1

Raportul PwC Global Family Business Survey: Valorile solide sprijină creșterea afacerilor de familie în ciuda temerilor legate de posibile perturbări

  • Raportul PwC Family Business Survey 2018-2019 arată faptul că evoluția afacerilor de familie în ultimul an financiar a fost pozitivă.
  • Afacerile de familie aflate la prima generație au depășit în mod clar rezultatele acelor afaceri aflate la a doua sau a treia generație de proprietari în ceea ce privește abilitatea lor de a genera creșteri de două cifre.
  • 53% dintre afacerile care au raportat creșteri de două cifre au un set clar și articulat de valori pe care le urmează.

Conform celei mai recente ediții a raportului Global Family Business Survey realizat de PwC, afacerile de familie trebuie să caute să-și maximizeze avantajul competitiv care vine din cultura puternică bazată pe valori.

Rezultatele studiului din acest an au reliefat faptul că afacerile de familie au raportat o dezvoltare solidă în ultimul an financiar. La nivel global, 69% dintre participanții la studiu au declarat că au înregistrat o creștere a cifrei de afaceri. Se observă o ușoară apreciere față de ediția precedentă a raportului când 64% dintre respondenți considerau că afacerea lor a înregistrat o evoluție pozitivă în ultimul an. Veniturile sunt previzionate a crește în continuare pentru majoritatea afacerilor (84%), iar 16% spun că se așteaptă la o creștere „rapidă” și „agresivă”. În România, procentul afacerilor de familie cu perspective de creștere pentru următorii doi ani este mai mic – 71%, cu 17% mizând pe o creștere „agresivă”.

Pe regiuni, proprietarii de afaceri din Orientul Mijlociu și Africa sunt printre cei mai optimiști, 28% dintre aceștia se așteaptă la o creștere agresivă. Sunt urmați în aceste previziuni de cei din zona Asia Pacific (24%), Europa de Est (17%), America de Nord (16%), America Centrală și de Sud (12%) și Europa de Vest (11%).

Afacerile de familie aflate la prima generație le depășesc clar pe cele conduse de generații subsecvente în abilitatea lor de a genera creșteri de două cifre. Acest lucru evidențiază nevoia de a găsi un echilibru între asigurarea continuității modelului de afaceri și apetitul pentru inovație și transformare.

Printre cele mai importante provocări enunțate de proprietarii afacerilor de familie sunt inovația (66%), accesul la angajații cu abilități și calificări necesare dezvoltării afacerii (60%) și digitalizarea (44%). Într-adevăr 80% dintre cei intervievați văd în digitalizare, inovare și tehnologie provocări semnificative pentru afacerile lor.

Antreprenorii români consideră că provocările cele mai importante pentru următorii doi ani sunt reprezentate de mediul economic (69%), nevoia de inovare (68%), cadrul de reglementare (56%), securitatea cibernetică (56%) și competiția venită din partea companiilor internaționale (51%).

În mod surprinzător, ediția 2018 a raportului arată legătura între a pune valorile în centrul planificării strategice și perspectivele solide de creștere. Deși 75% dintre afacerile de familie consideră că valorile proprii și cultura organizațională puternică le oferă un avantaj competitiv în fața altor tipuri de afaceri, mai puțin de jumătate (49%) dintre respondenți au declarat că au articulat în scris aceste valori.

Printre acele afaceri de familie care au raportat creșteri anuale de două cifre, 53% au putut să indice un set de valori bine structurat. Acest lucru reflectă accentul tot mai mare pus pe nevoia de integrare a strategiilor de proprietate a unei afaceri de familie și a celor de creștere a companiei.

Mesajul pe care îl putem desprinde de aici este că: adoptarea unei poziții clare în ceea ce privește valorile pe care le promovează o companie generează practici care aduc rezultate în termeni reali. Un angajament față de un set bine definit de valori poate acționa ca o <<busolă internă>> pentru o afacere de familie și poate oferi un ajutor pe măsură în lupta cu noile provocări aduse de schimbările tehnologice profunde. Un element relevat de rezultatele acestui studiu este faptul că valorile unei afaceri de familie nu sunt același lucru cu valorile unei familii. Valorile afacerilor de familie trebuie să fie în mod clar definite și articulate și, în același timp, trebuie să fie încorporate în cultura companiei, iar lanțul de luare a deciziilor să fie în mod regulat revizuit”, a declarat Mihai Anița, Partener, Liderul Echipei integrate de servicii pentru companiile antreprenoriale, PwC România.

Raportul PwC Family Business Survey relevă, de asemenea, detalii despre modul în care ritmul schimbărilor tehnologice și diferențele dintre generații fac posibilă abordarea afacerilor de familie asupra planificării moștenirii și succesiunii.

  • Îngrijorarea referitoare la amenințările legate de schimbările digitale variază de la apariția unor noi competitori, până la vulnerabilitate în ceea ce privește securitatea, iar percepția acestei amenințări este mai ridicată decât media (care este de 30%) în sectorul de media și divertisment (65%), retail (53%) și în servicii financiare (52%).
  • Peste un sfert (26%) dintre organizațiile mari (cu venituri de peste 100 de milioane de dolari) au identificat inteligența artificială și robotica drept o îngrijorare în următorii doi ani; procentul este semnificativ mai mare comparativ cu acele companii care au venituri de sub 20 de milioane de dolari (16%).
  • 69% dintre respondenți spun că se așteaptă și chiar încurajează generația următoare de lideri ai afacerii – inclusiv membrii familiei – să capete experiență și să dezvolte aptitudini și calificări în afara afacerii de familie pentru a ține pasul cu inovația.

Peste 350.000 de afaceri private și de familie se pregătesc să schimbe generațiile în anii ce urmează, iar îngrijorările referitoare la planificarea continuității sunt de înțeles. Următoarele generații vor trebui să facă față unui mediu complet nou în ceea ce privește impactul noilor tehnologii cum ar fi inteligența artificială și robotica, precum și riscurile ridicate de securitatea cibernetică”, a precizat Mihai Anița.

În ciuda încrederii afacerilor de familie și a potențialului de creștere, raportul avertizează asupra faptului că obiectivele de creștere nu sunt întotdeauna atinse.

„În timp ce aspirațiile sunt ridicate, concentrarea pe planificarea strategică rămâne un punct slab pentru multe afaceri de familie. 21% spun că nu au niciun plan strategic, 30% au un plan în minte, dar nu este unul foarte bine creionat. În orice caz, din cei 49% care au planuri formale pe termen mediu, 42% au înregistrat creșteri de două cifre. Acest lucru arată o corelare foarte puternică între planificarea strategică și performanță și construirea de obiceiuri care, peste timp, crează o moștenire distincta. Viteza cu care se schimbă mediul de afaceri este mult mai mare decât a fost vreodată. Doar pentru simplul fapt că o afacere este în creștere acum, acest lucru nu înseamnă că aceasta va continua să crească. Acum, mai mult ca oricând, valorificarea avantajelor inerente ale acestui tip de afaceri necesită ca familiile care le dețin să pună laolaltă două elemente esențiale – strategia de proprietate și cea de creștere a afacerii,” a spus Ionuț Sas, Partener, Liderul echipei de consultanță fiscală și juridică pentru afacerile de familie, PwC România.  

 

Despre raport

PwC a analizat 2.953 de companii din 53 de țări (inclusiv România) și a acoperit o varietate largă de sectoare, de la agricultură la tehnologie.

Între 20 aprilie 2018 și 10 august 2018 au avut loc 2.953 de interviuri telefonice semi-structurate, online sau față în față cu executivi ai afacerilor de familie din 53 de teritorii din lumea întreagă.

Interviurile au fost realizate de Kudos Research în limba locală, de către vorbitori nativi și au durat între 30 și 40 de minute. Cifra de afaceri a companiilor participante a variat de la 5 milioane de dolari la peste un miliard de dolari. Rezultatele au fost analizate de Jigsaw Research.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în societate și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

 




Principalele 5 tendințe ale anului 2019 în digital marketing

 

Fiecare an aduce direcții noi de evoluție pentru marketingul digital. Unele dintre acestea sunt confirmate de tendințele pe termen mediu sau lung, altele se derulează foarte repede și se pierd pe parcurs. Ceea ce este clar este faptul că mult din ceea ce ține de marketingul digital a ajuns la un nivel avansat de profesionalizare. Nu mai poți activa în acest domeniu fără să cunoști platformele, tehnologia, indicatorii, mecanismele și algoritmii.

Dincolo de faptul că marketingul digital este tot mai dinamic, acesta este tot mai prezent în strategiile companiilor. Importanța sa pentru afacerile mari sau mici va crește în următorii ani, dar următoarele tendințe vor influența cu siguranță marketingul digital în 2019.

  1. Video marketingul rămâne tedința #1

Pentru al patrulea an la rând aceasta este cea mai importantă tendință din marketing-ul digital. Vedem din ce în ce mai mult că majoritatea oamenilor preferă să vizioneze un video decât să citească un post pe blog. Chiar și în România, vedem cum brandurile publică videoclipuri de la evenimente live și vor să ne arate ce se întâmplă în companie prin conținutul video inclus în demersurile de employer branding. Cu toate acestea, video marketingul reușește doar dacă oferă ceea ce doresc, caută și apreciază cei din publicurile țintă. Potrivit HubSpot, includerea unui videoclip într-un email mărește rata de răspuns cu 200-300%, iar includerea pe un landing page crește rata de conversie cu 80%. Anul viitor, feedurile video live vor continua să explodeze, însă diferențierea reală va fi dată de originalitatea lor.

  1. Publicitatea programată este o tendință în creștere

De mai mult de trei ani vedem o creștere susținută a publicității programate. Tehnologia aceasta este foarte apreciată de marketeri, care știu că, astfel, pot folosi mult mai eficient bugetele de publicitate digitală. În România, campaniile programatice cresc ca frecvență și valoare. Brandurile investesc publicitatea programată și vor continua să facă acest lucru. Afișajul digital este pe cale să devină, și acesta, 100% programabil. Dar ceea ce este cu adevărat interesant este modul în care media tradițională urmează exemplul și dezvoltă procese prin care să poată aplica mecanicile din publicitatea programată, transferându-le într-un mod adaptat specificului lor.

  1. Vocea devine instrumentul de căutare în marketing

Numeroase surse estimează că, până în 2020, jumătate din toate interogările de căutare vor fi bazate pe voce. Iată de ce marketerii și brandurile încep să fie interesați de această tendință. Tehnologia de recunoaștere a vocii ajută consumatorii de orice vărstă să facă comod căutări privind produsele sau serviciile de care au nevoie. Potențialul pe care îl deschide această tehnologie nu numai pentru vanzări ci și pentru partea de relații clienți, asistență la cumpărare, asistență post-vânzare, etc, este uriaș. Deocamdată, majoritatea căutărilor vocale se bazează pe utilitate – oamenii o folosesc cel mai mult atunci când au mâinile ocupate sau, când conduc. În România o altă limitare este dată de dezvoltarea tehnologiei pentru limba română. Dar, pe măsură ce tehnologia avansează, consumatorii vor deveni mai obișnuiți să folosească căutările vocale.

  1. Realitatea virtuală și realitatea augmentată

Jocurile ar putea fi modul în oamenii înțeleg cel mai adesea ce sunt realitatea virtuală și cea augmentată (VR și AR), dar există și o oportunitate extraordinară pentru branduri ca să utilizeze aceste tehnologii pentru a îmbunătăți experiența clienților. IKEA, de exemplu, în anul 2016 a lansat IKEA Virtual Reality Kitchen, o aplicație de VR pentru cumpărături prin care utilizatorii pot experimenta în realitatea virturală aspectul unei bucătării personalizate. Multe alte branduri mari, precum Volvo, Adidas, Coca-Cola, McDonald’s au experimentat cu realitatea virtuală oferind noi experiențe clienților. În România, firmele de IT au făcut aplicații care permit noilor angajați sau candidaților să facă un tur virtual al birourilor firmei. Potențialul acestor aplicații pentru toate etapele din ciclul de dezvoltare a unui brand de produs rămâne uriaș. De aceea sperăm să vedem din ce în ce mai multe campanii sau activări care să includă aceste tehnologii, mai ales în retail și FMCG.

  1. Inteligența artificială și machine learning

Ne dorim ca și în România brandurile să urmeze tendința globală și să înceapă să experimenteze cu aplicații bazate pe inteligența artificială și machine learning. De la chatboți la automatizarea proceselor de marketing, aceste tehnologii își găsesc aplicații prin care să aducă satisfacție clienților. Prin intermediul acestor tehnologii marketingul centrat pe client va trece la un nou nivel. Deoarece folosirea acestor tehnologii permite o analiză mai bună a comportamentelor de cumpărare și crearea un profil îmbunătățit al clienților, brandurile le vor folosi pentru a crea strategii de personalizare. Brandurile din România care vor ști să profite de capitalul uman excelent pe care îl au firmele de IT de aici, de creativitatea și cunoștințele inginerilor programatori de aici, vor putea avansa rapid în capitalizarea pe această tendință la costuri absolut rezonabile. Condiția necesară și suficientă este să aibă o viziune de business care să includă coerent aceste tehnologii în strategie de centrare pe client.

Pentru a fi competitiv și eficient este vital ca specialistul în digital marketing să țină pasul cu tendințele, să cunoască ultimele apariții în domeniu, să reușească să identifice oportunitățile și să găsească soluții la provocările pieței.

Autor: Gabriela Streza, Business Development Director, Valoria

* * *

Despre autor

Gabriela Streza are peste 15 ani de experiență în echipe de marketing și business development ale unor mari companii multinaționale și afaceri de familie din România, lideri în domeniile lor de activitate.Gabriela a absolvit Universitatea Politehnică din București și are o expertiză solidă în marketing, comunicare și business development dobândită în decursul a sute de proiecte gestionate cu succes în carieră. Gabriela are de asemenea o vastă cunoaștere a relațiilor publice și a comunicării profesionale cu înaltă calificare în comunicări interpersonale, organizații și management de evenimente pentru a genera conștientizarea brandului companiei și a dezvoltarii de business.În ultimii ani a coordonat proiecte complexe de marketing și business development care au implicat antreprenori români, asociații non-profit și companii multinaționale.

Despre Valoria

Valoria Business Solutions este o companie de consultanță,training, și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi pe: www.valoria.ro.




Raport PwC: Extinderea vieții active ar putea avea un aport de 3.500 de miliarde de dolari la PIB-ul țărilor OECD

  • Potrivit raportului Golden Age Index elaborat de PwC, Islanda, Noua Zeelandă și Israel sunt lideri în ceea ce privește implicarea persoanelor vârstnice pe piața muncii
  • Reconversia profesională și învățământul pe tot parcursul vieții vor fi extrem de importante pentru a permite persoanelor în vârstă să beneficieze de oportunitățile de angajare oferite de inteligența artificială (AI) și tehnologiile conexe

Prelungirea vieții active în muncă pentru a reflecta îmbătrânirea populației anumitor țări ar putea genera, pe termen lung, aproximativ 3.500 de miliarde  de dolari pentru economiile țărilor OECD, bani proveniți din dezvoltarea unor resurse neexploatate până acum.

Islanda, Noua Zeelandă și Israel sunt lideri în ceea ce privește implicarea persoanelor vârstnice pe piața muncii, fiind astfel modele pentru alte țări din acest punct de vedere, potrivit raportului Golden Age Index elaborat de PwC.

Între 2015 și 2050 numărul persoanelor cu vârste de 55 de ani și peste, este estimat să se mărească cu aproape 50% și să ajungă la jumătate de miliard, în cele 35 de țări membre ale OECD. Dar câți dintre acești oameni vor lucra în continuare?

Raportul Golden Age Index realizat de PwC analizează succesul țărilor OECD în promovarea participării persoanelor în vârstă pe piața muncii, luând calcul datele privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională. Raportul subliniază că statele membre ar putea beneficia de câștiguri economice semnificative dacă își vor îmbunătăți cotele de angajare pentru cei peste 55 de ani la nivelul statelor cele mai performante în această privință.

Rata actuală de participare pe piața muncii a persoanelor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani variază puternic în rândul țărilor membre OECD, de la 84% în Islanda și 78% în Noua Zeelandă la doar 38% în Grecia și 34% în Turcia.

De pildă, creșterea ratei de angajare a celor peste 55 de ani la nivelul din Noua Zeelandă poate aduce un plus de aproximativ 815 miliarde de dolari la Produsul Intern Brut al Statelor Unite ale Americii, de 406 miliarde de dolari la cel al Franței și de 123 de miliarde pentru cel al  Japoniei – cu un surplus total, în toate țările OECD de aproape 3.500  miliarde de dolari.

Este o veste bună faptul că trăim mai mult. Dar o populație îmbătrânită pune presiune financiară pe sistemele de sănătate, de ajutor social și de pensii, iar această situație va deveni și mai acută în timp. Pentru a ajuta la compensarea acestor costuri mai mari, persoanele vârstnice ar trebui încurajate și sprijinite să rămână pe piața forței de muncă mai mult timp. Acest lucru ar ajuta, pe de o parte, la creșterea PIB-ului, ar îmbunătăți puterea de cumpărare și ar duce la creșterea veniturilor din taxe, iar pe de altă parte ar duce la îmbunătățirea stării de sănătate dar și a bunăstării persoanelor vârstnice prin faptul că vor fi active din punct de vedere mental și fizic mai multă vreme”, spune Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

Din punct de vedere guvernamental, aceste lucruri pot fi realizate prin reformarea sistemului de pensii și oferirea de stimulente care să încurajeze pensionarea la o vârstă mai înaintată – pași pe care unele țări i-au făcut deja.

Caracteristicile comune ale țărilor cu cele mai bune performanțe în acest raport se referă la o piață a muncii care susține flexibilitatea și implementarea de reforme special concepute pentru persoanele în vârstă, cum ar fi regândirea locurilor de muncă pentru a satisface abilitățile fizice ale acestor persoane. Politicile publice de succes în acest sector implică creșterea vârstei de pensionare, sprijinirea unui program de lucru flexibil, îmbunătățirea flexibilității sistemului de pensii și oferirea de programe de pregătire suplimentară și de reconversie profesională care să-i ajute pe vârstnici să devină digital adopters.

Raportul Golden Age Index oferă o analiză statistică riguroasă a factorilor care stau la baza unor procente mai mari de persoane în vârstă active în câmpul muncii în cele 35 de țări membre OECD.

Rezultatele analizei arată că stimulentele financiare, precum politica sistemului de pensii și beneficiile familiale, pot influența decizia oamenilor de a rămâne angajați, și că speranța de viață mai mare este asociată cu prelungirea perioadei de viață active. De asemenea, studiul arată că programul de lucru flexibil și opțiunile de pensionare parțială pot genera beneficii pentru angajatori, la fel cum ar face-o și reamenajarea spațiilor de muncă și reproiectarea posturilor pentru  a satisface nevoile profesionale în schimbare ale lucrătorilor în vârstă.

Un alt aspect analizat de raportul Golden Age Index  analizează implicațiile  generate de folosirea tot mai accentuată a inteligenței artificiale și a tehnologiilor conexe de automatizare a locurilor de muncă pentru persoanele în vârstă. Studiul arată că aceste tehnologii aduc atât oportunități, cât și provocări pentru cei peste 55 de ani.

Aproximativ 20% dintre locurile de muncă care sunt ocupate în acest moment de persoane în vârstă sunt în pericol de a fi înlocuite de procese automatizate în următorul deceniu, așadar reconversia profesională și învățarea pe tot parcursul vieții vor fi extrem de importante pentru a-i ajuta să ocupe locurile de muncă nou create de inteligența artificială și tehnologiile conexe.

Inteligența artificială poate ajuta la dezvoltarea economică, poate genera mai multe locuri de muncă și poate sprijini prelungirea vieții active. De exemplu, platformele digitale pot ajuta persoanele în vârstă să-și promoveze abilitățile către un public mai mare. Cu toate acestea, estimările noastre preconizează că angajații vârstnici sunt mai expuși riscului de a-și pierde locul de muncă din cauza automatizării, comparativ cu alte grupe de vârstă, în condițiile în care aproximativ 20% din locurile de muncă actuale care sunt ocupate, în acest moment, de persoane de peste 55 de ani sunt în pericol de a fi înlocuite de procese automatizate în următorul deceniu. Măsurile de susținere a învățării pe tot parcursul vieții și a recalificării pentru angajații în vârstă vor avea un rol esențial în maximizarea câștigurilor obținute cu ajutorul acestor tehnologii, reducând în același timp costurile”, spune Oana Munteanu, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanță în Resurse Umane, PwC România.

Despre raport:

  1. Raportul este disponibil aici www.pwc.co.uk/goldenage.

Metodologie: Raportul PwC Golden Age Index adresează performanta națională pe următorii indicatori ai pieței de muncă (cu ponderile relative în paranteză): rata de participare pe piața muncii a  angajaților cu vârste cuprinse între 55-64 de ani (40% pondere); rata de participare a  angajaților cu vârste între 65-69 de ani (20%); inegalitățile la angajare între sexe pentru cei cu vârste între 55 și 64 de ani: raportul între femei/bărbați (10%); prevalența muncii part-time pentru cei între 55 și 64 de ani (10%); venituri din muncă cu normă întreagă pentru cei de cu vârste între 55 și 64 de ani în comparație cu cei a căror vârstă este între 25 și 54 de ani (10%); vârsta medie la ieșirea din câmpul muncii (5%) și cotele de participare la cursurile de perfecționare: raport grupa de vârstă 55-64 față de grupa de vârstă 25-54 de ani (5%). Acești indicatori sunt ajustați, ponderați și grupați pentru a genera valori corelate pentru fiecare țară în parte. Aceste valori corelate sunt măsurate pe o scară de 0 la 100, cu media valorică la nivelul OECD de 50 stabilită la nivelul anului  2003. Totuși, valoarea corelată medie pentru anii 2007, 2014, 2015 și 2016 poate fi mai mare sau mai mică decât valoarea inițială din 2003.

  1. Datele sunt obținute de la OECD. Ne concentrăm mai mult asupra grupei de vârstă 55-64 de ani din motive de date. Cu toate acestea, includem cota angajărilor totale pentru cei cu vârste cuprinse între 65 și 69 ani în index și cercetăm toți angajații peste 55 de ani pentru a calcula posibilul surplus acumulat în PIB datorită ratelor mai mari a angajărilor celor în vârstă (cu Noua Zeelandă drept reper pentru raportul din acest an, înlocuind Suedia din rapoartele anterioare deoarece aceasta a căzut pe locul 5 în index).



42% dintre companiile din România au raportat că au fost victimele criminalității economice în ultimii doi ani

  • Primele trei tipuri de infracțiuni economice raportate de companiile din România sunt fraudele comise de consumatori (44%), criminalitatea cibernetică (40%), și conduita neprofesională (36%);
  • 20% dintre organizațiile din România au estimat daune de pe urma infracționalității economice cu sume cuprinse între 100.000 de dolari și 1 milion de dolari, în vreme ce 16% au raportat daune mai mari de 1 milion de dolari. La nivel global, impactul financiar este chiar mai mare;
  • Ineficiența mecanismelor de control intern au făcut posibile mai mult de jumătate dintre infracțiunile economice comise la nivel global;
  • Criminalitatea cibernetică va fi probabil tipul de criminalitate economică cu impactul negativ cel mai mare în viitor, însă tehnologii precum ”machine learning” și inteligența artificială ar putea fi critice în combaterea criminalității informatice în creștere.

Potrivit ediției de anul acesta a raportului PwC Global Economic Crime and Fraud Survey, 42% dintre organizațiile din România au raportat că au fost victimele criminalității economice în ultimii doi ani, un nivel ușor mai mic decât cel raportat la nivel global (49%), sau regional (47%). Cu toate acestea, nu toate companiile sunt pe deplin conștiente de riscurile de fraudă cu care se confruntă, sau de consecințele acestora, cum ar fi impactul financiar, prejudicierea reputației și răspunderea penală, individuală sau la nivel de companie.

S-ar putea trage concluzia că infracționalitatea economică a atins un nivel record, nu doar în România, dar și la nivel global. Suntem însă de părere că o rată ridicată de raportare a incidentelor de infracționalitate economică este generată de gradul de conștientizare a riscurilor de fraudă, dar și de îmbunătățirea mecanismelor de prevenție și detectare a fraudelor. Acestea au contribuit la creșterea capacității organizațiilor de a gestiona acest subiect sensibil”, a declarat Ana Sebov, Liderul echipei de Servicii de Investigații și Asistență în Dispute din cadrul PwC România.

20% din organizațiile din România care au participat la sondaj estimează daune ca urmare a criminalității economice cuprinse între 100.000 de dolari și 1 milion de dolari, în vreme ce 16% estimează daune mai mari de 1 milion de dolari. La nivel global, 19% dintre organizații au raportat pierderi de peste 1 milion de dolari – iar 1% daune mai mari de 100 de milioane de dolari în ultimii doi ani. Costurile intangibile asociate cu frauda, așa cum sunt impactul negativ asupra moralului angajaților și relațiilor de afaceri, daunele ireversibile asupra reputației și a brandului pot duce la majorarea costurilor totale ale infracționalității economice.

Costurile legate de incidentele de fraudă pot fi semnificativ mai mari. Sumele cheltuite de 32% dintre organizațiile din România pentru investigații sau alte tipuri de analize, au fost similare sau chiar mai mari decât pierderile rezultate ca urmare a infracționalității economice.

Principalele tipuri de infracțiuni economice raportate de companiile din România sunt frauda comisă de consumatori (44%), infracționalitatea cibernetică (44%) și conduita neprofesională (36%).

Criminalitatea informatică și rolul tehnologiei în combaterea fraudei

Respondenții din România au indicat infracționalitatea cibernetică ca având cel mai mare impact negativ asupra activităților economice în ultimii doi ani. Potrivit studiului PwC, două din trei organizații din România au fost ținta atacurilor informatice în ultimele 24 de luni. Cele mai frecvente mecanisme folosite de hackeri au fost cazurile de phishing și malware, menționate de 37% dintre companiile din România.

În contextul economic actual, în care cele mai multe infracțiuni economice au devenit, într-o oarecare măsură digitalizate, iar sofisticarea tehnologică a infractorilor devine tot mai ridicată, investițiile în tehnologii noi de combatere a fraudelor (de exemplu: inteligența artificială sau instrumente avansate de analiză de date) au devenit o necesitate.

Cu toate acestea, fraudele au la bază o serie întreagă de motive și circumstanțe, din care doar unele pot fi prevenite cu ajutorul tehnologiei. Nu trebuie ignorate aspectele umane. Așa cum fraudele nu au o singură cauză, companiile trebuie să găsească formula potrivită pentru a combina factorul uman, tehnologii, proceduri și procese pentru a preveni, detecta și combate riscurile de fraudă”, a declarat Ana Sebov.

Profilul infractorilor economici și industriile afectate

Sondajul de anul acesta a evidențiat o creștere semnificativă (+6%, până la 52%) a infracțiunilor economice comise de persoane din interiorul organizațiilor. Cu toate acestea, există diferențe importante la nivel regional. În Europa de Est, deși cea mai frecvent raportată infracțiune economică este cea comisă de persoane din interiorul companiilor (46%), diferența dintre infracțiunile comise de actorii interni și cei externi începe să se micșoreze. La nivel regional, 44% dintre incidentele de infracționalitate economică au fost comise de persoane din afara organizațiilor.

Potrivit concluziilor sondajului, majoritatea fraudatorilor din afara organizațiilor sunt de tip <<prieten-dușman>>, fiind agenți, furnizori de servicii, vânzători sau clienți ai companiilor. Este deci foarte important ca organizațiile să elaboreze proceduri care să prevină și să raporteze comportamentele frauduloase, dar și să deruleze periodic evaluări ale riscului de fraudă și controale de audit intern”, a adăugat Ana Sebov.

În edițiile trecute ale sondajului, sectorul serviciilor financiare a fost în mod tradițional cel mai expus riscurilor de infracționalitate economică. Potrivit concluziilor ediției de anul acesta, sectorul asigurărilor (62%), cel al agriculturii (59%), sectorul comunicațiilor (inclusiv telecom) (59%), serviciile financiare (58%), retailul și sectorul bunurilor de larg consum (56%) și sectorul imobiliar (56%) au fost printre sectoarele care au raportat cel mai ridicat nivel de fraudă.

Evaluarea riscului de fraudă în organizații

În ciuda unui nivel tot mai ridicat de înțelegere și de raportare a cazurilor de fraudă, există în continuare zone vulnerabile în interiorul organizațiilor. Una din zece organizații care au participat la sondaj au declarat că nu au derulat niciodată o evaluare a riscurilor de fraudă. Chiar dacă rolul evaluărilor riscurilor de fraudă este în continuare subestimat, se observă o evoluție încurajatoare față de ultima ediție a studiului, când 24% dintre respondenți indicaseră că nu au efectuat niciodată o astfel de analiză de risc.

Înțelegerea zonelor de risc este un prim pas esențial pentru combaterea fraudelor. Acestea diferă în funcție de piață, sectorul de activitate și de companie. Chiar dacă am văzut un grad sporit de atenție în ultimii ani pentru adresarea riscurilor de fraudă, există încă loc de îmbunătățire. Mai ales dacă luăm în calcul contextul economic și geopolitic actual în continuă schimbare precum și transformările în domeniul tehnologiei”, a adăugat Ana Sebov.

Ediția de anul acesta a raportului arată că alocările bugetare pentru combaterea fraudei rămân mai degrabă conservatoare, doar unul din cinci respondenți din România a indicat că intenționează să crească bugetul pentru investigații și analize de conformitate cu cerințele de reglementare. Pentru a crește gradul de conștientizare al companiilor în ceea ce privește riscurile de fraudă cu care se confruntă și pentru a le ajuta să elaboreze un plan de gestionare a acestor riscuri, este nevoie de asistență de specialitate.

Măsurile pe care organizațiile ar trebui să le ia cât mai curând pentru a combate riscul de fraudă sunt:

  1. Recunoașterea riscurilor de fraudă și identificarea fraudei atunci când aceasta se produce;
  2. Adoptarea unei abordări dinamice și proactive pentru a fi cu un pas înaintea infractorilor economici;
  3. Folosirea potențialului tehnologiei pentru a lupta împotriva fraudelor;
  4. Investițiile în pregătirea oamenilor, nu doar în tehnologii. Nu uitați că oamenii, nu tehnologiile, sunt cei care comit fraudele.

Sondajul nostru este menit să ofere o imagine mai clară asupra criminalității economice, ce anume constituie fraudă și a măsurilor care pot fi luate de organizațiile din România pentru a preveni și a detecta aceste riscuri. Nu lăsați identificarea fraudelor pe seama coincidențelor”, a concluzionat Ana Sebov.

Despre raport

Sondajul Global Economic Crime and Fraud Survey este ce mai mare raport de acest gen derulat la nivel global, având peste 7.200 de respondenți din 123 de țări din întreaga lume. Sondajul este gândit nu doar ca să descrie imaginea actuală a infracționalității economice, dar și să identifice tendințele și percepțiile cu privire la riscurile viitoare. În România, 60 de companii din diverse domenii de activitate și-au împărtășit experiența și percepția asupra infracționalității economice, atât în privința activității lor din România, cât și din restul lumii.

Organizațiile participante la sondaj provin din diverse sectoare economice, printre care sectorul financiar, industria prelucrătoare, energie, utilități și minerit, tehnologie, automotive, retail și produse de larg consum, precum și industria farmaceutică.

Ediția pentru România a Global Economic Crime and Fraud Survey poate fi descărcată la adresa de internet: https://www.pwc.ro/en/publications/pwc-romania-gecfs-2018.pdf

Ediția globală a raportului poate fi descărcată la adresa https://www.pwc.com/gx/en/services/advisory/forensics/economic-crime-survey.html

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii şi organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale şi consultanței pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




Studiu EY: Companiile globale nu sunt încă pregătite pentru alinierea la GDPR

• 78% consideră conformarea la normele de protecție și de confidențialitate a datelor personale un motiv tot mai puternic de îngrijorare
• În prezent, doar 33% dintre respondenți au în derulare un plan de aliniere la GDPR
• Adoptarea tot mai extinsă a tehnologiei avansate FDA, incluzând robotică și inteligență artificială, devine tot mai probabilă în următoarele 12 luni.

Intensificarea presiunii măsurilor de reglementare se numără printre principalele teme care îi preocupă pe lideri. Astfel, 78% dintre respondenți spun că sunt tot mai îngrijorați de capacitatea lor de a implementa normele impuse de reglementările privind protecția datelor personale și respectarea confidențialității acestora, se arată în studiul EY Global Forensic Data Analytics Survey.

Studiul a colectat răspunsurile primite de la 745 de factori de decizie din 19 țări și a analizat riscurile legale, de conformitate și de fraudă cu care se confruntă companiile globale, precum și gradul de folosire a soluțiilor de tip forensic data analytics (FDA) pentru gestionarea acestor riscuri.

Astfel, cu mai puțin de patru luni înainte de intrarea în vigoare, pe 25 mai 2018, a noului Regulament General de Protecție a Datelor (GDPR), doar 33% dintre respondenți declară că au în derulare un plan de aliniere la legislația UE. În timp ce răspunsul celor aflați în spațiul european a fost mai pozitiv, cu 60% indicând că au un plan de conformare, mai sunt multe lucruri de făcut pe alte piețe, unde un număr semnificativ mai mic de companii au declarat că sunt pregătite pentru alinierea la normele GDPR, aici fiind incluse regiunile Africa și Orientul Mijlociu (27%), cele două Americi (13%) și Asia-Pacific (12%).

Burcin Atakan, Partener, liderul departamentului de investigare a fraudelor și soluționare a disputelor din cadrul EY România, spune: “Ritmul schimbărilor din zona reglementărilor continuă să crească, iar introducerea unor noi regulamente privind protecția și confidențialitatea datelor personale, așa cum este GDPR, reprezintă provocări majore de conformitate pentru organizațiile globale. Însă, afacerile care adoptă tehnologii FDA pot dobândi avantaje semnificative, de la managementul eficient al riscurilor până la creșterea transparenței de operare în toate zonele de activitate.”

Nadejda Mironov, Manager în cadrul departamentului de investigare a fraudelor și soluționare a disputelor, EY România explică: „În contextul serviciilor noastre de conformitate cu GDPR, se poate observa că majoritatea operatorilor și a persoanelor împuternicite de către operatori nu cunosc principiile de bază privind protecția datelor personale, de la etapa de colectare până la cea de stocare, privind fluxurile transfrontaliere, granularitatea consimțământului, sau garanțiile care trebuie aplicate în acest sens. Astfel, atât creșterea gradului de conștientizare a confidențialității în rândurile angajaților, care sunt și subiecți de date cu caracter personal, precum și instituirea instrumentelor adecvate pentru respectarea GDPR reprezintă o măsură cheie în asigurarea unui nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal“.

Adoptare în creștere de tehnologii FDA pentru gestionarea riscurilor

Conform raportului, respondenții și-au exprimat încrederea puternică în valoarea tehnologiilor FDA și în beneficiile pentru programul de guvernanță al unei organizații, fapt evidențiat de o creștere cu 51% a cheltuielilor medii anuale per respondent, prin comparatei cu anul 2016. Companiile au făcut progrese importante, dincolo de instrumentele FDA de bază ale ultimului deceniu, 14% din respondenți declarând că folosesc deja robotic process automation (RPA) pentru a gestiona riscurile legale, de conformitate și de fraudă, iar alți 39% – că doresc să adopte RPA în următoarele 12 luni, urmați de 38% care intenționează să adopte inteligența artificială (IA).

Studiul a descoperit că 42% dintre liderii de afaceri consideră că reglementările privind protecția și confidențialitatea datelor au un impact important asupra proiectării sau folosirii de instrumente FDA. Mai mult, studiul a dezvăluit că 13% dintre respondenți folosesc în mod curent instrumente FDA pentru a atinge un grad deplin de conformitate cu prevederile GDPR, iar mai bine de jumătate din respondenți (52%) arată că sunt în plin proces de analiză pentru a stabili cu exactitate ce instrumente FDA le vor fi  necesare în atingerea normelor de conformitate.

Investițiile în oameni și abilități reprezintă cheia deblocării întregul potențial al FDA

Per ansamblu, raportul evidențiază că adopția în creștere de tehnologii FDA și cheltuielile pentru astfel de tehnologii avansate trebuie puse în acord cu investițiile în creștere și în resurse umane calificate. Dintre participanții la studiu, doar 13% consideră că organizația din care fac parte dispune de competențele tehnice necesare pentru implementarea FDA, și doar 12% consideră că dispun de aceste abilități pentru data analytics/data science.

Andreea Anton, Consultant în cadrul departamentului de investigare a fraudelor și soluționare a disputelor EY România, adaugă: ”În cadrul investigațiilor, ne-am bazat foarte mult pe tehnologiile FDA pentru a descoperi diverse tipare de fraudă. Nu este de mirare că organizațiile au început tot mai mult să investească în tehnologiile FDA, fiind conștienți de beneficiile aduse de acestea, nu doar pentru a detecta situațiile neplăcute în care se confruntă cu fraude sau cu lipsă de conformitate, dar și pentru a putea preveni aceste ipostaze. De asemenea, companiile încep să înțeleagă că, pentru a putea beneficia de întregul potențial al tehnologiilor FDA, trebuie să investească și în resurse umane calificate.”




În România, 6 din 10 companii au probleme cu digitalizarea

Dacă ar fi să stăm în fața unei hărți a digitalizării în Europa, cu greu am identifica România. Geografia răspândirii digitalizării pare să ne ocolească. În mediul de business există insule care se remarcă prin implementarea soluțiilor digitale, așa cum o arată studiul Barometrul digitalizării în companiile din România, realizat de compania de consultanță Valoria în parteneriat cu Doingbusiness.ro.

Potențial există, trebuie doar să fie accesat, pentru că digitalizarea reduce costurile, simplifică procesele, crește eficiența operațională, măsoară mai bine performanțele companiei, ajută procesul decizional, crește competivitatea companiilor românești. Cel puțin așa arată clasamentul beneficiilor făcut de directorii exectivi și managerii care au răspuns la întrebările din studiul Valoria.

Companiile nu scapă de digitalizare

Digitalizarea este un fenomen de care nu va scăpa nici un model de afaceri și nici un domeniu de activitate. Chiar dacă în momentul de față mai sunt încă voci care susțin că nu toate industriile vor avea parte de digitalizare, evoluțiile tehnologice din Big Data și cloud, inteligență artificială, roboți și drone, Internetul lucrurilor (IoT) fac acest scenariu improbabil. În România, 35% dintre companii spun că digitalizarea a avut deja o influență mare asupra lor și doar 7% spun că nu a avut nici o influență.

În acest moment 31% dintre companiile din Romania spun că sunt încrezătoare în legătură cu digitalizarea deoarece au cunoștințele necesare pentru a naviga acest proces. Pe de altă parte, 61% spun că au dificultăți legate de transformarea digitală. Dintre acestea 39% sunt (oarecum) neîncrezătoare că vor valorifica această tendință. Numai 2% dintre companii spun că nu au încredere că digitalizarea este bună pentru companie.

Totuși digitalizarea este un proces dificil pentru companii. Dintre cele puternic influențate de digitalizare, 62% sunt încrezătoare și consideră că au cunoștințele necesare pentru a parcurge acest proces, dar 38% nu sunt în această situație. Procentele celor oarecum încrezătoare că vor valorifica această tendință sunt cele mai mari (27%) în rândul companiillor care spun că au fost mediu influențate de digitalizare.

Nu există industrii imune la digitalizare

Pe fondul avansului tehnologic rapid, digitalizarea a devenit o prioritate pentru toate industriile, de multe ori schimbând radical modelele de business. Dar, în acest moment, doar 19% dintre companiile din România consideră că modelele digitale de business au schimbat în foarte mare măsură industriile din care fac parte.

Numai 21% dintre companii se așteaptă ca modelele digitale de afaceri să le transforme în foarte mare măsură industria în care activează în următorii 1-3 ani, 38% spun că modelele digitale de business le vor transforma în mare măsură industria, iar 27% prevăd că modelele digitale de afaceri le vor afecta doar într-o oarecare măsură industria în următorii 1-3 ani.

Este uluitor că numai 12% dintre companiile din România consideră modele digitale de afaceri ca fiind o amenințare, iar 59% se așteaptă ca aceste modele noi de business să le transforme industria în următorii 1-3 ani.

Ce este important de înțeles?

Costul de oportunitate al digitalizării va fi scump pentru companiile locale conservatoare. Modelele de afaceri bazate pe digitalizare sau puternic influențate de aceasta se impun în tot mai multe industrii. Vor supraviețui și prospera cei care se vor reinventa. Schimbarea are tot mai puțină răbdare cu cei inadaptați, iar lipsa forței de muncă forțează companiile la digitalizare. Pe de alta parte, consumatorii stau tot mai mult cu ochii pe ceas și aleg furnizorii care le respectă acesta importantă resursă – timpul.

Autor: Elena Badea, Valoria




Consumatorii sunt pregătiți să apeleze la roboți şi la inteligența artificială pentru nevoile lor medicale, arată un sondaj PwC

  • 55% dintre consumatori sunt dispuși să înlocuiască medicii cu inteligența artificială (IA) și roboți
  • Această disponibilitate de a accepta roboţii şi inteligenţa artificială în intervenţiile medicale variază foarte mult, de la 39% în Marea Britanie la 94% în Nigeria
  • Accesibilitatea și precizia sunt principalele beneficii, iar încrederea și elementul uman sunt principalele provocări
  • Raportul evidențiază şi următorii pași necesari pentru reprezentanții guvernelor, mediului de afaceri și ai celui medical

Vor înlocui inteligența artificială (IA) și robotica oamenii în medicină? Nu încă, dar sistemul medical se schimbă, iar consumatorul este pregătit. Potrivit unui studiu PwC, majoritatea consumatorilor sunt dispuși să primească îngrijire prin intermediul acestor tehnologii avansate, care au potențialul de a transforma serviciile de asistență medicală într-unele mai bune, mai rapide și mai accesibile pentru toți.

Rezultatele sunt prezentate în cadrul raportului PwC –What doctor? Why AI and robotics will define New Health – realizat pe baza unui sondaj efectuat pe un eșantion de peste 11.000 de persoane din 12 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Mai mult de jumătate dintre respondenți (55%) au spus că sunt dispuși să apeleze la tehnologii informatice avansate sau la roboți cu inteligență artificială, care pot răspunde la întrebări legate de starea de sănătate, efectua teste, pune un diagnostic și recomanda tratamente.

Cele trei concluzii principale care au reieșit în urma acestui sondaj sunt:

  • Oamenii sunt tot mai dispuși să apeleze la servicii furnizate prin intermediul inteligenței artificiale și roboților, dacă asta presupune un acces mai facil la servicii de sănătate;
  • Viteza şi precizia cu care se stabilește un diagnostic şi tratamentul corespunzător sunt factori esențiali care impulsionează această disponibilitate a pacienţilor;
  • Încrederea în tehnologie este vitală pentru utilizarea şi adoptarea ei la scară largă; „elementul uman“ rămâne însă o componentă cheie a experienței consumatorului în domeniul medical.

Piețele emergente sunt cele mai deschise la perspectiva adoptării tehnologiei în serviciile de asistență medicală. Analizând toate întrebările de pe tot parcursul studiului, s-a observat un anumit tipar între economiile dezvoltate şi cele emergente. Oamenii din țările cu un sistem medical bine definit, și, prin urmare, mai puțin flexibil (cum sunt cele din Marea Britanie și din Europa de Nord-Vest), au fost dispuși să interacționeze cu un furnizor de asistență medicală non-uman, dar mai puțin decât cei din țările emergente, unde sistemul de servicii medicale este încă în formare.

Figura 1: Procentul de respondenți care doresc/nu doresc să apeleze la servicii bazate pe IA şi robotică pentru nevoile lor medicale (pe țară)

grafic

Sondajul a constatat că, inclusiv în sala de operație, între jumătate şi până la 73% din totalul respondenților ar fi dispuși să lase un robot să efectueze o procedură chirurgicală minoră în locul unui medic. Respondenții din Nigeria, Turcia și Africa de Sud au fost cei mai dispuși să sufere o intervenție chirurgicală minoră efectuată de roboți (73%, 66% și respectiv 62%), iar cei din Marea Britanie cei mai puțin dispuși (36%).

Poate deloc surprinzător, situația se schimbă radical atunci când vine vorba despre o intervenție chirurgicală majoră, cum ar fi înlocuirea unei articulații a genunchiului sau șoldului, îndepărtarea unei tumori, sau intervenții chirurgicale pe cord. Chiar și așa, un procent semnificativ de respondenți sunt dispuși să se supună unei intervenții chirurgicale majore efectuate de un robot: variind de la 69%, în Nigeria, la 40% în Țările de Jos și 27% în Marea Britanie.

Sondajul a explorat de asemenea factorii cheie care stau la baza disponibilității sau refuzului unei persoane de a apela la o procedură sau la un serviciu medical bazat pe IA sau roboți. Accesul mai facil și mai rapid la serviciile de sănătate (36%) și viteza și acuratețea diagnosticului (33%) sunt principalii factori motivatori, iar lipsa de încredere în capacitatea roboților de a lua decizii (47%) și lipsa elementului uman (41%) sunt principalele cauze ale reticenței lor. Deși procentele au variat între țări, aceste două principale avantaje și dezavantaje au fost citate în această ordine în toate țările, cu excepția Arabiei Saudite și Qatarului, unde respondenții au considerat lipsa elementului uman drept cel mai mare dezavantaj.

Monica Biota„Fie că ne place sau nu, inteligenţa artificială și robotica sunt viitorul serviciilor medicale. Scopul final al acestui demers îl reprezintă accesul la servicii medicale de calitate şi convenabile pentru toți pacienţii. Avantajele economice și sociale care pot fi obținute prin integrarea IA și roboților în sistemele existente de servicii medicale şi, ulterior, dezvoltarea unor noi modele de asistență medicală pe baza acestor tehnologii, sunt enorme“, a declarat Monica Biota, Partener, Servicii de Audit, Liderul Echipei de Servicii Integrate pentru Industria Farmaceutică şi de Servicii Medicale, PwC România.

Următorii pași pentru reprezentanții guvernamentali, ai mediului de afaceri și ai celui medical:

  • Guvernele trebuie să implementeze standarde de calitate și un cadru de reglementare obligatoriu pentru întreg sectorul de sănătate, precum și stimulentele adecvate pentru adoptarea unor noi tehnologii.
  • Practicienii din domeniul medical trebuie să înțeleagă modul în care IA și roboții pot lucra pentru și cu ei într-un cadru medical, precum și pe tot parcursul eco-sistemului de sănătate, și să fie deschiși în fața schimbării.
  • Pacienții trebuie să se obișnuiască cu IA și roboții și să descopere beneficiile pe care le pot oferi.
  • Sectorul privat care dezvoltă IA şi roboți trebuie să găsească soluții pentru a rezolva principala problemă dintre cerere şi resurse cu care se confruntă fiecare sistem de sănătate. În esență, prin furnizarea de soluții bazate pe IA și roboți, sectorul privat poate schimba în mod pozitiv sistemul medical.
  • Factorii de decizie din cadrul instituțiilor medicale trebuie să evalueze succesul și eficiența noilor tehnologii, să acorde prioritate și să se concentreze asupra nevoilor şi cerințelor consumatorilor.

Ruxandra Tarlescu_small„Este evident că oamenii sunt tot mai dispuși să adopte noile tehnologii, cum ar fi IA și robotica în adresarea nevoilor lor medicale. Însă reprezentanții guvernamentali, ai mediului de afaceri şi celui medical trebuie să-şi schimbe radical perspectiva asupra modului în care sunt oferite serviciile de sănătate cetățenilor. Trebuie să analizăm foarte atent strategia noastră de implementare a noilor tehnologii în diverse părți ale lumii. Vor exista provocări pentru noi toți“, a adăugat Ruxandra Târlescu, Senior Manager, Consultanţă Fiscală, membru al echipei integrate de servicii pentru sectorul farmaceutic şi cel medical, PwC România.

Sondajul a fost realizat în noiembrie 2016 de către YouGov, principalul furnizor de servicii de cercetare calitativă și cantitativă din lume. 11,086 de persoane din 12 țări au participat la un sondaj on-line, inclusiv:

  • eșantioane reprezentative la nivel național din Belgia, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, Turcia și Marea Britanie
  • eșantioane reprezentative din mediul urban din Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Africa de Sud, și Emiratele Arabe Unite

Pentru a descărca raportul, accesați vă rugăm http://pwc.to/2ncSFRZ

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societăţii şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 223.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

© 2017 PwC. Toate drepturile rezervate.

PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.




Tendințele anului 2017 în digitalizare

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, tendințe și tehnologii emergente

Constantin Magdalina_EY RomaniaDigitalizarea determină transformări majore la nivelul fiecărei industrii, ne afectează viața personală și cea profesională. Deoarece acesta este un fenomen de magnitudine globală și cu un impact important deopotrivă asupra companiilor și consumatorilor, în cele ce urmează sunt explicate tendințele anului 2017 în digitalizare.

Tendința 1 – Experiența utilizatorului este prioritară

Numărul mare de produse şi servicii îl va determina pe utilizator să prioritizeze în funcţie de două criterii: experienţa de consum şi timpul alocat. 74% dintre retailerii globali consideră că îmbunătăţirea experienţei de achiziţie în magazine va fi decisivă, în condiţiile în care peste jumătate din vânzări sunt generate online: pe mobil, prin reţelele sociale sau e-commerce. Utilizarea acestor canale de achiziţie evidenţiază importanța digitalizării pentru cel de-al doilea criteriu: timpul alocat. La scară globală, 50% dintre consumatori îşi doresc produse şi servicii care să le economisească timpul alocat cumpărăturilor. Consumatorii caută instrumente şi servicii de optimizare a timpului personal sau de minimizare a timpului presupus de orice fel de achiziţie şi/sau acţiune.

Tendința 2 – Big Data și Small Data

În 2016 volumul de date a crescut considerabil pe baza serviciilor de cloud. Această tendinţă va continua şi în 2017 şi se va extinde prin proiecte de tip Machine Learning, Cognitive Computing şi Predictive Analytics. În piaţa locurilor de muncă vor apărea poziţii de Chief Data Officer/Architect care vor deveni tot mai cerute şi mai clar structurate. Data streaming în timp real şi planurile tot mai sofisticate de transfer de date vor redefini Big Data în categorii de tip fast data şi actionable data. Dar în 2017 volumul de date va conta mai mult decât instrumentele relevante.

În acelaşi timp Small Data apare ca o tendinţă complementară Big Data şi va fi valorificată tot mai mult. De exemplu Small Data permite ca prin intermediul unui etichete inteligente să se identifice locul şi cantitatea de produse existente în stoc, termenul lor de valabilitate, dacă ambalajul a fost deschis şi dacă temperatura din depozit este optimă pentru păstrarea lor. Aceste informații sunt integrate într-o bază de date și devin materia prima pentru Big Data, ca să se identifice cauza-rădăcina a expirării produselor sau deteriorării lor în depozit (dacă este cazul).

Tendința 3 – Internet of things

Piaţa globală de e-commerce va înregistra o rată anuală de creştere de 17% până în 2018, în timp ce comerţul în magazine fizice va creşte cu doar 6% pe an. Comerțul tradiţional are provocarea de a integra tehnologia în experienţa de cumpărare pe care o oferă. Internetul lucrurilor vine ca soluţie salvatoare la această provocare. Datorită progreselor înregistrate în afişarea sincronizată a informaţiilor pe dispozitive diverse –  de la televizoare, laptop-uri şi tablete, până la espressoare şi maşini de spălat – prin conectarea automată la Internet, numărul punctelor de contact între companii şi consumatorii finali este în continuă creştere. De exemplu, espressorului conectat la Internet din cafeneaua noastră preferată îi vom putea comanda cafeaua din mașină, de la 5 km distanţă, folosind o interfaţă personalizată şi accesul digital. Astfel, prin dezintermediere, procesele de cumpărare ale bunurilor şi serviciilor vor deveni tot mai scurte şi mai ieftine.

Tendința 4 – Realitatea augmentată și realitatea virtuală

Realitatea augmentată (AR) s-a făcut remarcată mai ales prin Pokemon Go. Numai că funcţionalitatea AR merge dincolo de jocuri şi oferă suportul pentru diferite forme de transmitere a informaţiei digitale. De la ochelari care să ofere informaţii despre trafic relevante pentru un biciclist, până la redecorarea virtuală a întregii case fără un strop de vopsea. În 2017 ne putem aştepta să folosim realitatea augmentată pentru a ne citi email-urile, ca să postăm pe Facebook sau să descoperim cel mai bun traseu pentru deplasarea printr-un loc aglomerat. Tot acest conţinut îl putem avea chiar în faţă noastră cu ajutorul Google Glass.

Realitatea virtuală (VR) şi-a demonstrat viabilitatea comercială în 2016 prin produsele specifice lansate: HTC Vive, Oculus Rift sau PlayStation VR. Din punct de vedere al ciclului promovării comerciale, care desenează nivelurile de maturitate ale unei tehnologii, VR se află foarte sus în aşteptările consumatorilor. Promovarea depăşeşte realitatea, iar calitatea este în planul doi după noutate. În această fază, pentru consumatori realitatea virtuală înseamnă jocuri, distracţie şi video, şi prea puţin aplicaţii funcţionale sau interfaţă pentru social media. Cel mai probabil, platformele virtuale bazate pe conexiunile telefonice mobile vor consolida utilizarea realităţii virtuale în 2017, datorită utilizării facile şi costurilor scăzute.

Tendința 5 – Inteligența artificială

Pentru consumator factorul timp a devenit o valoare, în vreme ce pentru companii a devenit un produs pe care îl vând şi pentru care consumatorul este dispus să plătească. Astfel, accesul rapid la bunurile şi serviciile de interes pentru consumator a devenit un produs în sine şi o sursă de avantaj competitiv pentru companii. Întâlnim destul de des expresia “cu noi economisiţi timp”. Cu alte cuvinte cumpăraţi mai mult timp pentru voi de la noi. Inteligenţa artificială duce experienţa consumatorului la un alt nivel şi îi economiseşte timpul. De exemplu, prin comandă vocală un turist poate comunica cu terminale computer şi cere informaţii despre starea vremii din locul de aterizare al avionului. Astfel de terminale computerizate capabile să înţeleagă şi să răspundă solicitărilor comsumatorilor sunt numite chatbot-uri, pot fi găsite în unele aeroporturi şi sunt dovada progreselor şi caracterului tot mai practic al inteligenţei artificiale care va continua să se manifeste şi în 2017.

În loc de concluzie

Ritmul de dezvoltare a tehnologiei este atât de rapid că pregătirea angajaţilor de multe ori nu ţine pasul. Reformatarea mediului tehnologic conduce la dispariţia de locuri de muncă şi apariţia altora noi, atrage provocări şi propune oportunităţi. Potrivit World Economic Forum, 65% dintre copiii aflați în şcoala primară acum vor avea peste 10 ani slujbe care nu există astăzi. Aceeaşi sursă afirmă că până în 2025, 30% din auditurile financiare ale marilor companii vor fi făcute cu ajutorul Inteligenţei artificiale, taxele vor fi colectate prin Blockchain, iar în unele ţări recensământul va fi făcut cu ajutorul Big Data.

Următoarea fază de dezvoltare a Internetului va consolida şi mai mult legătura dintre mediul real şi cel virtual. Internetul va fi accesat prin tot mai multe dispozitive şi senzori, şi va avea funcţii şi caracteristici complet noi. Prin urmare tipul de activităţi, instrumentele folosite, timpii de răspuns şi mediul de lucru vor fi influenţate decisiv de internet şi de infrastructura de IT şi de comunicaţii. Lumea așa cum o știm nu va mai exista în câțiva ani, iar revoluția „tăcută” la care asistăm are un singur nume – digitalizare.

* * *

Despre Constantin Măgdălina

Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 8 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate la EY a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.




8 mega tendinţe globale în noile tehnologii

Pe fondul unui aflux de invenţii şi noi tehnologii care au deja impact asupra companiilor şi multe altele care se întrevăd la orizont, cum pot executivii să dezvolte strategii eficiente pentru a ţine pasul cu aceste tendinţe tehnologice globale?

Pentru elaborarea noului raport, Tech breakthroughs megatrend, PwC a evaluat peste 150 de tehnologii la nivel global și a dezvoltat o metodologie pentru identificarea celor mai relevante, atât pentru companii cât și pentru sectoarele industriale în întregime. Rezultatul este un ghid privind “Cele opt tehnologii esenţiale” despre care PwC consideră că vor influenţa cel mai mult afacerile din întreaga lume în viitorul foarte apropiat:

  • Inteligenţa artificială

 

  • Internetul lucrurilor
  • Realitatea augmentată

 

  • Roboţii
  • Tehnologia Blockchain

 

  • Realitatea virtuală
  • Dronele
  • Printarea 3D

Tehnologiile specifice care vor avea cel mai mare impact asupra fiecărei industrii vor varia, dar PwC consideră că lista celor opt cuprinde tehnologiile cu cel mai mare impact la nivel cros-sectorial şi global în următorii ani.

„Economia globală stă în faţa unor revoluţii tehnologice majore, iar pentru România ar fi un câştig real dacă s-ar număra printre pionierii globali în adoptarea unor astfel de noi tehnologii. Din punctul acesta de vedere, faptul că avem o întârziere în adoptarea unor astfel de tehnologii s-ar putea să fie un avantaj, în sensul în care s-ar putea alege din start implementarea celor mai noi şi performante tehnologii, aşa cum s-a întâmplat în ceea ce priveşte cablurile de date folosind fibră optică ce au permis României să fie printre ţările cu cea mai mare viteză de internet în bandă largă. Pentru aceasta este nevoie de un mix inteligent de politici publice care să facă din noile tehnologii cheia de boltă a dezvoltării economice a ţării” a declarat Florin Deaconescu, Partener, Servicii de Audit, liderul Grupului de Tehnologie din cadrul PwC România.

„La nivel global, cele mai multe companii au pus bazele pentru a adopta noile tehnologii, investind în arii precum social media, comunicaţii mobile, analiza de date şi cloud. Acum este momentul ca directorii să adopte o perspectivă mai largă privind tehnologiile mai avansate care vor avea un impact mai mare asupra afacerilor”, a adăugat Florin Deaconescu, Partener, Servicii de Audit, liderul Grupului de Tehnologie din cadrul PwC România.

Pentru a ajunge la topul celor opt tehnologii esenţiale, PwC a analizat diversele tehnologii pe baza impactului asupra afacerii și viabilităţii comerciale în următorii cinci până la șapte ani (cel puţin trei până la cinci ani în economiile dezvoltate). Printre criteriile specifice se numără: relevanța unei tehnologii pentru companii şi industrii; accesibilitatea la nivel global; viabilitatea tehnică, inclusiv potențialul de a dobândi notorietate la scară largă; dimensiunea pieței și potențialul de creștere; și ritmul investițiilor publice și private.

Ce face ca o descoperire tehnologică să devină un mega trend?

Companiile continuă să aştepte următoarea „mare noutate”, considerând că o anumită tendință tehnologică fie nu se va ridica la nivelul aşteptărilor, fie nu va afecta industria în care activează în anii care vor veni. Însă, în ziua de azi au loc schimbări bruşte într-un ritm mai rapid și la un volum mai mare ca oricând. Istoria a demonstrat că inovațiile au înclinat balanța în favoarea inovatorilor.  În acest sens, descoperirile tehnologice generează mega tendinţele. Omniprezenţa tehnologiei, din ce în ce mai accesibilă, mai răspândită şi cu un impact mai mare, este cea care va accelera adoptarea „celor opt tehnologii esenţiale”.

Întrebări cheie și acțiuni pentru executivi

PwC consideră că „cele opt tehnologii esenţiale” vor reconfigura modelele de afaceri ale companiilor atât într-o manieră pozitivă, cât şi ridicând diferite provocări. În anumite industrii și regiuni, mega tendinţele vor influenţa strategia de afaceri, comportamentul clienților, operațiunile și respectarea reglementărilor. Prin urmare, echipele de conducere ar trebui să găsească răspunsuri eficiente la trei întrebări fundamentale:

  • Avem strategii şi procese de inovare durabile?
  • Am cuantificat impactul noilor tehnologii asupra afacerii? Dacă nu, cum putem face asta – şi cât de repede?
  • Avem un plan de adoptare a noilor tehnologii? Dacă da, este actualizat?

Potrivit raportului PwC, directori nu ar trebui să trateze „cele opt tehnologii esenţiale” doar ca o listă de sarcini pe care să o delege către Chief Information Officer (CIO) sau Chief Tehnology Officer (CTO). Analiza noilor tehnologii și cuantificarea impactului acestora cât și planificarea în vederea adoptării lor ar trebui să fie mai degrabă o parte esențială a strategiei unei companii.

Înainte de a elabora o strategie de inovare și de a explora și analiza impactul noilor tehnologii, executivii ar trebui să înveţe (sau să se re-familiarizeze) cu acestea și cu potenţialul lor. Vă invităm să vizitaţi pagina web www.pwc.com/TechMegatrend şi să descărcaţi raportul complet.