției fiscale echivalează cu anularea dreptului de deducere prin impunerea de condiții suplimentare de fond și formă incompatibile cu dreptul Uniunii, fiind vorba despre o măsură disproporționată și excesiv de împovărătoare pentru contribuabil.

22      Direcția Generală a susținut că, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură fiscală și în Ordinul nr. 179/2007, operațiunile care privesc o perioadă supusă anterior inspecției fiscale nu pot fi corectate sau reverificate decât la inițiativa organului fiscal, atunci când află informații noi pe baza cooperării cu alte instituții sau atunci când există o dispoziție de măsuri luată cu prilejul inspecției anterioare. Cu toate acestea, situația din speță nu s‑ar încadra în astfel de ipoteze.

23      Prin sentința din 31 martie 2016, Tribunalul Suceava a respins acțiunea Zabrus ca neîntemeiată, motivând că reverificarea unei perioade care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale impune identificarea unor date suplimentare față de cele investigate, necunoscute autorităților la data primei verificări și a căror prezentare tardivă să nu fie cauzată de culpa persoanei impozabile supuse controlului sau de culpa organului fiscal.

24      Această instanță a considerat că principiul unicității inspecției fiscale și principiul securității raporturilor juridice ar fi încălcate dacă ar fi posibil ca, ulterior controlului, să fie depuse documente justificative sau să fie luate în considerare erori de înregistrare care să modifice suma de rambursat, în alte condiții decât cele restrictiv prevăzute de legiuitor în această materie. Aceasta a mai precizat că pierderea dreptului de deducere nu este disproporționată în condițiile în care eroarea de înregistrare, precum și descoperirea ulterioară a documentelor justificative sunt cauzate de culpa Zabrus.

25      În plus, instanța menționată a subliniat că eroarea de înregistrare a TVA‑ului de rambursat în sumă de 39 637 RON și descoperirea ulterioară de documente justificative pentru a deconta TVA‑ul în sumă de 26 627 RON nu reprezintă date suplimentare în accepțiunea reglementării naționale, ci erori materiale în deconturile de TVA, care nu mai pot fi corectate din moment ce inspecția fiscală pentru perioada cuprinsă între 1 mai 2014 și 30 noiembrie 2014, finalizată prin întocmirea raportului din 26 ianuarie 2015, în lipsa constatării unor deficiențe de natură să schimbe baza de impozitare a TVA‑ului, nu a fost urmată de emiterea unei dispoziții de măsuri care trebuiau îndeplinite de Zabrus care să facă posibilă corectarea.

26      La 31 martie 2016, Zabrus a declarat recurs împotriva acestei sentințe la Curtea de Apel Suceava și a susținut că dreptul la rambursarea TVA‑ului nu poate fi înlăturat prin impunerea de condiții suplimentare de fond sau formă, astfel cum sunt condițiile prevăzute în reglementarea națională, de corectare a erorilor materiale sau de reverificare a unei perioade care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale. Invocând principiile neutralității fiscale și proporționalității, Zabrus a arătat că soluția excesivă adoptată de organele fiscale și confirmată de instanța de fond anulează dreptul său de deducere a TVA‑ului pentru motive contrare Directivei TVA.

27      Instanța de trimitere consideră că Zabrus nu se poate întemeia pe jurisprudența Curții în materia neutralității fiscale, din moment ce acesteia nu i s‑a opus refuzul dreptului de deducere a TVA‑ului din cauza neîndeplinirii unei cerințe de formă a dreptului de deducere, ci din cauza principiului unicității inspecției fiscale, care rezultă din principiul securității juridice, acesta din urmă fiind recunoscut și ocrotit de dreptul Uniunii și de jurisprudența Curții.

28      Potrivit instanței de trimitere, trebuie să se aibă în vedere și posibilitatea recunoscută de reglementarea națională de reverificare a unei perioade care a mai făcut obiectul inspecției fiscale, însă această posibilitate este deschisă numai organelor fiscale, pentru informații suplimentare obținute ulterior pe baza cooperării dintre instituțiile statului, dispoziție considerată compatibilă cu dreptul Uniunii de Curte în Hotărârea din 6 februarie 2014, Fatorie (C‑424/12, EU:C:2014:50).

29      Instanța de trimitere consideră că în speță principiile neutralității, proporționalității și securității juridice trebuie apreciate de asemenea nu doar din perspectiva lipsei de diligență a Zabrus, ci și a împrejurării că notele de compensare și de restituire au fost emise de un serviciu fiscal municipal.

30      În aceste condiții, Curtea de Apel Suceava a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Directiva [TVA], precum și principiile neutralității fiscale și proporționalității se opun, în împrejurări precum cele din litigiul principal, unei practici administrative și/sau interpretări a prevederilor din legislația națională prin care se împiedică verificarea și acordarea dreptului de rambursare a TVA‑ului provenit din regularizări pentru operațiuni efectuate într‑o perioadă anterioară perioadei de verificare și care a făcut obiectul unei inspecții fiscale în urma căreia organele fiscale nu au constatat deficiențe de natură să schimbe baza de impozitare a TVA‑ului, deși aceleași dispoziții se interpretează în sensul că organele fiscale pot proceda la reverificarea unei perioade supuse anterior inspecției fiscale în temeiul unor date și informații suplimentare obținute ulterior în baza cooperării dintre autoritățile și instituțiile statului[?]

2)      Directiva [TVA], precum și principiile neutralității fiscale și proporționalității se interpretează că se opun, în împrejurări precum cele din litigiul principal, unor reglementări naționale cu caracter normativ care împiedică posibilitatea de corectare a erorilor materiale din deconturile TVA pentru perioade fiscale care au fost supuse inspecției fiscale afară de cazul în care corectarea se realizează în baza dispoziției de măsuri comunicate de organul de inspecție fiscală cu prilejul controlului anterior[?]”

 Cu privire la întrebările preliminare

31      Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 167, 168, 179, 180 și 182 din Directiva TVA, precum și principiile efectivității, neutralității fiscale și proporționalității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, prin derogare de la termenul de prescripție de cinci ani prevăzut de dreptul național pentru corectarea declarațiilor privind TVA‑ul, împiedică, în împrejurări precum cele din litigiul principal, o persoană impozabilă să efectueze o astfel de corectare în vederea exercitării dreptului său de deducere pentru simplul motiv că această corectare privește o perioadă care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale.

32      În ceea ce privește dreptul de deducere, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA‑ul pe care îl datorează TVA‑ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile care le‑au fost furnizate în amonte constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului instituit de legiuitorul Uniunii (a se vedea printre altele Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C‑80/11 și C‑142/11, EU:C:2012:373, punctul 37, precum și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult, C‑101/16, EU:C:2017:775, punctul 35).

33      Astfel cum a subliniat Curtea în mod repetat, dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din Directiva TVA face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (a se vedea printre altele Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C‑80/11 și C‑142/11, EU:C:2012:373, punctul 38, precum și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult, C‑101/16, EU:C:2017:775, punctul 36).

34      Regimul deducerilor urmărește să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților sale economice. Sistemul comun al TVA‑ului garantează, prin urmare, neutralitatea în ceea ce privește sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestora, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse la plata TVA‑ului (a se vedea printre altele Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C‑80/11 și C‑142/11, EU:C:2012:373, punctul 39, precum și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult, C‑101/16, EU:C:2017:775, punctul 37).

35      Deși dreptul de deducere a TVA‑ului este condiționat de respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Directiva TVA, din cererea de decizie preliminară reiese că îndoielile instanței de trimitere rezultă doar din faptul că dreptul de deducere a fost refuzat din cauza imposibilității persoanei impozabile de a‑și corecta declarația privind TVA‑ul întrucât cererea de corectare privea o perioadă care făcuse deja obiectul unei inspecții fiscale încheiate.

36      În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 167 și articolului 179 primul paragraf din Directiva TVA, dreptul de deducere se exercită, în principiu, în aceeași perioadă în care acest drept a luat naștere, și anume în momentul în care taxa devine exigibilă.

37      Cu toate acestea, în temeiul articolelor 180 și 182 din directiva menționată, o persoană impozabilă poate fi autorizată să efectueze deducerea taxei chiar dacă nu și‑a exercitat dreptul în perioada în care a luat naștere acest drept, sub rezerva respectării anumitor condiții și modalități stabilite prin reglementările naționale (a se vedea Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS‑Bulgaria Transport, C‑284/11, EU:C:2012:458, punctul 46 și jurisprudența citată).

38      În această privință, reiese din jurisprudența Curții că posibilitatea de a exercita dreptul de deducere fără nicio limitare în timp ar fi contrară principiului securității juridice, care impune ca situația fiscală a persoanei impozabile, ținând seama de drepturile și de obligațiile acesteia din urmă față de administrația fiscală, să nu poată fi pusă în discuție la nesfârșit. În consecință, un termen de decădere a cărui împlinire are drept consecință sancționarea contribuabilului insuficient de diligent, care a omis să solicite deducerea TVA‑ului aferent intrărilor, determinându‑l să piardă dreptul de deducere, nu poate fi considerat că este incompatibil cu sistemul instituit prin Directiva TVA, cu condiția ca, pe de o parte, acest termen să se aplice în același mod drepturilor similare în materie fiscală întemeiate pe dreptul intern și celor întemeiate pe dreptul Uniunii (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului de deducere (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS‑Bulgaria Transport, C‑284/11, EU:C:2012:458, punctele 48 și 49, precum și jurisprudența citată).

39      În speță, din reglementarea națională, citată în decizia de trimitere, reiese că dreptul de deducere a TVA‑ului este supus, în dreptul român, termenului general de prescripție de cinci ani. Cu toate acestea, exercitarea dreptului de deducere face obiectul unui termen de decădere mai scurt în caz de inspecție fiscală. Prin urmare, în principiu, nu ar mai fi posibil să se efectueze corectarea declarațiilor privind TVA‑ul de către persoana impozabilă pentru perioadele fiscale care au făcut deja obiectul unei inspecții din partea organelor fiscale. Astfel, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, o persoană impozabilă nu își poate corecta declarațiile privind TVA‑ul. Guvernul român arată că această limitare decurge din principiul unicității inspecției fiscale și că principiul securității juridice impune caracterul unic al unei asemenea inspecții.

40      Dacă din elementele furnizate de instanța de trimitere nu rezultă că reglementarea națională în discuție în litigiul principal prevede, în materie de TVA, un regim diferit de cel prevăzut în alte materii fiscale ale dreptului intern, principiul efectivității se opune, în schimb, unei astfel de reglementări în măsura în care aceasta poate, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, să priveze o persoană impozabilă de posibilitatea de a‑și corecta declarațiile privind TVA‑ul atunci când această persoană impozabilă a făcut obiectul unei inspecții fiscale privind perioada fiscală vizată de corectarea menționată, chiar dacă termenul de decădere de cinci ani stabilit de reglementarea menționată nu s‑a împlinit încă.

41      Astfel, atunci când, la fel ca în împrejurările în discuție în litigiul principal, inspecția fiscală este declanșată imediat după depunerea unei declarații fiscale sau la scurt timp după aceasta, persoana impozabilă este privată, potrivit reglementării menționate, de posibilitatea de a‑și corecta declarația privind TVA‑ul, astfel încât exercitarea dreptului de deducere a TVA‑ului de către persoana impozabilă devine în practică imposibilă sau, cel puțin, excesiv de dificilă.

42      Prin urmare, privarea printr‑o reglementare națională, precum cea în discuție în litigiul principal, a persoanei impozabile de posibilitatea de a‑și corecta declarația privind TVA‑ul prin scurtarea termenului pe care îl avea la dispoziție în acest scop este incompatibilă cu principiul efectivității.

43      În plus, de asemenea, principiile neutralității fiscale și proporționalității se opun unei reglementări precum cea în discuție în litigiul principal.

44      Principiul neutralității TVA‑ului impune, potrivit unei jurisprudențe constante, ca deducerea acestei taxe în amonte să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de către persoanele impozabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iulie 2016, Astone, C‑332/15, EU:C:2016:614, punctul 45).

45      Totuși, în cauza principală, tocmai omiterea anumitor cerințe de formă prevăzute de reglementarea națională în cauză a avut drept consecință refuzul deducerii TVA‑ului opus Zabrus, deși aceasta a solicitat o corectare a declarațiilor sale pentru a demonstra că erau întrunite condițiile de fond necesare pentru a putea beneficia de deducerea celor două sume în cauză.

46      Nerespectarea cerințelor de formă care pot fi remediate nu este de natură să repună în discuție buna funcționare a sistemului TVA‑ului.

47      Astfel, prin aplicarea unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, o parte din sarcina TVA‑ului va fi suportată definitiv de persoana impozabilă, ceea ce este contrar jurisprudenței citate la punctul 34 din prezenta hotărâre.

48      În ceea ce privește principiul proporționalității, desigur, legiuitorul național are posibilitatea de a însoți obligațiile de formă ale persoanelor impozabile de sancțiuni de natură să le incite pe acestea din urmă să respecte obligațiile menționate, pentru a asigura o bună funcționare a sistemului TVA‑ului.

49      Astfel, o sancțiune administrativă pecuniară ar putea în special să fie aplicată împotriva unei persoane impozabile neglijente, care își corectează declarația privind TVA‑ul bazându‑se pe documente care justifică dreptul său de deducere a TVA‑ului în a căror posesie se afla la momentul depunerii declarației sale privind această taxă sau după descoperirea unei erori de înregistrare care modifică cuantumul TVA‑ului care trebuie rambursat.

50      Cu toate acestea, statele membre trebuie să recurgă, conform principiului proporționalității, la mijloace care, deși permit să se atingă în mod eficient obiectivul vizat de reglementarea națională, aduc cât mai puțin atingere principiilor stabilite prin legislația Uniunii, cum ar fi principiul fundamental al dreptului de deducere a TVA‑ului (Hotărârea din 10 iulie 2008, Sosnowska, C‑25/07, EU:C:2008:395, punctul 23).

51      Așadar, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, ținând seama de locul important pe care îl ocupă dreptul de deducere în sistemul comun al TVA‑ului, o sancțiune care constă într‑un refuz absolut al dreptului de deducere este disproporționată în cazul în care nu ar fi dovedită nicio fraudă și nicio atingere adusă bugetului statului (Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS‑Bulgaria Transport, C‑284/11, EU:C:2012:458, punctul 70, precum și jurisprudența citată).

52      Or, niciun element din dosarul prezentat Curții nu indică un risc de fraudă sau de atingere adusă bugetului statului.

53      În sfârșit, trebuie înlăturat argumentul guvernului român potrivit căruia reglementarea în discuție în litigiul principal, justificată de principiul unicității inspecției fiscale, ar decurge din principiul securității juridice.

54      Un regim național de inspecție fiscală precum cel în discuție în litigiul principal, care nu permite unei persoane impozabile să își corecteze declarația privind TVA‑ul, în condițiile în care prevede o astfel de corectare atunci când este efectuată în executarea unui act al unei autorități fiscale, precum și o posibilitate a autorităților fiscale care dispun de informații noi de a efectua o nouă inspecție, nu urmărește garantarea drepturilor contribuabililor și nu rezultă că servește la aplicarea principiului securității juridice. În realitate, un astfel de regim, însoțit de excepțiile menționate, acționează în principal pentru eficacitatea inspecțiilor fiscale și a funcționării administrației naționale.

55      Nicio altă concluzie nu poate fi dedusă din Hotărârea din 6 februarie 2014, Fatorie (C‑424/12, EU:C:2014:50). Astfel, din această hotărâre rezultă, desigur, că o persoană impozabilă nu poate invoca, în termenul de decădere, principiul securității juridice pentru a se opune revocării de către organele fiscale a unei decizii prin care acestea au recunoscut persoanei impozabile un drept de deducere a TVA‑ului, solicitându‑i, în urma unei noi inspecții, această taxă și majorări de întârziere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2014, Fatorie, C‑424/12, EU:C:2014:50, punctul 51). În schimb, din aceeași hotărâre nu rezultă că autoritățile fiscale pot invoca, în termenul de decădere, același principiu pentru a se opune corectării de către persoana impozabilă a unei declarații privind TVA‑ul aferente unei perioade care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale.

56      În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolele 167, 168, 179, 180 și 182 din Directiva TVA, precum și principiile efectivității, neutralității fiscale și proporționalității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, prin derogare de la termenul de prescripție de cinci ani prevăzut de dreptul național pentru corectarea declarațiilor privind TVA‑ul, împiedică, în împrejurări precum cele din litigiul principal, o persoană impozabilă să efectueze o astfel de corectare în vederea exercitării dreptului său de deducere pentru simplul motiv că această corectare privește o perioadă care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

57      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:

Articolele 167, 168, 179, 180 și 182 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/45/UE a Consiliului din 13 iulie 2010, precum și principiile efectivității, neutralității fiscale și proporționalității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, prin derogare de la termenul de prescripție de cinci ani prevăzut de dreptul național pentru corectarea declarațiilor privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), împiedică, în împrejurări precum cele din litigiul principal, o persoană impozabilă să efectueze o astfel de corectare în vederea exercitării dreptului său de deducere pentru simplul motiv că această corectare privește o perioadă care a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale.