1

Modificări privind Registrul salariaților

În Monitorul Oficial nr. 1005 / 19.12.2017 a fost publicată HG 905 privind Registrul general de evidență a salariaților (denumită în continuare “HG 905”). Modificările introduse de HG 905 vizează atât structura Registrului, cât și informațiile solicitate spre înregistrare în ceea ce privește personalul angajat.
Odată cu intrarea în vigoare a HG 905, vechea reglementare din materie privind Registrul general de evidență a salariaților, anume HG 500/2011, a fost abrogată. HG 905/2017 a intrat în vigoare la data de 19 decembrie 2017, cu excepția prevederilor referitoare la sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, acestea din urma intrând în vigoare la data de 29 decembrie 2017.

Prin urmare HG 905 elimină structura duală a Registrului General de evidență a salariaților (denumit în continuare ”Registrul”), stabilind astfel un registru unic, atât pentru persoanele aparținând dreptului privat cât și celor din domeniul public.
În ceea ce privește înregistrarea în Registru a datelor pentru persoanele care urmează să desfășoare activitate în baza unui contract individual de muncă, HG 905 stabilește faptul că acestea se vor publica anterior începerii activității angajatului.

În același sens, angajatorii care au înființat sucursale, agenții, reprezentanțe sau unități fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competența încadrării personalului, pot delega acestora și competența înființării Registrului, completării și transmiterii datelor în Registru, în numele angajatorului.

Un element de noutate în ceea ce privește obligația de înființare și completare a Registrului constă în obligarea reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România să efectueze această procedură.
HG 905 le permite angajatorilor să încheie un contract de prestări servicii cu societăți specializate în completarea și transmiterea datelor din Registru. Prevederea permite externalizarea acestor îndatoriri doar în cazul în care prestatorul de servicii activează în condițiile prevederilor legale în vigoare, inclusiv ale celor privind protecția datelor cu caracter personal.

De asemenea, angajatorii au obligația de a notifica, în scris, inspectoratul teritorial de muncă competent, despre încheierea contractelor de prestări servicii menționate în paragraful anterior, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii acestuia.
În ceea ce privește elementele solicitate spre a fi introduse în Registru, HG 905 prevede un termen de 20 de zile lucrătoare pentru publicarea oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, indemnizații ori alte sporuri. Cu titlu de excepție, modificările produse de la data intrării în vigoare a HG 905 și până la data de 31 martie 2018 se vor putea introduce până la data de 31 martie 2018.

Referitor la extrasele din Registru ce pot fi solicitate de către angajatori, HG 905 stabilește faptul că acestea vor putea fi eliberate de către autoritatea competentă, la cererea unui salariat/fost salariat, numai în cazul în care angajatorul se află în imposibilitate de a elibera documentul în cauză.

În final, regimul contravențiilor a suferit mici schimbări față de vechea reglementare, cea mai importantă dintre acestea fiind sancționarea netransmiterii datelor angajatorului și ale angajatului, prevăzute de HG 905, cu o amendă de 20.000 LEI pentru fiecare angajat aflat în conflict cu legea.




Noua Hotărâre de Guvern privind registrul general de evidență al salariaților

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante noutăți aduse de Hotărâre de Guvern nr. 905/14 decembrie 2017 (“HG 905/2017”) în ceea ce privește cadrul de reglementare cu privire la registrul general de evidență al salariaților (“REVISAL”).

Intrare în vigoare

HG 905/2017 înlocuiește Hotărârea de Guvern nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților (“HG 500/2011” în cele ce urmează).
Cu câteva excepții, HG 905/2017 intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv pe 19 decembrie 2017.
Prevederile HG 905/2017 care reglementează regimul sancționator intră în vigoare în termen de 10 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Dispoziții generale

Printre principalele noutăți aduse de HG 905/2017 menționăm: (i) modificări privind structura REVISAL, (ii) introducerea unor noi date care trebuie completate în REVISAL, (iii) modificarea unor termene în care trebuie transmise unele date în REVISAL.
Modificări privind structura REVISAL
Se revine la structura unică a REVISAL atât pentru angajatorii privați cât și pentru instituții sau autorități publice, eliminându-se noțiunile de registru privat și public și adaptându-se textele legale în consecință.

Date noi ce trebuie completate în REVISAL

Ca un element de noutate, HG 905/2017 prevede că trebuie completate în REVISAL și următoarele date:
Pe lângă salariul de bază lunar brut și sporurile reglementate de contractul individual de muncă, începând cu data intrării în vigoare a HG 905/2017 vor trebui înregistrate și: indemnizațiile precum și alte adaosuri, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractele colective de muncă.

Modificarea unor termene

Transmiterea în REVISAL a datelor privind perioada, cauzele de suspendare și data încetării suspendării contractului individual de muncă se face cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/datei încetării suspendări, cu excepția situației absențelor nemotivate când transmiterea în registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării. Anterior, transmiterea acestor date se făcea în maximum 20 de zile lucrătoare de la data suspendării /datei încetării suspendării.

Orice modificare a datelor privind salariul de bază lunar brut, indemnizațiilor, sporurilor sau alte adaosuri se transmite în REVISAL în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării. Anterior, transmiterea acestor date se făcea anterior producerii modificării.

Prin excepție de la această prevedere, orice modificare a datelor privind salariul de bază lunar brut și a oricăror adaosuri care se produce de la data intrării în vigoare a prevederilor HG 905/2017 și până la data de 31 martie 2018 se transmite până la 31 martie 2018.

Autor: Nicoleta Gheorghe, Manager – Avocat, coordonatorul practicii de dreptul muncii