Peste 90% dintre companiile din România spun că o creștere a incidenței atacurilor informatice le poate perturba serios activitatea. Un procent de 72% dintre acestea au un departament intern specializat sau un partener extern care să prevină exploatarea rețelelor lor în urma unui atac informatic. Aproape jumătate dintre companii (46%) spun însă că au arii care nu sunt acoperite sau nu sunt suficient protejate de atacurile hackerilor.

Acestea sunt principalele concluzii rezultate în urma unui sondaj Tax & Cyber, derulat recent de EY pe piața locală, care arată direcţia în care marile companii din România au în vedere să se orienteze în perioada următoare în privința măsurilor de securitate cibernetică. Companiile respondente la acest sondaj au peste 100 de angajaţi, iar 77% dintre ele au cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, domeniile de activitate din care provin incluzând 16 zone, între care industria producătoare, agricultură, industria petrolieră, construcţii, bunuri de larg consum, transport, servicii financiare etc. Din punct de vedere al organizării funcţiei fiscale, 67% dintre respondenți au menţionat că este organizată intern (ca departament sau echipă specializată). În mod continuu şi chiar mai accentuat în ultima perioadă, organizaţiile globale redefinesc funcţia fiscală pentru a beneficia de avantajele tehnologiei digitale şi cloud, fiind concentrate pe managementul datelor ca un factor cheie. Desigur, un semn de întrebare rămâne în ce priveşte impactul atacurilor informatice asupra acurateţii datelor fiscale. Este normal să existe această întrebare la nivelul contribuabililor deoarece, odată cu digitalizarea accelerata post-pandemică,  a crescut semnificativ şi numărul atacurilor informatice. Aşadar, iată că o concluzie la care contribuabilii au ajuns (nu benevol, din păcate) este că domeniul fiscal poate fi o sursă de date interesante, vulnerabil la atacurile informatice.

Rezultatele sondajului arată de asemenea că, mai ales în această perioadă în care atacurile cibernetice s-au înmulțit semnificativ, firmele trebuie să acorde atenție și acestei zone și să deblocheze resursele financiare necesare realizării investițiilor pentru consolidarea propriei securități cibernetice. 57% dintre respondenţii la sondaj au declarat că urmăresc creşterea investiţiilor pentru îmbunătățirea protecției împotriva atacurilor informatice, iar 28% doresc să îmbunătăţească măsurile existente. Pe de altă parte însă, restul respondenţilor declară fie că nu au resursele financiare necesare, fie consideră că au implementat deja suficiente măsuri sau că le vor avea în vedere în cazul unui atac informatic.

Clarisa Tesu, Partener, Forensic & Integrity Services, EY România: „Odată cu digitalizarea informaţiilor fiscale, vine şi o creştere semnificativă a expunerii acestor informaţii la potenţiale atacuri, care pot atrage sancțiuni de la anumite autorități sau procese lungi şi costisitoare. Implementarea unor soluții de Data Loss Prevention  – de prevenire și oprire a exfiltrării de date informatice – şi definirea unui plan de răspuns la incidente informatice sunt esenţiale pentru a identifica, stopa şi răspunde prompt unui astfel de atac, dar şi pentru a proteja datele sensibile şi confidențiale ale companiei”.

Doar 38% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că toate datele sunt vulnerabile în cazul unui atac informatic, restul respondenţilor fiind preocupaţi cel mai mult de datele financiare (inclusiv cele fiscale), urmate de cele comerciale şi, într-o mai mică măsură, de cele care ţin de resurse umane şi de juridic.

„Atacurile informatice sunt foarte frecvente, puține sunt companiile care să nu se fi confruntat cu vreun incident informatic în ultimele 12 luni. De cele mai multe ori, aşa cum s-a văzut în practică, acestea au și un impact asupra business-ului. Le recomandăm contribuabililor să își protejeze calitatea datelor fiscale, nu doar să se asigure că departamentul specializat sau partenerul extern cu care colaborează efectuează nişte sarcini de rutină”, declară Andra Cașu, Partener, Liderul Departamentului de Impozite Directe, EY România.

Sunt încă multe companii (de dimensiuni mari sau mici) care ignoră riscurile fiscale care pot apărea odată cu modificarea unor date fiscale printr-un atac informatic. Spre exemplu, se pot petrece modificări în contul de profit și pierdere, ceea ce înseamnă un rezultat fiscal denaturat, adică plata unei sume complet diferite. Cu alte cuvinte, orice intervenție asupra datelor poate veni la pachet cu un risc profesional și reputațional deloc de neglijat.

De asemenea, ar trebui acordată o atenție sporită lizibilității datelor, pentru că pot apărea denaturări importante, care pot afecta contribuabilii. Aici marea majoritate a respondenților (80%) la sondajul EY România consideră că deţine toate documentele şi informaţiile într-un format lizibil, ceea ce este un semnal pozitiv în ceea ce priveşte calitatea datelor fiscale.

Nu în ultimul rând, e de avut în vedere faptul că orice inspecție fiscală presupune examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului. Astfel, în cadrul sondajului, 40% din respondenți au declarat că au fost subiectul unei inspecții fiscale generale, în timp ce 24% au avut o inspecție parțială sau un control inopinat. Cu toate acestea, rămâne un segment de 36% dintre contribuabilii respondenți, care încă nu au făcut obiectul unei inspecții fiscale.

Având în vedere cele de mai sus, este clar că pericolele cibernetice pot avea impact semnificativ din punct de vedere financiar-fiscal. De aceea, companiile trebuie să acorde o atenţie deosebită acestui aspect, pentru a identifica în timp util potenţialele consecinţe negative. Poate fi vorba, pe de o parte, de o revizuire internă a proceselor şi a gradului intern de pregătire a personalului în domeniul riscurilor cibernetice, dar şi de specializarea zonelor de automatizare în domeniul financiar-fiscal, pentru a evita orice expuneri ulterioare generate de afectarea datelor.

Amenda contravențională aplicată contribuabililor pentru nereținerea şi neplata impozitului aferent veniturilor realizate de rezidenți se prescrie în termen de șase luni, şi nu de cinci ani, a stabilit instanța de contencios administrativ fiscal. Decizia definitivă favorabilă a fost obținută de echipa de avocați de la Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă și Alex Slujitoru și compusă din Răzvan Brătilă și Adelina Iancu. Aceștia au reușit să demonstreze că nereținerea impozitului aferent veniturilor realizate de rezidenți nu este una continuă (durează în timp), ci este una instantanee (a fost săvârșită dintr-odată), și, prin urmare, este supusă unui termen de prescripție de șase luni, nu de cinci ani, cum interpretau organele fiscale.

 Emanuel Băncilă

„Această soluție ar trebui să tragă un semnal de alarmă la nivelul organelor fiscale cu privire la posibilitatea de a amenda contravențional contribuabilii pentru neîndeplinirea unei obligații supusă unui termen. Nu putem spera decât că organele de inspecție fiscală nu vor mai proceda abuziv la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale”, a declarat Emanuel Băncilă, partenerul coordonator al departamentului de Controverse și Inspecții Fiscale al Băncilă, Diaconu și Asociații. Astfel, în 2021, o persoană juridică a fost amendată contravențional pentru nereținerea impozitului aferent veniturilor realizate de nerezidenți în perioada 2015-2018.

În urma unei inspecții fiscale ce controla perioada fiscală 2015-2019, în sarcina companiei au fost reținute atât obligații fiscale suplimentare, dar a fost şi aplicată o amendă contravențională considerabilă pentru nereținerea la sursă și neplata impozitului aferent veniturilor realizate de nerezidenți.

Potrivit organelor fiscale, societatea ar fi comis o contravenție continuă, ce nu s-a consumat nici până la finalizarea inspecției fiscale, întrucât societatea nu a procedat niciodată la plata impozitului presupus datorat, perioada de timp pentru care nu ar fi reținut impozitul fiind una neîntreruptă. În consecință, organele fiscale au considerat că erau îndreptățite să aplice amenda contravențională.

Însă, avocații au arătat în fața instanței de judecată că dreptul organelor fiscale de a aplica amenzi contravenționale pentru neîndeplinirea unei obligații supuse unui termen se prescrie în șase luni de la împlinirea respectivului termen (i.e. de la momentul la care contribuabilul trebuia să își îndeplinească obligația legală).

În mod specific, potrivit legii, impozitul datorat de nerezidenți se declară și plătește în luna următoare celei în care s-a plătit venitul, respectiv pentru luna ianuarie, până la data de 25 februarie, pentru luna februarie, până la data de 25 martie ș.a.m.d. În consecință, contravenția se consumă când se împlinește termenul, de la acel moment începând să curgă un termen de prescripție de 6 luni, respectiv de la data de 25 a lunii următoare celei în care era datorat venitul.

Astfel, la sfârșitul anului 2021, data la care societatea a fost sancționată contravențional, a intervenit prescripția extinctivă pentru toată perioada pentru care a fost amendat contribuabilul.

Această opinie a fost confirmată atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs în cadrul apelului formulat de către organele fiscale, care a fost respins. Instanțele de judecată au stabilit că „fapta reținută în sarcina contestatoarei privește o contravenție instantanee ce se săvârșește printr-o faptă omisivă (omisiunea de a reține, declara și plăti până la termen impozitul respectiv), contravenția consumându-se odată cu expirarea termenului prevăzut de lege, fără a se prelungi în acest moment. În consecință, instanța reține că termenul de 6 luni pentru prescrierea aplicării sancțiunii amenzii contravenționale trebuie să se calculeze în raport cu momentul expirării termenelor legale prevăzute pentru reținerea, declararea și plata impozitelor respective”.

Autori:

• Răzvan Brătilă, Avocat, Băncilă, Diaconu și Asociații
• Emanuel Băncilă, coordonator Controverse și Inspecții fiscale, Băncilă, Diaconu și Asociații

Nu de puține ori, în cadrul inspecțiilor fiscale sunt stabilite atât obligații fiscale suplimentare în sarcina contribuabililor, cât sunt aplicate şi amenzi contravenționale, pentru neîndeplinirea unor obligații declarative sau de plată. Este însă legală amendarea contribuabililor, mai ales în condițiile în care există un interval mare de timp (câțiva ani) între momentul neîndeplinirii obligațiilor și aplicarea amenzii? Ce pot face contribuabilii?

Într-un exemplu recent, un operator economic a fost amendat contravențional în urma unei inspecții fiscale cu privire la perioada 2015-2018, pentru nedeclararea și neplata impozitului aferent veniturilor obținute de nerezidenți. Este legală amenda primită?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie avute în vedere două aspecte esențiale: dacă există un termen legal în cadrul căruia contribuabilul avea obligația de a îndeplini respectiva obligație și dacă au trecut mai mult de 6 luni de la împlinirea acestui termen. Dacă răspunsul la cele două întrebări este „da”, atunci dreptul organelor de inspecție fiscală de a amenda contravențional contribuabilul este prescris, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

Baza legală pentru aplicarea amenzilor contravenționale în materie fiscală se regăsește în Titlul XI al Codului de procedură fiscală. De exemplu, potrivit art. 336 C.pr.fisc., reprezintă contravenție fapta de neîndeplinire la termen a obligațiilor declarative prevăzute de lege, fapta de nereținere de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, sau fapta de neraportare a aranjamentelor transfrontaliere. În plus, cuantumul amenzilor contravenționale nu este deloc neglijabil, el fiind situat între 1.000 lei și 100.000 lei.

Sancționarea contravențională în materie fiscală nu urmează un regim special, ci se supune acelorași reguli generale reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Acestea prevăd că dreptul aplicării amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, în cazul contravențiilor care se săvârșesc dintr-o dată (i.e. instantanee), respectiv în termen de 6 luni de la data încetării săvârșirii contravențiilor în cazul contravențiilor continue (i.e. contravențiile care durează în timp).

Atunci când contribuabilul nu și-a îndeplinit, spre exemplu, obligația de a reține la sursă un anumit impozit, este esențial de reținut că nu ne aflăm în prezența unei contravenții continue, ci în prezența unei contravenții instantanee. Mai exact, fapta s-a epuizat atunci când s-a împlinit termenul legal până la care contribuabilul trebuia să declare și să rețină impozitul la sursă, de la acest moment curgând termenul de prescripție de 6 luni.

În exemplul nostru, legea prevedea că impozitul datorat de nerezidenți se declară și se plătește în luna următoare celei în care s-a plătit venitul, respectiv pentru luna ianuarie, până la data de 25 februarie 2015, pentru luna februarie 2015, până la data de 25 martie 2015 ș.a.m.d. Astfel curge un termen de prescripție de 6 luni pentru fiecare lună în parte, de la data de 25 a lunii următoare celei în care era datorat venitul. Prin urmare, la sfârșitul anului 2021, când contribuabilul a fost sancționat contravențional, intervenise deja prescripția extinctivă cu privire la posibilitatea de a aplica amenda pentru toată perioada în discuție.

Cu alte cuvinte, dacă au trecut 6 luni de la momentul la care contribuabilul trebuia să își îndeplinească obligația legală (lunară, semestrială, anuală etc.), acesta nu mai poate fi amendat, întrucât, așa cum arătam, depășirea termenului legal este echivalent cu stingerea dreptului organului de control de a amenda contribuabilul.

De asemenea, este irelevant momentul la care organele fiscale au constatat neîndeplinirea obligației legale de către contribuabil. Să presupunem că neîndeplinirea obligației fiscale a fost constatată cu ocazia inspecției fiscale, care, de regulă, verifică legalitatea și conformitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale în urmă cu cel mult 5 ani (i.e. termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale). Însă termenul până la care poate fi amendat contravențional contribuabilul rămâne cel de 6 luni de la data neîndeplinirii obligației sale și nu este suspendat ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

În consecință, recomandăm contribuabililor ca, în momentul în care sunt amendați în urma unei inspecții fiscale, să analizeze împreună cu specialiștii în domeniu dacă respectiva amendă este legală, mai ales din perspectiva momentului la care s-a săvârșit presupusa faptă contravențională.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale și dreptul muncii, D&B David și Baias
• Mihail Boian, Partener, D&B David și Baias

Indemnizațiile sau diurnele acordate angajaților aflați într-o detașare internațională vor putea fi reîncadrate de către echipele de inspecție fiscală doar pe baza constatărilor și confirmărilor Inspecției Muncii în legătură cu natura acestora, potrivit legislației specifice de muncă.

Aceste competențe de verificare și stabilire a existenței unei delegări/detașări naționale sau transnaționale în sarcina Inspecției Muncii și, deci, a naturii veniturilor achitate cu titlu de diurnă/indemnizație au fost recent reglementate legal prin Legea nr. 72/2022.

Trebuie spus, pe de o parte, că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2022, în reglementările legale nu erau prevăzute atribuții specifice pentru Inspecția Muncii în privința determinării naturii juridice a unei relații de muncă, ci, mai degrabă, aceasta făcea constatări în domeniul calificării juridice a contractelor și plăților efectuate în temeiul acestora.

Pe de altă parte, soluția rămâne una atipică pentru dreptul fiscal (de exemplu, într-un contract care implica impozitarea unui câștiguri din transfer de valori mobiliare nu se va trimite cauza fiscală spre soluționarea ASF pentru determinarea naturii juridice a acestuia). În asemenea situații, de regulă, s-ar fi recurs la solicitarea unor îndrumări metodologice în descifrarea mecanismelor dreptului muncii, iar nu la transferul responsabilității acestor calificări autorității de inspecția muncii. Este foarte posibil ca un asemenea mecanism să fie, mai degrabă, vătămător; faptul că, în trecut, aceste aspecte nu au generat interesul acestei autorități nu semnifică automat că, dacă vor fi implicate, vor exprima opinii în sens contrar celor pe care le-ar fi emis ANAF.

Desigur, este ușor de înțeles că, la acest moment, față de tensiunile puternice observate în activitatea de control fiscal în domenii speciale precum cele aferente acordării de diurne sau de tichete cadou, mai ales prin motivări diferite și chiar abordări diferite în privința calificării naturii juridice a relației în temeiul căreia se acordă asemenea drepturi și beneficii în favoarea unor persoane, a fost necesar sprijinul specializat pentru ANAF în asemenea demersuri destul de complicate, care depind în mod particular de probele administrate și de detaliile fiecărei spețe în parte.

Rămâne însă să vedem conținutul procedurii pe care ordinul comun al ministrului muncii și a celui de finanțe o va adopta și, din această perspectivă, cum vor fi partajate atribuțiile și rolurile Inspecției Muncii și a echipelor de inspecție fiscale, precum și care vor fi termenii și condițiile derulării controalelor specifice ale Inspecției Muncii în acest sens și, mai ales, cum vor fi acestea supuse controlului din partea autorităților publice sau a instanțelor de judecată.

Neîndoielnic, pe termen mediu și lung, va trebui stabilit în ce măsură această soluție de exercitare în comun a unor asemenea atribuții de către două autorități este sau nu una preferabilă aceleia în care una singură este implicată. În trecut, în cauze referitoare la materia vamală, de exemplu, colaborarea dintre organele vamale și cele fiscale care administrau contribuabili în proceduri de restituire a accizelor, de exemplu, nu s-a dovedit de prea mult folos acestora din urmă, din păcate.

Să sperăm însă că, în acest caz specific, nu vor fi dezamăgite așteptările celor care au înaintat această propunere legislativă și, în special, că aceasta să nu pornească de la observația că Inspecția Muncii nu face în mod uzual reîncadrări în privința naturii juridice a unei relații de muncă de un fel într-una de alt fel. Chiar dacă specializarea celor implicați în aceste demersuri ar trebui să aducă îmbunătățiri din această perspectivă, nu putem să nu reamintim că în dreptul muncii rareori există mize de ordin practic pentru a proceda astfel. În schimb, atunci când regulile se schimbă, s-ar putea ca și rezultatele să fie cu totul altele, mai ales dacă Inspecția Muncii va resimți din partea inspecției fiscale influențe sau chiar presiuni pentru a contribui la identificarea celor mai adecvate soluții pentru a susține o impozitare mai ridicată în veniturilor în discuție.

Despre implicațiile Legii nr. 72/2022 privind amnistia fiscală a diurnelor în activitățile de transporturi și construcții desfășurate în străinătate puteți citi aici, iar despre clarificarea pentru viitor a naturii juridice și a tratamentului fiscal aplicabil indemnizațiilor aici.

Vom discuta această tematică, dar și aspecte legate de amnistie și noile reguli fiscale și de dreptul muncii aplicabile, în cadrul webinarului Diurnele și indemnizațiile: între un trecut amnistiat și un viitor altfel reglementat și controlat, care va avea loc în data de 20 aprilie 2022, începând cu ora 10:00. Mai multe detalii și formular de înregistrare la eveniment, găsiți aici.

Autori:

• Daniela Dinu, Director, PwC România
• Mihail Boian, Partener, D&B David și Baias

Jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) invalidează anumite practici nelegale ale ANAF des întâlnite în inspecțiile de prețuri de transfer. În esență, ÎCCJ a statuat că modificarea sau înlocuirea studiilor de comparabilitate întocmite în mod legal și complet de contribuabili este nelegală, iar organele fiscale nu sunt îndreptățite să refacă un dosar al prețurilor de transfer corect întocmit. Am prezentat soluția ÎCCJ în acest articol.

Astfel, dincolo de aspecte de ordin formal pe care trebuie să le bifeze un dosar al prețurilor de transfer, fundamentarea temeinică a analizei de comparabilitate este esențială pentru efectuarea unui dosar care să fie apoi susținut într-o manieră credibilă și justificată în fața echipei de inspecție fiscală.

Totuși, ce se întâmplă dacă contribuabilul greșește și își întemeiază analiza pe date și informații eronate sau dacă acestea, deși corect identificate, au fost în mod greșit interpretate și reflectate în cuprinsul dosarelor de prețuri de transfer pe care acesta le-a transmis echipei de inspecție fiscală? Mai are contribuabilul la îndemână instrumente de corecție sau ajustarea de prețuri de transfer este ca și realizată?

Trebuie spus, în primul rând, că, într-un asemenea scenariu, suntem deja pe tărâmul răului deja înfăptuit, acesta fiind și motivul pentru care, în mod cert, accentul trebuie să cadă pe diligența maximă a contribuabililor în pregătirea analizelor de comparabilitate înainte de începerea inspecțiilor fiscale.

Totuși, chiar și într-o asemenea ipoteză, legea procedurală fiscală oferă o serie de soluții pentru a iniția discuții cu echipa de inspecție fiscală și a determina într-o manieră corectă nivelul prețurilor de transfer practicate în tranzacțiile intra-grup.

Astfel, într-un caz întâlnit în practica recentă, compania supusă inspecției fiscale a pus la dispoziția organelor de control documentația de prețuri de transfer completă, inclusiv studiul de comparabilitate întocmit ținând cont de criteriile calitative și cantitative relevante prin raportare la profilul său funcțional si de risc. Compania a întocmit o analiză a funcțiilor, riscurilor și activelor ca parte a tranzacțiilor intra-grup, evidențiind faptic și documentar că acesta a acționat în perioada analizată ca un simplu procesator/prestator de servicii de fabricație.

În urma analizării dosarului prețurilor de transfer, organele fiscale nu au criticat în vreun fel studiul de comparabilitate pregătit de companie, ci au adus însă la cunoștința acesteia că este necesară reîncadrarea profilului funcțional în producător pe bază de contract. A fost păstrată metoda folosită de contribuabil, respectiv metoda marjei nete, dar și folosirea indicatorului de profitabilitate luat în considerare pentru studiile de analiză comparativă, respectiv rata rentabilității costurilor din exploatare totale. În același timp, odată reîncadrat profilul funcțional, organele fiscale au procedat la ajustarea indicatorului de profitabilitate al companiei, prin includerea unor cheltuieli din categoria cheltuielile de exploatare, apreciind că societatea a majorat artificial profitul din exploatare aferent activității derulate în beneficiul entităților sale afiliate, pentru a se încadra în intervalul intercuartilic de piață. O atare analiză a condus la un nivel considerabil de ajustări de prețuri de transfer care a fost comunicat de echipa de inspecție fiscală în timpul controlului.

Aceste constatări preliminare ale echipei de inspecție fiscală au determinat compania să reviziteze dosarul prețurilor de transfer întocmit și, dincolo de aspectele ce țin de recalificarea profilului funcțional, compania a semnalat necesitatea refacerii studiului de comparabilitate în vederea reflectării noului profil funcțional de producător pe bază de contract/la comandă.

Aceasta, întrucât studiul de comparabilitate inițial pregătit de contribuabil nu mai reflectă nivelul de profitabilitate specific unei companii independente implicate în activități de producție contractată, care ar fi devenit relevante după reîncadrarea profilului funcțional.

Din perspectivă tehnică, reîncadrarea profilului funcțional și de risc trebuie urmată în mod obligatoriu de ajustarea corespunzătoare a analizei economice, în speță, a studiului de comparabilitate realizat cu scopul de a determina nivelul de piață al remunerației aferente. Aceasta, deoarece strategia de căutare utilizată într-un astfel de studiu, respectiv criteriile de selecție cantitative și calitative utilizate sunt direct corelate cu profilul funcțional și de risc al părții testate, ele având rolul de a identifica un set de comparabile independente cu un profil funcțional și de risc cât mai apropiat de cel al părții testate. Astfel, pentru a reflecta într-o manieră justă și corectă o potențială reîncadrare de profil funcțional și de risc din partea organelor fiscale, acestea trebuie să reflecte consistent respectivă abordare și în zona analizei economice.

Din această perspectivă, societatea a procedat la efectuarea unui nou studiu de comparabilitate, prin aplicarea unor filtre cantitative și calitative relevante și suficiente pentru identificarea unor producători pe bază de contract, pe care apoi l-a prezentat echipei de inspecție fiscală în vederea stabilirii corecte a situației de fapt în cadrul inspecției fiscale, odată cu evaluarea impactului modificării premisei inițiale referitoare la profilul funcțional reîncadrat pe calea proiectului de raport de inspecție fiscală.

Ca urmare a acestor noi argumente și explicații aduse de contribuabil, echipa de inspecție fiscală a sesizat, într-o manieră corectă și în linie cu rolul activ ce caracterizează activitatea inspecției fiscale, necesitatea adaptării și ajustării corespunzătoare a studiului de comparabilitate prezentat inițial de contribuabil, astfel încât, ca urmare a refacerii acestuia în vederea determinării nivelului prețului de piață, au fost stabilite prin actul final de impunere ajustări de prețuri de transfer semnificativ mai mici în sarcina contribuabilului.

Speța de mai sus este dovada cât se poate de clară că, și în materia prețurilor de transfer, greșelile contribuabililor, chiar dacă ar trebui evitate, nu ar trebui să se transforme într-o formă de sancționare a acestora, într-o aplicare corectă și conformă a principiului bunei colaborări dintre contribuabili și organele fiscale, dar și a principiului legalității care guvernează administrarea fiscală. Astfel, chiar și atunci când identifică o eroare, inspectorii fiscali trebuie să parcurgă în mod consistent și complet pașii prevăzuți de lege pentru a o corecta și evidenția în mod corespunzător impactul propriilor constatări asupra restului analizei de comparabilitate și a valorii ajustării finale de prețuri de transfer, cum ar fi în prezenta speță – reîncadrarea profilului funcțional. O importanță deosebită o reprezintă, desigur, și momentul identificării greșelii, caracterul ei și, mai ales, coordonarea pașilor de urmat pentru îndreptarea acesteia într-o manieră transparentă și cu implicarea și concursul echipei de inspecție fiscală care, în definitiv, este cea care decide cu privire la respectarea principiului valorii de piață în cadrul controlului fiscal.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener, coordonator Litigii fiscale și Dreptul muncii, D&B David și Baias
• Mihail Boian, Partener Litigii fiscale, D&B David și Baias

Pe 30 martie 2022, președintele României a promulgat legea privind anularea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite ca urmare a reîncadrării sumelor achitate de angajatorii români salariaților acestora cu titlu de indemnizație pe perioada delegării, detașării sau desfășurării muncii acestora pe teritoriul altor state, iar aceasta urmează să intre deci în vigoare în foarte scurt timp (i.e. în 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial).

În plus față de amnistia fiscală intens discutată și mult așteptată de către mulți contribuabili ce au fost sau pot fi afectați în perioada relativ recentă în urma derulării de controale fiscale în domeniile vizate (i.e. transporturi internaționale, construcții, dar și activități de punere la dispoziție de personal în asemenea activități) în care asemenea sume au fost și sunt achitate salariaților, această nouă reglementare include în plus și alte dispoziții legale extrem de importante din perspectivă substanțială și procedurală. Astfel, pe de o parte, ea prevede soluțiile identificate pentru clarificarea pentru viitor a naturii juridice și a tratamentului fiscal aplicabil respectivelor sume, iar, pe de altă parte, o serie de reguli referitoare la implicarea inspecției muncii în activitățile de inspecție fiscală a căror derulare ar putea în viitor să aducă în discuție o asemenea reîncadrare a activităților derulate de persoanele ce primesc astfel de venituri.

Față de importanța, actualitatea și interesul generat de aceste trei subiecte, vom puncta în continuare sintetic într-o serie de articole aspectele esențiale pe care fiecare dintre acestea le ridică, după ce în prealabil vom readuce în atenție contextul în care au apărut și, mai ales, prin ce anume se diferențiază acest act normativ de amnistie fiscală față de altele similare adoptate în trecut, urmând ca în foarte scurt timp, să organizăm și un webinar în care să abordăm aceste aspecte, ale cărui detalii de derulare vor fi anunțate în ultima parte a materialului nostru.

O nouă amnistie fiscală aplicabilă indemnizațiilor de delegare și detașare pentru activitățile salariaților din străinătate: un déjà-vu, dar cu alt epilog?

Contextul care a determinat adoptarea acestui act normativ a fost acela că, în legătură cu unele dintre activitățile desfășurate de companiile românești în țările din Uniunea Europeană (transporturi internaționale, construcții, dar și activități de punere la dispoziție de personal în asemenea activități), au existat numeroase inspecții fiscale vizând perioadele fiscale în care organele fiscale au reîncadrat sumele acordate de angajatori – sub diferite denumiri (i.e. indemnizații de detașare/delegare sau diurne) – salariaților trimiși să își desfășoare activitatea în afara locului de muncă; acestea au fost considerate drept venituri asimilate salariilor și, ca urmare, au făcut obiectul stabilirii unor obligații fiscale suplimentare de impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, precum și a unor obligații fiscale accesorii.

Astfel, fără a intra în prea multe detalii asupra acestor aspecte, trebuie să reamintim că organele fiscale s-au fundamentat, în esență, în asemenea acțiuni de control derulate în domeniul transporturilor pe interpretarea că sumele plătite de angajatori nu ar reprezenta indemnizații acordate în cadrul unor delegări sau, după caz, detașări temporare în afara locului de activitate, ci sume primite pentru îndeplinirea sarcinilor curente de serviciu (i.e. salarii), întrucât angajații respectivi nu ar avea un loc fix de muncă, fără a se lua în considerare regimul juridic aplicabil acestei categorii de personal, conform dispozițiilor legale speciale relevante din legislația detașărilor transnaționale; în egală măsură, motivarea actelor de impunere din domeniul construcțiilor s-a fundamentat exclusiv pe dispoziții naționale pe ideea că diurnele acordate salariaților din societățile ce au derulat diferite proiecte de construcție în colaborare cu parteneri străini sau chiar cei care au pus la dispoziție personal acestora din urmă ar trebui considerate ca fiind unele de natură salarială, prin raportare exclusiv la dispozițiile legislației naționale referitoare la delegare, fără a lua în considerare și pe cele aplicabile detașării transnaționale, rezultate din transpunerea legislației europene a muncii. În aceste condiții, toate sumele acordate ca indemnizații acestor categorii de personal – care nu au fost luate în baza de calcul a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale de către angajatori – au fost reîncadrate de organele fiscale drept venituri similare salariilor și impozitate în mod corespunzător.

Analizând prevederile actului normativ proaspăt adoptat de Parlament și promulgat de președintele României, se observă că, în linie cu alte situații de acest tip din trecut (i.e. anularea obligațiilor fiscale aferente veniturilor obținute din activități independente în trecut prin Legea nr. 209/2015), de data aceasta, legiuitorul a ales să acționeze pe două paliere, unul pentru trecut și unul pentru viitor, și chiar în cuprinsul actului normativ ce prevede amnistia fiscală. Aceasta spre deosebire de abordarea din trecut în domeniul vizat de noua amnistie fiscală, când – tot prin Legea nr. 209/2015 – s-a dispus anularea obligațiilor fiscale aferente sumelor acordate ca diurne în cazuri de delegare și detașare, dar nu s-au luat toate măsurile legislative pentru prevenirea ipotezelor de acest tip din viitor, prin intermediul unor norme juridice clare și simple, pentru a reduce riscul de controverse și dispute fiscale.

De altfel, dacă, în cazul activităților independente, clarificarea legislativă a normelor pentru viitor s-a făcut prin dispozițiile Legii nr. 227/2015 (i.e. noul Cod fiscal), în cazul indemnizațiilor ce au ocazionat incidența amnistiei fiscale prin efectul Legii nr. 209/2015, s-a încercat ulterior o îndreptare din mers a cadrului legislativ aplicabil. Din păcate însă, normele juridice speciale de protecție a calificării veniturilor salariaților din domeniul transporturilor – adoptate pe calea unor reglementări speciale (precum O.U.G. nr. 28/2015 sau Legea nr. 16/2017) pentru a asimila detașarea și activitatea salariaților societăților de transport ce lucrează în alte state, fără a îndeplini cerințele calificării acesteia ca detașare transnațională – s-au dovedit insuficiente. Astfel, după încă 5-6 ani de la amnistia fiscală anterioară, angajatorii respectivi s-au văzut din nou expuși riscurilor de a achita sume exorbitante ca impozite și taxe, în condițiile unei legislații insuficient de clare, ceea ce aduce din nou în discuție necesitatea unei amnistii fiscale.

Pentru trecut, anularea obligațiilor fiscale aferente indemnizațiilor de delegare/detașare din domeniile vizate de această nouă lege – ce, cum și când se amnistiază?

Așa cum menționam mai sus, pentru perioada trecută va opera în domeniul analizat amnistia fiscală prin care sunt anulate obligațiile fiscale suplimentare rezultate ca urmare a reîncadrării sumelor acordate ca indemnizații de delegare/detașare drept venituri salariale. În concret, este reglementată anularea din oficiu a diferențelor de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin acte de impunere comunicate contribuabilului ca urmare a reîncadrării sumelor achitate cu titlu de indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări de către angajați ai angajatorilor români în domenii precum transporturile internaționale sau cel al construcțiilor. Din perspectivă temporală, intră în sfera de aplicare a amnistiei fiscale obligațiile fiscale suplimentare aferente reîncadrării diurnelor sau indemnizațiilor acordate în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a acestui act normativ și care nu au fost achitate de către contribuabili.

Mai mult, potrivit acestei noi reglementări, deciziile de impunere care privesc diferențele de obligațiile fiscale care fac obiectul amnistiei, emise și necomunicate contribuabililor până la data intrării în vigoare legii nu se mai comunică contribuabilului, iar obligațiile fiscale se radiază din evidența pe plătitor, tot din oficiu, pe baza unui borderou de ștergere.

Totodată, spre deosebire de reglementările mai vechi din acest domeniu, dacă asemenea obligații fiscale au fost deja stinse de contribuabili, acestea vor fi supuse restituirii la cererea acestora, ce trebuie făcută în termen de maximum 5 ani de la data intrării în vigoare a noului act normativ, pentru a da expresie astfel principiul nediscriminării și echității. Intră astfel în sfera de aplicare a amnistiei chiar și obligațiile fiscale rezultate în urma reîncadrării indemnizațiilor sau orice alte sume de aceeași natură stabilite prin acte de impunere pentru care instanțele judecătorești au stabilit, prin hotărâri judecătorești definitive, că aceste sume sunt datorate bugetului de stat.

În privința inspecțiilor fiscale în curs, actul normativ stabilește că organele fiscale nu vor reîncadra indemnizațiile sau orice alte sume de aceeași natură primite de către angajați ai angajatorilor români aflați în detașare sau delegare transnațională și, în privința acestora, nu vor fi emise acte de impunere în legătură cu reîncadrarea acestora pentru perioadele fiscale menționate anterior.

Din perspectivă procedurală, actul normativ prevede că decizia de anulare a obligațiilor fiscale ce face obiectul acestei amnistii se emite din oficiu de către organele fiscale și se comunică contribuabililor care depun cererile de aplicare a acesteia.

Din păcate, nu putem să nu observăm că, în practică, au mai fost emise asemenea acte de impunere inclusiv în acele ipoteze în care, la data discuției finale, proiectul legislativ era deja aprobat în Parlament și trimis spre promulgare, astfel că, până la data publicării sale în Monitorul Oficial, nu s-ar fi împlinit termenul-limită de comunicare a actelor administrativ-fiscale cu care se încheie inspecția fiscală. Asemenea abordări mecanice ocazionează acum demersuri suplimentare și consum inutil de energie și timp pentru toți cei implicați (inclusiv pentru organele statului), pentru a se anula obligațiile fiscale respective.

Vom reveni în zilele următoare cu articolul privind reglementarea legală ce prevede amnistierea fiscală a obligațiilor fiscale aferente veniturilor de tipul indemnizațiilor de delegare/detașare, evidențiind sumar cele mai importante aspecte referitoare la tratamentul fiscal prevăzut de această nouă lege ce urmează a fi aplicabil acestui tip de sume pentru viitor, iar mai apoi, într-o a treia parte, la dispozițiile de ordin procedural aferente regulilor de derulare a inspecțiilor fiscale în privința acestor sume, atunci când în discuție s-ar pune reîncadrarea naturii lor juridice.

Autori:

• Emanuel Băncilă, Partener, Coordonatorul Practicii de inspecții și controverse fiscale, EY România
• Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Campania de controale comune ale ANAF cu Inspecția Muncii, pentru „prevenirea” muncii nedeclarate și proiectul-pilot pentru realizarea de controale în timp real, planificat să se deruleze în viitorul apropiat, pentru îmbunătățirea conformării voluntare sunt două dintre cele mai recente proiecte anunțate de autoritatea fiscală română. De altfel, ANAF a vorbit și despre creșterea cu 10% a numărului de inspecții fiscale până la finele anului 2025, dar și despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în același interval de timp și reducerea decalajului de colectare a TVA-ului, priorități prevăzute, de altfel, de Planul Național de Reziliență și Redresare a României. Care sunt măsurile pe care se bazează Autoritatea să își realizeze obiectivele și pe care ar trebui să le cunoască și contribuabilii?

Indicatori de risc. ANAF a creat o structură specifică de management al riscului, care, cel puțin în teorie, ar trebui să ajute la eficientizarea inspecțiilor fiscale prin crearea de clase de risc, în funcție de care urmează ca toți contribuabilii să fie planificați pentru inspecția fiscală.

Conform raportului de activitate al ANAF pe anul 2020, Direcția de Management al Riscului a testat deja aproximativ 100 de indicatori de risc, urmând ca, până la sfârșitul lui 2022, să îi definitiveze pe aceia în funcție de care se vor stabili clasele de risc. Momentan, pentru activitatea de inspecție fiscală se folosesc doar 11 indicatori de risc, a căror analiză este obligatorie înaintea începerii unei inspecții fiscale. De asemenea, la acest moment, procedura în urma căreia un contribuabil este clasificat ca fiind cu grad de risc fiscal mare, este netransparentă, neputând fi contestată.

Informații din CBCR. Strategia ANAF menționează între obiective și intensificarea acțiunilor de control în domeniul prețurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informațiilor obținute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă, cum este raportarea țară cu țară sau Country-by-Country Reporting. În practică însă, nu este clar cum folosește ANAF informațiile din aceste raportări, menite, în principal, să evalueze potențialele riscuri asociate prețurilor de transfer și cum identifică acele ținte pentru controalele vizând prerțurile de transfer.

Modul în care inspectorii fiscali colectează informații, cum selectează afacerile cu risc fiscal crescut și le inspectează este în permanentă transformare în ultimii ani, interpretarea umană fiind completată, mai nou, și de analize de date. În schimb, ceea ce evidențiază practica este că ANAF își va intensifica și mai mult acțiunile de control.

Mai îngrijorătoare decât creșterea volumului de inspecții fiscale sunt însă schimbările în modalitățile de abordare a inspecțiilor fiscale în domeniul prețurilor de transfer și în volumul informațiilor solicitate de către ANAF. Astfel, companiile care operează în România ar trebui să se întrebe dacă sunt pregătite adecvat pentru a răspunde nu doar rapid și cu încredere, ci, mai ales, într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona prețurilor de transfer adresate de ANAF. Vedem din ce în ce mai mult din partea ANAF nu numai solicitări de informații detaliate privind prețurile de transfer (care însă uneori nu sunt disponibile pentru societățile din România care sunt parte a unui grup de multinaționale), dar și contestări ale profilelor funcționale și de risc ale companiilor românești.

Verificări documentare. Separat, a fost reactivat un instrument existent din 2016 în legislația din România, care a fost ignorat până la finele lui 2021. Începând din acest an însă, aceste „verificări documentare” urmează să fie utilizate din ce în ce mai mult: autoritatea fiscală română și-a propus ca acest tip de control să reprezinte 60% din totalul verificărilor până în 2025. De menționat însă că această specie de control nu prezintă garanțiile legale necesare, nerespectând principiile general acceptate pentru o inspecție fiscală clasică.

Astfel, se poate ajunge în situația în care un contribuabil este controlat fără să știe, în opoziție cu inspecția fiscală clasică, care este o procedură transparentă, ce nu poate începe fără un aviz de inspecție, cu delimitarea clară a obiectului controlului, într-o perioadă de timp bine determinată și cu respectarea dreptului la apărare pe întreg parcursul inspecției. Din păcate, în luna martie 2022, o serie de contribuabili persoane fizice se confruntă cu decizii de impunere emise în baza unor verificări documentare cu stabilirea eronată a bazei de impunere.

SAF-T. Anul acesta este pentru România anul SAF-T (Fișierul Standard de Audit Fiscal), obligatoriu pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022, cu o perioadă de grație de șase luni pentru anumite companii, intrate la finele lui 2021 în rândul marilor contribuabili. Raportarea SAF-T, reprezintă într-adevăr un mijloc de eficientizare a inspecțiilor fiscale. Prin gradul mare de detaliu – SAF-T solicită completarea obligatorie a 260 de câmpuri dintr-un total de 800, se creează premisele unor controale fiscale de la distanță și, pe termen mediu, eliminarea sau simplificarea anumitor declarații din zona TVA-ului. În acest fel, o companie va putea beneficia de o inspecție fiscală de la distanță, cu timpi reduși și interacțiune limitată.

Contribuabilii au câștig de cauză. Pe de altă parte însă, o atenție deosebită trebuie acordată și corectitudinii actului de inspecție fiscală. Pentru o astfel de radiografie trebuie să analizăm evoluția numărului de acte de impunere desființate în cadrul căilor administrative și judiciare de atac. În România, finalizarea definitivă a unei proceduri de contestare a unui act inspecție fiscală poate dura între cinci și șase ani. Or, în anul 2020, în aproximativ 30% dintre cazuri (raportat la totalul de sume impuse de ANAF), contribuabilii au avut câștig de cauză în fața instanțelor de judecată, desființând actele de impunere emise de inspecția fiscală. La acest procent, trebuie adăugat și un altul, de 15%, pentru care contribuabilii au obținut anularea actelor de impunere în faza administrativă a contestării (fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii judiciare în fața instanțelor de judecată). Totodată, autoritatea fiscală a raportat că, în peste 300 de cauze, instanțele au dispus reluarea procedurii de soluționare. Astfel, dacă ulterior aceste cauze vor fi soluționate în favoarea contribuabilului, este probabil ca acest procent să se crească semnificativ.

Din analiza cifrelor publicate de ANAF, putem concluziona că un procent destul de mare, între 45%-50% din sumele impuse de ANAF în urma inspecțiilor fiscale sunt anulate ulterior prin contestare de către contribuabili. Având în vedere că sumele câștigate de contribuabili sunt purtătoare de dobânzi (i.e. 7,3% pe an), iar o dispută fiscală durează în principiu peste 5 ani, rezultă că ANAF va returna ulterior contribuabililor o dobândă de peste 40% aplicată la sumele anulate.

Dar, până să ajungă în instanță, riscurile pot veni de oriunde – chiar și din controlul activităților de rutină sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Recalificarea tranzacțiilor capătă noi accente, autoritățile fiscale chestionând autoritățile de reglementare specifice fiecărei industrii, pentru acest tip de controverse și dispute fiscale neexistând niciun fel de precedent.

Numărul total de inspecții fiscale din perioada 2017 – 2019 a înregistrat o ușoară creștere, de la 24.533 la 27.023 de inspecții, care nu se reflectă, însă, în volumul creanțelor stabilite prin întreaga activitate de inspecție fiscală. Acestea au scăzut la jumătate în perioada analizată, 2017-2019, de la 8,2 la 4,9 miliarde de lei, conform celei mai recente analize realizate de EY România, pe baza rapoartelor ANAF.

 ”Un număr mare de inspecții fiscale nu presupune în mod automat și colectarea de creanțe fiscale mai ridicate. Se dovedește încă o dată că nu cantitatea, ci calitatea politicii de inspecție fiscală trebuie să primeze. De aceea, salutăm politica ANAF de a pune accentul pe analiza de risc, prin crearea unui departament specializat în acest sens, care este binevenită”, spune Mihaela Mitroi, Partener, Liderul Departamentului de Asistență fiscală și juridică pentru clusterul de Sud, EY CESA.

 În ceea ce privește primul semestru al anului 2020, rapoartele ANAF indică realizarea unui număr de 18.005 de inspecții fiscale. Astfel, dacă ne raportăm la perioada similară a anului 2019 (cu 20.614 de inspecții), în pofida stării de urgență și de alertă declarate în anul 2020, se observă doar o scădere ușoară, de 10%, a numărului de inspecții fiscale, trend care, de altfel, s-a păstrat până la finalul anului 2020. „Acest lucru se poate explica prin faptul că ciclicitatea activității de inspecție fiscală presupune începerea unui număr de 70% din inspecții în primul trimestru al anului, planul de inspecție fiind aprobat la finele lui 2019 ”, explică Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de litigii și controverse fiscale, Radu și Asociații SPRL.

 Dacă împărțim sumele stabilite suplimentar anual prin activitatea de inspecție la numărul total de inspecții fiscale desfășurate în respectivul an asupra persoanelor juridice, rezultă o eficacitate medie per fiecare inspecție fiscală în scădere accentuată, de la aproximativ 500.000 lei/per inspecție în 2017 la 330.000 lei/per inspecție în 2018 și la 260.000 lei/ per inspecție în 2019. Aceste cifre vin, de fapt, să dovedească creșterea gradului de conformare prin diminuarea sub-declarării în ultimii ani.

 A crescut conformarea și la declarare, și la plată. Specialiștii EY au constatat, pe baza datelor analizate, că indicatorul de conformare la declarare a rămas relativ constant de la 95,5% în 2017, la 94,7% în 2019. În primele șase luni ale anului 2020, acest procent a scăzut la 92,5%, în mod explicabil, însă, datorită măsurilor legislative adoptate (posibilitatea neplății la termen a obligațiilor fiscale datorită neaplicării în perioada martie – decembrie 2020 a dobânzilor și penalităților de întârziere).

Și în ceea ce privește conformarea la plată, specialiștii EY au constatat în perioada analizată o creștere de la 84% în 2016, la 86,6% în 2019. În primul semestru al anului 2020, se observă însă o scădere importantă a acestui indicator la 78,4%, justificată de facilitățile fiscale acordate companiilor.

 Diferența dintre procentul de conformare la declarare și cel de conformare la plată a atins un minim istoric de doar 8% în 2019. ”Este un semn că inspecția fiscală a contribuit la reducerea semnificativă a sub-declarării și, implicit, la îmbunătățirea semnificativă a conformării voluntare – contribuabilul declară de bună voie și integral baza impozabilă”, rezumă Emanuel Băncilă.

Pentru prima jumătate a lui 2020, însă, diferența dintre indicele de conformare și cel de plată este semnificativ mai mare, respectiv de 14,1%, reprezentând arieratele care vor trebui recuperate în 2021. În ceea ce privește scăderea din 2020 a gradului de conformare la declarare (la 92,5%) și de conformare la plată (la 78,4%), conform strategiei ANAF pe următorii patru ani, se dorește revenirea până la sfârșitul anului 2022 la indicatorii de conformare din 2019 (i.e. o diferență de doar 8%).

Crește colectarea arieratelor. Un alt indicator important pentru activitatea de colectare îl reprezintă arieratele. În acest caz, vorbim despre creșteri exponențiale ale arieratelor colectate, chiar de la an la an: plus 2 miliarde de lei în 2018, plus 4,8 miliarde de lei în 2019 și plus 7,7 miliarde de lei pe primele șase luni ale lui 2020. Singura excepție se înregistrează pentru anul 2017, când colectarea arieratelor a scăzut cu 0,6 miliarde de lei.

Specialiștii EY explică acest trend pozitiv și mai ales cifra record din primul semestru al anului 2020 prin raportarea la contextul economic și legislativ existent în perioada de analiză: adoptarea în perioada 2015 – 2020 a trei amnistii fiscale, ultima, cea din 2020, fiind și cea mai eficace.

”În primul rând, această ultimă amnistie anulează în totalitate accesoriile, spre deosebire de cea din 2015 care le anula doar în parte, și nu există o limită de sumă – amnistia din 2019 era limitată la sume de sub 1 milion de lei. În plus, amnistia din 2020 a corectat neclaritățile legislative cu care contribuabilii s-au confruntat la celelalte două amnistii, cu posibilitatea corectării oricăror erori în procesul de acordare înaintea luării unei decizii de respingere, ceea ce a adus la îmbunătățirea semnificativă a procentului de facilități fiscale acordate și, implicit, a sumelor colectate la bugetul de stat”, explică Emanuel Băncilă, Liderul practicii de litigii și controverse fiscale, Radu și Asociații SPRL.

Crescând colectarea arieratelor, sumele colectate prin executare silită au scăzut în mod constant, de la 14,4 miliarde de lei în 2017, la 12,3 miliarde de lei în 2019, respectiv 4,1 miliarde de lei în semestrul întâi 2020.

”Coroborând acești indicatori cu suma creanțelor stabilite în urma inspecțiilor fiscale, rezultă că acordarea de facilitați fiscale pentru plata arieratelor s-a dovedit un instrument mai eficace raportat la activitatea de inspecție fiscală și executare silită. Astfel de măsuri ar trebui avute în vedere și pe viitor, cu îmbunătățirea condițiilor de acordare (eșalonare simplificată sau facilitați fiscale cu acordarea unei perioade mai lungi de plată a arieratelor constând în creanțe principale)”, a conchis Mihaela Mitroi.

***

SURSA: ANAF:  Raportul de performanță al ANAF pentru anul 2016; Raportul de performanță al ANAF pentru anul 2017; Raportul de performanță al ANAF pentru anul 2018; Raportul de performanță al ANAF pentru anul 2019; Raportul de activitate al ANAF pentru semestrul I 2020

O regulă nouă în materia inspecției fiscale a fost impusă zilele acestea de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ): baza de calcul a impozitului pe profit se determină la momentul efectuării tranzacțiilor de către contribuabil, acesta fiind momentul de la care ar trebui să curgă termenul de prescripție pentru inspecția fiscală. Cu alte cuvinte, contribuabilii vor beneficia de anularea controlului pentru o perioadă anterioară, de un an. Avocații Radu și Asociații SPRL au contribuit la clarificarea speței/ cauzei, prin redactarea unui Memoriu amicus curiae, prin care și-au exprimat poziția în sensul celor reținute de ÎCCJ.

Decizia Înaltei Curți pune capăt unei îndelungate dispute cu privire la interpretarea prevederilor vechiului Cod de procedură fiscală referitoare la perioada maximă în care un contribuabil poate fi supus unei inspecții fiscale. Începând cu anul 2003, constant, ANAF a interpretat în mod abuziv instituția prescripției extinctive, realizând inspecții fiscale prin care verifică o perioadă fiscală retrospectivă de șase ani, cu un an în plus față de termenul maxim de prescripție. ANAF se baza pe o interpretare particulară a modului de calcul al termenului de prescripție, calculând de la momentul depunerii declarațiilor fiscale, nu de la momentul efectuării tranzacțiilor.

Această corecție a interpretării eronate a ANAF are acum un efect de bumerang, întrucât toate inspecțiile finalizate cu acte de impunere, respectiv cele în curs de soluționare sau cele care urmează să înceapă în anii 2020 și 2021 și care vizează baze de impunere pentru care termenul maxim de 5 ani a fost împlinit, trebuie anulate, Înalta Curte stabilind ca fiind nelegal anul suplimentar controlat de  ANAF. Practic, contribuabilii beneficiază de ștergerea controlului pentru o perioadă fiscală anterioară, de un an. Eliminarea sau excluderea de la control a respectivei perioade fiscale se face datorită intervenirii prescripției, fără a se mai analiza dacă din perspectiva material-fiscală respectivul contribuabil datora sau nu obligații suplimentare.

Nota de plată pentru bugetul de stat, în acest context, va fi una semnificativă. Având în vedere faptul că practica ANAF de a controla 6 ani în loc de 5 vizează perioada 2003 – 2020 (timp în care a fost în vigoare vechiul Cod de procedură fiscală), decizia ÎCCJ poate viza chiar două inspecții fiscale consecutive pentru același contribuabil, cu sancțiunea excluderii anului suplimentar controlat în mod nelegal de către ANAF.

Consultând Raportul de performanță al ANAF pentru anul 2019, constatăm că Fiscul declară o sumă de 4.707 milioane de lei, bani reprezentând obligații fiscale suplimentare obținute de la contribuabili persoane juridice ca urmare a activității de inspecție fiscală. Presupunând că doar 40% dintre aceste creanțe fiscale suplimentare ar veni din zona impozitului pe profit, putem realiza dimensiunea efectelor deciziei ÎCCJ.

În sprijinul soluționării recursului în interesul legii, care a dus la decizia Înaltei Curți, Radu și Asociații SPRL a formulat Memoriul amicus curiae (un document elaborat de cineva care nu este parte în speța respectivă, dar care are expertiză în vederea justei ei soluționări – n.a.). În cadrul acestuia, a detaliat interpretarea potrivit căreia, în ceea ce privește impozitul pe profit, constituirea bazei de impozitare are loc la momentul producerii faptului generator, respectiv, a împrejurărilor ce creează elementele care intră în componența bazei de impozitare. Unica interpretare în acord atât cu principiile fiscale, cât și cu realitatea economică și juridică la care este expus în mod constant contribuabilul, este aceea că termenul de prescripție a dreptului organului de a stabili și determina obligația fiscală datorată se împlinește în termen de 5 ani și începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a constituit baza de impunere care a generat creanța fiscală.

Este de menționat, însă, că, în practica recentă a ÎCCJ, interpretarea confirmată prin decizia pronunțată zilele acestea fusese deja exprimată. Astfel, chiar la începutul acestui an, echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL a asistat cu succes unul dintre principalii actori din domeniul rețelelor de date, obținând anularea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a actului de control emis de ANAF, cu încălcarea prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale. La momentul respectiv, ÎCCJ confirma teza susținută de Radu și Asociații SPRL, în sensul că baza de impozitare se naște prin efectuarea tranzacțiilor de către contribuabil, iar nu prin depunerea declarațiilor fiscale.

Nu putem, totuși, să nu remarcăm că acest recurs în interesul legii vine destul de târziu, dat fiind faptul că începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Noul Cod de procedură fiscală, care a schimbat modul de calcul al acestui termen de prescripție. Astfel, după ce timp de 16 ani contribuabilii au fost supuși unui control pentru o perioadă mai mare decât cea prevăzută de lege, ANAF ar fi încetat oricum în anul 2021 practica sa abuzivă.

Avocații D&B David și Baias au obținut, în fața Curții de Apel Constanța, anularea definitivă a unei decizii de reverificare la care era supusă o companie din domeniul energiei regenerabile. Disputa a fost una complexă și a mai inclus contestarea și respectiv suspendarea a două seturi de acte de impunere fiscală.

În urma unui control al Curții de Conturi, autoritatea fiscală din Constanța a cerut companiei să achite suma de un milion de euro la bugetul de stat, ca TVA suplimentar. Suma considerată a fi aferentă unei perioade de 7 ani, în care compania suportase deja 12 inspecții fiscale. Potrivit Codului de procedură fiscală inspecția se efectuează o singură dată pentru o creață fiscală aferentă unei perioade supusă impozitării. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate decide să reverifice o firmă care a trecut deja printr-o inspecție fiscală doar dacă între timp au apărut date suplimentare, necunoscute inițial și care ar influența rezultatele inspecției.

Lipsa acestor date a fost un argument hotărâtor pentru speța de față. Avocații au reușit să convingă, în cele din urmă, instanța că nu există date suplimentare care să justifice o asemenea măsură ce ar încălca principiul unicității inspecției fiscale. Dificultatea acestei spețe a fost dată de două elemente. Pe de o parte, complexitatea tehnică a disputei, dat fiind specificul industriei energiei electrice iar pe de altă parte de faptul că jurisprudența în astfel de cazuri este una foarte restrictivă.

Strategia adoptată de echipa de avocați a D&B a cuprins două etape. În primul rând, trebuia blocată executarea, și, în al doilea, trebuia obținută anularea deciziei de reverificare.

Astfel, prima victorie pe linia contestării și suspendării actelor emise în temeiul Deciziei a fost obținută de avocații D&B David și Baias odată cu prima suspendare judecătorească a executării. În acest fel  compania a fost protejată de efectele executării silite.

Echipa D&B David și Baias a obținut apoi în fața instanțelor judecătorești din Constanța suspendarea și a celei de-a doua decizii de impunere. A doua contestație fiscală formulată de companie cu asistența echipei de litigii fiscale a D&B a fost apoi urmată de anularea de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a Deciziei de impunere pentru peste 90% din sumele stabilite ca obligații fiscale în cuprinsul său.

Pe de altă parte, în paralel s-a derulat disputa fiscală privind legalitatea reverificării dispuse de ANAF și, recent, ajunsă la faza recursului. Curtea de Apel Constanța a anulat Decizia de reverificare în întregime, readucând practic compania în aceeași situație în care se afla la finalul anului 2015, atunci când au început acțiunile Fiscului.

’’Ne bucură faptul că prin decizia pronunțată, instanța a validat argumentele noastre referitoare la nelegalitatea unor asemenea decizii de reverificare dispuse în absența unor date suplimentare, care să nu fi fost accesibile echipelor de inspecție inițiale sau bazate pe schimbări radicale ale interpretării normelor legale”, comentează Dan Dascălu, partener D&B David și Baias, coordonatorul echipei.

”Pentru moment nu ne este disponibilă motivarea și raționamentul concret al instanței de recurs. Rămâne interesant de văzut cum s-a poziționat față de argumentul nostru, susținut prin probe, că această reverificare s-a datorat, în realitate, unui control al Curții de Conturi realizat la autoritatea fiscală. De multe ori am întâlnit această interferență, din păcate nefastă, prin care, în spatele unei interpretări sau unei acțiuni a organelor fiscale, se ascunde un control al auditorilor publici ai Curții de Conturi, finalizat prin impunerea unor măsuri referitoare la recuperarea unor presupuse prejudicii”, declară Andrei Iancu, avocat Senior D&B David și Baias, care a făcut parte din echipa ce a pledat în dosar.  

”Este de salutat deschiderea instanțelor de judecată în a proteja contribuabilii de bună-credință în asemenea situații. Prin suspendarea efectelor unor acte de impunere a căror aparență de nelegalitate ar trebui dedusă și prin raportare la condițiile în care au fost emise. Este deosebit de important și faptul că însăși direcția de specialitate a admis finalmente contestația într-o proporție semnificativă, și a invalidat astfel interpretarea eronată pe care organele de inspecție fiscală au fost forțate să o promoveze, față de măsurile dispuse de Curtea de conturi”, a concluzionat Dan Dascălu.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Mai multe informații pe www.david-baias.ro.