Autor: Claudia Sofianu, Partener, Liderul Diviziei de impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

În contextul global actual, domenii precum IT și cel al cercetării-dezvoltării-inovării („CDI”) sunt elemente cheie ale unei dezvoltări sustenabile, iar digitalizarea accelerată determină atât guvernele, cât și companiile să facă schimbări semnificative.

Dacă vorbim de companii, preocuparea constantă pentru crearea de produse/servicii noi și pentru îmbunătățirea celor deja existente este accelerată în special de reducerea costurilor asociate și de obținerea unui avantaj competitiv care să le plaseze pe o poziție cât mai ridicată într-un clasament ce vizează experiența și satisfacția crescută a clienților.

Din punctul de vedere al guvernelor, obiectivul principal rămâne creșterea economică și atragerea de investiții străine, iar pârghiile folosite au fost legate în principal de politicile fiscale aplicabile în rândul jucătorilor din domeniul CDI. În acest sens, sunt țări care au introdus măsuri fiscale extrem de atractive în 2019, precum Indonezia care anunță deduceri fiscale generoase de până la 300% pentru activitățile întreprinse pe propriul teritoriu. Alte exemple pe care le putem aminti sunt: valoarea deducerilor fiscale acordate care a crescut la 250% din valoarea cheltuielilor în Singapore, respectiv 200% în Polonia, conform studiului global EY „Worldwide R&D Incentives Reference Guide 2019”. Există însă și țări, precum Italia, care au introdus, începând cu anul fiscal trecut, două măsuri mai puțin generoase, și anume: obligativitatea de certificare a eficienței costurilor și raportul tehnic pentru a descrie activitățile CDI desfășurate de companie.

În România, s-a discutat mult în ultimul timp despre facilitățile fiscale din domeniul IT, vehiculându-se inclusiv ideea eliminării lor. Unul dintre argumentele susținătorilor acestei abordări este faptul că, la acest moment, domeniul IT este deja consolidat.

Care este însă părerea ANIS („Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii”)? Într-un comunicat ANIS din data de 3 iunie 2019, se spune că: „facilitățile fiscale au făcut și mențin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte țări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, precum Ucraina, Polonia sau Belarus. Deficitul de forță de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare încât o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiștilor din țară, deci un impact economic major”.

Istoric vorbind, în România, beneficii fiscale au fost acordate industriei IT încă din anul 2004, iar legislația fiscală a fost modificată în acest sens aproape anual în vederea încurajării investițiilor străine în acest domeniu. Cu toate acestea, se prevedea doar scutirea de la plata impozitului pe venitul din salarii pentru angajații care desfășoară activități prin care sunt create programe pentru calculator.

Începând cu anul 2016, a existat un interes mai pronunțat pentru cercetare-dezvoltare-inovare, astfel că salariații din acest domeniu pot fi scutiți de la plata impozitului pe venit similar celor din IT, deși condițiile de eligibilitate sunt diferite. În același timp, este acordată și o deducere suplimentară de 50% la calculul impozitului pe profit pentru cheltuielile de CDI eligibile.

Nivelul deducerilor fiscale nu este mare, comparativ cu al altor state membre, însă proiecțiile efectuate arată un câștig de aproximativ de 7-8% din impozitul pe profit. Cu alte cuvinte, companiile pot avea beneficii mai mari dacă pot susține caracterul inovator al proiectelor lor și îndeplinesc condițiile de eligibilitate, chiar dacă nu sunt finanțate din bani publici pentru activitatea de CDI. Este important de subliniat faptul că această facilitate fiscală poate fi aplicată și în domeniul IT atât timp cât proiectele derulate au caracter inovator până la momentul comercializării.

 Deși o serie de factori fac dificilă aplicarea acestor deduceri (precum lipsa funcționalității Corpului Experților care poate evalua aceste proiecte), există metodologii de inovare care, alături de incubarea culturii de inovare și proiectarea rezultatelor CDI (indiferent de rezultatul cercetării), vin în sprijinul companiilor. Acestea pot primi facilități fiscale fără solicitare în prealabil (scutirea se aplică salariaților lunar, iar deducerea suplimentară de 50% se poate aplica în funcție de sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit fie trimestrial, fie anual). Aceste facilități fiscale pot fi folosite pentru mărirea retenției sau a investițiilor în zona CDI de la echipamente, ateliere, până la faimoasele “laboratoare de inovare”.

Trebuie evidențiată, însă, limita fină de substanță între proiectele care se califică pentru acordarea facilităților fiscale din domeniul IT și cele care, în același timp, pot fi eligibile pentru facilitățile acordate CDI. De aceea, o analiză per proiect și per activitate trebuie întreprinsă în prealabil pentru a ilustra impactul financiar, dar și efortul administrativ pentru aplicarea unei facilități sau a celeilalte.

Astfel, pentru ca un proiect de dezvoltare software să fie clasificat drept CDI, finalizarea trebuie să depindă de un avans științific și/sau tehnologic, iar scopul proiectului trebuie să fie rezolvarea metodică a unui sistem științific și/sau incertitudine tehnologică.

Adaptarea software-urilor deja existente și activitățile de suport pentru acestea nu au neapărat un caracter inovator pentru a susține facilitatea CDI. Totuși, inovarea se naște atunci când se produc noi teoreme și algoritmi în domeniul IT, precum și cercetarea și dezvoltarea instrumentelor software sau a tehnologiilor în domenii specializate de calcul. Cu titlu de exemplu, inovarea apare în procesarea imaginilor, prezentarea geografică a datelor, recunoașterea caracterelor, inteligența artificială și alte domenii asemănătoare. Aceste activități sunt doar câteva exemple și apar în literatura de specialitate (în special în publicațiile OCDE).

În concluzie, dacă substanța activităților din domeniul IT este de inovare și dacă se respectă prevederile legislative românești cu privire la CDI, merită cunoscute și aplicate facilitățile fiscale cât timp mai sunt disponibile.

Veniturile obținute de persoanele fizice implicate în activități de cercetare-dezvoltare și inovare

Ordinul nr. 2326/2855/2017 privind stabilirea procedurii de acordare a facilității fiscale prevăzute pentru scutirea de la plata impozitului pe venit pentru venituri din salarii sau asimilare salariilor obținute de persoanele fizice implicate în activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

Noul Ordin prevede procedura de acordare a facilității privind scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfășurării de activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

În comparație cu vechiul Ordin nr. 4947/899/2018/1840/ 906/2016 (care se abrogă), noul Ordin aparent prevede o procedură simplificată de acordare a facilității. Totuși, chiar dacă multe condiții prevăzute în Ordinul precedent nu se mai regăsesc în cel nou, este important în continuare să se respecte atât prevederile relevante din Ordonanța 57/2002, privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, modificată și completată, cât și cele din alte legi speciale.

Inter-alia, facem referire în acest sens la faptul că nu se menționează în mod expres că angajatorul trebuie să aibă în obiectul de activitate și activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, sau că angajatul trebuie să facă parte dintr-un compartiment de cercetare dezvoltare, sau referință la studiile pe care ar trebui să le aibă angajații care beneficiază de scutire.

Numărul de documente justificative care sunt necesare pentru încadrarea persoanelor fizice scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii și cele asimilate salariilor ca urmare a desfășurării activităților în cauză a fost redus la următoarele:

– Documentul care conține datele de identificare ale proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare;

– Fișele de pontaj aferente proiectului; și

– Statul de plată întocmit separat pentru fiecare proiect.

Pe de altă parte, Ordinul prevede un nou element pe care proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare ar trebui să-l conțină și anume cel privind „indicatorii de rezultat definiți” care se referă la rezultatele cuantificabile angajate prin proiect.

Aplicarea scutirii de la plata impozitului pe venit se acordă în continuare după cum urmează:

–    indiferent de rezultatul obiectivelor proiectului;

–    doar pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor obținute de persoane fizice din realizarea efectivă de activități în cadrul unui proiect de cercetare- dezvoltare și inovare; și

–    în limita bugetului de cheltuieli de personal alocat proiectului.

De asemenea, chiar dacă noul Ordin nu mai prevede metodologia specifică de calcul al contribuțiilor sociale, deducerilor, precum și a venitului net pentru determinarea impozitului pe venit sau a venitului net scutit, aceasta, in mod normal, nu se simplifică și va trebui făcută conform prevederilor Codului fiscal.

Concluzionând, putem spune că deși noul Ordin încearcă să simplifice procedura pentru aplicarea scutirii, considerăm totuși că angajatorii ar trebui sa analizeze prevederile legilor adiacente în vederea asigurării condițiilor de legalitate pentru dezvoltarea activității de cercetare-dezvoltare și inovare, angajare a persoanelor fizice în astfel de activități și în consecință a aplicării scutirii. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor realizate în
baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă

Ordinul nr. 2343/2017 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 140 alin. (3), lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Ordinul prevede procedura aplicabilă salariaților care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară, în vedere stabilirii bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale (pensie) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator.

În acest sens, Ordinul prevede cazurile în care angajatul are obligația de a depune o declarație pe proprie răspundere, la angajatorii cu care are contracte individuale de muncă active, cu privire la faptul că venitul salarial cumulat este cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară. De asemenea, este prevăzut atât modelul declarației, termenul până la care trebuie depusă la angajator (i.e. pana pe 5 a lunii următoare), cât și obligația angajatorilor de a pune la dispoziția angajatului, la cererea acestuia, a unui document cu privire la venitul brut realizat.

Această declarație este necesară pentru determinarea de către angajator a bazei de calcul pentru care se calculează cele două contribuții datorate de către angajator (la nivelul venitului salarial efectiv realizat sau la salariu minim brut pe țara). Actul normativ are ca scop limitarea contribuției datorate în cazul angajaților cu mai multe contracte de muncă încheiate pe timp parțial, în condițiile în care pentru aceștia a fost introdusă recent obligația plății contribuțiilor cel puțin la nivelul unui salariu minim pe economie.