1

Lucrătorii vor fi nevoiţi să se recalifice complet pentru a se adapta la impactul tehnologiei asupra pieţei muncii

În ciuda automatizării, lucrătorii cred că abilităţile personale vor fi în continuare apreciate de angajatori.

Aproape trei sferturi (74%) dintre persoanele chestionate de PwC sunt pregătite să învețe noi abilități şi cunoștințe sau să se recalifice pentru a-şi menține șansele de angajare, văzând acest lucru ca pe o responsabilitate proprie, nu a angajatorilor.

Acestea sunt câteva dintre concluziile raportului PwC “Workforce of the future: the competing forces shaping 2030”, realizat pe baza unui sondaj la care au participat 10.000 de persoane din Marea Britanie, Germania, India şi Statele Unite. Raportul arată schimbarea de paradigmă în ceea ce priveşte formarea forţei de muncă şi trecerea la un sistem bazat pe învăţare continuă în perioada angajării, pentru ca lucrătorii să poată ţine pasul cu impactul tehnologiei asupra pieţei muncii.

Raportul analizează patru scenarii posibile ale muncii în 2030, pentru a arăta cum factorii concurențiali, inclusiv automatizarea, conturează viitorul forţei de muncă. Fiecare scenariu luat în calcul are consecinţe profunde pentru piaţa muncii, care nu pot fi ignorate de guverne, organizaţii sau indivizi.

Majoritatea respondenţilor (65%) sunt de părere că tehnologia va îmbunătăţi perspectivele de angajare, chiar dacă angajaţii din Statele Unite (73%) și India (88%) sunt mult mai încrezători în impactul benefic al tehnologiei în comparație cu cei din Marea Britanie (40%) şi Germania (48%). În general, aproape trei sferturi dintre respondenți sunt de părere că tehnologia nu va fi capabilă să înlocuiască în întregime mintea umană (73%) şi majoritatea (86%) spun că abilităţile umane vor fi întotdeauna căutate pe piaţa muncii.

Realitatea de zi cu zi i-a învăţat pe angajaţi că este important să continue să înveţe pe întreg parcursul vieţii profesionale. Potrivit raportului, 60% dintre respondenţi sunt de părere că puţini oameni vor avea locuri de muncă stabile în viitor. Oamenii trec de la paradigma unei calificări iniţiale suficiente pentru întreaga carieră, la cea a acumulării de noi cunoștințe şi aptitudini odată la fiecare câțiva ani, corelat cu dezvoltarea unor abilități personale precum managementul riscului, leadership şi inteligența emoțională”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.

În timp ce respondenții la sondaj sunt optimiști în legătură cu impactul tehnologiei, 37% dintre aceștia fiind chiar entuziasmați de viitoarea lume a muncii ca fiind una plină de posibilități, aceștia sunt îngrijorați că automatizarea va pune anumite locuri de muncă în pericol. Tot 37% dintre respondenți sunt de părere că automatizarea le pune locurile de muncă în pericol, în creștere faţă de nivelul de 33% înregistrat în 2014. Peste 56% sunt de părere ca guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a proteja locurile de muncă de impactul automatizării.

Anxietatea privind viitorul ucide încrederea şi dorinţa de a inova. Cu o treime dintre lucrători îngrijorați în legătură cu viitorul locurilor de muncă din cauza automatizării, angajatorii trebuie să poarte un dialog deschis cu angajații, pentru a-i informa din timp despre impactul tehnologiei asupra locurilor de muncă. Este nevoie de o schimbare fundamentală de abordare a modului în care lucrăm, iar organizațiile nu trebuie să subestimeze amplitudinea acestei transformări”, a adăugat Oana Munteanu, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă pentru Resurse Umane, PwC România.

Cele patru lumi posibile ale muncii în 2030

Raportul prezintă patru posibile scenarii pentru piața muncii în 2030, luând în calcul impactul mega-tendințelor globale, avansul inteligenței artificiale şi al automatizării. Aceste scenarii propun diverse ipoteze despre modul în care forța de muncă se va adapta la aceste schimbări, precum şi despre felul în care tehnologia va influența felul în care fiecare dintre aceste lumi funcționează.

Raportul conturează patru scenarii ale muncii foarte diferite, fiecare implicând transformări fundamentale faţă de modul în care funcționează în prezent piaţa muncii. Deşi nimeni nu poate şti cu certitudine cum va arăta lumea în 2030, este destul de probabil că o serie de aspecte ale acestor patru scenarii propuse de PwC vor fi puse în practică, într-o anumită măsură. Acele organizaţii şi angajaţii care vor înţelege cât mai bine posibilele evoluţii şi implicaţiile acestor transformări, şi care se vor pregăti în perspectiva acestora, vor fi în măsură să facă trecerea cu succes la realităţile noii lumi a muncii”, a conchis Ionuţ Simion.

Despre raport:

– Puteţi descărca o copie a raportului la adresa de internet www.pwc.com/futureworkforce.

– PwC a comandat un sondaj la care au răspuns 10.000 de oameni din China, India, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite pentru a înţelege opiniile acestora despre modul în care va evolua piaţa muncii şi cum le va afecta perspectivele de angajare.

– În jur de jumătate dintre respondenți (54%) sunt de părere că au toate abilităţile necesare pentru a-şi continua cariera. Încrederea în propriile abilităţi este mai scăzută decât media globală în Marea Britanie (35%) şi Germania (45%), şi mai ridicată în SUA (60%), India (67%) şi China (59%).

–  Pentru a afla mai multe despre serviciile PwC de Consultanţă de HR şi organizare puteţi vizita pagina www.pwc.com/people.




Noul Cod fiscal – modificări, perspective, impact

În contextul augmentării contenciosului fiscal și al creșterii complexității cauzelor fiscale, respectiv în contextul creat de intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2016, a unui nou Cod fiscal și a unui nou Cod de procedură fiscală, Lupu & Partners organizează conferinţa “NOUL COD FISCAL – MODIFICĂRI, PERSPECTIVE, IMPACT”, ce va avea loc în perioada 29 – 30  martie  2016 în incinta Hotel Novotel.

Conferinţa este structurată pe 2 sesiuni şi constituie un prilej de analiză şi dezbatere a fiscalității în România, reunind reprezentanţi ai Ministerului Finanțelor, ai celor mai mari companii de consultanță și experți financiari, factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante companii prezente pe piața românească.

În prima zi a conferinţei se vor dezbate subiecte legate de Noul Cod Fiscal, TVA, impozitul pe profit/venit, contribuții sociale, impozitarea veniturilor obținute de nerezidenții din România, legislația privind holdingurile, optimizarea și planificarea fiscală, soluţii eficiente de restructurare și reorganizare a afacerii, preţurile de transfer.

Conferinţa îşi propune să îmbunătăţească capacitatea specialistului în interpretarea corectă a normelor legale, de a-l ajuta în găsirea celor mai favorabile soluţii pentru flexibilizarea muncii, în aplicarea corectă şi fără riscuri a Codului Fiscal şi a legislaţiei conexe.

A doua zi conferinţa “NOUL COD FISCAL – modificări, perspective, impact” va oferi răspunsuri la unele dintre cele mai importante aspecte fiscale în cadrul unor seminarii susținute de reprezentanți ai celor mai mari companii de consultanță. Printre subiectele abordate se numără: modificări fiscale în zona impozitului pe profit, planificarea prețurilor de transfer – prevenție vs tratament, cele mai importante modificari în materia TVA, legislația privind holdingurile, optimizarea și planificarea fiscală, soluţii eficiente de restructurare și reorganizare a afacerii etc.

În cadrul panelurilor de discuții își vor spune cuvântul specialiști în domeniu precum:  Gabriel Biriş – Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor, Mariana Vizoli – Director General Adjunct, Direcţia de legislaţie Cod Fiscal şi reglementări vamale, Ministerul Finanţelor, Cristina Săulescu – Tax Manager, PKF Finconta, Maria Popa – Tax Manager, PKF Finconta, Av. Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA.

Participarea la eveniment este echivalată cu puncte CPD oferite de ACCA și  ore de pregătire profesională oferite de CCF (în curs de acreditare)

Detaliile privind programul complet al conferinţei, temele şi modalităţile de înscriere se pot obţine prin email pe adresa evenimente@lupupartners.ro, telefonic 021.367.00.700766.056.807  sau completând formularul disponibil online

Echipa Lupu & Partners este alcătuita din peste 50 de specialişti care asigură o gamă largă de servicii integrate şi soluţii în următoarele domenii: planificare şi optimizare fiscală internaţională, constituire de companii offshore/onshore, achiziţii publice, HR, imobiliar, corporate, fiscal, contencios administrative, proprietate intelectuală.

Pentru multe detalii, consultaţi site-ul lupupartners.ro sau pagina de Facebook dedicată acestui eveniment.