Ordonanța de urgență nr. 30 din 30 august 2017 (“OUG 30/2017”) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 708 în data de 31 august 2017.

Cuprinsul OUG 30/2017

Prevederilor OUG 50/2015 modifică și/sau completează dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală („Codul de procedură fiscală”) în ceea ce privește:

– principiile aplicabile administrării creanțelor fiscale,

– răspunderea pentru plata obligațiilor fiscale,

– comunicarea actelor administrativ fiscale,

– înregistrarea fiscală, (v) inspecția fiscală,

– eșalonarea obligațiilor fiscale,

– executarea silită în materie fiscală etc.

Prevederi relevante

Documente furnizate organului fiscal în altă limbă decât limba română

OUG 30/2017 prevede că petițiile, certificatele și alte documente redactate în altă limbă decât limba română nu vor fi luate în seamă de către organul fiscal, în cazul în care contribuabilului i s-au solicitat traduceri iar acesta nu le-a furnizat organului fiscal.

Răspunderea pentru obligațiile fiscale ale persoanelor care desfășoare profesii liberale

OUG 30/2017 prevede că, în cazul în care bunurile afectate desfășurării activității independente ori profesiei liberale nu sunt suficiente pentru a acoperi obligațiile fiscale, vor putea fi urmărite și celelalte bunuri ale persoanei în cauză.

Răspunderea solidară pentru obligațiile fiscale ale debitorului

OUG 30/2017 prevede că emitentul unei scrisori de garanție/poliță de asigurare va răspunde solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale garantate, în cazul în care nu virează, la cererea organului fiscal, sumele stabilite prin scrisoarea de garanție/polița de asigurare, potrivit legii.

În plus, OUG 30/2017 prevede într-o manieră foarte generală faptul că persoanele care, cu rea-credință, au determinat acumularea obligațiilor fiscale / sustragerea de la plata obligațiilor fiscale de către debitorii pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței potrivit legii, vor răspunde în solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale restante.

Comunicarea actelor fiscale

OUG 30/2017 armonizează prevederile din materia comunicării actelor administrativ fiscale cu dispozițiile Codului de procedură civilă (în materia comunicării actelor de procedură).

Refuzul de a furniza informații organelor fiscale

OUG 30/2017 exclude notarii publici și executorii judecătorești din lista persoanelor care pot refuza în mod legal furnizarea de informații către organele fiscale cu privire la aspecte de care au luat cunoștință în exercitarea activităților lor profesionale.

Înregistrarea fiscală

OUG 30/2017 prevede că, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile sociale, codul numeric personal va servi drept cod de identificare fiscală, în scopul administrării creanțelor fiscale datorate.

În plus, OUG 30/2017 prevede că instituțiile de credit vor solicita autorităților fiscale să furnizeze un cod de identificare fiscală ori de câte ori se solicită deschiderea unui cont bancar ori a unei căsuțe de valori de către nerezidenți care nu au un asemenea cod de identificare fiscală.

Declararea ca inactivi a anumitor contribuabili

OUG 30/2017 prevede că acei contribuabili: (i) față de care a fost deschisă procedura insolvenței în formă simplificată, (ii) se află în faliment, ori (iii) față de care a fost emisă ori adoptată o hotărâre de dizolvare, vor fi declarați inactivi numai dacă nu își îndeplinesc obligațiile declarative în interiorul unui semestru calendaristic.

Înregistrarea declarațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că declarațiile fiscale înregistrate în mod eronat la un organ fiscal necompetent se consideră înregistrate corect la data înregistrării lor la organul fiscal necompetent. Cu toate acestea, în cazul în care declarația este înregistrată direct la registratura organului fiscal necompetent, iar personalul respectivului organ sesizează că nu este organ competent, înregistrarea va fi refuzată iar contribuabilul va fi îndrumat către organul fiscal competent.

Inspecția fiscală

OUG 30/2017 prevede că selectarea perioadelor fiscale ce formează obiectul inspecției fiscale va fi realizată pe baza analizei de risc efectuată de organul fiscal.

În plus, OUG 30/2017 prevede că un control inopinat poate fi desfășurat în paralel cu o inspecție fiscală, pentru aceleași operațiuni și obligații fiscale ale debitorului, în cazul în care într-o procedură aflată în derulare sunt necesare constatări cu privire la operațiuni și obligații fiscale ce formează obiectul inspecției în derulare. În acest caz, inspectorii fiscali care desfășoară inspecția fiscală vor efectua și controlul inopinat.

De asemenea, durata efectuării controlului inopinat nu va fi avută în vedere la calculul duratei inspecției fiscale.

În plus, OUG 30/2017 prevede că inspecția fiscală desfășurată de organele fiscale centrale și locale poate să constea inclusiv în acțiuni de „prevenție și conformare”. Textul de lege nu elaborează în privința conținutului concret al acestor acțiuni.

Verificarea situației fiscale personale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește procedura de desfășurare a verificării situației fiscale personale, după cum urmează:

– este eliminată verificarea prealabilă documentară, ca fază distinctă a procedurii de control, fiind inclusă în analiza de risc ce stă la baza determinării persoanelor ce urmează a fi verificate;

– persoanele supuse verificării sunt informate despre începerea verificării prin comunicarea avizului de verificare, ce trebuie să conțină solicitarea către persoana în cauză de a furniza declarația de patrimoniu;

– durata verificării nu poate depăși 365 de zile de la comunicării avizului de verificare.

Termene de plată a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că termenul de plată a obligațiilor fiscale suplimentare rezultând din declarații rectificative este data depunerii respectivei declarații rectificative.

Obligații fiscale restante

OUG 30/2017 stabilește expres că un contribuabil nu va fi considerat a înregistra obligații fiscale restante în cazul în care suma obligațiilor sale restante este egală sau mai mică decât sumele pentru care a fost formulată o cerere de restituire sau rambursare.

Certificatul de atestare fiscală

OUG 30/2017 prevede că valabilitatea certificatelor fiscale emise pentru persoane fizice este de până la 90 de zile, cu excepția persoanelor care desfășoară activități independente ori profesii liberale.

Plata obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că, în ceea ce privește plata obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central și local, contribuabilul va efectua plata în contul unic, printr-un singur ordin de plată adresat Trezoreriei Statului. Tipurile de obligații fiscale pentru care se aplică aceste prevederi vor fi stabilite prin legislație ulterioară.

Ordinea de stingere a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că modalitatea concretă de stingere a obligațiilor fiscale ale contribuabilului va fi comunicată acestuia numai în baza unei cereri scrise adresate organului fiscale.

Dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central, pentru care perioada fiscală este anuală
OUG 30/2017 prevede că dispozițiile privitoare la dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală se aplică și contribuțiilor sociale.

Penalități de întârziere

OUG 30/2017 prevede expres că nu se datorează penalități de întârziere cu privire la obligațiile fiscale principale pentru care se datorează penalitatea de nedeclarare.

Eșalonarea obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede modificări ale procedurii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în ceea ce privește:

– plata penalităților de întârziere;

– posibilitatea de a beneficia de plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– excluderea bunurilor perisabile din lista garanțiilor ce pot fi furnizate de către debitor pentru a beneficia de eșalonarea la plată;

– prelungirea de la 90 de zile la 180 de zile a termenului de plată a debitului restant înregistrat de către debitor la data comunicării deciziei de eșalonare și care nu formează obiectul eșalonării;

– posibilitatea de a include amenzile în obiectul eșalonării;

– în ceea ce privește debitorii cu risc fiscal mic, perioada în care nu au înregistrat obligații fiscale se modifică de la 6 la 12 luni;

– în plus față de amânarea la plată a penalităților, se prevede amânarea la plată și a unui procent de 50% din dobânda indicată în certificatul de atestare fiscală, corespunzătoare obligațiilor fiscale eșalonate la plată.

Garanții

OUG 30/2017 prevede, în categoria garanțiilor ce pot fi instituite la cererea organului fiscal, scrisoarea de garanție emisă de o instituție financiară nebancară, înregistrată în registrul Băncii Naționale a României pentru emiterea de garanții.

Măsuri asigurătorii

OUG 30/2017 stabilește în mod expres faptul că măsurile asigurătorii devin executorii la expirarea (i) termenului de 15 de la data comunicării către debitor a somației de executare sau, după caz, a (ii) termenului de 30 de zile de la comunicarea către debitor a somației de executare, în cazul popririlor; sau (iii) la expirarea suspendării executării silite.

În cazul în care sunt instituite măsuri asigurătorii iar organele penale sunt sesizate potrivit legii, OUG 30/2017 prevede că măsurile asigurătorii rămân în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei penale, fie de către organele penale ori de către instanță, potrivit legii.
Debitorii (i) pentru care se aplică dispozițiile legii insolvenței și (ii) cei care nu dețin bunuri urmăribile au fost în mod expres excluși de la aplicabilitatea măsurilor asigurătorii.

Executarea silită a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește executarea silită a obligațiilor fiscale, respectiv:

– executarea silită va fi desfășurată în mod diferențiat în funcție de sumele și vechimea obligațiilor fiscale;

– în cazul în care debitorul notifică organului fiscal intenția de a furniza o scrisoare de garanție / poliță de asigurare, executarea silită se suspendă sau, după caz, nu începe. Totuși, executarea va continua sau va începe dacă debitorul nu furnizează scrisoarea de garanție / polița de asigurare în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

– OUG 30/2017 abrogă prevederile anterioare ce permiteau instituirea popririlor asupra conturilor bancare ale debitorului numai după expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi.

– în cazul în care valoarea debitului este mai mare de 500.000 lei, nu se vor aplica sechestre asupra bunurilor mobile ori imobile ale debitorului, dacă valoarea acestor bunuri este mai mică de 1% din debitul restant.

Stingerea obligațiilor fiscale prin alte modalități

OUG 30/2017 cuprinde modificări în ceea ce privește executarea silită a debitorilor insolvabili, respectiv:

– categoria debitorilor insolvabili a fost extinsă cu privire la (a) debitorii care dețin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită și care (b) dețin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 1%, în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei.

– obligațiile fiscale datorate de debitori care desfășoară activități independente ori profesii liberale, precum și de asocieri și alte entități fără personalitate juridică, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii, se anulează, după radiere, inclusiv în situația în care obligațiile au fost preluate de alți debitori.

– obligațiile fiscale sunt anulate și în următoarele cazuri:

(a) ulterior închiderii procedurii insolvenței, în situația în care creanțele nu sunt admise la masa credală, potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;

(b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situația în care creanțele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.

Executarea silită în cazuri speciale

OUG 30/2017 introduce un nou capitol (nr. XII1) cu privire la cazurile speciale de executare silită. Aceste prevederi vizează executarea silită a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, precum și executarea silită a debitorilor insolvenți.

Suspendarea actelor administrativ fiscale

OUG 30/2017 aduce anumite modificări regimului cererilor de suspendare formulate de contribuabili în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv:

– cauțiunea aplicabilă pentru formularea unei cereri de suspendare a unui act administrativ fiscal neevaluabil în bani este stabilită la suma de 1.000 lei;

– în cazul suspendării obligațiilor fiscale principale, obligațiile fiscale accesorii sunt de asemenea suspendate, chiar dacă sunt stabilite printr-un act fiscal distinct a cărui suspendare nu a fost solicitată.

– pe durata suspendării actului administrativ fiscal, contribuabilul nu datorează penalitate de nedeclarare.

– în cazul în care contribuabilul a consemnat cauțiunea pentru formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este necesară consemnarea unei noi cauțiuni pentru formularea ulterioară a unei cereri de suspendare potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004; prevederea se aplică numai dacă, la data soluționării cererii potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauțiunea este consemnată este efectiv consemnată la dispoziția instanței.

Contravenții

OUG 30/2017 introduce noi sancțiuni, după cum urmează:

– nedepunerea în termen a chestionarului pentru stabilirea rezidenței la plecarea / sosirea în România este contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 lei; și

– nedepunerea scrisorii de garanție / poliței de asigurare, în cazul în care contribuabilul și-a exprimat intenția în acest sens, este contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei, în funcție de calitatea contribuabilului.

Rezumat: Actualul Cod de procedură fiscală a încercat să găsească soluții unor probleme care s-au dovedit  stringente, conform practicii și jurisprudenței anterioare intrării sale în vigoare.

În contextul emiterii unui număr tot mai mare de Decizii de instituire de măsuri asigurătorii, în proporție semnificativă cauzată de creșterea numărului controalelor desfășurate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, au fost reglementate garanții procedurale care să protejeze mult mai eficient contribuabilul în situația instituirii abuzive a unor astfel de măsuri sau a menținerii acestora în ființă pentru o perioadă nejustificat de mare.

În acest scop, a fost reglementată încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, în anumite condiții prevăzute de Cod. Însă ce poate face contribuabilul dacă la expirarea termenului prevăzut de lege organele fiscale nu emit deciziile de ridicare a măsurilor? Acesta are două opțiuni: să aștepte emiterea, într-un final, a deciziei, fără a ști cât va dura așteptarea sau să iasă din pasivitatate, încercând să găsească o modalitate de acțiune.

Summary: The current Tax Procedure Code has tried to find solutions to problems that proved stringent, according to previous  case law  and practice.

In the context of a growing number of decisions imposing precautionary measures, to any significant extent caused by the increased number of checks carried out by the Generale Tax Fraud Authority, it were regulated some procedural safeguards to protect more effectively the taxpayer, when the  measures are established abusively or when they are being maintaind for a period unreasonably high.

For this purpose, it has been introduced the termination by law of the established precautionary measures, under certain condition stipulated by the code.  But what can the taxpayer do, if at the deadline set by the law, the measures are not lifted by the fiscal authorities? They are two options: he can wait, without knowing how long, to recive the lifting measures decision or he can choose to get out of passivity by finding a way to actionate.

Actualul Cod de procedură fiscală a încercat să găsească soluții unor probleme care s-au dovedit stringente, conform practicii și jurisprudenței anterioare intrării în vigoare a noului act normativ.

Printre altele, s-a dorit reglementarea unor garanții procedurale care să protejeze mult mai eficient contribuabilul în situația instituirii abuzive a măsurilor asigurătorii sau a menținerii acestora în ființă pentru o perioadă nejustificat de mare. Modificările au fost unele necesare și îndelung așteptate în contextul emiterii unui număr tot mai mare de Decizii de instituire a unor astfel de măsuri, în proporție semnificativă cauzată de creșterea numărului controalelor desfășurate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

S-au introdus, astfel, două schimbări importante, prima vizând competența materială în cea ce privește calea de atac îndreptată împotriva deciziei de instituire a măsurii asigurătorii, iar cealaltă vizând desființarea de drept a măsurilor asigurătorii în situația neînceperii inspecției fiscale și a emiterii titlului de creanță într-un anumit termen de la instituire.

Calea de atac împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a rămas, la fel ca în vechea reglementare, contestația la executare. Fiind însă evidentă absurditatea judecării unor astfel de litigii de către judecătorie, instanță care nu are în competență judecarea fondurilor litigiilor de contencios fiscal, s-a renunțat la competența materială generală prevăzută de Codul de procedură civilă pentru contestația la executare și s-a prevăzut o competență materială „specială”, în favoarea instanței căreia i-ar reveni competența să judece și fondul cauzei, prin urmare în favoarea unui complet specializat.

Cu alte cuvinte, contestația la executare având ca obiect cercetarea legalității instituirii măsurii asigurătorii a fost luată de pe masa completului de judecătorie, care nu se confrunta cu soluționarea altor litigii de contencios fiscal și căruia îi era oarecum „teamă” să examineze, cu adevărat, actul a căruia legalitate trebuia să o verifice, mai ales când acesta era emis de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, iar prejudiciul estimat era o sumă semnificativă.

Acțiunile având ca obiect cercetarea legalității instituirii unor astfel de măsuri au ajuns acolo unde le era locul, și anume pe masa judecătorului de contencios fiscal, obișnuit cu problematica specifică și mult mai greu de „impresionat” în fața unor procese-verbale întocmite de Direcția Generală Antifraudă.

A doua schimbare, asupra căreia ne vom opri în analiza noastră, este cea prin care s-a introdus noțiunea încetării măsurilor asigurătorii în situația neînceperii inspecției fiscale și emiterii titlului de creanță în termen de șase luni de la data emiterii deciziei prin care au fost instituite, cu alte cuvinte, a desființării de drept a acestora într-o atare situație.

Dispoziția în discuție este una introdusă, în mare măsură, ca efect al acelorași controale desfășurate de Direcția Generală Antifraudă. Este bine cunoscut faptul că procesul-verbal de control întocmit de această direcție nu este act administrativ fiscal, neproducând, prin el însuși, efecte juridice. În majoritatea covârșitoare a cazurilor în care controlul antifraudă „descoperă” încălcarea unor norme fiscale și estimează obligații suplimentare de plată către bugetul statului, se dispun măsuri asigurătorii, chiar anterior emiterii procesului-verbal de control.

Controlul Antifraudă este finalizat, de cele mai multe ori, într-un termen rezonabil, iar urmarea firească a acestuia ar trebui sa fie demararea, cu celeritate, a inspecției fiscale, căreia îi revine rolul stabilirii, cu titlu de certitudine, a existenței unor obligații suplimentare de plată către bugetul de stat și a clarificării stării de fapt fiscale.

Să nu uităm, totodată, că în cadrul inspecției fiscale contribuabilul are mult mai multe drepturi procedurale și posibilități de a-și argumenta și proba opinia, bine reglementate de Codul de procedură fiscală, spre deosebire de cadrul controlului antifraudă, insuficient sau, mai bine spus, nereglementat din perspectiva drepturilor contribuabilului pe parcursul desfășurării sale.

În practică însă, între efectuarea controlului de către Direcția Generală Antifraudă și instituirea de măsuri asigurătorii, pe de-o parte, și începerea inspecției fiscale, pe de altă parte, trec luni și, în îngijorător de multe situații, chiar ani.

Autor: Lelia Grigore, senior tax lawyer la Dobrinescu Dobrev SCA

Puteți citi continuarea articolului în numarul 6 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine 2016.

În considerarea art. 278 din noul Cod de procedură fiscală, de la 1 ianuarie 2016 există modificări în regimul juridic al suspendării actelor administrative fiscale, conform art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. Principala noutate este aceea că nivelul cauţiunii va fi predeterminat de art. 278 alin. (2) din noul Cod de procedură fiscală, astfel: 10%, pentru creanţe fiscale de până la 10.000 lei; 1.000 lei + 5% din ceea ce depăşeşte 10.000 lei, pentru creanţe fiscale de până la 100.000 lei; 5.500 lei + 1% din ceea ce depăşeşte 100.000 lei, pentru creanţe fiscale de până la 1.000.000 lei; 14.500 lei + 0,1% din ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei, pentru creanţe fiscale ce depăşeşc acest prag. Este de aşteptat ca art. 278 alin. (4) din noul Cod de procedură fiscală să genereze în practică situaţii controversate, din moment ce pare să recunoască doar în parte efectele unor hotărâri judecătoreşti de suspendare a actelor administrative fiscale.

Cota de TVA standard redusă la 20%. Cu începere de la 1 ianuarie 2016, cota de TVA standard în România a fost redusă la 20% (faţă de valoarea anterioară, aplicată în perioada 1.07.2010 – 31.12.2015, de 24%). Rămân în continuare aplicabile cotele reduse de TVA de 9% şi 5%, în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de noul Cod fiscal. Ca urmare a modificării cotei de TVA, va fi nevoie să se acorde o atenţie specială situaţiilor în care, anterior datei de 1.01.2016, s-au facturat avansuri cu utilizarea cotei standard de 24%. Normele de aplicare clarifică, cel puţin în parte, asemenea situaţii.

Noua situaţie juridică a măsurilor asigurătorii aplicate de organele antifraudă fiscală. În practica fiscală au existat în 2014 şi 2015 numeroase cazuri în care s-au aplicat măsuri asigurătorii, care au fost menţinute pe o lungă perioadă de timp – uneori şi datorită insuccesului contestaţiilor judiciare împotriva acestor măsuri asigurătorii – fără a exista un control fiscal propriu-zis, care să conducă la emiterea unui raport de inspecţie fiscală şi a unei decizii de impunere. O parte din aceste măsuri asigurătorii sunt încă în forţă. Prin urmare, în cazul lor este incident art. 352 alin. (9) din noul Cod de procedură fiscală, cu trimitere la dispoziţiile art. 213 alin. (7) din noul Cod de procedură fiscală. Astfel, pentru măsurile asigurătorii aplicate de organele fiscale sau de organele antifraudă fiscală, în forţă la 1 ianuarie 2016, a început să curgă un termen de 6 luni în intervalul căruia este obligatorie clarificarea regimului juridic al obligaţiilor fiscale estimate. Dacă în acest termen de 6 luni nu se finalizează niciun control fiscal care să “definitiveze” obligaţiile fiscale, măsurile asigurătorii se desfiinţează de drept, iar bunurile, veniturile sau soldul creditor al conturilor bancare care au făcut obiectul măsurilor asigurătorii devin libere de orice sarcini. Este de aşteptat, în context, o creştere a numărului inspecţiilor fiscale, în acele cazuri în care contribuabilii au fost deja vizaţi de un control antifraudă fiscală.

Dr. Cosmin Flavius Costaş

În ultimul an, inspecţiile fiscale sau controalele antifraudă au o notă comună: o abordare agresivă în privinţa dreptului de deducere al TVA, concretizată în ignorarea tuturor regulilor ce decurg din lectura Directivei 2006/112/CE.

În opinia inspectorilor fiscali, cea mai mare parte a operaţiunilor fiscale sunt fictive, iar toţi contribuabilii sunt de rea-credinţă. Cu precădere, se afirmă că facturile fiscale deţinute de contribuabili nu au nicio forţă şi nu pot justifica exercitarea dreptului de deducere al TVA.

În acest context, Costaș, Negru & Asociații propune, în numele clienţilor proprii, o ripostă fiscală de aceeaşi intensitate, având în centru accentuarea forţei fiscale a facturii. Folosim ca argumente speţe din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi afirmăm, în susţinerea poziţiei contribuabililor: dreptul de deducere al TVA al unei persoane nu poate fi refuzat pe motiv că în lanțul din care tranzacția face parte o altă tranzacție anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă;  dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat pe motiv că pentru operațiunea anterioară sau ulterioară de pe lanțul tranzacțiilor taxa nu a fost virată la bugetul de stat (Optigen, Axel Kittel); dreptul de deducere a TVA nu poate fi refuzat pe motiv că furnizorul bunurilor/serviciilor nu era o persoană înregistrată în scopuri de TVA, atât timp cât există o factură prin care să poată fi identificat emitentul facturii în cauză (Dankowski); dreptul de deducere al TVA nu poate fi refuzat pe motiv că un contribuabil nu s‑a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112/CE pentru exercitarea dreptului de deducere al TVA sunt îndeplinite (Mahagében și Péter Dávid).

Spunea Seneca: „Cel care speră fără temei, deznădăjduieşte fără temei”. Nu e cazul contribuabililor, care au un suport de prim rang în hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligatorii pentru organele fiscale întrucât sunt emise în interpretarea Directivei TVA.

Acest articol a fost publicat în Newsletter-ul Costaș, Negru & Asociații.

Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA

Președintele ANAF, domnul Gelu Diaconu, a declarat într-o conferință de presă din cursul lunii decembrie 2014 că ANAF va acționa în așa fel încât. în următorii 2-3 ani, toți contribuabilii să își plătească obligațiile bugetare până la ultimul leu.

Este adevărat că în ultimii 5-6 ani s-a manifestat o formă accentuată de grevă fiscală, în special în ceea ce privește plata contribuțiilor sociale, alimentată în principal de două mari motive:

i) nivelul foarte ridicat al impozitării muncii și

ii) ineficiența folosirii banului public indicată de condițiile precare ale infrastructurii publice – de câte ori nu am auzit că nu avem drumuri și autostrăzi și că la spital trebuie să ne cumpărăm singuri branula și medicamentele?

 Aș mai adăuga un motiv (poate mai subiectiv decât cele două menționate mai sus), și anume acela că principiul solidarității sociale, specific sistemului nostru de contribuții sociale, demotivează contribuabilul cu venituri medii și mari. Într-o țară în care o prea mare pondere a populației refuză munca în detrimentul ajutoarelor sociale, este foarte greu să motivezi un profesionist să achite contribuții sociale la maximul venitului…

Această grevă fiscală a determinat creșterea fenomenului muncii la negru și extinderea celui de muncă la gri.

Potrivit Raportului Consiliului fiscal aferent anului 2013, contribuţiile la asigurările sociale reprezintă circa 15% la evaziunea fiscală totală; în România, peste 25% din numărul total al salariaților și întreprinzătorilor individuali nefiscalizându-și veniturile.

Puteți citi întregul articol în Tax Magazine nr. 1/2015

Autor: Alex Milcev, Partener şi Lider al departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România

Experienţa ultimelor şase luni ne arată anumite tendinţe noi în derularea inspecţiilor fiscale, de care companiile trebuie să ţină cont pentru a evita amenzi, penalităţi, dar şi repercusiuni mai serioase. Mai exact, organele fiscale se concentrează cu predilecţie pe două direcţii: o dată pe aspecte legate de servicii, dobânzi şi redevenţe în tranzacţiile intra-grup şi, în al doilea rând, pe deductibilitatea cheltuielilor cu servicii, deci implicit şi deductibilitatea TVA.

În decembrie 2013, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) inaugura în urma unui proces de reorganizare Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. În decembrie 2014, ANAF anunţa printr-un comunicat de presă bilanţul primului an de activitate a acestei noi structuri: peste 26.000 de controale, investigaţii şi verificări prin care s-au stabilit prejudicii, amenzi şi confiscări în valoare totală de 1,7 miliarde de Euro[1].

ANAF şi-a trasat recent ca obiectiv optimizarea inspecţiilor fiscale, astfel încât timpul de derulare şi numărul lor să scadă. În acest sens, instituţia planifică trecerea de algoritmul manual de selecţie a contribuabililor vizaţi pentru inspecţie, utilizat în prezent, la un algoritm informatizat. De asemenea, inspectorii se concentrează tot mai mult pe analiza substanţei economice a tranzacţiilor, dar şi pe tranzacţiile cu contribuabili inactivi.

O altă tendinţă din ce în ce mai evidentă şi de care companiile trebuie să ţină seama este uşurinţa cu care inspecţiile fiscale pot‚ în ultimul timp, transforma o speță fiscală într-o speţă penală, cu implicarea rapidă a procuraturii, sau chiar a DNA, în cazul unor acuzaţii mai grave. Suspiciunile de evaziune fiscală se conturează mult mai rapid decât până acum şi reprezintă o pârghie pe care organele fiscale o folosesc pentru a pune presiune suplimentară pe companii.

De aceea, recomandăm tuturor companiilor să fie vigilente, să aibă o abordare preventivă continuă la nivelul oricărui aspect fiscal şi să se pregătească cu atenţie pentru eventuale inspecții fiscale.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

[1] Comunicatul de presă emis de ANAF în data de 18 decembrie 2014, disponibil online la acest link: https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/CP_908349.pdf

În zodia controalelor fiscale agresive, inactivitatea unora dintre partenerii comerciali poate ridica probleme semnificative, în special pierderea dreptului de deducere al TVA şi a caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate în relaţia cu asemenea parteneri comerciali la calculul impozitului pe profit (conform art. 11 alin. (1¹) – (1⁴) Cod fiscal). Experienţa recentă ne arată faptul că asemenea sancţiuni sunt aplicate automat de organele fiscale, în scopul creşterii veniturilor bugetului de stat. În aceste condiţii, contribuabilii pot şi trebuie să evoce, în inerentele litigii fiscale, teoria părţii inocente dezvoltată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, în situaţiile în care se probează caracterul real al operaţiunilor purtătoare de TVA efectuate şi nu se administrează de către fisc probe din care să rezulte, fără dubiu, implicarea societăţii verificate în tranzacţii frauduloase, exercitarea dreptului de deducere a TVA nu poate fi refuzat. S-a reţinut astfel, în afacerea Maks Pen EOOD că dreptul de deducere al TVA poate fi refuzat doar sub condiția dublă ca astfel de fapte să constituie un comportament fraudulos și să se dovedească, având în vedere elementele obiective furnizate de autoritățile fiscale, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată ca temei pentru dreptul de deducere era implicată în această fraudă. Instanţele naţionale sunt obligate să verifice temeinic aceste condiţii, pentru a lua o decizie justă.

Materialul a fost publicat în Newsletterul Costaș, Negru & Asociații

Autor: Cosmin Flavius Costaș

Sezonul fiscal 2015 pare să se fi deschis în aceeaşi notă: sub presiunea unui colos birocratic ineficient şi flămând, în cadrul căruia e nevoie de doi funcţionari ca să încaseze o taxă de 20 RON şi de un al treilea ca să-ţi elibereze un certificat de cazier fiscal, fiscul îşi devorează contribuabilii. În general pe cei oneşti şi cu afaceri „la vedere”, pentru că identificarea adevăraţilor evazionişti e dificilă. Desigur, cel mai preţios trofeu al vânătorilor Statului Român este taxa pe valoarea adăugată, de departe cel mai productiv impozit la bugetul statului. Cu o miză enormă, în condiţiile în care, în cele mai multe cazuri, obiectivul vânătorilor este să refuze rambursarea TVA deja colectate la bugetul de stat. Arsenalul utilizat e demn de un teatru de război: echipe de inspecţie fiscală delegate dintr-un judeţ în altul, care să creeze presiune şi să determine contribuabilul să furnizeze mai rapid toate documentele şi informaţiile furnizate (potrivit principiului „O zi inspecţie fiscală la Cluj, o zi inspecţie fiscală la Bistriţa”); trupe de comando etichetate drept anti-fraudă, care colectează toate probele cu un ordin de serviciu general şi apoi sesizează atât organele fiscale, cât şi organele penale; funcţionari fiscali detaşaţi la Parchete, care să înlocuiască experţii independenţi şi să lucreze direct sub (la) comanda Parchetului, în vederea constrângerii contribuabilului să plătească, sub ameninţarea unor acuzaţii penale; măsuri asigurătorii pe trei niveluri, astfel încât orice procedură de contestare a măsurilor asigurătorii să fie ineficientă. Conform unui veritabil ordin de zi pe unitate, toate operaţiunile sunt declarate fictive, majoritatea contribuabililor sunt inactivi, veniturile au o provenienţă incertă şi se impun a fi confiscate, iar cheltuielile sunt în mod evident nedeductibile.

Instanţele de contencios fiscal rămân, în context, ultimul bastion formal nerevendicat de vânătorii de TVA. În forumul înţelepciunii, interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauze similare deja soluţionate în Polonia, Ungaria sau Bulgaria, ar trebui să primeze. Pentru că TVA nu e privilegiu pe care Statul poate să-l revoce după bunul plac, prin respingerea unei cereri de rambursare, ci esenţialmente un impozit indirect care trebuie să rămână neutru într-o economie de piaţă. Vor fi însă suficiente pledoariile avocaţilor pentru a-i convinge pe magistraţi că într-un stat de drept vânătoarea de TVA e contrară legii?

Acest material a fost publicat în Newsletter-ul Costaș, Negru & Asociații SCA

Din vara lui 2013, ca urmare a reorganizării activităţii fiscului, Direcţiile Antifraudă organizate la nivel regional au dobândit atribuţiile vechii Gărzi Financiare, cărora le-au fost adăugate veritabile atribuţii de control fiscal.

Practic, în prezent, cu excepţia controalelor referitoare la rambursarea TVA, controlul de fond (inspecţia fiscală generală) dispare din peisajul juridic fiscal. În schimb, echipele de control ale Direcţiilor Antifraudă, sub masca declarată a combaterii evaziunii fiscale, tind să urmărească două obiective: amenzi consistente şi confiscări de bunuri sau venituri.

Se ajunge astfel la situaţia în care, mai ales într-un an electoral, inspectorii antifraudă cer contribuabililor să facă dovada prestării efective a unor servicii şi procedează la confiscarea veniturilor pentru provenienţa cărora nu se prezintă o documentaţie extensivă, conform pct. 48 din normele de aplicare ale art. 21 Cod fiscal (anexe la facturi, rapoarte de lucru, situaţii de lucrări etc.).

Prin urmare, în cazul demarării control, asistenţa din partea unui avocat şi/sau a unui consultant fiscal este absolut obligatorie, pentru a tempera elanul inspectorilor antifraudă şi a asigura respectarea drepturilor societăţilor vizate de controlul fiscal.

Existenţa unei poziţii ferme, documentate şi argumentate juridic şi fiscal din partea contribuabilului este cu atât mai importantă cu cât, cel puţin la unele instanţe, judecătorii apreciază că în lipsa formulării unor argumente în apărare în faza incipientă a controlului fiscal, aceste argumente nu vor mai putea fi iterate ulterior.

Materialul a fost publicat in Newsletterul Costas, Negru & Asociatii